Page 1

Pagini de cultura.ro Între operă şi… teatru, cu baritonul Cristian Rudic Publicat de Raul Bastean 27 Martie 2011

Cristian Rudic este, înainte de toate, un artist complet și complex. Absolvent al Facultății de Muzică din Timișoara, Cristian Rudic obține roluri importante ca bariton liric la ORT încă din facultate, după care își îmbogățește treptat repertoriul cu participări numeroase în concerte simfonice sau de muzică sacră. Colaborează și cu alte instituții importante la nivel internațional precum: Orchestra Europa Simphony (Austria), Teatrul Perez Galdos, Las Palmas (Spania), Filarmonica din Koln, Opera Nomori (Tokio) și altele. Din palmaresul acestuia privind spectacolele de la Opera timișoreană, în număr foarte mare, se numără: Germont din „Traviata” de G. Verdi, Don Giovanni din „Don Giovanni” de W.A. Mozart, Escamillo din „Carmen” de G. Bizet și multe altele. După o mulțime de spectacole de operă și operetă în care Cristian Rudic a interpretat cu mult șarm și profesionalism diverse roluri importante, acesta debutează în lumea teatrală timișoreană cu rolul Regizorului din cel mai recent spectacol al Teatrului Naţional Timişoara, „Orașul nostru” de Thornton Wilder în regia lui Ion Ardeal Ieremia. În acest spectacol baritonul timișorean interpretează rolul principal. Ce a însemnat pentru dvs. un rol atât de important într-un spectacol de teatru? O sarcină ca toate celelalte – răspundere grea, istovitoare, cu îndoielile de rigoare și cu răsplata generoasă ce a urmat. Doamne ajută! Să aruncăm o privire în viitor. În ce măsură experiența aceasta vă determină să acceptați și alte roluri în teatru? Va hotărî, ca întotdeauna până la urmă, Măria Sa – publicul… Har Domnului. În viitor nu aruncă nimeni priviri, doar speranțe și dorințe eventual… Cum ați reușit să vă împărțiți timpul între numeroasele spectacole ale Operei timișorene în care sunteți distribuit și acest spectacol? E până la urmă o problemă de organizare, jumătate din viață e organizare, nu? Am avut parte de înțelegere din partea Operei și a Naționalului… n-au fost probleme… Artiștii care circulă sunt întotdeauna în criză de timp dar, de cele mai multe ori, ajutați. Cât de ușor sau de greu v-a fost să interpretați personajul Regizorul pe care îl jucați în „Orașul nostru” comparativ cu un rol într-un spectacol de operă/operetă? Nimic nu e ușor pe scenă. Comparația nu-și are locul. Sigur că, din mers, a trebuit să mă adaptez unor obiceiuri nu foarte străine și nu foarte diferite de cele ale teatrului liric… asta nu a fost greu. Mai ales că am fost susținut de comportamentul sincer, cald și respectuos al teamului. Nu întotdeauna e așa când plonjezi într-un colectiv nou, acesta e un bonus. Care au fost diferențele pe care le-ați simțit în privința creării unui spectacol de teatru comparativ cu unul de operă?


Cântăreții secolului XXI nu mai sunt atât de îndepărtaţi de actorie, cum nici actorii secolului XXI nu mai sunt atât de îndepărtaţi de arta cântului. Asta nu înseamnă că trebuie să amestecăm peşte cu carne… Ceea ce vreau să subliniez este că îmi repugnă împărţirea în sertăraşe şi, astfel, disocierea artelor. Vorbim de actul sacru al spectacolului. Richard Wagner visa la spectacolul total în care toate artele îşi dau mâna pentru a servi procesul purificator al Katharsisului… şi nihil sub sole novum (nimic nou sub soare), în teatrul antic rostirea era incantată, se dansa, se foloseau costume, măşti, exista un Orchestron, un dirijor de cor, chiar machiaj… Poate am făcut un pas înspre dezideratul wagnerian, îmi place să cred asta. Replica dvs. preferată din acest spectacol? Nu am o frază preferată, de fiecare dată se revelează alte înţelesuri, îmi place foarte mult pasajul care descrie importanţa teatrului, e o pledoarie pentru artist… discretă şi directă… tipic Wilder.

http://www.paginidecultura.ro/2011/03/27/intre-opera-si-teatru-cu-baritonul-cristian-rudic/


Baritonul timisorean Cristian Rudic debuteaza in teatru

Vedetă a scenei lirice timişorene, baritonul Cristian Rudic va juca primul său rol de teatru într-un spectacol regizat de Ion Ardeal Ieremia. „Oraşul nostru”, de Thornton Wilder, spectacolul ale cărui repetiţii au loc chiar în această perioadă la Teatrul Naţional Timişoara, va avea premiera în cursul lunii martie. ,,Romancier şi dramaturg de referinţă al literaturii americane, Wilder trasează prin viaţa unui oraş pierdut în geografia şi în istoria nord-americană rute cu dus-întors între fantastic şi real, aglomerîndu-le cu personaje, cu relaţiile lor personale și sociale, o lume aflată în absolută criză existenţială, economică şi morală, o lume care seamănă izbitor cu a noastră”, precizează Codruţa Popov, secretar literar al TNT. Actorii Alina Reus, Romeo Ioan, Valentin Ivanciuc, Ana Maria Cojocaru, Adrian Jivan, Daniela Bostan, Alecu Reus, Benone Viziteu, Călin Stanciu jr., Mălina Manovici, Bogdan Spiridon, Cristian Szekeres, Paula Maria Frunzeti, Ioan Strugari, Ana-Maria Pandele, Nicolae Pârvulescu şi copiii Sabina Reus, David Popa și Filip Tatu alcătuiesc, alături de baritonul Operei timişorene, Cristian Rudic distribuţia spectacolului. Regizorul Ion Ardeal Ieremia a ales pentru a… construi „Oraşul nostru”, pe scena Naţionalului, o echipă de proiect care îi reuneşte pe scenografele Geta Medinski (decoruri) şi Stela Verebceanu (costume), muzicianul Horea Crișovan, video-designerul Marius Mateșan. Foto © fotosen.ro S.P.D.

http://www.tion.ro/baritonul-timisorean-cristian-rudic-debuteaza-in-teatru/news-2011012809594516


Oraşul regizorului. La maturitate de Doru Mareş, 18 august 2011

Ion-Ardeal Ieremia este un regizor din generaţia de mijloc, dotat cu o inteligenţă critică extremă, care i-a şi prelungit povestea de explorator al căilor de urmat sub înfăţişarea unui histrion costumat kafkian. Jaloanele de parcurs marchează momente de comunicare optimă cu texte semnate Vişniec, Caragiale, Caraman, Radu Paul Gheo etc. Recent însă, cred că regizorul şi-a atins nivelul de maturitate artistică montând la Naţionalul timişorean piesa americanului Thornton Wilder "Oraşul nostru", un spectacol simfonic lucrat cu douăzeci şi şapte de actori (între care patru copii) în sala fostului manej imperial. Rudă cu cimitirul de la Săpânţa, experimentând formule de alungare a urâtului şi de moarte şi de viaţă, "Oraşul nostru" e o poveste în toată puterea cuvântului, o însumare de poveşti întinse pe vreo trei decenii în imaginarul oraş Grover's Corner, de undeva de prin New Hampshire. Or, într-un spaţiu ficţional, nici personajele nu pot fi altfel, însă funcţia lor nu e transferul în fantastic, ci confirmarea concretului de zi cu zi al fiecărui membru al speciei, cu atât mai reprezentativ cu cât mai anonim, ca să zic aşa. Fiindcă: "Babilonul a avut cândva două milioane de locuitori şi tot ce ne-a rămas de la ei sunt numele regilor şi câteva copii după nişte acte de vânzare a unor sclavi. Şi totuşi, familiile acelea în fiecare seară se aşezau la cină, şi tatăl venea acasă de la lucru, şi fumul suia pe coşul casei. Ca aici..." Tocmai de aceea construcţia se alcătuieşte din frânturi de peliculă (o spune de câteva ori şi fundalul ca de film terminat, rupt). Nu mai puţin important e mediatorul. Regizorul i-a propus baritonului Cristian Rudic un rol în care nici vorbă să cânte, ci să fie unic "non-actor" (rolul se cheamă "Regizorul"), un soi de arhanghel civil, de Virgiliu prezentând relaxat, ca pe o glumă, (cum şi este) mozaicul de întâmplări din Grover's Corner, adică a tuturor, nu o comédie divină, ci una lumească. Sau, aşa-zicând, dintre lumi. Fiindcă poveştile spuse parţial sunt, de fapt, eşantioane de poveşti, trailere de posibile filme care au fost odată, iar actorii nu sunt din lumea asta (păi, chiar aşa!).


Sentimentul narativ se dezvoltă ca leac de frică tandru, glumeţ în bună măsură, înveliş necesar pentru a suporta amarul unor drame personale, pasionante şi pasionale, dar şi ca mod de întrebuinţare al şirului de lumi prin care e de trecut. Pentru realizarea optimă şi decorurile Getei Medinski şi costumele Stelei Verebceanu sunt concise, dar elocvente ("un pic de decor pentru cei care cred că trebuie să aibă şi aşa ceva şi nu vor să înţeleagă teatrul altfel"). Pentru asta, încă de la început, spaţiile sunt duble, iar gesturile în oglindă: în stânga, teritoriul familiei doctorului Gibbs, în dreapta, cel al familiei jurnalistului Webb. Între ele, strada mare, spaţiu de socializare iniţiatică. La fel va funcţiona şi cimitirul şi, în definitiv, chiar linia de demarcaţie actori - spectatori. "Înţelegeţi?", va întreba la un moment dat Regizorul cu o mică grimasă împăcată cu destinul fiecăruia dintre spaţiile sugerate şi dintre inevitabilele opacităţi. Fundalurile filmate susţin subtextul, de la carusel la farul de pe plajă, de la câmpul de maci roşii la noianul de stele, adevăraţii vecini cu sens ai fiecăruia. Ruperea de ritm a dricului triciclu, care funcţionează şi ca tonetă de îngheţată, şi ca altar de nuntă, cu tot alaiul său vesel, ca şi sicriul de aer infuzează o energie stranie pentru a suporta ambiguitatea al cărei sens se lămureşte cu răbdare, până în final. Pe parcursul a două ceasuri, exerciţiul propus de Ion-Ardeal Ieremia e plăcut şi profund, filosofic şi fatalist, colocvial şi captivant, bine cumpănit şi atent cernut, chiar dacă aparent cernit. Şi asta graţie actorilor care pricep exact necesitatea firescului, relaxării în transmiterea basmului despre Grover's Cornerul nostru cel de toate zilele. Merită citaţi cel puţin susţinătorii rolurilor esenţiale: Romeo Ioan ori Benone Viziteu, Ana Maria Cojocaru ori Alina Reus, Mălina Manovici ori Adrian Jivan, Alecu Reus ori Cristian Szekeres. http://www.romanialibera.ro/cultura/teatru/orasul-regizorului-la-maturitate-234591.html

Articole Orasul nostru  

Va hotărî, ca întotdeauna până la urmă, Măria Sa – publicul… Har Domnului. În viitor nu aruncă nimeni priviri, doar speranțe și dorințe even...