Page 1

Fundatia Negru Voda

nr. 1 www.negru-voda.ro

23 ianuarie 2013 exemplar distribuit gratuit

Proiectul Tineret in Actiune 1.1 - Impartasind un trecut Diferit. Construind un viitor Impreuna Fundația Culturală Negru Vodă, Făgăraș, România, anunță încheierea proiectului Tineret în Acțiune “Sharing a different past. Building a common future” (”Împărtășind un trecut diferit. Construind un viitor împreună”) cofinanțat de Comisia Europeană prin Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației

și al Formării Profesional. Proiectul s-a desfășurat între 9 Septembrie și 31 Octombrie. Obiectivul proiectului a fost constituirea unei conștiințe sociale în rândul tinerilor în ceea ce privește încălcarea drepturilor omului în istoria recentă și contemporană. Publicul nostru țintă au fost tinerii între 18 și 25 de ani. Proiectul a inclus 23 de participanți.

Voluntari români, reprezentând Fundația Culturală Negru Vodă și voluntari internaționali, din partea a două organizații non-guvernamentale din Letonia și Portugalia au luat parte la activitățile schimbului de tineri au inclus excursii tematice, ateliere foto și video, dezbateri, studii de caz , prezentări, activități de team-building și jocuri

de cunoaștere reciprocă Acest prim număr al ziarului își propune să prezinte premisele, finalitatea programul și rezultatele proiectului, cu scopul evidențierii beneficiilor învățământului non-formal și a oportunităților puse la dispoziția tinerilor de către Uniunea Europeană.prin intermediul programului ”Tineret în Acțiune.”


Ca să nu se mai întâmple niciodată...


Fundatia Culturala Negru Voda Cuvânt de început Am editat acest ziar cu speranța că valorile pe care le prețuiește și promovează fundația noastră vor fi luate la cunoștință și de către publicul larg. Istoria nu mai reprezintă în momentul de față un domeniu atât de popular, fiind considerat stufos și învechit. Trăind însă o viață întreagă explorând acest vast domeniu al trecutului presărat atât cu minuni cât și cu dezastre, pot spune că trecutul este un timp valoros. Nu în sensul în care ar trebui să ne refugiem în contemplarea gloriei vremurilor apuse, disprețuind valorile prezentului, ci din contră, valoros prin faptele premergătorilor noștri, pe care, luându-le la cunoștință, ne pot servi drept element de comparație și mijloc de analiză a prezentului. Geologic vorbind, o viață de om este doar un fir în deșertul unei clepsidre. În spatele nostru sunt totuși câteva mii de veacuri și miliarde de vieți omenești. Toate s-au stins, însă nu fără a mai lăsa timpului câte o învățătură. Bună sau rea, ea a intrat în memoria colectivă a urmașilor, care, încet, încet, au construit lumea pe care noi o cunoaștem astăzi. Fără a-i cunoaște fundamentele însă, noi nu putem construi mai departe, căci, ca la orice structură arhitectonică, nu poți construi în sus sau în orice altă direcție, atâta timp cât nu ai planurile fundației, pentru a putea calcula rezistența acesteia. Iar societatea umană de multe ori, văzând că nu există suficiente cărămizi la bază a fost nevoită să dărâme construcția și să o ia de la capăt. Aceste momente marchează puncte critice ale istoriei umane care întotdeauna au sfârșit cu pierderi de vieți omenești. Războaie, revolte, răscoale, lupte, acestea s-au manifestat încă de la începutul istoriei cunoscute. Ele au avut loc în general pentru că fundația, și structura civilizației nu erau construite într-un mod altruist, într-un spirit de echipă. Mai degrabă fiecare construia câte o bucată, individual, după propriile-i concepții și puteri, ajungându-se invariabil la un rezultat neomogen și instabil. Poate că asta este una dintre cele mai valoroase lecții ce merită desprinse din istorie: anume că lumea s-a construit de-a lungul ei, fără perspectivă. Doar pentru a servi la momentul respectiv nevoilor unei anumite categorii de cetățeni, scopul ultim al marilor civilizații fiind invariabil, puterea. Chiar și în contemporaneitate putem observa clase politice și sisteme de guvernământ care încalcă fără nicio mustrare de conștiință drepturile fundamentale ale omului. Studiind astfel istoria și preluându-i învățămintele, trebuie să deprindem să deschidem ochii, pentru a putea evalua mai obiectiv situația golbală, actuală a umanității, care în ciuda faptului că se auto-denumește civilizată, continuă, sub egida acestei etichete, să săvârșească aceleași nedreptăți față de semeni. De aceea, trebuie să luăm seamă, iar ceea ce construim, să nu fie numai pentru astăzi, ci pentru toate momentele ce urmează momentului prezent, pentru că fiecare secundă următoare celei prezente este un posibil viitor al altcuiva, care, deși străin nouă, poate duce speranța unei lumi mai bune mai departe. Anul 2012 reprezintă o piatră de hotar pentru FundaţiaCulturală Negru Vodă Făgăraş, întrucât marchează prima experienţă a unui grup de tineri în cadrul unui proiect Tineret în Acțiune, co- finanţat de Comisia Europeană . Implicarea lor în redactarea și organizarea unui astfel proiect ambițios, reprezintă un succes foarte important pentru fundația Negru Vodă, întrucât înseamnă că obiectivele noastre găsesc rezonanță în rândul generației tinere. Cine sunt ei ? Pe liderii acestui grup, Bogdan Topîrceanu şi Radu Pop, i-am cunoscut, pe rând, la prima ediţie, și respectiv, la cea de-a doua, ediție a Şcolii de vară de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus, din anii 2008, respectiv, 2009. La iniţiativa, Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania, a d-lui profesor Marius Oprea şi a fundației noastre, s-a organizat la Făgăraş și la ”Academia Brâncoveanu”, în cadrul Complexului Sâmbăta de Sus, prima editie a Şcolii de Vară despre comunism, destinată elevilor de liceu. Absolvind, s-au întors la vețile lor, în orașul natal București. Florentin Olteanu un reputat isAm ținut legătura cu ei, însă doar sporadic. Asta până în anul 2011, toric și profesor specializat în cînd, întâmplător, sau nu, ne-am reîntâlnit cu unul dintre ei la ce-a de-a istoria Țării Făgărașului. A redactreia ediție a Școlii de Vară de la Sâmbăta de Sus. Vacanța tinerilor care tat și susținut lucrări cu carachotărâseră să își petreacă o săptâmînă la poalele Făgărașilor, se supraputer de cercetare în numeroase nea cu programul școlii de vară. Primisem un telefon în avans, și nu am simpozioane internaționale. putut rata ocazia de a ne revedea. În miezul conversațiilor și a depănării Este autorul și editorul a cîtorva amintirilor însă, suprinzător, am primit din partea fostului nostru elev, o cărți importante de specialitate: propunere de parteneriat într-un proiect european. I-am ascultat planul, ,, Făgăraș - Inchisoarea Politistilor’’ și ne-am oferit să îi oferim sprijn complet. Astfel, începând cu luna Feb(coautor), ,, Forme de represiune ruarie a anului 2012, când redactarea propriu-zisă a proiectului a debuin regimurile comuniste (editor) ”Rezistenţa anticomunistă. tat, și sfârșind cu data de 30 Octombrie, data ultimei zile de diseminare, Cercetare ştiinţifică şi valorificare muzeală”, I-II, Clujcei doi bucureșteni au pus pe picioare proiectul Tineret în Acțiune, 1.1, Napoca, Argonaut, 2006, 346 p, 298 p. (coeditor) ”Sharing a different Past, Bulding a common future” (Împărtășind un Este președintele Fundației Culturale Negru Vodă din anul trecut diferit. Construind un viitor împreună”). În urma aprobării acestuia, 2007, însă a activat ca președinte executiv încă din anul 1994. în luna Septembrie, am avut onoarea să găzduim reprezentanți a două Este responsabil de majoritatea expozițiilor ce au avut loc organizații de tineret internaționale, AEGEE-Riga, și Check-in, Lisabona. în sediul fundației Negru Vodă. A făcut parte, alături de arRemarcabil pentru cele două săptămâni de activitate continuă ale proiectului tistul plastic Ștefan Câlția și Ioan Gavrilă Ogoranu din echipa este că cei 23 de tineri din ţări cu un trecut diferit au reuşit prin respectarea normeinițiatoare a proiectului Muzeul Rezistenței Anticomuniste le de bune practici, prin promovarea dialogului intercultural, bazat pe toleranţă din Munții Făgărașului. De asemenea, este inițiatorul Școlii şi înţelegere reciprocă, să formeze un adevărat spirit de echipă,să performeze . de vară de la Sâmbăta de Sus, și a seriilor de simpozioane Vorbim de o generaţie nouă cu un adevărat simţ al cetăţeniei europene active, internaționale ce au loc, începând cu anul 2006, în fiecare an, care trebuie încurajată şi implicată în modelarea viitorului Uniunii Europene. în incinta Academiei ”Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus. Ziarul de față, realizat în urma eforturilor acestora, stă marturie a succesuÎn prezent se ocupă de implementarea unui proiect Grundtvig, lui proiectului. Cu pași mici, tinerii fac trecerea înspre maturitate, și înspre în cadrul programului european ”Învățarea de-a lungul vieții” noi oportunități. Nu putem decât să le urăm mult succes pe mai departe. Este adevărat că nu au cucerit încă Everestul, dar sunt deja în ascensiune! [Florentin Olteanu - Președinte al Fundației Culturale ”Negru Vodă”, Făgăraș]

Florentin Olteanu

3


Programul Tineret in Actiune

“T

ineret în Acţiune este Programul pe care Uniunea Europeană l-a creat pentru tineri, în vederea promovării cetăţeniei europene active, solidarităţiii toleranţei în rândul tineriloreuropeni şi a implicării acestora în plămădirea viitorului Uniunii. Acesta sustine activitatile de invatare nonformala pentru tineri, prin finantarea de proiecte. Programul, cu finantare de la Comisia Europeana, vizeaza promovarea cetateniei active in randul tinerilor, dezvoltarea sentimentelor de solidaritate si toleranta, sprijinirea intelegerii reciproce intre tinerii din diferite tari, promovarea cooperarii europene si contributia la imbunatatirea calitatii sistemelor de sustinere a activitatii de tineret. ”Tineret în Acţiune” este un Program pentru toţi! Programul Tineret în Acţiune furnizează tinerilor oportunităţi importante de a dobândi competenţe. Prin urmare, este un instrument cheie pentru învăţarea non-formală şi informală cu o dimensiune europeană. Învăţarea non-formală vizează acel tip de învăţare care se produce în afara curriculum-ului din sistemul de educaţie formală. Activităţile de învăţare non-formală implică tineri participând voluntar; acestea sunt planificate cu grijă, pentru a facilita dezvoltarea persoanală, socială şi profesională a participanţilor. Învăţarea informală vizează acel tip de învăţare care se produce în decursul activităţilor de zi cu zi, la locul de muncă, în familie, în cursul activităţilor de recreere etc. În sectorul de tineret, învăţarea informală are loc în timpul activităţilor de recreere, de grup sau de voluntariat etc. Învăţarea non-formală şi informală permite tinerilor să dobândească competenţe esenţiale şi contribuie la dezvoltarea personală, includerea socială şi cetăţenie activă a acestora, îmbunătăţindu-le perspectivele de a obţine un loc de muncă. Activităţile de învăţare în domeniul tineretului furnizează o valoare adăugată semnificativă, atât pentru tineri, cât şi pentru economie şi societate în ansamblu precum şi dezvoltarea capacităţii organizaţionale, beneficii pentru comunitate, sisteme şi instituţii. Activităţile de învăţare non-formală şi informală din cadrul Programului Tineret în Acţiune sunt complementare sistemului formal de educaţie şi formare. Acestea au o abordare participativă şi centrată pe persoana care învaţă, sunt desfăşurate în mod voluntar şi, deci, sunt legate strâns de nevoile, aspiraţiile şi interesele tinerilor. Furnizând o sursă suplimentară de învăţare şi un traseu către educaţia şi formarea formală, astfel de activităţi sunt cu atât mai relevante pentru tinerii cu oportunităţi reduse. O dimensiune a învăţării non-formale de înaltă calitate este un element cheie care trebuie să fie prezent în toate proiectele susţinute de Programul Tineret în Acţiune. Aceasta se reflectă în special în criteriile de acordare a finanţării ale diferitelor Acţiuni şi sub-Acţiuni, abordării Comisiei, Agenţiei Executive şi Agenţiilor Naţionale privind grupurile ţintă ale Programului, definirii drepturilor şi responsabilităţilor în cadrul Serviciului European de Voluntariat, precum şi accentului pus pe recunoaşterea experienţei de învăţare non-formală.

Sub-actiunea 1.1 - Schimburi de tineri Programul Tineret in Acțiune este împărțit în cinci Actțuni operaționale. Actiunea 1 - Tineri pentru Europa, Acțiunea 2 - Servicul european de Voluntariat, Acțiunea 3 - Tinerii în Lume, Acțiunea 4 - Sisteme de Susţinere a Tinerilor, Acțiunea 5 - Susţinere pentru cooperarea europeană în domeniul tineretului, fiecare împărțite la rândul lor în sub-acțiuni. Dintre acestea, descentralizate, aflate sub gestionarea Agențiilor Naționale, sunt următoarele: Sub-actiunea 1.1 - Schimburi de tineri Schimburile de Tineri oferă unor grupuri de tineri din diferite țări oportunitatea de a se întâlni și învăța despre culturile fiecărora, în cadrul unor activități clar stabilite. Grupurile planifică împreună Schimbul de tineri, abordând o temă de interes comun. Sub-acțiunea 1.2 - Inițiative ale tinerilor Inițiativele tinerilor susțin proiecte de grup dezvoltate la nivel local, regional și național, precum și proiecte europene. Acestea urmăresc schimbul de experiențe între tineri și învățarea experiențială. Sub-acțiunea 1.3 - Proiecte pentru democrație participativă Proiectele pentru democrație participativă susțin participarea tinerilor la viața democratică din comunitatea lor locală, regională sau națională, precum și la nivel internațional.

Acțiunea 2 - Serviciul European de Voluntariat Scopul Serviciului European de Voluntariat este de a susține participarea tinerilor la diverse forme de activități de voluntariat, atât în interiorul, cât și în exteriorul granițelor Uniunii Europene. Prin această Acțiune, tinerii participă individual sau în grupuri la activități non-profit, neplătite. Sub-acțiunea 3.1 - Cooperare cu țările partenere din vecinătatea Uniunii Europene Această Sub-acțiune susține proiecte cu țări partenere din vecinătatea Uniunii Europene, respectiv Schimburi de tineri și Proiecte de formare și rețele în domeniul tineretului. Sub-acțiunea 4.3 - Proiecte de formare și rețele Această Sub-acțiune susține formarea celor activi în domeniul tineretului și în organizații de tineret, în special schimbul de experiență, expertiză și bune practici, precum și activități care pot conduce la proiecte, parteneriate și rețele durabile, de calitate. Sub-acțiunea 5.1 - Întâlniri ale tinerilor și responsabililor de politici de tineret Această Sub-acțiune susține cooperarea, seminariile și dialogul structurat între tineri, cei activi în domeniul tineretului și cei responsabili pentru politicile de tineret.

Un “Schimb de tineri” este un proiect care se bazează pe parteneriat transnațional care reunește grupuri de tineri din mai multe țări. “Schimburile de tineri” înseamnă, însă, mai mult decât atât. Prin aceste tipuri de proiecte, tinerii au ocazia de a lucra într-un mediu intercultural, cu tineri provenind din alte țări și din alte medii. Au ocazia de a colabora, de a discuta, de a dezbate, de a experimenta diversitatea culturala, diferențele, Europa. Și, de asemenea, au șansa de a se cunoaște pe ei înșiși în raport cu ceilalți, de a-și forma propriile impresii, de a combate prejudecăți sau stereotipuri despre alte culturi. Toate aceste lucruri se pot întâmpla în cadrul unui proiect de “Schimburi de tineri”, a cărui idee este gândită și pusă în aplicare în comun. Temele pe care se pot derula proiectele sunt extrem de diverse și pot răspunde unei game largi de nevoi și interese. Se pot face proiecte culturale, ecologice, media, sociale, sportive, de cultură civică. Cu alte cuvinte, ideea de proiect este la alegerea tinerilor! Indiferent de tema aleasă, un astfel de proiect are forța de a transmite mesaje participanților, de a-i forma în spiritul diversității, includerii, toleranței, participării. Participanții unui proiect de “Schimburi de tineri” sunt tineri care au între 13 și 25 de ani (un număr restrâns de tineri poate avea și între 25 și 30 de ani). Orice persoană care a participat într-un proiect Tineret în Acţiune prin această acţiune are dreptul să primească un certificat Youthpass care descrie şi validează experienţa de învăţare non-formală şi informală dobândită în cadrul proiectului (rezultatul procesului de învăţare). Mai mult decât atât, Youthpass va fi considerat ca un proces de conştientizare, reflecţie asupra şi documentare a învăţării pe parcursul diferitelor etape ale proiectului. [surse: Ghidul Programului Tineret în Acțiune - 2012, www.tinact.ro] 4


Originea proiectului 5


Scoala de Vara Sambata de Sus P

rima ediţie a Şcolii de vară de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus din anul 2008, a luat naștere la iniţiativa, ”Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania” (în prezent denumit ”Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc” -IICCMER), a d-lui profesor Marius Oprea şi a Fundaţiei Culturale ,,Negru Vodă” Făgăraş s-a organizat la Făgăraş –Academia Brâncoveanu Sâmbăta de Sus prima editie a Şcolii de Vară despre comunism, destinată elevilor de liceu. Şcoala de vară a beneficiat de sprijinul financiar al Fundaţiei Konrad Adenauer, la care au participat premianţii concursului naţional ,,Elev în comunism” Aici au avut şansa de a intra în dialog cu prestigioşi cercetători şi cu cei care au fost martori şi victime ale sistemului represiv comunist, printre care îi enumerăm pe Octav Bjoza, fost deținut politic, și Preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România și pe Ioan Ciupea, cercetător în cadrul Cetății Făgăraș. Excursiile în satele făgărăşene, întâlnirile cu oamenii, emoţionantele evocări ale acestei grave teme a istoriei Ţării Făgăraşului, aceea a represiunii comuniste şi a rezistenţei comunităţilor locale, chiar şi cu arma în mână, la instalarea noului regim, i-a ajutat pe tineri să înţeleagă caracterul distructiv al regimurilor

6

opresive şi necesitatea apărării valorilor democratice. Succesul primei ediții ne-a încurajat și, astfel, edițiile au continuat și în anii 2009 și 2011. Măsurile de diseminare, dar si de popularizare au fost întreprinse atât la nivel local, național, dar și internațional. Lucrările de artă, precum și eseurile au fost prezentate în anul 2009, de către IICCMER în colaborare cu Institutul Cultural Român din Viena, întro amplă expoziție în foaierul Teatrului pentru Tineri ”Dschungel Wien”, cu ocazia comemorării a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist. Cei câțiva elevi ai școlii de vară prezenți acolo au participat la emisiuni radiofonice, au dat interviuri și au luat parte la evenimentele organizate special în incinta spațiului expozițional pentru sosirea lor. Impactul social al Școlii de Vară îl putem observa astăzi în realizările foștilor ei elevi. Iată că, nu întâmplător, aceşti tineri au decis să se implice și au pus bazele proiectului centrat pe tematica drepturilor omului și a încălcării acestora în istoria recentă și contemporană. Succesul Școlii de vară constă tocmai în faptul că am reușit să transmitem mai departe cunoștințele noastre despre această epocă tulburătoare în privința căreia , deși la peste 20 de ani de la terminarea ei, încă se păstrează tăcerea.

Fragmente de Jurnal

“C

a adolescent, mărturisesc că noțiunea “școală de vară” a reușit întotdeauna să stârnească în mine o reacție fermă de respingere, a cărei cauze nu sunt probabil greu de intuit. Relevant e faptul că o tabără, la poalele munților Făgăraș, în vara anului 2009 a reușit nu doar să modifice o preconcepție atât de longevivă dar și să îmi ofere una dintre cele mai pozitive colecții de amintiri până în prezent. Seminarele și simpozioanele bine construite pe fundament anti-comunist cu prezentări care uneori ne zdruncinau și urmau să ne rămână imprimate în conștiință mult timp de atunci, proiectele interactive care ne dădeau prilejul de a contribui fiecare la piesa finală, excursiile ce se lăsau cu zeci de poze, pe care încă le păstrăm la îndemână, în care sorbeam cu sufletul la gură detalii revelatorii din istorisirile ghizilor, serile în care adunați cu toții într-o încăpere amânam somnul până când tot ce era de spus s-a spus, mesele la cantina mănăstirii în care dezbăteam termeni culinari și ne amuzam pe seama regionalismelor, sunt doar o parte din experiențele taberei care îmi aduce

involuntar pe buze un zambet absent de fiecare data cand o reinvoc”. [Larisa Rus - participantă la școala de vară din anul 2009] “Am stat de vorbă cu o mulțime de oameni, participanți, lectori, organizatori. Am rămas cu povești, mai mult sau mai puțin serioase, și un interes mult mai mare pentru expresivitatea și subiectivitatea istoriei.” [Radu Pop - participant la școala de vară din anul 2009] ” În urma trecerii prin programul celor de la Fundația Negru Vodă din Făgăraș, rămân două jurnale stufoase, conținând experiența acelor zile. Școala de vară a fost marcantă mai ales prin oamenii prezenți acolo. De la profesorii și lectorii care neau ținut vie atenția, prezentând conținutul într-un limbaj accesibil și interactiv și care au dat dovadă întotdeauna de foarte multă răbdare, argumentând cu noi ore în șir pe baza problemelor care nouă ne erau neclare, la impresionanții deținuți politici sau refugiați, ale căror povești de viață narate cu atâta densitate întotdeauna păreau să se materializeze sub ochii noștri. De la organizatorii de o blândețe cum rar mi-a fost dat să văd până în acel moment, până la participanții strânși din cele patru zări ale țării, toate acestea îmi vor rămâne întipărite în memorie ca un moment important al vieții mele.” [Bogdan Topîrceanu - participant la edițiile Școlii de Vară 2008 și 2009]


Minoritatea Germana P

uține date se știu despre minoritatea germană care a avut un rol foarte important pentru dezvoltarea zonelor în care aceștia s-au stabilit. Împreună, maghiarii și germanii, au ajutat la apărarea și dezvoltarea părților sudice și nord-estice din Transilvania. Sașii (hospites Theutonici sau Saxones, după cum apar identificați în documente) au fost aduși în Transilvania începând cu secolul X datorită maghiarilor. Prin Bula de Aur din 1224, regele maghiar Andrei al II-lea le-a acordat privilegii, privind o mai mare independență, ceea ce a dus la influența germană

8

pe plan economic, cultural și politic în Transilvania. Desigur, aceste privilegii (administrație, jurisdicție și religie proprie) au fost însoțite și de obligații, de natură militară și fiscală. În 1542, sașii transilvăneni adoptă religia luterană, ceea ce înseamnă în același timp o mai mare importanță a limbii germane în viața religioasă și socială locală, și, ca urmare, o importanță mai mare a Bisericii în viața comunității. Independența acestora se manifestă și prin instituții proprii de reglementare a raporturilor în cadrul comunității. Începând cu 1781 - reformele lui Iosif al II-lea, românii și maghiari capătă dreptul

de a deține proprietate și cetățenie în orașele săsești, sporindu-se astfel interacțiunile între comunitățile săsești și restul populației țării. Arhitectura săsească și-a pus amprenta asupra peisajului zonei prin bisericile fortificate și construcțiile cu un accentuat specific germanic. Sașii au persistat de-a lungul secolelor pe teritoriul țării noastre, însă odată cu secolul XX și în lumina regimului comunist, minoritatea germană din România a avut de suferit. În contextul european de denazificare s-au luat o seamă de măsuri punitive în privința lor, adesea fără un fundament juridic, întrucât

comunitatea germană era destul de numeroasă în acea perioadă. Printre măsuri s-au identificat: confiscarea proprietăților agricole, industriale și comerciale, deportări, pierderea unor drepturi (prin Legea electorală din 1946 germanii și-au pierdut dreptul la vot, fiindu-le redat abia în 1950), naționalizarea bunurilor bisericii, etc. În anii ‘60 germanii și-au redobândit unele drepturi, dar din 1967 (când au fost reluate relațiile diplomatice cu Republica Federală Germania) aceștia au început să părăsească România, astfel că în prezent numărul acestora este destul de scăzut.


9


Deportarea Sasilor în Tara Fagarasului

I

n secolul trecut, germanii reprezentau cam 4,1 % din populația țării, aflându-se pe locul doi ca minoritate etnică. Ascensiunea național-socialiștilor din Germania a făcut ca și minoritatea din România să reprezinte un pericol, fiind considerați de către români drept ”hitleriști”, cu atât mai mult cu cât țara noastră era aliată cu Uniunea Sovietică după a doua jumătate a celui de-al doilea război mondial. Astfel a început deportarea acestora la muncă forțată în URSS, bineînțeles afectând această minoritate pentru mulți ani de atunci înainte deoarece doar după căderea comunismului în 1989 a început să se vorbească deschis despre deportarea sașilor. Persoanele care erau deportate aveau vârste cuprinse între 17-45 ani la bărbați și 18-30 ani la femei, iar numărul cel mai mare de germani era pe teritoriul României (421,846 persoane). Totuși, au existat oameni, precum regele Mihai, care au încercat să oprească deportarea sașilor întrucât aceștia ”nu sunt străini în România, ci cetățeni cinstiți, loiali și corecți ai statului român”, însă toate aceste proteste au fost în zadar. Locurile în care au fost deportați erau lagăre de muncă, precum mine infecte unde cei deportați erau obligați să trăiască în niște condiții mizere, lipsite de igienă. Unii sași au rămas în România, chiar și după teribilele incidente ale secolului trecut, deoarece ei își făcuseră deja o viață aici. Iar contribuția lor la tot ceea ce a însemnat cultură a Transilvaniei este incontestabilă. Cel mai bine se pot vedea aceste influențe în orașele și satele din Țara Făgărașului pentru că și în prezent, comunitatea germană din acele zone este una semnificativă. Este de ajuns să aruncăm o privire la Sibiu, unul dintre cel importante orașe din România, ca să ne dăm seama de ceea ce sașii au lăsat în urma lor. Începând de la arhitectură și până la influențe în gândire și cultură, contribuția germană se face simțită. Sașii au construit multe biserici fortificate necesare pentru apărare în acea perioadă. Cele mai cunoscute sunt cele din satele Cincu, Cincșor, Felmer, Șercaia, Cârța și au fost construite în secolul XIII. Cea din Felmer este considerată a fi cea mai veche 10

dintre acestea. În arhitectura lor se pot observa atât elemente renascentiste (altarele poliptice precum cel de la Cincu), cât și baroce cu infuențe manieriste (Cincșor). Printre ceea ce noi am vizitat în scurta noastră perindare prin locurile acelea pline de istorie se numără și biserica medievală de la Cârța, un monument al secolului XIII care a rezistat și încă rezistă cu fălnicie de generații întregi. Aceasta reprezintă un exemplu excelent de artă gotică, iar șantierul cisterțian a influențat o serie de monumente contemporane- Prejmer, Biserica Sfântul Bartolomeu, biserica reformată de la Hălmeag. Bisericile fortificate săsești sunt, fără îndoială, rezultatul efortului concentrat al comunității săsești și ”expresia cea mai marcantă a spiritului comunitar al sașilor, simboluri de identificare, propriul lor trecut”, Topogr. Monumentelor, p.23. Dar nu doar în arhitectură se pot observa elemente noi și diferite de alte zone ale României, ci și în costumele populare care, spre deosebire de cele din alte zone, sunt originale prin ornamentele somptuoase și cromatica bogată. Multe dintre aceste specificații leam putut observa și noi cât timp am stat în Rusciori care este un sat tipic săsesc, adunat de-a lungul străzii principale cu alte două sau trei străzi secundare. În prezent, comunitatea săsească este foarte puțină în acest sat însă clădirile și inscripțiile au grijă să ne aducă aminte de fondatorii locului. Așadar, acum se poate confirma încă o dată incontestabila contribuție occidentală a sașilor în economia, politica și cultura Transilvaniei, elemente care se regăsesc și astăzi în conducerea anumitor orașe și sate, precum Sibiu, Sighișoara, Rusciori ș.a. Sașii au dezvoltat o societate etnică și socială

și pot fi considerați creatori ai unei civilizații ale cărei semne vor dăinui mult timp de acum înainte. Poate cel mai important element al situației deportărilor este încălcarea flagrantă a drepturilor omului pe care a presupus-o acest proces. Acești membri activi ai comunității unei țări au fost deportați pentru muncă silnică pe baza etniei și pe baza asocierii neîntemeiate între naționalitate sau origine și ideologie politică. Motivele interioare acestei acțiuni opresive, care s-a desfășurat la începutul anului 1945, sunt de-a dreptul inumane.URSS-ul ducea lipsă de mână de lucru, fiind sărăcită de război, mai ales în zonele din sud-estul Ucrainei,

unde au fost strămutați etnici germani din România, Ungaria, Iugoslavia și Cehoslovacia pentru muncă în mine și în metalurgie. Nici la repatrierea deportaților, după cinci ani, greutățile nu au încetat. Aceștia au descoperit că tot ce agonisiseră de generații întregi le fusese luat. Măsurile luate pentru prevenirea acestor evenimente de partide și personalități politice din România nu au fost de ajuns pentru a salva populația germană de aceste abuzuri. Este esențial pentru identitatea noastră ca cetățeni să ținem cont de astfel de încălcări flagrante ale libertății individuale. [Mădălina Dediu, Radu Pop, Bogdan Topîrceanu]

Salvarile

”Sabin Mare, un căpitan tânăr şi isteţ, aflând că Eva Embacher, o fată blondă, drăguţă, fiica vestitului cofetar [Friederich] Embacher din Făgăraş, fusese ridicată pentru a fi trimisă în Uniunea Sovietică, a intervenit prompt şi în câteva ore a obţinut, antedatat, certificatul de căsătorie. Prezentându-l mai marilor comisiei de deportare, Eva, soţia lui, pierzând astfel apartenenţa la comunitatea germană, a fost imediat eliberată. O altă salvare spectaculoasă a fost înfăptuită de unul dintre cei doi fii ai preotului greco-catolic din Rupea. Acesta şi-a pus o basma de fată pe cap şi s-a strecurat în vagonul în care fusese îmbarcată iubita lui, nemţoaică. Or, santinelele sovietice nu păzeau intrarea fetelor în vagoane, ci doar eventuala lor fugă. La Predeal, unde locomotiva, urcând muntele, gâfâia obosită de navetele cărate în timpul războiului, cei doi au sărit din tren şi s-au pierdut în pădure. Cele câteva fete salvate de deportare au fost cazuri fericite. Pentru că în alte situaţii, când numărul celor din vagoane era mai mic decât cel din scripte, soldaţii sovietici, gardienii vagoanelor, în locul lor racolau de pe peroanele gărilor oameni care n-aveau nimic, nici în clin nici în mânecă, cu minoritatea germană şi cu ordinele de deportare. Ajunse în Uniunea Sovietică, tinerele femei au fost înfometate, umilite şi batjocorite de «nacialnicii» ruşi, în timp ce lucrau pe şantierele de construcţii sau chiar în mine. Bietele săsoaice au ajuns într-o aşa stare de degradare fizică, încât îşi pierduseră ciclul menstrual. Numărul lor s-a redus cu fiecare an de robie, până când cele câteva supravieţuitoare au fost repatriate.» [V. Roşca, pp. 26-29]; [Marer Fl. Sabin, n. în 17 august 1920 la Potău]


11


12


Rezistenta armata din Muntii Fagarasului

”Spuneți, vă rog, oamenilor din țară că mai există un colț din regatul României care nu și-a plecat capul înaintea comuniștilor. Și-atâta timp cât ne vor sta capetele pe umeri, acest colț de țară va fi liber. Spuneți-le să-și păstreze încrederea că într-o zi toată România va fi liberă. Rugați-vă să vă ajute și să ne ajute Dumnezeu”

”A

Ion Gavrilă-Ogoranu, ”Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. Din rezistența anticomunistă în Munții Făgăraș”, volum 1, 1993.

veam la dispoziție cel mai compact masiv muntos din România, lung de 100 Km. și lat de 60 km. fără căi de comunicație, împădurit. Grupul era format din tineri cu dragoste de Dumnezeu și de țară, ce ne cunoșteam de mici, crescusem împreună, ne știam calitățile și defectele, ne născusem la poalele munților și în munți ne simțeam ca acasă („pe ei îi ocrotește natura,” recunoștea și locotenentul Alexandru Moritz.) Ne-am extins activitatea pe o suprafață cât mai mare: toți munții Făgăraș și Perșani, pădurile de pe Ardeal, până la Racoș, Sighișoara, Mediaș, Sibiu, pentru a dispersa forțele trimise împotriva noastră. Nu ne-am construit un punct central de rezistență, greșeală ce-au făcut-o majoitatea grupurilor din țară, chiar cele conduse de militari, unde, odată descoperit centrul de rezistență, Securitatea aducea atâtea forțe, încât putea să distrugă grupul. Cît timp nu era zăpadă, eram peste tot și nicăieri, tot timpul în mișcare. Am fost iubiți și sprijiniți de o populație minunată. Ne-am încadrat totdeauna în morala creștină și onoarea militară. Țineam să nu rămână în urma noastră nici o acțiune de care să ne fie rușine în viitor. Nu am tras niciodată primii asupra ostașilor trimiși după noi. Tragedia luptei noastre a fost că nu ne întâlneam cu adevărații vinovați, care conduceau represiunea de la distanță, ci eram puși în situația tragică, de a ne întâlni și ucide român cu român. pe crestele munților. Am tras doar atunci când am fost înconjurați și pentru a ieși din încercuire. Istoria acelor ani am scris-o încă de atunci, în munte, în câteva caiete, cu titlul „Brazii”, și-n câteva testamente. O parte din ele au ajuns în mâinile Securității, altele s-au pierdut.

S

e știe că restricțiile sociale, culturale și religioase impuse în timpul regimului comunist au reprezentat o directă încălcare a drepturilor omului. De la limitarea accesului la nevoile de bază, mâncare, electricitate, gaze, până la limitarea dreptului la cultură, educație și limitarea dreptului de exprimare. Pe acest fond, în ciuda riscurilor imense la care se expuneau, mulți români au luat drumul munților, în încercarea de a pune bazele unei mișcări de rezistență agățându-se de speranța unei salvări din partea armatei Statelor Unite ale Americii., salvare care însă, nu a sosit. În jurul anului 1947, câteva sute de oameni din Făgăraş erau pregatiţi să lupte împotriva Armatei Roşii. În aceeaşi perioadă Braşov era pe punctul de a fi redenumit oficial oraşul Stalin, fiind sovietizat atât din punct de vedere social, economic şi cultural. În acest oraş a fost trimis consilierul Alexandru Filipov, colonelul Coloman, Ambruş, dar şi alţii de către Securitate. Primii doi menţionaţi aveau autoritate asupra celorlalţi, dând ordine ce urmau sa fie executate. Rezistența armată a debutat odată cu instaurarea regimului in anul 1948 și a continuat până în anii ’60; punctul de maximă activitate fiind reprezentat de începutul anului 1950. Cei care s-au răsculat erau cei vizati direct de opresiunea comunistă. În România au existat mai multe grupuri de partizani, având la bază inițiativele luate de următoarele organizații: ”T” inițiată de Remus Țețu, ”Tinerimea liberă” condusă de Mircea Ștefanovici, ”Mișcarea națională de rezistență” în frunte

cu generalul Aurel Aldea,, dar şi altele. Zona montană nu fusese aleasă la întâmplare. Le oferea avantaj tactic partizanilor, care erau familiarizați cu zonele, și în plus aveau și sprijinul sătenilor și ciobanilor care oricând îi puteau învăța noi trasee și scurtături. De asemenea, le oferea un bun adăpost, bordeiele subterane și peșterile pe care le foloseau ca refugii fiind ușor

de camuflat în vegetația pădurii. În perioada arestărilor din 1948, majoritatea studenţilor care au activat în cadrul mişcării anticomuniste au fost închişi. O parte din aceştia, inclusiv Gheorghe Toader, urmau să fie ucişi în închisoare. Doar un număr mic de studenţi au scăpat după investigările făcute de comisarii Departamentului de ordine şi siguranţă publică, aceştia fiind

Ioan Gavrila Ogoranu

Născut într-o familie de români, în regiunea Făgărașului, a studiat la Liceul NegruVodă, situat în orașul Făgăraș, după care a urmat cursurile a două facultăți: Facultatea de Agronomie din Cluj și Facultatea de Studii Economice Înalte din Brașov. S-a înrolat în armată, în Unitatea 12 Vânători de Munte și a urmat, de asemenea, cursurile Școlii Militare de Ofițeri din Câmpulung Muscel. Și-a dedicat viața Rezistenței Armate Anticomuniste din România, fiind timp de 7 ani la conducerea grupului Carpatin Făgărașan. A dezvoltat din această poziție un parteneriat cu NATO în perioada 1951-1954. Pentru lupta împotriva regimului, a fost condamnat în absență de tribunalele comuniste la zeci de ani de închisoare, apoi de două ori la moarte. Timp de 29 de ani, forțele Securității au fost incapabile să îl captureze. Prins în 1976, a fost salvat de execuție de intervenția directă a președintelui american Richard Nixon. 13


După Revoluție, am rescris istoria acelor ani din memorie, în trei volume, sub titlul „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, ultimul volum în colaborare cu Lucia Baki-Nicoară. În prefața volumului al treilea, am spus că, pentru a scrie o istorie a grupului, pe lângă amintiri, e nevoie de documentele Securității. Astăzi le avem. Nu toate. La C.N.S.A.S a sosit de la Securitate dosarul operativ 846.873, înregistrat aici sub nr. 770. Sunt în total 124 de volume, ce cuprind 49.890. file. Nu se află aici dosarul cu evenimentele din 1950 și cu procesul din orașul Stalin din iulie 1951, cu pronunțarea a 17 condamnări la moarte. Nu se află informații despre parașutații de către puterile apusene în anii 1950-1953, decât în măsura în care a fost nevoie, pentru condamnarea grupului nostru ca spioni ai imperialiștilor americani, englezi și francezi. Nu se află nici o referire la modul cum a fost arestat și anchetat autorul acestor rânduri, și nici despre urmărirea sa, ulterioară. Nu se află dosarele cu legăturile noastre externe, despre avionul american venit să ne ajute în 1951, ci doar informații în urma cărora am fost acuzați de legături cu imperialiștii, pentru a fi condamnați pentru spionaj și trădare. Cândva, când dosarele nu vor mai fi în mâna celor ce le-au alcătuit, se va face lumină completă în istoria rezistenței anticomuniste.” [Ion Gavrilă Ogoranu]

iniţiatorii mişcării de rezistenţă din partea de Nord a Ţării Făgăraşului. Ironic este faptul că cei care au făcut arestările au ajuns şi ei în spatele gratiilor în mai puţin de un an. În zona Făgărașului s-a evidențiat grupul lui Ion Gavrilă-Ogoranu a cărei perioade de activitate coincide cu vârful eforturilor rezistenței. Acesta a fost născut într-o familie română, în Ţara Făgăraşului şi a urmat cursurile Facultăţii de Agronomie din Cluj şi a celei de studii economice din Braşov. A frecventat şi cursurile Şcolii Militare de ofiţeri din Câmpulung Muscel şi a fost înrolat în armată în unitatea de 12 Vânători de Munte (pentru un timp participând la frontul de apus). Şi-a dedicat întreaga viaţă Mişcării de Rezistenţă armată anticomuniste din România fiind conducătorul, timp de 7 ani, a Grupul Carpatin Făgărășan. În această calitate a desfășurat un parteneriat militar anticomunist cu NATO între anii 1951 şi 1954. Pentru lupta sa a fost condamnat de instanțele comuniste la zeci de ani închisoare și în cele din urmă la moarte de 2 ori. Timp de 29 de ani, organele securității l-au căutat, reuşind să îl captureze în 1976. Ion Gavrilă Ogoranu a făcut parte

Partizanii lui Ogoranu

14

dintr-o organizaţie condusă de tânărul inginer Gheorghe Toader, cel mai bun student al Universităţii Economice din Braşov. Cei doi comunicau cu rezistenţa militară din Garnizoana de la Făgăraş â prin intermediul căpitanului Sabin Mare. Pe vremea aceea oamenii ştiau de existenţa unui comandament unic constituit din forţele mişcării anticomuniste. Două locaţii în care acest comandament era forţat să îşi desfăşoare acţiunile sunt Sâmbata de Sus, sub conducerea profesorului Nicolae Pătraşcu, şi Recea, sub Vasile Mitrea. În partea de est a Ţării Făgăraşului studenţii s-au strâns sub numele de Vultanul, sub conducerea profesorului Pridon, un căpitan care precedent fusese voluntar pe frontul Primului Război Mondial După 1955 multe dintre grupuri au fost lichidate, iar conducătorii, inițiatorii și susținătorii, au fost trimiși în penitenciare, precum cele din Aiud, Gherla, Făgăraș, Pitești, Sighet şi Râmnicu Sărat. Grupurile nu aveau un centru de comandă; erau unități alcătuite dintr-o mână de oameni care, riscându-și viețile, încercau să arate că individul nu poate fi subminat atât de ușor pe cât credeau simpatizanții regimului. Partizanii au încercat să creeze un context favorabil pentru o revoluție, agățându-se de speranța unui ajutor extern, împrăștiind în prisma acestei credințe sloganul: ”Vin americanii!” Cele două cuvinte erau ca o păvază care întreținea și sporea speranțele populației. ”Scopul nostru era de a întreține vie flacăra speranței în rândurile maselor de țărani exploatați și batjocoriți de comuniști, speranța în izbăvirea României prin venirea americanilor pe care-i așteptam ca eliberatori” (mărturia lui Gavril Vatamaniuc oferită în cartea lui Adrian Brișcă- ”O zi din viața unui partizan. Documente...” în Arhivele Totalitarismului, VI, nr.3/1995). Nume precum ”dușmani ai poporului”, ”reacționari”, ”bandiți” au fost atribuite partizanilor. Mișcarea însă nu a atins nicodată un număr prea ridicat iar echipamentele deținute erau învechite și foarte puțin eficiente într-o confruntare directă cu forțele regimului. Ei utilizau în principiu arme ușoare, rămase după cel de-al doilea război mondial și erau ajutați de localnicii din zonele montane cu provizii și alte lucruri necesare, însă abilitatea acestor partizani de a se ascunde, dar şi

de a combata forţele Securităţii a fost atât de eficientă încât statul a ajuns la prezumţii greşite în ceea ce priveşte numărul lor. Se credea că există câteva sute de partizani în Valea răului Sâmbăta, când de fapt aceştia lucrau in grupuri mici. Instituțiile care au anihilat partizanii au fost Securitatea și Miliția, ajutate de largi rețele de informatori. Gavrilă Ogoranu a luptat alături de ceilalţi partizani şi nu s-a retras, rămânând pe ”câmpul de luptă” alături de colegii săi. Deşi era respectat de către toţi membrii Rezistenşei, în cele din urmă a fost vândut de proprii oameni Securităţii. A reuşit să evadeze şi s-a ascuns în munţi pâna în 1976, când a fost capturat pentru cea de-a doua oară. Şi de data aceasta a scăpat, având sprijinul preşedintelui Nixon. Majoritatea parizanilor au murit în luptă în numele drepturilor lor, iar cei rămași în viață au fost fie condamnați la moarte, fie trimiși în închisoare unde o mare parte urmau să fie ucişi de asemenea. Nu se ştie numărul exact a celor care au fost arestaţi. În arhiva Securităţii nu există o listă completă, doar statistici parţiale, într-o permanentă schimbare de la un an la altul. Surse neoficiale menţionază peste 200 de grupări. Mărturiile sunt numeroase, atât din partea celor care au văzut soarta tragică a partizanilor, dar și din partea susținătorilor sau a partizanilor înșiși. Spre exemplu, Ion Sculici, zis Micșoni, afirmă despre suferința celor din rezistență în cartea lui Ion-Treian Ștefan ”Mercina – satul arestat” (Analele Sighet, volumul 9, 2001): ”A fost atâta suferință că nu poate fi spusă în cuvinte. Chiar dacă am povesti nu ne-ar crede nimeni pentru că oamenii nu înțeleg suferința decât dacă o trăiesc pe pielea lor. Dacă am povesti tot ce ni s-a întâmplat s-ar putea scrie trei Evanghelii. Dar pe cine mai interesează să mai vorbești despre suferință?” Şi totuşi această suferinţă a venit şi cu atingerea unui scop vrednic să fie menţionat. Datorită atât rezistenţei armată şi sacrificiilor făcute de aceste grupuri, rezistenţei creştine şi rezistenţei celor din închisoare, cât şi emigrărilor românilor, poporul român a reuşit să îşi păstreze integritatea în ciuda opresiunii din perioada comunistă. [Tania Bulz, Mădălina Dediu, Topîrceanu Bogdan]


Penitenciarul Studentilor: Pitesti

1

Studiu de caz: Fenomenul Reeducarii 15


Attila

Drohobeczky

Iosif Iosif

Constantin Oprișan

Petru Cojocaru

STUDENT

STUDENT

STUDENT Facultatea de Litere și Filosofie

STUDENT Facultatea de Mine și Metalurgie

Constantin Istrate

Sergiu Madinescu

Octavian Zbranca

Octav Grama

Gheorghe Calciu

STUDENT

STUDENT

STUDENT

STUDENT

STUDENT Facultatea de Medicină

Eugen Măgirescu

Ștefan Andronic

Florea Cambera

Ilie Chebeleu

Marin Dondoe

STUDENT

STUDENT

STUDENT

STUDENT

STUDENT

Gheorghe Reus

Zoltán Hájek

Nagy Géza

Ion Bobu

Radu Ciuceanu

STUDENT

STUDENT

STUDENT

STUDENT

STUDENT Facultatea de Medicină

Dumitru Lucinescu

Dan Dumitrescu

Gheorghe Stănică

Octavian Voinea

STUDENT Facultatea de Matematică

STUDENT Facultatea de Medicină

STUDENT Facultatea de Construcții

STUDENT Facultatea de Construcții

16


C

eea ce n-a ajuns însă - şi încă- la cunoştinţa tuturor este că în Arhipelagul românesc a existat o insulă a ororii absolute, cum alta n-a mai fost în întreaga geografie penitenciară comunistă: închisoarea de la Piteşti.” Iată un fragment sugestiv din carta lui Virgil Ierunca, ”Fenomenul Piteşti” [ed. Humanitas, București,1990] Alături de Virgil Ierunca, Aleksandr Solzhenitsyn, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1970, vorbeşte despre acest penitenciar drept “cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane”, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, priveşte fenomenul Piteşti ca şi “Unul dintre cele mai teribile experimente de dezumanizare cunoscute de epoca noastră.” Între anii 1945 şi 1951, distrugerea elitei societăţii a fost aproape completă :intelectuali, diplomaţi, preoţi, poliţişti şi politicieni au fost închişi; o mare parte a ţăranilor care erau proprietari de pământ au fost deportaţi în lagăre de muncă forţată. Pentru a masca aceste mişcări, cei menţionaţi anterior au fost etichetaţi ca “duşmani ai poporului”. Următorul pas a constat în anihilarea forţei sociale imprevizibile reprezentată de tineret. Pentru aceştia a fost pusă la punct formula “reeducare prin tortură”. Început la Penitenciarul in Suceava, acest fenomen a avut în vedere atât studenţii din Penitenciarul Piteşti, cât şi din alte unităţi precum Târgu-Ocna. Gherla, Canal, Târguşor. Cele mai barbare metode de tortura psihologică au fost aplicate asupra tinerilor prizonieri cu scopul de a-i determina să se umilească reciproc, să îşi renege familia, credinţa şi convingerile politice. Acest fenomen este cunoscut sub numele de “reeducare ideologică”. Prima etapă consta în instrumentarea torturii de către un grup de studenţi în frunte cu Eugen Ţurcanu. Dorinţa de răzbunare, ura, furia mocnită şi frica îi determina pe deţinuţi să ajungă la următoriul stadiu în care contribuiau la rândul lor la instigarea terorii prin tortură reciprocă. Victimele erau transformate în călăi: prizonierii erau torturaţi de proprii prieteni, de tovarăşii de suferinţă. Scopul? Reeducarea acestora prin chinuri fizice şi psihice, transformarea lor în atei, în susţinători şi membrii ai regimului comunist, în securişti. Conform mărturiei lui Marius Stan din “Dicţionarul Penitenciarelor din România comunistă”,

iniţiatorii acestui experiment au fost conducerea Ministrului de Interne, a Securităţii (DGSP), a Direcţiei Penitenciarelor şi a penitenciarelor din Suceava, Gherla, Târgu-Ocna, Canal şi Târgşor. Această iniţiativă a fost susţinută de miliţieni, gardieni şi deţinuţii care participau activ şi direct la torturi. Legionarul Eugen Ţurcanu era unul din elementele cheie ale acestui experiment. El a primit misiunea de a forma o echipă de torţionari în rândul condamnaţilor din Penitenciarul de la Suceava, urmând ca aceştia să răspândeacscă procesul de reeducare şi demascare a elementelor reacţionare legionare. Cel de-al doilea pol de acţiune a fost Penitenciarul de la Piteşti unde această echipă a fost transferată în primăvara anului 1949. Metodele de tortură folosite în acest process de reeducare depăşesc imaginaţia omului de rând.“Studenţii erau obligaţi să mănânce porceşte, folosindu-se numai de gură”, declară Dumitru Bacu în “Piteşti. Centru de reeducare studenţească”. Aşezat în genunchi, cu mâinile la spate, deţinutul sorbea lichidul pus în gamela din faţa lui la ordinul şefului de reeducare. Vasul era curăţat tot de deţinut, cu limba, pentru că apa din celulă era consumată de cei consideraţi reeducaţi. Nicu Ioniţă povesteşte în “Piteşti-reeducare prin teroare” despre chinurile prin care treceau până şi în timpul nopţii în vederea reeducării. “Ne culcam la ordin, întotdeauna după miezul nopţii şi după reguli bine stabilite: întinşi pe spate, înveliţi cu pătura până sub bărbie, cu mâinile pe pătură şi cu gamela drept pernă.” Orice încercare a modificării poziţiei menţionate anterior sau până şi mişcările involuntare din timpul somnului duceau la lovituri de ciomege din partea supraveghetorilor. Bătăile erau la ordinea zilei, Ţurcanu fiind cel care le declanşa printr-un semn stabilit în cadrul alcoliţilor săi. Acest semn diferea de la o cameră la alta pentru a nu fi depistat de studenţi: o mişcare bruscă a mâinii sau a altui obiect însoţită de un îndemn verbal, “Pe ei!”. În momentul acesta toţi se năpusteau asupra condamnaţilor care nu au fost încă reeducaţi şi îi loveau pînă la epuizare. Cei mai duri dintre aceşti acoliţi erau cei ce au fost transferaţi din Penitenciarul de la Suceava sau cei supravegheaţi permanent, dorind să dea dovadă de exces de zel. Majoritatea celor care loveau însă,

se asigurau să facă mai mult zgomot decât daună fizică, înţelegând la rândul lor ce înseamna să treci prin astfel de torturi. Totul era înfăptuit pe ascuns deoarece la prima dovadă de ezitare, călăii treceau din nou în stadiul de victime. Datorită bătăilor repetitive şi tratamentului inuman din partea colegilor de suferinţă care sugera o răsturnare a valorilor la care nu s-ar fi aşteptat, cei cu fire mai slabă şi cu character în care dorinţa de apărare şi supravieţuire era pregnantă treceau la rândul lor de partea agresorilor. Aceste cazuri nu au fost însă foarte multe, “cele mai notabile fiind ale lui Pafnutie Pătrăşcanu şi Maximilian Sobolevschi, ambii fiind ulterior implicaţi în procesul Ţurcanu şi executaţi de regim.”, după afirmația lui Alin Mureşan în “Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate.” Exemple de tortură psihică sunt mai multe decât am putea îndura în societatea actuala. Pentru a le reconstrui valorile, în Seara Paştelor, prizonierii care refuzau o “demascarea morală publică” prin care îşi denunţau convingerile, ideile personale, erau forţaţi la o Împărtăşire cu fecale. De Crăciun, un prizonier era forţat să stea pe hârdău pentru ca ceilalţi să ia parte la„naşterea lui Iisus” şi să se închine în faţa lui. Cei care erau suspectaţi de ascun-

derea informaţiilor asupra mişcărilor anticomuniste din cadrul prizonierilor, aveau capurile scufundate în hârdăul cu urină. Prizonierii erau obligaţi să scuipe în gura liderului mişcării anticomuniste, pentru a-l forţa pe acesta să demaşte membrii acestei mişcări din răzbunare. Acestea sunt doar câteva dintre metodele utilizate în procesul de reeducare. În cele din urmă cei mai mulţi dintre cei reeducaţi au concluzionat faptul că meritau aceste degradări şi că au putut fi reabilitaţi doar parţial, ei înşişi ajungând călăii noilor prizonieri. Pentru cel mai mic semn de ezitare erau supuşi la alte modalităţi de tortură. Deţinuţii pierdeau tot: posibilii prieteni, credinţa, religia, ideile, propria persoană. Identitatea era anihilată şi înlocuită cu idealul comunist: un cetăţean creat pentru a păstra unitatea acestui regim prin instalarea terorii. Operaţiunea diabolică de depersonalizare şi asasinare morală a început în Decembrie, 1949, la Penitenciarul din Piteşti, şi a fost continuată, cu un grad mai scăzut de intensitate, la penitenciarele din Gherla şi Târgu-Ocna. Experimentul de la Piteşti este considerat unic în gama de metode care au ca scop distrugerea identităţii umane. [Tania Bulz, Radu Pop]

Eugen Turcanu

Născut în 1925, în Dârmoxa (astăzi Broșteni, județul Suceava), într-o familie numeroasă. Studiile și le-a făcut la Liceul „Dragoș Vodă” din Câmpulung Molodvenesc. A studiat apoi la facultatea de Drept din Iași. Inițial apropiat de Frățiile de Cruce, a renunțat la activitate, înscriindu-se în PCR în 1947. ”Imaginaţia delirantă a lui Ţurcanu (şeful torţionarilor) se dezlănţuia mai ales atunci când avea de-a face cu stuenţi care credeau în Dumnezeu şi se străduiau să nu renege. Astfel, unii erau botezaţi în fiecare dimineaţă: scufundaţi cu capul în hârdăul e urină şi materii fecale, în timo ce ceilalţi în jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura până ce conţinutul făcea bulbuci. Când deţinutul recalcitrant era pe punctul de a se îneca, era scos, i se dădea un scurt răgaz să respire, apoi era scufunat din nou. Unul dintre aceşti botezaţi căruia i se aplicase sistematic tortura, ajunsese la un automatism care l-a ţinut vreo două luni de zile: mergea în fiecare dimineaţă şi-şi băga singur capul în hârdău, spre hazul reeducatorilor.” [Virgil Ierunca. ”Fenomenul Piteşti” [ed. Humanitas, București,1990]

17


18


Imp ar t asind u n tr ec u t Di f eri t. Proiect Tineret în Acțiune, 1.1, i n i ț i a t d e Fundația Culturală N e g r u V o d ă F ă g ă r a ș S e p t e m b r i e 2012.

Țări participante: Letonia, Portugalia, Romania.

Construind un viitor Impreuna 19


Nadina Dege

Tania Bulz

Andra Vişan

Mădălina Dediu

AEGEE Riga

NEGRU VODĂ Făgăraş

NEGRU VODA Făgăraş

NEGRU VODĂ Făgăraş

Maris Redins

Miguel Calheiros

Radu Pop

Adrian Vasilescu

Bogdan Topîrceanu

AEGEE Riga

CHECK-IN Lisabona

NEGRU VODĂ Făgăraş

NEGRU VODĂ Făgăraş

NEGRU VODĂ Făgăraş

Ekaterina Lapteva

Claudia Ilea

Francisca Mata

Margarida Assis

Miguel Meruje

AEGEE Riga

NEGRU VODĂ Făgăraș

CHECK-IN Lisabona

CHECK-IN Lisabona

CHECK-IN Lisabona

Beatriz Faro

Liene Tutane

Andreea Cocan

Giorgiana Neagu

Cristina Tărâță

CHECK-IN Lisabona

AEGEE Riga

NEGRU VODĂ Făgăraș

NEGRU VODĂ Făgăraș

NEGRU VODĂ Făgăraș

Cristina Carvalho

Elina Eglite

Laura Comănescu

Vlad Bota

CHECK-IN Lisabona

AEGEE Riga

NEGRU VODĂ Făgăraș

NEGRU VODĂ Făgăraș

20


Logistica F

Perioada

Proiectul s-a desfasurat in perioada 9 Septembrie si 31 Octombrie, 2012 Perioada de schimb a durat 14 zile, intre 9 si 22 Septembrie, 2012

Locatii Rusciori (10 km depărtare de Sibiu, capitala culturală a anului 2007) Complexul Sâmbăta de Sus Mănăstirea Brâncoveanu, aflat la 30 km de orașul și Cetatea Făgăraș

Excursii Sibiu Sighișoara Valea Sâmbetei Cârța Cârțișoara Transfăgărășan Cetatea Rupea Cetatea Făgărașului

Organizator Fundația Culturală, Negru-Vodă, Făgăraș, România

Parteneri AEGEE - Riga Associaçao Check-IN Cooperaçao e Desenvolvimento

Obiective 1. Constituirea unei conștiințe sociale în rândul tinerilor cu privire la încălcarea drepturilor omului în istoria recentă și contemporană. 2. Schimbul intercultural prin aducerea laolaltă a unor tineri din țări diferite aparținând spațiului european 3. Promovarea educației non-formale și informale în rândul tinerilor

undația Culturală Negru Vodă a demarat proiectul în luna februarie a anului 2012, cu aplicare la termenul de 1 Mai la Agenția Națonală. Au fost contactate două organizații internaționale ce au ales să ne devină parteneri. La data de 18 iunie, a fost primită confirmarea Agenției Naționale și astfel s-au putut continua demersurile pentru implementarea eficientă și conformă a proiectului. Proiectul a reunit 23 de tineri din spaţiul european - Lituania,Portugalia şi România care, pe parcursul celor două saptamâni ,au explorat sudul Transilvaniei. Aceștia au întreprins excursii la Rusciori,Sibiu ,Sighişoara , Cetatea Rupea şi în teritoriul Ţării Făgăraşului (Mănăstirea Cisterciană de la Cârţa, Cârțișoara ,cu vestitul muzeu Badea Cârţan, Mănăstirea Constantin Brânoveanu, munţi Făgăraşului- Valea Sâmbetei,Cetatea Făgăraşului şi Fundaţia Culturală Negru Vodă Făgăraş). În aceste vizite de documentare au descoperit valori ale civilizaţiei germane în România şi imaginea în timp a saşilor, importantă comunitate transilvăneană cu o istorie de peste 850 de ani . Au impresionat bisericile fortificate, aşezările săseşti, care se încadrează armonios în peisajul natural precum şi instituţiile care au reglementat relaţiile sociale din interiorul societăţii. Comunitatea săsească a constituit un model pentru celelalte comunităţi cu care au convieţuit în bună înţelegere,făurind împreună civilizaţia transilvăneană.Au fost impresionaţi de calvarul suferit de populaţia de etnie germană în anii instaurării regimului comunist şi de gravele încălcări ale drepturilor omului şi a normelor de convieţuire de către nazism şi stalinism. Au vizitat Sibiul- oraş care păstrează farmecul burgurilor medievale ,nu întâmplător ales, în anul 2007, capitală culturală europeană .În Ţara Făgăraşului au admirat frumoasele sate româneşti cu oameni harnici, care intodeauna şi-au apărat drepturile şi libertăţile câştigate de sute de ani.Remarcabilă a fost rezistenţa la impunerea prin teroare şi represiune a noului regim comunist.Au escaladat Munţii Făgăraşului pe urmele partizanilor care au luptat cu preţul vieţii împotriva instaurării comunismului în Romania.Au vizitat Cetatea Făgăraşului ,cunoscută reşedinţă princiară supranumită şi Cetatea Principeselor, care ,în perioada de instaurare a comunismului, a fost transformată în inchisoare politică. Aici au fost închişi în cei zece ani de funcţionare 1950-1960 peste 4000 opozanţi ai noului regim. Expoziţia de fotografie realizată în Sala Dietei din Cetatea Făgăraşului ,cu sprijinul Muzeului ,,Valer Literat”,filmul activităţilor lor prezentat în sala expoziţională a Fundaţiei Culturale ,,Negru Vodă” ,celelalte materiale de prezentare şi acum iată , acest ziar realizat de acest grup multinaţional de tineri ne arată o reuşită a proiectului. Proiectul a presupus un proces educativ bazat pe schimb de informatie, pornind de la un punct de reper comun. Sunt încurajate opiniile însotite de o argumentare pertinenta, si mai ales aducerea în discutie a punctelor de vedere specifice diferitelor nationalitati privind regimurile totalitare si problematica drepturilor omului. Analizând împreuna anumite stereotipuri si locuri comune, participantii îsi vor putea crea o viziune matura asupra situatiei sociale din Europa actuala si din trecutul recent.Activitatile din afara workshopurilor si a dezbaterilor s-au focalizat pe cimentarea cunoștintelor dobândite – excursii în locații importante pentru obiectivele schimbului de tineri, treasure-hunt, jocuri tematice – si pe cunoasterea reciproca a tinerilor – jocuri, seri traditionale. Serile festive desemnate pentru fiecare grup au reprezentat o ocazie pentru participanti sa cunoasca alte culturi si sa îsi însuseasca si aprofundeze propria cultura. [Florentin Olteanu - Președinte al Fundației Culturale ”Negru Vodă”, Făgăraș]

Context

În contextul european actual, discuţia despre drepturile omului se bazează pe garantarea lor, protecţia cetăţeanului şi a drepturilor personale fiind o realitate cotidiană pentru majoritatea tinerilor. Pentru ca această siguranţă să fie înţeleasă pe deplin de generaţiile care nu au avut un contact cu abuzurile sociale din secolul trecut, propunem o documentare asupra încălcării acestor drepturi fundamentale, având ca studiu de caz contextul social din epoca regimurilor totalitare în România. Pentru tineri, trecutul poate fi o sursă bogată de educaţie, chiar în afara formalităţii sistemelor de învăţământ, media jucând un rol central ca surse de informare pentru o generaţie activă, care ştie cum să beneficieze de aceste sisteme de comunicare. Într-o societate în care trecutul își pierde din importanță în rândurile tinerilor, iar prezentul este din ce în ce mai invocat ca reper, este necesara o revigorare a trecutului, cu scopul de a nu se mai repeta greselile trecute.

Drepturile omului vor rămâne întotdeauna un subiect de discuție important, întrucât acestea îi privesc pe indivizii umani în totalitatea lor. O investigare a trecutului drepturilor omului și a încălcării acestora va fi întotdeauna necesară, conduitele morale și etice ale umanității fiind într-o continuă evoluție și schimbare. Tinerii care vor participa la acest proiect vor fi, cel mai probabil, dornici de informare și dezbatere, iar o temă care înglobează atât domenii universal valabile - drepturile omului - cât și elemente punctuale de studiu - cazurile de încălcare a acestora în trecutul recent - va declanșa cu siguranță discuții interesante și utile pentru aceștia. În plus, tratarea acestor teme în cadrul unui schimb de tineri marca programului Tineret în Acțiune va fi o garanție a faptului că procesul de învățare nu va fi unul arid și mecanic, ci dinamic și îndreptat spre continuitatea educației personale. AEGEE-Riga si Associação Check-IN - Cooperação e Desenvolvimento,

Lisabona sunt organizatii ale caror activitati militeaza pentru promovareatinerilor,ademocrației,drepturilor omului, toleranței, cooperării și mobilității internaționale și dimensiunii europene a educației. Obiectivele acestora coincid astfel cu obiectivele schimbului de tineri. Prin explorarea unei epoci totalitare, în care prejudecata, rasismul și atitudinile ce duc către excludere au fost printre principalele modalități de încălcare a drepturilor omului, se urmărește formarea unei conștiințe sociale a tinerilor în scopul prevenirii și combaterii unor astfel de comportamente în societatea contemporană. Proiectul a urmărit astfel să-i determine pe tineri să conștientizeze pozitiv alte culturi și să susțină dialogul și întâlnirile interculturale cu alți tineri din medii și culturi diferite, îi ajută să combată prejudecățile, rasismul și toate atitudinile ce duc la excludere socială, dezvoltând toleranța și înțelegerea diversității. 21


22


Fragmente de Jurnal Am fost puțin surprinși (ok, înseamnă că nu mi-am făcut temele și nu am verificat unde ar fi trebuit sa ajungem de la aeroport) de faptul că drumul din București la locul cazării va dura 5 ore. Am reușit să arunc o privire și celorlalți participanți - cu siguranță o serie de personalități interesante sunt reunite aici – vom vedea cum decurg lucrurile, dar am un sentiment bun despre ceea ce are să se întâmple. [...] Când am ajuns în sfârşit în locul unde urma să stăm, îmi făcusem deja o impresie despre liderul proiectului şi un soi de asistent al lui – şi părea că le pasă foarte mult de ce se întămplă : era un început promiţător. [Maris Redins - participant Letonia] ”Prima zi a fost calmă și liniștită, întrucât a fost ziua în care participanții ajungeau la prima locație, rusciori, un mic sat lângă Sibiu. Acolo am stabilit punctul de întâlnire cu restul participanților, așa că am avut ocazia să vizitez Sibiul încă dinintea startului oficial. Întotdeauna este o plăcere să revizitezi locuri ce îți trezesc amintiri. Mai ales din cele bune. Cei din rusciori ne așteptau cu mâncarea pe masă, ceea ce a fost foarte drăguț. Nu poți spune niciodată nu, mâncărurilor bune.” [Tania Bulz - participant România] Am ajuns în Sibiu cu un sentiment pe care nu îl pot explica. Pe de-o parte eram nerăbdătoare în privința proiectului, iar pe de alta nu aveam starea necesară pentru noi experiențe. Totuși, când am ajuns acolo împreună cu Tania ne-am plimbat prin centru până când restul grupului din București a ajuns. Am făcut cunoștință cu toată lumea și am plecat spre Rusciori. Prima impresie: un sat mic, uitat de lume și de timp. Cei care ne-au întâmpinat la casa în care am fost găzduiți erau foarte politicoși și am servit masa imediat ce am ajuns. Fiind atât de obosiți ne-am dus la culcare, imediat ce am discutat planrile pentru zilele următoare. [Mădălina Dediu – participant România] ”Noi chiar facem asta: am închiriat un autocar și chiar ne transportă la destinația proiectului. Niciodată când am mers înainte într-un proiect nu mi-am dat seama cât de important este procesul din spatele unui lucru atât de simplu.” [Topîrceanu Bogdan - coordonator proiect]

9 Septembrie, Ziua 1

P

rima zi a fost dedicată transportării participanților și liderilor de grup la prima dintre locațiile desfășurării schimbului de tineri. Grupul de tineri din Portugalia a aterizat în noaptea zilei de 8 Septembrie pe Aeroportul Henri Coandă din București. Le-am asigurat transportul până la un hostel din centrul capitalei, unde s-au cazat până a doua zi. Au avut ocazia, în decursul dimineții, să viziteze centrul Bucureștiului și să-și facă o opinie despre istoria acestuia observând îmbinarea eclectică a stilurilor

arhitecturale aparținând diferitelor epoci și regimuri. În amiaza zilei de 9 Septembrie, liderii grupului român s-au deplasat, împreună cu grupul portughez și voluntarii bucureșteni ai Fundației Negru-Vodă, din nou către Aeroportul Henri Coandă, pentru întâmpinarea echipei din Letonia. Grupul leton ne-a oferit surpriza mai puțin plăcută de a sosi într-o formație de patru oameni, în loc de șase cum era stabilit în proiect: o participantă nu ajnsese din motive de sănătate, iar cealaltă nu se prezentase la aeroport.

Luând la cunoștință noile coordonate, am condus participanții la autocarul ce aveea să transporte cele trei grupuri până la Rusciori. unde eram deja așteptați de o altă parte a grupului român de voluntari. Drumul s-a desfășurat fără incidente, cu o scurtă escală pe Valea Oltului (foto) și la Sibiu, unde au mai urcat la bordul autocarului trei membri ai grupului român. Ajunși la Rusciori, gazda Centrului de zi, ”Kinderbauernhof”, doamna Hermine Jinga, le-a servit cina, deserturi și ceaiuri calde.

Check-IN Lisabona ”Associaçao Check-IN - Cooperaçao e Desenvolvimento” este o organizaţie non-profit care lucrează în strânsă cooperare cu entităţi publice şi private, participând activ la îmbunătăţirea vieţii cotidiene. Check-IN a fost înfiinţată în 9 aprilie 2010.Scopul Asociaţiei Check-IN este de a reprezenta o resursă de informaţii, training şi acces la oportunităţi de învăţare continuă pentru tineri şi adulţi. Check-IN manifestă o grijă specială pentru tinerii şi adulţii care nu au acces la informaţie din cauza situării geografice, a statutului economic sau a situaţiei personale

AEGEE Riga

AEGEE-Riga este una dintre cele 206 sucursale ale asociației studențești interdisciplinare AEGEE, activă atât în Letonia cât și în restul Europei. Obiectivele principale sunt promovarea democrației, drepturilor omului, toleranței, cooperării și mobilității internaționale și dimensiunii europene a educației. Din acest motiv, organizează regulat acțiuni naționale și internaționale. Au aproximativ 70 de membri, conduși de comitetul AEGEE-Riga (6 persoane). Publicul nostru țintă sunt studenții din toate zonele și de toate vârstele, dar suntem deschiși și către proaspăt absolvenți și elevi în ultimul an de liceu și ne-am dori să lucrăm chiar mai mult cu aceștia în viitor.

23


24


Fragmente de Jurnal “Am fost unul dintre primii, dacă nu chiar primul care s-a trezit și a avut ocazia să arunce o privire împrejur. Recunoașterea pe care am întreprins-o a dus la concluzia că locul în care ne aflăm seamănă foarte mult cu mediul rural din țara mea, ceea ce m-a făcut să mă simt instant ca acasă. M-am simțit la fel ca în regiunea Letoniei numită Latgalia; cu excepția munților care ocupau orizontul în orice direcție de uitai, desigur.[...] Ni s-a spus o poveste drăguţă din experienţa proprietarei locului în care stăm, care încearcă în continuare să integreze rromii în comunitatea română. Şi mi-a plăcut foarte mult atitudinea ei care demonstrează faptul că omul are doar două vârste la care este sincer cu sine şi cu ceilalţi – când e copil, şi nu ştie prea multe despre viaţă şi când e bătrân şi ştie destule despre ea încât să nu mintă.” [Maris Redins - participant Letonia] ”Am fost puțin dezamăgită la începutul zilei, căci toată lumea stătea cu oamenii pe care deja îi știa. Eu nu o știam decât pe Tania. Îmi amintesc că am spus chiar că aș dori să merg acasă, însă unul dintre români mi-a spus:” Vei vedea că, atunci când va veni să ne despărțim vei plânge”. Nu am dorit să accept în acel moment faptul că probabil va avea dreptate. Înspre seară lucrurile stăteau deja mai bine. Iar astfel, a început o nouă aventuri. ” [Mădălina Dediu - participant România] ”Această zi a fost poate una dintre cele mai solicitante, întrucât faptul că echipa letonă sosise incompletă, putea genera mari probleme proiectului. Agenția Națională ne-a spus că, în cazul de față trebuie sa refacem contractul de sponsorizare, iar noi trebuie să încercăm să găsim o soluție pentru lipsa de oameni. În același timp ne-au spus că trebuie să facem rost de documente oficiale prin care să dovedim că într-adevăr, cele două participante s-au aflat în imposibilitatea de a ajunge în schimbul de tineri. Perioada de timp pe care o aveam pentru rezolvarea acestei serii de probleme, se suprapunea programului pe care îl aveam prestabilit pentru participanți. Am izbutit însă, în ciuda acestor impedimente să asigurăm buna desfășurare a activităților propuse pentru această zi.” [Topîrceanu Bogdan - liderul grupului român]

10 Septembrie, Ziua 2

A

ctivitățile schimbului au debutat cu o serie de ice-breakere si jocuri de cunoaștere, în timpul cărora participanții au avut ocazia să realizeze un prim contact cu membrii celorlalte echipe. Fiecare a primit câte un ecuson pentru ca identificarea și deprinderea numelor să le fie înlesnită. Au fost prezentate obiectivele schimbului, setându-se astfel , încă de la bun început, țintele pe care, la sfârșitul celor două săptămâni proiectul nostru speră să le atingă. De asemenea a fost explicată relevanța

conținutului programului pentru tema centrală a proiectului, respecttiv încălcarea drepturilor omului în epoca recentă și contemporană. Au fost de asemenea stabilite regulile de bună funcționare și conduită ale taberei (date logistice privitoare la orele de masă , comportament, împrejurimi și alte aspecte ale vieții domestice). De asemenea a fost prezentată trusa de prim ajutor, stabilindu-se cde comun acord cu liderii echipelor internationale un loc special în care să fie plasată pentru ca, în caz de urgență

toată lumea să știe exact unde să meargă pentru a o putea accesa. După masa de prânz, în timpul liber alocat, participanții au decis să viziteze satul. Ghid le-a fost unul dintre voluntarii germani ai fundației ”Kinderbauernhof”. A urmat introducerea în istoria locală de care s-a ocupat gazda noastră, doamna Hermine Jinga, într-o amplă prezentare a satului Rusciori și a condiției atât istorice cât și actuale a naționalității germane pe teritoriul Transilvaniei. După cină, ziua a concluzionat cu activități și jocuri de socializare.

25


26


Fragmente de Jurnal ”Am avut prima excursie întrun oraș; era numit Sibiu (ei bine, măcar numele ăsta îl pot pronunța). Trebuie să spun că nu era tocmai atât de diferit față de riga, cel puțin în partea pe care am văzut-o astăzi, ceea ce nu e probabil suficient încăt să își poși face o opinie adecvată asupra locului, întrucât am văzut că mai exista în continuarea locațiilor pe care le-am vizitat un fel de nivel secundar al orașului. Exista însă acest turn de veghe de unde puteai privi întregul oraș ca și când l-ai fi ținut în palmă. ” [Maris Redins - participant Letonia] ”La muzeul Astra am aflat o informaţie foarte interesantă despre culoarea caselor ţăranilor. Există încriptări și semnificații ascunse în tot ceea ce fac oamenii. Era o nuanţă foarte intensă de albastru pe una dintre case şi ni s-a spus că această culoare simbolizează bogăţia. Deşi nu ştiam ce reprezintă culoarea, puteai să-ţi dai seama imediat că înseamnă ceva. Îţi capta privirea. Nu ca verzuiul pe care îl foloseau în satul bunicilor mei. Acela mă făcea să mă gândesc la fân şi frig. După vizita la Sibiu am avut parte de o prezentare a minorităților germane, dar discuția a alunecat într-un final către toleranță și omogenitate în interiorul societății, scopul fiind construirea unei societăți în care toți să fie capabili de a-I înțelege pe cei din jurul lor. Nu am ajuns încă acolo, dar este rândul generației noastre să facă ceva în privința acestui aspect. Sau cel puțin asta sperăm…” [Tania Bulz - participantă România.] ”Primele feedback-uri pozitive din partea partenerilor. A fost foarte reconfortant să auzi cuvinte de laudă din partea lor.” [Topîrceanu Bogdan - lider de grup România] ”Îmi place întotdeauna să mă plimb printr-un oraș care nu îmi e chiar familiar. Am văzut Sibiul de multe ori înainte, dar nu pot să spun că îl știu, încă. E cu totul altceva să conduci pe cineva printr-un oraș decât să te plimbi și să îl descoperi singur. Muzeul Astra a fost poate una dintre cele mai interesante lucruri din excursia de azi, fie și numai pentru reacțiile celorlalți. A fost o idee bună să ne plimbăm puțin prin Sibiu înainte să vorbim despre minoritatea germană. [Radu Pop - lider de grup România] Masa de ping-pong din curte s-a dovedit a fi o modalitate foarte plăcută de a te relaxa la sfârșitul atâtor activități.” [Mădălina Dediu participant România]

11 Septembrie, Ziua 3

D

imineața a debutat cu excursia la Sibiu. Participanții au avut astfel ocazia de a lua contact direct cu realizările civilizației minorități germane. În analiza unei culturi, un aspect foarte important îl reprezintă arhitectura edificiilor pe care aceasta le construiește pentru uzul membrilor comunității, întrucât reflectă statutul social și gradul de erudiție al acestora. De aceea vizitele au inclus Catedrala Evenghelică, Turnul Sfatului, Piața Mare, Piața Mică, Podul Minciunilor, atenția fiind concentrată în această

primă incursiune pe zona privilegiată a Sibiului medieval. Pentru a contura mai clar imaginea societății săsești a urmat o incursiune în muzeul satului ”Astra”, unde participanții au putut să observe și aspectele din spectrul opus vieții de oraș. Au putut identifica diferențele de construcție ale caselor, în funție de specializările acestora, și în general organizarea socială a mediului rural. Aceasta a reprezentat ultima oprire a zilei de astăzi, urmând ca autocarul să ducă grupul înapoi la rusciori, pentru

masa de prânz și activitățile de după-amiază. La ora 16:00 a început work-shop-ul dedicat minorităților germane. Liderii grupului român au prezentat fotografii vechi și documente care prezentau viața familiilor de sași, oferind descrieri asupra stabilirii lor în Transilvania (detalii pag. 8) și a vieții cotidiene a acestora. Celelalte două echipe au preluat apoi cuvântul , prezentând la rândul lor minortități naționale și raporturile sociale între populația țării lor și membrii culturilor minoritare, din prisma respectării Drepturilor Omului.

Sibiu Capitală europeană a anului 2007, Sibiu a fost și rămâne unul dintre cele mai populare orașe săsești de pe teritoriul țării. Deșine un remarcabil potenţial de dezvoltare economică, avantajat şi de poziţionarea sa pe Coridorul IV Paneuropean şi beneficiind de un modern Aeroport Internaţional. Localitatea se situează la 45°47’ latitudine nordică şi 24°05’ longitudine estică. Altitudinea faţa de nivelul mării variază între 415 m în Oraşul de Jos şi 431 m în Oraşul de Sus. Comunitatea locală este alcatuită din grupuri etnice diverse. Marea majoritate a populaţiei este reprezentată de romani (94%) care convieţuiesc impreună cu germanii, descendenţi ai colonistilor saxoni care au emigrat in sec XII din zona Luxemburg, Lorena, Alsacia. Lor li se alatură unguri, rromi şi o foarte puţin numeroasă comunitate evreiască, cu toţii contribuind prin influenţe culturale specifice la viaţa oraşului. Aceeasi diversitate caracterizează şi viaţa religioasă. Alături de ortodocsi, la Sibiu işi practică liber credinţa reformaţi, romano catolici, greco catolici şi evanghelici-lutherani. Structura socială a oraşului este bazată pe o experienţa de viaţa istorică şi multiculturală, diversitatea locuitorilor săi, aparţinand diferitelor grupuri etnice, generaţii şi stiluri de viaţă, dând oraşului o aură specială. [www.turism.sibiu.ro]

27


28


Fragmente de Jurnal “Am avut din nou oportunitatea să experimentăm pământurile românești, de data aceasta în orașul Sighișoara. Mi-a plăcut foarte mult locația întrucât ceea ce inițial pare un oraș european oarecare ce se desfășoară pe un singur nivel, dar apoi începi să urci și realizezi că este ca un tort etajat. Nu reușesc încă să mă obișnuiesc după ”terenurile plate” ale Letoniei. Până și Tallinn are mai multe nivele decât Riga!. Mi-a plăcut foarte mult în special partea în care am ajuns la turnul cu ceas de unde puteai să arunci o privire de sus orașului, și poate lucrul cel mai interesant, pe balustradele turnului erau niște mici semne metalice cu direcțiile și distanțele până la diferite capitale europene (nu am găsit riga, dar nu era ca și când mi-ar fi lipsit prea mult) și desigur, până la Polul Sud.[...] M-am împrietenit cu românii ceva mai bine, şi am ţinut un curs rapid de letonă unor români ceva mai curioşi. Acum ştiu să spună că mă urăsc. Ah, da, şi VACILE de la întoarcere! Asta a fost o altă experienţă nouă – mergeau singure spre casă şi ocupau drumul principal. Asta da privelişte!” [Maris Redins - participant Letonia]” ”Mi-am amintit de cum locul prinde cu adevărat viață în preajma Festivalului Medieval. Atmosfera Evului Mediu este accentuată de tot felul de piese de teatru, concerte, costume și bătălii. Am început să mă imaginez rotind pe acolo un buzdugan. Apoi m-am gândit mai bine și mi-am dat seama că cel mai probabil nu l-aș fi putut ridica de la pământ. Poate unul deteriorat.” [Tania Bulz - participant România] “Mai fusesem o singură dată înainte în Sighișoara. Așa că a fost foarte interesant să văd mult mai îndeaproape lucrurile despre care pregătisem atâtea lucruri în teorie. Cred că ceea ce e cel mai interesant la toată această parte a Transilvaniei este că întradevăr reflectă culmile civilizației sașilor. Încă încerc să îmi imaginez cum ar fi arătat locul dacă ei nu ar fi trecut niciodată granițele țării noastre, însă nu reușesc...” [Topîrceanu Bogdan - lider grup România] “Ne-am mai plimbat puțin, apoi am servit o pizza cu ananas grozavă. Una dintre micile plăceri ale vieții.” [Tania Bulz - participant România]

12 Septembrie, Ziua 4

S

ighișoara a reprezentat al doilea obiectiv pe care participanții l-au atins, în călătoria lor pe urmele sașilor. Cetatea încă locuită a Sighișoarei a reprezentat un mare interes pentru aceștia, întrucât, mai mult poate decât la Sibiu, au putut să intre in atmosfera Transilvaniei medievale. Obiectivele principale au fost Turnul cu Ceas, Biserica Mănăstirii, Scările Acoperite, Biserica din Deal și Cimitirul Evreiesc. Participanții au avut ocazia să viziteze interiorul catederalelor gotice și astfel au

putut observa structura societății săsești, locurile în biserică reflectând direct statutul social. Blazoanele pictate, sau sculptate în relief, însemnau locurile breslelor, pe când tribunele erau special construite pentru membrii clasei nobiliare. Fiecare obiectiv a fost însoțit de o prezentare realizată de liderii de grup sau participanții grupului român, care au oferit detalii privind importanța și rolul social al clădirilor în desfășurarea vieții cotidiene în orașul medieval, cât și detalii despre fondarea orașului.

Călătoria în Sighișoara s-a sfârșit cu participanții bucurându-se de o cină caldă servită în incinta uneia dintre clădirile medievale aflate la baza cetații, unde, momentan, este găzduită o pizzerie. A urmat drumul înapoi la Rusciori. Ziua a concluzionat cu o serie de cântece tradiționale portugheze care au asigurat startul necesar pentru o seară întreagă în care muzica și-a găsit adăpost în glasurile participanților, aceștia lăsându-se în voia bunei dispozitii dar și a melancoliei până târziu în noapte.

Sighisoara

Sighișoara este probabil cel mai bine păstrat oraș-cetate din Transilvania, fiind construit de șași între secolele doisprezece și șaptespezece. Este localizat pe râul Târnava Mare, într-un peisaj pitoresc. Cetatea, un complex medieval foarte bine conservat, așezat în vârf de deal, domină orașul. Vechea așezare, încapsulată între zidurile cetății are străzi pietruite înguste și case săsești de secol 16, colorate în nuanțe luminoase. Există nouă turnuri care se mai pot vedea și astăzi. Cel mai important este Turnul cu Ceas, principala cale de acces în cetate. Acesta a fost inițial un turn de poartă cu maximum două niveluri. În forma actuală măsoară 64 m înălțime și este o prismă dreptunghiulară cu ziduri masive,cu patru niveluri, un balcon și un acoperiș în stil baroc realizat în 1677 de trei meșteri străini. Prima atestare documentară a ceasului și a figurinelor datează din 1648. Cele patru turnulețe de la baza acoperișului semnifică autonomia judiciară a orașului. Astăzi vechile mecanisme nu mai există, actualul mecanism fiind cumparat din Elveția în 1906 pentru suma de 4000 de coroane. Până în 1556, la primul etaj a fost sediul primăriei orașului. În anul 1894 Turnul cu Ceas a fost supus unei restaurări generale. S-au așezat țigle smălțuite pe acoperiș, iar pe fața dinspre orașul de jos s-au pictat cele doua embleme și inscipția care amintește momentele cele mai importante ale monumentului. Din 1898 turnul a fost transformat in muzeu. [www.sighisoaraonline.com , www.virtualromania.org]

29


30


Fragmente de Jurnal ”Am avut o oarecare surpriză să aflu că Portugalia i-a avut pe comuniști la putere doar pentru scurt timp. Și de asemenea faptul că România și Letonia au avut versiuni asemănătoare ale regimului; discuțiile au fost foarte aprinse. La sfârșit am avut parte de o seară cu specific leton de succes, toată lumea, inclusiv eu, simțindu-se foarte bine. Am fost surpinși să vedem că tot ceea ce pregătisem putea fi mâncat și era chiar gustos.” [Maris Redins.- participant Letonia] ”În timpul prezentării am realizat cât de puține lucruri știu despre propria mea țară. Nu este prima oară când mi se întâmplă . și întotdeauna îmi dă senzația că nu sunt un adevărat patriot. Am dezbătut problema mai târziu cu ceilalâi și am ajuns la concluzia că această tendință către multiculturalism îți răpește totodată din simțul naționalității de care aparți. Vrei să vezi lumea să observi alte culturi și stiluri de viață. Poate fi o sabie cu două tăișuri. Îți poate întării relațiicu propria cultură, sau te poate face să o renegi. Îmi amintesc citind recent niște comentarii privind Călătoriile lui Gulliver, despre problema de a rămâne credincios propriei culturi. Deși pe parcursul călătoriilor el rămâne credincios propriei culturi, în ultima sa călătorie, până și el începe să aspire către filosofia poporului Houyhnhnm. Am de adăugat ceva în concluzia discuției de astăzi privitor la comunism. Cea mai bună relaționare pe care noi o putem avea cu perioadele trecute este prin istoria orală, prin ceea ce auzim de la cei dinaintea noastră. Cineva mi-a spus odată că i-a plăcut în acea perioadă faptul că i se spunea ce să facă… Dictatura îi face pe oameni dependenți de ea în cele din urmă aducându-le aminte cât de ușor e să nu gândești pentru tine însuți.” [Tania Bulz - participant România] “Seara letonă a fost minunată! A fost cea mai frumoasă seara de când am ajuns aici. Am dansat un dans specific leton şi am mâncat nişte specialităţi: un desert, nişte brânzeturi, o băutură din ierburi, nişte bomboane de ciocolată... Începe să-mi placă proiectul din ce în ce mai mult.“ [Mădălina Dediu - participantă România]

13 Septembrie, Ziua 5

A

ceastă zi a fost marcată de prezentările grupurilor naționale. Primii în rând au fost reprezentanții grupului portughez. Aceștia au descris importanța istorică a Portugaliei, au facut o introducere in muzica tradițională, fado, și au discutat despre răspândirea limbii portugheze în lume. Acestora le-a urmat grupul român cu cțteva materiale video ce prezentau informații și curiozități despre România. Au făcut o scurtă introducere in muzica tradițională exemplificând printr-un

cântec de bucium. Au încheiat cu ”Ciuleandra” cu promisiunea în fața participanților de a-i învăța dansul în timpul serii naționale românești. A urmat în sesiunea de după amiază dezbaterea: ”Regimul Comunist in Letonia și Romania. Portugalia de cealaltă parte a Cortinei de Fier”. S-a dovedit a fi o tema foarte vastă, ce a antrenat participanții la discuții vii pe marginea diferitelor sisteme totalitare, menționând aici, faptul că echipa portugheză a facut o amplă prezentare a condițiilor de trai sub regimul național-socialist al lui Salazar.

Ziua s-a încheiat cu prezentarea și seara națională organizată de echipa letonă. Aceștia au pregătit pentru participanți o serie de dansuri și deserturi tradiționale letone. Alături de toate acestea au împărțit tuturor brelocuri imprimate cu motive populare letone. Pe spate, fiecare era înscipționat cu câte o literă, parte a mesajului ”There is nothing without friendship” (Nu există nimic fără prietenie). Această inițiativă a conferit participanților sentimentul de apartenență, lucru foarte important pentru coeziunea grupului.

31


32


Fragmente de Jurnal “Am avut un workshop despre fotografie, importanța lor în conservarea istoriei, și, după cum a rezultat, alterarea ei, prin modificarea evenimentelor, de parcă ar fi fost niște întâmplări fără importanță. Am avut parte de o altă vizită în Sibiu, și, ca o coincidență, am avut ocazia să vedem parada Summitului Nato organizat în acea zi în oraș.” [Maris Redins - participant Letonia.] ”Iubesc Sibiul. Casele au ochi acolo. Am făcut ceva ce n-am mai făcut niciodată: am hoinărit făcând poze. Am avut ocazia să ţin în mână un aparat profi (merci Bogdan!). Întotdeauna mi s-a părut că parcă pierzi ceva din farmecul locului pe care îl vizitezi dacă îl privești print obiectiv. Țin minte că am auzit odată pe cineva spunând că o fotografie surprinde viața, însă, prin surprinderea vieții îi suprinde și moartea. O viziune cam sumbră, dar depinde foarte mult și din ce unghi privești această afirmație. Pot chiar spune că m-a fascinat. Poate fotografiile nu sunt atât de rele până la urmă. Deși cred că o să îmi fie grau să scap de obiceiul Eu nu fac poze. Exercițiul face totul. Iar acum am și motiv, căci trebuie să fac fotografii pentru proiect. Vorba aia: Cucerește noi culmi.” [Tania Bulz - participant România] ”Am avut șansa să îmi încerc creativitatea interpretând prin desen muzică. La amiază am mers în Sibiu, am făcut și mai multe poze, ne-am plimbat pe frumoasele și îngustele străzi ale Sibiului. Seara a fost dedicată focului de tabără și unui film românesc despre perioada comunistă. O zi grozavă!” [MădălinaDediu-participantRomânia] ”Vilem Flusser și teoria post-istoriei. Cine s-ar fi gândit că revoluția română va duce la o schimbare de paradigmă istorică la nivel global?... Studiul său elaborat asupra evenimentelor din Timișoara marchează debutul unei noi ere în care, pentru prima oară nu evenimentele sunt cele care generează imagini de arhivă, izvor de istorie scrisă, ci imaginile însăși încep să genereze evenimente, respectiv, istorie... Interesant de observat modalitatea în care imaginea, încet, încet, revine la stadiul de hieroglifă, limbaj al unor vremuri trecute dar și ale unui posibil viitor.” [Bogdan Topîrceanu - lider de grup, România]

14 Septembrie, Ziua 6

Z

iua a debutat cu primul workshop destinat tehnicilor fotografice. Mai toți participanții au adus camere foto cu ei, ceea ce a făcut ca componenta practică a acestuia să fie mult mai ușor de dus la capăt. S-a discutat despre tehnici simple de compunere a cadrelor și editarea lor cu ajutorul programelor digitale. Workshop-ul și-a propus de asemenea să itereze importanța fotografiei ca element de conservare a istoriei și a memoriei umanității. Acest exercițiu a fost gândit ca un

debut pentru tema finala a workshop-ului fotografic: realizarea unui jurnal în imagini, care să relateze experiențele participanților din cele două săptămâni. A urmat masa de prânz și o oră de timp liber. Autocarul s-a prezentat la ora 15, a preluat participanții și i-a transportat în Sibiu. Șansa a făcut ca exact în această zi, excursia noastră să se suprapună vizitei organizate de NATO, ce a fost acompaniată de o paradă militară, și a fost calificat drept evenimentul anului in Sibiu. Cu imaginile paradei în minte, participanții s-au răspândit în

grupuri mici în Sibiu. După o incursiune de două ore și jumătate, cele trei grupuri s-au întors la autocar cu un număr semnificativ de poze stocate pe cardurile de memorie, și au făcut drumul intors la Rusciori. Din motive logistice a trebuit sa renunțăm la a mai organiza un foc de tabără. În schimb am organizat pentru cină un grătar și o seară cinematografică, în care am proiectat o serie din episoadele filmului “Amintiri din Epoca de Aur”, cu scopul de a arăta o zi din viața oamenilor de rând în timpul regimului comunist. O nouă serie de cântece a încheiat ziua.

33


34


Fragmente de Jurnal ”Am petrecut ziua schimbând locația, făcând cunoștință cu Munții Făgăraș, și primind câteva informații despre Mănăstirea Brâncoveanu. Seara am avut un workshop video care ne-a prezentat ideea generală a filmului pe care aveam să îl realizăm și aspecte de bază ale programului Adobe Premiere.” [Maris Redins - participant Letonia] ”Am ajuns în Sâmbăta de Sus, în apropierea Mănăstirii Brâncoveanu. Ne-am cazat și am organizat listele cu echipele de gătit. E bine să fi la munte; plămânii mei au nevoie de aer curat și a trecut ceva timp de când nu am mai fost la munte… Locația este destul de impresionantă, iar letonii confirmă asta.Aparent cel mai înalt loc pe care îl poți găsi în Letonia are în jur de 400 m. Aflu câte ce va nou în fiecare zi. Păcat că nu putem sta toți laolaltă, dar sunt sigură că ne vom descurca foarte bine chiar și așa. Am totuși o problemă aici: cum îi voi da cadouri prietenului secret?... Voi scrie mai multe mesaje de acum încolo!” [Tania Bulz - participant România] ”După-amiaza am avut un workshop video întrucât trebuie fiecare să facem un fimuleţ care va fi inclus în filmul final. M-a cam speriat pentru că nu ştiu foarte multe lucruri despre filmat şi sper să mă descurc.” [Mădălina Dediu - participant România] ”Lăsasem de mult Sibiul în urmă. Crestele Făgărașului se reliefau deja în dreapta drumului național. Încerc de ceva timp să identific Fereastra Mare a Făgărașului... Trece niște timp până reușeșc să o identific. Asta nu înseamnă decât că.... da... într-adevăr șoferul trage de volan la dreapta, iar autobuzul se așează pe banda gri a șoselei ce străbate câmpuri de grâu copt până la baza muntelui. Pe partea dreaptă se văd gardurile Hergheliei din Sâmbăta de Jos și zidurile vechiului palat Bruckenthal. În față doar câmpuri cur rod sau deja recoltate și arse pentru anul următor. În orizont doar munți. Vapori de apă se ridică dintre brazii gravi. Linia gri a munților se înalță până ce ne umple tot câmpul vizual. Autocarul oprește. Ușile se deschid. Coborâm. Aer. Aer răcoros, care pare a te trezi dintr-un somn îndelung... Aud de undeva din spatele meu: Locul ăsta e atât de frumos! ” [Bogdan Topîrceanu - lider România]

15 Septembrie, Ziua 7

D

imineața zilei a adus cu ea ultimele ore în compania gazdei noastre, doamna Hermine Jinga, și a peisajului Rusciorului. Participantii si-au strans lucrurile si si-au facut bagajele, pe care apoi le-au incarcat in autocarul ce avea sa ne transporte la Complexul Sambata de Sus, la baza Muntilor Fagaras. A urmat o poza de grup, pentru ca apoi autocarul sa porneasca spre noua destinatie. Dupa un drum ce a durat doua ore, ne-am gasit la baza Văii Sâmbetei, în vecinătatea Mănăstirii Constantin

Brâncoveanu. Din motive logistice participanții au fost împărțiți, după cum stabiliseră mai înainte liderii de grup, în două: o parte din ei aveau să fie cazați la Pensiunea Corina, iar ceilalți la Academia Brâncoveanu, unitatea de cazare administrată de către mănăstire. Reprezentanții fundației, Florentin Olteanu și Maria Bălan au sosit cu proviziile ce aveau să ne asigure materia primă pentru mâncarea din următoarea săptămână pe care hotărasem de comun acord să o pregatim în regim de autogospodărire. După-amiază a avut loc primul workshop video.

Participanților le-a fost expus conceptul de bază al documentarului pe care urma să îl elaboram până la sfârșitul săptămânii. Acesta avea trei componente esențiale: o serie de interviuri, o serie de imagini conceptuale aflate în corelație cu problemele discutate și o serie de filme biografice, care să documenteze, asemenea proiectului fotografic, experiențele noastre acolo. De asemenea participanților le-au fost arătate exemple de filme din alte schimburi de tineri, ca de altfel și tehnici de editare video. Seara s-a încheiat cu activități sociale.

35


36


Fragmente de Jurnal “Astăzi vizităm mănăstirea Brâncoveanu. . Îmi amintesc că am vizitat multe mănăstiri când eram mică în special pe cele din Moldova. Dar Mănăstirea Brâncoveanu pare mai impresionantă acum. Poate pentru că mă aflu constant atât de aproape de ea, și pentru că îi aud din când în când clopotele bătând pe drum înspre cabană. După ce am văzut toate acele catedrale gotice, e binevenită o schimbare. În special pentru străini, îmi place să cred. Am avut și un workshop despre partizanii din munți. Ziua s-a încheiat cu seara cu portugheză. Și au jucat ”scaunele muzicale”. De data asta am ales să privesc din afară jocul. Îmi place să privesc oamenii atunci când fac ceva ce le place. Expresiile lor mă fac fericită. Și după toate tragediile discutate astăzi, acesta este chiar un sentiment plăcut… Au avut o prăjitură incredibilă făcută cu miere. Şi cafea portugheză. Cum poate cineva să refuze o cafea bună? “ [Tania Bulz - participant România] “Am început ziua cu un workshop despre rezistența anti-comunistă în munții Făgăraș. și am văzut două scurte documentare despre crime pe care Securitatea le săvârșise în rândul țăranilor care încercaseră să opună rezistență în zona Bistriței în anii ’50. M-a impresionat cum mănăstirea a putut rezista acolo atâta timp, în ciuda evenimentelor tumultoase din afara sa.” [Mădălina Dediu - participant România] “Mănăstirea Brâncoveanu... Ziduri albe și o liniște plină... plină de sine însăși, căci altfel nu o pot descrie. O liniște care Îți lasă răgaz de gândire. De adâncire în sine... Asta este prima ocazie pe care o avem de a vedea noul muzeu al Mănăstirii. e mult mai încăpător decât cel vechi, iar exemplele de artă sacră sunt mult mai numeroase. Vizităm și Aula Academiei. În fiecare locație, domnul Olteanu face ca evenimentele trecute să apară pentru un moment sub privirile noastre. Întotdeauna mi-a plăcut să ascult povești. Doar că acestea sunt istorii. Urme ale unei treceri. Ne reîndreptăm către cabană. Fereastra Mare a Sâmbetei ne privește din depărtare.” [Bogdan Topîrceanu - lider de grup România]

16 Septembrie, Ziua 8

Z

iua a debutat cu workshop-ul despre Rezistența Anti-comunistă în Munții Făgăraș. Acesta a fost comprehensiv, urmărind subiecte pornind de la ocupația sovietică ce a urmat Celui de-al doilea Război Mondial, instaurarea regimului comunist, procesul colectivizării, arestările și începutul opresiunii, acestea reprezentând doar câteva dintre aspectele de încalcare a drepturilor omului, creând astfel contextul apariției fenomenului de partizanat. Studiul de caz a fost făcut asupra grupului de partizani ai lui Ioan Gavrilă Ogoranu

ce au activat pe versantul nordic al munților Făgărașului, respectiv chiar în zona în care ne aflam. Au fost proiectate două filme documentare furnizate de partenerii noștri de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc., care exemplificau elementee opresiunii comuniste. După amiază, reprezentanții fundației Negru Vodă, Florentin Olteanu și Maria Bălan au sosit la cabană pentru a porni către Mănăstirea Constantin Brâncoveanu. Aici, președintele fundației a ținut workshop-ul

despre istoricul mănăstirii și importanța ei în zonă și în comunitate în timpul regimului comunist. Seara, a venit rândul echipei portugheze să organizeze seara națională. Participanții au pregătit prăjituri specifice portugheze, jocuri și un concurs cu întrebări despre Portugalia ce a testat dacă participanții au fost atenți la prezentările naționale. Premiile pentru răspunsurile corecte erau bomboane din Madeira. Ziua s-a încheiat cu discuții preparative pentru excursia de pe munte din ziua următoare.

Manastirea Brancoveanu

Primele dovezi concrete cu referire la existența mănăstirii datează din secolul al XVII-lea. În anul 1654, satul și moșia din Sâmbăta de Sus erau sub stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, bunicul lui Constantin Brâncoveanu și se spune despre acesta că ar fi construit o bisericuță pe valea râului Sâmbăta pentru călugării sihaștri. Vechea biserică din lemn a fost refăcută de domnitorul Constantin Brâncoveanu în piatră și cărămidă câteva decenii mai târziu. Deoarece la începutul secolului al XVIII-lea, Transilvania era amenințată de calvini, pentru întărirea şi salvarea Ortodoxiei de noul pericol (cel al catolicizării), apărut prin trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Habsburgilor (1683), domnitorul Constantin Brâncoveanu a transformat şi reorganizat vechea mânăstire ortodoxă de la Sâmbăta de Sus, cu călugări sihaştri, într-o mănăstire mai mare cu viaţă de obşte. în 1785 însă, o mare parte din mănăstire va fi demolată deoarece ieșise de sub tutela Brâncovenilor. Cinstea de a deveni al doilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus i-a revenit Mitropolitului Dr. Nicolae Bălan, al cărui ţel era reorganizarea monahismului în Transilvania. Sfinţirea bisericii şi a noilor clădiri a avut loc la 15 august 1946, când se sărbătorea hramul mănăstirii. grafie.Înprezentobşteamănăstiriinumărăînjurde40vieţuitori, fiind condusă de părintele stareţ Arhimandrit Ilarion Urs.

37


38


Fragmente de Jurnal “Asta este Ziua pe care o aşteptam. DRUMEŢIA! Probabil ar trebui să folosesc mii de cuvinte ca s-o descriu, dar am s-o spun într-un singur cuvânt – IIUBIRE! N-am să mă opresc până nu ajung pe vârful unui munte normal (2000+ m). Aşteaptă-mă, România!” [Maris Redins - participant Letonia] “Ziua de astăzi este numai despre munți. Am fost în drumeție și am fost prinși într-un nor. Puteai să observi vaporii înconjurându-te și imbrăcându-te din toate părțile. Am mai fost odată într-o drumeție, însă nu chiar una adevărată. De data asta a fost un traseu ușor, însă la final eram foarte obosită. Obosită într-un fel bun. Aveam sentimentul acela ca atunci când știi că ai făcut o faptă bună. În grup aveam și un cățel care răspundea la vreo 3 sau 4 variații de nume și care ne urmărise până aici. În Fundul Văii am întâlnit chiar și măgari. Am avut cu noi un ghid ce ne-a arătat calea. Am aflat cu ocazia asta că fiecare cabană are propriul ei cântec. Ghidul ne-a cântat despre cum el și prietenii săi au refăcut cabana de la 0 în urma unei avalanșe. Au cărat materialele ei înșiși, cu spatele, toată Valea Sâmbetei, iar la final au adăugat chiar și o platformă de aterizare pentru elicopter.” [Tania Bulz - participant România] ”M-am simțit bucuroasă urcând pe munte, iar când am ajuns la destinație, iar când am ajuns la destinație o ceață densă a apărut ca din senin. Am făcut câteva poze spectaculoase și de asemenea am li filmat. Te simțeai ca într-un film horor, dar era totodată interesant și frumos. Am avut noroc și nu a plouat. Ghidul ne-a explicat istoria munților și a văii și am fost foarte surprinsă de povestea avalanșei din 1997 care a măturat cabanele de pe suprafața pământului, acestea fiind refăcute ca noi în aproape aceleași locuri ca mai înainte. E incredibil când te gândești câți oameni, printre care și partizanii au cutreierat aceste poteci în timp. Zona aceasta e plină de istorie! Pe seară am mai avut un workshop despre căderea comunismului. Fiecare zi de până acum a fost grozavă și sunt încrezătoare că așa vor fi în continuare, poate cine știe, chiar mai frunmoase decât cele de până acum.” [Mădălina Dediu - participant România]

17 Septembrie, Ziua 9

S

ubiectul zilei a fost “Pe urmele partizanilor”. În consecință am cooptat drept colaborator al proiectului pe pe Radu Bunea, membru al echipei locale de Salvamont, Victoria. Călătoria a debutat cu o prezentare a protocoalelor de siguranță necesare călătoriei pe munte. După ce ne-am asigurat că toată lumea era gata echipată pentru călătoria pe munte, iar Radu Bunea a dat OK-ul, am trecut la următorul subiect ținând un workshop despre configurația Munților Făgăraș, povestind despre

drumurile cunoscute, potecile ascunse, crestele pe care partizanii le foloseau pentru a comunica, a străbate munții sau a scăpa de sub asediile, ambuscadele sau blocadele organizate de organele Securității. Calea urmată, pe lângă a fi un traseu utilizat de partizani este de asemenea și un vechi traseu de transhumanță, Fereastra Mare a Sâmbetei fiind principala cale de acces pedestră din zona Făgărașului, din Oltenia către Ardeal și invers. Ajunși la Cabana Sâmbăta, la altitudinea de 1464m am făcut popas

pentru hidratare și pentru masa de prânz. Am continuat traseul până în Fundul Văii, ultima parte accesibilă turiștilor fără pregătire specială pentru ascensiune. Ne-am întors apoi la Cabana Salvamontului, unde ghidul ne-a servit ceaiuri calde și a cântat imnurile cabanelor din zonă. Am coborât apoi înapoi la cazare unde am servit masa, iar apoi am susținut dezbaterea pe problema căderii comunismului în România , Letonia, și am analizat situația politică a Portugaliei, de cealaltă parte a Cortinei de Fier.

Valea Sambetei ”Aveam la dispoziție cel mai compact masiv muntos din România, lung de 100 Km. și lat de 60 Km. fără căi de comunicație, împădurit. Grupul era format din tineri cu dragoste de Dumnezeu și de țară, ce ne cunoșteam de mici, crescusem împreună, ne știam calitățile și defectele, ne născusem la poalele munților și în munți ne simțeam ca acasă („...pe ei îi ocrotește natura,” recunoștea și locotenentul Alexandru Moritz.) Ne-am extins activitatea pe o suprafață cât mai mare: toți munții Făgăraș și Perșani, pădurile de pe Ardeal, până la Racoș, Sighișoara, Mediaș, Sibiu, pentru a dispersa forțele trimise împotriva noastră. Nu ne-am construit un punct central de rezistență, greșeală ce-au făcut-o majoitatea grupurilor din țară, chiar cele conduse de militari, unde, odată descoperit centrul de rezistență, Securitatea aducea atâtea forțe, încât putea să distrugă grupul. Cît timp nu era zăpadă, eram peste tot și nicăieri, tot timpul în mișcare. Am fost iubiți și sprijiniți de o populație minunată. Ne-am încadrat totdeauna în morala creștină și onoarea militară. Țineam să nu rămână în urma noastră nici o acțiune de care să ne fie rușine în viitor. Nu am tras niciodată primii asupra ostașilor trimiși după noi. Tragedia luptei noastre a fost că nu ne întâlneam cu adevărații vinovați, care conduceau represiunea de la distanță, ci eram puși în situația tragică, de a ne întâl-

39


40


18 Septembrie, Ziua 10

Fragmente de Jurnal “Încă o zi plină de acțiune. Workshop-ul ne-a dat detaliile finale asupra realizării filmuluiș am făcut câteva schițe ce vor fi incluse în filmul final (spre surpriza mea!). Apoi am avut parte cu adevărat de niște acțiune: Vânătoarea de comori! Am asudat ceva în timpul vânătorii. Din păcate nu am câștigat, dar nici nu am pierdut, căci am pornit ca echipa numărul 2 și am terminat pe locul 2. După jocuriule principale am făcut un lanț uman improvizat, ce mi-a adus aminte de Lanțul Baltic. Am avut acest sentiment grozav de uniune cu toși cei prezenți. Ultima parte a fost seara românească – am mâncat din mâncărurile locale și am gustat chiar și varzăpe care eu de obicei o cam detest. După cină (servită mai întăi pe bază de cartelă) am avut parte și de dansuri (pe care eu le credeam a fi țigănești, s-a dovedit însă că mă înșelam). La final românii au cântat acompaniați de chitară, și asta chiar a setat atmosfera serii!” [Maris Redins - participant Letonia.] ”A fost foarte ciudat să mă aflu printre lideri. Obișnuit ca eu să fiu în centrul acțiunii rezolvând problemele, mi s-a părut dificil să stau într-un singur loc... aș fi schimbat oricând locul cu un participant, doar ca să văd ce se întâmplă pe traseu...” [Bogdan Topîrceanu] - lider grup România] ”Vânătoarea de comori a fost una dintre cele mai frumoase activități pe care le-am întreprins! M-am distrat așa de bine! Am fost împărțiți în grupuri de câte 4 sau 5 și a trebuit să alergăm dintr-o parte într-alta după indicii. La final am avut de răspuns la două întrebări pentru a duce la bun sfârșit vânătoarea. Echipa mea a fost cea câștigătoare. O zi pe care nu am să o uit. Ce bine că avem camere foto și video care să înregistreze totul!” [Mădălina Dediu - participant România] ”În timpul vânătorii de comori dorința mi-a fost îndeplinită/ Chiar ne-am plimbat peste tot, și chiar am alergat pe alocuri. Poate prea puțin totuși, din moment ce am ajuns la linia de sosire abia pe locul 3. Pe lângă toate acestea, lumea a început să realizeze că ar trebui să se apuce serios de sarcinile individuale, și a început astfel frenezia selecției fotografiilor. Îi văd pe organizatori lucrând 24/7.” [Tania Bulz - participant România]

D

imineața a debutat cu prima selecție foto și cu stabilirea direcțiilor de continuare a filmărilor pentru proiectul video. Au fost elaborate un set de cuvinte cheie pe baza cărora să desfășurăm procesul de filmare, și a început elaborarea conceptului final. Proiectul fotografic de documentare a început să capete formă. Procesul de selecționare a fost lung și anevoios întrucât participanții făcuseră foarte multe fotografii în zilele care trecuseră de la ultima vizită în Sibiu.

A urmat masa de prânz și orele de odihnă. Liderii de grup au profitat de cele două ore de răgaz de la prânz pentru a pune la punct detaliile activităților prevăzute pentru dupăamiaza respectivă. Au fost stabilite coduri vizuale pentru ca participanții să poată recunoaște locațiile alese, au fost ascunse indiciile, etc. Ziua a continuat cu activitățile amiezii, care în ziua de astăzi s-au materializat sub forma unui Treasure Hunt. Vânătoarea de comori a debutat la ora 16:00, liderii de grup preluându-și rolurile

și locațiile care le fuseseră distribuite. Această inițiativă a fost foarte bine primită, intărind legăturile dintre participanți. Trei jocuri menite să testeze creativitatea, abilitățile fizice și cele ale lucrului în echipă și un set de intrebări menite să evalueze informațiile referitoare la activitățile desfășurate până acum. Ziua s-a încheiat cu seara naționala românească, constituită din mâncare, dansuri și cântece tradiționale. Angrenați în atmosfera cu specific autohton, participanții români au extins programul cu o serie de cântece folk.

41


42


19 Septembrie, Ziua 11

Fragmente de Jurnal ”Probabil că majoritatea vor spune că această zi a fost o dezamăgire, însă nu mă voi număra printre ei! Asta în ciuda faptului că nu am ajuns la lacul situat la peste 2000 de metri deasupra nivelului mării. Nu cred că există vreun rost în a te supăra pe vreme pentru că intervine în calea treburilor omenești. Așa a fost să fie: vântul să fie prea puternic pentru ca telecabina să poată urca, iar recentele alunecări de teren să determine autobuzele să nu mai urce până la nivelul lacului. Seara am reușit să facem partea de lcuru în grup la proiectul video, și am fost foarte bucuros că materialul pe care l-am făcut va fi cu adevărat folositor. Iar, la sfârșitul zilei am luat loc în lumina reflectoarelor, fiind primul pe lista interviurilor. Am avut emoții la început, dar am reușit să mă adun și am reușit să-i dau cu bine de capăt. O zi GROZAVĂ!” [Maris redins - participant Letonia] ”Am fost la mânăstirea Cârţa, mânăstire veche de 800 de ani. Nu pot să-mi imaginez cum arăta locul acesta la 1200. Îmi place să fiu în locuri vechi şi mirosul (dezgustător) care sugerează vârsta locului. Zidurile par mistice şi păstrează mirosul diferitelor perioade.” [Tania Bulz - participant România] ”Cu toții am fost dezamăgiți de faptul că nu am putut urca la Bâlea pentru a continua drumul nostru pe urmele partizanilor... A fost totuși prima dată când am putut observa cum munții Făgăraș acționează întradevăr asupra fronturilor atmosferice asemenea unei bariere. Căci cauza vântului asta era. O masă de nori care cuprindea lanțul muntos cât vedeai cu ochii și încerca să treacă peste creste către zona în care ne aflam noi. Norii albi se rostogoleau sub forța contra-curenților ce se formau la mare altitudine în dreptul versantului nordic, în timp ce aerul rece al furtunii, vântul care ne împiedica practic ascensiunea, se vărsa furios în josul văii , către căldura podișului de la baza muntelui. Astfel am făcut cale întoarsă. Seara, a fost poate partea cea mai interesantă a zilei, întrucât am putut vedea, ca organizatori și lideri de grup, dacă eforturile noastre în atingerea obiectivelor schimbului se reflectă în timpul interviurilor în mărturiile participanților.” [Bogdan Topîrceanu - lider de grup România]

Z

iua a debutat cu o nouă schimbare a ordinii activităților în program, cu scopul eficientizării timpului. Astfel, în loc să terminăm ziua cu excursia la Mănăstirea Cisterciană de la Cârța am decis să începem prin a o vizita, întrucât se află în drumul către celelalte două obiective ale zilei: Lacul Bâlea și Cârțișoara. Am ajuns în scurt timp, iar doamna de la recepție ne-a dat cheile mănăstirii pentru a o vizita. Astfel am pornit în explorarea poate uneia dintre cele mai spectaculoase

mănăstiri ridicate de minoritatea germană în acea zonă. Cu o istorie zbuciumată, în ziua de astăzi doar câteva ziduri mai rămân în picioare, acoperișul lipsind complet. Între ziduri sunt adăpostite morminte ale soldaților căzuți în luptă în timpul Primului Război Mondial, o amintire a unei alte perioade întunecate în istoria omenirii în care drepturile omului fuseseră complet neglijate Aici s-a ținut un workshop despre construirea și trecutul zonei și al Mănăstirii, oferind detalii despre originile Ordinului Cistercian

și felul în care acesta a pătruns pe teritoriul României. Participanții au putut vizita și zona închisă a altarului, singura încă funcțională din structura catedralei, unde au putut analiza îndeaproape noi elemente ale arhitecturii și sculpturii medievale de origine germană. Fiind, din păcate, nevoiți să anulăm vizitarea Lacului Bâlea din cauza condițiilor meteorologice, participanții s-au întors la cabană unde au profitat de timpul rămas pentru editarea filmelor și a fotografiilor deja executate până în acel moment.

Manastirea Ordinului Cistercian de la Carta A fost înființată în secolul XIII, mai exact în anul 1202 (potrivit izvoarelor scrise din secolele XIII-XV). A deținut un rol major atât în istoria politică, economică și culturală a Transilvaniei medievale, cât și în introducerea și diseminarea artei gotice în spațiul intracarpatic. Se presupune că aceasta a fost fondată de predecesorii lui Sigismund I al Ungariei, după cum este menționat într-un document emis în anul 1418. Inițial, primele clădiri ale mănăstirii au fost realizate din materiale precum lemnul, iar construcția în piatră a început cu câțiva ani mai târziu. Aceasta a fost edificată în două faze de către doi arhitecți diferiți, întrerupte de invazia tătară din 1241. Acest lucru se poate observa și în stil întrucât zidurile care delimitau curtea interioară aparțin stilului romanic, pe când construcția în sine este formată în ambianța goticului matur. Arhitectul și atelierul de pietrari care au edificat a doua parte a mănăstirii au avut o contribuție majoră în diseminarea spiritului și a formelor gotice în Transilvania secolului al XIII-lea. De asemenea, după secolul XIII s-a fondat așezarea Cârța, cunoscută și sub vechea denumire de Cârța Săsească. În prezent, ansamblul mănăstirii se află în stare de ruină, doar capela fiind folosită până în ziua de azi de comunitatea evanghelică săsească. [Mădălina Dediu]

43


44


Fragmente de Jurnal ”Astăzi ar fi trebuit să vizităm două cetăți, dar datorită unor evenimente neprevăzute. am reușit să pătrundem doar într-una din ele, și chiar și acolo nu am putut vedea totul, întrucât o parte nu era încă pregătită pentru dezvăluire în fața pubicului, iar o alta era închisă pentru vizita ambasadorului francez. De data asta chiar a fost o dezamăgire, întrucât chiar aveam mari așteptări de la ziua de astăzi… dar, ei bine, unele visuri nu sunt menite să se îndepllinească. Totuși ziua nu a fost o pierdere, întrucât am izbutit să mai inregistrez două filmulețe pentru proiectul video și am avut parte și de o conferință de presă în Făgăraș. Așadar… ultima zi se apropie...” [Maris Redins - participant Letonia] ”Am fost surprinsă de faptul că unul dintre cele mai groaznice penitenciare afost cel din Pitești în care erau închiși studenți. Reeducare îi ziceau... Să-i reeduci ca să se trădeze unii pe alţii şi să nu mai aibă compasiune... Relațiile umane fuseseră degradate, iar fiecare era pe cont propriu. Dacă nu reușești să relaționezi cu nimeni, și ajungi ca nici măcar să nu poți accepta această idee, cum ai putea oare să pornești o revoluție?... Liderii și organizatorii proiectului au șinut astăzi o conferință de presă și au părut inteligenți și încrezători vorbind în fața camerelor. Minunat! Chiar dacă aveau niște emoții, erau ascunse destul de bine, iar atmosfera părea chiar una bună. Să se fi spart ghinionul? Au fost și niște interviuri (mai scurte) cu participanții care mi-au dat mari emoții, însă am făcut-o și pe asta până la urmă: Cucerește noi culmi... Încă una cucerită!” [Tania Bulz - participant Romania] ”Când ne-am întors în Sâmbăta de Sus, fiecare lucra la câte ceva și era ocupat să termine ceea ce avea de făcut pentru ziua de mâine. Am filmat o scenă împreună cu unul dintre participanții letoni. Apoi am luat parte la organizarea mesei de seară, întrucât făceam parte din echipa de gătit, iar rezultatul a fost de-a dreptul delicios. S-a gătit un fel de mâncare de inspirație asiatică, dar a fost de departe cea mai delicioasă masă pe care am avuto de-a lungul călătoriei.” [Mădălina Dediu - participant România]

20 Septembrie, Ziua 12

D

ebutul zilei a fost marcat de o nouă excursie, la cetatea țărănească Rupea, un alt simbol al zonei, o relicvă a societății dacice peste care s-a construit o cetate în Evul Mediu. Din păcate, cetatea era închisă pentru renovare, astfel că nu a putut fi observată decât pe dinafară. Workshop-ul despre Penitenciarul studenților, Pitești, a reprezentat un alt punct important al zilei, prezentând un sistem autarhic, inuman, al cărui program de Reeducare stă drept mărturie unora dintre cele

mai violente episoade din istoria penitenciarelor comuniste. Acesta a reprezentat punctul culminant al activității schimbului de tineri, prezentând cazuri ale unor tineri de vârste apropiate celor ale participanților, care au ales să refuze acceptarea încălcării drepturilor pe care le dețineau ca oameni, din naștere, iar pe motivul nesupunerii dogmelor sistemului comunist, au fost închiși și supsuși unor tratamente mult peste limitele tolerabilității umane. Traseul a continuat cu Cetatea Făgărașului,

intrată în renovare în această vară. Din fericire aici a fost posibilă vizitarea atât a cetății în sine cât și a Muzeului Cetății Făgărașului. Studiul de caz, de data aceasta a tratat Penitenciarul Făgăraș, cetatea servind regimului comunist drept închisoare până în anul 1964. Vizita la cetate a fost urmată de o conferință de presă susținută de liderii grupurilor internaționale la muzeul Fundației Negru Vodă. Înapoi în Sâmbăta de Sus, s-a continuat montarea filmului și s-au inițiat demersurile pentru organizarea evenimentului din ziua următoare.

Cetatea Rupea Ridicată pe Dealul Cohalmului, aceasta se impune asupra orașului prin grandoare și frumusețe, chiar dacă în prezent este în stadiul de ruină. Văzută de sus, aceasta are forma unei cochilii de melc. Prima atestare documentară a acestei cetăți are loc în 1324 de către sașii răsculați împotriva regelui Carol Robert al Ungariei. Cetatea a fost un important centru comercial și meșteșugăresc cu 12 bresle. A fost atât fortificație, cât și refugiu pentru populația ce locuia în împrejurimi Cercetările arheologice au demonstrat că în acest loc a existat dava cunoscută sub numele de Rumidava sau Ramidava, iar după cucerirea ei de către romani, cetatea primește numele de Rupes, de unde și numele actual al localității Rupea. Dovadă a existenței dacilor și romanilor pe aceste meleaguri sunt obiectele scoase la iveală de către arheologi, obiecte precum unelte din piatră, fragmente ceramice, pietre funerare, etc. Cetatea a fost abandonată definitiv în anul 1790, după ce o furtună puternică i-a distrus acoperișul. În perioada interbelică a fost un important centru cultural săsesc, însă cam de atunci este tot în paragină. În plus, în timpul comunismului aceasta a fost avariată și mai mult întrucât bazaltul din care a fost construită cetatea s-a reciclat pentru amenajarea localității. În prezent se află în cadrul unui proiect european de reabilitare. [Mădălina Dediu]

45


46


Fragmente de Jurnal ”Acum chiar înţeleg ceea ce mi-a fost spus în prima zi: am senzaţia că mâine o să am lacrimi în ochi. A fost o călătorie minunată în care am învăţat multe lucruri noi şi chiar îmi doresc să mai particip la alte schimburi de tineri.” [Mădălina Dediu - participant România] ”Așadar ultima zi a luat ființă, marcând și sfîrșitul timpului nostru împreună. Ziua pe care nu o așteptam, deloc – asta nu pentru că am avut câteva probleme cu flmul, întrucât nu era totul așa cum ar fi trebuit, iar echipa organizatoare a stat trează din nou toată noaptea pentru a-i da de cap. Nu, motivul era faptul că odată cu sfârșitul proiectului lua sfârșit și prietenia pe care o dezvoltasem între noi – cel puțin ăsta a fost sentimentul care m-a urmărit toată ziua… dar am continuat să-mi spun că toate lucrurile bune au un sfârșit (dar, după cum se întâmplă de obicei, este mai ușor să o spui decât să o și admiți). Astfel, am avut expoziția finală, unde am avut surpriza de a găși suficient de multe imagini de-ale mele printate, deși crezusem inițial că rezoluția camerei telefonului meu nu va fi suficient de mare pentru expoziție – s-a dovedit însă că era suficient de bună. A urmat apoi proiecția de la sediul fundației a unui fil dedicat demascării ororilor fenomenului de reeducare de la Pitești. Chiar și pe mine, un mare fan al filmelor de groază, a reușit să mă scoată din aria mea de comfort urmărind acel documentar și privind la cât de tulburat mental poate ajunge un om, și cât de orbiți de putere pot fi reprezentanții unui regim politic. Apoi – momentul de glorie – a urmat filmul principal, a cărui proiecție a fost pregătită de filmul echipei portugheze, care a fost grozav. Dar ”felul principal” a fost chiar mai bun, și cred că Bogdan și echipa chiar au reușit să obțină ceea ce își propuseseră – un documentar cu o atmosferă despre moștenirea trecutului și cum trăim cu el astăzi. Aplauzele mele. După ce am ajuns acasă, ultima cină la un restaurant, apoi, după ceva timp, ultimul work-shop de la revedere – un lucru emoționant pentru final. Apoi am și petrecut puțin. Astfel a sosit dimineața. Dar asta este o altă poveste pentru o altă dată…” [Maris Redins - participant Letonia]

21 Septembrie, Ziua 13

D

imineața a fost dedicată aplicării retușurilor materialelor video, și a adus cu ea o surpriză din partea grupului portughez ce a decis să mai editeze un film, pe care l-au montat într-un timp foarte scurt. Totul fiind pregătit, grupurile au urcat din nou la bordul autocarului ce le-a transportat înapoi la Făgăraș. Sala Dietei din cetatea Făgăraș era pregatită pentru expoziția participanților. Lucrările au fost aranjate, proiectorul montat. Cele 120 de fotografii au fost dispuse

de-a lungul pereților sălii, iar pe zidul principal al sălii au fost proiectate două documentare ale Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului în România, “Execuția”, același film care fusese proiectat și participanților, și “Fenomenul Pitesti” care prezenta un amplu studiu de caz, bazat pe mărturii ale supraviețuitorilor penitenciarului, a fenomenului de reeducare de la Penitenciarul Pitești. Scopul exercițiului fotografic alb-negru, ca de altfel și al documentarului alb-negru a fost experimentarea

prezentului ca un eveniment al trecutului, în încercarea înțelegerii mecanismelor prin care istoria înregistrează trecerea timpului, și a faptului că orice moment și eveniment poate deveni istorie. Prezentarea s-a mutat la sediul Fundației Negru Vodă unde au fost proiectate filmele participanților, iar publicul făgărășan a putut vedea rezultatele celor două săptămâni de muncă. Credem că evenimentul a fost un succes. Întorși la cabană, a avut loc evaluarea schimbului de tineri ultimul workshop, de adio, și petrecerea de final.

Cetatea Fagaras Una dintre renumitele și vechile așezări ale României, situată în județul Brașov, în zona numită Țara Făgărașului, orașul cu același nume a fost atestat documentar în anul 1291 sub numele de Fogros. Cetatea a fost construită în secolul XIV, mai exact în anul 1310, de către Ladislau Apor și în jurul acesteia s-a format localitatea. Tot de aici provine și numele Munților Făgăraș. În Evul Mediu, cetatea Făgărașului și Amlașul au fost feude pentru domnitori ca Vladislav Vlaicu și Mircea cel Bătrân. Menirea inițială a cetății a fost aceea de a fi o puternică fortăreață, însă a fost transformată ulterior în închisoare. Legenda spune că acesta este locul din care Negru Vodă a plecat pentru a întemeia Valahia, țară la sud de Carpații Meridionali. Cetatea a fost transformată în castel feudal fortificat în secolul al XVI-lea de către Ștefan Mailat, stăpânul feudului Făgăraș (1528-1541). Ultima parte a secolului XVI și prima parte a secolului XVII constituie perioada în care fortăreața ajunge la dimensiunile și caracteristicile din prezent. Între anii 1948 și 1960 aceasta devine închisoare pentru deținuții politici, astfel Făgărașul este înscris în șirul închisorilor gulagului românesc. În prezent însă, Cetatea Făgărașului găzduiește Muzeul Țării Făgărașului, Biblioteca Municipală Făgăraș și o cramă. [Mădălina Dediu]

47


48


Fragmente de Jurnal “În concluzie, a fost o experiență frumoasă. Am sentimentul că îmi vor lipsi cei de aici. Și, mai mult, atmosfera schimbului de tineri. Miaș dori să mai pot găsi proiecte ca acesta… Mulțumesc mult pentru oportunitatea oferită. M-am simțit foarte bine și pot spune că am aflat o grămadă de lucruri despre România, comunism, și chiar și despre mine însumi. Oamenii mișună acum prin cabană, iar Bogdan îmi spune că se va distra citindu-mi jurnalul în Polonia. Sper că ne vom reântâlni cândva...” [Tania Bulz - România] “Se apropie sfârșitul acestei experiențe… A fost o călătorie minunată în care am învățat o grămadă de lucruri noi și chiar doresc să mai particip în viitoare schimburi de tineri. Cine știe, poate vom găsi unul pentru vara viitoare… Miam făcut prieteni aici, și sunt sigură că îmi vor lipsi..... Nu știu ce să spun mai mult, cuvintele îmi par de prisos. În final aș dori totuși să le mulțumesc organizatorilor proiectului pentru ideile grozave, pentru susținerea pe care ne-au oferit-o și pentru atmosfera ludică pe care au creat-o. Dacă ar fi să aleg câteva cuvinte pentru a descrie proiectul, ar suna astfel: De neuitat!” [Mădălina Dediu - participant România] Mi-am uitat pelerina de ploaie la cazare. Dar a meritat s-o las în urmă, să știu că o părticică din mine și din ce-mi aparține rămâne aici, în locul în care am învățat atâtea și din care am luat pentru mine atât de multe lucruri. M-am urcat în autocar obosit, extenuat. o părticică din mine se bucura nespus că s-a terminat. Dar mă uitam în jur, la fețele prietenilor pe care mi i-am făcut în decursul proiectului, și-mi părea atât de rău că trebuie să plecăm. Și încercam, în același timp, printre ațipiri, să-mi fac un bilanț mental al săptămânilor care au trecut. Deși am avut frustrări și nereușite, am încurcat borcanele și am greșit în organizare de atâtea ori, spun cu mâna pe inimă ca a fost cea mai utilă experiență din ultimii 10 ani - cei care contează. Greșelile pe care le-am făcut au fost la fel de valoroase ca reușitele. Și expresiile de pe fețele oamenilor din jur, la plecare, mi-au spus clar că nu făcusem o greșeală că am pus laolaltă proiectul ăsta. [Pop Radu - lider de grup România]

22 Septembrie, Ziua 14

U

ltima zi a schimbului a fost reprezentată de transportul participanților înapoi la București. Au debarcat pe rând, voluntarii fundației Negru Vodă din Făgăraș, apoi cei din Cluj și Craiova, care au luat trenul din gara Brașov. Autocarul a sosit la primele ore ale dimineții, astfel că până la ora 14:00, participanții se aflau deja în București. Grupul portughez fusese cel care ceruse schimbarea programului întrucât avionul lor zbura la ora 15:30. Autocarul a oprit în aeroport, unde

participanții grupului portughez au fost conduși către zona de îmbarcare de către liderii grupului român. Participanții și liderii de grup ne-au oferit feedback pozitiv înainte de despărțire, mulțumindu-ne pentru experiența pe care le-am oferit-o. Liderii s-au întors la autocar de unde au pornit mai departe catre centrul capitalei, unde i-au debarcat pe restul participanților bucureșteni. Liderii de grup au rămas să îi conducă pe reprezentanții grupului leton la același hostel la care fuseseră cazați și reprezentanții

grupului portughez în prima zi a schimbului de tineri. Echipa letonă avea să plece de aici, mai departe, către Letonia, a doua zi la prânz, când aveau programat zborul. Liderii de grup au avut grijă ca aceștia să își primească încăperea ce avea să îi găzduiască, apoi șiau luat la revedere și de la aceștia. Astfel a luat sfârșit ultima zi a schimbului de tineri. În urma lor rămâne tot prezentul experiențelor pe care l-au acumulat în cele două săptămâni alături de ceilalți participanți, devenite acum, deja istorie.

49


53


55


Rezultatele perioadei de diseminare I

n cadrul activitățlor de diseminare am încercat să acoperim un public cât mai larg, iar astfel am accesat media variate, atât fizice cât și digitale, operând pe cât mai multe canale de comunicare pentru a eficientiza transmiterea mesajului proiectului nostru. Prezentari publice: • Făgăraș - Ca parte integranta a programului schimbului de tineri a fost prevazuta o prima manifestare publica in penultima zi a perioadei de activitati, in Cetatea Fagarasului si la Muzeul Fundatiei Negru Voda, Fagaras. Au fost prezentate fotografiile și filmele de scurt-metraj ale participanților • București - Ca parte a activitatilor de diseminare, a fost organizata o prezentare in Bucuresti la Casa de Cultura Friedrich Schiller, Casa minoritatii germane din Bucuresti, unde a fost intreprinsa o descriere detaliata a activitatilor, rezultatelor și impactului social al proiectului • București - A fost susșinută o prezentare în fața elevilor Liceului de Arte Plastice Nicolae Tonitza, în care le-au fost prezentate oportunitățile programului Tineret în acțiune. • Cluj - O alta prezentare publica a avut loc in incinta Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, proiectul fiind prezentat in fata studentilor Facultatii de Litere. • Riga - Liderul de grup al grupului AEGEE-Riga a intreprins o ampla prezentare in cadrul unei intalniri inter-organizationale ce avea ca element central programul Tineret in actiune, Actiunea 1.1, Schimburi de tineri • Salaspils - Voluntarii AEGEE-Riga au intreprins la randul lor o prezentare in orasul Salaspils, Letonia, in fata unui grup de strudenti. • Poznań - Au fost organiyate o serie de prezentări in cadrul Universitatii de Arte si a Caminului studentesc al Politehnicii din Poznań, Polonia.

Documentar Transilvania Live Ca parte a procesului de popularizare am lansat un comunicat de presă agențiilor media. Am fost contactați de către doamna Elena Stanciu, producător la postul de televiziune Transilvania Live! Dansa ne-a oferit tot sprijinul necesar mediatizării proiectului, oferindu-se chiar să dedice un episod întreg al emisiunii sale proiectului nostru. A parcurs drumul Cluj - Făgăraș și astfel, chiar în ziua evenimentului public de la Cetatea Fagarasului a sosit îm-preună cu cameramanul, au filmat cele 42 de minute de documentar și au luat interviuri liderilor de grup, organizatorilor și participanților. La trei săptămâni distanță a rulat 4 zile consecutive in cadrul emisiunii TransEuropa, pe data de 18 octombrie. A fost lansat simultan in mediul on-line, unde a strâns de asemenea o audiență numeroasă. Am reușit astfel să promovăm proiectul la nivel național, cumulând vizualizările de pe internet cu cele de la televiziunea națională. Interesul televiziunii transilvănene față de proiectul nostru ne-a incurajat și ne-a impulsionat să ne ridicăm standardele legate de desfășurarea proiectului și, mai ales, a evenimentului final.

56

Pentru a face publicul conștient de acest proiect, Fundația Culturală Negru-Vodă a dezvoltat mijloace de informare, afișe, a elaborat comunicate de presă și a publicat ediția de față a ziarului fundației Negru-Vodă, ce are ca subiect central activitățile și obiectivele proiectului. Proiectul are o pagina de Facebook și un blog dedicat. Expunerea rezultatelor proiectului in cadrul perioadei de diseminare a fost popularizată prin postere, anunțuri pe site-uri de socializare și pe blogul proiectului.A fost elaborata o siglă a proiectului. Materiale promotionale continand sigla proiectului si cea a Tineret in Actiune: afise, stickere, mape, carnete, pixuri. Proiectul a fost popularizat prin intermediul afișelor, stickerelor, a media convenționale (ziare, radio) cât și prin intermediul site-urilor web și a rețelelor de socializare. Proiectul a facut subiectul unei serii de reportaje difuzate de catre televiziunile locale: TV Fagaras si Nova TV.

Apariții în presa scrisa si presa online: Buna Ziua Fagaras, Buna Ziua Brasov Stiri Azi, Time 4 News. Reportaje radio: Star FM. Asocierea imaginii programului Tineret în Acțiune cu Fundația Culturală ”Negru-Vodă” a popularizat acest program pe plan local și național și în rândul elitelor istorice și științifice. Promovarea programului in cadrul unei emisiuni televizate pe un post national si o postare a emisiunii pe internet care a adunat peste 670 de vizualizari. Promovarea in mediul online a proiectului ce a strans o audienta de peste 21.000 de oameni. De asemenea, proiectul nostru a fost preluat si popularizat pe alte site-uri preocupate de activitatile de tineret si educatie asigurand astfel o raspandire si in domeniul lucratorilor de tineret la nivel national si international (Non-Formalii, România Pozitivă, AEGEE-București, ONG România, Blogunteer,, etc.), sporind astfel vizibilitatea proiectului nostru și a programului Tineret in Actiune.


Alte proiecte ale Fundatiei Negru Voda Seminarul Internațional „F r o m seed to fruit : doing and teaching an Oral History research project” la care au participat profesori şi specialişti în istorie orală din: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Kosovo, Macedonia, Serbia, Muntenegru şi România. Organizatori: Institutul Pentru Cooperare Internaţionala al Asociaţiei Universităţilor Populare Germane, Forumul Democrat al Germanilor din România - Sibiu, Complexul Naţional Muzeal „Astra” Sibiu şi Fundaţia Culturală „Negru Vodă ” Făgăraş. Participanţii s-au întâlnit cu echipa de lucru a proiectului „Muzeul Rezistenţei Anticomuniste”: Ioan Gavrilă Ogoranu , conducatorul rezistenţei armate din Munţii Făgăraşului, director proiect prof. univ. Ştefan Câlţia, Ioan T. Bălan - preşedinte A.F.D.P.R. Făgăraş, prof. Florentin Olteanu-coordonator local al proiectului și martori ai rezistenţei (Fam. Generalului Liviu Grigore, deţinut politic

întemniţat în Cetatea Făgăraşului). ”Remember – Keep Alive the Past Memory for the Future - Păstrarea Vie a Amintirlor Trecute pentru Generațiile Viitoare”. Evenimente organizate – Colocviul ,, Memorial al Durerii şi Speranţe”, Simpozionul Internaţional ” Calvarul – Deportări şi destine”. Acesta din urmă a fost centrat în jurul dramei deportării populației germane de pe teritoriul României în timpul perioadei comuniste. Evenimentele organizate au contribuit la înţelegerea şi clarificarea aspectelor întunecate ale evenimentelor din perioada 1944 – 1964, care s-au derulat pe teritoriul ţărilor din Europa de Est, precum şi la restaurarea şi valorificarea valorilor democratice fundamentale pentru cetăţenii din această zonă, cu reflecţii pentru cetăţenii din întreaga Europă. Proiectul este în strânsă conexiune cu dorinţa cetăţenilor Europeni de a clarifica şi de a înţelege mai bine istoria reală a perioadei de instaurare şi funcţionare a regimului comunist.

“Openness - Past Memory for a Future Open Society”. Scopul proiectului a fostimplicarea cetăţenilor şi a tinerilor în a reflecta asupra cauzelor şi consecinţelor generate de distrugerea valorilor şi distorsiuni în perioada regimului comunist si în ţările est-europene, prin organizarea de patru evenimente desfăşurate în fiecare ţară parteneră: Ungaria, Bulgaria, Germania şi România. Proiectul are obiective specifice: Îmbunătăţirea cunoaşterii şi înţelegerii a generaţiilor actuale şi viitoare de pe paginile de trecut prin întuneric în timpul regimului comunist, mai ales în perioada instaurării, 1945-1956; Conservarea şi diseminare a documentelor referitoare la evenimente mai putin cunoscute din contemporan istorie. Grupurile ţintă sunt:, profesori studenţi, elevi şi specialişti, direct implicate în oral - campanii de mărturia de recuperare şi documentare;, descendenţii supravieţuitorilor şi martori ai evenimentelor din perioada de instaurarea regimurilor comuniste; Vizitatorii expozitiei itinerante, publicului larg; cadrelor didactice, elevi, studenţi, implicaţi în procesul de predare-învăţare.Evenimentele propuse sunt: Colocviul şi vizita de studiu cu comemorarea subiecte în timp - muzee Memorial (Pusta, Ungaria), Colocviul şi Expoziţie cu subiecte viaţă fără libertate (Velico-Tarnovo, Bulgaria).Expoziţie cu subiecte-o Europă democratică - Memoriei , Unitate şi diversitate culturală (Oldenburg, Germania), unde a Zilei Europene vor fi sărbători. Scoala de Vara, Expoziţie şi Simpozion Memory, Respect şi deschidere (Fagaras, România). Fiecare partener va avea 30-45 de participanţi activi locale, realizarea de cercetare şi expoziţii , pregătirea şi participarea la reuniuni locale. Un număr de 7 membri din fiecare ţară vor participa la evenimente internaţionale organizate în alte ţări. Rezultatul aşteptat: baze de date, Web-site-ul, CD-ul, cartea “Memoria in Timp”, expoziţia itinerantă “,Memoria, respect, deschidere”. Proiectul a avut ca scop formarea spiritului de echipă şi înţelegerea faţă de valorile umane.

Maria Balan Născută în anul 1956, a avut un parcurs interesant până la momentul în care a pătruns în câmpul organizațiilor non-guvernamentale. Tehnician de chimie anorganică, a lucrat la combinatul chimic Făgăraș pe postul de laborant unde a lucrat vreme de 18 ani. A preluat apoi o funcție de contabil și, ulterior un post de inspector de Proetecție a Muncii. Din 2006, însă, activează în cadrul Fundației Culturale Negru-Vodă. Este responsabil financiar pentru toate proiectele pe care fundația le contractează, și a făcut parte din echipa de organizare a simpozioanelor internaționale, precum: ”Forme de represiune în timpul regimului comunist”, ”Destine individuale și colective în comunism”, ”Condamnarea comunismului între justiție și istorie” , ”Sfârșitul regimurilor comuniste”, și a celor trei ediții ale școlilor de vară de la Sâmbăta de Sus. Momentan este responsabilă de implementarea unui proiect Grundtvig în cadrul programului: ”Învățare de-a lungul vieții”.

57


Proiect co-finantat de

prin Parteneri locali

Feedback Multumiri Hello, dear friends! Just wanted to let you know, that after spending two amazing weeks in Romania in the “Sharing a different past. Building a common future” project, I felt so inspired, that I decided to spread an amazing feeling all over the world! :D Ok, now speaking seriously… I had a chance to attend a training course which was organized by our National Agency. We were about 20 people, and for 3 days we shared our own experiences regarding exchange projects. I had a chance to talk about our project, the main idea and our goals. I showed pictures made during the project, some ice-breaking games which I really liked and haven’t experienced before, our awesome blog on which Bogdan is working so hard and of course, our final product – the movie! Everyone loved it! Actually, I was afraid to show it, because the other projects which were presented at the training course were more for fun, everyone was laughing while watching their videos and stuff; our topic seemed, by comparison, so serious… But everyone really liked it! After watching it we spent some time discussing the topic and how the movie was made (I mean the technical part). So, I just wanted to share this information. The project left a deep mark in my (and I believe in all of our) life (lives). And it is still happening! Ekaterina Lapteva Team Leader AEGEE-Riga ”Priviți înapoi la zilele petrecute sub regim și amintiți-vă lucrurile pe care ați fi voit să le faceți altfel; acum aveți șansa să realizați asta. Aduceți-vă aminte de trecut, pentru a putea avea un viitor mai luminos.” Maris Redins Participant AEGEE-Riga

Parteneri media

Sponsori

Ilarion Urs - Starețul Mănăstirii Constantin Brâncoveanu Muzeul Manastirii Brancoveanu Academia Brâncoveanu Elena Băjenaru Cetataea Făgărașului Muzeul Valer Literat, Făgăraș Memorialul Rezistenței Anticomuniste, Făgăraș Andra Berilă - AEGEE - București Andra Toma - AEGEE - București Elena Toporcea - Transilvania Live! AEGEE - Riga Sanita Poškusa - AEGEE-Riga Elmars Leja - AEGEE - Riga Aija Auzina - AEGEE - Riga CHECK-IN Lisabona Antonio Gomez Toninho CHECK-IN Lisabona AnA Cristina Soussa CHECK-IN Lisabona Universitatea de arte plastice Poznan Marek Boruczowszki Coordonator Erasmus - UAP Poznan Ryszard Konieczny Coordonator erasmus - UAP Poznan Hermine Jinga - Kinderbauernhof Cosmin Budeancă - IICCMER Alin Mureșan - IICCMER Adelina Tintariu - IICCMER Onuț Coacă - OPS Andreea Popovici - ANPCDEFP Liceul de arte Plastice Nicolae Tonitza - București Laura Holm Ileana Mustață - FIM Mihaela Nețoiu - Casa de Cultură „Friedrich Schiller” Ioan Cornea - Pensiunea Corina Blogunteer Non-Formalii Diseminare.ro Azi in Istorie, ONG Romania, Super Tineri Tineret in Actiune ANPCDEFP [Agenția Națională pentru Programe Comunitare în domeniul educației și Formării Profesionale]

Parteneri internationali 58


Redactia [Editor] Florentin Olteanu [Redactor Șef] Topîrceanu Bogdan [Redactor Șef Adjunct] Radu Pop [Redactori] Laura Comănescu Mădălina Dediu Tania Bulz [Traducere din limba engleza] Topîrceanu Bogdan Laura Comănescu Radu Pop [Concept grafic și machetare] Topîrceanu Bogdan [Fotografiile] au fost realizate integral de participanții schimbului de tineri

Lideri de grup [România] Radu Pop Topîrceanu Bogdan [Portugalia] Ana Cristina Soussa [Letonia] Ekaterina Lapteva

Participanti [România] Laura Comănescu Andra Vișan Adrian Vasilescu Claudia Ilea Vlad Bota Andreea Cocan Cristina Tărâță [Portugalia] Francisca Mata Beatriz Faro Margarida Assis Miguel Meruje Miguel Calheiros [Letonia] Maris Redins Liene Tutane Elina Eglite Nadina Dege

Fonturi Medici Myriad Pro

Cuvânt de încheiere “Au trecut 12 luni de când proiectul a început să prindă formă. Tot ceea ce a fost cuprins în acest an pare însă atât de condensat. Am avut o mare surpriză atunci când proiectul s-a calificat, nu pentru că nu am fi depus tot efortul necesar, ci pentru că nu știam dacă dețineam toate informațiile necesare scrierii unui astfel de proiect. Trebuie să-i mulțumesc pe această cale lui Radu Pop, lider de grup și asistent-coordonator de proiect, ca de altfel tuturor liderilor și participanților pentru sprijinul acordat în realizarea proiectului. Fără toată dedicarea acestora, proiectul nu ar fi arătat la fel. Au fost multe momente în care nu mai eram atât de sigur că putem să ne ridicăm la nivelul așteptărilor unei astfel de provocări, însă am perseverat și am trecut peste toate emoțiile de început. ”Noi chiar facem asta: am închiriat un autocar și chiar ne transportă la destinația proiectului. Chiar se întâmplă!” Așa îmi sunau gândurile în timp ce autocarul rula liniștit către prima destinație plin cu oamenii pe care izbutisem să-i strângem de prin zone ale Europei pe care niciunul dintre noi, componenții grupului român, nu pășise. Toți însă ne stăteau acum alături. Niciodată înainte, când am mers într-un proiect nu mi-am dat seama cât de important era drumul până acolo, câtă logistică se afla în spatele unui simplu transport de la punctul A la punctul B. O luam drept un fapt normal. Acum, de partea cealaltă a baricadei, cu greu îmi venea să cred că am reușit să facem lucrul ăsta. Nu pot defini proiectul decât ca o adevărată aventură. O aventură care m-a purtat prin atâtea locuri, dar și prin cotloane nebănuite ale lumii mele interioare. Oamenii... Ce bine a spus artistul Odilon Redon, în scrisoarea imaginară adresată fiul său: ”Fiule, te trimit între oameni, ca să devii om!” Căci în final suntem suma oamenilor pe care îi întâlnim. Suma emoțiilor pe care le acumulăm din interacțiunile noastre cu ceilalți. Experiența schimbului va rămâne întipărită în mine prin toate zâmbetele, râsetele și privirile calde pe care le am acum înmagazinate în mine. Speranța mea rămâne, de asemenea, că mesajul proiectului a ajuns la participanți și că va ajunge mai departe către un public mai larg, prin intermediul chiar al acestui ziar. Prima dată când am luat contact mai serios cu tematica perioadei comuniste a fost prima ediție a școlii de vară. Pe vremea aceea mă întrebam cum ar fi dacă, într-un un viitor nu foarte îndepărtat, m-aș alătura echipei de arheologie a IICCMER-ului, fiind impresionat de una din acțiunile lor de atunci ce presupunea redarea înapoi familiilor a corpurilor celor uciși fără motiv de către organele Securității prin sate, văi și munți . Continuu să cred că ceva la fel de valoros poate fi atinds prin artă și de aceea nu am renunțat la drumul ales, însă cu toate acestea, m-am decis să fac un scurt ocoliș și să întreprind totuși ceva pentru memoria oamenilor trecuți în neființă, trăgând astfel un semnal de alarmă privitor la prezent. Lumea contemporană se află într-un echilibru foarte fragil; găsesc că în absența unei legături strânse cu trecutul omenirii, societatea nu va face decât să se întoarcă pe propriile-i urme către aceleași greșeli, lipsindu-i o memorie a evenimentelor trecute, care în mod normal i-ar fi furnizat învățăminte valoroase. Poate că într-o zi se va constitui un muzeu dedicat tuturor oamenilor care au pierit în timpul acestor perioade nefericite în penitenciare, lagăre de muncă forțată sau pur și simplu executați pentru îndrăzneala de a lupta pentru drepturile lor. Poate că astfel se va putea vedea cu adevărat ce a însemnat acea perioadă... O scurtă privire în trecut care să ne redimensioneze realitatea prin prisma tuturor oportunitățilorpe care le putem experimenta în prezent. Cel mai surprinzător este poate faptul că una dintre aceste ”oportunități” este însăși dreptul la viață, pe care nimeni nu o mai prețuiește la adevărata ei valoare. O gură de aer, o pulsație a inimii... M-am convins din nou că în spatele fiecărui lucru bun, s-a aflat, se află și se va afla în continuare multă trudă. Ca încheiere aș dori să relatez o ultimă întâmplare: Cristina Carvalho, liderul de grup al echipei portugheze m-a întrebat în ultima zi, daca am să mai fac și alte proiecte. Eu i-am raspuns epuizat, că cel puțin pentru moment, nu mă mai văd organizând încă unul, dar cine știe, poate peste cinci ani, poate că mă voi mai înhăma din nou la o astfel de provocare. Răspunsul ei a fost poate cea mai valoroasă bucățică de feedback: ”OK. Ne vedem peste cinci ani!” Apoi toți ne-am văzut de drum, înapoi înspre poveștile pe care le lăsasem neterminate. “ [Bogdan Topîrceanu]

Surse citate “Calvary - Deportations and Destinies. International Symposium’s Proceeding” - [Transilvania University Press of Brașov, 2010] “O istorie a Comunismului din România” - [Editura Polirom, Iași, 2009] [V. Roşca, pp. 26-29] - “Marer Fl. Sabin, n. în 17 august 1920 la Potău” ”Fenomenul Piteşti” - [Virgil Ierunca, Ed. Humanitas, București,1990] Fenomenul Pitești - [Alin Mureșan, Editura Polirom, Iași, 2010]

[Adrian Brișcă] - ”O zi din viața unui partizan. Documente...” în [Arhivele Totalitarismului, VI, nr.3/1995]”Mercina – Satul arestat” [Ion-Treian Ștefan - Analele Sighet, volumul 9, 2001] Ghidul Programului Tineret în Acțiune - 2012 [www.tinact.ro] [www.sighisoaraonline.com] [www.virtualromania.org] [www.turism.sibiu.ro]

Fundatia Negru Voda Președinte fundație: Florentin Olteanu Responsabil financiar: Maria Balan Coordonatori proiect: Topîrceanu Bogdan Radu Pop 59


Fundatia Culturala Negru Voda - nr.1 - Ianuarie 2013  

Prima editie a ziarului Fundatiei Culturale Negru-Voda, Fagaras, lansat cu ocazia incheierii proiectului Tineret in Actiune, Actiunea 1.1, "...