Issuu on Google+

Str. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37

Apare marţi şi vineri

13 - 15 martie 2012, An II, Nr. 57

I GRATU

T

În mijlocul pensionarilor tîrgumureşeni

Vineri, 9 martie 2012, la Restaurantul President din Tîrgu-Mureş, pensionari mureşeni, alături de cupluri care au împlinit 35 de ani de căsătorie, dar şi persoane singure care ar fi împlinit 35 de ani de căsătorie, au participat la un eveniment deosebit, o foarte frumoasă întâlnire ce a avut loc la complexul President, sub titlul „O floare pentru vârsta a treia”. Surpriza a constituit-o prezenţa, în rândul invitaţilor, a primarului dr. Dorin Florea şi a viceprimarului Claudiu Maior care, au ţinut să-i salute pe cei prezenţi la manifestare şi să se dialogheze cu ei într-un cadru informal şi relaxat, într-o zi de... Mărţişor. „Întâlnirea cu cei mai vârstnici cetăţeni ai oraşului este mereu un prilej de bucurie, pentru că mereu avem câte ceva de învăţat de la ei. Îi iubim şi îi respectăm pentru înţelepciunea, simţul măsurii, calmul de care dau dovadă, pentru demnitatea cu care înfruntă greul zilelor. Relaţia dintre Primărie şi persoanele vârstnice este - îmi place s-o repet ori de câte ori am prilejul – una cu totul specială, ba-

SOCIAL

Job-uri în domeniu medical Tîrgumureșenii specializați în domeniul medical au mai multe șanse de a-și găsi un loc de muncă în țară sau în străinătate. Astfel, medicii de familie au șanse de a lucra în Franța: onorariul este de 23€/consultație; este prevăzut și un împrumut de 5.000€ pentru necesitățile instalării (e.g. achiziția unui automobil). Cei interesați pot trimite CV-ul la adresa contact@abdoctor.eu. Apoi, firma American Medical Center recrutează colaboratori din Tîrgu-Mureș și din încă cinci orașe din țară pentru domeniul: vânzări servicii medicale. Comisionul acordat se discută la interviu. Pentru informații suplimentare puteți suna la numărul de telefon: 0726-391.177. CV-urile pot fi trimise la adresa: amc.recrutare@gmail.com. În plus, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu-Mureş anunţă scoaterea la concurs, în data de 23.04.2012, a următorului post temporar vacant de muncitor necalificat la Blocul Alimentar, pe perioadă determinată. Informaţii suplimentare puteți obține la telefon 0265-212.111, interior 462, persoană de contact Sanislav Laura, sau pe www. spitjudms.ro.

zată pe respect şi preţuire”, a declarat primarul dr. Dorin Florea. „Încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca pensionarii noştri s-o ducă… un pic mai bine. Programele sociale iniţiate şi promovate de Primărie se adresează, în mare parte, celor cu tâmpla căruntă. Înţelegem greutăţile pe care le au şi ne străduim să le venim în ajutor. Lor le este dedicat, printre altele, programul

„Să ne îngrijim bunicii”, dar şi alte facilităţi pe care le acordăm, în măsura posibilităţilor”, a spus, la rândul său, viceprimarul Claudiu Maior. „A fost o zi deosebită şi o mare bucurie să-i avem ca oaspeţi pe domnul primar şi pe domnul viceprimar. Îi simţim mereu alături de noi şi multe din puţinele noastre bucurii li se datorează”, a declarat doamna Denes Iren, participantă la această mani-

Noi lucrări la Cetate

Complexul Cetății din Tîrgu-Mureș are o suprafață de 4,3 ha și este format dintr-o incintă fortificată cu 7 bastioane unite prin ziduri. În interiorul fortificației se găsește Biserica Reformată-Calvină și Clădirea Manutanței. Cetatea actuală a fost construită pe locul unei alte fortificații ridicate în secolul XV (1492) și care a aparținut voievodului Transilvaniei, Báthori István. Aceasta primă cetate a fost distrusă în urma unei invazii. Bastioanele se compun din 3 sau 4 nivele ce comunică în interior prin scări de lemn. Stilul arhitectonic în

care au fost construite Biserica Reformată și Clădirea Manutanței aparține Renașterii târzii. Pe șantierul viitorului centru de informare pentru turiști, săpăturile au scos la iveală zidurile unei case din secolul al XVI-lea. Specialiștii Muzeului Județean spun că vestigiul este o adevărată comoară, pe care vor s-o prezinte vizitatorilor. Turiștii care vor trece pragul Cetății Medievale vor avea în curând ocazia să vadă cum se trăia în oraș acum mai bine de 500 de ani. Pe lângă resturi de ceramică, medalii și fibule, au apărut pereții unui imobil ce datează din anii 1500, despre care nu se știa nimic până acum. Pentru că este vorba de o descoperire importantă, arheologii Muzeului Județean Mureș au cerut imediat celor ce construiesc centrul de informare să-și modifice proiectul. Până acum, în Cetatea din TîrguMureș, au fost descoperite patru obiective similare datând din secolul XVII. Anual, în Cetate, Primăria municipiului Tîrgu-Mureș organizează festivaluri și spectacole în cinstea sărbătorilor locale („Zilele Tîrgumureșene”, „Festivalul Berii” sau „Sărbătoarea Vinului și a Mustului”).

festare. Iată şi alte păreri ale unor participanţi: „L-am văzut pe domnul primar Dorin Florea alături de noi, cum a discutat şi chiar a dansat cu doamnele de la această întâlnire. E foarte simpatic şi îl iubim foarte mult”, a spus Aneta Băltan, 68 de ani din Tîrgu-Mureş. „Ne simţim foarte bine şi ne bucurăm că domnul primar Florea si domnul viceprimar Maior ne-au invitat la această întâlnire. Eu am venit cu nişte prietene, că suntem toate trei văduve şi ne-am simţit excelent. Felicitări, mulţumiri întregii echipe şi le transmitem că îi vom sprijini şi în continuare”, a declarat Margareta Galea, 66 de ani, din Tîrgu-Mureş. Manifestarea s-a bucurat de mare succes, o contribuţie importantă având-o şi prezenţa în mijlocul participanţilor a îndrăgiţilor interpreţi de muzică uşoară şi populară Ciprian Istrate, Cătălin Crişan şi Komaromi Pista (Ungaria). Nu în ultimul rând, organizatorii au pregătit premii deosebite, constând în numeroase televizoare, achiziţionate din fonduri oferite de câţiva generoşi sponsori.

Evaluarea psihosomatică a elevilor tîrgumureșeni

Copiii care trebuie înscriși în clasa pregătitoare sau clasa I pot fi examinați psihosomatic pentru ca părinții să afle pentru care dintre cele două clase sunt pregătiți, din punct de vedere al dezvoltării psihologice, micuții lor. În Tîrgu-Mureș, centrele în care se va desfășura evaluarea psihosomatică pentru anul școlar 2012-2013 sunt următoarele: Grădinița „Paradisul copilăriei” (0365-730.957, 0722-303.471), Grădinița „Albinuța” (0365-730.952), Grădinița „Manpel” (0365-730.939), Gimnaziul „Al. Ioan Cuza” (0745-915.361, 0365-882.836). Părinții trebuie să-și programeze copiii la unul dintre centrele menționate anterior. În vederea realizării evaluării psihosomatice a copiilor, părinții vor obține în prealabil o adeverință de la medicul de familie/pediatru prin care se atestă că preșcolarul este „clinic sănătos”/„apt pentru școală”. Rezultatul evaluării psihosomatice va fi comunicat în scris părintelui, în aceeași zi în care a solicitat evaluarea.


2

UMF, zdruncinată de conflicte

Marţi - Joi,13 - 15 martie 2012

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie, prof. dr. Constantin Copotoiu a anunţat marți că Ministerul Educaţiei a transmis o adresă Universităţii în care se arată că, dacă nu va fi rezolvată problema liniei separate în limba maghiară, ministerul va acţiona potrivit art. 125 punctul 5 din Legea Educaţiei, care prevede suspendarea rectorului, tăierea finanţării sau reorganizarea Universităţii. Copotoiu a spus că nimeni nu se opune înfiinţării unei astfel de linii separate în limba maghiară, însă acest lucru trebuie făcut după ce se parcurg o serie de paşi, pentru a se respecta normativele ARACIS. Potrivit rectorului UMF, cadrele de limbă maghiară nu doresc însă ca noile secţii

să fie evaluate de ARACIS, unde există un standard care prevede un raport de 5 studenţi la un cadru didactic. În momentul de faţă, la UMF Tîrgu-Mureş sunt 1.755 de studenţi maghiari, ceea ce reprezintă 39% din totalul de 4.500 de studenţi. În Universitate sunt 124 de cadre didactice maghiare, faţă de 416 la învăţământul în limba română, iar raportat la acest număr de profesori, ar trebui să fie 620 de studenţi la limba maghiară. În aceste condiţii, în care sunt 1.755 de studenţi, deficitul de cadre didactice este cât se poate de vizibil, a spus Copotoiu. De cealaltă parte, prodecanul Szabo Bela a declarat că o facultate poate fi acreditată şi de alte organis-

ÎNVĂŢĂMÂNT

„EURO 200” se va face în perioada 1-21 aprilie 2012, la Inspectoratul Școlar Județean Mureș. Achiziționare calculatoarelor se va face în perioada 24 iunie-31 august. În 2011, 934 de elevi din județul Mureș au beneficiat de programul „EURO 200”.

Calculatoare pentru elevi

Programul „EURO 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare se va derula la Tîrgu-Mureș și în anul acesta. Beneficiarii programului sunt elevii și studenții învățământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei pe membru de familie. Depunerea cererilor privind acordarea unui ajutor financiar în vederea unui calculator prin programul

JUSTIŢIE

Specializat în furturi din hypermarket

În ziua de 11.03.2012, în urma unei acţiuni organizate de poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Tîrgu-Mureş, a fost identificat un bărbat în vârstă de 31 ani domiciliat în Tîrgu-Mureş, suspect în cazul a două furturi din hipermarket-uri. Astfel, în ziua de 6.04.2011, din incinta unui hypermarket a sustras trei corturi şi două saltele în valoare totală de 650 de lei; în data de 11.05.2011 din incinta unui alt hypermarket a sustras un radiocasetofon în valoare de 549 de lei. Poliţiştii l-au reţinut pe suspect pentru 24 de ore.

me, nu doar de ARACIS. În condiţiile în care Legea Educaţiei e o lege organică, adoptată de Parlamentul României, iar ARACIS este o comisie de sine stătătoare, de când a apărut legea educaţiei au apărut şi o serie

ÎNVĂŢĂMÂNT

„Made for Europe”

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a lansat a V-a ediție a Concursului Național „Made for Europe”. Inspectoratul Școlar Județean Mureș, prin inspectorul școlar de specialitate pentru proiecte educaționale, organizează etapa județeană a competiției. La nivelul județului Mureș, expoziția cu produsele finale ale proiectelor derulate de unitățile școlare înscrise în concurs se organizează în perioada 14-15.03.2012, în sala de expoziții a Grupului Școlar „Constantin Brâncuși” din Tîrgu-

ÎNVĂŢĂMÂNT

de normative ale ARACIS care nu le sunt favorabile, a spus Szabo Bela, care este de părere că 16-17 persoane care alcătuiesc ARACIS nu pot crea condiţii care să împiedice aplicarea unei legi organice. Szabo Bela a arătat că prin crearea liniei separate în limba maghiară avantajul studenţilor ar fi că pot învăţa o meserie pe limba lor, iar facultatea ar avea un viitor calculabil în ce priveşte scoaterea posturilor la concurs etc., pentru că procentajul cadrelor didactice e în scădere. Acesta a spus că profesorii maghiari sunt de acord inclusiv cu o acreditare provizorie, care presupune ca, timp de 5 ani, examenul de licenţă de la UMF să fie susţinut la o altă facultate.

Mureș. Vizitarea expoziției poate fi realizată de către elevi și cadre didactice din unitățile de învățământ din municipiul Tîrgu-Mureș, organizați în grup de 10-15 elevi. Matei Preda

SOCIAL

Aquaserv înlocuiește contoare Compania Aquaserv S.A. TîrguMures anunţă consumatorii că, în data de 13.03.2012, se înlocuiesc contoarele de apă scadente metrologic de la următoarele adrese: str. Dâmboviţei nr. 5, 6, 7, 10, 12, 15, 18, 26, 28, 30; str. Amurgului nr. 1, 2; str. Nirajului nr. 3, 4; str. Teilor nr. 1, 2; str. Zărneşti nr. 2, 3, 4; str. Vulturilor nr. 4, 7, 8, 9, 11, 15, 17, 21, 20, 24A, 27, 33, 37, 39. Înlocuirea va avea loc dacă condiţiile meteo permit şi temperaturile exterioare nu vor scădea sub minus 5 grade Celsius. În caz contrar, acţiunea va fi reprogramată. Furnizarea apei se va întrerupe numai la consumatorii care sunt arondaţi acestor imobile.


Meci de primăvară – iarnă! După două etape disputate în retur, echipa FCM Tîrgu-Mureş a obţinut doar un singur punct, în meciul cu Voința Sibiu, scor 0 - 0. Elevii lui Lăcătuş s-au împotmolit în nămeţii care s-au abătut asupra terenului pe întreg parcursul jocului. Partida, condusă la centru de braşoveanul Robert Dumitru, asistat la cele două tuşe de Miklos Istvan Nagy (Cluj) şi Ciprian Danşa (Oradea), a fost întreruptă de mai multe ori pe parcursul celei de-a doua reprize pentru a se trasa liniile suprafeţei de joc. Primii care se puteau instala la conducere pe tabela de marcaj au fost oaspeţii prin ocaziile avute de Miclea, respectiv Lukanovic. Cea mai mare ocazie a primei reprize a aparţinut FCM-ului. În minutul ’45, Ghionea a trimis milimetric mingea peste transversala porţii. La reluare, atacurile la poarta lui Miron s-au înmulţit, dar fără sorţi de izbândă. Prima dată le-a dat emoţii spectatorilor Celsinho (min. 48), iar

FOTBAL

Sepsi, bun de joc! Ziua de vineri nu va putea fi uitată uşor. De la disperare la extaz nu a fost decât un pas. Dacă la ora prânzului, în conferinţa de presă organizată pentru a se prezenta obstrucţia Ligii Personale de Fotbal, marca miticul Dragomir, lucrurile erau aproape negre, după doar două ore norii negri au fost alungaţi. Într-un fotbal bântuit de prea multe interese şi rele credinţe, asezonate bine cu matrapazlâcurile unor asociaţii familiale numite FRF şi LPF, te poţi aştepta la orice. Până la urmă, o decizie definitivă a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne nu mai putea fi trecută

apoi Subotic (min. 77) şi E.Nicu (min. 81). De partea opusă, acelaşi Lukanovici l-a remarcat pe Albuţ la foc automat

(min. 56). Astfel, golurile au lipsit, deşi cele două echipe au trecut cu brio peste impedimentul de natură meteorologică

şi au oferit un joc frumos, cu multe ocazii de poartă. La finalul partidei antrenorul echipei Voinţa Sibiu, Alexandru Pelici, a recunoscut faptul că ,,mureşenii au jucat mai bine, dar noi am câştigat un punct preţios”. De partea cealaltă, antrenorul gazdelor, ,, fiara” Marius Lăcătuş, a dat vina pe lipsa de concentrare a jucătorilor săi. ,,Dacă eram ceva mai concentraţi la finalizare, cred că puteam câştiga meciul. Va trebui să fim atenţi, dacă nu înscriem, nu avem cum să aducem puncte în clasament”, a conchis Marius Lăcătuş, antrenor FCM Tîrgu-Mureş. Este de precizat faptul că înaintea fiecărui meci de pe teren propriu, oficialii mureşeni au decis ca lovitura de începere să fie dată de către o fostă glorie a clubului. Cu Voinţa Sibiu, Florea Ispir (485 de prezenţe în Liga I) a dat startul partidei, primind un tricou cu numărul 6. În etapa următoare, a 21a, FCM va evolua în deplasare în compania lanternei roşii Dacia Mioveni.

cu vederea. Cu toate relaţiile de cumetrie dintre Corleone şi Iancu or Chivorchian, fotbalul românesc riscă prea multe dacă nu ar fi pus în aplicare decizia venită de la forul european. Cum

nu se putea fără şicanările de rigoare, cu explicaţiile lor penibile şi de prost gust, comisiile au primit, cu siguranţă, undă verde de la Mitică. Asta poate după ce Mircea Sandu i-a arătat fibra bine definită a bicepsului său. Cu bucurie, de această dată, s-au prezentat din nou, în faţa jurnaliştilor, Anton Heleşteanu şi Laszlo Sepsi. „Sunt bucuros că s-a făcut dreptate. Mulţumesc preşedintelui FRF, Mircea Sandu, că a validat decizia TAS. O decizie care s-a impus şi la comisia din cadrul Ligii Profesioniste. Era păcat ca un jucător de echipa naţională să nu poată juca. Laci are drept de joc, a confirmat avocatul nostru că toate documentele sunt în regulă. Dacă va juca sau nu, asta va fi doar decizia lui Marius

Lăcătuş. Toate aceste amânări exagerate şi lipsa de transparenţă sunt de domeniul uitării, De acum nu trebuie decât să ne facem treaba pe teren”, a declarat Heleșteanu. La rândul său, Laszlo Sepsi a afirmat: „Mă bucur, în sfârşit, că pot juca. Nu e plăcut pentru un jucător să stea să se uite fiindcă fotbalul e viaţa lui. Mă bucur cu atât mai mult cu cât am revenit acasă şi joc la echipa din oraşul meu. Sper ca să ajut cât de bine pot ca echipa să poată realiza obiectivul pe care şi l-a propus. Dacă acest obiectiv se realizează, există şansa ca să continui mai departe şi în sezonul viitor la Tîrgu-Mureş. Sunt uşurat că s-a făcut dreptate şi acum nu avem alte gânduri decât meciurile care urmează.

BOX

Cupa României la juniori

De duminică şi până joi, în Sala Sporturilor din Tîrgu-Mureş, se desfăşoară Cupa României pentru juniori. Federaţia Română de Box a desemnmat oraşul nostru ca organizator ca urmare a activităţii intense care există aici, prin implicarea clubului RingBox şi a lui Daniel Ghiurcă. RingBox, alături de Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, au

făcut posibil ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime. Şiau anunţat participarea peste 100 de sportivi de la cluburi şi asociaţii sportive din toată ţara. Întrecerile sunt rezervate boxerilor de vârsta 15-16 ani. Clubul tîrgumureşean va fi prezent în ring cu 5 sportivi. Programul întrecerilor este următorul: duminică, luni şi marţi, de la ora 16:00; miercuri şi joi, de la ora 15:00.

CANOTAJ

Medalii la... Ergometru!

La Campionatele Naţionale de Ergometru au fost prezenţi şi sportivii de la CS Mureşul Tîrgu-Mureş. Sportivii pregătiţi de Claudia Balint au avut o prestaţie mulţumitoare şi s-au aflat printre protagoniştii competiţiei desfăşurată la Călăraşi. În proba de dublu, Mihai Călin Duma şi Sebastian Morar s-au clasat pe treapta a doua a podiumului obţinând medaliile de bronz. O altă clasare deosebită a avut echipajul de patru, la seniori.

În componenţa acestuia s-au aflat Dorel Ormenişan, Claudiu Gădălean, Marius Călugăr şi Sergiu Ormenişan, cu toţii primind medaliile de bronz. Ar mai fi de remarcată şi realizarea lui Lucian Duma care, la juniori, în proba individuală, s-a situat pe locul cinci.


4

Marţi - Joi, 13 - 15 martie 2012

Lecţie cu studentele Formația de baschet feminin Nova Vita Tîrgu-Mureș a învins echipa Universitatea Cluj, cu scorul de 71-44 (18-15 16-8 19-8 18-13). Există puţini spectatori, din păcate, la meciurile fetelor şi suntem convinşi că bărbaţii urbei noastre nu sunt misogini. Poate că un meci feminin nu e atât de spectaculos şi nici nu are parte de viteză şi dârzenie mai mare decât unul masculin dar e vorba, totuşi, de un sport la care fetele noastre sunt în partea superioară a clasamentului. Studentele de la Cluj nu puteau emite pretenţii în această partidă. Deşi în prima parte a jocului s-au ţinut lângă fetele lui Jojic. Aşa cum ne-am obişnuit, fetele noastre au pornit greu, la fel ca în alte partide cu echipe mai slab cotate. Proba-

bil, încrezătoare în victorie şi conştiente de superioritatea lor, tîrgumureșencele tratează cu suficienţă începuturile de meciuri. Spre finalul sfertului doi s-a intrat în cadenţa normală, iar prima repriză s-a încheiat cu scorul de 34-23. După pauză, jocul echipei noastre a crescut simţitor dând impresia că este nevoie de o repriză pentru a se încălzi. De multe ori începuturile de meci pot fi, însă, decisive dacă nu se tratează toate fazele jocului la fel de serios. Ultima parte a campionatului este decisivă pentru Nova Vita: echipa are două meciuri puternice în deplasare, la Arad şi la Alexandria, şi unul acasă cu Danzio Timişoara. De rezultatele acestor meciuri va depinde configuraţia fi-

HANDBAL

Mureşul pierde la limită

După înfrângerea cu cântec de la Timişoara, din etapa trecută, echipa de handbal feminin Mureșul Tîrgu-Mureș, condusă de Bukaresti, nu a reuşit să aducă vreun punct nici de la Sebeş. Cu toate acestea, Mureşul se află în cărţile pentru ocuparea unei poziţii ce-i permite accederea la barajul de promovare. Rezultatele etapei: CS Univ.C. Brâncuşi Tîrgu

BASCHET

nală a clasamentului şi poziţia pe care o va ocupa echipa tîrgumureşeană. Pentru Nova Vita au punctat: Cherrise Germain Graham (21), Veronica Tatiana Hicks (13), Dragana Gobeljic (12), Catherine Scanlon (12), Bojana Vulic (6), Adina Pop (3), Tekla Boroka

Jiu-CS Timişoara 30-30, CSM Slatina-CSM Bistriţa 31-31, Univ. Reşiţa-Bowling Sf. Gheorghe 21-20, Chimia Râmnicu Vâlcea-Universitatea Timişoara 37-28, CSS Caracal-CSM Sfântu Gheorghe 37-23, HC Alba Sebeş-Mureşul Tîrgu-Mureş 21-20. 1. CSS Caracal 17 13 1 2. CS Timişoara 17 11 3 3. CS Univ. Tg. Jiu 17 9 4 4. Mureşul Tîrgu Mureş 17 10 0 5. Chimia Rm. Vâlcea 17 7 5 6. HC Alba Sebeş 17 8 3

PROGRAM CINEMA PERIOADA 09 – 15.2012 www.tirgumures.ro/Tel. 0365 730 920 SALA ARTA ORA 14,30 SI 19,00 - CU LUMEA-N CAP – 2D (98 min./comedie) Tarif: adulţi 8,00 lei | elevi 4,00 lei | studenţi 5,00 lei

ORA 16,30 SI 21,30 JOHN CARTER – 3D (132 min./acţiune,aventuri,SF) Tarif: adulţi 15,00 lei | elevi 8,00 lei | studenţi 9,00 lei

SALA FLORA ORA 16,00 - REGELE LEU -II – 2D (dublat, 81 min./animaţie, aventuri) Tarif: adulţi 8,00 lei; elevi 4,00 lei; studenţi 5,00 lei

ORA 18,30 - GNOMEO & JULIETA – 3D (84 min./animaţie, comedie) Tarif: adulţi 10,00 lei; elevi 5,00 lei; studenţi 6,00 lei

ORA 21,00 - A NAIBII DRAGOSTE – 2D (118 min./comedie romantică) Tarif: adulţi 8,00 lei; elevi 4,00 lei; studenţi 5,00 lei

SALA CLUB 30 ORA 17,15 - RĂZBUNATORUL – 3D (87 min./acţiune, horror, thriller) Tarif 18,00 lei

ORA 20,30 - NEVASTA DE ÎMPRUMUT – 2D (117 min./com. romantică) Tarif 18,00 lei Elevii si studenţii beneficiază de reduceri pe baza carnetului de elev, vizat la zi, respectiv pe bază de studcard.

3 3 4 7 5 6

569 465 27 577 503 25 496 454 22 457 446 20 486 466 19 419 399 19

Paraidi (3), Iohana Andrada Borşan (2), Cristiana Cutaş (2). Pentru echipa adversă, cea mai eficace a fost Flavia Ferenczi (18 puncte). Au arbitrat Alexandru Anica şi Tamas Toth. Comisarul partidei a fost Pavelescu Dan.

7. CSM Slatina 17 7 4 6 459 451 18 8. Bowling Sf. Gheorghe 17 7 1 9 416 408 15 9. CSM Bistriţa 17 7 1 9 467 465 15 10. CSM Sf. Gheorghe 16 6 1 9 399 426 13 11. Univ. Reşiţa 17 2 1 14 386 532 5 12. Univ. Timişoara 16 1 2 13 354 470 1 În etapa următoare se vor juca meciurile: CS Timişoara-HC Alba Sebeş, SC Mureşul Tîrgu-Mureş-CSS Caracal, CSM Sfântu GheorgheCS Chimia Rm. Vâlcea, Universitatea TimişoaraUniv. Reşiţa, Bowling Sf. Gheorghe-CSM Slatina, CSM Bistriţa-CS Universitar C. Brâncuşi Tîrgu Jiu.


5

Marţi - Joi, 13 - 15 martie 2012

În play-off cu CSM Bucureşti

Deşi mai este o restanţă (echipa din Constanţa), împerecherile pentru play-off la volei feminin se cunosc. Acestea au fost stabilite în funcţie de locul ocupat la sfârşitul sezonului regulat: locul 1 cu locul 8, 2 cu 7, 3 cu 6, 4 cu 5. Aşa că, formația CSU Medicina Tîrgu-Mureș, ocupanta locului 5, va juca împotriva echipei CSM Bucureşti, ocupanta locului 4. Se joacă în sistemul „cel mai bun din trei partide”. CSM Bucureşti va găzdui meciurile 1 şi 3, iar tîrgumureşencele vor juca acasă meciul 2. Meciul decisiv se dispută doar dacă va fi necesar. Partidele sunt programate pe 14, 17 şi 21 martie. Programul primului tur din play-off arată astfel: Ştiinţa Bacău - CSM Lugoj, Tomis Constanţa - SCM U Craiova, Dinamo Bucureşti - Unic Piatra Neamţ, CSM Bucureşti - CSU Medicina Tîrgu-Mureş. În etapa a 22-a, ultima, s-au înregistrat rezultatele: Penicilina Iaşi - CSU Medicina 0:3 (28:30, 17:25, 25:27), Universitatea Cluj - Ştiinţa Bacău 0:3 (10:25, 16:25, 21:25), CSM Bucureşti - Dinamo Bucureşti

BASCHET

A patra victorie la rând!

Tigrii de la BC Mureș au adunat patru victorii consecutive. În cea de-a 25-a etapă, BC Mureş s-a deplasat la Giurgiu, pentru a dispune de CSS din localitate cu scorul de 58 – 82 (16-17, 14-27, 14-17, 1421). Chiar dacă nu a avut evoluţii mulţumitoare în aceste ultime partide, elevii lui Sekulovici au mai bifat o victorie, importantă prin faptul că, în clasament, locul ocupat mulţumeşte. Doar primul sfert a fost, oarecum, echilibrat, încheiat la o diferenţă minimă: 17-16. Sfertul al doilea a consfinţit demarajul luat de valoarea şi organizarea superioară. A fost o repriză încheiată lejer, cu scorul de 44-30. Nici partea secundă a meciului nu a schimbat coordonatele jocului, astfel că tigrii ajung la 39 de puncte acumulate. Cu această dispută se cam termină confruntările cu echipele mici. Urmează cinci meciuri de foc, în care fiecare punct va conta. Tîrgumureșenii vor juca cu Sibiul, pe teren propriu, după care tigrii se vor deplasa la Piteşti, o echipă incomodă şi

VOLEI

Clasamentul Diviziei A: 1. Ştiinţa Bacău 22 20 2 63:8 1719 : 1216 61 2. Tomis Constanţa 21 19 2 59:14 1762 : 1300 55 3. Dinamo Bucureşti 22 15 7 52:28 1835 : 1498 47 4. CSM Bucureşti 22 16 6 50:30 1829 : 1661 45 5. CSU Medicina 22 14 8 45:30 1665 : 1599 42 6. Unic Piatra Neamţ 21 13 8 48:34 1789 : 1681 39 7. SCM U Craiova 22 12 10 41:34 1635 : 1562 36 8. CSM Lugoj 22 7 15 31:51 1622 : 1830 23 9. „U” Cluj 22 5 17 21:58 1421 : 1822 14 10. Penicilina Iaşi 22 4 18 18:58 1326 : 1794 12 11. Argeş Volei Piteşti 22 4 18 20:60 1559 : 1856 11 12. Terezianum Sibiu 22 2 20 19:62 1542 : 1885 8

3:2 (19:25, 20:25, 25:21, 25:23, 15:8), Unic Piatra Neamţ - SCM U. Craiova 3:1 (25:20, 25:20, 13:25, 25:13), CSM Lugoj - Argeş Volei Piteşti 3:1 (19:25, 25:20, 25:10, 25:22), Tomis Constanţa - Terezianum Sibiu 3:0 (25:11, 25:6, 25:14). imprevizibilă. Apoi, BC Mureș va juca cu Asesoft Ploieşti, apoi se va deplasa la Rovinari şi, în ultima etapă, la BC Timişoara. Pentru BC Mureş au punctat: Jason O‘Bryan Forte (15), Mikalai Aliakseyeu (14), Jujuan Cooley (12), Calvin Dwayne Watson (11), Liviu Gabriel Dumitru (10), Flavius Lăpuşte (7), Virgil Stănescu (6), Miladin Pekovic (5), Radu Paliciuc (2). Au mai evoluat Baczo Balasz, Ioan Alin Borşa, Gabriel Hallai. De la gazde, cei mai eficienţi au fost Francis Raymond Kraemer (22) şi Damon Matthew Powell (9). Au arbitrat: Marius Udrică, Mircea Şerban şi Liviu Ioniţă. Observatorul partidei a fost Romi Stănciulescu. În runda următoare, tigrii vor evolua acasă, miercuri 14 martie, împotriva lui Atlassib Sibiu.

VOLEI

Fără antibiotice! În ultima etapă a sezonului regulat, CSU Medicina Tîrgu-Mureș s-a deplasat la Iaşi, unde a învins cu scorul de 0-3 (28-30, 17-25, 25-27), echipa Penicili-

na. Un meci cu Penicilina nu înseamnă că eşti suferind ci, dimpotrivă, demonstrezi că tratamentul naturist este cel mai eficace. Fără Gabriela Tsvetanova şi Radostina Chiţigoi şi cu Katarina Jovanovic pe bancă, Valerijan Luka a dat credit jucătoarelor autohtone. Şi nu a greşit. Acestea au demonstrat atât ambiţie cât şi pricepere, cu atât mai mult cu cât gazdele erau cuprinse de disperarea luptei pentru evitarea retrogradării. Meciul în sine a fost extrem de încrâncenat, primul set încheindu-se cu 30-28 pentru tîrgumureşence, după ce gazdele au ratat câteva mingi de set. Același lucru s-a întâmplat şi în ultimul set, la scorul de 24-22. Singura parte clară a meciului a fost setul doi când, pe final, elevele lui Luka au luat un avantaj liniştitor. Mai puternice fizic şi psihic, crescând de la meci la meci dar şi cu gândul la play-off, jucătoarele de la CSU Medicina pot tulbura apele în meciul cu municipalele din Bucureşti. Pentru CSU Medicina au evoluat: Lorena Ciocian – Roxana Ivanof, Roxana Iancu, Alexandra Trică, Bianca Cazacu, Adina Salaoru – Roxana Nechiti (libero). A mai jucat Monica Foca.


6

FOTBAL

Sancțiuni pe stadion

Marţi - Joi, 13 - 15 martie 2012

Jandarmii mureşeni au constatat o infracţiune şi două contravenţii, în conformitate cu Legea 4/2008 actualizată, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive. Duminică, 11 martie, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tîrgu-Mureş au asigurat ordinea şi liniştea publică cu prilejul partidei susţinute pe teren propriu de echipa FCM Tîrgu-Mureş cu Voinţa Sibiu. Chiar înainte de începerea partidei, în galeria echipei gazdă, a putut fi observat un spectator despre care se cunoştea faptul că are interdicţie de acces pe stadion, pentru o perioadă

SOCIAL

Intervenții salvatoare

Sâmbătă, 10.03.2012, la ora 20:32, detaşamentul de pompieri TîrguMureş a fost solicitat să intervină pentru deblocarea uşii unui apartament de pe strada Aleea Carpaţi din Tîrgu-Mureş. Garda de intervenţie s-a deplasat la faţa locului cu autoscara mecanică şi o autospecială de capacitate medie. În interiorul locuinţei a fost descoperită o femeie de 79 de ani, care nu se putea deplasa. Acesteia i-a fost

de 6 luni. Astfel, după identificare şi legitimare, lui H. Alexandru, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Reghin, i-a fost adus la cunoştinţă faptul că a încălcat prevederile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 4/2008 actualizată, conform căruia „Fapta unei persoane cãreia i s-a interzis accesul la unele competiţii sau jocuri sportive de a [..] pãtrunde în arena sportivã unde se desfãşoarã o competiţie sau un joc sportiv de genul celor pentru care s-a dispus interdicţia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la 3 luni sau cu amendã”. Dosarul cu actele premergătoare începerii urmăririi pe-

acordat primul ajutor şi a fost transportată la spital. Tot sâmbătă, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a intervenit pentru asanarea unor elemente de muniţie în localitatea Oarba de Mureş. La faţa locului, membrii echipei pirotehnice au identificat şi ridicat o bombă de aruncător calibrul 82 mm şi un proiectil exploziv calibrul 75 mm. Muniţia provine, cel mai probabil, din al doilea război mondial, aceasta fiind ridicată, transportată şi depozitată în siguranţă urmând să fie distrusă.

În fiecare marţi, între orele 17.30 – 19.30, viceprimarul municipiului Tîrgu-Mureş – Claudiu Maior

În legătură telefonică directă cu cetăţenii Formând numărul 0800 888 999 apelaţi direct, în fiecare zi de marţi a lunii în curs, Primăria municipiului Tîrgu-Mureş. Apelul dumneavoastră este gratuit şi este preluat de către viceprimarul municipiului, Claudiu Maior. În cazul în care aveţi o sesizare, întrebare, sugestie sau o recomandare, care priveşte activitatea şi competenţele Primăriei municipiului TîrguMureş, aveţi posibilitatea să o transmiteţi în mod direct. Apelul dumneavoastră va fi înregistrat, mesajul transmis putând avea durata de un minut. În cazul în care doriţi un răspuns, este necesar să vă faceţi cunoscute numele şi numărul de telefon la care puteţi fi contactat. Problemele sesizate de dumneavoastră vor fi transmise spre soluţionare, în mod operativ, direcţiilor de specialitate din cadrul primăriei. Veţi fi contactat ulterior pentru a primi răspuns sau veţi fi invitat în audienţă la compartimentul de specialitate pentru o documentare suplimentară. Apelurile sunt posibile din reţeaua Romtelecom. Aşteptăm cu interes apelurile dumneavoastră, în fiecare zi de marţi a lunii în curs, între orele 17.30 – 19.30! Biroul de presă al primăriei

nale vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Mureş, pentru continuarea cercetărilor. În ceea ce priveşte contravenţiile constatate de jandarmi, la partida de fotbal de duminică 2 membrii ai galeriei oaspete au fost sancţionaţi contravenţional. Pentru proferarea de expresii jignitoare la adresa forţelor de ordine, conf. art. 20, lit. m) din L.4/2008 actualizată, F. Ilie, în vărstă de 23 ani, din localitatea Oteşani, judeţul Vâlcea, a fost sancţionat cu

amendă în valoare de 150 de lei. Cea de a doua sancţiune contravenţională a fost aplicată lui B. Florin, de 20 ani, din localitatea Cisnădie, judeţul Sibiu, deoarece a provocat scandal la poarta de acces a galeriei oaspete. Acestuia, pe lângă amenda minimă, de 500 de lei în conformitate cu art. 20, lit. l, din L.4/2008 actualizată, i-a fost aplicată şi sancţiunea complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal, pe o perioadă de 1 an.

SPORT

S.R.I. Mureş, Penitenciarul TîrguMureş, Poliţia Locală Tîrgu-Mureş, U.M. 01011 Tîrgu-Mureş, mass media.

Cupa Primăverii

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş organizează în data de 13.03.2012, începând cu ora 08:00, la Sala Polivalentă din Tîrgu-Mureş, Cupa Primăverii la Futsal, a transmis Danciu Liviu, purtătorul de cuvânt al ISU Mureș. La această Cupă vor participa echipe din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş,

ANUNŢ Municipiul Tîrgu-Mureş anunţă, pentru anul 2012 concurs de proiecte pentru finanţarea nerambursabilă a programelor/proiectelor culturale. Ghidul de finanţare şi cererile de finanţare se găsesc pe pagina de web: www.tirgumures.ro (Informaţii suplimentare la telefon 0365-882066-persoana de contact: Sztancs Erzsebet). Termenul limită de depunere a cererilor de finanţare pentru anul 2012 este 6 aprilie, ora 12.00. Primar, Dr. Dorin Florea


Totul despre pensia de urmaș la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani. Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin un an. Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș dacă decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale și dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie ori daca acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut. Soțul supraviețuitor care are

Pulsul Pietelor , Vă prezentăm în continuare preţul produselor de bază (legume şi fructe) din principalele pieţe ale

oraşului. Această rubrică este actualizată pentru fiecare număr al ziarului ,,Tîrgumureşeanul”.

Preţuri produse pieţe Piața Cuza Vodă Roșii 7,5 lei/kg Castraveți 8,5 lei/kg Ardei 11 lei/kg Ceapă 2,5 lei/kg Morcovi 2,5 lei/kg Varză 3,5 lei/kg Cartofi 1 leu/kg Conopidă 7,5lei/kg Portocale 4 lei/kg Banane 6,5 lei/kg Struguri 12-13 lei/kg Mere 2,5 lei/kg Pere 5,5 lei/kg Gogoșari 10,5 lei/kg Sfeclă 2 lei/kg Clementine 5 lei/kg Lămâi 4,5 lei/kg Grapefruit 4,5 lei/kg Ciuperci 9-10 lei/kg Produse

Piața 22 Dec. 1989 8,5 lei/kg 8 lei/kg 9 lei/kg 2 – 3 lei/kg 2.5-3 lei/kg 1,8 lei/kg 1-1,2 lei/kg 6 lei/kg 6 lei/kg 5-6,5 lei/kg 8,5 lei/kg 2,2 lei/kg 3,5-6 lei/kg 9 lei/kg 3-4 lei/kg 3-6 lei/kg 6 lei/kg 5 lei/kg 10 lei/kg

Piața 1848 6 - 8 lei/kg 8 lei/kg 9 – 10 lei/kg 2 - 3 lei/kg 2 lei/kg 1,2 - 1,5 lei/kg 0,8 – 1,0 lei/kg 8 lei/kg 3,5 - 4 lei/kg 4 lei/kg 4,5 – 5 lei/kg 2-2,5 lei/kg 3,5 - 5 lei/kg 8 lei/kg 2 lei/kg 4,5 lei/kg 4,5 lei/kg 4,5 lei/kg 10 lei/kg

Piața Dacia 7 lei/kg 7 lei/kg 9 lei/kg 2-3lei/kg 2,5 lei/kg 2 lei/kg 1 leu/kg 6 lei/kg 3 lei/kg 6 lei/kg 5,5 lei/kg 3 lei/kg 5 lei/kg 9 lei/kg 2 lei/kg 4,5 lei/kg 4 lei/kg 4 lei/kg 9 lei/kg

servo frână, servo direcție, radio, ideală pentru oraș, cauciucuri de iarnă, mașina arată excelent atât estetic cât și tehnic, ținută în garaj. Telefon: 0749-956.561. SC Eurocar SRL angajează agent vânzări zona Mureş-Bistriţa. Obligatoriu permis de conducere şi experienţă în domeniu. Relaţii la telefon: 0724-377.791. CV-urile se depun la magazinele Mondex din Complexul Promenada sau se trimit pe adesa de e-mail marius.jurca@ mondex.ro. Societate comercială de transport şi expediţie angajează expeditor cu experienţă în domeniul transporturilor şi intermedieri. Cerinţe: 2 limbi – engleză, franceză. CV, fax 0265253.498, e-mail tututrans@zahoo.com. Angajăm agenţi de pază cu atestat pentru obiectiv în Ungheni. Telefon: 0745-050.247. Angajez paznic de noapte cu atestat şi pensionar. Telefon: 0265-253.498. SC Astor SRL angajează maistru reparaţii auto, utilaje de construcţii şi terasiere, me-

FLORI DUHOVNICEŞTI

SĂNĂTATE

Drumul spre Dumnezeu

Tratament antifumat

În duminica a doua a Postului Învierii Domnului Iisus Hristos, părintele Nicolae Ludușan de la Biserica din Dâmbu Pietros a transmis câteva gânduri credincioșilor despre rostul Marelui Post: „Postul Paștilor este drumul pregătitor prin care Dumnezeu ne cheamă să ajungem mai aproape de El, să ne adâncim în convingerile credinței noastre, să căutăm a ne înnoi trăirile spirituale și fizice, mai ales să căutăm a ne uni cu El pentru a fi vrednici să primim patima lui mâtuitoare, apoi să ne îmbrăcăm fiecare dintre noi în glorioasa Lui Înviere”. De asemenea, în duminica trecută s-a vorbit despre Sfântul Grigore Panama. Acesta a fost unul dintre cei mai profunzi şi mai originali teologi ai Bisericii Ortodoxe din secolul al XIV-lea. Chiar în captivitatea turcilor, Sf. Grigore a predicat atât prizonierilor creştini cât şi răpitorilor săi musulmani. Hagarenii au fost uimiţi de înţelepciunea cuvântului său, dar musulmanii nu au putut suporta acestea şi l-au bătut. Sf. Grigore a făcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morţii sale, vindecând mulţi bolnavi.

Tîrgumureșenii care doresc să renunțe la fumat se pot înscrie în programul de renunţare la fumat, intitulat Stop Fumat. În Tîrgu-Mureș acest program se desfășoară la Clinica de Pneumologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş. Cei care se înscriu în programul Stop Fumat în cursul lunii martie beneficiază de o spirometrie, consultație și tratament gratuite. Spirometria este un test care măsoară cantitatea de aer pe care o persoană o poate inspira sau expira într-o unitate de timp. Prin această investigație, medicii pot depista mai multe boli pulmonare încă din faza incipientă. Tratamentul antifumat durează aproximativ două luni: în această perioadă pacientul trebuie să se prezinte de mai multe ori la Spital pentru a-i fi supravegheată starea de sănătate. Tîrgumureșenii interesați să se înscrie în programul de renunțare la fumat pot afla mai multe detalii la numărul de telefon 0771-679.493. Matei Preda

canici cu experienţă pentru autograder, excavator, cilindru, buldoexcavator. CV-urile se depun la punctul de lucru din str. Mureşeni, nr. 50 sau prin fax la 0265-252.229. Execut lucrări de instalaţii termice, sanitare (montaj centrale de apartament) şi aer condiţionat, vânzări şi în rate. Telefon: 0748799.736, 0740-501.285. Expert contabil întocmesc şi certific Bilanţ la 31.12.2011/Dec. 101 an 2011 pe baza balanţei de verificare, preiau servicii de contabilitate. Telefon: 0265-261.500, 0754-200.043. Evitaţi amenzile inspectorilor ITM!! Birou abilitat oferă servicii complete, securitatea muncii - PSI, telefon: 0728-051.432, 0740256.188. Traduceri autorizate în/din 28 de limbi, înfiinţări srl (la doar 1.200 de lei, cu toate taxele incluse), Tîrgu-Mureş, str. Moldovei, nr. 10, parter. Telefon: 0265-250.875, 0754-200.043.

SC Rema Tinvest SRL, punct de lucru Tîrgu-Mureş, angajează operator foarfecă. Telefon: 0265-230.045, 0733-070.115. SC Premaco SA angajează macaragist pod rulant. CV-urile se depun la sediul societăţii, str. Principală, nr. 1/A. Informaţii la telefon: 0265-328.125. Editură angajează corrector cu experienţă pentru corectare, adaptare şi stilizare texte. Cerinţe: studii în domeniu, cunoştinţe PC, capacitate de lucru cu termen limită. Tel. 0753484.687. Angajăm barman(ă) la barul Budai. Telefon: 0745-598.430, 0755-539.503. Firmă de proiectare în construcţii angajează proiectant cunoscător al programului „Autocad”. Informaţii la telefon: 0724-242.050. Confecţionăm jaluzele exterioare, perdele panglică, rulouri interioare. Telefon: 0265218.321, 0365-416.454, 0744-121.714.

Transmiteţi anunţul dumneavoastră la SMS - 0728.236.837 sau la tirgumureseanul@gmail.com

Mica Publicitate

SC Damar Cleaning SRL angajează operator curăţenie în incinta Cinema City. Telefon: 0769-066.942. SC Gitogi Service SRL, cu sediul în Tîrgu-Mureş (lângă magazinul Kaufland), angajează muncitori pentru confecţionarea încălţămintei (croit, cusut, tălpuit). Alte informaţii la telefon/fax: 0265-264.708. Reflexo Relax Therapy – formator acreditat al adulţilor, organizează curs de tehnician masseur. Înscrieri: 0745-892.225, după ora 20:00. SC Peg Perego SRL angajează cusătoare. Relaţii la sediul firmei, str. Budiului, nr. 68. Cedez bar în funcţiune. Telefon: 0753946.387. Vând autoturism Opel Corsa - euro 4, înmatriculat în RO, an fabricație 2002, culoare negru metalizat, motor pe benzină, putere 75 cp, capacitate cilindrică 1199 cmc, transmisia manuală, 5 viteze, tracțiune față. Consum urban 5 l/100km, extraurban - 4 l/100km, airbaguri,

Piața Diamant 8 lei/kg 8,5 lei/kg 9 lei/kg 2,5 lei/kg 2,5 lei/kg 1-2 lei/kg 1,5 lei/kg 7 lei/kg 5 lei/kg 6 lei/kg 9 lei/kg 2-3 lei/kg 5,5 lei/kg 9 lei/kg 2,5 lei/kg 5 lei/kg 4 lei/kg 4 lei/kg 9 lei/kg

dreptul la o pensie proprie și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei de urmaș după soțul decedat, poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie. Conform informațiilor primite de la Roxana Răstășan, cei care îndeplinesc condițiile necesare pentru obținerea pensiei de urmaș trebuie să se prezinte la sediul Casei Județene de Pensii Mureș cu următoarele acte: cerere tip pentru obținerea pensiei de urmaș, copii după acte (certificat de naștere, buletin, certificat de căsătorie, certificat de deces al membrului din familie pensionar decedat, decizia de pensionare sau talon de pensie al decedatului).

7

Marţi - Joi,13 - 15 martie 2012

În județul Mureș există în prezent 16.820 de persoane care beneficiază de pensia de urmaș, conform informațiilor primite de la Roxana Răstășan, responsabil comunicare din partea Casei Județene de Pensii Mureș. Pensia de urmaș se cuvine copiilor și soțului supraviețuitor, dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii. Copiii au dreptul la pensie de urmaș în următoarele situații: până la vârsta de 16 ani; dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani. Soțul supraviețuitor are dreptul

SOCIAL


8

Marţi - Joi, 13 - 15 martie 2012

Lansare Golden Garden, Roxana Șimon Designerul Roxana Şimon a lansat sâmbătă seara „Golden Garden”, a opta colecţie personală de rochii unicat, o invitație la romantism, optimism și culoare, inspirată din natură și farmecul florilor, dedicată persoanelor care vor săși pună în evidență trăsăturile și caracterul frumos. Golden Garden 2012 a inclus 19 piese, realizate din materiale imprimate, foarte colorate, combinate cu diferite tipuri de dantelă, tul, taftă. Majoritatea accesoriilor alese sunt aurii, în trendul dat de marii designeri pentru acest an. Colecția a fost completată de: hair style Andrea și Ildy Șimon (salon Ildstil), ma-

Concert cameral. Marţi, 13 martie, de la ora 19:00, Filarmonica de Stat TîrguMureș prezintă un concert cameral „In memoriam László Sándor”. Veți putea audia lucrări de: A.Vivaldi, J.S.Bach, P.A.Locatelli, J.Massenet, C.Debussy, P.Sarasate. Teatru. Marți, de la ora 19:00, Teatrul Național prezintă o nouă reprezentare a piesei „Căsătoria” de Gogol. Joi, de la aceeași oră, va fi

ke-up Emoke Sczocs (salonul Amazon), pantofi Ștefana, accesorii King Ring

(Kinga Brassay), coregrafie Ioana Ispas, muzică Tommy Pacwarz. Gallery the

Cum ne petrecem timpul liber prezentată piesa „Prah”, în regia lui Cristian Ioan.

EMTE. Accesul se face pe bază de bilet de intrare în valoare de 5 lei.

Concert. Marți,de la ora 20:00, Jazz&Blues Club găzduiește un concert al formației Open Stage. Prețul unui bilet de intrare este de 10 lei.

Folk-rock. Miercuri, de la ora 21:00, Jazz&Blues Club găzduiește o nouă petrecere Studcard, precum și un concert al formației Hara. Accesul se face pe bază de bilet de intrare în valoare de 15 lei pentru adulți și 10 lei pentru studenți.

Petrecere. Marți, de la ora 22:00, va avea loc la Jazz&Blues Club, PR Party: petrecere cu multe nebunii, organizată de către studenții Universității Sapientia

Concert simfonic. Joi, de la ora 19:00, Palatul Culturii găzduiește un concert

Pub s-a transformat într-o scenă pentru lansarea susținută și de photo artist Sergiu Cioban, imagine Ioan Micu, prezentare Ionuț Oprea. De altfel, evenimentul a urmărit să integreze o serie de colaborări menite să pună în valoare talentul mai multor persoane active în comunitate. „A fost superb, le mulțumesc tuturor. Îmi doresc ca în acest an să realizez mai multe colecții. Această prezentare nu ar fi fost posibilă fără sprijinul mai multor persoane importante pentru mine. A fost o combinație foarte frumoasă a mai multor domenii, din dragostea noastră pentru artă”, a declarat la final Roxana Șimon.

simfonic, la care nu vor lipsi lucrări de: F.Schubert, L.van Beethoven, A.Glazunov. Rock. Joi, de la ora 20:00, formația de hard rock Pandora`s Box va concerta la Jazz&Blues Club Concertul va fi deschis de formația Black Diamond. Accesul se face pe bază de bilet de intrare în valoare de 15 lei pentru adulți și 10 lei pentru studenți. Piano Bar. Serile electrizante de Piano Bar Party continuă la Gallery the Pub. Miercuri, Kovacs Norbert, iar vineri Jakab „Jackson” Csaba vor încinge atmosfera cu începere de la ora 21:00.


tirgumureseanul nr.57