Page 13

Rezistenta armata din Muntii Fagarasului

”Spuneți, vă rog, oamenilor din țară că mai există un colț din regatul României care nu și-a plecat capul înaintea comuniștilor. Și-atâta timp cât ne vor sta capetele pe umeri, acest colț de țară va fi liber. Spuneți-le să-și păstreze încrederea că într-o zi toată România va fi liberă. Rugați-vă să vă ajute și să ne ajute Dumnezeu”

”A

Ion Gavrilă-Ogoranu, ”Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. Din rezistența anticomunistă în Munții Făgăraș”, volum 1, 1993.

veam la dispoziție cel mai compact masiv muntos din România, lung de 100 Km. și lat de 60 km. fără căi de comunicație, împădurit. Grupul era format din tineri cu dragoste de Dumnezeu și de țară, ce ne cunoșteam de mici, crescusem împreună, ne știam calitățile și defectele, ne născusem la poalele munților și în munți ne simțeam ca acasă („pe ei îi ocrotește natura,” recunoștea și locotenentul Alexandru Moritz.) Ne-am extins activitatea pe o suprafață cât mai mare: toți munții Făgăraș și Perșani, pădurile de pe Ardeal, până la Racoș, Sighișoara, Mediaș, Sibiu, pentru a dispersa forțele trimise împotriva noastră. Nu ne-am construit un punct central de rezistență, greșeală ce-au făcut-o majoitatea grupurilor din țară, chiar cele conduse de militari, unde, odată descoperit centrul de rezistență, Securitatea aducea atâtea forțe, încât putea să distrugă grupul. Cît timp nu era zăpadă, eram peste tot și nicăieri, tot timpul în mișcare. Am fost iubiți și sprijiniți de o populație minunată. Ne-am încadrat totdeauna în morala creștină și onoarea militară. Țineam să nu rămână în urma noastră nici o acțiune de care să ne fie rușine în viitor. Nu am tras niciodată primii asupra ostașilor trimiși după noi. Tragedia luptei noastre a fost că nu ne întâlneam cu adevărații vinovați, care conduceau represiunea de la distanță, ci eram puși în situația tragică, de a ne întâlni și ucide român cu român. pe crestele munților. Am tras doar atunci când am fost înconjurați și pentru a ieși din încercuire. Istoria acelor ani am scris-o încă de atunci, în munte, în câteva caiete, cu titlul „Brazii”, și-n câteva testamente. O parte din ele au ajuns în mâinile Securității, altele s-au pierdut.

S

e știe că restricțiile sociale, culturale și religioase impuse în timpul regimului comunist au reprezentat o directă încălcare a drepturilor omului. De la limitarea accesului la nevoile de bază, mâncare, electricitate, gaze, până la limitarea dreptului la cultură, educație și limitarea dreptului de exprimare. Pe acest fond, în ciuda riscurilor imense la care se expuneau, mulți români au luat drumul munților, în încercarea de a pune bazele unei mișcări de rezistență agățându-se de speranța unei salvări din partea armatei Statelor Unite ale Americii., salvare care însă, nu a sosit. În jurul anului 1947, câteva sute de oameni din Făgăraş erau pregatiţi să lupte împotriva Armatei Roşii. În aceeaşi perioadă Braşov era pe punctul de a fi redenumit oficial oraşul Stalin, fiind sovietizat atât din punct de vedere social, economic şi cultural. În acest oraş a fost trimis consilierul Alexandru Filipov, colonelul Coloman, Ambruş, dar şi alţii de către Securitate. Primii doi menţionaţi aveau autoritate asupra celorlalţi, dând ordine ce urmau sa fie executate. Rezistența armată a debutat odată cu instaurarea regimului in anul 1948 și a continuat până în anii ’60; punctul de maximă activitate fiind reprezentat de începutul anului 1950. Cei care s-au răsculat erau cei vizati direct de opresiunea comunistă. În România au existat mai multe grupuri de partizani, având la bază inițiativele luate de următoarele organizații: ”T” inițiată de Remus Țețu, ”Tinerimea liberă” condusă de Mircea Ștefanovici, ”Mișcarea națională de rezistență” în frunte

cu generalul Aurel Aldea,, dar şi altele. Zona montană nu fusese aleasă la întâmplare. Le oferea avantaj tactic partizanilor, care erau familiarizați cu zonele, și în plus aveau și sprijinul sătenilor și ciobanilor care oricând îi puteau învăța noi trasee și scurtături. De asemenea, le oferea un bun adăpost, bordeiele subterane și peșterile pe care le foloseau ca refugii fiind ușor

de camuflat în vegetația pădurii. În perioada arestărilor din 1948, majoritatea studenţilor care au activat în cadrul mişcării anticomuniste au fost închişi. O parte din aceştia, inclusiv Gheorghe Toader, urmau să fie ucişi în închisoare. Doar un număr mic de studenţi au scăpat după investigările făcute de comisarii Departamentului de ordine şi siguranţă publică, aceştia fiind

Ioan Gavrila Ogoranu

Născut într-o familie de români, în regiunea Făgărașului, a studiat la Liceul NegruVodă, situat în orașul Făgăraș, după care a urmat cursurile a două facultăți: Facultatea de Agronomie din Cluj și Facultatea de Studii Economice Înalte din Brașov. S-a înrolat în armată, în Unitatea 12 Vânători de Munte și a urmat, de asemenea, cursurile Școlii Militare de Ofițeri din Câmpulung Muscel. Și-a dedicat viața Rezistenței Armate Anticomuniste din România, fiind timp de 7 ani la conducerea grupului Carpatin Făgărașan. A dezvoltat din această poziție un parteneriat cu NATO în perioada 1951-1954. Pentru lupta împotriva regimului, a fost condamnat în absență de tribunalele comuniste la zeci de ani de închisoare, apoi de două ori la moarte. Timp de 29 de ani, forțele Securității au fost incapabile să îl captureze. Prins în 1976, a fost salvat de execuție de intervenția directă a președintelui american Richard Nixon. 13

Fundatia Culturala Negru Voda - nr.1 - Ianuarie 2013  

Prima editie a ziarului Fundatiei Culturale Negru-Voda, Fagaras, lansat cu ocazia incheierii proiectului Tineret in Actiune, Actiunea 1.1, "...

Advertisement