Issuu on Google+

Femeia

TIMPUL săptămânală. timpulsă să știi! știi! TIMPULEdiție - Ediție SpecialăApare luni E Etimpul

15 august 2011, NR. 28 (37)

Argument

Dincolo de nori…

Mihaela Bilic:

„Mai puţine kilograme nu-ţi garantează fericirea”

Nu, nu m-am apucat de cântat a la Holograf şi nici în lumea viselor nu m-am cufundat, deşi unul dintre îngeraşii mei preferaţi - din Sorina mica, dar foarte speciŞtefârţă ala colecţie de acasă provine din Polonia şi este „dedicat” tuturor celor care umblă cu capul prin nori. Este îngerul lor păzitor, probabil… „Dincolo de nori” eram acum o săptămână şi era o realitate foarte palpabilă, pentru că se întâmpla… în avion. „Pasărea de fier” venea de la Timişoara, unde colectase moldoveni cu gândul la casă din toate colţurile Italiei. Din ei, jumătate erau femei, jumătate dintre care aveau copii în braţe. Copii cu care vorbeau în limba italiană… Nu m-am oprit prea mult atunci asupra acestui fenomen - mai toate moldovencele căsătorite cu străini cedează în ceea ce priveşte limba şi cultura în care le sunt crescuţi copiii. Unele o fac pentru că sunt obligate, odată ce şi-au pus pe viaţă basma pe cap; altele - din dorinţa de a le facilita urmaşilor integrarea într-un mediu lingvistic străin… Mi-am amintit de micii moldoveni-italieni când o prietenă, pe care o ştiam măritată cu un danez, mi-a spus că a divorţat pe motiv de… diferenţe culturale. N-a ştiut de existenţa lor înainte dea se mărita? Că doar umblase prin lume! Ba da, a ştiut şi le-au discutat, dar… Ea voia să-şi boteze în ortodoxie copiii, el - nu. Discuţie abstractă, căci copiii încă nu apăruseră şi... n-a mers. Am tăcut, invidiind-o pentru convingere şi întrebându-mă, totodată, dacă nu va regreta cândva că acest „element minor” i-a distrus căsnicia. Dar poate că nu este minor şi cele care, cândva, vor regreta vor fi femeile de „dincolo de nori”?

Culinar.md

Pagina 8

Pagina 7

Gel-cremă hidratant de zi/noapte Anew Aqua Youth Îţi prezentăm Gelul-cremă hidratant de zi/noapte Anew Aqua Youth Efect de catifelare a pielii dovedit clinic. Crema dublează nivelul de hidratare a pielii şi reduce ridurile, asigurându-ţi un ten vizibil mai tânăr. Anew Aqua Youth este hipoalergenică şi adecvată pentru pielea sensibilă. Instantaneu - 88% din femei au confirmat diminuarea senzaţiei de piele care „strânge”. După o săptămână - 97% din femei au confirmat îmbunătăţirea semnificativă a nivelului TALON DE PARTICIPARE de hidratare a pielii. Modul de aplicare: Masaţi pe faţă şi gât în NUME________________________________________________ fiecare dimineaţă şi seară. Dacă doriţi să deveniţi una dintre fericiPRENUME____________________________________________ tele câştigătoare ale acestei creme, completaţi talonul de participare de mai jos şi expediaţi-l ADRESĂ______________________________________________ pe adresa redacţiei TIMPUL sau pe adresa electronică concurs@timpul.md. TELEFON

Câştigătoarea ediţiilor precedente este Alexandra Ceban din or. Călăraşi

Gulaş unguresc Dosarele minții

Pagina 6

Exclusivitatea într-o relaţie


6

LUNI, 15 august 2011

www.timpul.md

FEMEIA

DOSARELE MINTII Adevăr şi oroare

Telefonul mobil Petru Stratulat petru@umbluliber.com www.umbluliber.com

Dacă am observat, de-a lungul timpului, un obiect de care femeia să fie de-a dreptul fascinată, acela e telefonul mobil al iubitului sau soţului, nicidecum al ei. Telefonul ei, cu siguranţă, e doar un obiect pentru comunicarea problemelor importante prin care, probabil, îi asigură lui tot confortul şi în privinţa căruia el n-are de ce-şi face griji. De cealaltă parte, mobilul lui e precum piatra filosofală ori Sfântul Graal, pentru că prin el poate fi accesat de atâtea alte femei... Am fost verificat de multe ori, aparent fără ştirea mea, ele căutând cu disperare mesaje primite sau trimise de la şi către domnişoare care le-ar fi ameninţat bărbatul, dar nu au găsit niciodată nimic. Poate, pentru că am ştiut cum să mă feresc sau poate pentru că nu am jucat golf la două găuri în acelaşi timp… Totuşi, deşi ele m-au verificat, tot ele m-au şi înşelat în perioada cu pricina. Femeia disperată după telefonul mobil - al iubitului sau soţului, nicidecum al ei - este, de fapt, una frustrată de propria-i viaţă şi existenţă. Nu este sigură pe ea, se vede mai urâtă decât este în realitate, se subestimează constant şi este temătoare cu privire la concurenţa pe care ar putea-o avea şi căreia nu i-ar face faţă.

Liber prin mintea femeilor

Exclusivitatea într-o relaţie Orice femeie devotată e una „bună de păstrat”. Devotamentul se găseşte greu, iar gramajul e aproape imposibil de ajustat. Unele pot fi indiferente, altele îşi preţuiesc iubitul sau soţul aproape venerându-l. Reciprocitatea e ideală, dar ce te faci ca bărbat, când ea exagerează? Când vrea să-ţi petreci tot timpul în prezenţa ei, să refuzi contactul cu lumea exterioară cercului vostru select cât mai mult cu putinţă? Nici un prieten nu este important, nici un moment preţios nu trebuie să existe departe de ea… Poate că e frumos la începutul unei relaţii, dar înclinaţia ei către totalitarism poate conduce la conflicte aproape imposibil de rezolvat. Să transformăm acest articol, scris de un el şi citit de ele, într-unul interactiv. Dacă tu te-ai afla în prezenţa omului pe care-l placi atât de mult şi alături de care ţi-ai dori o relaţie frumoasă, fructuoasă, armonioasă, i-ai permite să-şi

îndrepte atenţia uneori asupra prietenilor săi? Sunteţi în prima săptămână de întâlniri şi deja focul relaţiei a declanşat un adevărat incendiu pasional, dar, în toiul unei dimineţi liniştite ce marchează finalul unei nopţi animalice, el primeşte un telefon de la o prietenă foarte apropiată, care îi este şi vecină. Femeia,

zăcând la pat din cauza unei toxiinfecţii alimentare, nu se poate deplasa la farmacie pentru a-şi procura medicamentele şi nimeni nu o poate ajuta în acel moment. I-ai permite lui să te părăsească pentru un sfert de oră, astfel încât să ajute un suflet - care arată şi foarte bine, e drept aflat la ananghie? Ce-ar putea

alege un om rezonabil, indiferent că este bărbat sau femeie, iubitul tău sau un simplu prieten ori chiar tu, pusă într-o asemenea situaţie: nevoia perechii tale de atenţie sau nevoia unui om de medicamente pentru a se putea ridica din pat? Am fost surprins să aflu că există zeci şi sute de cazuri în care dispariţia lui, chiar şi pentru câteva minute, ar fi aspru sancţionată de ea... Suferinţa celorlalţi nu se compară, în mintea unor femei, cu revolta stârnită de redirecţionarea atenţiei lui de la ele spre „altele”. Despre ce vorbim aici, în cazul acesta? Este oare o reacţie de moment sau cronica timpurie a unei relaţii cu năbădăi? Bărbaţii sunt programaţi să identifice problema şi să o rezolve. Aşa funcţionăm. Desigur, căutăm o femeie care să înţeleagă modul nostru de funcţionare şi tot ceea ce dorim, de obicei, este puţină flexibilitate. Cerem atât de mult? (P. S.)

Cele mai comune coşmaruri Visele care se şi semnificaţia lor împlinesc În oglindă

D

oar un vis urât? Experţii susţin că visele reprezintă modul în care subconştientul încearcă să-ţi atragă atenţia asupra unei situaţii pe care ai încercat să o eviţi şi care îţi creează probleme. Ia atitudine şi confruntă-te cu problema.

Împuşcată. Dacă visezi că cineva te împuşcă, înseamnă că te simţi victimă în unele confruntări sau situaţii. Căderea dinţilor este cel mai des întâlnit coşmar. Acest vis poate sugera teama de respingere sau de îmbătrânire. Cercetările au scos la lumină faptul că femeile la menopauză au cel mai des vise despre dinţi. Asta demonstrează că aceste vise sunt legate de teama de îmbătrânire sau/şi de a fi neatrăgătoare şi mai puţin feminină. Înecul. Te simţi copleşită de emoţii. Fie ai o problemă în relaţia de cuplu, fie te confrunţi cu o situaţie mai dificilă. Dacă visezi că mori în urma înecului, înseamnă că eşti conştientă că trebuie să o iei de la capăt. Dacă reuşeşti să te salvezi, înseamnă că vei face tot posibilul să se termine cu bine. Propria moarte. Deşi un astfel de vis se poate traduce prin teamă sau anxietate, nu este cazul să te alarmezi, căci este con-

siderat un simbol pozitiv. Visele despre propria-ţi moarte semnifică mari schimbări ce vor avea loc în viaţa ta. Ca notă negativă, visele în care te visezi moartă reprezintă implicarea într-o relaţie necorespunzătoare, care te face să suferi. Urmărită. Înseamnă că eviţi să te confrunţi cu o situaţie care ţi se pare mult prea dificilă. Poate semnifica de asemenea şi insecuritate. În particular, un vis în care eşti alergată de un animal are de-a face cu propria-ţi furie neexprimată. Maşina scăpată de sub control. Ai

nevoie de stabilitate. Viaţa ta este ieşită de sub control şi trebuie să faci nişte schimbări majore. Dacă visezi că nimeni nu este la volan, trebuie să preiei frâiele propriei tale vieţi. Trebuie să înveţi săţi asumi responsabilitatea propriilor greşeli. Apocalipsa. Faptul că visezi că este sfârşitul lumii sugerează că eşti supusă unui stres permanent. Te poţi simţi vulnerabilă sau lipsită de ajutor în unele situaţii. (S. U.)

Când îţi doreşti ceva din toată inima, tot universul conspiră la realizarea acestei dorinţe. Asta a fost prima şi cea mai mare lecţie învăţată de la Paulo Coelho, pe care am tot repetat-o de fiecare dată când Silvia Ursu îmi doream ceva sau chiar mi psihologie@timpul.md se realiza un vis… Când ai anumite vise, contează până şi oamenii de lângă tine. Te încurajează, sunt alături de tine când trebuie să depăşeşti un obstacol? Bucuria îndeplinirii unui vis este mult mai mare atunci când ai cu cine să o împărtăşeşti. Cred că nu voi obosi niciodată să spun „Mulţumesc!” persoanelor care m-au ascultat la începutul unui vis şi care nu au râs de naivitatea lui, oamenilor care m-au ţinut de mână când am dat de primul obstacol şi celor care au deschis şampania pentru a sărbători împreună succesul meu. Fiecare dintre noi îşi doreşte lucruri mai bune în viaţă, să evolueze, să urce treptele spre alte experienţe. Dar câţi dintre noi fac ceva pentru a-şi îndeplini dorinţele? E ca şi în bancul despre bărbatul care dorea să câştige la loto, dar nu-şi cumpăra bilet. Uneori, ne dorim atât de mult un lucru sau un sentiment, încât nu facem nimic, doar ne rugăm şi aşteptăm. Şi trebuie să se găsească cineva - o voce de sus ori una din interiorul nostru - care să ne scuture şi să ne spună: „Te ajut, dar cumpără măcar un bilet!”. Începi să-ţi trăieşti visul doar atunci când începi să munceşti pentru ceea ce-ţi doreşti. Ce ziceţi să ne ridicăm de pe scaun şi să ne apucăm de treabă, să ne îndeplinim visele!


FEMEIA

LUNI, 15 august 2011

www.timpul.md

7

femeia Mihaela Bilic:

„Mai puţine kilograme nu-ţi garantează fericirea” ână la 19 iulie o văzusem doar pe Internet. Îmi păruse gravă şi importantă şi… mă duceam ca la examen la cea de-a doua şedinţă a „Clubului Nostru”, al cărei invitată era dr. Mihaela Bilic, celebră nutriţionistă din România, în premieră venită la Chişinău. Întâlnirea cu ea a constituit unul dintre acele fericite cazuri, când aşteptările nerealizate nu te întristează, ci, dimpotrivă, te umplu de optimism. Mihaela Bilic este una dintre cele mai optimiste şi pozitive fiinţe pe care le-am cunoscut vreodată şi - foarte important! nu dă note pentru numărul de kilograme. Cel puţin, nu o face cu voce tare. Sorina Ştefârţă - Doamna doctor, ce înseamnă mâncarea în secolul 21? - Noi am modificat contactul real cu mâncarea şi mâncarea a devenit un instrument folosit în alte scopuri decât a fost el inventat, şi anume: mâncăm pentru a supravieţui. Astăzi, mulţi dintre noi există ca să… mănânce. A depăşit mâncarea şi sfera emoţională, de la începutul secolului trecut, când oamenii făceau din masă un tabiet, când bucatele erau gătite cu bucurie şi nu mâncarea în sine era obiectiv, ci comunicarea. În ritmul trepidant al vieţii, am dat la o parte tot ce înseamnă comunicare în jurul mesei şi mâncarea şi-a pierdut acest frumos rol de a ne aduna împreună. Toţi suntem într-o goană nebună, iar mâncarea am luat-o ca pe o chestie ce ne ţine loc de prieten, plictiseală, dezamăgire, singurătate. E orice altceva în afară de hrană. Nu ne mai hrănim corpul cu drag, vrem să ne îngropăm în mâncare toate frustrările şi nemulţumirile noastre - dar este laşă şi, în acelaşi timp, păguboasă această atitudine. Apoi vine obezitatea, ca răspuns firesc la faptul că faci ceva greşit. - Şi, de aceea, aţi hotărât să deveniţi „mama interdicţiei”… - Nu am interzis niciodată nimic! Din contră, toată lumea se miră că nu spun „nu e voie ceva” - cel mult, spun că „este voie cu măsură”. Nu înseamnă, însă, că poţi să ţii o cură de slăbire fără să-ţi fie foame. Când Teo ţinea cură şi mă suna, întreba dacă are voie să mănânce cireşe, eu îi spuneam: „Sigur că da. Doar trei…”. Am ajuns la această

„filozofie” prin propria experienţă. - Experienţă care e dezvăluită în cartea dvs. „Trăiesc, deci mă abţin”? - Prin acest volum am transmis un pic din lupta şi din frustrarea pe care le-am avut eu însămi cu mâncarea. Nu înţelegeam unde e problema şi cum să rezolv acest mecanism, şi e firesc că în „Trăiesc, deci mă abţin” mesajul este destul de restrictiv. Următoarea carte, care o să apară în curând, se numeşte „Sănătatea are gust”. Am conceput-o astfel pentru că am înţeles că, atâta timp cât ne axăm pe luptă şi pe energie negativă, nu putem decât să ieşim învinse şi rănite din bătălie. Organismul nostru este programat genetic să reziste. Noi mâncăm mai mult decât trebuie şi tot ce îi dăm în plus el depozitează ca grăsime. Nu este vina lui, nu el ne trădează - noi îi dăm ceva de ce el nu are nevoie. Kilogramele în plus sunt, de fapt, un strigăt de ajutor al corpului: „Atenţie, problemele tale sunt altele, iar tu te răzbuni pe mine”. - Cum rămâne cu plăcerea? - Niciun om care este supraponderal sau obez nu a ajuns astfel din prea multă

fericire. Cel care se află în al nouălea cer de fericire şi are fluturaşi în stomac nu o să mănânce aiurea. Mâncatul de plăcere nu e cel fără limită mâncatul de plăcere e atunci când te bucuri atât de tare de ceea ce mănânci, încât nu contează cantitatea. A mânca mult înseamnă a fi propriul duşman. - Şi pentru că nimeni nu mănâncă mult din prea multă fericire, nu o dată spunem că, dacă renunţăm la mâncare, nu ne mai rămâne nicio plăcere… - Acest adevăr ţine până în clipa în care avem curajul să recunoaştem că i-am dat mâncării un rol mai greu decât îl merită. Vrem să punem pe umerii mâncării responsabilitatea pentru felul în care arătăm, pe când vina e doar a noastră. O să întreb şi eu, ca Mihaela Rădulescu în publicitatea cu fumatul: „Altă plăcere nu v-a mai rămas?!”. Mâncarea e singura plăcere… calorică. - Cât e de simplu să te menţii şi să slăbeşti, având un bărbat „mâncăcios”? - Noi, femeile, suntem incredibile la capitolul „justificare” şi cred că am putea inventa vinovaţi chiar dacă am trăi singure pe o insulă pustie. Trebuie să ne privim prieteneşte şi să recunoaştem: tu mănânci pentru că tu vrei să mănânci, dar îţi este mult mai uşor să spui că „el e de vină”. Faptul că el e mâncăcios e doar o scuză care îţi permite şi ţie să-ţi faci de cap. E ca şi în cazul gravidelor care mănâncă „pentru doi”… Vă asigur că am cunoscut femei care au rămas slabe şi fiind gravide, şi având soţi gurmanzi - pentru că nu aveau în cap raţionamente inventate

care le motivau să mănânce exagerat. - Poţi să slăbeşti fiind sărac? - Poţi nu doar să slăbeşti, ci şi să te hrăneşti sănătos. Mâncarea sănătoasă nu este apanajul oamenilor bogaţi. Azi am mâncat terci la Chişinău - am uitat să mâncăm terci, în România nu se mai găseşte hrişcă, doar creveţi! A trebuit să le spun bărbaţilor să mănânce mămăligă, pentru că măreşte potenţa. Noi am uitat tradiţia, am uitat să mâncăm linte, fasole… Negăm mâncarea de bunsimţ care este şi sănătoasă, şi nu îngraşă. Problema nu este în preţul mâncării, ci în cantitatea ei. Mâncaţi identic, ca feluri, dar jumătate. - Unde trece linia între mâncatul sănătos şi slăbitul… exagerat? - Suntem suficient de maturi să zicem: „Gata!”. Să înţelegem că e de ajuns cât am slăbit şi că e cazul să trecem la mâncare sănătoasă; că nu fac cură de slăbire copiii sau adolescenţii. Un copil este obez din vina părinţilor şi ei au datoria să aducă în casă un regim alimentar pe care să-l urmeze chiar şi cei care nu au probleme - fără

FOTO: FASHION VIP

P

dulciuri, cu ore fixe pentru masă. Din păcate, pe maturi nu poţi să-i opreşti să-şi facă rău cu mâna lor. Bărbaţilor nu poţi să le interzici berea, care le aduce în „dar” burtă, pancreatită şi diabet. Berea e corespondentul brânzei topite şi a crenvurştilor. Mai bine serviţi un vin… - A te abţine, a renunţa nu înseamnă a te condamna la frustrare non-stop? - Nu. Frustrare este atunci când tu îţi doreşti. E ca păcatul… Frustrarea apare atunci când mintea ta îşi doreşte ceva, iar tu, tot cu mintea, îţi interzici acest lucru. Frustrarea pedepseşte o chestie apărută artificial, pentru că tu, de fapt, ai alte nevoi. Noi nu ne recunoaştem dorinţele sufletului, pentru că nu avem curaj. Am spus de multe ori dacă doamnele ar fi iubite aşa cum şi-ar dori, nu ar mai căuta în mâncare nimic. Mâncarea vine să umple un gol, pentru că, în momentul în care dai mâncarea la o parte, vezi că nu ai iubire, duioşie, tandreţe şi te apucă o durere de urli… Mâncare este un pansament ieftin, dar eficient, soluţia este să-l smulgem ca pe un leucoplast şi să vedem rana. - Şi dacă doamnele uită de mâncare, sunt iubite aşa cum îşi doresc? - Pierderea a 10-20 de kilograme nu îţi garantează fericirea şi iubirea… Nu îţi garantează nimic, de fapt. Şi eu am crezut odată că, pentru a fi fericită, e suficient să fii slabă. Dar nu e aşa. Apropo, când întreb vreun prieten dacă acum mă vede altfel decât atunci când aveam ceva mai multe kilograme, ei îmi spun că nu văd o mare diferenţă. Problema este în capul nostru. Cine te iubeşte nu te pune pe cântar. Important e

să nu exagereze. Cine a zis că dacă eşti mai slab e mai bine? Important e să nu fii obez - deci, să fii sănătos. Am ajuns să am greutatea pe care mi-am dorit-o atunci când eram puştoaică, să intru în magazine şi să mi se spună că nu există număr mai mic. Dar fericirea nu ţine de numărul de kilograme, ea este în interiorul tău. Iar capacitatea de a fi fericit vine din… înţelepciunea noastră. Dar dacă, totuşi, crezi că eşti nefericită din cauza a zece kilograme în plus, rezolvă problema şi gata! - Ce o face fericită pe Mihaela Bilic? - Mi s-a spus odată că bărbaţii se tem de mine, pentru că m-ar vedea perfecţionistă, respectiv trebuie să tindă şi ei spre perfecţiune, şi e greu… Pe mine asemenea faze mă fac să râd, pentru că mă conving încă o dată că bărbaţii caută metodele complicate, în timp ce mie îmi dau lacrimi de la lucruri simple, dar frumoase. Nu demult, la o benzinărie din Făgăraşi, un domn s-a apropiat de mine doar ca să mă salute - pentru că, mi-a zis, „soţia mea a cumpărat cartea dvs. şi eu… am slăbit”. Am fost fericită, pentru că o vorbă spusă din suflet rezonează în mine cât nu face cel mai sofisticat cadou. Astăzi, apropo, am fost la Biserica părintelui Pavel Borşevschi. Şi am mâncat cu atâta bucurie ciorba pusă de părinte pe masă, câtă n-aş fi avut, probabil, dacă aş fi mâncat la cel mai de lux restaurant! Mă impresionează sufletul şi căldura, energia şi iubirea din oameni, nu ambalajul frumos. - Îţi mulţumim pentru interviu şi îţi dorim cât mai multe astfel de clipe!


8

LUNI, 15 august 2011

www.timpul.md

FEMEIA

Culinar.md

Cât de simplu e să spui „La mulţi ani!” Mira Tănase mirabela.tanase@timpul.md Norocul nostru că, de la o vreme încoace, Facebook are grijă să ne amintească, în fiecare zi, cărui prieten să-i spunem „La mulţi ani!”. Ce ne facem însă cu familia şi prietenii care nu au cont pe reţelele de socializare? Uităm cu desăvârşire de ei sau ne punem mintea la contribuţie să ţinem evidenţa sărbătoriţilor din viaţa noastră?

Eu una optez pentru notiţele din agenda personală şi mă strădui să nu uit zilele de naştere. Dacă am timp, chiar încerc să îi surprind pe cei dragi cu o prăjitură sau o altă surpriză culinară, dar câteodată un simplu „La mulţi ani!”, rostit din suflet, face cât alte o mie de cuvinte spuse în grabă… Cât ne costă să pregătim o surpriză pentru cineva drag sau de ce anume trebuie să aşteptăm un moment anume sau o sărbătoare specială pentru aceasta?

De ce trebuie să venim cu replici banale de genul: ce îmi doresc mie îţi doresc şi ţie sau la mulţi ani bla, bla, bla, restul îl ştii şi tu… Astăzi - cu o zi mai devreme, e adevărat -, îi spun un călduros „La mulţi ani!” mamei-soacre şi multe mulţumiri pentru faptul că l-a adus pe lume pe cel care îmi este astăzi jumătatea. Chiar dacă ulterior, pentru el, a trebuit să mă mut în Basarabia .

Istoria „supei” Gulaş unguresc Supele sunt gustări delicioase, care ne potolesc numaidecât foamea, preparate care pot fi servite chiar şi între mese. Indiferent unde ne aflăm şi în ce anotimp suntem, o supă bună face minuni! Odată cu „descoperirea” supei, omul a început să capete şi să-şi desăvârşească şi celelalte experienţe culinare. Acest preparat l-a hrănit şi l-a salvat pe om de cele mai crunte perioade de foamete - pe timp de război sau de calamităţi naturale. Toate popoarele deţin în cultura lor culinară tradiţionalele supe.

Supa, baza unui start sănătos în viaţa de zi cu zi Oamenii au descoperit focul în timpul epocii de piatră, astfel încât au învăţat să-şi prepare hrana pentru traiul zilnic. Peste pietrele încinse, aceştia aşezau recipiente mari din metal, făurite de ei, pe care le umpleau cu apă, apoi adăugau plante şi mirodenii binecunoscute de ei, rădăcini şi diverse leacuri comestibile. Cu timpul, cerealele precum grâul, ovăzul sau meiul au câştigat în notorietate şi importanţă, devenind astfel partea săţioasă din mesele importante ale zilei. Mult timp, supele din cereale au reprezentat un mic dejun tipic pentru orice pătură socială.

Tradiţia se păstrează… În trecut, în bucătăriile mănăstirilor, a caselor de copii sau în familiile numeroase şi sărace, fierbea mereu pe focul cu lemne o oală mare cu o zeamă ce era „lungită” de fiecare dată când ajungea la jumătate. Din aceasta se hrăneau gurile numeroase de oameni nevoiaşi. În timp, această zeamă a început să devină din ce în ce mai bogată în verdeţuri, legume şi condimente de tot felul. Foarte rar se întâmpla să se adauge carne. Dacă, o perioadă, oamenii moderni au renunţat la acest preparat în detrimentul altor mâncăruri mai mult sau mai puţin sănătoase, supa începe să revină încet-încet în „trend” şi să se regăsească pe meniurile celor mai fine restaurante şi localuri. În unele zone din România, supa încă e o mâncare tradiţională din meniul importantei zile de duminică. Eu una nu aş refuza niciodată o supă de pui sau de vită cu tăiţei . (M. T.)

Ingrediente - 600 g pulpă de vită - piper, sare - 200 g ceapă - doi căţei de usturoi - trei linguri de unt topit - o linguriţă boia de ardei dulce - o linguriţă boia de ardei iute - două foi de dafin - o linguriţă de oţet - o conservă mică de roşii decojite - doi ardei iuţi - 300 g cartofi - o linguriţă de faină - două linguri de smântână

Mod de preparare Se spală carnea, se taie bucăţi potrivite (ca pentru o tocană obişnuită), se piperează şi se sărează. Se curăţă ceapa şi usturoiul, ceapa se taie în sferturi mici, usturoiul în feliuţe. Se pune untul la încins în cratiţă şi se prăjesc pe rând bucăţile de carne (atât cât să prindă puţină culoare). Se adaugă ceapa şi usturoiul şi se lasă să se călească împreună cu carnea. Se adaugă boia, frunzele de dafin, oţetul, roşiile cojite, 700 ml de apă fierbinte. Se pune totul la fiert, vreme de o oră şi jumătate,

pe foc mic. Separat, se curăţă de seminţe ardeii iuţi, se spală şi se taie în fâşii cam de 1 cm. Se curăţă cartofii, se spală, se taie în bucăţele de aproximativ 2 cm. După o oră de fiert, se bagă ardeii iuţi în gulaş, iar cu 15 minute înainte ca mâncarea să fie gata, se adaugă şi cartofii. Se amestecă făină cu puţină apă şi se bagă în gulaş. Se adăugă şi smântâna. Se gustă de sare şi de piper. Mâncarea e picantă şi se potriveşte la fix cu un pahar de vin roşu sec.

Notă: Adevărul e că cel mai

bun gulaş este cel făcut în cantităţi mai mari, însă, dacă aveţi răbdare, puteţi să faceţi şi acasă un gulaş cu specific unguresc foarte bun. Se pare că austriecii pretind că reţeta de gulaş se trage de la ei, şi nu din Ungaria. Totuşi, de câte ori m-am gândit la gulaş, eu am făcut-o ca fiind o reţetă cu specific unguresc…

Băuturi de weekend Poate vă gândiţi ce fel de băuturi s-ar potrivi pentru weekend şi nu ştiţi de unde să începeţi cumpărăturile, noi venim doar cu câteva sugestii din topul celor mai preferate băuturi ale sezonului: - Gin cu tonic sau rom cu cola: 60 calorii - Pahar mare de vin roşu: 148 calorii - Pahar mic de vin roşu: 95 calorii - Pahar mic de vin alb sec: 83 calorii

- Pahar mare de vin alb: 135 calorii - Pahar mic de vin rose: 118 calorii - Pahar mare de vin rose: 160 calorii - Baileys: 155 calorii

- Cocteil Cosmopolitan: 220 calorii - Bacardi Breezer: 220 calorii - Margarita: 175 calorii

Dacă vă hotărâţi asupra numărului de calorii, aşteptaţi ziua de vineri şi sunteţi gata de distracţie.

(M. T.)


FEMEIA

LUNI, 15 august 2011

www.timpul.md

9

Culinar.md

Top şase cele mai gustoase pâini din lume De foame şi de… încântare, pe toate continentele

P

âinea proaspătă este o încântare la domiciliu, iar în timp ce călătorim este, de multe ori cheia pentru înţelegerea culturii locale. În articolul ce urmează, găsiţi unele dintre cele mai bune pâini din lume, dar lista nu e nici pe departe completă...

Roti, pâinea nedospită

Roti este o pâine nedospită (fără drojdie), făcută din făină de grâu şi gătită de obicei pe o suprafaţă de metal unsă cu unt. Aceasta poate fi găsită în multiple ţări, inclusiv în India, Indonezia, Sri Lanka, Bangladesh, Pakistan, Thailanda şi Indiile de Vest. Una dintre cele mai populare feluri de roti este cea din Malaezia, unde această pâine poate fi găsită în zeci de forme. Roti poate fi gătită cu ou (roti telur) sau cu ceapă (roti bawang), însă roti tradiţională este cea care se serveşte cu dhal (sos curry cu linte roşie) şi/ sau cu un sos curry cu carne şi se numeşte roti canai.

Tortilla, turta cu mălai Nu poate fi nimic mai bun (sau mai mult mexican) decât gustul unei tortilla de porumb fierbinte, scoasă din cuptor. O tortilla proaspătă, gătită

până când capătă un aspect crocant, aproape că se topeşte în gură. Tortilla este cel mai important tip de hrană în Mexic, reprezentând simbolul unei legături puternice cu un trecut de peste 2500 de ani. De asemenea, acest tip de pâine este principala sursă de hrană pentru mulţi mexicani, în special, pentru cei din regiunile rurale. Pe lângă faptul că este

un produs alimentar, tortilla e folosită şi în calitate de recipient pentru fripturi, carne la grătar, legume, guacamole, cartofi, orez - pentru aproape orice care poate fi pus într-o tortilla pliată în două. Originea acestei pâini se consideră a fi în zonele muntoase centrale din Mexic şi, chiar dacă metoda pregătirii s-a schimbat considerabil odată cu apariţia noilor tehnologii, ingredientele au rămas aceleaşi.

Naan, o lipie… pretenţioasă Pâinea naan este de prove-

nienţă indiana şi este răspândită în toată Asia Centrala şi de Sud. Adevărata pâine naan trebuie să fie gătită de-a lungul pereţilor unui cuptor special, numit tandoor. Puteţi găti naan şi într-un cuptor obişnuit, însă riscaţi ca rezultatele să vă dezamăgească. Chiar şi indienii get-beget aleg să savureze pâinea naan în restaurante, astfel încât puţine case sunt echipate cu un tandoor. Naan este asemănătoare lipiei sau pitei, dar are un gust specific, uşor dulce, datorită mierii din aluat şi o moliciune deosebită, dată de iaurtul care e încorporat în compoziţie. Există multe variante de naan: de la naan fără condimente la naan cu seminţe de chimen negru, de fenicul, de ceapă neagră sau de anason, coriandru, usturoi etc.

Bagel, covrigii opăriţi

XIX în New York. Şi, odată ce aţi avut ocazia să-i gustaţi aici, cu greu vă veţi bucura de acelaşi gust în altă parte. În principiu, un bagel clasic constă dintr-un inel simplu de aluat care mai întâi se fierbe, apoi se dă la cuptor. La final, fie că e lăsat aşa cum este sau se acoperă cu diverse finisaje, de la seminţe de susan până la ciocolată. Tăiat în două, un bagel poate fi umplut cu cremă de brânză, gem, mezeluri, salate, peşte afumat etc. Aceşti „covrigi” îşi au originea în comunităţile evreieşti din Polonia secolului XVI, iar în perioada recentă au făcut carieră în Marea Britanie, Statele Unite şi Canada, ca pâinici pentru micul dejun.

Bagheta, universal de delicioasă Chiar dacă au fost inventaţi în Europa, covrigii au devenit populari la începutul secolului

Toate brutăriile au în vânzare baghete. Sunt lungi şi subţiri şi absolut delicioase, mai ales dacă sunt consumate în primele patru

ore de la coacere. Baghetele pot fi păstrate mai mult timp într-o pungă de plastic sau de hârtie, însă crusta devine moale. În schimb, dacă le lăsaţi descoperite, acestea vor deveni curând foarte tari. Anume în această condiţie baghetele sunt savurate de către francezi la micul dejun.

Campioana din… secară Fiind în exil în California, SUA, în 1941, dramaturgul german Bertolt Brecht a mărturisit că ceea ce i-a lipsit cel mai mult în America a fost pâinea patriei sale… Acest fapt nu va surprinde p e nimeni care a gustat

vreodată pâinea germană, care e campioana lumii, în liga pe care o reprezintă. Este gustoasă şi texturată, pregătită dintr-un amestec de făină de grâu şi de secară, şi este disponibilă în peste 300 de varietăţi. În comparaţie cu alte tipuri de pâine, pâinea integrală

de secară este pregătită pe aburi în loc să fie coaptă. Acest lucru îi conferă o culoare specifică neagră şi un aspect puhav şi ademenitor. În Germania, pâinea nu este considerată un aliment de acompaniament, ci un element important al unei diete sănătoase. Elena Sărăteanu

Pofta amintirilor din copilărie

Strategia porumbului fiert Nu ştiu ce ziceţi voi, dar eu, atunci când mă gândesc la porumb fiert, îmi amintesc de vacanţele petrecute departe de aglomeraţia oraşului şi de goana din lanul de porumb, precum şi întreaga strategie făcută împreună cu ceilalţi copii cu o seară mai devreme. Erau două perioade în an când se făceau aceste strategii: când apărea porumbul tânăr, numai bun de pus în oală şi când era vremea seminţelor de floarea-soarelui... În piaţă a apărut porumbul numai bun de fiert. Pentru cine nu a mai făcut acest lucru niciodată, luaţi aminte că este foarte simplu. Cumpăraţi cu atenţie porumbul din piaţă - apăsaţi cu unghia două-trei boabe, ca să vedeţi dacă sunt moi şi lăptoase. Ajunşi acasă, desfaceţi pănuşile de porumb şi împărţiţi-le

în două. Jumătate puneţi pe fundul oalei, peste ei aşezaţi ştiuleţii de porumb, iar deasupra puneţi cealaltă jumătate de pănuşi. În final, turnaţi apă până se acoperă tot conţinutul oalei. Dacă porumbul este proaspăt, va fierbe repede, în maximum 35-45 de minute. Când porumbul s-a răcit suficient să-l puteţi scoate din oală, nu uitaţi sarea şi… pofta amintirilor din copilărie. Celebritatea acestei cereale se datorează lui Cristofor Columb, care a adus-o din America Centrală. Gustul porumbului cunoaşte o tradiţie îndelungată în industria băuturilor şi a făinii. Graţie conţinutului său de fibre, acid folic, magneziu, fosfor, mangan, vitamina C, vitaminele B1, B5, porumbul furnizează organismului multă energie.

Magneziul aflat în compoziţia sa previne atacurile de inimă, iar acidul folic contribuie la energizare, influenţând metabolismul lipidelor şi al polizaharidelor. O altă substanţă prezentă întrun procent semnificativ în compoziţia porumbului este beta-cryptoxanthinul, un caroteneid eficient în prevenirea cancerului la plămâni şi care, de regulă, se regăseşte în compoziţia chimică a fructelor cu coajă portocalie. În compoziţia porumbului se mai găsesc acizi graşi nesaturaţi (aproape 90%), acizi monosaturaţi şi polinesaturaţi şi acizi saturaţi. Vitamina E, aflată într-o concentraţie mai mică în porumb, participă la procesul de reînnoire al celulelor şi produce cantităţi mărite de oxi-

gen în sânge. În plus, scade nivelul colesterolului. De aceea, simplu, fără sare, fără unt, porumbul este indicat în alimentaţie pentru prevenirea apariţiei bolilor de natură cardiovasculară. Este adevărat că, în procesul de fierbere, se pierde un oarecare procent din substanţele nutritive ale porumbului, însă o cantitate semnificativă de nutrienţi, peste 60%, se păstrează. În plus, consumat cu regularitate, porumbul ajută la eliminarea toxinelor din organism. 100 g de porumb conţin: - 59 calorii; - 2 g proteine; - 10 g carbohidraţi; - 1g lipide; - 1 g fibre. Este recomandată consuma-

rea porumbului simplu, dar nu în combinaţii greu de suportat caloric de către organism. În combinaţie cu alte alimente, fie chiar şi cu unt, aportul său caloric creste simţitor. Porumbul conţine şi tiamine, care sunt responsabile de metabolismul eficient al carbohidraţilor şi ajută la menţinerea capacităţilor cognitive, încetinind procesul de îmbătrânire a creierului cu până la 10% din cazul femeilor (conform cercetătorilor de la Universitatea din Hamburg). De asemenea, tiamina (vitamina B1) are un efect pozitiv asupra sistemului nervos, influenţând în bine starea psihică. Lipsa acestei substanţe conduce la instalarea bolii Alzheimer. (M. T.)


10

LUNI, 15 august 2011

www.timpul.md

FEMEIA

timpul practic O lady la masă

În meniu (II)

C

ontinuăm să publicăm lista bucatelor „sofisticate” ce pot fi găsite în meniurile restaurantelor, alături de explicaţia despre ce înseamnă şi cum se scrie/pronunţă.

Ce scrie: bolognese. Ce înseamnă: un mod de a servi pastele, într-un sos de roşii cu carne tocată. Cum se pronunţă: bolonieze. Ce scrie: brioche. Ce înseamnă: pâine dulce franţuzească, cu ouă şi unt. Cum se pronunţă: brioş (brioşă). Ce scrie: bruschetta. Ce înseamnă: pâine prăjită italienească, stropită cu ulei de măsline, adesea acoperită cu usturoi şi roşii. Cum se pronunţă: bruscheta.

Ce scrie: cacciatore. Ce înseamnă: o manieră de a găti lent carnea roşie sau puiul cu roşii, mirodenii şi, uneori, vin. Cum se pronunţă: caciatore. Ce scrie: café au lait. Ce înseamnă: cafea tare, amestecată cu o cantitate egală de lapte fierbinte. Cum se pronunţă: cafe o le. Ce scrie: calamari. Ce înseamnă: calmar. Cum se pronunţă: calamari. Ce scrie: canapé. Ce înseamnă: un antreu, precum pateu sau un preparat similar, servit pe pâine prăjită. Cum se pronunţă: canapé. Ce scrie: carpaccio. Ce înseamnă: carne sau peşte crud tocat sau feliat subţire, servit cu sos. Cum se pronunţă: carpácio. Ce scrie: chanterelle. Ce înseamnă: o ciupercă comestibilă, în formă de trompetă. Cum se pronunţă: şantrel (gălbiori). Ce scrie: chipotle. Ce înseamnă: un ardei roşu iute, folosit în bucătăria mexicană. Cum se pronunţă: cipotle. Ce scrie: consommé. Ce înseamnă: supă limpede de carne de vită sau pui, bine condimentată. Cum se pronunţă: consomé. Ce scrie: cordon bleu. Ce înseamnă: un mod de a servi carnea, de obicei cea de viţel sau de pui, rulată în jurul unor felii de şuncă şi caşcaval şi dată prin pesmet. Cum se pronunţă: cordon bleu. Ce scrie: coulis. Ce înseamnă: un sos simplu din legume sau fructe pasate. Cum se pronunţă: culi. Ce scrie: couscous. Ce înseamnă: paste mici, frecvent folosite în bucătăria mediteraneeană. Cum se pronunţă: cuscus.

(Din cartea „O lady la masă. Mic tratat de eleganţă” de Sheryl Shade, John Bridges şi Brian Curtis)

Atenţie la tratamentul cu nămol! Câteva sugestii practice pentru cei porniţi la băi…

E

vară şi moldovenii, la fel ca toată lumea, se îndreaptă la băi şi la tratamente cu nămol. De cele mai dese ori însă, acestea se aplică fără o minimă bază teoretică - doar în baza convingerii că „face bine”. Medicii însă ne spun că, deşi poate avea efecte benefice asupra organismului, nămolul nu este un medicament-minune, care să vindece orice boală.

Înainte de toate, tratamentul cu nămol trebuie făcut doar în urma consultării unui medic specialist. „Fiecare pacient este unic şi rişti foarte mult dacă îl faci după capul tău”, spune medicul Gina Gălbează, cercetătoare la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Bucureşti, citată de www.evz.ro. Şi cei care îşi pun nămol din cap până în picioare îşi solicită prea mult organismul, iar nămolul incorect aplicat va avea un efect nul… Există mai multe tipuri de tratamente cu nămol. De pildă, o baie de nămol se face la temperaturi de 36-40 de grade Celsius: la 100 de litri de apă se pun 10 kg de nămol, iar şedinţa nu trebuie să depăşească 15-30 de minute. „E o baie destul de caldă şi poate depăşi capacitatea organismului de răcire”, spune Gălbează. Totodată, împachetările cu nămol (într-un strat de 1-2 centimetri) se fac la temperaturi şi mai ridicate, de 38-46 de grade Celsius… În cazul oncţiunilor, nămolul se foloseşte rece. Pacientul trebuie să stea întâi de toa-

te la soare, timp de 10-15 minute (pentru a se încălzi pielea), apoi să îşi întindă pe corp un strat subţire de nămol. După ce acesta s-a uscat şi începe să crape, urmează o baie în lac, iar apoi un duş cu apă dulce. Odihna ulterioară este obligatorie, această procedură solicitând mult mecanismele de răcireîncălzire ale organismului. Tratamentul cu nămol nu vindecă bolile, dar poate

atenua simptomele unor afecţiuni precum reumatism, spondiloză, artroză, afecţiuni posttraumatice ale aparatului locomotor sau afecţiuni neurologice ale nervilor periferici, afecţiuni ginecologice (inflamaţii

însărcinate - există riscul pierderii sarcinii, deoarece este o procedură solicitantă pentru organism. Nămolurile terapeutice apar în mod natural şi se împart în trei categorii: sapropelice - cele de pe fundul

în zona genitală), sterilitate cauzată de inflamaţii cronice (nu sterilitate endocrină), eczeme, psoriazis. Terapia cu nămol are însă şi contraindicaţii. Ea nu trebuie aplicată dacă pacientul suferă de astm, diabet, ulcer, orice formă de cancer sau de hepatită, dacă are afecţiuni renale sau cardiovasculare. De asemenea, procedurile cu nămol sunt strict interzise femeilor

lacurilor sărate şi al mărilor, care iau naştere sub acţiunea microorganismelor din sol, din floră sau din fauna bazinului acvatic; de turbă - se formează pe fundul mlaştinilor prin descompunerea resturilor vegetale sub acţiunea microorganismelor; minerale - formate prin sedimentarea sărurilor minerale din izvoare carbogazoase sau sulfuroase. Andreea Ştefan

„DESCOPERĂ FEMEIA”

În exclusivitate pe frecvenţele Radio Moldova În fiece marţi, începând cu ora 20.35, vă invităm să ascultaţi pe frecvenţele Radio Moldova, emisiunea „Descoperă femeia” - o revistă inspirată şi adaptată la necesităţile şi aşteptările femeii din zilele noastre. Emisiunea se adresează femeilor de toate vârstele şi reflectă viaţa contemporană a femeii din zilele noastre. În cadrul acestei reviste, venim cu sfaturi practice şi informaţii utile pentru un stil de viaţă sănătos şi echilibru fizic şi psihic, iar specialiştii abordează domeniul ce reflectă viaţa armonioasă a familiei şi a partenerilor unui cuplu, cât şi liniştea sau amenajarea unui cămin. De asemenea, în cadrul emisiunii venim cu nişte sfaturi utile din partea stiliştilor, cosmetologilor, designerilor vestimentari pentru

femeile ce îşi doresc să fie frumoase, îngrijite şi tinere. Revista acordă atenţie atât vedetelor sau personalităţilor vieţii sociale, culturale, ştiinţifice, cât şi oamenilor simpli care devin remarcabili prin anumite fapte în comunitatea în care trăiesc. Nu este neglijat nici domeniul sănătăţii, fiind propuse deopotrivă soluţii ale alimentaţiei sănătoase şi medicinei tradiţionale, dar şi ale celei alternative sau prin tratamente naturiste. Aşadar, fiţi prima care află noile tendinţe din modă, frumuseţe şi comunicare. Descoperiţi alături de noi toate secretele pe care orice femeie trebuie să le cunoască. Sabina Vesnin, autoarea şi coordonatoarea emisiunii


FEMEIA

LUNI, 15 august 2011

www.timpul.md

11

frumusete Perfecţiunea feminină

Alcoolul şi ţigările vs. silueta!

S

portul te ajută să scapi de burtică şi colăcei, dar se pare că nu e suficient să te rezumi la mişcare pentru sănătatea ta. Dacă nu ai prea mult timp ca să faci mişcare, poţi face schimbări în modul de viaţă. Centimetrii de grăsime care se depun pe talie au diverse cauze. Iată ce trebuie să faci pentru a reuşi să scapi de colăcei.

RENUNŢĂ LA FUMAT! Studiile arată că fumatul influenţează zonele în care se acumulează grăsimea. Cercetătorii au demonstrat că grăsimea abdominală predispune la numeroase probleme de sănătate, precum demenţa, cancerul pancreatic, infertilitatea, diabetul, hipertensiunea arterială şi bolile Oana Carasâz cardiovasculare. oana.carasaz. NU MAI CONSUMA ALCOOL! timpul@gmail.com Un păhărel nu face rău nimănui, însă, dacă acest obicei e permanent, poţi să faci burtică! Alcoolul afectează capacitatea ficatului de a metaboliza grăsimea. De asemenea, băuturile alcoolice pot fi adevărate bombe calorice. STRESUL ŞI NERVII, OBOSEALA ŞI AGITAŢIA NU TE AJUTĂ. Studiile au arătat că un nivel ridicat de cortizol, hormonul eliberat în situaţiile stresante, favorizează acumularea de grăsime abdominală. Încearcă nişte metode de relaxare şi nu lăsa stresul să-ţi afecteze sănătatea şi silueta. NU UITA DE APĂ! Apa joacă un rol important în procesul de slăbire şi mai ales în topirea grăsimii din jurul abdomenului. Organismul funcţionează mai bine când este perfect hidratat. În plus, apa creşte senzaţia de saţietate şi te ajută să mănânci mai puţin. Asigură-te că ai întotdeauna la îndemână o sticlă sau un pahar plin cu apă! NU UITA NICI DE SOMN! Nu pierde nopţile, pentru că nu eşti avantajată deloc. Vei fi obosită, nu vei mai da randament şi vei fi mai plinuţă. Sunt necesare şase-opt ore de somn pe noapte. De asemenea, studiile au demonstrat că oboseala nu numai doar că ne îmbătrâneşte, dar ne şi afectează silueta. Potrivit acestora, starea de oboseală intensifică senzaţia de foame şi ne face mai vulnerabili în faţa alimentelor bogate în calorii. NU TE ÎNFOMETA PENTRU A AVEA O SILUETĂ PERFECTĂ! Deşi e prima soluţie care îţi vine în minte atunci când vrei să dai jos câteva kilograme, nu este deloc benefică decât pentru moment. Organismul va reacţiona la înfometare eliberând aşa-numiţii hormoni ai stresului, care transformă caloriile în grăsime.

Studii şi concluzii

Dragostea arde calorii Cercetătorii au mai făcut o descoperire-trăsnet - o jumătate de oră de sex te ajută să arzi între 150-250 de calorii, dar poţi ajunge şi până la 350 de calorii, în funcţie de efortul depus. Cel puţin, asta susţine Kerry McCloskey, directoare de cercetare la una din marile companii de media americane, prezentatoare TV şi manechin, iar mai recent - autoarea cărţii „Dieta supremă, bazată pe sex”, (The Ultimate Sex Diet). Acum patru ani ea s-a îngrăşat, iar caloriile, afirmă Kerry, le-a pierdut prin sex susţinut şi intens. Potrivit ei, un simplu sărut de ajută să arzi 200 de calorii… „Am hotărât să cultiv dragostea, iar viitorul meu soţ m-a susţinut. După un an, silueta îmi permitea să apar din nou la televizor şi la prezentările de modă”, a declarat ea, adăugând că a slăbit în jur de zece kilograme cu ajutorul acestei „diete”. Studiile arată că 76% din femei ar fi dispuse să facă sex chiar şi după o zi extenuantă, dacă partida de amor le-ar ajuta să scape de kilogramele în plus. În plus, 2/3 dintre respondentele care au un abonament la sală au precizat că s-ar bucura mai mult de sex, dacă acesta ar arde la fel de multe calorii ca şi antrenamentele clasice. Pentru un regim reuşit, activitatea sexuală trebuie trăită din plin şi ambii parteneri să depună efort. Sexul mimat nu ajută. Andreea Ştefan

Sport în 15 minute Un scurt set de exerciţii care se pot face foarte repede Ai venit de la serviciu extrem de obosită, trebuie să găteşti şi să te ocupi de copil, să te uiţi la serialul sau emisiunea preferată şi nu mai ai timp să faci mişcare?.. Dacă răspunsul este DA, noi îţi propunem un scurt set de exerciţii care se pot face foarte repede, deci care nu îţi vor răpi foarte mult timp.

Exerciţiul 1

Aşază-te pe un scaun, cu spatele drept şi cu palmele pe marginea lui. Încordează braţele, ridică picioarele de pe podea şi odată cu acestea şi posteriorul de pe scaun. Rămâi în această poziţie cât de mult poţi (cinci-zece secunde) şi revino în poziţia iniţială. Repetă exerciţiul timp de aproximativ un minut. Te va ajuta să-ţi lucrezi muşchii abdominali şi cei ai braţelor.

Exerciţiul 2

Întinde-te pe saltea, cu mâinile pe lângă corp şi palmele îndreptate spre podea. Stai cu capul ridicat uşor şi execută mişcări de ridicare şi coborâre a picioarelor, fără a atinge podeaua. Încearcă să repeţi mişcarea de 50-100 de ori. Acest exerciţiu este recomandat pentru modelarea musculaturii abdomenului şi a picioarelor.

Exerciţiul 3

Acest exerciţiu te poate ajuta să-ţi relaxezi spatele şi să lucrezi posteriorul. Întinde-te pe spate, cu braţele

pe lângă corp, cu genunchii îndoiţi şi tălpile lipite de podea. Ridică atât cât poţi de sus posteriorul de pe saltea şi menţine-l ridicat timp de două secunde, apoi revino în poziţia de start. Repetă aceste mişcări timp de aproximativ un minut. Pentru a face exerciţiul mai dificil, execută mişcările cu un picior ridicat, întins.

Exerciţiul 4

Un exerciţiu simplu, dar eficient pentru tonifierea abdomenului. Aşazăte în poziţia pentru flotări şi rămâi astfel timp de aproximativ un minut, încordând muşchii abdominali. Încearcă apoi să execuţi exerciţiul, sprijinindu-te doar pe o mână. Oana Carasâz

Sfaturi utile

Sprâncene şi gene perfecte pentru o privire de vis (II) Pentru ca genele să arate exemplar, trebuie să le acorzi o atenţie deosebită. Nu trebuie să uiţi de demachierea zilnică, iar rimelul pe care îl foloseşti pentru a le evidenţia trebuie să fie de calitate. După ce sunt date cu mascara, genele nu trebuie să aibă un aspect încărcat şi nici să fie lipite între ele. Evidenţierea genelor este benefică în mai multe sensuri: genele sunt foarte expresive, iar fluturarea lor poate transmite mesaje pline de cochetărie. Genele ideale sunt lungi, dese, lucioase, întoarse. Pentru a ne mândri cu astfel de gene e necesară o îngrijire completă. Iată ce trebuie să faci. Seara se va folosi un demachiant special pentru ochi; acesta curăţă foarte bine mascaraua de pe firele de păr ale genelor.

Tunderea genelor primăvara stimulează regenerarea, creşterea şi îndesirea lor. Se taie perpendicular pe firul de păr, maximum 1/2 mm. După ce aţi efectuat această operaţiune veţi avea toate şansele ca, în cel mult două luni, să arate spectaculos. În această perioadă nu trebuie neglijată folosirea unui balsam regenerator. Genele se pot evidenţia prin vopsire sau prin fardare (cel mai frecvent) cu mascara - acest produs va fi doar de uz individual, superior calitativ şi proaspăt. Nuanţa irisului se poate accentua dacă eşti dispusă să foloseşti un rimel colorat. Albastrul şi bleomarinul sporesc frumuseţea şi căldura ochilor căprui, violetul şi aubergine-ul evidenţiază ochii verzi, iar nuanţele de maro

- ochii albaştri. O femeie care foloseşte mascara colorată ştie că se poate exprima prin culoare şi denotă personalitate şi simţ estetic. Pentru ca genele să fie întoarse sunt două metode: fie foloseşti un instrument special, care se găseşte în comerţ - un fel de mică presă, care prinde genele şi le întoarce prin presare -, fie apelezi la varianta mai simplă şi mai la îndemâna oricui - folosirea unui rimel creat special pentru obţinerea unor gene întoarse. În situaţiile în care se practică un machiaj spectaculos, cu gene false, se recomandă numai folosirea unor adezivi speciali şi proaspeţi; în caz contrar, genele naturale nu au decât de suferit, deoarece se vor degrada. (O. C.)


12

LUNI, 15 august 2011

www.timpul.md

FEMEIA

TENDINTE

Gravidă şi la modă

Cotrobăieşte şi prin dulapul partenerului poţi găsi adevărate „comori”…

Chiar şi cu paşaportul albastru

Sejur exotic în Republica Dominicană Republica Dominicană este una dintre cele mai fascinante ţări ale Caraibelor, cu plaje strălucind în soare de albul nisipurilor, munţi cu ape şi cascade spectaculoase; păduri care ajung la nori, zeci de specii de copaci ce colorează aerul cu petalele florilor, 218 specii de păsări ce-şi înalţă trilurile, balene ce vin pe plaja Bahía de Samaná pentru împerechere.  Iar pentru toate astea, nu avem nevoie de viză - dacă stăm pe teritoriul ţării 21 de zile… În 1496, Cristofor Columb spunea că aceasta este cea mai frumoasă insulă pe care a văzut-o vreodată. Prin urmare, nu sta doar pe plajă, admirând turcoazul oceanului, ci fă o vizită şi în capitala Republicii Dominicane - Santo Domingo, care a fost primul oraş eu-

ropean din „Lumea Nouă”. O urbe vibrantă, excitantă şi… poluantă, separată în două regiuni de bază - Zona Colonială, punctul zero al cuceritorilor spanioli şi punctul de sosire pentru colonişti şi conchistadori, şi Centrul administrativ, pe unde şi-a purtat cândva paşii Cristofor Columb…

Alte oraşe importante ale Republicii Dominicane sunt exoticul Samana, o aşezare tropicală liniştită, umbrită de cocotieri, cu case vopsite în toate culorile curcubeului, şi Santiago, al doilea ca mărime din ţară, cu fabrici de rom şi ţigarete vestite pe întreg mapamondul. Micul Constanza este o comunitate de familii japoneze, cu grădini minunate, situat la 1200 metri altitudine şi care e o staţiune unde turiştii pot respira aer mai rece, revigorându-se în urma căldurii de pe coastă. Parcurile naţionale Armando Bermúdez şi José del Carmen Ramírez sunt un alt punct important de atracţie turistică. Aici se înalţă Munţii Cordilieri Centrali, din care izvorăsc 12 râuri, între care şi Río Yaque del Norte, singurul râu cu apă albă, atât de liniştit încât puteţi face o plimbare cu barca de lemn pentru a admira mirificul peisaj. După ce veţi fi admirat toate aceste peisaje exotice, pregătiţi-vă pentru petrecere. Republica Dominicană organizează anual două importante festivaluri de merengue (gen de muzică şi dans specifice), unul de muzică latino, dar şi campionate naţionale de surfing şi windsurfing. Silvia Ursu, cu paşaport albastru, din Caraibe

Dacă îţi place să te îmbraci la modă, de ce să adopţi imediat hainele pentru femeile gravide, când poţi opta, în primele luni, pentru aceleaşi piese vestimentare, dar cu una sau două măsuri mai mari. Înainte să mergi la shopping, ai în vedere însă că vei fi însărcinată timp de nouă luni, adică, cel puţin două anotimpuri diferite. Iată câteva haine „de bază” în care poţi investi. •

• • • • • •

Cumpără două perechi de pantaloni bine croiţi - o pereche de pantaloni negri pentru ocaziile oficiale şi o pereche de jeanşi pentru restul ocaziilor. Uită-te bine la croiala pantalonilor, betelia trebuie să fie elastică sau cu şnur pentru când îţi va creşte burtica. Cumpără-i cu două numere mai mari. Investeşte într-o fustă simplă sau o rochie fără talie definită. Un pulover cu nasturi sau o jachetă simplă. Două bluze simple. Un top elegant pentru ocaziile speciale. Un sutien de încredere, care să se poată adapta mărimii sânilor pe parcursul sarcinii. Piesele vestimentare de mai sus pot fi înveselite cu accesorii. Foloseşte-le pe cele pe care le ai deja în garderobă (eşarfe, clame, genţi etc.) sau cumpără unele din acest sezon.

Descurcă-te cu ce ai deja. Multe dintre hainele pe care le ai în garderobă pot fi folosite chiar şi până în săptămâna a şasea. Încearcă să porţi tricouri sau bluze mai lungi care să-ţi acopere nasturele desfăcut de la pantaloni. Cotrobăieşte şi prin dulapul partenerului. Poţi găsi adevărate „comori”, precum: blugi mai mari şi cu talie înaltă, cămăşi mai largi sau tricouri. Hainele lui sunt ideale pentru stat prin casă. (S. U.)

.md

spaţiu dedicat evenimentelor cotidiene de cultură, artă, sport şi divertisment

c m y k


TIMPUL - FEMEIA