Page 1

Revista de cultură şi religie a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică Sursum Corda - Aprilie 2014 - Publicaţie trimestrială

1

ursum SCorda

Revista de cultură şi religie a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco Greco--Catolică

De la apostolii Petru și Pavel la Papa Francisc, îmbrățișarea Bisericii de la Roma încinge Occidentul și Orientul, pe toti creștinii, și înalță în fiecare inimă spiritul și bucuria în dragostea lui Isus Cristos.

" că m i l to iu

ă: s x e o an p

în a i

ț ta

a

G n i i ra el F

r xo g a E n ap va P

"E

d u a cisc


2 Sumar

SursumCorda Revista de cultură şi religie a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

Evanghelie

3

Pastorala

4

Liturghie

7

Editura

Episcopia Greco-Catolică Oradea

Sfântul Scaun

9

Director Editorial

Episcop Virgil Bercea

Istoria Credinței

12

Director Responsabil

Walter Berardi

Calendar liturgic

15

Redactor-Şef

Ciprian Coroianu

Mărturii

18

Secretariat de redacţie

Aurelia Pop Liana Coroianu

Actualitate şi politică

20

Coordonator

Pr. Daniel Vereş

Emigran Emigranţţi

23

Colaboratori

Comunicare şi Societate

26

Pr. Gabriel Buboi Dan-Ștefan Păcurar Pr. Iuliu Vasile Muntean Dr. Silviu-Iulian Sana

Şcoală şi Educaţie

27

Grafică şi Tehnoredactare

Bobo 2006

Cuvinte către tineri

29

Internet

30

Cărți fără timp

33

Lumea copiilor

34

Publicaţie trimestrială nr. 1 - Aprilie 2014

Redacţia si Administraţia Oradea

Episcopia de Oradea Str. Episcop Mihai Pavel, 4 410210 Oradea (BH) Tel. +40.259436492

Roma

Pontificio Collegio Pio Romeno Passeggiata del Gianicolo, 5 00165 Roma Parohia San Salvatore alle Coppelle Piazza delle Coppelle, 72B 00186 Roma

E.mail

Prima pagină: Absida, Bazilica San Paolo fuori le mura, Roma

sursumcorda.rgc@gmail.com


3

Evanghelie

Sfintele Paşti Sfânta Evanghelie după Matei Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Isus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta. Şi unul dintre ei, alergând îndată şi luând un burete, şi umplându-l de oţet şi punândul într-o trestie, Îi da să bea. Iar ceilalţi ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască. Iar Isus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat; Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora. Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Isus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!

Matthias Grünewald, Isenheim poliptic (detaliu), Cristos răstignit, 1515


4

Pastorală

Scrisoare pastorală

LA SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI 2014 ”Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare, Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, Cei ce-I cântăm cântare de biruință”. (Canonul Învierii, Cântarea I)

Iubiți credincioși, Cristos a Înviat! Mormântul nu-L poate ține! ”Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit:… că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze (cf. Lc. 24 6-7). Femeile ”care îl însoțiseră pe Isus din Galilea”(cf. Lc. 23,49), după toate cele petrecute cu judecata lui Isus, cu biciuirea, cu purtarea crucii spre Golgota, cu răstignirea, cu moartea și îngroparea Domnului, venind cu miresme ”au găsit piatra răsturnată de pe mormânt” (Lc. 24, 2) iar înăuntru au văzut ”doi bărbați… în veșminte strălucitoare” (Lc. 24, 4) care le-au spus simplu: ”aduceți-vă aminte” (Lc. 24, 6)! ”Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui” (Mt. 28, 8) minunea. Era normal ca femeile să fie ”înfricoșate” și speriate, era firesc să nu îi privească pe cei doi îngeri și să stea cu ”fața la pământ”: evenimentele au fost prea multe și s-au întâmplat prea repede pentru ca ele să-și mai aducă aminte de ceva. În același timp, ”Petru şi celălalt ucenic”(cf. Io. 20, 3), împreună cu femeile, trăiesc în suflet o mare bucurie constatând că Isus nu mai era acolo: au ”văzut şi a crezut” (cf. Io. 20,8), au crezut că ”a înviat”! Cu toții, învățăcei și femei mironosițe, probabil că ar fi trebuit să fie mai atenți, să fie preocupați nu doar de ”miresmele” pentru îmbălsămare, ci să creadă mai mult în cuvintele și spusele lui Isus, să fie deja în Galileea și să-L aștepte pe Isus înviat. … Și totuși, în aceste momente frica, bucuria, speranța, aducerea aminte sunt sentimentele pe care le trăiesc apropiații lui Isus. Dar, este adevărat că doar la spusele îngerului ”ele şi-au adus aminte de cuvântul Lui” (cf. Lc. 24, 8).


5 Dragii mei, Aducerea aminte, neuitarea este foarte importantă pentru toți! Aceeași îngeri ne repetă și nouă astăzi: aduceți-vă aminte că ”Fiul lui Dumnezeu… a lucrat cu mâini omenești, a gândit cu minte omenească, a voit cu voință omenească (Cf. Conc. Din Constantinopol III), a iubit cu inimă omenească” (GS 22). Aduceți-vă aminte că s-a ”născut din Maria Fecioara, S-a făcut cu adevărat unul dintre noi, asemănător nouă întru toate, afară de păcat (cf. Evr. 4,15) (GS 22). Aduceți-vă aminte că ”Mielul nevinovat, prin Sângele Său vărsat… ne-a scos din robia diavolului și a păcatului”(GS 22). În plus, știm că ”Isus își începe misiunea departe de zarva marilor orașe ale timpului său, în Galileea neamurilor și cu oameni foarte modești: niște pescari umili și simpli. Îi alege și îi pregătește pentru a primi Vestea cea bună și Împărăția lui Dumnezeu, iar ei abandonând totul Îl urmează” (cf. Angelus 26. I. 2014). Acești oameni își aduc și ei aminte doar după Înviere de cuvintele Lui: ”Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile”? (Lc. 24, 32). Apoi, Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, ne mai spune: ”aduceţi-vă aminte de lanţurile mele”(Col. 4, 18); ”Aduceţi-vă, dar, aminte mai întâi de zilele în care, după ce aţi fost luminaţi, aţi răbdat luptă grea de suferinţe” (Evr. 10, 32); ”aduceţi-vă aminte și de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”(cf. Evr. 13, 7). O astfel de aducere aminte înseamnă un efort de credință, înseamnă ”metanoia”, înseamnă întoarcerea minții și a sufletului, a gândului bun către Dumnezeu și către cei care neau fost înaintași. Ne aducem aminte, la Învierea Domnului din acest an, că se împlinesc 250 de ani de la moartea lui Petru Pavel Aron, episcopul care a deschis Școlile Blajului, ”fântâni ale darului” pentru toți copiii de români. Și mai comemorăm 150 de ani de la moartea lui Simion Bărnuțiu, ”bardul” de pe Câmpia Libertății. Aniversăm, de asemenea, 100 de ani de la nașterea Preasfințitului Iuliu Hirțea, cel care a stat 14 ani prin pușcăriile comuniste pentru credința în Isus Hristos, și tot 100 de ani de la nașterea lui Corneliu Coposu, care a stat 17 ani în temnițe doar pentru Adevăr, Dreptate și Libertate. Se numesc ”metanoia” aceste aduceri aminte deoarece cu toții sunt deja ”în Casa Tatălui”, învăluiți în lumina celor doi îngeri de la ușa mormântului lui Hristos. După cum trebuie să ne amintim de cei care au făcut libertatea noastră posibilă, de cei care fac binele, de cei care diminuează suferinţa din jurul nostru. Trebuie să ne amintim de eroii şi martirii bisericii noastre, de cei care ne fac să fim mândri de faptul că suntem români şi creştini. ”Domnul ne cheamă și astăzi! Domnul trece pe drumurile vieții noastre de fiecare zi. … Ne cheamă să mergem cu El, să lucrăm cu El, pentru Împărăția lui Dumnezeu, în Galilea timpurilor noastre” (cf. Angelus 26. I. 2014). Hristos cel Înviat este cel care ne cheamă, El este Cel care ”ne deschide mintea”(cf. Lc. 24, 45). Hristos cel Înviat este cel care ne îndeamnă să ne aducem aminte, dar să trăim şi în contemporaneitate, ”pricepând Scripturile” (cf. Lc. 24, 45), să avem o perspectivă pentru viitor și să ”propovăduim în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile” (cf. Lc. 24, 47). Doar Hristos cel Înviat ne ajută să privim ”cu luare aminte” (Evr. 13, 7) la cruce și la înaintași, să le urmăm credința și exemplul.


6 Dragi credincioși, Ne aducem aminte și de răspunsul pe care Petru i-L dă lui Isus, pe malul mării Galilei: ”Doamne, Tu ştii că Te iubesc” (Io. 21, 16). Prin aceste cuvinte, în această iubire și cu aceste simțăminte ale lui Petru, Sfântul Părinte Papa Francisc va canoniza în acest an pe Papa Ioan al XXIII-lea și pe Papa Ioan Paul al II-lea: primul a deschis ”Conciliul Vatican II”, iar celălalt a făcut să cadă ”zidul Berlinului” și ”cortina de fier”. Împreună cu Petru și cu acești doi papi, împreună cu Petru Pavel Aron și cu Simion Bărnuțiu, împreună cu Preasfințitul Iuliu Hirțea și Corneliu Coposu, împreună cu Preasfințitul Anton Durcovici și cu episcopii greco-catolici martiri și noi putem spune: ”Doamne, Tu ştii toate” (Io. 21, 17); Tu știi că te iubim; Tu știi cum ”arde în noi inima noastră” (cf. Lc. 24, 32); Tu știi cum ne aducem aminte de patimă și de cruce, de mormânt și de Înviere ”la frângerea pâinii”(cf. Lc. 24, 30-36)! În aceste cuvinte ale lui Petru, fiecare creștin trebuie să discearnă și să aleagă drumul pe care să meargă spre Domnul, fiecare creștin trebuie să aibă curajul de a propovădui ”în numele lui Hristos” (cf. Lc. 24, 47), fiecare creștin trebuie să se simtă trimis de Domnul: iată, ”Eu vă trimit pe voi” (Io. 20, 121)! Dragii mei, Hristos a Înviat! De aceea și eu vă îndemn: ”aduceţi-vă aminte de vremurile străvechi” (Is. 46, 9; Ps. 104 5); ”aduceţi-vă aminte de minunile Lui” (1 Cronici, 16, 13); ”aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea” (Lc. 24, 9); ”aduceţi-vă aminte de lucrurile părinţilor noştri… şi veţi lua mărire şi nume veşnic” (Macavei, 2, 51) și, mai presus de toate, aduceți-vă aminte de Înviere! ”Viaţa de acum… să o trăiți în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care v-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru noi toți” (cf. Gal. 2, 20), pentru că ”învierea lui Iisus Hristos din morţi ne-a născut din nou spre speranță vie” (1Petru, 1, 3). Vă îndemn încă să vă aduceți-vă aminte și de cei mai săraci dar și de cei bogați – cu toții să se bucure de Înviere! Aduceți-vă aminte de părinții voștri și de toți cei dragi pe care îi purtați în inimă și în suflet: astăzi este ziua cea mare a Învierii; astăzi este ziua cea mare a Adevărului și a dreptății; astăzi este ziua cea mare a iertării și a iubirii; astăzi este ziua cea mare a bucuriei! Tuturor haruri și binecuvântări de la Domnul! Vă doresc Sărbători fericite și binecuvântate! Hristos a Înviat!

+ Virgil BERCEA

Anastasis (detaliu), Bazilica San Marco, Veneția


7

Liturghie

Drumul ce îl incepem cu fiecare Post Mare La fiecare început de post ne este propus spre meditare un fragment din evanghelia sfântului apostol și evanghelist Ioan, mai exact pasajul din capitolul 1, 43-51. Putem spune că se desprind două teme majore din cuvintele puse înainte: aceea a căutării Domnului și aceea a mărturiei pe care o dăm despre El. Doi ucenici de-ai lui Ioan sunt pe urmele lui Isus și El se întoarce spre ei, adresând-uli-se astfel: ce căutați? Isus are inițiativa, El precede de fiecare dată omul și stabilește legătura: te știam din pântecele mamei tale, mai înainte de a te fi născut, te-am cunoscut, îi spune Domnul profetului Ieremia. Prin întrebarea cu care Isus intră în raport cu apostolii vrea de fapt să interogheze sufletul apostolilor încercând să perceapă și să-i facă pe ei să-și intuiască dorinta cea mai profundă, ce sentimente nutrește inima lor.

mod natural să se pună bine cu cei puternici, par stângaci în acest demers și întreabă doar: unde locuiești, unde stai? Cu alte cuvinte, ei vor să spună: dorim să venim cu tine, vrem să stăm de vorbă cu tine, să te cunoaștem mai bine pentru ca ni s-a anunțat că tu ești Mielul lui Dumnezeu.

Cei doi pun o întrebare aproape jenantă, simplistă, timidă. Însă ceea ce ni se descoperă prin această întrebare și pentru noi devine un prim punct pe care îl reținem este faptul că adevărații ucenici ai Domnului din toate timpurile nu caută să cunoască pur și simplu învățătura creștina la nivel teoretic, sau să se pună bine cu Domnul, ci vor să stea cu el, doresc din tot sufletul să își petreacă timpul cu el, să participe la evenimentele vieții sale. Pentru cel care-l caută pe Domnul din toata inima, a-i oferi lui Cei doi ucenici răIsus disponibilitatespund simplu, nu a sa devine singuse gândesc să forrul lucru cu adevămuleze un răspuns rat important și Giovanni Bellini, Învierea lui Cristos (detaliu), Staatliche Museen, Berlin elaborat, să-i adrecare merită să fie seze cuvinte de reținut. laudă, să se pună bine cu Isus, cum ar putea fi tentat orice Un părinte al deșertului, abba Felice, răspunde astfel celor om atunci când este interpelat de un personaj important. care i se adresau plângându-i-se că nu mai știu ce să facă Nu se gândesc nici să pună întrebări înalte care să le lămupentru că nici cuvântul parinților nu mai are aceeași rească misterele intelectuale ce îi frământă. Tendința oaeficiență ca odinioară: “la începuturi, părinții erau întrebați menilor este aceea de a răspunde bine, de a-și construi un asupra modului de a trăi, asupra cum trebuie să-și ducă răspuns frumos și elegant, ceva care să epateze și să ungă cineva existența concretă, și Dumnezeu dăruia bătrânilor sufletul celui ce întreabă sau de a întreba ceva pretențios. pustiului un răspuns oportun pe care să-l transmită celui Vedem în jurul nostru câte răspunsuri frumoase sunt spuse interesat. Dar în vremurile noastre, spunea abba, bătrânii pentru a apuca un loc mai sus sau pentru a-l doborî pe apărinți nu mai au acest dar al cuvântului, nu pentru ca proapele dacă oricum afirmarea proprie este departe de a Domnul ar fi încetat să-i inspire ci pentru că acum oamenii se realiza. În acelasi timp observăm cât de valoros este connu mai vin la ei să-i întrebe ceva în vederea unei acțiuni siderat cel care are răspunsurile și se pune bine cu superioconcrete, ci vin doar ca să-și hrănească cunoașterea sau ca rii săi. Dorința de a fi de partea celor importanți își face loc să se prezinte în fața celorlalți ca niste oameni înțelepți”. cu ușurință în inima omului, indiferent de vârstă, clasă socială, confesiune sau alte distincții și nici ucenicii Domnului nu au scăpat de ea, cand îi vor cere să stea unul de-a dreapta și altul de-a stânga în împărăție. Cei doi apostoli pe care îi prezintă sfântul evanghelist Ioan în căutarea locuinței Domnului, nu par a fi dintre cei care reușesc în În titlu, Beato Angelico, Cristos cu coroana de spini, Duomo di Livorno

Isus reia discutia cu cei doi în aceeași notă de simplitate a apostolilor fără însă a da un răspuns precis; Isus nu le dă o rețetă a succesului pentru ceea ce caută ei și nici nu le indică un loc precis unde să vină să-l caute doar atunci când au ei nevoie.


8 De fapt, mai tarziu, același Domn Isus va spune că vulpile au vizuini, păsările au cuiburi însă Fiul Omului nu are unde să-și pună capul. În acest sens, Isus este mereu călător și în căutarea cuiva care să-i ofere ospitalitate: și mă caută pe mine, pe tine și pe fiecare dintre oameni, nimeni nu este exclus. Domnul nu își dă așadar cartea de vizita celor care Îl caută ca să stabileasca cu el o întâlnire din interes, ca să le rezolve o problemă ci le spune: veniți și vedeți, haideți să gustați din felul meu de a trăi, din modalitatea mea de a privi lucrurile, din felul de a mă raporta la Dumnezeu Tatăl. Isus îi învață pe toți cei care vor să Îl urmeze și sunt interesați de El să vină dupa El. A-l cunoaște pe Dumnezeu nu e o chestiune de o clipă, de a ști unde e, sau de a avea de la el o rețetă a fericirii pe care să o aplicăm singuri, de capul nostru. A ști cine este El implică petrecerea întregii vieți în compania Sa. Nu putem avea prin urmare un raport cu Isus dacă nu Îl căutăm, daca nu îl urmăm ca să știm unde stă, dacă nu ne petrecem timpul în preajma sa. Sunt multe feluri de a-l descoperi pe Isus, de a-l urma. Unii am auzit de la alții despre El, de la părinți, bunici, profesori sau preoți, alții am citit în cărți despre dragostea Lui așa cum și apostolii de azi au fost unii îndemnați de Ioan Botezatorul să-l urmeze, altul a fost chemat de Filip, dar reținem un al doilea aspect: că fiecare om trebuie să-l urmeze pe Domnul personal, cu întreaga sa viață, în ritmul propriu și la chemarea proprie. Evanghelistul mai insistă asupra unui aspect, al treilea pe care trebuie să-l reținem: cei care l-au întâlnit pe Domnul, dau mărturie despre El, îi fac publicitate. Isus ne știe pe fiecare personal, asa cum suntem. Ne cunoaște părțile bune, ni le știe și pe cele mai puțin bune și, cu toate astea, ne invită constant să ne pornim din comoditatea proprie pen-

tru ca să vedem unde și cum locuiește și să-l anunțăm și celor din jur. Putem să îl anunțăm pe Cristos în două feluri, incercând să demonstrăm altora prin argumente de orice tip că noi avem credința cea adevărată, credința pe care trebuie și ei să o îmbrățișeze, sau prin faptul că dăm mărturie despre întâlnirea noastră cu Mântuitorul, despre cum L -am cunoscut, despre cât bine a făcut în viața noastră. În acest caz suntem mai solicitați pentru ca cei din jur să-l recunoască în noi pe Cristos: folosim puterea exemplului, cum spune Isus: să vă iubiți unul pe altul cum v-am iubit eu, și după aceasta vor cunoaște că sunteți ucenicii mei, daca veți avea iubire unii față de alții. E sugestivă o întâmplare în care un călugăr întâlnește un alt călugăr și îl întreabă: auzi, cum de sunt așa mulți oameni care abandonează credința, rugăciunea și partiparea la Sfânta Liturghie? Răspunde fratele și spune: se întâmplă ca viața de credință se aseamană cu un câine care urmarește un iepure. În timp ce-l urmărește, câinele latră și face gălăgie în așa fel încât se unesc și multi alți câini la cursa respectivă alergând împreună. De la un moment dat însă, când apare oboseala, câinii care nu mai zăresc iepurele încet-încet renunță și abandonează cursa, rămânând să alerge doar cei care au un contact vizual direct cu el. Putem învăța să ne ținem privirea atințită spre crucea Domnului, mai ales în perioada Postului. Iubirea sa constantă și tandră va da tot timpul omului sincer tărie și putere pe drumul înspre casa bucuriei pe care a promis-o tuturor celor care Îl caută cu inima curată. Pr. Gabriel Buboi

Intrarea în Ierusalim, Răstignirea, coborâre în iad (Învierea), Ciclul cristologic, 1250, Mănăstirea Sf. Ecaterina, Sinai, Egipt


9

Sfântul Scaun

Uniţi cu Episcopul Romei Papa Francisc s-a întâlnit cu reprezentanții Bisericilor Catolice Răsăritene La 50 ani de la Conciliul Vatican II, Papa Francisc s-a întâlnit cu Patriarhii și Arhiepiscopii Bisericilor Catolice Răsăritene, și participanții la adunarea plenară a Congregației. Și cu această ocazie el a reînnoit apelul pentru o unitate angajată cu Episcopul Romei.

Duccio di Buoninsegna, Isus sa arătat apostolilor, Museo dell’Opera del Duomo, Siena

Vatican, joi, 21 noiembrie 2013 Salutul Sfântului Părinte Papa Francisc adresat Patriarhilor şi Arhiepiscopilor Majori răsăriteni la întâlnirea din Palatul Apostolic. Preafericirile voastre, Vă primesc cu bucurie şi spirit de fraternitate în această întâlnire, în care pentru prima dată am oportunitatea de a discuta cu părinţii şi conducătorii Bisericilor Catolice Răsăritene. Prin intermediul feţelor voastre văd Bisericile voastre şi aş vrea înainte de toate să asigur apropierea mea şi rugăciunea mea pentru turma pe care Domnul Isus a încredinţat-o fiecăruia dintre voi şi îl invoc pe Spiritul Sfânt să ne sugereze ceea ce trebuie să învăţăm şi să punem în practică împreună pentru a -l sluji cu credință pe Domnul, Biserica Sa şi întreaga omenire. Adunarea noastră îmi oferă ocazia de a reînnoi

marea stimă faţă de patrimoniul spiritual al Orientului creştin şi amintesc ceea ce iubitul Benedict al XVI-lea afirmă cu privire la figura conducătorului unei Biserici în exortaţia postsinodală Ecclesia in Medio Oriente: voi sunteţi – citez – “păzitori vigilenţi ai comuniunii şi servitorii unităţii ecleziale” (nr. 40). Această unitate, pe care sunteţi chemaţi să o realizaţi în Bisericile voastre, răspunzând la darul Spiritului, are exprimarea naturală şi deplină în “unirea neclintită cu episcopul de Roma” (ibid.), înrădăcinată în ecclesiastica communio, pe care aţi primit-o în ziua de după alegerea voastră. A fi inseraţi în comuniunea întregului trup al lui Cristos ne face conştienţi de obligaţia de a întări unirea şi solidaritatea în sânul diferitelor sinoade patriarhale, “privilegiind mereu concertarea asupra problemelor de mare importanţă pentru Biserică în vederea unei acţiuni colegiale şi unitare” (ibid.). Pentru ca mărturia noastră să fie credibilă, suntem chemaţi să căutăm mereu “dreptatea, evlavia, credinţa, caritatea, răbdarea şi blândeţea” (ibid.; cf. 1Tim 6,11); la un stil sobru de viaţă după imaginea


10 lui Cristos, care s-a despuiat pentru a ne îmbogăţi cu sărăcia sa (cf. 2Cor8,9); la zelul neobosit şi la acea caritate, în acelaşi timp fraternă şi paternă, pe care episcopii, preoţii şi credincioşii, în special dacă trăiesc singuri şi marginalizaţi, o aşteaptă de la noi. Mă gândesc, mai ales, la preoţii noştri care au nevoie de înţelegere şi sprijin, chiar la nivel personal. Ei au dreptul să primească exemplul nostru bun în lucrurile care se referă la Dumnezeu, ca în orice altă activitate eclezială. Ne cer transparenţă în gestionarea bunurilor şi atenţie faţă de orice slăbiciune şi necesitate. Toate, în cea mai convinsă aplicare a acelei practici sinodale autentice, care este distinctivă în Bisericile din Orient. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al preasfintei sale mame, ştim că putem răspunde la această chemare. Vă cer să vă rugaţi pentru mine. Şi acum cu plăcere ascult ceea ce veţi vrea să-mi comunicaţi şi vă exprim încă de acum recunoştinţa mea.

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc rostit la adunarea plenară a Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene Iubiţi fraţi şi surori, “Cristos este lumina neamurilor”: aşa începe constituţia dogmatică despre Biserică a Conciliului Vatican II. Din Orient în Occident, toată Biserica dă această mărturie Fiului lui Dumnezeu; Biserica aceasta care, aşa cum evidenţiază în continuare acelaşi text conciliar, “este prezentă în orice naţiune a pământului [...], de fapt, toţi credincioşii răspândiţi în lume sunt în comuniune în Spiritul Sfânt” (nr. 13). “Astfel – adaugă apoi, citându-l pe Ioan Gură de Aur – cine stă la Roma ştie că indienii sunt mădularele sale” (Omilie despre Ioan 65,1: PG 59, 361). Memorabila adunare a Conciliului Vatican II a avut şi meritul de a aminti în mod explicit cum în liturgiile antice ale Bisericilor Răsăritene, în teologia, spiritualitatea şi disciplina lor canonică “străluceşte tradiţia care vine de la apostoli prin sfinţii părinţi şi care constituie o parte a patrimoniului revelat de Dumnezeu şi indivizibil al Bisericii Universale” (decretul Orientalium Ecclesiarum, 1). Astăzi sunt cu adevărat bucuros să-i primesc pe patriarhii şi pe arhiepiscopii majori, împreună cu cardinalii, mitropoliţii şi episcopii membri ai Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene. Îi mulţumesc cardinalului Leonardo Sandri pentru

salutul pe care mi l-a adresat şi îi sunt recunoscător pentru colaborarea pe care o primesc de la dicaster şi de la fiecare dintre voi. Această sesiune plenară vrea să-şi reînsuşească harul Conciliului Vatican II şi al magisteriului succesiv despre Orientul creştin. Din verificarea drumului făcut vor reieşi orientări apte să susţină misiunea încredinţată de Conciliu fraţilor şi surorilor din Orient, adică aceea de “a promova unitatea tuturor creştinilor, în special orientali” (ibid., 24). Spiritul Sfânt i-a condus în această misiune pe cărările dificile ale istoriei, alimentându-le fidelitatea faţă de Cristos, faţă de Biserica Universală şi faţă de succesorul lui Petru, chiar şi cu preţ mare, nu rar până la martiriu. Biserica întreagă vă este într-adevăr recunoscătoare pentru asta! Punându-mă în brazda trasată de predecesorii mei, vreau să reafirm aici că “există în mod legitim, în comuniune eclezială, Biserici particulare, înzestrate cu tradiţii proprii, rămânând neatins primatul catedrei lui Petru, care se află în fruntea adunării universale a carităţii, ocroteşte formele de diversitate legitime şi veghează, în acelaşi timp, ca ceea ce este particular să nu aducă niciun prejudiciu unităţii, ci mai degrabă să o slujească” (Lumen gentium, 13). Da, varietatea autentică, varietatea legitimă, aceea inspirată de Spiritul Sfânt, nu dăunează unităţii, ci o slujeşte; Conciliul ne spune că această varietate este necesară unităţii! În această dimineaţă am putut să aflu din glasul viu al patriarhilor şi al arhiepiscopilor majori situaţia diferitelor Biserici Răsăritene: vitalitatea reînflorită a celor oprimate îndelung sub regimurile comuniste; dinamismul misionar al celor care fac referinţă la predica apostolului Toma; perseverenţa celor care trăiesc în Orientul Mijlociu, adesea în condiţia de “turmă mică”, în locuri marcate de ostilitate, conflicte şi chiar persecuţii ascunse. În reuniunea voastră trataţi diferite problematici referitoare la viaţa internă a Bisericilor Răsăritene şi dimensiunea diasporei, crescută în mod însemnat în fiecare continent. Trebuie făcut tot posibilul pentru ca auspiciile conciliare să aibă realizare, facilitând îngrijirea pastorală fie în teritoriile proprii, fie acolo unde comunităţile orientale s-au stabilit de mult timp, promovând în acelaşi timp comuniunea şi fraternitatea cu comunităţile de rit latin. La asta va putea folosi o vitalitate reînnoită care trebuie imprimată organismelor de consultare existente deja între Biserici şi cu Sfântul Scaun.


11 Gândul meu se îndreaptă în mod special spre ţara binecuvântată în care Cristos a trăit, a murit şi a înviat. În ea – am aflat asta şi astăzi din glasul patriarhilor prezenţi – lumina credinţei nu s-a stins, ba chiar străluceşte puternic. Este “lumina Orientului” care “a luminat Biserica Universală, încă de când a apărut asupra noastră un soare care răsare (Lc 1,78), Isus Cristos, Domnul nostru” (Scrisoarea apostolică Orientale lumen, 1). De aceea, fiecare catolic are o datorie de recunoştinţă faţă de Bisericile care trăiesc în acea regiune. De la ele putem învăţa, printre altele, răbdarea şi perseverenţa exercitării zilnice uneori marcate de trudă a spiritului ecumenic şi a dialogului interreligios. De fapt, contextul geografic, istoric şi cultural în care trăiesc de secole le-a făcut interlocutori naturale ai altor confesiuni creştine numeroase şi ai altor religii.

Mijlociu fără creştini, care de două mii de ani mărturisesc acolo numele lui Isus, inseraţi drept cetăţeni cu titlu deplin în viaţa socială, culturală şi religioasă a naţiunilor de care aparţin.

Provoacă mare îngrijorare condiţiile de viaţă ale creştinilor, care în multe părţi din Orientul Mijlociu îndură în manieră deosebit de grea consecinţele tensiunilor şi conflictelor aflate în desfăşurare. Siria, Irak, Egipt şi alte zone din Ţara Sfântă, încă mai varsă lacrimi. Episcopul de Roma nu va avea pace până când vor exista bărbaţi şi femei, de orice religie, loviţi în demnitatea lor, privaţi de cele necesare pentru supravieţuire, furaţi de viitorul lor, constrânşi la condiţia de exilaţi şi refugiaţi. Astăzi, împreună cu păstorii Bisericilor din Orient, facem apel ca să fie respectat dreptul tuturor la o viaţă demnă şi la mărturisirea în mod liber a propriei credinţe. Nu ne resemnăm să gândim Orientul

În sfârşit, gândul meu se îndreaptă spre Ierusalim, acolo unde cu toţii ne-am născut în mod spiritual (cf. Ps 87,4). Îi doresc orice mângâiere pentru ca să poată fi cu adevărat profeţie a acelei convocări definitive, de la orient la occident, dispusă de Dumnezeu (cf. Is 43,5). Fericiţii Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, neobosiţi făcători de pace pe pământ, să fie mijlocitorii noştri în cer, cu sfânta Născătoare de Dumnezeu, care ni l-a dat pe Principele Păcii. Asupra fiecăruia dintre voi şi asupra iubitelor Biserici Orientale invoc binecuvântarea Domnului.

Durerea celor mai mici şi a celor mai slabi, cu tăcerea victimelor, pun o întrebare insistentă: “Cât mai este din noapte?” (Is 21,11). Să continuăm să veghem, asemenea paznicului biblic, fiind siguri că Domnul nu va lăsa să ne lipsească ajutorul său. De aceea, mă adresez întregii Biserici pentru a îndemna la rugăciune, care ştie să obţină de la inima milostivă a lui Dumnezeu reconcilierea şi pacea. Rugăciunea dezarmează ignoranţa şi prostia şi generează dialogul acolo unde conflictul este deschis. Dacă va fi sinceră şi perseverentă, va face glasul nostru blând şi ferm, capabil să se facă ascultat şi de responsabilii naţiunilor.

(sursa: vatican.va - magisteriu.ro)

Papa Francisc în timpul întâlnirii cu patriarhii Bisericilor Catolice Răsăritene și arhiepiscopii majori.


Istoria Credinței

12

Săptămâna Mare la Ierusalim în secolul al IV-lea Mărturia pelerinei Egeria, izvor liturgic inestimabil Îndeosebi descrierea Sărbătorilor Pascale este o adevărată mină de detalii extrem de prețioase, atât pentru cunoașterea modului în care se desfășurau celebrările liturgice cât și în ceea ce privește organizarea catehezei la Ierusalim în secolul al IVlea. În timpul Săptămânii Mari, comunitatea de la Ierusalim se reunea în locurile unde au avut loc evenimentele comemorate, pentru a urma drumul lui Isus Cristos în ultimele sale zile. În Miercurea Mare, ca luni și marți, de altfel, ceremoniile aveau loc pe toată durata zilei, de la primul cânt al cocoșului, „dar când are loc încheierea, noaptea, în Biserica Martyrium, episcopul este condus în cântările imnurilor la Biserica Anastasis. Imediat episcopul intră în peștera din Anastasis și rămâne în picioare, în spatele ușilor; un preot stă în picioare în fața ușilor, citește Evanghelia, pasajul în care Iuda Iscarioteanul merge la evrei și fixează prețul pentru a -l preda acestora pe Domnul (Egeria, 34,2-3)”. Egeria ne spune că la citirea acestui pasaj din Evanghelie se aud „asemenea strigăte și gemete din mulțime, încât nimeni nu poate să-și stăvilească lacrimile în acel moment”. După aceasta, se spune o rugăciune, are loc binecuvântarea catehumenilor, pe urmă cea a credincioșilor, după care se rostește dezlegarea.

Mărturia pelerinei Egeria

Textul ce ne-a parvenit de la pelerina Egeria sau Etheria (nu știm exact numele, pentru că lumea nu avea carte de identitate în acea perioadă) nu conține descrierea locurilor Patimilor Domnului, așa cum puteau fi văzute în perioada călătoriei sale ce a avut loc între anii 381 – 384, dar paginile despre Liturghia de la Ierusalim le amintesc pe acestea în totalitate.

Ceremoniile din Joia Mare începeau seara pe Muntele Măslinilor, în Biserica Eleona, construită deasupra peșterii în care Domnul a stat în acea zi cu Apostolii (35,2). Egeria nu amintește despre Ultima Cină, ci despre dialogul ce a urmat acestui eveniment. Alți pelerini, în secolele al V-lea și al VIlea, au plasat Ultima Cină pe Muntele Măslinilor, după care, în secolul al VII-lea, s-a impus tradiția ce a plasat-o pe Muntele Sion. „De pe Muntele Măslinilor, atunci când încep să cânte cocoșii se coboară în locul în care s-a rugat Domnul (36,1) în timpul Patimilor Sale”. Egeria ne spune că în acest loc a fost construită o „biserică frumoasă”, ale cărei ruine le putem vedea și azi în apropierea bisericii numită a Tuturor Națiunilor. Apoi, ceva mai jos, se afla Grădina Ghetsimani, locul în care Isus a fost


13 arestat. Pelerina nu spune nimic deosebit despre acest loc, în afara faptului că numeroase lumânări luminau mulțimea adunată acolo. Locul sfânt rămăsese într-un spațiu deschis. Cu cincizeci de ani înainte de Egeria, Pelerinul din Bordeaux, indica în acel loc existența unei stânci; ulterior, o peșteră va fi amenjată acolo pe post de capelă. În acel spațiu se citea Evanghelia ce relata prinderea Domnului (Mt. 26, 46-56), lectură ce provoca lacrimi și gemete în sânul mulțimii. După ce s-au întors în oraș, în timpul nopții, „înainte de răsăritul soarelui, plini de ardoare toți merg la Sion ca să se roage în fața stâlpului de care a fost legat și biciuit Domnul (37,1)”. Acest stâlp a fost mutat cu câțiva ani înainte de sosirea Egeriei, iar Pelerinul din Bordeaux îl vedea încă în casa lui Caiafa, aflată în apropierea bisericii Sion. Pelerina, însă, nu amintește de pretoriul pe care pelerinii vor urma să-l viziteze în valea Tyropoeon, situată la nord de actualul Zid al Plângerii. Ceremoniile din Vinerea Mare aveau loc pe Golgota. O capelă mică, situată în spatele dealului Golgota, era utilizată pentru venerarea solemnă a Sfin tei Cruc i și a titulusului. Trebuie spus că în anul 326, în timpul lucrărilor comandate de Împăr atu l Con s ta tin pentru a curăța regiunea Calv arulu i, a fost descoperit, în prezența Sfintei Elena, lemnul Crucii. Sfântul Ambrozie a relatat această adevărată descoperire arheologică în Elogiul funerar pentru Împăratul Teodosie rostit în anul 395. Bucăți din lemnul Sfintei Cruci au fost apoi trimise bisericilor din întreaga lume, cum mărturisește Sfântul Chiril al Ierusalimului în 347 (Cf. Cat. 4;10; 10, 19; 13, 4). Cât despre titulus, aceasta este inscripția menționată de evangheliști (Mt. 27,37) și găsită de Sfânta Elena odată cu Crucea. Venerarea Sfintei Cruci și a titulusului avea loc în timpul dimineții. Mulțimea defila ca să sărute cele două relicve, supravegheate cu strictețe de episcop și de diaconi din cauza unor excese devoționale petrecute cu ceva timp înainte. Apoi, de la miezul zilei până la ora trei după-amiază, reuniunea avea loc în fața Crucii într-un fel de atrium foarte spațios și foarte frumos (37,4), o curte ce separa Biserica Anastasis, unde era mormântul, de Biserica Martyrium. Însuși dealul Golgota se înălța în partea de sud-est a acestei curți: se pare că în acea perioadă nu se celebrau ceremonii liturgice pe vârful Golgotei. O cruce era fixată în stânca despicată, un ciboriu

aurit proteja locul de intemperii, subliniind în același timp caracterul sacru al acelui spațiu. În fața Crucii se evocau Patimile Domnului prin citirea tuturor textelor din Scriptură ce vorbeau despre acele evenimente, atât cele din Vechiul Testament cât și cele din Noul Testament. Aceste lecturi provocau lacrimi și gemete în toată mulțimea. După ultima lectură, cea a „Evangheliei după Ioan unde se relata că Isus și-a dat spiritul” (Io. 19, 38-42; Egeria 37,7), urmată de o scurtă ceremonie în Martyrium, mulțimea se aduna în final în rotonda Bisericii Anastasis, în jurul mormântului, ce se ridica în mijlocul edificiului, protejat din fiecare parte de grilaje din fier, și se amintea „depunerea corpului lui Cristos citindu-se pasajul din Evanghelie în care Iosif îi cere lui Pilat trupul Domnului și îl depune într-un mormânt nou” (Io. 19, 38-42; Egeria 37,8). Pe urmă, toți cei care mai rezistau, prelungeau veghea lângă mormântul sfânt pe toată durata nopții. Ceremoniile din Sâmbăta Mare și veghea pascală, în timpul cărora catehumenii primeau Botezul, se desfășurau în Bisericile Anastasis și Martyrium. În Biserica ce Mare (Martyrium), fidelii se pregăteau pentru veghea pascală, așadar, nu exista vreun oficiu special pentru Sâmbăta mare, în afară de faptul că, spre seară, veghea pascală însemna începutul solemnității Învierii Domnului. În acest răstimp de veghe era administrat Botezul, despre care Egeria nu vorbește aici. Egeria se limitează la a aminti că „neofiții, odată botezați și îmbrăcați în alb, atunci când ies din fântâni, sunt conduși, în același timp cu episcopul, mai întâi la Biserica Anastasis (Egeria, 38)”. Primul act al Botezului consta în dezbrăcarea de veșminte, simbol al dezbrăcării de omul vechi. La ieșirea din fântâna baptismală, cel botezat era îmbrăcat în haine albe pe care le purta pe toată durata săptămânii pascale, până duminica următoare. Fântânile baptismale se găseau într-un baptiseriu despre care Egeria nu amintește nimic, dar care a fost semnalat încă din anul 333 de către Pelerinul din Bordeaux. După o rugăciune rostită de episcop în Biserica Anastasis, despre care unii liturghiști cred că este Taina Mirungerii sau a Confirmării, ce este dată


14 imediat după Botez, episcopul vine împreună cu cei botezați în Biserica Martyrium, unde întregul popor celebrează veghea pascală. După încheierea oficiului, se revenea la Biserica Anastasis, unde se citea pasajul despre Înviere din Evanghelie. De remarcat că totul se petrecea foarte repede, „pentru a nu întârzia poporul”. Se pare că în acea noapte aveau loc două liturghii: una în Biserica Martyrium pentru noii botezați, alta în Biserica Anastasis, mai scurtă. Duminica Învierii Domnului Egeria ne relatează că Sărbătorile Pascale sunt celebrate mai târziu și că oficiile liturgice au loc regulat în cele opt zile de după Paști. „Duminca se mergea în procesiune la Biserica Martyrium, la fel luni și marți, dar întodeauna după dezlegarea de la Biserica Martyrium se revine la Anastasis în cântări de imnuri” (Egeria, 39). În textul Egeriei remarcăm o oarecare dezordine, pentru că mai întâi vorbește despre octava pascală, mai exact, despre locurile unde mergeau credincioșii în fiecare zi, după care

revine la ceremonia din noaptea Paștilor: „după încheierea oficiului din Biserica Anastasis, întregul popor îl conduce pe episcop în cântări de imnuri la Biserica Sion. Ajunși acolo, se cântă imnuri dedicate sărbătorii și locului, se spune o rugăciune și se citește pasajul din Evanghelie (Io. 20, 19-25) unde, în aceeași zi și în același loc în care se află acum Biserica Sion, Domnul intră în mijlocul ucenicilor, porțile fiind închise” (Egeria, 39). După această lectură, se spunea din nou o rugăciune, se binecuvântau catehumenii, apoi credincioșii, și fiecare se întorcea acasă, târziu, aproape de a doua oră din noapte.

Pentru texte vezi Égérie: Journal de voyage (Itinéraire), Sources Chrétiennes, vol. 296, 1982 sau Egeria, Pellegrinaggio in Terra Santa, Citta Nuova, Roma, 1985 Ciprian Coroianu

Ierusalim in sec. al VI-lea, Mozaic din Biserica bizantina din Mandaba, Iordania


15 Calendar Liturgic Aprilie 2014 1 M

Cuv. Maria Egipteanca.

2 M

Cuv. Tit Taumaturgul.

3 J

Cuv. Nichita Mărturisitorul. Canonul cel Mare (al Sf. Andrei din Creta).

4 V

Sf. m. Teodul şi Agatopod; Cuv. Gheorghe şi Iosif Imnograful.

5 S

Sf. m. Claudiu, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor şi Serapion. Acatistul Maicii Domnului. Pome nirea morţilor.

6 D

DUMINICA 5 DIN POST (a Cuv. Maria Egipteanca. Cererea fiilor lui Zevedeu). Sf. aep. Eutichie; Sf. ep. m. Irineu de Sirmium. G 8; EvÎ 8; Lit. Sf. Vasile cel Mare; Ap Evr 9,11-14; Ev Mc 10,32-45.

7 L

Cuv. ep. Gheorghe Mărturisitorul şi m. Caliopie.

8 M

Sf. ap. Irodion, Agab, Ruf, Asincrit, Flegon şi Hermas – apostoli din cei 70; Sf. pp. Celestin.

9 M

Sf. m. Eupsihie din Cezareea.

10 J

Sf. m. Terentie, Maxim, Macarie, Pompei, African şi cei împreună cu ei; [Sf. Gemma Galgani].

11 V

Sf. ep. m. Antipa al Pergamului.

12 S

Sâmbăta sf. şi dreptului Lazăr. Sf. ep. Vasile de Parion şi sf. Sava de la Buzău. Pomenirea morţilor.

13 D

DUMINICA 6 DIN POST (Duminica Floriilor sau a Intrării Domnului în Ierusalim). Sf. pp. m. Martin. EvU Mt 21,1-11.15-17; Sfinţirea ramurilor; Lit. Sf. Ioan Gură de Aur; Ap Fil 4,4-9; Ev Io 12,1-18.

14 L

Sf. ap. Aristarh, Pud şi Trofim – apostoli din cei 70. Începutul Săptămânii Mari.

15 M Sf. m. Crescent. 16 M Sf. m. Agapia, Irina şi Hionia. 17 J

Sfânta şi Marea Joi (Cina cea de taină. Spălarea picioarelor). Sf. ep. m. Simeon şi cei împreună cu el; Cuv. ep. Acachie; Sf. pp. Agapet. Denia celor 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului.

18 V

Sfânta şi Marea Vineri (Patimile şi moartea Domnului). Cuv. Ioan. Prohodul Domnului. Post şi ajun. Colecta “Pro Terra Sancta“ (pentru opere şi organizaţii din Ţara Sfântă).

19 S

Sfânta şi Marea Sâmbătă (Isus în mormânt). Sf. pr. m. Pafnutie; Cuv. Ioan Paleolavritul.

20 D

DUMINICA ÎNVIERII DOMNULUI ŞI DUMNEZEULUI NOSTRU ISUS HRISTOS (Sfintele Pa şti). Cuv. Teodor Trihina; Sf. Teotim de Tomis. Slujba Învierii. EvU Mt 28,1-16; Ap Fap 1,1-8; Ev Io 1,1-17; Ev la Vecernie: Io 20,19-25 (lectura în stihuri şi diferite limbi). Începe Pentico starul.

21 L

A II-a zi de Paşti. Sf. ep. m. Ianuarie şi cei împreună cu el, Sf. pr. m. Teodor din Perga Pamfi liei. EvU Lc 21,12-19; Fap 1,12-17.21-26; Io 1,18-28.

22 M A III-a zi de Paşti. Cuv. m. Teodor. Fap 2,14-21; Lc 24,12-35. 23 M Sf. Mare Mucenic Gheorghe. EvU Lc 21,12-19; Fap 12,1-11; Io 15,17-16,2. Harţi. 24 J

Sf. m. Sava Stratilat; Cuv. Elisabeta Taumaturga.

25 V

Sf. ap. şi ev. Marcu. Harţi.

26 S

Sf. ep. m. Vasile al Amasiei.

27 D

DUMINICA 2 DUPĂ PAŞTI (a Tomii). Sf. ep. m. Simeon, rudenia Domnului. G 1; EvÎ 1; Ap Fap 5,12-20; Ev Io 20,19-31.

28 L

Sf. ap. Iason şi Sosipatru, din cei 70; Sf. m. Dada, Maxim şi Quintilian.

29 M Sf. 9 m. din Cizic; Cuv. Memnon Taumaturgul; [Sf. Ecaterina de Siena - patroana Europei]. 30 M Sf. ap. m. Iacob cel Mare.


16 Calendar Liturgic Mai 2014 1 J

Pf. Ieremia; [Sf. Iosif Muncitorul].

2 V

Aducerea la Constantinopol a moaştelor Sf. Atanasie cel Mare.

3 S

Sf. m. Timotei şi Maura.

4 D

DUMINICA 3 DUPĂ PAŞTI (a Mironosiţelor). Sf. m. Pelaghia. G 2; EvÎ 4; Ap Fap 6,1-7; Ev Mc 15,43-16,8.

5 L

Sf. m. Irina.

6 M

Dreptul Iov, mult-răbdătorul.

7 M

Arătarea pe cer a Sf. Cruci la Ierusalim; Sf. m. Acachie.

8 J

Sf. ap. şi ev. Ioan; Cuv. Arsenie cel Mare; [Fericitul Ieremia Valahul].

9 V

Pf. Isaia; Sf. m. Hristofor.

10 S

Sf. Simon Zelotul.

11 D

DUMINICA 4 DUPĂ PAŞTI (a Slăbănogului). Sf. m. Mochie. G 3; EvÎ 5; Ap Fap 9,32-42; Ev Io 5,1-15.

12 L

Sf. ep. Epifanie; Sf. Gherman al Constantinopolului.

13 M Sf. m. Glicheria; [Apariţia Maicii Domnului la Fatima - 1917]. 14 M Sf. m. Isidor din Chios. 15 J

Cuv. Pahomie cel Mare; Sf. aep. Ahile al Larissei, Taumaturgul.

16 V

Cuv. Teodor cel Sfinţit; [Sf. Ioan Nepomuk].

17 S

Sf. ap. Andronic şi cei împreună cu el; Sf. Iunia.

18 D

DUMINICA 5 DUPĂ PAŞTI (a Samarinencei). Sf. Petru, Dionisie, Cristina, Andrei, Pavel, Be nedim, Paulin şi Heraclie. G 4; EvÎ 7; Ap Fap 11,19-30; Ev Io 4,5-42.

19 L

Sf. ep. Patriciu şi cei împreună cu el.

20 M Sf. m. Talaleu. 21 M Sf. Împăraţi Constantin şi Elena. EvU Io 10,9-16; Ap Fap 26,1.12-20; Ev Io 10,1-9. 22 J

Sf. m. Vasilisc; [Sf. Rita de Cascia].

23 V

Cuv. ep. m. Mihail.

24 S

Cuv. Simeon din Muntele Minunat.

25 D

DUMINICA 6 DUPĂ PAŞTI (a Orbului). A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul. G 5; EvÎ 8; Ap Fap 16,16-34; Ev Io 9,1-38.

26 L

Sf. ap. Carp din cei 70; [Sf. Filip Neri].

27 M Sf. m. Eladie; Sf. Iuliu Veteranul. 28 M Sf. ep. m. Eutichie. 29 J

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI ŞI DUMNEZEULUI NOSTRU ISUS HRISTOS. Cuv. m. Teodosia. EvU EvÎ 3; Ap Fap 1,1-12; Ev Lc 24,36-53. Ziua Eroilor Neamului.

30 V

Cuv. Isachie.

31 S

Sf. m. Ermie.


17 Calendar Liturgic Iunie 2014 1 D

DUMINICA 7 DUPĂ PAŞTI (a Sf. Părinţi de la Niceea). Sf. m. Iustin Filosoful şi cei împreună cu el. G 6; EvÎ 10; Ap Fap 20,16-18.28-36; Ev Io 17,1-13.

2 L

Sf. aep. Nichifor al Constantinopolului..

3 M

Sf. m. Lucilian şi Paula cu fiii lor.

4 M

Sf. aep. Mitrofan; Sf. m. Zoticos, Attalos, Camasis şi Filipos din Niculiţel.

5 J

Sf. ep. m. Dorotei al Tirului.

6 V

Cuv. Visarion Taumaturgul; Cuv. Ilarion cel Nou.

7 S

Sf. ep. m. Teodot al Ancirei. Pomenirea morţilor.

8 D

DUMINICA COBORÂRII SFÂNTULUI SPIRIT – RUSALIILE. Aducerea moaştelor Sf. Teodor Stratilat. EvU Io 20,19-23; Ap Fap 2,1-11; Ev Io 7,37-53.8,12. La vecernie: rugăciunea cu înge nunchere. Colecta în favoarea Seminarului Teologic Eparhial.

9 L

Sf. Treime. Sf. aep. Chiril al Alexandriei. EvU Io 20,19-23; Ap Ef 5,8-19; Ev Mt 18,10-20.

10 M Sf. m. Alexandru şi Antonin; Sf. ep. m. Timotei. 11 M Sf. ap. Bartolomeu şi Barnaba. Harţi. 12 J

Cuv. Onofrei; Cuv. Petru Atonitul.

13 V

Sf. m. Achilina; Sf. ep. Trifilie; [Sf. Anton de Padova]. Harţi.

14 S

Pf. Eliseu; Sf. aep. Metodie.

15 D

DUMINICA 1 dR (a Tuturor Sfinţilor). Pf. Amos; Sf. Ieronim. G 8; EvÎ 1; Ap Evr 11,33-12,2; Ev Mt 10,32-35.37-38 şi 19,27-30.

16 L

Sf. ep. Tihon Taumaturgul. Începe Postul Sf. Petru şi Pavel.

17 M Sf. m. Manuel, Sabel şi Ismael. 18 M Sf. m. Leontie. 19 J

Sf. ap. Iuda Tadeul.

20 V

Sf. ep. m. Metodie.

21 S

Sf. m. Iulian din Tars.

22 D

DUMINICA 2 dR (a Chemării primilor apostoli). Sf. ep. m. Eusebiu; [Sf. Paulin de Nola]. G 1; EvÎ 2; Ap Rm 2,10-16; Ev Mt 4,18-23.

23 L

Sf. m. Agripina.

24 M Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele). EvU Lc 1,24-25.57-68.76.80; Ap Rm 13,11-14,4; Ev Lc 1,1-25.57-68.76.80. 25 M Cuv. m. Febronia. 26 J

Cuv. David.

27 V

Cuv. Samson, primitorul de străini.

28 S

Aducerea la Roma a moaştelor Sf. Chir şi Ioan, doctori fără arginţi.

29 D

DUMINICA 3 dR (a Predicii de pe munte). SF. APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL. G 2; EvÎ 3; Ap Rm 5,1-10 şi 2Cor 11,21-12,9; Ev Mt 6,22-33 şi Mt 16,13-19. Colecta “Sf. Petru“ (pentru opere de caritate).

30 L

Serbarea celor 12 Apostoli.


18

Mărturii

Luptătorii neștiuți ai credinței Interviu cu regizorul Pupi Avati Cele 24 episoade, fiecare cu durata de o oră, reconstruiesc prin interviuri și relatări istorice adversitățileși persecuțiile suferite de creștinii din estul Europei în timpul regimului sovietic. Sunt evocate atât marile personalități care au suferit martiriul pentru faptul că s-au opus regimului, cum sunt Popieluszko, cardinalii Mindszenty, Wyszynski și Beran, cât și multitudinea de martiri necunoscuți, călugărițe și călugări, laici care prin luptă și sacrificiu au pus umărul la supraviețuirea Bisericii, care a ieșit învingătoare dintr-o perioadă istorică întunecată.

Regizorul Pupi Avati

I militi ignoti della fede. Il martirio nell’Europa Orientale (“Luptătorii neștiuți ai credinței. Martiriul în Europa de Est") este o serie de documentare realizate de regizorul Pupi Avati la TV 2000. Pentru realizarea acestui documentar-fluviu, echipa a întreprins o călătorie în țările Europei de Est ce au fost scena persecuțiilor, ca să aducă la lumină poveștile oamenilor care au făcut Istoria: “Luptătorii neștiuți ai marii cauze a lui Dumnezeu”, cum i-a definit Papa Ioan Paul al II-lea. Serialul realizat de Pupi Avati este compus din 28 documentare, fiecare având durata de o oră. 14 sunt difuzate în primul an, restul de 14 în cel de-al doilea. Serialul a început cu cinci episoade despre Polonia, patru despre fosta Cehoslovacie, două despre Ungaria, două despre România și unul despre fosta RDG (Republica Democrată Germană), iar în cel de-al doilea an urmează să fie difuzate opt episoade despre fosta Uniune Sovietică, trei despre fosta Iugoslavie, două despre Albania și unul despre Bulgaria. Primul episod, intitulat În numele libertății: provocarea lui Popieluszko, este dedicat preotului polonez care a fost ucis de trei ofițeri ai poliției secrete poloneze pe 19 octombrie 1984, la întoarcerea de la celebrarea unui serviciu liturgic. Trupul său a fost descoperit pe 30 octombrie în apele Vistulei, în apropiere de Wloclawek. În perioada stării de război decretate în Polonia, Biserica Catolică a fost unica forță ce putea opune o poziție critică. Predicile părintelui Jerzy Popieluszko erau transmise regulat de Radio Europa Liberă. Din acest motiv, au fost considerate incomode de către regimul comunist polonez. La funeraliile ce s-au desfășurat pe 3 noiembrie au participat mai bine de 400.000 persoane, inclusiv liderul mișcării Solidaritatea, Lech Walesa.

Așadar, este vorba despre o emisiune ce vă este recomandată de TV2000 (pe canalul 28 digital terestru, 138 Sky și, în streaming, pe: www.tv2000.it), în care este prezentată istoria Europei de Est din perioada celui de-al Doilea Război Mondial până la căderea Zidului Berlinului, survenită în noiembrie 1989. Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România și ex-RDG, toate aceste țări au fost teatrul persecuțiilor în masă, despre care avem rare menționări în cărțile de istorie. România. Anii terorii Documentarul dedicat României, intitulat "La nostra fede è la nostra vita - Romania, gli anni del terrore” (“Credința noastră este viața noastră – România, anii terorii”), este centrat pe martiriul suferit de episcopii, preoții și laicii greco-catolici care nu au renunțat la credința lor și au răbdat persecuțiile ce au culminat cu martiriul. Pentru a viziona documentarul, accesați link-ul: http://youtu.be/Sr0VHVTy44E.

Interviu cu regizorul Pupi Avati Aurelia Pop: După „Che ne sai dell’Africa?” (Ce știi despre Africa?), preocuparea dumneavoastră pentru documentarele realizate în colaborare cu TV 2000 (ex Sat2000) s-a axat pe țările din estul Europei odată cu „A Est di dove?” (La Răsărit de ce?). De ce ați simțit nevoia să vă întoarceți realizând „I Militi Ignoti della Fede” (Luptătorii neștiuți ai Credinței)? Pupi Avati: Cu A Est di dove? (La Răsărit de ce?) noi am intuit abia că putea exista un spațiu de cercetare mult mai profund, care, pe de o parte este o cercetare ce nu a fost încă făcută în Italia, nu a fost dezvoltată cu atenția pe care o merită. Ceea ce a însemnat desființarea, amenințările, și nu numai, cenzura, marginalizarea creștinilor în perioada Zidului Berlinului, a stalinismului, sunt un moment teribil în istoria occidentului nostru. Prin urmare, acum avem posibilitatea să-i întâlnim pe supraviețuitorii acelei


19 perioade, pentru că, peste câtva timp, peste câțiva ani, vocile lor nu vor mai putea fi ascultate, pentru că acele persoane nu vor mai fi printre noi. Așadar, ne-am gândit să dezvoltăm prin intremediul celor 28 documentare o culegere de mărturii ce vor rămâne peste vreme, să spună cum a fost chinuit creștinismul de aceste regimuri totalitare.

rea unui popor de ceea ce înseamnă celulele sale care îl constituie și îl definesc, și care privesc numai societatea, în instituțiile sale, ci în special familia, modul în care este văzută familia, cred că acesta este un element dezintegrator, și comunismul a perceput familia într-un mod pervertit, întrun mod sumbru, într-un mod ce nu a lăsat acel tip de perspective pe care societățile democratice trebuie să le ofere.

Aurelia Pop: Generații întregi de oameni și idei au Aurelia Pop: Și azi, în țările din Est, vezi Ucraina, fost nimicite în Europa de opresiunea regimurilor dramatismul acelor evenimente este încă viu, iar totalitare, fapt pe care l-ați reliefat perfect în episoadele dedicate României: "La nostra fede è la nostra contradicțiile sociale, religioase și politice sunt încă palpabile și cauzate de evenimentele respective. vita - Romania, gli anni del terrore” (“Credința noastră este viața noastră – România, anii terorii”). Ce Trebuie și se poate să construiești viitorul pe ruinele trecutului; ce sfaturi aveți pentru anume v-a marcat în drama suferită de țara noastră? acele popoare și pentru cei care le Pupi Avati: Eu cunoșteam România din guvernează? cinematografie. Am călătorit acolo la difePupi Avati: Trebuie să ajungem la anurite festivaluri. Am văzut o țară care m-a mite forme de acord. Din păcate, confrunprimit, care ieșise dintr-o perioadă întunetările nu se mai petrec într-un mod total, cată, teribilă, dar care era deja pe calea de unde abuzurile de putere, faptul că occidentalizării, menținându-și însă preroUcraina nu se poate elibera, nu se poate gativele. Nu-mi venea să cred că, în urmă autodetermina, nu își poate alege viitorul cu câteva decenii, existaseră acolo forme este extrem de umilitor și ne amintește de de discriminare atât de atroce. Eu sunt anii Războiului Rece. Adică, dintr-o dată, convins că avem, nu numai în România, ci noi realizăm că încă mai există blocuri, că cu toții, o memorie prea scurtă, adică, luîncă mai există o Rusie ce deține hegemocrurile negative le uităm prea repede, și nia, care nu renunță la influența sa, de acesta este un aspect ce a fost trăit și în unde derivă apoi chestiuni ce au un caracRomânia, probabil pentru că noile ter economic. Cred că va fi foarte dificil să generații au fost educate să fie prea seduse se așeze lumea la o masă comună unde să de miturile consumismului occidental. se raționeze în termenii democratici ai Pentru a le trezi sau chiar a le deranja cu lumii. Văd că modernitatea ne-a ajutat amintiri referitoare la bunicii lor, la enorm din punct de vedere tehnologic, părinții lor, nu trebuie să căutăm generații știința a făcut mulți pași extraordinari prea îndepărtate, așa că acest tip de cenzu- Regizorul Pupi Avati înainte, dar numărul de persoane care ră, acest tip de schimbare atât de drastică, suferă în lume, îndeosebi de foame, dar și de rupere atât de radicală de trecut, survine în România din cauza altor forme neplăcute este, întotdeauna, într-o într-un mod mai dur decât ar fi, și nu survine în alte țări. creștere progresivă, iar tehnologiile produc, din păcate, Acesta este un fapt, un aspect pe care eu îl înțeleg. Pentru a șomaj, pentru că tot ceea ce poate realizeze mașina reușește putea reîncepe, pentru a putea renaște nu ne putem uita să facă superfluă munca omului. În meseria mea, tehnologiile au produs o rată mare de șomaj. Azi nu mai sunt neceînapoi tot timpul, dar trebuie să fim foarte atenți, pentru că ceea ce s-a întâmplat acum câteva decenii, acum treizeci, sare sute de persoane pentru producerea unui film, cum se patruzeci sau cincizeci de ani, se poate petrece din nou. Cred întâmpla odinioară, și așa stau lucrurile în toate domeniile. că acest film, aceste documentare despre România pot să fie Această criză, în care omul încearcă să-și descopere identifoarte folositoare. tatea profesională, se repercutează și pe plan mondial, unde Mi-ar plăcea să fie vizionate în România, dar asta nu știu sunt conflicte ce par a fi de factură medievală. Să te dacă se va întâmpla, însă dacă va fi să fie, ca în toate celegândești că Ucraina nu-și poate decide soarta, de a face lalte țări în care au fost filmate, pentru că eu cred că în aceparte din Uniunea Europeană, este o nebunie, un lucru inle țări a fost făcută o anumită reflecție, cu siguranță, dar nu credibil, neverosimul, dar acesta este adevărul. știu până la ce punct a fost prezentată realitatea evenimenAurelia Pop: În ultimii ani v-am întâlnit tot mai des telor. pe calea Răsăritului. Din proiectele dumneavoastră Aurelia Pop: În realitate, comunismul dă speranță de viitor face parte și un film cu scenariul plasat în multor popoare, dar s-a dovedit a fi doar un izvor de estul Europei, de ce nu, în România? durere. Cu sensibilitatea regizorului și scenaristului Pupi Avati: Mi-ar plăcea mult, pentru că sunt fascinat de ce vă caracterizează din totdeauna, cum ați povesti călătoria pe care am făcut-o în țara dumneavoastră. Am acest lucru azi unui copil? cunoscut și o serie de cineaști români cu care am discutat Pupi Avati: Acest comunism a fost o mare înșelăciune, la posibilitatea realizării unui proiect, dar lucrurile s-au oprit fel cum fascismul a fost o mare înșelăciune, la fel, nazismul, la acest stadiu. la fel cum sunt mari înșelăciuni toate tipurile de dictaturi interviu Aurelia Pop ce exclud libertatea, libertatea de gândire ce include și libertatea practicării propriei credințe. Cred că privarea unui popor de ceea ce sunt rădăcinle sale - iar religia este în unele țări fundamentul de la care pleacă totul -, ei bine, priva


20

Actualitate şi politică

Identitatea Ucrainei O bătălie etno-lingvistică și religioasă Clivajele etno-lingvistice și istorice ucrainene se manifestă acut în plan politic declanșând o bătălie identitară în care componenta religioasă se constituie ca parte integrantă. Imaginea 1

Țară de „frontieră”, geografic și etimologic, între Uniunea Europeană și Rusia, Ucraina își va sărbători anul acesta, în august, cea de-a douăzeci și treia aniversare ca stat independent. Pendulând între aceste două blocuri politice, ce oferă două modele diferite de societate, acest stat tânăr își caută încă identitatea... Virajul operat de președintele Ianukovici la sfârșitul anului trecut de la vest spre est, chiar dacă s-a manifestat în plan politic și economic (refuzul de a semna Acordul de Asociere cu UE, urmat de împrumutul de 15 miliarde de dolari promis de Rusia), se vroia a fi și unul cultural. Această turnură a fost simțită de manifestanții care au declanșat

„EuroMaidanul” și într-un final demiterea președintelui Ianukovici. A fost de la început o bătălie identitară și continuă să fie, așa cum o afirmau protestatarii care au stat în piața centrală din Kiev timp de trei luni, o „luptă pentru sufletul Ucrainei”. Statuile lui Lenin căzând în cascadă în orașele din vestul Ucrainei, dar atât de apreciate încă în estul ei, reprezintă simbolic această luptă ideologică (v. imaginea 1). Pentru a putea înțelege diviziunile etnice, lingvistice și culturale (v. Harta 1) specifice Ucrainei trebuie să facem apel la istorie. La începutul mileniului al doilea al erei creștine Kievul era centrul celui mai mare și mai puternic stat din Europa acelei vremi, stat care are astăzi o triplă descendenţă culturală: ucraineană, rusă şi bielorusă. La cumpăna dintre milenii are loc încreştinarea pe rit bizantin. După această perioadă „de aur”, regatul medieval polonolituanian înglobează părțile vestice și centrale ale Ucrainei de azi. Sub impuls polonez se creează Biserica Greco-Catolică Ucraineană. După dezmembrarea Poloniei aceste teritorii sunt împărțite între Rusia și Austria. Pe teritoriul controlat de autoritățile rusești această biserică este desființată, iar Enciclopedia Catolică nota în 1913 că în jur de șapte milioane de uniți s-au reîntors la ortodoxie în Imperiul Țarist. Harta1


21 În zona controlată de Imperiul Habsburgic situația a fost la polul opus, Biserica Greco-Catolică Ucrai- neană primind din partea austriecilor un sprijin real, ea devenind o adevarată pepinieră pentru elita culturală și politică ucraineană. Odată cu dispariția Imperiului Austro-Ungar, părțile vestice ale Ucrainei revin Poloniei după primul război mondial, dar transmutarea spre vest a granițelor poloneze după cel de-al doilea război mondial aduce cu sine „reunificarea” ucrainenilor sub regim sovietic. Aceasta scurtă incursiune în istoria celui mai întins stat cu teritoriu exclusiv european explică nu numai faliile etno-lingvistice ci și diferențele culturale și chiar confesionale între vestul și estul ucrainean.

Harta 2

Aceste diviziuni reverberează în prezent și în plan politic. Analizând alegerile din ultimul deceniu (parlamentare și prezidențiale) observăm un tipar recurent. Harta comportamentului electoral urmărește o linie trasată nu numai de etnie și limbă ci și de istorie (v. harta 2). La vest de această linie se găsește bazinul electoral al candidaților și partidelor cu orientare pro-europeană. Se observă că factorul etno-lingvistic este insuficient pentru a explica acest clivaj identitar. În est există regiuni unde, deși majoritari atât etnic cât și lingvistic, ucrainenii preferă orientarea pro-rusă. Dacă luăm în considerare însă limita estică a Poloniei medievale, limită simbolică a Europei occidentale la acea vreme, observăm că aceasta se calchiază aproximativ pe linia de demarcație electorală de azi. Mai mult, se remarcă procente covârșitoare de peste 90% , tocmai în vestul extrem care a făcut parte, din nou, din Republica Poloneză în perioada interbelică. Putem concluziona că opțiunile electoratului din vestul Ucrainei sunt, dincolo de componenta etnică, o alegere „istorică”, a unei populații care a făcut parte din spațiul de civilizație european, o populație

Imaginea 2

care are o aprehensiune față de modelul de societate promovat de Moscova. Un vârf de lance al acestei deschideri spre Occident este Biserica Greco-Catolică Ucraineană. Sesizând că în balanța momentului se cântărește nu numai destinul economic și politic al Ucrainei ci și angajamentul de lungă durată spre o societate democratică de tip european, Biserica Greco-Catolică Ucraineană și-a manifestat opțiunile încă de la începutul protestelor din Piața Independenței din Kiev. Neintervenind direct în lupta politică această Biserică a apărat în mod constant principiile democratice printre care, dreptul la liberă exprimare, dreptul la întruniri sau libertatea religioasă, oferinduse să medieze conflictul dintre opoziție si putere. Prezenți încă de la începutul demonstrațiilor în EuroMaidan, preoții greco-catolici au ridicat corturi unde s-au oficiat liturghii (v. imaginea 2). Reacția autorităților exprimate prin intermediul Ministerului Culturii a fost că este ilegal să fie oferite servicii religioase în afara locurilor cu această destinație (lăcașuri de cult), mergându-se până la amenințarea că Bisericii Greco-Catolice Ucrainene îi poate fi revocată înregistrarea la Ministerul Culturii. Situația a fost dezamorsată în momentul în care biroul de presă al președintelui Ianukovici a anunțat că „oamenii au dreptul să se roage unde doresc”. Biserica Greco-Catolică Română prin vocea Arhiepiscopului Lucian Mureșan și-a exprimat solidaritatea față de Biserica Greco-Catolică Ucraineană precizând că situația actuală „aduce aminte de spiritul cu care a fost pregătită represiunea și desființarea sa din 1946”. O poziție tranșantă au luat și cei patru episcopi ai acestei biserici din SUA, menționând că „Ucraina poate fi privită ca o scenă pe care se încearcă reinstaurarea unor ideologii specifice de control și represiune”.


22

Imaginea 3

Poziția Bisericii Greco-Catolice se individualizează, circumscriindu-se totuși modului în care sau raportat la criza ucraineană și celelalte biserici. Pentru greco-catolici opțiunea pro-europeană și sprijinirea opoziției au fost alegeri naturale ce se explică prin istorie. Biserica Ortodoxă, ce are o tradiție seculară în colaborarea cu autoritățile statului, după o anumită reticență inițială, s-a alăturat demersului inițiat de greco-catolici. Situația Bisericii Ortodoxe Ucrainene este complicată, aceasta fiind împărțită în trei: una independentă neacceptată, alta subordonată Patriarhiei de la Moscova și alta dependentă de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. Dincolo de rivalitățile exacerbate de această criză, toate aceste biserici s-au reunit în Piața Independenței din Kiev, pentru o cauză comună, pentru prima dată după declararea independenței ucrainene. Prezența cotidiană a preoților atât catolici cât și ortodocși a conferit demonstrațiilor din Kiev o latură spirituală ce o particularizează (v. imaginea 3). Nivelul de colaborare dintre bisericile ucrainene demonstrat pe EuroMaidan a transformat această piață centrală în punctul 0 al ecumeImaginea 4 nismului ucrainean (v. imaginea 4).

Acest ecumenism are rădăcini istorice deoarece până la partiția Ucrainei între Polonia și Rusia petrecută în a doua jumătate a secolului al XVII-lea catolicii și ortodocșii ucraineni aveau centrul comun la Kiev. O asemenea evoluție este sprijinită de cardinalul Husar, fostul cap al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene. În plus, ca urmare a tensiunilor recente ruso-ucrainene se manifestă tot mai vizibil o tendință de unificare a bisericilor ortodoxe într-o „Biserică Kieveană” națională autocefală. Escaladarea conflictului ruso-ucrainean ar putea angrena, astfel, ruperea de Moscova a celei de a doua ca mărime biserică ortodoxă, retrasând harta ortodoxiei odată cu cea politică. Această posibilă evoluție coroborată cu ecumenismul mani- festat în ultimul timp, sunt semne că Ucraina tinde să se delimiteze de lumea rusă nu numai politic ci și confesional. Componenta religioasă devine astfel element constitutiv al unei identități naționale ucrainene regăsite în urma „revoluției de la Kiev”. Dan-Ștefan Păcurar

Pentru colaborări, vă rugăm să contactați redacţia la adresa de e-mail:

sursumcorda.rgc@gmail.com


23

Emigranţi

Emigranților și refugiaților: spre o lume mai bună Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru Ziua Mondială a Emigranților și Refugiaților 2014 Iubiţi fraţi şi surori! Societăţile noastre experimentează, aşa cum nu s-a întâmplat niciodată înainte în istorie, procese de interdependenţă şi interacţiune reciprocă la nivel global, care, dacă cuprind şi elemente problematice sau n eg ative, au obiec tivu l de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale familiei umane, nu numai în aspectele economice, ci şi în cele politice şi culturale. De altfel, fiecare persoană aparţine omenirii şi împărtăşeşte speranţa unui viitor mai bun cu întreaga familie a popoarelor. Din această constatare se naşte tema pe care am ales-o pentru Ziua Mondială a Emigrantului şi Refugiatului din acest an: “Emigranţi şi refugiaţi: spre o lume mai bună”.

Roma, Piazza S.Pietro, Duminică 9.01.2014 - Ziua Mondială a Emigranților și Refugiaților

Printre rezultatelor schimbărilor moderne, fenomenul crescând al mobilităţii umane se evidenţiază ca un “semn al timpurilor”; aşa l-a definit papa Benedict al XVI-lea (cf. Mesaj pentru Ziua Mondială a Emigrantului şi Refugiatului 2006). De fapt, dacă pe de o parte migraţiile denunţă adesea carenţe şi lacune ale statelor şi ale comunităţii internaţionale, pe de altă parte revelează şi aspiraţia omenirii de a trăi unitatea respectând diferenţele, primirea şi ospitalitatea care să permită împărtăşirea egală a bunurilor pământului, tutelarea şi promovarea demnităţii şi a centralităţii fiecărei fiinţe umane. Din punct de vedere creştin, şi în fenomenele migratoare, ca în alte realităţi umane, se constată tensiunea dintre frumuseţea creaţiei, marcată de har şi de răscumpărare şi misterul păcatului. Solidarităţii şi primirii gesturilor fraterne şi de înţelegere li se contrapun refuzul, discriminarea, traficul exploatării, al durerii şi al morţii. Ceea ce trezeşte îngrijorare sunt mai ales situaţiile în care emigraţia nu este numai forţată, ci chiar realizată

prin diferite modalităţi de trafic de persoane şi de reducere la sclavie. “Munca în sclavie” este astăzi monedă obişnuită! Totuşi, în pofida problemelor, riscurilor şi dificultăţilor care trebuie înfruntate, ceea ce-i însufleţeşte pe atâţia emigranţi şi refugiaţi este binomul încredere şi speranţă; ei poartă în inimă dorinţa după un viitor mai bun nu numai pentru ei înşişi, ci şi pentru propriile familii şi pentru persoanele dragi. Ce anume presupune crearea unei “lumi mai bune”? Această expresie nu face aluzie în mod naiv la concepţii abstracte sau la realităţi imposibil de obţinut, ci orientează mai degrabă spre căutarea unei dezvoltări autentice şi integrale, la acţiunea de a face să existe condiţii de viaţă demne pentru toţi, ca să se găsească răspunsuri juste la exigenţele persoanelor şi ale familiilor, ca să fie respectată, păstrată şi cultivată creaţia pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o. Venerabilul Paul al VI-lea descria cu aceste cuvinte aspiraţiile oamenilor de astăzi: “A fi eliberaţi de mizerie, a garanta în manieră mai sigură propria subzistenţă, sănătatea, o ocupaţie stabilă; o participare deplină la responsabilităţi, în afara


24 oricărei asupriri, la adăpost de situaţii care ofensează demnitatea umană; a se bucura de o instruire mai bună; într-un cuvânt, a face cunoscut şi a avea mai mult, pentru a fi mai mult” (Scrisoarea enciclică Populorum progressio, 26 martie 1967, 6). Inima noastră doreşte un “mai mult” care nu este pur şi simplu un a cunoaşte mai mult sau un a avea mai mult, ci este mai ales un a fi mai mult. Nu se poate reduce dezvoltarea la simpla creştere economică, obţinută, adesea, fără a privi la persoanele mai slabe şi lipsite de apărare. Lumea se poate îmbunătăţi numai dacă atenţia primară este îndreptată spre persoană, dacă promovarea persoanei este integrală, în toate dimensiunile sale, inclusiv cea spirituală; dacă nu este neglijat nimeni, inclusiv săracii, bolnavii, cei închişi, nevoiaşii, străinii (cf. Mt 25,3146); dacă suntem capabili să trecem de la o cultură a rebutului la o cultură a întâlnirii şi a primirii. Emigranţii şi refugiaţii nu sunt pioni pe tabla de şah a omenirii. Este vorba despre copii, femei şi bărbaţi care părăsesc sau sunt constrânşi să-şi părăsească locuinţele din diferite motive, care împărtăşesc aceeaşi dorinţă legitimă de a cunoaşte, de a avea, dar mai ales de a fi mai mult. Este impresionant numărul de persoane care emigrează de la un continent la altul, precum şi al celor care se mută în interiorul propriilor ţări şi al propriilor zone geografice. Fluxurile migratoare contemporane constituie cea mai vastă mişcare de persoane, dacă nu de popoare, din toate timpurile. În drum cu emigranţii şi refugiaţii, Biserica se angajează să înţeleagă motivele care sunt la originile migraţiilor, dar şi să lucreze pentru a depăşi efectele negative şi să valorizeze efectele pozitive asupra comunităţilor de origine, de tranzit sau de destinaţie a mişcărilor migratoare. Din păcate, în timp ce se încurajează dezvoltarea spre o lume mai bună, nu putem să nu vorbim despre scandalul sărăciei în diferitele sale dimensiuni. Violenţă, exploatare, discriminare, marginalizare, apropieri restricctive de libertăţile fundamentale, atât ale indivizilor cât şi ale colectivităţii, sunt câteva dintre principalele elemente ale sărăciei care trebuie depăşite. De multe ori, tocmai aceste aspecte caracterizează mutările migratoare, legând migraţiile şi sărăcia. Fugind de situaţii de mizerie sau de persecuţie spre perspective mai bune sau pentru a-şi salva viaţa, milioane de persoane întâlnesc adesea neîncredere, închidere şi excludere şi sunt loviţi de alte nenorociri, adesea şi mai grave şi care rănesc demnitatea lor umană. Realitatea migraţiilor, cu dimensiunile pe care le asumă în epoca noastră a globalizării, cere să fie înfruntată şi gestionată în mod nou, egal şi eficace,

care necesită înainte de toate o cooperare internaţională şi un spirit de profundă solidaritate şi compasiune. Este importantă colaborarea la diferitele niveluri, cu adoptarea corală a instrumentelor normative care să tuteleze şi să promoveze persoana umană. Papa Benedict al XVI-lea a trasat coordonatele afirmând că “această politică trebuie dezvoltată pornind de la o strânsă colaborare între ţările din care pleacă emigranţii şi ţările în care ajung; trebuie însoţită de normative internaţionale adecvate în măsură să armonizeze diferitele sisteme legislative, în perspectiva de a salvgarda exigenţele şi drepturile persoanelor şi familiilor emigrante şi, în acelaşi timp, pe cele ale societăţilor în care ajung aceiaşi emigranţi” (Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 29 iunie 2009, 62. A munci împreună pentru o lume mai bună cere ajutorul reciproc între ţări, cu disponibilitate şi încredere, fără a ridica bariere insurmontabile. O sinergie bună poate să fie de încurajare pentru guvernanţi ca să înfrunte dezechilibrele socio-economice şi o globalizare fără reguli care sunt printre cauzele migraţiilor în care persoanele sunt mai mult victime decât protagonişti. Nicio ţară nu poate să înfrunte singură dificultăţile legate de acest fenomen, care este aşa de amplu încât interesează de acum toate continentele în dubla mişcare de imigraţie şi de emigraţie. Apoi este important de subliniat că această colaborare începe deja cu efortul pe care fiecare ţară ar trebui să-l facă pentru a crea condiţii economice şi sociale mai bune în patrie, în aşa fel încât emigraţia să nu fie unica opţiune pentru cel care caută pace, dreptate, siguranţă şi respectarea deplină a demnităţii umane. Crearea oportunităţilor de muncă în economiile locale va evita în afară de asta despărţirea familiilor şi va garanta condiţii de stabilitate şi de seninătate pentru indivizi şi pentru colectivităţi. În sfârşit, privind la realitatea emigranţilor şi refugiaţilor, există un al treilea element pe care aş vrea să-l evidenţiez în drumul de construire a unei lumi mai bune, este cel al depăşirii prejudecăţilor şi preconcepţiilor în analizarea migraţiilor. De fapt, adesea sosirea de emigranţi, exilaţi, cei care cer azil şi refugiaţi trezeşte în populaţiile locale suspiciuni şi ostilitate. Se naşte teama că se produc tulburări în siguranţa socială, că se riscă pierderea identităţii şi culturii, că se alimentează concurenţa pe piaţa muncii sau chiar că se introduc noi factori de criminalitate. Mijloacele de comunicare socială, în acest domeniu, au un rol de mare responsabilitate: de fapt, le revine lor să demaşte stereotipurile şi să ofere informaţii corecte, acolo unde se va întâmpla să denunţe eroarea unora, dar şi să descrie onestitatea,


25 corectitudinea şi măreţia sufletească a celor mai mulţi. În asta este necesară o schimbare de atitudine faţă de emigranţi şi refugiaţi din partea tuturor; trecerea de la o atitudine de apărare şi de frică, de dezinteres sau de marginalizare – care, până la urmă, corespunde tocmai “culturii rebutului” – la o atitudine care să aibă la bază “cultura întâlnirii”, singura capabilă să construiască o lume mai dreaptă şi fraternă, o lume mai bună. Şi mijloacele de comunicare sunt chemate să intre în această “convertire a atitudinilor” şi să favorizeze această schimbare a comportamentului faţă de migranţi şi refugiaţi. Mă gândesc la modul în care şi sfânta familie de la Nazaret a trăit experienţa refuzului la începutul drumului său: “Maria l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (Lc 2,7). Mai mult, Isus, Maria şi Iosif au experimentat ce înseamnă a părăsi propria ţară şi a fi emigranţi: ameninţaţi de setea de putere a lui Irod, au fost constrânşi să fugă şi să se refugieze în Egipt (cf. Mt 2,13-14). Însă inima maternă a Mariei şi inima grijulie a lui Iosif, păzitorul sfintei familii, au păstrat mereu încrederea că Dumnezeu nu părăseşte niciodată. Prin mijlocirea lor, să fie mereu trainică în inima emigrantului şi a refugiatului această certitudine. Biserica, răspunzând la mandatul lui Cristos: “Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile”, este chemată să fie poporul lui Dumnezeu care cuprinde toate popoarele şi le duce tuturor popoarelor vestea evangheliei, pentru că pe faţa fiecărei persoane este imprimată faţa lui Cristos! Aici se află rădăcina cea mai profundă a demnităţii fiinţei umane, care trebuie

respectată şi ocrotită mereu. Nu atât criteriile de eficienţă, de productivitate, de rang social, de apartenenţă etnică sau religioasă sunt cele care întemeiază demnitatea persoanei, ci faptul de a fi creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26-27) şi, mai mult, faptul de a fi copii ai lui Dumnezeu; fiecare fiinţă umană este copil al lui Dumnezeu! În el este imprimată imaginea lui Cristos! Aşadar, e vorba de a vedea noi cei dintâi şi de a-i ajuta pe alţii să vadă în emigrant şi în refugiat nu numai o problemă care trebuie înfruntată, ci un frate şi o soră care trebuie primiţi, respectaţi şi iubiţi, o ocazie pe care providenţa ne-o oferă pentru a contribui la construirea unei societăţi mai drepte, a unei democraţii împlinite, a unei ţări mai solidare, a unei lumi mai fraterne şi a unei comunităţi creştine mai deschise, conform evangheliei. Migraţiile pot face să se nască posibilităţi de nouă evanghelizare, să se deschidă spaţii pentru creşterea unei noi umanităţi, prevestită în misterul pascal: o umanitate pentru care orice ţară străină este patrie şi orice patrie este ţară străină. Dragi emigranţi şi refugiaţi! Nu pierdeţi speranţa că şi vouă vă este rezervat un viitor mai sigur, că pe cărările voastre puteţi să întâlniţi o mână întinsă, că vă este dat să experimentaţi solidaritatea fraternă şi căldura prieteniei! Vouă tuturor şi celor care îşi dedică viaţa şi energiile lor alături de voi vă asigur de rugăciunea mea şi împart din inimă binecuvântarea apostolică. Papa Francisc (sursa: vatican.va - magisteriu.ro)


Comunicare şi Societate

26

Biserica în epoca Twitter Papa Francisc cucerește Internetul și rețelele de socializare „Internetul poate oferi azi posibilități majore de întâlnire și solidaritate între persoane, și acesta este un lucru bun, un dar al lui Dumnezeu.” Papa Francisc

Contul de profil al Papei Francisc pe Twitter

Este o adevărată revoluție, dar toate noutățile nu este apreciată și înțeleasă de toți, căci atât între cei care lucrează în Biserică dar și în afara ei, există multe persoane care au strâmbat energic din nas. Dar faptul că Papa utilizează Twitter, ultima frontieră a comunicării, și invitația făcută de Sanctitatea Sa episcopilor și preoților să nu le fie frică de rețelele de socilizare și să învețe să le utilizeze în mod corect, nu poate fi considerată o eroare în strategia de comunicare sau chiar un lucru scandalos. Iar critica ce spune că încredințarea Evangheliei rețelei Twitter înseamnă comercializarea, dacă nu chiar banalizarea sensului acesteia nu se poate susține. La baza deschiderii Bisericii spre noile instrumente de comunicare, în afară de dorința Bisericii de a fi tot mai aproape de cerințele oamenilor și de a nu fugi de modernizare, stau cuvintele Papei Francisc pronunțate cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicării: „Diferitele forme de media – spune Papa -, ne pot ajuta să ne simțim mai aproape unii de alții”... „comunicarea bună ne ajută să fim mai aproape” și „mai uniți”... „Ambientul comunicativ ne poate ajuta să creștem dar putem și să ne pierdem sensul. Dorința de conectare se poate încheia și prin izolarea de aproapele nostru.” Papa este lider și pe Internet Potrivit studiului „Internetul îl iubește pe Papa Francisc”, realizat de 3rdPlace pentru rețeaua catolică Aleteia.org și prezentat la Mobile World

Congress din Barcelona, Papa Francisc este liderul mondial cel mai influent pe web, depășind personaje ca Dalai Lama și președintele american Obama. Cum precizează Radio Vatican, în mai puțin de un an de la deschiderea sa, @pontifex, contul de Twitter al Papei a atins cifra impresionantă de 12 milioane de followers. Contul, dorit de Papa Benedict XVI, a fost inaugurat pe 12 decembrie 2012 în opt limbi, la care a fost adăugată apoi, din ianuarie 2013, limba latină. Limba cea mai urmărită este spaniola cu mai bine de 4.897.000 followers, apoi engleza (aproape 3.700.000), italiana (peste 1.527.000), portugheza (958.800), franceza (243.600), latina (218.200), poloneza (188.200), germana (174.400) și, în fine, araba (113.100). Pe lângă toate acestea, dacă se ia în considerare și fenomenul de retweeting pe profilul de Twitter al Suveranului Pontif, cum a subliniat de mai multe ori mons. Claudio Maria Celli, președintele Consiliului Pontifical pentru Comunicările Sociale, diferiții followers retweet-ează cuvintele Papei postate pe @pontifex și le răspândesc – potrivit unui calcul simplu – la peste 60 milioane de persoane. (sursa: Zenit.org)


Şcoală şi Educaţie

27

Şcolile primare şi românii greco-catolici Între viziune şi organizare (1777-1848) Considerând şcoala o problemă politică de stat, după jumătatea secolului al XVIII-lea, Curtea vieneză a început să se preocupe mai intens şi de învăţământul primar (elementar). Organizarea acestui proces – făcută după idea preotului augustinian Johann Ignatz Felbinger1 – s-a concretizat în cele două legi emise de Viena: Ratio Educationis (1777) şi Norma Regia (1781). Aceste legi erau de fapt regulamente care cuprindeau hotărâri cu privire la clădirile şcolare, învăţători, conţ inutul învăţământului, metodele de predare şi fondurile şcolare. Algemeine Schulordnung (1774) este prima lege şcolară emisă de Statul austriac pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului elementar din tot Imperiul. În cele 24 de articole şi 8 anexe, legea prevedea ca în Episcopul Iuliu Hossu în vizită la o şcoală catolică din eparhia de Cluj-Gherla fiecare provincie să se instituie câte o comisie şcolară cu rol de coordonare a învăţământului din de mână, scrierea corectă, aritmetica, datoriile cetăţeneşti. regiune. Astfel, după modelul german, şcolile se împărţeau Cât despre manuale, erau recomandate: catehismul, în: şcoli normale (care pregăteau învăţători), şcoli abecedarul cu o pagină în limba maternă şi alta în limba principale sau capitale (gimnaziu) şi şcoli comune sau maghiară, formularele de caligrafie, cu litere tipărite, triviale2. În aceste şcoli, învăţământul se reducea la aritmetica, cartea de citire care trebuia să cuprindă noţiuni cunoştinţe religioase, cunoaşterea literelor, silabisire, generale de fizică, istorie naturală sau economie7. citire, scriere şi aritmetică iar în şcolile din mediul rural se În ceea ce priveşte şcolile româneşti, acestea erau şcoli preda şi agricultura. În toate şcolile trebuia să se folosească manuale unice, şi pentru a se ajunge la o cât mai săteşti, conduse de un singur învăţător. Până în 1833 mare uniformitate, să se aplice aceeaşi metodă de acestea aveau 2 clase pentru ca din acel an, şcolile poporale învăţământ3. În anul 1777, Curtea de la Viena emite săteşti devin şcoli cu trei clase: clasa I-a începătorii; clasa a II-a silabitorii; clasa a III-a cititorii8. Legea prevedea ca celebra lege Ratio Educationis Totiusque Rei Literariae începând din şcolile vernaculare, elevii să înveţe şi limba Regnum Hungariae et Provincias eidem Adnexas maghiară, de aceea se cerea ca abecedarul să fie scris în (Organizarea educaţiei şi a întregului învăţământ din Regatul Ungariei şi provinciile anexate)4 în care şcolile limba maternă a elevilor. În 1828, Ratio educationis elementare sunt organizate diferit, după cum funcţionează publicae a fost modificată, şcolile româneşti din Banat, în sate, târguri sau oraşe. Se prevedea ca fiecare naţiune să Bihor şi Satu Mare fiind conduse după aceeaşi lege până la fie instruită în limba maternă, dar şi în limba oficială din revoluţia din 1848. Pentru învăţământul elementar, Regat. Conţinutul învăţământului reglementat în aplicarea legilor în aceste teritorii a rămas în sarcina instituţiilor ecleziastice9. Trebuie menţionat că la 1840, sub respectiva lege era mai realist, legat de necesităţile vieţii5. influenţa lui Széchenyi Isztván se porneşte o acţiune După moartea împărătesei Maria Tereza şi a lui Iosif al IIsistematică de reformare a învăţământului iar în 1845 se lea, nobilimea maghiară reuşeşte să-şi impună punctul de publică decretul cunoscut sub numele Systema Scholarum vedere şi reformele iluministe cad în desuetudine. Noua prin care se acordă o deosebită atenţie învăţământului lege Ratio educationis publicae din 1806, reprezintă un primar şi obligativităţii acestuia, legiferând cu mai multă regres faţă de cea din 1777 pentru învăţământul elementar severitate obligaţiile comunelor şi a domnilor de pământ, al naţionalităţilor nemaghiare. Instituţiile şcolare primesc de a construi şi întreţine şcoala destinată poporului10. Tot o nouă organizare: şcoli vernaculare6 sau naţionale, şcoli de sub influenţa lui Széchenyi şi apoi a lui Kossuth, în gramatică, gimnazii, licee şi academii, universităţi, primele perioada 1832-1844 limba maghiară va deveni limba fiind diferenţiate după însemnătatea localităţilor unde oficială în Ungaria, devenită şi limba învăţământului cu funcţionau. Se prevedea funcţionarea unor şcoli separate excepţia Croaţiei, Slavoniei şi a germanilor din pentru fete şi ce cărţi putea fi folosite. În şcolile Transilvania11. Totodată era prevăzută o instrucţie vernaculare se preda în limba maternă şi obiectele sistematică pentru învăţători care, de acum înainte, se va prevăzute în planul de învăţământ erau: religia, face în şcoli preparandiale reorganizate după modelul celor cunoaşterea literelor, silabisirea, citirea cu litere de tipar şi cinci din Ungaria: Miskolc, Szeged, Érsekujvar, Pesta şi


28 Canija12. Se menţin districtele şcolare, însă directorii locali vor fi subordonaţi atât faţă de inspectorii districtuali cât şi de Episcopii diecezani13.

modificările formei şi conţinutului acestora. Această lege însă nu a ajuns să fie pusă niciodată în aplicare datorită evoluţiei revoluţiei maghiare.

Reţeaua şcolară Primele forme de organizare a şcolilor româneşti poporale le întâlnim încă înainte de reformele iluministe, sprijin care a venit din partea Episcopiei RomanoCatolice de Oradea14. Odată cu venirea şi numirea lui Meletie Kovaci de Episcop-vicar pentru românii uniţi din aceste teritorii, problema învăţământului românesc începe să prindă contur. În 1756, acesta cere Consiliului Locumteneţial înfiinţarea a trei şcoli poporale la Oradea, în districtul Beiuş şi în Vaşcău …şi un seminar mic pentru pregătirea preoţilor, învăţătorilor şi a altor funcţionari15. Episcopul Moise Dragoş continuă seria petiţiilor, astfel că la 30 martie 1776 înaintează o cerere la Viena, pentru o salarizare mai bună a clerului şi a învăţătorilor din eparhia sa16. Prin ordinul Consiliului Locumteneţial din 27 aprilie 1778 – prin care se cerea punerea în aplicare şi printre românii uniţi a noilor metode de învăţământ - episcopul Dragoş pune bazele organizării unei reţele şcolare17. El s-a sprijinit iniţial pe Ioan Ciontoş (1779) pentru ca din anul 1780, să îl numească pe Simeon Maghiar care va ocupa funcţia de prefect al şcolilor triviale româneşti18. Până în 1787, el reuşeşte să numească 15 învăţători pentru satele româneşti unite din Bihor19. La 18 decembrie 1780, episcopul romano-catolic al Oradiei, a primit de la Consiliul Locumteneţial din Pojon o scrisoare prin care se specifica datoria fiecărui domn de pământ este să înfiinţeze şcoli naţionale pentru popor şi faptul că în fiecare comună, unde este preot, se va deschide o şcoală, iar filialele parohiei, dacă singure nu sunt în stare să susţină un învăţător, vor contribui şi ele la susţinerea învăţătorului din parohia căreia aparţin20.

Scurta expunere asupra evoluţiei şcolilor confesionale din cadrul Eparhiei Române Unite cu Roma de Oradea-Mare a Românilor până la 1848, arată în fapte, marşul firesc al unei biserici locale care - acceptând prevederile diplomei leopoldine, şi apoi întreaga legislaţie imperială legată de învăţământ - s-a integrat universalităţii catolice şi Europei luminate, creând ulterior instituţii de învăţământ care au completat formarea spirituală cu cea intelectuală, atât de mult necesară românilor de ambele confesiuni. La 1879, canonicul dr. Augustin Lauran - în acea vreme profesor şi catehet la Preparandia orădeană – comenta astfel binefacerile dezvoltării învăţământului confesional: În jumătatea primă a secolului XIX, guvernele şi corpurile legislative se-au interesat din ce în ce tot mai tare de causa educaţiunii poporale... În etatea noastră, nu este deja popor cult, care să nu se intereseze în mod special de causa educaţiunii poporale... Şcoala poporală se priveşte ca şi şcoală fundamentală a fiescecărei clase din popor, şi ca bază a culturei generale26.

În comitatul Sătmarului, încă înainte de emiterea legii Ratio Educationis exista un învăţământ sistematic românesc organizat. Astfel, în anul 1770 sunt menţionate 134 şcoli parohiale: 89 şcoli greco-catolice, 12 romanocatolice şi 33 de şcoli calvine. Pentru aceste şcoli, învăţătorii români s-au pregătit la Blaj21. În 1793, sub directoratul lui Ioan Corneli existau 55 de şcoli vernaculare româneşti22, pentru ca în 1825 numărul acestora să scadă la 38 de şcoli23. În acelaşi document datat în anul 1825 şi întocmit de Corneli se prezintă şi frecvenţa elevilor din parohiile respective care frecventează şcoala24. După anul 1840, preparandiile sunt reorganizate, învăţământul elementar se desparte de cel preparandial. Durata cursurilor pentru cei care doreau să devină învăţători dura 2 ani. Ei trebuiau să fie absolvenţi de şcoli umanioare, să cunoască limba maghiară şi să aibă noţiuni de muzică. Pentru Eparhia unită orădeană, învăţătorii se pregăteau la preparandia orădeană, care după înfiinţarea Eparhiei unite de Lugoj va forma şi elevi proveniţi de acolo25. Revoluţia de la 1848 a venit cu modificări noi în legislaţia şcolară, astfel că în luna august a aceluiaşi an Ministerul Învăţă- mântului emite o lege prin care erau instituite şase comitete cercuale care să se ocupe de problemele învăţământului, de

Note: 1 Johann

Ignaz von Felbinger (1724 - 1788) preot şi membru al ordinului augustinian, refomator în domeniul educaţiei, pedagog. Preot cu o vastă experienţă didactică, Felbinger publică în anul 1761 lucrarea intitulată Erste Verordnung zur Verbesserung der katholischen Trivialschule zu Sagan în care, împrumutând parţial ideile lui Johannes Hähn reuşeşte să ofere educaţiei un ideal: şcoala să crească odrasle credincioase Bisericii, buni patrioţi şi oameni utili în viaţa Statului (citat în Vasile Bolca, Şcoala normală română unită din Oradea.1784-1934, Oradea, tipografia “Scrisul românesc”, 1934, p. 13, în continuare Bolca, Şcoala normală ). 2 *** Istoria Învăţământului din Romania, vol. I, (de la origini până la 1821), editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983, (prescurtat Istoria învăţâmântului, I ), p. 238. 3 Ibidem, p. 239. 4 Vezi Ratio Educationis Totiusque Rei Literariae Regnum Hungariae et Provincias eidem Adnexas, tomus I, Vindobonae, typis Joan. Thom. Nob. de Trattnern, 1777 (fond Patrimoniu / Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor (prescurtat Ratio Educationis, 1777). 5 Istoria învăţâmântului (I), p. 239. 6 Scolis vernaculae in pagis et oppidis – şcoli cu 1 învăţător, mai rar cu doi, pentru sate şi târguri, cu o sală sau două de învăţământ în care copiii, majoritatea fii de ţărani, acumulau minimul de cunoştiinţe pentru a putea scrie şi citi ajutaţi de un învăţător care era şi cantor în biserică, susţinut material de parohie, de proprietarul de pământ când acesta aparţinea aceleiaşi confesiuni prin sistemul patronajului şi uneori cu o mică contribuţie a statului. (Susana Andea şi Avram Andea “Ratio Educationis” şi înfiinţarea districtului şcolar Oradea în Crisia, XXIII, Oradea, 1993, prescurt. Andea, Ratio educationis, p. 183). 7 Istoria învăţâmântului (I), p. 241. 8 Ibidem, p. 242. 9 Ibidem, p. 243. 10 Bolca, Şcoala normală, p. 81. 11 William M., Johnston, Spiritul Vienei. O istorie intelectuală şi socială 1848-1938, Iaşi, Polirom, 2000 (prescurt. Johnston, 2000), p. 365. 12 Ibidem, p. 64. 13 Detalii pentru structura organizatorică a districtului şcolar Oradea la Susana Andea şi Avram Andea “Ratio Educationis” şi înfiinţarea districtului şcolar Oradea în Crisia, XXIII, Oradea, 1993 (prescurt. Andea, Ratio educationis ), p.175-185. 14 La Oradea, în 1733 este menţionată o şcoală care pregătea învăţătorii români de la sate. Deşi nu dă nici o sursă documentară, autorul o numeşte şcoală românească unde învăţau românii de ambele confesiuni (Bolca, Şcoala normală, p. 17). 15 Citat în Nicolae Albu, Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj, 1944, (prescurt. Albu, Istoria învăţământului românesc până la 1800,) p. 236. 16 Iacob Radu, Şematismul istoric al Diecezei Române-Unite a Orăzii-Mari, 1777 – 1927, Oradea, Tipografia „Ateneul” Societate Anonimă, 1927, (prescurt. Radu, Şematismul istoric ), p. 51. 17 Episcopul a cerut autorităţilor locale înfiinţarea unei şcoli separate pentru învăţători, cerere ce i-a fost refuzată chiar de împărat, pentru că până în 1784, laicii români uniţi se pregăteau pentru a deveni învăţători în şcoala capitală romano-catolică din Oradea. În aceeaşi cerere, episcopul Dragoş este refuzat şi în ceea ce priveşte numirea lui Ioan Ciontoş ca prefect al şcolilor româneşti şi profesor de metodică pentru preparanzii români. (Detalii la Bolca, Şcoala normală, p.20-23). 18 Simeon Maghiar (1754-1800) preot, profesor la şcoala preparandială unită din Oradea, teolog. Studiază la Viena, pentru ca după întoarcerea sa, episcopul Moise Dragoş îl numeşte pe postul de prefect al şcolilor triviale din eparhie. În acelaşi timp, ocupă şi funcţia de paroh în cartierul Olosig. Crescut în mediul reformelor din domeniul educaţiei, în cursul anilor 1783-1784, Maghiar reuşeşte să convingă autorităţile comitatense şi pe episcopul său de necesitatea înfiinţării unei preparandii pentru viitorii învăţători români, numirea unui director pentru şcolile triviale româneşti şi a unui profesor. La 30 mai 1785 Consiliul Locumteneţial îl numeşte profesor pentru preparanzii români, cu un salariu anual de 300 de florini din fondul studiilor, şi încă 100 de florini din fondul eparhiei având obligaţia de a pregăti candidaţii de învăţători în noua metodă şi de a inspecta şcolile confesionale româneşti din districtul şcolar al Oradiei. În ceea ce priveşte activitatea sa didactică între anii 1781 – 1785 traduce şi este autor de cărţi didactice pentru români: Bucvariu (1781), Catehismul mic, Aritmetica, Gramatica românească, Dicţionar de numiri ungureşti şi româneşti, Dizertaţie despre preoţie ş.a. În anul 1791, este numit de canonic capitular şi din 1792, îi cedează locul de prefect al şcolilor româneşti lui Ioan Corneli care este confirmat pe post de către Consiliul Locumteneţial la 27 aprilie 1792 (Detalii la Bolca, Şcoala normală, p. 2332 şi Ioanu Ardeleanu, Istoria Diecezei Române Greco-Catolice a Oradiei Mari, Partea II, Blasiu, 1888, prescurtat Ardeleanu, 1888, p. 67). 19 Este vorba de localităţile Betfia, Beiuş, Vaşcău, Şuncuiuş, Hidişel, Holod, Şilindru, Deda, Auşeu, Sititelec, Vălani, Ghenetea, Vad, Oradea, Popeşti şi Nermiş. (Bolca, Şcoala normală, p.55.) 20 Ibidem, p. 54. 21 Istoria învăţâmântului (I), p.276. 22 Ibidem, p.281. 23 Albu, Istoria învăţământului românesc până la 1800, p.241. Motivele scăderii numărului de şcoli confesionale sa datorat mai multor factori: modificare legislaţiei şcolare, încăpăţânarea stăpânilor de pământ de a sprijini comunităţile româneşti şi probabil reticenţei şi indiferenţei comunităţilor săteşti de a sprijini pe învăţători. 24 Bolca, Şcoala normală, p.58. 25 Bolca, Şcoala normală, p. 84. 26 Augustin Lauran, Crescerea poporală. Manualu pedagogicu-didacticu pentru luminatorii poporului, OradeaMare, cu Tipariulu lui Eugeniu Hollósy, 1879, p. 344-345 (Fond Bihor - Biblioteca Judeţeana „Gheorghe Şincai” Bihor).

Dr. Silviu-Iulian Sana Bibliot. Jud. „Gheorghe Şincai” Oradea


Cuvinte către tineri

29

Cum să-ţi (re)găseşti scopul vieţii tale Fără a fi un super-erou cu puteri supraomenești În ultima vreme am întâlnit tot mai multe persoane care sunt debusolate şi nu cunosc scopul propriei lor vieţi. „Călătorind, uităm în general scopul deplasării. Aşa cum orice meserie e aleasă şi practicată ca mijloc pentru atingerea unui scop, dar continuată ca şi cum şiar fi sieşi scopul suprem. Uitarea intenţiilor este cea mai frecventă prostie din câte există”.

Super-eroi Marvel

Friederich Nietzsche

Găsirea scopului propriei vieţi se poate dovedi a fi un itinerariu întortocheat compus din sute de străduţe fără ieşire, deziluzii, conştientizări amare şi falimente; cu toate acestea este un parcurs care merită să fie înfăptuit până la capăt, cu orice preţ. În ceea ce mă priveşte, şi eu sunt pe cale în căutarea istovitoare a drumului meu, însă de când am început călătoria, cred că am înţeles câteva lucruri simple pe care doresc să le împărtăşesc cu tine. Primul lucru: găseşte constantele din viaţa ta! Adesea ne gândim că în viaţă există atât de multe posibilităţi încât scopul nostru, din moment ce încă nu l-am găsit, trebuie să fie obligatoriu ceva la care încă nu ne-am gândit. Ceva atât de îndepărtat de viaţa noastră prezentă încât ideea de a trebui să îl regăsim ne demotivează. Cu toate acestea, există pasiuni, interese sau argumente care fac parte din viaţa noastră încă de când eram copii: îmi place să le definesc ca fiind constantele din viaţa noastră. Poate fi vorba despre un hobby, un subiect de studiat, un sport etc.; e vorba despre acele pasiuni pentru care găsim mereu timp şi pentru care muncim chiar şi gratis. Îţi propun să faci un mic exerciţiu: Fă o listă cu constantele vieţii tale. Nu te gândi prea mult: fă-o în mod istinctiv. Dacă ai dubii cu privire la adaugarea sau nu a unei anumite chestiuni în lista ta, las-o afară! Uneori credem că în viaţă va trebui să facem ceea ce alţii se aşteaptă de la noi; credem asta atât de tare încât ne convingem că acesta este scopul vieţii noastre: în realitate acestea sunt constante false şi, întocmind lista, le descoperim destul de repede, mulţumită acestor abia percepute ezitări. Ordonează lista. Nu toate constantele s-au născut “egale” între ele. Unele pasiuni se diferenţiază de altele şi intră în viaţa noastră cu o pondere majoră: aceste pasiuni ar trebui să ocupe primele locuri în clasificarea noastră personală, întrucât acestea sunt pasiunile care dau formă şi direcţie vieţii noastre. Acum că ţi-ai ordonat lista, încercuieşte frumos primele 3-5 constante din viaţa ta. Găseşte o legătură între constantele din viaţa ta! Sunt sută

la sută convins că e necesară modificarea frazei din: Găseşte-ţi scopul propriei tale vieţi în Ascultă-ţi scopul propriei tale vieţi. Chiar dacă pare ciudat, în realitate bucăţile lipsă din puzzle sunt chiar pe masa vieţii noastre: trebuie doar să ne înarmăm cu răbdare pentru a reconstrui întregul desen. Aceste bucăţi din puzzle sunt tocmai pasiunile noastre, constantele din viaţa noastră. Cu cât vom ajunge să combinăm aceste pasiuni într-un desen unic, cu atât mai mult ne vom apropia de definirea scopului vieţii noastre. Îţi propun încă un mic exerciţiu: Creează o hartă conceptuală a constantelor din viaţa ta. Aminteşte-ţi de hărţile geografice sau rutiere: sunt extrem de utile atunci când ai nevoie să faci legătura între diferitele locaţii ce aparent sunt foarte distante una de alta. Pune mâna pe o foaie de hârtie albă, scrie cele 3-5 constante din viaţa ta şi încercuieşte-le pe fiecare dintre ele: aceste cercuri vor fi nodurile/ramificaţiile hărţii tale conceptuale. Găseşte legătura dintre ele. Încearcă să găseşti ce legătură există între constantele vieţii tale. Uneori legăturile sunt extrem de directe, în timp ce pentru altele trebuie să depui un efort considerabil pentru a face legătura. Important este să intri în acest simplu joc fără prejudecăţi. Oricât de ciudate ţi s-ar părea unele legături, oferă-le măcar o şansă, chiar dacă de la început pare complicat sau delicat. Sintetizează rezultatele. O singură propoziţie de un singur rând este suficientă pentru a sintetiza un concept. Încearcă să scrii această scurtă frază astfel încât să înţelegi constantele vieţii tale şi legătura pe care ai găsit-o între ele. Schimb-o, modific-o, şterge ceea ce nu este necesar astfel încât să rezulte o FRAZĂ care să te inspire în mod profund. Felicitări: tocmai ai găsit scopul vieţii tale. Acum îţi mai rămâne de făcut „pur şi simplu” un singur lucru: să îţi făureşti destinul! Dacă nu faci simplele exerciţii propuse mai sus, nu te plânge: treci la treabă şi fă ceva! Orice, dar nu te mai plânge! Pr. Prof. Drd. Iuliu Vasile Muntean


Internet

30

Știți cu cine vorbește copilul dumneavoastră pe Internet? Câteva sfaturi practice pentru protejarea copiilor pe internet și informarea părinților despre pericolele la care se expun aceștia.

În 2014, internetul face parte din viața noastră și a copiilor noștri. Este un mijloc util de comunicare, de învățare, și, de ce nu, de evoluție. Este însă și o armă cu două tăișuri pe care unele persoane ar dori să o elimine definitiv din viața lor, ignorând faptul că ar trebui să învețe să utilizeze această unealtă prin respectarea anumitor reguli, pe care să le comunice copiilor lor. Așadar, nu internetul trebuie să ne controleze pe noi, ci noi trebuie să controlăm internetul. Din păcate, însă, în ultimii ani, mijloacele de comunicare în diferitele reţele de socializare, apariția tabletelor și smartphone-urilor fac tot mai multe victime inocente. Copiii și adolescenții sunt principalii vizați, iar părinții se declară neputincioși în fața adversarului extrem de tenace care este Internetul utilizat fără discernământ. Majoritatea copiilor și adolescenților care utilizează Internetul declară că navighează pe diferitele rețele pentru a-și face prieteni și mulți dintre ei consideră că părinții lor nu ar fi de acord. Părinți care sunt depășiți de evoluția tehnicii, în primul rând... Într-adevăr, dacă PC-urile clasice pot fi protejate cu ușurință prin activarea controlului parental, smartphoneurile sunt mai dificil de protejat atunci când vine vorba despre adolescenți. Ori, aceștia din urmă sunt conectați la Internet aproape 24 ore din 24, ceea ce face extrem de delicată intervenția părinților în supravegherea lor. Pe Internet, proliferează în ultimii ani site-urile de socializare pentru toate categoriile de persoane, în special cele pentru adolescenți. Aceste site-uri sunt concepute pentru a facilita

întâlnirile între internauți (unele vizează chiar copii de 11 ani!), pe care îi îmbie să-și posteze fotografii, filmulețe personale etc. De aici, intervin o mulțime de riscuri. Evident, părinții nu cunosc nimic despre existența acestor site-uri, majoritatea pervertite în site-uri pentru întâlniri între adulți, dar care sunt rezervate teoretic tinerilor. Acolo există un anumit tip de limbaj (de cele mai multe ori suburban), fotografiile conțin nuditate, iar exemplele de cyber-hărțuire sunt legiune. Iată mai jos, pentru părinți, câteva sfaturi simple pentru evitarea apriției unor probleme majore cu proprii copii, sfaturi ce îndeamnă la prudență și ce fac parte mai degrabă din bunul simț decât din perceptele morale, în urma cărora atât copiii cât și părinții vor putea păstra latura ludicoeducativă și comunicativă a internetului, posibilitatea de deschidere asupra lumii pe care nimeni nu o poate îngrădi. Dialogul Discutați cu copilul dumneavoastră despre activitățile sale pe web, discutați despre interesele sale și despre interesele dumneavoastră. Simpla interdicție de utilizare a internetului riscă să creeze un efect invers: copilul va fi tentat să încalce interdicția ca să-i descopere cauzele, iar internetul este o unealtă tentantă pentru adolescenții care tânjesc după independență. Așadar, trebuie inițiat dialogul, trebuie explicate pericolele internetului cu cuvinte pe înțelesul copilului sau adolescentului. Dacă el devine conștient de riscurile la care se supune, va reuși să judece


31 Mai mult chiar, va veni la dumneavoastră să vă întrebe una-alta, tocmai pentru că dialogul a fost inițiat. Capacitatea copilului dumneavoastră de a se distanța și de a nu da curs impulsului depinde tocmai de acest dialog. Cum stau lucrurile practic și pragmatic? Mai bine instalați PC-ul sau lăsați laptopul ori tableta în sufragerie, în niciun caz în camera copilului. De aici pornind, trebuie să-i inoculați și să vă impuneți dumneavoastră înșivă câteva reguli de bază referitoare la navigarea în siguranță pe internet: 1. Niciodată să nu dea curs propunerii de întâlnire cu un străin chiar dacă copilul dumneavostră crede că îl cunoaște pentru că dialoghează cu el pe internet de mai mult timp. 2. Să nu răspundă mesajelor trimise de persoane pe care nu le cunoaște. 3. Preveniți riscul vizionării de imagini șocante: copilul trebuie obișnuit să închidă calculatorul după care să discute cu părinții. 4. Să nu dezvăluie informații despre viața sa privată: nume, adresă, școala unde studiază. 5. Trebuie să-i explicați că insultarea unui coleg pe rețelele de socializare nu este deloc haioasă, ci este un delict. 6. Activați programul de control parental pe toate calculatoarele din casă: acest program blochează conținutul neconform cu vârsta copilăriei. 7. Nu lăsați niciodată copiii singuri pe internet, căci fiecare utilizare prezintă riscuri specifice: navigare pe net, mesagerie, rețele de socializare etc. 8. Verificați dacă jocul video pe care îl joacă copilul online (și chiar cele offline – single player) sunt potrivite pentru vârsta copilului dumneavoastră. Foarte simplu de utilizat este site-ul: www.pegi.info/ro/ (Pan European Game Information), unde este indicată vârsta pentru jucarea oricărui joc (3, 7, 12, 16, 18 ani). Unul dintre exemplele

relevante este seria Grand Theft Auto (GTA), toate jocurile fiind interzise sub vârsta de 18 ani, și toate sunt jucate de copii și adolescenți care au vârsta până în 18 ani...). 9. Limitați timpul pe care copilul îl petrece la calculator. Mai mult de jumătate din timpul liber al unui copil (și al unui adult!) petrecut în fața calculatorului este enorm! 10. Limitați numărul ecranelor existente în casă: televizoare, calculatoare, laptopuri, tablete, console, smartphones... cu cât aceste suporturi sunt mai multe, cu atât sunt mai dăunătoare familiei dumneavoastră. 11. Navigați dumneavoastră înșivă pe internet ca să-i cunoașteți riscurile. 12. Creați parole complicate: nu utilizați prenume, dată de naștere, ci mai degrabă un cuvânt pe care nu-l cunoaște nimeni dacă ar fi să amestece literele și cifrele. 13. Utilizați parametri de confidențialitate: în setările conturilor de pe rețelele de socializare există întotdeauna posibilitatea de a alege cine ce poate să vadă. Este foarte important să limitați vizibilitatea publicărilor. 14. Atenție la ce publicați: orice informație lăsată pe net devine publică și deseori de neșters (toate textele și imaginile sunt văzute și înregistrate în permanență de mii de persoane sau întreprinderi), protejați-vă echipamentul: aparatele mobile, cum sunt laptopurile necesită o instalare de programe de protecție, cum sunt antiviruși, firewall sau controlul parental. Cyber-hărțuirea Unii copii ajung victimele hărțuirilor via email, SMS sau mesaje trimise pe rețelele de socializare, care sunt la vederea tuturor... dacă setările contului nu sunt personalizate. De exemplu, copiii pot să aibă anumite probleme la școală, cu colegii, pe care le continuă în văzul tuturor, în afara școlii: pe internet. Persoana care hărțuiește crede că este la adăpost în spatele conexiunii


32 sale la internet și că își poate ataca oricând victima. Ce trebuie să faceți ca să puneți punct acestei hărțuiri? într-o primă fază, trebuie să culegeți date referitoare la hărțuirea online: emailuri, SMS-uri, mesaje pe Facebook sau chiar fotografii imorale. Toate aceste elemente dau mărturie despre violențele suferite de copilul dumneavoastră. Pe urmă, adresați un mesaj persoanelor care se ocupă de site și care pot să ia măsurile necesare contra hărțuitorilor. Părinții pot să facă plângere la poliție dacă violențele suferite de copiii lor sunt prea mari sau dacă insultele și amenințările sunt anonime. O anchetă va fi deschisă de autoritățile competente. Vigilența Odată stabilite regulile și odată ce ați câștigat încrederea copilului, trebuie să acționați cu băgare de seamă. Funcționalitățile rețelelor de socializare evoluează rapid și nu sunt adaptate utilizării de către copii. De exemplu, funcționalitatea Facebook ce îți oferă posibilitatea să-ți găsești prieteni în apropierea ta fizică, prin geo-localizare, poate fi foarte utilă și foarte simpatică în ochii unui adult aflat în vacanță, dar se poate dovedi extrem de periculoasă pentru copiii care nu cunosc persoanele cu care intră în contact. Așadar, trebuie să fiți vigilenți și să discutați cu copiii dumneavoastră despre utilizarea rețelelor de socializare. Controlul Parental Programul de control parental este o unealtă de mare ajutor în scopul educației pe internet. Practic, nu poate funcționa fără un control parental fizic, veritabil. Acest program vă oferă posibilitatea – în mod gratuit – să blocați accesul la site-urile nedorite pentru copiii dumneavoastră (jocuri de noroc, pornografie etc.) și limitează orarul conexiunii la internet. Pe site-ul Microsoft, descoperiți detalii despre acest program și un tutorial despre cum se activează pe calculatorul de acasă echipat cu Windows Vista și Windows 7: http://windows.microsoft.com/ro-ro/windows/setparental-controls#1TC=windows-7.

dumneavoastră cu ajutorul uneltelor foarte simplu de utilizat, cum sunt controlul parental, dialogul cu copiii în scopul explicării numeroaselor pericole la care pot fi expuși, pentru a-i pregăti temeinic să facă față cu succes situațiilor delicate ce se pot ivi oricând.

Cum evocam ceva mai sus, internetul este o unealtă extraordinară ce vă oferă accesul imediat la informație, la cultură, muncă și timp liber. Fără să deveniți paranoici, este suficient să controlați un minim de navigație a copiilor

Ciprian Coroianu

Binecuvântarea Sfântului Părinte Papa Francisc pentru: nunți, botezuri, nașteri, familie, onomastici etc... Credincioșii interesați trebuie să contacteze redacția cu trei luni înainte de data evenimentului la adresa:

sursumcorda.rgc@gmail.com


33

Cărți fără timp

Micul Prinţ de Antoine de Saint-Exupéry Zece citate minunate pentru tine Dacă 10 este nota maximă, o vreau, e a mea! Aşa visam ca şi copil, gândindu-mă că voi deveni cel mai „maxim” visător. Cei mari însă râdeau de mine, spunându-mi că sunt prea credul şi că nu e chiar aşa de uşor. Aveam 7 ani şi visam cu ochii deschişi. Doamne, ce frumoasă copilărie am avut: dragă Dumnezeu, îţi mulţumesc şi te pup (cam aşa concluzionam rugăciunile mele de seară). La un moment dat, la scurt timp după ce am început să buchisesc, unul din unchii mei mi-a făcut cadou o carte veche, îngălbenită şi roasă de şoricei la un colţ, intitulată „Micul Prinţ”, de Antoine de Saint Exupéry. Am citito cu sufletul în gât şi inima gata să-mi zboare din piept. Şi acum, când mă gândesc la cât de mult mi-a plăcut, mi se face pielea găină. Au urmat şcolile. Multe, multe, urmate de job, apoi alte şcoli şi multe alte preocupări legate şi mai multe munci, iar visurile mele au fost date uitării sau nu au mai fost conştientizate. Zilele trecute însă, aranjându -mi cărţile în bibliotecă, am dat din nou peste „Micul Prinţ”: am renunţat la aranjarea celorlalte cărţi şi am recitito din nou pe aceasta, cu entuziasm şi cu aceleaşi simţiri ca în copilărie. De mai multe ori mi sau umezit ochii şi chiar am simţim cum mi-au sclipit ochii: Doamne, îţi mulţumesc! De data aceasta însă doresc să nu mai ţin doar pentru mine lectura, fapt pentru care vreau să o împărtăşesc cu tine. Doresc săţi dedic ţie, prietene drag 10 citate de nota 10 din carte, cele care mi-au părut mie mai frumoase: merită să ştii că „totul este bine” şi că înţelepciunea copilăriei nu va muri niciodată, trezindu-se mereu în noi, atunci când avem mai mare nevoie… 1. Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii; 2. Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii; 3. Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită;

4. Orice viaţă este un miracol; 5. A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, însemnă că eşti într-adevăr un om înţelept; 6. Omul se descoperă pe el însuşi când se măsoară cu obstacolul; 7. Adevărul nu-l vedem decât cu sufletul. Esenţialul scapă privirii; 8. Sunt singur… sunt singur… sunt singur… – răspunse ecoul; 9. Dacă muncim doar pentru bunurile materiale, ne clădim singuri temniţa; 10. Oamenii de pe planeta ta, zise micul prinţ, cresc cinci mii de trandafiri într-o singură grădină… şi tot nu găsesc ceea ce caută… După părerea mea, nimeni nu este prea în vârstă pentru a citi această carte deosebită. Eu unul sunt sigur că dacă o recitesc, voi regăsi şi alte citate care să mă inspire, însă mă opresc însă aici. Te invit şi pe tine (mă adresez copilului din tine), după ce ai citit cartea să-mi spui: ce ţi-a plăcut mai mult? La care idee sau citat ţi-au sclipit ochii? Ai citit şi tu vreo carte/revistă/articol care să te ajute să îţi deschizi aripile şi să-ţi iei zborul? Vrei să o ţii doar pentru tine?

Pr. Prof. Drd. Iuliu Vasile Muntean


editat de Aurelia Pop

Lumea Copiilor

Mielul murind de Grigore Alexandrescu

Fiu al unui berbece care de mult murise, Un miel se bolnăvise, Muşcând din întâmplare O-nveninată floare Sau iarbă, nu să ştie; Destul că a lui moarte Nu mai era departe. Acum el îşi făcuse datoriile toate Câte şi le fac mieii în ceasul cel cumplit. Mumă-sa cu durere Mielul alb, George Mircea Începuse să zbiere; Îl săruta, sârmana, plângând necontenit, Şi-i zicea: "Ce mi-e bună viaţa fără tine? Cui mă laşi, fătul meu? Spune tată-tău, dragă, că viu curând şi eu, Căci pe această lume nu mai aştept vrun bine!" "Dar ce să-i răspunz, mamă - întrebă micul miel De-mi va face-ntrebare Despre a turmei stare? Tu ştii bine că el Iubea mult să vorbească De dulăii din turmă şi de ceata lupească." - "Spune-i că turma toată zace de rea gălbează; Că are şapte doctori ce prea rău o tratează. Mai spune-i că ciobanul a pus pe un nepot, Ce tată-tău-l cunoaşte, îngrijitor la turme, Ca să stârpească-abuzul şi relele să curme; Atâta spune-i numai şi-nţelege el tot." După acei din preajmă care îi ocolesc, Poţi judeca prea lesne pe cei ce cârmuiesc.


35

Vladimir Ghika Un fericit pentru toți catolicii

Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Sf. Pavel, 1 Corinteni 13, 11

Ultima pagină: Învierea, icoană bizantină


Cristos a ĂŽnviat!

Sursum corda n 1 (aprilie 2014)  
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you