Page 1

Romavia

sufletul neamului românesc DACIA FELIX, AUGUSTA, TERRA MATER sau

PÃMÂNTUL FÃGÃDUINÞEI


Romavia

sufletul neamului românesc Vol. II DACIA FELIX, AUGUSTA, TERRA MATER sau PĂMÂNTUL FĂGĂDUINȚEI

Bucureşti- 2012


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Sufletul neamului românesc. - Bucureşti : Anima Mundi, 20113 vol.     ISBN 978-606-92885-0-4      Vol. 2. : Dacia Felix, Augusta, Terra Mater sau Pământul făgăduinţei. - 2012. - ISBN 978-606-92885-2-8 821.135.1-91-34

Pentru comenzi ne puteţi contacta la: Depozitul de carte RolCris Impex S.R.L. Adresa: Str. Al.I. Cuza Nr. 50, Sector 1, Bucureşti Tel.: 072.221.46.96; 021.222.22.23 www.rolcris.ro Contact Editura Anima Mundi: animamundiom@yahoo.com www.sufletulneamuluiromanesc.ro

Copyright © 2012- Editura Anima Mundi Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin Editurii Anima Mundi.


Dedic această carte Mamei mele dragi, România

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor...” Acest volum mai este dedicat și geniului românesc - Mihai Eminescu, a cărui țară i-a devenit pentru totdeauna Mamă.

Mulţumesc pe această cale tuturor românilor treziţi care au ajutat la realizarea acestei cărţi.


CUPRINS Prefață.................................................................................9 Muntele Sfânt și Cloșca cu puii de aur..............................13 Taina Sfinxului...................................................................33 Cei mai viteji și mai înţelepţi dintre traci: Tomyris........................................................................46 Antirus.........................................................................49 Dromichete..................................................................49 Burebista.....................................................................52 Marele Înțelept și Iluminat spiritual Deceneu..................54 Cel mai viteaz și mai înţelept dintre geto-daci: Decebal.......................................................................58 Trădarea Daciei.................................................................61 Vezina - Regăsirea. Ocultarea Sfintei Tradiții Spirituale strămoșești în creștinism.....................64 Teribilul Lup Dacic și înțelepciunea străbună..................87 Limba Română - Limbajul Iubirii......................................95 Imperiul Întunecat...........................................................108 Trezirea urgentă a fiinţei noastre către o stare profundă de comuniune cu Sufletul Neamului Românesc..........................................117 Eminescu, Densușianu, Brâncuși și Eliade – Stâlpii Noii Generații de Aur.......................................121 Reîntoarcerea lui Zalmoxis..............................................166 Traian Băsescu și fiica sa Elena......................................174 Bucureștiul – Noul Centru Spiritual al Planetei..............188 Glosar...............................................................................215

7


PREFAȚĂ Strămoșii noștrii geto-daci au fost numiți – de către părintele istoriei, învățatul Herodot - „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”. Însuși împăratul Traian numește Dacia după cucerirea acesteia - „ Dacia Felix” sau „Ținutul Fericiților” ceea ce ne reamintește de faptul că Dacia, ținutul străbunilor noștrii, mai era numită și „Țara Zeilor” - sau „Țara Înțelepților”. Un întreg neam nu poate fi cu adevărat fericit dacă nu este înnobilat de o înțelepciune nativă, o înțelepciune ancestrală pe care ne-o revelează Sufletul acestui neam românesc. În această carte aflăm secretele nemuritorilor daci pe care au încercat să le ascundă forțele oculte întunecate timp de aproape 2000 de ani, pentru a marginaliza lungul șir al martirilor neamului și pentru a nu fi cunoscută misiunea spirituală a acestui popor sfânt. Întreaga istorie a românilor vorbește însă despre condiția de geniu a Sufletului acestui neam omenesc. Identificarea cu esența înțelepciunii Kogayonului - a revelării Sinelui Suprem Nemuritor, Atman în propia ființă, este cea care ne-a permis să ne păstrăm până în ziua de astăzi identitatea națională. Aceasta este condiția de geniu a nației române. Au existat un Eminescu, un Densușianu, un Brâncuși, un Eliade, precum și mulți alții, care au fost plenar conștienți de imensul potențial regenerator-spiritual care se află ascuns ca o taină a nemuririi noastre, chiar în comuniunea profundă cu Sufletul Neamului și cu înțelepciunea eliberatoare pe care au manifestat-o strămoșii noștrii geto-daci. A venit timpul să ne reamintim că în țara noastră se află Axis Mundi sau Axa Spirituală a Lumii. A venit timpul să redescoperim Centrul Înțelepciunii Planetare care izvorăște din Kogayonul Sfânt sau Muntele Sacru al moșilor și strămoșilor noștrii pelasgi. 9


Sufletul Neamului Românesc

Cine a fost Zalmoxis, Mântuitorul unui întreg neam geto-dac, CINE SUNTEM NOI cu adevărat și cum de România mai este numită și „Grădina Maicii Domnului” vom afla mergând pe firul înțelepciunii – Firul Ariadnei – până la rădăcinile spirituale care hrănesc Sufletul acestui neam românesc. * În primul volum „Legenda Nemuritorilor din Valea Dunării – Zalmoxis – Primus Getarum et Europae Legislator”, personajul principal al cărții Codrin, redescoperă filonul autentic al Sfintei Tradiții Spirituale Strămoșești. El pleacă pe firul Ariadnei pentru a afla cine suntem noi cu adevărat și ajunge în finalul călătoriei sale inițiatice să o cunoască pe Ariadna, Marea Preoteasă de la Templul Ursitelor. Deci, putem spune că în urma cunoașterii pe care o dobândește Codrin, el ajunge să facă casă bună cu Ariadna - altfel spus, cu Înțelepciunea. Firul Ariadnei după cum se știe este „firul” cunoașterii divine, care conduce pe aspirant la dobândirea înțelepciunii profunde a inimii și implicit la trezirea celui deal treilea ochi spiritual, Ajna chakra. Prin călătoria inițiatică pe care o realizează, Codrin se conecteză la anumite puncte energetice focar care sfințesc pământul țării noastre și intră în comuniune profundă cu energiile aproape nelimitate ale Sufletului Neamului Românesc. El redescoperă astfel Sfânta Tradiție Spirituală Strămoșească care îi permite să trăiască o autentică cunoaștere de sine. Numele lui CODRIN este simbolic, el înseamnă „în codru”, „la mijloc de codru” sau „ inima codrului”. „Codrul cu izvoarele” este sufletul nostru trezit, care se identifică cu cel al Daciei mame. Codrul cel „veșnic tânăr” este acel element tonic, care pulsează regenerator, veac după veac, o permanentă renaștere a neamului nostru, așa cum exprimă în finalul poeziei „Revedere”, marele poet și erou național, Mihai Eminescu: „...Iar noi locului ne ținem/ Cum am fost așa rămânem”. În acest mod, Codrin devine o personificare a fiecărui român în parte, care se reîntoarce la matca strămoșească, la adevărata tradiție spirituală a unui întreg neam românesc, ce vine plină de înțelepciune în completarea tradiției creștine. 10


Pământul făgaduinței

Vom înțelege astfel mai bine, declarația din 1881 - surprinzătoare pentru unii dintre noi – a „Românului Absolut”, Mihai Eminescu: „În România totul trebuie Dacizat!” Un alt element principal al cărții este TIMPUL. Codrin este jalonat în întreaga sa călătorie inițiatică de părintele Kalinic. Cuvântul „Kala” tradus din limba sanscrită înseamnă „Timp” și în tradiția hindusă este numele Marii Puteri Cosmice a Timpului – Kali. În acest mod, Timpul, prin intermediul părintelui Kalinic, datorită unei necesități actuale pe care o trăiește cea mai mare parte din Societatea noastră românească, ne dezvăluie tainele nemuritorilor daci și a Marelui Suflet Românesc din care facem cu toții parte. În cel de-al doilea volum al cărții personalitatea lui Codrin începe să prindă contur atunci când el se descoperă ca fiind parte integrantă a Sufletului acestui neam românesc. A ne descoperi rostul nostru pe acest pământ în aceste timpuri de mari transformări spirituale, a ne împlini misiunea spirituală care ne-a fost încredințată atunci când am plecat din lumile angelice este chiar și dincolo de moartea fizică, fără îndoială, o mare bucurie a sufletului fiecăruia dintre noi. Această carte nu este o lucrare încă completă. Ea ne înștiințează în parte despre istoria și energiile subtile care animă acest loc sfânt. Am dorit să prezint acelor români iubitori de neam și țară, România așa cum este ea lăsată dintotdeauna: Țara Înţelepţilor Zei sau Grădina Maicii Domnului în care cresc spiritual Copiii lui Dumnezeu. Am lăsat multe ferestre deschise tocmai pentru a fi completate cu lumina cunoașterii voastre sfințite de la Bunul Dumnezeu. Cu iubire și recunoștință, Scriitorul Romavia

11


12


Muntele Sfânt și Cloșca cu puii de aur Codrin s-a lăsat îmbrățișat în voia inimii de părintele Kalinic. Mirosul sacru al tămâii, cu îmbrățișare cu tot, i-a pătruns până în adâncul sufletului. - „Codrule, codruțule Ce mai faci drăguțule“? îl întrebă părintele, a cărui sonoritate dulce a vocii, făcu inima lui Codrin să tresalte de dor. - „Codrule cu râuri line, Vreme trece, vreme vine, Tu din tânăr precum ești. Tot mereu întinerești“! îi răspunse zămbind Codrin, cuprins de tonul liric al versurilor. Îl privea acum cu multă recunoștință pe părintele Kalinic. Ce simplitate era în acesta și în același timp câtă prezență! Închise apoi ușor ochii și trase cu plăcere, în piept, din aerul răcoros de munte care pătrundea prin fereastra larg deschisă. - Văd că ți-a fost dor de munții noștrii, zise părintele Kalinic. Codrin scoase un oftat abia perceptibil și spuse privind brazii din jurul mânăstirii: - Dor, tare dor. Aici e Sfinxul. Munții aceștia mereu i-am simțit înconjurați de mister și totuși aici mă simt ca acasă. Trebuie însă să recunosc că în toate centrele energetice pe unde am ajuns, am simțit o profundă stare de sacralitate care mă cuprindea atunci când intram în comuniune intensă cu Sufletul Neamului Românesc, care trăiește și respiră prin aceste canale binefăcătoare de energie. În aceste temple sacre simțeam cum viața din mine se ordonează, devine fluidică, se unește cu energia răcoroasă a pământului și apoi cum mi se resoarbe în inimă sau se înalță continuu către Dumnezeu. Codrin a pus Harta Energetică a țării pe masă și arătând cu mâna traseul parcurs de el spuse: - Părinte Kalinic, după cum se vede, toată acestă rețea energetică, formează o adevărată geometrie sacră în jurul Muntelui Sfânt. 13


Sufletul Neamului Românesc

- Așa este. Lucrurile au fost puse la punct cu mult timp în urmă și cu multă răbdare, de către Creatorii de Lumină ai Kogayonului. Aceștia au realizat într-un mediu natural, un sistem de ocultare care este inaccesibil celor care nu au atins un anumit nivel de trezire a inimii spirituale. Dintotdeuna Marii Înțelepți ai Kogayonului au protejat Muntele Sfânt din calea prăduitorilor care au fost fără niciun Dumnezeu. Astfel, au fost obligați să oculteze în mare taină zona Muntelui Sacru, creându-se cu timpul alte locuri de proiecție a acestor energii sacramentale pe teritoriul țării noastre. Acestea au fost la rândul lor și ele foarte bine protejate din punct de vedere energetic. Părintele Kalinic scoase din sertar un sul vechi de hârtie translucidă și desfășurându-l, îl suprapuse cu atenție peste prima hartă energetică a țării: - Uite, ai aici a doua hartă energetică, spuse el. Toate punctele focar de energie benefică ai Munților Sacri se înscriu în această formă energetică iluminatoare. Codrin se aplecă încântat, dar începu să privească din ce în ce mai uimit la forma pe care o realizau cele două hărți energetice și spuse mai mult ca pentru el: - Sfinxul, care se află în apropierea Muntelui Sfânt Kogayon, împreună cu celelalte puncte focar de energie de pe teritoriul țării și apoi cu marile centre energetice ale munților sacri, formeză... o SPIRALĂ! Cutremurat de un fior de energie care i se activase în tot corpul, Codrin își spuse: „Acum încep să înțeleg cum de avem atât de multe reprezentări ale spiralei în tradiția noastră străbună. Pe oale, pe vase de lut vechi de peste 7000 de ani vechime, apoi avem brățări metalice spiralate de peste 5000 de ani vechime, trasee energetice în spirală desenate pe statuete antropomorfe de peste 5500 de ani vechime, dar mai ales prezența spiralelor ca simbol al regalității prezente în sălile regilor daci, atât pe timpul lui Burebista cât și pe timpul lui Decebal”, își spuse Codrin adâncit în revelația primită. „Asta înseamnă, că energiile pe care le eliberează o astfel de formă energetică erau bine cunoscute atunci, iar spirala este un simbol...” 14


Pământul făgaduinței

Brățări dacice spiralate

Cultura Cucuteni – Simbolul Spiralei folosit acum 4500 î.H.

Cultura Cucuteni – Simbolul Spiralei folosit acum 4500 î.H.

Filmul „Burebista” - Simbolul spiralelor aflate în Sala Regală

15


Sufletul Neamului Românesc

Filmul „Dacii” - Simbolul spiralei aflate în sala regelui Decebal

Filmul „Dacii” - Simbolul spiralei aflate în sala regelui Decebal

Părintele Kalinic îl privea zâmbind: - Așa-i, Codrin. Înseamnă că spirala este un simbol al apartenenței la un Centru Spiritual. Firul spiralei, nu este altceva decât firul Ariadnei care permite conectarea celorlalte centre spirituale la Centrul Înțelepciunii Divine a Kogayonului; în cazul de față, apartenența centrului de la Sarmisegetusa Regia – Capitala Dacilor Înțelepți, la Axa Spirituală a Kogayonului. Altfel, ce rost ar mai fi avut spiralele sacre puse deasupra tronurilor regilor noștri geto-daci? Să ne amintim în acest sens de celebra Columnă a dacilor aflată în Forul lui Traian din Roma. Ea a fost în mod divin inspirat realizată din marmură albă și în spirală de către arhitectul 16


Pământul făgaduinței

Filmul „Columna” Pe pieptul regelui Decebal se găsesc mai multe spirale energetice: în partea stângă avem o spirală dublă yin, în partea dreaptă avem o spirală dublă yang, iar pe centrul pieptului o spirală yin-yang, ceea ce denotă o profundă inițiere esoterică. Îmbrăcămintea a fost realizată după modelul nobililor daci.

Apolodor din Damasc, care cu siguranță știa ce simboluri folosește în operele sale arhitecturale. Realizată dintr-o singură bandă spiralată, deci imaginea nu este statică, ci în mișcare, ea este astfel într-o permanentă înălțare a neamului strămoșesc către Dumnezeu Tatăl. În urma luptelor dintre zei, titani și eroi legendari precum Hercules pelasgul, grecii au creat adevărate epopee sau legende nemuritoare. În urma luptelor cu zeii cei înțelepți din Dacia Felix, romanii ceează celebra Columnă a războaielor cu „dacii cei nemuritori”. În 1939, Mircea Eliade le vorbea occidentalilor în aceşti termeni: „ Aici s-au manifestat simboluri, s-au transmis tradiţii. Originea unui simbol preţuieşte cât descoperirea unei dinastii de faraoni“. - Este o întreagă geografie spirituală a Munților Sacri, spuse Codrin. Dar cum se face că spirala neamului pleacă de la Sfinx și nu direct din Kogayonul Sfânt. - După cum observi, Sfinxul și Vârful Kogayonului au același corp comun, cel al Munților Bucegi. Sfinxul este „Poarta Bucegilor”, este „Păzitorul de prag” al bogățiilor întregii tradiții spirituale strămoșești. Sfinxul ca și simbolistică, reprezintă înțelepciunea cea plină de taine 17


Sufletul Neamului Românesc

divine care se revelează numai celor cu o inimă curată. Află acum că sub Sfinx se află Marea Bibliotecă a umanității și astfel, Sfinxul deține înțelepciunea omenirii din toate timpurile. Muntele Sfânt Kogayon este„Poarta către Infinit”, către Transcendența Divină, este Axa Spirituală a lumii, deoarece din Centrul Kogayonului se formează o altă spirală, de data aceasta planetară, care cuprinde toți munții sacrii ai mamei Geea. Pe scara evoluției, totul se manifestă în spirală. Începând de la cochilia unui melc, spirala dublă ADN-ului uman și până la brațele uriașe ale galaxiilor, întreaga Manifestare este cuprinsă în armonia ascendentă a spiralei evolutive. Codrin se bucura ca un copil pentru noile informații primite. Începu să se uite fericit peste cele două hărți suprapuse, atingând diverse puncte energetice ale spiralei sacre. - Uite... la Sarmisegetusa Regia am fost, la Muntele de Cretă de la Basarabi am fost, uite Muntele Pyon sau Ceahlăul... munții cu piramida din Retezat, misteriosul Munte Gugu din Masivul Godeanu, Munții Apuseni... - În Apuseni avem Peștera Urșilor care de fapt nu este a urșilor ci a „ursitorilor”, adică a înțelepților. Tot acolo avem Muntele Găina, care este de fapt Muntele Gaia, Muntele Mamei Geea – Muntele Femeii, al Dragostei. - De aceea are loc acolo Sărbătoarea milenară a Muntelui Găina, sărbătoarea unde „se vând fetele“. Acolo-i de mine, zise Codrin zâmbind „pe sub mustață”, apoi reîncepu căutările... Munții Ciucaș, Munții Gutâi, Munții Rodnei, zona Vrancei... practic nu există loc unde să nu se fi manifestat la un moment dat, în țara aceasta, marea înțelepciune a Muntelui Sfânt. Muntele Găina – Muntele Dragostei 18


Pământul făgaduinței

- Aceste rețele energetice formează Kogayonul. Aceasta este Spirala Înțelepciunii Neamului Românesc. Află că nu întâmplător, la noi în

Munții Bucegi – cu vedere din Zamora – Orașul Bușteni

Munții Retezat – Lacul Bucura

Munții Retazat

19


Sufletul Neamului Românesc

Vârful Gugu – Munții Godeanu

Munții Rodnei

țară s-au manifestat pentru prima dată pe această planetă albastră, binecunoscutele spirale yoghine. Ele sunt recunoscute la ora actuală ca fiind cele mai puternice manifestări energetice ale unui grup compact de oameni, energia benefică a unei astfel de spirale umane, bineînțeles și în funcție de numărul de participanți, acoperind aproximativ 1.000 de km în jurul ei. 20


Pământul făgaduinței

Părintele Kalinic continuă: - De altfel, toată înțelepciunea milenară a Kogayonului și deci implicit a Sfintei Tradiții Strămoșești se găsește bine păstrată la mormântul lui Zalmoxis. - Există... mormântul lui Zalmoxis? întrebă Codrin făcând ochii mari de minunare. - Amintește-ți visele, Codrin! zise părintele Kalinic privindu-l profund. Ochii mari ai lui Codrin erau acum defocalizați, păreau că privesc undeva departe, în timp. - Da, îmi amintesc. Am avut niște vise speciale în care coboram cu foarte multă atenție într-un fel de tunel. Am crezut, spuse el în timp ce pe față i se schița un mic zâmbet de fericire, că descopăr mormintele sacre ale regilor daci. - Este chiar mausoleul marelui nostru înțelept și eliberat Zalmoxis unde vei găsi și o mare parte din înțelepciunea scrisă a Kogayonului. - Când asta? spuse Codrin simțindu-și sufletul Muntele Pyon (Muntele Ceahlău) – Vârful Panaghia că aproape îi începe să plângă cuprins de un dor nestins. - Când vei primi inițierea în cele 7 trepte - „guri de rai” - ale Kogayonului, așa cum ți-am promis, vei fi pregătit apoi să aduci la lumină manuscrisele Marelui Înțelept Zalmoxis. Munții Ciucaș 21


Sufletul Neamului Românesc

Sărbătoarea milenară a Muntelui Găina - „Târgul de Fete“, are loc în fiecare an, în ultima duminică a lunii iulie - Apuseni

Munții Gutâi – Creasta Cocoșului

Codin își simțea sufletul tremurat de dorul împlinirii acestor timpuri. Părintele Kalinic reluă: - Înainte de a părăsi planul fizic Zalmoxis le-a dat Marilor Preoți ultimile învățături spunându-le să facă din viața lor o continuă practică spirituală, 22


Pământul făgaduinței

să cultive în permanență contemplația și adorația, iar sfințenia lor să iasă la iveală numai prin faptele lor bune și prin înțelepciunea pe care o vor dobândi cei din popor. După ce Zalmoxis a părăsit planul fizic în anul 540 î de Hr., preoții au rămas în comuniune subtilă cu el, acesta demostrându-le la toți, prin diverse miracole, că moartea fizică este doar pragul de trecere a spiritului către Împărăția lui Dumnezeu Tatăl (a Zeului Moș, Cronos). Cu mai multă fervoare își realizau acum practica spirituală aspiranții pe calea Munții Piatra Craiului spirituală, pentru a se putea îndumnezeii și ei. S-a ajuns în scurt timp la o zeificare în masă, aceasta petrecându-se atât înainte de părăsirea corpului fizic a lui Zalmoxis în 540 î. de Hr. cât și după aceea. S-au înzeit zeci, sute de Sarmisegetusa Regia – Grădiștea de Munte traci, căci din Kogayon oricine putea să iasă zeu. Respectând doctrina Kogayonului sau mai bine zis, „Știința despre Suflet și Trup” pe care o revelase Zalmoxis, oricine putea deveni zeu pe pământ. Astfel numărul zeilor născuți Muntele de Cretă (Muntele Kreației) - Basarabi pe pământurile trace a 23


Sufletul Neamului Românesc

ajuns la 70.000. Am redevenit un popor manifestator al înțelepciunii divine. Se știe de către marii inițiați, că în Biblioteca Umanității din Muntele Sfânt, pe la anul 400 î. de Hr., erau înregistrați din Tracia, nici mai mulți, nici mai puțin decât 70.000 de zei, ceea ce înseamnă tot atâtea programe de sfințire pe care le-au gândit Marii Preoți traci care prin suflul lor divin au ajuns zei. Dar asta nu era și pe placul celor care conduceau din umbră Imperiul Întunecat. Ei doreau să se răzbune pe Zalmoxis (Melchisedec) pentru că îi învinsese în lupta lor împotriva lui Avram și a nepotului acestuia Iacob și în planul lor de globalizare nu era loc de libertate spirituală. Astfel, cei din Imperiul Întunecat pregăteau în secret, alianțe cu cei mai puternici regi ai acelor timpuri: persanii. O armată nemaivăzută se pregătea, așteptând din umbră ca după moartea fizică a Marelui Înțelept și Eliberat Zalmoxis, să șteargă de pe fața pământului Tracia, căutând să distrugă templele sacre și să preia puterea. Scopul lor principal era vânătoarea de zei (a înțelepților planetei, a sfinților) și apoi distrugerea înțelepciunii adevărate, pentru a impune o doctrină spirituală trunchiată, în care adevărurile să fie propagate cu jumătăți de măsură, creând astfel în oameni ignoranța, dependența și frica. Ei vor putea conduce în acest mod omenirea către întuneric, căci este mult mai ușor să manevrezi masele ignorante, lipsite de cunoșterea (înțelepciunea) eliberatoare. Bineînțeles că această prigoană a zeilor (a sfinților), a fost aproape din toate timpurile, dar ea ia proporții cu atât mai mari cu cât ne apropiem de finalul epocii de maximă decădere spirituală – Kali Yuga. Tracii cunoștea însă ca nimeni alţii, știința de a face zei – până la dumnezei – și de ai oculta în corpul interior al scoarței terestre. La sfatul lui Zalmoxis și al Creatorilor de Lumină din Muntele Sfânt, o parte din acestia au plecat la celelalte popoare și au ajuns să-i inspire și pe conducătorii altor țări, dar cei mai mulți s-au retras în fiecare din munții acestei țări sfinte, în special în Kogayon. Căci aici, în Polus Geticus Hiperboreus, se află Muntele Sfânt Kogayon și el este Centrul spiritualității autentice, este Axa Spirituală a lumii sau Coloana Cerului, așa cum a fost ea exprimată de geniul brâncușian în Ansamblul Vieții fără de sfârșit de la Târgu Jiu: 24


Pământul făgaduinței

Despre Masa Tăcerii sau Masa Apostolilor Neamului, Brâncuși spunea:„Masa Tăcerii este noua Cină cea de Taină... Contururile Masei Tăcerii... sunt menite să vă sugereze curbura închisă a cercului care adună, unește și apropie...” Masa Tăcerii este simbolul apartenenței la un ideal sublim în jurul căruia se adună sufletele însetate de Adevăr. Este Tăcerea, liniștea și pacea sufletului care se identifică cu Centrul, cu Muntele Sfănt ca reprezentare a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman). Despre Poarta Sărutului sau Monumentul Întregirii Neamului, Brâncuși spunea: „...m-a purtat gândul spre eternizarea unei înalte porți... a unei porți la fel cu acea poartă tainică prin care, grație transfigurării și iubirii nesfărșite, se poate trece dincolo... în lumea ce există dincolo de această lume.” Poarta Sărutului este simbolul unirii și al regăsirii, pornind de la nivelul sufletului. Astfel, cele două energii complementare (yin,- și yang,+) devin una singură: Energia Iubirii, cea care transformă și împlinește totul. Războiul însuși ia final prin uniunea contrariilor, prin starea de abandon în iubire, prin revenirea la origini, la starea Androginală glorioasă. Poarta Sărutului este de fapt simbolul Muntelui Sfânt Kogayon care unește toate principiile din manifestare și se lasă revelat prin intermediul misterului nesfărșit al iubirii – al Sinelui Suprem Nemuritor (Atman). Despre Coloana Infinitului sau Coloana Înălțării Neamului Românesc (Omenesc), Brâncuși spunea: „Coloana mea cea fără de Sfârșit trăiește într-o grădină frumoasă din România... De jos și până sus, ea are aceeași formă și nu-i trebuie nici piedestal și nici soclu să o sprijine; iar vântul nu o va dezrădăcina niciodată, fiindcă ea va rezista prin propriile-i puteri... ” Coloana Iubirii Infinite este simbolul Sufletului Neamului Românesc care se identifică cu Muntele Sfânt Kogayon ca și Coloană a Cerului, a Conștiinței Divine în manifestare, într-o continuă înălțare a sufletelor în și prin Dumnezeu. Coloana Iubirii Infinite este simbolul comuniunii perfecte cu Sinele Suprem Nemuritor (Atman). „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” spune Iisus despre Dumnezeu. Odată adunați la „Cina cea de Taină” în jurul Muntelui Sfânt, putem trece 25


Sufletul Neamului Românesc

Ansamblul brâncuşian simbol al apartenenţei la Kogayon

„dincolo”, în nemărginire, numai dacă avem cheia tainelor divinității, numai dacă deținem secretul divin al eternității, al atemporalității și al nemuririi. Taina Tainelor care este în cer și pe pământ, care a fost, este și va rămâne singura realitate care transcende cele trei lumi manifestate, formate din lumea fizică, astrală şi cauzală, acest adevăr divin care pătrunde magica și misterioasa creație a lui Dumnezeu, este energie fundamentală a IUBIRII. Această energie tainică a vieții este revelată plină de înțelepciune la nivelul Sinelui Suprem Nemuritor (Atman) sau prin identificarea cu tainele sacre ale Kogayonului. Această regăsire de sine permite să ne înălțăm sufletele în Marea Spirală a Neamului Românesc. Acest Axis Mundi al Planetei Pământ sau al Mamei Geea, reprezintă puterea manifestatoare a înțelepciunii dumnezeiești care susține în mod analog o întreagă creație pur spirituală. Acest zbor al Infinitului, generează în jurul propiei axe, un vortex energetic al sufletelor, asemeni unei spirale în sens Yang, de tip transcendent, iluminator. Aici, pe aceste pământuri sfinte, s-a manifestat prima „Epocă de Aur” sau „Vârstă de Aur” a umanității, așa cum intuiește de altfel și 26


Pământul făgaduinței

Nicolae Densușianu în monumentala sa carte Dacia Preistorică. Muntele Sacru și implicit înțelepții lumii din Shambala (Centrul Suprem de Înțelepciune Planetară), care se manifestau în și prin această Axă Spirituală a Lumii – Muntele Sfânt Kogayon, își ocultează apoi înțelepciunea primordială conform unor reguli ciclice bine stabilite și își proiectează energiile sacramentale atât pe teritoriul țării noastre cât și la nivelul întregii planete. Se creează astfel o „shambală” (legătură spirituală) cu alte centre spirituale situate cu mult în afara granițelor țării noastre, pentru ca înțelepciunea eliberatoare să cuprindă întreaga planetă, chiar și în acest sfârșit de Epocă a Marii Decăderi Spiriuale a Umanității – Kali Yuga.

Muntele Kailasa sau Muntele lui Shiva – Muntele Sfânt al tibetanilor

Muntele Ararat – Muntele Sfânt al armenilor

Muntele Fuji Yama – Muntele Sfânt al japonezilor

27


Sufletul Neamului Românesc

Muntele Olimp – Muntele Sfânt al grecilor

Muntele Meru – Muntele Sfânt al hindușilor

Muntele Sinai – Muntele Sfânt al evreilor

28

Existența Muntelui Sfânt sau a unui Centru Spiritual Divin, este semnalată în toate tradițiile spirituale autentice: în India avem Muntele Meru, în Tibet se vorbește despre Shambala; tibetanii și budiștii se adună în jurul Muntelui Kailasa – Muntele lui Shiva; la chinezi există chiar patru munți sacri unde își au sediul nemuritorii, la Japonezi este Muntele Fuji Yama – Muntele fără Seamăn, la kalmukii din Asia Centrală avem Muntele Sumeru înconjurat de șapte inele de apă, la americani avem muntele sacru Shasta, iar în Peru avem orașul sacru al yncașilor pe vârful Machu Picchu; grecii au Muntele Olimp, armenii Muntele Ararat, în ezoterismul musulman avem Muntele Polar sau miticul Munte Quaf; în


Pământul făgaduinței

Iran numele muntelui primordial era Hara Berezaiti, la perși este Muntele Alborj, evreii au anticul Munte Sinai; în Occident se vorbește de Monsalvat sau Sediul Graalului - „acolo unde timpul se preface în spațiu”. Axa Spirituală a lumii – Axis Mundi, Cardines Mundi, Axis Hiperboreus sau Polus Geticus se mai regăsește și sub denumirea de Piramida Cosmică, Stâlpul Cerului, Osia Lumii sau Kogayon la strămoșii noștrii getodaci, iar în creștinism el devine Arborele Vieții, Pomul Vieții din miticul Eden. Părintele Kalinic continuă: - Acestă energie spirituală eliberatoare pe care o manifestă Axa spirituală a lumii (Axis Mundi) se reântoarce apoi de unde a plecat, în Muntele Sfânt Kogayon, manifestând

Piscul lui Adam, Sri Pada (Urma Sacră) sau Muntele Fluturilor din Sri Lanka este muntele adorat de cele patru mari religii ale lumii: budism, hinduism, islam și creștinism

Muntele Shasta – Muntele Sfânt din California

Machu Picchu – orasul sacru al yncașilor – Peru

29


Sufletul Neamului Românesc

Tibet – Potala, Palatul Spiritual al lui Dalai Lama

Cloșca cu puii de aur - Simbol al Centrului spiritual din Muntele Sfânt Kogayon și legătura (shambala) pe care o are cu alți Centrii Planetari spirituali Gâtul Cloștii prezintă șiraguri de inimioare, simbol al înnobilării și înălțării omului prin iubire.

Cloșca cu puii de aur, unde fiecare Centru al înțelepciunii divine, generează la rândul lui alți Centri spirituali

30

o nouă Epocă de Aur a umanității. Aceste timpuri sunt anunțate cu mult timp în urmă și în Biblie, prin cei 1000 de ani de pace care vor urma. Înțelegi acum, ce forță spirituală generează acest centru energetic? Sufletul lui Codrin strălucea de bucuria cea tainică a regăsirii. - Vezi tu, Codrin, Kogayonul înțelepților, Muntele cel de 3 ori Sfânt, este răsadnița umanității și acum poți înțelege adevăratul sens al „Cloștii cu Puii de Aur”, căci Kogayonul Sfânt este Mama sau Inima purei spiritualități din care au pornit apoi toate celelalte centre spirituale. Codrin zâmbi ușor gândindu-se în sinea lui că poate de aici a plecat și vorba din popor „când o să-ți fete mintea un pui, dami și mie unul”. Părintele îi „prinse” ideea și spuse: - Da, acesta aste Geniul bun al „Cloștii cu puii de aur”. Iar prin puterea de regenerare spirituală a


Pământul făgaduinței

neamului românesc, de reîntoarcere la Centru, „Cloșca cu puii de aur” poate fi identificată cu miraculoasa „Pasăre Phoenix”. Această pasăre este numai una singură în toată lumea „unica semper avis”. Ea este consacrată soarelui - „solis avis” şi trăieşte, conform legendei, aproximativ 500 de ani, după care se reîntorce pentru a renaşte în Soarele Inimii noastre, în Muntele Sfânt, locul unde se învârte „Polul Cerului” - „Geticus Polus” sau vechea axă a hiperboreilor - „Axis Hiperboreus”. Iată cum legendele nemuritoare ale egiptenilor, grecilor și ale celorlalte popoare ne reamintesc, într-un mod criptic, despre revenirea și manifestarea, după o anumită perioadă de timp, a Polului Spiritual al Planetei din locul de unde a plecat, adică în zona țării noastre, România. În cultul cel vechi al rasei pelasge, Geea - „Terra Mater” sau „Magna deum Mater”, era „Mama care a zămislit cerul și pământul, strămoașa care a născut toți zeii” și totodată divinitatea particulară a munţilor, mama păstorilor. Patria ei era lângă „Oceanos patamos” (denumirea veche a Istrului - Dunărea), în locul unde se învârte „Polul Cerului” - „Geticus Polus”. Așa grăiește și poetul roman Marțial, către prietenul său Marcellinus, plecat la război împotriva geților: „Marcelline, ostașule, tu pleci acum, ca să iei pe umerii tăi cerul de nord al hiperboreilor și astrele polului getic care abia se mișcă. Iată și stâncile lui Prometeu. Iată și muntele acela faimos din legende (notă: Muntele Pyon). În curând tu vei vedea acestea din apropiere cu ochii tăi propii. Când tu vei contempla aceste stânci în care răsună durerile imense ale bătrânului (notă: Prometeu), vei zice: Da, el a fost încă mai tare decât aceste pietre tari, și la aceste cuvinte tu vei putea să mai adaugi că, acela care a fost în stare să sufere astfel de chinuri a putut întradevăr să făurească și neamul omenesc.“ În timpurile romane, Geea era adorată în Dacia ca o divinitate principală, sub numele de „Terra Dacica”. Pe monedele din timpul împăraților romani, Dacia era înfățișată ca fiind divinitatea Geea, ținând în mâna dreaptă o grupă de munți, munții sacri ai Daciei de care pomenea și Strabon. Dunărea sau Oceanos era Marea lui Cronos și mai 31


Sufletul Neamului Românesc

era considerat „râul din care cu toții, noi zeii ne tragem ființa”. Revenind la Păsărea Phoenix, simbolismul ei este legat de marile adevăruri ezoterice. În limba greacă, numele său înseamnă „purpură” deoarece Pasărea Phoenix a fost asociată cu focul, cu soarele. Prin puterea ei de regenerare și a eternei renașteri din propia cenușă, ea este asociată cu nemurirea spiritului, cu reîncarnarea și triumful binelui asupra răului. Pasărea Măiastră – Pasărea Phoenix În alchimie, Pasărea Phoenix este Pasărea Sublimării, simbol al transmutației alchimice, al renașterii magice și al alchimiei interioare în cadrul unor inițieri spirituale speciale. Este de asemenea un simbol al dragostei nemuritoare. Pasărea Phoenix a fost adoptată și în Brâncuși – Pasărea Măiastră creștinism, ea devenind simbolul reînvierii, (Phoenix) care se înalță din Coloana Infinitului (Muntele Sfânt) al sufletului care se înalță la cer, dar și un simbol al speranței, al purității, al credinței, eternității, nemuririi, și luminii. Romanii așezau simbolurile Păsării Phoenix pe medalii și bani pentru ca Imperiul Roman să fie veșnic. O regăsim și în tradițiile nostre populare. Astfel, Pasărea Phoenix este uimitor de asemănătoare cu Pasărea Măiastră care apare ca simbol al înțelepciunii divine în basmele românești și căreia Brâncuși i-a înțeles tainicul mesaj. Pasărea Phoenix este „Pasărea Măiastră a Lumii Crăiasă“ care încântă şi înalţă sufletele, integrându-le în Marele Suflet al Neamului Românesc. Brancuşi spune în aforismele sale: „Măiastrelor le trebuia un spaţiu ideal, simbolizând mişcarea şi totodată liniştea, Unul şi Multiplul, o formă veche de când pământul, reînnoindu-se veşnic“. Pasărea Măiastră sau Pasărea Phoenix nu poate să își aibă sălașul 32


Pământul făgaduinței

decât în Arborele Vieții – Arborele Înțelepciunii, același cu Muntele Sacru Kogayon. Ori, nu renaște Pasărea Măiastră din propia cenușă? Tot în acest mod se manifestă și Sufletul acestui neam românesc. Pe altarele de calcar de la Romula scrie: SOLIN VICTOM I TRAL I BROM ANTONZ LO AGNOS. „Numai cei experimentați în viața precedentă – vor renaște din cenușă” Muntele Sfânt, Cloşca cu puii de aur, Pasărea Phoenix, Pasărea Măistră, acesta este Sufletul Neamului Românesc, aceasta este Măiastra Lumii care se reflectă în sufletul fiecăruia dintre noi. Mircea Eliade spunea: ,,Înțelegerea mitului va fi socotită într-o zi printre cele mai utile descoperiri ale secolului al XX-lea.” Părintele Kalinic, îi spuse apoi, cu un aer misterios lui Codrin: - Dacă vei ști să răspunzi întrebării Sfinxului, el îți va dezvălui multe dintre tainele sale. - Cum așa? zise Codrin făcând ochii mari la părintele Kalinic.

Taina Sfinxului „Munte cu capul de piatră de furtune detunată Stă și azi în fața lumii o enigmă n‘explicată“ (M. Eminescu – Epigonii) Părintele Kalinic, se așeză cât mai comod la masa lui, care era plină de cărți și spuse: - După cum bine știm, ținutul țării noastre România, este recunoscut la ora actuală de către toți marii arheologi ai lumii, ca fiind vatra vechii Europe. Leagăn al civilizației umane, România, este locul de unde au migrat de-a lungul timpului peste 200 de neamuri trace care au populat mare parte din teritoriile cunoscute la ora actuală sub numele de Europa, Africa și Asia. Ținutul de legendă al străbunilor noștri, a fost numit de strămoșii antici și ,,Ținutul Zeilor” - ,,Daksha,” sau ,,Ținutul Fericiților” - ,,Dacia Felix”, însă cel mai corect el poate fi numit „Ținutul Prea Fericiților Înțelepți”, căci numai un neam înțelept poate fi cu adevărat și fericit. Datorită timpurilor pe care le-a trăit însă întreaga umanitate, multe 33


Sufletul Neamului Românesc

dintre tainele spirituale care au înnobilat de milenii acest popor sfânt au fost ocultate în simboluri purtătoare de mesaje ale înțelepciunii divine. Veghind de milenii de pe culmile munților sacri și păstrător al sfintelor taine, Sfinxul din Bucegi este cel mai reprezentativ simbol al reîntregirii neamului românesc de pretutindeni, caci el este la ora actuală CEL MAI VECHI MONUMENT AL CIVILIZAȚIEI UMANE. Construit cu mult timp 34


Pământul făgaduinței

Sfinxul din Bucegi, pentru a cărui realizare arhitectonică (fizionomie perfectă a capului) s-a folosit știința secretă a Numărului de Aur (1,618) sau ceea ce mai târziu a fost numit Spirala lui Fibonacci. Pe gâtul Sfinxului se găsește, bine conturat, Mărul lui Adam

înaintea piramidelor din Egipt, atestate de marii inițiați ca avand cel putin 12.000 de ani vechime și a Sfinxului egiptean care este realizat în urmă cu aproximativ 20.000 de ani, a piramidelor mayașe din Peru, atestate ca având 11.000 de ani vechime, a Templului de la Delphi sau a 35


Sufletul Neamului Românesc

Sinxul din Egipt

Egipt – Aleea Sfinxilor

,,Armatei de teracotă” din China... Sfinxul din Bucegi are o vechime de peste 40.000 de ani! În lumina acestor dezvăluiri, ne putem întreba: ,,Care sunt tainele pe care le-a păstrat de-a lungul timpului, cu atâta înțelepciune Sfinxul din România?” Codrin își aminti cu recunoștință de ceea ce îi dezvăluise păritele Kalinic mai înainte și anume că, celebra Bibliotecă a umanității se afla situată chiar sub Sfinxul nostru din Bucegi. Luă un loc pe scaunul catifelat de langă părinte și privind la chipul misterios al

Aleea Sfinxilor pe o lungime de 3 Km, de la Templul Karnak - la Templul Luxor

36


Pământul făgaduinței

acestuia, începu sa-l asculte cu multă plăcere. Părintele Kalinic spuse: - Din toate timpurile Sfinxul a fascinat prin măreția sa, dar și prin tainele pe care le deține. El se prezintă în Școla Marilor Mistere antice sub mai multe aspecte: este criosfinxul – care are corp Sfinxul de la Gizeh de leu și cap de berbec, hierosfinxul – care are corp de leu și cap de șoim, androsfinxul – care are corp de leu și cap de om. Pentru a înțelege tainele Sfinxului, trebuie înțeleasă în primul rând simbolistica acestor fațete în care se ipostaziază Sfinxul. În unele reprezentări Sfinxul păzește Copacul Vieții, iar în altele el ne este prezentat ca având aripile de porumbel. Astfel, simbolistica Sfinxului se revelează fiecărui căutător spiritual în parte, prin identificare cu elementele subtile pe care le manifestă acea ipostază a Sfinxului. Ne vom opri acum asupra Sfinxului de la Gizeh, deoarece el reunește toate cele 4 elemente necesare manifestării tainice a universului în ființa noastră. Sfinxul care străjuiește intrarea spre piramidele de la Gizeh, așa cum este el prezentat și în pictogramele egiptene, are trup de taur, apoi partea din față a corpului - cu labele și coada - de leu, are aripile de vultur și chipul sau capul de om. Părintele Kalinic reluă explicațiile: - Enigmatic și misterios, Sfinxul întrupează echilibrul celor 4 elemente de bază care sunt temelia întregii creații. Prezența Sfinxului în lumea noastră este o tainică punte de legătură între înțelepciunea străveche și noi, ființele moderne. Vechile şcoli ale misterelor asociate gnosticismului egiptean, astrologia, tarotul ori alchimia consideră Sfinxul ca fiind păstrătorul marilor mistere, deținătorul cheilor cunoașterii marilor taine ale Universului. Cele 4 elemente care alcătuiesc ființa Sfinxului sunt simboluri 37


Sufletul Neamului Românesc

ale celor 4 elemente fundamentale ale creației: Taurul – este asociat aici cu elementul subtil Pământ, Vulturul (în astrologie se cunoaște faptul că aspectul elevat, regenerant, profund sublimator al Scorpionului este reprezentat prin simbolul Vulturului) – este asociat cu elementul subtil Apă, Leul – este asociat cu elementul subtil Foc, Omul (Vărsătorul din astrologie, care este zodie de aer) – este asociat cu elementul subtil Aer. Aceste simboluri sunt în strânsă legătură cu semnele fixe ale zodiacului, dispus pe cele 4 direcții ale spațiului, ca și colțurile piramidelor: Taurul – Estul, Vulturul – Vestul, Leul – Sudul și Vărsătorul – Nordul. Astfel, Taurul fiind zodie de Pământ - este asociat cu simbolul Primăverii, Leul fiind zodie de Foc - este asociat cu simbolul Verii, Scorpionul (Vulturul) fiind zodie de Apă - este asociat cu simbolul Toamnei, Omul (Vărsătorul) fiind zodie de aer - este asociat cu simbolul Iernii. Semnele fixe ale zodiacului exprimă stabilitatea, fixitatea dar ele concentrează în astrologie, potențialul semnelor precedente: Taurul – concentrează focul, Leul – apa, Scorpionul – aerul și Vărsătorul – concentrează pământul – deci analogic vorbind, Taurul. Toate acestea aspecte simbolizează Roata Lumii. De asemenea aceste simboluri sunt repreTarot, arcana 21 - Lumea zentate pe arcana numărul 21 al tarotului – Lumea și arcana numărul 10 – Roata Norocului (Destinului). În alchimie acestea reprezintă un proces întreg, complet – Tetramorful – fără de care nu se poate realiza Marea Operă. În Cartea Zoharului – Cartea Splendorii Dumnezeiești – cele patru făpturi vii se numesc Haniel, Kafziel, Azriel și Aniel, și sunt poziționate către cele patru direcții cardinale. Tarot, arcana 10 – Roata Despre cele 4 elemente fundamentale, Norocului (Destinului) 38


Pământul făgaduinței

tradițiile spirituale afirmă că sunt fundamentul și baza întregii creații. Întregul univers nefiind altceva decât o urzeală misterioasă a celor 4+1 elemente fundamentale. Și se vorbește despre 4+1 elemente fundamentale întrucât al 5-lea element nu își găsește corespondența în planul fizic, acesta este eterul cel subtil, care prin faptul că nu este prezent în mod palpabil în planul fizic, devine un simbol al Divinului, al Creatorului. Eterul este al 5 -lea element fundamental, el fiind considerat cel care dă naștere celor 4 elemente fundamentale şi totodată liantul de legătură dintre ele. Este profund semnificativ că misterioasa făptură a Sfinxului este constitută din simbolurile celor 4 elemente de bază care susțin și crează Universul. Dacă avem în vedere că aceste 4 făpturi mitice care constituie ființa Sfinxului sunt menționate în Apocalipsa lui Ioan ca fiind așezate în jurul Tronului lui Dumnezeu, observăm că există o profundă legătură între tradițiile spirituale autentice, în ceea ce privește simbolistica și rolul Sfinxului. Păzitor al Tronului Divinității, Sfinxul este întruparea misterioasă și tainică a celor 4 elemente fundamentale, este păstrătorul și manifestatorul înțelepciunii celei tainice a Inimii Imaculate a lui Dumnezeu Tatăl. Iar întrebarea fundamentală sau cea mai importantă enigmă pe care Sfinxul ne provoacă să o rezolvăm este întrebarea: „CINE EȘTI TU ?” Pe frontispiciul Templului de la Delphi stă scris : „Homo noce te ipsum” , adică „Omule, cunoaște-te pe tine însuți”. Deci, iată că regăsim aici același îndemn de a afla Cine Suntem Noi cu Adevărat! În orice context al vieții noastre răspunsul la întrebarea fundamentală a Sfinxului – CINE EȘTI TU ? - ne permite să avem sau nu acces la tărâmul misterios ce ne revelează tainica prezență a lui Dumnezeu, care este simbolul supremei cunoașteri și a tuturor bogățiilor și comorilor. Fără să cunoaștem CINE SUNTEM cu adevărat în esența noastră, orice Școală a Misterelor cu toate inițierile ei devine doar un labirint care ne îndepărtează de noi înșine, de Sinele Suprem Nemuritor (Atman). Privind ființa umană în conformitate cu înțelepciunea străveche, ca o parte a întregului, în care întregul însuși se reflectă, ființa, fiind un univers în miniatură, putem să spunem că dacă la baza întregului univers 39


Sufletul Neamului Românesc

se află misteriosul și magicul dans al celor 4+1 elemente, deducem că ființa umană este asemeni universului mare, o manifestare în mic a celor 4+1 elemente, iar echilibrul și armonia vieții noastre depind de echilibrul și armonia cu care stăpânim aceste 4+1 elemente. În tradiția dacică și românească adeseori se fac referiri la această legătură armonioasă, înfrățirea dintre om și cele patru elemente fundamentale, iar adevărul copleșitor ce ni-l revelează prezența Sfinxului în planul fizic este caracterizat prin existența tărâmului bogățiilor spirituale. Dacă Sfinxul există, există și comorile inestimabile pe care le căutăm cu toții. Însăși prezența Sfinxului este dovadă a existenței unui magic și misterios tărâm inițiatic. Ce rost ar avea prezența sa, dacă el este un păzitor al pragului, fără ca să existe și acest tărâm de dincolo de prag? Părintele Kalinic făcu o pauză scurtă atât cât să-i permită lui Codrin să contemple lumina care se creea în mintea și în inima lui, plină de iubire. Continuă, arătând către Platoul Babele: - În Bucegi, pe Platoul Sacru de la Babele, încă se mai păstreză cel de-al doilea Sfinx românesc, care întrunește calitățile Sfinxul din Egipt.

Privind printre Babele din Bucegi se face remarcat cel de-al doilea Sfinx românesc

Despre misterele și bogățiile spirituale pe care le protejează Sfinxul, a vorbit și renumitul clarvăzător Edgar Cayce. Acesta a prezis în urmă cu 60 de ani, că sub Sfinxul din Egipt va fi descoperită o încăpere, în care se găsesc arhivele unei civilizații antediluviene mult mai avansate din punt de vedere tehnologic decăt cea cunoscută la ora actuală de oameni. În 1992, 40


Pământul făgaduinței

Cel de-al doilea Sfinx românesc aflat pe Platoul Sacru de la Babele

au fost făcute public analizele seismografice ale zonei aflate sub Sfinx. Ele indicau faptul că o cavitate de 5 metri pe 9, săpată în piatră, există chiar în locul prezis de Cayce. La momentul actual, încă se mai descoperă astfel de cavități, existând o adevărată rețea subterană sub Platoul de la Gizeh. Marii inițiați ai planetei știu că Sfinxul ascunde intrarea într-un vast oraș subteran, pe nume Gigal, unde erau primiți cei care nu știau să răspundă la întrebarea Sfinxului. Căutătorii comorilor spirituale veneau în fața Sfinxului, între labele acestuia, iar în cazul în care nu știau să răspundă întrebării pe care o punea Sfinxul, o treaptă se deschidea sub picioarele lor, iar ei cădeau în subterane unde erau primiți de marii preoți pentru a fi inițiați. Ei mai ieșeau de acolo numai dacă dobândeau controlul asupra celor patru elemente (pământ, apă, foc și aer) sau a calităților Sfinxului. Cum acești căutători spirituali nu au mai fost găsiți, dispărând deci fără urmă, s-au creat apoi acele legende distorsionate de către cei rău intenționați, cum că Sfinxul omoară și mănâncă oameni, sensul și simbolul Sfinxului pierzându-se apoi în timp. Este demn de luat în seamă, că unul dintre inițiații care au avut acces la cunoașterea tainelor divine pe care le păstreză cu atâta înțelepciune Sfinxul, a așezat între labele acestuia o lespede de piatră pe care stă scris: „Acesta este Locul Slendid al Primului Timp.” 41


Sufletul Neamului Românesc

În același context cu privire la bogățiile spirituale pe care le păzește misteriosul Sfinx, clarvăzătoarea Valentina din Iași, relatează că un important șuvoi de energie, asemenea cu cel care alimentează Complexul de la Gizeh, scaldă acest munte sfânt pe care se află Sfinxul românesc. De asemenea, ea afirmă că subteranele nedescoperite ale acestuia, ascund o adevărată arhivă, din timpuri imemoriale, la care oamenii vor avea acces după mulți ani: „Acolo e trecutul omenirii! Dar nu-i omenirea de acum 2000 de ani. E cu mult mai demult, e demulut, demult, tare mult înainte... Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pământului pe care locuim. De fapt, în Bucegi, la Sfinx vine un șuvoi foarte puternic de energie... Atunci când cu știința care va fi pe pământ va birui cineva să ajungă sub Munții Bucegi va da peste toate asceste înscrisuri și documente însemnate și, după semnele acelea va ști ce are de făcut.” În lucrarea sa „Cartea trecutului misterios”, eruditul și inițiatul Robert Charoux afirmă: „Se pare că există pe globul terestru așa-numitele „puncte” privilegiate energetic în care Pământul și Cerul se întâlnesc pentru a zămisli, adică locuri în care se petrec anumite fenomene inexplicabile, acestea reprezintă fără îndoială zone favorizate ale planetei, tainice „culoare” energetice de legătură între cer și pământ.” Este foarte semnificativ faptul că în Munții României există și alți megaliți care poartă denumirile de sfincşi: Sfinxul de la Topleț de pe Valea Cernei cât și cel din Stațiunea Herculane, Sfinxul de la Stânișoara și Dacul din Cozia, în Bucegi mai avem și Sfinxul de la Piatra Arsă, apoi Sfinxul de la Bratocei din Ciucaș, Sfinxul de la Pietrele lui Solomon de lângă Brașov, Sfinxul sau Moșul din Călimani, Sfinxul din Munții Rodna, Sfinxul de la Sovata, Sfinxul de la Roșia Montană, Sfinxul de la Lacul Roșu, Sfinxul de pe Valea Sebeșului, Sfinxul de la Cetățuia lui Negru Vodă, Sfinxul de la Piatra Singuratică din Harghita, Sfinxul de pe Valea Dorului, Sfinxul Zâmbroslavului din Masivul Țibău, Sfinxul din Munții Măcinului de la Fântâna de Leac, Sfinxul din Parâng, Sfinxul din Făgăraș, Sfinxul din Ceahlău, etc... practic îi găsim peste tot străjuid în munții sacri, de dealurile și văile acestei țări sfinte. 42


Pământul făgaduinței

Părintele Kalinic reluă: - Astfel se naște firesc întrebarea: dacă Sfinxul este zămislit de cer și pământ, întrupare a celor patru elemente fundamentale și are menirea de a păzi un loc sfânt și privilegiat, deținător a unor tainice comori spirituale, prezența Marelui Sfinx din Carpați și a atâtor sfincşi de pe teritoriul României nu ne arată oare că ne aflăm pe un pământ sfânt și binecuvântat? Dacă nu ne sunt, deocamdată, cunoscute și Sfinxul de la Topleț dezvăluite comorile și moștenirea străveche e pentru că încă nu știm să răspundem corect întrebărilor Sfinxului. Acest pămant românesc este fără putință de tăgadă păstrătorul unor extraordinare bogății și comori, moștenite din vremurile străbunilor noștrii, însă ele sunt păzite cu strășnicie de către Sfinx căci după cum ne spune Sfinxul de la Piatra Arsă - Bucegi legenda – doar o inimă curată, o minte limpede și înțeleaptă va putea să pătrundă dincolo de straja păzitorului comorilor sfinte ale neamului. Sfinxul este păzitorul și protectorul sfintei moșteniri a acestui Sfinxul din Munții Măcin (Munții Hercinici) – Dobrogea 43


Sufletul Neamului Românesc

Sfinxul de la Piatra Craiului

Sfinxul din Masivul Breazău

Sfinxul sau Moșul din Călimani

44

neam, și dacă noi ca oameni am uitat CINE SUNTEM cu adevărat, Sfinxul continuă să ne păzească pe noi de noi înșine. Atunci când inima acestui neam va fi curată îndeajuns, atunci când înțelepciunea și limpezimea minții se va trezi în oamenii acestui popor, Sfinxul va aduce la lumină comoara cea tainică pe care de atâtea veacuri o păzește cu atâta strășnicie. Atunci el va deschide poarta inimii către desăvârșitele comori spirituale ale înțelepciunii dumnezeiești. Străbunii noștri chiar dacă știau că Sfinxul este piatra de temelie și păzitorul unui sfânt hotar, cu adevărat Sfinxul pentru ei, nu se afla în Bucegi, ci, în primul rând în inimile lor. Sfinxul se afla cu adevărat în inimile străbunilor noștri, iar drumul cel tainic până la Sfinx și dincolo de el, în sfântul hotar, chiar dacă îl străbăteau cu piciorul, pas cu pas, cu adevărat acel drum era înfăptuit în inimă, căci doar inima este cea care realizează cu adevărat drumul inițiatic. Și apoi ce dovadă am mai vrea la acest adevăr, când


Pământul făgaduinței

noi știm că ai noștrii străbuni chiar și în fața morții răspundeau cu o inimă curată, cu o minte limpede și cu demnitate râzând: „Sunt fiu al luminii, pe acest pământ sunt în trecere, mă îndrept către casă, tărâmul spiritual este cu adevărat casa mea, lumina spirituală este cu adevărat natura ființei mele, de aceea în fața morții eu râd în hohote, pentru că realizez că această viață pe acest pământ este doar un vis.” Cum ar fi putut ei să răspundă cu atitudine atât de demnă, plină de curaj și înțelepciune în fața morții fără să se fi întâlnit cu Sfinxul lăuntric, păzitorul pragului, fără să știe cu adevărat cine sunt. Căci tot ce știm despre străbunii noștrii pecetluiește acest adevăr, chiar numele însemnând cel născut din lumină, tocmai pentru a nu uita cine sunt. Iar atunci când dacii au uitat și n-au mai găsit răspunsul la enigmatica întrebare a Sfinxului ...a început rătăcirea... căci se poate rătăci doar acela care nu știe CINE ESTE cu adevărat și încotro se îndreaptă... Sfinxul a rămas ca piatră de

Sfinxul din Făgăraș

Sfinxul de la Cetățuia lui Negru Vodă

Sfinxul de la Zâmbroslav din Masivul Țibău

45


Sufletul Neamului Românesc

temelie a unui sfânt hotar pentru a pecetlui existența comorilor ce s-au ascuns odată cu neputința de a-i mai dezlega întrebările... chiar și așa enigmatica-i prezentă trezește o profundă emoție în inima călătorilor care se opresc pentru o clipă pentru a-l contempla.

Cei mai viteji și mai înţelepţi dintre traci Tomyris Forţa spirituală generată de credinţa nestrămutată în Dumnezeu, a fost pavăză şi scut pentru neamul românesc, protejându-l şi regenerându-l chiar şi după lungi perioade de război. Căci aici s-au născut Nemuritorii şi de aici a plecat legenda „celor care se cred nemuritori”. Astfel, pe timpul când Biblia abia se scria şi Roma era o forţă inexistentă, noi, dacii, ne luptam cu Marile Imperii ale lumii şi le învingeam. Herodot şi Iordanes la distanţă de vreo 8 secole unul de altul, ne vorbesc despre acelaşi episod al istoriei: de sosirea pe teritoriul nostru în anul 529 î.H. , a lui Cyrus cel Mare, rege persan, stăpân al unui vast imperiu, întins de la Marea Mediteraneană şi până la Indos, cel care cucerise Egiptul. Forţa lui militară, adevărată maşină de război concepută pentru a zdrobi orice încercare de rezistenţă, cedează în fata viteazului popor geto-dac, iar Cyrus cel Mare, moare, într-o luptă cu massagetii. De la Herodot, aflăm cum au început ostilităţile. Cyrus, a trimis la regina massagetilor, Tomyris, văduvă pe atunci, ambasadori, pretinzând că ar vrea să o ia de nevastă, evident din raţiuni politice. Tomyris, conştientă de faptul că Cyrus doreşte de fapt regatul ei, a refuzat să discute cu trimişii acestuia. Înfruntat astfel, Cyrus a pornit cu armata sa împotriva reginei Tomyris, ajungând în faţa apei Araxex, unde a început să construiască un pod. Regina Tomyris îi va trimite un mesager, sfătuindu-l prin acesta, să-şi oprească lucrările şi să se întoarcă liniştit acasă, pentru a putea trăi fericit şi în pace. Şi totuşi, dacă Cyrus nu va accepta sfatul ei şi doreşte război, ea se va retrage cale de trei zile depărtare de pod, pentru a-i da posibilitatea lui Cyrus şi armatei sale să treacă apa şi lupta poate începe. Sau, să se retragă el cale de trei zile de pod şi ea ,Tomyris, va trece apa pe teritoriul 46


Pământul făgaduinței

lui şi pot începe lupta. Comandanţii de armata a lui Cyrus îl sfătuiesc în unanimitate, să o lase pe regina Tomyris şi armata ei să se ostenească şi să traverseze apa, să dea lupta cu ea pe teritoriul cunoscut de ei, pe cel persan. Intervine însă libianul Choesus, care îi aminteşte lui Cyrus, că nu e bine să-l lase pe inamicul lui să intre în ţară, războiul este război şi dacă Tomyris îl va câştiga, ea cu armata ei nu se va întoarce acasă. În cazul în care Cyrus va câştiga lupta, el va câştiga pământul care este deja al lui. Acelaşi libian, Choesus, îl învaţă pe Cyrus cel Mare şi o stratagemă pentru a câştiga războiul: „Ei, massageții (geţii cei mari) - spunea el - nu sunt obişnuiţi cu mâncare şi băutură multă. După ce vom trece podul vom lăsa în spatele armatei noastre, toată mâncarea şi băutura noastră, puţin păzită, astfel ca massageții să o captureze, să mănânce şi să se îmbete. Noi ne vom întoarce repede şi îi vom zdrobi.” Cam aşa s-au petrecut lucrurile, o treime din armata reginei Tomyris a fost distrusă. Ca o paranteză, amintesc că despre vegetarianismul geților ne vorbeşte şi istoricul Herodot, iar un alt istoric, Flavius Josephus, ne reaminteşte de „pleistoii” daci, care consumă doar lapte şi miere. Printre prizonieri, se găsea însă şi fiul reginei Tomyris, Spargapises. Când Tomyris a aflat ceea ce s-a întâmplat i-a trimis imediat un sol lui Cyrus, numindu-l „însetat de sânge, lipsit de mândrie, deoarece printr-o înşelăciune a reuşit să-i măcelărească o treime din armată”. L-a sfătuit să-l elibereze pe fiul ei, pe Spargapises şi să părăsească imediat țara, nerănit şi triumfător. „Refuză şi jur pe Soare, că vei vedea ce înseamnă să fi însetat de sânge, îi spune furioasa regină a geţilor, Tomyris.” Spargapises, trezindu-se din beţie, l-a rugat pe Cyrus să-l dezlege şi odată ce dorinţa i-a fost îndeplinită, a preferat să plece bărbăteşte spre celălalt tărâm, curmându-şi viaţa. Tomyris se dezlănţuie, strânge toate forţele din regat. Lupta reîncepe. Duşmanii zdrobiţi, cad şi fug din calea masageților dezlănţuiţi. Persanii sunt învinşi. Cyrus însuşi, este ucis în această luptă. Tomyris, îi căută şi îi găseşte corpul, al cărui cap îl va salva şi-l va scufunda într-un vas plin de sânge. Astfel, Cyrus cel atât de însetat de sânge, va avea ceea ce şi-a dorit. Aşa s-a scris ultima pagină a unui mare rege persan, care dacă ar fi fost 47


Sufletul Neamului Românesc

mai înţelept nu ar fi renunţat la „apa dulce de acasă” care se epuizează atunci când eşti departe de ea, oricâte vase ai căra cu tine”. Iordanes ne spune despre învingătoarea Tomyris, că va înfiinţa oraşul Tomis, iar această informaţie prezintă un interes deosebit pentru localizarea întinderii regatului massaget în urmă cu aproximativ 500 de ani î.H. Galeria „Uffizi” din Florenţa, are un tablou al acestei regine pictat în anul 1450. Tabloul reginei Tomyris, în fața capului lui Regina Tomyris – pictată de Rubens Cyrus, pictat de Rubens, se mai găseşte la Boston, la Muzeul de Arte Fine, iar altul la Muzeul Louvre. New York-ul deţine la Muzeul Frick, o statuie a reginei Tomyris, în timp ce oraşul pe care ea l-a fondat şi care îi poartă numele, Tomis (Constanţa) încă mai așteptă să-i fie repusă în drepturi istoria. Poeta Valentina Ceaprazi, ne prezintă plină de inspiraţie, un portret sublim al acestei regine, ce se face uitată de „istoricii ” noștrii: „Năpraznică nălucă cu ochi de flori de iris, Cu plete lungi şi blonde, sălbatică Tomyris, Regina de la mare şi până la Carpaţi, Pe calul alb în spume, condus-ai dacii fraţi. Şi ai jurat pe Soare, Spargapus să-l răzbuni Atunci când la Zalmoxis, plecat-a la străbuni. Şi l-ai învins pe Cyrus, persanul sângeros Ce, până să te ştie fusese norocos. Azi, joacă dacii liberi, joc lângă foc de jar Nu-i nimeni să-i învingă hotar până-n hotar. 48


Pământul făgaduinței

Sărută vântul rece obrazul tău, regină Când flori albastre, roşii şi galbene-ţi se-nchină. Şi eşti regina dacă, la Pontul Euxin Peste un popor falnic, cu un măreţ destin.”

Antirus În anul 514 î.H., 15 ani mai târziu, vrând să spele ruşinea suferită de înaintaşul său, soseşte în fruntea a 700.000 de luptători, construind un pod de vase din Calcedon şi până în Bizanţ, marele rege persan Darius, fiul lui Histaspe. El dorea să-i vadă mai de-aproape pe aceşti geţi care se credeau nemuritori şi... a avut ocazia. La provocarea persanilor va răspunde neamul cel curajos al agatârşilor, care îl va pune pe fugă pe Darius. La început, Darius a cerut în căsătorie pe fiica lui Antirus, regele geţilor. Dispreţuind înrudirea, geţii l-au refuzat. Înfuriat, Darius construieşte un alt pod, de astă dată peste Dunăre, pătrunzând pe teritoriul nostru, dar norocul nu-i surâde. Învins la Tape, fuge, fuge în grabă mare, fără să se mai oprească, până în Moezia. Visul lui cel mare i-a fost spulberat, de al nostru rege Antirus. După moartea lui Darius cel mare, fiul său, Xerxes, voind să răzbune insulta tatălui, după cum ne spune și Iordanes, porneşte împotriva noastră cu o armată de 1.000.000 de luptători: 700.000 de ostaşi, 300.000 de auxiliari, cu 1.200 de corăbii de război şi 300 de vase de transport. El, Xerxes, nu va reuşi însă să-i învingă pe geţi şi se va întoarce acasă aşa precum a venit.

Dromichete În anul 300 Î.H., Agatocles, fiul regelui macedonean Lisimachos, atacă geto-dacii dar este învins fără probleme și făcut prizonier. Din acest episod consemnat de istoricii vremii ne putem da seama de înțelepciunea pe care o manifestau străbunii noștrii, înțelepciune care i-a deranjat din totdeauna pe cei care doreau să conducă lumea. Dromichete, regele geților, nu îl ucide pe prizonier, pe Agatocles, așa cum se proceda de obicei cu atacatorii. Din contră, îl tratează pe tânărul Agatocles ca pe o rudă, ca pe un nepot de-al lui, dându-i o alesă 49


Sufletul Neamului Românesc

învățătură la curtea sa, ceea ce i-a permis acestuia, acesul la o nouă viziune asupra vieții spirituale. Când a ajuns acasă, peste câțiva ani, la tatăl său, Agatocles nu se poate acomoda cu stilul de viață pe care îl duc ai lui: războaie, sclavie, mâncare impură, și se hotărăște, anunțându-l pe tatăl său, că se va întoarce la geto-daci în „Țara Zeilor”. Auzind astfel de comportament, regele Lisimachos, nu este de acord cu fiul său și cum era doritor de mari bogății, se hotărăște să atace personal, țara înțeleptului rege Dromichete. În anul 292 î.H., Lisimachos atacă Daksha - „Țara Zeilor” , „Ținutul Înțelepților”. Regele nostru Dromichete, se retrage din calea lui, pentru ca apoi să îl prindă la strâmtoare, iar după o luptă rapidă în care jumătate din armata lui Lisimachos piere sub ploaia de săgeți, acesta se predă, împreună cu oastea rămasă. Iată ce povestește Diodor din Sicilia în„Biblioteca Istorică”: Dromichete, regele tracilor, după ce a primit cu multă prietenie pe regele Lisimachos numindu-l și tată, îl conduse împreună cu copiii săi într-o cetate numită Helis. Ajungând oștirea lui Lisimachos în puterea tracilor, aceștia se strânseră la un loc și strigară să le fie dat pe mână regele prizonier, ca să-l pedepsească. Căci – spuneau ei – poporul care luase parte la primejdiile războiului, trebuie să aibe dreptul de a chibzui asupra felului cum să fie tratați cei prinși. Dromichete îi sfătui pe oșteni că este bine să-l cruțe pe acest conducător. Dacă l-ar omorî pe Lisimachos – spunea el – alți regi au să-i ia locul și se prea poate ca regii aceștia să fie mult mai de temut decât înaintașul lor. Dar cruțându-l pe Lisimachos, acesta – cum se și cuvine – are să se arate recunoscător geto-dacilor care i-au dăruit viața. Iar locurile întărite, aflate mai înainte vreme în stăpânirea lor, le vor dobândi înapoi, fără nici o primejdie. Cu încuvințarea mulțimii, Dromichete căută printre prizonieri pe prietenii lui Lisimachos și totodată pe sclavii care obișnuiau să-l slujească și i-a adus în fața regelui prizonier. Apoi îl pofti pe Lisimachos la ospăț – împreună cu prietenii săi – și pe tracii cei mai de vază. Pentru cei din jurul lui Lisimachos, întinse un covor regal, iar pentru sine și prietenii săi așternu numai paie. 50


Pământul făgaduinței

De asemenea au fost pregătite două ospețe: pentru macedoni, Dromichete rândui tot felul de mâncăruri alese, servite pe o masă de argint, iar tracilor le dădu să mănânce, fructe, cereale, lapte și miere, dar pregătite cu măsură, așezându-le pe niște tăblițe de lemn, care țineau loc de masă. În cele din urmă puse să se toarne macedonenilor vin în cupe de argint și de aur pentru rege, pe câtă vreme el și tracii lui beau vinul în pahare de corn și de lemn, așa cum obișnuiau geții. Pe când băutura era în toi, Dromichete umplu cu vin cornul cel mare, îi spuse lui Lisimachos „tată” și îl întrebă care dintre cele două ospețe i se pare mai vrednic de un rege: al macedonenilor sau al tracilor. Lisimachos îi răspunse că cel al macedonenilor. „Atunci – zise Dromichete – de ce ai lăsat acasă atâtea deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor și o domnie plină de străluciri și te-a cuprins dorința să vii la niște barbari? (...) De ce te-ai silit împotriva firii să-ți duci oștenii pe niște meleaguri în care orice oaste străină nu poate afla scăpare sub cerul liber?” Luând cuvântul, Lisimachos spuse regelui că nu știa ce război poartă, dar că pe viitor va fi prietenul și aliatul tracilor. Căt despre recunoștința datorată, nu va rămâne vreodată mai prejos decât binefăcătorii săi. Dromichete primi cu un simțământ de prietenie spusele regelui macedonean. El căpătă înapoi de la Lisimachos toate întăriturile ocupate de acesta. Apoi îi puse pe cap o diademă și îi îngădui să se întoarcă acasă. Lisimachos a murit pe câmpul de luptă în următorul război de cucerire. Înțeleptul rege Dromichete Conduita lui Dromichete a rămas însă consemnată de istoricii vremii ca unicat pentru acele timpuri pline de cruzime, dovedind că omenia și înțelepciunea sunt mult mai demne de cucerit și prețuiesc cu mult mai mult decât toate averile lumii, fiind bogăția inestimabilă a fiecăruia dintre noi, a unei întregi umanități. Inițiații care se aflau de partea Imperiului Întunecat, au făcut tot posibilul să distrugă aceste popoare unde se dezvolta o autentică 51


Sufletul Neamului Românesc

înțelepciune eliberatoare. Luptele au continuat. Periodic, geto-dacii ridicau armele pentru a proteja granițele ţărilor sfinte. De multe ori erau însă nevoiți să se retragă din calea urgiilor și nelegiuirii devenind una cu inima codrilor, un singur suflet cu natura înconjurătoare, creându-se astfel o simbioză între sufletul oamenilor și cel al Mamei Geea. Altarele sacre și le refăceau periodic, iar inima lor era înnobilată mereu de o tainică înțelepciune, căci transmisia sacerdotală a învăţăturilor sacre, a continuat neîntrerupt, prin marii preoţi şi sihaştrii aflaţi în munţi, fiind primită de toți cei care aspirau la eliberarea supremă. Adevărata iniţiere se făcea prin „viu grai”, în mare taină, de la suflet la suflet.

Burebista Ne vom îndrepta acum atenţia asupra lui Burebista - „burul cel iute”, cel care avea să fie numit „PAVEL-TER” - „Cel Dintâi şi Cel mai Mare dintre Regii din Tracia”. Premizele pentru o unire a triburilor dacice într-un singur neam erau deja create în momentul venirii la tron a lui Burebista. Și izvoarele vremii arată o migraţie a clasei războinice dace din nordul Dunării către Transilvania, acolo unde se va naşte cel mai puternic centru politico-religios al strămoşilor geto-daci: Capitala Dacilor Înțelepți – Sarmisegetusa Regia. În Germania, Ariovistus încercase unirea triburilor germanice împotriva Romei, în timp ce Mithridades al VI-lea Eupator întemeiase în Asia Mică un stat puternic şi întins, ce se dorea un adversar pe măsura Cetăţii Eterne. Roma îşi amplifica tendinţele expansioniste astfel încât unificare nu au întârziat să apară și la celţii şi tracii sud-dunăreni. Dacilor nu le lipsea decât un lider de geniu, iar acesta s-a dovedit cu prisosinţă a fi Burebista. Inteligenţa, puterea şi vitejia lui în luptă avea să-i aducă meritatul nume de BU-ERE-BU-IST-AS - “Nemaipomenitul”, “Cum nu a mai fost şi nu mai este”. Pe monede îl găsim sub denumirea de „SARMIS VASIL” - „Cel Mai Mare Rege”. Burebista avea ca soție pe frumoasa împărăteasă ZÎNA care îndeplinea și sarcina de Mare Preoteasă a geto-dacilor. 52


Pământul făgaduinței

„Ajuns în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât în câţiva ani a făurit un stat puternic şi Marele Rege Burebista – PAVEL TER a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine, ajungând să fie temut chiar şi de romani”, astfel sintetizează Strabon din Amaseia, geograf şi istoric grec, care îşi redacta opera la puţin timp de la dispariţia lui Burebista. Aflat iniţial în fruntea unei formaţiuni statale locale, Burebista, om de stat înzestrat cu remarcabile calităţi de organizator, strateg militar şi diplomat, reuşeşte să unifice formaţiunile politico-militare daco-gete din spaţiul carpato-dunăreano-pontic sub autoritatea sa şi să pună astfel bazele unui puternic regat. Unificarea triburilor geto-dacice se termină în jurul anului 59 î.H. Între timp, Burebista, ducea şi o politică externă activă, intervenind chiar şi în cadrul conflictului deschis dintre cei doi rivali ai Romei, respectiv Caesar şi Pompei, în anul 48 î.H. În legătură cu aceast ascpect, avem şi inscripţia descoperită la Balcic (anticul Dyonisopolis - oraşul lui Dionisos), unde se citează numele lui Acronion, un mesager personal trimis de Burebista la generalul Pompei pentru a-l asigura de alianţa şi ajutorul geţilor în lupta cu Cezar. Aşa cum anticipase și Herodot, tracii uniţi puteau deveni o forță armată de neînfrânt, Burebista rivalizând de acum cu ceilalţi doi coloşi rămaşi în lupta pentru Europa - odată cu moartea lui Mithridades al VI-lea Eupator - Ariovistus şi Cezar. Armata sa număra circa 200.000 de luptători „ticăloşiţi de nesfârşitele războaie”, suficient cât să îl facă un rival de temut chiar şi pentru Roma. Confruntarea celor două armate era iminentă, dar iată că în anul 44 î.H, cei doi mari strategi, Cezar şi Burebista, sunt detronaţi şi ucişi. - Interesant, spuse Codrin „pe gânduri“, să pice în același timp două persoane ilustre, nu pare o simplă coincidență. 53


Sufletul Neamului Românesc

Marele Înțelept și Iluminat spiritual Deceneu Părintele Kalinic continuă: - În întreaga sa acţiune, Burebista a fost sprijinit de Marele Preot Deceneu, colaboratorul şi sfetnicul său cel mai apropiat. În acea perioadă se împământenise deja obiceiul ca, asemeni lui Zalmoxis, sacerdoţii geto-daci să meargă în pelerinaj la Muntele Athos, în Grecia. Aici, în liniştea muntelui, timp de 10 ani, Deceneu, îşi va îndrepta rugăciunile fierbinţi către marele nostru înțelept și inițiat Zalmoxis. Apoi, pătruns de înţelepciunea cea tainică a inimii (revelându-și esența divină – Sinele Suprem Nemuritor Atman) îi reiniţiază pe preoţii din Muntele Athos în „Știinţa despre suflet și trup“ sau Religia Kogayonului și se întoarce în Dacia pentru a ajuta spiritual neamul geto-dac. Istoricul ostrogot Iordanes cât şi Strabon, ne povestesc: „Revenit în Geţia, Deceneu devine şeful suprem al spiritualităţii tracice, noul mod de viaţă fiind propagat dintr-un centru spiritual, numit Muntele Sfânt“. Strabon scrie că, ascultându-l întru totul pe Deceneu, geto-dacii „s-au lăsat înduplecaţi, fără părere de rău, să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin“. „Ei socoteau ca noroc şi câştig, drept unica lor dorinţă, îndeplinirea în orice chip a lucrurilor pe care le sfătuia îndrumătorul lor Deceneu, judecând că este folositor să realizeze aceasta. El, observând înclinarea lor de a-l asculta în toate, şi că ei sunt din fire deştepţi, i-a instruit în aproape toate ramurile filozofiei; căci era un maestru priceput în acest domeniu. El i-a învăţat etică, i-a instruit în ştiinţele fizicii, făcându-i să trăiască conform Belaginelor sau a legilor naturii transmise de la Zalmoxis, i-a învăţat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare, în privinţa minţii; dându-le un exemplu practic i-a îndemnat să petreacă viaţa în fapte bune; demostrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita lunii şi cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele trei sute şi patruzeci şi şase de stele trec în drumul lor cel iute de la răsărit până la apus, spre a se apropia sau depărta de polul ceresc“. „Vezi ce mare 54


Pământul făgaduinței

plăcere, ca nişte oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice, când mai aveau puţintel timp liber după lupte. Putem vedea pe unul cercetând poziţia cerului, pe altul însuşirile ierburilor şi ale fructelor, pe acesta studiind descreşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, astrele care se grăbesc să atingă regiunea orientală sunt duse înapoi spre regiunea occidentală, odihnindu-se apoi după o regulă prestabilită.“ Toate aceste aspecte despre care ne vorbește istoricul Strabon, nu erau însă o noutate pentru strămoșii geto-daci. Ei erau de mult inițiați în tainele științelor oculte. De altfel, Școala Zalmoxiană nu și-a încetat niciodată existența, ea a continuat până în ziua de astăzi, sub o formă mai mult sau mai puțin ocultată de însuși Deceneu. Ceea ce e clar pentru toți oamenii este faptul că Deceneu era un mare iniţiat. Ceea ce nu ştiu istoricii, este faptul că Deceneu se zeificase, atinsese starea de Iluminare spirituală. Trecut, prezent și viitor erau una pentru el. Toate îi erau cunoscute, nimic nu îi era de ascuns. Mai rămâsese ultima treaptă spirituală de cucerit, transcendența divină pentru care se retrăsese în Muntele Sfânt. - O, dar asta este extraodinar, spuse Codrin. Acum înţeleg forţă unificatoare a lui Burebista şi puterea de sacrificiu a geto-dacilor. Pentru ce ar fi dat ei un trai sănătos și armonios, împreună cu cea mai aleasă înţelepciune, în schimbul a ce... canibalism şi sclavie? Deci, vorbind despre „cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci“, înțelegem de fapt, acea verticalitate pe care ne-o dă credinţa în Dumnezeu, este vorba de acea înțelepciune sublimă și bogăție interioară de o infinită strălucire cu care Dumnezeu înnobilează sufletul omului. Probabil că şi Deceneu a revelat multe secrete spirituale odată ce și-a trezit „ochiul spiritual“ Ajna chakra... - Da, dar la început nu a putut să se arate cu acest chip decât sieşi, când s-a socotit pătruns de suflul divin. Războiul cu romanii era iminent. Intenţia lui a fost să oculteze puterea geţilor, a „Cărţii Kogayonului“ de la Sarmisegetusa, iar Roma să fie un Imperiu social pentru protejarea acestei forme de energie. 55


Sufletul Neamului Românesc

- Vrei să spui că Deceneu a încearcat să protejeze învăţătura spirituală şi poporul dac, folosind drept scut de apărare în jurul Daciei sau mai bine zis a Kogayonului, Imperiul Roman? - Da, aceasta era o soluţie a acelor timpuri. Să nu uităm că romanii erau şi ei tot o ramură a neamului trac. Imperiul Roman fiind într-o permanentă expansiune datorită energiei agresive pe care le-o impuneau cei din Imperiul Întunecat, erau unealta potrivită pentru a fi folosiţi cu înţelepciune în a stabili o anumită ordine socială pe teritoriile ocupate şi a proteja astfel marea înțelepciune a Kogayonului din Dacia. - Şi ce s-a petrecut? întrebă Codrin. - Din păcate, Burebista nu a mai fost de acord cu planul lui Deceneu de a conduce Imperiul Roman cu împărați aleși dintre tracii noștrii. El presupunea că această acțiune implică un efort prea mare și nesigur. De aceea el dorea să cucerească Roma și să reorganizeze neamurile trace într-un mare imperiu – Dacia Terra Mater. Burebista devenise foarte puternic în acele timpuri. Nici Burebista şi nici Cezar nu erau de oprit. O victorie sângeroasă însă iminentă, a geţilor aflaţi sub comanda lui Burebista ar fi pus în vileag netemeinicia ideii acreditate că Roma ar semnifica Cetatea Eternă. Acesta era planul lui Burebista şi Deceneu nu a reuşit să îl schimbe. Deceneu dorea însă să ocrotească poporul fără să îl sacrifice în lupte sângeroase, ştiind că în spatele împăraţilor romani se aflau cei din Imperiul întunecat, care sacrificau oamenii indiferent de tabăra de care aparţineau aceştia. Deceneu dorea ca în locul razboaielor interminabile care ar fi urmat, să proclame înţelepciunea divină. El dorea ca următorii împăraţi romani să fie din neamul tracilor şi astfel să îndrume din taină Imperiul Roman, păzind astfel Kogayonul, ale cărui secrete erau atât de râvnite de cei din Imperiul Intunecat. De altfel, de-a lungul istoriei, se va vedea că în Imperiul Roman, peste 40 din cei 80 de împăraţi romani, au fost tracodaci. Să ne amintim de Împăratul Galerius care desființează Imperiul Roman numindu-l Imperiul Dac și tot în acest sens de cultul statuilor care îi reprezintă pe înțelepții daci, cult pe care îl găsim răspândit în toată 56


Pământul făgaduinței

Italia, dar mai ales la Roma. Referitor la cei doi mari strategi - Burebista şi Cezar – Deceneu știa că le era sortit să moară cât de curând. Atunci, el convoacă Consiliu Marilor Preoţi pentru a se pronunța cu privire la soarta celor doi. Aceștia hotărăsc în unanimitate căderea celor două genii militare - Burebista şi Cezar salvând astfel oamenii de la devastatorul război. La scurt timp după această întâlnire a Marelui Consiliu Preoțesc, înainte de a începe lupta decisivă cu Burebista, pe 15 martie 44 î.H., Cezar va fi ucis în senat de noii săi adversari politici secreţi. Dar lupta încă nu se încheiase. Burebista – burul cel iute - bazându-se pe forța armatei sale, dorea să plece urgent la luptă împotriva romanilor. Pentru el nu exista altă soluție. Aceasta ar fi însemnat însă atât moartea lui cât și a vitejilor luptători. Din această cauză, în acelasi an 44 î.H., la scurt timp după moartea lui Cezar, Burebista va muri în circumstanţe asemănătoare, fiind urmărit de către foştii săi aliaţi, prins şi ucis în satul Buda. Doi dintre cei mai străluciţi militari ai lumii antice au dispărut astfel, aproape simultan, istoria conferindu-le destine similare. Dacia este împărţită pe zone teritoriale, între cei care formaseră alianța împotriva romanilor, la început în patru, apoi în cinci. Nucleul statal se menţine în zona Munţilor Şureanu, unde în Transilvania, Marele Preot Deceneu va îndeplini și funcția de rege - până la retragerea lui în Muntele Sfânt - transformând statul dac într-un stat religios, teocratic. Religia Kogayonului- Știinţa despre suflet și trup - este din nou propovăduită şi timp de 10 ani dacii vor trăi în pace. Marele Preot Deceneu se retrage în Muntele Sfânt - așa cum ne prezintă și istoriile lui Iordanes și Strabon - comunicând cu ceilalţi preoţi prin Peştera Sacră a Ialomiței, asemeni marelui înțelept și inițiat Zalmoxis. Chiar dacă avea o vârstă destul de înaintată, moartea lui Deceneu în anul 34 î.H. survine într-un mod neaşteptat. Pentru a înţelege mai bine acest aspect, este bine să îl corelăm cu faptul că pe data de 25 decembrie a anului 34 î.H, când moare Marele Preot Deceneu, în aceeași zi se naşte Mântuitorul Iisus Hristos sau „Fiul Omului“. În acest mod se stingea din viața pământească ultimul dintre zeii 57


Sufletul Neamului Românesc

deto-daci. Se încheia un ciclu şi începea altul. Aşa cum Dumnezeu s-a manifestat spiritual prin Zalmoxis pentru o întreagă Europă, iată că după aproximativ 500 de ani, Pasărea Phoenix, odată cu moarte fizică a lui Deceneu, renaşte spiritual prin Fiul Omului pentru o întreagă Omenire. * După moartea lui Deceneu, Marii Preoţi au înnobilat inimile dacilor liberi cu o înțelepciune aleasă, mulți dintre ei aspirând să atingă starea de eliberare spirituală, de comuniune permanentă cu Dumnezeu Tatăl. Cetatea sfântă, Sarmisegetusa, a devenit însă şi un centru al prosperităţii şi al bogăţiilor materiale, căci din munţii noştrii se extrăgeau cantităţi uriaşe de aur, acesta fiind folosit mai ales la ritualuri, ştiinduse de la înțeleptul Zalmoxis, despre puterea alchimică, de înnobilare a sufletului, pe care acest metal preţios o deține. Depozitele de aur devin neîncăpătoare şi se va folosi ca monedă de schimb COSONUL - „banul de aur“ - pentru care Marele Imperiu Roman şi-ar fi sacrificat toţi oamenii, fără să clipească. Îţi poţi închipui cât aur trebuie să ai, pentru a-ţi permite să-l pui mereu în circulaţie ca şi monedă de schimb. În Transivania se va naște, cât de curând, un alt rege pe măsura lui Burebista nimeni altul, decât cel care avea să fie numit Decebalus sau Zece Urşi.

Cel mai viteaz și mai înţelept dintre geto-daci Decebal Datorită caracterului său nobil şi al victoriilor militare deosebite primeşte din partea dacilor liberi, numele războinic de Decebal - „Cel mai viteaz dintre viteji“. De asemenea, războinicul dac primeşte tronul şi este ales conducător al Daciei, printr-un gest înţelept al regelui dac de atunci, Duras. Acesta, datorită expansiunii romane care amenința mai mult ca niciodată granițele țării sfinte, cedase puterea regală de bunăvoie iscusitului Decebal, fiul cel iubit al Daciei libere. - De s-ar proceda și în ziua de astăzi în acest mod plin de înțelepciune, ce bine ar fi pentru toată lumea, zise Codrin. 58


Pământul făgaduinței

Părintele Kalinic continuă: - După cum știm, unitatea statului dac este refăcută de regele Decebal (87-106 d.H.), noul stat având reşedinţa la Sarmisegetusa Regia, cu dimensiuni mai mici decât statul lui Burebista, însă mult mai bine organizat din punct de vedere teritoDecebal rial, politic și economic. A fost considerat de istoricii vremii un strateg desăvârşit, un diplomat iscusit și un conducător înţelept. Dio Casius nota în „Historia“ că „Decebal era foarte priceput în planurile războiului şi iscusit la înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbânda, dar şi să iasă cu bine dintr-o înfrângere. Din acestă pricină, multă vreme a fost un duşman de temut pentru romani“. Să ne amintim în acest sens de anul 88 d.H., când Roma calcă hotarele Daciei, prin legiunile conduse de generalul Tettius Iulianus, un fost consul sever şi disciplinat al împăratului Domițian. Cunoscător al regiunilor geto-dace, Tettius invadează Dacia pe la Porţile de Fier. Lupta care s-a dat la Tapae a fost una extrem de grea, nemiloasă, cu nenumărate victime în ambele tabere. Balanța era înclinată în favoarea romanilor. Decebal îşi vede ameninţată Sarmisegetusa. Cu un ultim efort, în noaptea de dinaintea luptei finale, Decebal își alcătuiește o armată nouă, puternică, de neânvins, o armată așa cum nu s-a mai văzut vreodată. Cu o credință de nezdruncinat în Dumnezeu, el taie o pădure întreagă și o îmbracă în hainele celor căzuți în lupta pentru libertatea sfântă a neamului. 59


Sufletul Neamului Românesc

A doua zi, romanii priveau înmărmuriți la armata cea nouă ale cărei suliți scânteiau în soarele dimineții. Sau retras îngroziți crezând că dacii înviaseră cu toții peste noapte, pe întregul câmp de luptă fiind doar trupurile împrăștiate ale soldaților romani. Pacea era iminentă deoarece Domiţian, la rândul său, era prins în lupte grele cu sarmaţii, iazigi, marcomanii şi cvazii. Anul următor s-a semnat o pace care a durat 12 ani. Pentru prima dată în istoria sa Imperiul Roman era nevoit să încheie o pace umilitoare. Stăpâna lumii era obligată să-l recunoască pe Decebal ca rege al tuturor triburilor geto-dace şi să-i plătească despăgubiri - câte doi oboli de fiecare cetățean roman - în condiţiile în care regele dac nu restituia nimic din prada sa de război. A fost pentru prima dată în istoria imperiului când a trebuit să plătească tribut. Aveau însă să urmeze cele mai sângeroase războaie, între anii: 101102 respectiv 105-106. Romanii vor fi conduşi de Împăratul Traian, care moştenise un Imperiu aflat în ruină financiară. Acesta ar fi făcut orice să cucerească Dacia Augusta şi să pună mâna pe bogăţiile ei care deveniseră deja legendare. Un blestem pe nume Marcus Ulpius Nerva Traianus: „Dacă exista pe undeva vreun golf ascuns sau un pământ necunoscut unde se găsea aur, se decreta că acolo este un duşman şi se pregătea sămânţa unor războaie sângeroase alături de cucerirea de noi comori“ Petronius (Satiricon CXIX, 4-7) „Pustiesc, sacrifică, uzurpă sub titluri false, şi numesc acest lucru imperiu, transformă totul în deşert şi numesc acest lucru, pace“. (Tacitus, Agricola, 30) Erau timpuri grele pentru toţi dacii, Traian îşi pregătea alianţe, căuta mercenari, mai ales după ce în 102 este obligat să îşi retragă trupele în sudul Dunării. Exista pe timpul acela, ca şi acum, o vastă reţea de spioni de ambele părţi. Asasinii trimiși de Traian eşuaseră... trădarea avea însă să schimbe pentru aproape 2000 de ani, soarta ţării noastre.

60


Pământul făgaduinței

Trădarea Daciei Pe timpul când Decebal venise la domnie, la graniţa ţării şi-au făcut apariţia o familie de nobili romani. Ei au cerut permisiunea să fie lăsaţi să intre în cetate şi să se stabilească în Dacia Felix, deoarece, spuneau ei, au fugit din Roma datorită lipsei de înțelepciune în care trăiau cetățenii acelei țări. Decebal are o viziune, în care este sfătuit să nu primească pe aceşti străini în ţară, deoarece mult necaz le vor aduce. El trimite un mesager la graniţa ţării şi îi opreşte la timp, spunându-le că „străinii care umblă cu vicleşuguri nu vor fi primiţi în ţara sfântă“. Şi astfel au fost opriţi de a pătrunde către interiorul ţării. Ei atunci, s-au întors din drum, dar iată că noaptea, cu hainele schimbate, au intrat în cetatea de la graniţa ţării şi s-au stabilit acolo. Cu ei, aveau o fetiţă, care a învăţat repede obiceiurile şi limba înțelepților daci. Această fetiţă mai târziu va deveni preoteasă a focului sacru şi datorită „devoţiunii“ ei, dar mai ales a frumuseţii ei, va reuşi să ajungă la sanctuarele sacre de la Fețele Albe, apoi ale Sarmisegetusei. Aici, face tot posibilul să-l înrobescă cu farmecele ei „nevinovate“ pe un nobil dac din garda regelui Decebal. Numele acestuia este Bicilis şi a rămas unul de ocară în limba noastră. De aici moştenim termenul edificator de Bicisnic - om de nimic, trădător, lichea. Acesta este lanţul trădării. Bicilis îi dă amantei-preotese hărţile secrete cu tot ce însemna intrări secrete, arsenal și număr de luptători. Aceasta le va trimite părinţilor ei, iar ei printr-un emisar secret lui Traian. Odată ce Traian are în mână toate hărțile secrete ale Daciei și ale Cetăţii Sfinte Sarmisegetusa, el îşi dezlănţuie armatele de mercenari către Dacia. Nu vom insista asupra războaielor, deoarece sunt destul de bine cunoscute. Traian, atacă Sarmisegetusa pe mai multe fronturi, iar dacii sunt copleşiţi numeric. Văzându-şi ţara cotropită, dacii dau singuri foc Sarmisegetusei şi la lumina flăcărilor beau pe întrecute otrava, pentru a nu fi prinşi şi batjocoriţi de romani. Decebal însuşi, îşi curma viaţa cu sabia sa regească. Iată o parte din ultimul dialog al lui Traian cu Decebal: 61


Sufletul Neamului Românesc

„- Sacrificiul vostru va fi lipsit de glorie. Voi şterge însăşi amintirea Daciei din istorie. Fiecare sul de pergament dacic va fi ars. Fiecărui istoric şi scrib dac i se vor scoate ochii şi i se va tăia limba, iar cinstirea numelui Dacia şi Decebal se va pedepsi cu moartea. Lumea nici măcar nu va şti că aţi existat! - Lumea va şti că dacii liberi s-au opus unui tiran. Chiar dacă ne-ai cucerit acum, Inima Daciei, nu o vei avea niciodată, iar în cele din urmă ne vom reîntâlni, tot aici în Dacia, şi atunci vei plăti pentru tot răul pe care ni l-ai făcut! Ca două clipe vor trece, unde crezi că te vei putea ascunde?“, i-a spus Decebal profetic. Simbolismul morţii lui Decebal este pur spiritual, căci odată cu el se închide şi linia spiritualităţii dacice. Moartea lui este pur spirituală, este simbolică, deoarece el nu face altceva decât să oculteze „secretele nemuririi“, să păstreze puritatea liniei spirituale dacice şi a Kogayonului neatinse, din calea Imperiului Nevăzut care acţiona acum prin romani. Muntele Sfânt Kogayon își închisese porțile odată cu moarte Marelui Preot Deceneu, iar acum venise timpul ca întreaga linie a spiritualităţii dacice să se oculteze. Decebal și Vezina erau ultimii doi mari inițiați ai neamului dac, ceilalți sacerdoți daci având doar un anumit grad de inițiere. Între timp multe lucruri se schimbaseră şi în planul spiritual, căci creştinismul începuse să prindă rădăcini și pe teritoriul Daciei. Iisus fusese crucificat de mai bine de 100 de ani, iar în Dacia, prin Sciţia Minor, venise Apostolul Andrei care convertise o parte din marii preoţi zalmoxieni, la creştinism. Pe de altă parte sinuciderea lui Decebal, trebuie înţeleasă şi din punct de vedere al acelor timpuri pline de eroism, în care oamenii aveau puterea de a se sacrifica pentru libertatea sfântă a familiei strămoșești. Astăzi, atât creştinismul cât şi marea majoritate a religiilor condamnă sinuciderea, privită drept un păcat greu şi o greşeală de neiertat. Dacii, practicanţi ai unei religii solare, aveau alt set de valori moral-religioase. Pentru ei conta vitejia, detaşarea de cele lumeşti şi libertatea spirituală. Ei nu se temeau de pedepsele de după moarte, cu care mai târziu aveau 62


Pământul făgaduinței

să-şi înspăimânte credincioşii, religiile patriarhale de origine semită. Pentru daci, libertatea a fost singura religie, fie aici pe Pământ, fie pe lumea cealaltă, căci ei nu se sinucideau ci se sacrificau pentru libertatea spirituală a unui neam întreg. „ Amintiti-vă de noi. Amintiţi-vă de ce am murit! Dacă vre-un suflet liber va trece prin locurile acestea, în nenumăratele veacuri ce au să vie, fie ca glasurile noastre să-i şoptească din pietrele eterne:

Statuia lui Decebal la Cazanele Mari, pe Dunăre, în apropiere de Orșova

-Mergi şi le spune dacilor, trecătorule, că am murit aici pentru LIBERTATEA acestui neam sfânt! Aceasta era speranţa lui.“ În anul 1822, cu ocazia săpăturilor din Forul lui Traian de la Roma, a fost descoperit un bust de marmură cu înălţimea de 1,5 metri care îl reprezintă fidel pe Decebal. Bustul din care regele nostru ne priveşte demn şi misterios de aproape 2.000 de ani, este expus astăzi în Muzeul Vaticanului. Decebal 63


Sufletul Neamului Românesc

Vezina - Regăsirea. Ocultarea Sfintei Tradiții Spirituale strămoșești în creștinism Afară se lumina de ziuă, dar Codrin și părintele Kalinic își continuau netulburați expunerea. Noaptea care acoperise pământul lăsa locul luminii celei binecuvântate. Codrin își aminti de meditația pe care o avusese la Marele Altar Circular al Sarmisegetuse-i și de marele preot Vezina. Cu ochii plecați din care se degaja o tainică umilință, spuse: - Știi, părinte Kalinic, la Sarmisegetusa, am avut sentimentul că te regăsesc în persoana Marelui Preot Vezina. Ochii aceia, îmi păreau așa de cunoscuți... - Dragul meu, spuse acesta privindu-l cu un zâmbet misterios, să știi că nu eu sunt marele preot Vezina... ci chiar tu! Iar „vizuina“ ți-ai stabilit-o apoi în muntele sacru de la Basarabi. Mintea-i fulgeră imediat: „Vezina – vizuina – iar el făcea parte acum din neamul lui Viezure.“ Codrin simți cum un fior îi străbăte tot trupul, în timp ce două canale energetice ce izvorau din ochii părintelui Kalinic, îi proiectară conștiința într-o altă lume. * Se auzeau vag niște bătăi în ușă. „Deschide, e Decebal!”, auzi o voce în conștiință. În timp ce se văzu ridicându-se rapid din pat, realiză că se afla într-o cameră întunecoasă, simplă. Era în acțiune, dar reuși să se obiectiveze și din afară, ca o conștiință martor. Deschise... Decebal era în cadrul ușii, afară era semi-întuneric și ploua mărunt. Intră destul de energic și se opri în mijlocul camerei. Privi câteva secunde în gol, apoi lăsând capul în jos, spuse cu o voce gravă, cu o durere ce-i apăsa sufletul: - Frate Vezina, am fost trădați... Bicilis și preoteasa Elba au fost prinși încercând să fugă. Anunță retragerea femeilor și copiilor în Apuseni. Tu mergi la Marele Sfinx al Kogayonului, eu voi rămâne aici să-i aștept... - Voi rămâne și eu cu tine, se auzi spunând. 64


Pământul făgaduinței

- Vezina, știi cât de importantă este salvarea Cărții Sacre a Kogayonului. Ea cuprinde întreaga înțelepciune a Marelui Zalmoxis, pentru toate generațiile viitoare. Ești singurul care o poate interpreta dar și singurul om de încredere căruia pot să-i încredințez Cartea Nemuritorilor. Știi unde ți-a fost hărăzit să o duci. - Așa este frate Decebal, dar nu voi pleca fără tine,... zise Vezina, privindu-l cu o hotărâre de nestrămutat. În inima lor încă mai trăgeau speranțe. Nu știau că în realitate, romanii își triplaseră numărul de mercenari, atrași din toate colțurile lumii de bogățiile legendare ale Daciei Augusta... Se văzu apoi înconjurat de flăcările Sarmisegetusei, în timp ce se îndrepta spre poarta cea mare a cetății. Îl găsi pe Decebal acolo, cu garda personală, ținând piept cotropitorilor pentru a nu pătrunde în cetate. Cele două tunele secrete, care permiteau ieșirea luptătorilor în afara cetății, fuseseră dezvăluite și închise. Aveau acum să iasă pe poartă, ca niște oameni liberi. Erau în jur de 300 dintre cei mai buni luptători. Vezina avea cu el patru preoți tineri, de încredere. Pe restul îi trimisese în munți, la vechile lăcașuri de cult, pentru a-i aștepta chemarea. Chiar înainte ca poarta să cedeze, atunci când nimeni nu se mai aștepta la o ripostă, un nor de săgeți s-a abătut asupra celor din afară, poarta s-a deschis și fulgerător un pâlc de luptători au răzbit în afara cetății, protejând în mijlocul lor pe regele Decebal și pe marele preot Vezina. După ei au ieșit în ajutor toți dacii din apropierea porților, aruncându-se cu vitejie în luptă. Au creat rapid un culoar printre dușmani, săgetând tot ce le ieșea în cale, apoi la scurt timp au intrat pe drumul îngust care ducea către munticelul din apropiere. Erau urmăriți din aproape, rămăseseră mai puțin de jumătate, iar săgețile otrăvite ale romanilor îi loveau nemiloase în spate. Decebal le spuse din scurt ce aveau de făcut. La ieșirea din pădure în luminișul care ducea spre vârful dealului, luptătorii daci formară un zid de netrecut în calea dușmanului. Decebal îi aruncă o ultimă privire peste umăr lui Vezina, după care se îndreptă spre înaltul dealului, pentru a fi văzut de urmăritorii care încă nu trecuseră de 65


Sufletul Neamului Românesc

bariera dacilor. Toate aceste erau pentru a-i acoperi retragerea lui Vezina pe lângă luminiș, ca apoi acesta să reintre în inima codrului. „O, rege sfânt, își spuse Codrin, sacrificiul tău este imens. Cât de ușor ți-ar fi fost să te salvezi, dar ai preferat să protejezi sfintele taine strămoșești pentru toți fii Daciei mame.” ...Se văzu apoi, pe cărări ascunse, străbătând munții de mijloc ai Daciei, pentru a nu fi văzuți de vreo iscoadă străină. A ajuns cu bine la Sfânta Peșteră a Ialomicioarei, în interiorul căreia se găsea unul dintre cele mai vechi altare străbune. Au realizat împreună cu sacerdoții de acolo, o rugă către Bunul Dumnezeu pentru sufletele celor căzuți în luptă. Apoi au urcat împreună la megalitul sacru pe care și în ziua de astăzi îl numim Marele Sfinx al neamului omenesc. Au meditat îndelung în fața Sfinxului pentru a fi ajutați, inspirați și protejați în dificila misiune pe care o aveau de îndeplinit. S-au rugat toată noaptea, iar spre dimineață, cei nouă sacerdoți daci și-au împreunat mâinile într-o ultimă rugăciune. Odată cu răsăritul soarelui peste vârfurile munților frați, aflat pe altarul sacru din fața Marelui Sfinx, Vezina înălță tulnicul pentru a transmite un ultim mesaj sacerdoților daci. Glasul tulnicului sună îndelung din munte în munte, din deal în deal, din cetate în cetate, din om în om... Dacia își închidea porțile Kogayonului, sfânta tradiție spirituală se oculta pentru a renaște din propia cenușă... Se văzu apoi în Templul Sacru de la Basarabi - în Muntele Kreației – ocultând cu mare grijă simbolurile sacre strămoșești în noua învățătură creștină, pe care o treceau acum în înscrisuri și o răspândeau pe ascuns lumii întregi. Se scria Biblia - Cartea Sacră – codată în pilde, în fapte, în nume și numere, pentru ca numai cei inițiați să o poată decoda în totalitate. Multe dintre simbolurile sacre vor rezista pănă în zilele noastre ca mărturie a credinței neamului nostru. Văzu cu uimire cum cele 4 simboluri sacre ale Sfinxului - leul, vulturul, taurul și omul - se aflau acum așezate în jurul Tronului divin (în„Apocalipsa 66


Pământul făgaduinței

lui Ioan”, cap 4), Dumnezeu fiind esența celui de-al 5-lea element – eterul cel omniprezent – cel care unește și manifestă totul . Toate cele 4 elemente subtile care formatează întregul Univers pământul (taurul), apa (vulturul - aspectul armonios al zodiei scorpion), focul (leul), aerul (omul - aspectul zodiei vărsător) - se regăseau acum și în jurul Mântuitorului Iisus - „Fiului Omului”, al „Marelui Om” - tocmai pentru a ne aminti de adevăratul potențial al ființei umane și anume că suntem „făcuți după chipul și asemănarea Lui”, „o creație perfectă” atunci când noi ne revelăm Sfinxul interior sau Inima cea tainică a lui Dumnezeu care se află în profunzimea sufletelor noastre. Zodiacul ne întâmpină în pridvorul bisericilor, amintindu-ne că suntem parte a întregului, o structură unică a Centrului ce se reflectă în diversitate, tainic și misterios, asemenea râului care se unește în final cu marea. Axa Spirituală a Lumii – Columna Cerului - este înlocuită cu Arborele Vieții care hrănește cu seva, cu înțelepciunea sa, întrega manifestare. Este Pomul Vieții din miticul Eden, care permite accesul la o viață eternă, atunci când noi ajungem să contempăm Sinele nostru esență (Atman). Simbolurile energiilor comlementare yin-yang se regăsesc și ele ocultate. Oricine intră în ziua de astăzi într-o biserică poate observa cum în partea stângă se află așezate femeile (lunar, yin, -), iar în partea dreaptă se află așezați bărbații (solar, yang, +), creându-se astfel mereu o polaritate (atracție) yin-yang care permite energiilor, mai ales atunci când ne rugăm, să pătrundă prin vidul median (coloana vertebrală - ca și zonă de proiecție a cestui canal central subtil de energie al ființei noastre) în profunzimea inimilor, trezindu-ne sufletul – Scânteia Nemuritoare – pentru o comuniune reală cu Dumnezeu Tatăl. În partea stângă avem întotdeauna icoana Fecioarei Maria, iar în partea dreaptă îl avem mereu pe Iisus. Cele două energii se unesc transcendent prin drumul median care merge la altar, locul sfânt de unde preotul, în calitatea sa de Uns al Domnului, ne împărtășește sfintele taine, ne miruiește și ne propovăduiește înțelepciunea divină. Simbolul yin-yang îl regăsim și în steaua lui David - triunghiul cu 67


Sufletul Neamului Românesc

vârful în sus (yang, solar, masculin, +) și triunghiul cu vârful în jos (yin, lunar, feminin, -) - având în centru o floare, adică simbolul unei chakre sau un punct care simbolizează trezirea sufletului, iar la nivel mai profund, manifestarea Sinelui Suprem Nemuritor (Atman). Același simbol yin-yang îl găsim destul de ocultat și în reprezentarea Fecioarei Maria (yin, lunar, feminin, -) care îl ține în brațe, în centrul ei, pe Iisus (yang,solar, masculin, +), ca simbol al trezirii sufletului sau al unui sulfu nou, plin de iubire care izvorăște din Mama Divină (yin, lunar, feminin, -), dând naștere Noului OM, așa cum în tradiția chineză yinul naște yangul și yangul naște yinul, completându-se reciproc. Roțile pe care le țin îngerii, sfinții în mâini sau sub picioare sunt de fapt roți energetice, simbolul chakrelor, al centrilor subtili de forță care în tradiția populară mai sunt numite și „porți” ale raiului sau „guri” de rai. Reprezentarea acestor centri subtili de forță – chakre - sunt din ce în ce mai des înlocuite în biserici, cu simbolul floral, în care găsim flori cu 4, 6, 8 10, 12, 16 etc... petale. Natura solară a religiei strămoșești o regăsim și în pictogramele în care, din aureola sfinților se manifestă razele solare. Brâul care înconjoară bisericile prezintă o întregă simbolistică: el marchează prezența unui „Centru Spiritual“, a Bisericii ca și proiecție a „Centrului Lumii“ - a Oului Cosmic - Principiul armoniei cosmice, cel care conține în el toate lucrurile și în același timp este Germenele de aur, cel care este conținut în toate; este șarpele mitic Uroboros – cel care își înghite mereu coada, recreând Universul (roata transformării), asemeni păsării Phoenix care renaște din propia-i cenușă (principiul vieții fară de sfârșit); este în legătură cu energia fundamentală Kundalini Shakti – Maha Shakti sau Sfântul Duh - care unește, hrănește și potențează cei 7 centri subtili de forță (chakre), asociați în Biblie cu cele 7 făclii de foc care ard în fața Tronului lui Dumnezeu (Apocalipsa lui Ioan). Codrin privea cu uimire, din planul subtil-astral, la bisericuțele albe aflate în Muntele se Cretă de la Basarabi și îi mulțumea lui Dumnezeu cu o dulce iubire, pentru toate aceste daruri spirituale pe care i le oferea. Dar iată că o nouă revelație îi tremură plăcut sufletul. Înțelese imediat ce 68


Pământul făgaduinței

În jurul Tronului cel de taină al lui Dumnezeu se găsesc vulturul, leul, taurul și omul – simboluri ale celor 4 elemente din care a fost creat Universul, Dumnezeu fiind eterul, cel de-al 5-lea element subtil care le unește și le manifestă. Aceste taine au fost revelate la începuturi umanității prin simbolistica enigmaticului Sfinx sau Omul Cosmic. (Catedrala Patriarhală București)

Cele 4 elemente subtile din care este creat Universul - pământul (taurul), apa (vulturul), focul (leul), aerul (omul) - se află și în jurul Mântuitorului, ele regăsindu-se în simbolistica multimilenară a Sfinxului.(catedrala Patriarhală București)

69


Sufletul Neamului Românesc

Înțelepciunea cea tainică a Sfinxului, o întâlnim cel mai adesea în Pantocrator, unde celor 4 evanghelisti li se atribuie căte un element al manifestării: Ioan prin scrierile sale manifestă energia elementului subtil Apă – Vulturul, Luca prin scrierile sale manifestă energia elementului subtil Pământ – Taurul, Matei prin scrierile sale manifestă energia elementului subtil Aer – Omul, Marcu prin scrierile sale manifestă energia elementului subtil Foc – Leul. (Biserica Drăgănescu – Pictură realizată de Părintele Ardealului, Sf.Arsenie Boca)

Sf. Apostol Ioan manifestă energia arhetipală specifică consteleției zodiacale Scorpion (Vulturul) - simbol al elementului subtil Apă (Biserica Drăgănescu - Pictură realizată de Părintele Ardealului, Sf. Arsenie Boca)

70


Pământul făgaduinței

Sf. Apostol Matei manifestă energia arhetipală specifică constelației zodiacale Vărsător (Omul) – simbol al elementului subtil Aer (Biserica Drăgănescu -Pictură realizată de Părintele Ardealului, Sf. Arsenie Boca)

Sf. Apostol Luca manifestă energia arhetipală specifică constelației zodiacale Taur – simbol al elementului subtil Pământ (Biserica Drăgănescu -Pictură realizată de Părintele Ardealului, Sf.Arsenie Boca)

71


Sufletul Neamului Românesc

Sf. Apostol Marcu manifestă energia arhetipală specifică constelației zodiacale Leu – simbol al elementului subtil Foc (Biserica Drăgănescu - Pictură realizată de părintele Ardealului, Sf. Arsenie Boca)

Cei patru evangheliști asociați zodiilor fixe: zodia Taurului – elementul subtil Pământ, zodia Scorpionului reprezentat în aspectul său regenerator, înălțător, de Vultur – elementul subtil apă, zodia Leului – elementul subtil foc și zodia Vărsătorului reprezentat de Om – elementul subtil aer. Taina Sfinxul este aici înlocuită cu învățătura care ne este oferită prin intermdiul Mântuitorului. În toate reprezentările din Pantocrator, Iisus va apare cu o carte sau un pergament în care sunt trecute tainele îndumnezeirii. (Pantocrator – Mânăstitea „Sf. Elena de la Mare” , Costinești)

72


Pământul făgaduinței

Celor patru elemente care sunt reprezentate prin simboluri, li se atribuie câte o pereche de aripi, tocmai pentru a nu se confunda cu niște animale obișnuite. Astfel, ele devin niște reprezentări asemenea unor sfinxi, care manifestă anumite energii tainice, bine cunoscute ființelor inițiate.

Energiile arhetipale care se manifestă tainic în ființa umană prin intermediul celor 12 semne (constelații) zodiacale, având în centru pe „Fiului Omului” - „Omul îndumnezeit” - care manifestă întregul potențial divin. (Zodiacul din pritvor, de la Sf. Mânăstire Lainici)

73


Sufletul Neamului Românesc

În centrul Bucureștiului , nu întâmplător - cum ar crede unii neavizați - Km 0 este marcat cu cel mai frumos zodiac din țară (Curtea Bisericii Voievodale „Sf. Grigore Nou”)

Axis Mundi – Axa Spirituală a Lumii – a devenit în creștinism Arborele Vieții sau Pomul Vieții din Eden

Pomul Vieții din miticul Eden – La Masa cea rotundă (simbolul Centrului) stau Îngerii Domnului sau Creatorii de lumină din Muntele Sfânt Kogayon – Axa Spirituală a Lumii

74


Pământul făgaduinței

Pomul Vieții și simbolistica Sfinxului

În Naos, de-o patre și de alta a drumului median (Sushumna nadi) care intră în Altarul sfânt, vom găsi în partea stângă icoana Maicii Domnului (simbol al energiei feminine, lunare, yin, -), iar în partea dreaptă icoana lui Iisus (simbol al energiei masculine, solare, yang, +)

,Femeia în stânga, bărbatul în dreapta (Yin și În biserică la slujbe, femeile se așează în stânga (yin, Yang) - uniți numai prin credință, prin iubire feminin, lunar, -), iar bărbații se așează în dreapta (yang, masculuin, solar, +)

Jocul energiilor yin-yang care se completează și se manifestă reciproc: yinul naște yangul (Maica Domnului naște pe Iisus) – yangul naște yinul (Iisus ca și simbol al lui Dumnezeu naște manifestarea).Yinul și Yangul sunt în echilibru atunci când iubim (Maica Domnului având în centru pe Iisus, simbol al iubirii divine și al trezirii sufletului).

75


Sufletul Neamului Românesc

Steaua lui David, având în centru o floare (chakră energetică) simbol al iubirii revelate prin armonia pe care o generează echilibrul energiilor Yin-Yang, simbolizate prin cele două triunghiuri echilaterale aflate în perfect echilibru: triunghiul cu vârful în jos (yin, lunar, feminin,-) și triunghiul cu vârful în sus (yang, solar, masculin, +)

Yin și Yangul generează Manifestarea: Triunghiul cu vârful în sus simbol al lui Dumnezeu Tatăl (omniscient, omnipotent și omniprezent) și Sântul Duh (triunghiul cu vârful în jos, simbolizat prin porumbel) care reprezintă pe Maha Shakti, Marea Mamă divină cu ajutorul căreia Dumnezeu Tatăl își revarsă grația și acționează în Manifestare.

76


Pământul făgaduinței

Omul, Duhul Sfânt și Dumnezeu sunt Una. Ei formează Sânta Treime – Toți în Unul și Unul în Toți.

Simbolurile sacre ale Spiralei au fost bine păstrate în Sfânta Biserică creștin ortodoxă. În partea stângă a icoanei lui Iisus avem o spirală yin, iar în partea dreaptă o spirală yang. Spirala Yang (+) evocă apariţia mişcării circulare centripete, care manifestă tendinţa de a reveni în punctul focar sau Centrul Ultim de obârşie; simbolizează reîntoarcerea glorioasă în Centrul de emanaţie; în Sâmburele de unde a pornit totul; Spirala se înrudeşte de asemenea cu labirintul, deoarece în cazul spiralei Yang (+) ea reprezintă în realitate o Evoluție Spirituală care se prefigurează prin întoarcerea la Centrul Ultim, iar în cazul Spiralei Yin (-, forță centrifugă) ea reprezintă în realitate o Involuție ce se prefigurează prin depărtarea de centru.

77


Sufletul Neamului Românesc

Asemenea triunghiurilor din Steaua lui David, sus avem Spirală Yang (+), jos Spirală Yin (-)

Roțile energetice sunt simbolul chakrelor, a centrilor subtili de forță

Chiar dacă se mai găsește foarte rar în ortodoxie o astfel de reprezentare, ea încă mai există totuși: Iisus și trezirea celui de-al treilea ochi spiritual – Ajna chakra.

78

Roțile – simbol al centrilor subtili de forță din corpul uman – chakre. În cazul de față, simbol al inimii spirituale.


Pământul făgaduinței

Nimbul sfinților radiază asemenea unui soare, amintindu-ne de cultul solar al strămoșilor daci.

Brâul care înconjoară bisericile marchează prezența unui „Centru Spiritual“; a Bisericii ca și proiecție a Oului Lumii pe pământ (Principiul armoniei cosmice, cel care conține în el toate lucrurile și în același timp este Germenele de aur, cel care este conținut în toate); Brâul este șarpele mitic Uroboros – cel care își înghite mereu coada, recreând Universul (roata transformării), asemeni păsării Phoenix care renaște din propia-i cenșă, simbol al eternului început spiritual.

Brâul de lumină care înconjoară Catedrala Patriarhală din București

79


Sufletul Neamului Românesc

semnificație avea Androsfinxul – leul cu cap de om - care s-a găsit pe unul din zidurile bisericuțele de cretă de la Basarabi. El simboliza prezența Sfinxului ca și păzitor al sfintelor taine. El marca tocmai această operă de ocultare a unei întregi tradiții spirituale strămoșești în tradiția creștină. Cu un sentiment puternic de recunoștință, înălță apoi o rugă fierbinte, pentru toți acei eroi spirituali neștiuți care și-au dăruit viața întru împlinirea legii sacre strămoșești. Când deschise ochii ușor, ieșise din starea de transă benefică în care se aflase și se regăsi în chilia părintelui Kalinic, întâlnind aceiași ochi angelici care îi mângâiau sufletul. Acesta, zâmbind ușor, spuse: - Iar Marele Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române respectă întruAndrosfinxul găsit la Bisericuțele de Cretă de la totul simbolistica Sfintei Tradiții Basarabi având trup de leu și cap de om, este păzitor al Sfintelor Taine; el marchează tocmai Spirituale Strămoșești. Înveșmântat această ocultarea a Sfintei Tradițiii Spirituale în haina preoțească de culoare strămoșești în Tradiția creștin-ortodoxă. albă, simbol al luminii divine, manifestator al învățăturilor eliberatoare, conducător al oștilor luminii, Marele Patriarh este, până în ziua de astăzi, reprezentantul spiritual al Marelui Lup Alb, al spiritului strămoșesc. Albul este culoarea inițiatică, culoarea purității și a iluminării, culoarea grației. Această culoare însumează practic toate celelalte culori existente. Uneori albul mai este privit ca fiind o non-culoare, pentru a simboliza mai adecvat Transcendentul, Absolutul. Poate că și din acest motiv efectul culorii albe asupra spiritului este acela al unei liniști absolute pentru că în Sinele Suprem și Nediferențiat (Atman) totul este liniște și nemișcare. O liniște și o nemișcare germinativă - Oul Lumii - în al cărei potențial se află întreaga manifestare. Marele Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române ține în mână caduceul transformării oculte prin cunoașterea inițiatică în cele 7 sfinte taine ale Bisericii străbune (ale Kogayonului). Simbol al medicinei – caduceul lui Mercur sau bastonul lui Esculap - a 80


Pământul făgaduinței

Caduceul alchimiștilor – a Marii Opere interioare Spirala Dublă sau dubla încolăcire a celor doi şerpi mitici pe Caduceul lui Mercur, reprezintă dubla mişcare de încolăcire a celor două Canale principale – Pingala Nadi (+), în legătură cu nara dreaptă şi Ida Nadi (-), în legătură cu nara stângă – împrejurul Canalului Fundamental, sau cu alte cuvinte a Axului Ființei Umane – Sushumna Nadi .

fost folosit atât în Egipt, cât şi în Mesopotamia şi India, ca element magic în procesul vindecării. Însuși arhanghelul vindecării – Rafael - ține în mână acest simbol inițiatic. El este în legătură directă cu energiile grației divine care se revarsă asupra noastră prin intremediul energiei sublime a Sfântului Duh. Nu oricine poate stăpâni însă energiile Sfântului Duh sau a Mamei divine Maha Shakti pentru a deveni un Vindecător al sufletelor, un Mântuitor. Este necesară o anumită stare de puritate a inimii, de trezire a sufletului, pentru ca energiile Sfântului Duh – Kundalini Shakti - să urce ascendent de la baza coloanei vertebrală, unde se află situat primul centru subtil de forță, Muladhara chakra – Centrul Vitalității – pănă la nivelul celui de al patrulea centru subtil de forță, Anahata chakra – Centrul Iubirii. După ce energiile se armonizează în focul iubirii divine, vor urca ascendent pe coloană în cel de-al șaselea centru de forță Ajna chakra – Centrul Conștiinței - pentru ca aceste energii ale vitalității și regenerării să fie dăruite nu numai cu iubire, ci și cu înțelepciunea atât de necesară realizării actului de într-ajutorare sau a miracolului vindecării. Energia trebuie stabilizată apoi cu totul în cel de-al șaptelea centru subtil de forță, centrul coronar Sahasrara chakra - lotusul cu o mie de petale din 81


Sufletul Neamului Românesc

tradiția spirituală orientală - pentru a fi în permanentă comuniune cu Dumnezeu Tatăl și a deveni o întrupare a divinității pe acest pământ. Devine un Mântuitor, acela care fuzionează cu Sfântul Duh energia fundamentală feminină Kundalini Shakti - la nivelul cel mai profund al ființei sale, iar fără o Marea Operă alchimică interioară – unirea celor armonie a primilor 6 centri subtili două Nadiuri Ida și Pingala (yin-ul și yang-ul) de forță, nici nu se poate vorbi în primul centru de forță de la baza coloanei vertebrale (Muladhara chakra) și ascensionarea de starea de îndumnezeire. Aici lor cu ajutorul lui Kundalini Shakti este vorba de Starea Androginală (Sfântul Duh) din centru în centru până la absorția totală în starea de îndumnezeire Glorioasă pe care o generează energia transformatoare a lui Kundalini Shakti atunci când se stabilizează la nivelul lui Ajna chakra, pentru ca mai apoi, după ce aspirantul aprofundează această stare superioară de conștiință, să realizeze saltul spiritual în Absolut, în Trascendent, în Nediferențiere. Starea de Transcendență pe care foarte puțini o înțeleg datorită fricii pe care o generează egoul lor exacerbat, crezând că este o dispariție în neant, se referă de fapt la cea mai înaltă stare de libertate și fericire a conştiinței pe care și-o poate închipui cineva. Pentru a atinge această stare supremă de conștiință, este necesară mai întâi fuziunea perfectă a celor două energii complementare yin-yang (femininul și masculinul) la nivelul centrului subtil de forță Ajna chakra. Este vorba aici de simbolismul celor doi șerpi mitici ce se află încolăciți pe Axul Caduceului. Cei doi șerpi mitici reprezintă energiile fundamentale ale creației yin(femininul, lunar, -) și yang (masculinul, solar, +), care se regăsesc atât la nivelul macrocosmosului cât și la nivelul microcosmosului în ființele umane. Vorbind acum de conștientizarea acestor energii la nivelul ființei umane, ele mai sunt cunoscute în tradiția secretă orientală și sub numele de Nadiuri sau canale subtil energetice (Meridiane energetice în 82


Pământul făgaduinței

tradiția chineză). În partea stângă a ființei noastre, se manifestă canalul subtil Ida Nadi, care este de energie yin (feminină, lunară, -), iar în partea dreaptă se manifestă canalul subtil Pingala Nadi, care este de energie yang (masculină, solară, +). Când în ființa umană se trezește o anumită stare de aspirație, de dor de Dumnezeu, care se manifestă întotdeauna de la nivelul lui Anahata chakra, atunci cele două energii complementare Ida Nadi și Pingala Nadi sunt aspirate prin forța și grația Mamei Divine, Kundalini Shakti, pe canalul median subtil, Sushumna nadi, localizat la nivel subtil de-a lungul coloanei vertebrale. Ida Nadi și Pingala Nadi se atrag, se polarizează reciproc atunci când sunt în armonie, într-o continuă sublimare a energiilor ascendent pe coloană, ridicându-se din centru în centru cu ajutorul lui Kundalini Shakti – Sfântul Duh din tradiția noastră creștină – până la nivelul lui Ajna Chakra unde cele două energii complementare se unesc perfect în Androginul Glorios. De acolo aspirantul la Starea de Îndumnezeire mai are decât un singur pas de făcut: unirea cu Transcendentul, cu cel Nediferențiat și Absolut. - Ce joc sublim creează conștiința divină Nediferențiată și Absolută, spuse Codrin plin de încântare. Iar în lumea care se manifestată neîncetat, bărbatul și femeia se vor polariza mereu...yin și yangul vor fi într-o permanentă atracție tinzând la uniunea perfectă a contrariilor.

Miron Cristea (19251939)

Nicodim Justinian Marina (1948- Iustin Moisescu (1977Munteanu(1939-1948) 1977) 1986)

- Așa-i, iar pătrunderea acestor energii complementare yin-yang pe Sushumna nadi și ridicarea lor cu ajutorul lui Kundalini Shakti din centru în centru, poate fi ușor de verificat de către orice ființă umană printrun control simplu al suflurilor. Oricine poate verifica că în mod normal, 83


Sufletul Neamului Românesc

Teoctist Arăpașu (1986-2007)

Marele Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române respectă întru-totul simbolistica Sfintei Tradiții Spirituale Strămoșești. Înveșmântat în haina preoțească de culoare albă, simbol al luminii divine, manifestator al învățăturilor eliberatoare, conducător al oștilor luminii, Marele Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române este, până în ziua de astăzi, reprezentantul spiritual al Marelui Lup Alb, al spiritului strămoșesc. El ține în mână caduceul cunoașterii și a inițierii oculte în Sfintele Taine strămoșești ale Kogayonului.

84

respiră preponderent când pe o nară, când pe cealaltă. Însă în momentul când Kundalini Shakti începe să ascensioneze pe coloană din centru în centru, respirația se realizează în mod egal pe ambele nări. Codrin își verifică respirația și realiză că încă respira pe ambele nări. De altfel era și foarte lucid, având o anumită stare de prezență interioară și o stare de dilatare aurică în întreaga încăpere. Dar dintr-o dată simți cum o durere îi sfâșie sufletul și corpul i se strânge cantr-un arc. Bucuria de mai-nainte i se transformă în tristețe și ochii începură să i se umple de lacrimi. Codrin privea cu tristețe, în urmă, la toți românii care erau prostiți și marginalizați de societatea politică și religioasă care conducea țara. Din ochii lui au izbucnit lacrimi de durere sufletească: „O, Doamne, unde s-a ajuns cu țara mea și cu frații mei...“ își spuse cu ochii plini de lacrimi, întorși către Dumnezeu. Îl privi cu ochi rugători pe părintele Kalinic și spuse: - Ce a mai rămas din toată înțelepciunea sacră a Kogayonului? Unde e toată știința și înțelepciunea care înnobilează sufletul omului? Despre simbolistica Sfinxului sau cea din Pantocrator nu am auzit o vorbă preoțească de 20 de ani de zile, despre


Pământul făgaduinței

școli ce să mai vorbim... despre simbolul yin-yang și despre armonia pe care o generează echilibrul acestor energii, am aflat de la chinezi, dar uite, îl avem și noi, este prezent în toată tradiția creștin-ortodoxă... cine are de gând să ne spună adevărul? Simbolul zodiacului pus în cercul celor 12 tipologii zodiacale a fost menținut în biserici până aproape de zile noastre dar fără a i se mai recunoaște valoarea. În ziua de astăzi îl mai găsim în câteva biserici din țară, iar cei mai mulți oameni, care nu sunt inițiați în astrologie, nici nu înțeleg ce caută zodiacul în biserică. Cât despre simbolistica caduceului care reprezintă o adevărată știință a Kogayonului, sunt curios dacă patriarhul are cunoștiință de știința sacră. - Cu siguranță el știe, spuse părintele Kalinic devenind destul de grav, numai că el încă nu poate conduce în adevăr Sfânta Biserică Română. Urmă o pauză bună, după care părintele Kalinic reluă: - Au fost timpuri grele Codrin și a trebuit să rezistăm în condițiile care au fost, altfel nu am mai fi existat cu adevărat pe acest pământ. Nu suntem singurul neam pe care au dorit să-l șteargă de pe fața pământului. Amintește-ți că începând cu sec al XV-lea, conchistadorii au distrus cu totul civilizația maya la ordinul Imperiului Întunecat. La noi opera de ocultare a fost mult mai profundă. Ea vine pe fir strămoșesc de milenii. Să ne amintim că însuși Zalmoxis Mântuitorul a folosit ca și scriere limba latină și greacă, deoarece el a prevăzut din timp toată această necesitate. Deceneu, după 500 de ani, construiește la Șinca Veche, Templul Ursitelor, prima biserică creștină din lume, care este dată în folosință în ziua nașterii Domnului Iisus... când nici nu exista creștinismul în acele timpuri. Când au venit romanii, care aveau ordin să facă dispărută Dacia și locuitorii ei de pe fața pământului, au găsit de fapt scrierea latină și femeile noastre frumoase, care au reușit să-i îmblânzească în scurt timp, pe acești mari cuceritori. Dar au dispărut dacii cu adevărat? În nici un caz, fiindcă noi am știut să ne ocultăm tradiția și să colaborăm, atât cât a fost necesar, cu toți cei care au venit pe acest pământ sfânt. - Câtă răbdare trebuie să ai! spuse Codrin cu sufletul îndurerat. - Așa-i Codrin. Nu a existat și nu va exista o operă mai mare de ocultate între neamuri, ca cea a neamului nostru geto-dac. 85


Sufletul Neamului Românesc

- Deci noi am scris Biblia cu Noul Testament și nu evreii, își spuse Codrin amintindu-și de Basarabi. - Ce interes ar fi avut evreii sa promoveze iubirea și înțelepciunea divină când ei îl crucificaseră deja pe Iisus, mânați fiind din spate de conducătorii lor întunecați? Aceștia, au urmărit să distrugă cu totul neamul zeilor - al înțelepților plini de iubire față de Dumnezeul cel adevărat – atacând și distrugând Dacia, Terra Mater, cu ajutorul Imperiului Roman. Dar iată că dintr-o dată, Dacia a dispărut, ocultânduse în creștinism. Templele le distruseseră, iar daci nu mai erau. Se luptau acum cu țări întregi creștine, încercând să preia controlul de fiecare dată atunci când se ivea un nou centru spiritual autentic. În fața acestor primejdii care a cuprins pământul, neamul dacilor și secretele lor strămoșești au fost bine păstrate în Kogayonul Sfânt, pentru a fi revelate în ceasul cel din urmă al acestei epoci de suferință, Kali Yuga, atunci când oamenii vor afla cine sunt și ce au de făcut. Uitându-se în ochii plini de iubire ai părintelui Kalinic, se întrebă, plin de curiozitate: „Atunci tu, cine ești?“ Imediat, o mare iubire îi cuprinse inima înfiorându-i întreg corpul, iar ochii părintelui Kalinic se topiră în profunzimea inimii lui, aflând adevărul. Pupilele ochilor lui Codrin se măriră în timp ce fierbințeala corpului îl făcea să simtă forța iubirii care încerca să iasă afară. Buzele i se între-deschiseră și șoptiră: - DECENEU, iubitul meu frate! - VEZINA, fratele meu iubit! spuse părintele Kalinic îmbrăţişându-l cu multă iubire pe Codrin. Au intrat apoi în meditație, contemplând în focul inimii lor bucuria reîntâlnirii și a recunoștinței față de Dumnezeu, prin a cărui înțelepciune, timpul unește destinele oamenilor, țesând pe pânza magică a eternității istoria vieților noastre.

86


Pământul făgaduinței

Teribilul Lup Dacic și înțelepciunea străbună - Deceneu... vru să înceapă Codrin. - Te rog să-mi spui în continuare Kalinic, nu aș vrea să „smintim“ pe vre-unul dintre frații noștrii. - Părinte Kalinic, zise Codrin cu un zâmbet plin de iubire, am revăzut Cetatea Sfântă luminând în soare, aşa cum era ea, înainte de a fi cucerită. Dar lucrul cel mai de preţ, chiar şi după mai bine de 2000 de ani, „ochiul de lumină“ al Sarmisegetusei este încă activ. Părintele Kalinic, îl privi cu acei ochi luminoși și profunzi ai săi, apoi spuse: - Da, aşa este... s-a vorbit şi s-a scris mult despre acest centru sacerdotal geto-dac, cu puțin folos însă. Cu mult mai puţini, sunt aceia care mai ştiu în ziua de astăzi, ce este acela un „ochi“ energetic sau portal energetic de lumină, precum cel pe care îl marchează misteriosul Soare de Andezit. Pentru asta trebuie să ne citim „Cartea“, propria noastră înţelepciune ocultată de daci în Monumentul Sfânt de la Sarmisegetusa. În opera de ocultare a învățăturilor sacre, „sărmuirea“ este însuşi limbajul sau„cuvântul“ care aduce înțelepciune de la Dumnezeu.„Cuvânt“ înseamnă „Sermo“ - la latini și „Sarmis“ - la daci, iar Sarmisegetusa devine „Hotar de învăţătură în Dacia“, adică locul unde oamenii aveau acces la cunoștiințele necesare dobândirii înțelepciunii eliberatoare. „Sarmis“ mai înseamnă şi arta de practicare a „graiului viu“ în care „cuvântul“ devenea viu, avea forţă transformatoare prin folosirea cântecelor divinatorii sau descântecelor, care alcătuiesc kantrele; apoi, se foloseau mantrele sau „cuvintele esență“ care ne pun în rezonanță cu energiilor arhetipale ale macrocosmosului. Deci, corect se scrie Sarmisegetusa: „getusa“ şi „sarmise“, adică „Înţelepciunea Getă după Limbajul Sfânt“. Activitatea strămoşilor noştrii era una de spiritualizare permanentă, de aceea Sarmisegetusa mai este numită şi „Cartea Kogayonului“. „Știința despre suflet și trup“ a Kogayonului a fost proiectată și pusă în aplicație la Sarmisegetusa, pentru ocultarea Muntelui Sacru. Acesta este sensul sfânt al lucrării de la Sarmisegetusa. De aceea regăsim acolo o vastă înțelepciune care ni se revelează în parte, prin aducerea la lumină 87


Sufletul Neamului Românesc

a sanctuarelor: geometrie sacră, precizie astronomică a calendarelor, astrologie, medicină și centru neîntrecut de prelucrare a metalelor. Deci, iată, că pentru oamenii obișnuiți, Sarmisegetusa poate fi văzută ca o cetate ca oricare alta, în care s-au confecţionat podoabe în special din aur. Acestea se realizau însă tocmai datorită proprietăților benefice pe care le vehiculează acest metal nobil. Știm cu toții despre renumitele brățări dacice. Unicitatea acestora o reprezintă nu numai mărimea lor impresionantă, ci și faptul că ele sunt realizate în spirală, având simbolic la fiecare capăt câte un șarpe. Ori simbolistica șarpelui în cazul de față, este cea a curgerii, al transmiterii energiei în ambele sensuri, deoarece aceste brățări spiralate de aur erau puse pe brațe sau antebrațe, fiind folosite în diferite ritualuri sacre. Ele deveneau astfel un amplificator și un conductor foarte bun de transmisie sau de primire a energiei divine. Monumentul de la Sarmisegetusa este întru totul sfânt, pentru că acolo s-a manifestat înțelepciunea Kogayonului. Informaţiile care ne-au rămas au fost puţine, deoarece a trebuit să fie puţine. Altfel, cum am fi scăpat de prigoana vrăşmaşilor? În Monumentul Sfânt de la Sarmisegetusa, stăruie amintirea veşnicului Zalmoxis. Căci Zalmoxis este protectorul îndumnezeirii noastre ca neam. Prin forța sa spirituală deosebită, Zalmoxis a condus către starea de îndumnezeire pe toți discipolii săi și a făcut ca Sufletul unui întreg neam omenesc să se îmbogățească spiritual, traiul bun și frumos făcându-și loc în sufletele celor care au răspuns chemării lui. Despre înțelepciunea lui Zalmoxis se pot spune multe lucruri bune: - Legile Belagines sunt Legile Fericirii și armoniei omenești după care o întreagă Europă este condusă de peste 2000 de ani. - Religia Kogayon este religia care cuprinde în ea însăși toate religiile lumii, este „Știința despre Suflet și Trup“ care permite fiecărei ființe umane să atingă Fericirea Supremă prin Comuniunea Extatică cu Dumnezeu Tatăl. - Zalmoxis este creatorul limbii române, inspirat fiind chiar de Dumnezeu Tatăl în a crea un limbaj viu, curat, luminos care să trezească sufletul și să liniștească mintea. De aceea este bine să gândim românește. 88


Pământul făgaduinței

- Tot el cartează întreg spațiul românesc dând nume fiecărui loc conform energiei pe care zona respectivă o vehiculează. - Este părintele chimiei de astăzi, descoperind în acele timpuri peste 380 de elemente față de 116 câte se cunosc în tabelul lui Mendeleev, primul element începând cu Onțiu-Onto, iar ultimul dintre ele numinduse Trimiter-Mesia. - Este părinte al medicinii după care însuși Hipocrate s-a inspirat impunând ca metodologie fiecărui medic: „întâi să nu faci rău“ - „primum non nocere“. - Este părinte al creștinătății, cel numit Melchisedec, fiind „asemănat cu Fiul lui Dumnezeu“ (Evr.VII, 1-2), Iisus însuși fiind numit „Arhiereu în veac după legea lui Melchisedec“ (Ep. Sf. Apostol Pavel, cap. 5) Astfel, datorită transformării spirituale care a apărut la toți cei care au asimilat înțelepciunea Kogayonului, Zalmoxis ajunge să fie declarat zeu sau Mântuitor al unui întreg neam geto-dac. Să ne amintim, că în perioadă în care s-a manifestat marele înțelept și eliberat spiritual Zalmoxis (633-540 î.H.), trăia Sakyamuni, adică Gauthama Buddha (555-486 î.H.) - întemeietorul budismului, trăia și crea înțeleptul Zarathustra (599-522 î.H.) Misteriosul Soare de Andezit a cărui „limbă“ indică perfect direcția Nordului geografic - întemeietor al religiei iraniene, trăia și crea marele înțelept chinez Lao-Tse (604531 î.H.) - întemeietorul taoismului, trăia înțeleptul KonFu-Tzi (551-479 î.H.) întemeietorul confucianismului. Aceasta este înțelepciunea Sanctuarul Sacru al Lunii – cu care a înnobilat DumneSarmisegetusa Regia 89


Sufletul Neamului Românesc

Misteriosul Soare de Andezit – Ochiul de lumină al Sarmisegetusei

Sanctuare sacre terasate – Sarmisegetusa Regia

Marele Sanctuar Circular – Sarmisegetusa Regia

Marele Sanctuar Circular Calea Inițiatică a Nemuririi

90

zeu umanitatea în acea perioadă. Nici după aproape 2000 de ani de la cucerirea Daciei, poporul nostru încă nu beneficiază, de o astfel de învățătură spirituală eliberatoare, deoarece societatea în care trăim nu oferă noilor generații o adevărată cultură a înțelepciunii, o autentică cunoaștere de Sine. În momentul în care Dacia a fost cucerită, toată înțelepciunea sacră a Kogayonului s-a ocultat. Privim în timp la „țăranii“ noștrii și la casele lor simple de la țară. Unde s-a ascuns acea înțelepciune eliberatoare? Dacă o căutăm cu simțul adevărului, o găsim ocultată în simboluri: în port, în datini și proverbe, în buna cuviință și în sufletul bun și primitor al românului. Chiar și astăzi dacă ne uităm cu atenție pe porțile caselor, regăsim forme geometrice uluitoare. De unde știe țăranul nostru român de geometrie sacră și unde o aplică? Privind satele din Ardeal, din subcarpați și


Pământul făgaduinței

în general porțile caselor la români, realizăm că poarta se prezintă ca un element inițiatic, rămas din înțelepciunea străbună. Fiecare simbol încrustat pe o poartă, reprezintă o adevărată inițiere, care permite trecerea ființei umane către o altă lume, Poartă inițiatică Maramureș către adevărata lume a spiritului strămoșesc. Înțelepciunea populară, este foarte profundă pentru aceia care îi caută înțelesurile. O găsim reflectată nu numai în obiceiurile strămoșești dar și în proverbele și zicătorile populare. Vechimea proverbelor este greu de stabilit. Cei mai mari învățați au pus originea proverbelor la începuturile Poartă inițiatică Maramureș societății omenești, evoluția lor fiind în legătură directă cu evoluția omenirii. Fiind un continuu îndemn la introspecție și analiză, Herodot le numea în „Istoriile“ sale, drept „învățături înțelepte“ sau „glas al zeilor sau al înțelepților“, iar Homer „cuvinte înaripate“. Expresie a înțelepciunii populare, proverbele constituie o oglindire fidelă a vieții poporului, a atitudinilor lui fundamentale, a raporturilor lui cu lumea și viața. Din tradiția noastră populară, aflăm Poartă inițiatică Maramureș că „omul sfințește locul“ și că „tăcerea-i 91


Sufletul Neamului Românesc

Poartă inițiatică Maramureș

Poartă inițiatică Maramureș

Poartă inițiatică Maramureș

92

ca mierea“ sau că „tăcerea e de aur“. Iată, aflăm că tăcerea era ridicată de străbunii noștrii la rang de înțelepciune, pentru că se știe de către orice ființă umană care aspiră la starea de înțelepciune, că acela care se interiorizează, care „tace“ și „ascultă“ chemarea inimii sale, ajunge să se descopere pe sine însuși într-o lumină nouă, o lumină plină de înțelepciune și savoare divină. De aceea „tăcerea-i ca mierea“ sau „e de aur“- adică neprețuită, pentru că ea ne permite sa ne interiorizăm și să contemplăm Sinele esență, să medităm la adevărata noastră natură interioară care este o natură eminamente benefică, deoarece cu toții suntem copiii preaiubiți ai lui Dumnezeu Tatăl. Atunci când noi ne îndepărtăm de sursa fericirii noastre, de scânteia divină din noi, atunci noi simțim suferință și neîmplinire, oricât am alerga pe acest pământ. Sufletul nu poate fi săturat oricâtă măncare i-am da, nu poate fi îmbrăcat oricâte haine am pune pe noi, căci noi suntem cu adevărat doar natura intimă a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman) care se revelează în ființa umană ca fiind iubire, înțelepciune și pace dumnezeiască.


Pământul făgaduinței

Un alt proverb care ne revelează natura profund înțeleată a străbunilor noștrii spune că „ce ți-e scris în frunte ți-e pus“. Deci nu spune că „ce ți-e scris în cap ți-e pus“ ci „în frunte“, asemenea eroilor noștri de legendă, care erau cunoscuți ca fiind „feți Poartă inițiatică Maramureș frumoși cu stea în frunte“. Ori așa cum știm cei mai mulți dintre noi la ora actuală, este acest adevăr pe care ni-l transmite, de altfel, orice tradiție spirituală autentică: în frunte se află proiecția centrului secret de forță Ajna chakra, ochiul spiritual al lui Dumnezeu Tatăl, pe care „toate Le vede, toate Le aude și pe toate Le cunoaște“. Acesta mai este numit și ochiul spiritual al lui Shiva, din tradiția hindusă, care se dinamizează prin folosirea corectă a mantrei AUM, sunetul sămânță din care toate au luat ființă. Prin dinamizarea acestui centru secret de comandă și control se trezește în noi starea de înțelepciune. Este bine să conștientizăm faptul că starea de înțelepciune și starea de inteligență sunt de fapt două lucruri diferite, căci „în cap“, adică mai precis în creier, se stochează memoria și devenim în timp datorită informațiilor acumulate inteligenți sau foarte inteligenți, iar „în frunte“ prin dinamizarea „celui de-al treilea ochi spiritual“, cum mai este denumit centrul de forță Ajna chakra, se dinamizează clarvederea, deci puterea psiho-mentală a ființei umane se amplifică de sute de ori. Apar astfel adeseori, stări de genialitate, în care omul se identifică cu mintea divină sau cu conștiința cosmică. Părintele Kalinic, deschise brațele și spuse: - Și în acest mod putem vorbi despre înțelepciunea fiecărui proverb românesc în parte, dar nu ne-ar ajunge trei nopți de acum înainte. Cu fiecare inițiere spirituală pe care o vei primi, vei putea apoi să aprofundezi și această inestimabilă bogăție a înțelepciunii populare strămoșești. 93


Sufletul Neamului Românesc

Un aspect care merită menționat este faptul că atunci când Traian vine în Dacia, el face tot posibilul să cucerească Sarmisegetusa și nu întreaga Dacie, după cum se știe cucerind doar aproximativ 20% din teritoriul Daciei. Însă el cucerește Sarmisegetusa, centrul puterii sacerdodale și al înțelepciunii sacre, distruge sanctuarele și le acoperă cu pământ pentru a le ara cu plugul, apoi își asumă steagul dacic, lupul sacru și îl afișează mai departe în luptele de cotropire ca fiind al romanilor. Ceea ce îl interesa pe Traian, de fapt, nu era numai aurul dacic cu care să-și plătească mercenarii, pentru că pe aceștia ar fi putut să-i sacrifice ușor în alte lupte de cotropire. Pe Traian îl interesa de fapt recunoașterea puterii sacerdotale, de legiuitor divin, pe care i-o conferea, față de alte popoare, afișarea pe câmpurile de luptă a Stindardului Sacru, a Lupului Sacru, care era recunoscut în acele timpuri ca manifestator al înțelepciunii divine. Căci sunetul pe care îl scoate un lup, este sunetul sacru AUMMM (AUM), sunet-mantra care se rostește pentru trezirea și dinamizarea centrului de comandă și control Ajna chakra. Chiar și vărul lupului – câinele - emite un sunet-mantră, dar pe un centru mai jos de vibrație – HAMMM, (HAM), care activează centrul subtil de forță de la nivelul gâtului - Vishuddha chakra.

Steagul Sacru Dacic

Lupul ridică capul către în sus, pe verticală, ascendent către Dumnezeu, propagând peste toți Munții Daciei sunetul sacru al înțelepciunii – AUM. Marii preoți, au realizat acest aspect inițiatic pe care îl manifestă lupul și astfel acesta a devenit un simbol sacru pe care l-au abordat chiar și pe câmpul de luptă. Steagul sacru dacic, are capul de lup, ca și simbol al unității de neam, al luptătorului, al eroului spiritual, gata oricând săși dea viața pentru a proteja înțelepciunea divină care se manifestă pe teritoriul acestei țări sfinte. Steagul sacru dacic, se continuă cu trupul de șarpe, deoarece acesta reprezintă tot înțelepciunea divină, dar ca 94


Pământul făgaduinței

și aspect al menținerii spiritualului în manifestare, prin direcționarea, modularea și sublimarea energiilor către Dumnezeu Talăl. În tradiția noastră strămoșească, se și spune: „Să fi bun ca porumbelul și înțelept ca șarpele.“ Aceasta este o parte a înțelepciunii străbunilor geto-daci care au înnobilat Sufletul Neamului Românesc și în acest mod a început crearea graiului viu și a limbii române.

Limba Română - Limbajul Iubirii Dacii au vorbit stră-românește, iar noi vorbim românește pentru că a fost necesar să ne adaptăm la creștinism. Din marea familie a tracogeto-dacilor au rămas câțiva vorbitori de limbă strămoșească: macedoromâna este româna, meglena este limba română, istro-româna este de fapt bănățeana veche, iar daco-româna este româna, ceea ce înseamnă că stră-româna e româna și că restul sunt doar niște evoluții în timp, așa cum s-a trecut de la limba grecească veche - elina, la limba nouă – dimotiki. La fel s-a petrecut și cu limba română, într-un fel se scria şi se pronunţa acum 150 de ani şi în alt fel se scrie şi se pronunţă acum. Dar chiar şi aşa, cu aceste mici corecții, limba care s-a născut, limba română, are ca bază limba creată de Zalmoxis, limba zeilor traci şi rămâne o limbă vie, nealterată din punct de vedere al suflului divin. În definitiv, odată cu apariţia creştinismului, un nou suflu divin s-a revărsat asupra întregii omeniri, toate popoarele şi-au clarificat limpezit am putea spune - felul de a vorbi și de a scrie, fiecare mergând în continuare după structura energetică care caracterizează acel neam în parte. Astfel, chiar și romanii care se vor a latiniza pe toată lumea, au renunţat la limba lor adoptând o altă limbă – italiană. Pe cuprinsul Italiei, se găsesc la ora actuală, chiar mai multe sute de dialecte, ceea ce face ca doi italieni care locuiesc pe aceeași stradă să nu se poată înțelege, dacă nu ar avea și o limbă națională. - De aceea și Petru Maior ne spunea în „Istoria pentru începutul românilor“ că „ ...totuși dacă vom avea a grăi oblu, limba românească este muma limbii latinești“, zise Codrin. 95


Sufletul Neamului Românesc

- Ceea ce este și foarte adevărat, spuse părintele Kalinic. - Oricum, pentru românul nostru, aceste polemici despre limbă nuşi au nici un rost. Fiecare dintre noi, ştie în adâncul sufletului său, că vorbeşte limba strămoşilor lui, care este o limbă ancestrală. - Aşa este, şi să ştii că unui român nu i-ar lua mai mult de 3 zile ca să se exprime în limba traco-geto-dacă. Dacă punem virgulele unde trebuie și facem adaptarea necesară la limba română, descoperim că limba străbunilor este aceeași cu limba românească. Atunci se folosea, hai să spunem așa, un limbaj arhaic. Cred că ai mai citit despre boieri cum erau numiți: Corbeanu ot Domnești. „Ot“ înseamnă „de la“, și astfel avem Corbeanu de la Domnești. Această formulă „ot“ este din limba străbună și nu aparține neapărat de limba slavă. - Părinte Kalinic, multe lucruri le-am uitat, zise Codrin oftând, spunemi mai multe despre graiul viu al limbii române. Părintelui Kalinic îi plăcu întrebarea, căci ochii i se măriră de bucurie, iar chipul i se lumină ușor. - Dragul meu, cred că îți amintești poezia „Limba noastră“ a poetului... - ...Alexei Mateevici, preotul erou care a murit la 29 de ani? zise Codrin, plăcut surprins, deoarece, tocmai ce îi apăruse pe fundalul minții primul vers al poeziei: „Limba noastră-i o comoară... În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată“, rostiră părintele Kalinic și Codrin, ale căror voci se suprapuseră într-un ritm plăcut și unduitor. Ca un semn bun, rostirea versurilor, a fost însoțită, de sunetul prelung al clopotului mânăstiresc: „BAMMM!“ „BAMMM!“ „BAMMM!“ Cei doi se priviră zâmbind, mulțumind în inima lor, acestei frumoase sincronicități, prin care Dumnezeu își făcea simțită prezența. - Cred că această poezie, este una dintre cele mai frumoase ode închinate limbii române și implicit sufletului acestui neam românesc, zise Codrin. La ora actuală, a ajuns imnul de stat al Republicii Moldova sau mai bine spus al fraților noștri de peste Prut. 96


Pământul făgaduinței

- Așa este, spuse părintele Kalinic. Știu că la școală ați făcut analiza literară a acestei poezii. - Și încă mi-o amintesc, zise Corin potrivindu-și gândurile. „Această poezie nu este numai o definiție a limbii, ci și o definire a sentimentului de dragoste față de limba noastră atât de armonioasă. Limba este o trăsătură definitorie a unui popor, a unui neam, a unei întregi conștiințe naționale. Căci, atunci când o aprofundăm, limba devine viața noastră, sufletul nostru cu oglinzi fermecate în lumina cărora se vede – așa cum s-a născut și a crescut de-a lungul veacurilor – chipul cel mândru al țării, al poporului. Istoria, natura, folclorul, neamul, religia, pământul, literatura, sunt coordonatele naționale care se unesc prin limbă, simbol unic și esențial. Prin limbă ne-am păstrat ființa neamului și existența noastră ca naționalitate. Poezia ne învăluie, de la primul la ultimul vers, în armonii de cântec răscolitor, în care vibrează parcă toată mândria și îndurerata noastră istorie. Prima parte, face trimitere la această bogăție neprețuită, strălucire și frumusețe care cuprinde întreaga vatră a nașterii și viețuirii noastre, la tezaurul spiritual al unui popor ce se găsește ascuns, ca o comoară, în limba vorbită. Acestă „comoară“, care este „în adâncuri înfundată“, sugerează rădăcinile îndepărtate, milenare, dar în același timp statornice ale limbii, iar metafora „șirag de piatră rară“, ne sugerează valoarea cuvintelor, frumusețea, tăria, strălucirea sensurilor ascunse în cuvinte, în unicitatea acestei limbi. Limba noastră-i foc ce arde Într-un neam ce fără veste S-a trezit din somn de moarte Ca viteazul din poveste. Limba conține, ca un potir al conștiinței naționale, focul spiritului românesc. Focul, simbol al trezirii naționale, al luptei pentru libertate, preface cuvintele în flăcări purificatoare. Forța limbii, vrednică să schimbe istoria, la ceas de cumpănă, ridică neamul întreg la lupta cea dreapă. 97


Sufletul Neamului Românesc

Termenii „foc ce arde“ reprezintă și patima, dar și forța limbajului de a răzbuna orice nedreptate. Comparația hipebolică „S-a trezit din somn de moarte/ Ca viteazul din poveste“ pune semnul egalității între lupta dusă de poporul român împotriva celor ce ne-au călcat pământurile și aceea dusă de eroii creațiilor populare; ne pregătește însă și pentru acele miracole divine ce urmează a se manifesta pentru acest neam, atunci când timpul lui s-a împlinit. Dar glasul vitejilor se unește cu acela al cântecelor, al doinelor și al durerilor noastre: Limba noastră-i numai cântec Doina dorurilor noastre Roi de fulgere ce spintec Nouri negrii, zări albastre. Limba ca și poezia este o sinteză a conștiinței acestui neam. „Doina“ și „dorul“ definesc ființa noastră națională, fiind specifice poporului român. Duioșia doinelor se poate oricând preschimba în „roi de fulgere“, metaforă ce este extrem de sugestivă pentru funcția limbii de a reda idealurile unei întregi națiuni și aspirația acesteia către cer, către Dumnezeu. Avem cuvântul viu, de la Dumnezeu lăsat, care are aceeași putere de transformare atât în trecut, cât și în prezent, traversând istoria și înălțându-ne neamul către Absolut: „Nouri negrii“ - „zări albastre“. Limba noastră-i graiul pâinii Când de vânt se mișcă vara În rostirea ei bătrânii Cu sudori sfințit-au țara. Aici poetul accentuează ideea că limba înseamnă însăși existența acestui popor, este pâinea noastră cea de toate zilele care s-a copt mai întâi în soarele vieții. Destinul nostru s-a împlinit prin sacrificiul permanent, prin faptele de vitejie, prin munca și învățătura străbunilor, care au sfințit cu sânge și sudoare pământul acestei țării. Limba noastră-i frunză verde, Zbuciumul din codrii veșnici, 98


Pământul făgaduinței

Nistrul lin, ce-n valuri pierde Ai luceferilor sfeșnici. Metafora simbol „frunză verde“ sugerează viața spirituală a poporului român, a cărei continuitate și permanență se face simțită prin prezența „codrilor veșnici“. Această valoare de sfințenie a acestui neam, este reluată de simbolul Nistrului, fiindcă apa sugerează cunoașterea, viața spirituală neîntreruptă, sedimentată în limbă, așa cum apele Nistrului ascund în adâncuri lumina luceferilor nemuritori. Nu veți plânge-atunci amarnic, Că vi-i limba prea săracă, Și-ți vedea, cât îi de darnic Graiul țării noastre dragă. Limba noastră-i vechi izvoade Povestiri din alte vremuri; Și citindu-le ‘nșirate, Te-nfiori adânc și tremuri. Deci, limba a însemnat început, evoluție și zbucium sufletesc. În limba română s-au adunat de-a lungul timpului mărgăritare neprețuite ale înțelepciunii neamului nostru, pe care le descoperim în povestirilelegendă, unde se prezintă istoria atât de zbuciumată a acestui popor răbdător și sfânt. În limbă s-a sedimentat istoria națională ca într-o cronică, așa cum ne sugerează metafora „izvoade vechi“, limba fiind o carte vie, care determină viața noastră lăuntrică, mai ales când îi descoperim valoarea în noi înșine: „te-nfiori“ și „tremuri“. Limba noastră îi aleasă Să ridice slavă-n ceruri Să ne spuie-n hram și-casă Veșnicele adevăruri. Limba română este sacră și datorită faptului că din totdeauna în ea, s-au oficiat ritualurile și slujbele religioase. În ea am aflat adevărul despre Dumnezeu, de aceea cuvintele ei sunt cuvinte de sărbătoate sfântă a sufletului, așa cum este momentul unui hram, fiindcă prin ea, sufletul nostru își poate găsi propia sfințenie. 99


Sufletul Neamului Românesc

Limba noastă-i limbă sfântă Limba vechilor cazanii, Care o plâng și care o cântă Pe la vatra lor țaranii. Definiția limbii ajunge la punctul maxim al simțirii și frumuseții, limba sfințindu-se odată cu rostirea și prin ea, a marilor adevăruri din cărțile sfinte, ori din cântecul tânguit „pe la vatra“ satului de către ai noștri țărani. Ascultând această rostire simplă, dar atât de muzicală, de mângâietoare, vezi cele două pietre fundamentale ale veșniciei nemului: vetrele sfinte peste care se arcuiesc cupolele credinței bisericești, ca și „vatra“ vieții țărănești, care poate fi a întregii țări. Înviați-vă dar graiul, Ruginit de multă vreme, Șterge-ți slinul, mucegaiul Al uitării ‘n care geme. Graiul românesc trebuie cultivat în permanență. Limba este ca o fântână cu apă vie. De aceea, așa cum o fântână trebuie îngrijită, tot așa limba trebuie cultivată și îmbogățită mereu: Strângeți piatra lucitoare Ce din soare se aprinde Și-ți avea în revărsare Un potop nou de cuvinte. Limba este bogăția sufletului acestui neam, iar atunci când îi cultivăm dulceața, muzicalitatea și slpendoarea, ea devine „un potop nou de cuvinte“. Limba este un dar dumnezeiesc ale cărei izvoare nu seacă niciodată. Poezia are o anumită simetrie, ea se încheie prin reluarea primei strofe, ușor modificată: Răsări-va o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată. Avem în încheiere imaginea aceleiași „comori“ care acum reapare, 100


Pământul făgaduinței

ca nou născută, spre a rămâne veșnic să lumineze neamului nostru. Comoara limbii, este asemenea Duhului Sfânt, din care se revarsă un izvor nou creator, care va reda strălucirea, frumusețea și vitalitatea acestui neam românesc. Numită împărăteasă, numită marele poem al unui popor, limba românescă este pentru noi o comoară de preț, este sensul existenței noastre, atunci când îi înțelegem rostul.“ Părintele Kalinic, care ascultase tot timpul în liniște, cu ochii închiși, îi deschise ușor și îl privi pe Codrin cu o iubire atât de profundă, încăt îl făcu pe acesta să intre în meditație. După câteva momente însă, Codrin zise: - Părinte Kalinic, tocmai despre aceste „comori“ ale limbii noastre românești, aș dori să îmi spui mai multe. Părintele Kalinic, îl privi preț de câteva secunde cu multă iubire, apoi oftând ușor, spuse: - Uite că la școală se învață lucruri încă foarte bune. Dar, ceea ce trebuie să aprofundăm, este chiar esența acestei poezii, pe care noi o considerăm ca fiind de inspirație divină. În această sublimă odă închinată limbii și neamului românesc, se face referire la cel mai profund adevăr care a dat sens viețuirii noastre pe acest pământ: „Limba noastră-i o comoară, În adâncuri înfundată...“ Care este cea mai profundă, nepieritoare și fără de preț comoară, care se află de altfel, chiar în noi înșine? - Sinele Divin Nemuritor (Atman), spuse după câteva secunde Codrin. - Și ce izvorăște fără încetare din Sinele Divin Nemuritor (Atman)? întrebă părintele Kalinic. - Iubirea... - Așa-i, iar aceasta se exprimă cu toată puterea și înțelepciunea prin limba românească, care este limba strămoșilor noștrii, deoarece credința vie a fost și a rămas sensul existenței noastre pe acest pământ. Atunci când noi ne conectăm la Sursa întregii noastre existențe, la Sinele Suprem Nemuritor (Atman), fie că vorbim, fie că acționăm, prin noi se manifestă iubirea lui Dumnezeu. Omul devine purtător al mesajului de iubire al lui Dumnezeu Tatăl. 101


Sufletul Neamului Românesc

„Un șirag de piatră rară, Pe moșie revărsată.“ Acel „șirag de piatră rară“ sunt tocmai oamenii care au binecuvântat cu prezența lor acest pământ, prin faptele lor bune, prin iubirea și înțelepciunea pe care au manifestat-o în locul în care au trăit, deoarece ei au avut acces la această „comoară“ neprețuită, care este și rămâne Sinelui Divin Nemuritor (Atman). Numai reconectându-ne la Sinele esență al nemuririi noastre - acest „foc“ etern al iubirii de Dumnezeu - vom reuși un întreg neam să ne trezim „din somn de moarte, ca viteazul din poveste“ sau să ne deșteptăm „din somnul cel de moarte, în care ne-au adâncit barbarii de tirani“. Căci Sinele Suprem Nemuritor (Atman) este acel „roi de fulgere“ care are puterea de a pătrunde atât trecutul cât și viitorul, descoperindu-ne „veșnicile adevăruri“, limba devenind astfel o permanentă revelație a tainelor lui Dumnezeu, pentru ca noi oamenii să fim cu adevărat liberi. Numai „soarele“ iubirii – care este Sinele Suprem Nemuritor (Atman) – are puterea să aprindă-n noi lumina veșniciei sau a Adevărului Ultim Divin. Și în acest mod vom parcurge întreaga poezie, raportându-ne la Sinele Suprem Nemuritor (Atman), care este și rămâne adevărata „comoară“ a limbii și a neamului nostru românesc. Acesta este secretul limbii noastre. Este o formă de expresie a iubirii. Putem spune că iubirea se exprimă prin limba română. - Acum înțeleg mai bine, spuse Codrin. Simțeam că îmi lipsește ceva. Părintele Kalinic, îl privi zâmbind pe Codrin, apoi spuse: - Acum vei înțelege mai ușor, ceea ce voiam să-ți spun de la bun început. Scopul fundamental al limbii române este transmiterea suflului divin de la un om la alt om, activând în permanență energiile cele mai sensibile ale sufletului omenesc. Acest suflu divin care se transmite prin intermediul cuvintelor, se realizează în special cu ajutorul vocalelor. Un rol important îl au și consoanele, cu ajutorul cărora cuvintele capătă expresivitatea necesară exprimării energiei respective. În acest mod cuvintele devin vii, magice am putea spune, declanșând în ființa umană procese de rezonanță cu energiile tainice ale lui Dumnezeu Tatăl. În Sfânta Evanghelia a lui Ioan (Cap.I, 1-5) aflăm că: 102


Pământul făgaduinței

„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Aceasta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o.“ Deci, „la început era cuvântul“ și din această stare de „A Fi“, de Eternitate a Sinelui, de „EU SUNT“, începe crearea întregului Univers. Adică, formatarea energiilor creatoare pe care le generează „cuvântul“ sau sunetul sămânță AUM, impregnând cu energie toate planurile subtile ale manifestării, începând cu planul cauzal și până în planul grosier pe care îl cunoaștem în mod obișnuit cu toții, planul fizic.

În centrul imaginii se află simbolul sacru al mantrei AUM (care se pronunță deloc întâmplător OM), unde A simbolizează crearea universului, U - menținerea universului, iar M - resorbția universului.

La noi, în limba română, fiecare cuvânt are valoare de mantră, deoarece vocalele și consoanele care sunt inserate în formatarea cuvintelor, induc în ființa umană energia a ceea ce reprezintă acel cuvânt. De aceea este absolut necesar, pentru atingerea stării de sfințenie, de puritate angelică a sufletului fiecăruia dintre noi, să folosim în vorbirea și în gândirea noastră, numai cuvinte cu energie benefică, pozitivă. Când rostim un cuvânt, noi ne conectăm la energia pe care o manifestă acel cuvânt. De exemplu, 103


Sufletul Neamului Românesc

atunci când spunem mama, pâine, casă, pământ, etc., noi inducem ființei care ne ascultă sau nouă înșine, nu numai imaginea acelui lucru ci și vibrația energetică a acelui obiect, permițând astfel ființei umane să se identifice cu energia obiectului sau acțiunii respective. Spre exemplu: atunci când rostim cuvântul „casă“ - noi ne simțim ocrotiți, în siguranță, liniștiți, ne încărcăm cu o starea de bine, de pace interioară, căci „nicăieri nu-i mai bine ca acasă“; când rostim cuvântul „pâine“ - noi ne simțim hrăniți, ne încărcăm cu o anumită stare interioară de vitalitate, care ne hrănește nu numai fizic ci și sufletește; când rostim cuvintele „femeie“ sau „bărbat“, ele trezesc o anumită energie a sufletului nostru; și în acest mod se procedează cu toate cuvintele care formează limba românească, fiindcă noi nu vorbim o limbă de lemn, ci o limbă vie, un grai viu, trezitor al inimilor noastre. În acest mod, în structura acestui neam, se dezvoltă această genă a Mântuitorului, a Adevărului Utlim Divin, căci în fiecare român se află un OM. Acesta este marele adevăr despre noi și de ce am fost noi atât de „doriți“ de celelalte neamuri. Fiindcă noi suntem purtători ai eu-lui interior. Român - romîn și ajungem la forma de bază – romin, unde „min“ înseamnă „eu“ sau personalitatea fiecăruia. Pe exterior, în raport cu lumea fizică în care trăim, oamenii sunt atrași către căuatrea bogățiilor lumești valorificând mina și minereul. Pe interior, în raport cu aspectele subtile și de manifestare tainică a lui Dumnezeu, „romin“ este un adapostitor, înseamnă EU SUNT. Deci, român înseamnă „eu interior“ și astfel, în gena noastră este înscris acest potențial al mântuirii sau de a deveni una cu Sinele Suprem Nemuritor (Atman). Mintea lui Codrin se interioriză din ce în ce mai mult, coborând către inimă și aprofundând această stare de „a fi român“, se identifică cu iubirea cea plină de dor, care se revărsă din sufletul și limba acestui neam sfânt strămoșesc. Părintele Kalinic, care îl privea fericit, continuă: Mintea a fost însăși mina de valorificare a eu-lui lingvistic. Zalmoxis a fost un zeu manifestator al înțelepciunii divine, un maestru al aducerii metalului la credință, cu ajutorul elementului subtil foc. 104


Pământul făgaduinței

În opera lor de înzeire, atlanții au lucrat cu elementul subtil apa. Odată cu venirea lui Zalmoxis se va folosi ca element principal de îndivinare elementul subtil foc. Urmărind firul strămoșesc Ana, Firul Înțelepciunii sau al Ariadnei, ajungem să înțelegem toată această curgere și înălțare a energiei cu ajutorul elementelor subtile apă și foc. - Deci, spuse Codrin amintindu-și de modul cum angajase Zalmoxis energiile, energia se revarsă purificator dinspre munți către șesuri, așa cum Gorjul angajează energetic Doljul, apoi energia curge în Olt și de acolo este preluată de Dunăre, pentru a fi primită de Marea Neagră. - Exact, spuse părintele Kalinic mulțumit, iar Dunărea să știi, a fost privită de strămoșii noștrii dintotdeauna ca fiind o apă sfântă, purificatoare. Se și spune că Dunărea este singura apă care întâlnește doi negri. Știi care sunt aceia? Codrin se focaliză, urmărind cursul Dunării și spuse: - Pădurea Neagră și... Marea Neagră? - Așa-i, spuse părintele Kalinic, mulțumit de Codrin. Acum, ceea ce trebuie să știi este faptul că energia negativă sau „negrul“ care pleacă din Munții Pădurea Neagră este oprit înainte de a intra în România, la Cazane, la Porțile de Fier sau Fiertatele. Acolo se află Cazanele Mici și Cazanele Mari care sunt ale Iadului. Putem spune că la Cernavodă, locul unde se cern energiilor negative, se află Iadul Atlanților. Până la Marea Neagră acel „negru“ este însă dat uitării, pentru că el intră în Deltă, unde se află Pădurea Letea, iar „Pădurea Letea“ asta și înseamnă - „Pădurea Uitării“. Deci, acesta este rostul lucrurilor atunci când mergem pe firul înțelepciunii strămoșești, Codrin. În Deltă avem Pădurea Letea care preia ce a mai rămas din cernut și Marea Neagră care repune în circulație o energie curată, benefică. * Păritele Kalinic, făcu o pauză, timp în care rămase cu privirea ațintită afară, pe fereastră. Codrin îl simți că ar fi vrut să-i spună ceva, așa că încercă să-l ajute, întrebându-l cu multă iubire: 105


Sufletul Neamului Românesc

- Ce este, fratele meu, la ce te gândești? Părintele Kalinic își frecă ochii, apoi privindu-l cu un zâmbet ușor îndurerat spuse: - Nu aș fi vrut să-ți spun, dar e bine să știi. Profesorul Gral, cu toate cunoștințele acumulate, a picat la testul orgoliului spiritual. - La testul umilinței? Cum este posibil? Tocmai el, care știa atâtea lucruri deosebite! spuse Codrin uimit. - Profesorul Gral, în loc să folosească cunoșterea divină care i s-a dăruit, pentru a aprofunda comuniunea cu Dumnezeu și implicit să-și reveleze Sinelui Divin Nemuritor (Atman) în propria lui ființă, a preferat doar să-și întărească poziția de lider în domeniu, căci prin redescoperirea Științei Cuvântului, el a ajuns să se considere „Omul secolului XX, care tocmai a trecut“. Adică, suntem de 11 ani în secolul XXI, care se prefigurează a fi deja un secol al spiritualității pure, iar profesorul Gral stă cu o plancardă în mână pe care scrie: „Proprietate Intelectuală“. Ori, știm foarte bine, că studiul aprofundat al profesorului Gral, despre Știința Cuvintelor sau Sermoterapie după cum o denumea domnia sa, o avem ca pe un bun al acestui neam de la Zalmoxis, Mântuitorul unui întreg neam geto-dac, de la înțelepții Kogayonului și ai Shambalei. Ar trebui să nu se joace cu hocus-pocus – mintea - căci aceasta îi va lua dreptul la iubire. Mult a fost, puțin a rămas. O să-l vedem ce o să spună când o să vină Mântuitorul. Codrin, atâta timp cât o știință nu conduce către cunoașterea ultimă eliberatoare, ea este doar o poveste într-o altă poveste. Căci, ceea ce ne înlănțuie viața este gândul, iar ceea ce ne eliberează este iubirea. Iubind puțin nu ne vom sătura niciodată, căci foamea este mare. Culmea este că lumea aleargă după iubire și Ea odată cu ei. Atunci când iubim diferențele dintre eu și tu dispar complet. Chiar și prostia ia sfârșit atunci când iubim cu adevărat. Oamenii care nu iubesc pot fi considerați orbi. Ei nu au înțeles nimic din această viață. Iată, un orb conduce pe un alt orb. Unde vor ajunge ei? De aceea mergem pe stradă precum cocoșații, fiindcă iubim atât de puțin. La școală oamenii ar trebui să învețe cum să iubească, dar mai întâi cum să se iubească pe ei înșiși, pentru că numai așa îl pot cunoaște pe Dumnezeu. 106


Pământul făgaduinței

„La început a fost cuvântul“! IUBIREA este ETERNUL CUVÂNT și singurul limbaj care este perceput corect de miliardele de ființe ale universului multidimensional. Nu poți comunica decât prin energia tainică a iubirii: „Vino să facem cunoștință, îți spune Sinele. Știi cine ești tu? Ești copilul meu divin!“ Toți oamenii ar trebui să învețe Limbajul Iubirii. Numai așa ne vom cunoaște cu adevărat unii pe ceilalți, cât și pe noi înșine. Căci, ce poate fi iubirea decât Arcul de Triumf al Înțelepților? Părintele Kalinic îl privea pe Codrin, care asculta încântat de această viziune, însă continuă pe un ton mai grav: - Asta e, Codrin. Au picat alții și mai mari ca profesorul Gral la testul umilinței. Chiar și câțiva îngeri din ceruri, acum mult timp în urmă, s-au lăsat corupți de puterea aproape nemăsurată care provine din libertatea absolută pe care o acordă Dumnezeu fiecărei ființe în Manifestare. Suferința este însă infinită pentru cel care alege calea egoismului și a meschinăriei, în locul deplinei armonii a Sinelui. Urmă o pauză puțin apăsătoare pentru Codrin, căci acesta își dorise să îl cunoască pe acest mare intelectual român. - Uite, spuse părintele Kalinic, când ajungi la București, îți recomand să iei legătura cu profesorul Gabriel Gheorghe. Dumnealui este însăși manifestarea bunului simț, iar studiile sale privind civilizația geto-dacă sunt foarte bine argumentate și pe înțelesul tuturor. Densușianu ar fi mândru să-i stea alături. Chipul lui Codrin începuse a se lumina. - Hai să te înveselesc puțin, zise părintele Kalinic. Știi cu cine seamănă profesorul Gral acum? - Cu cine? întrebă Codrin devenind iar atent. - Știi veverița aceea din filmul de animație Ice Age? - Cu veverița Scrat care vedea în fața ochilor numai ghinde, nedorind însă să le împartă cu nimeni? zise Codrin zâmbind. - Exact! Uite, te-am făcut să te simți iar bine. Vezi tu, Codrin, noi oamenii trebuie să fim foarte atenți la starea de bine a sufletului. Ea se menține atâta timp cât noi rămânem centrați în Sine, în iubire, în starea 107


Sufletul Neamului Românesc

de comuniune cu Dumnezeu Tatăl. Dacă nu suntem în permanență atenți, ferm focalizați în Sine, ființa noastră poate pierde comuniunea cu Dumnezeu și imediat începe să intre în rezonanță cu energiile demoniace, mai ales atunci când ne întristăm sau ne enervăm, ceea ce este și interesul celor care conduc la ora actuală lumea. Aceste ființe lipsite de iubire, numai așa pot să ne controleze, agitându-ne mental, enervându-ne dacă se poate, epuizându-ne zi după zi, aplatizândune, pentru că ei să se hrănească subtil, conștient sau inconștient, cu energiile noastre mentale. Acesta este nivelul de vibrație a celor care vor să conducă în ziua de astăzi lumea și în acest mod, mulți oameni au fost privați pe viață de iubirea eliberatoare. - Și de cănd ne urmărește acest necaz, în care omul a început să fie privat de înțelepciunea eliberatoare? Ochii părintelui Kalinic păreau a privi în negura timpurilor. - Nu vom merge prea mult în timp, pentru a nu ne îndepărta de la subiect, spuse acesta.

Imperiul Întunecat Răul care a condus în mod apocaliptic lumea până în ziua de astăzi, ni se trage de la atlanții din ramura Deotijuakano. Povestea noastră începe cu destrămarea epocii zeilor atlanți, prin scufundarea Atlantidei, care se afla în locul unde astăzi avem Oceanul Atlantic. O parte dintre ei, ramura Teotijuakano, sunt atlanții buni, care au păstrat credința cea adevărată în Dumnezeu. Ei se vor stabili în America dezvoltând civilizația mayașă în Peru. Continuatorii acestora vor fi yncașii, apoi toltecii și aztecii. „Interesant, gândi Codrin, așa cum la noi am avut civilizația tracogeto-dacă și apoi cea românească.“ - Cealaltă ramură, care a pornit tot conflictul, este ramura Deotijuakano, care pătrunzând prin Africa, traversează apoi Iranul, Irakul, ajungând în Pakistan și Industan. În Pakistan există de altfel și o localitate cu numele Deoti. În Industan, cei răi distrug înțelepciunea draveda, care aparținea filonului autentic al zeilor noștri hiperboreni, impunând 108


Pământul făgaduinței

acolo sistemul castelor și brahmanismul. În acest mod ei vor începe săși extindă programul de globalizare care va cuprinde în timp, întreaga planetă. Au distrus rând pe rând toate civilizațiile antice, provocând ură și dușmănie între neamuri, pentru ca acestea să se omoare între ele, impunând legea „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte“, iar ei să poată stăpâni peste viețile noastre. Nouă au vrut de mult să ne distrugă credința și neamul, poate și datorită faptului că pe aici a trecut Rama atlantul. Acesta, împreună cu un grup de discipoli, revine la izvoarele creației, în Dacia – Polus Hiperboreus – matca iubirii de Dumnezeu și a cunoașterii de sine, tocmai pentru a-și regenera ființa și neamul. Mii de ani la rând am fost ținta atacurilor mișelești ale celor răi. Neclintiți precum munții, au păzit străbunii noștrii hotarele acestei țări, până când trădarea a făcut ca Pământul Sfânt al Daciei Mame să fie călcat în picioare, furat și încercat a fi sărăcit de tot ce aveam mai sfânt: Taina Nemuririi. Atlanții cei răi, au înființat din umbră Imperiul Roman pentru a conduce lumea, și-au însușit toată știința inițiatică ținând-o ascunsă doar pentru ei, apoi au căutat a distruge orice grupare spirituală inspirată de Dumnezeu pentru a nu mai avea nici un „rival“ autentic. Procesul de ocultare al lui Zalmoxis și al înțelepților din Shambala, a fost însă atât de bine pus la punct, încât nici măcar nu au visat vreodată, cei răi, la așa ceva. Odată cu închiderea porților înțelepciunii Kogayonului, noi am devenit creștini, iar cu noi s-a încreștinat o întreagă Europă și o mare parte din Asia, punând în dificultate însăși existența Imperiului. Abia atunci și-au dat seama evreimea conducătoare, că nu e bine să te legi de neamul înțelepților daci, căci ei au încercat să distrugă credința unui neam și s-au trezit cu o întreagă Europă spiritualizată, gata să-și dea viața pentru a-și mântui sufletul. Așa că din mari comercianți și afaceriști cum sunt cunoscuți, s-au îmbrăcat în popi, încercând să despartă ceea ce Dumnezeu unise prin credință, înființând catolicismul. Acum vom înțelege mult mai ușor ce se ascundea în spatele războaielor conduse de biserica catolică. A fost și va 109


Sufletul Neamului Românesc

rămâne una dintre cele mai mârșave acțiuni a celor răi, prin omorârea semenilor – culmea sub semnul crucii, când se știe foarte bine că „Dumnezeu nu dorește distrugerea păcătoșilor, ci îndreptarea lor“. Uciderea creștinilor în arenele romane Apoi, ca o ultimă răzbunare a atlanților Deotijuakano din Pakistan, contra credinței adevărate a atlanților Teotijuakano stabiliți Scaunul papal de la Roma, expunând fără rușine crucea întoarsă, simbol evident al decăderii spirituale în care se află cei în Peru, au distrus fără care conduc Biserica Catolică. milă, vechea civilizație Ei își etalează aici orgoliul prostesc de a se considera încă Stăpânii Lumii mayașă. Începând cu sec. al XV-lea și până către sec. al XVIII-lea, vor devasta totul acolo, prin așa zisele explorări geografice ale Spaniei, Portugaliei, Angliei și Franței. Nu a mai rămas nici un mayaș acolo, nici un yncaș, nici un toltec și nici un aztec, de aceea se și consideră că în America se află tronul fiarei. Carel este un nume, iar Saulsbaum este un alt nume. Acesta provine din neamul lui Saul, neamul iudeilor. De acolo îl avem pe Iuda și iudaismul, religia atlanților celor răi. Aceștia au căutat să distrugă în permanență pe toți mântuitorii neamurilor, căci fiecare om este în esența sa un Mântuitor. Au urmărit apoi să distrugă și să controleze pe urmașii celor care au fost pe vechile pământuri. Ei știau că sufletele se reîncarnează, mereu și mereu, pentru a-și îndeplini misiunea care le-a fost încredințată odată cu venirea lor aici, pe pământ, cât și menirea pentru care a fost creat fiecare om, și anume, aceea de a atinge starea de îndumnezeire. De aceea ei au inventat sisteme de a trăi, iar atunci când sistemul nu mai mergea, căci oamenii începeau să se trezească, inventau alte sisteme și alte războaie. 110


Pământul făgaduinței

În momentul când au reușit să intre prin China și să distrugă Tibetul, acesta fiind și ultimul Mare Centru Spiritual al omenirii, ei s-au considerat stăpânii nenumiți ai acestei planete, iar pe noi sclavii lor docili, aflați în cea mai mare sărăcie spirituală, rătăcind pe acest pământ, fără să mai știm cine suntem cu adevărat. Toată știința, toată înțelepciunea străveche, toate secretele alchimiștilor și toate simbolurile sacre și le-au însușit, fiind folosite în parte, numai în cercul lor „electiv“, format din oameni bogați și influenți. Nu va învăța nimeni la școală despre știința secretă a numerologiei Cabala, despre momentele oculte astrologice, sau despre energia pe care o manifestă o anumită formă geometrică, însă ei se vor folosi din plin de ele, pentru a arăta cât de selectă este lumea lor de promenadă și pentru a controla în continuare omenirea. Spre exemplu, Hitler a folosit energia svasticii pentru a-și expansiona puterea dictatorială; evreii se folosesc de pecetea lui Solomon sau steaua lui David pentru a-și arăta puterea inițiatică ocultă pe care o dețin, numai că aici, au golit-o de sens, deoarece au scos din centru scânteia lui David sau focul nestins al lui Dumnezeu Tatăl. Anumite simboluri sacre nu au reușit să și le însușească, însă au încercat să le denigreze. Așa s-a petrecut cu înființarea sectei AUM din Japonia, pentru ca mai apoi, în urma acțiunilor distructive ale acesteia, să mediatizeze intens pe întreg mapamondul nenorocirile pe care tot ei le-au provocat, tocmai ca lumea să se ferească a mai folosi acest simbol sacru milenar eliberator. De fiecare dată când cineva a încercat să își trezească semenii spunându-le adevărul, ei au facut tot posibilul ca acesta să fie batjocorit, apoi defăimat, făcut nebun și în final, dacă chiar nu se „potolea“, cum a fost și în cazul lui Eminescu, era omorât într-un fel sau altul. Cei care dețin toate secretele omenirii, reușind să se mențină la putere și să controleze din umbră umanitatea cu ajutorul minciunii, doar pentru propriul lor folos și orgoliu nemăsurat, este Oculta Mondială a Masoneriei. Dacă analizăm cu atenție bancnota de un dolar, vom realiza că literele A, S, M, O, N împreună cu ochiul care vrea să controleaze totul, al piramidei, formează o hexagramă. Mesajul ascuns al aceastei criptograme, 111


Sufletul Neamului Românesc

este fără doar și poate cuvântul M A S O N. În plus, găsim scris în latină chiar sub piramidă: „NOVUS ORDO SECLORUM“, adică „NOUA ORDINE MONDIALĂ“!!! Deci, aceasta este lumea în care vor ei, ca noi să trăim: NOUA ORDINE MONDIALĂ MASONICĂ. Ei, Stăpânii Lumii, iar noi, sclavii lor. Bancnota de un dolar - baza piramidei lor stupide de control a omenirii, deoarece aceștia încearcă să îi controleze pe alții, Jalnică este de fapt dar nereușind să se controleze pe ei înșiși viața acestor masoni căci ei au uitat că suntem născuți din iubire și nimeni și nimic nu o poate înlocui. Ei ar fi bine să conștientizeze că frica este lipsa iubirii, iar iubirea este lipsa totală a fricii. Iubirea este apanajul înțelepților, însăși piatra filozofală și cheia tuturor secretelor. Cum se face că în toată marea lor inițiere nu există cuvântul iubire și nici măcar o singură tehnică de trezire a sufletului sau de revelare a Sinelui Divin (Atman)? Ce fel de iluminare cred ei că pot atinge Simbolul masonilor – echerul și alegându-și un stăpân de mântuială, în compasul – o penibilă inițiere în construcția unei teorii golită de sens, locul unui Mântuitor Eliberator, care ne prin promovarea formei în dauna conținutului. oferă tuturor celor care voim, iubirea, înțelepciunea și puterea de a ne elibera de sclavia simțurilor și beția prostească a puterii? Iată timpul este aproape, Mielul lui Dumnezeu va veni în Noul Ierusalim. Nimeni nu poate opri Timpul și nici Adevărul care ne eliberează din tenebrele iluziilor deșarte. 112


Pământul făgaduinței

Yantra de revelare a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman)

Simbolul principal al masonilor inițiați (sau mai bine spus neinițiați) echerul și compasul - este o jalnică reprezentare a celor două energii complementare, pe care le regăsim în tradițiile spirituale autentice ca fiind o expresie a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman). Simbolul real și autentic de reprezentare a Yantrei de Revelare a Sinelui Nemuritor (Atman), se realizează prin poziționarea celor două triunghiuri echilaterale, în perfect echilibru, unul aflat cu vârful în sus (yang, solar, masculin, +) și altul aflat cu vărful în jos (yin, lunar, feminin, -), având în centru o flacără, simbol al nemuririi spirituale. Sinele Suprem Nemuritor (ATMAN) este centrul etern al conştiinţei individuale, care nu este născut şi care nici nu moare niciodată. Revelarea Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN) este scopul spiritual al oricărei căi spirituale autentice. Deci: pe de o parte avem Școlile Inițiatice Autentice, ale căror porți au fost întotdeauna deschise acelora care aspiră la desăvârșirea spirituală, 113


Sufletul Neamului Românesc

acordându-li-se în permanență sprijinul și ajutorul pentru a atinge starea supremă de eliberare spirituală; iar pe de altă parte avem Organizația Secretă Masonică ale căror porți sunt deschise doar celor bogați și influenți, care se lasă acaparați de mrejele unei vieți mai luxoase. Ori, numai de bine n-o să fie pentru cei care cred că adevărul nu va ieși la iveală, gândind că ei vor putea trăi fericiți când viața lor este o continuă teamă, o continuă înșelăciune. Sperăm ca măcar în ultimul ceas să se trezească și să vadă încotro se îndreaptă aceste suflete păcălite de fata Morgana, iluzia Deșertăciunii. Codrin deveni meditativ, în mintea lui se derulau versurile lui Eminescu din „Împărat și proletar“: „Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se îngrădiră Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi; Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră Şi le subjugă munca vieţii lor întregi. Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă, Trec zilele voioase şi orele surâd. În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeaţă, Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid. Virtutea pentru dânşii ea nu există. Însă V-o predică, căci trebui să fie braţe tari, A statelor greoaie care trebuie-mpinse Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse, Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari. Şi flotele puternice ş-armatele făloase, Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor, Ş-acele milioane, ce în grămezi luxoase Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă, 114


Pământul făgaduinței

Şi-s supte din sudoarea prostitului popor. Religia - o frază de dânşii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug, Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată, După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată, Aţi mai purta osânda ca vita de la plug? Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi... Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi. Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine, Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin; Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine, Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine, Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’. De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste, Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi? De ce boala şi moartea să fie partea voastră, Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri? De ce uitaţi că-n voi e şi număr şi putere? Când vreţi, puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi. Nu le mai faceţi ziduri unde să-nchid-avere, Pe voi unde să-nchidă, când împinşi de durere Veţi crede c-aveţi dreptul şi voi ca să trăiţi. Ei îngrădiţi de lege, plăcerilor se lasă, Şi sucul cel mai dulce pământului i-l sug; 115


Sufletul Neamului Românesc

Ei cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase: Frumuseţile-ne tineri bătrânii lor distrug. Şi de-ntrebaţi atuncea, vouă ce vă rămâne? Munca, din care dânşii se-mbată în plăceri, Robia viaţa toată, lacrimi pe-o neagră pâine, Copilelor pătate mizeria-n ruşine... Ei tot şi voi nimica; ei cerul, voi dureri! De lege n-au nevoie - virtutea e uşoară Când ai ce-ţi trebuieşte... Iar legi sunt pentru voi, Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară Când mâna v-o întindeţi la bunuri zâmbitoare, Căci nu-i iertat nici braţul teribilei nevoi. Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă, Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi! Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă, Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!...“ Părintele Kalinic, după ce îi urmări șirul gândurilor, spuse: - Precum un vizionar, Eminescu ne transmite în finalul poeziei, că din momentul în care noi vom decide cu toții să stopăm acțiunea Francmasoneriei de subjugare a populației, atunci se va manifesta pentru noi epoca atât de așteptată a împlinirilor spirituale – Satya Yuga sau Epoca de Aur a Umanității „ ...Atunci vă veţi întoarce la vremile-aurite, Ce mitele albastre ni le şoptesc ades, Plăcerile egale egal vor fi-mpărţite, Chiar moartea când va stinge lampa vieţii finite Vi s-a părea un înger cu părul blond şi des.“ 116


Pământul făgaduinței

Trezirea urgentă a fiinţei noastre către o stare profundă de comuniune cu Sufletul Neamului Românesc Părintele continuă: - Din nefericire, momentul actual prin care trece ţara noastră încă mai are ca particularitate tendinţa preponderentă a românilor de a acţiona întocmai ca nişte celule separate şi haotice. Acest aspect, care este evident pentru o minte lucidă şi pătrunzătoare, ar trebui să ne dea de gândit, întrucât, după cum se ştie, un popor există ca urmare a unei conştiinţe tainice de grup, a unei conştiinţe fundamentale, colective, etnice, care se sprijină într-un mod criptic pe o unitate de neam, de limbă, de cultură, de tradiţii şi, mai ales, pe o unitate deplină de credinţă. Toate aceste legături tainice sunt acum grav ameninţate mai ales datorită faptului că, sub presiunea nevoilor umane elementare, nivelul conştiinţei naţionale a scăzut uluitor de mult,pentru că oamenii sunt în continuare interesaţi cel mai mult de puterea lor financiară sau de disperarea că ar putea muri de foame. Marile valori spirituale şi morale care au ridicat şi au menţinut popoare în istorie acum aproape că sunt pe cale să se piardă, odată cu diminuarea credinţei în Dumnezeu. Ştiind toate acestea, trebuie tocmai de aceea să ne îndreptăm ferm atenţia mai ales către ceea ce este necesar să menţinem nealterat şi chiar să amplificăm: credinţa fermă şi de nezdruncinat în Dumnezeu. Să ne amintim că aproape întotdeauna ortodoxismul a fost coloana vertebrală a românismului şi să nu uităm că respectul faţă de cultură şi tradiţie, respectul faţă de înaintaşi şi faţă de eroii neamului au reprezentat la noi nişte trăsături definitorii. Mai ales astăzi, se impune să păstrăm un moment de reculegere pentru toate marile suflete ale marilor eroi ai unităţii naţionale a românilor: Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul. Ei au făcut sau au visat Unirea cu preţul vieţii lor, închinându-se cu mâna dreaptă şi sprijinindu-se ferm pe sabie cu mâna stângă. Lor li se pot adăuga Alexandru Ioan Cuza şi Ferdinand I care au dus-o apoi la bun sfârşit la masa tratativelor... Dar, pentru ca acum România să renască este necesar să contribuim 117


Sufletul Neamului Românesc

Monumentul Eroilor – Academia Militară

118


Pământul făgaduinței

Monumentul Eroilor – Cotroceni

119


Sufletul Neamului Românesc

cu toţii la trezirea unei comuniuni tainice şi plenar inspiratoare cu Sufletul Neamului Românesc care în permanenţă există şi ne poate îmbrăţişa cu suflul său emoţional. În această direcţie, dacă pentru fiinţa umană trezirea sufletului reprezintă începutul contopirii inefabile în Dumnezeu, trezirea unei stări tainice de comuniune inefabilă cu sufletul unui neam este cel mai adesea determinată de o profundă conştientizare în fiinţa proprie a unităţii ascunse a tuturor sufletelor cu un destin de excepţie, ce este intuită de toţi cei ce au trăit sau trăiesc în sânul acelui neam.

Istoria neamului nu o vom uita niciodată, ea este calea sufletelor noastre, prin ea ni se arată nemurirea acestui popor plin de răbdare în Dumnezeu

În felul acesta, se face trecerea de la cadrul limitat al simplei supravieţuiri în interiorul speciei umane la conştiinţa misterioasă a unicităţii individului, ce se raportează în vederea creşterii sale spirituale, morale şi fizice la valorile tainice fundamentale ale sufletului neamului în care el se naşte şi apoi trăieşte. Astfel, sufletul acelei naţiuni îl hrăneşte, îl inspiră, îl potenţează şi îl îmbogăţeşte pe cel care devine conştient că aparţine unui popor, şi, nu în ultimul rând, marele suflet tainic al neamului primeşte de la cel care este dornic să se dăruiască printr-o inefabilă comuniune, un suflu nou de viaţă, pregnant regenerator şi viguros. Ne-am născut ca popor din rândul „…celor mai viteji şi mai drepţi dintre traci…“şi nu trebuie decât să ne amintim de Mircea cel Bătrân, de 120


Pământul făgaduinței

Ştefan cel Mare sau de Mihai Viteazul pentru a conştientiza că ei sunt continuatorii acestui spirit al vitejiei şi dreptăţii pe care noi avem acum datoria să-l facem să trăiască şi să se expansioneze din nou în inimile tuturor românilor. A sosit clipa să participăm AICI şi ACUM cu tot sufletul şi plini de aspiraţie la destinul de excepţie al acestui neam românesc care, printre altele, este chemat să facă posibilă victoria luminii divine pe această gură de rai, împotriva Imperiului Intunecat care vrea să conducă din umbră întreaga umanitate către un dezastru planetar. Avem acum ocazia să luptăm cu sabia discernământului şi cu scutul iubirii de adevăr şi dreptate pentru ca în această ţară binecuvântată de Dumnezeu faimoasele profeţii ale lui Sundar Singh, ale clarvăzătoarei Vanga sau ale părintelui Arsenie Boca să se împlinească cât mai repede. Iată ce spunea marele erou şi poet național Mihai Eminescu, despre modul în care trebuie să acționăm, pentru Renașterea Spirituală a României: „Schimbaţi opţiunea publică, daţi-i urgent o altă direcţie, răscoliţi printre comorile ascunse ale geniului naţional, treziţi cât mai repede spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, faceţi astfel să apară o uriaşă reacţiune morală, o nouă revoluţie de idei, în care ideea de spiritualitate românească să fie mai mare decât cuvinte precum uman, genial, frumos; în fine, fiţi cu o mare putere Români, Români şi iar Români...“

Eminescu, Densușianu, Brâncuși și Eliade – Stâlpii Noii Generații de Aur Neîngrădit de nici un partid, de nici o dogmă, glasul lui Eminescu devenise precum tunetul ce luminează tenebrele, unind conștiința unei întregi națiuni. Cu ocazia dezvelirii statuii lui Ștefan cel Mare de la Iași, în iunie 1883, el recită poezia Doină. Era semnul că Societatea Carpații, era pregătită pentru acțiunile de eliberare a Ardealului de sub jugul Imperiului Austroungar și a unei întregi Românii de sub dominația monarhiilor masonice. Peste câteva zile însă, începând cu data de 28 iunie 1883, avea să înceapă martirajul lui Eminescu. 121


Sufletul Neamului Românesc

Părintele Kalinic luă cartea cu poezii a lui Eminescu de pe raft și începu să recite poezia Doină: „De la Nistru pân’ la Tisa Tot romanul plânsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate, De-atâta străinătate. Din Hotin și pân’ la Mare Vin Muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii Și străinul te tot paște De nu te mai poți cunoaște; Sus la munte, jos pe vale, Și-au făcut dușmanii cale, Din Sătmar pân’ în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet Român săracul, Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se-ndeamnă, Nici ii este toamna toamnă, Nici e vara vara lui Și-i străin în țara lui. De la Turnu-n Dorohoi Curg dușmanii în puhoi Și s-așează pe la noi; Și cum vin cu drum de fier, Toate cântecele pier, Zboară păsările toate De neagra străinătate; Numai umbra spinului 122


Pământul făgaduinței

La ușa creștinului. Își desbracă țara sânul, Codrul — frate cu Românul — De sacure se tot pleacă Și izvoarele îi seacă — Sărac în țară săracă! Cine-au îndrăgit străinii Mânca-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia Și neamul nemernicia! Ștefane, Măria Ta, Tu la Putna nu mai sta, Las’ Arhimandritului Toată grija schitului, Lasă grija Sfinților În sama părinților, Clopotele să le tragă Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă, Doar s-a-ndura Dumnezeu Ca să-ți mântui neamul tău! Tu te-nalță din mormânt Să te-aud din corn sunând Și Moldova adunând. De-i suna din corn o dată Ai s-aduni Moldova toată, De-i suna de două ori Îți vin codri-n ajutor, De-i suna a treia oară Toți dușmanii or să piară: Din hotară în hotară — Îndrăgi-i-ar ciorile Și spânzurătorile!“ 123


Sufletul Neamului Românesc

Se știe la ora octuală că marele patriot Mihai Eminescu, a fost ucis la comanda francmasoneriei. „Și mai potoliţi-l pe Eminescu!”, îi transmitea Carp lui Titu Maiorăscu, ordinele masonilor din Viena. Iată de altfel și nota informativă pe care baronul Von Mayr, i-o transmitea, la data de 7 iunie 1882, contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire. S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.” Această notă informativă, precum și acțiunile iminente de eliberare a Ardealului de sub dominație străină, au dus la desfiinţarea Societăţii Carpaţii, în data de 28 iunie 1883. În aceeași zi s-au făcut arestări, iar Eminescu este acuzat de nebunie şi internat cu forţa pentru că ideile lui erau „prea periculoase“. Apoi pentru a se face credibilă această „nebunie“ pentru tot „norodul“, este internat și ținut sub supraveghere la Viena. „Cazul lui Eminescu“ este considerat la ora actuală unul dintre cele mai cutremurătoare exemple de manipulare prin intermediul massmedia. Imaginea lui a fost cosmetizată atât în epocă cât şi pentru posteritate, opera trunchiată corespunzător şi mesajul alterat. Iată ce spune și Zoe Buşulenga în acest sens: „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.” Patriotismul a fost poate cea mai definitorie calitate a lui Eminescu. El a iubit fără măsură România şi poporul român. A avut atât de mult de suferit tocmai pentru că a militat pentru trezirea şi emanciparea românilor. 124


Pământul făgaduinței

Eminescu era conștient de existența sistemului opresiv pe care îl exercita masoneria prin intermediul caselor regale aservite de clica politicianistă. El face cunoscute aceste aspecte atât prin activitatea sa extraordinară de jurnalist cât și prin intermediul unor poezii precum Împărat și proletar (1874), Scrisoarea III (1881) sau Glossă (1883). Spicuim din ziarul Timpul: „ ...Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăcește și se stinge din zi în zi de mulțimea greutăților ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ și administrativ care nu se potrivește deloc cu trebuințele lui simple și care formează numai mii de pretexte pentru înființarea de posturi și paraposturi, de primari, notari și paranotari, toți aceștia plătiți cu bani peșin din munca lui, pe care trebuie să și-o vânză cu zeci de ani înainte pentru a susține netrebnicia statului român.“ (citat din articolul „Toate clasele să steie bine...“) „Țara care, prin aplicarea înstituțiilor ei, încurajează ignoranța, neconsecvența, lipsa de caracter, ba le decorează chiar, dovedește că e în descompunere deplină... Înaintea negrei străinătăți care împânzește țara cad codrii noștrii seculari și, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru... Izvorul întăritor al istoriei naționale, iubirea de limbă, de datini și de popor sunt înlocuite la tinerime prin romane franțuzești și cântărețe pribege ale cafenelelor străinătății. Un aer bolnăvicios de corupție, de frivolitate, de câștig fără muncă a cuprins plebea noastră... Patriotismul, cu toate acestea, nu este iubirea țărânei, ci iubirea trecutului. Fără cultul trecutului nu există iubire de țară.“ (citat din articolul „Ubi bene ibi patria?“ – „Unde e bine, acolo e patria?“) Despre geniala gândire economică a lui Mihai Eminescu s-a vorbit destul de puțin, ea însă are valențe prețuite chiar și în prezent. În perioada anului 1880, Eminescu scria în ziarul Timpul un important articol intitulat „Balanța comercială“, în care sublinia rolul acesteia în asigurarea echilibrului economic intern și extern al statului român: „...Înțelegând bine însemnătatea balanței comerciale pentru comerțul internațional, ne convingem că din relațiile de schimb dintre deosebitele state rezultă proporțiile de puteri economice dintre ele și că nepunându-se nici o limită jocului acestor puteri, statul care economisește mai slab, e în pericol de a 125


Sufletul Neamului Românesc

cădea într-o durabilă dependență economică faţă de concurentul său mai puternic. Teoria balanței comerciale e așadar pe deplin valabilă pentru independența și înflorirea statelor naționale“ Nimic nu i-a displăcut mai mult decât lupta de fațadă, al așa zisei clase politice, pentru binele și bunăstarea acestei națiuni. Conștient de manevrele abile ale politicienilor corupți, el a înțeles jocul lor de scenă, jocul de culise prin care este prostit și marginalizat poporul român. Plin de înțelepciune, el ne explică în poezia Glossă (1883) modalitatea prin care reușim să nu ne mai lăsăm păcăliți de astfel de oameni: cu mult calm, cu o anumită stare de interiorizare, precum un martor lucid și detașat, care este conștient de situația pe care doresc să o perpetueze la nesfârșit aceste ființe lipsite de o anumită stare de verticalitate a conștiinței de Sine. Ieșirea din iluzia acestei societăți care ne momește mereu cu ale ei promisiuni, este tocmai centrarea în Sinele Suprem Nemuritor (Atman), singurul nostru refugiu, cel care ne permite să permanentizăm clipa ca fiind dincolo de aspectele bune sau rele, ca fiind Eterna prezență a Iubirii lui Dumnezeu în noi înșine: „...Privitor ca la teatru Tu în lume să te-nchipui: Joace unul şi pe patru, Totuşi tu ghici-vei chipu-i, Şi de plânge, de se ceartă, Tu în colţ petreci în tine Şi-nţelegi din a lor artă Ce e rău şi ce e bine. Căci aceloraşi mijloace Se supun câte există, Şi de mii de ani încoace Lumea-i veselă şi tristă; Alte măşti, aceeaşi piesă, Alte guri, aceeaşi gamă, Amăgit atât de-adese Nu spera şi nu ai teamă. Nu spera când vezi mişeii 126


Pământul făgaduinței

La izbândă făcând punte, Te-or întrece nătărăii, De ai fi cu stea în frunte; Teamă n-ai, căta-vor iarăşi Între dânşii să se plece, Nu te prinde lor tovarăş: Ce e val, ca valul trece. Cu un cântec de sirenă, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca să schimbe-actorii-n scenă, Te momeşte în vârteje; Tu pe-alături te strecoară, Nu băga nici chiar de seamă, Din cărarea ta afară De te-ndeamnă, de te cheamă...“ Este poate mai actual ca niciodată mesajul său: „Suntem adeseori zăpăciți, aproape că nu mai știm ce dorim cu adevărat, nu mai știm ce să facem, nu mai știm ce să primim, nu mai știm ce să respingem, nu mai știm în cine să ne încredem; nu ne mai înțelegem și nu ne mai auzim așa cum trebuie unii pe alții; ne trebuie o idee forță plină de înțelepciune care să ne limpezească de urgență capetele și care să ne împreune pe toți, făcându-ne să acționăm plini de avânt și intenții bune, la lucru.“ Vom ține noi cont de acest sfat, plin de înțelepciune și bun simț, al lui Eminescu, măcar acum, în acest ultim ceas, în pragul acestor mari transformări spirituale în care se află țara noastră și întrega planetă Pământ? „- Cine va mai avea puterea să-i unească pe toți românii sub o singură idee forță plină de înțelepciune, după toată batjocora care ne-au adus-o clasa politică?“ se întrebă Codrin. Părintele Kalinic continuă: - Eminescu, ca și jurnalist de profesie – redactor șef la cotidianul 127


Sufletul Neamului Românesc

național Timpul – știa toate dedesubturile politicii și a celor care guvernau țara. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizații independente, aflate înafara controlului francmasoneriei, de trezire și de promovare a spiritului românesc și de refacere a Daciei Mari. Să ne amintim că el publicase Ce-ți doresc eu ție dulce Românie încă din 1867: „...Spună lumii large steaguri tricolore, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ţi-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând, El pe sânu-ţi vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ţi-o doresc. Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăţie Ca a nopţii stele, ca a zilei zori, Viaţa în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, Suflet Românesc, Vis de vitejie, fală şi mândrie, Dulce Românie, asta ţi-o doresc!“ După retragerea la Iași, începând cu anul 1886, Eminescu nu se lasă intimidat de acțiunile francmasoneriei, care îi periclitau viața, ci începe crearea unei organizații pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab: „O organizare între români“, scria el. „Pretutindeni oameni care să ție registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. 128


Pământul făgaduinței

Ținta? Unirea tuturor românilor, emenciparea economică și intelectuală a întregului popor românesc.“ Pentru astfel de cuvinte a fost omorât Eminescu. Cea mai mare dorință a lui era să își vadă țara și neamul cu adevărat libere. El nu mai trăia și lupta pentru el, ci pentru acestă țară și neamul lui cel asuprit. Această putere nestrămutată de trezire spirituală, de libertate absolută a unei întregi Românii, venea din sufletul lui viu, trezit, în care vibra acea România Modernă (1866) – pictor G. Tăttărăscu voce tainică a strămoșilor, o întreagă tradiție spirituală a neamului românesc. Gheorghe Panu povestește în „Amintiri de la Junimea“ de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, știi tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant, decât istoria poporului nostru, trecutul lui... Tot, tot, este un șir neîntrerupt de martiri.“ De Mihai Eminescu - Românul Absolut aceea el face o declarație în anul 1881, căreia nu mulți la vremea aceea i-au înțeles profunzimile: „ÎN ROMÂNIA TOTUL TREBUIE DACIZAT.“ Genialul istoriograf al Academiei Militare, Nicolae Densușianu, declară în poezia Zâna mea: 129


Sufletul Neamului Românesc

„A ta ginte-a fi ilustră, dară steaua ei divină Este-n ceața primăverii, și încă nu s-a ivit.“ Iată că au existat un Eminescu, un Densușianu, ai acelor timpuri, care au fost plenar conștienți de imensul potențial regenerator-spiritual care se află ascuns ca o taină a nemuririi noastre, chiar în comuniunea profundă cu Sufletul Neamului și cu înțelepciunea eliberatoare pe care au manifestat-o strămoșii noștrii geto-daci. Frumusețea și mitul Daciei, a Edenului pământesc, ne este prezentat în poezia Memento mori - Amintește-ți că vei muri (1872), una dintre poeziile de tinerețe a poetului. Este cunoscut faptul că Mihai Eminescu a ridicat limba română pe culmile expresivității, reușind să-i scoată în evidență frumusețea, splendoarea și valoarea unică, astfel că poeziile sale nu se pot traduce în nici o altă limbă care să redea delicatețea trăsăturilor sufletești sau frumusețea deplină a naturii: „...Acolo-s dumbrăvi de aur cu poiene constelate, Codrii de argint ce mişcă a lor ramuri luminate Şi păduri de-aramă roşă răsunând armonios. Munţi se-nalţă, văi coboară, râuri limpezesc sub soare,... Acolo Dochia are un palat din stânce sure, A lui stâlpi-s munţi de piatră, a lui streşin-o pădure, A cărei copaci se mişcă între nouri adânciţi. ... Cu un fluviu care poartă a lui insule pe el, E grădina luminată a palatului în munte... Tufele cele de roze sunt dumbrave-ntunecoase, Presărate ca cu lune înfoiete ce s-aprind: Viorelele-s ca stele vinete de dimineaţă, Ale rozelor lumină împle stânca cu roşeaţă, Ale crinilor potire sunt ca urne de argint. Printre luncile de roze şi de flori mândre dumbrave Zbor gândaci ca pietre scumpe, zboară fluturi ca şi nave, Zidite din nălucire, din colori şi din miros, Curcubău sunt a lor aripi şi oglindă diamantină, Ce reflectă-n ele lumea înflorită din grădină, ... 130


Pământul făgaduinței

Iară fluviul care taie infinit-acea grădină Desfăşoară-n largi oglinde a lui apă cristalină, Insulele, ce le poartă, în adâncu-i nasc şi pier; ... Cât uitându-te în fluviu pari a te uita în cer. Şi cu scorburi de tămâie şi cu prund de ambră de-aur, Insulele se înalţă cu dumbrăvile de laur, Zugrăvindu-se în fundul râului celui profund, Cât se pare că din una şi aceeaşi rădăcină Un rai dulce se înalţă, sub a stelelor lumină, Alt rai s-adânceşte mândru într-al fluviului fund. Pulbere de-argint pe drumuri, pe-a lor plaiuri verzi - o ploaie Snopi de flori cireşii poartă pe-a lor ramuri ce se-ndoaie Şi de vânt scutură grele omătul trandafiriu A-nfloririi lor bogate, ce mânat se grămădeşte În troiene de ninsoare, care roză străluceşte, Pe când sălcii argintoase tremur sânte peste râu. Aeru-i văratic, moale, stele izvorăsc pe ceruri, Florile-izvorăsc pe plaiuri a lor viaţă de misteruri, Vântu-ngreunând cu miros, cu lumini aerul cald; Dintr-un arbore într-altul mreje lungi diamantine Vioriu sclipesc suspinse într-a lunei dulci lumine, Rar şi diafan ţesute de painjeni de smarald... Zâna Dochia frumoasă... Trece împletindu-şi părul ... La ivirea-i zi se face în spelunci de cetăţuie, Ca o zi ea intră mândră în palatul ei de stânci; Luna e plină de raze - sub căldura-i - argintoase, Orice stea e-o piatră scumpă - iară florile focoase, Giuvaeruri umezite cu luminile adânci. Umede tremur lumine pe boltirea cea albastră. Zâna Dochia cu glasu-i cheam-o pasăre, măiastră, Ce zburând prin aer vine cu-a ei pene de păun; Când acea pasăre cântă, lumea râde-n bucurie, ... 131


Sufletul Neamului Românesc

Dar cât ţine răsăritul se-nalţ-un munte mare El de două ori mai nalt e decât depărtarea-n soare Stâncă urcată pe stâncă, pas cu pas în infinit Pare-a se urca - iar fruntea-i, cufundată-n înălţime, Abia marginile-arată în albastra-ntunecime: Munte jumătate-n lume - jumătate-n infinit. Iar în pieptu-acestui munte se arat-o poartă mare ... Zeii Daciei acolo locuiau - poarta solară În a oamenilor lume scările de stânci coboară Şi în verdea-ntunecime a pădurilor s-adun; ... Câteodată-un corn de aur ei răsună-n depărtare, Trezind sufletul pădurii, codrilor adânci cântare, ... Ăsta-i raiul Daciei veche-a zeilor împărăţie; Într-un loc e zi eternă - sara-n altu-n vecinicie, Iar în altul, zori eterne cu-aer răcoros de mai; Sufletele mari viteze ale-eroilor Daciei După moarte vin în şiruri luminoase ce învie Vin prin poarta răsăririi care-i poarta de la rai.“ Ca să înțelegem marea de frumusețe care se afla în sufletul lui Eminescu, este necesară o anumită identificare cu Marele Suflet al Neamului Românesc. Însă, pentru a intra în comuniune cu Sufletul acestui neam, este necesară trezirea înțelepciunii inimii. Poezia Odă (1883) a marelui poet și erou național Mihai Eminescu, este declarația cea mai elocventă, a căutării spirituale profunde care i-a insuflat întreaga viață. Odă cui, s-au întrebat acei căutători de Adevăr... lui Dumnezeu? Iubirii? Da, așa este... Odă Nemuririi – Odă Sinelui Suprem Numuritor (Atman)! Numită și „poezia maturității depline“ a poetului - Odă- este poezia căutătorului de Absolut. Actorul Dan Puric a avut o intuiție extraordinară în acest sens, spunând că „atunci când se va putea traduce acest vers «Nu credeam să-nvăț a muri vreodată» - lumea se va mântui“. Este foarte adevărat, pentru că atunci când noi vom aprofunda cunoșterea de Sine, vom fi mântuiți. Căci, „numai cine moare înainte de a muri“ - adică atunci 132


Pământul făgaduinței

când egoul moare, lăsând loc iubirii înălțătoare - devenim conștienți de propia nemurire. Genialul sculptor Constantin Brâncuși spunea: „Ființele umane care nu ies niciodată din temnița egoului nu ating Absolutul (îndumnezeirea) și, din această cauză, nu descifrează nici tainele vieții.“ Încă din primele versuri ale poeziei Odă, Eminescu ne vorbește despre faptul că el și-a depășit limitările fizice printr-o continuă stare de trezire a sufletului, ceea ce îi permite să experimenteze stare a de a fi „pururi tânăr“. Odată cu miracolul trezirii sufletului, în Eminescu se dezvoltă această necesitate de a se dărui cu totul iubirii de Absolut, de a-și cunoaște Sinele esență (Atman) – tainicul izvor al iubirii care-i înflăcărează întreaga viață. Această trezire a sufletului lui Eminescu, o regăsim și în alte poezii, precum Scrisoarea V : „Pe când inima ta bate ritmul sfânt al unei ode...“ sau în poezia Seara pe deal (1886), sublim cântată de altfel și de rapsodul Tudor Gheorghe. Poezia ne dezvăluie profunzimea iubirii pe care ajunsese să o trăiască Eminescu - „apele plâng, clar izvorând în fântâne“ și „..sufletul meu arde-n iubire ca para“ - fiind expresii clare ale experienței revelării Sinelui Suprem Nemuritor (Atman) în ființa poetului. Această Scânteie nemuritoare a iubirii din el, nu o poate stinge „cu toate apele mării“ declară Eminescu în Odă. Trecerea de la o iubirea umană - cel mai adesea trecătoare – la o iubire profund transformatoare, pe care o accesăm prin intermediul Sinelui, este foarte clară, deoarece este vorba de „propiul rug“. Eminescu își alchimizează întreaga ființă în focul purificator al iubirii de Sine – finalul tuturor suferințelor - din care poți să reînvii mai glorios, mai„luminos“ ca oricând, precum nemuritoarea pasăre Phoenix. Criticul literar Crăciun sublinia că „simbolul Păsării Phoenix e o sugestie pentru speranța recâștigării Sinelui, purificat prin ardere, renaștere iluminată de acest rug...“ Redându-se Sinelui original „...pe mine / Mie redă-mă“, geniul eminescian devine simbol nu numai al acestui neam românesc, ci al unei întregi umanități: Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată; Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi, 133


Sufletul Neamului Românesc

Ochii mei nălţam visători la steaua Singurătăţii. Când deodată tu răsărişi în cale-mi, Suferinţă tu, dureros de dulce... Pân-în fund băui voluptatea morţii Ne’ndurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus. Ori ca Hercul înveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări... Pot să mai re’nviu luminos din el ca Pasărea Phoenix? Piară-mi ochii turburători din cale, Vino iar în sân, nepăsare tristă; Ca să pot muri liniştit, pe mine Mie redă-mă! Pesimismul care dăinuie încă neînțeles în poeziile lui Eminescu trebuie privit doar ca o dezicere de iluzia acestei lumi. Lumea, din punct de vedere al geniului uman, trebuie privită ca fiind trecătoare, doar Sinele Suprem Nemuritor (Atman), fiind adevăratul țel al căutărilor noastre pământești. Acum vom putea înțelege mai ușor această „frământare“ permanentă a sufletului lui Eminescu, această sete de Absolut care la urmărit de-a lungul întregii vieți. Experiența revelării Sinelui Suprem Nemuritor (Atman), permite accesul la o stare plenar armonizatoare în care ființa umană experimentează noi și noi clipe de iubire, de pace, de beatitudine, dar și o stare de conștiință clară, lucidă, în care devenim plini de creativitate, tinzând mereu către condiția omului de geniu. Ni se revelează astfel o înțelepciune profundă și înțelegerea marilor adevăruri universal134


Pământul făgaduinței

valabile. Despre această trăire conștientă a clipei prezente, a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman), ne vorbește Eminescu, în poezia Cu mâine zilele-ți adaogi... (1883): „Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înțeleg, Că sprijină vecia-ntreagă Și-nvâtre universu-ntreg.“ Această dorință de a se cunoaște pe Sine, de a cunoaște divinitatea, o găsim reflectată foarte bine în tema cosmogoniei, a genezei întregii lumi. Astfel s-au născut poezii precum „Rugăciunea unui dac“ (1879), „Scrisoare I“ (1881), „Luceafărul“ (1883), „La steaua“ (1886). Mihai Eminescu valorifică în opera sa știința, filozifia, ritmul istoric al veacului și înțelepciunea anticilor. În afară de poezii, Eminescu are preocupări ce ni s-ar părea curioase, dacă n-am cunoaște firea însetată de Absolut a poetului. El caută răspunsuri în științe, mecanică sau astronomie. În caietele de școală, Eminescu își făcea însemnări după diferite publicații științifice, copiind observații fizice asupra calorimetriei, a căldurii corpurilor, a legilor mișcării, forței centrifuge, precum și a legilor cosmice. Caietele poetului au scos la iveală consultații privind „legea atracției“, nume de fizicieni precum Galilei, Newton, Watt sau Bernoulli. În literatura română nu se cunoaște o încercare similară de fundamentare științifică precum cea a lui Eminescu. În „Fragmentariul“ poetului găsim: „Teoria ecuațiunii universale“, „Timpul ce leagă fapta de faptă“, „Puterea noastră, care nu-i decât o fracțiune din puterea constantă a sistemului solar“, „O dinamică de puteri este viața omenirii“, „Fiece atom e un individ care stă în legătură cu toate“ În Rugăciunea unui dac (1879), geneza prinde contur și înțeles, odată cu imnul de slavă adus Dumnezeului cel atotputernic: „Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici sâmburul luminii de viaţă dătător, Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna, Căci unul erau toate şi totul era una; Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată 135


Sufletul Neamului Românesc

Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată, Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi: Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi? El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii Şi din noian de ape puteri au dat scânteii, El zeilor dă suflet şi lumii fericire, El este-al omenimei izvor de mântuire: Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i, El este moartea morţii şi învierea vieţii! Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei, Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei, În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers…“ În Scrisoarea I (1881), avem parte de revelații profunde în ce privește legile fundamentale ale creației. Avem versul „Cum din chaos face mumă, iar el devine Tatăl“ care ne dezvăluie jocul polarităților, natura yin (-, lunar, feminin, forța centrifugă) și natura yang (+, solar, masculin, forța centripetă), care formează întreaga manifestăre; și avem revelarea esenței întregului univers, a Iubirii tainice care unește, susține și animă întreaga creație: „Și în roiuri luminoase izvorând din infinit / Sunt atrase în viață de un dor nemărginit“ „...La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă, Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă, Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns... Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns. Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă, Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface, Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!... Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l 136


Pământul făgaduinței

Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!... Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în făşii, De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii... De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit, Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.“ Lucefărul (1883), vorbește de la sine despre condiția omului de geniu. Vom puncta doar mitul androginului, al stelei nemuritoare, Luceafărul – Hyperion, care traversând hotarele timpului, se reîntoarce la Sursa întregii manifestări, unde există doar prezența Sinelui Suprem Nemuritor (Atman), a conștiinței divine macrocosmice nediferențiate. Lăsându-ne pătrunși de fiecare vers, meditând în inima spirituală asupra lor, vom trăi o gradată stare de revelare a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman) în propria ființă: „Porni luceafărul. Creşteau În cer a lui aripe, Şi căi de mii de ani treceau În tot atâtea clipe. Un cer de stele dedesubt, Deasupra-i cer de stele Părea un fulger ne’ntrerupt Rătăcitor prin ele. Şi din a chaosului văi, Jur împrejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea dentâi, Cum izvorau lumine; Cum izvorând îl înconjor Ca nişte mări, de-a-notul... El zboară, gând purtat de dor, 137


Sufletul Neamului Românesc

Pân’ piere totul, totul; Căci unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaşte, Şi vremea-ncearcă în zadar Din goluri a se naşte. Nu e nimic şi totuşi e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe.“ Atunci când uităm de noi, prin focalizarea atenției către interior, exteriorul se resoarbe în Sine, iar noi devenim asemenea noilor născuți, copiii Sinelui Divin (Atman). Poate un orb să vadă ceva în exterior? Nu, totul se petrece în interior, într-un ermetism perfect. Numai atunci când uităm chiar și de noi înșine, ne cufundăm extaziați în iubirea copleșitoare a Absolutului Suprem (Atman), Conștiință a Totului. Pentru cine a creat Eminescu astfel de versuri? Pentru sine? El trăia deja aceste stări spirituale extraordinare. El a creat și a dăruit totul necondiționat, pentru neamul său cel răbdător și plin de credință - care acum era prostit și marginalizat de clasa politicianistă – pentru copiii noștri și celor care ne vor urma, fiindcă el știa în adâncul sufletului, că vom ieși biruitori în credința noastră strămoșească. În poezia La steaua (1886), se află testamentul iubirii eterne pentru neamul care i-a înnobilat sufletul. Tema cosmogoniei este aici dublată de geniul iubirii eminesciene care transcende timpul, tocmai pentru a se regăsi în spațiul cel tainic al inimilor căutătorilor de Adevăr. Iată ce nota poetul în caietul său: „Dar mișcarea directă a stelei se preface parte în lăuntrul nostru într-o mișcare ondulată...“. „Steaua“ geniului eminescian ne va lumina în continuare viața, tocmai pentru că ne-a iubit atât de mult, dăruindu-ne întreaga ei lumină - întreaga ei dragoste. Atunci când sacrificiul de sine și mesaju-i va fi perceput corect, atingerea luminii ei, va trezi în noi o dragoste fulgerătoare. 138


Pământul făgaduinței

„La steaua care-a răsărit E-o cale-atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum În depărtări albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre, Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie: Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, şi nu e. Tot astfel când al nostru dor Pieri în noapte-adâncă, Lumina stinsului amor Ne urmăreşte încă.“ Poezia La steaua poate fi asociată și cu mitul Daciei hiperborene revelat pe deplin atunci când conștiința națiunii române se va trezi. Ultimul act cultural de mare anvergură al lui Eminescu, a fost traducerea lucrării Gramatica Sanscrită a lui Franz Bopp, din germană în română. Manuscrisul traducerii este păstrat în biblioteca ieșeană. Acest manuscris prezintă o înaltă ținută științifică a tălmăcirii, este bine îngrijit, iar scrisul este foarte estetic. Eminescu a fost primul român care a învățat sanscrita și care a încercat să o redea - împreună cu înțelepciunea străveche a Indiei sacre – neamului românesc, ca pe un drept al nostru dintotdeauna. În primăvara anului 1889, Mite Kremnitz l-a întâlnit pe Eminescu într-o sală de teatru din București. Poetul i-a spus că traducea din sanscrită pe care „a știut-o dintotdeauna“. Bineînțeles că acest fapt îi deranja enorm pe francmasoni, deoarece ar fi adus întregii țări, textele sacre eliberatoare ale înțelepciunii milenare yoghine. A doua zi a fost internat cu forța în ospiciu. 139


Sufletul Neamului Românesc

În luna iunie din același an, a fost lovit intenționat în frunte cu o piatră. În cadrul unui proces medico-legal, încheiat pe data de 12 iunie 1889, și-a depus mărturia. Fiind întrebat de judecător ce ar dori să facă după însănătoșire, a răspuns că va studia diferite materii, între care și limba sanscrită. Acestea au fost ultimele sale cuvinte atestate şi ultima sa dorință. Peste trei zile, a fost ucis cu o supradoză de mercur, sufletul său părăsind brusc corpul, Eminescu nefiind lăsat astfel să-și ducă până la capăt misiunea de eliberare spirituală a României. Evoluția spirituală rapidă pe care o cunoscuse Eminescu în ultimii ani, a amplificat în el acestă dorință de trezire a unei întregi Românii la realitatea divină din fiecare. Aceasta este adevărata cauză a uciderii lui Eminescu. Fiindcă ar fi devenit un eliberator al sufletelor noastre, ori asta nu era și în planul francmasoneriei, care dorea îndobitocirea ființelor umane și în nici un caz atingerea stării de fericire supremă, a nemuririi spirituale atât de mult dorită de orice om conștient. Întreaga viață eminesciană se împletește cu dragostea pentru neamul său. Calitatea vie și clară a mesajului său rămâne nealterată în timp tocmai datorită iubirii care impregnează întreaga sa capodoperă. Pentru mulți, Eminescu va rămâne un geniu neînțeles atâta timp cât el va fi perceput doar ca un „etern îndrăgostit“, însă cei care iubesc cu adevărat și fără măsură știu că a fi un „etern îndrăgostit“, este și rămâne una dintre condițiile necesare geniului omenesc. Țuțea l-a numit „Românul Absolut“, și tot el spunea despre Eminescu că este „ o sumă lirică de voievozi“. Tudor Arghezii spunea că „fiind foarte român, Eminescu e universal“. Iată și câteva citate ale lui Mircea Eliade, despre Eminescu: „Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaneitate și atâta fervoare cu care nemul românesc s-a regăsit în opera lui Eminescu... Eminescu este, pentru fiecare dintre noi, altceva. El ne-a revelat alte zări și ne-a făcut să cunoaștem altfel de lacrimi. El și numai el, ne-a ajutat să cunoaștem bătaia inimii. El ne-a luminat înțelesul și bucuria nenorocului de a fi român. 140


Pământul făgaduinței

...este tot ce ne-a mai rămas neîntinat din apele, din cerul și din tot pământul românesc.“ (M. Eliade - Paris, septembrie 1949) „Orice s-ar întâmpla cu neamul românesc, oricâte dezastre și suferințe ne-au fost urzite de Dumnezeu, nici o armată din lume și nici o poliție, cât ar fi ea de diabolică, nu va putea șterge Luceafărul lui Eminescu din mintea și din sufletul Românilor. În dragostea neamului românesc pentru cel mai mare poet al său, se deslușește setea de nemurire a comunității întregi. Un neam supraviețuiește nu numai prin istoria sa, ci și prin creațiile sale. Obscur, dar mai puțin patetic, neamul românesc simte că și-a asigurat dreptul la „nemurire“, mai ales prin creația lui Eminescu. ...cât timp va exista, undeva prin lume, un singur exemplar din poziile lui Eminescu, identitatea neamului românesc a fost „proiectată în eternitate“ (M. Eliade – 15 ianuarie 1975, Ziarul America)

Porni Luceafărul. Creşteau În cer a lui aripe, Şi căi de mii de ani treceau În tot atâtea clipe. Un cer de stele dedesupt, Deasupra-i cer de stele Părea un fulger nentrerupt Rătăcitor prin ele.

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889)

141


Sufletul Neamului Românesc

În ochii lui Codrin se citea o adâncă mulțumire și recunoștință pentru cele revelate cu privire la Eminescu. A simțit nevoia să închidă ochii și să realizeze o scurtă identificare cu ființa nemuritoare a poetului. În scurt timp însă și-a dat seama că inima lui era împărțită în două. O parte din el dorea să intre în beatitudine, într-o comuniune profundă cu Dumnezeu Tatăl, iar cealaltă parte a sufletului asculta plângerea surdă a robiei în care am fost și încă mai suntem ținuți. Simțea că arde de dorul eliberării românilor din neagra uitare de Sine în care era menținută. * Părintele Kalinic își mângâie ușor bărbia, meditând la acestă suferință sufletească pe care o trăia Codrin, apoi continuă: - Aș vrea să vorbim acum despre un bun prieten de-al lui Eminescu, un alt mare suflet al nemului românesc: Nicolae Densușianu. - Dacia Preistorică, o lucrare absolut impresionantă, spuse Codrin, ai cărui ochi se luminară rapid. - Așa-i, spuse părintele Kalinic. Chiar dacă în carte se face trimitere doar către Dacia Hiperboreană, ea este o carte fundamentală pentru trecutul istoric al omenirii. Densușianu a realizat o muncă titanică, neobosită, timp de 26 de ani, pentru a investiga și a pune cap la cap toate izvoarele antice ale vremii, cu privire la protoistoria spațiului nostru mioritic. Întreaga carte este un omagiu adus Sufletului Neamului Românesc, într-un timp al zeilor hiperboreni, care au știut să transforme întreg spațiul geografic într-un loc edenic, marcând anumite zone energetice prin simboluri megalitice care să ne amintească peste timp de adevărata spiritualitate a acestor locuri. Marele merit al lui Densușianu este faptul că a realizat această arheologie spirituală nu numai pe zona carpato-danubiano-pontică, ci printr-o cercetare laborioasă, pe întreaga zonă a Europei. După îndelungi căutări pe teren, corelând bineînțeles cu izvoarele antice, a descoperit fără putință de tăgadă că în Polus Geticus Hiperboreus se află „țâțânele lumii“ sau Axis Mundi. Că, la noi și nu în altă parte se află Vârful Omu către care își îndreapă necontenit privirea Marele Sfinx Planetar aflat pe Platoul Babele. Platoul Înțelepților Patriarhi este în adevăratul sens al cuvântului 142


Pământul făgaduinței

Legendarul Vârf Omu

Platoul Zeilor (Înțelepților) Nemuritori, căci într-un plan subtil, pe întregul platou al Bucegilor se desfășoară lumea cea tainică a preafericiților zei nemuritori. Dar despre aceste aspecte vom vorbi atunci când vom accesa drumul inițiatic al Kogayonului. Teritoriul țării noastre a fost recunoscut, mai ales începând de la Maria Giumbutas încoace, ca fiind vatra vechii Europe, însă pe timpul marilor înțelepți ai antichității Dacia era numită Terra Mater – izvor al abundenței și al tuturor bunătățurilor, leagăn al marilor zei greci și latini. Cunoscând spiritualitatea arhetipală străbună vom realiza valoarea inestimabilă a Sufletului acestui neam omenesc. Iată ce declară Dr. Istrati despre Nicolae Densușianu: „Rar s-a văzut un om mai hotărât în a-și sacrifica vieața lui – căci el de 40 de ani nu mai trăia decât pentru un anumit scop, - care să părăsească toate plăcerile vieții, să se izoleze de lume, să renunțe la familie, să se despartă voit și hotărât de tot și toate, pentru a-și consacra toată activitatea de care era capabil, realizării numai unui vis frumos ce ducea la desmormântarea unui trecut de aur al neamului său. Modest, inteligent, foarte cult, era cunoscător profund al limbii latine și eline, a germanei, francezei, italienei și maghiarei. Căutătura lui limpede, ca și cugetul său curat; vorbirea sa rară, 143


Sufletul Neamului Românesc

deslușită, așezată din toate punctele de vedere, îți arătau îndată o fire de seamă și un om simțitor. Deșertăciune nu era în el; goliciunea, care amețește pe atâția la noi, era străină firii lui. Puțin pretențios, natural, fără metehne, fără dorințe care chinuiesc și strică societății. El căuta liniștea, seriozitatea și relațiile sănătoase. Se mulțumea cu puțin; toată viața lui stă dovadă. Densușianu era un patriot adevărat, nu încrezut, nu închipuit, cu atât mai puțin un înșelător. Tot focul de care era capabil o astfel de fire aleasă servia să încălzeazcă, în inima lui, iubire de neam și contribuia a-l face să renunțe la tot, să se sacrifice cu desăvârșire pe el pentru a mai adăuga ceva la înălțarea neamului său. Și ce iubire aleasă, curată, fu aceasta; dornică numai de a pune în lumină, cât mai mult, părțile bune ale neamului românesc, și a-i arăta trecutul cât mai înalt, pentru a-i asigura urcarea mai sigur în viitor ! El închină astfel toată suflarea lui neamului din care a ieșit. Densușianu... era dintre acei care iubesc, iubesc cu patimă toată țara locuită de Români, fără anume hotare decât acelea ale graiului nostru iubit, pământ care a fost roșit de sângele eroilor și martirilor noștri, patria vecinică a doinei fermecate și a cosânzenelor cu feți frumoși, cari fac să ne sboare gândul înălțându-se tot mai sus. Dacia, Dacia Felix, era patria lui Densușianu. Dacia protolatină, Dacia pelasgă, iată idealul său, iată ce doria inima lui și pentru a cărei înălțare a muncit și s-a sacrificat. Dacia Preistorică a lui Densușianu conține o dublă revelație. Ni se arată în ea, mai întâiu un om extraordinar de cult, de larg văzător, și urmărind cu o hotărâre de fier ideea pentru dovedirea căreia și-a dat el liniștea și viața. În al doilea rând ni se descopere un trecut, aproape de tot necunoscut, trecut de fală pentru Dacia, timp de glorie nemărginită pentru cei ce au stăpânit aceste locuri și pe care Densușianu ni-i arată, ni-i dovedește, ca străbunii noștri direcți. Cât a cetit omul acesta este de necrezut. Sunt peste o sută dosarele și caietele cu mii și mii de note adunate. Clasicii îi cunoștea adânc, pe Ovidiu în mare parte pe de rost, în ce privește Dacia el îi studiase nu cu 144


Pământul făgaduinței

pagina, dar cu rândul... În scurta sa autobiografie, pentru Enciclopedia din Sibiu, găsesc în această privință următoarele deslușiri: „...dânsul deplin convins că sub vălul cel întunecat al seculelor înnainte de a. 1290 zace ascunsă una dintre cele mai importante părți ale istoriei române, formarea naționalității și constituirea diferitelor state române din orientul Europei, se hotărî a se devota cu tot zelul studiilor relative la această Nicolae Densușianu (18 aprilie 1846 – 24 martie 1911) - Românul Absolut epocă obscură din istoria poporului român. Pentru acest scop întreprinse în a. 1887 o călătorie științifică în Italia. Trecu prin o țară unde studie în biblioteca Academiei croate din Agram toate colecțiunile de manuscrise inedite cu privire la Vlachii sau Românii din partea meridională a Croației, călători prin statele acestor Români așezați lângă râul Culpa, însă astăzi slavizați. Trecu de aici în Istria unde cercetă în satele Românilor de acolo, de la care adună un material important de limbă și tradițiuni. Călători în Dalmația, pentru mai mult timp la Ragusa, unde studie și copie documente din arhiva cea mai veche a republicei ragusane, ale cărei acte încep încă în sec. al XII-lea. De la Ragusa călători apoi la Roma, unde petrecu în curs de 7 luni studiind în Biblioteca și Arhiva Vaticanului Regestele Pontificilor romani, care încep încă în sec. al VII, apoi spre a se convinge din propia experiență despre obiceiurile și modul de vieață al poporului țăran din Italia călători prin campania neapolitana, Apulia, Calabria, și Sicilia întorcându-se în țară cu un însemnat material istoric și etnografic.“ 145


Sufletul Neamului Românesc

Densușianu deschide cercetătorilor o nouă lume. Geneza popoarelor europene va fi de sigur altfel văzută și explicată cu mult mai precis pe viitor. Mai rămâi uimit să vezi un fapt extraordinar, care arată continuitatea arhimilenară a populațiunii Daciei, și puterea conservatoare a neamului nostru. Luând ca bază textele scriitorilor vechi, începând cu Homer, cari pe vreme au lăsat urmașilor ceea ce ei știau despre începuturile omenirii, în aceste părți, rămâi uimit să vezi cum, până la detaliu, toate acestea se află cuprinse și în legendele și baladele române. E de necrezut și depășește închipuirea aceea ce dezgroapă Densușianu din acest punct de vedere. Atâta abundență de dovezi, scoase de unde nu crezi, adunate cu liniște și pricepere te uimesc. Acum înțelegem de ce Densușianu se retrăsese din lumea actuală: el trăia sub povara unei mărețe lumi, cu totul însă necunoscute nouă. Să ne închinăm memoriei lui ! Înaintea morții sale, N. Densușianu văzu tipărite 1120 de pagini. Lucrarea completă are 1152 de pagini.“ (Dr. C.I. Istrati - București, August 1912) Dacia Preistorică este Cartea de Vizită a neamului românesc. E cam mare, e cam grea, dar asta e... din ea se desprinde cea mai frumoasă sau mai bine spus, cea mai luminoasă lecție de istorie a neamului omenesc. Pentru aceste aspecte și-au sacrificat întreaga viață Eminescu, Densușianu și un întreg șir de martiri, pentru ca noi să devenim conștienți de forța spirituală neobișnuit de mare care așteaptă să fie valorificată de fiecare dintre noi, prin raportarea directă la Sufletul acestui neam. Le transmitem încă de pe acum, acelora care se raportează sau invocă plini de umilință, comuniunea cu Sufletul Neamului Românesc, înainte de a începe acțiunile lor spirituale, că vor fi susținuți cu o forță ocultă triplă. Pentru o ființă umană care este obișnuită cu energiile spirituale, îi va fi ușor să simtă această diferență calitativă. - Asta da grație, spuse Codrin fericit. - Așa-i, având o anumită stare se umilință, trebuie doar să ceară, chiar și întreaga zi, căci cu cât vor cere mai mult cu atât vor primi mai mult, ei acționând astfel conform învățăturilor biblice: „cere și ți se va da“, „bate – la poarta cunoașterii divine – și ți se va deschide“. 146


Pământul făgaduinței

* După o scurtă pauză în care cei doi au adus prinos de laudă acestui suflet ales al neamului, părintele Kalinic spuse: - Premergător lui Densușianu îl avem pe Eminescu, iar înainte mergător acestora, avem geniul brâncușian. - Constantin Brâncuși, cel care a readus esența și transcendența artei pe care secolul XX o pierduse! zise Codrin ai cărui ochi se împrospătară de o lumină nouă. - În cultura universală, în afară de imaginea geniului eminescian, România mai apare cu două mari nume scrise cu majuscule: Eliade și Brâncuși. Mircea Eliade este considerat un guru al istoriei religiilor, iar Constantin Brâncuși un revoluționar de geniu al sculpturii moderne. Despre Ansamblul Vieții fără de Sfârșit de la Târgu Jiu, am mai vorbit. Masa Tăcerii sau Masa Apostolilor Neamului, Poarta Sărutului sau Monumentul Întregirii Neamului și Coloana Infinitului Iubirii sau Coloana Înălțării Neamului Românesc (Omenesc) sunt simboluri arhetipale ale înțelepciunii acestui neam, care ne permit să accedem la energia cea tainică a Muntelui Sfânt Kogayon – la identificarea cu Centrul, cu Sinele Suprem Nemuritor (Atman). S-a spus despre arta lui Brâncuși că este „o esențializare a mitologiei ancestrale, că atinge adâncul obârșiilor strămoșești“, dar mai ales „un instrument de contemplație“. Profitând din plin de libertatea creatoare din capitala artelor europene, Paris, dar fără să fie câtuși de puțin tulburat de confuzia estetică a epocii sale, acest om simplu numit Constantin Brâncuși a reușit să redescopere „frumusețea cea dintâi“, atât în trăire, cât și în exprimarea ei Brâncuși – Românul Absolut cu mijloace artistice. Geniul brâncușian ajunge să revoluționeze concepția lumii despre artă și frumos. Conștient de rostul său în lume, el spunea: „Ceea ce fac eu astăzi mi-a fost dat să fac!... căci eu știu că am venit pe această 147


Sufletul Neamului Românesc

lume cu o menire!“ și „De câte ori m-am apucat să realizez vreo operă, eu aveam sentimentul că un Ceva absolut misterios, înălțător și nesfârșit se exprima plenar prin ființa mea“ sau „Eu nu sunt nici suprarealist, nici baroc, nici cubist și nici altceva de soiul acesta; eu, cu noul meu, vin din ceva care este foarte vechi...“. Modest și retras, Brâncuși trăia într-o simplitate greu de înțeles pentru firile iubitoare de glorie ale artiștilor contemporani cu el, evita vâlva născătoare de renume și se autocaracteriza ca „prinț-țăran“, revendicându-se de la înțelepciunea strămoșilor săi din Carpați, atunci când spunea: „Eu mi-am iubit și nu mi-am părăsit nicio clipă strămoșii și filosofia lor milenară, a naturaleție. Nu sunt, oare, străbunii stâlpii destinului nostru? Sunt eu mai înțelept cu ceva decât tatăl meu, Nicolae Brâncuși, sau era Venizelos mai înțelept decât Platon?“. Brâncuși știa foarte bine că România este situată într-un spațiu spiritual deosebit, căci s-a consemnat vorba sa: „Aici, la hotarul dintre cele două lumi – Orientul și Occidentul – unde trăim noi, românii, eu presimt că avem, fără îndoială, un mare destin!...“ El considera că se înscrie în continuitatea unei înțelepciuni milenare, transmisă din tată în fiu, sub forma bunului simț ancenstral, al vorbei de duh, și al datinei strămoșești, dar și al contemplației și al rugăciunii profunde. Iată trei dintre rostirile sale pe acestă temă: „Aproape toți țăranii români știu, de la mic la mare, cea ce este de fapt bine și ceea ce este, de fapt rău. Tablele lor de valori, ce sunt pline de înțelepciune, sunt cuprinse în proverbele, în datinile și în doctrina ce le-a fost inspirată străbunilor lor de Dumnezeu ca și în filosofia plină de bun simț a naturaleței pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu.“ „Se poate spune că poezia pură și în mod dumnezeiesc inspirată este o rugăciune, însă eu știu că rugăciunea bătrânilor noștrii era o formă de meditație – adică o... tehnică filosofică plină de înțelepciune.“ „Împăcarea profundă cu sine ce face să apară în tine pacea dumnezeiască, se instaurează gradat în sufletul tău – atunci când te privești ca fiind o verigă din lanțul nesfârșit al înaintașilor și când nu încalci, nici măcar cu o iotă, prescripțiile pline de bun simț ale 148


Pământul făgaduinței

naturaleței eterne ce a fost lăsată de Dumnezeu.“ Exponent direct al înțelepciunii Kogayonului, Brâncuși declară: „Ne regăsim cu toții la sfârșitul unei mari epoci și este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor, pentru a regăsi ceea ce s-a pierdut.“ Ideea reîntoarcerii la Centru - la Muntele Sfânt Kogayon ca și simbol al Sinelui Suprem Nemuitor (Atman) în Manifestare, a fost Brâncuși abordată și de Mircea Eliade: „simbolismul (19 februarie 1876 – 16 martie 1957 Centrului este strâns legat de cel al Muntelui, căci în Centrul în cauză se înalță Muntele Cosmic.“ Nu întâmplător, o tehnică străbună a Kogayonului, mult iubită de Brâncuși, dar care acum, este folosită cu succes doar de cei care au fost inițiați în meditația Yoghină, este ceea ce el numea „exercițiul de respirație rostind ritmic cuvântul sacru AUM“. Iată, de pildă, cum o învăța Brâncuși pe prietena sa, Eileen Lane: „Gândește-te adeseori la cuvântul sacru AUM... Este un cuvânt sacru care ne ajută să ne identificăm cu ceea ce numim Dumnezeu. Imaginează-ți cuvântul sacru AUM ca fiind lumina atotputernică, dragostea atotcuprinzătoare, ritmul cosmic, creativitatea mereu prezentă, cunoaștere nelimitată. Consideră-l treapta cea mai înaltă pe care o poate atinge conștiința noastră. Această stare poate fi atinsă numai îndepărtând din minte gândurile rătăcitoare, dorința neclară, stânjeneala. Asemenea celorlalte lucruri de preț, eliberarea spirituală nu poate fi obținută fără efort și fără perseverență.“ Aforismele maestrului de la Hobița dau măsura geniului său, dar și a maturității spirituale pe care a atins-o: „Atunci când încetăm să mai fim copii, suntem deja morți.“ „Duceți-vă și îmbrățișați Columna Infinirii cu palmele mâinilor deschise! Apoi, priviți-o înălțându-vă ochii plini de recunoștință către Dumnezeu și veți cunoaște în felul acesta – sau veți intui – prezența Sinelui celui nemuritor al cerului.“ 149


Sufletul Neamului Românesc

„Coloana fără Sfârșit, Coloana Recunoștinței fără de Sfârșit, este transcenderea glorioasă a labirintului, prin iubire și aspirație neîncetată către Dumnezeu“ „Viața ființelor umane se aseamănă cu o spirală ascendentă sau descendentă. Nu știm în ce direcție este ținta ei, dar trebuie să mergem în direcția pe care o credem cea justă.“ „India...! Mă simt întotdeauna în India ca la mine acasă. Ceea ce îmi place foarte mult în India este misterul... În India, am găsit înțelepciunea mea milenară, ce era păstrată sub ploile occidentului și sub veșmintele înșelătoare ale tuturor stupidităților; acolo am găsit pacea profundă, demnitatea lipsită de trufie și amabilitatea fără de slugărnicie“. „Ceea ce este real este numai esența divină nemuritoare. Iar dacă te apropii de esența ultimă și reală a lucrurilor și a ființelor, ajungi în felul acesta la o fascinantă simplitate.“ „Cei mai mulți dintre noi nu mai avem niciun acces la spiritul Lumii, poate fiindcă nici nu-l căutăm în noi înșine; trebuie însă să nu uităm că trupul omenesc nu are nici el o structură diferită de cea a Universului. Statuile mele sunt și rămân ocaziuni ale meditației profunde.“ „În fiecare om zac o mulțime de energii divine nebănuite, asemenea diamantelor ce sunt ascunse în pământ. Fiecare ființă umană își are diamantele sale. Fiecare om își are diamantul său cel mai de preț.“ „Săpând necontenit în fântânile interioare ale universului meu lăuntric, eu am dat de izvorul tainic al vieții veșnice și al tinereții fără bătrânețe. Așa consider eu că este arta divin inspirată: tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.“ Numai cel care transcende lumea iluzorie a suferinței umane și rămâne ferm stabilit în Sinele Suprem Nemuritor (Atman), poate spune precum Brâncuși: „Nu mai aparțin și nu mai sunt demult al acestei lumi: sunt detașat, sunt departe de mine însumi, desprins complet de propiul meu trup – mă aflu, extaziat, printre ideile divine și printre lucrurile esențiale“. În acest fel vom înțelege declarația sa extraordinar de profundă, „nu 150


Pământul făgaduinței

cred în suferința creatoare“, căci într-adevăr, Sinele Suprem Nemuritor (Atman) este doar Beatitudine, Binecuvântare și Bucurie a Totului. Eliade spunea despre Brâncuși: „Frământările sale erau, ca prin lucrările pe care le-a creat, să determine omul – să mediteze și să se descopere pe sine, să se identifice în sfârșit cu adevărata lui ființă, ca fiind Atman și să se recunoască drept ceea ce a fost de la început și n-a Mircea Eliade – Gânditorul de la Hamangia încetat niciodată să fie“. * Deci, avem pe Eminescu – Românul Absolut, avem pe Densușianu cu Dacia Preistorică - pe care o vom declara Arma secretă a lui Eminescu, avem pe Brâncuși care rescrie și el istoria artei prin capodoperele sale nemuritoare - îl vom încadra la Arta Sacră a Kogayonului, și avem pe înțeleptul Eliade cu Istoria Religiilor - pe care o să-l numim și Gânditorul de la Hamangia. Marele savant al Istoriei Religiilor, se consacrase studiului filozofiei încă din perioada anilor de școală. După o pubertate dedicată unui intens studiu solitar, începând din 1925, adolescentul este aproape în unanimitate recunoscut ca „șef al generației“ sale. Încă din timpul școlii el învață franceza, engleza și italiana, studiind în paticular persana și ebraica. Dorind să-și lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, dominantă pe atunci în România, Eliade întreprinde o călătorie în Italia, iar la întoarcere își dă teza în filozofia Renașterii (1928). După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o bursă particulară, la 28 noiembrie 1928 pleacă în India, unde începe să studieze sanscrita și yoga cu profesorul dr. Surendranath Dasgupta, în Calcutta. După 3 ani se întoarce în București, unde își dă doctoratul în filozofie cu o dizertație despre yoga. În 1933 capătă popularitate romanul Maitreyi, urmat de mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice. 151


Sufletul Neamului Românesc

Pe la mijlocul anilor ‘30, Eliade devine activ în lupta pentru trezirea conștiinței naționale, aderând la Mișcarea Legionară, condusă pe atunci de Corneliu Zelea Codreanu. Părintele Kalinic luă o altă carte din raftul bibliotecii și începu să citească pasaje din articolele lui Eliade de atunci: „După cum se știe, de la originile statului nostru modern, doctrina politică a fost întotdeauna împrumutată. Ce să mai vorbim de groaznicele doctrine băgate cu de-a sila în mintea surtucarilor nostri, de la bonjurism și liberalism până la sindicalism și “Cultul Patriei”? Să ne oprim numai la ultima dintre aceste bâlbâieli în stil mare; la “dreapta” și la “stânga” noastră. Am văzut că există “dreaptă” și “stângă” în Apus – am inventat și noi una. Să avem și noi “dreapta” noastră! Să avem și noi “stânga” noastră! În fond, ce avem noi de-a face – cu nevoile neamului nostru – cu asemenea scheme apusene?! Pentru noi, pentru istoria și realitățile noastre de azi, există numai două drumuri: înainte și înapoi, revoluție sau reacțiune... Ce căutăm noi la dreapta sau la stânga, n-am înțeles niciodată. Cum putem noi imita hitlerismul care persecută creștinătatea sau comunismul care incendiază catedralele (vezi telegramele de la Paris de acum douã zile) – îmi stă mintea în loc, dar nu înțeleg. Huligani și barbari sunt și comuniștii incendiatori de biserici – ca și fasciștii prigonitori ai evreilor. Și unii și alții calcă în picioare omenia, credința intimă pe care e liber s-o aibă fiecare individ. Și unii și alții se răscoală teluric contra sâmburelui dumnezeiesc din fiecare om, contra credinței și omeniei lui. Priviți dreapta: oameni decapitați în Germania, gânditori prigoniți în Italia, preoți creștini schingiuiți în Germania, evrei expulzați. Priviți stânga: preoți creștini puși la zid în Rusia, libertatea de gândire pedepsită cu moartea, huliganismul comuniștilor de la Paris, acei bravi comuniști francezi, care militează pentru un înalt ideal umanitar își inaugurează Evul incendiind catedralele. Frumos ideal! Frumoase perspective! Amintiți -vă cazul Spaniei. După odioasa dictatură a imbecilului Primo de Rivera – autor al atâtor crime politice, care a expulzat pe Miguel de Unamuno – vine revoluția “de stânga”, cu catedrale incendiate, cu preoți schingiuiți, cu călugărite violate. Parcă n-ar mai exista omenie... 152


Pământul făgaduinței

Și totuși, oameni inteligenți se încăpățânează să introducă această ţară blândă în Codul Bunului Călău hitlerist sau Codul Bestiei Roșii marxist. Nu, domnilor, nu vă lăsați păcăliți de vorbe. Tot atâta sânge nevinovat se va vărsa pe străzi, fie că “puterea” va fi cucerită de “stânga”, fie de “dreapta”. Vom vedea bătrâni cu capetele sparte, oameni puși la zid și femei necinstite – și într-un caz , și în celălalt. Și ne vom trezi mai păcătoși, mai îngreunați de viața aceasta tristă – și în dimineața steagului roșu, ca și în dimineața cămășilor verzi. Este aceeași barbarie în amândouă părțile. Aceeași dictatură a brutei, a imbecilului, și a incompetentului – și în Rusia, și în Germania. Cine simte înapoia lui Istoria, cine simte Dacii loiali și modestia voievozilor și dârzenia răzeșilor, cine simte că pe acest pământ românesc s-a vărsat atâta sânge numai pentru a păstra neștirbită omenia – și în care cauză am pierdut cultura și civilizația, în veacuri de luptă – acela nu-și poate uita mintea nici la stânga, nici la dreapta. Pentru acela, există numai un drum: înainte. (Contra dreptei și contra stângii - În Credință, An II, 14 Februarie 1934) „Imoralitatea clasei conducãtoare românești, care deține “puterea” politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia natională în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit ţărănimea, că s-a introdus politicianismul în administrație și învățământ, că s-au desnaționalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva siguranței statului și toate aceste atentate contra ființei neamului nostru, ar putea – după marea victorie finalã – să fie iertate... Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase și mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă – luntrea statului nostru este condusă de niste piloți orbi. Acum, când se pregătește marea luptă după care se va ști cine merită să supraviețuiască și cine își merită soarta de rob – elita noastră conducătoare își continuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme moarte. Nici nu mai găsești cuvinte de revoltă. Critica, insulta, amenințarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii aceștia sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de căpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins... 153


Sufletul Neamului Românesc

…Dar piloţii orbi stau surâzători la cârmă, ca și când nimic nu s-ar întâmpla. Nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a știut și nu știe ce înseamnă un stat. Și asta e destul ca să începi să plângi.“ (Piloții orbi - Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937) „Un neam care a dovedit uriașe puteri de creație, în toate nivelurile realității, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democrație balcanizată și într-o catastrofă civilă. Puține neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuți ca neamul românesc. Unitatea lingvisticã este aproape un miracol (limba română este singura limbă romanică fără dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din sud-estul Europei. Puterea de creație spirituală a neamului nostru stă mărturie în folclor, în arta populară, în sensibilitatea religioasă. Un neam hărăzit cu atâtea virtuți – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fără să-și fi împlinit marea sa misiune istorică? Poate neamul românesc să-și sfârșească viața în cea mai tristă descompunere pe care-ar cunoaște-o istoria, surpat de mizerie și sifilis, cotropit de evrei și sfârtecat de străini, demoralizat, trădat, vândut pentru câteva sute de milioane de lei? Oricât de mare ar fi vina părinților nostri, pedeapsa ar fi prea neînduplecată. Nu pot crede că neamul românesc a rezistat o mie de ani cu arma în mână, ca să piară ca un laș, astăzi, îmbătat de vorbe și alcool, imbecilizat de mizerie și paralizat de trădare... În timp ce toate revoluțiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de către o clasă socială sau de către un om, revoluția legionară are drept țintă supremă: mântuirea neamului, împăcarea neamului românesc cu Dumnezeu, cum a spus Căpitanul. De aceea sensul Mișcării Legionare se deosebește de tot ceea ce s-a făcut până astăzi în istorie, și biruința legionară va aduce după sine nu numai restaurarea virtuților neamului nostru, o Românie vrednică, demnă și puternică – ci va crea un om nou, corespunzător unui nou tip de viață europeană. Omul nou nu s-a născut niciodată dintr-o mișcare politică – ci întotdeauna dintr-o revoluție spirituală, dintr-o vastă prefacere lăuntrică. Așa s-a născut omul nou al Creștinismului, al Renașterii etc., dintr-un desăvârșit primat al spiritului împotriva temporalului, dintr-o biruință a duhului împotriva cărnii. Omul nou se naște printr-o adevărată trăire și 154


Pământul făgaduinței

fructificare a libertății... Cred în destinul neamului nostru; cred în revoluția creștină a omului nou; cred în libertate, în personalitate și în dragoste. De aceea cred în biruința Mișcării Legionare, într-o Românie mândră și puternică, într-un stil nou de viată, care va transforma în valori spirituale de universală circulație bogățiile sufletului românesc….“ (Buna Vestire, An I, 17 Decembrie 1937) Acesta era scopul declarat al Mișcării Legionare care a adunat rândurile unei întregi țări: O Revoluție Spirituală! O Profundă Transformare Lăuntrică! Fiecare om este conștient că aceasta este adevărata libertate care transformă realitatea în care trăim, într-un pământ al făgăduințelor. Eliade se va distanța însă de Mișcarea Legionară oripilat de crimele care au fost comise, mai apoi, după infiltrarea lui Horia Sima la conducere. Între anii 1933-1940, simultan cu o intensă activitate beletristică și publicistică, ține cursuri de filozofie și de istoria religiilor la Universitatea din București. În timpul războiului este atașat cultural ambasadei României la Londra (1940-1941) și al delegației române de la Lisabona (1941-1946). Din 1946 se stabilește la Paris, unde predă istoria religiilor la o școală de înalte studii, iar apoi la Sorbona. Fiind solicitat în SUA, începând cu 1957 Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea Loyola. Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primind mai multe doctorate honoris causa: Academia Britanică, Colegiul din Boston, Academia Belgiană, Universitatea Sorbona din Paris, etc. La 11 mai 1966 devine membru al Academiei Americane de arte și științe. Câțiva ani mai târziu vizitează Suedia şi Norvegia şi participă la Congresul de istorie a religiilor. În anul 1977, Mircea Eliade primește premiul Bordin al Academiei Franceze, iar în anul 1985 devine Doctor Honoris Causa al Universităţii din Washington. Din anul 1961 până la moartea sa, Mircea Eliade va fi conducătorul publicației History of Religions. 155


Sufletul Neamului Românesc

Operele lui Eliade (aproximativ 80 de volume) au făcut înconjorul lumii, iar acesta a fost apreciat de cei mai duri critici din acele vremuri. În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editînd cele 18 volume de enciclopedia religiilor şi aducând mari contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago, îi poartă Mircea Eliade (9 martie 1907 – 22 aprilie 1986) numele ca dovadă a vastei sale contribuții - Românul Absolut la literatura specializată din acest domeniu. Este pentru prima oară în lume când unei catedre universitare i se atribuie numele unei personalități în viață. Iată o parte dintr-un interviu luat lui Mircea Eliade, în anul 1971, de către Adrian Păunescu: „Adrian Păunescu: Cineva observa de curând că sunteţi obsedat de călătorie, în literatura dumneavoastră şi, iată, şi în viaţa dumneavoastră Mircea Eliade: Motivul călătoriei, motivul eternei plecări. E adevărat. Încă din adolescenţă îmi plăcea să plec, să călătoresc. Cunoşteam foarte bine munţii, mai bine ca toţi din generaţia mea, şi am fost printre primii în Delta Dunării atunci când numai Sadoveanu ştia de ea. Dar acestea, ca şi călătoriile în India şi Europa, eu le leg de tradiţia noastră păstorească. Ştii, noi avem două tradiţii: tradiţia agricultorului, sedentar, de la care vin atâtea superbe obiceiuri, şi al cărui univers de valori domină literatura noastră şi tradiţia păstorească. În afară de baladele create de păstori, noi nu avem în literatură contribuţia spirituală a păstorilor, aceşti “navigatori pe uscat” cum le spunea Constantin Noica. Deci mă simt integrat în această tradiţie arhaică românească. Adevărul este că păstorul aduce elemente exotice în folclorul nostru, păstorul care-şi poartă turmele din Carpaţi până-n Marea Azov. El are prilejul să cunoască şi să stea de 156


Pământul făgaduinței

vorbă cu oameni din alte culturi, aparţinând altor religii. Păstorul reprezintă elementul universal al tradiţiei noastre. Să ne gândim ce “pastori” avem noi: Spătarul Milescu, Cantemir şi, probabil, Haşdeu. Ce a rodit cu mult spor şi foarte frumos în cultura noastră derivă din tradiţia sedentară, a agricultorilor. Adrian Păunescu: Eu nu cred că literatura dumneavoastră este în două feluri. Eu nu văd distincţia fundamentală dintre proza dumneavoastră despre India şi proza dumneavoastră fantastică. Eu cred că în prima parte a vieţii dumneavoastră, plecând în India, aţi ales o împrejurare fantastică şi care a devenit motiv în literatura dumneavoastră. Proza dumneavoastră este numai fantastic de ficţiune. Mircea Eliade: E adevărat ce spui, şi anume că partea întâi a literaturii mele este fantastică din cauză că India este ea însăşi fantastică. Da. Şi lucru mai adevărat, eu studiam atunci istoria religiilor indiene, mă interesa în special Yoga, deci tocmai tehnica de a ieşi din concretul imediat, tehnica transfigurării şi a transmutaţiei lumii. Am fost totdeauna fascinat de ceea ce numesc “irecognoscibilitatea miracolului”: acesta este elementul de unitate al prozelor mele realiste, şi fantastice, şi totodată, al cercetărilor mele de istoria religiilor. De ce un “miracol” nu este imediat recognoscibil! Mă obseda de copil acest episod din basmele noastre: Făt-Frumos trece prin mai multe încercări iniţiatice. Dacă nu reuşeşte, îşi pierde capul. Sunt 12 mere, care toate par de aur, dar unul singur este de aur. Făt-Frumos trebuie să ghicească din prima încercare mărul care este cu adevărat de aur. Mărul de aur este irecognoscibil printre celelalte mere care par de aur, dar nu sunt. Asta este problema care m-a pasiont în istoria religiilor. Sacrul şi suprafirescul sunt aşa de amestecate în realitatea profană, încât nu se disting. Prezenţa unei sacralităţi irecognoscibile în realitatea profană, acesta este elementul de unitate al scrisului meu. Filozofia mea reprezintă omul treaz din mine, literatura reprezintă în plus universul meu imaginar, oniric, la fel de “real” şi el, pentru că de-acolo vine atâta viaţă reală. Adrian Păunescu: De ce literatura dumneavoastră. este scrisă în limba română? Mircea Eliade: E simplu. Cred că n-aş putea să scriu în altă limbă, cât de bine aş cunoaşte limba respectivă. Literatura este o expresie totală a 157


Sufletul Neamului Românesc

fiinţei umane, nu numai a conştientului, ci şi a inconştientului. Este limba în care visezi, îţi imaginezi, în care raţionezi. N-aş crede că aş putea să scriu literatură în altă limbă decât în limba română. Adrian Păunescu: Credeţi, de exemplu, că dl Eugen Ionescu scrie în franţuzeşte şi visează tot în franţuzeşte? Mircea Eliade: Nu ştiu. El, fiind bilingv, ar putea să viseze şi în franţuzeşte, şi în româneşte. Eu înţeleg că el nu putea să scrie decât în franţuzeşte, pentru că trebuia să se adreseze publicului parizian. Înţeleg foarte bine de ce el şi Cioran au scris în franţuzeşte. Pentru că îşi cunoşteau publicul. Dar eu sunt într-un anumit sens şi un om de ştiinţă, silindu-mă să fiu obiectiv în cercetările mele, şi atunci când fac literatură vreau să mă păstrez în acea spontaneitate a visului sau a copilăriei. Cum se ştie, tot ce facem noi în literatură este o nostalgie a copilăriei şi adolescenţei, adică partea cea mai spontană şi mai creatoare a vieţii! M-au întrebat mulţi de ce nu mi-am tradus eu însumi literatura în englezeşte, de exemplu. Probabil că aş fi putut s-o fac, dar prefer să traducă alţii. Cred că nu puteam să scriu literatură decât în româneşte. Dar cred că nici n-ar fi trebuit să scriu altfel pentru că limba în care am scris şi scriu încă este continuitatea mea nu doar cu trecutul meu, ci cu tot trecutul culturii româneşti. N-am vrut să mă simt deloc un exilat, un om rupt de neamul lui, un om care începe o nouă carieră. Am început, da, o nouă carieră, în care s-a întâmplat să fiu foarte norocos, dar era o carieră ştiinţifică. Adrian Păunescu: Iertaţi-mă. Dar dumneavoastră spuneţi într-unul din jurnalele pe care le-am citit: “Am patruzeci de ani şi trebuie să încep o nouă carieră, în faţa unui nou soi de public...” Mircea Eliade: Mă refeream, evident, la cărţile de filozofie, orientalistică şi istoria religiilor. În ceea ce priveşte literatura, am simţit nevoia să scriu în româneşte pentru a nu pierde continuitatea şi a mă simţi rupt în două. E adevărat că această încăpăţânare de a scrie în româneşte a făcut ca o parte din producţia mea literară să nu “treacă”, să rămână necunoscută în occident... Adrian Păunescu: Şi în acelaşi timp necunoscută în România. Mircea Eliade: Da, dar acest risc a trebuit să-l iau pentru că mi s-a părut mai importantă unitatea mea cu limba română şi cu spiritul neamului românesc. 158


Pământul făgaduinței

Adrian Păunescu: E un lucru sublim. E unul din lucrurile emoţionante pe care eu le-am aflat despre dumneavoastră... Adrian Păunescu: Cine va fi semnificativ mâine pentru spiritualitatea românească de azi? Mircea Eliade: Nu aş da nume. Credinţa mea e că vor fi semnificativi aceia care vor anticipa soluţiile pozitive, noi, astăzi greu de ghicit. Nici un nihilism al desperării, nici refuzul în absurd nu cred că ar fi soluţia pentru a putea interesa oamenii care vor trăi peste 50 de ani. Cei care vor găsi totuşi o ieşire, cei care vor reuşi să facă din ameninţarea morţii un act de creaţie, ca în “Mioriţa”, aceia vor da un răspuns creator şi geografiei, şi destinului istoric. Existenţialismul a fost o descoperire importantă pentru generaţiile de după al doilea Mircea Eliade război mondial, dar marile răspunsuri vor fi date Suflet însetat de Absolut de cei care vor găsi sensul şi bucuria de a lucra, de Universitatea din Calcutta (1928-1931) - India a crea, de a exista, în ceea ce e aparent un infern, o închisoare planetară, un univers al absurdului şi fără sens. Viitorul e, cred, al celor care vor reuşi să spună: “Ei, şi?” sau “Dar dacă, totuşi, există o ieşire?” Dar nu cu cuvinte, nu aşa, în formule - ci în propria lor viaţă şi în opera lor. “ Aprofundând vechile tradiții spirituale ale omenirii, Eliade valorifică în opera sa acele mistere neelucidate ale științelor de frontieră în care se încardează religia, credința sau paranormalul - cum mai este numit adesea fenomenul mistico-religios. El intuiește că „descoperirea simbolului, după atâtea secole de opacitate“, va înlesni procesul regăsirii de sine, conducând treptat dar sigur, către o cunoaștere transpersonală care se înalță deasupra tuturor experiențelor umane. Însetat de cunoaștere, Eliade a fost primul european care a reușit să realizeze o sinteză unificatoare a tuturor religiilor, vorbind de acum înainte atât în lucrările sale științifice, cât și în capodoperele sale, despre ieșirea din timp, yoga și transcendență, ca fiind calea spre libertatea absolută. Iată și câteva cărți cu tematică directă către studiul disciplinei yoga: 159


Sufletul Neamului Românesc

Tehnici Yoga, Psihologia Meditației Indiene, Introducere în tantrismul secret, Patanjali și Yoga, Yoga – Nemurire și Libertate. Cartea Yoga – Nemurire și Libertate, a început-o după perioada celor 3 ani de studii la Universitatea din Calcutta (1928 – 1931) și după o retragere spirituală de 6 luni în ashram-ul din Rishikesh, Himalaya. Iată ce informații prețioase ne aduce Eliade în urma studiului său aprofundat, referitor la înțelepciunea milenară yoghină: „India s-a dedicat, cu o rigoare nicăieri egalată analizei diferitelor condiționări ale finței umane... Marile descoperiri ale gândirii indiene vor sfârși prin a fi recunoscute. Este imposibil, de exemplu, să nu se țină seama de una dintre cele mai mari descoperiri ale Indiei: cea a Conștiinței-Martor, conștiinței degajată de structurile ei psihofiziologice și de condiționarea lor temporală, conștiința celui „eliberat“, adică a celui care a reușit să se desprindă de temporalitate și prin urmare să cunoască adevărata, indicibila (nespusa) libertate. Cucerirea acestei libertăți absolute, a perfectei spontaneități constituie țelul tuturor filozofiilor și al tuturor tehnicilor mistice indiene. Este principalul motiv pentru care am considerat util să prezentăm pe larg teoriile și practicile Yoga.“ „Orice provincialism cultural fiind depășit prin însuși mersul istoriei, suntem forțați – europeni ca și neeuropeni – să gândim în termeni de Istorie Universală și să făurim valori spirituale universale.“ Eliade dedică cartea maestrului său: În memoria celui care mi-a fost guru Prof. dr. Surendranath Dasgupta, Sanskrit College, Calcutta. Eliade a fost discipol și al marelui mistic hindus dr. Swami Shivananda care a scris aproximativ 300 de cărți, prin care și-a răspândit mesajul divin despre înțelepciunea practică a sistemului yoga ca fiind o cale a iubirii și a extazului comuniunii permanenete cu Dumnezeu. În cartea Introducere în Tantrismul Secret, Mircea Eliade ne dezvăluie chiar o sinteză plină de înțelepciune a sistemului yoga: „Tantrismul a fost ultima descoperire făcută de știința occidentală în materie de spiritualitate indiană. Considerăm că însăși structura „TANTRISMULUI – este un fenomen dificil de înțeles pentru un occidental care nu a pătruns încă suficient de bine 160


Pământul făgaduinței

celelalte mari sinteze, anterioare, ale spiritualității indiene. ...TANTRISMUL, este prin urmare, ultima creație a Indiei. În el se concentrează, se întrepătrund și se fecundează reciproc, toate tradițiile spirituale autentice ale Indiei, de la cele mai vechi ritualuri VEDICE, până la cea mai recentă mistică VIȘNUITĂ. Dar această surprinzătoare concentrare de tradiții nu este sincretism. Este vorba aici, fără îndoială, de o nouă sinteză și putem spune chiar că acesta este cea mai grandioasă creație spirituală a INDIEI post-BUDISTE. ...TANTRISMUL reprezintă o nobilă și cutezătoare creație a spiritului indian; fără îndoială, același spirit autentic care ne-a dat UPANIȘADELE, BUDISMUL și VEDANTA. În KALI-YUGA, „epoca întunecată“, se precizează că doctrina TANTRISMULUI a fost revelată de către Zeiță, sau ETERNUL FEMININ, special pentru folosul omului modern, omul lui KALI-YUGA, adică a omului sceptic, inert și decăzut. Din acest punct de vedere, putem spune că, TANTRISMUL reprezintă doctrina și tehnicile spirituale tradiționale cele mai adaptate condițiilor și nevoilor acestei epoci crepusculare. O parte considerabilă de texte TANTRICE, având legătură cu procedeele secrete, este redactată într-un limbaj ascuns, SANDHYA BHASHA, un „limbaj crepuscular“, devenind, prin urmare, tocmai din această cauză aproape ininteligibilă fără ajutorul unui inițiat. Iată în continuare un exemplu, un vers din TANTRATATTVA, care ne asigură că, dacă «bând, bând, bând mereu noul, cădem la pământ, și dacă ne ridicăm și bem din nou – eliminăm riscul unei existențe viitoare», adică obținem eliberarea supremă. Comentariul spune: «În timpul primului stadiu al lui SATKACRA SADHANA (tehnică YoghinoTantrică de stăpânire acelor șase centri nervoși numiți CHAKRAS), neofitul (SADHAKA) încă nu poate să-și suspende suflul pentru un timp suficient de lung, care suspendare singură i-ar permite să practice concentrarea și meditația (prevăzute) în cazul fiecăruia dintre acești (șase) centrii. El nu poate, prin urmare, să rețină KUNDALINI în SUSHUMNA (vena mistică yoghină) dincolo de capacitatea sa de a-și reține suflul (KUMBHAKA). De aceea, el este obligat să revină pe pământ – adică în MULADHARA CHAKRA (care se regăsește la baza coloanei vertebrale și care este centrul „elementului pământ“), după ce a băut ambrozia celestă. Neofitul trebuie, prin urmare, 161


Sufletul Neamului Românesc

să practice acest exercițiu de nenumărate ori, iar printr-o practică atentă și continuă, cauza unei noi existențe (dorința), este definitiv îndepărtată» (de aici rezultând eliberarea). Ne dăm seama, după acest exemplu, de marea dificultate de a înțelege perfect sensul ocult al unui text TANTRIC... După BUDISMUL TANTRIC, PRAJNA, Înțelepciunea Supremă, manifestarea Zeiței, sau ETERNUL FEMININ, se găsește adormită în regiunea lui MULADHARA CHAKRA (care se află localizată și în afara corpului fizic, la nivelul zonei dintre anus și sex), în timp ce UPAYA, adică tehnica, procedeul asimilat lui BUDDHA VAJRA-SATTVA, se află localizat în regiunea creierului (SAHASRARA). Scopul esențial al disciplinei TANTRICE este să trezească Zeița (ETERNUL FEMININ) PRAJNA și să o facă să urce de-a lungul corpului (mai ales prin centrul coloanei vertebrale), până ce atinge BUDDHA (SUPREMUL MASCULIN) VAJRA-SATTVA și să se unească cu el (în SAHASRARA). În diverse forme ale TANTRISMULUI HINDUS, SHIVA (SUPREMUL MASCULIN), principiul Conștiinței Pure sau SPIRITUL DIVIN, se află în SAHASRARA, lotusul subtil cu o mie de petale al regiunii cerebrale, iar SHAKTI, Zeița (ETERNUL FEMININ), principiul forței creatoare universale, se află în MULADHARA-CHAKRA, sub forma unui mic șarpe (KUNDALINI), încolăcit acolo de trei ori și jumătate. La fel ca și în TANTRISMUL BUDIST, scopul tehnicii TANTRICE secrete hinduse, este de a trezi Zeița (ETERNUL FEMININ) și de a o uni plenar cu SHIVA (SUPREMUL MASCULIN), atingând astfel starea de beatitudine dătătoate de deplină libertate“ În TANTRA YOGA scopul comuniunii amoroase profunde și plenar transfiguratoare în care cei doi iubiți își controlează perfect energia sexuală, este, în realitate, întegrarea principiilor polare (+ și -) ale omului, transformarea sa accelerată într-un minunat ANDROGIN. Dar este vorba, de asemenea, și de un alt aspect: semnificația revoluționară a acestor practici TANTRICE, aici fiind vizate în special anumite practici ale BUDISMULUI târziu. Importanța acordată femeii frumoase, vitale, senzuale, rafinate și inteligente, unirea amoroasă și sexuală ridicată la rang de instrument al eliberării, în care cei doi iubiţi își stăpânesc și își sublimează foarte bine energia sexuală – toate acestea constituie o evidentă manifestare revoluționară ridicată împotriva metafizicii dogmatice, a moralei osificate 162


Pământul făgaduinței

și a religiei vechi. Legile sociale, prejudecățile și principiile etice trebuie să fie complet abolite în asemenea situații excepționale, pentru că sunt mai mult sau mai puțin iluzorii, parțiale și limitatoare pentru ființa umană ce aspiră la LIBERTATEA DEPLINĂ. Din această perspectivă, sunt aproape inutile ritualurile de modă veche, fie ele chiar și vedice; inutilă este de asemenea, renunțarea ascetică în care potențialele ființei, cum ar fi cel sexual, nu sunt complet transmutate și sublimate în energie spirituală, divină; inutile sunt rugăciunile rostite mecanic și lipsite de o trăire elevată și pofundă. Important este să se atingă starea beatifică de vacuitate, grație căreia trecem dincolo de multitudinea de forme iluzorii cosmice pentru a pătrunde extaziați în realitatea ultimă, divină, ascunsă în întregime ochilor și conștiinței neinițiaților și neiluminaților. Prin urmare, datorită faptului că permanent trăim într-o lume a iluziilor și a aparențelor, trebuie să fim totdeauna capabili să realizăm tot ceea ce este permis și binefăcător. Nu întâmplător, un text TANTRIC secret de importanța lui GUHYA-SAMAJA TANTRA afirmă hotărât că: „nimeni nu reușește și nu va reuși să obțină atât de repede și într-un mod atât de plăcut perfecțiunea divină prin realizarea unor tehnici dificile și plictisitoare; căci perfecțiunea spirituală și realizarea supremă pot fi cu ușurință cucerite prin satisfacerea intensă, profundă și PERFECT STĂPÂNITĂ a tuturor dorințelor.“ Același text precizează însă că ACTUL AMOROS-SEXUAL CU EJACULARE (DESCĂRCARE) NU ESTE NICIODATĂ ACCEPTAT SAU PERMIS și că TANTRICUL ADEVĂRAT NU POATE ȘI NU TREBUIE SĂ UCIDĂ VREODATĂ NU CONTEAZĂ CE ANIMAL, CĂ EL NU TREBUIE SĂ MINTĂ SAU SĂ FURE... Textele TANTRICE repetă adesea acest aforism: „Prin aceleași acte și trăiri amoroase frenetice, care uneori au făcut să cadă mulți oameni, care nu se controlau CI ERAU CONTROLAȚI DE FORȚELE GIGANTICE DECLANȘATE, în Infern, timp de milioane de ani, yoghinul TANTRIC ce se controlează perfect și stăpânește în permanență energiile infinite pe care le declanșează, obține fericirea nepieritoare și eliberarea sa finală!... Identificarea profundă și deplină a contrariilor (masculinul (+) și femininul (-)) este realizată în TANTRISM sub forma atingerii depline a stării ANDROGINALE, glorioase. 163


Sufletul Neamului Românesc

Trezirea gradată și ascensiunea controlată a lui KUNDALINI, înseamnă unirea ETERNULUI FEMININ (-) sau a „zeiței“, SHAKTI, cu SUPREMUL MASCULIN (+) sau a „zeul“, SHIVA, în interiorul corpului uman... Într-un anume moment superior al practicii, microcosmosul ființei umane împreună cu corpul devine complet unificat, ca un vas închis, care nu este altceva decât un simbol al unui MACROCOSMOS, perfect asimilat în MICROCOSMOSUL ființei yoghinului și senin. Cel care cu adevărat a atins această stare glorioasă, a depășit de o manieră radicală și aproape definitivă durerea existenței umane. El sau ea este un JIVAN-MUKTA, sau cu alte cuvinte, un ELIBERAT SPIRITUAL ÎN VIAȚĂ.“ * Părintele Kalinic puse cartea pe masă și îl privi cu atenție pe Codrin. Acesta spuse uimit: - Dar această învățătură tantrică eliberatoare este chiar Știința Kogayonului! Ea face parte din Sfânta Tradiție Străbună, fiind practicată de neamul înțelepților agatârși, descendenți ai zeilor hiperboreni. Apoi, după venirea Mântuitorului Zalmoxis, ea a fost menținută prin linia sacerdoților geto-daci până în zilele noastre, într-o formă pură, interioară, prin atingerea stării de sfințenie. E plin calendarul nostru cu sfinții creștini care s-au lăsat pătrunși de energia Duhului Sfânt (Maha Shakti), intrând astfel în comuniune permanentă cu Dumnezeu Tatăl (Supremul Absolut). Tantra este chiar știința secretă a caduceului alchimiei interioare! - Așa-i, spuse părintele Kalinic privindu-l cu atenție pe Codrin, care medita în continuare la toate aceste aspecte. - Acum înțeleg, spuse Codrin, de ce tantra este atât de combătută în ziua de astăzi. Pentru că este cea mai puternică formă de yoga. Imperiul Întunecat încearcă să denigreze în permanență sistemul tantric, tocmai pentru ca oamenii să nu aibă acces la această înțelepciune eliberatoare, menținându-ne într-o sclavie permanentă a simțurilor, prin pierderea potențialului creator, care alchimizat (sublimat) într-un mod înțelept, ar deveni vehicolul îndumnezeirii noastre. Dar e criminal ce se petrece la nivel de umanitate din cauza acestor aspecte esențiale, pe care marii francmasoni le-au denaturat. 164


Pământul făgaduinței

- Așa-i, Codrin. Să ne amintim în acest sens de problemele pe care le-a întâmpinat profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, care a dus o muncă de pionierat în acest sens. Din cauză că a predat tantra și prin faptul că a dezvăluit protocoalele ascunse ale francmasoneriei mondiale, a devenit deținătorul nedoritului și neegalatului record de „cea mai atacată și mai denigrată personalitate în presa din România“. Ca o coincidență greu de egalat, atât lui Mircea Eliade cât și lui Gregorian Bivolaru, le-au fost arse bibliotecile, după ce au dezvăluit cu mult curaj oamenilor, fața ascunsă a francmasoneriei mondiale. Ceea ce trebuie să înțelegem este faptul că Oculta Francmasonilor (Imperiul Întunecat) care acționează şi la noi în țară, nu dorește ca înțelepciunea geniilor culturii românești, precum cea a lui Eminescu, Densușianu, Brâncuși, Eliade și mulți alții asemenea lor - care au fost continuu ignorați - să fie promovată, fiindcă astfel s-ar vorbi și despre yoga. Asta ar însemna sfârșitul sclaviei mentale, eliberarea din neagra uitare de Sine și reîntoarcerea la epoca zeilor. Ce lipsește omului pentru a fi fericit pe acest pământ? Doar un gram de înțelepciune! Ei acest gram de înțelepciune se luptă ei să ni-l ia, voind să ne păstreze într-o stare de prostituție fizică, mentală și spirituală. De aceea yoga a fost atât de blamată în România, fiindcă prin ea reușim să ne conectăm iar la înțelepciunea sacră a Shambalei, care s-a manifestat din începuturi prin Axa spirituală a lumii – Polus Geticus Hiperboreus. În acest mod plin de înțelepciune, ne-am întoarce cu toții la epoca edenică, iar oamenii ar trăi precum zeii revelânduși natura divină nemuritoare - Sinele Suprem Nemuritor (Atman). Țin să-ți precizez că identificarea cu esența înțelepciunii Kogayonului, a revelării Sinelui Suprem Nemuritor (Atman) în propia ființă, este cea care ne-a permis să ne păstrăm până în ziua de astăzi identitatea națională. Aceasta este condiția de geniu a nației române! Codrin, care asculta înfiorat, zise: -Atunci spune-mi, te rog, Părinte Kalinic, cine este după Eliade, înainte mergător al înțelepciunii geniului românesc? Părintele Kalinic îl privi preț de câteva secunde zâmbind misterios, apoi spuse: 165


Sufletul Neamului Românesc

- Este cel care trebuie să împlinească destinul neamului românesc... chiar Mântuitorul acestui neam de suferință! - Cine poate fi această ființă excepțională, în afară de Iisus? - ZALMOXIS! spuse privindu-l hotărât, părintele Kalinic. - Dar cum se face, o astfel de minune?

Reîntoarcerea lui Zalmoxis - Hai să ne întoarcem puțin în istorie, zise părintele Kalinic. Ce îi învață Zalmoxis pe traci, la Școala lui inițiatică din zona Gorjului? - Că... „Va veni UN TIMP ȘI UN LOC în care vor fi toate bunătățile lumii ȘI ACOLO VOI FI ȘI EU CU VOI“! zise Codrin amintindu-și promisiunea lui Zalmoxis pe care a făcut-o tuturor tracilor atunci când a fost uns rege. Extraordinar! Cum de nu am intuit mai demult acest aspect? - În acest mod le-a vorbit Zalmoxis despre noul concept al Raiului Tracilor pe pământ sau reîntoarcerea la Epoca de Aur a umanității. Această profeție care face referire la spiritualitatea sublimă care va fi propăvăduită începând cu zona noastră, a României, există însă de pe vremea zeului atlant Rama: „TRACIA GETI HRISTO KOMASE TO RAMA GUTAN IT SIAT MESIA“, care înseamnă...? - „Comunicare prin cititor, despre Tracia, de la Rama, Gutanului, văzut MESIA“, zise Codrin. - Mai întâi, acest Mesia prevăzut de Rama, eliberator spiritual al unei întregi Europe și o mare parte din Asia, a fost Zalmoxis sau Marele Melchisedec. Apoi, datorită faptului că Imperiul Întunecat, care acționa prin evrei, dorea încă de pe atunci să preia controlul întregii zone euro-asiatice, chiar în mijlocul lor s-a întrupat Domnul veșniciei, care va acționa prin fiul său Iisus, pentru izbăvirea inimilor împietrite ale casei lui Israel. După sacrificarea lui Iisus de către farisei, marii preoți ai înțelepților geto-daci, pentru a nu se mai continua prigoana dusă împotriva neamului nostru, vor oculta Sfânta Tradiție Strămoșească în creștinism. Vor scrie Biblia, care va fi realizată pentru prima oară cuprinzând ambele Testamente în Complexul rupestru din Muntele Kreației (Bisericuțele de 166


Pământul făgaduinței

Cretă de la Basarabi – Medgidia). Când au fost descoperiți de către romani, o parte au fost uciși, iar ceilalți s-au refugiat mai sus de Buzău, înființând Complexul Spiritual de la Nucu-Aluniș, continuând acolo comuniunea cu înțelepții Shambalei și ai Muntelui Sfânt. Misiunea însă și-o împliniseră, înțelepciunea Bibliei cuprinzând ca o flacără vie, inimile bulgarilor, grecilor, rușilor, impunându-se treptat ca model al Iubirii divine, al compasiunii şi conştiinţei Absolute care se revarsă neîncetat, pentru o întreagă omenire. În acest mod, se va face cunoscut Mântuitorul Universal Iisus, un Fiu al lui Dumnezeu pentru toți oamenii, pentru ca noi să înțelegem că nu suntem altceva decât Copiii ai Tatălui Ceresc, căci stă scris în Biblie: FIȚI ASEMENI MIE... EU ȘI CU TATĂL UNA SUNTEM! Sau: OMUL ESTE FĂCUT DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA LUI DUMNEZEU! De aceea a existat necesitatea întrupării Tatălui Ceresc într-o fiintă umană, pentru ca noi oamenii, să devenim cât mai conștienți de posibilitatea certă a îndumnezeirii noastre. Dar iată că odată cu intrarea omenirii în timpul marilor prefaceri spirituale – Epoca de Aur sau Satya Yuga - reînvierea spiritualității autentice eliberatoare se va realiza, conform legilor tainice ale ciclicității, tot din zona României, pentru că aici există Muntele Sfânt Kogayon – Axa spirituală a umanității, și astfel se împlinesc condițiile prielnice trezirii conștiinței unei întregi nații române pentru a-și întâmpina Mântuitorul promis: pe Zalmoxis-Melchisedec, despre care Biblia amintește în mai multe rânduri, atunci când face referire la Sfânta Tradiție Spirituală Strămoșească: Hristos este Arhiereu în veci, preot după rânduiala lui Melchisedec. (Epistola către evrei a Sf. Ap. Pavel, cap.5) Tu ești preot în veci după rânduiala lui Melchisedec. (Psalmi 110, 4) Profeții despre Melchisedec-Zalmoxis aflăm și în Marea Evanghelie a lui Ioan: „Bogata preoțime se teme mai presus de orice. Este scris că atunci când marele preot din legea lui Melchisedec va veni din eternitate pe pământ, toată cealaltă preoțime, își va găsi sfârșitul, iar noul Melchisedec va domni cu îngerii săi peste toate neamurile pământului pentru totdeauna. Eu îți spun însă: atât preoții de rang înalt, cât și cei de rang mai mic, nu 167


Sufletul Neamului Românesc

se tem nici de foc și nici de marea furtună care a trecut pe lângă peștera unde era ascuns mare profet Ilie. Ei se tem însă de adierea de deasupre peșterii marelui profet, pentru că adesea, spun că mesia din legea lui Melchisedec va veni în liniște, în timpul nopții, ca un hoț, și le va lua tot ce au agonisit până acum! De aceea nici un preot nu vrea să trăiască momentul sosirii celui uns de Dumnezeu pentru totdeauna, și ar vrea să „împingă“ cât mai departe, în viitor acest moment.“ (Marea Evanghelie a lui Ioan, vol.II, Jakob Lorber – numit și scribul Domnului) Dar cel mai cunoscut mesaj despre Misiunea Planetară a României și venirea Mântuitorului din români, este cel al clarvăzătoarei Vanga - pe numele ei Vangelia, care înseamnă Purtătoarea de vești bune. Fiind înzestrată cu darul miraculos al profeției, a atras oameni din întreaga lume. Peste 1 milion de oameni i-au trecut pragul casei conform numărului celor înscriși pe listele organizate încă din 1967 de către primăria din Petrici - Bulgaria. Fenomenul VANGA, a revenit în atenția lumii după ce a prevăzut că un om de culoare (Obama), va deveni președintele SUA: Va fi primul președinte de culoare și ultimul președinte al SUA! Dar acesta este doar unul dintre faimoasele preziceri care s-au împlinit peste ani. Să ne amintim că VANGA a prezis cu exactitate începerea celui de-al doilea război mondial și invadarea fostei Iugoslavii de către armata germană; în 1942 a fost vizitată de țarul Bulgariei, Boris al III-lea căruia Vanga i-a spus la plecare să țină minte bine data de 28 august. Ulterior, țarul Bulgariei a murit în data de 28 august 1943; cu o jumătate de an înaintea morții lui Stalin, Vanga a prezis cu exactitate ziua și împrejurările în care acesta va pieri. A fost arestată, întemnițată și eliberată abia după moartea sângerosului dictator; a anticipat victoria Indirei Ghandi la alegerile parlamentare anticipate; a prezis perestroika, ieșirea lui Gorbacioc de pe scena politică și destrămarea URSS; în 1990 spunea: La începutul secolului, în august 1999 sau 2000, Krusk va fi acoperit de apă și întreaga lume va deplânge acest eveniment. Predicția nu avea nici un sens atunci. Abia peste 20 de ani a avut sens când un submarin nuclear rusesc s-a scufundat în august 2000. Submarinul se numea Krusk și avea 168


Pământul făgaduinței

117 oameni la bord; Groază! Groază! Frații americani vor cădea sfâșiați de păsările de fier. Lupii vor urla în tufiș și sânge nevinovat va cădea în valuri (1989). Predicția s-a adeverit. Turnurile gemene WTC din New York s-au prăbușit în urma atacurilor de la 11 septembrie 2001. Și acestea sunt doar câteva din predicțiile care au făcut-o celebră pe Vanga. Vanga nu a avut copii, însă a avut Clarvăzătoarea Vanga mai mulți nepoți din partea fraților și - cea care iubea oamenii, florile și plantele de leac a surorilor pe care i-a iubit mult și i-a ajutat. Dintre toți nepoții, cea mai apropiată de ea a fost Diana Radneva, căreia Vanga i-a încredințat, cu numai câteva zile înainte de a muri, ultima și cea mai de preț profeție a sa: Profeția despre România. Această profeție a fost înregistrată pe banda de magnetofon. Vanga i-a indicat Dianei să dezvăluie această profeție la data de 24 ianuarie 2005, la o anumită persoană, care are misiunea de a o face cunoscută românilor. Explicația pe care ea a dat-o a fost că Românii sunt oameni speciali, dar nu mai cred în valorile lor și, dacă mesajul le este adus de un străin, este mai bine primit decât de la unul de-al lor. Iată ce spunea în Profeția despre România: „Eu sunt foarte mică pentru ca el să vină la mine, aşa că eu transmit această veste, care mi-a venit de Sus. Să fie despachetată în luna ianuarie, ziua 24, anul 2005 şi, în cel mult o lună de zile, să fie dusă celui la care voi face referire în text. Dacă nu se va putea ajunge la el, să fie dată celor din preajma sa. Să vă ajute Dumnezeu! În bucuria acestei lumi, în România va veni cel promis lumii. Se va bucura întregul Pământ de naşterea lui. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii lui, până când va veni ceasul său. Cu puterea de Sus va fi dăruit. Pământul, Apa, Focul îi vor veni în ajutor. O dată cu venirea lui în această lume, 169


Sufletul Neamului Românesc

tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui. Toate acestea se vor petrece în anul 2005. El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primii care îl vor recunoaşte vor fi cei din poporul său, poporul din care el a ieşit. Drept răsplată, el va aduce acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârşirii, din întreaga lume. Acest popor va deveni o adevărată pildă pentru toate popoarele pământului. El nu va veni cu un cal viu, ci cu un cal din fier, pe care singur îl va mânui.“ „Eu sunt foarte mică pentru ca el să vină la mine“ „Doamne cât de umilă era această ființă“, medita Codrin la aspectele expuse de părintele Kalinic. Apoi se adresă acestuia: - Deci Mântuitorul acestui neam va fi Fenomenul VANGA - Vangelia Gushterova (31 ianuarie 1911- 11 august 1996) ocrotit în afara țării. Asta înseamnă că aici se afla în pericol. - Exact. În 2005 a plecat din țară, după ce a dezvăluit Genocidul planetar pe care îl pregătea pe ascuns elita mondială a francmasoneriei. Iată că, după mai bine de 5 ani, s-au adeverit toate cele spuse de Mântuitor anumitor oameni capabili să intuiască adevărul uluitor despre planurile secrete ale Iluminaților francmasoni. Era însă cât pe ce să fie prins și omorât. - Cum, să-l omoare pe Mântuitor? zise Codrin bulversat. - Să știi că mântuitori - adică ființe eliberate din punct de vedere spiritual - au mai fost ucise mișelește în România. Unul dintre aceste mari suflete îndumnezeite a fost Sfântul Ardealului - Părintele Arsenie Boca. Întors de la Sfântul Munte Athos cu darul proorociei, Părintele Arsenie Boca avea să înceapă la Mânăstirea Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit Mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta, acea bulboană 170


Pământul făgaduinței

spirituală uriaşă în faţa căreia Nichifor Crainic exclama: Ce vreme înălţătoare cînd toată ţara lui Avram Iancu se mişcă în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus - ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu! Pe fondul acestei efervescenţe spirituale, Părintele Arsenie Boca îi scria unui fost coleg de liceu: M-am înhămat la carul unui ideal cam greu: transformarea omului în Om, fiul mai mic al lui Dumnezeu şi frate al Fiului Său mai mare. Însă toate idealurile mari au în ele ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieţi. Zeci de mii de credincioși au venit să-i asculte predicile la Sâmbăta de Sus și apoi la Prislop. Mântuitorul Arsenie Boca Dumitru Stăniloaie, rectorul Martir al comunismului (29 septembrie 1910 – 28 noiembrie 1989) Academiei Andreiene din Sibiu, îl numește pe ieromonahul Arsenie Boca - pe atunci stareț al Mânăstirii Brâncoveanu - Ctitor de frunte al Filocaliei românești. Scos abuziv din preoție în 1959, după repetate arestări și întemnițări de către regimul comunist, el va fi pus să picteze icoane și biserici. În acest mod ne-a rămas capodopera de la Biserica Drăgănescu, unică prin felul în care suprafiescul întrepătrunde lumea fizică. Acolo poți spune că cerurile s-au deschis, căci transparența operei sale te cucerește cu totul, este ca o poartă deschisă către transcendență, către Absolutul dumnezeiesc. Atunci când a fost întrebat de mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, de ce pictează depășind canoanele bizantine, el a răspuns: Mie așa mi s-a arătat Maica Domnului, așa l-am văzut pe Mântuitorul și eu îi pictez așa cum i-am văzut eu. În timp ce picta la biserica Drăgănescu, Părintele Arsenie Boca spunea că vorbește cu apostolii și îngerii pe care îi pictează. Cea mai extraordinară pictură a Părintelui Arsenie Boca rămâne însă 171


Sufletul Neamului Românesc

fresca cea mare din absida Altarului - a Maicii Domnului cu Pruncul - de la Biserica Sf. Elefterie cel Nou (de lângă Operă). Nimeni nu a remarcat timp

Bolta Altarului Bisericii Sf. Elefterie cel Nou, pictură realizată de Sfântul Arsenie Boca

Sfântul Arsenie Boca - Iisus în zeghe (Biserica Sf. Elefterie cel Nou)

de aproape 60 de ani că Iisus este îmbrăcat în zeghe (haină de pușcăriaș) și faptul că are părul tuns scurt ca al unui deținut. Abia în 2007, când se lucra la realizarea albumului Fericiți cei prigoniți. Martiri ai temnițelor românești, 172


Pământul făgaduinței

Părintele Arsenie Boca îi dezvăluie în vis unui student de la Teologie semnificația imaginii pictate de el în Altarul Bisericii Sf. Elefterie cel Nou. Pictura Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în zeghe, este o celebrare a fiecărui martir român în ipostaza de Mântuitor Divin, a sutelor de mii de intelectuali, preoți și călugări creștini, care și-au sacrificat viața pentru ca noi să ne păstrăm vie credința în Dumnezeu. „Nimeni altcineva decât părintele Arsenie n-ar fi îndrăznit măcar să gândească, darămite să și facă în acele timpuri de prigoană ucigașă comunistă, o frescă uriașă cu Pruncul Iisus în haine de deținut. A fost un act de curaj venit dintr-o putere dumnezeiască prin care părintele a lăsat o mărturie în veac despre acea perioada cruntă.” Părintele Arsenie Boca a fost omorât mișelește prin otrăvire cu câteva sâptămâni înainte de revoluția din decembrie 89, tocmai pentru a nu crea o revoluție spirituală în rândul societății românești eliberate în sfârșit de dictatura comunistă. Mântuitorul Arsenie Boca nu se împotrivește acestui act criminal, deoarece el știa că deja pe acest pământ sfânt al României – Grădina Maicii Domnului sau Pământul Făgăduinței- se născuse Mântuitorul acestui neam omenesc. De aceea el declară asemenea marilor clarvăzători ai omenirii: Bucureștiul are să fie al doilea Ierusalim! * - Chiar dacă am mai auzit aceaste profeții, abia acum am înțeles mai bine cum stau lucrurile, zise Codrin. Deci, în Noul Ierusalim din România, va veni un Mântuitor-Avatar, adică o ființă umană eliberată spiritual care va trezi la realitatea divină un întreg neam omenesc. Asta înseamnă că timpul venirii lui este foarte aproape. - Așa este. La ora actuală există, mai mulți oameni care au sufletul trezit și care și-ar da viața pentru o Românie unită, însă singurul care are și puterea de a scoate țara la liman este Mântuitorul cel promis din români. Sfaturile sale pline de înțelepciune sunt neprețuite. Așa a fost întreaga tradiție străbună, atât pe timpul Mântuitorului Zalmoxis, cât și pe timpul lui Burebista sau Decebal. Întotdeauna regii geto-daci au avut în preajma lor un om al lui Dumnezeu. Acest fapt istoric se apropie. Este cunoscut faptul că începând 173


Sufletul Neamului Românesc

cu decembrie 2012 se realizează, un nou salt la nivel de conștiință a umanității. Românii însă, se trezesc deja din mijlocul celei mai cumplite și mai parșive campanii de manipulare pe care a trăit-o vreodată omenirea și asta sperie pe mulți din oculta mondială a francmasoneriei. Traian Băsescu și fiica sa Elena - Părinte Kalinic, îmi amintesc că regele Decebal a făcut o promisiune, prin care anunța că, în cele din urmă, împăratul Traian va plăti pentru toate relele care le-a făcut. Au venit acele timpuri ? întrebă Codrin. - Da, aceste timpuri au venit. De altfel dacă urmărim semnele, ele sunt evidente pentru cel care știe să le privească și să le înțeleagă. - Te rog să mă ajuți în această privință, zise Codrin. - Bine, spuse părintele Kalinic apăsat, glasul devenindu-i mai grav ca de obicei. Cei mai mulți oameni au constatat, unii cu uimire, iar alții poate cu scepticism, că istoria se repetă. În acest sens marii înțelepți ne-au atenționat că aceia care nu au înțeles istoria, o vor repeta. De aceea, este necesar să conștientizăm că toți cei care au fost atunci, sunt și acum. Ei s-au născut și în aceste timpuri din urmă, atrași de conjunctura în care se află România la ora actuală. Mulți au revenit să apere țara de viclenia celor răi care vor să facă răul și mai mare. Traian Băsescu este unul dintre acești vicleni farisei. Au urmat căteva secunde adânci pentru Codrin. - Este chiar Împăratul roman? Zise el cu inima bătându-i în piept ca un ciocan și cu lacrimi în ochi de suferință. Văzându-l în acea stare de suferință, părintele Kalinic îl luă de mână și îl așeză iar pe scaun, și privindu-l în ochi, îi luă din amărăciunea care îi tulbura sufletul. Apoi spuse: - Da, acesta este șarpele pe care poporul român la crescut la sân. El a distrus Dacia Felix – „Ținutul Fericiților”, iar acum a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca românii să nu conștientizeze CINE SUNT CU ADEVĂRAT. - Tot ce îmi spui, îmi pare uluitor, chiar dacă știu că ai dreptate. Dar cum se face că a păcălit pe majoritatea românilor? - Pentru că nu au știut cu cine au de-a face. Nu există în România, om mai viclean ca Traian Băsescu. 174


Pământul făgaduinței

Traian - Traian Băsescu

Să ne amintim cum a ajuns să cucerească Bucureștiul: asfaltând șosele în țară, fiind la vremea aceea ministrul Transporturilor. Tot așa a cucerit și Sarmisegetusa, construind mai întâi drumuri până la cetatea dacilor liberi. A devenit apoi președinte cu stilul său popular impresionând până la lacrimi electoratul că va lupta ca nimeni altul împotriva corupției și a sărăciei. Rezultatele nu au fost nule, căci e puțin spus, ci au fost chiar opusul celor promise. Lumea s-a convins astfel că una promite și alta face. - Atunci cum se face că totuși Băsescu a fost reales președinte când aproape toți de la guvernare au fost împotriva lui ? întrebă Codrin. - Pentru că este un Traian, iar la nivel de subconștient, românii au fost învățați să trăiască bine din străbuni. Așa au fost învățați ei să trăiască de milenii pe acest pământ strămoșesc, avându-l pe Dumnezeu aproape de inima lor. Nu vine la început Traian Băsescu cu sloganul „Să trăiți bine” și ajunge președinte? Ceea ce l-a ajutat foarte mult la următoarea alegere a fost faptul că în ultimele secole, în subconștientul colectiv, a fost indusă sugestia - de către Imperiul Întunecat Francmason - nu numai că Împăratul 175


Sufletul Neamului Românesc

Traian a fost un mare cuceritor, ci și faptul că el a rămas ca un învingător. Și toate acestea dublate de o mare viclenie, prin cumpărarea și fraudarea voturilor la alegeri. - Cred că îi ajunge! zise Codrin hotărât. Părintele Kalinic dădu din cap în semn de aprobare, apoi continuă: - Cei care au fost atenți, au observat modul declarat al lui Băsescu de președinte jucător, acesta dovedindu-se în timp un foarte viclean psiholog al maselor și un Capul tăiat, ochiul mărit – Sugestie: Faceți ce vă spun eu inițiat în ale ocultismului masonic. La ultimele alegeri prezidențiale în mai toate afișele sale, apare cu partea de sus a capului tăiată, sugerând astfel oamenilor să îl asculte fără să găndească prea mult, iar cu ochiul drept cât mai mărit și bine pus în evidență, pentru a hipnotiza masele de oameni. Pe de altă parte lipsa părții de sus a capului este un semn clar că Băsescu nu mai este în legătură cu divinul. Să nu ne mirăm că a Afiș electoral – Băsescu are capul tăiat, adică fost în stare să taie chiar și din a renunțat la comuniunea cu Dumnezeu, în favoarea Imperiului Întunecat Francmason pensia celor mai amărâți oameni care trăiesc în țara asta, pentru a nu-i lăsa să-și odihnească sufletul nici măcar la bătrânețe. El este cel care împotriva firii omenești promovează homosexualitatea, legiferarea căsătoriei între homosexuali și ca iadul pe pământ să fie complet, este de acord ca homosexualii să înfieze copii, care sunt precum îngerii din cer. Nu mai există nici o urmă de bun simț în această ființă, ci doar o viclenie fără margini, greu de imaginat, pentru a distruge calitățile sufletești ale acestui popor sfânt. 176


Pământul făgaduinței

Traian Băsescu – O să mă ține-ți minte

...căci eu am îndatorat țara pe încă 2000 de ani de acum încolo

177


Sufletul Neamului Românesc

Am uitat să vă spun, sunt și eu un geniu... dar al răului. O să mă distrez mereu, pe seama voastră sărăntocilor. HA,HA,HÎ!

...bând și chefuind în timp ce voi munciți ca boii în jug.

178


Pământul făgaduinței

Am fost la Papă și a zis că mă iartă, dacă îi las lui ortodoxia pe mână, mai ales călugării, că vrea să le dea câteva lecții de striptease masculin, cum a fost la el la Crăciun.

Eu am fost de acord, doar și el poartă ca și noi aceeași cipilică.

Numai așa am reușit să-mi reînoiesc jurămintele la Zidul Plângerii din Israel.

De atunci îmi vine să plâng mereu, până o să-mi zică norodu' Sf. Băsescu

179


Sufletul Neamului Românesc

Atunci Sfinția Sa, mi-a zis : Băsescule, tu aveai stofă de Patriarh, știi să cânți pe mai multe voci odată.

Știu să și cânt știu să și număr, Marinaru’ pleacă iar pe mare după ce vinde Roșia Montană

Sunt cel mai tare jongler, nu-mi stă nimeni în cale, am să vând cu acte „în regulă“ și Roșia Montană

180


Pământul făgaduinței

Nimic nu este întâmplător nici pe lumea aceasta, nici pe lumea cealaltă. Același om care a furat tezaurul țării în urmă cu 2000 de ani își îndreaptă acum mâna hărpăreață spre Roșia Montană făcând presiuni, pentru o exploatare în sistem de urgență, cu cianuri. Multă răbdare a avut poporul român și cu acest președinte! spuse părintele Kalinic mai mult ca pentru el. - Ce merită un astfel de om? zise Codrin. - Nu are rost să i se plătească cu aceeași monedă. Să fie alungat din țară pentru totdeauna! Asta merită acest trădător. Oricum, situația nu e prea roză pentru el. Ar fugi dar știe că barca i se scufundă și nimeni nu îi va oferi siguranța salvării. Așa că își face planuri cum să-i amețească pe români cu șiretlicurile şi promisiunile lui, gândind că poate iese basma curată și de data asta.

Piața Universității – Ianuarie 2012

„Doamne câtă dreptate avea Eminescu în Scrisoarea III“, își spuse Codrin rememorând în gând versurile vizionare ale genialului poet: N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi În aplauzele grele a canaliei de uliţi, Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii, Măşti cu toate de renume din comedia minciunii? Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul, De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul? Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele, 181


Sufletul Neamului Românesc

Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget, Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri, La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri; Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă, Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă. Scuze! Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască, Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască... Codrin își ridică privirea către părintele Kalinic și îl întrebă consternat: - Și preoteasa cea perfidă care ne-a trădat atunci, cine e ? - Este chiar fiica lui Traian Băsescu, Elena. - Uimitor, dar pare atât de inocentă, zise Codrin. - Să știi că pentru o femeie vicleană, nu este greu să joace un astfel de rol, ținând cont chiar și de faptul că Elena Băsescu a terminat un masterat la Colegiul Național de informații, școală care aparține de SRI. Ce este interesant, este faptul că amândoi par cei mai inocenți români. Însă, la un moment dat, totul are o limită, iar în acest caz limita este Adevărul. Semnele în cazul preotesei-Elena au fost destule, trebuie doar puse cap la cap. Chiar și numai analizându-i câteva poze, poți înțelege mesajul pe care îl transmite celor din tagma ei. Aceste coincidențe nu pot fi trecute ușor cu vederea de cei care cunosc limbajul semnelor și al simbolurilor, mai ales că inițiații francmasoni se cam joacă, bravând adesea prin a transmite diferite mesaje elitiste, atunci când se lasă pozați sau apar în diferite emisiuni la televizor. Părintele Kalinic îi puse la dispoziție Ave Băsescu! 182


Pământul făgaduinței

lui Codrin mai multe fotografii ale Elenei Băsescu, fiica lui Traian. - Uite, spuse părintele Kalinic, în această fotografie se poate vedea foarte clar că Elena Băsescu poartă un costum de luptă roman. Însuși părul tăiat cu breton care aproape că îi acopere ochii asemenea unei măști, nu seamănă cu cel al femeilor dace care aveau părul lung și prins în coadă. Din acestă poză se poate trage concluzia că Elena Băsescu în subconștientul ei este programată să lupte pentru alții. Mâna ridicată având sabia îndreptată cu vârful către în jos ca și cum ar vrea să o înfigă în ceva, înseamnă Moarte. Sabia nu este în zona pieptului și ținută cu ambele mâini ca pentru rugăciune, iar dacă sabia ar fi ridicată cu vârful în sus ar însemna Victorie, Libertate. Faptul că ține sabia în mâna stângă ridicată, este clar că inițiativa este condusă de altcineva care îi cere să ducă la îndeplinire o anumită acțiune ascunsă pe care ea și-o asumă de bunăvoie, deoarece ea se crede pregătită, având pe ea costumul de luptătoare și mânușa pusă pe mâna dreaptă, pentru a nu lăsa urme. Să nu uităm că un manechin asta și face, transmite o modă, un mesaj, un simbol. Să vedem acum, cu ce fel de acțiuni s-a ocupat Elena Băsescu în planul social. Nu se poate spune, cu toată bunăvoința pe care am avea-o, că acțiunile ei benefice au impresionat pe cineva. Nu numai că s-a făcut de râs prin folosirea stâlcită a cuvintelor din limba română și prin memoria de scurtă durată pe care o afișează mai mereu, dar ea își permite să ia decizii perfide, lipsite de bun-simț, pentru această țară și locuitorii ei. Acțiunile pe care le-a realizat inocenta Elena Băsescu au fost clar îndreptate câtre EBA – Efectul Canabis pervertirea acestei națiuni. Una dintre promisiunile electorale ale Elenei Băsescu a avut un efect năucitor asupra deținuților din pușcăria de pe str. Popa Șapcă. „Perspectiva de a avea iarbă la discreție, după ce EBA a făcut o declarație stupefiantă într-o emisiune TV, prin faptul că ea este de acord cu legalizarea 183


Sufletul Neamului Românesc

drogurilor de risc în România, a convins peste 40% dintre deținuții care au votat în pușcăria de pe str. Popa Șapcă. Însă cetățenii din zona străzilor A. Popoviciu și București i-au acordat doar 4 voturi, atitudine civică dură ce poate fi explicată prin combaterea unui vot a consumurilor de droguri de risc, în special a canabisului.”

Elena și Traian – se pare că au aceeași apucătură.

Cunoscută la început ca fiică a lui Traian Băsescu, la fel de celebră a ajuns și datorită greșelilor ei gramaticale: Pot să fie oameni care nu vor să vorbesc cu tine... sau: Poți să ai și eșecuri, poți să ai și succesuri... După ce și-a încununat opera de bâlbâieli în România, a hotărât să se întreacă pe sine la Uniunea Europeană, numai că acolo nu a stat nimeni să o asculte. „Europarlamentarul Elena Băsescu, binecunoscută printr-o serie de greșeli de exprimare, a făcut din nou două erori într-o intrevenție în plenul Parlamentului European. Vorbind despe scutul american antirachetă, europarlamentarul a încurcat data la care România a acceptat invitația SUA de a participa (8 februarie, în loc de 4 februarie), iar apoi a susținut că acordul trebuie ratificar de Legislativul European (în loc de România).” Elena Băsescu a dovedit cu prisosință, aproape de fiecare dată când și-a expus părerea, că nu știe să se exprime nici acum, după aproape 2000 de ani, în limba română. Tracul pe care îl are atunci când vorbește în public nu este întâmplător, deoarece pe sufletul ei apasă o veche rană, care se trezește de fiecare dată când vorbește oamenilor. Asta e, i-a rămas un trac în gât și se va vindeca doar atunci când își va cere iertare 184


Pământul făgaduinței

conștient de la fiecare locuitor al acestei țări sfinte pe care a trădat-o. Și atunci, ca și acum, în adâncul sufletului ei visează doar la măriri și bogății nemăsurate. Ea este manechinul, ea își face operații estetice, ea este cea care își dă arama pe față dorind să se căsătorească cu cei mai bogați afeceriști. Ori știm bine că banul și puterea corup sufletul. Ți se pare o viață simplă de Elena Băsescu -celebră și datorită operațiilor estetice- român? În cazul de față se adeverește că atunci când omului fără nici un Dumnezeu, i se oferă totul, el își bate joc de tot. Părintele Kalinic spuse: - Să analizăm această imagine în care o vedem pe Elena Băsescu în ipostaza de Regina cea rea, cea invidioasă din celebra poveste Albă ca Zăpada și cei șapte pitici. E clar că Elena Băsescu nu e Albă ca Oglindă, oglinjoară, cine este cea mai Zăpada, fiindcă Albă ca Zăpada nu a fost frumoasă din țară? regină până la cununie, iar în această imagine-simbol, Elena are pe cap o coroană. Albă ca Zăpada nu avea această privire sfidătoare și provocatoare, și nu oferea cu mâna dreaptă mărul cel roșu. Nu își făcea unghiile negre asemenea vrăjitoarelor și nici nu se juca de-a vrăjitoarea cu merele. Din poveste ne Regina cea invidioasă din povestea amintim că regina - mama Albă ca Zăpada și cei șapte pitici

185


Sufletul Neamului Românesc

vitregă sub ipostaza vrăjitoarea cea rea - este cea care îi dă Albei ca Zăpada mărul cel otrăvit, adormind-o astfel pentru o lungă perioadă de timp. Acum să vedem ce reprezintă ca simbolism, Albă ca Zăpada și cei 7 pitici din povestea pe care o cunoaștem: Albă ca Zăpada - fata cu inima cea pură - este simbolul sufletului trezit. În cazul de față ne dăm seama că este vorba despre țara noastră sfântă - Dacia Felix sau Ținutul Preafericiților. Întreaga noastră tradiție spirituală traco-geto-dacă, fără de care nu ar fi fost posibilă înzeirea strămoșilor noștri, este completă din punct de vedere al inițierii. Ea este asociată cu cele 7 trepte secrete ale inițierii spirituale, care se regăsește în orice tradiție spirituală autentică: cei 7 centri secreți de forță, cele 7 chakre de energie ale ființei umane care se află în corespondență cu cele 7 niveluri de vibrație ale macrocosmosului. De aceea în picturile creștin-ortodoxe, omul urcă pe o scară la cer (în raiul ceresc, în paradisul divin). Scara cu treptele ei, reprezintă tocmai această ridicare a energiilor din centru în centru sau urcare gradată, treptată, pe stări de conștiință din ce în ce mai elevate. Deci omul nu zboară direct în rai ci urcă pe această scară a valorilor spirituale, treaptă cu treaptă, până atinge starea de îndumnezeire. Revenind la simbolistica poveștii cu Albă ca Zăpada, cei 7 centrii de forță sunt asociați cu cei 7 pitici care căutau toată ziua fericiți prin munți după aur. Sunt sacerdoții și dacii liberi care scoteau din adâncul muntelui (ființei lor) iubirea, lumina cea divină, armonizându-se conform practicilor lor spirituale pe toți cei 7 centrii de forță. Iată secretul nemuririi dacilor, pe care de altfel un neinițiat nici nu ar avea cum să-l înțeleagă. Deci, aceasta este simbolistica poveștii Albă ca zăpada și cei șapte pitici: Albă ca zăpada, adormită - în cazul nostru pe o perioadă de vreo 2000 de ani - este Dacia, țara noastră sfântă, a cărei tradiție spirituală completă, provine din Muntele Sfânt Kogayon- Columna Cerului. Vrăjitoarea cea rea și invidioasă este EBRA sau Imperiul Întunecat Francmason. Să revedem acum tabloul care se desfășoară în istoria țării noastre: același Traian este acum la putere, predând marilor grupuri de interese libertatea acestui neam, libertatea românilor. Preotesa care părea atât de inocentă este acum fiica lui pe care o retrimite Uniunii Europene, iar 186


Pământul făgaduinței

pe Bicilis îl vom regăsi în persoana lui Mugur Isărescu, președintele BNR, pus să golească an de an tezaurul României. Ceea ce se dorește acum ca și atunci, este adormirea principiilor spirituale autentice, adormirea întregii țări pentru a ne conduce în continuare la ruina sufletului. Pentru a-și menține privilegiile și foloasele au fost corupţi mulţi oameni, iar aici la noi se dă lupta cea mare, pentru că ei știu că în Grădina Maicii Domnului Pământul Făgăduinței, s-a născut Traian Băsescu și Mugur Isărescu, doi panglicari cu acte „în regulă“. Mântuitorul care „va aduce acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârşirii, din întreaga lume. Acest popor va deveni o adevărată pildă pentru toate popoarele pământului”, după cum mărturisea VANGA. De aceea ei fac tot posibilul pentru ca noi să rămânem adormiți, într-o anumită stare de prostație, pentru ca ei să repete liniștiți scenariul cu Iisus, discreditânu-l intens pe Noul Mântuitor și chiar omorându-l dacă s-ar putea. Este remarcabil că în filmul The Sorcerer’ s Apprentice– Ucenicul Vrăjitor (2010), lupta pentru salvarea planetei între ucenicii lui Merlin și Vrăjitoarea cea rea Morgana, se dă în Last Valley. Ce este interesant, este faptul că în cartea antică a lui Merlin, Ultima Vale este scris în românește, față de restul cărții.

În cartea de magie a vrăjitorului Merlin, Last Valley apare scris în românește - Ultima Vale.

187


Sufletul Neamului Românesc

Ultima Vale – Danube Valley, aici se dă cea mai mare bătălie dintre bine și rău, iar atunci când noi vom izbândi să ne primim Mântuitorul în glorie, Bucureștiul va deveni Noul Ierusalim.

Bucureștiul – Noul Centru Spiritual al Planetei Cel care vorbește mai în detaliu despre faptul că NOUL IERUSALIM va fi construit în ROMÂNIA, chiar în locul unde se află acum orașul BUCUREȘTI, este înțeleptul indian Sundar Singh. Acesta s-a născut în 1889 în India, în oraşul Rampur, regiunea Punjab, şi a murit în anul 1933. Creştinat în urma unei experienţe spirituale deosebite, legată de apariţia

lui Iisus, el a făcut o călătorie prin toate ţările creştine în primul deceniu al secolului nostru. Cu această ocazie el a vizitat şi ţara noastră, referitor la aceasta făcând profeţiile ce urmează. Ele au circulat multă vreme în manuscris, în vremea dictaturii comuniste: „Eu ştiu că România are o misiune Dumnezeiască de redresare spirituală ce o va face să se înfăţişeze ca un veritabil model demn de urmat întregii umanităţi. Este necesar să fac această mărturisire-profeţie în faţa popoarelor întregii lumi, creştine sau de alte religii, fiindcă toate semnele marchează schimbările spirituale uluitoare ce vor avea loc în curând. Cea care mi-a inspirat, fără putinţă de tăgadă, aceste profeţii este Prea sfânta Născătoare a lui Iisus, şi reamintesc din nou că, din câte simt, locul de cinste în ocrotirea României îl ocupă Maica Domnului şi apoi marile puteri 188


Pământul făgaduinței

cereşti, la toate acestea mai adăugându-se şi majoritatea sfinţilor din cer. Acum, când fac cunoscute aceste profeţii, dacă aş fi român de origine, probabil că aş putea fi învinuit de părtinire naţională; însă deoarece sunt un indian iluminat prin intermediul lui Iisus Cristos şi ferm stabilit în credinţa creştină pot vorbi cu toată uşurinţa, încredinţându-vă că acum nu fac altceva decât să exprim voia lui Dumnezeu. România va trece prin mai multe faze de transformări fundamentale, devenind în cele din urmă, graţie spiritualizării ei exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul Nou Canaan, iar Bucureştiul se va transforma într-un centru esenţial al acestui foc şi va fi considerat de toate popoarele drept un veritabil Nou Ierusalim pământesc. Chiar dacă spusele mele vă uimesc, trebuie să vă mărturisesc tuturor că aceasta se va întâmpla întru totul în acele vremi viitoare, deoarece aceasta reprezintă voinţa atotputernică a lui Dumnezeu şi nu a oamenilor. Toate popoarele de pe întreg pământul vor participa la diferite activităţi comune având drepturi egale în acest nou centru spiritual, considerat drept manifestarea Noului Ierusalim biblic, egalitatea în drepturi a tuturor ţărilor şi popoarelor, fiind pe bună dreptate o condiţie esenţială în faţa Bunului Dumnezeu. România va trece în viitor prin mari frământări lăuntrice şi prin anumite schimbări externe ce o vor impune exemplar ca prestigiu în conjunctura internaţională şi prin mila providenţei va ieşi aproape neafectată din situaţia conflictelor războinice mondiale, declarându-se, datorită spiritualizării extraordinare, ţară neutră, ce îşi va asuma rolul de nucleu ireproşabil al înţelepciunii şi iubirii divine. În cele din urmă toţi duşmanii României vor îngenunchia la hotarele acestei ţări şi plini de umilinţă vor recunoaşte misiunea ei spirituală ce se va manifesta prin intermediul teribilei puteri a lui Dumnezeu. Atunci veţi vedea cu toţii, căci va fi un semn ceresc, fiindcă în timpul războaielor viitoare focul şi distrugerile o vor înconjura, dar ea va rămâne neatinsă, întocmai ca o paradisiacă oază verde, în mijlocul înspăimântătorului deşert nimicitor produs de iscusinţa omului pusă în slujba răului, de care se vor folosi inteligenţele satanice în ultima încleştare la care deocamdată oamenii nici nu se aşteaptă. În urma bulversantelor schimbări planetare şi a unui război 189


Sufletul Neamului Românesc

fulgerător cumplit, în cele din urmă nu vor mai rămâne nici învinşi nici învingători... Cu toţii se vor convinge atunci că nu există religia adevărului, realizând că doar cunoaşterea adevărului îl eliberează, făcându-i să se reintegreze în Absolutul divin pentru a deveni una cu Dumnezeirea. Abia atunci omul va realiza că se află îmbrăţişat de Dumnezeu şi că Dumnezeu este viu, etern atotputernic şi atotştiutor în fiecare om în parte, sub forma spiritului divin. În timpurile ce vor veni, România va ajunge şi va rămâne o paradisiacă grădină a binecuvântării divine, a dragostei, a fericirii a purităţii şi înţelepciunii, în care modul de viaţă va fi precumpănitor spiritual, elevat şi pur, susţinut de o trăire sublimă în post şi meditaţie, în duh şi adevăr, asemănătoare cu aceea a primilor creştini. Fericită ţară şi fericit popor sunt minoritarii aleşi care trăiesc prin poporul român, căci mulţi dintre ei se vor bucura de imensa milă a lui Dumnezeu pentru poporul român. Ca indian, eu intuiesc că Bunul Dumnezeu a vrut să aleagă, dintre toate popoarele, poporul cel mai umilit, cel mai crunt încercat de vitregia celor puternici. Adesea exploatat, ameninţat, invadat, terorizat, vândut şi cumpărat, care aproape la fiecare război a fost piaţă de tocmeală dintre cei ce se războiau. Amalgamul înfăţişării deosebite a acestui popor, cuprinde virtuţile cele mai alese ale fiecărui neam care s-au asimilat în sufletul lui plin de dragoste şi omenie; acesta este un popor primitor, înfăţişând o nuanţă elevată, plăcută, pentru ca să fie pildă de contopire universală cu calităţile divine, cu o dreaptă raţiune şi o admirabilă credinţă. Poporul român este de asemenea cel mai indicat popor din lume, graţie compasiunii sale alese şi a iubirii sale altruiste, spre a oferi ospitalitate materială şi spirituală tuturor popoarelor de pe faţa pământului. După terminarea teribilului conflict armat ce vă stă în faţă, toate armele vor fi aruncate sau abandonate, fiindcă un nou gen de război „al sufletului” va începe. Acesta va fi războiul fără arme fizice, pentru desăvârşirea spirituală, pentru credinţa adevărată în Dumnezeu, care aparent va fi fără arme, dar fiind totuşi mai periculos şi mai dificil de o sută de ori decât cel cu arme. În viitor, puterea papală va dispare treptat şi va lua naştere o nouă conducere sinodală a cărei reşedinţă va fi întâi la Roma, provizoriu, şi apoi 190


Pământul făgaduinței

la Bucureşti în Noul Ierusalim, pentru totdeauna. În acele vremuri viitoare, vor fi de 1000 de ori mai fericiţi cei care vor urmări desăvârşirea spirituală, trăind cu o încredere deplină în Dumnezeu, fiindcă vremurile vor fi zbuciumate şi groaznice şi le vor putea suporta cu uşurinţă numai cei mângâiaţi, inspiraţi şi hrăniţi de Duhul Sfânt. Cele ce vă spun eu că vor veni, luaţi aminte că sunt durerea a doua şi raiul al doilea, căci prin durere aţi trecut fără să vă văitaţi. În acele timpuri, scaunul judecăţii de apoi va fi simţit şi văzut de tot neamul omenesc deasupra României, iar în marele oraş sfânt Bucureşti, simbolic numit Noul Ierusalim, care într-o oarecare măsură va fi opera aproape a întregului neam omenesc, dar conceput după un plan inspirat de puterea Dumnezeiască, se va construi cel mai monumental lăcaş spiritual de comuniune cu Dumnezeirea (Casa Poporului), denumit centrul divin suprem, ce va avea reprezentanţi foarte evoluaţi spiritual din toate neamurile, aceştia formând Fraternitatea Veghetorilor Iluminaţi, care se vor alege dintre cei înţelepţi. Şi va fi compus (Centrul Divin Suprem) din 101 centre mai mici, armonios orânduite, în care se vor afla reprezentaţi de frunte, deosebit de evoluaţi, şi care vor transmite atât practic cât şi

Casa Poporului – București Centrul Divin Suprem al Noului Ierusalim

191


Sufletul Neamului Românesc

teoretic Dumnezeiescul şi Eternul Adevăr imensei majorităţi a popoarelor pământului. Această operă arhitecturală va fi capodopera sublimei colaborări a tuturor stilurilor pământene ingenios armonizate într-o măreaţă lucrare cum alta nu a mai fost. Înţelepţii slujitori ai acestor lăcaşuri spirituale din Noul Ierusalim vor fi perfecţi spiritual şi foarte armonioşi fizic, cu trupuri de o îngerească armonie şi proporţionalitate, fiind cu toţii dintre cei 114.000 de înţelepţi, iluminaţi neprihăniţi şi neîntinaţi, expresia completei desăvârşiri spirituale şi a unei înalte împliniri Dumnezeieşti pe acest pământ. Iluminaţii veghetori cu trup îngeresc şi plin de puritate, vor fi în număr de 400. Ceilalţi, care vor conduce centrele inelare, de asemenea cu o spiritualitate deosebită şi trup îngeresc, vor fi 101 la număr. În acest unic loc de pe întreg pământul vor putea fi văzuţi mari iluminaţi şi înţelepţi, care în anumite momente se vor materializa, putând fi văzuţi comunicând prin viu grai cu oamenii de pe pământ dornici să afle tainele dumnezeieşti ale spiritului. Toţi cei care vor pătrunde în acest centru divin vor realiza cu o surprinzătoare uşurinţă că sunt copiii divini ai lui Dumnezeu. Fericiţi vor fi atunci toţi care vor străbate pământul României, respirându-i aerul, căci toată ţara va fi invadată de pelerini dornici să descopere Dumnezeirea şi toate locurile sacre din această ţară vor deveni focare transfiguratoare de iluminare şi descoperire a adevărului divin. În jurul oraşului se vor afla grădini cu pământ fertil de cea mai bună calitate în care, pe lângă diferitele legume, vor creşte şi vor da rod din belşug pomi sădiţi, pentru ca nimic să nu lipsească traiului locuitorilor săi. Recoltele atunci vor fi îmbelşugate. O mulţime de şosele mecanice şi trotuare mişcătoare vor uşura mult circulaţia, iar anumite mecanisme special orientate vor uşura viaţa locuitorilor şi vizitarea acestor locuri. O mulţime de noi maşini aeriene vor fi puse în slujba acestui oraş model şi tot ceea ce este mai nou în tehnică, pentru a uşura viaţa, se va afla aici. Acest oraş va avea patru şosele, iar accesul în el se va realiza prin patru porţi monumentale. În România se va construi un canal care va uni Dunărea cu marele oraş reconstruit al Bucureştiului, permiţând astfel ca vapoarele, chiar foarte mari, să ajungă până în acest oraş minunat. Toate aceste lucrări se vor realiza datorită planului divin, în viitor, într-un interval de 192


Pământul făgaduinței

timp. Agricultura, viticultura, pomicultura şi apicultura vor fi ocupaţii de onoare, căci în această ţară aleasă se va sista sacrificarea vitelor şi se vor consuma mai ales cereale, legume şi fructe, lapte şi brânză, ouă şi numai vin curat. Apicultura va fi cea mai aleasă ocupaţie, fiindcă această ţară aleasă va aprecia mult mierea şi produsele stupului, folosind pentru jertfa divină numai ceară curată şi untdelemn de cea mai bună calitate. Tutunul, cafeaua şi alte otrăvuri atât de dăunătoare sănătăţii omului vor înceta să mai fie dorite de oameni, iar înrăiţii şi vicioşii vor părăsi ei singuri această ţară. Vrăjitorii, fumătorii, beţivii, desfrânaţii, criminalii precum şi trântorii (leneşii), nu cu forţa ci de bună voie, vor renunţa la aceste îndeletniciri satanice şi aceste vicii se vor reduce încetul cu încetul, dispărând aproape în totalitate în cele din urmă. Orice locuitor al acestei ţări, aleasă de Dumnezeu să fie exemplu, îşi va câştiga pâinea cea de toate zilele muncind în mod onorabil în funcţie de posibilităţi şi menirea sa prin naştere. Vremurile de exploatare, teroare, înşelăciune şi asuprire vor asfinţi în această ţară. Fiecare locuitor al acestui popor ales se va bucura din plin de binecuvântarea şi harurile divine, mulţi dintre aceştia fiind înzestraţi cu înţelepciune şi felurite puteri de a face minuni. Toate darurile se vor revărsa peste această ţară aleasă, care va avea nobila misiune de redresare spirituală a întregului glob pământesc. Toate căile de legătură prin aer, apă şi pe pământ fiindu-i din plin favorabile, România va ajunge una din cele mai prospere şi îmbelşugate ţări, trăind în pace cu toţi vecinii săi. Basarabia va fi realipită României pentru totdeauna, căci poporul rus va cinsti această ţară aleasă şi va renunţa la această provincie care va da naştere la multe neînţelegeri. Într-un viitor mult mai îndepărtat, însă toate teritoriile învecinate României se vor alipi formând împreună Federaţia Statelor Europene, lucru la care oamenii ajunseseră să se gândească demult. Tot ceea ce v-am amintit până aici este necesar să se împlinească, pentru că sunt adevărate şi tot ceea ce vă spun vă va convinge când toate acestea se vor întâmpla. În vremurile viitoare, poporul rus, plin de dragoste, va veni în ajutorul lucrării pe care România o va avea de îndeplinit în lume. Înainte de acestea însă va fi foamete prin multe locuri, pâinea va lipsi, vor fi mari 193


Sufletul Neamului Românesc

cutremure de pământ care vor face o mulţime de victime şi în multe locuri de pe glob oamenii vor dispare sub dărămături, care vor aminti cu mare greutate urmele unor oraşe ce vor dispare de pe suprafaţa pământului. Războaiele, panica şi neînţelegerile de tot felul vor face ca marile puteri, cum ar fi Rusia să se prăbuşească, spre bucuria ţărilor mici care o alcătuiesc. Ateii vor începe să cerceteze scrierile sfinte şi se vor preocupa să înţeleagă ştiinţa spiritului, căutând să descopere tot ceea ce este ascuns în om. Graţie acestor cercetări, o nouă cotitură se va produce în viaţa unor pământeni. În multe locuri de pe pământ va lipsi hrana. Pentru ca toate aceste urgii să treacă mai repede sau să nu fie atât de cumplite, Dumnezeu mă inspiră să vă dau un singur sfat: popoare, oameni, uniţi-vă întru desăvârşire, împăcaţi-vă cât mai bine, iertaţi-vă şi cheltuiţi cât mai mult din energiile rămase pentru a atinge eliberarea în Dumnezeu şi fericirea veşnică. Faceţi totul acum şi aici, în această viaţă şi nu amânaţi desăvârşirea spirituală pentru o reîncarnare. Făcând tot ceea ce vă stă în putinţă, ţinând cu stăruinţă, fiecare dintre voi se poate mântui. Pentru a grăbi zidirea Noului Ierusalim construiţi-vă pe voi din dragoste şi curăţenie şi din Duh Sfânt, vieţuind în fapte bune pentru ca în acest fel să daţi prilej ca spiritul din voi să se arate în inima voastră din care să dea afară neadevărul, egoismul şi patima distrugerii care atunci când cresc peste măsură, duc la nimicirea omului. Lăcaşul închinării sublime ce se va oferi drept pildă întregii lumi se va realiza prin eforturile însumate ale celor aleşi şi puri. Oamenii simpli şi drepţi în inima lor, plini de dragoste pentru Dumnezeu vor fi mult mai grabnic spiritualizaţi, dacă ei vor trăi intens sufleteşte, consacrând celor materiale o mai mică atenţie. Totdeauna cei săraci în dorinţe vor fi bogaţi în mulţumiri. Preafericiţi vor fi cei care vor trăi în duhul Dumnezeiesc. Mai ales aceştia vor vedea că simplitatea şi puritatea vieţii nu înseamnă sărăcie interioară, ci este din contra, o nebănuită comoară spirituală. Cei simpli şi buni deţin o superioritate sufletească nebănuită. Multe sunt enigmele sufletului omenesc şi acestea sunt foarte greu de descifrat pentru acela care nu recurge la cunoaşterea de sine. Fiinţa umană nu-şi poate descoperi Creatorul şi nu-i poate înţelege câtuşi de puţin opera, decât 194


Pământul făgaduinței

dacă se descoperă pe sine în străfundurile tainice ale fiinţei sale. Pentru a ajunge la divina desăvârşire, fiecare om trebuie să urmărească să se cunoască cât mai bine pe sine. Toate acumulările materiale dispar odată cu moartea fizică a omului, în timp ce însuşirile spirituale şi experienţele omului se adună în spirit pentru veşnicie. Prin intermediul poporului român ales, Bunul Dumnezeu va vorbi oamenilor de pe tot pământul trimiţându-i pe cei aleşi din mijlocul acestui popor în ajutorul celorlalte fiinţe omeneşti, pentru a le ajuta să se ridice la o viaţă superioară şi la desăvârşirea dumnezeiască. Pentru Tatăl Ceresc orice suflet omenesc este foarte scump, deoarece în centrul acestuia sub forma Spiritului, se află o scânteie din Dumnezeu. Toate cele ce v-am spus aici sunt pe deplin adevărate şi în timpurile care vor veni, ţara cea aleasă de Bunul Dumnezeu va fi focarul redresării spirituale de pe faţa pământului. Minunile fără de număr ce se vor face în această ţară şi tainele ce se vor descoperi în vremurile ce vor veni în acele locuri, vor face popoarele lumii să cerceteze pline de dăruire misterele dumnezeieşti. În România, Dumnezeu va face cu putinţă apariţia unor mari miracole pentru acei aleşi să-l descopere, iar necredincioşii să se întoarcă la credinţă cât mai repede. În acest popor ales al românilor Dumnezeu a pus o inimă caldă şi iubitoare, firea oamenilor fiind deschisă să descopere cu uşurinţă calea către desăvârşire, aproape toţi fiind capabili să lumineze celelalte popoare prin darurile divine pe care le deţin. În acele timpuri viitoare, poporul român, propovăditor al înţelepciunii divine va fi o gazdă primitoare plină de dragoste ce se va manifesta fără pic de viclenie şi pe întreg teritoriul va fi belşug uimitor, pentru ca toţi pelerinii ce vor veni să poată fi îndestulaţi. Descoperirile acestui popor pe linie de medicină şi sănătate vor fi extraordinare, situând, de asemenea, această ţară pe primul loc în lume. Tot în România vor lua fiinţă instituţii filantropice şi administrative absolut noi, cum nu au fost niciodată pe acest pământ, de inspiraţie divină, care vor urmări trezirea puterilor ascunse din om şi amplificarea înzestrărilor spirituale divine. Poporul evreu (conducătorii nevăzuți ai evreilor – Masoneria Mondială) va fi aproape singurul care se va opune cu îndârjire influenţei binefăcătoare 195


Sufletul Neamului Românesc

crescânde a poporului român cunoscător al Tainelor Dumnezeieşti, dar în finalul acestei lupte se va convinge chiar el că Adevărul susţinut de poporul român este una cu Dumnezeu şi apoi nu va mai lupta împotriva divinităţii. Purtătorii de duh sfânt şi marii iluminaţi din anumite puncte ale globului pământesc vor mărturisi la rândul lor realitatea adevărului propovăduit de poporul român, reconfirmându-l cu toată puterea (VANGA – Oracolul Bulgariei, Serafim de Sarov – Sfântul Rusiei). În acele timpuri viitoare, pe pământul ales al României, Noul Ierusalim se va zidi deci în două feluri: spiritual şi material. În acele timpuri viitoare, mai marii popoarelor lumii pământene se vor uni pentru a realiza o înţelegere globală de ajutor mutual şi vor centraliza sistemul monetar pentru a dirija cât mai bine viaţa administrativă la nivelul întregii planete. În acele vremuri viitoare, va apare o forţă armată ce va fi educată şi unificată pentru a fi universală, prezentând un caracter internaţional. Poporul indian va fi fericit să cunoască şi să ajute poporul român în misiunea sa planetară. Graţie relaţiilor de prietenie ce se vor lega cu toate ţările de pe faţa pământului, România va scăpa ca prin minune din conjunctura războaielor. În timpurile ce vor veni, America de Nord şi de Mijloc vor ajunge să fie în cea mai mare parte un gigantic cimitir. Aceasta se va întâmpla tocmai în ajunul unor planuri de dominaţie prin care se va urmări supremaţia asupra întregii planete. Unică în acţiune şi care se va abţine să ia parte la punerea în practică a frumoaselor idei şi a înfăptuirilor globale ce vor avea loc, va fi Anglia, însă părerea ei nu va fi luată în consideraţie, deoarece la scurt timp după aceea ea va ajunge să fie stăpână numai asupra insulelor ei. Coloniile care-i aparţin vor fi în totalitate redate libertăţii în viitor. Chiar dacă vă uimesc cele afirmate de mine, să nu mire pe nimeni de ceea ce se va întâmpla, deoarece fiecare are ceea ce merită, în final Dreptatea, Adevărul şi Lumina spirituală triumfând. Deşi trâmbiţele adevărului vor suna pretutindeni, mai ales pe pământul Noului Ierusalim – România, va fi dusă lupta cea mai aprigă.” - Sunt excepționale aceste profeții. Cum de nu am știut de ele! zise Codrin uimit. 196


Pământul făgaduinței

- Pentru că au apărut pe ici pe colo, în câte o revistă, în câte o carte, însă gândește-te că aceste profeții despre Noul Centru Spiritual al întregii Planete, stau mărturie în Biblie de aproape 2000 de ani. Dar câți au înțeles pe deplin toate mesajele Bibliei? Dacă luăm în considerație faptul că unii clarvăzători și unii înțelepți au făcut deja unele profeții semnificative despre viitorul spiritual al acestei planete, se poate afirma că semnificația secretă și în același timp inițiatică a acestui pasaj biblic din Apocalipsa lui Ioan, se referă fără îndoială la România: „Îngerului bisericii din Philadelphia (Arhanghelului Raguel) scriei: iată ce zice cel sfânt, cel adevărat cel ce deține cheia lui David, cel ce va deschide și apoi nimeni nu va închide, cel ce va închide și apoi nimeni nu va deschide, știu toate faptele tale, iată te anunț că ți-am pus înainte o ușă ce este deschisă, pe care nimeni nu o va putea închide căci deși ai puțină putere, ai păzit totuși așa cum se cuvine cuvântul meu și n-ai tăgăduit numele meu, iată că acum ți-i dau pe aceea ce sunt în sinagoga satanei, care zic că sunt iudei și în realitate nu sunt pentru că ei mint. Iată că până la urmă îi voi face, să vină să se închine la picioarele tale căci ei trebuie să știe că te-am iubit fiindcă tu ai păzit așa cum se cuvine cuvântul răbdării mele, te voi păzi la rândul meu și eu atunci cănd va veni ceasul încercării care va să vină peste lumea întreagă ca să pună la încercare pe locuitorii pământului. Luați aminte că eu vin curând. Păstrează așa cum se cuvine tot ceea ce ai pentru ca nimeni să nu-ți ia cununa. Pe cel ce va birui îl voi face după toate acestea să devină un stâlp de lumină în templul Dumnezeului meu și apoi el nu va mai ieși niciodată afară din el, voi scrie atunci pe el numele Dumnezeului meu și numele cetății Dumnezeului meu, NOUL IERUSALIM care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul meu și atunci va fi revelat numele meu cel nou, cine are urechi să asculte ce zice bisericilor duhul.” (Apocalipsă. Cap.3, paragrafele 7,13.) - Ce interesant. De mic mă întrebam citind Biblia: Ce poate fi cu acest Nou Ierusalim... să fie alt pământ? Iar acum, am ajuns să trăiesc aceste timpuri miraculoase! Doamne, ce grație! Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt martorul acestor evenimente excepționale, spuse Codrin plin de umilință. 197


Sufletul Neamului Românesc

- Așa-i Codrin, mare grație de la Dumnezeu se va revărsa asupra acestui popor odată cu revenirea Mântuitorului în țară. Este bine să știi că Zalmoxis, nu este doar Mântuitorul de acum 2500 de ani, ci este în fapt Avatarul care ajută mereu la împlinirea Misiunii Spirituale a înțelepților Shambalei. El a ajutat atât la ultima proiecție a Centrului Înțelepciunii Planetare a Shambalei în Tibet, cât și la menținerea acestuia până aproape de venirea comunismului în acea zonă. Mergând înapoi pe Firul Ariadnei, vom descoperi însă, că nu întotdeauna Tibetul a fost focarul spiritual cel mai puternic al planetei. Este necesar să conștientizăm că dincolo de atracţia turistică a Muntelui Kailasa din Tibet, a Sfinxului cu piramidele din Egipt, a Piramidei Soarelui din Teotihuacan - Mexic sau a templului lui Apollo din Delfi – Grecia, se ascunde cu siguranţă şi fascinaţia exercitată de forţa spirituală a Shambalei. În fiecare perioadă, acolo unde se afla acest focar spiritual, fie că era în Dacia, în Egipt, în Grecia, în India, în Irlanda, în America de Sud

Platoul sacru de la Gizeh - Egipt Civilizația egipteană precum și misterele inițiatice ale Școlii lui Isis, distruse de Imperiul Întunecat.

198


Pământul făgaduinței

Teotihuacano – Locul unde se nasc Zeii (locul unde ființele umane primeau învățătura eliberatoare) Civilizație și înțelepciune a Atlanțior benefici, distrusă de Împeriul Întunecat la aproximativ 800 de ani după distrugerea Sarmisegetusei în Dacia.

Amfiteatrul din Delfi - Grecia Pe templul lui Apollo din Delfi stă scris: NOSCE TE IPSUM – CUNOAȘTE-TE PE TINE ÎNSUȚI

Oracolul din Delfi – înțelepciune distrusă în jurul anului 400 e.n. de către Imperiul Întunecat.

etc., acolo se afla şi zona de proiecţie în planul fizic a Shambalei. Şi deşi aproape toate vechile tradiţii spirituale sunt de mult uitate, impregnarea spirituală specială a locurilor respective se păstrează: rezonanţa cu lumea Shambalei este încă puternică în toate aceste locuri, lucru care poate fi cu uşurinţă perceput de către fiinţele care au percepţii extrasenzoriale. De exemplu, interdicţia accesului occidentalilor în Tibet a sporit 199


Sufletul Neamului Românesc

Potala – Centrul Sacru al Tibetului Mii de mânăstiri distruse de Imperiul Întunecat cu ajutorul conducătorilor comuniști ai Chinei

fascinaţia pentru această ţară misterioasă. Deşi Shambala nu este acolo, totuşi este adevărat că Tibetul a fost în secolele anterioare zona de proiecţie a Shambalei pe Pământ. În ceea ce priveşte capitala Tibetului, Lhassa, restricţiile accesului erau şi mai severe: ea putea fi vizitată numai de către budişti. Dificultatea accesului în Lhassa, precum şi faptul că se cunoşteau practic foarte puţine lucruri despre acest oraş (inclusiv despre localizarea sa - nu se ştia precis până în 1866 unde este Lhassa) au făcut ca Lhassa să fie supranumită Oraşul Pierdut sau Oraşul Interzis. În Lhassa se află Palatul Potala, care era sediul tradiţional al lui Dalai Lama, conducătorul spiritual al budiştilor tibetani. Ceea ce este foarte interesant pentru noi este faptul că palatul Potala, construit în secolul al XVII-lea, seamănă foarte mult cu Casa Poporului - actualmente Palatul Parlamentului - din Bucureşti. Această sincronicitate este remarcabilă şi foarte semnificativă în sensul confirmării profeţiilor care afirmă că Bucureştiul va deveni în scurt timp Noul Ierusalim, adică principalul oraş sacru al planetei. Trebuie menţionat în acest context că celebrele profeţii ale lui Sundar Singh – referitoare la misiunea spirituală planetară a poporului român – au prezis corect construirea Casei Poporului, precum şi a canalului Dunăre - Marea 200


Pământul făgaduinței

- Casa Poporului Centrul Divin Suprem al Noului Ierusalim

Neagră, încă de pe vremea când nimeni nu şi le-ar fi imaginat. Astfel, în fiecare epocă istorică, principalul focar spiritual planetar este considerat a fi Proiecţia Shambalei pe Pământ, ceea ce înseamnă nu numai că legătura sa cu Shambala este foarte puternică, ci şi că Shambala acţionează direct, pentru a impulsiona evoluţia spirituală planetară, prin intermediul fiinţelor umane care au privilegiul de a face parte din grupările spirituale respective. Din aceste motive, Proiecţia Shambalei pe Pământ poate fi considerată chiar ca o manifestare directă a ei, ca o extindere a Shambalei în planul fizic. Dar chiar mai mult decât atât, în zonele de proiecţie a Shambalei pe Pământ există anumite pasaje speciale secrete de trecere între aceste două lumi (tunele), fapt atestat de legendele care povestesc călătoria unor fiinţe umane către Shambala. În acest sens, sunt cunoscute de către anumiți inițiați tunelurile secrete care leagă Bucureștiul de Shambala, unul dintre aceste fiind situat pe strada Mântuleasa. Pe cel din Muntele Sfânt Kogayon l-ai cunoscut, acolo fiind locul unde s-a realizat și prima proiecție a Shambalei pe pământ, prima Satya Yugă sau Epocă de Aur a umanității. Ceea ce pierd din vedere anumite ființe umane, este faptul că totul 201


Sufletul Neamului Românesc

este ciclic, chiar dacă apare sub o altă formă: ziua și noaptea, inspirul și expirul, creația și disoluția, aceasta este Roata Vieții sau spirala timpului care imprimă un anumit ritm universului, pulsație care se desfășoară în jurul unui tainic și misterios Centru Divin. Întotdeauna după o noapte întunecată spiritual, așa cum a fost Epoca Decăderii Spirituale - Kali Yuga, va urma o zi plină de lumină divină, o Satya Yugă sau Epocă de Aur a Umanității. Deci, tocmai pentru acest lucru au fost construite aceste edificii uriașe în București, pentru că aici vor fi luate cele mai

SALA DREPTURILOR OMULUI – Casa Poporului

SALA DREPTURILOR OMULUI - Casa Poporului - Centrul Divin Suprem al Noului Ierusalim -

202


Pământul făgaduinței

Camera Deputaților – Casa Poporului

Sala Unirii – Casa Poporului

importante decizii pentru binele întregii umanități. Semnele și în acest caz sunt cât se poate de clare pentru cei dornici să afle adevărul. Cei care au vizitat Casa Poporului, au realizat că întregul edificiu respiră o armonie și un bun gust greu de egalat. Impresionanta clădire, îți lasă impresia că a fost coborâtă de îngeri, din cerurile lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. E ca un dar divin, ca o cunună a credinței, a răbdării și a înțelepciunii de care a dat dovadă de-a lungul timpului, neamul nostru românesc. O sală special amenajată, poartă denumirea de SALA DREPTURILOR OMULUI! 203


Sufletul Neamului Românesc

Casa Poporului are 4 intrări principale așa cum este descrisă și în Biblie. Are 12 nivele la suprafață și alte 8 subterane. Conform World Records Academy, Casa Poporului a intrat de 3 ori în Cartea Recordurilor: este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume. Palatul are 86 m înălțime și 92 m sub pământ și peste 1000 de camere.

Cele 4 direcții ale Mandalei Casei Poporului, definesc Crucea Cardinală

Simbolistica Mandalei (Schița Casei Poporului) indică clar prezența unui Centru al luminii Divine.

Văzută de sus, Casa Poporului își dezvăluie mai bine simbolistica, deoarece ea seamănă identic cu un Sfinx. Simbolistica Sfinxului este cea a Înțelepciunii Omului Divin, a cunoașterii de sine prin identificarea cu Sinele Suprem Nemuritor, Atman. Cele 4 elemente primordiale ale universului creat, care definesc natura inițiatică a Sfinxului - pământul, apa, focul și aerul - sunt simbolizate după cum bine știm, prin cele 4 zodii – taurul, vulturul (scorpionul) leul, omul (vărsătorul). Această ștință inițiatică a cunoașterii de Sine, se regăsește de altfel chiar în simbolistica Stemei reprezentative a României! Avem Bourul Moldovei (zodia taur - pământ), Acvila cu aripile desfăcute și cele 7 turnuri ale Transilvaniei (vulturul – fațetă a zodiei scorpionului sublimat – apă), Leul Olteniei (zodia leu – foc) și Vulturul cu o cruce de aur în cioc a Țării Românești care reprezintă omul (zodia vărsător – aer). 204


Pământul făgaduinței

Casa Poporului – SFINXUL ROMÂNESC - Centrul Suprem Divin al Noului Iurusalim -

- Extrordinar! spuse Codrin fascinat de chiar simplitatea adevărurilor. - Aceasta este, dragul meu, înțelepciunea sacră a României care va fi repusă în drepturi odată cu revenirea în țară a Mântuitorului din români. Un mare om, cum a fost Păritele Dumitru Stăniloaie, spunea: Noi românii, trebuie să-i ajutăm pe occidentali să se spiritualizeze, iar Patriarhul Dobrogei cum a mai fost numit Părintele Arsenie Papacioc, spunea la rându-i, cu o adâncă evlavie: România o văd având o mare misiune în lume. De la Casa Poporului - care este flancată în partea de nord de Bulevardul

În Stema reprezentativă a României se regăsesc simbolurile inițiatice ale Sfinxului

205


Sufletul Neamului Românesc

Fântâna arteziană care împrospătează cu apă Piața Unirii, ca și simbolul, reprezintă centrul subtil de forță Ajna Chakra, premergător Centrului Suprem Divin Sahasrara Chakra - Casa Poporului sau Centrul Suprem Divin al Noului Ierusalim.

Națiunilor Unite - pleacă magistal Bulevardul Unirii, care întâlnește la Piața Alba Iulia, Bulevardul Decebal și Bulevardul Burebista. În acest mod istoria străbate timpul, actualizându-se mereu într-o tainică și permanentă împlinire a legilor sfinte. Să știi că la început, Brâncuși a dorit să amplaseze Coloana Infinitului Iubirii în București, dar cum conducerea primăriei de atunci nu i-a acordat sprijinul, el a contactat primăria din Târgu Jiu, unde a și realizat celebrul Ansamblu al Vieții fără de Sfârșit. - Cred că s-ar putea pune o coloană la Piața Universității, bineînțeles dintr-un material mai ușor și nu așa înaltă. - Ar fi un bun prilej de cinstire a Geniului Românesc, spuse părintele Kalinic încântat de idee. Părintele Kalinic continuă: - Acesta este Bucureștiul, Orașul Bucuriei și al Iubirii de Dumnezeu. La toate porțile cetății cât și în întreaga Românie se va auzi o muzică cerească binefăcătoare pentru sufletul omului și elevarea conștiințelor noastre. În lume, sunt deja consacrate câteva nume ale acestui gen de muzică elevată. 206


Pământul făgaduinței

Piața Universității - considerat și Km 0 al Bucureștiului

Gheorghe Iovu și Muzica Sufletului Plăcut Domnului, prin muzica binefăcătoare pe care o dăruiește oamenilor

Putem aminti pe Jean Michel Jarre, Kitaro, Vangelis sau pe Yanni în al cărui spectacol, în București, declara: Am atins Sufletul Universului! Și în țară, avem tineri foarte talentați care promovează acest gen de muzică divină, însă îl avem consacrat pe Gheorghe Iovu, un om de suflet, care spunea plin de umilință într-un interviu: 207


Sufletul Neamului Românesc

„Mi-ajunge să știu că și numai o singură persoană este atinsă de vraja muzicii interpretate de mine.” Muzica divin inspirată care ne permite să coborâm plini de recunoștință în spațiul sacru al inimii, care amplifică această trăire beatifică a sufletului și care ne înalță pe culmile extazului bucuriei de a fi în comuniune cu Dumnezeu, acesta este muzica noului mileniu. Părintele Kalinic îl privi mulțumit pe Codrin, apoi își aranjă liniștit cărțile pe masă. Afară se lumina iar de ziuă. Trei zile și trei nopți trecuseră ca un miracol de la venirea lui Codrin din pelerinaj, fără ca acesta să doarmă nici măcar o clipă. Cuprins de tainele dezvăluite de Părintele Kalinic, nici nu mai luase seama la timpul care trecea, fiind mai în permanență susținut de o energie nouă, binefăcătoare. Abia în ultima noapte, se simțise ca într-un fel de transă plăcută. Părintele Kalinic era pregătit însă să-i rezerve și alte surprize, așa că îi spuse zâmbind lui Codrin: - Hai să-ți arăt acum unde este Gura de Rai, acolo o să ne împrospătăm puterile! - Gura de Rai! De când aștept, spuse Codrin bucuros. Au mâncat bine și în jur de ora 10, au început să urce muntele pe cărarea care duce la Sfinx. * În timp ce urcau, Codrin voia să-și lămurească câteva gânduri dar nu știa cum să înceapă, însă părintele Kalinic îl îndemnă din priviri. - Spune-mi te rog, cum se face că încă nu suntem ajutați de ființele extraterestre despre care la ora actuală, se vorbește tot mai mult? - Să știi Codrin, că suntem ajutați chiar foarte mult de ființele extraterestre benefice în lupta împotriva Masoneriei Mondiale. După cum știi, în ultima vreme au fost filmate tot mai multe nave extraterestre. Dar totuși, ei acționează cel mai adesea din planurile subtile, pentru a permite civilizației umane să evolueze pe propiile-i picioare; pentru ca noi să dobândim o minimă cunoaștere de Sine, o recunoștere a propiilor valori. Atunci și frații noștrii din univers vor răspunde chemării noastre, fiindcă omenirea a devenit în sfârșit conștientă de potențialul ei creator, iar comunicarea se poate face ca de la egal la egal. Până la acest salt în 208


Pământul făgaduinței

conștiința umanității, Confederația Galactică ne va asista doar, pentru a nu pieri cu totul, în acești ultimi ani de purificare, ai trecerii de la Kali Yuga – la Satya Yuga. Să știi că progresul tehnologic al Masoneriei Mondiale care s-a aliat cu Micii Cenușii este foarte mare. Aceștia însă, nu pot fi lăsați să iasă din spațiul terestru fiindcă atunci ar declanșa un adevărat Război al Stelelor. Ei sunt ținuți într-un fel de carantină pe pământ, iar omenirea aflând Adevărul, trebuie să-și recucerească adevărata libertate. Deci, trebuie mai întâi o trezire spirituală autentică din partea populației, adică TRĂIRE. Altfel, vom sta cu mâna întinsă, la cerșit vize pentru a pleca către alte planete. Însă nimeni dintre acești grăbiți nu bănuiește că Planeta Pământ este cea mai puternic transformatoare Școală Spirituală din întreaga Galaxie. Aici avem ocazia să Atingem Eliberarea Supremă, să ne îndumnezeim, așa cum au reușit atâția oameni de-a lungul timpului. Pe alte planete, din alte Sisteme Solare, o duci mai bine într-adevăr... și-atât. De aceea, pe pământ se dă lupta cea mare, pentru ca omenirea să nu-și trezească potențialul creator, fiindcă ne-am transforma cu toții în genii creatoare. Codrin care era mulțumit de explicațiile părintelui Kalinic, ar fi vrut ca acesta să-i lămurească un subiect mai sensibil, dar se abținu să-l întrebe, pentru a nu-l deranja cu astfel de întrebări discrete. „De ce conducerea BOR, se gândea Codrin, nu spune nimic din toate câte ar putea să ajute, la ridicarea nivelului de conștiință a oamenilor, ținând întregul popor într-o ignoranță crasă? Nu au luat nici o atitudine nici împotriva homosexualilor, nici împotriva cipurilor RFID - 666, nici împotriva Codex Alimentarius, nici a politicienilor corupți, nu vor să ne vorbească nici despre ființele inteligente de pe alte planete... par adormiți majoritatea. Să fie oare Patriarhul Daniel vândut francmasoneriei? Oricum, adevărul se va afla. Adevărul va rămâne scris în Cartea Vieții pentru fiecare om în parte!“ Îl întrebă însă altceva: - Părinte Kalinic, am văzut că Patriarhia, dorește să construiască Catedrala Neamului Românesc lângă Casa Poporului. - Acolo nu se va ridica nici o Catedrală până la venirea Înțeleptului Mântuitor din români. Patriarhia are bani pentru 10 Catedrale, nu pentru una. Se necesită însă o reînnoire în sânul Patriarhiei. Frica asta morbidă 209


Sufletul Neamului Românesc

de a nu-și pierde credincioșii nu-i sănătoasă. Ar trebui să fie conștienți că spunând tot Adevărul la oameni, aceștia vor respecta și mai mult Biserica creștină, dar mai ales pe acei conducătorii înțelepți ai ei. În orice librărie există la ora actuală, mai multă înțelepciune divină decât în gura oricărui preot de la Patriarhie și asta dă de gândit la multă lume. Problema este că Masoneria Mondială are interesul să distrugă ortodoxia, nu să o reînnoiască. De aceea, nu mișcă mai nimic în sânul Patriarhiei. Vor fi înlocuiți toți acești sfințișori, cu unii precum părintele Iustin Pârvu, care a menținut dreaptă coloana vertebrală a ortodoxiei, chiar și în acești ultimi ani ai Apocalipsei. Vine sfârșitul Apocalipsei și astfel se încheie cu această perioadă a prostiei și ignoranței omenești. Asta înseamnă Codrin, Apocalipsa: Sfârșitul Prostiei Omenești! De aceea stă scris în Apocalipsa lui Ioan că ne vom naște cu toții într-un corp nou, pe un pământ nou. Pentru că intrăm cu toții într-o altă eră. O eră a înțelepciunii și a genialității umane! Părintele Kalinic îl conduse apoi către un tumul de pământ pe al cărui vârf se găseau urmele un străvechi altar. - Uite, toată această zonă mai este numită și „Gura de Rai”. Vom face aici o relaxare de aproximativ 30 de minute, pentru a beneficia din plin de energiile telurice deosebit de puternice care ne vor regenera rapid, apoi vom urca liniștiți până la Sfinx. - „Gura de Rai”, mai spuse părintele Kalinic, face parte din Drumul Inițiatic al Kogayonului la care vei avea acces cât de curând. Această zonă, denumită simbolic Gura de Rai, este în fapt, manifestarea în planul fizic a centrului subtil de forță Manipura Chakra. În traducere din sanscrită, chakra înseamnă roată. O Roată enegetică divină sau Gură de Rai, este o Poartă energetică rezonatoare cu energiile benefice ale macrocosmosului. Există 7 astfel de Guri de Rai în zona Bucegilor. Ele te vor pune mult mai ușor în rezonanță - datorită zonei sacre în care ne aflăm - cu energii specifice ale fiecărei Chakre și îți vor facilita comuniunea cu planurile subtile ale macrocosmosului, cu ființe foarte elevate spiritual, considerate zei și zeițe, care trăiesc în aceste paradisuri astrale. Însă aspectul cel mai important al Drumului Inițiatic al Kogayonului, este faptul că o ființă inițiată pe o astfel de cale, își armonizează toate 210


Pământul făgaduinței

Gura de Rai Nr.3 – Corespondent în planul fizic a centrului subtil de forță Manipura Chakra

corpurile subtile astfel încât ea devine pregătită pentru a intra în starea de transcendență, de dincolo de orice aspect al separării de Dumnezeu, în starea de îndumnezeire. Sufletul lui Codrin se simți copleșit de grația care i se oferea, începu să-i mulțumească plin de recunoștință lui Dumnezeu, aducându-i slavă în inima sa. După ce au realizat meditația de regenerare cu Focul Sacru de la „Gura de Rai” - Manipura Chakra, au urcat înviorați către Sfinx. Ajungând pe Platoul Babele, Codrin a văzut un grup de tineri care se adunau în jurul Sfinxului. - Sunt cei din Tabăra Dacica, conduși de Zoltan al Clujului, un vârf de lance al reînvierii tradițiilor autentice străbune, spuse părintele Kalinic. Aceștia au realizat în liniște o meditație de comuniune cu Sufletul Neamului Românesc, după care s-au îndreptat către Crucea Caraimanului. Codrin, privindu-i cum mergeau înșirați pe poteca Caraimanului, zise: - Se spune că fiecare om își poartă crucea credinței sale. Părintele Kalinic, care în realitate era Deceneu, marele preot al dacilor liberi, spuse: - Imaginea lui Iisus care își duce crucea în spinare, este imaginea simbolică a poporului român care își duce credința mai departe, străbătând milenii de suferință. Noi am asistat la crucificarea noastră nu o dată, ci pe 211


Sufletul Neamului Românesc

Sfinxul din Bucegi - Comuniune cu Sufletul Neamului Românesc -

o perioadă de 2 milenii. La capătul aceastui drum purificator de suferință, precum Pasărea Phoenix, vom ieși mai luminoși ca oricând. Pasărea Măiastră a Lumii Crăiasă își va spune întregii lumi cântecul inimii ei. A sosit timpul Marilor Revoluții Spirituale, Codrin. Exact ca în timpul secerișului, oamenii se vor alege de neghină. Pe acest Nou Pâmânt vor rămâne doar cei care vor să se transforme spiritual. Leneșii și mincinoșii vor fi recunoscuți foarte ușor după aura lor, care de altfel va fi ușor de vizualizat la fiecare om în parte. Acum, să mergem și noi să invocăm grația Sfinxului. După cum ți-am mai spus, Sfinxul românesc este cel mai vechi monument al civilizației umane. El este un simbol plin de înțelepciune care ne-a rămas de la ființele care au trăit în ultima Satya Yugă sau Epocă de Aur a umanității. Și-au așezat plini de umilință mâinile pe Sfinx, intrând astfel în comuniune cu sfera gigantică de forță a Sufletului Neamului Românesc. După aproximativ 10 minute, Codrin își simțea sufletul expansionânduse în cerurile preapure ale inimii sale, apoi când întreaga ființă îi fu cuprinsă de lumina sfântă a iubirii, energia începu să urce pe coloană în sus, ridicându-i conștiința în beatitudine. Trăia o formă a extazului divin, a fericirii și a păcii care părea a întregului univers. Dar Codrin știa că aceasta nu este totul. Continuându-și tehnica de respirație, pătrunse 212


Pământul făgaduinței

fericit prin poarta cea strâmtă a dumnezeirii, prin Brahmarandhra, în starea supramentală de conștiință. Codrin simțea iar adevărata libertate, căci în această stare superioară de conștiință nu există început, nu există sfârșit, doar Eternul Prezent. Se simți apoi absorbit pe o cuantă de lumină (undă cuantică) a timpului și proiectat spre surprinderea sa în Casa Poporului – Centrul Divin Suprem al Noului Ierusalim. Se afla în Sala Unirii, lângă o mulțime de oameni, așezați în grup compact pe șiruri, până la terasa de unde se vedea Bulevardul Unirii. Așteptau cu toții emoționați, venirea Înțeleptului Mântuitor din români. Codrin deschise ochii copleșit de ceea ce văzuse în starea supramentală de conștiință. Abia acum conștientiza acest moment extraordinar din istoria unui neam omenesc de a-și primi Mântuitorul de la Dumnezeu. Inima lui Codrin plângea recunoscătoare pentru această grație pe care Dumnezeu o oferea iar întregii omeniri: fiecare om, întrupat pentru a fi una cu Dumnezeu pe pământ, pildă pentru întregul univers. Pe albastrul cerului senin soarele strălucea mai frumos ca oricând, căldura lui binefăcătoare hrănind inima lui Codrin. A adormit liniștit, în camera cu miros de tămâie de la mânăstire, cu gândul la acele momente emoționante când așteptau cu toții venirea Mântuitorului la Casa Poporului. Spre dimineață a avut însă un vis foarte intens: se văzu singur, în groapa unde trebuia să se construiască Catedrala Neamului Românesc. O voce răsuna batjocoritoare de undeva de deasupra gropii: „Așa mor Eroii Neamului!“, iar malurile înalte de pământ începură a se prăvăli spre el. Codrin se trezi conștient, își simți sufletul liniștit, îndreptat plin de iubire către Dumnezeu. Își spuse: „Asta e, dacă pot să ajut și eu la construirea Catedralei Neamului, atunci merită. Doar nu e prima dată în istoria neamului, așa a fost și în Legenda Meșterului Manole.“ Meditând la aceste aspecte își aminti versurile lui Eminescu: „Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vânt, Cu crengile la pământ?“ 213


Glosar Androgin

Cuvântul androgin este conex cu grecescul „androgynos” (femeie şi bărbat într-o fiinţă ), provenind din radicalii „andros” (genitivul pentru „ander”, „bărbat”) şi „gyne” („femeie”). Androginul originar este un aspect fundamental, o figurare antropomorfică a Oului Cosmic, pe care îl întâlnim în zorii oricărei cosmogonii, cât şi la încheierea oricărei escatologii, căci în punctele”alfa” (început) şi „omega” (sfârşit) ale lumii şi ale fiinţei manifestate se situează polii unităţii fundamentale. Contrariile se confundă în unitate, fie că aceasta are loc în potenţialitate, fie că împăcarea, integrarea lor finală a fost împlinită. Mircea Eliade citează numeroase astfel de exemple, preluate din religiile greacă, egipteană, iraniană sau din cele nordice, chineze sau indiene. Este, deci, firesc ca această imagine a unei unităţi primordiale, odată aplicată omului, să capete o expresie sexuală, înfăţişată adesea drept inocenţa sau virtutea dintâi, „vârsta de aur” ce a fost pierdută şi trebuie redobândită. Mistica tuturor curentelor spirituale autentice o spune limpede: dualitatea lumii aparenţelor în care trăim este falsă, iluzorie, înşelătoare; ea constituie starea de păcat şi nu există izbăvire decât în contopirea perfectă cu realitatea divină, adică în întoarcerea la unitatea fundamentală. Acesta este sensul vaierelor tulpinii de trestie smulsă din pământ, în preludiul celebrului poem „Masnevi” („Mathnawi”) al celui mai important poet mistic al Islamului, Mawlani Djalal ud-Din Rumi. Această primă diviziune care, la nivel cosmic, creează, adică diferenţiază noaptea şi ziua, Cerul şi Pământul, este similară cu cea a principiilor YIN (-) şi YANG(+), care adaugă acestor opoziţii fundamentale pe cele ale frigului şi ale căldurii, ale masculinului şi ale femininului. În „Rig Veda”, androginul apare sub forma vacii divine dătătoare de lapte, care este în acelaşi timp şi taurul cu sămânţă viguroasă. „Unul îl naşte pe doi” [YANG(+) şi YIN (-)], după „Tao Te Ching”; şi tot aşa, Adamul Divin primordial, care nu era bărbat, ci era un androgin perfect, devine Adam şi Eva. Androginul este adesea reprezentat ca o fiinţă dublă, având simultan atributele ambelor sexe, încă unite, dar pe punctul de a se separa. Este ceea ce, cu precădere, explică semnificaţia cosmogonică a sculpturii erotice indiene. Astfel SHIVA – care este identic cu principiul cauzal al Manifestării – este adesea reprezentat strângând-o cu putere în braţe pe SHAKTI (Eternul Feminin) - simbol al puterii sale - care are un trup foarte frumos, cu sânii mari şi fermi şi emană o stare de feminitate tulburătoare, figurată astfel în chip de divinitate feminină. Se mai pot remarca semne ale androginiei la Adonis, Dionysos, Cibele, Castor şi Pollux, echivalentul lui Izanagi şi Izanami din tradiţia japoneză. Exemplele pot continua la nesfârşit căci, în ultimă instanţă, orice divinitate – vechile teogonii greceşti o demonstrează din plin – este bisexuală, ceea ce atunci determină lipsa nevoii de iubit sau iubită pentru procreaţie sau pentru dragoste. Acest androgin misterios care deţine o mulţime de puteri psihomentale extrordinare, reprezintă, aşa cum subliniază în câteva locuri Mircea Eliade, totalitatea forţelor paranormale benefice, vitale, psihice, mentale şi spirituale ale celor două sexe perfect unificate în aceeşi fiinţă umană.

215


Androginia, ca semn al realizării Unităţii, apare deci atât la sfârşitul cât şi la începutul lumii. Potrivit viziunii escatologice asupra mântuirii, prin atingerea plenară a stării de androgin fiinţa umană revine cu adevărat la o stare de plenitudine paradisiacă, divină, în care separarea sexelor se anulează. Iată, prin urmare, ce evocă taina cuplului unit prin iubire frenetică, profundă și a căsătoriei în nenumăratele texte tradiţionale secrete, trimiţând astfel la imaginea lui Shiva îmbrăţişând-o pe Shakti. Cu toate acestea, credinţa, universal afirmată, în unitatea originară pe care omul o recapătă post mortem, după părăsirea acestei lumi materiale, este asociată de asemenea, în majoritatea sistemelor cosmogonice, cu necesitatea imperioasă de diferenţiere totală a sexelor în lumea noastră, pentru că – şi aici credinţele străvechi se întâlnesc cu cele mai actuale descoperiri ale biologiei fiinţa umană nu se naşte niciodată complet polarizată din punct de vedere sexual. Faptul că omul este în acelaşi timp bărbat şi femeie, atât la nivelul trupului său, cât şi la nivelul principiilor sale vitale, psihice şi mentale, reprezintă o lege fundamentală a Creaţiei, afirmă credinţa tradiţiei milenare. De aici decurge şi explicaţia cea mai răspândită a riturilor barbare de circumcizie şi excizie, care ar fi realizate atunci în vederea integrării definitive a copilului în sexul său aparent, clitorisul fiind la femeie un fel de reminiscenţă a organului viril, iar prepuţul bărbătesc o reminiscenţă feminină. Acesta este şi sensul hierogamiei chinezeşti a lui FU-HI şi NIU-KUA, uniţi prin cozile lor de şarpe şi, ceea ce este chiar mai important, schimbându-şi la voinţă, între ei, atributele; acelaşi sens îl are şi Rebisul hermetic, care este simultan Soare şi Lună, Cer şi Pământ, fiind în mod esenţial unul, deşi aparent este dublu, fiind în acelaşi timp şi sulf şi mercur. Simbolurile hinduse şi tantrice se referă nu doar la androginul primordial, ci şi la întoarcerea glorioasă finală şi cât mai grabnică la această nediferenţiere, la această unitate divină. O astfel de reintegrare totală şi glorioasă constituie ţelul final al practicilor psihosomatice Hata- Yoga şi al celor amoroase în Tantra Yoga. Phoenix-ul, simbol al regenerării, este deloc întâmplător, hermafrodit. Unirea sămânţei cu suflul pentru producerea Embrionului nemuririi se produce chiar în trupul celor inițiați în practica yoga. Întoarcerea la starea primordială divină şi eliberarea gradată de contingenţele cosmice se realizează cu uşurinţă, aproape spontan, prin „coincidentia oppositorum” şi împlinirea Unităţii iniţiale: amestecarea principiilor MING şi SING (YANG (+) şi YIN(-)), cum spun alchimiştii chinezi, care nu sunt altceva decât două polarităţi ale fiinţei (+ şi -). Platon a amintit tocmai de aceea mitul androginului în „Banchetul”: „acesta se numea pe atunci androgin, căci şi înfăţişarea lui conţinea, ca şi numele, o parte de bărbat şi o parte de femeie.” Fie că acest mit este evocat în anumite texte cabalistice secrete privind starea androginală a lui Adam ori în doctrinele tainice ale gnosticilor creştini, androginia este prezentată ca o stare divină iniţială ce trebuie să fie redobândită. Bărbatul şi femeia aveau, în forma lor primitivă, potrivit unei tradiţii, un singur trup înzestrat cu două feţe; DUMNEZEU l-a despărţit, dând fiecăruia câte un spate. Abia de atunci bărbatul şi femeia au început o existenţă diferenţiată. A spune – potrivit tradiţiilor patriarhale ce se relectă în mitul biblic al „Facerii” - că Eva este scoasă din coasta lui Adam înseamnă, de fapt, că întregul omenesc era încă nediferenţiat (un Androgin Divin, perfect) la origine. A deveni, prin dragoste frenetică, unul singur (Androgin), care unifică simultan în el atât masculinul, cât şi femininul, este în realitate ţelul vieţii omeneşti. Origene şi Grigorie de Nyssa au desluşit în primul om, care a fost creat, deloc întâmplător, după chipul şi asemănarea lui DUMNEZEU, o fiinţă perfect androgină. Dumnezeirea la care

216


omul a fost poftit să participe l-a făcut şi trebuie să-l facă să redobândească această androginie, pierdută de Adam cel scindat şi recuperată de noul Adam, cel slăvit. În „Noul Testament”, mai multe texte se referă la această unitate divină, paradisiacă. Descoperind androginia divină drept una dintre caracteristicile perfecţiunii spirituale în „Epistolele Sfântului Pavel” şi în „Evanghelia după Ioan”, Mircea Eliade nota, parafrazând „Evanghelia după Toma”: „Într-adevăr, a deveni bărbat şi femeie în acelaşi timp, dar fără a fi nici bărbat şi nici femeie, nici numai bărbat şi nici numai femeie, reprezintă de fapt expresiile plastice fundamentale prin care limbajul se străduieşte să descrie metanoia, transformarea uluitoare, răsturnarea totală a valorilor accesibile omului comun. A fi simultan şi permanent bărbat şi femeie este ceva paradoxal şi aparent imposibil, precum cerinţa de a redeveni copil, de a te naşte din nou, de a trece prin poarta cea strâmtă.” Masculinul şi femininul nu constituie, în fond, decât aspectele multiplicităţii de opoziţii chemate să se întrepătrundă din nou. Această împlinire a androginiei ar trebui studiată, de asemenea, în regnul mineral şi în cel vegetal căci, la rândul lor, acestea cunosc împărţirea în masculin şi feminin, potrivit perspectivei alchimice. Orice opoziţie este în final destinată să fie anulată prin unirea cerescului (+) cu pământescul (-); această unire generatoare de fericire şi care face să se trezească în fiinţă uluitoare puteri paranormale (SIDDHI-uri) poate fi înfăptuită repede şi cu succes numai de către un om iniţiat şi permanent orientat benefic, care îşi controlează potenţialul sexual şi a cărui putere trebuie să se exercite numai în bine atât asupra Microcosmosului, cât şi asupra Macrocosmosului, atunci când el interferează (rezonează) cu acestea.

Artă

În tradiţiile În tradiţiile spirituale ale omenirii, arta este nedespărţită de o cunoaştere spirituală autentică, fiind legată de vechile ştiinţe tradiţionale. Astfel, chiar şi în Evul Mediu, cele şapte aşa-numite arte liberale încă mai cuprindeau, laolaltă cu Muzica, discipline precum Geometria sau Aritmetica, pe care spiritul modern le plasează, însă, astăzi în altă categorie. Deloc întâmplător, grupările iniţiatice medievale de genul Fedeli d’Amore puneau în corespondenţă cele şapte arte liberale cu cele şapte ceruri şi cu stările spirituale specifice acestora. Aceasta indică o legătură esenţială între arte şi principiile divine transcendente. Cunoştinţele artistice erau caracterizate de o inerentă cunoaştere esenţială şi aveau o conotaţie simbolică, întemeiată pe tainicele corespondenţe subtile dintre diferitele aspecte ale realităţii. În această direcţie, chiar meşteşugurile, în concepţia lor tradiţională, serveau ca bază pentru anumite iniţieri, iar distincţia modernă care se face între arte şi meserii este doar consecinţa unei degenerescenţe spirituale ce a dat naştere punctului de vedere profan. Fie că este vorba despre artă, fie că este vorba despre meşteşug, este necesară aplicarea unor cunoştinţe de ordin superior, legate de o cunoaştere iniţiatică. De altfel, însăşi punerea în operă a cunoaşterii iniţiatice a primit, în mod generic, numele de artă, după cum o indică limpede expresii de genul „artă regală” şi „artă sacerdotală”, ce corespund, prima „ micilor mistere”, care conduc la restaurarea în fiinţa umană a stării primordiale şi, a doua, „marilor mistere”, ce sunt asociate cu dobândirea stărilor spirituale superioare ale fiinţei. Dacă avem în vedere artele în accepţiunea restrânsă şi obişnuită de „arte frumoase”, putem spune că fiecare dintre ele trebuie să constituie un limbaj

217


simbolic care să permită exprimarea unor adevăruri prin mijlocirea unor forme vizuale sau sonore, conexe cu „artele plastice” şi „artele auditive”. Acestea au în civilizaţiile tradiţionale un caracter simbolic, valoarea lor reală constând nu atât în ceea ce ele sunt în sine, cât în posibilităţile lor deosebite de expresie, care transcend limbajul obişnuit. Creaţiile artistice sunt destinate, înainte de toate, să servească drept suporturi pentru meditaţie, drept puncte de sprijin pentru o întelegere cât mai profundă şi mai cuprinzătoare cu putinţă, aceasta fiind chiar raţiunea de a fi a oricărui simbolism spiritual. În acest sens, conceptul hindus de PRATIKA nu reprezintă sub nici o formă un „idol”, aşa cum cred creştinii habotnici şi aşazişii savanţi din Occident, şi nici măcar o lucrare a imaginaţiei şi a fanteziei individuale. În cadrul acestui simbolism, totul până la cele mai mici amănunte, este menit acestui scop spiritual contemplativ, nimic neavând rolul de adaos decorativ, lipsit de semnificaţie care să joace un rol pur „ornamental”. Degenerarea unor simboluri spirituale în motive ornamentale, datorită faptului că la un moment dat nu li s-a mai înțeles sensul, este una dintre trăsăturile caracteristice ale decăderii spirituale. Neînţelegerea acestui fapt arată cât de absurde au ajuns să fie teoriile moderne ale „artei pentru artă” (a cărei ultimă consecinţă absurdă este că arta este veritabilă doar atunci când nu mai are nici o semnificţie) şi ale artei „moralizatoare” sau „proletare” (lipsite de valoare sub raportul cunoaşterii spirituale). Cu certitudine, arta tradiţională nu este nici un „joc” (precum îi auzim astăzi pe unii psihologi), nici o activitate care procură omului un gen de plăcere specială, categoristă drept „superioară” fără vreun criteriu obiectiv (simpla plăcere ţinând de simple preferinţe individuale, iar nu de vreo ierarhie valorică), nici o declamaţie sentimentală emfatică, pentru care limbajul obişnuit este mai mult decât suficient şi pentru care esenţele eterate, misterioase şi enigmatice ale simbolurilor spirituale ar fi inutil risipite. Trebuie să subliniem totala nulitate a interpretărilor „morale” date de unii habotnici simbolismului iniţiatic. Dacă simbolismul spiritual s-ar reduce la această viziune îngustă, nu ar fi existat niciodată vreun motiv ca el să fie ascuns, căci filosofia profană a proclamat întotdeauna, fără oprelişti, aceste interpretări inepte, care nu ascund, de altfel nimic. Dată fiind unitatea esenţială a doctrinei spirituale, artele au legături profunde cu toate ştiinţele tradiţionale (de altfel, concepţia ştiinţelor strict specializate şi separate unele de altele este antispirituală, bazându-se pe un principiu aşa -zis analitic, în vreme ce punctul de vedere tradiţional nu poate fi decât esenţial şi sintetic). Totuşi, putem spune că principiul tuturor artelor este o aplicaţie a ştiinţei ritmului sub diversele sale forme, ştiinţă care este, la rândul ei, legată nemijlocit de cea a numărului. Trebuie să precizăm aici că, atunci când vorbim despre ştiinţa numărului, nu este vorba nicidecum despre aritmetica profană la care se referă modernii, ci despre aceea ale cărei aplicaţii mai cunoscute se găsesc în pitagorism şi în Cabala autentică sau a cărei expresie echivalentă o regăsim, în felurite expuneri, în toate doctrinele tradiţionale. Cele de mai sus par mai evidente în cazul artelor sonore, ale căror creaţii sunt alcătuite din ansamblul unor ritmuri ce se desfăşoară în timp. Poezia, cu caracterul său ritmic, poate fi considerată ca modul de expresie rituală a „limbajului zeilor” sau a „limbii sacre” prin excelenţă, funcţie pe care şi-a păstrat-o întrucâtva până în epoca relativ apropiată de noi, în care a fost născocită „literatura”. Aici, trebuie să observăm că erudiţii moderni au ajuns să aplice termenul

218


de „literatură” fără diferenţiere şi în mod lipsit de judecată la orice, inclusiv la Scripturile Sfinte, pe care au pretenţia să le studieze cu acelaşi titlu, ca şi pe celelalte scrieri, şi prin aceleaşi metode. Atunci când studiază „critic” „poemele biblice”sau „imnurile vedice”, aceşti aşa-zişi erudiţi, deşi nu au cunoştinţă despre ce reprezenta cu adevărat poezia pentru cei vechi, ei vor să reducă totul la dimensiuni profane şi pur şi simplu umane. În ce priveşte muzica, baza sa numerică este recunoscută chiar şi de către oamenii moderni, deşi într-un mod greşit, cauzat de pierderea datelor tradiţionale. În vechime, aşa cum se ştie foarte limpede că se petreceau lucrurile în Extremul Orient, în muzică nu se puteau aduce modificări decât în deplină concordanţă cu anumite transformări survenite în starea spirituală dominantă a lumii şi în conformitate cu perioadele ciclice, deoarece ritmurile muzicale sunt legate deopotrivă de ordinea socio-umană şi de ordinea cosmică, exprimând de fapt, într-un anumit mod, legătura dintre ele. Concepţia pitagoreică a „armoniei sferelor” este, la rândul ei, în strânsă legătură cu ordinea divină. Pentru artele plastice, ale căror creaţii se desfăşoară prin extensie în spaţiu, ritmul este mai degrabă fixat în simultaneitate, în loc să se deruleze în succesiune, ca în cazul muzicii. În acest domeniu, arta tipică şi fundamentală este arhitectura, faţă de care celelalte arte, precum sculptura şi pictura, sunt, cel puţin ca destinaţie originară, ramuri subordonate. În arhitectură, ritmul se exprimă în mod direct prin proporţiile ce există între diferitele părţi ale ansamblului şi prin formele geometrice, care din această perspectivă reprezintă transpunerea numerelor şi a raporturilor armonioase dintre ele. Zeul geometru a lui Platon este chiar Apollo, care guvernează toate artele, concepţie pitagoriciană semnificativă pentru filiaţia anumitor doctrine tradiţionale elenice şi legătura cu sursa lor originară hiperboreană. Geometria artelor plastice este cu totul diferită de cea a matematicienilor profani, ea având până nu demult o autoritate care înlătură ideea naivă a unei origini „empirice” şi utiliatare a acestei stiinţe. Din perspectivă tradiţională, ştiinţele sunt legate între ele astfel încât ele pot fi privite ca expresii în limbaje diferite ale aceloraşi adevăruri, consecinţă firească a legii spirituale a analogiilor şi corespondenţelor subtile, care constituie fundamentul oricărui simbolism. Putem astfel înţelege ce anume diferenţiază în mod profund concepţia profană a artelor de concepţia lor tradiţională, care, în ceea ce priveşte fundamentul artelor, le consideră ca aplicaţii ale unor ştiinţe spirituale tradiţionale, în ceea ce priveşte semnificaţia lor, le vede ca expresii diferite ale limbajului simbolic, iar în ceea ce priveşte destinaţia lor, le consideră căi privilegiate, prin care omul are acces la adevărata cunoaştere spirituală. Arta autentică a găsit una dintre cele mai înalte aprecieri în cadrul tradiţiei spirituale a şivaismului din Caşmir. Înţelepţii şcolii şivaite TRIKA i-au revelat valenţele profunde, arătând că ea este o veritabilă cale spirituală, accesibilă fiinţei umane care are sufletul trezit şi care este capabilă să se identifice extatic cu anumite energii subtile, sublime din MACROCOSMOS. Se considera chiar că aspirantul care are deja un anumit grad de elevare interioară este capabil, contemplând o operă de artă autentică şi lasându-se cuprins de acea emoţie estetică specifică, să se cufunde în realitatea Sinelui Divin Suprem, ATMAN. Tocmai de aceea, unul dintre testele cele mai cunoscute pe care îl aveau de trecut cei care doreau să fie primiţi în această şcoală spirituală era acela de a fi capabili să intre cu uşurinţă într-o stare de SAMADHI (extaz divin) atunci când ascultau o anumită muzică sau când contemplau plini de transfigurare un dans inspirat. Prin aceasta, ei dovedeau că au deja sufletul trezit şi, deci, sunt pregătiţi să primească o iniţiere superioară.

219


În tratatul „Abhinava Bharati”, cel mai mare maestru al şivaismului caşmirian, Abhinavagupta, arată că rolul esenţial al artei este acela de a trezi în conştiinţa spectatorului o anumită savoare inefabilă, o emoţie sublimă, RASA. Trăirea estetică cea mai elevată, afirma el, este întru totul similară stării de extaz divin, SHAMADHI, pentru că şi într-un caz şi în celălalt se ajunge la transcenderea individualităţii egotice şi la acea bucurie extatică ce caracterizează fiinţa noastră universală. Şcoala TRIKA nu este însă un caz special în ceea ce priveşte evidenţierea legăturii profunde care există între artă şi spiritualitate. Într-o formă sau alta, întreaga Antichitate a recunoscut existenţa acestei legături şi a acordat artistului un statut special, considerându-l deseori un mesager al zeilor. La rândul său, Evul Mediu, atât de dezinteresat în a reţine individualitatea artiştilor, considera opera de artă ca fiind în mare parte rodul unei conlucrări a umanului şi a Harului divin. În contrast cu aceste situaţii, lumea modernă a pierdut aproape orice noţiuni ezoterice legate de puterea transformatoare a artei, aceasta degenerând într-o activitate profană, la fel ca oricare alta. Una dintre preocupările pseudoartiştilor care proliferează astăzi este aceea de a se „elibera” de DUMNEZEU şi de orice credinţă în valorile universale. Iar rezultatele acestei „eliberări” nu au întârziat să apară: urâtul, absurdul, nonsensul, grotescul au invadat arta contemporană într-o măsură atât de mare, încât cei care nu sunt dispuşi să „savureze” o astfel de „artă” sunt adesa decretaţi inculţi sau retrograzi, aşa cum „demodată” este considerată şi credinţa că arta are o menire spirituală, sau că ea poate determina o transformare profund benefică în fiinţa umană. În contemporaneitate, un sihastru al sculpturii precum artistul Brâncuşi, făcea figură aparte prin preocuparea sa pentru spiritualitate şi printr-o fire contemplativă şi o intuiţie profundă, cu ajutorul cărora a reuşit să descopere singur, trăind într-o societate tot mai puţin orientată spre DUMNEZEU, adevăruri spirituale pe care şcolile înţelepciunii le afirmă neîntrerupt de mii de ani. Acest aspect a conferit creaţiei sale puterea de fascinaţie care i-a adus succesul şi recunoaşterea mondială. Deloc întâmplător Brâncuşi afirma: „Am început fiecare lucrare cu sentimentul că un Absolut se exprimă prin mine, şi atunci nu mai contam ca individualitate, într-atât eram de transfigurat şi de contopit cu Totul universal. Aceasta trebuie să fie relaţia artistului cu Lumea.” El era conştient că pentru a crea opere de artă, artistul trebuie să devină releul generos al Frumuseţii şi Armoniei divine, iar lucrările lui, adevărate focare de rezonanţă ale unei amprente vibratorii specifice. Exaltat, el spunea după plecarea unor vizitatori ai atelierului său: „Aţi vazut, oare, acei fluturi? Toţi au plecat pătaţi pe haine de polenul pietrelor mele!” Tot el spunea, într-o parafrazare modernă a lui Abhinavagupta, că: „Menirea artei este să creeze bucurie... Bucuria şi pacea, pacea şi bucuria, iată ce este de dobândit!”

Bucurie

Intensă stare de satisfacţie psihică şi mentală, care poate să apară din motive exterioare sau interioare, amplificându-se în fiinţa umană datorită procesului de rezonanţă şi de captare în MICROCOSMOSUL uman a energiilor subtile specifice corespondente din MACROCOSMOS. Putem spune că bucuria este o stare mentală şi psihică, limitată în timp, caracterizată printr-o încărcătură afectivă intens pozitivă, determinată în fiinţă ca urmare a realizării unei dorinţe, a atingerii unui scop, ca rezultat al unei trăiri amoroase plenare, al iubirii resimţite sau datorită unei surprize agreabile. Această încărcătură specifică mentală şi afectivă se exprimă foarte variat în plan

220


comportamental printr-o creştere a nevoii de comunicare cu cei din jur (nevoia de a-i „contamina” şi pe alţii cu propria fericire şi mulţumire, exuberanţă, mimică şi gestică bogate, râs şi chiar, paradoxal, plâns „de bucurie”). Obţinerea unei satisfacţii binefăcătoare, atingerea unui scop material, erotic, psihic, mental sau spiritual creează o stare de mulţumire interioară care face să crească şi să se amplifice o emoţie care domină pentru moment psihicul, conducând spre optimism, încredere în sine, încredere în viitor, în DIVIN, în cei din jur şi creând premizele apariţiei unor noi scopuri, motivaţii, planuri de viitor. Pentru cel care urmăreşte să se bucure cât mai des, sursele de bucurie nu sunt numai realizările profesionale sau artistice deosebite ori extazul religios, ci şi evenimentele cotidiene. În mod semnificativ, pentru copilul mic, neştiutor şi lipsit de simţ critic, motivele de bucurie sunt mult mai numeroase decât pentru adultul închistat, meschin şi posac. Ca emoţie elaborată, bucuria este condiţionată de gradul de evoluţie spirituală şi, de asemenea, de formaţia culturală a individului. Astfel, dacă astăzi naşterea copiilor este adesea motiv de bucurie, iar moartea unei fiinţe dragi este trăită dureros, la vechii daci lucrurile stăteau invers: naşterea era prilej de întristare, iar moartea, departe de a fi temută ca astăzi, era primită cu bucurie. Diferenţa este datorată perspectivei: în vreme ce astăzi majoritatea oamenilor manifestă o credinţă formală, care ţine mai degrabă de unele convingeri decât de trăirea unor adevăruri prin propria lor fiinţă, dacii în schimb erau sincer orientaţi spre ceea ce este etern, prin credinţa lor în Zalmoxis. Prelungirea mai mult timp a bucuriei determină apariţia stării de euforie.

curaj

Calitate morală întemeiată pe îndrăzneală constantă, hotărâre, consecvenţă şi perseverenţă. Pe baza amplificării la maxim a acestor însişiri, fiinţa umană poate să-şi elimine complet frica în faţa unor situaţii generatoare de pericol, rămânând calm în aceste împrejurări. Atitudinea plină de curaj permite să fie analizate cu luciditate riscurile şi să fie dezvăluite mijloacele necesare pentru a înlătura sau a ocoli capcanele presărate pe calea vieţii şi învinge sentimentul de neîncredere în forţele proprii; cel curajos suportă cu consecvenţă sau bărbăţie suferinţele fizice, psihice sau morale, păşeşte cu hotărâre spre realizarea ţelurilor propuse şi, la nevoie, îşi dăruieşte viaţa cu fruntea sus, dacă idealul pentru care luptă merită acest sacrificiu. Actele de curaj de înaltă semnificaţie şi valoare morală sunt generate de principii şi sentimente sublime divine, nobile, cum sunt: dragostea de oameni, simţământul de solidaritate umană cu grupul din care faci parte, sentimentul de tovorăşie ş.a. Nu orice acţiune curajoasă este apreciată pozitiv, căci valoarea morală a curajului apare în funcţie de idealul la care ne raportăm. Sunt justificate şi apreciate pozitiv acele acţiuni curajoase care sunt puse în slujba unor idealuri divine, înalte, umanitare, altruiste, juste, care au în vedere progresul spiritual. Asemenea fapte curajoase sunt utile umanităţii, contribuie la progresul ei spiritual, divin, şi de aceea sunt de o înaltă moralitate. Curajul nu trebuie confundat cu orice acţiune nechibzuită desfăşurată în condiţiile pericolului sau al dificultăţilor. Cel care îndeplineşte o anumită faptă fără să-şi dea aproape deloc seama de greutăţile sau de pericolul existent nu dovedeşte în nici un caz curaj. Există şi alte fapte, cum ar fi, de exemplu, actele ce izvorăsc din disperare, spiritul satanic de frondă, nesupunerea anarhică, aventurismul demoniac, bravada egotică etc., asemănătoare în latura lor exterioră cu curajul – dar care, în realitate, sunt foarte diferite de natura adevărată a curajului. Asemenea fapte se întâlnesc, mai ales, în viaţa

221


şi activitatea tinerilor. Nereuşind să facă deosebirea între astfel de atitudini greşite şi curaj, unii dintre ei le săvârşesc, crezând că, prin acestea dau dovadă de temeritate. Curajul este o calitate care se formează prin educaţie şi autoeducaţie. Curajul este deci o trăsătură a caracterului uman de ordin voliţional constând în capacitatea de înfruntare conştientă a pericolelor şi de acţiune consecventă în condiţii de risc. Implică nu absenţa fricii, ci stăpânirea şi depăşirea ei completă. „Să nu-ţi fie teamă de nimic mai mult decât de teamă”, spune Emmerson.

Detaşare

Detaşarea spirituală reprezintă o stare de conştiinţă superioară, a cărei atingere conduce la lipsa oricărei atracţii faţă de plăcerile simţurilor şi faţă de obiectele lumii materiale, la dezrădăcinarea şi „sleirea” oricăror tendinţe psihice inferioare şi patimi sufleteşti, dar şi a oricăror dorinţe egoiste legate de viaţa fenomenală. Detaşarea este sinonimă cu abstragerea perfectă de la influenţa senzorială şi cu renunţarea interioară sau cu „despătimirea”din tradiţia monahală creştin-ortodoxă, în care „uscarea” sau „sleirea” patimilor înseamnă desprinderea ascetică şi pierderea interesului faţă de aspectele lumeşti, de care cei mai mulţi oameni sunt ataşaţi. În mod semnificativ, există o lucrare a Sfântului Nicodim Aghioritul, care se numeşte „Paza celor cinci simţuri”, cu trimitere chiar la o metodă de eliberare de tentaţiile senzoriale ale lumii materiale. Există în limba română câteva expresii semnificative legate de starea de detaşare spirituală şi de controlul trăirilor emoţionale: „a-şi ţine firea”,”a fi stăpân pe sine” şi „a-şi păstra cumpătul”. Ele sunt folosite mai cu seamă în basme, aceste rămăşiţe populare ale străvechii spiritualităţi a spaţiului carpatic, în care Făt Frumos, eroul aflat în căutarea desăvârşirii spirituale, depăşeşte cu curaj şi detaşare diferite probe iniţiatice. În sanscrită, detaşarea se traduce prin termenul VAIRAGYA, care se formează prin compunerea radicalilor VAI (a usca, a fi uscat) şi RAGA (ataşament, patimă, atracţie, pasiune, trăire, pulsiune, emoţie, culoare) şi înseamnă transcenderea plăcerilor simţurilor. Atingerea detaşării corespunde transcenderii jocului tendinţelor polare RAGA -DWESHA, atracţie-respingere, şi stabilirea fermă în starea de neutralitate, care se află dincolo de ele. VAIRAGYA (detaşarea spirituală) este consecinţa firească a dobândirii discernământului spiritual (VIVIKA), al discriminării între ceea ce este etern (NITYA) şi ceea ce este efemer (ANITYA), între ceea ce este adevărat şi real (SAT) şi ceea ce este neesenţial (ATATTVA). VIVEKA se dezvoltă prin slujirea cu devoţiune a lui DUMNEZEU, prin adorarea rituală (PUJA şi ARADHANA) şi prin Graţia divină. Detaşarea este, aşadar, dezlegarea din prinsoarea lumii fenomenale, aspiraţia de eliberare din mreaja ei şi de orientare totală către Cel Etern, este orientarea sufletului către Mântuire. Există mai multe tipuri de detaşare, unele autentice, altele false. Există, astfel, un tip de detaşare profundă, intensă şi energică, tipică pentru omul puternic, ce a gustat din plăcerile lumii şi a descoperit în acest fel că nu există în ele nici o savoare durabilă şi permanentă, că ele nu constituie adevărata şi nemuritoarea bucurie pe care o doreşte Sinele său adevărat şi nemuritor. O astfel de fiinţă îşi întoarce faţa de la ele şi se orientează spre acel ceva din fiinţa sa care este profund şi sfânt, spre bucuria nesfârşită şi nepieritoare a spiritului din ea însăşi. Există, totodată, acel tip de falsă şi trecătoare detaşare a ipocriţilor şi nevolnicilor, care au tânjit, au oftat şi au însetat după plăcerile lumii, dar au fost

222


daţi la o parte şi îmbrânciţi de la masa belşugului de către soartă sau de alţi oameni mai puternici. Unii dintre aceştia gândesc: „Sunt mereu asaltat de nenorociri şi amărăciune. Nu fac faţă în lume. Hai atunci să părăsesc lumea, să îmbrac veşmântul călugăriei şi să scap de frică şi suferinţă.” Astfel de falşi aspiranţi aleg să caute într-o călugărie trăită superficial şi exterior doar o cale trândavă şi lipsită de spini spre onoruri lumeşti, comoditate şi satisfacerea lăcomiei, ori folosesc Yoga sau călugăria precum foloseşte beţivul sticla sau robul opiumului înghiţitura zilnică. Nu pentru astfel de scopuri lipsite de nobleţe au fost menite aceste lucruri mari de către înţelepţii care le-au dezvăluit lumii. O astfel de neputinţă este cu adevărat nedemnă de DUMNEZEU, Creatorul etern, Protectorul şi Distrugătorul lumilor. Pe de altă parte, există și o detașare autentică ce este cauzată de suferință și dezamăgire. Uneori, ființa umană se zbate în ignoranța sa să dobândească lucruri neînsemnate și dă greș, nu din slăbiciune, ci pentru că acele lucruri nu erau în firea sa, erau nepotrivite pentru ea și mai prejos de adevărata ei măreție și înaltul ei destin. Suferința și dezamăgirea erau necesare spre a-i deschide ochii spre adevăratul său Sine divin. Apoi, ea caută cu înfrigurare singurătatea, meditația și starea de SAMADHI, nu pentru a-și îneca amarul și poftele nesatisfăcute, ci pentru că aspirația ei nu mai este pentru lucruri fără importanță, ci pentru, iubirea de DUMNEZEU și pentru cunoașterea Celui Etern. Acest stadiu, este cel mai adesea necesar pentru atingerea comuniunii cu DUMNEZEU, căci dacă lumea fenomenală nu devine pentru noi într-un anume sens împovărătoare, atunci conștiința nu se poate întoarce și orienta către Cel Etern. Atracția către aspectele fenomenale și senzoriale menține privirea spirituală orientată spre în jos, iar nu spre în sus, spre în afară, și nu spre înăuntru. Așadar, primul impuls al detașării este binevenit, dar acesta este doar primul pas pe cale, nu țelul spiritual în sine. Uneori mari spirite intră pe calea călugariei crezând că doar în această solitudine intimă cu DUMNEZEU îşi pot dezvolta puterea divină, ca apoi să o folosesacă în scopuri dumnezeieşti. Odată ce au atins-o, ele o reversă asupra lumii, într-un torent nesfârşit de divină iubire şi cunoaştere. Aşa erau Shankaracharya şi Ramakrishna. Alteori, precum s-a petrecut cu Hristos sau cu Buddha, suferinţele şi amărăciunea lumii sunt cele care i-au motivat şi le-au dat impulsul de a acţiona, cu detaşare şi integrare spirituală, spre a le oferi lumina divină neştiutorilor şi spre a-i ajuta pe cei împovăraţi de suferinţă. Căutătorii spirituali care au atins adevărata detaşare au o putere inepuizabilă şi de neabătut şi sunt cei mai puternici lucrători ai lui DUMNEZEU. Swami Bhaskarananda a fost împins spre călugărie de un acut şi copleşitor dezgust pentru viaţa în lume, dar când a atins MUKTI (Eliberarea spirituală), starea sa de conştiinţă s-a transformat atât de mult, încât dacă soţia sa ar fi trăit, el ar fi fost gata să trăiască cu ea în lume. Aceasta este o idée şocantă şi inacceptabilă pentru preotul sau învăţatul dogmatic, dar firească pentru un eliberat în viaţă (JIVANMUKTA). Oricare ar fi natura exactă a detaşării spirituale sau cauza sa declanşatoare imediată, dar setea de DUMNEZEU se regăseşte în mod predominant în ea, este vorba despre o detaşare autentică şi ea constituie impulsul necesar spre eliberarea spirituală. Este necesară trecerea prin condiţia detaşării complete, dar nu este necesar să se oprească la ea. Mai exact, fiinţa umană va trebui să-şi însuşească şi să reţină aspectul ei sufletesc, spiritual, dar totodată va trebui să îl respingă, în final, pe cel trupesc, fizic. Aspectul spiritual al detaşării


constă în renunţarea lăuntrică la orice dorinţă pentru obiectele şi acţiunile lumii fenomenale. Aspectul fizic, în schimb, constă în renunţarea la obiectele concrete ca atare şi în abţinerea de la acţiuni în sine. Reţinerea elementului spiritual este necesară tuturor fiinţelor. Reţinerea elementului fizic, cu toate că adesea este un semn de mare puritate fizică şi chiar sfinţenie, nu este însă esenţială sau necesară pentru Eliberarea spirituală. Nu trebuie să ne lăsăm influenţaţi de pretinsa autoritate a celor care afirmă că retragerea din lume este o condiţie obligatorie pentru căutătorul de DUMNEZEU sau că atingerea Eliberării spirituale nu poate veni prin Karma Yoga (Yoga Acțiunii). Însuşi Krishna îi spune lui Sanjay, în „Mahabharata”, că doctrina acţiunii detaşate şi divin integrate este preferabilă doctrinei inacţiunii, aceasta din urmă fiind pentru el precum sporovăiala neputincioşilor. Acelaşi lucru este susţinut de divina întrupare a lui Krishna în „Bhagavad Gita”, unde el îi oferă învăţătura lui Arjuna. Deşi pune accent pe Jnana Yoga şi pe Bhakti Yoga, Krishna face, totodată, elogiul căii Karma Yoga, ale cărei principii esenţiale le expune într-un mod divin inspirat. JNANA este desigur, într-un anume sens superioară şi indispensabilă. Acţiunea lipsită de cunoaştere divină nu îl va elibera, ci îl va înlănţui şi mai mult pe cel care o întreprinde. Înţelepţii autori ai Upanişadelor, la rândul lor, înainte de a vorbi despre necesitatea acţiunii detaşate, au avut grijă să sublinieze că cel mai important lucru pe care trebuie să-l dobândească aspirantul este conştientizarea şi realizarea deplină a prezenţei dumnezeieşti ce susţine şi învăluie acest Univers şi, totodată, fiecare lucru şi fiinţă creată. După ce fiinţa dobândeşte, în mod nemijlocit şi prin experienţă directă, această cunoaştere spirituală - că toate sunt, de fapt, Unul DUMNEZEU, care este atotprezent, iar acţiunile omului sunt doar „iluzii dramatice” înscenate de PRAKRITI pentru deliciul şi încântarea lui PURUSHA - el va fi apoi capabil să acţioneze cu adevărat detaşat, fără a mai tânji după fructele acţiunilor sale şi fără iluzii, desprinzându-se de lumea de care era legat înainte prin mii de fire nevăzute, aşa cum afirmă Upanişadele sau aşa cum sfătuieşte Krishna, prin renunţarea la orice tânjire şi dorinţă egoistă. Astfel acţiunile fiinţelor spirituale nu trebuie să fie realizate cu conştiinţa eului fals şi efemer, care va trăi apoi, drept consecinţă, plăcerea şi suferinţa cauzate de rezultatele acţiunilor lor, ci vor fi consacrate în totalitate lui DUMNEZEU, Cel care a pus în fiecare fiinţă umană o scânteie din Sine. În acest mod, mulţimea oamenilor neinstruiţi spiritual nu va fi înşelată şi indusă în eroare de inacţiunea şi inactivitatea celor de la care aşteaptă să primească exemplu, lumea fiind ajutată, întărită şi susţinută de caracterul dumnezeiesc al acestor acţiuni detaşate şi lipsite de aşteptarea egoistă a oricăror recompense. Însuşi DUMNZEU lucrează numai astfel. Lumea sa este jocul său divin, nu o zbatere încrâncenată din care El aşteaptă să câştige sau să obţină ceva. Marele imperiu în care omul îşi închipuie că domneşte ca un suveran absolut şi despre care el îşi imaginează chiar, cu naivitate, că este etern, este de fapt pentru DUMNEZEU precum un efemer castel de nisip pe care l-a construit în joacă un copil. Divinul l-a ridicat, de fapt, şi tot El îl va dărâma, iar într-o zi, va fi ca şi cum castelul nici nu ar fi existat vreodată. Krishna afirmă: „Şi totuşi, Dhanunjoy, trebuie să ştii că aceste acţiuni pe care Eu le realizez în întregul Univers nu Mă înlănţuie şi nu mă condiţionează deloc, pentru că Eu fac totul cu perfectă detaşare de lucrarea Mea.” În mod analogic se petrec lucrurile şi la scară umană. Astfel, doar acţiunile realizate după dobândirea stării de detaşare, acţiunile ale căror fructe au fost consacrate în totalitate şi în mod necondiţionat lui DUMNEZEU sunt cele care

224


nu condiţionează omul, nu îl prind în lanţurile lor invizibile şi nu îl afectează, ci sunt precum apa care alunecă şi cade de pe aripile unei lebede, fără să se ude. Acest fel de acţiuni nu condiţionează, pentru că ele nu sunt ţesute de urzeala cauzalităţii. Cauza şi efectul există numai din perspectiva limitată a dualităţii, care îşi are rădăcina în ignoranţa spirituală (AVIDYA) . Fiinţa care a renunţat la dorinţă şi a trăit experienţa unităţii nu mai poate fi apoi condiţionată şi transcende complet ignoranţa (AVIDYA) şi progeniturile sale: egoismul (ASMITA), atracţia şi plăcerea (RAGA), respingerea şi suferinţa (DWESHA) şi agăţarea de această viață (ABHINIVESHA). Acesta este ţelul căii KARMA YOGA şi, totodată, al tuturor căilor spirituale: renunţarea la dorinţă, nu separarea fizică de obiectul dorinţei. Rostirea din Upanişadă subliniază acest lucru: „Aşa trebuie să se procedeze întotdeauna (cu detaşare spirituală şi consacrarea fructelor), pentru ca astfel, acţiunile să nu mai fie înlănţuitoare, căci nu există altă cale decât aceasta.”

ETERNITATE

Eternitatea reprezintă ceea ce este cu adevărat Divin şi există în afara timpului (atemporalitatea); concept diferit de acela de nemurire, care înseamnă supravieţuire fără limite în timp. Stările de deosebită elevare spirituală, care ne înalţă pe culmile fericirii extatice ale conştiinţei cosmice sunt tangente cu sentimentul Eternităţii. Acest sentiment al Eternităţii apare şi ca o stare de supremă satisfacţie, atunci când trăim total în prezent; clipa prezentă este imaginea mobilă a Eternităţii, iar trăirea simultană, cu profunzime şi autenticitate, a clipei, însoţită de extragerea semnificaţiilor ei esenţiale, înseamnă, de fapt, transcenderea acesteia, prin înălţarea în sfera sublimă a viziunii şi a trăirii autentic spirituale. În concepţia comună, Eternitatea reprezintă o perioadă de timp ce pare să dureze la nesfârşit. Etenitatea este însă cu totul altceva. Ea nu este doar o extindere nefârşită a timpului, căci se situează, de fapt, în afara timpului. Toma D’Aquino recunoştea şi el această distincţie atunci când scria că: „DUMNEZEU este etern, în timp ce infernul este indefinit ca durată”. Eternitatea este contrapartea din lumea spirituală a timpului din lumea fenomenală. Timpul este umbra proiectată de Eternitate pe peretele peşterii din binecunoscuta alegorie filosofică a lui Platon. Aceasta descria timpul ca fiind o „imagine mişcătoare a Eternităţii”. Poeţii privesc timpul ca pe un fluviu aflat mereu în mişcare, dar yoghinii şi înţelepţii îl văd ca fiind o parte integrantă (generând realitatea relativă) din MAYA (iluzia cosmică). Realitatea absolută este Eternitatea sau, mai exact, ceea ce apare „atunci când nu mai există timp”(„Apocalipsa” 10,6). În momentele de extaz sau în cazul experienţelor de vârf, apare aproape întotdeauna o senzaţie de ieşire din timp. Această „evadare” temporară din condiţionările limitatoare ale timpului sugerează că un anumit gen de „spaţiu” dincolo de timp, acel „etern prezent”, există şi ne este accesibil în anumite stări sublime (speciale) de conştiinţă. În viziunea spirituală yoghină, energia timpului este mai mult decât un aspect al modului în care conştiinţa noastră ne organizeată experienţele: timpul este o energie care, în funcţie de rezonanţa sa în conştiinţa noastră, poate fi trăită intens sau lent. Modificarea nivelului nostru predominant de conştiinţă (rezonanţă) poate să modifice perceperea energiei timpului, făcând-o să se topească împreună cu vestigiul spaţiului tridimensional. Celebrul matematician rus P. D. Uspensky, unul dintre principalii discipoli ai marelui iniţiat Gurdjieff, a elaborat, pe baza învăţăturilor spirituale primite de la Guedjieff, un model al Universului cu şase dimensiuni: timpul este a patra dimensiune a Universului, Eternitatea sau „eternul prezent” a cincea,

225


iar o a şasea dimensiune reprezintă „actualizarea tuturor celorlalte posibilităţi conţinute în clipa trecută, dar care nu au fost actualizate în timp” (timpul manifestând o singură asemenea succesiune de evenimente, din gama nedefinită de posibilităţi). Fiecare dimensiune reprezintă (în mod relativ) infinitatea, faţă de dimensiunile sau nivelurile inferioare ei, deoarece este imposibil ca ea să fie măsurată sau determinată în planurile sau la nivelurile inferioare ei. La modul obişnuit, noi nu experimentăm energia timpului (a patra dimensiune a Universului) la fel ca pe celelate trei dimensiuni ale spaţiului. Putem, de exemplu, să ne rotim în jurul unui obiect tridimensional şi să-l privim din toate părţile, dar, în timp, suntem constrânşi să ne deplasăm doar în linie dreaptă. Prin urmare, noi suntem fiinţe mono-dimensionale în raport cu energia timpului, chiar şi aprecierea celei de-a patra dimensiuni (energia timpului) pe care o avem se dezvoltă şi se nuanţează odată cu trecerea (consumarea) energiei timpului (odată cu vârsta). Însă atunci când, în anumite stări elevate de conştiinţă, nu mai suntem aproape deloc încătuşaţi de materie şi de simţuri, putem avea o viziune cu totul nouă asupra celor patru dimensiuni ale continuumului spaţiotemporal, ca şi cum am intra într-o nouă lume, în care trebuie să învăţăm să ne mişcăm, întocmai ca un explorator care se adaptează gradat prin învăţare, cu o lume abia descoperită. Această alternativă nouă poate explica foarte bine o mare gamă de fenomene paranormale, cum ar fi clarviziunea, premoniţia, claraudiţia etc. Însă revelarea adevăratei naturi a celei de-a cincea dimensiuni, Eternitatea, apare şi mai lent, pe măsura evoluţiei concepţiei şi trăirii noastre lăuntrice referitoare la energia timpului. Doar intrând conştient în cea de-a şasea dimensiune putem înţelege cea de-a cincea dimensiune, Eternitatea, acest fapt fiind posibil numai atunci când sufletul eliberat transcende definitiv roata sau ciclul obligatoriu al reîncarnărilor. Acest ciclu este reprezentat grafic prin miticul şarpe Uroboros, cel care îşi înghite coada, ceea ce semnifică, în realitate, faptul că „începutul este identic cu sfârşitul”, că ciclurile se urmează unul pe celălalt în mod indefinit. În vreme ce circumferinţa cercului reprezentat de şarpe simbolizează ciclicitatea, centrul cercului semnifică în mod analogic, prin nemişcarea sa, Eternitatea.

FERICIRE

Stare lăuntrică divină, misterioasă, copleşitoare, extatică, de pace profundă, mulţumire deplină şi satisfacţie sublimă, intensă, plenară, totală, profundă, stabilă şi durabilă. Această stare de fericire supremă se poate spune că reprezintă cu adevărat o culme de optim existenţial şi de îndumnezeire, pentru fiinţa umană care o atinge. Această stare divină, complexă, paradisiacă, de pace profundă, mulţumire mistică deplină şi satisfacţie sublimă, inefabilă şi misterioasă, pe langă faptul că ni-l dezvăluie totodată pe DUMNEZEU TATĂL într-o tainică şi inexprimabilă intimitate, ne copleşeşte şi ne face să ne dilatăm în nemărginire, scufundându-ne într-o stare de beatitudine Macrocosmică. Acestă stare de fericire divină supremă este un mister copleşitor, care ne revelează de fiecare dată când apare, într-un enigmatic moment prezent fără de sfârşit ce este trăit aici şi acum fără încetare, în transcendenţa şi eternitatea pline de graţia nesfârşită a lui DUMNEZEU TATĂL. Este esenţial să reţinem că această stare de fericire divină, deplină, nepieritoare şi fără obiect poate fi atinsă doar la momentul potrivit şi numai de către fiinţele umane care au avut intens, plenar şi profund revelaţia Adevărului Ultim Divin. În cazul fiinţei umane care a avut revelaţia Adevărului Ultim divin ea descoperă apoi, la momentul potrivit, că în realitate fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect este conţinută în DUMNEZEU, care totodată este prezent în

226


fiecare dintre noi. Ea descoperă astfel că fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect se află fără încetare prezentă atât în noi, cât şi în afara noastră. Fiinţa umană care are revelaţia Adevărului Ultim descoperă mai apoi că are fericirea divină, deplină, nepieritoare şi fără obiect în ea însăşi, în chiar templul fiinţei sale. Altfel spus, fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect ni se dezvăluie ca fiind mereu prezentă, atât în noi înşine, în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre, cât şi pretutindeni, în întregul MACROCOSMOS, astfel că abia atunci când descoperim că ea există şi în afara noastră realizăm adevărul faptului că ea provine din tainicul cer al lui DUMNEZEU. Am putea spune că există două feluri de oameni: a) cei care ar putea să fie fericiţi pe deplin, atingând starea de fericire divină, deplină, nepieritoare şi fără obiect, dacă ar cunoaşte Adevărul Ultim Divin şi care deocamdată nu sunt fericiţi şi b) cei care caută fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect fără să o găsească. Tot aşa cum în fiecare dintre noi există o tainică „picătură” din Adevărul Ultim Divin, există şi o tainică „picătură” din fericirea divină, deplină, nepieritoare şi fără obiect a lui DUMNEZEU, care ni se revelează abia atunci când descoperim Adevărul Ultim Divin. Prin revelarea Adevărului Ultim Divin, fiinţa umană descoperă apoi că fericirea divină, deplină, nepieritoare şi fără obiect ce se află în sufletul nostru există în universul nostru lăuntric în fiecare dintre noi, şi analogic vorbind, poate fi comparabilă cu lumina cea tainică a stelelor. Cel care are revelaţia Adevărului Ultim Divin înţelege după aceea că este cu putinţă să descopere şi să trăiască fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect în el însuşi (şi în felul acesta realizează că îi era imposibil să o găsească în altă parte decât în el însuşi), după ce a avut în prealabil revelaţia adevărului Ultim Divin. În cazul fiinţei umane care a avut revelaţia Adevărului Ultim Divin, ea descoperă după aceea că fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect este o stare misterioasă, extaziantă de conştiinţă, care îmbrăţişează totul la unison cu DUMNEZEUL înveşmântat în Eternitatea Sa. În cazul fiinţei umane care a atins Adevărul Ultim divin, fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect o inundă şi i se dezvăluie că ea nu este numai ţelul, ci chiar o alternativă glorioasă a vieţii. Fiinţa umană care are revelaţia Adevărului Ultim Divin ajunge după aceea să descopere fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect, şi tocmai de aceea ea trăieşte îmbătată de această fericire divină, care nu are obiect, spre deosebire de celelalte stări obişnuite de fericire. În cazul fiinţei umane care are revelaţia Adevărului Ultim Divin, ea este îmbătată de fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect şi o descoperă ca fiind o binemeritată recompensă dumnezeiască, şi nu numai un ţel. În cazul fiinţei umane care are revelaţia Adevărului Ultim Divin, ea atinge după aceea fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect, care îi apare în mod spontan în anumite momente ale existenţei, chiar şi atumci când nu o mai caută, inundându-i într-un mod misterios universul lăuntric, până la o impetuoasă revărsare către spaţiul infinit. Atunci fiinţei umane nu-i rămâne decât să o trăiască şi, lasându-se extaziată de ea, să o primescă în universul ei lăuntric, savurând-o cu nesaţ. Pentru fiinţa umană care are revelaţia Adevărului Ultim Divin, ulterior i se dezvăluie cel mai mare secret al fericirii divine depline, nepieritoare şi fără obiect, şi anume că acest gen de fericire implică o deplină armonie între structura noastră sufletească şi realitatea tainică a lui DUMNEZEU TATĂL. Pentru fiinţa umană care are revelaţia Adevărului Ultim Divin şi care ajunge apoi să trăiască fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect, revelarea Adevărului Ultim în universul său lăuntric îi apare ca fiind totodată ştiinţa cea misterioasă a

227


fericirii divine depline, nepieritoare şi fără obiect. Pentru fiinţa umană care a avut revelaţia Adevărului Ultim Divin, fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect pe care o trăieşte i se dezvăluie într-un mod inexprimabil ca fiind mulţumirea şi satisfacţia deplină, profundă şi durabilă, a Supremului Creator, DUMNEZEU, atribute ce există mereu egale cu ele însele în eternitate, îmbrăţişând fără încetare întreaga creaţie. În cazul fiinţei umane care are revelaţia Adevărului Ultim Divin, fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect pe care ajunge să o trăiască după aceea i se dezvăluie, totodată, ca fiind fericirea de a şti în mod inefabil ceea ce vrea DUMNEZEU TATĂL clipă de clipă şi, făcând voia Sa, ea ajunge să vrea în mod total, profund şi frenetic tot ceea ce El vrea. Numai prin revelarea Adevărului Ultim Divin, fiinţa umană descoperă apoi prin experienţă directă ce este fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect. În cazul fiinţei umane care a avut revelaţia Adevărului Ultim Divin, ea descoperă după aceea că adevărata fericire divină deplină, nepieritoare şi fără obiect se află oricând la dispoziţia sa, complet gratuită. În cazul fiinţei umane care a avut revelaţia Adevărului Ultim divin, ea descoperă totodată, cu o mare uimire, că fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect este de fapt adevărata plăcere a înţelepţilor. În cazul fiinţei umane care a avut revelaţia Adevărului Ultim Divin, fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect pe care o descoperă i se revelează ca fiind un veşnic şi delicios fruct al Paradisului, care este regăsit în ea însăşi. În cazul fiinţei umane care a avut revelaţia Adevărului Ultim Divin, ea realizează apoi cu uimire, atunci când atinge starea de fericire divină deplină, nepieritoare şi fărăr obiect, că, în realitate, fiecare fiinţă umană poartă în Sine atât sămânţa enigmatică, cât şi matricea propriei sale fericiri divine depline, nepieritoare şi fără obiect. Fiinţa umană care are revelaţia adevărului Ultim Divin descoperă după aceea că fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect nu se află numai undeva în paradisurile din ceruri, ci ea există în simultaneitate, ca o tainică sământă chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta, şi în propriul nostru univers lăuntric, fiind fără încetare prezentă alături de noi în aspectele cele mai pure şi mai simple ale vieţii. Fiinţa umană care are revelaţia Adevărului Ultim Divin descoperă după aceea că poate să fie cu adevărat fericit numai cel care a atins fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect. În cazul fiinţei umane care are revelaţia Adevărului Ultim Divin, ea decoperă după aceea că, atunci când atinge stări de fericire divină, deplină, nepieritoare şi fără obiect, lăsându-se îmbătată de ele, este posibil ca, deşi nu are mai nimic din punct de vedere material (confruntânduse chiar cu o mulţime de lipsuri), totuşi, în astfel de momente privilegiate, să poată avea totul (lăuntric). Atingând această stare de fericire divină, deplină, nepieritoare şi fără obiect, ne putem da seama că, dat fiind faptul că mai înainte fericirea deplină ne era inaccesibilă, analogic vorbind, noi ne asemănăm cu un astmatic cronic care, cu toate că are la dispoziţie tot aerul necesar plămânilor săi, el îl caută totuşi cu disperare pentru că, paradoxal, simte totuşi că aerul îi lipseşte. În cazul fiinţei umane care are revelaţia Adevărului Ultim Divin, ea descoperă după aceea că fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect îi este în mod spontan şi fără încetare la dispoziţie, şi tocmai de aceea nu mai are nevoie să o caute. Pentru fiinţa umană care are revelaţia Adevărului Ultim divin, fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect îi este mereu la dispoziţie. În cazul fiinţei umane care are revelaţia Adevărului Ultim Divin, ea descoperă ulterior că fericirea divină deplină, nepieritoare şi fără obiect pe care o trăieşte este o misterioasă şi inexprimabilă capodoperă a lui DUMNEZEU TATĂL,

228


asemănătoare unor podoabe preţioase care îmbracă întrega manifestare. Totodată, fiinţa umană descoperă cu stupoare că în anumite cazuri, această fericire divină deplină, nepieritoare şi fără obiect este determinată să dispară din cele mai mici erori, care îi anulează starea de armonie şi simte că cele mai neînsemnate ezitări, care îi slăbesc legătura cu DUMNEZEU TATĂL, o alterează. Ea remarcă în anumite situaţii că cele mai mici greutăţi care se interpun în calea ei îi dăunează, o urâţesc şi anumite prostii pe care le facem o umbresc. Toate acestea apar doar atunci când nu mai trăim în starea tainică de revelaţie a Adevărului Ultim Divin. Fiinţa umană care are revelaţia Adevărului Ultim Divin descoperă după aceea că, pentru a ajunge să trăiască din nou în paradisiacul tărâm în care, la începuturi trăiau Adam şi Eva, trebuie doar să atingă starea de fericire divină, deplină, nepieritoare şi fără obiect, nimic altceva. În felul acesta va avea revelaţia că, prin atingerea stării de fericire divină deplină, nepieritoare şi fără obiect, este anulat totodată păcatul strămoşesc pe care l-au săvârşit Adam şi Eva atunci când au început să mănânce din fructul oprit al pomului cunoaşterii ce se afla în Paradis. Astfel, ne putem da seama că atingerea acestei stări de fericire divină deplină, nepieritoare şi fără obiect înalţă într-un mod tainic fiinţa umană la starea paradisiacă pierdută la începuturi. Aceasta este cu putinţă datorită faptului, că în ființa umană se revelează plenar şi profund realitatea tainică a Adevărului Ultim Divin. Chiar dacă pentru unii va fi dificil să înţeleagă toate acestea, „gramul de practică” ne ajută totuşi, atunci când ne aflăm în primele faze ale acestui proces, să intuim că această reinstaurare misterioasă a fiinţei umane în Paradisul originar, care continuă să existe în stare latentă în fiecare dintre noi şi care nu este altceva decât Împărăţia Tatălui Ceresc (despre care vorbeşte şi IISUS), este pe deplin realizabilă (prin atingerea stărilor de fericire divină deplină, nepieritoare şi fără obiect). Această reinstaurare este însă realizabilă numai pentru fiinţa umană care în prealabil a avut revelaţia Adevărului Ultim Divin.

INŢELEPCIUNE

Stare a cunoaşterii depline de sine, de revelare a spiritului nemuritor (ATMAN), de concordanţă deplină între gând şi faptă, la care ajunge fiinţa umană cu SAHASRARA perfect dinamizată. La starea supremă de înţelepciune divină se ajunge printr-o bogată experienţă spirituală, adâncită prin meditaţie şi accelerată considerabil prin practica consecventă şi corectă a treptelor superioare ale sistemului Yoga. Înţelepciunea presupune, deopotrivă, o concepţie generală, armonios integrată prin intuiţie, asupra lumii, asupra omului, asupra poziţiei sale în univers şi asupra realităţii existenţei lui DUMNEZEU. Ea implică de asemenea o cunoaştere a valorilor morale de bine divin, adevăr ultim, frumuseţe perfectă, puriatate sufletească, dragoste, respect pentru sine şi pentru oameni, iubirea necondiţionată a lui DUMNEZEU, precum şi o credinţă de nezdruncinat, în acord cu aceste principii şi valori. Înţelepciunea este o expresie a cunoaşterii profunde şi dominării depline de sine, a unei permanente călăuziri în viaţă după principiile divine, universal valabile, ce nu contrazic bunul simţ şi inteligenţa creatoare. Înţelepciunea adevărată reflectă respectul deplin al legilor naturii, aşa cum acestea au fost create de înţelepciunea perfectă a lui DUMNEZEU. „Omul înţelept – spune unul dintre profundele proverbe româneşti – face numai ceea se poate (respectă permanent legile divine) şi nu orice din tot ceea ce el vrea”. Înţeleptul se străduieşte neobosit să-şi apropie toate marile valori universal valabil, divine, care au fost revelate de activitatea spirituală a întregii

229


omeniri în decursul evoluţiei acesteia, timp de milenii. El înţelege, la unison cu voinţa divină, să aducă o contribuţie efectivă, în măsura propriilor sale puteri, extraordinar de mari (atunci când a atins starea de înţelepciune), la creşterea spirituală şi morală a omenirii, prin acţiuni, opere sau învăţături (ce manifestă şi reflectă armonia, inteligenţa supremă divină), împărtăşite celorlalţi oameni şi, mai ales, prin educarea copiilor, în spiritul şi respectul marilor valori divine; înţeleptul este sever cu sine şi îngăduitor ori plin de dragoste cu ceilalţi atunci când aceştia merită; el îşi construieşte viaţa treptat, punându-şi mai mereu de acord experienţa sa bogată de viaţă şi rodul meditaţiilor sale profunde cu învătăturile şi revelaţiile primite atât de la DUMNEZEU, cât şi de la ceilalţi oameni, de la care el învaţă direct sau prin operele acestora; înţeleptul consideră că ADEVĂRUL ULTIM ESTE TOTUL, şi de aceea nu se statorniceşte într-o formulă rigidă şi definitivă de viaţă, el este ca un copil, în fiecare moment, primitor de noi învăţăminte, de la toţi şi toate care îl înconjoară, fiind oricând gata să se corecteze pe sine în caz de greşeală, sub îndemn propriu sau străin; el uneşte statornicia deplină a unei poziţii spirituale şi morale cu receptivitatea faţă de noile valori autentice, divine; el îşi cunoaşte plin de detaşare adevărata poziţie faţă de sine şi faţă de ceilalţi, ferindu-se întotdeauna de orgoliu sau de o teatrală umilinţă. Înţelepciunea, rod al unei cunoaşteri superioare, ultime şi generale asupra lumii, inspirate de DUMNEZEU, conduce întotdeauna la acţiuni benefice, la conduită practică armonioasă, divin integrată şi, în acelaşi timp, face cu putinţă explicaţia şi întemeierea acestei conduite în conformitate cu principiile divine. Înţelepciunea exclude, în aceeaşi măsură, izolarea fără rost temeinic de oameni şi sihăstrii, situarea excentrică în afara vieţii comunităţii, dar şi sociabilitatea superficială, facilă. Înţelepciunea implică, prin urmare, raporturi sincere şi corecte de prietenie afectuoasă, de dragoste detaşată de interese şi egoism faţă de oameni – atitudini ce se modulează firesc în funcţie de gradul de intimitate al fiecărei relaţii în parte, excluzând, cu excepţia situaţiilor care o impun, vorbirea rece, tăioasă, dar şi o familiaritate excesivă. Înţeleasă ca o atitudine generală de dăruire faţă de viaţa superioară, faţă de divin, înţelepciunea este o stare profund integrată şi transfiguratoare. Înţelepciunea, chiar dacă nu presupune un cod rigid de prescripţii de conduită, impune totuşi un întreg şir de comportări practice armonioase, divine, superioare, fiind dublată de acţiuni binefăcătoare concrete, care sunt, înainte de toate, destinate să păstreze echilibrul vital, sufletesc, mental şi spiritual, permiţându-ne să rămânem mai mereu într-o euforică seninătate şi împăcare cu sine, ce atrage adeseori, în mod spontan, instalarea divinei fericiri nepieritoare şi extazul, care este o stare naturală în cazul atingerii înţelepciunii. Toate marile căi spirituale ale umanităţii, printre care un rol de cinste îl are Yoga, au conţinut, au exprimat sau au redeşteptat doctrinele salvatoare, care i-au condus la înţelepciune pe aceia care au ştiut să le înţeleagă şi să le aplice practic corect. Religiile, Yoga, principiile divine de morală practică, filosofiile autentice, marile creaţii nepieritoare, geniale, literare şi artistice, concepţiile ştiinţifice, obiective, generale asupra lui DUMNEZEU, asupra lumii, asupra vieţii şi asupra omului, au alcătuit îndemnuri directe sau indirecte la înţelepciune, uneori ele fiind mai mult sau mai puţin o formulare explicită a unei anumite înţelepciuni. Nu vom cita aici, pentru a ilustra această noţiune sau pentru a o fundamenta teoretic, nici un nume şi nici un titlu de operă: orice indicaţie de acest gen ar fi de altfel limitativă; ar trebui să ne referim, în această privinţă, la spiritualitatea umană, înţeleasă în întregul ei ca un rod al activităţii spirituale şi divine a tuturor popoarelor şi a tuturor epocilor.

230


Atunci când înţelepciunea apare ca o calitate înnăscută, un dat cu care unele fiinţe umane se nasc, ea este de fapt deja dobândită prin eforturile perseverent realizate în alte existenţe de către spiritul ce s-a încarnat (spre exemplu, practica Yoga încununată de succes în altă viaţă, ca urmare a cuceririi celor mai înalte trepte spirituale). În alte cazuri înţelepciunea este rezultatul unei experinţe personale şi spirituale atinse prin practica perseverentă Yoga în continuă desfăşurare şi împlinire. Înţelepciunea este capacitatea net superioară de înţelegere şi judecare a lucrurilor şi aspectelor existente, implicând o cunoaştere profundă a realităţii, experienţă spirituală bogată, măsură, echilibru deplin între dorinţă şi posibilitate, cunoaşterea lui DUMNEZEU din care izvorăşte seninătatea sufletească euforică şi împăcarea cu sine şi cu lumea, inteligenţă urmată de bun simţ în conduită şi în aprecierea justă, obiectivă a evenimentelor şi a realităţii. Înţelepciunea se dobândeşte în urma unor bogate experinţe spirituale (accesibile cu uşurinţă prin realizarea diferitelor tehnici Yoga) şi se opune exceselor de orice fel. Înţelepciunea presupune cunoaşterea profundă de sine şi cunoaşterea practică a lui DUMNEZEU şi a lumii, o autentică filosofie revoluţionară pentru aspirantul care caută modalităţi concrete de acţiune. Toate acestea ar trebui să fie însoţite de aspiraţia focalizată asupra transformării de sine ca mijloc de cucerire şi transformare creatoare a lumii înconjurătoare, de impulsionarea compasivă a celor cu care înţeleptul vine în contact. Prin practica Yoga corect şi perseverent realizată, înţelepciunea nu mai rămâne apanajul persoanelor de vârstă mai avansată, care cunosc cu anticipaţie consecinţele diverselor acţiuni şi posedă un simţ extraordinar al relativităţii. Unii spun: “Viaţa te face înţelept”, dar, cu toate acestea, şi la tinerii yoghini este posibilă (şi chiar recomandată) amplificarea înţelepciunii, după felul cum ştiu să înveţe foarte mult, atât din experienţa lor spirituală, cât şi din aceea a altora, după modul în care ei ajung să aprecieze faptele într-o perspectivă divină armonioasă, complexă, intuitivă, eficientă şi raţională. Înţelepciunea este o virtute esenţială, în acelaşi timp gnoseologică şi morală, implicată în finalitatea însăşi a sistemului Yoga, care reuneşte revelarea lăuntrică a existenţei lui DUMNEZEU, cunoaşterea teoretică a legilor fundamentale ale MACROCOSMOSULUI (care exprimă inteligenţa perfectă, reflectată în mod armonios de DUMNEZEU în manifestare) şi înfăptuirea oricărei acţiuni, corespunzător cu această treaptă superioară atinsă. În Antichitate, conceptual de înţelepciune desemna “echilibrul” deplin al personalităţii, cumpătarea în toate, stăpânirea perfectă şi sublimarea pasiunilor în avantajul cunoaşterii superioare, raţionale, împăcarea omului cu lumea, seninătatea euforică spirituală, trăirea într-un deplin unison cu voinţa lui DUMNEZEU în manifestare. Stoicii şi epicureicii o defineau ca absenţă a suferinţei, a pasiunii josnice (aponia, apathia) sau ca absenţă a neliniştii, a emoţiei negative (ataraxia, adiforia etc.). Înţelepciunea a fost idealul suprem atât al sistemului Yoga, cât şi al oricărei alte filosofii care a respectat valorile eterne şi contemplaţia inspirată – şcoli spirituale întemeiate pe idea antinomiei critice spirit, suflet – corp şi pe principiul autoperfecţionării depline a fiinţei umane, graţie revelaţiilor divine, ca unică modalitate a fiinţei limitate de a se depăşi pe sine. Idealul înţelepciunii a avut o vădită încărcătură laică, întrucât preconiza realizarea fericirii şi nemuririi spirituale a omului aici şi acum, deci în nici un caz în spiritul transcendentalismului religios. Sensul originar al conceptului s-a perimat, cu excepţia sistemului Yoga, iar înţelepciunea pare să prezinte astăzi tot atâtea ipostaze câte filosofii există. Idealul înţelepciunii, în accepţiunea yoghină a termenului, este: îmbinarea continuă, vie şi creatoare a teoriei superioare,

231


divine cu practica; înţelegerea necesităţii supreme concrete şi, pe această bază, realizarea creaţiei ideale perfect controlate; participarea dezinteresată la înfăptuirea idealului practică a eliberării spirituale a fiecărei ființe umane, prin eliberarea tuturor și al eliberării spirituale a tuturor prin eliberarea spirituală a fiecăruia; depăşirea limitelor de tot felul şi a condiţionărilor obiective şi subiective care încetinesc progresul, prin efortul unit al înţelepţilor şi prin efortul individual de autoperfecţionare şi desăvârşire, urmărind astfel realizarea saltului de la omul egoist, meschin şi mărginit la omul pe deplin integrat în divin, desăvârşit. În concluzie, putem spune că înţelepciunea este o calitate şi în acelaşi timp o capacitate esenţială a fiinţei umane, rezultată din integrarea armonioasă a unor experienţe spirituale bogate, a unei reflectări clare, profunde şi superioare a realităţilor lumii, a lui DUMNEZEU, sub majoritatea aspectelor sale materiale şi spirituale. Înţelepciunea presupune o echilibrare deplină a dorinţelor cu posibilităţile proprii. Ea se dezvoltă în urma unui proces profound de autocunoaştere, determinând aprecierea obiectivă a lumii nu doar prin judecăţi de valoare afirmative sau negative, ci şi prin exersarea constantă a intuiţiei. În cazul celui înţelept, este exclusă orice formă de resemnare sau vreo modalitate de complacere în inerţie a individului, căci înţelepciunea presupune adoptarea unui mod net superior, eficient de cunoaştere şi transformare a realităţii, în special pe baza cunoaşterii cauzelor care provoacă evenimentele şi efectele corelate, pe baza exersării obiective a soluţiilor, determinate de o anumită conduită sau inspirată de liberal arbitru. Înţelepciunea presupune un stil existenţial armonios şi divin integrat, care nu se raportează la exigenţele imediate şi nu valorifică, în primul rând, aceste exigenţe; presupune, de asemenea, umor, detaşare, simţul relativităţii evenimentelor trăite (Jung, de exemplu, vorbeşte despre arhetipul Marelui Înţelept). Marii înţelepţi sunt în general înzestraţi cu certe însişiri extraordinare, SIDDHI. Înţelepciunea, ca semn al desăvârşirii spirituale a unei fiinţe umane, poate fi cucerită prin parctica perseverentă a tehnicilor Yoga. Starea opusă ca sens stării de înţelepciune este starea de PROSTIE sau IGNORANŢĂ (AVIDYA). În timp ce starea de înţelepciune generează fericire şi armonie, prostia este sursa suferinţei şi dezechilibrului. Marele înţelept BUDDHA spunea, într-o comparaţie foarte sugestivă, că aşa cum la un car cu patru roţi primele două roţi din faţă pot fi considerate, analogic vorbind, ca fiind ignoranţa, celelalte două roţi care vin imediat după aceea în spate reprezintă suferinţa care urmează după aceea. Prin urmare, starea de ignoranţă (prostie) este întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, urmată de stări de suferinţă sau durere, proporţionale cu amploarea şi frecvenţa alegerilor lipsite de înţelepciune.

MEDITAŢIE

În sistemul Yoga al lui PATANJALI, meditaţia (DHARANA) face parte din cele patru stadii avansate, care sunt DHARANA, DHYANA, SAMYAMA şi SAMADHI. Meditaţia (DHYANA) este împreună cu SAMYAMA (identificarea perfectă), treapta care ne permite să atingem SAMADHI. Pentru această trebuie să suspendăm (OPRIM) complet gândirea în scopul de a elibera conştiinţa absolută de orice interferenţe efemere. PATANJALI numeşte meditaţia „un flux sau curent de gândire superioară, neîntreruptă, care converge către obiectul concentrării (DHARANA)”. Fără o foarte profundă meditaţie (DHYANA) este aproape imposibil să ajungem la stări de conştiinţă superioare, divine.

232


MISTER

În sens direct, misterul reprezintă ceea ce nu trebuie comunicat, ceea ce trebuie să fie păstrat sub tăcere sau, cu alte cuvinte, ceea ce este interzis să fie dezvăluit neiniţiaţilor. Al doilea sens al cuvântului mister desemnează ceea ce trebuie primit într-o stare de profundă TRANSFIGURARE, reculegere şi tăcere sau, altfel spus, ceea ce nu trebuie să fie descris oricui sau divulgat. Există însă şi un al treilea sens, cel mai profund, al acestui termen: misterul desemnează de fapt inexprimabilul, care, datorită profunzimii şi complexităţii sale extraordinare, nu poate să fie contemplat decât în tăcere. Într-o străveche lucrare hermetică, KORE KOSMU, atribuită de tradiţie marelui înţelept Hermes Trismegistos, se spune cu privire la mister: „Misterul teribil al iniţierii primite de la un mare înţelept nu trebuie niciodată să fie revelat sau divulgat oricui, pentru că el are o specificitate şi o încărcătură Divină, revelându-ne în mod inefabil accesul la o energie Divină.” În alchimie, prin expresia Mysterium Magnum se înţelege, din punct de vedere cosmologic, Materia Primă (PRAKRITI sau MULAPRAKRITI din filosofia SAMKHYA), iar din punct de vedere cosmogonic ea reprezintă vacuitatea sau separarea ce există, doar în aparenţă, între DUMNEZEU şi Natură. „Acest substrat ultim al lumii este numit Mysterium Magnum de înţelepţi, iar sursa sa ultimă este descrisă de ei ca fiind o Vacuitate inefabilă, care se află imediat înainte de sursa ultimă a binelui şi răului, a luminii şi a întunericului, a vieţii şi a morţii, a bucuriei şi a durerii, a mântuirii şi a damnării; acest substrat ultim (care este scânteia din DUMNEZEU, prezentă în toate făpturile, ca SPIRIT nemuritor) este o benefică prezenţă ce există atât în sufletele umane, cât şi în entităţile angelice şi în toate creaturile Divine. Acest substrat fiinţează, tainic şi cel mai adesea nebănuit, chiar şi în fiinţele şi entităţile rele ori inferioare”. (Jacob Bohme- „Mysterium Magnum”)

SUBLIMARE

În lumina experienţei milenare a Orientului cu privire la eros şi la sexualitate, prin controlul conştient al funcţiilor sexuale în fiinţa umană se declanşează reacţii de TRANSMUTAŢIE biologică, care fac să apară gradat o energie lăuntrică biomagnetică uriaşă. Procesul ulterior de deplasare interioară şi transformare a acestor energii rezultante, din punctul de vedere al frecvenţei lor caracteristice, pe măsură ce străbat ascendent nivelurile fiinţei, provocând la fiecare asemenea nivel efecte specifice, pregnant conştientizabile şi remanente în timp, este definit în Yoga drept SUBLIMARE. Prin urmare, SUBLIMAREA în concepţia yoghină este un proces complex ce desemnează fenomene ample care în mod aparent nu se află în raport cu sexualitatea, dar care îşi au de fapt resursele energetice în forţa rezultantă ca urmare a TRANSMUTAŢIEI biologice constante a pulsiunilor sexuale controlate volitiv. În urma TRANSMUTAŢIEI biologice a potenţialului sexual, graţie controlului conştient asupra funcţiei sexuale, pulsiunea sexuală originară se transformă ca frecvenţă de vibraţie într-o energie aproape nouă, mult mai mare decât cea de la care se pornise, astfel producându-se SUBLIMAREA, în măsura în care ea va fi redirecţionată către un scop nou, NON-SEXUAL, şi în care se vizează ţeluri valorizate vital, psihic, mental sau spiritual. Analogic, putem spune că transmutaţia biologică a potenţialului sexual al fiinţei umane este comparabilă cu acţiunea inteligentă a omului de transformare a unei spontane căderi de apă într-o sursă continuă de electricitate. SUBLIMAREA este însă procesul ulterior, în care electricitatea rezultantă va fi luată de la sursa ei de origine şi transportată prin linii de înaltă tensiune, pentru

233


a fi transformată şi potrivită după necesităţi, ca tensiune şi vrecvenţă, ajungând să genereze apoi o gamă vastă de fenomene şi procese care nu s-ar putea declanşa în absenţa ei. După cum ştim asemenea fenomene pot fi: calorice, sonore, luminoase, magnetice etc. Între apa din lacul de acumulare, care prin cădere controlată acum va roti constant turbina generatoare de electricitate şi televizorul la care noi urmărim pasionaţi imagini de pe altă planetă, aparent, datorită ignoranţei noastre, nu se află nici un fel de legătură. Cineva inteligent ştie însă că dacă în această exemplificare căderea de apă încetează să mai facă să rotească turbina, televizorul nostru, deşi rămâne în perfectă stare de funcţionare potenţială, imediat după oprirea turbinei, va înceta şi el să mai funcţioneze şi nu va mai permite să privim cu vie curiozitate imaginile de pe acea planetă. Prin urmare, putem spune că o pulsiune erotic-sexuală este sublimată în măsura în care ea este volitiv, intenţionat redirecţionată către un ţel nou, nonsexual, în urma TRANSMUTAŢIEI componentelor sale de bază. Înscriindu-se între strategiile de trezire şi angrenare conştientă al potenţialului latent al fiinţei, SUBLIMAREA este un procedeu aplicabil de către oricine îi înţelege mecanismul, pentru a deturna, după TRANSMUTAŢIE, energia sexuală transformată, graţie unei efervescenţe controlate, orientând-o de la scopul său obişnuit, pentru a o angaja plenar într-un alt plan al fiinţei, cu frecvenţe diferite de vibraţie, făcând-o apoi să acţioneze într-un nou sistem de investiţie. Fiind un proces care se angrenează ulterior, după fenomenul de TRANSMUTAŢIE, SUBLIMAREA se diferenţiază prin faptul că permite redirecţionareaa, în sensul unei veritabile reacumulări, a energiilor pulsionale, în planuri lăuntrice ale MICROCOSMOSULUI fiinţei umane. În viziunea yoghină, SUBLIMAREA este deci un proces generator de putere subtilă, fericire, armonie inefabilă, simultan cu o euforică integrare a fiinţei în ambianţa sublimă cosmică. Printre toate celelate efecte, SUBLIMAREA pozitivă, benefică, permite ajustarea socială şi dezvoltarea echilibrată, accelerată a personalităţii. Prin SUBLIMARE se realizează deplasarea unor energii instinctuale transformate foarte mult către scopuri noi şi elevate. Permiţând o gamă vastă de acţiuni după TRANSMUTAŢIE, SUBLIMAREA focalizează în planurile superioare ale fiinţei anumite pulsiuni inconştiente, detaşate de orientările lor primitive, care sunt integrate benefic în universul lăuntric al fiinţei umane învestindu-le în echivalenţe ce vor avea o valoare pozitivă, sublimă. În existenţa banală, spiritul de competiţie şi anumite vocaţii (cea de chirurg, de exemplu) se explică cel mai adesea prin agresivitate sublimată, iar altruismul şi tandreţea prin energia transformată şi canalizată superior a instinctului sexual. În cartea sa , „Atingerea amoroasă”, dr. Andrew Stanway (ed. Guild Publishing, London 1987), pag. 129 scrie: „Unii bărbaţi, foarte rari, susţin că pot avea de foarte multe ori aşa-zise «orgasme uscate» sau ,altfel spus, orgasme fără ejaculare. Ei pot avea deci orgasme repetate cu toate semnele fizice, emoţionale şi mentale, şi totuşi să nu ejaculeze absolut deloc. Aceasta apare ceva mai frecvent la bărbaţi care mai înainte s-au descărcat de mai multe ori într-o întâlnire amoroasă, dar poate să apară de asemenea la unii cu trăiri chiar mai intense, care îninte nu au ejaculat deloc pe un interval considerabil de timp, de peste 30 de zile.” Controlul perfect al ejaculării este adeseori comportarea curentă în foarte multe texte orientale referitoare la arta amorului, în acestea fiind explicate în extenso metode de antrenament care implică atât latura psihologică, cât şi latura fiziologică a acestei performanţe extraordinare. Gândul este cea mai

234


puternică forţă a universului. Prin transmutaţia biologică, colosala energie rezultantă va amplifica la extrem disponibilităţile lăuntrice, făcând gradat să dispară toate limitele banale ale conştiinţei. O energie gigantică, inertă, zace prin urmare închisă în potenţialul sexual atât de puţin explorat, datorită ignoranţei. În mod superficial, noi gândim că totul în corpul nostru este material. Cu o mare creduliatate noi ne închipuim în mod eronat că această materialitate este „totală”. Experimentarea proceselor de TRANSMUTAŢIE biologică, sexuală, în propria noastră fiinţă, pe lângă anumite trăiri beatifice de o intensitate copleşitoare, ne face să conştientizăm spontan că suntem simultan structuraţi dintr-o cantitate incredibilă de particule energetice, învârtindu-se prin cine ştie ce enigmă şi fixate printr-un miracol greu imaginabil în această stare. În cazul acestor super-intense trăiri erotice, în care potenţialul sexual nu este deloc intempestiv risipit, fiinţa umană (sau chiar cuplul) devine spontan şi gradat „radioactiv(ă)”, datorită unor reacţii de TRANSMUTAŢIE biologică la temperaturi slabe, ce se desfăşoară gradat în TRUP. Fenomenele de TRANSMUTAŢIE biologică la temperaturi joase se declanşează cu uşurinţă şi se menţin nealterate prin angrenarea constantă a forţei voinţei, mai ales în situaţia unei trări amoroase, sexuale suficient de intense şi profunde. Atunci fiinţa începe să trăiască într-un univers lărgit şi inefabil, în care clipă de clipă savurează un mister beatific. În spatele celei mai mici manifestări se dezvăluie fascinant necunoscutul inefabil. În potenţialul sexual al fiecărei fiinţe se află „întemniţati” în „materie” sute de miliarde de volţi. Pe fundalul unei trăiri amoroase beatifice, un singur gând-forţă menţinut constant printr-o voinţă tenace este suficient pentru a trezi gradat şi controlat această energie fabuloasă care, în caz contrar, se descarcă mai mult sau mai puţin inertă din noi, făcându-ne să pierdem aproape cu inconştienţă un esenţial potenţial creator.

timp Categorie ontologică sintetizând în concepţia yoghină proprietatea universală a tuturor formelor de a fi cuprinse într-o anumită energie subtilă a duratei, situându-se simultan sau succesiv unele faţă de altele. Ca şi determinaţia categorială a spaţialităţii, conţinutul noţiunii de timp poate fi cu greu redat în mod satisfăcător într-o definiţie. În viziunea spirituală Yoga asupra timpului (cunoscută uneori sub denumirea mitologică de „Eterna Reîntoarcere”), timpul apare ca un cerc, primind – ca şi spaţiul – atributul reversibilităţii într-o devenire ciclică a Universului. Întreaga Creaţie este supusă acestei neîncetate deveniri, deci, cu alte cuvinte, energiei subtile a Timpului, numai Pura Conştiinţă Divină plasându-se în eternitatea ce transcende orice devenire şi orice durată. Timpul relativ al devenirii individuale este de fapt un simţ interior al succesiunii stărilor de conştiinţă ale subiectului şi o percepţie pură a continuităţii eului individual. De fapt, la întregul nivel biologic, continuitatea temporală nu cunoaşte rigiditatea cronologiei astronomice, ea manifestându-se aici ca durată a unor procese ritmate în cicluri vitale, diferenţiate în funcţie de specificul fiecărei specii, biocenoze, al fiecărui areal, ecosistem etc. Orice formă de existenţă este o devenire, o formă de istoricitate, înscrisă pe anumite coordonate temporale specifice, eternă fiind, din acest punct de vedere, numai energia transcendentă a timpului. În filosofia ezoterică Yoga, este bine precizată diversitatea calitativă (ierarhizată, în funcţie de nivelul specific de vibraţie) a temporalităţii, fapt care legitimează şi integrează varietatea perspectivelor, elaborate pe diferitele planuri ale conştiinţei, asupra energiilor timpului şi asupra posibilităţilor de

235


unificare a acestora în conştiinţa yoghinului cu ajutorul Marii Puteri Cosmice KALI; în egală măsură, însă, înţelepciunea multimilenară Yoga arată şi necesitatea universalizării, prin integrare unificatoare şi prin transcendere, a acestor perspective parţiale, într-o semnificaţie categorială unitară, divină, absolută şi eternă, prin intermediul graţiei intense a Marii Puteri Cosmice KALI. Se poate vorbi în acest cadru despre un timp trăit, care se deosebeşte atât de timpul obiectiv (ce poate fi măsurat fizic), cât şi de timpul psihologic, desemnând dinamismul vital, devenirea umană, şi având drept caracteristică orientarea spre viitor. Fiind în esenţă energie subtilă, dimensiunile timpului sunt modulate specific de structurările conştiinţei individuale şi ale Conştiinţei Cosmice. Astfel, informaţiile referitoare la evenimentele din trecur, prezent sau viitor sunt înregistrate şi înmagazinate într-un SUI GENERIS suport magnetic al Universului, realitate denumită în Yoga „înregistrări sau clişee AKASHA – ice”. Aceste „urme” stocate în energiile timpului pot fi ulterior retrăite la voinţă de yoghinii avansaţi, ca şi de anumite fiinţe umane care sunt înzestrate nativ cu un anumit nivel de deschidere în planul specific al lui AKASHA TATTVA sau care intră spontan, de cele mai multe ori fără să ştie cum procedează, într-o stare specială de conştiinţă conexă cu nivelul înregistrărilor AKASHAice. Prezenţa şi accesibilitatea unor asemenea informaţii din AKASHA TATTVA este implicită chiar şi în actualele teorii ale fizicii moderne, cum ar fi „Teoria ordinii implicate”, a lui David Bohm, care sugerează că există o anumită ordine fenomenală şi structurală a Universului, ce nu are nimic de-a face cu devenirea şi temporalitatea. Deja oamenii de ştiinţă de la începutul secolului nostru au arătat în repetate rânduri că simţul aprecierii noastre asupra timpului este de fapt o distorsionare a realităţii. Astfel, genialul savant albert Einstein spunea: „Distincţia dintre trecut, prezent şi viitor este de fapt o iluzie şi am putea spune că ea este cea mai persistentă iluzie”. La rândul său, eminentul savant Erwin Schrödinger afirma: „Despre bariera dintre ele (trecut, prezent şi viitor) nu putem spune că trebuie distrusă; această barieră nu există în realitate.” Cu asemenea afirmaţii, conceptul indian şi yoghin de MAYA primeşte o tot mai clară confirmare ştiinţifică, deşi anomaliile cursului iluzoriu al timpului zgâlţâie din temelii cauzalitatea fizicii clasice. Se vorbeşte de asemenea despre „natura cu multiple faţete a energiei timpului” şi despre percepţia uneori neliniară a timpului în conştiinţă. Ceea ce omul modern numeşte, datorită obişnuinţei, timp, se dovedşte, la o analiză atentă a nu fi de fapt timpul, ci numai o singură linie sau singur punct în mişcare în planul posibilităţilor care devin actualizări. În timpul REAL (AKASHA), tot ce şi-a afirmat existenţa rămâne mai departe în existenţă, ca „amprente” sau structurări specifice, modulând substratul energetic al timpului etern (AKASHA). Pentru un clarvăzător sau pentru un yoghin avansat, de exemplu, toate nivelele timpului există în simultaneitate. Deşi timpul este o calitate a universului fizic, simţul nostru interior al timpului nu este atât fizic, cât emoţional şi mental. Noi nu percepem timpul cu corpul fizic, aşa cum percepem alte aspecte ale lumii exterioare. Mintea, şi nu corpul, ne spune că a trecut o oră, de exemplu. Chiar şi în împrejurări aşa-zis „normale”, aprecierea noastră asupra timpului este extrem de variabilă, depinzând foarte mult de implicarea noastră emoţională în ceea ce facem şi de nivelul de focalizare al atenţiei în respectiva activitate. Aceasta nu înseamnă însă, în mod simplist, că timpul „se târâie” atunci când noi ne plictisim. Uneori, timpul pare că stă pe loc: mai ales în cazul aşa-numitelor „experienţe de vârf”, al momentelor de extaz sau al intuiţiei şi trăirii transcendenţei. Toate aceste sunt cel mai adesea însoţite de un sentiment mai accentuat sau mai slab resimţit al atemporalităţii, întocmai ca şi cum ATUNCI am ieşi din timp.

236


TRANSCENDENŢĂ

Ipostază a Divinităţii, care se află deasupra Creaţiei. Transcendenţa este proprie şi stării de conştiinţă a fiinţei umane eliberate de condiţionările ignoranţei (AVIDYA). Transcendenţa reprezintă un rezultat al depăşirii datului obiectiv prin actul intenţional de conştiință, prin aspiraţie frenetică sau prin intuiţie, acţiuni datorită cărora conştiinţa fiinţei umane se ridică în lumea esenţelor şi a semnificaţiilor ultime (planul al şaptelea, controlat de SAHASRARA). Niciodată Transcendenţa nu poate deveni însă un obiect al experienţei, ea (transcendenţa) fiind proprie întotdeauna Supremului Subiect Coştient (DUMNEZEU). Transcendenţa nu poate fi cunoscută decât prin fuziunea integratoare, beatifică dintre conştiinţa fiinţei umane şi Conştiinţa lui DUMNEZEU, stare numită în Yoga SAMADHI. Transcendenţa nu ţine niciodată de o anumită clasă de obiecte, ci presupune un principiu superior acestora, deosebindu-se astfel de Imanenţă. Starea de transcendenţă este deci superioară condiţiei lucrurilor individuale, inteligenţei obişnuite, nivelului umanităţii etc. Sentimentul sau măcar intuiţia transcendenţei nu aparţine însă numai fiinţelor eliberate. Reputatul psiholog Abraham Maslow, fondatorul a ceea ce se numeşte „psihologie umanistă”- focalizată mai curând asupra fiinţelor umane sănătoase psihic decât asupra condiţionărilor patologice- este unul dintre puţinii psihologi care au recunoscut, studiat şi descris cu obiectivitate experienţa umană a Transcendenţei. Această experienţă poate să îmbrace multiple forme. Ea poate să fie, de exemplu, o formă de uitare de sine, o pierdere a senzaţiei de individualitate în care egoul limitator este transcens; aceasta poate conduce fiinţa la o inefabilă şi sublimă fuziune cu întregul univers, cu un anumit aspect subtil al manifestării, cu o altă fiinţă iubită sau chiar cu DUMNEZEU Însuşi. Experienţa poate consta numai dintr-o senzaţie de ieşire din timp: timpul este atunci transcens. Durerea poate fi, de asemenea, transcensă într-un mod misterios. Sentimentul de continuă luptă cu elementele naturii şi cu ceilalţi poate fi transcens prin acceptarea plenară a armoniei integratoare dintre fiinţa noastră (MICROCOSMOSUL propriu) şi întregul Univers (MACROCOSMOS). Alteori, poate să survină o transcendere a unor preocupări mărunte, nespirituale, definibilă ca o stare sublimă de „a fi deasupra acestor lucruri sau aspecte”. Transcendenţa evocă mai degrabă un sentiment al Fiinţei şi al Eternităţii decât unul al devenirii şi temporalităţii. Toate aceste tipuri de Transcendenţă şi multe altele au fost studiate de Maslow, care precizează în plus că, deşi ele pot fi induse prin meditaţie, survin de multe ori spontan, cristalizându-se în ceea ce el a numit „experienţe de vârf”. Pentru toţi cei care au trăit asemenea „experienţe de vârf”, ele reprezintă cel mai important lucru din viaţa lor şi sunt privite ca fiind cele mai preţioase aspecte, care dau cu adevărat valoare vieţii. Aceşti oameni tind aproape întotdeauna să caute un mod de a trăi care să uşureze şi să îndesească reapariţia acestor stări. „Transcendenţa”, spune Maslow, „se referă la cele mai înalte, cele mai cuprinzătoare şi mai ample niveluri ale conştiinţei umane, manifestându-se ca un scop în sine şi nu ca un mijloc, şi integrând armonios fiinţarea cu ceilalţi oameni, cu întreaga umanitate, cu celelalte specii, cu întreaga natură, cu Universul şi cu DUMNEZEU”. Domeniul psihologie umaniste care se raportează la procesul şi la natura transcendenţei, privită în acest sens, este cunoscut sub denumirea de „psihologie transpersonală” şi supranumit uneori „a patra forţă” în psihologie (alături de sistemele lui Freud, Adler şi Jung). Unul dintre cele mai dezvoltate siteme ale psihologiei transpersonale este psihosinteza, având numeroase

237


tehnici inspirate din YOGA, care ajută individul să intre în rezonanţă cu sursele infinte de energie binefăcătoare ale Supraconştientului şi îi permite astfel să integreze toate nivelurile (straturile) conştiinţei sale.

YIN-YANG

În gândirea orientală, manifestarea universală conţine totdeauna în ea un aspect luminos şi un aspect întunecat, un aspect ceresc şi un aspect pământesc, un aspect pozitiv (+) şi un aspect negativ (-), un aspect masculin şi un aspect feminin, un aspect YANG (solar) şi un aspect YIN (lunar), toate acestea fiind, de fapt, expresia polarităţii şi a complementarităţii universale. Cea mai simplă ilustrare a acestei realităţi tainice este curentul electric, care prezintă sarcini electrice pozitive (+) şi sarcini electrice negative (-). Aspectul YANG (+) şi aspectul YIN (-) nu există decât unul în raport cu celălalt. Aceste două aspecte sunt de nedespărţit, iar ritmul tainic al lumii este însuşi ritmul alternanţei lor: un aspect YANG(+), un aspect YIN(-), odată YANG(+), odată YIN (-). Unitatea manifestării, atât în Macrocosmos, cât şi în Microcosmosul fiecărei fiinţe umane şi a oricărei făpturi vii se polarizează şi se determină în aspect YANG (+) şi în aspect YIN(-), acesta fiind procesul manifestării cosmice, împărţirea în două jumătăţi a misteriosului Ou al Lumii – Macrocosmosul. „Sunt Unul (DUMNEZEU) care devine doi”, spune un străvechi text al înţelepciunii orientale. Pe de altă parte, dacă ne raportăm la domeniul manifestării, aspectul YANG(+) şi aspectul YIN (-) evocă respectiv unitatea şi dualitatea, monada şi diada învăţăturilor secrete ale pitagoricienilor, imparul (+) şi parul (-). Adeseori în Orient, simbolismul misterios YANG(+) -YIN(-) se exprimă printr-un cerc care este împărţit în două jumătăţi perfect egale de o linie sinuoasă, o jumătate a cercului fiind albă [YANG(+)], iar cealaltă jumătate fiind neagră [YIN(-)]. Privind cu atenţie această linie curbă, putem constata că lungimea despărţirii mediane este perfect egală cu lungimea semicircumferinţei exterioare, iar conturul unei jumătăţi este deci egal cu perimetrul total al figurii. Această diagramă străveche evocă indirect o afirmaţie a înţelepciunii orientale: „Cerul [YANG(+)] şi Pământul [YIN(-)] erau, în mod tainic, strâns legate unul de celălalt şi se îmbrăţişau neîncetat”. În această reprezentare străveche a interacţiunii neîncetate YANG(+) – YIN(-) se poate observa cu uşurinţă că jumătatea YANG(+) are în ea un punct YIN (-), iar jumătatea YIN(-) are în ea un punct YANG (+). Acestea sunt semnele tainice ale interdependenţei celor două aspecte (sau, altfel spus, determinări), o urmă a întunericului [YIN (-)] în lumină [YANG(+)] şi o urmă a luminii [YANG(+)] în întuneric [YIN (-)]. Din punct de vedere spiritual yoghin, acesta este un semn al existenţei individualităţii sau, cu alte cuvinte, a „nopţii” în universalitatea şi cunoaşterea [YANG(+)], iar celălalt este un semn al Prezenţei reale care există în noaptea ignoranţei [YIN (-)]. Linia mediană din această reprezentare simbolică indică traseul unei sui generis elice evolutive, ceea ce exprimă simbolismul aspectelor YANG(+) – YIN(-) în calitatea lor de ciclu al destinului individual; ea poate fi considerată elementul unei spirale cu pas infinitezimal, cele două extremităţi ale spirei, respectiv intrarea şi ieşirea figurii respective, corespunzând procesului naşterii şi procesului morţii. Acest simbol străvechi condensează filosofia secretă cea mai profundă, caracteristică tradiţiei orientale. Această tradiţie simte arareori nevoia să facă apel la idei abstracte, cum ar fi acelea de număr, spaţiu, timp, cauză, ritm. Pentru a traduce în mod plastic asemenea noţiuni esenţiale, înţelepţii Orientului au recurs la acest simbol concret care exprimă întregul ansamblu de ordonare a Lumii, sau cu alte cuvinte, a Macrocosmosului şi a Spiritului.

238


În tradiţia orientală, energia subtilă solară este masculină, luminoasă, pozitivă, YANG(+), iar energia subtilă lunară este feminină, întunecoasă, negativă, YIN (-). Prin urmare, energia subtilă, activă a Soarelui este YANG(+) în raport cu energia subtilă, pasivă a Lunii, care este YIN (-). Orientalii califică aproape totul ca fiind când preponderent YANG(+), când preponderent YIN (-), după cum acestea sunt aspecte luminoase (YANG) sau aspecte întunecoase (YIN), aspecte bune sau aspecte rele, aspecte interioare sau aspecte exterioare, aspecte calde sau aspecte reci, aspecte masculine – solare (HA(+)) sau aspecte feminine – lunare (THA(-)), aspecte deschise sau aspecte închise etc. Cu toate că în aparenţă reprezintă două aspecte contrarii, YANG-ul (+) şi YIN-ul (-) nu se opun niciodată în mod absolut, pentru că între ele există întotdeauna un ciclu de mutaţii care permite o continuitate; în general vorbind, aproape totul, atât în Macrocosmos, cât şi în Microcosmosul fiinţei umane este uneori preponderent YANG(+), iar alteori este preponderent YIN(-); simultan, aproape totul ţine de amândouă, prin devenirea lor şi chiar prin dinamismul lor, care implică totdeauna o dublă posibilitate, atât de evoluţie, cât şi de involuţie. Aspectul YANG(+) se manifestă totdeauna prin turbioanele de energie subtilă care au un sens de mişcare contrar mişcării de rotaţie a acelor unui ceasornic şi generează efecte specifice centripete (care tind să ne apropie de centru). Aspectul YIN(-) se manifestă totdeauna prin turbioane de energie subtilă care au un sens de mişcare identic cu sensul de mişcare al acelor unui ceasornic şi generează efecte specifice centrifuge (care tind să ne îndepărteze de centru). Forţa specifică centrifugă YIN(-) este forţa polar opusă forţei specifice centripete YANG(+). Binecunoscutul simbol al energiilor YANG(+) - YIN(-) poate de asemenea să fie considerat ca o sui generis proiecţie, în plan orizontal, a „elicei” evolutive universale. Această elice, cu pas infinitezimal, simbolizează şi evocă trezirea, dezvoltarea şi continuitatea stărilor existenţei, precum şi a gradelor de iniţiere spirituală, la fel ca în cazul întrebuinţării simbolice a scării în spirală.

239


În curs de apariție :

SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC Vol.III

Împlinirea Misiunii Spirituale a României Din cuprins: - Drumul Inițiatic al Kogayonului - Imagini Semnificative cu Înțeleptul Mântuitor din români, al acestei planete albastre.

Sufletul neamului romanesc - Vol 2  

Sufletul neamului romanesc - Vol 2

Sufletul neamului romanesc - Vol 2  

Sufletul neamului romanesc - Vol 2

Advertisement