Page 1

Publicat de Raul Bastean 20 Decembrie 2011

„Prin primul spectacol am creat o piață pentru cel de-al doilea” Interviu cu regizorul Ion-Ardeal Ieremia

După succesul spectacolului Aeroport de Ștefan Caraman, montat pe scena Sălii Studio 5 a Naționalului timișorean, regizorul Ion-Ardeal Ieremia aduce pe aceeași scenă continuarea poveștii printru-un spectacol pe un text al aceluiași autor. Sala de aşteptare-Aeroport 2 va intra în luminile rampei în premieră absolută marţi, 20 decembrie, de la ora 19. Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii: Claudia Ieremia, Romeo Ioan, Mălina Petre și Bogdan Spiridon. Ion-Ardeal Ieremia e dependent, ca regizor, de poveste. În spectacolele sale pune în prim plan personajele și evoluția poveștilor acestora, fiind mereu preocupat de inedit în spectacolul de teatru. O demonstrează spectacolele Fete de mătase artificială, Aeroport sau Orașul nostru, câteva dintre titlurile spectacolelor monate de Ion-Ardeal Ieremia la TNTm. Sala de aşteptare-Aeroport 2 prezintă continuitatea unei povești de dragoste a unor oameni, începută cu un an înainte. Ce-și mai pot spune? Cât mai e iubire şi cât frustrare? Să fie vorba de a doua şansă sau de trista oglindă a unei iubiri ratate? aceste întrebări constituie punctul de plecare pe care regizorul Ion-Ardeal Ieremia a construit spectacolul. Este „Sala de așteptare – Aeroport 2” continuarea poveştii din „Aeroport”? Da, este continuarea poveştii din Aeroport 1. Acțiunea în Aeroport 2 se petrece exact în același loc, un an mai târziu și cu aceleași personaje, plus altele. A existat o colaborare cu dramaturgul Ştefan Caraman în vederea acestui text vis-a-vis de cel anterior? Aeroport 2 era deja scrisă încă de când repetam la Aeroport 1, deci nu am nici o contribuție sau influență asupra autorului. Povestea continuă deci exact cum și-a imaginat-o dumnealui. Modificările în dramaturgie care apar în spectacol sunt opțiunea mea – care decurge din necesitățile ivite în timpul repetițiilor. De ce aţi ales să montaţi un al doilea spectacol ca şi finalitate sau completare a unui anterior? Fiindcă Aeroport 1 are succes… încă umple sala, la doi ani de la premieră și pentru că, prin primul spectacol am creat o piață pentru cel de-al doilea. De ce să pierdem atâția spectatori și să nu le oferim o continuare – surpriza? Aţi mai montat până acum genul acesta de spectacole care „se completează”? Am doar experiența serialului de televiziune… cred că acea experiență îmi oferă multe lucruri folositoare, dar nasul meu spune că în teatru lucrurile vor sta relativ diferit. S-ar putea să nu mai fie atât de importantă continuitatea poveștii, ci credibilitatea ei. Ce a însemnat pentru dvs. ca regizor această experienţă? Am lucrat foarte repede, ținând cont de uzanțe. Faptul că am reușit să-l termin în 17 zile mă umple de respect față de actori și echipa tehnică și îi felicit.

Articole Sala de Asteptare  

Fete de mătase artificială, Aeroport sau Ora ș ul nostru, câteva dintre titlurile spectacolelor monate de Ion-Ardeal Interviu cu regizorul I...

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you