FOCUS Mentenanţă industrială
Mentenanţa
GABRIELA MATACHE dr. ing., CĂTĂLIN – IONAŞ DUMITRESCU dr. ing., Institutul de Cercetări pentru Hidraulică şi Pneumatică Bucureşti – INOE 2000-IHP
î
n lucrările de specialitate româneşti, doar termenul de mentenanţă este relativ nou, el definind activităţi care fac parte din categoria celor mai uzuale şi mai cunoscute practicate cotidian în mediul industrial încă din cele mai vechi timpuri. Totuşi, mentenanţa cunoscută în România ca ,,întreţinerea şi repararea utilajelor” reprezintă nu numai o denumire, un termen nou, ci şi o abordare superioară a activităţilor specifice, care au ca scop menţinerea performanţelor bunului utilizat, completate cu metode specifice şi integrate într-o concepţie sistemică, cu activităţi logistice, administrative şi manageriale astfel încât eficienţa economică să fie permanent îmbunătăţită. În ultimul timp s-a observat o schimbare de atitudine în modul în care managerii generali ai organizaţiilor corporatiste iau în considerare funcţia de mentenanţă.
Mentenanţa reprezintă un ansamblu de activităţi destinate conservării echipamentelor, a proprietăţilor acestora, în condiţiile în care ele permit satisfacerea cât mai corespunzătoare a obiectivelor întreprinderii [3]. De cele mai multe ori, mentenanţa este percepută ca sistemul de întreţinere preventivă, care minimizează, pe termen lung, costurile activităţilor respective, însă mentenanţa trebuie să răspundă şi unor obiective mixate, foarte complexe: asigurarea securităţii şi fiabilităţii sistemului, eliminarea sau reducerea riscurilor în funcţionare, stabilitatea caracteristicilor funcţionale în ciclul de viaţă al sistemului, continuitatea şi motivaţia activităţii salariaţilor, supravieţuirea economică şi competitivitatea întreprinderii, prin controlul cheltuielilor aferente activităţilor respective. Noţiuni generale De obicei, costurile generale de funcţionare înregistrează fluctuaţii de la an la an, dar există potenţial pentru realizarea unor economii semnificative la departamentele de mentenanţă, ceea ce merită toată atenţia conducerii oricărei organizaţii. S-a constatat că există câteva etape de bază în implementarea celor mai bune practici de mentenanţă, cu un impact deosebit asupra organizaţiei, atunci când sunt corect implementate. Acestea sunt [2]: 82 Tehnicã ºi Tehnologie 5/2014
1
Modernizarea tehnologiilor şi schimbarea mentalităţilor depăşite – pentru a ajunge la cele mai bune practici de mentenanţă
trebuie să se reînnoiască nu numai tehnologia de fabricaţie, ci şi mentalităţile oamenilor în conduita lor de zi cu zi; Înţelegerea şi acceptarea nevoii de schimbare – numai cei ce conştientizează cu adevărat nevoia de schimbare se pot aştepta la obţinerea unui real succes în activitatea pe care o desfăşoară; Munca în echipă – întregul personal operator şi de întreţinere trebuie să fie informat şi să participe la planul de retehnologizare, astfel încât să-şi poată însuşi toate detaliile şi modificările survenite în urma noului plan de acţiune; Instruirea – programele specifice de formare profesională ar trebui astfel dezvoltate, încât să acopere toate aspectele legate de modificările propuse spre a fi efectuate. Odată instruiţi în metodologia de rezolvare a problemelor, oamenii pot avea nevoie, la un moment dat, de sprijinul unui îndrumător calificat. În acest sens, trebuie să existe o persoană din cadrul organizaţiei care să beneficieze de o pregătire superioară de specialitate, pentru a satisface aceste nevoi; Inventarierea pieselor de schimb din depozit – reorganizarea depozitului de piese de schimb şi consumabile reprezintă una dintre cele mai dificile schimbări din întreg planul de reorganizare.
2 3 4 5