În același timp omul caută diverse modalități de pimpuire, pași de furnică către supraomul nemuritor atotștiutor, să își extindă capacitățile cerebrale prin inserții de cipuri, să ajungă la performanța de a vindeca orice boală prin nanoboți infiltrați în corp, să își poată transplanta creierul într-un alt corp, să își poată transplanta conștiința într-un suport virtual. Să devină el însuși Inteligență Artificială. Ne apropiem de digital – ne îndepărtăm de biologic. Din ce în ce mai mult, din ce în ce mai repede. Un viitor înfricoșător pentru unii, excitant pentru alții. Ca urmare, unii vrem prea mult să prindem viitorul în viețile noastre, alții dimpotrivă, ne dorim cu orice preț să nu trăim până atunci. Vorbim despre un viitor comun care, în (pre)viziunea actualului sistem social, îi obligă pe cei puțini să se supună viziunii celor mulți. Totul NU se învârte în jurul omului Direcția în care mergem ca ființe presupune evoluția sistemelor de apărare împotriva a tot ce pare ostil (și aproape totul și în special raportul om-om începe să se vadă așa), a sistemelor care ne țin în viață, a celor care ne prelungesc viața (în tot felul de feluri), iar toate astea se materializează în bariere, limitări conștiente și brutale a percepției asupra realității. Ne plângem aproape toți că omul a încetat să mai fie în comuniune cu natura. Am îmblânzit natura, am subjugat-o, am închis-o, am omorât-o și am renăscut-o. Ne e în continuare frică de ea, la fel cum ne era frică în peșteră de fulger, și încercăm să ne ferim. Distrugem, folosim în exces și risipim, punem prea puțin la loc. În perspectiva asta, în viitor modificările genetice vor fi transformat aproape integral ceea ce acum numim natural, natura va fi parcelată și customizată în așa fel încât să răspundă nevoilor societății umane. Dar și atunci natura va rămâne în continuare natură. Plasticul, simbol al intruziunii omului, devine parte integrantă a acestei naturi. Interdependența va continua, iluzia societății umane va deveni mai complexă. Cei care se întorc cu mintea în timpuri imemoriale când omul era mai aproape cu spiritul de munți, ape și păduri, numesc acest act păcat și pe noi toți păcătoșii, oameni fără dumnezeu. Dar cum și unde ai putea să recauți spiritualitatea în societate? Atunci când știi felurile ei de manifestare în mâinile oamenilor într-un sistem social, cruciade, războaie, cruzimi incredibile în numele tuturor dumnezeilor. Cum să nu te ferești de spiritualitate, când ea aduce în ecuație fragilitatea omului în fața altor forțe mai presus de el, lipsa controlului? Ne apasă atât de tare fragilitatea ființei noastre în fața a tot, încât încercăm să suplinim această slăbiciune cum putem mai bine, iar asta tinde să devină, în sine, scopul existenței. Cum e posibil ca toate aceste direcții, frici și aspirații să conveargă către un viitor comun și armonios? Unii dintre noi nu credem că armonia și unitatea sunt posibile în contextul social actual. Unii dintre noi caută soluții care să regleze sistemul din interior. Unii dintre noi, ăi mai convinși și mai curajoși încearcă să își recon-
32
struiască realitatea după propriile viziuni. Atunci când e vorba de mai multe viziuni la un loc, putem să vorbim de o comunitate, un organism viu. Această comunitate nu trebuie să vină în contradicție cu toată moștenirea socială de până acum, să renege direcții întregi de evoluție, doar pentru că sensul actual al manifestărilor pare aberant. Ar cădea în aceeași capcană a contradicțiilor care se autogenerează. O comunitate alternativă recunoaște importanța acceptării diversității (ca principiu și punct de fugă) și importanța individului. O comunitate alternativă coexistă interdependent cu spațiul, natura, vecinătățile omenești culturale, spirituale, se hrănește și oferă hrană unei infrastructuri existente. Sharing is caring Nevoia de comunitate, dorința de a shareui existența cu alți oameni asemenea, care să se ajute și să evolueze interdependent, e încă prezentă în conștiințele noastre, în vocile noastre interioare. Ideea filozofică că suntem ca ființe, cumva interconectate, pare însă să se fi ciuntit și prăfuit laolaltă cu alte asemenea viziuni idealiste – aproape imposibil de integrat în mentalitatea omului de azi, care le vede contrazicându-se în practică peste tot în lume, secundă de secundă. Dar trăim într-un ecosistem organic, supraplinul de aici înseamnă sărăcia în alt loc de pe Pământ, astfel se creează balansul. Una dintre pietrele de la temelia unei comunități e tocmai conștientizarea acestei relații, asumarea responsabilității existenței în același ecosistem pe care îl shareuim cu o droaie de alte ființe, ecosistem care ne oferă necondiționat resurse și care trebuie respectat și îngrijit. Iar conceptul de a shareui, un cuvânt atât de simplu care desemnează atât de mult, propovăduit sub forme mai sofisticate, mai bine direcționate, prin religiile și miturile lumii, e o memă care a fost ștampilată în conștiința colectivă prin intermediul internetului, una dintre minunile lumii noi. Și se manifestă eteric, prin schimb de informație, emoție, viziune virtuală a realităților care devin una. Și e trist cum până și acest tărâm, cel mai liber spațiu în care putem coexista, este controlat, amputat, intoxicat, customizat, iar noi utilizatorii, creatori și membre, suntem și aici obstrucționați, separați pe categorii de piață. Într-o comunitate alternativă, de oricare fel, sharingul este subînțeles. Dispare conceptul de proprietate. E reflecția a ceea ce se întâmplă în momentul ăsta în realitatea virtuală cu obiectele virtuale, ideile, informația, sunt ale tale și în același timp și la fel de mult ale tuturor, ale creatorului și ale receptorului; fiecare este creator și receptor, unul este oglinda celuilalt; fiecare vine în completare. Materializat într-o comunitate alternativă, conceptul se traduce practic prin convenții sociale. Se folosește în continuare aceeași strategie de organizare ca în oricare alt sistem social uman, dar ecuația este modificată, funcțiile sunt altele. Există responsabilități și obligații, dar resursele sunt în principiu ale tuturor, în mod egal. Binele comunității înseamnă binele tău și invers. Și aici, mai mult ca oriunde, a pune la bătaie tot ce ai mai bun