Issuu on Google+

Nr.27 / Septembrie 2013

Revista lunară online de promovare a turismului românesc editată de

Ziua Recoltei la Deva ediţia a II-a

Cibin fest 2013 Piaţa Mare, Sibiu

Oraşul Zlatna „Târgul de Aur“

Comuna Topliţa paradis natural

Curtea de Argeş prima capitală a Ţării Româneşti


găsiţi celelalte numere pe www.turism-românesc.com

Revistă online de promovare şi dezvoltare atât a turismului local cât şi naţional.

Project Manager, WebDesigner & Creator:

Alexandru Tutoveanu Project Manager, Grafică & Tehnoredactare:

Cristiana Tutoveanu

Adresa: Str.Mareşal Averescu, Bl.33 Ap.4, Deva, 330011 Judeţul Hunedoara Telefon: +40743594647 +40766191779 E-mail: contact@turism-romanesc.com office@turism-romanesc.com Website: www.turism-romanesc.com http://www.facebook.com/TurismRomanescOfficial https://twitter.com/#!/Turism_Romanesc http://pinterest.com/turismromanesc

http://www.youtube.com/user/TurismRomanescHD http://www.alexa.com/siteinfo/turism-romanesc.com#

Parteneri:

© Copyright: Reproducerea oricărui material scris sau ilustrat din această publicaţie este categoric interzisă fără consimţământul prealabil al editorului.Revista nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul materialelor publicitare. ISSN 2247 - 2738 ISSN-L 2247 - 2738

Hotelurile de 3 şi 4 stele vor plăti impozit forfetar între 58 şi 557 lei pe loc de cazare pe an Proprietarii hotelurilor de 4 şi 5 stele din Capitală vor plăti un impozit forfetar pe loc de cazare între 468 şi 891 de lei, un hotel de trei stele din Cluj va achita între 205 şi 244 lei, iar o unitate de 1-2 stele din Buşteni circa 120 lei, taxa pentru pensiune fiind cu 20% mai mică faţă de hotel. Guvernul va trimite Parlamentului un proiect de lege privind introducerea impozitului forfetar, care va înlocui de la începutul anului viitor şi în cazul hotelurilor şi pensiunilor, cota de 16% pe profit sau de 3% pe cifra de afaceri. Astfel, proprietarii hotelurilor de trei stele din Capitală vor plăti 334 lei pe loc de cazare pe an, dacă acestea sunt amplasate central (zona A), 321 lei dacă sunt într-o zonă semicentrală (zona B), 294 de lei pentru un cartier mai îndepărtat de centru (zona C) şi 281 de lei pentru periferie (zona D). Pentru un hotel de 1-2 stele din Bucureşti din zonă ultracentrală (zona A) impozitul este de 223 lei pe loc de cazare şi scade la 214 lei pentru zona B, 196 lei pentru zona C şi 187 de lei pentru zona D. La patru stele, unităţile din Bucureşti vor fi taxate cu 557 lei pe loc de cazare în zona A, 535 de lei în zona B, 490 lei în zona C şi 468 lei în zona D. Cea mai mare taxă va fi achitată de un hotel de cinci stele din zona A (891 de lei), iar pentru celelalte zone impozitul pe loc de cazare va fi de 856, 784, respectiv 749 de lei. Hotelurile clasificate la 1-2 stele din municipii vor plăti 163 lei pe loc de cazare pe an, dacă sunt amplasate în zona A, 155 lei în zona B, 143 de lei în zona C şi 137 lei în zona D. Impozitul la trei stele va fi de 244 lei, 233 lei, 214 de lei, respectiv 205 lei, în funcţie de zonă, iar la patru stele va ajunge la valorile 406 lei, 389 lei, 356 de lei şi 342 de lei. Un hotel de cinci stele dintr-un municipiu va plăti, în funcţie de zonă, un impozit de 650 lei, 622 lei, 570 lei şi 548 lei. Pentru oraşe, sumele sunt cu câţiva lei mai mici decât în cazul municipiilor pentru hotelurile de 1-2 stele şi ajung la diferenţe de aproape 63 de lei la unităţile de cinci stele. Pentru staţiunile montane de interes naţional, hotelurile de 1-2 stele vor achita, în funcţie de zonă, un impozit pe loc de cazare între 107 şi 120 lei. Dacă se află în una dintre zonele A

sau B, hotelurile de trei stele vor fi taxate cu 178 şi 172 lei, iar în zonele C şi D cu 169 lei şi 164 lei. Pentru patru stele impozitul va fi între 273 şi 290 de lei de lei, în funcţie de zonă, iar la cinci stele taxa pe loc de cazare este cuprinsă între 437 şi 459 lei. În Delta Dunării un hotel va fi impozitat cu 43 lei pe loc de cazare pe an dacă are 1-2 stele, 64 lei dacă are trei stele, 107 lei la patru stele şi 171 lei la cinci stele. În schimb, hotelurile din staţiuni balneare de interes naţional au cele mai mici taxe forfetare, plecând de la un nivel de 40 de lei pe loc de cazare la un hotel de 1-2 stele din zona D şi ajungând la 58 de lei la un hotel de trei stele din centrul unei staţiuni. Hotelurile de patru stele din staţiunile balneare de interes naţional vor plăti între 107 şi 120 lei pe loc de cazare, iar cele de 5 stele între 175 şi 187 de lei. Pentru unităţile de pe litoral, impozitul pentru 1-2 stele se va plasa între 58 şi 71 de lei. În cazul hotelurilor de trei stele taxa este, în funcţie de zonă, de la 89 la 103 lei/loc de cazare, pentru patru stele se plasează în intervalul 160 - 172 lei pe loc de cazare, iar cele câteva hoteluri de cinci stele vor plăti un impozit pe loc de cazare de la 262 la 275 lei. Pensiunile din staţiunile montane de interes naţional vor plăti în jur de 90 lei pe loc de cazare la 1-2 stele, 130 de lei la trei stele, 230 de lei la patru stele şi 350-367 de lei la cinci stele. Pentru litoral, impozitul pe loc de cazare pentru o pensiune de 1-2 stele va fi de aproape 45 -58 lei, 76 - 90 lei pentru trei stele, 125 - 138 de lei pentru patru stele şi 205 - 220 de lei pentru cinci stele. sursa: www.economica.net

Pe copertă CURTEA DE ARGEŞ prima capitală a Ţării Româneşti

Numărul 27 / 2013 Septembrie Turism Românesc


Orașul Curtea de Argeș este localizat în partea de nord a județului Argeș, în depresiunea intracolinară a bazinului superior al râului Argeș, la o altitudine de 450 m deasupra nivelului mării, și este înconjurat de dealurile și muscelele sudice ale Munților Făgăraș. Suprafața orașului este de aproximativ 75 km², cadrul natural fiind condiționat de prezența zonei montane din apropiere, care se află la circa 28 km distanță și care introduce variație și diversitate. Este situat la o distanță de 38 km de municipiul Pitești, la 36 km de orașul Râmnicu Vâlcea și la 45 km de Câmpulung. Descoperirile arheologice atestă că, încă din prima epocă a fierului, pe aceste meleaguri trăia o populație dacă, condusă de Dromichaites (secolele IV - III î.Hr.). De asemenea, conform unor săpături arheologice efectuate de Nicolae Constantinescu, pe la 1200 aici exista o mică reședință voievodală și o bisericuță. Unii specialiști afirmă că tot aici și-ar fi avut curtea Seneslau, conducătorul unei formațiuni statale după cum apare pe diploma cavalerilor ioaniți. Legenda spune că Negru Vodă, coborând din Făgăraș, ar fi întemeiat orașul pe la 1290; alții îl considerau pe Litovoi drept Negru Vodă. Aici s-a aflat curtea lui Basarab I care, până la atacul maghiar din 1330 ce a dus la probabila distrugere a orașului, s-a mutat temporar la Câmpulung-Muscel. Numele inițial al orașului era Argeș. Numele actual al orașului începe să fie folosit din secolul al XVI-lea, prima mențiune cu denumirea actuală datând din 1510, de la domnitorul Vlad cel Tânăr. Până dupa moartea lui Neagoe Basarab, cel ce a ridicat cunoscuta mănăstire, în Argeș și-a aflat reședința Mitropolia Ungro-Vlahiei, întemeiată de Nicolae Alexandru, în 1359, primul mitropolit fiind Iachint de Vicina, iar ultimul Macarie al IIlea (1512-1521). Tot în timpul domniei lui Nicolae Alexandru a fost terminată construcția Bisericii Sf. Nicolae domnesc, prima necropolă a domnilor români dintre Carpați si Dunăre, dar și Biserica Sân Nicoară, numită de localnici Sf. Nicolae cel Mic, despre care se spune că a fost ctitorită de Doamna Clara, mama voievodului. La Curtea de Argeș a fost înființată și prima monetărie a țării, de către Vladislav I (Vlaicu) (1364 - 1377), domnitor care a sprijinit intensificarea legăturilor comerciale dintre Muntenia și orașele din Transilvania și a „lăsat“ cel mai vechi document intern, scris la Argeș, pe data de 25 noiembrie 1369. Tot în această perioadă este înființată și prima școală locală, unde învățau fii orășenilor. Oraşul Curtea de Argeş se poate mândri cu biserici deosebit de frumoase. Biserica Sân Nicoară sau „Biserica Sf. Nicolae cel Mic“, cum o mai numeau localnicii, pentru a o deosebi de cea domnească, a fost clădită pe un platou înalt, probabil împreună cu prima curte domnească, la începutul secolului al XIV-lea. Arhitectura este tipică artei bizantine în Balcani, așa cum este ea reprezentată de cetatea Severinului. Planul acestui edificiu de mici dimensiuni este un dreptunghi compartimentat în pronaos și naos, încheiat în partea estică cu o absidă


Argeş a Ţării Româneşti Aceasta este însoțită de două absidiole pentru pastoforii. Se spune că ar fi fost ctitorită chiar de vestita Doamna Clara, mama vitregă a voievodului Vlaicu-Vodă. Aici își avea așezarea, cândva, Episcopia catolică. Turnul înalt, care domină așezarea, era folosit și ca foișor de foc și post de observație, între el și turnul-donjon al Cetății Poienari existând un sistem de comunicare la distanță. De aici, prin intermediul unor făclii aprinse, era semnalizată apropierea dușmanilor către ultimul refugiu al domnilor români, aflat la 25 de kilometri depărtare. În vremurile îndepărtate exista un tunel, care astăzi este accesibil numai până la jumatăte, de acces între acest edificiu și Biserica Domnească, ce trece pe sub drumul ce le desparte, șoseaua de legătura Pitești-Curtea de Argeș-Transfăgărășan. Biserica Domnească Sf. Nicolae - În centrul orașului se află vestigiile Curții Domnești, întemeiată probabil în secolul XIII și reînnoită către anul 1340. Incinta patrulateră neregulată era mărginită de ziduri de piatră. Din acest ansamblu s-au păstrat două pivnițe de case domnești. Biserica Domnească inițială, Sf. Nicolae din secolul XIII, a fost o construcție pe plan de cruce liberă care a fost înlocuită în 1352 de o ctitorie a lui Basarab I, singurul monument religios de mare amploare care s-a păstrat în Țara Românească din secolul al XIV-lea. Planul său aparține tipului „cruce greacă înscrisă“, varianta constantinopolitană, încheiată cu trei abside la răsărit. Pronaosul impozantei clădiri rămâne îngust și este boltit în semicilindru transversal, având în mijloc o cupolă elipsoidală. Naosul pătrat este în schimb foarte mare și are un sistem de boltire în care patru semicilindri axiali sunt orânduiți sub forma unei cruci "grecești" cu brațe egale. Boltirea este susținută de patru stâlpi de secțiune pătrată din mijlocul naosului, peste care se înalță o turlă monumentală. Pictura murală a bisericii datează în mare parte din vremea lui Vlaicu Vodă (13641366) aparținând stilului paleolog, dar s-au păstrat și fragmente de frescă din secolul XVIII. Aspectul exterior este dominat de zidăria aparentă cu piatră de râu și cărămidă, cu rosturi de mortar sclivisit. Biserica a servit mult timp ca necropolă domnitorilor munteni, ea adăpostește de pildă mormântul lui Vlaicu Vodă, și a fost renovată în secolul XVIII. Din această perioadă datează ancadramentele din piatră sculptată ale ferestrelor. În mormântul lui Vlaicu Vodă s-au găsit numeroase mărturii arheologice ale secolului XIV, printre care și „paftaua de la Argeș“. Biserica episcopală, cunoscută mai bine sub denumirea de Mănăstirea Curtea de Argeș, o ctitorie a lui Neagoe Basarab (1512-1517), este caracterizată printr-un naos larg și turla înaltă deasupra naosului. Fațada de vest este de asemenea încununată cu turle. În biserica episcopală se găsesc mormintele regilor Carol I și Ferdinand I (împreună cu soțiile lor). Legenda cunoscutei Mănăstiri spune că Neagoe Basarab l-a angajat pe meșterul Manole să o construiască. Însă tot ceea ce clădea în timpul zilei, noaptea se dărâma. Într-o noapte, meșterul visă un înger ce îi spuse că trebuie sa își sacrifice soția, Ana, pe care ar urma să o zidească în zidurile Mănăstirii. A doua zi când Ana a venit la Manole să îi aducă mâncare, a zidit-o, și astfel, Mănăstirea a putut să fie construită. Biserica Adormirea Maicii Domnului - Olari din Curtea de Argeș - datată ante 1687. Reprezintă o îmbinare originală de modele cu inovații locale: un plan dreptunghiular, similar unor biserici moldovenești, terminat în abside poligonale. Are un pronaos poligonal, acoperit cu o boltă perforată de lunete cilindrice, în timp ce peste naos se află o cupolă în secțiune frântă. Frescele exterioare au fost executate de un meșter local în anul 1869. Biserica Sfântul Gheorghe din Curtea de Argeș - ridicată între anii 1934-1936, după planurile arhitectului D.Berechet, pe locul unei biserici din anul 1793, distrusă de un incendiu în anul 1913. Plastica arhitecturală reia, cu unele modificări, modelul bisericilor muntenești din secolul al XVII-a : plan trilobat, cu turlă pe naos și pronaos și fațadă în două registre de nișe, s e p a r a t e p r i n t r - u n b r â u .


Oraşul „Târgul Cele mai vechi vestigii ale localităţii datează de la sfârşitul Epocii Bronzului şi începutul Epocii Fierului, constând dintr-un depozit de obiecte de bronz. Începuturile istoriei localităţii menţionate în izvoarele scrise se plasează în epoca daco-romană, când oraşul se numea: Ampelum. Împăraţii romani au luat în stăpânire minele de aur din această zonă printr-un reprezentant direct, numit “procurator aurariarum”, care îşi avea sediul la Ampelum. Primul procurator instalat de împăratul Traian s-a numit Marcus Ulpiu Herminus. Prima atestare documentară sub denumirea de Ampelum datează din anul 158 d. Hr. pe vremea împăratului roman Antoninus Pius. În timpul lui Septimius Sever, oraşul Ampellum a fost ridicat la rangul de municipium şi a devenit cel mai important centru din Munţii Apuseni, fiind păzit de un detaşament al Legiunii a XIII-a Gemina. După părăsirea Daciei de către romani, rămâne un important centru de continuitate şi formare a poporului şi limbii romane şi primeşte toponimicul de Zlatna, după bogăţia lui în aur. Oraşul Zlatna este numit: “Poarta de intrare în ŢARA DE PIATRĂ “ (Munţii Apuseni). În Evul Mediu este amintit, la 1201, sub denumirea de: “Ţara Abrudului şi Zlatnei”, zonă care în secolul al XIII-lea este donată de regii Ungariei, bisericii romano-catolice din Alba Iulia. În anul 1357, aşezarea avea rangul de “târg”, în care minerii obţin o serie de privilegii din partea regilor, confirmate între anii 1317-1557. Populaţia, în majoritate românească, în anul 1365, îl avea jude pe cneazul Nicolaie, fiul lui Cîndea. Locuitorii încearcă să scape de sub dominaţia din Alba-Iulia prin mişcări populare ca cele din anii: 1424 şi 1428. Zlatna nu reuşeşte însă să devină oraş liber şi plăteşte un impozit de 60 florini aur şi urbură din metale nobile. În sec. al XVI-lea, în epoca Principatului, devine domeniu fiscal arendat mereu unor străini care supun populaţia unei exploatări nemiloase. În anii 1619-1620, Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei (1613-1629), a colonizat la Zlatna câteva sute de mineri germani şi slovaci. Călătorii străini din sec. XVI- XVII precum Geovannandrea Gromo, L’Escalopier şi Reichersdorfer vorbesc despre munca grea şi plină de riscuri a minerilor români în minele de aur. Poetul Martin Opitz îi dedică poemul “Zlatna” în 1622, impresionat de frumuseţea locurilor, a portului şi a dansului popular, considerându-le mărturii ale originii romane a poporului român. La mijlocul sec. al XVII-lea, Zlatna devine centrul domeniului aurifer al Munţilor Apuseni, statut pe care îl deţine până în anul 1848. Începând cu anul 1748, se construiesc topitorii şi şteampuri puse în funcţiune de forţa motrice a apei. Zlatna devine centru industrial important prin topitoriile sale, dintre care cea construită în anul 1850, care va funcţiona până în sec. XX. Aici s-a utilizat, pentru prima oară în Transilvania, maşina cu aburi. În sec. XVIII – XIX, regiunea a fost frământată de puternice mişcări sociale şi naţionale. Locuitorii Zlatnei au susţinut în anii 1757 şi 1761 mişcarea lui Sofronie şi au simpatizat cu răscoala ţăranilor condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. În anul 1771, la Zlatna funcţiona o “şcoală montanistică”, ce pregătea specialişti pentru minerit. Începând cu anul 1790, la Zlatna a funcţionat o şcoală importantă de curs mediu numită “Gimnaziu umanistic”, transformată apoi în “Gimnaziu crăiesc”, unde au studiat şi s-au format importante personalităţi culturale şi politice din Munţii Apuseni, printre care Alexandru Sterca Sulutiu, George Anghel, Dimitrie Moldovan, Petru Ioanete, Petru Dobra, Iosif Sterca Sulutiu şi Avram Iancu. Protocolul gimnazial cuprinde situaţia şcolară notată cu calificativul “Eminens”, a lui Avram Iancu din anii 1839-1840. Vasile Pop, părintele bibliografiei româneşti vechi, a fost medic în Zlatna între anii 1830-1844, timp în care a întreţinut legături cu Gheorghe Bariţiu şi Timotei Cipariu în vederea editării “Gazetei de Transilvania” şi a “Foii pentru minte, inimă şi literatură”.


Zlatna de Aur“ Datorită avocatului Petru Dobra, Zlatna a devenit un puternic centru al revoluţiei de la 1848. Împreună cu Ioan Buteanu şi Simion Balint, Petru Dobra organizează aici, la 9 aprilie 1848, prima întrunire a intelectualilor din Munţii Apuseni, în care a pus bazele organizării revoluţiei româneşti de la 1848 din această zonă. În istoricele zile de 3/15 mai, Petru Dobra s-a aflat în fruntea românilor de pe valea Ampoiului, la Marea Adunare de la Blaj, unde a fost ales membru în delegaţia ce urma să ducă la Viena “Proclamaţia” naţiunii române. Ca prefect al unei legiuni româneşti, cu sediul în Zlatna, Petru Dobra a reuşit să dezarmeze gărzile nobiliare maghiare de pe valea Ampoiului, fiind unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Avram Iancu. În această calitate a organizat, în 19-20 ianuarie 1849, la Zlatna consfătuirea cu reprezentanţii revoluţiei din Ţara Românească şi Transilvania printre care se aflau Alexandru Golescu, Ion Ionescu de la Brad, Avram Iancu, Ion Buteanu şi Simion Balint. Discuţiile s-au concentrat asupra unor probleme fundamentale privind unirea forţelor revoluţionare româneşti şi trimiterea de reprezentanţi în străinătate care să facă cunoscute opiniei publice internaţionale idealurile revoluţiei naţionale. Din primăvara anului 1849, Petru Dobra acţionează cu legiunea sa în zona Abrudului, iar Zlatna urmează să fie aparată de legiunea lui Axente Sever, care susţine puternice lupte în 16-17 aprilie 1849. În aceste bătălii, Zlatna a fost incendiată de trupele lui Kemeny, când au ars şi vechile topitorii de aur. În a doua jumătate a secolului XIX, oraşul continuă să se dezvolte din punct de vedere industrial. Între 1893-1895 se construieşte drumul în serpentine Zlatna – Almaşu Mare, finanţat de Lukacs Bella, un fiu al oraşului. În luna septembrie a anului 1895 a fost dată în folosinţă linia îngustă Alba Iulia – Zlatna, cunoscută sub denumirea de “Mocăniţa”, pentru că traseul acesteia şerpuia prin satele mocăneşti de pe Valea Ampoiului. După revoluţia din 1848, Zlatna rămâne un puternic centru al mişcării naţionale şi muncitoreşti. La începutul sec. XX se înfiinţează o Şcoală de artă şi meserii unde studiază, şi îşi începe activitatea renumitul sculptor Cornel Medrea. Peste 1500 de români din Zlatna şi satele aparţinătoare au luat parte la marele act al Unirii din 1918 de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Din acelaşi an, Uzinele din Zlatna au fost preluate de statul român şi funcţionau cu două secţii: metalurgică şi chimică. Din această uzină s-au obţinut importante cantităţi de aur şi argint în perioada interbelică. După anul 1930 numărul salariaţilor se apropia de 300. În anii celui de-al doilea Război Mondial, ziarul local “Detunata” ia atitudine împotriva Dictatului de la Viena prin care s-a răpit României Ardealul de Nord. În anii postbelici Zlatna cunoaste o evoluţie industrială în care sunt neglijate problemele de mediu. Prin extinderea uzinei apar noi secţii: de sulfaţi, acid sulfuric, pulbere de aluminiu. Cu toate că localitatea s-a dezvoltat din punct de vedere industrial, decenii la rând în secolul trecut a avut statut de aşezare rurală. Localitatea Zlatna a devenit oraş la 17 februarie 1968.


Comuna paradis Comuna Topliţa face parte din judeţul Hunedoara, fiind poziţionată în sud-vestul judeţului, în ţinutul Pădurenilor. Poziţionarea comunei în Ţinutul Pădurenilor constituie un avantaj din punct de vedere turistic, aici fiind o zonă etnofolclorică de o rară frumuseţe, în care tradiţiile şi arta populară mai sunt înca nealterate. Comuna Topliţa are în componenţa sa următoarele sate: TOPLIŢA - centru de comună,Dăbâca, Dealu Mic, Goleş Hăşdău, Mosoru, Vălari. Principalele obiective turistice care se pot vizita în comuna Topliţa sunt: Ruinele Furnalului vechi din 1871, Biserica din lemn: „Sf. Nicolae“, din satul Vălari, din sec. XVII - monument istoric, Cheile Cernei. În imediata apropiere a localităţii Topliţa, la intrarea în comună se găseşte zona de agrement a Lacului Cinciş. Peisajele deosebit de frumoase, aerul curat, ospitalitatea oamenilor, tradiţiile şi obiceiurile locale păstrate şi acum, fac din comuna Topliţa o comună care merită vizitată. Începând cu data de 3 octombrie 2013, în magazinele Romfilatelia va putea fi găsită o emisiune dedicată aniversării a 50 de ani de la înfinţarea Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra, din Sibiu. Surpriza, pentru locuitorii comunei Topliţa, constă în faptul că timbrul emisiunii reprezintă o moară adusă la muzeu din localitatea Dăbâca.


Topliţa natural O biserică deosebită este Biserica de lemn din Vălari. Farmecul locului şi calitatea artistică a construcţiei ridică potenţialul turistic al zonei. Ceea ce surprinde vizitatorii şi specialiştii este tehnica de construcţie, cu stâlpi prinşi în tălpi şi grinzi de stejar şi cu fundătura din scânduri de brad bătută pe interior. Această mică biserică de ţară este un relict în arhitectura de lemn sacrală, unică de acest fel cunoscută pâna în prezent în ţară. O biserică asemănătoare a existat în satul vecin, Topliţa, până în anul 1932 şi alta în satul Hăşdat, până în anul 1938, amândouă înlocuite de biserici de zid. Unicitatea şi valoarea acestui lăcaş de cult motivează salvarea lui. Biserica este înscrisă pe vechea listă a monumentelor istorice prin HCM 1160/1955, poz. 1439, şi pe noua listă, din iulie 2004, sub codul HD-II-m-A-03472. O datare exactă se va putea face doar prin metoda dendrocronologică. Până atunci reţinem anul 1733, scrijelit pe peretele vestic, în tinda femeilor, care antedatează construcţia. Anul 1736 este zgâriat pe peretele nord-estic al altarului. Pe acelaşi perete este scris anul 1812, cu cărbune. Tot cu carbune a fost scris anul 1830 pe peretele exterior vestic. Pe pereţii interiori se pot identifica mai multe însemnări şi desene interesante, zgâriate sau scrise cu cărbune. Printre ele apare, pe peretele vestic, în tinda femeilor, numele „Lupu”, având deasupra sa un semn de identitate format din cercuri concentrice. Nu departe apar, usor zgâriaţi, şerpi-balauri, scoşi, parcă, din mitologia dacilor. Biserica a fost reparată în urma cu aproximativ 60 de ani, când au fost înlocuiţi tălponii construcţiei. Draniţa de pe turn şi biserica a fost renovată acum circa 30 de ani. Biserica de lemn din Vălari este construită într-o tehnică aparent asemănătore bisericilor de lemn în căţei din Banat, la rândul lor puţine la număr. Acestea au stâlpii dăltuiţi astfel încât dulapii să fie prinşi între stâlpi. Această tehnică este larg raspândită la case şi anexe şi este apreciată pentru economia de material lemnos. La biserica de lemn din Vălari soluţia este mai simplă şi, se pare, mai arhaică. Stâlpii (ustiorii) nu sunt dăltuiţi pe părţile lor laterale iar dulapii sunt fixaţi cu cuie de fierar în dosul stâlpilor. După uscare, între dulapii fixaţi au apărut spaţii libere, ceea ce a creat probleme de izolare a pereţilor, şi aşa subţiri. Spaţiile au fost acoperite din interior cu şipci. Între şipci se pare că au fost cândva xilogravuri.


Vila “Castelul

Chiar din basm au răsărit aceaste ziduri grele din piatră, sunt vechi şi au adunat în ele atâtea poveşti, până când au devenit adăpost pentru zâne sau pentru noi, fericiţii muritori. Din anul 2002, Vila „Castelul Maria“ încearcă să fie gazdă desăvârşită pentru clienţii care îi trec pragul. Vila „Castelul Maria“ îi primeşte cu drag, pe toţi vizitatorii, în cele două saloane restaurant, iarna, în faţa şemineului, iar vara pe terasa acoperită sau în grădină, unde se pot servi multe din mâncărurile tradiţionale româneşti precum şi specialităţi internaţionale. Vila “Castelul Maria” are 3 apartamente (formate fiecare din dormitor, cameră de zi şi baie): apartamentul ROŞU, apartamentul BEJ şi apartamentul ALBASTRU şi o cameră de 2 persoane (formată din dormitor şi baie) numită CAMERA DIN TURN, un salon de mese, două saloane de fumători şi de nefumători, o terasă şi o grădină minunată. Apartamentele ROŞU şi BEJ se poate închiria cu 220 lei pe noapte, pentru 2 persoane, fără mic dejun (micul dejun este 20 lei de persoană). Apartamentul ALBASTRU se poate închiria cu 240 lei pe noapte, pentru 2 persoane, fără mic dejun (micul dejun este 20 lei de persoană). CAMERA DIN TURN se poate închiria cu 180 lei pe noapte, pentru 2 persoane, fără mic dejun (micul dejun este 20 lei de persoană). Camera de zi de la fiecare apartament are canapea extensibilă, unde mai poate dormi o a 3-a persoană, cu 60 lei pe noapte, cu mic dejun inclus. Pentru copii între 3-15 ani, cu 30 lei pe noapte, cu mic dejun inclus. Copii până în 3 ani beneficiază de gratuitate. Ziua hotelieră începe la ora 13:00 şi se termină la ora 11:00, a doua zi.

Vila „Castelul Maria“ sat Banpotoc, nr.20, comuna Hărău, jud. Hunedoara tel.: 0254 260 000 0722 382 212 office@castelulmaria.ro www.castelulmaria.ro


Maria�


Comuna Hărău

Lupul, simbol al inteligenţei, dreptăţii şi nesupunerii, apare foarte des în viaţa dacilor. O tradiţie a oamenilor lupi este atestată de Herodot, pentru neuri, locuitori străvechi ai actualului pământ românesc. „Aceşti oameni au reputaţia de a fi vrăjitori, căci atât sciţii, cât şi elinii stabiliţi în Sciţia, spun că o dată pe an fiecare dintre neuri, se preschimbă în lup, pentru puţine zile şi că pe urmă îşi recapătă forma“. Dragonul cu cap de lup şi corp de şarpe sintetizează în sine însuşi întregul simbolism zamolxian, deoarece atât lupul cât şi şarpele sunt simboluri ale Principiului - Zamolxe care se „descompune“ în energiile creatoare, masculin şi feminin, zeul şi zeiţa, Apollo şi Artemis, desemnaţi prin şerpii Caduceului Hermetic, ce tind să se unească în vârful său, în ceea ce filozofii medievali numeau Aor sau realizarea deplină a Marii Opere Alchimice. Steagul Dacilor, dragonul cu cap de lup, este unic în lume. Sub semnul Lupului, Castelul Lupilor este amplasat pe locurile genezei uneia dintre cele mai vechi legende istorice ale României. Aici, Marele Lup Alb, a unit sub comanda sa, toţi lupii din Dacia, pentru a fi de ajutor strămoşilor daci în luptele ce urmau să vină... Învăluit într-o aură de mister medieval, Castelul Lupilor este fără îndoială un reper al istoriei şi ospitalităţii din Transilvania meleagurile lui Vlad Ţepeş (Dracula), Principe aflat sub semnul Dragonului (corp de şarpe şi cap de lup). Castelul Lupilor, onorat cu blazonul domiciliului legatului Deva al Ordinului European al Cavalerilor Vinului, simbol al preţuirii tradiţiilor şi prilej de celebrare a valorilor vieţii şi vinului, face îmbinarea fericită dintre idealurile romantice, cavalereşti şi conceptul modern al serviciilor prestate pentru a aduce oaspetelui o experienţă eclectică, degustată pe deplin, în linişte şi confort.


Recepţie: în întâmpinarea oaspeţilor Castelul Lupilor este deschis non-stop. Sufrageria: Locul de relaxare, exclusiv pentru clienţii hotelului, cu o colecţie privată de arme cu parfum medieval de neînfricaţi cavaleri şi delicate prinţese. Sala de conferinţe: Eficienţă şi pragmatism, aparatură specializată de ultimă generaţie. Vinoteca: Vinul este o artă, este prezent în cultura mapamondului în fiecare ţară, face parte din istoria fiecărui popor. Castelul Lupilor dispune de o vinotecă cu colecţie, unde se regăsesc cele mai rafinate soiuri de vin, ce provin din diferite ţări. Crama Castelului: Inima casei vinului la 3 m sub pământ. Restaurantul: Stil, refinament, eleganţă, intimitate, acestea sunt cuvintele care pot descrie pe scurt restaurantul de la Castelul Lupilor. Profesionalismul, înalta ţinută şi atmosfera relaxantă vă vor conduce într-o experienţă unică în arta culinară, unde carnea de vânat (urs, cerb, căprioară, mistrţ, fazan, prepeliţă) este gătită într-un mod unic. Meniul restaurantului este inspirat din bucătăria internaţională dar şi din cea tradiţională românească. Castelul Lupilor oferă posibilitatea organizării următoarelor tipuri de evenimente:  mese festive: nunţi, botezuri, aniversări;  evenimente corporate: cocktail-uri, recepţii, întâlniri de afaceri, seminarii, conferinţe;  lansări de produse;  private parties & events. Hotelul: camerele cu tematică medievală, clasică şi orientală vă vor incita imaginaţia. Dotări şi Facilităţi la Castelul Lupilor:  - Hotel cu 8 camere tematice, 5 simple (cu toalete individuale)  - Restaurant, Pizzerie, Terasă, Sală de conferinţe, Cramă  - TV, Internet Wireless, Telefon  - Piscină, Salon de masaj, Parcare


Ziua Recoltei la Deva ediţia a II-a - septembrie 2013 Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Public Pieţe şi Târguri, în colaborare cu Centrul Cultural “ Drăgan Muntean “ Deva a organizat, în perioda 27 – 29 septembrie 2013, ediţia a II-a a sărbătorii devenită deja cunoscută: Ziua Recoltei, în localitatea Cristur. La deschiderea evenimentului, alături de primarul Devei, Petru Mărginean, a fost prezent şi Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Devenii s-au putut bucura de un program artistic variat. Astfel, vineri 27 septembrie 2013, de la ora 17:00 a avut loc un spectacol folcloric cu următorii invitaţi : Eugen Mihailă, Remus Talfeş, Lorena Pascu, Ionel Stoica, Lorena Chereghi Sâmbătă 28 septembrie 2013, de la ora 14:00 Spectacol folcloric. Invitaţi; Taraful ”Romanașul” - Deva , Ansamblul maghiar - Cristur, Ansamblul folcloric “Doina Crişului“ Brad, Ansamblul folcloric “Hategana”Hunedoara , Elena Evsei, Mariana Suciu, Viorica Branduşan, Mihai Petreuş , Mariana Risipitu , Nelu Fântână , Costică Bălţatu. Duminică 29 septembrie 2013, de la ora: 14:00 Spectacol folcloric. Invitaţi : Vasile Coca , Ciprian Roman, Ionel Coza , Formaţia “Doina Crisului” - Brad, Marcel Gavriluţă, Mihaela Gavriluţă, Ansamblul folcloric “Mureşana “ – Brănişca ,Ansablul folcloric “ Silvana” Deva, Ansamblul maghiar - Cristur, Aida Busuioc, Cristian Fodor , Denisa Mureşan, Ancuţa Szelnyan, Dănuţ Maluţan. Invitaţi speciali la eveniment au fost bucatarii de la F E H E R TO I HALASZCSARDA S Z E G E D – UNGARIA, care au preparat, într-un ceaun uriaş, renumita ciorbă din 3 feluri de peşte. Spectacolele de la Ziua Recoltei au fost filmate şi difuzate de HORA TV.


Let’s Do It, Romania! Let's Do It, Deva! Let’s Do It, Romania! Let's Do It, Deva! Curăţenie în toată ţara, într-o singură zi! Sâmbătă, 28 septembrie 2013, la Deva se face curăţenie pe Dealul Cetăţii, în Pădurea Bejan şi pe Aleea Streiului (cartier Micro 15). Vă invităm să ne fiţi alături la cea mai îndrăzneaţă acţiune de voluntariat prin care se doreşte salvarea mediului de gunoaiele care provoacă poluare şi boli. Toţi devenii care doresc să participe la această campanie sunt aşteptaţi în 28 septembrie 2013, ora 10:00, în Piaţa Unirii (în zona Primăriei). Primăria Municipiului Deva


Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva organizează:

Festivalul Renascentist - 2013 Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, partener al Festivalului Renascentist, alături de Asociaţia Culturală Del-Erdelyert, Fundaţia Sfântul Francisc din Deva, Muzeul Castelul Corvinilor Hunedoara, Primăria Municipiului Orăştie, Biserica Reformată şi Biserica Evanghelică din Orăştie, găzduieşte ediţia a VII-a a festivalului. Acesta va debuta în 26 septembrie 2013 cu un spectacol desfăşurat la Castelul Corvinilor, va continua la Palatul Magna Curia din Deva, în 27 septembrie, începând cu ora 1800, cu o reprezentaţie şi se va încheia în 29 septembrie la Cetatea din Orăştie. Spectacolul de la Deva va avea în program dansuri medievale susţinute de formaţia Renaissance din Deva şi un concert susţinut de artişti cunoscuţi ai muzicii medievale: soprana Judith Andrejszki, Caius hera, interpret la lăută renascentistă, Szabó Zsolt, Richter Dorka şi Lachegyi Anna, interpreţi la viola de gamba. Biroul de Relaţii cu Publicul http://www.mcdr.ro http://www.facebook.com/MCDRDeva

Exponatul lunii octombrie la MCDR Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 octombrie 2013, o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”, piesă ce va putea fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia. Este vorba despre un vas în formă de pasăre descoperit în situl de la Uroi – „Sigheti”, oraşul Simeria, care a fost cercetat în anul 2011, cu ocazia săpăturilor arheologice preventive determinate de construirea „Variantei de ocolire Deva – Orăştie la standard de autostradă, jud. Hunedoara”. Majoritatea complexelor (locuinţe, gropi cu diferite destinaţii) au aparţinut epocii bronzului (cultura Wietenberg), iar respectivul vas este unul dintre cele mai interesante artefacte descoperite în aşezare. A fost găsit fragmentat, într-o o groapă de dimensiuni medii. Forma vasului reproduce silueta unei păsări de apă, partea posterioară a acesteia fiind gura vasului, iar partea ventrală a acesteia reprezentând fundul vasului. Capul păsării este stilizat, iar pe partea dorsală se află o toartă în bandă, plasată central, întregul corp al păsării fiind ornamentat prin tehnica inciziei şi incrustaţiei. Biroul de Relaţii cu Publicul http://www.mcdr.ro http://www.facebook.com/MCDRDeva


Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva este partener în proiectul european:

Ruta Împăraților Romani și Ruta Dunăreană a Vinului Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, partener în proiectul european care include cele două rute principale – Ruta Împăraților Romani și Ruta Dunăreană a Vinului – luni, 23 septembrie, cu începere de la ora 16:30, va fi gazda grupului de jurnalişti şi turoperatori europeni care vor vizita Sarmisegetusa Ulpia Traiana. În perioada 22-24 septembrie 2013 în România oaspeţii europeni vor parcurge o parte din Ruta Împăraților Romani și Ruta Dunăreană a Vinului. În cele 3 zile vor fi vizitate siturile de la Alba Iulia, Costești, Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Băile Herculane și Vânju Mare. Delegația va continua apoi traseul în Bulgaria, Serbia și Croația. Acest proiect a fost implementat în România de Autoritatea Națională de Turism în parteneriat cu Asociația Mioritics. Parteneri: Danube Competence Center – Serbia; Ministry of Economy, Energy and Tourism – Bulgaria; Ministry of, National Authorithy for Tourism – Romania; Ministry of Economy and Regional Development – Serbia; National Tourism Organisation – Serbia; Chamber of Economy – Croatia; HorwathHTL – Croatia; Mioritics – Romania Obiective: Principalul obiectiv al proiectului este acela de a contribui la diversificarea ofertei turistice europene, promovând turismul cultural prin două Itinerare culturale în regiunea Dunării de mijloc și inferioare (Croația, Serbia, Bulgaria, România) și punând totodată în perspectivă patrimoniul european comun, dar unic al perioadei romane și cultura vinului ce accentuează imaginea regiunii ca o destinație distinsă și responsabilă. Consolidarea identității teritoriale prin cooperare trans-națională în cadrul organizațiilor cheie de dezvoltare a turismului (din sectorul public și privat), punând bazele unei cooperări de durată trans-naționale și inter-sectoriale a diverșilor factori interesați de pe coridorul itinerarelor. Elaborarea unei strategii comune și coordonate de marketing și comunicare pentru Itinerarele culturale din regiunea Dunării, anume „Drumul Împăraților Romani” și „Drumul dunărean al vinului”. Activități cheie ale proiectului: Piața turistică din regiune este puternic segmentată și are un număr limitat de atracții, iar promovarea și creșterea vizibilității produselor turistice trans-naționale cum sunt itinerarele culturale va declanșa interesul operatorilor externi din țările sursă. Activitățile proiectului se concentrează pe elaborarea unei strategii integrate de comunicare și marketing și a unui plan de acțiune pentru Itinerare (anume „Drumul Împăraților Romani” și „Drumul dunărean al vinului” ce acoperă Croația, Serbia, România și Bulgaria cu sprijinul activ al Ungariei), o rețea a factorilor interesați de-a lungul itinerarului (administrațiile și autoritățile turistice naționale, regionale și locale, agențiile de dezvoltare, firmele private etc.), crearea unui impuls pentru noi parteneriate privat-privat/privat-public trans-naționale și naționale și crearea/prezentarea de instrumente de marketing de calitate pe parcursul Itinerarului, care să ofere vizibilitate internațională produselor existente și nou dezvoltate pentru turiștii culturali. Proiectul va acoperi și prezentarea Itinerarelor în cadrul ITB 2013 sub forma evenimentului B2B și două tururi de familiarizare pentru tur-operatorii externi selectați de pe principalele piețe sursă. Pe termen lung, proiectul va crea venit suplimentar pentru sectorul turistic (în special IMM-urile din sectorul cazării, restaurantelor etc. de pe parcursul itinerarelor și din restul țării) și va duce la crearea de locuri de muncă pentru localnici. Acest proiect este susținut de Comisia Europeană, DG Întreprinderi și Industrie sub egida Programului Cadru pentru Competitivitate și Inovare (PCI). http://www.mcdr.ro http://www.facebook.com/MCDRDeva


Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva organizează:

100 de Ani de la moartea lui Aurel Vlaicu Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la moartea marii personalităţi a ştiinţei şi tehnicii româneşti, Aurel Vlaicu. Aviator şi inventator de renume mondial, Vlaicu, prin invenţiile sale, a revoluţionat lumea aviaticii mondiale, înscriindu-se cu succes între pionierii acestui domeniu. A fost unul dintre cei care au dus numele României pe tot mapamondul, un patriot care, înainte de toate, a ştiut să poarte cu mândrie stindardul ţării sale în toate călătoriile sale. În onoarea acestui eveniment, în comuna Aurel Vlaicu se vor desfăşura mai multe acţiuni susţinute de Consiliul Judeţean Hunedoara şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, sâmbătă, 14 septembrie 2013, ora 11:00, când se vor depune coroane de flori la bustul aviatorului, se va dezveli placa comemorativă de la sediul Casei Memoriale „Aurel Vlaicu” şi se va lansa cartea istoricului dr. Ioachim Lazăr: „Aurel Vlaicu - Momente din viaţa şi activitatea sa, dedicată marii personalităţii hunedorene“. Biroul de Relaţii cu Publicul http://www.mcdr.ro http://www.facebook.com/MCDRDeva


EVENIMENTE: Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva organizează:

Expoziţia temporară: Imigranţi Ardeleni în America Muzeul de Istorie Locală şi Etnografie Brad organizează în perioada septembrie – decembrie 2013 expoziţia temporară: „Imigranţi ardeleni în America“. În cadrul expoziţiei, vizitatorii pot admira o serie de obiecte personale ale imigranţilor, cele mai multe fiind fotografii şi imagini din Muzeul Imigranţilor de pe Ellis Island, una dintre cele 40 de insule ale New York-ului, care a fost poarta principală de intrare a imigranţilor în America începând cu sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX. Călătoria americană este tema acestei expoziţii care oferă o serie de informaţii despre traseul celor plecaţi în căutarea unei vieţi mai bune pe meleaguri străine, despre călătoria propriu-zisă, despre sosire, plecarea pe cealaltă coastă, spre California şi Colorado, despre modul de organizare a comunităţii româneşti şi legăturile sale cu ţara etc. Punctul final al expoziţiei este un articol al Reginei Maria, care în anul 1935, împreună cu prinţul Nicolae, a vizitat America şi s-a întâlnit cu o serie de români stabiliţi acolo. Vernisajul expoziţiei a avut loc miercuri, 11 00 septembrie, ora 11 , la sediul Muzeului de Istorie Locală şi Etnografie Brad. http://www.mcdr.ro http://www.facebook.com/MCDRDeva


EVENIMENTE:

Cibinfest 2013

Cea de-a treia ediție Cibinfest a fost deschisă oficial în data de 26 septembrie 2013, de la ora 18:30, de către: Primarul Municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, Andreas Huber - Consulul Onorific al Austriei la Sibiu, și Barbara Schofnagel - Președintele Fundației Austria Pro Romania, organizatorul evenimentului. Cei trei au început primul butoi de bere din această a treia ediție Cibinfest. După acesta au urmat, timp de patru zile, alte 999 de butoaie potrivit estimărilor organizatorilor. Premiere an de an - Cibinfest aduce mereu ceva nou pe piața festivalurilor de acest gen. Dacă în 2011, la prima ediție, aducea la Sibiu cel mai mare parc de distracții mobil, anul acesta evenimentul a avut loc în cel mai mare cort amplasat vreodată în Piața Mare. De asemenea, 2013 este primul an în care sibienii și turiștii au putut face rezervări pentru mese. Tot pentru a spori confortul participanților, organizatorii au introdus un sistem de securitate special care nu permite supraaglomerarea cortului. “Anul trecut a fost foarte multă lume care nu a avut loc în cort. De aceea, anul acesta am implementat un sistem foarte simplu de rezervare a meselor. A fost un proiect pilot care a prins foarte bine. Vrem să-l transformăm într-o tradiție pentru a oferi publicului o experiență cât mai agreabilă. De asemenea, în cort se


va intra până se va atinge o limită la care lumea se poate simți bine, în condiții de confort, după care accesul va fi oprit până se vor mai elibera locuri.” a declarat Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul evenimentului. Ofertă completă - Iubitorii de senzaţii tari au la dispoziție maşinile de distracţii amplasate lângă cort. Un montagne russe folosit în premieră în Sibiu, pe două nivele, ce a creat senzații tari copiilor, „Ciocanele”, „Caruselul”, o pistă de mașinuțe și alte jocuri pentru oameni mari și mici, au decorat și în acest an Piața Mare din Sibiu. Oferta culinară a cuprins specialități bavareze, românești și ungurești. Zona gastronomică a fost amenajată în cort. Până în data de 29 septembrie, sibienii au avut la dispoziţie 50 de mii de litri de bere, diferite sortimente, pe care le-au putut consuma ascultând muzică specifică. Formaţiile: Die Spatzen 2000 și Desperado au întregit atmosfera unică creată la Cibinfest. Expozanți din întreaga țară au prezentat în cadrul târgului de toamnă conturat în jurul Cibinfest: jucării deosebite, bijuterii, suveniruri specifice și dulciuri. Mândria târgului de anul acesta au fost bezelele bavareze, jucăriile sculptate în lână și mustul proaspăt, preparat la faţa locului, în fața doritorilor. Cibinfest este un eveniment organizat de Fundația AU-RO Austria Pro România în parteneriat cu A1 Events. Este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, partenerul principal al evenimentului fiind producătorul de bere Ursus. Mai multe informații pe site-ul www.cibinfest.ro sau pe pagina de facebook: https://www.facebook.com /cibinfest.


CABANA CASCADA - RETEZAT OFERTA VERII LA CABANA CASCADA ÎN RETEZAT

În perioada 1 Iunie 30 Iunie 2013 şi 5 August - 1 Octombrie 2013 aveţi ocazia să petreceţi o vacanţă de neuitat la Cabana Cascada, în inima Parcului Naţional Retezat. Cei care vin cu minim 4 prieteni vor beneficia de o reducere de 10%, în perioadele mai sus menţionate, iar pensionarii care vin cu talonul de pensie, vor beneficia de o reducere de 20 %. Pentru detalii sunaţi la numărul de telefon: 0747 065 286. e-mail: office@retezatcascada.ro website: www.retezatcascada.ro


Pensiunea „LA POPA SAŞILOR“ Pensiunea „LA POPA SAŞILOR“ este o pensiune deosebit de cochetă, care aparţine unui preot sas, Andreas Fuss, plecat de vreo câţiva ani din Romos, dar care păstrează încă trainice legături cu satul natal. Condiţii de cazare: Pensiunea ofera condiţii pentru cazarea a 10 persoane Bucătăria este la dispoziţia turiştilor, cu toate dotările necesare. Salonul de servire a mesei pentru 50 de persoane Terasă rustică de 20 de locuri Pistă tradiţională de popice Heleşteu cu crapi


Hotel AIDA Str. Vilelor, nr.10, Geoagiu-Bai, jud. Hunedoara Tel.: 0745 038 770 E-mail: vila10geoagiu@yahoo.com Website: http://www.hotelaida.ro/ Facebook: https://www.facebook.com/hotel.aida.3 37 camere şi un apartament de lux dotari: televizor, televiziune prin cablu, acces la internet, frigider, baie în cameră.  restaurant atragator de 50 locuri,  sală de conferinţe care poate fi transformată într-o sală de petrecere pentru 90 persoane.  bază de tratament  spa  biliard  tenis de masă  sală de fitness  saună 

Nu stim cat de reale sunt miracolele, dar curele de sănătate din Geoagiu-Bai par adesea miraculoase. Încă din vremurile colonizarii romane, sub numele Termae-Dodone, s-a ridicat o mică localitate cu băi termale în care erau recuperaţi prin balneaţie vitejii soldaţi ai legiunilor Romei. Factorii naturali de cură ai staţiunii sunt apele termominerale, nămolul terapeutic şi bioclimatul local. Bioclimatul local este lipsit de contraindicaţii terapeutice, indiferent de sezon şi deţine în schimb un rol activ în terapie. Apele termominerale provin de la mare adâncime şi distanţă, după parcurgerea unui traseu subteran de cca 10-15 km. Ca urmare a acestor condiţii hidrologice particulare, ele se bucură de o puritate deosebită, fiind lipsite de surse de poluare.


Muzeul Antipa organizează:

Epoziţia de Artă Decorativă: INSIDE, OUTSIDE Muzeul Antipa a organizat, în perioada 26 - 28 septembrie 2013, expoziţia de artă decorativă I N S I D E / O U T S I D E . Autoare lucrări: Daniela FRUMUŞEANU şi Alexandra BUDURU. Curator: Daniela FRUMUŞEANU. Expoziţia a fost prezentată de către criticul şi istoricul d e a r t ă : D o i n a I Ş F Ă N O N I . Vernisajul a avut loc joi, 26 septembrie 2013, ora 17:00, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa”, Ş o s . K i s e l e f f n r. 1 , s e c t o r 1 , B u c u r e ş t i . Parteneri: Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Bucureşti,Fundaţia Ileana Mustatza. Parteneri media: Modernism tabloid de artă şi stil, Agenţia de carte, Art Out, Dialog Textil,VreauArta.ro, Top B u s i n e s s ş i P i a ţ a d e A r t ă . Eveniment organizat în cadrul IFFEST ”DOCUMENT.ART.XX 2013”, Festival Internaţional al Filmului de Artă, Ecologie şi Turism. Muzeul Antipa organizează:

Conferinţa: Recorduri în lumea insectelor Cea mai mare, cea mai puternică, cea mai lungă, cea mai rapidă, cea mai zgomotoasă, cea mai otrăvitoare sau cea mai mortală insectă din lume? Dacă vrei să afli care sunt campionii din lumea insectelor, te așteptăm sâmbătă, 05 octombrie, de la ora 11.00, la conferința „Recorduri din lumea insectelor”!


Muzeul Antipa organizează:

Şcoala de Weekend Școala de Weekend „Antipa” Vara aceasta, la Antipa v-aţi luat „licenţa” de ornitolog, aţi devenit experţi în triburile din grădină şi parcuri, aţi trecut prin toate etapele investigaţiei criminalistice şi aţi obţinut „livretul” de detectiv specialist în entomologie judiciară; ne-am jucat şi am şi descoperit cum e să fii Mic Sanitar şi ce calităţi îţi trebuie ca să devii unul dintre ei. Am visat cu ochii deschişi şi „am navigat” cu Corabia Vacanţei prin lumea largă. A fost plăcut şi plin de surpriz … şi nu ne oprim aici! La noi, la „Antipa”, din 21 septembrie începe o altfel de Şcoala, Scoala de weekend. Sâmbăta, vă aşteptăm să cunoaşteţi culorile lumii, să intraţi în culisele Muzeului Antipa, să-ti dai frau liber imaginatiei, sa creezi personajele si intamplarile despre care nici nu indraznești sa vorbesti cu voce tare, iar Duminica ne întâlnim pentru a descoperi cine şi din ce motiv cercetează la Antipa, iar cu cei curioşi mergem în laborator să experimentăm ce am învăţat la şcoală. Program Preșcolari: - De la natură la artă – Culorile lumii – Zoologie și arte plastice, între 21 septembrie și 21 decembrie, în fiecare sâmbătă între 10:00 – 11:00 - Ateliere Holy Molly – Creație și handmade, între 21 septembrie și 21 decembrie, în fiecare sâmbătă, între orele 11:00 – 12:30 Şcolari: - La Antipa, în spatele uşilor închise – Conferințe interactive și laboratoare practice, între 5 octombrie – 14 decembrie (Sâmbăta, orele 11:00) - De la natură la artă – Culorile lumii – Zoologie și arte plastice, între 22 septembrie – 20 octombrie (Sâmbătă – 11:30 – 13:00); 27 Octombrie – 24 Noiembrie (Sâmbătă– 11:30 – 13:00); 7 Ianuarie 2013 – 11 Ianuarie 2013 ( de Luni până Vineri – 11:30 – 13:00) - Aventura Dezvoltarii – Creativitate și rezolvarea problemelor, octombrie 2013 (Duminică, între orele 10:30 – 12:00) și Conflict și colaborare, Noiembrie 2013 (Duminică, între orele 10:30 – 12:00) - Curs de Quilling – între 6 octombrie – 10 noiembrie (Duminică, între orele 10:30 – 12:30)


Muzeul Antipa organizează:

Noaptea Cercetătorilor Pasionații de știință sunt provocați să descopere, pe 27 septembrie, începând cu ora 19:30, cum se realizează colectarea, prepararea și identificarea insectelor, păianjenilor, fluturilor, vertebratelor și mamiferelor aflate în colecțiile Muzeului. Mai mult, tinerii, profesorii și publicul prezent vor avea în program o serie de discuții interactive, aplicații practice și experimente spectaculoase la care vor putea asista. ACCESUL ESTE LIBER! P r o g r a m u l a c t i v i t ă ț i l o r : 1. Vizite în colecțiile de Lepidoptere ale Muzeului – dr. Mihai STĂNESCU, Orar vizite: 19.30; 20.30; 21.30; 22.30; 23.00. Grup – 15 persoane /vizită. 2. Prepararea și identificarea speciilor de păianjeni – Liviu MOSCALIUC, Discuții interactive și aplicații practice. Orar: 19.30-20.45; 21.00- 22.15; 22.30-23.30 3. Colectarea, prepararea și identificarea insectelor necrofage – Lavinia IANCU, Experiment interactiv. Orar: 19.30-20.45; 21.00- 22.15; 22.30-23.30 4. Audiții, sunete de insecte (Orthoptera) – dr. Ionuț IORGU, Orar: 19.30-20.45; 21.00- 22.15; 22.30-23.30 5. Biologie moleculară – Ana-Maria KRAPAL Experiment interactiv- electroforeză. Orar: 19.30-20.45; 2 1 . 0 0 2 2 . 1 5 ; 2 2 . 3 0 - 2 3 . 3 0 6. Laboratorul de Taxidermie – Radu PANĂ și Mircea CIOBANU. Prezentarea etapelor naturalizării și ale restaurării unor specii de vertebrate. Orar: 19.3020.45; 21.00- 22.15; 22.30-23.30 7. Colecții de mamifere – prezentare de balguri și preparate umede – dr. Gabriel CHIȘAMERA și Bogdan MATEI. Discuții interactive și aplicații practice. Orar: 19.30-20.45; 21.00- 22.15; 22.30-23.30 8. Colectarea paraziților externi ai păsărilor și identificarea acestora – dr. Costică ADAM și dr. Cristina CONSTANTINESCU. Discuții interactive și aplicații practice. Orar: 19.30-20.45; 21.00- 22.15; 22.30-23.30 9. Prepararea insectelor – după standarde științifice și muzeale.. Discuții interactive și demonstrații. Orar: 19.30-20.45; 21.00- 22.15; 22.30-23.30

10. Lecția de carcinologie: capturarea, taxonomia, biologia dezvoltării – tehnici moderne de studiu al crustaceelor decapode – Ana-Maria PETRESCU. Discuții interactive și demonstrații. Orar: 19:30 - 20:45; 21:00 2 2 : 1 5 ; 2 2 : 3 0 - 2 3 : 3 0 . *Expoziția permanentă a Muzeului va fi închisă publicului, pe parcursul „Nopții Cercetătorilor”.


EXPOZIŢIA INTERNAŢIONALĂ ITINERANTĂ: “IMAGINING THE BALKANS” COMUNICAT DE PRESĂ Bucureşti, 9.09.2013 Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă deschiderea la Belgrad, a expoziţiei "IMAGINING THE BALKANS". Expoziţia va fi vernisată în data de 9 septembrie 2013, ora 19:00, la Muzeul Naţional de Istorie al Serbiei din Belgrad. Expoziţia internaţională a fost realizată sub egida UNESCO de către mai multe muzee din Europa de Sud-Est: Muzeul Naţional de Istorie a Albaniei din Tirana, Muzeul de Istorie a Republicii Srbska din Banja Luka (Bosnia şi Herţegovina), Muzeul Naţional de Istorie a Bulgariei de la Sofia, Muzeul Naţional de Istorie a Croaţiei din Zagreb, Muzeul Municipal Leventis din Nicosia (Cypru), Muzeul Naţional de Istorie al Fostei Republici Macedonia din Skoplje, Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie al Serbiei din Belgrad şi Muzeul Naţional al Sloveniei, în colaborare cu Muzeul Istoric German din Berlin. Aceasta prezintă complicatul proces istoric care a dus la naşterea şi coagularea naţiunilor din Europa de Sud-Est în secolele XVIII-XX şi a statelor lor naţionale. Fiecare dintre muzeele enumerate a contribuit cu un număr de zece exponate, considerate a fi elocvente pentru a ilustra procesul de modernizare a societăților din Europa de Sud-Est în perioada cuprinsă între 1789 si 1920, nașterea și desăvârșirea statelor naționale. Muzeul Naţional de Istorie a României a selectat pentru această expoziţie internaţională gravura reprezentând prima Adunare Obştească a Ţării Româneşti, după instituirea Regulamentului Organic, un bilet de eliberare a sclavilor ţigani din 1848, pictura lui C. Rosenthal - România revoluţionară, harta Daciei a lui August Treboniu Laurian, portretele principelui Moldovei, Mihail Sturdza şi al lui Alexandru Ioan Cuza, gravura reprezentând Adunarea Ad-Hoc a Tării Româneşti, o copie a Coroanei de Oţel, o litografie reprezentând Serbările Încoronării din 1881, fotografii reprezentând imagini ale sistemului educativ din sec. XIX şi machetele unei locomotive. Expoziţia de la Belgrad va fi deschisă până în data de 25 octombrie a.c., urmând apoi să fie prezentată la Bucureşti, în luna noiembrie 2013.


Muzeul Naţional de Istorie a României organizează:

Expoziția temporară: “O privire spre tehnologia trecutului” COMUNICAT DE PRESĂ 19.09.2013 M u z e u l Național de Istorie a României, în colaborare cu Asociația Secular Umanistă din R o m â n i a “Îndrăznește să gândești”, anunță vernisajul expoziției temporare: “O privire spre tehnologia trecutului”, care va avea loc miercuri, 25 septembrie 2013, începând cu ora 13.00, la sediul MNIR, cu acces din Strada Poştei (vis-àvis de Aşezământul Stavropoleos), etajul II, Sala Iancu de Hunedoara. Expoziția cuprinde o colecție impresionantă de aparate și echipamente tehnice din secolele trecute, folosite atât în cercetare, cât și în viața de zi cu zi, dar și o colecție de aparate fotografice de epocă, din colecția Muzeului Național de Istorie a României. Fie că este vorba despre o trusă de farmacie de acum 400 de ani sau de trusa de cercetări biologice a lui Grigore Antipa, de microscopul dr. Ioan Cantacuzino, de costumul de explorator și notele de călătorie ale lui Emil Racoviță, remarcabil cercetător român în domeniul știintelor naturii sau de instrumentele de chirurgie folosite pe front de medicul Carol Davila, publicul vizitator va avea o ocazie rară de a arunca o privire spre o lume dispărută și să înțeleagă mai bine lumea în care trăim. Expoziția va fi deschisă în perioada 25 septembrie – 06 octombrie 2013, în intervalul orar 10.00-18.00. Accesul se va face prin Strada Poştei (vis-à-vis de Aşezământul Stavropoleos).


Muzeul Naţional de Istorie a României organizează expoziţia:

DESCHIDEREA EXPOZIŢIEI TEMPORARE “RADU FLORESCU – VIAŢA ŞI OPERA”

COMUNICAT DE PRESĂ Bucureşti, 23.09.2013 La zece ani de la dispariția celui care a îndrumat și a condus cu competență rețeaua muzeală, a arheologului identificat cu cetatea Capidava, ca și a profesorului îndrăgit de numeroșii săi studenți și doctoranzi, Muzeul Național de Istorie a României din Calea Victoriei nr.12, inaugurează la 26 septembrie 2013, ora 13.30, expoziția temporară ce îi este dedicată - „Radu Florescu – viața și opera”. Vor evoca personalitatea învățatului: Secretar de stat Radu Boroianu, Acad. Răzvan Theodorescu, dr. Doina Păuleanu, dr. Crișan Mușețeanu. Vernisajul va fi urmat de un recital susţinut de Loredana Streche (nai) și Tudor Niculescu-Mizil (chitară clasică). Radu Florescu (1931 - 2003) constituie pentru cultura contemporană din România o importantă referință. Arheolog, istoric de artă, profesor și muzeolog de largă cuprindere, învățatul a promovat de-a lungul carierei de peste cinci decenii, idei și lucrări referențiale pentru modernizarea cercetării arheologice, a muzeografiei și formelor de valorificare a patrimoniului cultural național. Vizionar și totodată modern în conceptele sale, racordat la mișcarea muzeografică performantă, Radu Florescu a ocupat importante poziții în ierarhia instituțiilor specializate, inclusiv aceea de președintefondator al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, de președinte al Comitetului național ICOM și Director general al Muzeului Național de Istorie a României. În aceste ipostaze s-a remarcat cu prisosință prin vaste și solide cunoștințe de

specialitate și printr-o cultură de excepție, ca și prin energie și o deosebită pasiune. Profesor de mare reputație, deschizător de orizonturi, autor de cărți, studii, manuale, cursuri și albume, meritele sale științifice sunt larg recunoscute, iar căile deschise de el, în muzeografie, conservare și restaurare, au configurat o adevărată școală națională. Sunt așteptați să participe la vernisaj toți cei care l-au cunoscut pe regretatul muzeograf Radu Florescu, cei care i-au fost colaboratori sau prieteni. Expoziţia temporară este deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României, în perioada 26 septembrie – 1 decembrie 2013, şi poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10.00 – 18.00 (până în 26 octombrie a.c.), respectiv 9.00 – 17.00 (începând cu 27 octombrie a.c.).


Muzeul Naţional de Istorie a României organizează proiectul:

Tineri muzicieni în dialog În cadrul Proiectului “Tineri muzicieni în dialog”, Muzeul Naţional de Istorie a României va găzdui sâmbătă, 28 septembrie 2013, începând cu ora 11:00, în Sala Lapidarium, la sediul din Calea Victoriei nr.12, un recital cameral, organizat de Fundaţia pentru Pluralism, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” din Ploieşti. Proiectul: “Tineri muzicieni în dialog”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, îşi propune să răspundă nevoilor culturale ale membrilor comunităţilor locale de a fi în contact cu valorile culturale româneşti şi universale. Proiectul promovează tineri muzicieni cu vârsta cuprinsă între 14 şi 28 de ani aflaţi la începutul carierei şi lecturile publice în spaţii culturale non-formale. Recitalul cameral va fi susţinut de şase tineri muzicieni, studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. La acest eveniment vor participa trei lectori invitaţi, personalităţi de anvergură ale vieţii publice: Aurora Liiceanu, doctor in psihologie, Cristina Guseth, director Freedom House Romania, Cristina Ileana Jacote, broker asigurari.

Modificarea tarifelor de acces la Muzeul Naţional de Istorie a României Începând cu data de 01 octombrie 2013, Muzeul Național de Istorie a României adoptă noi tarife de acces și ghidaj, după cum urmează: A) Intrare rapidă pentru o persoană adultă – 50 Lei B) Intrare adulți – 25 Lei/ persoană C) Intrare pensionari – 15 Lei/ persoană D) Intrare elevi, studenți, persoane adulte cu handicap mediu sau ușor, posesori card Euro26 – 7 Lei/ persoană E) Intrare grupuri organizate de 30 de persoane – 300 Lei/ grup ( echivalentul a 10 lei/ persoană) F) Intrare gratuită: - pentru delegațiile oficiale, precum și pentru alte delegații cu caracter cultural în limita programului de funcționare al muzeelor respective - pentru angajații rețelei muzeale, ai Ministerului Culturii și ai serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii. - pentru copii preșcolari (până la vârsta de 7 ani) - pentru copii în vârstă de până la 18 ani, care au nevoi speciale sau cu handicap, precum și pentru persoana însoțitoare a copilului în vârstă de până la 18 ani cu handicap. - pentru copii în vârstă de până la 18 ani cărora li se aplică măsuri sociale de protecție. - pentru adulții cu handicap grav sau accentuat, precum și pentru persoana care îi însoțește. - pentru copii în vârstă de până la 18 ani, pe perioada vacanțelor. - pentru elevii și studenții cetățeni românidin afara granițelor țării, bursieri ai statului român. - pentru posesorii de carduri “Euro 26”, cu vârstă de până la 30 de ani, în fiecare zi de 26 din fiecare lună, atunci când aceasta nu cade într-o când instituția este închisă pentru public; dacă data de 26 cade într-o zi când instituția este închisă pentru public, atunci gratuitatea se acordă posesorilor de carduri “Euro 26”, cu vârsta de până la 30 de ani, în ziua lucrătoare imediat următoare. - pentru pensionarii din rețeaua muzeală, posesori de adeverințe/legitimații pentru acces gratuit. 2. Taxe ghidaj în limba română a) Grupuri 1-5 persoane, 10 Lei/ grup b) Grup 6-10 persoane, 15 Lei/ grup c) Grupuri mai mari de 10 persoane, 20 Lei/ grup 3. Taxe de ghidaj în limbile franceză și engleză a) Grupuri 1-5 persoane, 20 Lei/ grup b) Grupuri 6-10 persoane, 40 Lei/ grup c) Grupuri mai mari de 10 persoane, 50 Lei/ grup


Conferințele de la Șosea Poveștile cu poale-n brâu, cu Șerban Anghelescu Muzeul Naţional al Ţăranului Român – cunoscut pe vremuri şi ca Muzeul de la Şosea – va continua şi în 2013 ciclul său de conferinţe vizând dezbaterea publică a problematicii vaste a tradiţiilor în cultura română actuală. Conferinţele se adresează publicului larg, în mod special tinerilor specialişti din domeniile umaniste şi se organizează în fiecare lună, la Clubul Ţăranului. Muzeul Național al Țăranului Român vă invită marți 17 septembrie 2013, ora 18:00, la Clubul Țăranului, la Poveștile cu poale-n brâu, o nouă conferință din ciclul Conferințelor de la Șosea. Etnologul Șerban Anghelescu ne va vorbi despre poveștile lui Ion Creangă citite în cheie alimentară. Despre celelalte ediţii ale Conferinţelor de la Şosea puteţi găsi texte, fotografii, înregistrări audio şi loc de comentat, pe blog la: http://www.muzeultaranuluiroman.ro/conferinte/ Partener: Clubul Ţăranului INDIgenous Expoziție de fotografie Mădălin Mărienuț Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 18 septembrie 2013, ora 20:00, la vernisajul expoziţiei de fotografie INDIgenous, de Mădălin Mărienuț care va avea loc la Clubul Țăranului. „Am plecat de acasă cu o impresie din start greşită, cu prejudecăţi pe care imaginaţia noastră le-a amplificat. Ce urma să ne aştepte în India?! Însă, spre norocul nostru, această impresie a fost greşită – şi bine că a fost aşa –, aveam să descoperim singuri cât de minunată este India. (...) Așa a început povestea încheiată cu această expoziție de fotografie”. Mădălin Mărienuț Mădălin Mărienuț s-a născut la Arad în 1975 și a absolvit Facultatea de Științe Economice a Universității de Vest; pasionat de fotografie, în special, fotografie de reportaj, după o aprofundare a fotografiei de vreo șapte ani, prin cursuri de specialitate, s-a alăturat Fotoclubului din Arad şi, apoi, a urmat studii la Facultatea de Arte Timișoara. Începând cu anul 2009, a participat la expoziții şi concursuri: la Sala Clio în Arad, la Facultatea de Arte din Timişoara, la Iaşi, Craiova şi Oradea, dar şi în Ungaria, la Békéscsaba şi Szentes, sau în Serbia, la Novi Sad. Expoziţia rămâne deschisă la Clubul Țăranului în perioada 18 septembrie – 8 octombrie 2013. Curator și cuvânt de deschidere: dr. Gabriel Kelemen.


Muzeul Ţăranului Român organizează expoziţia:

Însemne şi crestături 12 septembrie – 11 octombrie 2013, Sala Foaier Muzeul Naţional al Ţăranului Român Vernisaj: 12 septembrie, ora 17.30 Improvizaţie sonoră cu Călin Torsan. „Însemne şi crestături“ este al patrulea exerciţiu, după Cusături / ţesături, Dantele şi broderii, Oale şi ulcele, cu care încheiem o primă serie de experimente vizuale, care încearcă să construiască un dialog, o sumă de relaţii, de alăturare, de complementaritate, de împrietenire între obiectul de patrimoniu din colecţiile muzeului, obiectul de colecţie privată şi obiectul anonim şi umil – obiectul de acasă, investit cu valoare autobiografică şi demn de a fi muzeificat. Ca şi la celelalte exerciţii, tehnica cu care construim povestea este aceea a arheologiei subiective, o reinterpretare vizuală asupra obiectului tradiţional şi a însemnului cu care acesta este încărcat de sens. Funcţiei obiectului i se alătură o reinterpretare estetică, recompunând fragmentar, într-un context contemporan, un instrumentar care glisează de la utilitatea obiectului la sistemul decorativ care îl înfrumuseţează, dându-i valoare artistică şi estetică. Integrăm semnele şi simbolurile pre-creştine preluate de motivele decorative uzuale ale lumii ţărăneşti într-o privire compusă, alcătuind vizual un mic inventar de imagine, mai apropiat de forma unui eseu vizual, care propune o plimbare narativă prin arta meşteşugului ţărănesc. Expoziţia va putea fi vizitată până pe 11 octombrie 2013, de marţi până duminică, orele 10:00 – 18:00.

100 de ani de la naşterea Mariei Tănase 25 septembrie 2013 Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român și Romfilatelia au plăcerea să vă invite miercuri, 25 septembrie 2013, ora 18:00, în Studioul Horia Bernea, la un spectacol de gală susținut cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea Mariei Tănase, precum și la prezentarea emisiunii filatelice lansate cu acest prilej. Invitați speciali: artistul Nicolae Voiculeț și orchestra sa. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Clubul Țăranului. Parteneri media: 24-Fun, Radio Romania, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internaţional, RFI, Itsy Bitsy, Zeppelin, Igloo, Arhitext, Arhitectura, Observator cultural, Cultura, BeWhere!, TV City, LiterNet.ro, Hot News, webpr.ro, Port.ro, b365.ro, o n l i n e g a l l e r y. r o , m o d e r n i s m . r o , w w w. A r t C l u e . n e t , www.artline.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, w w w. d a c i c c o o l . r o , w w w. i n p a r c . r o , s e m n e b u n e . r o , t o t u l d e s p r e m a m e . r o , w w w. c o o p e r a t i v a u r b a n a . r o , www.cooperativatraditionala.ro, www.comunicatedepresa.ro, Terra Magazin, www.meidaiq.ro.


Meşteri şi meşteşuguri Ateliere cu demonstrații ale meşterilor Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă în acest sfârșit de săptămână la ateliere de olărit cu meșterii Eugen și Violeta Pătru din Vâlcea, atelier de ceramică cu Jorj Dimitriu din București, ateliere de încondeiat ouă ținute de Rodica Bărdăhan din Suceava, ateliere de ţesăt la război cu Cristina Niculescu din Vâlcea, ateliere de cioplit în lemn cu Vasile Ene din Vâlcea și ateliere de pictură de icoane pe sticlă cu iconarul Radu Dincă din București. Meșterii vor aduce în atenţia vizitatorilor tehnicile şi procedeele specifice meşteşugului. Sunteți invitați să participați la demonstraţii, să aflați tainele simbolurilor cusute, încondeiate, încrustate sau jirăvite şi poveştile ce stau în spatele fiecărui obiect. Veniți în perioada 20 – 22 septembrie 2013, între orele 10:00 și 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, la Meşteri şi meşteşuguri. Ateliere cu demonstrații ale meşterilor. Intrarea este liberă. RETROSPECTIVĂ MIRCEA DANELIUC Să ne cunoaştem cineaştii şi operele lor Filme, discuţii cu cineaşti, lansări de carte Muzeul Național al Țăranului Român organizează, în cadrul Zilelor Muzeului Țăranului, în perioada 12 – 22 septembrie 2013, de la ora 19:00, la Studioul Horia Bernea, o retrospectivă a filmelor lui Mircea Daneliuc. Regizorul, scenaristul, actorul și scriitorul Mircea Daneliuc a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din București, la secţia de regie. A debutat ca regizor în anul 1975, cu filmul Cursa, pentru care a primit premiul de debut din partea Asociației Cineaștilor din România (ACIN); filmul a participat la festivalurile internaţionale de la Belgrad, New Delhi, Cairo, Moscova și Barcelona. Următorul film, Ediţie specială, apărut în 1977, îi aduce premiul ACIN pentru regie. Când a apărut Proba de microfon, în 1980, talentul lui Mircea Daneliuc era confirmat de primul Mare Premiu al ACIN. Filmele regizate de Mircea Daneliuc au avut mare succes și au primit multe premii. Subiectele filmelor sale sunt inspirate din actualitate și povestesc despre lumea celor de condiție modestă, pe care regizorul îi privește fără compasiune. Filmele sale dau glas propriilor nemulțumiri, dezamăgiri și dureri, pe care i le produce o societate bolnavă politic și social. La Muzeul Național al Țăranului Român aveți ocazia de a redescoperi o parte dintre cele mai importante filme semnate de Mircea Daneliuc și de a discuta despre acestea cu regizorul şi cu invitaţii săi speciali. Retrospectivă Mircea Daneliuc face parte din proiectul: „Să ne cunoaștem cineaștii și operele lor”, care urmăreşte creşterea gradului de cunoaştere, comunicare şi respect între cineaştii de toate vârstele (regizori, scenarişti, operatori, actori, critici) şi publicul larg. Intrarea este liberă.


Muzeul Ţăranului Român organizează:

Sfârşit de lumi de Dan Lucinescu - Lansare de carte 13 septembrie 2013, ora 18:00, Librăria Cărtureşti MNȚR Scriitorul şi fostul deţinut politic, Dan Lucinescu, lansează vineri, 13 septembrie 2013, ora 18:00, cartea: „Sfârşit de lumi la Muzeul Ţăranului“, în cadrul Librăriei Cărtureşti. La lansare, vor fi prezenţi criticul de teatru şi film Rodica Smaranda Vulcănescu şi scriitorul Radu Cârneci. „Sfârşit de lumi“ este o carte ce prezintă evenimentele dramatice care s-au petrecut după ocuparea României de către Uniunea Sovietică, odată cu data de 23 august 1944. Autorul încearcă să facă înţeleasă tragedia unor generaţii, victime ale regimului comunist care a urmat celui de al doilea război mondial în estul Europei. Dumitru Dan Lucinescu s-a născut la 21 mai 1927, în Botoşani. A fost arestat la 24 aprilie 1948 şi condamnat la 15 ani muncă silnică pentru activitate anticomunistă. A fost închis la Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla, Văcăreşti şi Aiud, fiind coleg de celulă cu părintele Iustin Pârvu. A trecut prin „reeducarea” de la Piteşti, în cadrul căreia a fost torturat timp de aproape 6 luni. Parte din această experienţă este împărtăşită în documentarul Lupta si jertfa lui Dan Lucinescu şi în documentarul Demascarea. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Scriitorilor din Suedia, este autorul a numeroase cărţi pe teme istorice, filosofice şi autobiografice, dintre care amintim Ciclul Vitralii (Depăşirea condiţiei umane, Destine, Aspiraţii), Ștefan cel Mare şi Sfânt, Jertfa şi Părintele Arsenie Boca - un Sfânt al zilelor noastre. Organizatorul evenimentului, Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca, s-a înființat din dorinţa de a întreţine vie speranţa unei altfel de vieţi pentru noua generaţie. Printre obiectivele propuse se numără promovarea valorilor româneşti şi a spiritualităţii creştine, cunoaşterea şi promovarea elitelor naţionale, contribuţia efectivă la formarea culturală şi spirituală a noilor generaţii.

Transporturile tradiţionale din România 19 septembrie – 17 noiembrie 2013 Expoziţia „Transporturile tradiţionale din România“ se înscrie în seria evenimentelor dedicate Zilelor Muzeului Ţăranului (12 – 22 septembrie 2013), urmând a fi deschisă în ziua de 19 septembrie 2013, ora 18:00, în sălile Oaspeţi şi Irina Nicolau. Expoziţia, inedită în peisajul muzeal, îşi propune a fi o sinteză a mijloacelor de transport tradiţionale utilizate în România şi va fi structurată pe câteva „secţiuni“ (nuclee) care să evidenţieze: dimensiunea istorică, antropologia şi mijloacele de transport ca marcă socială. Vor fi prezentate publicului mijloace de locomoţie şi transport confecţionate din lemn, mijloace de transport din textile şi din ceramică. Expunerea va include vehicule cu roţi, pe tălpi (sănii), dar şi pe cele care utilizează plutirea. Un loc special vor avea în expoziţie purtarea poverilor pe corpul uman sau transportul prin târâre şi alunecare. Din cabinetul de studiu ale expoziţiei publicul va putea afla informaţii despre viaţa economică, relieful (cadrul geografic) şi natura care au determinat marea varietate a mijloacelor de transport în ţara noastră. Două accente speciale, un atelier de rotărit şi unul de fierărie, vor fi sugerate în expunere pentru a evidenţia cele două meşteşuguri care au avut un rol deosebit de important în evoluţia transporturilor populare. De la transportul greutăţii pe creştetul capului la şaretă, de la traista de umăr şi legănuşul de spate la carul pentru fân, de la sanie la lotcă, sau la căruţa pictată dobrogeană expoziţia va pleda pentru înţelegerea transportului tradiţional ca parte componentă a civilizaţiei tradiţionale rurale. Vor putea fi admirate vehicule cu roţi (car, căruţă, faeton, şaretă, dric, căruţă de pompieri), cu tălpi (sănii de oraş, de pădure, de armată) sau mijloace de transport care se deplasează prin plutire alături de o mare varietate de mijloace de transport confecţionate din textile (traiste, desagi, saci, glugi) din lut (oale, oale cu mănuşă, ulcioare, ploşti) şi din lemn (şei, corfe, patine, vârzobi, bote, butoiaşe şi butoaie). Expoziţia reuneşte, pentru prima dată, trei mari muzee, care deţin un patrimoniu definitoriu pentru abordarea acestei teme: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Complexul Naţional Muzeal „Astra“ şi Muzeul Naţional al Agriculturii. Expoziţia va putea fi vizitată în sălile Oaspeţi şi Irina Nicolau, până la 17 noiembrie 2013, de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 18:00. Parteneri: Complexul Naţional Muzeal „Astra“, Muzeul Naţional al Agriculturii, Jandarmeria Română Sponsor: The Secret Service.


Palatul Brukenthal din Sibiu organizează expoziţia:

O pictură murală unică în România, descoperită în centrul istoric al Sibiului Locul de desfăşurare: Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie Durata: 12 -29.09.2013 (expoziţia a fost prelungită până în data de 27 octombrie) Vernisaj: 12 Septembrie, orele 12:00 Curator: Dr. Dana Roxana Hrib Colaborator: Specialist restaurator pictură murală Liviu Ciungan Tudoran Expoziţia prezintă, cu ajutorul documentaţiei din timpul decapării frescei de sec. XVII, Scene din războiul troian – Casa Weidner-Reussner-Czekelius, Piaţa Mare, Nr. 16, una dintre valorile patrimoniului imobil al oraşului Sibiu, neinclusă în prezent în circuitul turistic. De asemenea, sub aspectul cercetării de specialitate, sunt propuse asocieri cu lucrări de pictură din arta europeană, aşezându-se astfel bazele unui studiu de care ar beneficia şi, deopotrivă, la care ar contribui restaurarea integrală a picturii murale. Text oferit de curatorul expoziţiei: Dr. Dana Roxana Hrib.

Expoziţia: România pitorească – România cartografică Locul de desfăşurare: Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie Durata: 12.09 – 31. 10 2013 Vernisaj: 12 septembrie orele 12:00 Curatori: Constantin Ittu şi Rodica Şinca Expoziţia îşi propune să valorifice acele hărţi din colecţia Bibliotecii Brukenthal care permit atât o călătorie în timp şi în spaţiul românesc. Exponatele conţin informaţii cartografice diverse, de la cele generale la cele particulare: economice, geologice, administrative, etnico-istorice etc. Publicul ţintă căruia ne adresăm este unul divers, de la specialişti în domeniu până la admiratori ai cartografiei. Text oferit de curatorii expoziţiei: Constantin Ittu şi Rodica Şinca.


Palatul Brukenthal din Sibiu organizează expoziţia:

Loja masonică sibiană „Sfântul Andrei la cele trei frunze de nufăr” (1767 – 1790) Locul de desfăşurare: Palatul Brukenthal, Sala Multimedia Durata: 12 septembrie – 10 decembrie 2013 Vernisaj: 12 septembrie, orele 12:30 Curatori: Adrian Georgescu şi Olga Beşliu La 15 mai 1767, Simon Friedrich von Baussnern înfiinţa la Sibiu loja Sfântul Andrei la cele trei frunze de nufăr – St. Andreas zu den drei Seeblättern (1767 – 1790). Prin intermediul expoziţiei deschisă de Muzeul Naţional Brukenthal, este valorificată o parte a valorosului patrimoniu pe care îl deţine, aducând în faţa publicului vizitator sibian, pentru prima dată, o expoziţie dedicată celei mai importante loji masonice din Transilvania secolului al XVIII-lea. Pe lângă numărul mare de piese, colecţia este remarcabilă prin varietatea acestora: colane ale ofiţerilor, însemne, eşarfe, şorţuri, mănuşi sigilii şi obiecte de ritual (ciocane, urne de vot, craniu, clepsidră). Text oferit de curatorii expoziţiei: Adrian Georgescu şi Olga Beşliu.

Palatul Brukenthal din Sibiu organizează expoziţia:

Manuscrise păstrate în bibliotecile din Cehia Locul de desfăşurare: Casa Albastră- Sala Polivalentă Durata: 26.09 – 27.10.2013 Vernisaj: 26 Septembrie, orele 12:00 Curatori: Petra Dobruská (Ambasada Republicii Cehe, Bucureşti) şi Adrian Luca (MNBrukenthal) Partener: Ambasada Republicii Cehe în Bucureşti Expoziţia este parte din proiectul Manuscriptorium Expoziţia propune conectarea istoriei literaturii cehe cu tehnologiile moderne ale digitalizării manuscriselor şi altor tipărituri din bibliotecile cehe (un proiect unic al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe şi Ministerului Culturii al Republicii Cehe), fiind compusă din 20 de panouri cu texte despre apariţia şi istoria manuscriselor în ţările cehe şi încă două panouri cu informaţii despre Republica Cehă şi bibliotecile unde sunt păstrate cele mai importante manuscrise. Vernisajul va avea loc în prezenţa Excelenţei Sale Domnul Jiří Šitler, ambasadorul Republicii Cehe în România: "Sunt foarte încântat că prezentăm expoziţia pentru prima oară în România chiar la Sibiu, în oraşul cu care Boemia împărtăşeşte o istorie comună. La urma urmelor, chiar printre sucesorii întemeietorului acestui muzeu, Samuel von Brukenthal, în funcţia de guvernator al Transilvaniei cu sediul la Sibiu s-a aflat în anii 1851 – 1858 însemnatul aristocrat ceh Karel Schwarzenberg, strămoşul fostului nostru ministru al afacerilor externe, şi el împreună cu prietenul său Şaguna a contribuit la dezvoltarea regiunii." (Jiří Šitler, ambasadorul Republicii Cehe în România). Text oferit de Petra Dobruská, curatorul expoziţiei: Petra Dobruská (Ambasada Republicii Cehe, Bucureşti) şi Adrian Luca (MNBrukenthal).


MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE PROCESUL DE REGIONALIZARE-DESCENTRALIZARE, ÎN ATENŢIA PARLAMENTULUI LANDULUI HESSEN DIN GERMANIA Luni, 30 Septembrie 2013 Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, s-a întâlnit astăzi, 30 septembrie, cu o delegaţie condusă de Norbert Kartmann, preşedintele Parlamentului landului Hessen din Germania. Tema centrală a discuţiilor a reprezentat-o procesul de regionalizare-decentralizare, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Astfel, Liviu Dragnea a subliniat că principalul argument pentru reforma administrativă pregătită de MDRAP este modul extrem de dezechilibrat în care este repartizată dezvoltarea în interiorul ţării şi al judeţelor, fiind, astfel, nevoie de constituirea unui nivel intermediar între administraţia centrală şi cea locală, respectiv nivelul regional. Cele două părţi au subliniat importanţa aplicării principiului subsidiarităţii în descentralizarea competenţelor autorităţii publice centrale, astfel încât structurile administrative să funcţioneze la o distanţă optimă faţă de cetăţean. Ministrul dezvoltării regionale a făcut o scurtă trecere în revistă a măsurilor luate până în prezent pentru eficientizarea funcţionării administraţiei, respectiv desfiinţarea posturilor vacante, introducerea regulii 1 la 1 la angajarea în administraţia publică, precum şi stabilirea unui număr minim de angajaţi în cadrul primăriilor şi al consiliilor judeţene. Walter Arnold, membru al Parlamentului de land, s-a arătat interesat de finanţarea viitoarelor structuri descentralizate, menţionând că succesul acestui proces va depinde de fondurile care vor fi puse la dispoziţia noilor structuri. La rândul său, Liviu Dragnea a precizat că, odată cu descentralizarea competenţelor, sursele financiare deţinute în prezent de administraţia centrală pentru exercitarea acestora vor fi transferate în mod automat la noile instituţii descentralizate. MDRAP: PESTE 40% LA ABSORBŢIA DE FONDURI EUROPENE PRIN POR Duminică, 29 Septembrie 2013 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a depășit pragul de 40% la gradul de absorbție a fondurilor europene alocate României în perioada 2007-2013 prin Programul Operațional Regional (POR). În urma ultimei plăți, din luna septembrie, realizată de Comisia Europeană către România, fondurile europene absorbite prin POR se ridică la 1,49 miliarde de euro. Suma reprezintă 40,05% din totalul de circa 3,72 miliarde euro, alocate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru acest program, în perioada 2007-2013. Gradul de absorbție a fondurilor europene prin POR înregistrează, astfel, o creștere cu peste 15 puncte procentuale față de 1 ianuarie 2013. Creșterea a fost generată de implementarea, în acest an, a măsurilor privind accelerarea procesării cererilor de rambursare, aplicarea sistemului de cereri de plată pentru beneficiari și asigurarea disponibilităților de plată prin împrumuturi de la Trezorerie. POR se menține, astfel, pe primul loc la capitolul absorbție de fonduri europene în rândul programelor operaționale derulate în România. „Evoluția semnificativă a absorbției prin POR ne confirmă că măsurile adoptate în acest an sunt eficiente. Am reușit să simplificăm procedurile și să reducem timpii de procesare a dosarelor și de plată. Avem toată încrederea că, păstrând același ritm susținut, vom atinge ținta de 50%, pe care ne-am propus-o pentru finalul anului 2013.”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea, la seminarul “Impactul procesului de regionalizare-descentralizare asupra absorbţiei fondurilor europene“ organizat de MDRAP vineri, 27 septembrie, la Palatul Parlamentului. În ceea ce privește Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative (PO DCA), gestionat in prezent tot de MDRA, acesta se situează pe al doilea loc în cadrul programelor operaționale derulate în România. Gradul de absorbție pentru PO DCA se ridică la 30,62%, față 12,1%, cât înregistra în luna mai 2012. *** Programul Operațional Regional 2007-2013, gestionat de MDRAP, are ca obiectiv general sprijinirea și promovarea dezvoltării locale durabile, atât din punct de vedere economic, cât și social, în regiunile României, prin îmbunătățirea condițiilor de infrastructură și a mediului de afaceri, care susțin creșterea economică. Programul este finanțat printr-unul dintre fondurile structurale ale Uniunii Europene - Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), care sprijină regiunile UE cu un PIB pe cap de locuitor sub 75% din media europeană. Bugetul total alocat POR pentru perioada 2007-2013 este de aproximativ 4,4 miliarde de euro, din care aproximativ 85% reprezintă finanțare europeană. Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative” 2007-2013 este finanţat din Fondul Social European și vizează dezvoltarea capacităţii administrative şi sprijinirea eforturilor de modernizare a administraţiei publice româneşti. Alocarea financiară europeană pentru PO DCA este de circa 208 milioane de euro, la care se adaugă co-finanţarea naţională, rezultând un buget minim al programului de 244,7 milioane de euro.


MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE SEMINAR ROMÂNO-POLONEZ PRIVIND IMPACTUL PROCESULUI DE REGIONALIZARE-DESCENTRALIZARE ASUPRA ABSORBŢIEI FONDURILOR EUROPENE Vineri, 27 Septembrie 2013 Modelul polonez de descentralizare și de regionalizare, influența asupra gradului de absorbţie a fondurilor europene în Republica Polonă, fondurile europene din România în contextul procesului de regionalizare – descentralizare și perspective pentru perioada 2014-2020, studii de caz ale unor regiuni administrative poloneze și descentralizarea din perspectiva Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România au fost principalele teme prezentate astăzi, 27 septembrie a.c., la seminarul româno-polonez cu tema “Impactul procesului de regionalizare-descentralizare asupra absorbţiei fondurilor europene“. Seminarul, organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la Palatul Parlamentului, a fost prezidat de viceprimministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și de Elżbieta Bieńkowska, ministrul dezvoltării regionale din Polonia. Viceprim-ministrul Liviu Dragnea a susținut o prezentare cu privire la stadiul pregătirilor pentru procesul de regionalizare-descentralizare din România. „În această perioadă proiectul este finalizat, toate structurile asociative l-au primit în studiu și îi invităm să trimită la minister observaţiile lor. Vom organiza o întalnire cu toate structurile asociative, reprezentative pentru autoritățile publice locale ca să luăm o hotarare finală cu privire la acest proiect”, a declarat ministrul dezvoltării regionale și administrației publice. „Ca să vă dau un exemplu legat de finanțarea investițiilor locale: eu, personal, nu mai vreau să decid, dacă se finanțează sau nu o alimentare cu apă într-o comună; consider că nu e de competența ministrului să hotărască asta, ci de competența autorității locale. Nu putem determina un transfer serios de competențe către autorităţile locale fără să avem nivelul intermediar al regiunilor. Împreună cu dumneavoastră trebuie să realizăm acest concept de integraredezvoltare”, a adăugat Liviu Dragnea, adresându-se participanților la seminar. Tot astăzi a fost semnat „Memorandumul de înţelegere pentru cooperarea în domeniile dezvoltării regionale şi administraţiei publice între Ministerul Dezvoltării Regionale din Polonia şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România”. „Sper că ceea am prezentat azi este începutul unei frumoase colaborări la nivel regional şi local. Mă bucur să putem împărtăşi din experienţa noastră, continuând astfel tradiţia colaborării româno-polone, care are peste 20 de ani. Cred că descentralizarea e calea potrivită, iar experiența Poloniei demonstrează acest lucru. La noi, a fost evident că trebuie să creăm mai puține voievodate, pentru că cele care existau erau imposibil de administrat, nu aveau nicio putere financiară. Toate acestea, şi nivelul de absorbţie, şi creşterea economică, sunt rezultatul reformelor pe care le-am derulat în anii trecuţi”, a afirmat ministrul Elżbieta Bieńkowska. Seminarul a urmărit să faciliteze dialogul şi schimbul de experienţă la nivelul autorităţilor publice din România și Polonia, cu privire la implementarea procesului de regionalizare-descentralizare şi la modul în care un sistem administrativ descentralizat poate îmbunătăţi rata de absorbţie a fondurilor europene.

ZIUA COOPERĂRII EUROPENE SĂRBĂTORITĂ INEDIT ÎN ZONA DE GRANIŢĂ ROMÂNO-SÂRBĂ Miercuri, 25 Septembrie 2013 Echipa Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia s-a alăturat și în acest an campaniei de sărbătorire a Zilei Cooperării Europene, prin organizarea a două concerte inedite. În data de 20 septembrie 2013, pe scena din centrul oraşului Vârșeț, în Republica Serbia, peste 7.500 de participanți au sărbătorit alături de formațiile Pasărea Colibri și Frajle, și au dansat alături de copiii din Vârșeț și echipa BRCT Timişoara, în cadrul unui flash-mob, pentru a sărbători buna cooperare din cadrul proiectelor transfrontaliere româno-sârbe. Sărbătorirea Zilei Cooperării Europene a debutat în data de 19 septembrie, la Timișoara, când echipa BRCT Timişoara a invitat instrumentiști din cadrul Filarmonicii Banatul pentru a susține un concert extraordinar, constituind o surpriză pentru călătorii trenului care unește Timișoara de Vârșeț. De ce sărbătorim Ziua Cooperării Europene? Deoarece implementarea proiectelor în cadrul programelor de cooperare teritorială europeană ne ajută atât să gestionăm eficient problemele stringente care ne afectează, cât și să aducem popoarele Europei mai aproape unele de celelalte. Toate aceste inițiative finanțate de Uniunea Europeană au contribuit la îmbunătățirea vieții oamenilor de-a lungul multor frontiere din Europa și mai departe. Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia este unul dintre zecile de programe de cooperare teritorială europeană care s-a alăturat sărbătoririi Zilei Cooperării Europene și contribuie la dezvoltarea socio-economică a zonei de graniță româno-sârbe, unind oameni și comunități aflate în zona transfrontalieră. Mai multe informații cu privire la Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia pot fi găsite accesând: www.romania-serbia.net, iar mai multe detalii legate de evenimentul de sărbătorire a Zilei Cooperării Europene desfășurat la nivel european pot fi găsite pe site-ul www.ecday.eu.


MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ÎNTREVEDEREA VICEPRIM-MINISTRULUI LIVIU DRAGNEA CU MILAN ŠTĚCH, PREŞEDINTELE SENATULUI DIN CEHIA Miercuri, 25 Septembrie 2013 Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, a avut marţi, 24 septembrie, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Milan Štech, preşedintele Senatului din Republica Cehă, aflat în vizită oficială în România. În cadrul întâlnirii au fost apreciate relaţiile excelente dintre România şi Republica Cehă şi contribuţia dialogului parlamentar la dezvoltarea acestei cooperări în plan politic, economic şi în abordarea agendei europene. Au fost menţionate domenii care au o dinamică importantă în cooperarea economică, fiind apreciat interesul companiilor din Republica Cehă pentru sectorul energetic din România. Milan Štěch şi-a manifestat interesul de a cunoaşte mecanismele decizionale din cadrul Guvernului, relaţia Guvernului cu Parlamentul în procesul legislativ, precum şi evoluţia dezbaterilor din România privind modificarea prevederilor Constituţiei. Viceprim-ministrul Liviu Dragnea a prezentat repere ale dezbaterii pe aceste subiecte, implicarea societăţii civile şi a mediului academic, precum şi evoluţia discuţiilor în ceea ce priveşte modificarea legii electorale. Preşedintele Senatului ceh a subliniat importanţa funcţionării a două Camere în cadrul Parlamentului, cu mod diferit de alegere a membrilor acestora. În ceea ce priveşte consultarea cetăţenilor în iniţierea proiectelor legislative, viceprim-ministrul Liviu Dragnea a menţionat că actualul Guvern este preocupat de asigurarea cadrului de dezbatere şi consultare cu societatea civilă şi cu orice structuri ale societăţii interesate de problemele respective. Viceprim-ministrul a dat exemplul Comisiei parlamentare speciale pentru problematica proiectului Roşia Montană, care poate contribui la o corectă informare publică, dar și la un vot al parlamentarilor bazat pe analize cuprinzătoare şi bine fundamentate. De asemenea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice a prezentat elemente privind proiectul de regionalizare-descentralizare, pentru asigurarea dezvoltării echilibrate şi sustenabile a ţării şi reducerea decalajelor dintre sat şi oraş. ACADEMIA ROMÂNĂ GĂZDUIEŞTE COLOCVIUL ’'REGENERARE URBANĂ'' Vineri, 20 Septembrie 2013 Iulian Matache, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a participat astăzi, 20 septembrie a.c., la Bucureşti, în Aula Magna a Academiei Române, la deschiderea oficială a colocviului internaţional „Regenerare urbană”. Evenimentul, organizat, în perioada 20-21 septembrie a.c., de Asociaţia Internaţională de Dreptul Urbanismului, în colaborare cu Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române şi Asociaţia Română de Dreptul Urbanismului, reuneşte jurişti specializaţi în dreptul urbanismului din nouă ţări europene şi invitaţi din mediul academic şi din partea autorităţilor publice de resort. „În calitate de minister care gestionează domeniile dezvoltare urbană şi teritorială, urbanism, arhitectură şi construcţii, avem, ca obiective, asigurarea condiţiilor de dezvoltare urbană şi teritorială durabilă şi competitivă, în conformitate cu principiile europene care plasează în prim-plan acţiunile privind regenerarea urbană. În acest scop, urmărim atât crearea unui cadru legislativ şi metodologic coerent, în domeniile planificare teritorială, urbanism, autorizarea construcţiilor, cât şi realizarea de operaţiuni ce presupun investiţii concrete derulate prin programele finanţate din fonduri europene şi naţionale.”, a declarat secretarul de stat Iulian Matache, în deschiderea colocviului. Prezentările realizate în cadrul evenimentului reflectă teme de actualitate referitoare la regenerarea urbană, ca noţiune, şi diversele sale forme de manifestare, la actorii implicaţi şi rolul lor, la finanţarea domeniului şi instrumentele utilizabile, la metodele de lucru şi dimensiunea socială a regenerării urbane, în special relocalizarea populaţiei, şi la aspecte privind dezvoltarea durabilă, protecţia patrimoniului şi protecţia mediului. „Dorim ca acest eveniment să reprezinte un pas în plus spre conştientizarea importanţei domeniului dreptul urbanismului şi a rolului regenerării urbane, în vederea asigurării competitivităţii economice şi a coeziunii sociale şi teritoriale. Întâlnirea de astăzi contribuie la dezvoltarea unui drept al urbanismului bine structurat şi asumat ca atare de jurişti, ca o ramură distinctă. Sperăm ca, în acest fel, să se pună bazele unei strânse cooperări între urbanişti şi jurişti.”, a mai afirmat Iulian Matache.


MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE MDRAP ŞI ACOR AU ÎNCHEIAT ACORDUL DE PARTENERIAT LEGISLATIV Vineri, 13 Septembrie 2013 Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi Asociaţia Comunelor din România (ACoR) au încheiat joi, 12 septembrie a.c., un acord ce are ca obiectiv general servicii publice de calitate, la nivelul comunelor, prin elaborarea în parteneriat a modificărilor la actele normative din domeniu. „Am lucrat împreună la acest acord de parteneriat, iar prevederile au fost discutate punct cu punct, astfel încât să ajungem la o formă finală care să ne ajute pe noi şi comunităţile locale să aibă acces la un nivel minim de civilizaţie obligatoriu, iar serviciile publice pe care le oferă comunele să fie unele de calitate. Pe de altă parte, urmărim ca primarii localităţilor să aibă suficiente pârghii administrative şi financiare pentru a putea duce la îndeplinire angajamentele luate în faţa cetăţenilor şi solicitările fireşti ale acestora.”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, la semnarea acordului de parteneriat. Obiectivele stabilite în acord se referă la asigurarea unui consens la nivel naţional în vederea realizării descentralizării şi creşterii capacităţii administrative a colectivităţilor locale, la asigurarea transparenţei şi consultarea ACoR în elaborarea proiectelor de acte normative care privesc în mod direct comunele şi la consolidarea autonomiei locale a colectivităţilor locale, prin promovarea de măsuri pentru creşterea capacităţii administrativ-financiare şi eficientizarea serviciilor publice. Acordul mai are în vedere asigurarea aplicării în mod unitar a principiilor autonomiei locale şi descentralizării, dezvoltarea parteneriatului cu structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea perfecţionării cadrului legislativ şi instituţional, şi asigurarea finanţării pentru proiectele de dezvoltare locală. Alte ţinte prevăzute în acord sunt reforma funcţiei publice şi promovarea performanţei, informatizarea administraţiei publice din România şi stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile. „Aş vrea să punctez că este o premieră materializarea acestui acord între un minister şi o structură asociativă. Acest minister este singurul care a dat curs solicitărilor, pentru că numai aşa vom avea mai multă coerenţă. Cred că s-a ajuns acolo unde e normal, la un dialog, la aceeaşi masă.”, a spus Emil Draghici, preşedintele ACoR. Semnatarii au convenit că principiile pe baza cărora se va derula parteneriatul să fie dialogul şi comunicarea, colaborarea, continuitatea şi consensul. Prin acord se instituie, totodată, ca modalitate de lucru între cele două părţi, întocmirea unor rapoarte de progres lunare, şi este stabilit ca următoarea şedinţă comună de lucru să aibă loc în data de 31 octombrie.

VIZITA VICEPRIM-MINISTRULUI LIVIU DRAGNEA ÎN SUEDIA Joi, 12 Septembrie 2013 Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a efectuat marţi, 10 septembrie a.c., o vizită de lucru la Stockholm în Suedia, unde a avut o serie de întrevederi cu oficiali ai instituţiilor suedeze care desfăşoară activităţi în domeniile gestionate de MDRAP. La întrevederea cu Stefan Attefall, ministrul suedez al administraţiei publice şi locuinţelor, discuţiile s-au axat pe modelele de organizare administrativă şi pe proiectele de reorganizare ale celor două ţări. „O ţară care vrea să ofere servicii publice eficiente şi de calitate trebuie să-şi adapteze permanent sistemul administrativ la nevoile actuale şi reale ale societăţii. La fiecare 10-15 ani, este necesară o analiză serioasă a sistemului administrativ, care să spună unde şi cum trebuie operate schimbări.”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea. La rândul său, ministrul Attefall a apreciat că, în procesul de stabilire a competenţelor ce trebuie descentralizate, trebuie să existe o consultare şi o responsabilizare serioasă a autorităţilor locale şi că România ar putea beneficia de experienţa suedeză în domeniul descentralizării, pentru a evita problemele generate de descentralizarea excesivă. Ministrul suedez al administraţiei publice a răspuns pozitiv invitaţiei viceprim-ministrului Liviu Dragnea de a conduce o delegaţie suedeză în România, pentru a oferi sprijin şi expertiză în procesul de regionalizare-descentralizare. Întâlnirea cu Anders Olin, director executiv la Institutul suedez pentru administraţie publică, a prilejuit discuţii legate de posibilitatea reînfiinţării, în România, a unui institut similar, ca instituţie specializată în formarea continuă a persoanelor care exercită funcţii în sistemul de stat. Următorul punct pe agenda zilei a fost vizita la Stockholm Royal Seaport, delegaţiei române fiindu-i prezentat acest proiect major al municipalităţii de dezvoltare urbană durabilă şi competitivă de reconversie funcţională a unei zone industriale dezafectate. Proiectul face parte din strategia pentru 2030 şi din planul de urbanism al oraşului Stockholm. În implementarea proiectului, sunt luate în considerare tehnologii noi de reciclare şi valorificare a deşeurilor, o bună parte din finanţare fiind destinată cercetării în domeniu, în strânsă colaborare cu mediul universitar. Potrivit reprezentanţilor proiectului, pentru demararea lui a fost nevoie să fie îndeplinite simultan următoarele condiţii: consens politic, misiune clar definită, trecerea terenului în proprietatea municipalităţii, colaborare bună şi responsabilităţi clare şi asumate de către toţi actorii implicaţi, deschidere pentru soluţii de dezvoltare sustenabilă. Vizita la Stockholm a viceprim-ministrului Liviu Dragnea s-a încheiat cu întâlnirea cu Anders Knape, preşedinte al Asociaţiei Suedeze a Autorităţilor Locale şi Regiunilor, asociaţie ce reprezintă interesele a 290 de municipalităţi suedeze şi 20 de consilii judeţene. În cadrul întrevederii s-au discutat aspecte referitoare la oportunităţile şi mijloacele de colaborare dintre autorităţile locale şi regionale din cele două ţări. Astfel, la începutul anului 2014, Anders Knape a acceptat invitaţia viceprim-ministrului de a conduce vizita în România a unei delegaţii de aleşi locali şi potenţiali investitori suedezi, pentru întâlniri aplicate cu reprezentanţii structurilor asociative ale administraţiei publice centrale din România. De asemenea, s-a agreat de principiu susţinerea reciprocă în structurile Uniunii Europene, în special în cadrul Comitetului Regiunilor.


Brașovul găzduiește în luna octombrie Transylvania Wine Fair 2013 În perioada 18 - 20 octombrie 2013 se va desfășura la Brașov prima ediție “Transylvania Wine Fair”, manifestare care se adresează producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de vinuri, băuturi alcoolice, cafea și ciocolată, produse culinare, accesorii pentru vinuri, ambalaje pentru băuturi, echipamente și tehnologii pentru industria băuturilor, reviste și bloguri de specialitate. Evenimentul este organizat de Kron-Tour EXPO Fairs & Exhibitions. Pe parcursul târgului, se vor desfășura activități de mare interes care să capteze interesul a cât mai multor vizitatori, respectiv: degustări, seminarii tematice pentru lucrătorii din HoReCa, demonstrații de artă culinară, workshopuri, invitați speciali, concursuri. “Pe lângă faptul că Transylvania Wine Fair pătrunde pe o piață neexploatată momentan în Brașov, acesta oferă și numeroase alte oportunități pentru cei care vor onora invitația noastră: prezentarea/promovarea noilor produse; atragerea de noi clienţi din domeniul HORECA (vor fi invitați la Degustare manageri de hoteluri/restaurante din Poiana Brașov, Valea Prahovei, Râșnov, Bran); vânzarea directă a produselor către o piață receptivă și dornică de acest gen de evenimente și studierea ofertelor concurenților”, se arată în invitația transmisă de organizatori. Evenimentul va avea loc la Brașov Business Park iar organizatorii își propun ca peste 3000 de vizitatori să treacă pragul târgului. Kron-Tour EXPO Fairs & Exhibitions este divizia specializată în organizarea de evenimente a agenției de turism Kron-Tour Lufthansa City Center, liderul pe piața de servicii turistice din Regiunea Centru. Începând cu anul 2011, Kron-Tour Lufthansa City Center a devenit Contractant General pentru toate evenimentele ce se organizează în cel mai nou Centru Expozițional din Brașov, respectiv Brașov Business Park (BBP).

Ziua Recoltei la Mediaş - septembrie 2013 ediţia a X-a Primăria municipiului Mediaş, prin Piaţa Prim-Com şi Direcţia pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret alături de Consiliul Local al Tinerilor Mediaş organizează cea de-a X-a ediţie a „Zilei Recoltei”. Evenimentul se va desfăşura în data de 28 septembrie 2013, începând cu ora 10:00, în Piaţa Corneliu Coposu. Programul artistic va începe după slujba religioasă urmată de „Parada costumelor de toamnă”, iar în continuarea programului vor fi prezenţi membrii Ansamblului de dansuri maghiare şi Rapsodia Târnavelor, iar la finalul spectacolului toţi cei prezenţi vor fi încântaţi cu muzică şi voie bună Angela Rusu. Cei prezenţi la eveniment vor putea degusta zacuscă, must şi peşte, iar concursurile la care se pot înscrie sunt „Cămara Tradiţională”, „Cel mai frumos stand” şi „Sculptură în fructe şi legume”. Jurizarea concurenţilor va avea loc pe parcursul programului artistic iar premierea câştigătorilor va avea loc la ora 14:00.


TARABOSTES CLUB ORÃSTIE, HUNEDOARA INFO & REZERVÃRI +40 722 488 123; +40 761 164 105 www.facebook.com/clubtarabostesofficial

După un sezon de vară excepţional, în Club Tarabostes - Geoagiu Băi, plin de evenimente şi petreceri incendiare, din 18 octombrie 2013, revenim cu o nouă locaţie, pregătită special pentru sezonul de iarnă, în Orăştie, Complex Comercial Palia (la subsol). Distracţia va fi la cote maxime, iar noua locaţie se va ridica la standarde fără precedent în zonă, şi cu siguranţă va satisface şi cele mai exigente gusturi. De asemenea am revenit cu un ,,Fan Page" pe facebook unde vă invităm să daţi like pentru a fi la curent cu tot ce urmează să se întâmple în noul ,,Club Tarabostes ". TARABOSTES CLUB distacţie garantată! www.tarabostesclub.ro


www.turism-romanesc.com

www.facebook.com/TurismRomanescOfficial


Turism romanesc nr 27