Page 1

Vineri, 08 Aprilie 2011

Spectacol dedicat femeii, la Timişoara Autor: Georgeta Petrovici

Cea mai incitantă producţie a Naţionalului timişorean, "Switch", e teatru-dans cu coregraful franco-maghiar Pál Frenák.

"Creaţiile lui Frenák nu sunt instantanee ori emoţii trecătoare, ci întrebări cu bătaie lungă pe care artistul le pune într-o manieră foarte vizuală, deschizând larg porţile imaginaţiei. "«Switch» este, dincolo de comentariul care cuprinde întregul spectru al emoţiilor umane privind condiţia umană ameninţată prea adeseori de non-umanizare, un delicat omagiu adus femeii, în toate ipostazele sale. Totodată, este un risc asumat în egală măsură de artiştii cuvântului şi de cei ai mişcării, un spectacol care îşi propune să ofere


un nou sens noţiunii de dialog, noţiunii de comunicare", a declarat Codruţa Popov, secretarul literar al Teatrului Naţional Timişoara. Dansator şi coregraf, Pál Frenák a creat, în Ungaria, celebra companie de dans francomaghiară care îi poartă numele şi care activează simultan la Paris şi la Budapesta. Critica afirmă că spectacolele lui stârnesc senzaţie "prin noul său mod de a înţelege dansul, prin afinitatea profundă cu formele de expresie care trec dincolo de verbalitate, precum şi prin soluţiile artistice ingenioase". Pe scurt, coregrafiile loui Frenak au un impact definitoriu asupra evoluţiei dansului contemporan european. Spectacolele sale au la bază mişcarea pe care o inspiră diversitatea relaţiilor interumane. Pál Frenák este unul dintre cei mai importanţi coregrafi europeni ai momentului. El a dezvoltat în ultimele două decenii un limbaj coregrafic personal, inspirat de gesturile surdo-muţilor, pentru care s-a inspirat din propria exterienţă de viaţă, el însuşi având părinţi surdo-muţi. Spectacolul "Switch" va fi reluat duminică, 10 aprilie şi marţi, 12 aprilie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului Naţional Timişoara. Premiera oficială însă, va avea loc în luna mai, în contextul Festivalului European al Spectacolului de la Timişoara FEST- FDR.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/spectacol-dedicat-femeii-la-timisoara-926336.html


Teatrul Naţional Timişoara aduce un omagiu coregrafic femeii VINERI, 08 APRILIE 2011 17:17 SCRIS DE FLORIN PUSCAS

Un spectacol nerecomandat minorilor Sâmbătă, 9 aprilie, de la ora 19.00, în Sala 2 a Teatrului Naţional din Timişoara, are loc prima întâlnire a publicului timişorean cu cea mai nouă şi mai incitantă producţie a Teatrului Naţional Timişoara: „Switch” de Pál Frenák. Deşi premiera oficială a spectacolului va avea loc în luna mai, la Festivalului European al Spectacolului de la Timişoara (FDR-FEST), Teatrul Naţional a hotărât să îl prezinte, în avanpremieră, sâmbătă. Spectacolul va fi reluat duminică, 10 aprilie, şi marţi, 12 aprilie, de la ora 19.00, în Sala 2. „Switch este, dincolo de comentariul care cuprinde întregul spectru al emoţiilor umane privind condiţia umană ameninţată prea adeseori de non-umanizare, un delicat omagiu adus Femeii, în toate ipostazele sale. Totodată, este un risc asumat în egală măsură de artiştii cuvîntului şi de cei ai mişcării, un spectacol care îşi propune să ofere un nou sens noţiunii de dialog, noţiunii de comunicare”, spune secretarul literar Codruţa Popov. Dansator şi coregraf, Pál Frenák a creat celebra companie franco-maghiară care îi poartă numele şi care activează simultan la Paris şi la Budapesta. Spectacolele lui Pál Frenák stîrnesc senzaţie şi au un impact definitoriu asupra evoluţiei dansului contemporan european.

http://www.ziuadevest.ro/cultura/18843-teatrul-naional-timioara-aduce-un-omagiu-coregrafic-femeii.html


SWITCH de Pál Frenák la Teatrul Naţional Timişoara 31 Martie, 2011 TNTm a intrat în linie dreaptă cu repetiţiile pentru un nou eveniment: SWITCH de Pál Frenák, un spectacol care nu trebuie ratat. Pentru prima oară, îi veţi vedea pe actorii TNTm: Claudia Ieremia, Cătălin Ursu, Andrea Tokai, Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Laura Avarvari, Irene Flamann Catalina, Mirela Puia, Luminiţa Tulgara, AnaMaria Pandele şi Mălina Manovici pe aceeaşi scenă şi într-un context comun cu dansatorii Jessica Simet şiLaszlo Major / Nelson Reguera (membri ai companiei francomaghiare Pál Frenák), într-un spectacol comun, spunînd (în cuvinte şi dincolo de ele) o poveste despre Om, despre Memorie şi despre singurul drum care face posibilă întîlnirea acestora - Iubirea.

SWITCH de Pál Frenák SWITCH foto: darkgoth

Pál Frenák, cunoscut peste tot în Europa, dar şi în ţări ca Japonia sau Statele Unite, stîrneşte senzaţie prin spectacolele sale, datorită unei creativităţi extreme dublate de emoţie, şi de un umanism care transcende barierele artei. Prima reprezentaţie va avea loc sîmbătă 9 aprilie 2011, de la 7 pm, în Sala 2 a Teatrului Naţional Timişoara, spectacolul fiind reluat duminică, 10 aprilie şi marţi, 12 aprilie, la aceeaşi oră. http://artactmagazine.ro/switch-de-pal-frenak-la-teatrul-national-timisoara.html


Pagini de Cultura Celebrul coregraf Pál Frenák montează SWITCH la Timişoara 3 Aprilie 2011

Gong de premieră la Teatrul Naţional din Timişoara, care a intrat în linie dreaptă cu repetiţiile pentru unul dintre cele mai provocatoare spectacole ale sale: “SWITCH” în regia celebrului coregraf franco-maghiar Pál Frenák. “SWITCH este o privire tragi-comică asupra raportului nostru cu timpul, un spectacol despre Memorie care se foloseşte de simţuri şi senzaţii pentru a crea o punte între actori, dansatori şi public, explică Codruţa Popov, secretar literar al TNTm. Astfel, pentru prima dată, timişorenii au ocazia să-i vadă pe actorii TNTm Claudia Ieremia, Cătălin Ursu, Andrea Tokai, Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Laura Avarvari, Irene Flamann Catalina, Mirela Puia, Luminiţa Tulgara, Ana-Maria Pandele şi Mălina Manovici pe aceeaşi scenă cu dansatorii Jessica Simet şi Laszlo Major / Nelson Reguera (membri ai companiei franco-maghiare Pál Frenák), într-un spectacol comun, spunând (în cuvinte şi dincolo de ele) o poveste despre Om, despre Memorie şi despre singurul drum care face posibilă întâlnirea acestora – Iubirea. Din echipa coordonată de Pál Frenák, care este şi autorul spectacolului, fac parte scenograful Zsolt Fehervári, compozitorul Gilles Gauvin şi artistul video Philippe Martini. Pál Frenák, cunoscut peste tot în Europa, dar şi în ţări ca Japonia sau Statele Unite, stârneşte senzaţie prin spectacolele sale, datorită unei creativităţi extreme dublate de emoţie şi de un umanism care transcende barierele artei. Prima reprezentaţie va avea loc sâmbătă, 9 aprilie, de la 7 seara, în Sala 2 a Teatrului Naţional Timişoara, spectacolul fiind reluat duminică, 10 aprilie şi marţi, 12 aprilie, de la aceeaşi oră.

http://www.paginidecultura.ro/2011/04/03/celebrul-coregraf-pal-frenak-monteaza-la-timisoara%E2%80%9Cswitch%E2%80%9D/


donici cuib de-ntelepciune marți, 12 aprilie 2011 Switch. Spectacol cu cromozomi. By Frenák

Un spectacol pe care te aştepţi să-l vezi la Paris sau la Londra. Nu aici, unde afişele cu şuşe căptuşesc kilometri de garduri. Şi totuşi, Teatrul Naţional Timişoara a declanşat comutatorul unor evenimente de senzaţie, care îl plasează, incitant şi periculos, în avangarda fenomenului scenic din România. „Switch”, spectacolul coregrafului maghiaro-parizian Pál Frenák, este indiscutabil unul dintre aceste evenimente. Pál Frenák este, după Rodrigo Garcia, a doua vedetă de celebritate europeană care montează în această stagiune la Teatrul Naţional Timişoara. « Switch », spectacolul său de teatru-dans, este un discurs feminist, deştept, curajos şi ….plin de testosteron. Un spectacol despre memorie şi perpetuare, care poate avea tot atâtea citiri câţi ochi îl privesc. Proiecţii fulgerătoare excelent concepute de artistul video Philippe Martini, fragmente de memorie a genelor, obsesii şi spaime transmise ereditar, deschid scena în care personajele, fără identitate, fără sex, irecognoscibile sub măştile de silicon, se agită frenetic în jurul unei mese. Reduse la stadiul de cromozomi, de XX-XY, de alegere şi întâmplare, repetă mecanic fraze, frânturi, senzaţii din vieţile celor fântâna viitoarelor lor vieţi. Dragostea, sexul, copulaţia, vânarea clipei fecunde, dansate pe masă de doi uluitori balerini ai Companiei Pál Frenák, Jessica Simet și Laszlo Major, este secondată de emoţia trepidantă a personajelor care-şi joacă şansa numită « to be or not to be », într-un irezistibil vals al spermatozoizilor, dansat pe scaunele cu rotile (care devin într-o altă memorabilă scenă câini de companie). Hominizi fără o altă memorie decât cea a celor pe care îi moştenesc şi urmează, îşi exersează agitat, violent sau nostalgic


viitoarele obsesii, dragoste, suferinţă, abandon, singurătate, succes, seducţie, aparenţe, sâni mari şi talie îngustă, catwalk, spaima de bătrâneţe, etc. Odată abandonate măştile, îşi întregesc aceste obsesii cotidiene într-o experienţă repetabilă, o rutină existenţială în fond inutilă, privită într-o perspectivă feministă (« Bărbaţii sunt femei degenerate »), (auto)ironică şi tranşantă, salvată in extremis tot de dansul iubirii, la care invitaţi chiar spectatorii. Excelentă construcţie dramatică pornind de la sugestiile actorilor, textul dramaturgului maghiar Mátyás Varga transmite idei fundamentale într-un limbaj contemporan, familiar, concepte majore în contrapunct cu ironice rapeluri la concrete teme ale ultimei ore precum chestiunea câinilor comunitari şi mesajul lui Brigitte Bardot. Distribuția spectacolului îi reuneşte pe actorii Claudia Ieremia, Andrea Tokai, Cătălin Ursu (care aduce în scenă o dulce şi colorată replică de baby Bibi din Piaţa Roosevelt), Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Laura Avarvari, Irene Flamann Catalina, Mirela Puia, Luminița Tulgara, Ana-Maria Pandele şi Mălina Manovici. O însemnată felie din farmecul aparte al spectacolului i se datorează scenografului timişorean Zsolt Fehervári, creator al unui inspirat decor minimalist şi funcţional, dominat de o masă-planşă de dans cu o puternică senzaţie de plutire deaupra solului, şi compozitorului Gilles Gauvin, a cărui muzică, în care inflexiunile Coco Rosie se insinuează persuasiv, îmbracă impecabil întregul spectacol. „Switch” va avea premiera oficială în luna mai 2011, în cadrul Festivalului European al Spectacolului de la Timişoara FEST- FDR, însă o avanpremieră a spectacolului este programată chiar în această seară, 12 aprilie, de la ora 19, la Sala 2 a TNT.

http://donicis.blogspot.com/2011/04/switch.html


Misterul feminin decodat de Pal Frenak „Bărbaţii sunt femei degenerate“ 19 Mai 2011, Gabriela Lupu

„Nu cred în femeia-standard: blondă, înaltă, 90-60-90. Numai un bărbat prost sau peste măsură de superficial mai poate fi azi dus de nas de astfel de păpuși gonflabile vii“ Pal Frenak Coregraf și regizor „Switch", de Pal Frenak, un original omagiu feminităţii Faimosul coregraf maghiar Pal Frenak, a cărui companie de dans îşi are de ani buni sediul la Paris, a fost prezent la Festivalul European al Spectacolului FEST-FDR cu două creaţii: „Twins", în care tratează tema dublului, şi mult aşteptata premieră „Switch", montată la Teatrul Naţional din Timişoara. În „Switch", Pal Frenak aduce un original omagiu feminităţii în toată plenitudinea ei. Pentru aceasta, el a folosit aproape toate actriţele din teatrul timişoarean, în mod democratic, de la cele mai tinere la cele mai în vârstă, construind astfel un emoţionant eseu despre Femeie. Într-un interviu acordat în exclusivitate României Libere, marele coregraf, prezent la premieră, a demontat mecanismul spectacolului său şi a explicat ce stă la baza fascinaţiei sale pentru femei.


De ce aţi simţit nevoia să atacaţi subiectul atât de „periculos" al „eternului feminin? P.F: Pentru că mă chinuie de ani de zile femeile. De fapt, mă terorizează de când mă ştiu. Şi acum, „it's pay back time". A venit timpul să mă răzbun. Hahaha. Nuuu, glumesc. Dar adevărul este că sunt singurul bărbat dintr-o familie de femei. Am crescut alături mama şi de surorile mele, acum am o soţie şi o fiică. După cum vedeţi, sunt înconjurat din toate părţile. Nu am scăpare. „Întâlnirea cu actriţele m-a inspirat" Aţi venit decis să faceţi un spectacol pe această temă sau ideea s-a conturat pe parcurs? P.F: Am fost invitat să montez la Timişoara, dar nu mi s-a spus ce. Şi cum nu aveam nici eu o idee clară în minte, am vrut să cunosc trupa. Şi întâlnirea cu actriţele, atât de multe şi atât de diferite, m-a inspirat. Am vorbit cu ele, am făcut nişte exerciţii de improvizaţie şi, încet-încet, s-a născut acest proiect. Micile monoloage ale actriţelor s-au născut tot aşa, din improvizaţie? P.F.: Odată conturat în mintea mea conceptul, le-am rugat pe actriţe să povestească sau să pună pe hârtie câte ceva din experienţele lor de soţii, mame, fiice, iubite şi, pornind de la acestea, dramaturgul a scris textul. Ce mi s-a părut mie extraordinar este că în spectacolul dvs apar femei de toate vârstele, de toate „mărimile“ şi chiar, dacă mi-e permis să folosesc o contradicţie în termeni, apar femei de toate sexele, asta dacă ne gândim la faptul că printre toate doamnele şi domnişoarele din spectacol se numără şi un travestit. P.F: Exact. Asta era ideea. Să vorbim despre femeie în general, fie ea slabă sau grasă, înaltă sau mărunţică, tânără sau bătrână. Orice femeie putea fi acolo pe scenă şi dorinţa mea era ca fiecare doamnă sau domnişoară din public să vibreze şi să se simtă parte integrantă din povestea noastră. Şi cum în spectacol sunt abordate aproape toate întrebările esenţiale şi aproape toate aspectele feminităţii sper că nu a rămas nimeni indiferent. Nici măcar bărbaţii care au, iată, şansa să-şi înţeleagă mamele, surorile, fiicele şi iubitele. Şi pentru a-i scoate pe bărbaţi din insensibilitatea lor proverbială la problemele femeii, am pus la final actriţele să invite la dans bărbaţi din public pe care apoi să-i lase singuri pe scenă, cu buza umflată. Aţi repus femeia adevărată în drepturile ei, în ciuda idealului feminin impus de industria modei care promovează doar femeile înalte, slabe, anorexice chiar, şi cu vârste din ce în ce mai fragede. Moda a ajuns o afacere aproape pedofilă în zilele noastre. P.F.: De fapt ăsta a şi fost scopul meu. Nu cred în femeia-standard: blondă, înaltă, 90-60-90. Asta nici nu este o femeie adevărată, e doar o politică de marketing. Şi numai un bărbat prost sau peste măsură de superficial mai poate fi azi dus de nas de astfel de păpuşi gonflabile vii. Standardizarea asta este o insultă la adresa feminităţii care e în realitate atât de magică, de profundă şi de divină chiar, dacă ne gândim că femeia este dătătoare de viaţă pe acest pământ. Faceţi scurte opriri la toate traumele care pot apărea în viaţa unei femei: la violenţă domestică, la viol, la avort, la traficul de carne vie... P.F: Da. Pentru că oricât ne-am pretinde noi de civilizaţi, femeia are încă un statut nedemn de ea. Şi nu spun asta ca pe o lozincă. Nu vorbesc aici despre drepturile civile ale femeii sau despre astfel de lucruri, ci despre numărul încă îngrozitor de mare de femei bătute de bărbaţii lor, de pildă. Pe lângă femeile abuzate în toate felurile, în ultimii zeci de ani a mai apărut o categorie: femeia cap de familie. 80% dintre prietenii mei sunt divorţaţi, iar copiii au rămas exclusiv în grija mamelor. Femeia singură, cu copil, este o realitate din ce în ce mai des întâlnită. Sigur că e departe de noi gândul de a transforma spectacolul într-un discurs social sau politic. În „Switch" nu este vorba doar despre condiţia femeii în societate, dar este vorba şi despre asta. Noi am încercat să construim din frânturi mici o poveste mare, cu cap şi coadă, din care fiecare să înţeleagă ceva, dar nu e deloc obligatoriu ca fiecare spectator să înţeleagă acelaşi lucru în acelaşi moment. Fiecare va rezona cu bucăţica din puzzle care-i sună cunoscut. Ce caută, în tot acest elogiu adus feminităţii, un bărbat: actorul Cătălin Ursu? P.F: Joacă şi el tot o femeie. Femeia captivă într-un trup greşit?


P.F: Există şi astfel de femei. Iar eu chiar cunosc transsexuali care psihic sunt mai femei decât multe femei biologice. Dacă tot ne-am apucat să vorbim în spectacol despre femei, de ce să nu o facem despre toate femeile, nu? Una dintre replicile lui Cătălin este aceea că „bărbaţii sunt femei degenerate". E un adevăr sau doar un joc provocator de cuvinte ? P.F: Ha-ha-ha. Mă bucur că aţi ţinut-o minte pe asta. Este replica mea preferată din tot spectacolul. Nu ştiu dacă e adevărată, dar sună incitant. De fapt, ok, eu cred că aşa stau lucrurile într-adevăr, dar, hai să nu provocăm un scandal pe tema asta. Nici nu e treaba mea să dau sentinţe. Eu am întins doar nada şi fiecare spectator va „pescui" ce înţeles vrea din această replică, cred eu, inteligentă.

http://www.romanialibera.ro/cultura/oameni/barbatii-sunt-femei-degenerate-225711.html


„Switch”, un spectacol – eveniment la Sala 2 Publicat la data de 09 aprilie 2011 de Alecsandra Stanici Timişorenii se pot întâlni, sâmbătă, pentru prima dată, cu o incitantă producţie a Teatrului Naţional Timişoara: „Switch” de Pál Frenák. Premiera oficială va avea loc în luna mai, în contextul Festivalului European al Spectacolului de la Timişoara FEST- FDR.

Dansator şi coregraf, Pál Frenák revine în Ungaria, pe care o părăsise în anii `80, creând o celebră companie franco-maghiară care îi poartă numele şi care activează simultan la Paris şi Budapesta. Spectacolele lui Pál Frenák stârnesc senzaţie şi, prin noul său mod de a înţelege dansul, prin afinitatea profundă cu formele de expresie care trec dincolo de verbalitate, precum şi prin soluţiile artistice ingenioase, au un impact definitoriu asupra evoluţiei dansului contemporan european. Spectacolele sale au la bază mişcarea pe care o inspiră diversitatea relaţiilor interumane. Creaţiile lui Frenák nu sunt instantanee ori emoţii trecătoare, ci întrebări cu bătaie lungă pe care artistul le pune într-o manieră foarte vizuală, deschizând larg porţile imaginaţiei. „«Switch» este, dincolo de comentariul care cuprinde întregul spectru al emoţiilor umane privind condiţia umană, un delicat omagiu adus Femeii, în toate ipostazele sale. Totodată, este un risc asumat în egală măsură de artiştii cuvâtului şi de cei ai mişcării, un spectacol care îşi propune să ofere un nou sens noţiunii de dialog”, spune Codruţa Popov, secretarul literar al Naţionalului timişorean. Spectacolul pe un text de Mátyás Varga, în traducerea lui Iudit Reinhardt, cu o scenografie de Zsolt Fehervári, coloană sonoră de Gilles Gauvin şi suport video de Philippe Martini, va fi reluat duminică, 10 aprilie, şi marţi, 12 aprilie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului Naţional Timişoara. Din distribuţie fac parte Laura Avarvari, Daniela Bostan, Ana Maria Cojocaru, Irene Flamann Catalina, Claudia Ieremia, Lászlo Major/Nelson Reguera, Mălina Manovici, Mirela Puia, Jessica Simet, Andrea Tokay, Luminiţa Tulgara şi Cătălin Ursu.

http://www.debanat.ro/2011/04/%E2%80%9Eswitch%E2%80%9D-un-spectacol-eveniment-la-sala-2/


Switch, spectacol cu cromozomi la Timisoara

Switch

Un spectacol pe care te aştepţi să-l vezi la Paris sau la Londra. Nu aici, unde afişele cu şuşe căptuşesc kilometri de garduri. Şi totuşi, Teatrul Naţional Timişoara a declanşat comutatorul unor evenimente de senzaţie, care îl plasează, incitant şi periculos, în avangarda fenomenului scenic din România. „Switch”, spectacolul coregrafului maghiaro-parizian Pál Frenák, este indiscutabil unul dintre aceste evenimente. Pál Frenák este, după Rodrigo Garcia, a doua vedetă de celebritate europeană care montează în această stagiune la Teatrul Naţional Timişoara. „Switch”, spectacolul său de teatru-dans, este un discurs feminist, deştept, curajos şi ….plin de testosteron. Un spectacol despre memorie şi perpetuare, care poate avea tot atâtea citiri câţi ochi îl privesc. Proiecţii fulgerătoare, excelent concepute de artistul video Philippe Martini, fragmente de memorie a genelor, obsesii şi spaime transmise ereditar, deschid scena în care personajele fără identitate, fără sex, irecognoscibile sub măştile de silicon, se agită frenetic în jurul unei mese. Reduse la stadiul de cromozomi, de XX-XY, de alegere şi întâmplare. Dragostea, sexul, copulaţia, vânarea clipei fecunde, dansate pe masă de doi uluitori balerini ai Companiei Pál Frenák, Jessica Simet și Laszlo Major, este secondată de emoţia trepidantă a personajelor care-şi joacă şansa numită „to be or not to be”, într-un irezistibil vals al spermatozoizilor, dansat pe scaunele cu rotile (care devin într-o altă memorabilă scenă câini de companie). Hominizi fără o altă memorie decât cea a celor pe care îi moştenesc şi urmează, îşi exersează agitat, violent sau nostalgic viitoarele obsesii, dragoste, suferinţă, abandon, singurătate, succes, seducţie, aparenţe, sâni mari şi talie îngustă, catwalk, spaima de bătrâneţe, etc. Odată abandonate măştile, îşi întregesc aceste obsesii cotidiene într-o experienţă repetabilă, o rutină existenţială, în fond inutilă, privită într-o perspectivă feministă (“Bărbaţii sunt femei degenerate”), (auto)ironică şi tranşantă, salvată in extremis tot de dansul iubirii, la care invitaţi sunt chiar spectatorii. Excelentă construcţie dramatică pornind de la sugestiile actorilor. Textul dramaturgului maghiar Mátyás Varga transmite idei fundamentale într-un limbaj contemporan, familiar, concepte


majore în contrapunct cu ironice rapeluri la concrete teme ale ultimei ore precum chestiunea câinilor comunitari şi mesajul lui Brigitte Bardot. Distribuția spectacolului îi reuneşte pe actorii Claudia Ieremia, Andrea Tokai, Cătălin Ursu (care aduce în scenă o dulce şi colorată replică de baby Bibi din Piaţa Roosevelt), Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Laura Avarvari, Irene Flamann Catalina, Mirela Puia, Luminița Tulgara, Ana-Maria Pandele şi Mălina Manovici. O însemnată felie din farmecul aparte al spectacolului i se datorează scenografului timişorean Zsolt Fehervári, creator al unui inspirat decor minimalist şi funcţional, dominat de o masă-planşă de dans cu o puternică senzaţie de plutire deaupra solului, şi compozitorului Gilles Gauvin, a cărui muzică, în care inflexiunile Coco Rosie se insinuează persuasiv, îmbracă impecabil întregul spectacol. „Switch” va avea premiera oficială în luna mai, în cadrul Festivalului European al Spectacolului de la Timişoara FEST- FDR, însă o avanpremieră a spectacolului este programată chiar marţi seară, 12 aprilie, de la ora 19, la Sala 2 a TNT. Dansator şi coregraf, Pál Frenák revine în Ungaria, pe care o părăsise în anii `80, formând celebra companie franco-maghiară care îi poartă numele şi care activează simultan la Paris şi la Budapesta. Un ambiţios proiect cu bătaie lungă al Teatrului Naţional Timişoara se leagă de numele ilustrului artist. Deasupra Sălii 2 a TNT se construieşte, chiar în această perioadă, un Centrul al Dansului Contemporan la Timişoara, iar coordonatorul acestuia va fi, într-un prim mandat artistic, Pál Frenák, ne-a dezvăluit actorul Ion Rizea, directorul adjunct al TNT. S.P.D.

http://www.stiriazi.ro/ziare/articol/articol/switch-spectacol-cu-cromozomi-la-timisoara/sumararticol/13358298/


Pal Frenak revine cu Switch la Timisoara Scris de: 247timisoara (spune-ti parerea!) Publicat in 2011-06-14 | Sursa

Teatrul National Timisoara a intrat în linie dreaptă cu repetiţiile pentru un nou eveniment: SWITCH de Pál Frenák, un spectacol pe care criticii spun deja ca nu trebuie ratat. Pentru prima oară, îi veţi vedea pe actorii Teatrului National din Timisoara Claudia Ieremia, Cătălin Ursu, Andrea Tokai, Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Laura Avarvari, Irene Flamann Catalina, Mirela Puia, Luminiţa Tulgara, Ana-Maria Pandele şi Mălina Manovici pe aceeaşi scenă şi într-un context comun cu dansatorii Jessica Simet şi Laszlo Major / Nelson Reguera (membri ai companiei franco-maghiare Pál Frenák), într-un spectacol comun, spunînd (în cuvinte şi dincolo de ele) o poveste despre Om, despre Memorie şi despre singurul drum care face posibilă întîlnirea acestora – Iubirea. Multiplicarea accelerată a căilor de comunicare, posibilele imersiuni în diferite realităţi virtuale ajung să ne schimbe percepţia asupra realităţii, să modifice valoarea şi semnificaţiile senzaţiilor şi a emoţiilor, care pot lua astfel locul celor trăite de corpul nostru fizic. Avem, deci, acces şi ne putem pierde într-o lume virtualizată care favorizează dematerializarea raporturilor interumane.În acest context, SWITCH este o privire tragi-comică asupra raportului nostru cu timpul, un spectacol despre Memorie care se foloseşte de simţuri şi senzaţii pentru a crea o punte între actori, dansatori şi public. Militînd pentru re-învăţarea şi re-asumarea sensului corporalităţii, SWITCH aduce un omagiu, în îngemănarea dintre mişcare şi text, conştiinţei umane şi felului în care omul are puterea de a face faţă constrîngerilor care îi limitează, mai mult sau mai puţin conştient, evoluţia personală, drumul spre perfecţiune.În „Switch", Pal Frenak aduce un original omagiu feminităţii în toată plenitudinea ei. Pentru aceasta, el a folosit aproape toate actriţele din teatrul timişoarean, în mod democratic, de la cele mai tinere la cele mai în vârstă, construind astfel un emoţionant eseu despre Femeie. Coreograful Pál Frenák a carui companie isi are sediul in Paris, cunoscut în toata Europa dar şi în ţări precum Japonia sau Statele Unite stîrneşte senzaţie prin spectacolele sale, datorită unei creativităţi extreme dublate de emoţie şi de un umanism care transcende barierele artei. Premiera a avut loc in luna aprilie 2011, la Timisoara. Data eveniment : vineri, 17 iunie 2011 ora 19:00 Locatie : Teatrul National Timisoara, sala 2 http://www.247timisoara.com/stiri-8773-pal-frenak-revine-cu-switch-la-timisoara.html


Nr. 7-8-9 / 2011 Mircea Morariu O experienţă O masă imensă, aflată în centrul platoului scenei scăldat în lumină joasă. În jurul mesei zece persoane a căror identitate umană şi sexuală e deocamdată greu de aproximat. Chipurile le sunt ascunse de un machiaj alb intens. Veşmintele sunt şi ele înşelătoare. Cămăşi mari, de culoare albă, sacouri negre ce ascund trupurile. Cele zece persoane încep să vorbească. Frazele nu sunt duse până la capăt, se întretaie. Uneori sunt dificil de receptat din pricina măştilor ce permit rostirea sunetelor cu oarecare dificultăţi. Două par a fi subiectele vorbelor rostite de cei zece. Se leagă de misterele corpului, de mirările provocate de experienţa descoperirii acestuia. De descoperirea corpului de copil, a nou-născutului şi de descoperirea corpului bărbatului. Un tânăr dansator (László Major), cvasinud, execută un dans a cărui menire pare a fi parcă aceea de a spori ambiguitatea. Dansul venirii pe lume, dansul seducţiei, dansul explorării puterilor expresive ale trupului. Cele zece persoane din jurul mesei (Laura Avarvari, Daniela Bosta, Ana Maria Cojocaru, Irene Flamann Catalina, Claudia Ieremia, Mălina Manovici, Mirela Puia, Andrea Tokai, Luminiţa Tulgara, Cătălin Ursu, actori la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara) încep să îşi exploreze propriul trup. Din grup se desprinde cineva (Cătălin Ursu). Acel cineva a descoperit că e diferit de celelalte nouă persoane. Nu are sâni. E dezvăluit misterul identităţii şi diferenţierii sexuale. „Bărbaţii sunt femei degradate”, rosteşte cu un tâlc al cărui sens va deveni limpede ceva mai încolo personajul altfel. Cei zece îşi scot măştile, îşi rostesc prenumele reale: Laura, Daniela, Ana Maria, Irene, Mălina, Mirela, Andrea, Luminiţa, Cătălin. Îşi schimbă costumele, înlocuiesc cămăşile şi sacourile cu rochii. Îşi asumă condiţia de actori. Mai corect spus de performeri. A căror misiune este aceea de a iscodi cotloanele memoriei, de a face treceri rapide, uneori contradictorii, alteori voit contrariate, nu întotdeauna suficient de clare, între trecut şi prezent. În fond, memoria însăşi nu e tocmai fieful clarificărilor definitive ori absolute. Cei zece trebuie să ne spună poveşti. Poveşti despre femei. Despre misterul feminităţii. Despre căutările şi descoperirile corporalităţii, dar şi despre ceea ce se află dincolo de trupuri. Trupuri perfecte, asemenea celor ale manechinelor, trupuri diforme, rubensiene, trupuri tinere, trupuri pe care se simt deja însemnele trecerii timpului. Cuvintele, insulele lingvistice se amestecă cu dansuri, parcă nu întotdeauna terminate, voit imperfecte, ce enunţă fără să vrea să le epuizeze semnificaţiile. Perforemerilor deja amintiţi li se alătură, la un moment dat, dansatoarea Jessica Simet. Împreună realizează atâtea explorări ale pluralităţii eului feminin. Investighează un destin. Rostesc ori schiţează cu vocile şi cu trupurile lor poveşti despre femei singure care se salvează de la izolare legându-se afectiv de câte un câine, exclud, dacă nu chiar detestă bărbaţii. Narează istorii despre femei ce au avut cândva propria lor poveste de dragoste, ce au refăcut pe cont propriu experienţa Julietei şi care, salvate prin cine ştie ce minune de la moarte, îl caută prin timp şi spaţiu pe propriul Romeo. Istorii despre femei ce strălucesc provocator în lumina reflectoarelor. Care îşi arată feminitatea în spectacole de modă. Poveştile acestea despre memorie, zămislirea vieţii, descoperirea miracolelor corporalităţii, despre femei ca „depozitară a conştiinţei şi a


capacităţii omului de a face faţă constrângerilor”, după cum se spune în caietul de sală, poveşti adevărate, inventate, simple, complicate, uneori naive, au nevoie, spre a-şi atinge efectul scontat, de auditori. Care nu trebuie cu nici un chip să fie nişte ascultători ori spectatori pasivi. În consecinţă, performerii îi solicită pe spectatori, îi antrenează, le cer, îi invită să devină coparticipanţi la scrierea pe scenă a unui omagiu adus femeii. La un moment dat, ai impresia că istorisirea s-a încheiat. Performerii revin la costumaţia iniţială.Dar poate oare femeia exista de una singură în lume? Nicidecum. Costumele se schimbă din nou, se aude o frumoasă melodie dansantă (muzica întregului spectacol îi aparţine lui Michel Gauvain), cele zece personaje îşi caută parteneri în public, îi poftesc la dans, formează cupluri, par să recapituleze în câteva momente de spectacol legenda biblică a Evei şi a lui Adam. A găsirii şi completării reciproce. O refac însă cu semn schimbat parcă. Soluţia absolută nu există însă. Cum nu există nici fericirea, nici împlinirea absolută. Fiecare dintre cele zece femei şi-a găsit partenerul. Una singură (Jessica Simet) rămâne însingurată şi deprimată. Continuându-şi demersul de exploatare a diverselor moduri de expresivitate teatrală şi extrateatrală, de familiarizare a componenţilor trupei cu experienţe adiacente practicii teatrale curente, conducerea Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara a izbutit realizarea unui parteneriat cu trupa pariziano-budapestană a celebrului coregraf Pál Frenák. Aşa s-a născut spectacolul Switch. Care trebuie privit înainte de toate ca o întâmplare teatrală inedită, ca o componentă a operei de cercetare de care nu trebuie cu niciun preţ să fie străin teatrului românesc de azi. O întâmplare nicidecum perfectă care suportă, în chip indubitabil, numeroase amendamente mai întâi la capitolul scenariu semnat de Mátyas Varga. Dar şi cel al originalităţii coregrafiei ori a ambientului scenic. Acestea din urmă purtând semnătura lui Pál Frenák. Sunt lesne detectabile în spectacolul timişorean transferuri dinspre un alt spectacol al aceluiaşi coregraf, Twins, pe care am avut ocazia să îl văd cu o seară înainte de premiera cu Switch, în cadrul Festivalului European al Spectacolelor de la Timişoara. Pentru moment şi în acest caz concret, respectivele transferuri, împrumuturi sau citate mi se par a conta mai puţin. Importantă e, cred, experienţa de care au avut parte cei zece actori timişoreni. De vârste diferite, dar pe care i-a animat dorinţa de a cunoaşte ceva nou. Un nou împărtăşit cu evidentă pasiune şi implicare şi nouă, spectatorilor.


klós• NR. 220 • 1-15 noiembrie 2011 31

Teatru la Regina Maria Claudiu Groza

Switch, un spectacol imaginat, regizat şi cu scenografia lui Pal Frenak (Teatrul Naţional Timişoara) este un fascinant şi ludic eseu vizual asupra aparenţelor identitãţii, asupra interacţiunii erotice ori pur şi simplu sociale, cu o dinamicã absolut cuceritoare. Ermetizat prin dans, spectacolul nu este inaccesibil, dimpotrivã, devine astfel permeabil. Extraordinar au evoluat interpreţii, de la cei doi dansatori din trupa lui Frenak - Jessica Simet şi Laszlo Major -, la actriţele şi actorul Naţionalului timişorean - Claudia Ieremia, Cãtãlin Ursu, Andrea Tokai, Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Laura Avarvari, Irene Flamann Catalina, Mirela Puia, Luminiţa Tulgara şi Mãlina Manovici -, capabili sã se integreze perfect în complicata ţesãturã coregraficã imaginatã de Frenak. Switch e un spectacol care-ţi taie uneori respiraţia, precum în scena de dragoste, care te desfatã, pur şi simplu, în majoritatea secvenţelor sale, dincolo de o micã inadvertenţã cu iz politic ce nu are ce cãuta acolo. Nu-l rataţi dacã aveţi ocazia de a-l vedea.

În fine, Lari Giorgescu a oferit un one man show de zile mari în L-V: 8-16, un scenariu al Ioanei Pãun dupã un text arhicunoscut de Rodrigo Garcia. Multiplele ipostaze ale personajului-narator, care întruchipeazã ”maturizarea” minatã de dezamãgirile inerente ale vieţii, au fost redate cu o impetuozitate perfect calibratã de actorul bucureştean. De la pelticeala şcolarului la tirada nãucitoare prin aflux şi limpezime a adolescentului, apoi la lehamitea slujbaşului plafonat, Lari a reuşit sã poarte spectatorii prin stãri şi întâmplãri savuroase, tristuţe, bãşcãlioase. Nu pot sã spun ca judecatã


de valoare decât cã Lari Giorgescu ar fi meritat la Oradea un premiu. N-a fost sã fie. Festivalul de Teatru Scurt este un eveniment comunitar, un regal de artã dramaticã oferit spectatorilor orãdeni. Cu montãri de artã şi reprezentaţii de mare public, cu montãri minimaliste şi super-producţii, ambiţios şi amplu, acest festival mai trebuie doar sã-şi circumscrie şi mai bine profilul, pentru a se transforma într-un reper pe harta culturalã româneascã.

Articole Switch  

Cea mai incitantă producţie a Naţionalului timişorean, "Switch", e teatru-dans cu coregraful franco-maghiar Pál Frenák. Autor: Georgeta Petr...

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you