Page 1

Miercuri, 24 02 2010, 18:50

Simona Donici

Compania franco-maghiară Pal Frenak, în premieră la Timişoara Spectacolul de dans contemporan InTime va încheia Festivalul Dramaturgiei Româneşti "InTime", o producţie a prestigioasei companii de dans franco-maghiare "Pal Frenak" va fi momentul culminant al Festivalul Dramaturgiei Româneşti în 2010.

Cea de-a XV-a ediţie a festivalului timişorean se va desfăşura în perioada 10-17 aprilie şi "va cuprinde mai multe secţiuni, astfel încât spectatorii săi să poată opta între teatrul pe text românesc contemporan, spectacole de teatru-dans, concerte, spectacole-lectura, work-shopuri, dezbateri etc", anunţă Codruţa Popov, secretar literar al Teatrului Naţional Timişoara. Dansatorii companiei Pal Frenak vor fi protagoniştii spectacolului de gală care va închide festivalul, în 17 aprilie. După un deceniu de carierăa artistică în Franţa, dansatorul şi coregraful maghiar Pal Frenak a revenit în Ungaria şi a fondat în 1998 compania care îi poartă numele şi îşi desfăşoară activitatea deopotrivă la Paris şi în Budapesta. Spectacolele companiei sale sunt, în mare măsură, axate pe exploarea relaţiilor interumane, propunând concepte inovative în dansul contemporan. Spectacolul "InTime" a avut premiera în august 2008.


Duminică, 21 Februarie 2010 20:53 Andra Jebelean

Festivalul Dramaturgiei Româneşti, la ediţia a XV-a Ediţia a XV-a a Festivalului Dramaturgiei Româneşti vine la Timişoara odată cu primăvara, între 10 şi 17 aprilie. „Ediţia din 2010 a Festivalului se concentrează asupra dramaturgiei româneşti de ultimă oră, şi, în egală măsură, asupra întâlnirii tuturor artelor sub semnul teatralităţii lor. Festivalul va cuprinde mai multe secţiuni, astfel încât spectatorii săi să poată opta între teatrul pe text românesc contemporan, spectacole de teatru-dans, concerte, spectacole-lectură, work-shop-uri, dezbateri etc.”, spune Codruţa Popov, secretar literar TNTm. Momentul culminant al conceptului de întâlnire a artelor va fi asigurat de spectacolul cu o carieră europeană celebră, „InTime”, o producţie a prestigioasei companii de dans franco-maghiare „Pal Frenak”. Acest spectacol de gală va închide Festivalul de teatru de la Timişoara, sâmbătă, 17 aprilie. De asemenea, festivalul va reuni spectacole româneşti şi din străinătate, într-un perfect dialog artistic. „Festivalul de teatru intenţionează să „ocupe” Timişoara şi să o transforme într-o mare, frumoasă şi primăvăratică sală de spectacol. Teatrul, muzica, dansul, artele vizuale vor fi ambasadorii speranţei, pe de-o parte, dar şi ai spiritului civic al acestui oraş, pe de altă parte, astfel încât Teatrului Naţional să valorifice pe deplin detenta europeană pe care a imprimat-o tuturor acţiunilor sale din ultimii ani”, mai spune Codruţa Popov.

PORT.ro > Festivaluri (Naţional) > Festivalul Dramaturgiei Româneşti Ediţia a XV-a Festivalul Dramaturgiei Româneşti Timişoara - (10 aprilie 2010 - 17 aprilie 2010) Web: www.tntimisoara.com/festival.html Ediţia 2010 a FDR se concentrează asupra dramaturgiei româneşti de ultimă oră, şi, în egală măsură, asupra întâlnirii tuturor artelor sub semnul teatralităţii lor. Astfel, Festivalul cuprinde mai multe secţiuni, astfel încât spectatorii săi să poată opta între teatrul pe text românesc contemporan, spectacole de teatru-dans, concerte, spectacole-lectură, ateliere, dezbateri etc. Ca moment culminant al acestui concept de întâlnire a artelor, publicului îi este oferit un spectacol cu o carieră europeană celebră, "InTime", o producţie a prestigioasei companii de dans franco-maghiare "Pal Frenak". Acest spectacol de gală închide Festivalul de teatru de la Timişoara. De asemenea, festivalul reuneşte spectacole româneşti şi din străinătate, întrun perfect dialog artistic. Festivalul de teatru intenţionează să "ocupe" Timişoara şi să o transforme într-o mare, frumoasă şi primăvăratică sală de spectacol. Teatrul, muzica, dansul, artele vizuale sunt ambasadorii speranţei, pe de-o parte, dar şi ai spiritului civic al acestui oraş, pe de altă parte, astfel încât Teatrului Naţional să valorifice pe deplin detenta europeană pe care a imprimat-o tuturor acţiunilor sale din ultimii ani.


LUNI, 21 SEPTEMBRIE 2009 18:45 LAURENŢIU NISTORESCU

Criza amână Festivalul Dramaturgiei Româneşti pentru perioada 10 - 17 aprilie 2010 Cea de-a doua manifestare a dramaturgiei româneşti, după Festivalul Naţional al Dramaturgiei din Capitală şi singura care pune pe primul plan, fără a-i repudia pe clasici, creativitatea contemporană, Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara ar fi trebuit să sărbătorească, în perioada 3 - 11 octombrie, cea de-a XV-a ediţie. Cum, din nefericire (dar deloc surprinzător), primul lucru care este sacrificat în vremuri de criză este actul cultural, mult-aşteptatul eveniment nu va mai avea loc la data şi în formatul pregătit - însă , ne asigură Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" printr-un comunicat dat publicităţii astăzi, nici nu va fi trecut la capitolul "înfrângeri". De altfel, echipa TNT nu are nici un motiv să se resemneze, spunem noi, cu atât mai mult cu cât în cele douăsprezece luni de recesiune deja scurse, a repurtat mai multe victorii de palmares: introducerea în circuitul cultural al metropolei a Sălii TNT 2 (fostul manej imperial), includerea Naţionalului timişorean în stagiunea 2008/2009 a Teatrului Odeon din Paris, participarea la Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra (cu deja celebra piesă "Boala familiei M" de Fausto Paravidino) sau accederea în uneori prea exclusivista selecţie a Festivalului Naţional de Teatru, în care dramaturgia timişoreană va promova o viziune contemporan-autohtonă a unui text clasic universal: "Poveste de iarnă" de William Shakespeare. Încurajaţi de aceste succese, precum şi de finalizarea unor noi proiecte culturale de anvergură, pe punctul de a fi prezentate publicului timişorean (printre care se numără deschiderea oficială a Sălii Fabric, plasată în fosta sinagogă desacralizată din Piaţa Traian, cu premierele "Romeo şi Julieta" de W. Shakespeare şi "Revizorul" lui Gogol), trupa TNT este decisă să nu abandoneze epopeea Festivalului Dramaturgiei Româneşti, pe care-l promite pentru primăvară, în perioada 10 - 17 aprilie 2010, la pachet cu cea de-a patra ediţie a concursului de dramaturgie românească.


Marţi, 17 Noiembrie 2009

Concursul Naţional de Dramaturgie şi-a desemnat câştigătorii Georgeta Petrovici

„Viaţă Lights sau Moarte fără filtru”, de Adrian Ursu este piesa câştigătoare a celei de-a patra ediţii a Concursului Naţional de Dramaturgie, organizat de Teatrul Naţional din Timişoara. Cele 60 de piese care au întrunit condiţiile de înscriere în concurs au fost citite şi analizate de un juriu format din preşedintele juriului, teatrologul Dan-Marius Zarafescu, criticii de teatru Cristina Modreanu, Anca Rotescu, Doru Mareş şi Ioan Cocora şi consultanţii artistici ai Teatrului Naţional, Ştefan Iordănescu şi Mariana Voicu. Câştigătoare a fost desemnată piesa „Viaţă Lights sau Moarte fără filtru”, de Adrian Ursu, din Bucureşti. „Piesa va fi publicată şi montată la Teatrul Naţional Timişoara până la următoarea ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti, care va avea loc la între 10 şi 17 aprilie 2010”, afirmă directorul instituţiei, Alexandra Hausvater. Argumentul juriului pentru alegerea piesei câştigătoare a fost că, deşi are numai două personaje, aceasta reuşeşte să ofere un tablou complex al lumii interlope. „Atât monologurile, cât şi dialogurile sunt scrise bine, autentice, fără exagerări inutile. Autorul e un bun cunoscător al mediului publicitar, precum şi al psihologiei celor care intră în plasa unui tip de existenţă denumit aici „light” – toţi acei tineri care au ambiţia de a-şi exprima „creativitatea” fără să fie siguri că au potenţial pentru aşa ceva. O subclasă destul de numeroasă de fiinţe „cool”, care copiază un fel de a trăi şi de a fi în lume lipsit de consistenţă, perpetuându-l numai pentru a-şi salva imaginea în ochii celor la fel ca ei. Piesa are un potenţial public ce se poate recunoaşte în ea, precum şi un discurs coerent, plecând de la o tematică de actualitate”, a concluzionat juriul de la Timişoara.


Joi, 01 04 2010, 14:42

Plasticidul de la Timişoara Simona Donici

A cincisprezecea ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti se va desfăşura în perioada 10-17 aprilie sub genericul Plasticid. Festivalul se va "concentra pe dramaturgie românească de ultimă oră", precizează Codruţa Popov, secretarul literar al Teatrului Naţional Timişoara. Piesele alese de noul selecţioner al festivalului, Mihaela Michailov, pentru principala sectiune a FDR, Focus, sunt: "5 minute miraculoase la Piatra Neamţ", de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu, producţie a Teatrului Tineretului Piatra Neamţ; "20/20", spectacol de Gianina Cărbunariu, producţie Yorick Studio Târgu Mureş; "Acasă la tata", de Mimi Brănescu, regia Alexandru Dabija, Teatrul Act Bucureşti; "Dansez pentru nimeni", de Ştefan Caraman, regia Ştefan Iordănescu, Teatrul Ioan Slavici Arad; "Dumnezeul de a doua zi", de Mimi Brănescu, regia Claudiu Goga, Teatrul Act Bucureşti; "În container", de Constantin Cheianu, regia Cristian Ban, Teatrul Odeon; "Romania! Te Pup", de Bogdan Georgescu, regia David Schwartz, Teatrul Naţional Iaşi; "Stop the tempo", de Gianina Cărbunariu, regia Sebestyen Aba, Yorick Studio; "Supermarket", un spectacol de Theo Herghelegiu, Club La Scena; "Miro: aceasta este culoarea visurilor mele", de Şerban Foarţă, regia Horaţiu Mihaiu, Teatrul Tony Bulandra Târgovişte.

Secţiunea Suporter include alte patru spectacole pe texte româneşti contemporane: "Aeroport", de Ştefan Caraman, în regia lui Ion Ardeal Ieremia, "Cum traversează Barbie criza mondială", de Mihaela Michailov, regia Alexandra Badea, "Bye, bye America", de Carmen Dominte, regia Cristian Ban, "Viaţă lights, moarte fără filtru", de Andrei Ursu, regia Felix Crainicu. Directorul de scenă Victor Ioan Frunză este autorul unicului spectacol al secţiunii Clasic: "Identităţi. (Şapte piese scurte)" de Dumitru Solomon, producţie a Teatrului Maria Filotti din Brăila. Trei spectacole de teatru-dans reprezintă secţiunea Intersecţii: "Remember", de Mateiu Caragiale", regie şi coregrafie Răzvan Mazilu, TNT; "Depeche/Dance", coregraf Massimo Gerardi, Odeon; "InTime", coregrafia Pal Frenak, Paris/Budapesta.


Marti 20 aprilie 2010

de Maria Sarbu Dramaturgia nouă, la loc de cinste Organizat an de an la începutul lunii octombrie de Teatrul Naţional din Timişoara, Festivalul dramaturgiei româneşti a schimbat anotimpul. Va avea loc primăvara. În 2009, manifestarea nu s-a desfăşurat, astfel ediţia a XV-a a fost programată în perioada 10-17 aprilie. Directorul Naţionalului timişorean, Ada Hausvater (Lupu), a spus pentru Jurnalul Naţional de ce a fost schimbată perioada festivalului devenit o tradiţie: acest eveniment se adresează în primul rând unui segment de public tânăr, fiind vorba de dramaturgie contemporană, de ultimă oră. Un astfel de public este format în cea mai mare parte din studenţi, or în octombrie aceştia abia încep şcoala, fiind preocupaţi de cărţi, de cazare, de adaptare la noile condiţii de viaţă. Şi atunci nu prea le arde de teatru. Şi publicul mai în vârstă este preocupat de probleme legate de şcoală în aceeaşi perioadă, dacă este vorba de părinţi ai căror copii sunt elevi. Apoi, se doreşte dezvoltarea dimensiunii stradale a festivalului, or pentru acest lucru primăvara e mai bine decât toamna, spune directoarea. Schimbarea perioadei coincide şi cu numirea noului selecţioner al spectacolelor din program - Mihaela Michailov. Actuala ediţie, numită "Plasticid", e structurată pe patru secţiuni: Focus (secţiunea principală, dramaturgie românească de ultimă oră), Suporter (producţii timişorene pe texte româneşti contemporane), Clasic (teatrul secolului al XX-lea) şi Intersecţii (spectacole de teatru-dans). Nu vor lipsi, între altele, diverse dezbateri, concerte, lansări de carte sau ateliere.. Textele montate şi programate în festival au fost scrise de Peca Ştefan, Gianina Cărbunariu, Mimi Brănescu, Ştefan Caraman, Constantin Cheianu, Bogdan Georgescu, Theo Herghelegiu, Şerban Foarţă, Mihaela Michailov, Carmen Dominte, Andrei Ursu. Există şi un "clasic" - Dumitru Solomon. Producţiile scenice aparţin atât unor teatre de stat, cât şi unor companii independente, din Bucureşti şi din ţară. Realitatea, în teatru de Maria Sarbu 12/04/2010 La Timişoara se desfăşoară Festivalul dramaturgiei româneşti, ediţia a XV-a. Organizatorul evenimentului - Teatrul Naţional, sprijinit de Ministerul Culturii - pune în lumină, de această dată, scrierile dramatice care reflectă starea reală a societăţii româneşti de astăzi. Deschiderea Festivalului a avut loc sâmbătă seară, la Sala Mare a Naţionalului timişorean, cu o producţie de referinţă a teatrului-gazdă, "Remember", creaţie regizată şi coregrafiată de Răzvan Mazilu. În acest spectacol "narcisist", artistul îl are partener de scenă pe actorul Ion Rizea. Deşi textul aparţine unui clasic, Mateiu I. Caragiale, el pare foarte contemporan. Totuşi, spectacolul a fost inclus în secţiunea "Intersecţii" şi nu în cea oficială "Focus", care vizează cotidianul în scriitura dramatică. În aceeaşi seară, dar în alt spaţiu, în "Sala 2" a Teatrului Naţional, deschisă de curând în clădirea care a fost cândva manej imperial, s-a jucat spectacolul Teatrului Act, "Acasă la tata" de Mimi Brănescu. E o temă la zi. Reprezentaţia a fost un succes, iar unii dintre spectatori, impresionaţi de jocul actorilor, au rămas, chiar dacă era oră târzie, la o discuţie cu regizorul Alexandru Dabija şi cu echipa de interpreţi: Marcel Iureş, Gavril Pătru, Gabriela Popescu, Şerban Pavlu, Ada Simionică, Mihaela Sârbu, Constantin Drăgănescu. Duminică, dramaturgi, scriitori şi cronicari au dezbătut tema dată în acest an Festivalului: "Plasticid". Cuvântul vine de la ideea că majoritatea pieselor scrise astăzi, în special de tineri, reflectă lumea noastră care se sufocă, de parcă ar avea o pungă de plastic pe cap. De aici poate şi limbajul dur al unor texte contemporane.


FESTIVALUL DRAMATURGIEI ROMÂNEŞTI de Maria Sarbu 13/04/2010 Opt zile cu aproape 20 de spectacole montate pe texte româneşti. Este cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti, organizat de Teatrul Naţional din Timişoara în perioada 10-17 aprilie. Un festival cu spectacole montate numai pe texte româneşti întotdeauna este în atenţia oamenilor de teatru, pe care îi interesează atât piesa scrisă, cât şi produsul final, adică spectacolul care ajunge la public. Sunt întotdeauna iniţiate discuţii la care se abordează dramaturgia de astăzi. De multe ori, unii declară că aceasta nu există, iar autorii le ripostează că ei nu citesc textele nou-apărute. Puţini regizori cu renume aleg să pună în scenă piese scrise de tineri şi foarte tineri autori, dar se avântă mulţi tineri creatori, care fie că lucrează la spectacol cu cei care au scris textele, fie că transformă scrierile dramatice ale acestora potrivit ideilor regizorale pe care le au. DISCUŢII La Festivalul Dramaturgiei Româneşti sunt organizate, după fiecare reprezentaţie, discuţii cu echipa de realizatori şi actori. De cealaltă parte e publicul. Unii autori sunt prezenţi, alţii, nu. Cei prezenţi fie că se declară mulţumiţi de faptul cum le-a fost "folosit" textul în scenă, fie că se declară nemulţumiţi. În prima seară a festivalului, la întâlnirea cu publicul după spectacolul Teatrului Act, "Acasă la tata", autorul piesei, Mimi Brănescu, nu a fost de faţă. Regizorul Alexandru Dabija, care a montat piesa, a spus că Brănescu a cerut să nu se schimbe nimic în text şi foarte greu s-a lăsat convins să facă mici modificări în final, "necesare". Poetul Şerban Foarţă, care a scris versurile pentru spectacolul lui Horaţiu Mihaiu "Miró: aceasta este culoarea visurilor mele" (Teatrul "Tony Bulandra" din Târgovişte), a avut numai cuvinte frumoase la adresa regizorului, astfel conceptul regizoral contopindu-se fericit cu cel poetic, datorită în primul rând artei lui Miró, care i-a inspirat pe cei doi. Aceste două spectacole au fost incluse în secţiunea principală "Focus" (selecţioner Mihaela Michailov), alături de producţiile: "Stop The Tempo" de Gianina Cărbunariu, regia Aba Sebestyen (Asociaţia Culturală Yorik din Târgu Mureş), "Dumnezeu de a doua zi" de Mimi Brănescu, regia Claudiu Goga (Teatrul Act), "În container" de Constantin Cheianu, regia Cristian Ban (Teatrul Odeon din Bucureşti), "20/20", scris şi regizat de Gianina Cărbunariu (Asociaţia Culturală Yorik), "Supermarket", scris şi regizat de Theo Herghelegiu (La Scena), "România! Te pup" de Bogdan Georgescu, regia David Schwartz (Teatrul Naţional din Iaşi), "Dansez pentru nimeni" de Ştefan Caraman, regia Ştefan Iordănescu (Teatrul Clasic din Arad) şi "5 minute miraculoase la Piatra Neamţ" de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu (Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ). Secţiunea "Suporter" a festivalului include doar producţii ale Naţionalului timişorean, care are în repertoriu mai multe spectacole pe dramaturgie contemporană. Două sunt pe textele câştigătoare ale Concursului Naţional de Dramaturgie, ediţiile 2008 şi 2009, pe care teatrul îl organizează de mai mulţi ani: "Bye Bye, America" de Carmen Dominte, regia Cristian Ban, şi "Viaţă lights, moarte fără filtru" de Andrei Ursu, regia Felix Crainicu. Cel de-al doilea s-a jucat duminică seară, iar la discuţia cu publicul autorul a spus că, deşi titlul dat de el a rămas, textul aproape că nu-i mai aparţine şi acest lucru l-a deranjat. Regizorul însă a creat un spectacol ofertant pentru actori. Într-un astfel de caz, autorul este susţinut de membri ai juriului concursului, care au premiat piesa. E şi firesc. O dezbatere, cu tema "Evenimentul cotidian în teatru", a scos în vileag mai multe opinii privind necesitatea în teatru a "documentului social". Pe marginea acestuia s-a creat chiar un "conflict de atitudine", relevându-se părerile diferitor generaţii. TEMĂ DE MEDITAŢIE Festivalul are şi alte secţiuni, cu spectacole, ateliere, lecturi şi lansări de carte. Ada Hausvater, directorul Teatrului Naţional din Timişoara, se simte obligată ca instituţia pe care o conduce să cerceteze dramaturgia contemporană şi să o dezvolte. Moştenind acest festival, ea şi echipa sa şi-au propus să meargă "pe ceea ce e contemporan", pornind tocmai de la ideea "dacă este sau nu importantă dramaturgia contemporană, dacă este ceva aparent sau este ceva profund". În opinia sa, nu a existat o paletă largă din care să poţi alege riguros producţiile pentru actuala ediţie. Ar fi temă de meditaţie pentru teatrele româneşti?


Festivalul Dramaturgiei Româneşti – 10-17 aprilie Sub titulatura „Plasticid”, Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR), ediţia a 15-a, se va desfăşura la Timişoara, începând cu această sâmbătă, 10 aprilie, şi până sâmbăta viitoare, pe 17 aprilie. Festivalul va debuta cu piesa Naţionalului timişorean, „Remeber” după Mateiu I. Caragiale, regia şi coregrafia semnate de Răzvan Mazilu, sâmbătă, de la ora 19, în Sala Mare a TNTm. Cronicarul de teatru şi dramaturgul Mihaela Michailov, noua selecţioneră a textelor din festival, s-a concentrat pe dramaturgia românească de ultimă, care dezvăluie în mod direct societatea în criză. FDR este împărţit anul acesta în patru secţiuni – Focus, Suporter, Clasic şi Intersecţii – în total un număr de 18 spectacole putând fi vizionate în sălile Teatrului Naţional, ale Teatrului German şi Maghiar din Timişoara. În completarea celor patru secţiuni ale FDR, vor avea loc un concert, workshop-uri, dezbateri , editare şi lansări de carte. Programul complet al spectacolelor programate poate fi vizualizat şi pe website-ul TNTm: www.tntimisoara.com.

Romantic FM PLASTICID, FESTIVALUL DRAMATURGIEI

Editia a XV-a a Festivalului Dramaturgiei Romanesti (FDR) se va desfasura intre 10 si 17 aprilie, sub titulatura "Plasticid", si va avea ca scop prezentarea crizei societatii autohtone, informeaza Teatrul National din Timisoara. Spectacolele vor fi impartite in patru sectiuni: Focus, Suporter, Clasic si Intersectii. In sectiunea principala a FDR, Focus, sunt inscrise piese precum: "5 minute miraculoase la Piatra Neamt" de Peca Stefan (produs de Teatrul Tineretului din Piatra Neamt), "20/20" de Gianina Carbunariu (produs de Yorick Studio de la Targu Mures) si "Acasa la tata" de Mimi Branescu (produs de Teatrul Act). Sectiunea Suporter cuprinde titluri precum "Aeroport" de Stefan Caraman (o productie a Teatrului National Timisoara) si "Cum traverseaza Barbie criza mondiala" de Mihaela Michailov (o productie a Teatrului National Timisoara). In cadrul sectiunii Clasic este invitat spectacolul "Identitati (Sapte piese scurte)" montat de Victor Ioan Frunza la teatrul "Maria Filotti" din Braila, dupa un text de Dumitru Solomon. Sectiunea Intersectii vizeaza spectacolele de teatru-dans sub semnaturile a trei coregrafi europeni: Razvan Mazilu (cu "Remember" de Mateiu Caragiale -Teatrul National Timisoara), Massimo Gerardi (cu "Depeche/Dance" -Teatrul Odeon, Bucuresti) si Paul Frenak (cu "InTime"- o productie a Companiei Paul Frenak Paris/Budapesta). In copletarea sectiunilor, Festivalul va ma cuprinde lansari de carte, workshopuri si concerte. Pentru detalii si program accesati tntimisoara.com. foto: tntimisoara.com.


CULTURĂ | 18.04.2010 FDR 2010 - Dramaturgia românească de ultimă oră

S-a încheiat Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR), organizat de Teatrul Naţional Timişoara. Festivalul a cuprins mai multe secţiuni, principala fiind "Focus", prezentând - după cum sublinia directorul teatrului timişorean, Ada Hausvater - "texte de teatru de ultimă oră, spectacolele având ca temă realitatea imediată." Teatrul Naţional Timişoara (TNT) a beneficiat la acest festival de un spaţiu extins de joc, prin proaspăt renovata Sală 2, un fost manej imperial, şi Studio 5. În toamnă urmează a fi inaugurat un alt spaţiu ce va intra în folosinţa TNT: o veche sinagogă de 120 de ani, închisă cu peste 20 de ani în urmă, aflată acum în curs de restaurare.

Astfel, acest monument din cartierul Fabric poate fi salvat de la ruină. Ada Husvater, director general al TNT Medana Weident a stat de vorbă cu Ada Hausvater, directorul TNT, despre ce şi-a propus a XV-a ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti, intitulată "Plasticid", şi despre problemele pe care le întâmpină dramaturgia contemporană. Ascultaţi acest dialog, accesând fişierul audio. Autor: Medana Weident Redactor: Vlad Drăghicescu Festivalul Teatrului Naţional din Timişoara, pare-se , e un risc asumat. Scris de Răzvan Zlavog, la data de 17 aprilie 2010, în Diverse, Opinii de şi despre breaslă Concluziile unui festival cu o miză atât de importantă, cum este Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, se cuvine a fi scrise cu stiloul. Sub formă de gânduri- gânduri, pentru că aşa s-au şi născut. După o saptămână plină de teatru contemporan. Lăsăm la parte orice exerciţii stilistice în care abordăm măcar ca protest realitatea textului contemporan în nota lui desuetă, grav de lipsită de sens, pentru ca, până la urmă, să transpară exact esenţialul. Sau măcar din principiu, încercăm să facem aşa. De principiu: Orice eveniment care se şi ne respectă are datoria, obiectivul, point-ul, scopul sau oricum i-am spune, de a naşte reacţii care să ducă undeva. Care reacţii să ne facă pe fiecare separat şi pe toţi laolaltă, mai buni, mai capabili, mai înţelepţi poate. Să nu uităm asta. Reacţia la eveniment, atunci când este asumată şi mai ales onestă, trebuie să fie pe măsură, să ducă într-un punct la fel de pozitiv. Una din marile reuşite de anul acesta ale FDR este feed-back-ul, şi dorinţa organizatorilor de a afla şi a ţine cont de părerile, unele mai folosibile, altele mai puţin, unee mai inteligibile altele mai puţin, din partea celor care primesc ca spectatori, critici, artişti, fenomenul teatral contemporan. Interesul: real pentru fenomen e vizibil. Nu trebuie nici măcar să analizezi prea cu pasiune. Se mizează exact ceea ce trebuie să se mizeze: energie, timp, bani, şi mai ales suflet, speranţe, viziuni idei. Senzaţia unei astfel de zbateri este că ea „face sens”. Iar dacă gândim puţin, fără ea am putea la fe de bine să putrezim undeva în faţa deliciilor culturii de masă.. Şi culmea este că nereuşitele vin exact dinspre cei care folosesc prilejul acesta


pentru a pune mai presus interese meschine personale, mici. Ori aici este într-adevăr problema. Pentru lipsa resurselor artistice, nu există scuze şi nici justificări. Din nefericire, ele se caută cu fervoare aproape, atunci când realitatea actului artistic este ne-valoroasă. În mod cert: că nu se poate ca fiecare spectacol, fiecare text, fiecare viziune sau fiecare artist să fie la fel de bun, la fel de complex, la fel important în sensul comunicării pe care o practică, cu lumea din jur. Şi asta nu e vreun mare adevăr, ci unul mai degrabă simplu. Pretenţiile însă trebuie, din respect pentru teatru, să fie cât mai maxime, tot timpul. Se decoperă un paradox interesant pentru spaţiul nostru românesc mereu biet, fără resurse mereu, născător de milă şi căinare. Când partea managerială, organizatorică, din princiupiu conexă artei teatrului îşi face datoria la un nivel profesionist, se vede cel mai bine cum arta rămâne datoare.Şi oricâte justificări am găsi, când arta nu este valoroasă deşi are absolut toate condiţiile îndeplinite, se vede cu ohiul liber. Spun că este paradoxal tocmai pentru că suntem mai mereu tentaţi să credem că resursele conexe ne ajută arta. Şi oferim drept exemlu Vestul, draghul de el. Nu ca punct cardinal, ci ca enatlitate şi resurse. Ori pare-se că nu-i neapărat cazul să mai proliferăm la nesfârşit acest soi de vedere. Altfel, sălile sunt pline sau aproape pline pentru că există interes. Iar interesul se crează cu idei bune, cu formule bune de atragere a publicului. Şi mai e şi ştiinţa de a te înconjura de oameni capabili. Teatrul nu face o excepţie, chiar dacă are stattu de artă. Cu toate că în nota tradiţiei, istoriei, el pare câteodată că îşi este autosuficient. Sigur că tot o datorie este să judecăm în valorea absolută fiecare parte a festivalului, fără să căutăm să generalizăm în vreun sens. Nici bun şi nici rău nici altfel. Dezbaterile, discuţiile, polemicile trebuie să fie, şi eu cred ca sunt cumva, în acelaşi scop final. Pentru un teatru care să mergă drept, demn, valoros, cu sens, înainte. Pentru un teatru cu resurse, care să îşi ducă vestea Dacă suntem sinceri cu noi înşine, şi obiectivi cu ceilalţi, trebuie să invidiem ceea ce reuşeşte, repet, în ciuda dificultăţilor, şi mai ales cu toate riscurile, TNT. Salutăm acest efort, în conlcuzie, salutăm ceea ce ne-a făcut să vedem, să ne bucurăm, să ne înfuriem poate. Festivalul Teatrului Naţional din Timişoara, pare-se, e un risc asumat. Noi, de-aici, mai cunoaştem unul.

ARTBoom > Teatru > Dans > Festivalul Dramaturgiei Româneşti 2010 la Timişoara Intre 10 si 17 aprilie, la Timisoara se va desfesura editia a XV-a a Festivalului Dramaturgie Romanesti, sub titulatura „Plasticid”, avand drept scop prezentarea crizei societatii noastre. Articol de artboomer Site-ul lui artboomer Intre 10 si 17 aprilie, la Timisoara se va desfesura editia a XV-a a Festivalului Dramaturgie Romanesti, sub titulatura „Plasticid”, avand drept scop prezentarea crizei societatii noastre. Selectia a fost facuta de criticul si dramaturgul Mihaela Michailov si spectacolele vor fi impartite in patru sectiuni: Focus, Suporter, Clasic si Intersectii.

În secţiunea principală a FDR, Focus, sunt înscrise piese precum: “5 minute miraculoase la Piatra Neamţ” de Peca Ştefan (produs de Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ), “20/20″ de Gianina Cărbunariu (produs de Yorick Studio de la Târgu Mureş) şi “Acasă la tata” de Mimi Brănescu (produs de Teatrul Act). Secţiunea Suporter cuprinde titluri precum “Aeroport” de Ştefan Caraman (o producţie a Teatrului Naţional Timişoara) şi “Cum traversează Barbie criza mondială” de Mihaela Michailov (o producţie a Teatrului Naţional Timişoara). În cadrul secţiunii Clasic este invitat spectacolul “Identităţi (Şapte piese scurte)” montat de Victor Ioan Frunză la teatrul “Maria Filotti” din Brăila, după un text de Dumitru Solomon. Secţiunea Intersecţii vizează spectacolele de teatru-dans sub semnăturile a trei coregrafi europeni: Răzvan Mazilu (cu “Remember” de Mateiu Caragiale -Teatrul Naţional Timişoara), Massimo Gerardi (cu “Depeche/Dance” -Teatrul Odeon, Bucureşti) şi Paul Frenak (cu “InTime”- o producţie a Companiei Paul Frenak Paris/Budapesta).


Festivalul Dramaturgiei Româneşti, între 10 şi 17 aprilie, la Timişoara

Ediţia a XV-a a Festivalului Dramaturgiei Româneşti (FDR) se va desfăşura între 10 şi 17 aprilie, sub titulatura "Plasticid", şi va avea ca scop prezentarea crizei societăţii autohtone. Spectacolele au fost alese de noul selecţioner, criticul şi dramaturgul Mihaela Michailov, şi vor fi împărţite în patru secţiuni: Focus, Suporter, Clasic şi Intersecţii. În secţiunea principală a FDR, Focus, sunt înscrise piese precum: "5 minute miraculoase la Piatra Neamţ" de Peca Ştefan (produs de Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ), "20/20" de Gianina Cărbunariu (produs de Yorick Studio de la Târgu Mureş) şi "Acasă la tata" de Mimi Brănescu (produs de Teatrul Act). Secţiunea Suporter cuprinde titluri precum "Aeroport" de Ştefan Caraman (o producţie a Teatrului Naţional Timişoara) şi "Cum traversează Barbie criza mondială" de Mihaela Michailov (foto, o producţie a Teatrului Naţional Timişoara). În cadrul secţiunii Clasic este invitat spectacolul "Identităţi (Şapte piese scurte)" montat de Victor Ioan Frunză la teatrul "Maria Filotti" din Brăila, după un text de Dumitru Solomon. Secţiunea Intersecţii vizează spectacolele de teatru-dans sub semnăturile a trei coregrafi europeni: Răzvan Mazilu (cu "Remember" de Mateiu Caragiale -Teatrul Naţional Timişoara), Massimo Gerardi (cu "Depeche/Dance" -Teatrul Odeon, Bucureşti) şi Paul Frenak (cu "InTime"- o producţie a Companiei Paul Frenak Paris/Budapesta).


01-Aprilie-2010 | 10:22

Festivalul Dramaturgiei Româneşti şi-a stabilit repertoriul

Festivalul Dramaturgiei Româneşti şi-a stabilit repertoriul Pentru prima oară în istoria sa de aproape o generaţie, Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, cel de-al doilea regal al artei dramaturgice din România, se va desfăşura nu toamna, ci primăvara. Strămutarea manifestării în perioada 10-17 aprilie nu este, în intenţia organizatorilor de la Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" (TNT), o simplă chestiune de reprogramare, ci un bun prilej pentru împrimenirea formulei festivaliere, ambiţie deosebit de dificilă, tocmai datorită succesului repurtat prin ediţiile anterioare în direcţia promovării dramaturgiei contemporane din ţara noastră. Pentru a-şi atinge obiectivul, conducerea TNT şi-a etichetat noul produs cu sigla "Plasticid" şi a apelat la un nou selecţioner, rol care a fost asumat de dramaturgul şi cronicarul teatral Mihaela Michailov, colaboratoare constantă a Timişoarei teatrale, care a optat să dea acestei ediţii substratul tematic al realităţii cotidiene: societatea în criză. Cea de-a XV-a desfăşurare a Festivalului Dramaturgiei Româneşti va fi, în consecinţă, organizată pe patru secţiuni: "Focus" (secţiunea principală), "Suporter" (de promovare a creaţiei teatrale timişorene), "Clasic" (de menţinere a conexiunilor cu formulele teatrului convenţional) şi "Intersecţii" (de dialog cu alte arte ale scenei, precum dansul). Secţiunea principală a FDR XV va cuprinde zece spectacole incitante: "5 minute miraculoase la Piatra Neamţ" de Ştefan Peca, regia Ana Mărgineanu, producţie a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ; "20 per 20" de Gianina Cărbunaru, producţie a Studioului Yorick din Târgu Mureş; "Acasă la tata" de Mimi Brănescu, regia Alexandru Dabija, producţie a Teatrului ACT din Bucureşti; "Dansez pentru nimeni" de Ştefan Caraman, regia Ştefan Iordănescu, producţie a Teatrului Clasic "Ioan Slavici" din Arad; "Dumnezeul de a doua zi" de Mimi Brănescu, regia Claudiu Goga, producţie a Teatrului ACT din Bucureşti; "În container" de Constantin Cheianu, regia Cristian Ban, producţie a Teatrului Odeon Bucureşti; "România, te pup!" de Bogdan Georgescu, regia Ştefan Schwartz, producţie a Teatrului Naţional Iaşi; "Stop the tempo!" de Gianina Cărbunaru, regia Aba Sebestyen, producţie a Studioului Yorick Târgu Mureş; "Supermarket" de Theo Herghelegiu, producţie a Clubului "La Scena" din Bucureşti; în fine, "Miro: aceasta este culoarea visurilor mele" de Ştefan Foarţă, regia Horaţiu Mihaiu, producţie a Teatrului "Tony Bulandra" din Târgovişte. Naţionalul timişorean se va prezenta în spectacol, prin secţiunea "Suporter", cu patru piese: "Aeroport" de Ştefan Caraman, regia Ioan-Ardeal Ieremia, "Cum traversează Barbie criza mondială" (foto dreapta) de Mihaela Michailov, regia Alexnadra Badea, "Bye-bye, America" de Carmen Dominte, regia Cristian Ban şi cea mai recentă premieră TNT, "Viaţă light, moarte fără filtru" de Andrei Ursu, regia Felix Crainicu - ultimele două fiind laureatele ediţiilor precedente ale concursului naţional de dramaturgie organizat de TNT în paralel cu festivalul. În secţiunea "Clasic" a fost programat spectacolul "Identităţi - şapte piese scurte" de Dumitru Solomon, regia Victor Ioan Frunză, producţie a Teatrului "Maria Filotti" din Brăila, iar în secţiunea "Intersecţii" au fost incluse trei spectacole de teatru-dans, realizate de trei coregrafi europeni diferiţi: "Remember" (foto stânga) de Mateiu Caragiale, regia Răzvan Mazilu, producţie Teatrul Naţional Timişoara; "Depeche/Dance" de Massimo Gerardi, producţie a Teatrului Odeon din Bucureşti; nu în ultimul rând, "InTime" de Pál Frenák, producţie a Companiei "Pál Frenák" din Paris/Budapesta. Ca şi la ediţiile "epocii autumnale", Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara va fi completat cu un bogat program de concerte, lansări de carte, dezbateri şi ateliere de lucru.


Duminică, 18 Aprilie 2010 18:45 Andra Jebelean

La final de festival

Timp de o săptămână, Timişoara a aparţinut teatrului. Ediţia a XV-a a Festivalului Dramaturgiei Româneşti a adus pe scenele Teatrului Naţional din Timişoara 18 spectacole, care au putut fi văzute de sâmbătă, 10 aprilie, până sâmbătă, 17 aprilie. Deşi se spune că lumea nu mai merge la teatru, concepţia este pe cât se poate de greşită, fapt întărit de sălile pline de care s-a bucurat Festivalul. Chiar dacă axat pe dramaturgia românească de ultimă oră sau, poate, tocmai din acest motiv, „Plasticid” – titlul dat Festivalului anul acesta – a adus în săli o mulţime de tineri, care s-au arătat foarte încântaţi de selecţiile făcute, jocul scenic al actorilor, dar şi de bunele condiţii în care arată sălile de teatru din oraş şi de organizarea impecabilă. La „Plasticid”, au participat teatre din Bucureşti, Târgovişte, Târgu Mureş, Brăila, Iaşi, Arad, Piatra Neamţ şi, bineînţeles, Timişoara, regalul teatral fiind oferit spectatorilor prin ultimul spectacol susţinut de compania fraco-ungară „Pál Frenák”, care a venit la Timişoara cu „InTime” – un spectacol de dans contemporan. Zilele dedicate teatrului au fost întregite de o serie de alte evenimente în completarea FDR, astfel au avut loc workshop-uri, un concert, dezbateri şi lansări de carte. Mai mult, la finalul spectacolelor, publicul a fost invitat să pună întrebări actorilor, să afle cât de grea sau uşoară este actoria sau câtă muncă se află în spatele spectacolului. Ca bilanţ de sfârşit, se poate spune că Timişoara a avut parte de o manifestare culturală de talie europeană.


Timisoara Azi 30 martie 2010

Festivalul Dramaturgiei Româneşti, la Timişoara Timişoara va găzdui, în perioada 10-17 aprilie, ediţia a XV-a a Festivalului Dramaturgiei Româneşti, intitulată Plasticid. Festivalul este împărţit pe patru secţiuni. Secţiunea principală, intitulată Focus, cuprinde următoarele texte: "5 minute miraculoase la Piatra Neamţ", de Peca Ştefan, o producţie a Teatrului Tineretului Piatra Neamţ, în regia Anei Mărgineanu; "20/20", de Gianina Cărbunariu, o producţie Yorick Studio, Târgu Mureş, în regia Gianinei Cărbunariu; "Acasă la tata", de Mimi Brănescu, o producţie a Teatrului Act din Bucureşti, în regia lui Alexandru Dabija; "Dansez pentru nimeni", de Ştefan Caraman, producţie a Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad, în regia lui Ştefan Iordănescu; "Dumnezeul de a doua zi", de Mimi Brănescu, producţie a Teatrului Act din Bucureşti, în regia lui Claudiu Goga; "În container", de Constantin Cheianu, producţie a Teatrului Odeon din Bucureşti, în regia lui Cristian Ban; "Romania! Te pup", de Bogdan Georgescu, producţie a Teatrului Naţional din Iaşi, în regia lui David Schwartz; "Stop the tempo", de Gianina Cărbunariu; producţie a Yorick Studio, Târgu Mureş, în regia lui Sebestyen Aba; "Supermarket", de Theo Herghelegiu, producţie Club La Scena Bucureşti, în regia lui Theo Herghelegiu; "Miro: aceasta este culoarea visurilor mele", de Şerban Foarţă, producţie Teatrul Tony Bulandra Târgovişte, în regia lui Horaţiu Mihaiu. Secţiunea Suporter cuprinde patru spectacole pe texte româneşti contemporane: "Aeroport", de Ştefan Caraman, producţie Teatrul Naţional Timişoara, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia; "Cum traversează Barbie criza mondială", de Mihaela Michailov, producţie Teatrul Naţional Timişoara, în regia Alexandrei Badea, "Bye bye, America", de Carmen Dominte (Concursul Naţional de Dramaturgie 2008), în regia lui Cristian Ban, şi „Viaţă lights, moarte fără filtru", de Andrei Ursu (Concursul Naţional de Dramaturgie 2009), în regia lui Felix Crainicu. În cadrul secţiunii Clasic este prezentat spectacolul "Identităţi (Şapte piese scurte)", de Dumitru Solomon, producţie a Teatrului "Maria Filotti" din Brăila, în regia lui Victor Ioan Frunză. Secţiunea Intersecţii cuprinde spectacole de teatru-dans sub semnăturile a trei coregrafi europeni: "Remember", de Mateiu I. Caragiale, regia şi coregrafia Răzvan Mazilu, producţie Teatrul Naţional Timişoara; "Depeche / Dance", coregrafia de Massimo Gerardi, producţie a Teatrului Odeon din Bucureşti, "InTime", coregrafia de Pal Frenak, producţie a Companiei Pal Frenak Paris/Budapesta. În completarea celor patru secţiuni ale Festivalului Dramaturgiei Româneşti, vor avea loc concerte, workshop-uri, dezbateri, editare şi lansări de carte.


Mihaela Michailov: "Istoria recentă are un puternic potenţial teatral"

Großansicht des Bildes mit der Bildunterschrift: Mihaela Michailov De ce are nevoie teatrul românesc la ora actuală? Care sunt problemele cu care se confruntă tinerii autori ? Cum poate fi promovată dramaturgia contemporană românească? Mihaela Michailov, critic de teatru şi dramaturg, deplânge faptul că societatea civilă din România e încă "prea puţin activă, foarte puţin implicată şi îşi asumă foarte puţine dezbateri publice". O societate "politic blazată, politic retractilă". Cu atât mai mult, apreciază Michailov, e nevoie de autori, de texte care să trateze istoria recentă a României, abordând totodată problemele prezentului ca o consecinţă a ultimelor două decenii de postcomunism şi a celor 50 de ani de comunism. Bildunterschrift: Großansicht des Bildes mit der Bildunterschrift: Scenă din "Faceţi loc" de Mihaela Michailov. Regia: David Schwartz "Avem un continuu decalaj de receptare şi de reacţie" În piesele ei, "Complexul România", "Faceţi loc", "Cum traversează Barbie criza mondială" sau, cel mai recent, "Google ţara mea!", montat în regia Alexandrei Badea la Teatrul Foarte Mic din Bucureşti, Mihaela Michailov vorbeşte despre răni încă deschise, despre evenimentele din decembrie '89, despre problema proprietăţii, despre prejudecăţi şi discriminare, despre consumism. În aceeaşi ordine de idei se înscrie şi noul proiect de teatru documentar la care lucrează, reflecând evenimentele dramatice din iunie 1990, aşa-numita "mineriadă". Autoarea constată cu amărăciune: "Avem un continuu decalaj de receptare şi de reacţie" şi speră ca noua generaţie de dramaturgi să fie mai interesată de realitatea imediată, aşa cum se întâmplă deja în cazul, de pildă, al Gianinei Cărbunariu sau al lui Bogdan Georgescu.

Bildunterschrift: Großansicht des Bildes mit der Bildunterschrift: "Cum traversează Barbie criza mondială", o montare a Alexandrei Badea pe un text al Mihaelei Michailov la Teatrul Naţional Timişoara Textele care filtrează realitatea românescă, textele implicate social şi politic au fost cele selecţionate de Mihaela Michailov în categoria "Focus" la recenta ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti, FDR, organiazt de Teatrul Naţional Timişoara. Despre toate acestea, detalii în dialogul purtat de Medana Weident la Timişoara cu Mihaela Michailov. Accesaţi fişierul audio! Autor: Medana Weident Redactor: Ioachim Alexandru


NR. 65 28 Aprilie, 2010 de: Dieter Topp

Nu există calitate dacă nu sunt bani? FDR 2010 – A15-a ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti. Nu există calitate dacă nu sunt bani? Festivalul Dramaturgiei Româneşti s-a desfăşurat vreme de 10 zile la Timişoara. Cu ce să încep – aflându-mă în situaţia de a descrie un festival de o asemenea amploare în încercarea de crea clasificări teatrale pentru o ţară întreagă? Dacă m-aş rezuma doar să evidenţiez şi să enumăr punctele slabe, sau să desfiinţez spectacolele care nu m-au atins, aş fi un critic egoist şi egocentric din categoria celor care ar ocupa degeaba locurile ce le-au fost rezervate la spectacolele pe care, oricum, nu le-ar înţelege în ansamblul lor. Nu sunt şi nici nu doresc să fiu un critic. Pe de altă parte, dacă m-aş hotărî să identific şi să descriu aspectele pozitive, sau problemele cu care se confruntă teatrul românesc, tinerii regizori şi actori – fie ele de ordin financiar, politic, religios sau minoritar, în mod sigur aş fi din nou pus la colţ şi împroşcat cu vorbe şi bârfe de cea mai joasă şi primitivă speţă de către oameni inutili care nu vor să înţeleagă nimic şi / sau nu pot să înveţe mai mult. În acest caz, ce-ar trebui să fac? Nu mi-e deloc greu să răspund la această întrebare. Voi lua distanţă faţă de aceia care se simt chemaţi să fie critici prin harul lui Dumnezeu, pur şi simplu nu vreau să fac parte dintre ei, deşi profesia mi-ar putea cere acest lucru. Prefer să mă numesc reporter, care de câţiva ani scrie despre noua Românie, îi evidenţiază calităţile, descrie eforturile pe care această ţară le face pentru a fi liberă şi deschisă, nesubjugată politic, diversă. În felul acesta, pot transmite în Occident rezultatele pozitive ale noului stat membru al UE: România e mai mult decât imaginea sa negativă, care se răspândeşte ca o tumoare prin diverse medii şi prin viu grai. Chiar dacă anumiţi critici mă vor asalta din nou cu comentarii răutăcioase, voi adera la opinia publicului pentru a constata din start că: A fost o experienţă de festival pe care am avut ocazia să o trăiesc în Timişoara, în Vestul României, departe de Bucureşti. Îmi voi începe relatarea referindu-mă la “copertele” ediţiei 2010 a Festivalului Dramaturgiei Româneşti, cu dansatele şi rostitele amintiri ale lui Mateiu I. Caragiale din Berlinul începutului de secol 20, un spectacol realizat de coregraful Răzvan Mazilu, interpretat actoriceşte de Ion Rizea şi “învelit” excelent de Dionisis Christofilogiannis în scenografie şi colaj video. În contrast cu acest spectacol a fost producţia companiei lui Pál Frenak, care, prin coregrafia contemporană de factură extrem de “intimă” şi prin şirul de tablouri succesive descriind întâlnirile şi atingerile umane, a lăsat publicul aproape fără respiraţie. La finalul acestui festival, atât directoarea Teatrului Naţional Timişoara, cât şi Mihaela Michailov – selecţionerul evenimentului, au lăsat de înţeles că intenţionează să apropie şi mai mult spiritul teatrului contemporan de publicul român. Dacă în spectacolul lui Pál Frenak se face referire la deplasarea revoluţiei sexuale din vestul în estul Uniunii Europene, acest lucru devine mai clar în montarea Alexandrei Badea, “Cum traversează Barbie criza mondială”. Piesa, scrisă de Mihaela Michailov, reflectă viaţa curentă, nevoile şi comportamentul consumatorului lumii contemporane. Efectele globalizării şi ale comerţului au fost redate într-un mod impresionant de regizoarea Alexandra Badea, care trăieşte la Paris. Ea a reconstituit într-un mod autentic şi credibil lumea lui Barbie cu ajutorul mijloacelor tehnice – sunet, lumini, proiecţii – şi al unei păpuşi Barbie “adevărate”. Publicul Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara a luat parte la tratarea artistică a unei


problematici valabile atât în România, cât şi în Occident. Iar faptul că Barbie are deja 51 de ani nu contează. Barbie va continua să rămână aceeaşi şi în următorii 50 de ani.

O abordare complet diferită a problematicii consumerismului şi a mercantilismului a propus muzicalul “Supermarket”. Producţia, realizată în “off”-ul teatral bucureştean, a dovedit, prin muzica înviorătoare şi interpretare, că musicalul de acest tip are o şansă de supravieţuire, mai ales în accepţiunea unui spectator din Vest, sătul de producţiile bombastice şi încărcate tehnic din atelierele Disney americane, semnate de Andrew Lloyd Webber, Boublil/Schönberg sau de Elton John. Un bravo şi pentru regia alertă, condusă de semnatara textului, Theo Herghelegiu. Un spectacol proaspăt, alert, interactiv, care ar merita cât mai rapid o versiune în limba engleză sau germană. Această piesă poate fi revendicată de Londra, Berlin sau Köln. Entuziasmul în faţa producţiilor a fost din ce în ce mai mare, nu doar pentru scriitorul acestui articol. “20/20”, o piesă scrisă şi regizată de Gianina Cărbunariu, examinează sub aspect critic conflictul interetnic româno-maghiar, un subiect mai puţin abordat. Aspectul de workshop al acestui spectacol a fost cu siguranţă unul deliberat, dar nu a putut masca punctele slabe ale construcţiei. (Chiar veteranul Peter Brook a ajuns la bătrâneţe victima faimei sale minimaliste, fapt dovedit într-un spectacol pe un text de Shakespeare prezentat la Festivalul Libertas din Dubrovnik, Croaţia). Textul, textul şi doar textul nu e suficient pentru a compune spiritul unui spectacol. Prelucrearea bilingvă a textului, atât în română, cât şi în maghiară, cu supratitrarea replicilor străine, a făcut ca seara de festival să fie, totuşi, un eveniment rotund. Se poate vorbi de bine şi de "Stop the Tempo" – o piesă valoroasă a aceleiaşi autoare, o propunere a Teatrului Yorick din Târgu Mureş – sau de "În container" de Constantin Cheianu, de la Teatrul Odeon din Bucureşti, în regia lui Cristian Ban. Tânărul regizor este un artist unanim lăudat, iar ideile sale sunt pe placul publicului. Montarea sa "Bye Bye, America" de Carmen Dominte n-are perfomanţa unui spectacol de Radu Afrim, cu toate acestea Cristian Ban ne trezeşte curiozitatea pentru viitoarele spectacole pe care le va face. “România! Te pup” de Bogdan Georgescu, în regia lui David Schwarz, şi-a început deja cariera internaţională. Îmi amintesc cu plăcere de negocierile purtate ca acest spectacol să fie prezentat în festivalul "New Plays from Europe", organizat în Wiesbaden, Germania. „Viaţă lights, moarte fără filtru" de Andrei Ursu, în regia lui Felix Crainicu, nu s-a dovedit a fi unul din favoriţii festivalului. Dar producţia merită văzută, chiar şi numai pentru creaţia video si scenografica realizată de Dionisis Christofilogiannis. Decizia rapidă de a include în programul festivalului “Cântăreaţa cheală”, producţia Teatrului German de Stat Timişoara, a îmbogăţit cu siguranţă oferta festivalului, mai ales sub aspectul diversităţii lingvistice a Timişoarei, o regiune care de 300 de ani este europeană şi multiculturală. Aş dori să consider acest lucru ca pe un stimulent pentru menţinerea acestui patrimoniu valoros, unic în Europa, şi transmiterea lui generaţiilor viitoare. Nu există calitate dacă nu sunt bani? E o judecată care n-ar trebui folosită în cazul Festivalului Dramaturgiei Româneşti 2010, organizat de Teatrul Naţional Timişoara. Numărul spectacolelor prezentate a părut să fie mai redus decât în ediţia 2009, dar alegerile au respectat criteriul exigenţei. O singură nedumerire am avut anul acesta: unde sunt tinerii dramaturgi răzvrătiţi şi textele lor noi, fragede, furioase, care să reflecte actualitatea politică şi socială? Unde pot găsi în România scena "off", teatrul experimental care se opune instituţionalizării şi care deschide drumuri noi? În Festivalul Dramaturgiei Româneşti nu am găsit-o, dar continuu să caut. Oare o voi găsi la Arad, în Festivalul UNDERGROUND 2010 (http://www.undergroundfestival.ro/)? Poate... sunt foarte curios..


NR. 64

21 Aprilie, 2010

de: Gabriela Lupu

Un spectacol penal sau ce-ar spune mama lui Ştefan cel mic de aşa o poznă? Festivalul de Dramaturgie Românească ce s-a desfășurat între 10 și 17 aprilie la Timișoara a dovedit că totuși producția autohtonă de piese de teatru chiar există. Au fost multe spectacole onorabile, câteva chiar bune, dar, ca să nu ne obișnuim prea repede cu binele, am avut parte si de o dudă de proporții. Pentru că acest din urmă spectacol la care fac referire este atât de „penal“ încât rivalizează cu acel „Romeo și Julieta“ de neuitat al lui Ioan Cărmăzan, invidiat până și de Garcea, la titlul „de cel mai prost spectacol ever“, voi vorbi despre el.

Montarea poartă numele funny, cred realizatorii, „Dansez pentru nimeni“ și punerea în scenă are doi „vinovați“: dramaturgul Ștefan Caraman și regizorul Ștefan Iordănescu, Această tentativă de spectacol a văzut lumina zilei la Teatrul Clasic din Arad. Dramaturgul și regizorul suferă, în plină maturitate, de o întârziată acnee juvenilă. Ei au descoperit cu mare emoție acum, la 4o-5o de ani, marea vorbă care începe cu „pu“ și se termină cu „la“ și au ținut neapărat să o utilizeze în aproape fiecare frază. Nu sunt pudibondă și nici ipocrită. Tăria de limbaj nu mă deranjează, atâta vreme cât ea este justificată. Numai că în cazul de față, de la prea deasa folosire, cuvântul își pierde complet „valoarea“, ajunge să pară o conjucție, un simplu cuvânt de legătură. Tot textul este de o vulgaritate pur și simplu scârboasă, care-ți întoarce stomacul pe dos, iar glumele sunt atât de tâmpite încât numai niște retardați ar putea să se hlizescă la ele. O doamnă despre care ni se spune că e o „parașută“ îi mulțumește unui domn că o „flatulează“, se vorbește despre laptele cu care se hrănește o altă doamnă de undeva de sub brâul unui domn, un alt personaj se laudă că la viața lui a ținut câte o femeie pe fiecare picior și o a treia în "sfânta pulă" și exemplele ar putea continua la nesfârșit. Desigur că autorul textului, ca să preîntâmpine atacurile cronicarilor, a scris și o replică conform căreia „critica este o labă intelectuală“. Obsesiile sexuale ale dramaturgului asumate, pare-se, și de regizor nu au nevoie de un spectacol, ci de consiliere psihologică profesionistă. Ce vină au actorii, dintre care unul la final a și spus că știe foarte bine în ce porcărie a jucat, și, mai ales, spectatorii că doi bărbați aflați


într-un debut furtunos de andropauză nu-și pot ține hormonii în frâu? Piesa se dorea o parodie la show-urile tv, dar chiar și Garcea în cele mai proaste zile ale lui pare Tarkovski curat pe lângă replicile cretine din „Dansez pentru nimeni“ care jigneau pur și simplu inteligența publicului. Spectatorilor plătitori de bilet ar trebui să li se plătească daune morale. Ar trebui să se sesizeze cineva, OPC-ul, miliția, pompierii, salvarea, medicul de familie, oricine. Să încerce să-i salveze pe creatori de ei înșiși pentru că par că suferă de sindrom suicidal, artistic vorbind. Aș mai adăuga și că această mega șușă este făcută pe bani publici, în plină criză. În țara asta există amenzi pentru poluare fonică, pentru poluarea apei și a aerului, dar, din păcate, nu ne protejează nimeni mințile de astfel de agresiuni intelectuale.

Întrebat la discuțiile din finalul reprezentației, de ce a montat acest spectacol, regizorul Ștefan Iordănescu a spus senin că “din obligație“. Nu a intrat însă în detalii așa că nu am aflat cine, cum și de ce l-a obligat. A fost luat ostatic, i s-a pus pistolul la tâmplă, a fost amenințat că îi va fi ucis în chinuri animalul de casă preferat sau cum? Pentru că doar un scenariu mafioto-apocaliptic ar putea justifica așa ceva. Gândindu-ne că Ștefan Iordănescu este fiul uneia dintre cele mai mari artiste din teatrul românesc, nu putem decât deplânge faptul că talentul nu se transmite musai pe cale genetică și că până și bunul simț estetic pare să se atrofieze dramatic de la o generație la alta. Chiar așa, oare mama lui Ștefan cel mic (nu degeaba i se spune Ștefănuț) știe ce a montat fiul ei? Doamna Cătălinaaaaaa!


FDR 2010 - 15. Festival Rumänischer Dramaturgie. Kein Geld - keine Qualität?

(PresseEcho.de) Das nationale rumänische Dramaturgie Festival ist nach 10 Tagen in Timisoara, im Nordwesten von Rumänien, im Raum Siebenbürgen, dem deutsch-ungarisch-serbisch-rumänische multikulturelle europäischen Umfeld, zu Ende gegangen. Wie sollte ich am besten vorgehen, in die Pflicht genommen, ein Festival dieses Ausmaßes zu beschreiben, in Bedeutung und in Tragweite ein ganzes Land einzuordnen? Würde ich mich im Herausfinden und Aufzählen von Schwächen ergehen oder in ständigen Verrissen von Stücken, zu denen ich keinen Zugang habe meine Befriedigung finden, dann wäre ich ein selbstgefälliger und selbstsüchtiger Kritiker von der Sorte, die die wertvollen Plätze in den Aufführungen warmhalten und den wirklichen Verstehern ständig wegnehmen. Ich bin kein Kritiker und will es auch nicht sein. Sollte ich wieder die Positiva suchen, finden und beschreiben, die Sorgen und Nöte beleuchten, denen sich die Theater, die jungen Regisseure und die Darsteller ausgesetzt sehen, seien es finanzielle, politische, religiöse oder die von Minderheiten, dann werde ich ganz sicher wieder einmal von nichtsnutzigen Leuten, die nichts verstehen wollen oder/und vor allem nichts dazulernen können, beschimpft und mit Nachreden übelster und primitivster Art überschüttet. Was soll ich nur tun? Diese Frage fällt mir nicht schwer zu beantworten: Ich distanziere mich von denen, die sich zum Kritiker von Gottes Gnaden berufen fühlen, will einfach nicht dazugehören, obwohl ich es qua Beruf wohl müsste. Lieber bleibe ich der Berichterstatter, der seit einigen Jahren das neue Rumänien beschreibt, seine Qualitäten herausstreicht, sein Engagement in Sachen Freiheit und Offenheit, politischer Unverbogenheit und Diversity beschreibt, um so Positives aus dem neuen EU-Mitgliedsland in den Westen zu spedieren: Rumänien ist mehr als sein negatives Image, das sich wie ein Krebsgeschwulst durch die Medien und von Mund zu Mund verbreitet. Auch wenn ich jetzt wieder von manch einem Kritiker mit bösen Kommentaren überschüttet werde, so möchte ich mich der Meinung des Publikums anschließen und bereits zu Beginn feststellen: Es war ein Festival-Erlebnis, das ich in Timisoara, Nordwest Rumänien und weit weg von der Hauptstadt Bukarest anschauen konnte. Und so starte ich meinen Bericht mit den beiden Rahmenveranstaltungen des FDR 2010, den getanzten und gesprochenen Erinnerungen von Mateiu I. Caragiale aus dem Berlin zu Beginn des 20. Jahrhunderts, von Razvan Mazilu choreographisch in Szene gesetzt, von Ion Rizea in Gestalt des Erzählers interpretiert und von Dionisis Christofilogiannis ausgezeichnet in eine Videocollage eingebracht. Als Kontrast verstand sich Pal Frenak, der mit einer sehr "intimen" zeitgenössichen Choreographie in aneinander gereihten Bildern menschlicher Begegnungen und Berührungen in höchst erotischer Atmsphäre dem Publikum anfänglich den Atem stocken ließ, bevor es in Beigesterbungsstürme ausbrach. Am Ende dieses Festivals, das Theaterchefin Ada Hausvater und "Performance-Scout" Michaela Michailov zu verantworten hatten, ließ aufatmen, machte klar, dass auch das rumänische Publikum dem zeitgenössichen Geist von Theater näher zu kommen gewillt ist. Was im Fall der Frenak Company wie das Fortschreiben der westlichen sexuellen Revolution im Osten der EU anmutete, war bei Michailovs eigenem Stück "Wie Barbie die Weltkrise durchlebt" in der Inszenierung von Alexandra Badea noch deutlicher zu spüren. Das Stück war dicht am aktuellen Leben, Bedürfnis und Konsumverhalten unserer Bevölkerung angesiedelt. Auswirkungen von Globalisierung und Kommerz wurden von der in Paris lebenden Regisseurin Alexandra Badea höchst beeindruckend inszeniert. Die Barbie-Welt erfuhr eine echte, eine wahrhaftige Transposition mit Hilfe von technischen Mitteln, wie Ton, Licht, Video, einer leibhaftigen "Barbie-Darstellerin" und unter Einsatz eines "Conferenciers"aus der Enge der "Puppenkästen" auf der Bühne in den Zuschauerraum. Die FDR-Besucher in Timisoara nahmen Teil an dieser dramaturgischen Problembewältigung unseres heutigen Alltags in Rumänien gleichwohl wie im Westen. Dass Barbie bereits 51 Jahre alt ist, zählt nicht. Das Barbietum wird auch noch weiter 50 Jahre gültig sein. Einen völlig anderen Umgang mit Konsum und Kommerz brachte das Musical "Supermarkt" über die Theaterrampe. Musikalisch, schauspielerisch und gesanglich sehr erfrischend bewies diese "Off-TheaterProduktion" aus Bukarest, dass das "handgemachte" Musical eine Überlebenschance hat, besonders im Auge des westlichen Betrachters, der der bombastischen, technisierten Großproduktionen aus der US-DisneyWerkstatt, von Andrew Lloyd Webber, Boublil/Schönberg oder von Elton John restlos überdrüssig ist. Ein Bravo auch für die schwungvolle Inszenierung, die ebenfalls in der Hand der Texterin Theo Hergheleglu lag. Frisch,


spritzig, unterhaltsam, eine englische oder deutsche Übersetzung muss unbedingt her. Das Stück gehört nach London , Berlin oder Köln. Die Begeisterung steigerte sich nicht nur beim Schreiber dieses Artikels. 20/20 von Gianina Carbunariu geschrieben und inszeniert setzte sich kritisch unterhaltsam mit dem rumänisch-ungarisch etnischen Zwiespalt auseinander, einer bislang eher weniger bearbeiteten Thematik. Der Workshop-Charakter dieser Inszenierung war sicher gewollt, wurde von der Regisseurin eingehend beschreiben, was aber über handwerkliche Schwächen nicht hinwegtäuschen konnte. (Selbst Altmeister Peter Brook wurde im Alter Opfer seines Minimalismus-Ruhms, was er in Kroatien mit einer Shakespeare-Inszenierung beim Libertas Sommer-Festival Dubrovnik leider bewiesen hat.) Text, Text und noch einmal Text ist nicht das alleinig Seligmachende bei einer Inszenierung. Die bilinguale Ausarbeitung in Rumänisch und Ungarisch, jeweils in der anderen Sprache übertitelt, machte den Abend jedoch zu einem runden Ereignis. "Stop the Tempo", ein bewährtes Stück derselben Autorin, ein Beitrag aus Tirgu Mures, mag hier auch positiv erwähnt sein, ebenso wie "Im Container" von Constantin Cheianu aus dem Oden Theater in Bukarest in der Regie von Christian Ban. Der junge Regisseur wird allseits hoch gelobt, seine neuen Ideen von Publikum geliebt. Seine Inszenierung von Carmen Dominetes "Bye Bye, America" konnte aber noch nicht an die Regieleistung eines Radu Afrim heranreichen; doch die Schau erweckte Neugier darauf, weitere spannende neue Arbeiten von Christian Ban anzuschauen. ROMANIA! TE PUP von Bogdan Georgescu in der Regie von David Schwarz hat bereits seinen Weg von Rumänien in den Westen angetreten. Ich erinnere mich sehr gerne an die Diskussionen, die letztlich dazu geführt haben, das Stück im Juni 2010 im Festival "Neue Stücke aus Europa" in Wiesbaden/Deutschland zu präsentieren. "Viata Lights, Moarte Fara Filtru" von Andrei Ursu entpuppte sich in der Regie von Felix Crainicu nicht als ein Festivalrenner. Doch sollte man diese Inszenierung gesehen haben, auch schon wegen der Videoarbeiten von Dionisis Christofilogiannis. Kurzfristig den Ionesco Klassiker "Die kahle Sängerin" vom Deutschen Staatstheater ins Programm zu nehmen, war sicher eine Bereicherung des Festivals, besonders unter dem Aspekt verbaler Vielfältigkeit in und um Timisoara, einer seit 300 Jahren funktionierenden europäischen, multikulturellen Region. Ich möchte es als Ansporn sehen, dieses wertvolle Kulturgut weiter zu pflegen und in die kommenden Generationen zu transportieren. Es ist einzigartig in Europa. Kein Geld - keine Qualität! Dieses Urteil darf man beim FDR 2010 des Teatrul National Timisoara auf keinen Fall fällen. Die Anzahl der dargebotenen Beiträge schien geringer als beim letzten Festival, die Auswahl genügte noch einem guten Anspruch. Eine Frage blieb mir in diesem Jahr allerdings unbeantwortet. Wo sind die "Fauves", die jungen, unkonventionellen Schreiber mit neuen, jungen, wilden Stücke brandheißer politischer und gesellschaftlicher Aktualität? Wo finde ich in Rumänien die "Off-Szene", das experimentelle Theater, die das Establishment ablehnen und neue Wege beschreiten. Beim Nationalen Dramaturgie Festival habe ich sie nicht gefunden, aber ich suche weiter. Finde ich sie in Arad beim UNDERGROUND Festival 2010? (http://www.undergroundfestival.ro/) Vielleicht... ich bin sehr gespannt. ... (Dieter Topp) weitere Informationen: www.tntimisoara.com PPS - Promotion-Presse-Service ist eine eigenständige Agentur, die von Christian Bauer und Dieter Topp, Künstler und Publizist, verwaltet wird. PPS bietet Aussendungen an im Bereich Kultur und Kultur-Politik, unter besonderem Aspekt von Sprechtheater, Ballett, Musik und Musiktheater, Kunst und Kunstausstellungen. PPS - Aussendungen gehen an Redaktionen in der Bundesrepublik, nach Österreich und in den deutschsprachigen Bereich von Belgien und Niederlande an Print-, TV-, Radio-, Online - Redaktionen, Medienschaffende und PR-Verantwortliche, sowie offene Kulturkanäle. PPS-Promotion-Presse-Service gehört zur Pressestelle des KulturForum Europa: Eine europäische Begegnung. Das KulturForum Europa e.V. wurde auf Initiative von Hans-Dietrich Genscher 1992 zur Förderung des gemeinschaftlichen europäischen Gedankens auf allen Gebieten der Kultur gegründet.. Gegenseitige Beachtung und Toleranz sollen als Beitrag zur Völkerverständigung vorangetrieben werden.(www.kfe.de) PPS-Promotion-Presse-Service berichtet seit 2005 über das Ballett der Staats- und Volksoper Wien (Das Ballett.at) und covert das Int.Istanbul Music Festival und die Istanbul Biennale sowie die Music Biennale Zagreb (seit 2007). Für 2008 sind das Int. Springfestival, das Herbstfestival und Fringe Festival Budapest, das Zemplén Festival im Länderdreieck Ungarn-Ukraine-Slowakei ,sowie Wratislavia Cantans (PL) hinzugekommen. In 2008 wurde PPS eingeladen, für das Int. Theaterfestival Bukarest und Timisoara, sowie 2009 für das Underground (Fun) Festival Arad, (RO), das Libertas Dubrovnik Summerfestival und ZFF Zurich Film Festival zu berichten.PPS-Promotion-Presse- Service Christian Bauer, Chris Rabe, Dieter Topp EU-Kulturzentrum Haus Jakobholz 10 D-52391 Vettweiss/Köln fon 0049-2424-94040 fax 0049-2424-940428 mailto: pps@kfe.de net: www.kfe.de


Deutsche Presse 28.04.2010 10:50 | Kultur und Gesellschaft

FDR 2010 - 15. Festival Rumänischer Dramaturgie. Kein Geld - keine Qualität? Was tun, wenn ein bezahlter Kritiker die Szene beherrscht? Das nationale rumänische Dramaturgie Festival ist nach 10 Tagen in Timisoara, im Nordwesten von Rumänien, im Raum Siebenbürgen, dem deutsch-ungarisch-serbisch-rumänisch multikulturellen europäischen Umfeld, zu Ende gegangen. Wie sollte ich am besten vorgehen, in die Pflicht genommen, ein Festival dieses Ausmaßes zu beschreiben, in Bedeutung und in Tragweite ein ganzes Land einzuordnen? Würde ich mich im Herausfinden und Aufzählen von Schwächen ergehen oder in ständigen Verrissen von Stücken, zu denen ich keinen Zugang habe meine Befriedigung finden, dann wäre ich ein selbstgefälliger und selbstsüchtiger Kritiker von der Sorte, die die wertvollen Plätze in den Aufführungen warmhalten und den wirklichen Verstehern ständig wegnehmen. Ich bin kein Kritiker und will es auch nicht sein. Sollte ich wieder die Positiva suchen, finden und beschreiben, die Sorgen und Nöte beleuchten, denen sich die Theater, die jungen Regisseure und die Darsteller ausgesetzt sehen, seien es finanzielle, politische, religiöse oder die von Minderheiten, dann werde ich ganz sicher wieder einmal von nichtsnutzigen Leuten, die nichts verstehen wollen oder/und vor allem nichts dazulernen können, beschimpft und mit Nachreden übelster und primitivster Art überschüttet. Was soll ich nur tun? Diese Frage fällt mir nicht schwer zu beantworten: Ich distanziere mich von denen, die sich zum Kritiker von Gottes Gnaden berufen fühlen, will einfach nicht dazugehören, obwohl ich es qua Beruf wohl müsste. Lieber bleibe ich der Berichterstatter, der seit einigen Jahren das neue Rumänien beschreibt, seine Qualitäten herausstreicht, sein Engagement in Sachen Freiheit und Offenheit, politischer Unverbogenheit und Diversity beschreibt, um so Positives aus dem neuen EU-Mitgliedsland in den Westen zu spedieren: Rumänien ist mehr als sein negatives Image, das sich wie ein Krebsgeschwulst durch die Medien und von Mund zu Mund verbreitet. Auch wenn ich jetzt wieder von manch einem Kritiker mit bösen Kommentaren überschüttet werde, so möchte ich mich der Meinung des Publikums anschließen und bereits zu Beginn feststellen: Es war ein Festival-Erlebnis, das ich in Timisoara, Nordwest Rumänien und weit weg von der Hauptstadt Bukarest anschauen konnte. Und so starte ich meinen Bericht mit den beiden Rahmenveranstaltungen des FDR 2010, den getanzten und gesprochenen Erinnerungen von Mateiu I. Caragiale aus dem Berlin zu Beginn des 20. Jahrhunderts, von Razvan Mazilu choreographisch in Szene gesetzt, von Ion Rizea in Gestalt des Erzählers interpretiert und von Dionisis Christofilogiannis ausgezeichnet in eine Videocollage eingebracht. Als Kontrast verstand sich Pal Frenak, der mit einer sehr "intimen" zeitgenössichen Choreographie in aneinander gereihten Bildern menschlicher Begegnungen und Berührungen in höchst erotischer Atmsphäre dem Publikum anfänglich den Atem stocken ließ, bevor es in Beigesterbungsstürme ausbrach. Am Ende dieses Festivals, das Theaterchefin Ada Hausvater und "Performance-Scout" Michaela Michailov zu verantworten hatten, ließ aufatmen, machte klar, dass auch das rumänische Publikum dem zeitgenössichen Geist von Theater näher zu kommen gewillt ist. Was im Fall der Frenak Company wie das Fortschreiben der westlichen sexuellen Revolution im Osten der EU anmutete, war bei Michailovs eigenem Stück "Wie Barbie die Weltkrise durchlebt" in der Inszenierung von Alexandra Badea noch deutlicher zu spüren. Das Stück war dicht am aktuellen Leben, Bedürfnis und Konsumverhalten unserer Bevölkerung angesiedelt. Auswirkungen von Globalisierung und Kommerz wurden von der in Paris lebenden Regisseurin Alexandra Badea höchst beeindruckend inszeniert. Die Barbie-Welt erfuhr eine echte, eine wahrhaftige Transposition mit Hilfe von technischen Mitteln, wie Ton, Licht, Video, einer leibhaftigen "Barbie-Darstellerin" und unter Einsatz eines "Conferenciers"aus der Enge der "Puppenkästen" auf der Bühne in den Zuschauerraum. Die FDR-Besucher in Timisoara nahmen Teil an dieser dramaturgischen Problembewältigung unseres heutigen Alltags in Rumänien gleichwohl wie im Westen. Dass Barbie bereits 51 Jahre alt ist, zählt nicht. Das Barbietum wird auch noch weiter 50 Jahre gültig sein. Einen völlig anderen Umgang mit Konsum und Kommerz brachte das Musical "Supermarkt" über die Theaterrampe. Musikalisch, schauspielerisch und gesanglich sehr erfrischend bewies diese "Off-TheaterProduktion" aus Bukarest, dass das "handgemachte" Musical eine Überlebenschance hat, besonders im Auge des westlichen Betrachters, der der bombastischen, technisierten Großproduktionen aus der US-DisneyWerkstatt, von Andrew Lloyd Webber, Boublil/Schönberg oder von Elton John restlos überdrüssig ist. Ein Bravo auch für die schwungvolle Inszenierung, die ebenfalls in der Hand der Texterin Theo Hergheleglu lag. Frisch, spritzig, unterhaltsam, eine englische oder deutsche Übersetzung muss unbedingt her. Das Stück gehört nach


London , Berlin oder Köln. Die Begeisterung steigerte sich nicht nur beim Schreiber dieses Artikels. 20/20 von Gianina Carbunariu geschrieben und inszeniert setzte sich kritisch unterhaltsam mit dem rumänisch-ungarisch etnischen Zwiespalt auseinander, einer bislang eher weniger bearbeiteten Thematik. Der Workshop-Charakter dieser Inszenierung war sicher gewollt, wurde von der Regisseurin eingehend beschreiben, was aber über handwerkliche Schwächen nicht hinwegtäuschen konnte. (Selbst Altmeister Peter Brook wurde im Alter Opfer seines Minimalismus-Ruhms, was er in Kroatien mit einer Shakespeare-Inszenierung beim Libertas Sommer-Festival Dubrovnik leider bewiesen hat.) Text, Text und noch einmal Text ist nicht das alleinig Seligmachende bei einer Inszenierung. Die bilinguale Ausarbeitung in Rumänisch und Ungarisch, jeweils in der anderen Sprache übertitelt, machte den Abend jedoch zu einem runden Ereignis. "Stop the Tempo", ein bewährtes Stück derselben Autorin, ein Beitrag aus Tirgu Mures, mag hier auch positiv erwähnt sein, ebenso wie "Im Container" von Constantin Cheianu aus dem Oden Theater in Bukarest in der Regie von Christian Ban. Der junge Regisseur wird allseits hoch gelobt, seine neuen Ideen von Publikum geliebt. Seine Inszenierung von Carmen Dominetes "Bye Bye, America" konnte aber noch nicht an die Regieleistung eines Radu Afrim heranreichen; doch die Schau erweckte Neugier darauf, weitere spannende neue Arbeiten von Christian Ban anzuschauen. ROMANIA! TE PUP von Bogdan Georgescu in der Regie von David Schwarz hat bereits seinen Weg von Rumänien in den Westen angetreten. Ich erinnere mich sehr gerne an die Diskussionen, die letztlich dazu geführt haben, das Stück im Juni 2010 im Festival "Neue Stücke aus Europa" in Wiesbaden/Deutschland zu präsentieren. "Viata Lights, Moarte Fara Filtru" von Andrei Ursu entpuppte sich in der Regie von Felix Crainicu nicht als ein Festivalrenner. Doch sollte man diese Inszenierung gesehen haben, auch schon wegen der Videoarbeiten von Dionisis Christofilogiannis. Kurzfristig den Ionesco Klassiker "Die kahle Sängerin" vom Deutschen Staatstheater ins Programm zu nehmen, war sicher eine Bereicherung des Festivals, besonders unter dem Aspekt verbaler Vielfältigkeit in und um Timisoara, einer seit 300 Jahren funktionierenden europäischen, multikulturellen Region. Ich möchte es als Ansporn sehen, dieses wertvolle Kulturgut weiter zu pflegen und in die kommenden Generationen zu transportieren. Es ist einzigartig in Europa. Kein Geld - keine Qualität! Dieses Urteil darf man beim FDR 2010 des Teatrul National Timisoara auf keinen Fall fällen. Die Anzahl der dargebotenen Beiträge schien geringer als beim letzten Festival, die Auswahl genügte noch einem guten Anspruch. Eine Frage blieb mir in diesem Jahr allerdings unbeantwortet. Wo sind die "Fauves", die jungen, unkonventionellen Schreiber mit neuen, jungen, wilden Stücke brandheißer politischer und gesellschaftlicher Aktualität? Wo finde ich in Rumänien die "Off-Szene", das experimentelle Theater, die das Establishment ablehnen und neue Wege beschreiten. Beim Nationalen Dramaturgie Festival habe ich sie nicht gefunden, aber ich suche weiter. Finde ich sie in Arad beim UNDERGROUND Festival 2010? Vielleicht... ich bin sehr gespannt. ... (Dieter Topp)


Numarul: 521 - 23 Aprilie 2010

TEATRU. Teatru frontal Doru MAREŞ S-a încheiat, la Timişoara, sub auspiciile Teatrului Naţional „M. Eminescu“, a XV-a ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti, purtînd un supranume ironic-ameninţător: „Plasticid“. Zece companii teatrale s-au alăturat gazdelor, în patru secţiuni, spre a contura, la zi, panorama interesului provocat de textul românesc de teatru ca pretext, instrument de cunoaştere, de comunicare ori de intervenţie în realitatea imediată. Încă o dată, echipa Adei Hausvater şi-a dovedit eficienţa (îi amintesc, din lipsă de spaţiu, doar pe Ion Rizea, Ştefan Iordănescu, Ciprian Marinescu, Codruţa Popov), selecţia fiind încredinţată Mihaelei Michailov. Din păcate, şi nu din vina organizatorilor, au lipsit trei producţii esenţiale din dramaturgia autohtonă: Identităţi, după D. Solomon, în regia lui V.I. Frunză, Poveşti adevărate complet inventate despre Baia Mare, produs al tandemului Ştefan Peca – Ana Mărgineanu, şi Jocul de-a vacanţa (opţiune 9), după M. Sebastian, în viziunea lui Radu Afrim. Altfel, acţiunea distrugător-decompoziţională a semnului teatral asupra plasticităţii ambientale, via dramaturgia de limbă română, a prezentat, încă o dată, vîrfuri pertinente axiologic, tentative pentru care merită aşteptat răspunsul la veşnica întrebare „cîte oare le vor sparge…?“, dar şi căderi penibile. La această ediţie, dramaturgii care au stîrnit interesul teatrelor şi, în consecinţă, al selecţionerului au fost Gianina Cărbunariu, Carmen Dominte, Theo Herghelegiu, Mihaela Michailov, Mimi Brănescu, Ştefan Caraman, Constantin Cheianu, Bogdan Georgescu, Eugen Ionescu, Ştefan Peca, Andrei Ursu. Pentru a pune o minimă ordine, organizatorii au optat pentru împărţirea spectacolelor în patru secţiuni: „Focus“, „Suporter“ (producţiile Teatrului Naţional Timişoara), „Clasic“ (acoperit doar de spectacolul Cîntăreaţa cheală, montat de Alexandru Dabija la Teatrul German din Timişoara) şi „Intersecţii“ (două spectacole de teatru-dans). Rezultatul real, din săptămîna de festival, a fost cu totul interesant. Dincolo de receptarea spectacolelor propriu-zise, au ieşit la lumină – inevitabil – o serie de reacţii simptomatice. Oricum, s-a dovedit încă o dată că regizorul „sfinţeşte“ textul, precum omul locul. Asta în cazul în care se regăseşte în textele care i se fac cunoscute într-un fel sau altul. În caz contrar, şi le scrie singur, precum Theo Herghelegiu ori Gianina Cărbunariu. De altfel, amîndouă chiar sînt dramaturgi în toată puterea cuvîntului şi a valorii. În peisajul festivalului timişorean, rămîn notabile musicalul „hand-made“ (vorba cuiva) al celei dintîi şi experimentul de teatru documentar al celei din urmă, Stop the tempo fiind, în opinia mea, nu doar un text ratat, dar şi o înscenare teribil de statică, nici măcar un spectacol-lectură de luat în seamă. În afara modelului dramaturguluiregizor (sau invers?), poate cel mai lipsit de conflict măcar din cauza interiorizării acestuia, am mai putut nota următoarele: dramaturgul de-servit, dramaturgul mai mult decît norocos, dramaturgul participînd umăr la umăr/mail la mail alături de regizor, dramaturgul utilizat în poziţie clasică. Cum la spectacolul 20/20 al Gianinei Cărbunariu prefer să revin într-un articol viitor, dintre modelele de mai sus, mă voi opri la primul observat, şi anume la Supermarketul Theodorei Herghelegiu. Promovat ca prim musical independent, exerciţiul de mai bine de două ceasuri şi jumătate (cam lung pentru spaţiile de joc fără altă destinaţie, evident avînd nevoie de unul asemănător cu acela oferit de producător – Clubul La Scena din Capitală) e o revoltă veselă, specifică autoarei. Aglutinînd tipuri umane detectabile prin peisajul consumist, textuînd în versuri din necesităţi fie muzicale, fie polemice ori comice, pendulînd între manifest, şarjă, halou poematic şi „nostalgie straşnică“, Theo Herghelegiu a realizat mai degrabă un spectacol de cabaret decît un musical, măcar pentru că acesta din urmă are nevoie de capital mai serios, dar şi de actori bine antrenaţi în domeniu. Spectacolul are şi vocaţia de a pune în evidenţă fiecare actor, individualizînd nu doar cu grijă, dar şi cu drag personajele. Dramaturgul de-servit a avut, în festivalul timişorean, cel puţin trei variante. Prima a fost cea a autorului textului pentru care versiunea la care a ajuns regizorul, fie şi cu buna sa ştiinţă (e totuşi, aici, un paradox!), nu


mai are nici o legătură cu nivelul intenţional al primului document scris şi, de altfel, premiat la concursul de dramaturgie patronat de Teatrul Naţional Timişoara şi de Ministerul Culturii. Aşadar, Viaţă lights, moarte fără filtru a lui Andrei Ursu, în viziunea lui Felix Crainicu, pune o întrebare capitală (încă nerezolvată prin act limpede legislativ în România) în legătură cu dreptul utilizatorului de text faţă de autorul aceluiaşi obiect artistic. Deşi, din punctul meu de vedere, spectacolul poate fi considerat o reuşită, cu anumite elemente lipsite însă de motivaţie, chestiunea în sine a drepturilor autorului asupra creaţiei sale nu poate fi eludată. A doua variantă, a dramaturgului de-servit, mi se pare a fi fost spectacolul Dansez pentru nimeni, după Ştefan Caraman, montat de către Ştefan Iordănescu la Teatrul „I. Slavici“ din Arad, iar deserviciul se cheamă, pur şi simplu, apelul la un asemenea soi jenant de scriere, de o vulgaritate fără seamăn, nu o sinteză a mizeriei media cotidiene, ci doar un act de penibilă redundanţă. În fine, cea de-a treia este utilizarea unui mare scriitor, Şerban Foarţă, ca pretext dramaturgic, într-un spectacol ratat de Horaţiu Mihaiu la Teatrul „Tony Bulandra“ din Tîrgovişte (Miró: aceasta este culoarea visurilor mele), din cauza lipsei totale de inspiraţie a coregrafului, András Loránt, dar şi a unei distribuţii complet nepotrivite. În conflict cu textul lui Foarţă au fost şi întîmplările de formă şi culoare create de regizor pe fundal, mişcarea actorilor, dar şi vocile lor au contrabalansat continuu în negativ. Dramaturgul mai mult decît norocos ar fi, în primul rînd, Mimi Brănescu, din tripticul său de la Teatrul Act fiind prezente, la Timişoara, Acasă la tata, în regia lui A. Dabija, şi Dumnezeul de a doua zi, în cea a lui Claudiu Goga, spectacole despre care am scris deja, la superlativ. Prim-cititorii pieselor fiind doi regizori şi de mare valoare, şi responsabili faţă de actul scenic, evident finalitatea nu putea fi decît una singură. În aceeaşi categorie, la nivelul spectacolului politic/de impact social, de această dată, cred că ajunge şi În container, după C. Cheianu, montat la Odeon de Cristian Ban. Modelul regizorului în permanentă comunicare cu dramaturgul pare a fi, totuşi, cel mai funcţional, condiţia rămînînd, cred, aceea a conservării unei bune relaţii în trei între primii doi şi simţul critic. Cînd a fost aşa, au apărut spectacole notabile, exemplar dovedindu-se 5 minute miraculoase la Piatra Neamţ, creat de tandemul Ştefan Peca (dramaturgie) – Ana Mărgineanu (regie) la Teatrul Tineretului. Aceleiaşi categorii i se subsumează Aeroportul teatrului-gazdă, revers al spectacolului de la Arad, fiind rezultatul colaborării lui Ştefan Caraman cu regizorul Ion Ardeal Ieremia. Încă o dată, Cristian Ban şi-a dovedit abilitatea ridicînd, alături de Carmen Dominte, pe scena timişoreană, piesa acesteia, Bye bye, America, schiţă oniric beatnică, de vreo trei sferturi de ceas, a cărei unică eroare mi s-a părut compromisul cu reţetarul ultimilor ani, adică porţia de limbaj frust, motivat ori nu. Tot Naţionalul din oraşul de pe Bega a girat şi producţia Cum traversează Barbie criza mondială, încă o creaţie comună dramaturg (Mihaela Michailov) – regizor (Alexandra Badea). Scenografia propusă de Velica Panduru a subliniat geometria textuală, bine citită şi de regizor, şi de cei şase actori într-una dintre creaţiile exemplare prezente pe scena festivalului. În fine, trei spectacole „altfel“ au încununat evenimentul din perspectiva teatrului-dans: InTimE al lui Pál Frenák, coregraf pariziano-budapestan de o teribilă senzualitate a desenului uman, Remember, o rafinat decadentă demonstraţie de virtuozitate şi de inteligenţă, prin mişcare şi voce, oferită de Răzvan Mazilu şi Ion Rizea, şi Depeche/Dance de la Odeon. Dînd semnalul deschiderii sezonului festivalier de primăvară, evenimentul timişorean şi-a dorit să o facă şi polemic, prin „selecţia de direcţie“ propusă teoretic de Mihaela Michailov. Din punctul meu de vedere, reuşita festivalului a fost garantată tocmai de imposibilitatea de a aduce suficiente dovezi spectacologice ale „scriiturii frontale“ de „intervenţie în imediat“, care „rupe centurile de siguranţă ale realităţii“. Vocaţia postbrechtiană de falanster eco-stîngist poate fi, la douăzeci de ani de la Revoluţia din ’89, mai degrabă un simptom al alternanţei doctrinare a generaţiilor decît o provocare (şi) politică a realităţii artificiale/ artificializate, în vederea distrugerii/ transformării ei (a „plasticidului“, prin urmare). Problema e că acţia guevaristă nu se face nici în bibliotecă (de ce, Dumnezeule, locuiesc acolo doar şoarecii şi filozofii ofticoşi, nu şi măgarii sănătoşi, habar n-am), nici în salon (unde, de la Molière încoace, ridicolul e provocat de preţiozitate). Iar cînd e pusă în practică, lasă în urmă morţi nevinovaţi şi mituri nemotivate. În timpul Festivalului de la Timişoara, a fost arestat pentru spargere unul dintre „actorii“ din distribuţia filmului Eu cînd vreau să fluier, fluier. Atît de eficient s-a produs „tensiunea în interiorul fenomenului“, vorba Mihaelei Michailov, încît tînărul s-a întors fericit şi premiat la „meseria de bază“. În aceeaşi săptămînă, s-a întîmplat şi tragedia aviatică de la Smolensk, făcîndu-mă să mă întreb cum oare polonezii mai sînt interesaţi de masacrul de la Katyn, cînd noi părem a focusa doar pînă la pubela din spatele blocului. Noroc că lucrurile nu stau aşa, că teatrul mai are şi alte componente protective (parietale, temporale, occipitale şi cum ne mai imaginăm să fie), iar Festivalul Dramaturgiei Româneşti e chiar dovada.


19 Aprilie 2010

de GABRIELA LUPU

Festival. Teme şi tendinţe în teatrul contemporan

Supradoză de piese nou-nouţe la Timişoara Celor care sunt de părere că dramaturgia românească contemporană este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire le-a dovedit contrariul ediţia a 15-a a FDR (Festivalul de Dramaturgie Românească). Timp de o săptămână, între 10 şi 17 aprilie, capitala Banatului a avut parte de o doză-şoc de teatru. Ca întotdeauna când cele mai noi tendinţe în scriitură fac cunoştinţă cu publicul, acest lucru a suscitat vii dezbateri. Selecţionerul Mihaela Michailov şi Ada Hausvater, directorul Teatrului Naţional din Timişoara, gazda evenimentului, au subliniat în declaraţiile lor că această ediţie a FDR s-a concentrat pe texte ce au ca temă realitatea imediată. De la teatru documentar la music-hall Dramaturgii vizionaţi în festival au asigurat diversitatea tematicilor. Teatrul politico-documentar a fost prezent prin piesa „20/20", a Gianinei Cărbunariu, montată la Studio Yorick din Târgu-Mureş, spectacol ce a repus pe tapet conflictul inter¬etnic dintre români şi maghiari din martie 1990. Punând faţă-n faţă un grup de actori români şi unul de actori maghiari, Gianina Cărbunariu (dramaturg şi regizor al piesei sale) a radiografiat la 20 de ani distanţă evenimentele violente de la Târgu- Mureş şi urmările acestora. Un alt spectacol de autor a fost „Supermarket", al dramaturgului-regizor Theo Herghelegiu, care are sediul în clubul La Scena din Bucureşti. „Supermarket" a spulberat o prejudecată, aceea că pe scenele noastre nu se poate face music-hall de calitate. Fără a beneficia de mijloacele pe care ţi le pune la îndemână teatrul de stat, un grup de actori, cei mai mulţi activând în spaţiul independent, au cântat şi au dansat în draci pe textul Teodorei Herghelegiu, dovedind un chef de joacă şi o forţă de muncă dispărute de mult timp în teatrele de repertoriu, unde actorului îi intră salariul lunar în cont fie că joacă, fie că nu. Tot din zona independenţilor au venit şi cele două montări de la Teatrul Act, pe texte ale actorului Mimi Brănescu, „Acasă la tata", care beneficiază de tandemul imba¬tabil Alexandru Dabija - regizor/Marcel Iureş - actor, şi „Dumnezeul de a doua zi", în regia lui Claudiu Goga. Câteva dintre teatrele mari au făcut şi ele pariul riscant al unor montări pe texte contemporane. Teatrul Naţional din Iaşi a adus la Timişoara spectacolul „România! Te pup!", în regia lui David Schwartz, pe un text de Bogdan Georgescu. Tea¬trul Odeon a venit cu un spectacol pe cât de haios, pe atât de problematic, „În container", în regia lui Cristian Ban, pe textul basarabeanului Constantin Cheianu, şi care vorbeşte despre unica perspectivă a tinerilor moldoveni: emigraţia. Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ s-a prezentat cu un spectacol făcut pe reţeta cuplului regizordramaturg Ana Mărgineanu-Ştefan Peca. Cei doi fac o muncă de cercetare în oraşul în care urmează să monteze, culegând „folclorul" urban al localităţii res¬pective. Din mixul de legende şi întâmplări autentice celor doi creatori le iese un spectacol cu dedicaţie. Aşa au luat naştere „5 minute miraculoase în Piatra Neamţ", prezentat cu succes în FDR, dar şi „Poveşti adevărate, complet inventate despre Baia Mare". Un brand de succes, aplicabil oriunde.


Obiectiv Jurnalul de Tulcea

Premieră în "La Scena". Ştefan Caraman, plimbat la festival, aplaudat în Capitală Scris de Suzan MEHMET Joi, 22 Aprilie 2010 12:03

Dramaturgul Ştefan Caraman a fost invitat să participe săptămâna trecută la cea dea XV-a ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti, organizat de Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara în perioada 10-17 aprilie. Pe scena festivalului s-au jucat două dintre piesele autorului tulcean, respectiv spectacolele "Aeroport", în regia lui Ion Ardeal Ieremia şi "Dansez pentru nimeni", regizat de Ştefan Iordănescu. Precizăm că primul spectacol este o producţie a Teatrului Naţional Timişoara şi se joacă în stagiune, iar cel de-al doilea a fost montat la Arad, pe scena Teatrului Clasic "Ioan Slavici", şi-l găsim, de asemenea, în programul stagiunii. Tot săptămâna trecută, mai exact vineri, 16 aprilie, Compania de Teatru S Baroc a prezentat în "La Scena" din Bucureşti premiera unei alte piese semnate Ştefan Caraman. Este vorba despre "Întoarcerea de acasă", în regia lui Vinicius Tomescu, spectacol care s-a jucat cu podul full. Acu’, dacă tot l-am dat jos din podul "La Scena" pe Ştefan Caraman, că a avut încă o premieră, dăm drumul unei întrebări... în eter. Teatru avem, îi zice "Jean Bart", Centru Cultural Judeţean avem, dramaturg reputat avem, piese sunt, montări de asemenea, la teatre importante din ţară... unde este spectacolul promis (într-un interviu) tulcenilor de Ion Dore (şef secţie Teatru) după una dintre piesele semnate Ştefan Caraman? Intuim răspunsul: ideea a fost amânată, la fel cum se amână, în mod surprinzător, toate spectacolele care nu sunt regizate chiar de Ion Dore.


CLIPA Magazinul actualităţii cultural româneşti şi Luceafărul Apr 2010

Dramaturgia de la Timișoara Autor:: Dr. Mircea Ghiţulescu Festivalul dramaturgiei române de la Timişoara (10-17 aprilie), în viziunea Adei Lupu (directoarea Teatrului Naţional) şi a Mihaelei Mihailov (selecţioner de spectacole), este cu limită de vârstă sub 35 de ani. Sub 40, dacă ne gândim la Ştefan Caraman. Nu au ce căuta morţii, oricât ar fi ei de fiţoşi. Cu o singură excepţie, Dumitru Solomon, cu un excelent spectacol (Identităţi), creat de Victor Ioan Frunză la Brăila, care, în cele din urmă, a fost suspendat. Avem aşadar un eşantion de „dramaturgie tânără”, pe care Teatrul Naţional din Timişoara îl promovează cu un exagerat interes de generaţie. Între timp, promotorii nu mai sunt nici ei chiar atât de tineri şi, în curând, nu vor avea ce să mai promoveze. S-a oferit un model unic de dramaturgie, în timp ce noi ne făceam iluzii că arta înseamnă să ai de unde alege, restul este dictatură. Din păcate, nu am avut şansa să alegem, dovada fiind rândurile goale din sala mare a Teatrului Naţional. Modelul unic a fost de tipul sex, drugs and rock’n roll, dres cu „căcat, căcat, căcat” de Gianina Cărbunariu (Step the tempo). Aveam mari speranţe de la Andrei Ursu, premiantul concursului de dramaturgie cu drama Viaţă lights, moarte fără filtru… ales de Cristina Modreanu, Mariana Voicu, Ion Cocora şi Doru Mareş. Eroare, fatală eroare. Este un alt fel de a scrie la comandă, noutatea fiind că nu i-a comandat nimeni piesa. Autorul, ca la gimnastică, execută „exerciţiile obligatorii”, ca să fie luat în seamă pentru etapa următoare. Eroul său are cel mai important dintre defectele generaţiei: râde de sine. Câştigă un premiu pentru un film publicitar dedicat prezervativelor, lucru foarte important pentru că „între sexul masculin şi cel feminin, Dumnezeu a pus prezervativul”. Nu numai că face clipuri despre prezervative, dar se şi droghează şi, în primul rând, este homosexual. Putea să lipsească asta din punctajul american al autorului? Noroc cu regizorul Felix Crainicu, care a construit tot spectacolul pe ideea nisipului. Totul se destramă, se împrăştie, se pierde, inclusiv sexul care nu este altceva decât un prezervativ umplut cu nisip. Actorii sunt expresivi (Mălina Manovici, Romeo Ioan, Bogdan Spiridon), dar ce te faci dacă autorul şi regizorul te silesc să-ţi bagi degetul în fund? Ca să te consolezi trebuie să descoperi imediat că astăzi există doar două feluri de teatru: teatrul ruşinat şi cel neruşinat. Şi mai e ceva: din orice text pe care îl auzi/citeşti trebuie să te alegi cu ceva, cu o replică memorabilă. Ceva de genul „nu vreau să mor, vreau să mai gândesc”, cum spune Danton în drum spre eşafod, în drama lui Camil Petrescu. De aici, te alegi doar cu acele cuvinte care încep cu litera p, de care e plină strada. O copie după un film prost american este tot ce a reuşit debutantul Andrei Ursu. Şi totuşi, aici sunt cel puţin două puncte tari. Faptul că o piesă premiată se pune imediat în scenă, lucru foarte rar în România. Apoi, imaginea scenică foarte poetică (un fel de pustiu al lumii), făcută parcă pentru un alt text. Dintre toate numele de scriitori dramatici de la Timişoara, actorul Cornel Mimi Brănescu pare cel mai consistent. Pentru că reuşeşte să se extragă dintre imitaţiile disperate de genul sex, drugs and rock and roll de care nu a fost chiar străin. Acasă la tata (Teatrul Act, cu Gabriela Popescu, Ada Simionică, Marcel Iureş, Gavril Pătru, Şerban Pavlu) este o nostalgie pusă în dialog. O ultimă nostalgie, pentru că întoarcerea acasă, la ţară, este o deziluzie ironică şi autoironică. Tânărul scriitor care a apărut cu cinci poeme la coada unui volum colectiv şi cu o fotografie în ziar, devenind celebru în satul natal, nu este altul decât autorul însuşi. Alexandru Dabija şi actorii săi excepţionali îţi vorbesc despre probleme adevărate, nu imitate după modele în declin. Regreţi doar faptul că Marcel Iureş, atât de subţire şi pieziş în rolul Tatălui, dispare prematur din acţiune. Autorul actor Brănescu mai avea mult de investit în acest personaj neterminat. Ne-am bucurat înainte de vreme de spectacolul Miro: Aceasta este culoarea visurilor mele (Teatrul Tony Bulandra, Târgovişte), un amestec de poezie şi pictură semnat de obsedatul Horaţiu Mihai, care insistă să ne demonstreze teatralitatea picturii. După Piet Mondrian (Teatrul Naţional din Cluj-Napoca) Picasso: outlandos d’amours (Sibiu) şi Ma-ma-ma-gritte (Sfântu Gheorghe, Teatrul Andrei Mureşanu). De data aceasta Mihai îl alege pe abstractul Juan Miro, pe care îl uneşte în mod fericit cu jocurile pe albastru din poemele lui Şerban Foarţă. Nu erau nici destule


versuri, nici destul Miro. Dar, performanţa electronică de a desfăşura procesul de elaborare a tablourilor lui Miro pe un ecran din fundal este admirabilă. Nu lipsea cultura din Festivalul de la Timişoara, dar totul era pus sub semnul îndoielii. Răzvan Mazilu a deschis spectacolul cu un teatru-dans după scrisorile lui Mateiu Caragiale cunoscute sub numele de Remember. Balerinul se expunea în poziţii de auto-admiraţie a corpului bazat pe un adonism un pic întârziat. Era un farmec retro în poziţiile estetic-morbide de tip dandy, pe care le creează în interioare fabuloase de tip baroc.


Nr. 19 / 4 - 10 mai 2010

Despre înlocuitorii de suflete Doina Papp

Subtitlul PLASTICID al Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara ar vrea să sugereze referinţa tematică la un univers de surogate care au invadat viaţa făcând-o artificială. Agresivitatea cu care e impusă reţeta şi înlocuitorul. Teatrul Naţional din Timişoara şi-a asumat cu curaj şi stoicism răspunderea susţinerii şi promovării piesei de teatru româneşti, după cum declara ambiţioasa directoare Ada Lupu Hausvater şi după cum se şi vede de altfel de ceva vreme. La această a XV-a ediţie, prin secţiunea Focus creată de selecţionerul Mihaela Mihailov, a fost vizat textul de teatru recent, ca acuitate problematică şi scriitură dramatică, ceea ce i-a mărit gradul de risc. Având alături Concursul naţional de dramaturgie al Ministerului Culturii, cândva numit „Camil Petrescu“, Festivalul deţine, s-ar putea spune, toate pârghiile pentru a putea face din programul său unul de respiraţie naţională, ceea ce înseamnă cuprindere şi reprezentativitate. Nu ştiu dacă aşa stau lucrurile acum. Deocamdată, el pare mai degrabă dedicat experimentului inform şi discutabil, cu tendinţe exclusiviste la adresa dramaturgiei în sensul clasic al teoriei literare, termen contestat de altfel în virtutea unei viziuni postmoderne, destructurante, bazată pe un joc aleator de module. (Secţiunea Clasic n-a fost ilustrată, din păcate.) Dacă e, pe de altă parte, să atribuim actualităţii sensul de realitate imediată şi epidermică, cum se petrec lucrurile aici, nu vom înţelege şi aprecia niciodată piesele de teatru care vorbesc despre o actualitate permanentă (termen lansat de Radu Macrinici). Unele dintre aceste probleme s-au enunţat şi la dezbaterile din cadrul Festivalului de Dramaturgie de la Timişoara care a invitat spectacole din Arad, Piatra Neamţ, Tg. Mureş, Bucureşti (Odeon, Act) alături de cele locale. În total, vreo 19 reprezentaţii, incluzând aici şi invitatul străin, compania de dans Pal Frenak de la Budapesta, cu un spectacol remarcabil. Subtitlul PLASTICID al FDT ar vrea să sugereze referinţa tematică la un univers de surogate care au invadat viaţa făcând-o artificială. Agresivitatea cu care e impusă reţeta şi înlocuitorul. Mihaela Mihailov a pledat hotărât, explicându-şi piesa Cum traversează Barby criza mondială, pentru această temă, pentru filosofia lui „cum să“ care ne alterează dramatic existenţa, în fibrele ei cele mai intime. Împotriva advertisingului şi a consumismului se pronunţă şi spectacolul Supermarket, realizat de Teo Herghelegiu (text şi regie) la Clubul Scena din Bucureşti. Pe calea divertismentului, de astă dată (e vorba de un muzical), cu surplus de energie şi coregrafie, fiind tocmai de aceea mult mai eficient. (Cu aceleaşi intenţii tematice, textul lui Ştefan Caraman Dansez pentru nimeni - o eroare fatală.) Dintr-o altă zonă a realităţii vin textele Gianianei Cărbunariu. Autor-regizor, prezent în acest festival cu două producţii, Stop the Tempo, spectacol al Companiei Yorik, şi 20/20, tot de la Tg. Mureş, G. Cărbunariu merita poate un moment al ei, fiind, cum se ştie, cel mai reprezentativ autor al teatrului nou tânăr de la noi, cu vizibilitate în afara graniţelor. Ea ştie să problematizeze, să dea greutate cu curaj şi maturitate unor subiecte grave cu conotaţii politice, precum în acest al doilea text inspirat de conflictele interetnice de la Tg. Mureş de acum aproape 20 de ani. În plus, autoarea-regizoare manifestă mult mai multă grijă pentru exprimarea artistică în spectacol, având deja o stilistică proprie. Despre România mizerabilisimă – subiect care se vinde bine la export - ne vorbesc şi Bogdan Georgescu şi David Schwartz, ca autori ai spectacolului România, te pup, realizat la TN Iaşi. O specie nouă a teatrului actual, teatrul comunitar, a fost ilustrată de spectacolul Cinci minute miraculoase la Piatra Neamţ, al cuplului Peca Ştefan-Ana Mărgineanu. O pagină, în fine, mai umană, cu ironii delicate şi exprimare coerentă despre un loc pe care cei doi autori l-au avut sub observaţie în vederea acestei producţii.


În acest peisaj accidentat, actorul-autor Cornel Mimi Brănescu face figură singulară, preocupat fiind mai mult de personaj şi relaţii. Cele două spectacole aduse la Timişoara, Acasă la tata şi Dumnezeu de a doua zi, de la Teatrul Act, ilustrează convingător acest lucru. Printre sarcinile asumate de festival este şi aceea de a reprezenta piesele premiate la concurs. Au fost astfel incluse pe afiş chiar pe uşa de serviciu două texte „ridicate“ pe scenă după prelucrări succesive cerute de regizor şi spectacol (cele două variante ne-au stat la dispoziţie, de altfel, în volum), Bye-Bye America, de Carmen Dominde, premiată anul trecut, regia Cristian Ban, Viaţă lights, moarte fără filtru, de Andrei Ursu, montat de Felix Crainicu, care încă de la lectură şochează prin violenţa de limbaj şi de situaţie. De altfel, discuţiile pe această temă sunt în continuare de actualitate, ca şi acelea despre precaritatea culturală a unor demersuri. Rătăcit prin acest festival al realităţilor noastre murdare, spectacolul Remember al minunatului coregraf Răzvan Mazilu, secondat cu profesionalism de actorul Ion Rizea, ne-a amintit că teatrul mai înseamnă şi frumos, şi extaz, şi chiar estetism şi artă „decadentă“, funcţionând aici ca un balsam. Lux, calm şi voluptate spunea Baudelaire, iar Mateiu Caragiale, care inspiră acest spectacol, îl imită, întorcându-se din bolgiile crailor de Curte Veche la splendorile şi tainele muzeului imaginar al artei.


Nr. 9 iunie / iulie 2010 Eugenia Anca Rotescu Dramaturgie şi structură Festivalul Dramaturgiei Româneşti, iniţiat şi organizat de Teatrul Naţional Timişoara, a ajuns la ediţia a 15-a. Fără să fie cu adevărat rotundă, cifra îndeamnă la bilanţuri şi analize. Este momentul să fie recunoscută şi afirmată principala sa calitate, anume de barometru al peisajului teatral autohton sub aspectul promovării piesei contemporane româneşti. Într-adevăr, cu puţine excepţii – e drept, unele notabile – tot ceea ce este semnificativ în domeniu s-a regăsit (şi) în acest an în programul ediţiei derulate în perioada 10 – 17 aprilie. O foarte rapidă trecere în revistă a autorilor prezenţi pe afiş pune în evidenţă, în primul rând, diversitatea acestora. O cronologie aproximativă porneşte de la Mateiu Caragiale şi Eugéne Ionesco, trecând prin Ştefan Foarţă spre Theo Herghelegiu, Constantin Cheianu, Ştefan Caraman ca să ajungă la Gianina Cărbunariu, Peca Ştefan, Bogdan Georgescu, dar şi până la foarte tinerii Carmen Dominte şi Andrei Ursu. Alături de ei stau actorul – dramaturg Mimi Brănescu sau chiar selecţionerul, criticul de teatru şi dramaturgul Mihaela Michailov, dar şi Dumitru Crudu, autorul uneia din piesele prezentate în spectacol-lectură, sau colegii săi Irina Nechit şi Mihai Fusu, ale căror texte sunt incluse în antologia de teatru-document Chişinău – 7 Aprilie, lansată acum. În faţa acestei palete largi, selecţionerul a resimţit nevoia de structurare, motiv pentru care creează o serie de secţiuni. FOCUS este prima dintre acestea şi ea este rodul selecţiei efectuate, fiind urmată de SUPORTER, ce reuneşte producţiile T.N. Timişoara pe texte româneşti, inclusiv cele declarate câştigătoare la Concursul Naţional de Dramaturgie din 2008 şi 2009. Alte secţiuni se concentrează asupra dramaturgiei autohtone din secolul 20 (CLASIC), pe teatralitatea artelor (INTERSECŢII), respectiv a spectacolelor de teatru – dans şi finalmente asupra producţiei de carte de teatru (LANSĂRI DE CARTE), fiind vorba atât despre volume de piese, cât şi despre lucrări de critică. Dacă se adaugă dezbaterile despre Evenimentul cotidian în teatru sau Dramaturgia românească azi, dar şi Limits, atelierul de mişcare susţinut de coregraful Pál Frenák, rezultă imaginea completă a actualei ediţii. Fie că raportarea se face cronologic, în funcţie de apariţia autorilor în repertoriile teatrelor, fie că ea are la bază secţiunile actualei ediţii, exerciţiul critic nu este vizibil în niciunul din cazuri. Cu greu ar putea cineva să-şi dea seama ce poziţie ocupă în ierarhia dramaturgiei actuale un autor sau altul. Un festival de dramaturgie are, în opinia mea, un dublu scop. Pe de o parte, el trebuie să lanseze nume şi texte noi de teatru, identificate în urma concursului organizat chiar de iniţiatori. Din această perspectivă, ar fi de dorit ca numele în cauză să ocupe aparte şi să nu fie subsumate unui criteriu care pune în prim plan unul dintre programele teatrului, subliind – ceea ce nu este puţin lucru, dar nu cred că îşi are rostul aici – modul exemplar în care T.N. Timişoara îşi îndeplineşte menirea de instituţie de nivel naţional. Oricât de mult ar fi de apreciat acest fapt şi chiar este, atât de public, cât şi de critică, în cazul dat ar fi fost totuşi de dorit ca glasul autorului premiat să iasă pregnant în evidenţă. Spectacolul realizat pe baza piesei ar trebui, la rândul său, să se supună acestui comandament. Lucrul regizorului împreună cu autorul, revenirea asupra textului sunt necesare strict pentru a-i dezvolta teatralitatea. Regizorul Cristian Ban adoptă această linie atunci când montează Bye, bye America de Carmen Dominte, piesa câştigătoare a CND 2008. Rezultatul este un spectacol viu, bine ritmat de energia specifică vârstei personajelor foarte tinere, interpretate credibil, cu mult firesc şi tot atâta farmec de Mălina Manovici, Bogdan Spiridon, Călin Stanciu Jr., Ioan Strugari et comp., în spaţiile inteligent marcate de scenografia Krisztinei Nagy, potenţată de light design-ul semnat de Lucian Moga. La polul opus, se află concepţia regizorală a lui Felix Crainicu, aplicată piesei Viaţă light, moarte fără filtru de Andrei Ursu, text premiat la CND 2009. O poveste de prietenie – dependenţă – putere – frustrări – ură – răzbunare între doi tineri se transformă radical în timpul montării scenice. Spectacolul multiplică personajele, deschide piste psihanalitice, schimbă accente, face abstracţie de date afirmate clar, iar în final, inversează rolurile. Din păcate, toate intervenţiile nu folosesc la altceva


decât la denaturarea textului original, fără a pune altceva în loc, măcar de acelaşi calibru cu cel respins. Dincolo de căldura scenografiei (Dionisis Christofilogiannis), care nu surprinde însă esenţa relaţiilor dintre cei doi şi nici locul unde se pune la cale o crimă, sau de eforturile remarcabile ale actorilor (Bogdan Spiridon, Romeo Ioan, Mălina Manovici, Mirela Puia plus Gothard Sándor şi Mircea Drăgan) nu rămâne, aşa cum ar fi de dorit, interesul pentru creaţiile viitoare ale autorului. Între aceşti doi poli, Secţiunea SUPORTER mai cuprinde un spectacol cuminte pe un text la fel de cuminte – Aeroport de Ştefan Caraman, în regia lui Ion Ardeal Ieremia, precum şi controversatul Cum traversează Barbie criza mondială de Mihaela Michailov, regizat de Alexandra Badea, cu adevărat modern şi novator pentru unii, prea fracturat şi lipsit de substanţă pentru ceilalţi. Numitorul comun al acestor producţii TNT, mult diferite ca scriitură, stă în temele tratate, în aplecarea lor spre probleme acute ale lumii de astăzi. Acelaşi lucru este de remarcat şi în majoritatea pieselor şi implicit a spectacolelor cuprinse în secţiunea FOCUS. Excepţia de la regulă o face, ca întotdeauna, o creaţie ce poartă semnătura regizorală şi scenografică a lui Horaţiu Mihaiu – Miro: aceasta este culoarea visurilor mele. Deşi poetul Şerban Foarţă figurează drept autor, lucrurile stau puţin altfel – şi poate chiar această diferenţă ar fi fost interesant de analizat în context dramaturgic. Astfel, elementul declanşator al spectacolului nu este vreun text/poezie al/a lui Şerban Foarţă, ci picturile lui Miro. Ar fi fost interesant de aflat în ce fel versurile au fost asociate acestui nou eseu vizual al lui Horaţiu Mihaiu, plonjon în oniric, în ritmul lent al visului saturat de erotism şi culoare. Aici actorul este, la rându-i, un element, un semn precum toate celelalte – decor, sonor, light-design, evoluând împreună cu ele, asortând în chip inedit mişcările atent coregrafiate (András Loránt) cu imaginile video (Cezar Enache), creând astfel un întreg univers. Aparte, doar cuvintele rostite la microfon cu voce plină, aproape fără inflexiuni şi totuşi insinuantă, tristă, stingeră... Din punct de vedere dramaturgic, în oglindă cu acest eseu, se află Remember, un spectacol de teatru – dans, după Mateiu Caragiale de Răzvan Mazilu. Acesta însă a fost inclus în secţiunea INTERSECŢII, astfel încât discuţia despre operaţiunile de dramatizare, despre opţiunile celui care o întreprinde, despre cuvântul rostit (Ion Rizea) şi transferul unor fraze şi pasaje în nonverbal, în expresie şi expresivitate coregrafică (Răzvan Mazilu) nu şi-a mai găsit locul. Un alt mare autor al secolului 20, Eugéne Ionesco, a generat singur o secţiune – CLASIC, lucru cât se poate de firesc, de altminteri. A fost prilejul de a revedea Cântăreaţa cheală, în montarea lui Alexandru Dabija la Teatrul German de Stat din Timişoara, care potenţează absurdul piesei prin chiar aparenta normalitate a comportamentului personajelor şi firescul relaţiilor şi a conversaţiilor purtate. Tot Alexandru Dabija semnează şi regia spectcolului Acasă la tata de Mimi Brănescu de la Teatrul Act din Bucureşti, autor de calibru mult redus, atât ca problematică, cât şi ca abordare, dar cu replică bună. Această din urmă calitate pare să fie însă suficientă ca autorul să fie prezent pe afişul festivalului cu o a două piesă – Dumnezeu de a doua zi, montată tot de Teatrul Act, de Claudiu Goga. Astfel, Mimi Brănescu stă alături de Ştefan Caraman şi Gianina Cărbunariu, ceilalţi doi dramaturgi care au două piese în actuala ediţie a FDR. Iar dacă despre piesa Dansez pentru nimeni de Ştefan Caraman, în montarea lui Ştefan Iordănescu la T. Clasic din Arad, pot fi exprimate rezerve, despre Stop the tempo şi 20/20, piesele Gianinei Cărbunariu produse în limba maghiară la Teatrul Yorick din Târgu Murel e greu să găseşti motive de nemulţumire. A pune semnul egal între cei trei poate conduce la grave confuzii referitoare la etica şi estetica textului dramatic prezentat scenic. Şi mergând mai departe cu această logică strâmbă, pot fi aşezaţi pe o treaptă inferioară autori ca Theo Herghelegiu (Supermarket), Peca Ştefan (5 minute miraculoase la Piatra Neamţ), Bogdan Georgescu (România, te pup) sau Constantin Cheianu (În container) pentru simplu motiv că nu au avut decât o singură piesă selectată. Este, desigur, o speculaţie care refuză să ţină cont de faptul că unii autori sunt mai jucaţi într-o stagiune sau alta, decât alţii. Dar mai este şi o încercare de a aduce în prim plan nevoia de repere şi de raportare la criterii de valoare, absolut firească în condiţiile în car apar în permanenţă voci noi în dramaturgia nouă autohtonă. Ediţia a 15-a a Festivalului Dramaturgiei Româneşti a scos în evidenţă faptul că a sosit momentul unei analize atente sau măcar a unei reevaluări şi completări a studiului Generaţia second hand al Alinei Nelega, singurul care analizează fără să ierarhizeze neapărat, deşi implicit..., momentul dramaturgiei noastre în anul 2000. Este timpul unui pas înainte, iar FDR are toate datele pentru a-l face cu adevărat.


Adevărul

TIME OUT: Criza economică a urcat şi pe scena de teatru 16 aprilie 2010, 10:37 | Autor: Ştefan Both | 83 afişări

Timişoara Teatrul este atracţia principală a weekend-ului

Ediţia a V-a a Festivalului Dramaturgiei Româneşti se va încheia duminică, pe scena Teatrului Naţional, cu spectacolul de gală. După aproape o săptămână de spectacole de cea mai bună calitatea, Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR) de la Timişoara se apropie de final. În acest an, festivalul s-a desfăşurat sub titulatura „Plasticid" şi a avut drept scop prezentarea crizei societăţii noastre. FDR este un festival cu caracter competitiv şi este structurat pe patru secţiuni: focus (secţiunea principală, dramaturgie românească de ultimă oră), suporter (producţii timişorene pe texte româneşti contemporane), clasic (teatrul secolului XX) şi intersecţii (spectacole de teatrudans). Spectacolele au fost invitate pe baza selecţiei făcute de criticul de teatru Mihaela Michailov - noul selecţioner al festivalului. Aşii dansului În timpul Festivalului Dramaturgiei au avut loc o serie de evenimente culturale colaterale. Dezbateri, concerte sau lansări de carte au însoţit evenimentul. Un moment important a fost atelierul de mişcare susţinut de marele coregraf francez Pal Frenak, care se află la Timişoara pentru a pune în scenă un mare spectacol. Ultimele spectacole la FDR Astăzi, de la ora 19.00, în Sala 2, va avea loc „Bye Bye America", un spectacol produs de Teatrul Naţional Timişoara. Sâmbătă, de la ora 17.00, în Sala Mare se joacă „5 minute miraculoase la Piatra Neamţ", iar de la ora 19.00, în Sala 2, va avea loc spectacolul de gală, alături de spectacolul InTime, o producţie Compania „Pal Frenak" Paris/Budapesta.


Scris la: 09.04.2010 Radu A. GHEŢA

Festivalul Dramaturgiei Româneşti Timp de o săptămână, la Timişoara are loc a XV-a ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti. Începând de mâine şi până în data de 17 aprilie, la Timişoara se desfăşoară a XV-a ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti, manifestare organizată de Teatrul Naţional Timişoara. Această ediţie poartă numele de „Plasticid”, festivalul fiind împărţit pe patru secţiuni. Secţiunea principală este intitulată Focus, secţiunea Suporter urmăreşte promovarea creaţiei teatrale timişorene. Secţiunea Clasic păstrează coordonatele teatrului clasic, iar Intersecţii urmăreşte legătura, dialogul, îmbinarea teatrului cu alte arte. Secţiunea Focus cuprinde următoarele spectacole: „5 minute miraculoase la Piatra Neamţ”, „20/20”, „Acasă la tata”, „Dansez pentru nimeni”, „Dumnezeul de a doua zi”, „În container”, „România! Te pup”, „Stop the tempo”, „Supermarket”, „Miro: aceasta este culoarea visurilor mele”. În cadrul secţiunii Suporter sunt prezentate patru spectacole pe texte româneşti contemporane: „Aeroport”, „Cum traversează Barbie criza mondială”, „Bye bye, America” şi „Viaţă lights, moarte fără filtru”. La secţiunea Clasic este prezentat publicului spectacolul „Identităţi (Şapte piese scurte)”. Secţiunea Intersecţii cuprinde spectacole de teatru-dans: „Remember”, „Depeche / Dance” şi „InTime”. În afară de acestea, se vor desfăşura concerte, workshop-uri, dezbateri, lansări de carte. Programul Festivalului Dramaturgiei Româneşti: Sâmbătă, 10 aprilie: ora 19.00, Sala Mare: gala de deschidere a FDR, REMEMBER, după Mateiu I. Caragiale, un spectacol de Răzvan Mazilu, producţie Teatrul Naţional Timişoara; ora 21.00, Sala 2: ACASĂ LA TATA, de Mimi Brănescu, un spectacol de Alexandru Dabija, producţie Teatrul ACT Bucureşti; Duminică, 11 aprilie: ora 19.00, Sala Mare: MIRÒ: ACEASTA ESTE CULOAREA VISURILOR MELE, de Şerban Foarţă, un spectacol de Horaţiu Mihaiu, producţie Teatrul "Tony Bulandra" Tîrgovişte; ora 21.00, Studio 5: VIAŢĂ LIGHTS, MOARTE FĂRĂ FILTRU, de Andrei Ursu, un spectacol de Felix Crainicu, producţie Teatrul Naţional Timişoara: Luni, 12 aprilie: ora 17.00, Sala 2: STOP THE TEMPO, de Gianina Cărbunariu, un spectacol de Aba Sebestyén, producţie Yorick Studio Tîrgu Mureş (spectacol tradus la cască); ora 19.00, Sala TGST/TMT: DUMNEZEUL DE A DOUA ZI, de Mimi Brănescu, un spectacol de Claudiu Goga, producţie Teatrul ACT Bucureşti; ora 21.00, Studio 5: AEROPORT, de Ştefan Caraman, un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia, producţie Teatrul Naţional Timişoara; Marţi, 13 aprilie:


ora 17.00, Sala TGST/TMT: ÎN CONTAINER, de Constantin Cheianu, un spectacol de Cristian Ban, producţie Teatrul Odeon Bucureşti; ora 19.00, Sala Mare: DEPECHE/DANCE, coregrafia Massimo Gerardi, producţie Teatrul Odeon Bucureşti; ora 21.00, Sala 2: 20/20, de Gianina Cărbunariu, un spectacol de Gianina Cărbunariu, producţie Yorick Studio Tîrgu Mureş (spectacol supratitrat); Miercuri, 14 aprilie: ora 17.00, Sala 2: CUM TRAVERSEAZĂ BARBIE CRIZA MONDIALĂ, de Mihaela Michailov, un spectacol de Alexandra Badea, producţie Teatrul Naţional Timişoara; ora 19.00, Sala Mare: CONCERT Loredana. Smiley. Anna Lesko. Nicola; ora 21.00, Sala TGST/TMT: CÂNTĂREAŢA CHEALĂ, de Eugène Ionesco, un spectacol de Alexandru Dabija, producţie Teatrul German de Stat Timişoara (TGST) (tradus la cască); Joi, 15 aprilie: ora 17.00, Sala TGST/TMT: SUPERMARKET, de Theo Herghelegiu, un spectacol de Theo Herghelegiu, producţie Club La Scena Bucureşti; ora 19.00, Sala Mare: ROMÂNIA! TE PUP, de Bogdan Georgescu, un spectacol de David Schwartz, producţie Teatrul Naţional Iaşi; ora 21.00, Sala 2: DANSEZ PENTRU NIMENI, de Ştefan Caraman, un spectacol de Ştefan Iordănescu, producţie Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad; Vineri, 16 aprilie: ora 19.00, Sala 2: BYE BYE AMERICA, de Carmen Dominte, un spectacol de Cristian Ban, producţie Teatrul Naţional Timişoara; Sâmbătă, 17 aprilie: ora 17.00, Sala Mare: 5 MINUTE MIRACULOASE LA PIATRA NEAMŢ, de Peca Ştefan, un spectacol de Ana Mărgineanu, producţie Teatrul Tineretului Piatra Neamţ; ora 19.00, Sala 2: spectacol de gală: InTIME, coregrafia Pál Frenák, producţie Compania “Pál Frenák” Paris/Budapesta.

Articole FDR 2010  

Spectacolul de dans contemporan InTime va încheia Festivalul Dramaturgiei Româneşti "InTime", o producţie a prestigioasei companii de dans f...

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you