Arthur schopenhauer aforisme asupra intelepciunii in viata

să silim prin calităţile şi faptele noastre pe toţi ceilalţi să ne stimeze foarte mult (căci aceasta nu atârnă de la bunul lor plac), dar îndată ce unul singur - şi dacă ar fi cel mai rău şi cel mai prost - îşi exprimă dispreţul său pentru noi, onoarea ne este îndată atinsă, ba chiar pierdută pentru totdeauna, dacă nu se restabileşte.

O dovadă mai mult (dacă 'm ai trebuie dovezi), căci aici nu este vorba de opinia altora, ci numai de exprimarea ei, este putinţa de a retracta expresiile vătămătoare, atunci când este nevoi e, de a cere iertare pentru ele, şi atunci parcă nu s-ar fi zis niciodată; dar s-a schimbat şi opinia din care se născuseră, şi pentru ce să se fi întâmplat aceasta, nici nu se întreabă: numai expresia se anulează, şi apoi toate merg bine. Aici dar, scopul nu este de a merita respectul, ci de a-l stoarce prin ameninţări.

2) Onoarea unui om nu se Întemeiază pe ceea ce face, ci pe ceea ce suferă, sau ce i se întâmplă. Pe când după principiile explicate mai înainte şi primite îndeosebi,onoarea nu atârnă decât de la ceea ce zice şi ce face omul însuşi, onoarea cavalerească din contră atârnă de la ceea ce spune sau face altul.

Ea stă dar în mână, ba chiar este spânzurată de vârful limbii fiecăruia, şi în orice mOlnent pierdută pentru totdeauna, afară numai dacă printr-o procedură de reparaţie, despre care vom vorbi îndată, cel vătămat nu şi-o redobândeşte din nou, ceea ce însă nu se poate face decât cu primejduirea vieţii sale, a sănătăţii, a libertăţii, a averii şi a odihnei sale. Potrivit cu aceste reguli, purtarea şi faptele cuiva pot să fie cele mai oneste şi mai nobile, inima sa poate să fie cea mai curată şi capul său cel mai eminent, totuşi el este expus a-şi pierde onoarea în orice moment, adică îndată ce-i trece vreunuia prin cap să-l insulte, 82