TERAPIE INTENSIVÃ Conflictul dintre rechini ºi... delfini nu ne-a convins de la început. Treabã de fãcut este, la fel ºi oameni cu bani, de ce sã nu fie loc ºi pentru unii ºi pentru alþii? Dar noi suntem oameni de litere. Oamenii de... cifre poate înteleg mai bine: la o policlinicã privatã o consultaþie costã 500.000 lei vechi. La Familia Sfântã se fac într-o lunã aproximativ 800 de consultaþii. Cifra? 400.000.000 lei vechi. O ecografie costã 500.000 lei vechi. Policlinica Familia Sfântã ar putea încasa pentru ecografii, într-o lunã, 200.000.000 lei vechi. Dar nu încaseazã. ªi tocmai de-asta, nu încaseaza nici alþii. Ce sã-i faci, iubirea face viaþa grea!
15
Doctorul Boilã ne conduce la etaj, sã vorbim ºi cu alþi medici. Îl cãutãm pe unul dintre ei, lipseºte, «A coborât cu o doamnã.», spune cineva. «Tânãrã?» întreabã doctorul Boilã. «Nu, mai în vârstã», i se rãspunde. «Atunci se întoarce repede» se aude mucalit rãspunsul. Pe scãri îmi spune cã nu-mi permite sã public articolul, l-a citit ºi crede cã am exagerat, ce face el acolo e foarte puþin, da, e din ºi despre iubire, oricum numai iubirea conteazã, dar e foarte puþin.
În Transilvania conteazã sã fii Maniu
În vreme ce pretutindeni pe glob, medicina produce sume uriaºe, Ioan Boilã îi trateazã gratis pe clujeni Dr. ROBERT SCHWARTZ: „Pentru unii medicina e o meserie, pentru alþii e o boalã. Existã ºi în alte pãrþi medici care lucreazã voluntar, doar cã cine face voluntariat nu strigã asta în gura mare. Eu pur ºi simplu am auzit de clinicã, am venit aici ºi am rãmas; conteazã foarte mult mediul, vii în clinicã, nu eºti stresat de bani, îþi faci treaba, omul e mulþumit, tu eºti mulþumit. Cred cã aº înceta sã vin numai dacã aº pleca în altã þarã. Trist e ce se întâmplã în afara clinicii, câteodatã am senzaþia cã suntem priviþi ca niºte infractori pentru cã luãm clientela celor care fac medicina ca
«Nu existã o instituþie cu o funcþie socialã mai importantã pentru sãraci, decât o policlinicã gratuitã... Eu am împins cãruþa dar nu aveam nici cal, nici roþi. Au venit strãinii, ºi acum nu facem decât sã þinem calul de cãpãstru» Ioan Boilã
Am plecat greu, cu o apãsare de neexplicat; se pare ca e o afecþiune cardiacã, ºtiinþific se cheamã iubire. ªi cu regretul cã nu l-am vãzut pe Publicitate
Toate specialitãþile medicale în afarã de radiologie. Toþi medicii sunt voluntari. Periodic, câte o circularã împotriva mitei. O capelã în care în fiecare searã un grup de tineri face adoraþie euharisticã. Un centru de fizioterapie ºi kinetoterapie extrem de modern, ca formã de autofinanþare. Vitralii suave ºi un Christ aurit la câþiva metri de un fiºier medical electronic.
ANCA GEORGESCU
georgescu@ftr.ro
NU POÞI HOTÃRÎ cam ce atitudine ar trebui sã afiºezi: pioasã? Doar aºtepþi pe banca de rugãciune, care e ºi salã de asteptare. Sã fii detaºat ºi profesionist? Doar ai venit sã scrii un articol! Nu e bine nici aºa: de unde detaºare dacã îl aºtepþi pe doctorul Ioan Boilã, care e nepotul lui Iuliu Maniu? ªi ai citit mult, ai fost copleºit, dar ai uitat tot, acum când trebuie sã aparã. Din cauza aºteptãrii prea lungi gândurile se subþiaza, ºi uiþi sã-þi fie jenã cã nici mãcar nu ºtii cum aratã omul pe care îl aºtepþi; nu conteazã, numai sã vinã odatã.. Doctorul Boilã e un bãrbat energic, cu gesturi scurte, uºor agitate; pronunþã octomvrie, ºi o secundã parcã se vede istoria în spatele lui; are vocea puternicã, pare un om aspru, dar când se uitã la tine, tu nu te mai poþi uita la nimic. Are mult umor; în biroul modest soarele îi acoperã din când în când umãrul drept; e uºor ciufulit, ºi mai ales e constant uimit cã ºtiu despre cartea pe care a scris-o, “Ziduri cu ferestre spre cer – Amintiri ºi gânduri din gulagul comunist”. Nu e sigur, dar parcã ar bea o cafea, neapãrat slabã.
Doamna în halat care aduce cafeaua învârte repede linguriþa. Tandreþea ºi grija din gestul ei se simt în aer. ªi povestim... În 1994, la Cluj, 10 medici deschideau o policlinicã fãrã platã întrun apartament cu patru camere: un birou ºi trei cabinete; în bucãtãria apartamentului – farmacia. Doctorul Ioan Boilã, directorul de atunci ºi de acum al Policlinicii Familia Sfântã, povesteºte fãrã mândrie lucruri de care pare ºi el sã se mire din când în când, când le aude rostite; spune doar la sfârºit «Toþi eram sãraci atunci... ºi uitaþi unde am ajuns. » În douã luni, 150 de medici ºi-au exprimat disponibilitatea de a lucra voluntar în policlinicã. Câteva dintre asistente fãceau ºi ele muncã voluntarã. Cererea era uriaºã ºi treaba mergea din plin. S-au primit donaþii în aparaturã ºi mobilier. Nu exista, cum nu existã nici azi, nici un fel de condiþionare a primirii pacienþilor, era suficient ca aceºtia sã spunã cã nu-ºi permit sã plãteascã doctorul, nu se cereau adeverinþe sau dosare stufoase. Cuvântul era, este ºi azi, suficient. Arderea iniþialã însã s-a consumat repede. Realitatea izbea dureros: nevoile tot mai mari, pretenþiile crescute ale pacienþilor, din ce în ce mai puþinã susþinere, de orice fel. Comunitatea localã? Surdã! Un foc de paie românesc? Un vis îndrãzneþ spulberat înainte sã devinã coºmar? Categoric NU. Focul arde ºi azi în ochii doctorului Boilã, iar visul deatunci este o realitate valoroasã, dar mult prea discretã în viaþa Clujului. La policlinica Familia Sfântã, care are azi un sediu modern ºi generos pe strada Moþilor 32, se fac în fiecare zi 20-30 de ecografii, în fiecare lunã aproximativ 1000 de intervenþii
medicale diverse. Totul este complet gratuit. Doctorul Boilã spune cã l-au sfãtuit mulþi sã-i întrebe pe pacienþi, mãcar informativ, ce venituri au. A fost întotdeauna împotrivã. Minunea aceasta nu este din pãcate meritul comunitãþii clujene ci, spune doctorul Boilã, «o iniþiativã care s-ar fi stins în ridicol fãrã ajutor din afarã.» În 1996 trei cãlugãriþe din Congregaþia Doctrinei Creºtine din Luxemburg au vizitat policlinica, ºi doctorul Boilã îºi aminteºte de uimirea lor. Dupã spusele mãicuþelor, era o instituþie unicã în lume. De atunci, Congregaþia Doctrinei Creºtine din Luxemburg este principalul susþinãtor al activitãþii policlinicii. E rândul doctorului Boilã sã fie uimit: «Eu vã spun sincer, nici acum nu înþeleg. Strãinii au rezerve în legaturã cu românii, dar mãicuþele acestea... nu ºtiu cum au avut atâta încredere în mine, cã numai dupã mutrã...». Doctorul Boilã nu poate vedea desigur focul din proprii-i ochi... În povestea policlinicii au apãrut rar, ºi deloc pãtimaºe, cuvintele ºacali, invidie, aberaþie, foarte greu, aproape imposibil. Aºadar cum este totuºi posibil? Doctorul Boilã nu se grãbeºte sã identifice cu precizie motivaþia oamenilor care lucreazã aici voluntar, presupune doar: «Eu cred ºi sper cã-i motiveazã caritatea creºtinã, care pânã la urmã înseamnã pur ºi simplu sã faci bine în numele lui Isus Christos». Despre motivaþia personalã vorbeºte senin, nimic nu-i mai firesc: «Satisfacþia personalã, asta dã tinereþe, dacã aº trãi întrebându-mã câþi bani câºtig nu ºtiu ce s-ar întâmpla, aº face un atac, ceva, nici eu nu ºtiu. Sã nu credeþi cã nu-i greu, sunt probleme, sunt pacienþi scandalagii, pretenþioºi, au complexe, dar dacã nu vii cu bucurie...»
un business. Ei însã ar trebui sã se gândeascã cã omul care vine la doctor nu cere mult, vrea sã fie consultat ºi respectat, atât. Eventual sã primeascã ºi chitanþã. Aici asta primeºte; mai puþin chitanþã. În alte pãrþi nu e primit pentru cã pute. Eu zic cã dacã pute nu e mai puþin om ºi nu e mai puþin bolnav.”
DR. MARIUS ABRUDAN: „Îi încurcãm pe rechini, asta e clar. Motivaþia mea e foarte simplã, poate e prea pateticã, dar v-o spun: soþia mea a murit de cancer, n-am reuºit s-o salvez, am pierdut-o. Sunt sigur cã ea ar fi vrut sã fiu aici ºi de asta sunt. Ce sa vã spun... era, de exemplu, total împotriva mitei ºi a lucrurilor care nu þi se cuvin, avea aproape o obsesie. În plus cred cã mai ales acum existã un soi de decrepitudine a medicinii, mã îngrozesc de ce îmi povestesc oamenii cã se întamplã în alte instituþii, parcã se face o întrecere socialistã de câºtigat bani. ªi sã ºtiþi cã îi încurcãm pe rechini, asta e clar. Din pãcate pentru ei, oamenii, ºi medici ºi pacienþi, vin aici pentru cã sunt scârbiþi de ce se întâmplã în clinici.”
Rex, câinele policlinicii, despre care doctorul Boilã spune cu ochi de copil: «E aici în spate, vi-l arãt, eu l-am adus aici. Mie îmi plac câinii, nu
prea îmi plac pisicile ºi mi-e scârbã de ºobolani.» Mã întreb dacã am înþeles tot ce am auzit ºi am vãzut. Mã tem cã nu...