Manager Express nr.6 Iunie 2014

Page 52

COACHING

Ce rezultate poţi aştepta din coaching? de Ramona Ioana Lăcătuş, Coach şi CEO, Wisdom Coaching

„Nu-mi vine să cred că port cu mine această convingere de 40 de ani”, mi-a spus surprinsă clienta spre finalul sesiunii, după ce a descoperit cu surprindere cauza originară a lipsei sale de eficienţă în a-şi gestiona timpul.

Cu doar o lună în urmă, ne întâlneam în biroul ei pentru a discuta detaliile unui program de executive coaching. Atunci îmi spunea că principala ei problemă era incapacitatea de a crea un echilibru între viaţa profesională şi cea personală.

Managementul timpului

Petrecea 10-11 ore la birou în fiecare zi şi simţea că îşi neglijează tot mai mult soţul şi pe cei doi copii. Deşi aflată într-o bună poziţie în cadrul unei multinaţionale, clienta mea era profund nemulţumită de nivelul accentuat de extenuare la care ajunsese. După primele două sesiuni în care am discutat despre rezultatele profilurilor de evaluare completate şi am creat un prim draft al planului ei de învăţare şi dezvoltare, a sosit timpul să avem prima sesiune efectivă de coaching. Tema aleasă a fost time managementul, rezultatul dorit fiind acela de a-şi

52 / Iunie 2014 / Manager Express

prioritiza suficient de bine activităţile, astfel încât să poată pleca de la birou în jurul orei 18.00 în fiecare zi. Deşi făcuse mai multe cursuri de time management şi ştia la nivel teoretic toate tipsurile legate de acest subiect, nu reuşea să-şi facă timp pentru ea însăşi şi pentru familie. I-am propus să mergem mai în profunzime şi să investigăm cauza originară a acestui comportament neconstructiv. Aşa am descoperit că, la vârsta de cinci ani, părinţii au luat-o de la bunici pentru a o aduce în Capitală să se pregătească de şcoală. Pentru ea, a fost o ruptură brutală, pe care n-a înţeles-o. În mintea ei de copil şi-a creat credinţa negativă: „În viaţă, nu poţi să faci ceea ce-ţi place, trebuie să faci ceea ce ţi se cere”. Şi pentru că aceste convingeri ajung direct în subconştient, iar de acolo ne dictează comportamentul, după 40 de ani, ea era încă fidelă acestei credinţe neconstructive şi făcea tot ce


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.