Page 1

LUNI, 12 IULIE 2010 17:48 SCRIS DE ANDRA JEBELEAN

Iaacovi şi Leidental – o nouă premieră la TNT Teatrul Naţional din Timişoara anunţă o nouă premieră, care va debuta miercuri, 14 iulie, în Studio 5, de la ora 19. Este vorba de piesa lui Hanoch Levin, „Iaacovi şi Leidental”, care spune povestea comică a unor oameni care încearcă din răsputeri să umple golul existenţial din vieţile lor secate de emoţie. Cei doi trec prin propria lor existenţă în mod absurd, secaţi de emoţie, dar încercând s-o provoace, să condimenteze cotidianul cu sens şi cu un simulacru de iubire. În caruselul care se naşte, ei găsesc de cuviinţă să se îndrăgostească de aceeaşi femeie care, la rândul ei, se află în căutarea marilor aspiraţii (artistice, pe cât posibil), căutare îngreunată de un prea teluric dos care-şi are propria existenţă şi propriul nume: „Popoumare”. Hanoch Levin (1943-1999) este unul dintre cei mai importanţi dramaturgi israelieni. Opera sa, impregnată în egală măsură de umor, spirit critic şi tristeţe are o anumită particularitate care l-a impus pe autor în galeria „clasicilor” teatrului contemporan universal. Piesele lui se joacă în teatrele din întreaga lume, numele lui fiind o marcă a calităţii şi un element important în succesul pe care spectacolele al căror autor este îl înregistrează fără excepţie. Hanoch Levin nu este doar un dramaturg prodigios - este autorul a 52 de texte pentru teatru – ci are în spate o excepţională carieră de regizor, scenarist, om de televiziune şi de radio, ba chiar şi de textier. Un personaj atipic, Hanoch Levin este autorul unei opere atipice, având rara calitate de a îngemăna cele mai deosebite forme teatrale – de la spectacolul de cabaret, la cele mai îndrăzneţe comedii sau tragedii contemporane. Spectacolul este regizat de Mihaela Lichiardopol, regizor al Teatrului Naţional Timişoara din 1995. Preocupată de teatrul contemporan, dar şi de spaţiul de întâlnire dintre diferite arte, în spectacolele Mihaelei Lichiardopol se pot regăsi filoane constante din artele vizuale, muzică, dans.

http://www.ziuadevest.ro/actualitate/11367-iaacovi-i-leidental--o-nou-premier-la-tnt.html


Iulie 2010 | Numărul 535

TEATRU. Etalonul Timişoara Autor: Doru MAREȘ

Teatrul Naţional din Timişoara a încheiat recent stagiunea 2009-2010 în stil evenimenţial, pe deplin meritat după un an în care a devenit tot mai evident o instituţie-pilot a genului. Lucru cu atît mai interesant în actualul context tulbure pînă la larmoaiant. În acest moment, compania timişoreană deţine o trupă bine pusă la punct, un repertoriu inteligent, trei spaţii de joc efectiv (ne mai aştepată surprize, fiţi siguri!) dintre care fostul manej imperial (Sala 2) pare a fi unicat în România (fostul spaţiu industrial al Teatrului „Radu Stanca“ din Sibiu este, dacă nu mă înşel, unicul termen de comparaţie, lipsindu-i însă încărcătura afectiv-istorică şi o anume eleganţă/tehnică nativ-imaginativă, ca să zic aşa) şi un festival (cel al Dramaturgiei Româneşti) cu vocaţie programatică. Ar fi o uitare a esenţialului să nu adaug echipa managerială condusă de directorul instituţiei, regizoarea Ada Lupu-Hausvater, din a cărei experienţă nu ar strica să se înveţe (cum dintotdeauna mi-a displăcut bocetul, fie el şi temă de studiu la cursurile de folclor, nu doar reacţie la imediatul administrativ-politic, prefer să mă solidarizez cu constatarea enervat-sastisită a Adei Lupu: „De ce-om fi începînd totul cu: Aaa, păi asta la noi nu se poate!...??“). Sigur că Naţionalul de pe malul Begăi nu trăieşte o serie neclintită de superlative. Dar trăieşte. Vreau să spun: îşi trăieşte viaţa normală de companie teatrală care face teatru, nu se face că face. În consecinţă, încheierea de stagiune, din plin vîrf canicular, a însemnat prezentarea ultimelor trei premiere în două zile de week-end: una interesantă la nivelul spaţiului de joc (Romeo şi Julieta în regia lui Rahim Burhan), una ca încercare în spectacolul de cameră (Iaacovi şi Leidental, regia Mihaela Lichiardopol) şi un exerciţiu sclipitor din panoplia lui Alexandru Dabija (În vizită).

Romeo şi Julieta în regia lui Rahim Burhan Numele lui Rahim Burhan, fondator al trupei Pralipe, găzduite de cincisprezece ani încoace de compania germană Theater an den Ruhr, ar fi fost suficient ca garant al unui spectacol cel puţin interesant. Nu a fost să fie aşa. Deşi spaţiul de joc este teribil de atractiv: parcul din faţa manejului imperial şi suportul inevitabil generator de emoţie al nopţii timişorene. De acelaşi aplomb imagistic beneficiază şi decorul Velicăi Panduru, conceput pe o axă cu trei perpendiculare, toate luminate din podea, la un capăt cu terasa luxuriantă a familiei Capulet, la celălalt cu orga acvatic-luminiscentă, laborator cromatic-alchimic pentru părintele Lorenzo (Ion Rizea). Din păcate, lucrurile cam aici se opresc. Regizorul pare a nu se fi decis unde să fixeze povestea (nici măcar regula unei ubicuităţi ideatice nu este acoperită) şi, prin


urmare, personajele nu reuşesc să se definească limpede, în pofida travaliului deosebit al actorilor (poate singurii care reuşesc să o facă să fie Cătălin Ursu – Romeo – şi Alecu Reus – Benvolio). Haloimăsul costumier şi timpii morţi dintre replici (artificiale, pe alocuri) au accentuat senzaţia de spectacol în construcţie, lipsit de suportul unei filozofii clare a direcţiei de scenă. Care să fie acoperirea inevitabilului accent german al lui Montague (Georg Peetz, actor, de altfel, de o reală forţă)? Dar motivaţia pantalonilor de piele ai Doicii (Alina Reus)? O fi alcoolică Lady Capulet (Ana Maria Cojocaru)? Nu e prea zgomotoasă sexualitatea celor doi adolescenţi în ograda unui Capulet (Romeo Ioan) care aduce mai mult a îmbogăţit de revoluţie decît a nobil veronez? De ce se dublează, uneori, anumite replici? Care să fie susţinerea absconsă a horei din final? Dar a tentativei archimboldiene de costume a carnavalului din casa Capulet? Cinstit vorbind, faţă de o asemenea investiţie imaginativă, simţeam nevoia mîinii de maestru a lui Alexander Hausvater pentru a nu rata coerenţa. Şi a unui traducător pe măsură (pînă unaalta, pentru Gianina Jinaru, Shakespeare rămîne o probă pentru care se cere încă mult antrenament). Mai atentă la parametrii propriului pariu, Mihaela Lichiardopol abordează excelentul text al lui Hanoch Levin (Iaacovi şi Leidental, în traducerea Adei Ichim) sub semnul unui carnaval trist în arena circului mundan al solitudinii. În atmosfera intimă de la bun început a Studioului 5, două singurătăţi masculine care îşi augmentează starea, mimînd comunicarea (David – Bogdan Spiridon şi Itamar – Călin Stanciu Jr.), caută ritmul (pentru nunţile necesare, era să zic, rememorînd secvenţa iniţială, foarte bine concepută, în care se utilizează tot soiul de instrumente de „percuţie“: ştampile, maşini de scris, tampoane de sugativă) de supravieţuire şi căile de acces către realizarea visului-soluţie al oricărui bărbat: femeia pe care „tu s-o strîngi de fund şi ea să filozofeze“. Itamar va şi descoperi oferta feminină, în persoana falsei pianiste Ruth (Sabina Bijan). Falsă în măsura în care a visa o ipostază a personalităţii, fie ea şi ratată, nu reprezintă chiar realitatea... Numai că, vorba glumei din inventarul psihanalitic, un cuplu e alcătuit din trei persoane, drept pentru care David nu rămîne deoparte, ci intră în rolul de David „Dar de Nuntă“ Leidental. Umorul special al lui Levin lasă de acum loc fanteziei regizorale şi abilităţii actoriceşti. Încetîncet, fiecare personaj îşi atinge, cum să spun, nivelul de incompetenţă relaţională, ratînd comunicarea, revenind la cenuşiul iniţial şi formal al solitudinii frustrante. Fără a pierde însă comicul spectacolului. Poate că unica eroare a Mihaelei Lichiardopol este explicitul exagerat al finalului. Povestea e prea rafinată şi limpede pentru a mai fi nevoie să i se susţină morala cu „degetele în ochi“, via dansul circului nostru de fiecare zi.

Unul dintre cele mai bune spectacole ale stagiunii Încununînd opera ultimei stagiuni la Timişoara, cu firescul care îl caracterizează în ultimii ani, chiar şi atunci cînd e vorba de sporturi extreme, Alexandru Dabija a adus în spaţiul Sălii 2 textul lui Roland Schimmelpfennig, În vizită, în traducerea lui Ciprian Marinescu. Sesizînd perfect intenţiile regizorale, dar şi provocările textuale, Helmut Stürmer propune o scenografie la fel de naturală, dar cu vocaţie de deschidere către planurile subtextului: living uriaş, căci totul e „la vedere“, hol de plan doi cu oglinzi masive şi drept parţial la disimulare, bucătărie în spatele unui ecran mat, care lasă loc jocurilor de umbre şi spre care important e să-ţi ajungă privirea (lucru, pînă la urmă, nu tocmai simplu). Dacă vreţi, un soi de dublare, prin schi-ţa locuinţei, a celor trei paliere ale psihicului fiecărui personaj, psihic pentru care, teoretic, ar fi fost suficient livingul, dar pentru a cărui decodare nu e rău să beneficiem fie de o atenţie dinamică, fie de ghidajul înlănţuirii replicilor, prin care fiece personaj de-vine un vesel-plictisit Virgiliu dantesc (păi, într-un sens, în Limbul Divinei Comédii te poţi simţi ca acasă!...). În definitiv, este vorba despre o poveste de iarnă, calmă, caldă, calină... numai că apele liniştite sînt adînci, iar misterele cotidianului nu sînt mai puţin formidabile decît ale nu ştiu cărui Eugène Sue (cîţi or fi apărut pînă azi...).


Călăuze prin labirint se vor dovedi toate personajele, cărora actorii le garantează o evoluţie aproape fără greşeală, fie că e vorba despre cuplul parental (Helmut – Damian Oancea, Edith – Victoria Suchici Codricel), despre cele două surori (Isabel – Mălina Manovici, Marietta – Claudia Ieremia), despre nepoată (Sonja – Alina Reus), despre fratele vitreg apărut de niciunde (Peter – Colin Buzoianu), ori despre episodicele Nadja (Mirela Puia) şi Profesoara (Irene Flamann Catalina). Fiindcă afară ninge în rafale (nu uitaţi nici o clipă semnul acvatic în interpretare lui psihanalitică!), în interior povestea revenirii de prin Americi a fiului neştiut (aici risipitor e mai degrabă tatăl) se desfăşoară într-un iureş dintre Eros şi Thanatos: Peter se va strădui să nu scape nimic din tot ce mişcă feminin prin casă, căci întoarcerea este un semn vital prin comparaţie cu vocaţia vînătorească a tatălui şi cu heraldica păsărilor împăiate, atrăgînd într-un vîrtej sexual toate femeile prezente, cu erotica aproape împăiată şi ea. Puşca făcînd ţăndări tabloul marital al părinţilor devine astfel, retroactiv, un instrument al aceleiaşi citiri a realităţii. Semne ale politicului ex-est-german, ale blestemului memoriei lagărelor naziste de exterminare, dar şi ale unor ruşi pentru care se pot face pasiuni, dar ale căror opere pot fi şi aruncate în zăpadă completează o noapte de iarnă „in white satin“, vorba celor de la Moody Blues, citaţi de Alexandru Dabija alături de o întreagă şi superbă paletă muzicală. Este, cred, unul dintre cele mai bune spectacole ale stagiunii româneşti, de o frumuseţe şi de un infinit în rafinament simţ al umorului, care chiar încununează efortul timişorenilor de a-şi dovedi dreptul la existenţă în vremuri tulburi. Cum, fie vorba-ntre noi, mereu au fost...

http://www.observatorcultural.ro/TEATRU.-Etalonul-Timisoara*articleID_24081-articles_details.html


Vin si eu.ro Teatru:"IAACOVI ŞI LEIDENTAL" - Timisoara Timis, Timisoara. Joi 15 Iulie 2010 19:00 Teatrul National Timisoara, Sala Studio 5 Categorii: Spectacole si Filme Teatru:"IAACOVI ŞI LEIDENTAL" Povestea Iaacovi şi Leidental este povestea comică a unor oameni care încearcă din răsputeri să umple golul existenţial din vieţile lor secate de emoţie. Cei doi trec prin propria lor existenţă în mod absurd, secaţi de emoţie, dar încercînd s-o provoace, să condimenteze cotidianul cu sens şi cu un simulacru de iubire. În caruselul care se naşte, ei găsesc de cuvinţă să se îndrăgostească de aceeaşi femeie care, la rîndul ei, se află în căutarea marilor aspiraţii (artistice, pe cît posibil), căutare îngreunată de un prea teluric dos care-şi are propria existenţă şi propriul nume: „Popoumare”.

Autorul Hanoch Levin (1943-1999) este unul dintre cei mai importanţi dramaturgi israelieni. Opera sa, impregnată în egală măsură de umor, spirit critic şi tristeţe are o anumită particularitate care l-a impus pe autor în galeria „clasicilor” teatrului contemporan universal. Piesele lui se joacă în teatrele din întreaga lume, numele lui fiind o marcă a calităţii şi un element important în succesul pe care spectacolele al căror autor este îl înregistrează fără excepţie.Hanoch Levin nu este doar un dramaturg prodigios - este autorul a 52 de texte pentru teatru – ci are în spate o excepţională carieră de regizor, scenarist, om de televiziune şi de radio, ba chiar şi de textier. Un personaj atipic, Hanoch Levin este autorul unei opere atipice, avînd rara calitate de a îngemăna cele mai deosebtie forme teatrale – de la spectacolul de cabaret, la cele mai îndrăzneţe comedii sau tragedii contemporane.

Regizorul Mihaela Lichiardopol este regizor al Teatrului Naţional Timişoara din 1995. Preocupată de teatrul contemporan, dar şi de spaţiul de întîlnire dintre diferite arte, în spectacolele Mihaelei Lichiardopol se pot regăsi filoane constante din artele vizuale, muzică, dans. Dezvoltată într-o altă direcţie, această preocupare pentru spectacole care exploatează sincretismul artelor a dus la adaptări din literatura românească şi universală. Dintre prezenţele Mihaelei Lichiardopol pe scena Teatrului Naţional Timişoara amintim spectacole ca Soarele în muşuroi de Antonio Gala, Femeia în roşu după Mircea Nedelciu, Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş, Diavolul şi domnişoara Prym după Paulo Coelho, Eu cînd vreau să fluier, fluier de Andreea Vălean, Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără moarte după Petre Ispirescu etc.Mai multe detalii la: http://www.tntimisoara.com


Iaacovi şi Leidental – o nouă premieră la TNT Teatrul Naţional din Timişoara anunţă o nouă premieră, care va debuta miercuri, 14 iulie, în Studio 5, de la ora 19. Este vorba de piesa lui Hanoch Levin, „Iaacovi şi Leidental”, care spune povestea comică a unor oameni care încearcă din răsputeri să umple golul existenţial din vieţile lor secate de emoţie. Cei doi trec prin propria lor existenţă în mod absurd, secaţi de emoţie, dar încercând s-o provoace, să condimenteze cotidianul cu sens şi cu un simulacru de iubire. În caruselul care se naşte, ei găsesc de cuviinţă să se îndrăgostească de aceeaşi femeie care, la rândul ei, se află în căutarea marilor aspiraţii (artistice, pe cât posibil), căutare îngreunată de un prea teluric dos care-şi are propria existenţă şi propriul nume: „Popoumare”. Hanoch Levin (1943-1999) este unul dintre cei mai importanţi dramaturgi israelieni. Opera sa, impregnată în egală măsură de umor, spirit critic şi tristeţe are o anumită particularitate care l-a impus pe autor în galeria „clasicilor” teatrului contemporan universal. Piesele lui se joacă în teatrele din întreaga lume, numele lui fiind o marcă a calităţii şi un element important în succesul pe care spectacolele al căror autor este îl înregistrează fără excepţie. Hanoch Levin nu este doar un dramaturg prodigios - este autorul a 52 de texte pentru teatru – ci are în spate o excepţională carieră de regizor, scenarist, om de televiziune şi de radio, ba chiar şi de textier. Un personaj atipic, Hanoch Levin este autorul unei opere atipice, având rara calitate de a îngemăna cele mai deosebite forme teatrale – de la spectacolul de cabaret, la cele mai îndrăzneţe comedii sau tragedii contemporane. Spectacolul este regizat de Mihaela Lichiardopol, regizor al Teatrului Naţional Timişoara din 1995. Preocupată de teatrul contemporan, dar şi de spaţiul de întâlnire dintre diferite arte, în spectacolele Mihaelei Lichiardopol se pot regăsi filoane constante din artele vizuale, muzică, dans.


Radio România Cultural Premieră la Teatrul Naţional din Timişoara

În data de 14 iulie 2010 are loc o premieră la Teatrul Naţional din Timişoara, în regia Mihaelei Lichiardopol. Iaacovi şi Leidental este povestea comică a unor oameni care încearcă din răsputeri să umple golul existenţial din vieţile lor secate de emoţie. Cei doi trec prin propria lor existenţă în mod absurd, secaţi de emoţie, dar încercând s-o provoace, să condimenteze cotidianul cu sens şi cu un simulacru de iubire. În caruselul care se naşte, ei găsesc de cuviinţă să se îndrăgostească de aceeaşi femeie care, la rândul ei, se află în căutarea marilor aspiraţii (artistice, pe cât posibil), căutare îngreunată de un prea teluric dos care-şi are propria existenţă şi propriul nume: "Popoumare". Hanoch Levin (1943-1999) este unul dintre cei mai importanţi dramaturgi israelieni. Opera sa, impregnată în egală măsură de umor, spirit critic şi tristeţe are o anumită particularitate care l-a impus pe autor în galeria "clasicilor" teatrului contemporan universal. Mihaela Lichiardopol este regizor al Teatrului Naţional Timişoara din 1995. Preocupată de teatrul contemporan, dar şi de spaţiul de întâlnire dintre diferite arte, în spectacolele Mihaelei Lichiardopol se pot regăsi filoane constante din artele vizuale, muzică, dans. Raluca Rădulescu ne prezintă următorul interviu cu regizoarea.


JOI, 16 IUNIE 2011 15:14 RAUL BASTEAN

"Iaacovi si Leidental" isi spun din nou povestea de viata la TNT "Iaacovi și Leidental". Așa se intitulează spectacolul pe care Teatrul Național "Mihai Eminescu" din Timișoara îl readuce în fața publicului în seara zilei de joi, 16 iunie de la ora 19. Spectacolul ce poartă semnătura regizorală a Mihaelei Lichiardopol va avea loc pe scena Sălii Studio 5 a TNTm. Cu scenografia spectacolului semnată de Geta Medinski și pe mișcarea scenică realizată de Liana Iancu vor evolua actorii: Bogdan Spiridon, Călin Stanciu Jr. și Sabina Bijan. Text fondator, "Iaacovi și Leidental" inaugurează era personajelor "leviniene", oameni obișnuiți confruntați cu incapacitatea de a-și urma speranțele și dorințele. Împinși de o voință feroce de a cuceri lumea, personajele lui Hanoch Levin se aruncă în viață cu capul înainte, în speranța că vor realiza marea promisiune pe care viitorul, cel puțin așa cred ei, le-o rezervă, dar bat în retragere în momentul în care înțeleg că prezentul, cotidianul, nu vor fi niciodată la înălțimea speranțelor lor. Dezamăgiți, se agață de himere, într-o tentativă disperată de a găsi fericirea. Hanoch Levin ne invită la recunoașterea fiecăruia dintre noi în personajele sale, să iubim umanitatea, visul, slăbiciunea și lașitatea care există în ele, care există în noi toți. Așa sună descrierea spectacolului făcută de reprezentanții teatrului. "Iaacovi și Leidental" – un spectacol tragic și comic despre adevărurile esențiale ale vieții și despre lumea în care trăim. Biletele se găsesc la Agenția de Bilete din cadrul TNTm.

http://www.ziarultimisoara.com/the-news/1780-qiaacovi-si-leidentalq-isi-spun-din-nou-povestea-deviata-la-tnt.html


Teatrul azi nr. 9 – 10/2010 Mircea Morariu Urmaşii lui Vladmir şi Estragon... Sătui să îl tot aştepte pe Godot şi parcă plictisiţi unul de altul, crezând că viaţa ar putea fi altfel dacă s-ar despărţi şi ar încerca să o trăiască pe cont propriu, Vladimir şi Estragon se gândesc, la un moment dat, să îşi vadă fiecare de drumul său. Nici creatorul lor, Samuel Beckett, nici ei nu au inima să o facă, după cum bine ştim, cei doi continuă aşteptarea împreună, sperând totuşi că domnul Godot îşi va ţine promisiunea şi nu va veni mâine. Alta e situaţia lui Iaacovi şi Leidental, eroii piesei omonime scrise de Hanoch Levin. Pe Itamar Iaacovi îl apucă amocul, simte că îl cheamă viaţa şi ia decizia să îşi abandoneze prietenul, pe David Leidental. Îşi propune să trăiască independent, să se îndrăgostească, să se căsătorească, să îl înlăture din orice proiect de viaţă pe cel pe care până atunci îi fusese mai apropiat ca nimeni altul. O cunoaşte pe Ruth Sahaş, domnişoara cu popoul mare şi vagi aspiraţii artistice, care îi spune că ar fi pianistă şi care, la rândul ei, simte chemarea vieţii. Lui Iaacovi nu-i sunt necesare prea mari eforturi să o cucerească tocmai fiindcă femeia exact asta aştepta (pe lângă o cafea şi o felie de tort, oferite de noul cutezant), mai greu e să se convingă că o şi iubeşte. Încă şi mai greu îi e lui Iaacovi să se debaraseze de prietenul de până mai ieri, David Leidental. Care s-a cam lipit de el ca marca de scrisoare, care e convins că o fată mai găseşti, dar un prieten greu, care îi urmăreşte peste tot. La cafenea, în oraş, ba chiar ajunge să se ofere pe sine drept cadou de nuntă. Ceva însă nu merge în povestea dintre Iaacovi şi femeia grasă şi artistă şi, pe neaşteptate, tânărul căsătorit dar încă fără bebei i se face dor de partidele de domino şi de ceaiul băut cu vechiul prieten. Încercarea lui de a prinde viaţa din urmă, de a-şi da iluzia că există eşuează. De fapt, cei trei sunt asemenea celor mai mulţi dintre noi. Nişte simpli trecători într-o lume anodină, personaje oarecare pe complexa scenă a vieţii, insignifianţi asemenea unor clovni trişti. Hanoch Levin a scris o piesă care e numai aparent o comedioară, condimentată cu umor evreiesc de bună calitate. Iaacovi şi Leidental e o fabulă, iar fabula e, o ştim de la marele La Fontaine, une comédie en cent actes divers et dont la scéne est l`Univers. Din aceste sute de acte, Levin a surprins şi concentrat vreo câteva şi ele se găsesc în piesa publicată în volumul consacrat Dramaturgilor israelieni contemporani de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” şi de revista Teatrul azi. Piesa, bine tradusă de Ana-Maria Ichim, a interesat-o pe regizoarea Mihaela Lichiardopol care a înscenat-o la Sala Studio a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara. Poate dornică să facă piesa mai accesibilă, mai populară, mai veselă, Mihaela Lichiardopol s-a gândit să o condimenteze cu cântece, drept pentru care a făcut apel la compozitorii Almasi Gabriel şi Adrian Mardan. Aceştia au creat o seamă de melodii plăcute auzului, pe care le cântă bine actorii Bogdan Spiridon (Daniel Leidental) şi Călin Stanciu jr. (Itamar Iaacovi), ambii la început de meserie, şi chiar foarte bine Sabina Bijan (Ruth Sahaş), actriţă cu un plus de experienţă. Cei trei evoluează satisfăcător, uneori chiar bine, şi atunci când e vorba despre teatrul dramatic propriu-zis. Loc de mai bine ar fi fost şi încă destul, cu câteva condiţii. În primul rând, cred că era necesar ca regizoarea să aibă grijă să mai strângă povestea care capătă lungimi ce ajung să îi diminueze interesul. În al doilea rând, e limpede că cele trei personaje sunt nişte bieţi clovni fără să ştie asta. În consecinţă, socotesc de prisos decizia Mihaelei Gaita Lichiardopol de a ni-i arăta, în partea finală a montării, în costume şi cu accesorii specifice. Rostirea e prea apăsată, prea desfăcută, cum se zice, parcă prea înclinată să recurgă la invizibile creioane roşii spre a sublinia replicilie socotite esenţiale. Unde mai pui că e gravată de multe, mult prea multe reminiscenţe din graiul neaoş bănăţean.

Teatrul azi nr. 11 – 12/2010


Ion Jurca Rovina

Joc burlesc de-a fericirea

„Dragoste la prima vedere”, zice Mihaela Lichiardopol că s-a întâmplat când a parcurs textul lui Hanoch Levin, Iaacovi şi Leidental. O cred pentru că, fără a fi citit încă această mărturisire din caietulprogram, în timpul spectacolului ei, vizionat la Studio 5, am avut realmente impresia că regizoarea se află cumva anume printre actori, în jocul lor energic, acrobatic nu doar în mişcări, ci şi în stările transmise pe chipurile lor vopsite şi transfigurate în măşti clovneşti. Adică, în spiritul ludic care infuzează acţiunea, expresia ei onirică. Un joc între dramatic şi comic, între vis şi realitate, între iluzie şi deziluzie. Miza pe cae o propune subiectul este căutarea fericirii. Drept care Itmar Iaacovi se leapădă de propriul prieten şi, după o confruntare verbală, îl părăseşte. Ce poate fi această fericire pentru un tânăr bărbat decât femeia visată? Ceea ce Iaacovi şi întâlneşte. Pe un ecran din fundal apare imaginea în negativ a unui prototip de femeie carnală, cu sâni mari şi partea dorsală supradimensionată, ca o momeală, iar cu mâinile manevrează o plasă. În care se va prinde tânărul în căutarea fericirii, odată ce apare sirenica arătare în realitate. Impresionantă carnal, femeia se anunţă a fi şi spiritualizată, în calitatea ei de pianistă care aude cu predilecţie sunete. Text şi spectacol funambulesc (ce înveseleşte spectatorii, prin excelenţă, tineri). Ne aflăm în oniric, dar şi în grotesc, o deturnare a sentimentului spre autoironie. În ţintă se află, desigur, fericirea. Jocul acesta dublu e foarte expresiv, profesional, făcut de interpreţi, parcă manipulaţi ca nişte marionete. Călin Satnciu jr. Se contopeşte cu personajul său, Itmar Iaacovi, până la disoluţie din plan real, iar Sabina Bijan întreţine energia senzualităţii ca pe o vrajă pentru Ruth Şahaş, apelând la efecte scenice, la mobilitatea în mişcare şi expresivitatea exprimării. O întruchipare parodică remarcabilă. Apare în triunghi prietenul însingurat, David Leidental, care, în disperare, li se oferă cadou de nuntă, ca un fel de sclav cu sufletul, dar şi cu pofte, după cum se va vedea. Tânărul actor Bogdan Spiridon are de purtat nu doar geamantanul de care nu se mai desparte, ci şi povara umilinţei lui David. Triunghiul acesta amplificăburlescul, iar jocul fericirii se încheie în nefericire. Toţi trei se trezesc din vis singuri, privindu-şi fiecare chipul caricatural, deformat, în propria oglindă. Demachiaţi, reali, fiecare se aşează pe geamantanul său. Regizoarea propune însă un final tonic, un nou început. După un râs eliberator, cei trei se regăsesc, îşi montează nasuri de clovni şi îşi continuă jocul în acest comic, funambulesc cu chipuri vesele. Şi cu riscul acrobatic, saltul de sub cupola circului – metafora saltului în viaţă - , sugerată schematic în ultima scenă. Un text convertit într-o poveste rostită prin cuvânt şi imagine, cu contribuţia expresiv plastică a scenografei Geta Medinschi. Mişcarea atât de importantă se află sub îndrumarea coregrafei Liana Iancu. Am văzut spectacolul Teatrului Naţional din Timişoara în septembrie, relativ, alături de celelalte, pentru montările ce se fac la sala Studio 5.

articole Iaacovi si Leidental  

LUNI, 12 IULIE 2010 17:48 SCRIS DE ANDRA JEBELEAN http://www.ziuadevest.ro/actualitate/11367-iaacovi-i-leidental--o-nou-premier-la-tnt.html

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you