Issuu on Google+

Str. Tuşnad, nr. 5, Tel.: 0365.566.888, SMS: 0728.23.68.37

Vineri, 8 martie 2013 , An III, Nr. 105

I GRATU

T

Mii de pensionari, oaspeți ai Primăriei Tîrgu-Mureș Mii de pensionari au răspuns cu bucurie invitației autorității locale tîrgumureșene, joi, 7 martie 2013, și au participat la evenimentul tradiţional dedicat Zilei Femeii. Manifestarea a fost organizată în incinta Complexului hotelier President, o gazdă primitoare, unde invitații au petrecut ore bune alături reprezentanții Primăriei TîrguMureș. Bucatele au fost alese, muzica a fost bună, atmosfera a fost de petrecere. Distracția a fost cuvântul de ordine. Toți cei prezenți s-au simțit ca la o petrecere de familie. „Sunt deja la a treia manifestare la care am reușit să vin. Mă bucur că starea de sănătate m-a ajutat. Organizarea este de la ediție la ediție tot mai bună și mă simt foarte bine”, ne-a declarat Maria Todoran, pensionară. „Este pentru prima dată când vin la cheful pensionarelor. E distracție și

voie-bună. Mai uităm de necazurile de zi cu zi și de boală. Mulțumim domnului Florea și domnului Maior care ne demonstrează că știu să organizeze

orașul și când vine vorba de a face treabă, dar și când e de petrecut!”, ne-a spus Mircea Oprea. „Mulțumim pentru ocazia aceasta de a petrece de Ziua Fe-

meii. Ne simțim respectate și apreciate, chiar și acum la vârsta a treia, de către conducerea acestui oraș. Asta nu poate decât să ne bucure”, a declarat, pentru tirgumureșeanul.ro, Elena Roșu. În mijlocul petrecerii, consilierul primarului dr. Dorin Florea, Claudiu Sergiu Maior, a ținut să le adreseze pensionarelor câteva cuvinte de mulțumire și de felicitare cu ocazia Zilei Femeii: „Sunt onorat să fiu în zi de sărbătoare, aici alături de dumneavoastră. Chiar dacă doar mâine, sărbătorim oficial Ziua femeii, noi la Tîrgu-Mureș putem spune că o sărbătorim în fiecare zi. Felicit atât din partea primarului dr. Dorin Florea, cât și personal, și în numele aparatului executiv al Primăriei pe toate doamnele, domnișoarele, mamele, bunicile noastre, le spun „Sărut-mâna” şi „La Mulţi Ani” din tot sufletul”.

Gala filmului „Poziția copilului”, la Cinema ARTA

Sala Mare a Cinematografului Arta va fi, în data de 9 martie 2013, cu începere de la ora 1900, gazda spectacolului de gală: „Poziția copilului” – o producție cinematografică de vârf, eveniment care se va bucura de prezența producătorilor: Ada Solomon, Ilinca Goia și Bogdan Dumitrache. Evenimentul va fi moderat de către actorul Liviu Pancu, iar la Gală vor participa, pe lângă invitați de seamă: actori, regizori, teatrologi, scriitori și alte personalități mureșene. În cadrul Galei, după alocuțiuni, va fi vizionată și pelicula premiată la Berlin, iar de la orele 2130 va urma o sesiune de autografe în foaierul Cinematografului. Primul lungmetraj românesc premiat vreodată cu „Ursul de Aur“ la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin poate fi văzut de cinefilii târgumureșeni începând din 8 martie la Cinema Arta 3D din Tîrgu-Mureș. Filmul regizat de Călin Peter Netzer a câştigat şi Premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film) pentru cel mai bun film din competiţia Festivalului de la Berlin. „Poziţia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010).


2

ADMINISTRAŢIE

„Oaia neagră” a judeţului Mureş

Vineri, 8 martie 2013

Construcţia depozitului regional de deşeuri din judeţul Mureş este în întârziere de aproximativ 6 luni, terminarea lucrărilor fiind estimată pentru luna aprilie. În prezent o mare parte a deşeurilor solide ajung în depozite din alte judeţe sau în depozite ilegale, fiindcă cele 102 de autorităţi publice locale membre ale ADI Ecolect Mureş aşteaptă de ani de zile construirea depozitului judeţean, şi în acest timp nu au făcut aproape nicio investiţie pentru a îmbunătăţi managementul deşeurilor. În lipsa infrastructurii necesare, nici ţintele de colectare selectivă a deşeurilor nu sunt îndeplinite, adică în cele mai multe cazuri sunt atinse doar pe hârtie. În judeţul Mureş primăriile şi operatorii de salubritate se luptă de mai mulţi ani cu lipsa depozitelor de deşeuri autorizate. În judeţ există o singură groapă ecologică: la Sighişoara, iar depozitele istorice din Tîrgu-Mureş, Reghin, Luduş, Sovata şi Iernut au fost închise încă din anul 2009. Cheltuielile de depozitare

SOCIAL

„Luna martie – luna informării și a prevenirii” Agenţii din cadrul Direcţiei Poliţia Locală, în perioada 18. 02 – 03. 03. 2013, au acţionat prioritar în sensul descurajării şi prevenirii comiterii de fapte antisociale, cu toate acestea, un număr de 28 persoane au fost sancţionate contravenţional pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. La data de 19. 02. 2013, în jurul orei 23:00, un grup de tineri aflându-se în parcul situat în spatele Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, tulburau ordinea şi liniştea publică prin strigăte şi manifestări indecente. La faţa locului s-a deplasat o patrulă mobilă a Poliţiei Locale, care a sancţionat contravenţional persoanele turbulente. Agenţii Direcţiei Poliţia Locală, l-au depistat la data de 24. 02. 2013, pe numitul G.G. din localitatea Drăculea Bandului, judeţul Mureş, în timp ce colecta fonduri, fără a avea autorizaţie eliberată de municipalitate. Susnumitul a fost sancţionat contravenţional. În urma unei sesizări primite la se-

a deşeurilor se reflectă direct în tarifele serviciilor de salubritate. Tarifele sunt determinate în funcţie de taxele de depozitare şi costurile de transport ale deşeurilor, precum şi de politica de preţuri a operatorilor de salubritate. În Tîrgu-Mureş, pentru colectarea deşeurilor, populaţia plăteşte anual 52 lei pe persoană, la Sovata această taxă este de 70 de

lei, la Acăţari se percepe un tarif de 25 de lei/an/persoană, dar sunt şi unele localităţi unde populaţia plăteşte doar 12 lei/an, adică un leu/ persoană pentru o lună, de exemplu în Coroisânmărtin. Costurile diferite sunt justificate, dacă ne uităm la tarifele practicate de depozitele de deşeuri. Primăria din Acăţari plăteşte 146 lei/tonă pentru gunoiul depus în

diul Poliţiei Locale, o patrulă a monitorizat parcul de joacă aflat pe B-dul Pandurilor, sens în care, la data de 28. 02. 2013, l-a surprins pe numitul H.L., care plimba doi câini în spaţiul de joacă al copiilor. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional. Cetăţenii C.V. şi B.A., au fost surprinşi în data de 27. 02. 2013, în timp ce lipeau afişe pe stâlpii de iluminat stradal din municipiul Tg.Mureş, agenţii Poliţiei Locale au luat măsura sancţionării contravenţionale a acestora, fiind determinaţi de asemenea, să aducă suporţii pe care s-a făcut lipirea la starea iniţială. În perioada evidenţiată, agenţii Biroului Siguranţă Rutieră au iniţiat o acţiune de prevenţie privind traversările neregulamentare, astfel, au fost depistate un număr de 289 persoane care traversau prin locuri

nepermise, aplicându-se un număr de 42 sancţiuni contravenţionale. Atragem atenţia concetăţenilor, că pentru a evita producerea unor accidente în care şi-ar pune în pericol integritatea fizică sau chiar viaţa, să se angajeze în traversare doar pe la trecerile marcate sau semaforizate, ori în lipsa acestora, pe la colţurile intersecţiilor, nu pe la mijlocul străzilor sau printre maşinile parcate. Sancţiunea pentru astfel de fapte este amendă cuprinsă între 150 – 225 lei, conform OUG nr. 195/2002, art. 99, pct. 2. Contextual, precizăm că deoarece începând cu data de 01 martie 2013, Direcţia Poliţia Locală a declanşat o amplă acţiune de informare şi prevenire, în primele 3 zile a lunii au fost aplicate un număr de 148 de avertismente verbale sau scrise, cadrele noastre insistând în principal pe cunoaşterea legislaţiei în materie. Director executiv al Poliției Locale Tg-Mureș, Valentin-Constantin Bretfelean.

SOCIAL

Bursa locurilor de muncă Mureș

Una din măsurile active de combatere a şomajului care a fost mereu în atenţia Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş o constituie bursele locurilor de muncă, măsură activă destinată corelării cererii şi ofertei de forţă de muncă. AJOFM Mureş, are în vedere organizarea următoarelor burse: în data de 19. 04. 2013 - Bursa Generală a locurilor de muncă; în data de 27.

groapa ecologică de la Sighişoara, societatea STC Sovata plăteşte 65 de lei pentru utilizarea gropii de gunoi din Platoul Cekend administrat de AVE Harghita, în timp ce depozitele de deşeuri neconforme au practicat un preţ de 10-16 lei/tonă pentru preluarea deşeurilor. În judeţul Mureş există deja şase staţii de sortare şi transfer, unul fiind în construcţie la Vălureni. Dintre staţiile existente, cinci au fost construite în cadrul unor proiecte PHARE la: Acăţari, Râciu, Reghin, Târnăveni şi Sighişoara. Cea de a 6-a staţie se află la Bălăuşeri, fiind finanţată din bugetul de stat prin Ordonanţa 7/2006. Staţia de la Bălăuşeri nu funcţionează încă, celelalte proiecte sunt în derulare, dar întreţinerea acestor sisteme nu este rentabilă. Atât primăriile, cât şi operatorii de salubritate se plâng din cauza cheltuielilor exagerate ocazionate cu procesarea deşeurilor, şi susţin că colectarea selectivă a deşeurilor va fi funcţională doar după predarea depozitului ecologic de la Sânpaul.

09. 2013 - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. În funcţie de solicitările agenţilor economici vom organiza Burse la cererea pieţei muncii pentru următoarele categorii de persoane: tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului; orice alte grupuri ţintă în afara celor două menţionate mai sus, precum şi pentru diferite meserii sau ramuri de activitate, în funcţie de evoluţia pieţei muncii; persoane de etnie romă; alte situaţii. Angajatorii interesaţi pot obţine informaţii suplimentare la sediul Agenţiei locale şi al Punctelor de lucru: Tîrgu-Mureş, Str. Iuliu Maniu, nr. 2, tel.: 0265/266.553, 0727/064.822; Luduş, str. Republicii, nr. 43, tel.: 0265/411.934; Reghin, Str. Republicii, nr. 14, tel.: 0265/511.948; Sighişoara, str. Dumbravei, nr. 2, tel.: 0265/771.963; Târnăveni, Str. Vasile Milea, nr. 2, tel.: 0265/444.686; Sovata, str. Trandafirilor, nr. 25, tel.: 0265/577.413. Director executiv, Reghina Fărcaș.


SOCIAL

Salariul la stat: 6.000 - 11.000 €

POLITIC

Regionalizarea, rezolvată! UDMR spune nu!

Fostul preşedinte al UDMR, senatorul Marko Bela, a declarat miercuri, la Tîrgu-Mureş, că deşi dezbaterile din săptămânile şi lunile viitoare vor viza ideea de regionalizare, nu exclude varianta care nu prea este discutată în acest moment şi anume cea potrivit căreia România nu are nevoie de regionalizare. În opinia sa, includerea unui alt nivel de administraţie în România, respectiv cel al regiunilor, ar putea să creeze probleme serioase în ceea ce priveşte birocraţia şi administraţia, motiv pentru care se pune problema dacă într-adevăr România are nevoie, în acest moment, de regiuni sau dacă poate să păstreze actuala împărţire administrativ-teritorială. Marko Bela a atras atenţia asupra faptului că regiunile de dezvoltare economică sunt artificial create în România, că ele au fost înfiinţate pe baza unei directive europene pentru a uşura activitatea statistică şi pentru a aduce din Bucureşti mai aproape de populaţie proiecte care vizează fondurile europene, fără a se lua însă în considerare vreo tradiţie sau coerenţă economică a zonei respective. Senatorul UDMR a precizat că dacă actualelor regiuni de dezvoltare economică li se vor acorda puteri administrative, practic nu se va rezolva nimic ci, din contră, se va crea o problemă şi mai mare, tocmai pentru că ele sunt artificiale.

poștal are până la 800 de lei salariu și știu ce greutăți au acești oameni. Mă refer aici și la greutățile din viața de zi cu zi, dar și la greutățile volumului efectiv de muncă... iar directorul

are până la 11.000 de euro salariu. Problema nu e doar de salariu, ci de faptul că nu se găsesc măsuri pentru Poșta Română, și mă refer aici la disponibilizări”.

Afirmaţiile lui Marko Bela au fost făcute în cadrul întâlnirii iniţiate de UDMR, cu reprezentanţii partidelor politice, deputaţii şi senatorii de Mureş, primarii oraşelor şi municipiilor din judeţ respectiv conducerea Consiliului Judeţean Mureş şi a Prefecturii, având ca temă a discuţiilor priorităţile judeţului Mureş pe anul 2013 şi regionalizarea.

beneficia toate târgumureșencele și în data de 8 martie. „Ne bucurăm că doamnele și domnișoarele din TîrguMureș au răspuns invitației primăriei și au reușit să beneficieze de acest cadou din partea autorității locale. Invitația rămâne valabilă și pentru data de 8 martie, când le așteptăm pe târgumureșence într-un număr cât mai mare atât la patinoar cât și la film și la piscină”, a declarat pentru tirgumureseanul.ro consilierul primarului, Claudiu Sergiu Maior.

SOCIAL

Nu mai puțin de 1.112 reprezentante ale sexului frumos din TîrguMureș au beneficiat în data de 1 martie de intrări gratuite la filmele care au rulat la Cinema Arta 3D. Totodată,

Di nt r-u n articol publicat joi în cotidianul Vasarhelyi Hirlap, citim că preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a declarat următoarele: „Primarul Tîrgu-Mureşului, dr. Dorin Florea, este singurul care a identificat potenţialul problemei şi a zonei. Este un caz unic în România ca trei județe să fie de acord cu împărțirea regională şi capitala acestei regiuni la Tîrgu-Mureş”. Din păcate, observăm că politicienii din alte judeţe sunt mult mai receptivi la ideea de a stabili capitala regiunii la Tîrgu-Mureş decât politicienii mureşeni, care nu întreprind nimic pentru a promova această idee… existenţi vor fi înlocuiţi - deoarece se află într-o stare de vegetaţie degradată din cauza vârstei şi a condiţiilor de vegetaţie – cu puieţi de arbori din specia tei, cu o înălţime de până la 2 metri, după cum urmează: strada Budai Nagy Antal – se vor tăia 36 de arbori şi se vor replanta 51 de arbori; strada Secerei – se vor tăia 27 de arbori şi se vor replanta 48 de arbori; strada Tudor Vladimirescu – se vor tăia 4 arbori şi se vor replanta 10 arbori.

ANUNŢ

Tăieri şi

replantări de arbori Primăria municipiului TîrguMureș aduce la cunoştinţa locuitorilor de pe străzile Budai Nagy Antal, Secerei şi Tudor Vladimirescu (tronsonul cuprins între străzile Bucegi şi Niraj) că, începând cu a doua jumătate a lunii martie, va începe reabilitarea străzilor respective, în sensul că arborii

LICITAŢIE PUBLICĂ Primăria municipiului Tîrgu-Mureș a dispus ca doamnele și domnișoarele care vor alege să petreacă câteva ore la Piscina ing. Mircea Birău, la patinoarul artificial din Cornișa sau la Bazinul olimpic din cadrul Complexului Weekend să beneficieze de intrare gratuită. Potrivit informațiilor, la finele săptămânii trecute un număr de 758 de tîrgumureșence au vizionat în mod gratuit filme la Cinema Arta, 74 de doamne/domnișoare au petrecut câteva ore la patinoar fără a plăti intrare, iar un număr de 200 reprezentante ale sexului frumos, respectiv 80 au intrat în mod gratuit la piscina ing. Mircea Birău și la Balonul olimpic din cadrul Complexului Weekend. De acest cadou senzațional, vor

DESCHISĂ CU STRIGARE pentru vânzarea terenului aparținând domeniului privat al Municipiului Tîrgu-Mureș în suprafață de 12.513 mp, situat în Tîrgu-Mureș, str. Barajului, evidențiat în CF nr. 126225. Preţul de pornire la licitaţie este de 788.319 euro la care se adaugă TVA. Caietul de sarcini, în valoare de 30 lei, se va pune în vânzare începând cu data de 08.03.2013, la sediul instituţiei, din P-ţa Victoriei nr. 3, cam. 85, zilnic între orele 8 - 1030 . Documentele licitaţiei se vor depune la registratura instituţiei, camera 13, până la data de 14.03.2013, ora 12. Licitaţia va avea loc în data de 15.03.2013, ora 10, la sediul Municipiului Tîrgu-Mureş, P-ța Victoriei nr. 3, sala 45. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0265-268.330 int. 146. PRIMAR dr. Dorin Florea

3

Vineri, 8 martie 2013

Directorul general al Poştei Române Ion Smeeianu, are o remuneraţie lunară netă cuprinsă între 6.000 de euro şi 11.000 de euro, rezultând un câştig anual plasat între 72.000 de euro şi 132.000 de euro. „Se aprobă, în unanimitate, stabilirea remuneraţiei lunare nete a directorului general al Companiei Naţionale Poşta Română, în cuantum cuprins între 5.000 euro/lună - 10.000 euro/lună”, se arată într-o hotărâre a acţionarilor din decembrie 2012. Nemulțumiți de această situație sunt și factorii poștali mureșeni. În acest sens, vicepreședintele sindicatului lucrătorilor din poșta Română Mureș, Viorel Neagu a declarat: „Suntem nemulțumiți că un factor

Borboly Csaba sprijină oraşul


ÎNOT

Copii de 8 ani - înotători de top În perioada 2-3 martie 2013 a avut loc, la Oradea, cea de-a patra ediție a Concursului Memorial ,,Schier Herman” la înot, cu participarea a 360 de sportivi din 23 cluburi din România și Ungaria. Clubul TORPI MS s-a prezentat cu doi sportivi născuți în 2005. Micuții, antrenați de Szeghalmi Andrea, au obţinut următoarele rezultatele: Ioan Alexandru - locul I la 50 m bras, locul IV la 50 m craul, locul IV la 50 m fluture, locul IX la 50 m spate; Sîntean David - locul VIII la 50 m bras, locul V la 50 m craul, locul X la 50 fluture, locul VII la 50 m spate. Felicitări copii și mult succes în continuare!

Fii suporter în alb! Susține BC Mureș! Conducerea BC Mureș lansează invitația, ca suporterii să se îmbrace în alb la următorul meci de pe teren propriu, sâmbătă, 9 martie 2013, împotriva liderului LNMB, CSM Oradea. Partida va începe la ora 19:00. După victoria foarte importantă la Cluj, BC Mureș s-a calificat 100% în play-off-ul campionatului, dar toată lumea vrea ca echipa să termine pe un loc cât mai sus în clasament, la finalul sezonului regulat. Pentru aceasta avem nevoie și de o victorie împotriva Oradei. Echipa are nevoie mai mare decât oricând de suportul spectatorilor. De aceea, vă așteptăm în tricouri

FOTBAL

Ilie Iordache, noul jucător al FCM

Ilie Iordache este, începând de miercuri, noul jucător al formației FCM Tîrgu-Mureș. Mijlocașul ofensiv, în vârstă de 27 ani, a semnat un contract valabil pe următorii 2 ani și jumătate, din postura de jucător liber de contract. De-a lungul carierei, Iordache a evoluat la formațiile: FCM Reșița, UCraiova, Dinamo București, Pandurii Tg. Jiu, AEK Atena, Rapid București și Gloria Bistrița, ultima dată fiind în lotul celor de la Concordia Chiajna. Îi urăm bun venit la formația noastră și evoluții notabile în tricoul FCM-ului!

FOTBAL

FCM Feminin, pe primul loc La sfârşitul acestei săptămâni s-au reluat meciurile din Liga I la fotbal feminin, cu etapa a VIII-a, a treia din retur. În Seria Est, FC Municipal a învins, pe teren propriu, echipa Blue Angel Cristian Braşov cu scorul de 5-1. Elevele lui Seches Carol

albe la meci! Vă mulțumim: conducerea BC Mureș.

au trecut pe locul întâi în clasamentul seriei, cu 21 de puncte şi golaveraj 54-6. Blue Angels ocupă locul II cu 21 de puncte şi golaveraj 25-8. ,,A fost o partidă de partea Mureşului care a dominat meciul clar. Noi suntem încă în pregătire, de abia am început stagiul de două săptămâni şi nu ne grăbim până la play off, deoarece echipa este calificată, iar acest joc nu a fost atât de importatnt. Avem 21 de puncte şi aşteptăm play off-ul, unde vom încerca marea cu degetul”, a declarat antrenorul principal al echipei Blue Angel, Ştefan Geană. ,,Este cu siguranţă un rezultat bun. Venim după un turneu de cinci jocuri în Muntenegru, în care am întâlnit cele mai bune echipe campioane din zona Balcanică, iar fetele sunt foarte obosite”, a declarat Seches Carol, antrenorul principal al echipei FC Municipal.

FOTBAL

Bilete pentru Damila Biletele de intrare pentru partida FCM Tîrgu-Mureș - Damila Măciuca, programată sâmbătă 9 martie, de la ora 11, se vor pune în vânzare începând de vineri, 8 martie. Iată și programul de vânzare, de la casa de bilete a stadionului Trans-Sil: vineri - 8 martie: între orele 16:30 – 19:00; sâmbătă - 9 martie: între orele 9:00 – 11:00. Prețul unui tichet: 5 lei, intrarea generală. Doamnele și domnișoarele vor beneficia de acces gratuit. Suporterii echipei FCM TîrguMureș sunt așteptați într-un număr cât mai mare pentru a-și încuraja echipa, aflată în fața primului examen din retur.


5

Vineri, 8 martie 2013

„Sunt foarte mândru de echipa mea”

BASCHET

BC Mureş, prin preşedintele Cornel Lungu, antrenorul Sekulovic şi Peciukas, MVP-ul etapei trecute a campionatului naţional, au participat la o întâlnire cu presa. În prima parte s-a vorbit despre meciul cu năbădăi de la Cluj. Cornel Lungu a spus că „prima concluzie care trebuie trasă e faptul că am lăsat să se scurgă 19 puncte avans în ultimele minute. Nu ne putem permite ca în câteva clipe să ne scape un meci pe care l-am avut tot timpul în mână. Sper să facem jocul nostru şi în ultimele cinci etape ale sezonului regulat şi sper ca totul să decurgă în ordine. Nu în ultimul rând aş dori să mulţumesc tuturor care ne-au susţinut la meciul din Cluj deoarece au fost un adevărat suport pentru noi. Am făcut poate cel mai bun meci al nostru, o partidă în care am avut 7 jucători cu 10 puncte sau mai multe marcate”.

A urmat la „vorbitor” antrenorul principal, Srecko Sekulovic: „Meciul cu Clujul a fost foarte greu pentru noi. Ne-am dus să câştigăm şi pentru aceasta am efectuat câteva schimbări. Sunt foarte mândru de echipa mea, de jucătorii mei. Au arătat încă o dată că au caracter, mai ales că încet-încet sezonul se apropie de sfârşit. Să ai în plus 19 puncte la Cluj, nu este un lucru deloc de neglijat, este munca întregii echipe. Da, am avut acea relaxare la final, când am crezut că avem în buzunar victoria, dar Clujul a reuşit să revină. Am greşit şi la ultima fază, când au avut indicaţiile clare să faulteze şi nu au făcut. Acest lucru m-a deranjat şi numi place. Nu ne-am concentrat destul la finalul partidei. Mi-a fost frică de prelungiri, mai ales la Cluj, unde au un public frumos, dar am jucat iarăşi bine acolo şi am câştigat. Sunt bucuros că

CONCURS

accidentări în echipă şi sper că pe viitor vom face jocuri frumoase şi, de ce nu, victorii. Rep.: Veţi întâlni echipa Ştiinţa Bacău în play off. De această dată va fi mult mai greu de învins? C.C.: Bacăul a bătut cu 3-2 la Lugoj, dar insuficient ca să treacă pe locul 2. Ştiu că s-au ferit să se întâlnească cu noi, dar situaţia aşa a făcut de a ne reîntâlni cu echipa băcăuană. Dacă există un Dumnezeu şi ţine cu noi, s-ar putea să eliminăm Bacăul şi să accedem în 1-4, să zic la masa celor mari.

Aqua-Maraton la Bazinul olimpic

Aliniați la start, înotătorii de la mai multe cluburi din Tîrgu-Mureș, și nu numai, se vor întrece în zilele de 9 și 10 martie la Aqua-Maraton. Startul se va da la ora 12:00, pe 9 martie, iar gazdă va fi bazinul olimpic din cadrul balonului cu aer presostatic din Complexul de Agrement și Sport Mureșul.

VOLEI

,,Aş dori să ajungem la masa celor mari” Preşedintele CSU Medicina TîrguMureş, Constantin Copotoiu, satisfăcut după victoria împotriva campioanei, ne-a făcut următoarele mărturisi: Reporter: Este o victorie importantă pentru echipă? Constantin Copotoiu: Mă bucur foarte mult de victoria obţinută în faţa campioanei Tomis Constanţa. Avem la activ cinci victorii consecutive, trei cu echipe bine cotate, precum Ştiinţa Bacău de unde a pornit startul nostru, după care cu CSM Bucureşti, iar acum cu Tomis Constanţa, campioana en-titre. Cred că avem o echipă echilibrată. Nu mai avem

FOTBAL

Selecții pentru grupa 2007 la FCM Asociația Fotbal Club Municipal Tîrgu-Mureș organizează selecție la fotbal pentru copiii născuți în anul 2007. Selecțiile vor avea loc pe terenul din Complexul Weekend în zilele de marți și joi, începând cu ora 17:30. Selecția va fi permanentă, pe tot parcursul anului 2013. Copiii sunt rugați să aibă asupra lor echipament sportiv. Pentru informații suplimentare vă rugăm să luați legătura cu antrenorul grupei - Dorin Știan, la numărul de telefon 0745-754.750.

BASCHET

Adio, play-off!

Echipa feminină de baschet CS Nova Vita Tîrgu-Mureş s-a înclinat, cu scorul de 77-65, în faţa unei alte contracandidate la play off. Partida s-a jucat în capitală şi a contat pentru etapa a XXV-a a Ligii Naţionale. Mureşencele au pierdut trei din cele patru sferturi

am avut un om care a venit de pe bancă şi a ajuns MVP. Vaidotas Peciukas ne-a

ajutat mult. Sunt foarte mulţumit de prestaţia lui”.

disputate, scor 22-16, 21-13, 17-22, respectiv 17-14.

oric. Sperăm să pornim cu dreptul, chiar dacă şi echipa din Măciuca s-a întărit considerabil, cu zece jucători noi şi cu un antrenor tânăr pe bancă”.

FOTBAL

Speranţe mari în retur

La conferinţa de presă a echipei de fotbal FCM, premergătoare meciului de sâmbătă, disputat în compania Damilei Măciuca, au fost prezenţi Aurelian Băbuţan, directorul general al clubului şi antrenorul principal, Daniel Isăilă. Băbuţan a afirmat că, de acum înainte, cei din conducere or să vorbească mai puţin lăsând întâietatea antrenorilor şi jucătorilor. Daniel Isăilă se declară optimist: „Este bine pentru un antrenor când are de unde să aleagă; faţă de tur lotul echipei este mult mai echilibrat, cu concurenţă pe posturi şi ridicat val-

FOTBAL

Cadou pentru suporteri

Zilele trecute, componenţii lotului FCM Tîrgu-Mureş, staff-ul tehnic şi conducerea executivă au participat la şedinţa foto pentru returul sezonului 2012-2013. Sesiunea foto a fost organizată pentru a realiza poza de grup a echipei, care va fi folosită în materialele de promovare din acest retur, dar şi pentru jucătorii care au venit la FCM Tîrgu-Mureş, în perioada precompetiţională. Primul material de promovare care va fi disponibil, încă de la partida de sâmbătă, va fi o fotografie a formaţiei FCM Tîrgu-Mureş, având pe verso un calendar competiţional al returului Ligii a II-a, seria a II-a. Realizată în condiţii grafice performante, fotografia va fi disponibilă, alături de programul de meci, tuturor celor care îşi vor achiziţiona bilet de intrare la partida din prima etapa a returului, programată sâmbătă, 9 martie, de la ora 11, dintre FCM Tîrgu-Mureş şi Damila Măciuca.


6

INEDIT

Psiholog Simona Ciff: Învață să nu mai pierzi inutil timpul!

Vineri, 8 martie 2013

Anul trecut primesc un telefon pentru o programare: „Alo, bună ziua. Puteți să îi faceți o programare copilașului meu?” „Bineînțeles, răspund eu. Câți ani are copilașul?” „28 de ani”. „Înțeleg, copilașul știe că îi faceți programare?” „Nu, dar am să-i spun eu”. Ulterior aflu că copilașul de 28 de ani nu a lucrat niciodată, petrece 20 de ore la calculator și cere părinților bani de țigări. Bineînțeles că mama gătește, spală și îl trimite pe „copilaș” la frizerie să se tundă. Însă, în timp ce face toate aceste lucruri, mama este nemulțumită, se consumă și nu înțelege de ce „copilașul” nu își găsește un loc de muncă, de ce nu se însoară și de ce nu face copii! Dacă crezi că acesta este un caz aparte, te înșeli amarnic! Dacă te uiți în jurul tău este imposibil să nu vezi între vecini, colegi sau prieteni cel puțin 4 cazuri. Problema nu sunt doar aceștia care sunt mari deja, ci toți cei care vin

în urmă. Îmi amintesc că de la 14 ani îmi câștigam banii de rechizite, cumpăram mâncare în casă și dacă aveam noroc îmi cumpăram ceva adidași pentru școală. Am plâns de multe ori că nu îmi permiteam cărțile pe care cei din jurul meu le aveau la dispoziție, însă nu le citeau. Că nu puteam merge în vacanțe sau nu îmi puteam lua ceea ce doream și consideram indispensabil la vremea aceea. Nu înțelegeam de ce eu trebuie să muncesc pentru ceea ce mănânc și îmbrac în timp ce altora le venea totul de-a gata. Pe măsură ce anii au trecut am început să observ că indiferent de mediul în care eram plasată eu mă descurcam mult mai bine decât cei din jurul meu. Indiferent că era vorba de o muncă fizică sau de una intelectuală, eu găseam soluții mai repede și mai ingenioase decât cei din

EDUCAŢIE

torului adjunct al Liceului de Artă, Aved Eva, care a luat legătura cu un reprezentant al Clubului Rotary din Cannes (Franţa). Pianul valorează 10 mii de euro, iar finanţarea este una dublă, româno-franceză, a precizat preşedintele Rotary Club Teka TîrguMureş, Naznan Jeno. La finalul evenimentului, elevii olimpici ai Liceului de Artă din Tîrgu-Mureş au oferit un scurt concert chiar la noul pian.

Pian nou pentru Liceul de Artă Liceul de Artă din Tîrgu-Mureş a primit un pian de concert. Ceremonia predării a avut loc la începutul acestei săptămâni, în sala festivă a Liceului de Artă. Pianul este unul performant, marca „George Steck", iar elevii au mare nevoie de el. Ideea i-a venit în urmă cu un an şi jumătate direc-

DIVERTISMENT

Donaţi 3 euro pentru un joc

Un temerar târgumureşean, culmea, care este informatician, vrea să producă unul dintre cele mai populare jocuri ale planetei şi de aceea ne cere

jurul meu. Bineînțeles că la început, tânără și fără experiență de viață, am avut trufia să mă consider „mai ajutorul. Totul pentru ca copii noștri să redescopere frumusețea jocurilor vechi, interactive. Noi, cei de la tirgumureseanul.ro, vom dona o sumă de bani și vă așteptăm și pe voi să faceți la fel. Aceasta este scrisoarea care ne-a convins: „Stimați prieteni, Am pornit un proiect de producție a unui joc popular de FOTBAL. Mulți dintre voi își amintesc de „fotbal de masă” sau așa-zis „gombfoci”. Acest joc vreau să îl producem, pentru a încerca să scoatem copiii de la calculatoare și de a-i face să descopere și o altă față a copilăriei. DAR nu numai copii se vor juca, acest joc fiind pentru copii de la 5 ani la 80 de ani :-). De ce vă scriu? Acest proiect cere mulți bani, foarte mulți chiar. Descrierea proiectului o găsiți aici: http://igg.me/ at/sectorball/x/2441229. Aș vrea să vă

deșteaptă” decât cei din jurul meu. Cu timpul, însă mi-am dat seama că acestea erau niște abilități pe care eu mi le-am format în anii în care „îmi plângeam de milă”. Astfel, am realizat că cele mai dificile situații prin care am trecut au fost cei mai buni profesori ai mei. Am învățat că dacă nu știi ceva e bine să te informezi, nu să stai să te plângi. Dacă ceva nu merge, pui mâna și faci altfel, însă NU RENUNȚI! Azi știu ce înseamnă să fiu mulțumită că am ce mânca, deoarece au fost situații în care nu aveam. Azi știu ce înseamnă să înving orice greutăți deoarece sunt obișnuită cu ele. Azi știu să nu renunț deoarece nu au fost alții care să îmi facă temele sau să îmi ducă greutățile, ci din contra, am făcut eu altora teme ca să am ce mânca și am cărat greutăți ca să îmi pot cumpăra cărți. Citește continuarea acestui articol pe: www.top-psy.ro

implicați și voi în acest proiect printr-o donație de 3 EUR. Dacă calculăm, sunt 3 beri sau 1 pachet de țigări sau ce mai vreți voi să calculați în această sumă. Dacă v-am convins, dați click pe https:// www.indiegogo.com/projects/sectorball12touches-table-soccer/contributions/ new?perk_amt=3&perk_id=834553 și vă va duce direct la pagina de donații de 3 EUR. Dacă doriți să donați mai mult, nu vă pot opri :-) Mulțumesc, al vostru prieten, Lehel Valich”.


Mihoc și Barna - nominalizați pentru Premiile UNITER

SOCIAL

Dispărută de la domiciliu În data de 24. 12. 2012, numita Ţiglar Alina Minodora, în vârstă de 33 ani, a plecat de la domiciliul din satul Saeş, nr. 200, comuna Apold, jud. Mureş, iar până în prezent nu s-a mai întors. Semnalmente: înălţime - 1.60 m, ochi căprui, păr drept, brunet, tuns la nivelul umerilor, faţă ovală. La data dispariției era îmbrăcată cu o geacă din fâş de culoare albă, blugi de culoare închisă, cizme din piele de culoare neagră.

spectacolul „Două loturi” de la Teatrul Naţional Bucureşti. Cel mai bun actor în rol principal - George Costin pentru rolul Maiorul din spectacolul „Familia Tót” de la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti; Lari Giorgescu pentru rolurile din spectacolul „D’ale noastre” de la Teatrul Naţional Bucureşti; Nicu Mihoc pentru rolul titular din spectacolul „Platonov” de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu. Pentru a XXI-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, Senatul Uniunii a hotărât ca juriul de nominalizări să fie alcătuit din criticii de teatru: Mircea Morariu, Ion Parhon şi Maria Zărnescu.

Cine poate da relaţii în vederea localizării persoanei dispărute este rugat să anunţe la telefon: 112, 0265202.467 – Compartimentul Urmăriri; sau cea mai apropiată unitate de poliţie.

JUSTIŢIE

A primit 10 ani La apelul înaintat împotriva sentinței de 3 ani cu suspendare pentru tânărul care l-a înjunghiat mortal pe Sergiu Ardelean, judecătorii Curții de Apel Mureș, au decis la data de 04. 03. 2013, ca Urban Botond Jeno – agresorul, să fie condamnat la 10 ani de închisoare. Sentința poate fi atacată cu recurs. Vă reamintim că Sergiu Ardelean a fost înjunghiat în data de 30 iunie, în timp ce a încercat să aplaneze un conflict. Chinezul, cum era cunoscut de prieteni și amici, a încercat să oprească un conflict

7

Vineri, 8 martie 2013

Uniunea Teatrală din România a anunțat nominalizările pentru cea de-a XXI-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, care va avea loc luni, 13 mai 2013, la Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. Nominalizările pentru această ediţie sunt următoarele, cuprinzând și actori mureșeni: Cel mai bun actor în rol secundar - Bányai Kelemen Barna pentru rolul Florin din spectacolul „Beznă de mină” de la Teatrul Naţional Tîrgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”; András Hatházi pentru rolul Judecătorul Brack din spectacolul „Hedda Gabler” de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj; Marius Manole pentru rolul Povestitorul din

CULTURĂ

între două grupuri de tineri, în data de 30 iunie, când a fost înjunghiat în inimă, de către unul dintre tinerii implicați în scandal. Tânărul de 22 de ani a fost transportat de urgență la Tîrgu-Mureș, unde a primit îngrijiri de urgență. La data de 5 august după ce băiatul a suferit patru preinfarcte, medicii nu au mai avut ce face, Sergiu decedând în ciuda eforturilor depuse de aceștia.

INFORMARE Comisia de verificare a dreptului de proprietate şi de acordare a despăgubirilor pentru exproprierea din Vălureni, comuna Cristeşti, constituită prin Dispoziţia nr. 1804 din 25 iunie 2012, se va întruni la data de 26 martie 2013, ora 10, în sala de protocol a Primăriei Municipiului Tîrgu-Mureş. PRIMAR, Dr. Dorin Florea

ANUNŢ AVIZ DE MEDIU Municipiul Tg.-Mureş, titularul planului: „Restructurare zonă cu destinaţie specială în zonă de dotări şi echipamente publice de interes municipal și supramu-

nicipal” pe amplasamentul din loc. TîrguMureş, str. Călăraşilor, nr. 107, anunţă publicul interesat că în şedinţa Comitetului Special Constituit ce a avut loc la APM Mureş în data de 05. 03. 2013, s-a decis că planul NU are efect semnificativ asupra mediului, prin urmare Nu este necesară efectuarea raportului de mediu. Planul urmează să fie supus procedurii de adoptare fără aviz de mediu. Documentaţia care a stat la baza deciziei poate fi consultată la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, str. Podeni, nr. 10, zilnic între orele 9-15. Observaţiile justificate ale publicului pentru reconsiderarea deciziei luate, ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare se primesc zilnic, la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş. ARHITECT ŞEF arh. Miheţ Florina Daniela


8

Vineri, 8 Martie 2013

Mizeria din politică - azi Mihai Stănişoară Miercuri a fost anunţată victorios trecerea lui Mihai Stănişoară de la PDL la PNL. Imediat pe site-ul www.stirileprotv.ro a apărut un articol care arată cum trecerea lui Mihai Stănișoară în rândurile PNL este cu atât mai surprinzătoare cu cât, într-o postare pe blogul personal din 2012, îl „desființa” pe Crin Antonescu, numindu-l... dictator. Comunicatul fostului prim-vicepreședinte PDL la adresa lui Crin Antonescu a fost postat pe blogul lui Mihai Stănișoară în 19 noiembrie 2012!!! și are titlul: „Demiteri dictatoriale în PNL: Pe ultima sută de metri, un Antonescu speriat caută să își elimine adversarii puternici din partid”. Interesant este că postarea a fost ștearsă de pe blogul lui Mihai Stănișoara, miercuri, 6 martie 2013, după redactarea acestui articol de către cei de la www.stirileprotv. ro. Aceste declarații au fost lansate în perioada când existau zvonuri că Andrei Chiliman și Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi excluși din PNL din cauza atitudinilor lor critice la adresa lui Antonescu.

Mihai Stănișoara susținea că actualul președinte al liberalilor „își elimină și își șantajează adversarii puternici din PNL”. Mai mult, îl acuză că are un „stil dictatorial” cu colegii din PNL. „Dacă altă dată, PNL era ca un cocos vioi care se făcea auzit în politica româneasca prin mai multe voci, de când este condus de Crin Antonescu, doar discursul acestuia se mai aude, mai spre prânz, când atotștiutorul lider se trezește. La fel și acum, după ce

Vacanță prelungită de 1 Mai

Guvernul va declara zilele de 2 şi 3 mai 2013 drept zile libere, conform unui proiect de hotărâre introdus pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri. Asociaţiile investitorilor din turism au cerut Guvernului să declare zilele de 2 şi 3 mai din acest an drept zile libere, pen-

tru ca ziua liberă de 1 Mai să fie legată de Sărbătoarea de Paşte, din 5 mai.

s-au cheltuit milioane de euro pentru o lansare opulentă a candidaților USL, vedem că de fapt nu există candidați, unii vehiculați abia acum se înscriu în partid și de fapt nici cei care au fost nominalizați nu sunt chiar sigur pe listă! Este stilul dictatorial al lui Antonescu de a-și teroriza colegii de partid, speriat de prăbușirea lui în sondaje și de lipsa de încredere a electoratului în viziunea sa politică”. Nu în ultimul rând, Mihai Stănișoară de-

clara în martie 2012 pentru Mediafax că nu va pleca din PDL în PNL, deoarece «Casa părintească niciodată nu se vinde». „Nu plec din PDL. Din aceasta postură eu sunt adeptul cântecului popular «Casa părintească niciodată nu se vinde». Dacă ar fi să plec, plec din politică” - spunea în 27 martie 2012 Mihai Stănișoară. Miercuri, acelaşi Mihai Stănişoară spunea: „De mai puţin de o săptămână durează discuţiile cu PNL. Nu au fost negocieri, au fost invitaţii reciproce. Nu are rost să intru în amănunte, dar decizia nu a fost una uşoară. Nu sunt neapărat un om fericit. Sunt un om care nu se uită cu mânie în trecut, ci priveşte cu speranţă şi încredere în viitor. Am luat astăzi decizia de a intra în echipa PNL după chibzuinţă intensă. Singurul partid care poate susţine şi implementa cu succes politic dreapta în România este PNL. Vin în PNL asigurându-i pe colegii şi partenerii mei că voi fi onest, sincer, corect, loial şi performant. PDL reprezintă trecutul, iar PNL prezentul şi viitorul”.


tirgumureseanul nr.105