GHIŞEU DOCUMENTE podari risipiţi în întreg acest teritoriu, printre care una din familii era chiar a matuşei sale, matuşa Năvodar Susana. Comunele din jurul codrului Fetea erau toate la o distanţă între 6 şi 15 km de centrul său. Ele erau: Biertan, Richiş, Pelişor, Zlatna, Apus, Coves, Ighiş, Vard, Agnita, Ruja, Iacobeni, Stejeriş, Mălâncrav, Copşa Mare, Noul Săsesc şi Rondola. Aproape în fiecare din aceste comune am creat puncte de sprijin, antrenând în acţiune mulţi oameni dispuşi să ne ajute, gata oricând să se alăture luptei noastre. Casa primitoare din Noul Săsesc a familiei Ursu era deschisă la orice ora din zi şi din noapte pentru noi, cu adăpost şi mâncare, precum şi cea a lui Nenea Zaharia din Fetea, care de altfel au fost cei doi stâlpi de bază ai rezistenţei noastre împotriva comuniştilor. De aceste două familii, a lui Zaharia senior şi cea a lui Zaharia junior, respectiv familia Ursu, trebuie să se ţină seama atunci când se va scrie şi se va vorbi despre luptele rezistenţei
12 ERA
Afiş pentru comemorarea luptătorilor paraşutişti în 2010 la Jilava
armate anticomuniste din inima Ardealului, atât în faza de început cât şi mai târziu când s-a trecut la luptele de partizani. Aceste centre de acţiune au reprezentat primele începuturi de rezistenţă eroică a neamului nostru împotriva comunismului. Sper ca împreună cu colegul şi bunul prieten Aurel Ursu, supravieţuitor şi el al închisorii Aiud, să putem reda mai în amănunt toate aceste fapte şi acte eroice din această regiune a epopeii rezistenţei armate anticomuniste din perioada 194448. De codrul Fetea, respectiv cătunul Fetea de pe hartă, sunt legate cele mai importante evenimente ale grupului nostru de rezistenţă din perioada 1944-48. La construcţia buncărelor pentru alimente şi armament am folosit oameni care nu erau de prin partea locului, cu excepţia familiei Ursu. De fapt tot greul la construirea acestor adăposturi a fost lăsat pe seama membrilor familiei Ursu. Pe lângă faptul că ea a fixat alegerea poziţiilor care erau cel mai greu de depistat de către inamici, tot ei au fost aceia care, cunoscând cel mai bine terenul, căile de acces şi având şi atuul de a putea cutreiera oricând căile hotarului fără să fie suspectaţi de activităţi subversive, şi-au luat şi sarcina să ducă la bun sfârşit aceste operaţii. Şi dintre ei, cei mai de nădejde, fără ajutorul cărora nu am fi putut realiza atâta, au fost fraţii Nicolae şi Ieronim Ursu. Alături de ei nu-l putem uita pe bunul prieten al lui Ieronim, pe consăteanul său Toma Bogdan, un om de mare încredere şi dăruire, care a ajutat mult atât la construirea adăposturilor cât şi la aprovizionarea lor. Toma Bogdan a avut însă un tragic sfârşit. Arestat, şi-a dat sufletul în mâinile jandarmilor în timpul bătăilor la care a fost supus. Plutonierul de jandarmi poreclit Cocoşelul a fost autorul acestei crime, ajutat de un ţigan din sat, activist de partid. La vârsta de numai 30
de ani, Toma Bogdan a fost asasinat atât de barbar de călăii blestematului partid comunist. Camarazii veniţi din afara comunei Noul Săsesc care au luat parte la construirea buncărelor au fost următorii: Broscăţeanu din Blaj, zis şi Pruncu, ca fiind cel mai tânăr, Ion ( Nelu ) Popescu zis şi Pufi, învăţător într-o comună de pe Târnava Mică, Gavrilă Lepădatu din Mediaş, Axente Păcurariu din Coves, Corbeanu, elev din Coves, Aurel Ursu şi cu mine, Teofil Mija. Chiar de la început ni s-a alăturat şi un neamţ foarte tânăr, Klaus, descendent al unei familii de aristocraţi din Germania, al cărui tată a avut funcţii importante, fost ministru, şi care aici era ocrotit de noi să nu cadă în mâna vânătorilor de nazişti. Această echipă care a lucrat săptămâni în şir la construirea adăposturilor, în fie care seară se retrăgea cu multe precauţii în sat. Se evitau căile de circulaţie publică pentru a nu stârni suspiciuni. Retragerea la casa lui Nenea Zaharia, în Fetea, era mai uşoară, putându-se ajunge acolo la adăpostul pădurilor, dar şi la el ca şi spre celelalte baze nu ne deplasam decât noaptea. Pe lângă adăpostul pădurii îl mai aveam şi pe acela al întunericului. În toată această perioadă în cele două case, a lui Zaharia Ursu batrânul în Noul Săsesc şi a lui Zaharia tânărul din Fetea, găseam adăpost şi masa întinsă, cu mâncare îndestulătoare, în fiecare seară. Oricâtă bunavoinţă aş depune acuma ca să redau tot ce aceste două familii au făcut pentru noi şi pentru cauza noastră, nu aş putea reuşi s-o fac nici măcar fragmentar. Este peste putinţa mea de a mă exprima în aşa fel ca să cuprind întregul lor efort şi sa crificiu pentru neamul românesc. Creştin fiind, trag totuşi nădejdea ca Dumnezeu, care le ştie pe toate, are puse pe răbojul Său toate aceste dăruiri ale familiei Ursu pentru Neam şi pentru El.”