Issuu on Google+

PROTOPSALT VASILIOS I. NONIS Dumnezeiasca Liturghie

*


Concepţie grafică şi tehnoredactare: Prof. Laurenţiu Truţă Traducere prefață: Pr. Florin-Cătălin Ghiț Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NONIS, Vasilios Protopsalt Dumnezeiasca Liturghie / Protopsalt Vasilios Nonis. Alba Iulia: Reîntregirea, 2012 Bibliogr. ISBN 978-606-509-219-8

Editura Reîntregirea, 2012 Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei Str. Mihai Viteazul, nr. 16, Alba Iulia, România Tel: 0258/811690 (secretariat) 0258/818188, int. 118 (editură) www.reintregirea.ro Comenzi carte: 0741679566; 0748301474 sau www.lumina-lina.ro


VASILIOS I. NONIS PROTOPSALT PROFESOR DE MUZICĂ PSALTICĂ

DUMNEZEIASCA LITURGHIE ÎMPREUNĂ CU TOT CEEA CE ŢINE DE ACEASTĂ SLUJBĂ, PRECUM ŞI ECFONISELE CELOR SFINŢIŢI DUPĂ RÂNDUIALA CELOR OPT GLASURI

Tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte IRINEU, Arhiepiscopul Alba Iuliei

TRADUCERE ŞI COMPLETARE DUPĂ MODELUL CLASEI SIMON KARAS DE

PROF. PROTOPSALT LAURENŢIU TRUŢĂ

ALBA IULIA 2012


SE DEDICĂ

Tuturor celor care au suferit în temnițele comuniste din România și de pretutindeni


CUVÂNT ÎNAINTE

În ultimele două decenii, interesul pentru cercetarea şi valorificarea moştenirii muzicale bizantine a fost într-o permanentă ascensiune la noi în ţară, concretizându-se în numeroase studii şi lucrări de specialitate. În paralel cu activitatea de cercetare se poate observa o intensă preocupare pentru diversificarea şi îmbogăţirea repertoriului de strană din cadrul slujbelor bisericeşti. Reeditarea unor volume ale marilor psalţi români ai secolelor XIX şi XX şi constituirea a numeroase grupuri şi coruri psaltice, formate din tineri dornici să cunoască şi să promoveze cântarea de strană tradiţională, au completat repertoriul liturgic şi contribuie la înfrumuseţarea slujbelor bisericeşti. Dacă spre sfârşitul secolului trecut, puţinii bizantinologi existenţi atunci în România îşi manifestau îngrijorarea în legătură cu felul în care va putea fi continuată cercetarea şi promovarea tezaurului muzical bizantin din bibliotecile româneşti, transformările survenite în societatea românească după 1989 au permis formarea unei noi generaţii de tineri a căror pregătire le deschide drumul spre studierea şi aprofundarea muzicii bisericeşti ortodoxe. Este şi cazul profesorului Laurenţiu Truţă, unul dintre puţinii psalţi care activează în Transilvania şi care a desfăşurat în ultimul deceniu o activitate meritorie pentru promovarea cântării psaltice în spaţiul ardelean. Aşa cum se ştie, datorită contextului istoric, muzica de tradiţie bizantină a avut o evoluţie diferită în secolul al XIX-lea în Transilvania şi Banat, a dobândit trăsături stilistice aparte, astfel încât elementele bizantine din muzica de strană (notată pe portativ) se dezvăluie doar cercetătorului avizat, în urma unui elaborat proces analitic. Interesul tânărului muzician pentru cântarea psaltică s-a manifestat încă din perioada studenţiei, absolvind Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca cu o lucrare de licenţă axată pe studierea activităţii grupurilor psaltice din România. Pasiunea pentru cântarea psaltică a fost transmisă şi altor tineri, care i s-au alăturat şi au format grupul psaltic „Lumină lină”, prezenţă permanentă în strana Bisericii Memoriale „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, dar şi la multe manifestări specifice. A dobândit ulterior calitatea de protopsalt după ce a urmat masterclass-ul susţinut în anul 2009, la mănăstirea Nicula, de protopsaltul Vasilios Nonis din Grecia. Întâlnirea cu această personalitate a muzicii bizantine, formată în şcoala marelui Simon Karas, vizitele la mănăstirile din Sf. Munte Athos, studiul plin de sârguinţă al stilului de cântare psaltic au amplificat interesul pentru recuperarea tradiţiei bizantine, iar una dintre căile urmate de Laurenţiu Truţă a fost aceea a cunoaşterii aprofundate a repertoriului de strană venit din Grecia, prin intermediul colecţiilor întocmite de protopsaltul Vasilios Nonis. Entuziasmul şi străduinţele ucenicului din Transilvania au fost convingătoare, aşa încât profesorul Laurenţiu Truţă a primit acordul autorului pentru a traduce şi adapta în limba română volumul intitulat „Dumnezeiasca Liturghie”, editat de protopsaltul Vasilios Nonis la Atena, în anul 2002. Truda din ultimii ani se materializează prin tipărirea volumului cu cântări liturgice care însumează aproape 500 de pagini. Regăsim în volum cântările specifice Sf. Liturghii a Sf. Ioan Gură de Aur: Psalmul 102, ectenii, heruvice, axioane, chinonice etc., scrise de protopsaltul Vasilios Nonis, alături de un însemnat număr de cântări specifice tradiţiei româneşti, selectate de autorul antologiei din repertoriul cel mai apreciat al marilor psalţi români: Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Nectarie Frimu, Nectarie Schimonahul şi Gheorghe Scofaru. Activitatea susţinută desfăşurată în ultimii ani în strana Bisericii Memoriale „Mihai Viteazul” şi cunoaşterea temeinică a stilului de cântare psaltic au permis protopsaltului Laurenţiu Truţă să completeze colecţia de faţă cu lucrări originale – câteva axioane scrise în fiecare dintre cele opt glasuri bisericeşti.


6 Ca orice carte şi volumul de faţă împlineşte mai multe funcţiuni. Este un ajutor pentru psaltul care cântă în strană şi căruia îi pune la dispoziţie alternative de repertoriu pentru diferitele momente ale Sf. Liturghii, dar poate oferi şi cercetătorului tradiţiei muzicale bizantine din România un interesant material de studiu. Cunoscătorul notaţiei psaltice va observa că semiografia în uz a fost completată cu câteva dintre „marile semne” ale notaţiei medievale, conform ideilor formulate de Simon Karas în secolul trecut şi promovate în Transilvania prin cursurile susţinute de protopsaltul Vasilios Nonis. Cartea atrage atenţia şi prin aceea că toate cântările au fost scrise cu mâna, cu cerneală neagră şi roşie, în maniera specifică vechilor manuscrise bizantine. Sperăm că acest volum, alcătuit spre folosul celor care preţuiesc arta muzicală de tradiţie bizantină, să atragă interesul cunoscătorilor prin conţinutul său bogat şi, totodată, să stimuleze interesul pentru o mai aprofundată cunoaştere a muzicii bizantine în Transilvania.

Conf. Univ. Dr. Elena Chircev


ÎNAINTE CUVÂNTARE Volumul de faţă reprezintă o traducere a lucrării ,,Dumnezeiasca Liturghie” a Protopsaltului Vasilios Nonis, ediţia Atena 2002, îmbogăţită cu unele dintre cele mai reuşite compoziţii ale marilor psalţi români, precum şi cu câteva compoziţii personale alcătuite în urma întâlnirii cu tradiţia muzicală bizantină constantinopolitană promovată de maestrul Vasilios Nonis. Ce aduce nou în literatura muzicală bizantină românească acest Liturghier este tratarea teoretică a partiturilor după metoda protopsaltului Vasilios Nonis, moştenită de la profesorul şi mentorul său, maestrul Simon Karas. Această metodă de tratare a partiturilor reorientează gândirea muzicală bizantină pe făgaşurile pierdute de aproximativ un secol pe teritoriul ţării noastre, datorită puternicelor influenţe ale muzicii apusene, în special a sistemului tonalfuncţional1, care se situează pe cu totul alte coordonate decât modalul muzical bizantin. După Marea Schismă, în spaţiul catolico-protestant s-a dezvoltat aceasta linie muzicală, concretizânduse în două mari forme care au revoluţionat întreaga lume muzicală: polifonia şi mai ales armonia. Aceste două mari direcţii ale muzicii apusene nu exprimă însă spiritualitatea ortodoxă. Muzica bizantină este aceea care s-a dezvoltat în spaţiul ortodox, iar cei care au sintetizat, teoretizat şi desăvârşit această dumnezeiască artă sunt cinstiţi ca Sfinţi Părinţi ai Bisericii, numiţi melozi şi prăznuiţi cu slujbe: Sf. Ioan Damaskinul, Sf. Roman Melodul, Sf. Ioan Kukuzel, Sf. Iosif Melodul şi mulţi alţii. Şi pe teritoriul ţării noastre, până în vremurile din urmă, muzica psaltică a înflorit pe linia tradiţiei bizantine constantinopolitane, recunoscută ca fiind cea mai aşezată, cea mai bisericească, cea mai umilincească şi plină de toată duhovniceasca evlavie, carea poate aduce şi pre cele nesimţitoare suflete spre umilinţă, nici o îndoială nu este la nimenea, ca una ce alcătuitorii cei dintâi ai ei au fost Sfinţii Părinţi, de Duhul Sfânt mişcaţi şi după aceea următorii lor au păzit şi păzesc drumul aşezării lor până în zioa de astăzi.2 Astfel marii protopsalţi, dascăli şi compozitori români: Macarie Ieromonahul, Dimitrie Suceveanu, Anton Pann ş.a. au primit învăţătură de la dascăli renumiţi din vechiul Constantinopol: Petrul Efesiu, Dionisie Fotino ş.a. Din nefericire, tradiţia orală autentică de după perioada acestor mari psalţi începe să slăbească, şi în perioada comunistă se prăbuşeşte aproape total datorită desfiinţării şcolilor de cântăreţi bisericeşti. Astfel, asistăm la fenomene de genul uniformizării muzicii psaltice3 precum şi de înlocuire a muzicii bizantine cu muzica armonico-polifonică (corală) sau folclorică.

1

Pentru a defini pe scurt acest fenomen foarte complex ne vom folosi de afirmaţia domnului prof. univ. dr. Constantin Rîpă de la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca: „Tonalitatea nu poate fi gândită decât armonic”. Tonalitatea se defineşte ca fiind un fenomen al interdependenţei sunetelor care gravitează în jurul unui centru sonor numit tonică. În cadrul tonalităţii fiecare sunet are o anumită funcţie (treapta 1 – tonica, tr.2 – contradominanta, tr.3 – medianta superioară etc.). Acest mecanism muzical se desfăşoară ţinând cont de relaţiile dintre suprapunerile de sunete (voci) numite acorduri, care sunt în interdependenţă faţă de treptele principale (şi acordurile acestora) ale tonalităţii. Geneza acordurilor se găseşte în rezonanţa naturală – armonicele superioare ale unui sunet (fenomen studiat pentru prima oară de Pitagora, sec. IV în. Hr.). în tonalfuncţionalism melodia rezultă din armonie, adică din complexul de voci care se desfăşoară pe verticală, spre deosebire de melosul bizantin în care melodia se desfăşoară fără ca sunetele unui eh (mod) să capete vreo funcţionalitate oarecare, excepţie făcând baza glasului care reprezintă un centru stabil, un fundament, pe care de altfel va şi cadenţa melodia. 2 Macarie Ieromonahul – Scrisori şi documente 1820-1863, pag. 124 3 Uniformizarea muzicii psaltice a fost necesară într-un moment de mare impas în Biserica noastră, la jumătatea secolului trecut, pentru a nu fi desfiinţată total şi înlocuită cu o muzică străină de ortodoxie


8 În Grecia, profesorul şi teoreticianul Simon Karas a fost unul dintre cei care au sesizat decăderea muzicii bizantine4, mai ales ca urmare a promovării muzicii occidentale în Conservatorul de Stat din Atena, care a pătruns tot mai profund în conştiinţa şi creaţia muzicală grecească. Acest mare teoretician şi dascăl al protopsaltului Vasilios Nonis reorientează gândirea teoretică şi practică a muzicii bizantine înspre autenticul acesteia printr-o sistematizare specifică a glasurilor octoihiei cu ramificaţiile lor, prin două mari linii de abordare: analiza şi atracţiile sunetelor pe de o parte, şi readucerea în semiografia bizantină a unor semne vechi (oxia, tromicon, strepton, piesma, lyghisma, tsakisma, paraklitiki). Necesitatea readucerii în muzica bizantină scrisă a acestor semne se face resimţită mai ales datorită fenomenului de decadenţă în interpretare, ca urmare a pierderii tradiţiei orale de strană. În România există astăzi în rândurile psalţilor o mare problemă în înţelegerea mecanicităţii şi a interrelaţionării glasurilor bizantine5. Această nedumerire vine din motivele expuse anterior, dar şi dintr-un fapt pe care l-am înţeles mai deunăzi a fi cu totul inedit, şi anume lipsa unei culturi de interpretare instrumentală în această direcţie. Profesorul Vasilios Nonis remarca faptul că instrumentiştii au păstrat în anumite contexte unele elemente de natură interpretativă şi teoretică pe care le-au pierdut interpreţii vocali. Amintim aici şi faptul că marii maeştri şi compozitori de muzică bizantină, unii proslăviţi între sfinţi, au cântat la câte un instrument, bineînţeles specific culturii de atunci şi cu acordaj netemperat. Teoria propusă de protopsaltul Vasilios Nonis se aplică în mod firesc pe instrumentul numit psaltirion sau kanonaki. Acest instrument este din lemn, în formă trapezoidală şi are 24 de corzi triple, fiecărui grup de corzi ataşându-se un anumit număr de lamele metalice mobile, numite secţiuni. Aceste lamele redau înălţimile sunetelor la cea mai rafinată precizie: tonul mare = 12 secţiuni (de exemplu între Ni şi Pa avem 12 segmente sonore şi deci o variată paletă de culori sonore, în antiteză cu tonul diatonic din sitemul temperat care conţine doar 2 semitonuri: 1 semiton = 6 secţiuni). Pe lângă tonul mare există tonul mijlociu (10 secţiuni), tonul mic (8 secţiuni), tonul mărit cromatic moale (16-14 secţiuni), tonul mărit cromatic dur – triimitonul (18 secţiuni), imiton – semiton diatonic (5 1/2 secţiuni), imiton cromatic (6 1/2 secţiuni), imitonul genului enarmonic (4 secţiuni), dar şi atracţiile glasurilor (diez şi ifes) de 2, 4, 6, 8 secţiuni. Chiar dacă atracţiile sunetelor în interpretarea vocală nu sunt foarte precise, ele executându-se mai ales prin tehnica glissando sau alunecări de voce, este deosebit de important, la nivel teoretic, ca partea analitică a unui glas şi tot ceea ce se referă la atracţiile acestuia, să fie bine clarificate. Psaltirionul se poate utiliza cu succes în scopuri didactice, dar nu în slujbele Bisericii unde este interzisă prezenţa oricărui instrument prin canoanele şi rânduielile Sfinţilor Părinţi, încă din secolul al IV-lea. Cu ajutorul psaltirionului şi interpretarea se va realiza în mod corect, evitându-se devierile la care suntem supuşi dintr-un anumit punct de vedere astăzi. Este vorba, pe de o parte, de occidentalizarea în interpretare printr-o abordare tonal-funcţională a muzicii psaltice. Pe de altă parte, observăm în zilele noastre tendinţa de alunecare în interpretare spre un sentimentalism pietist care este foarte dăunător sufletului. În acest volum, cântările se prezintă sub analiză teoretică6, lucru care orientează urmărirea melosului7, înlesneşte interpretarea şi clarifică gândirea muzicală. Subliniem faptul că 4

Bineînţeles deja după reforma celor trei mari dascăli şi reformatori ai secolului al XIX-lea: Grigorie Protopsaltul – Levitul, Hrisant, Mitropolit de Prusa şi Hurmuz Hartofilax care a salvat multă literatură muzicală bizantină. 5 Avem în vedere întregul proces de desfăşurare a melosului bizantin într-un context dat, în care glasul de bază se îngemănează-împeteşte cu ramificaţiile acestuia sau cu glasuri de alt gen (adică se pot realiza inflexiuni modulatorii sau modulaţii propriu-zise). De exemplu dacă schimbăm isonul pe parcursul unei melodii, înseamnă că s-a realizat o modulaţie spre un alt glas care are ca bază noul nostru ison, şi care se prezintă cu caracteristici proprii în ceea ce priveşte atracţiile sunetelor notate prin diez şi ifes. 6 Numim analiză teoretică în acest context notarea atracţiilor caracteristice glasurilor, încadrarea metrică în funcţie de accentele prozodice şi completarea cu câteva dintre „marile semne”- hironomice readuse în atenţia interpreţilor din practica veche orală de strană.


9 protopsaltul Vasilios Nonis a cântat în biserică muzică psaltică de la vârsta de 5 ani şi a scris acest volum undeva spre sfârşitul vieţii adică într-o perioadă de deplină maturitate profesională, trecând prin şcoala mai multor psalţi şi dascăli de renume8, moştenind tradiţia autentică bizantină, despre care ne amintim că frecvent pomenea că vine din spaţiul anatolian. Nădăjduim ca prin acest volum să contribuim şi noi la acest minunat fenomen de renaştere duhovnicească şi implicit muzicală, de după perioada comunistă, readucând în muzica de strană acea aşezare a vechilor dascăli şi protopsalţi de Dumnezeu – Sfinţiţi Părinţi, cu bună rânduială binecinstind şi proslăvind pe Dumnezeu prin sfintele cântări în marea şi desăvârşita Taină a Bisericii, descoperită de Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos şi anume Dumnezeiasca Liturghie. * Volumul original grecesc însumează 382 de pagini muzicale. Am considerat de cuviinţă să adăugăm acestei traduceri unele compoziţii realizate de marii noştri înaintaşi români: Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Schimonahul Nectarie (Vlahul) – Protopsaltul Sf. Munte, PS Nectarie Frimu ş.a. precum şi câteva dintre compoziţiile noastre personale inspirate de şcoala muzicală bizantină promovată de Maestrul Vasilios Nonis. Aşadar am adăugat acestui manuscris 103 pagini care conţin: ectenii, trisaghion glas 4 şi glas 7 agem sirian (asiran), răspunsuri mari pe glasurile 3, 4 (agem puselic), 5 (slujbă arhierească), axioane pe glasuri, axioane praznicale, la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite: Să se îndrepteze, heruvice şi kinonice, Unul Sfânt pe glasuri, Bine este cuvântat glas 2, 3, 5, Am văzut lumina glas 1 şi 3, Să se umple gurile noastre glas 1, 3, 5, Fie numele Domnului glas 5 tetrafonic. Volumul de faţă este un manuscris pe care l-am caligrafiat cu stilouri caligrafice (de trei dimensiuni) şi pixuri (de două dimensiuni) în două culori: negru şi roşu după modelul original. În ceea ce priveşte aranjarea în pagină am respectat fidel locul cântărilor şi a textelor informative (indicaţii, memorii, date) aşa cum erau concepute în originalul grecesc. Paginile care s-au adăugat originalului au fost caligrafiate respectând acelaşi format (17 rânduri pe pagină) pentru a păstra o unitate a lucrării. * Înainte de toate mulţumim lui Dumnezeu pentru realizarea acestei uriaşe şi responsabile lucrări la care am trudit aproximativ trei ani şi jumătate, cercând în strana Bisericii frumuseţea, profunzimea şi duhul acestor cântări, care s-au dovedit a fi cu adevărat inspirate de Dumnezeu. Mulţumim pe această cale Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pentru implicarea directă în realizarea acestui volum şi pentru promovarea şi răspândirea muzicii psaltice pe care o binecuvintează în acest spaţiu transilvan. Totodată, mulţumim tuturor celor care s-au implicat într-un fel sau altul la traducerea şi apariţia acestei cărţi: pr. Sorin Zahiu – preot paroh în Atena, pr. Cătălin – Florin Ghiţ – traducătorul prefeţei autorului, Laviniu Sabău – canonarh al grupului psaltic Lumina Lină şi protopsalt la Biserica Memorială „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, doamnei conf. univ. dr. Elena Chircev pentru îndrumările şi sfaturile preţioase în acest sens, domnului Dumitru Apalaghiei prin intermediul căruia s-a realizat tiparul, precum şi tuturor celor ce au sprijinit financiar apariţia acestui volum: Mănăstirea Lupşa, Schitul Înălţatea Sfintei Cruci – Aiud, Mănăstirea Nera,

7

Ce se poate prezenta în diverse ipostaze ale unui glas sau ale ramificaţiilor acestuia, dar şi într-un proces modulatoriu 8 Îl avem în vedere în primul rând pe Arhonte Protopsalt al Patriarhiei de Constantinopol Trasivulos Staniţa, la care a ucenicit 4 ani şi mai apoi au colaborat în direcţia promovării şi cercetării muzicii bizantine.


10 Mănăstirea Dumitra, Mănăstirea Muncelu, Mănăstirea Sub Piatră, Mănăstirea Rîmeţ, Mănăstirea Albac, domnul Gabriel Tarachiu, doamna Laura Bercu. Nu în ultimul rând doresc să mulţumesc soţiei mele Loredana pentru sprijinul şi îndelunga răbdare de care a dat dovadă în toată această perioadă, precum şi duhovnicului nostru pr. Ierom. Rafael Corneanu pentru rugăciunea, sfaturile şi încrederea pe care ne-o poartă în această cale deloc uşoară şi responsabilă, lucrare ce continuă tradiţia procesului de românire al cântărilor bisericeşti bizantine. Traducător şi coautor Prof. protopsalt Laurenţiu Truţă


Prolog Dumnezeiasca Liturghie constituie pentru credincioşii ortodocşi inima şi centrul cultului dumnezeiesc. În această sfântă slujbă este săvârşită taina fără de sânge şi întru totul sfântă a dumnezeieştii euharistii. Aceasta a fost instituită şi transmisă sfinţilor apostoli la cina cea de taină de către capul Bisericii noastre, Iisus Hristos, spunându-le „faceţi aceasta întru pomenirea mea”. Povara şi responsabilitatea săvârşirii acestei mari taine a căzut iniţial pe seama sfinţilor Apostoli, iar apoi le-a revenit episcopilor şi sfinţiţilor preoţi, care au transmis un anumit mod şi tip al săvârşirii acestei sfinte slujbe. Mai întâi a fost compusă dumnezeiasca Liturghie după modelul transmis de Mântuitorul Hristos de către episcopul Iacov al Ierusalimului, fratele Domnului. Au urmat apoi în secolul IV marii părinţi şi luminători ai lumii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, care au transmis Bisericii sfintele lor Liturghii într-o formă mai concisă decât cea a lui Iacov. După cum este cunoscut, astăzi sunt în uz Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, sub forma cea mai scurtă, pe când cea a lui Iacov se săvârşeşte numai de două ori pe an, iar cea a lui Vasile cel Mare de zece ori. Taina centrală transmisă de către Iisus Hristos şi apostolii propovăduitori de Dumnezeu, precum şi de către părinţii purtători-de-Dumnezeu, este cuprinsă în dumnezeiasca Liturghie a sfântului Ioan Gură de Aur, care se săvârşeşte astăzi. Însă trebuie cu toţii, episcopi, clerici, psalţi şi credincioşi, să păstrăm ca pe lumina ochilor dumnezeiasca Liturghie care ne-a fost transmisă, neschimbată şi neajustată, fără a altera, a adăuga sau a lăsa la o parte ceva. Aceasta trebuie avut în vedere şi în privinţa Liturghiei darurilor mai înainte sfinţite, care este considerată o slujbă de seară, conform tradiţiilor primelor secole creştine. În textul şi muzica sa, dumnezeiasca Liturghie este de nedepăşit, ca cel mai înalt fel de slujbă ortodoxă, de rânduială, rugăciune, mijlocire, cerere şi slujire. În ea este inclusă esenţa dogmei Bisericii răsăritene, pe când muzica de-Dumnezeu-înţelepţilor părinţi compozitori a oferit buchetul creaţiei artistice în slujba tainei tainelor, adică a dogmei Sfintei Treimi. Nu ar fi o exagerare să afirmăm că aportul de tip ilustrativ la dogmă reprezentat de compoziţia muzicală a dumnezeieştilor părinţi constituie un fel de a opta taină a Bisericii, încorporată în cele şapte taine dumnezeieşti. În vremea noastră, în care credinţa ortodoxă şi elenismul liturgic sunt tulburate de noi culte care provin în principal din Occident, dar şi din răsăritul islamic, devine limpede că este nevoie de mai multă trezvie, priveghere şi stăruinţă în păstrarea tradiţiilor Bisericii şi ale neamului. Aceasta se observă cu pregnanţă în ultimul timp şi din strădaniile şi îndrumările Patriarhiei Ecumenice, ale Sfântului Sinod, ale Întâistătătorului Bisericii din Grecia şi ale Preasfinţiţilor Episcopi, care indică o nevoie de întoarcere la izvoare şi Tradiţie. O tradiţie vie azi în ţară este dumnezeiasca Liturghie întemeiată de Iisus Hristos. Prin acest volum, care conţine bogăţia muzicală a Răsăritului elen legată de dumnezeiasca Euharistie, se încearcă o restaurare a vechii frumuseţi şi străluciri legate de măreţia Bisericii noastre. În urmă cu trei decenii, doi celebri compozitori greci, M. Hatzidakis şi M. Theodorakis, au declarat în presă că intenţionează să scrie o compoziţie muzicală la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Înţelegeau, desigur, propriile lor compoziţii moderne, scrise în notaţie liniară şi într-o expresie muzicală occidentală. Cel dintâi, într-o convorbire pe care am avut-o în Anogia (Creta) în luna iulie 1983, mi-a spus: „Mai bine să lucrezi tu la asta”. Cel de-al doilea nu pare să fi purces la această realizare, aşa cum intenţiona, însă a spus ceva foarte important: „Grecia este ţara tradiţiilor”.


12 Cu paşi foarte sfioşi la început, iar apoi la îndemnul Mitropolitului Kleopa al Thesaliotidei (†1999) şi a arhimandritului Marcu Manolis, am început elaborarea acestei lucrări. Au contribuit la ea cu stăruinţă şi câţiva dintre studenţii licenţiaţi în muzică psaltică, dintre care unii au devenit ulterior preoţi. Există câţiva străluciţi clerici şi înfocaţi susţinători ai muzicii bizantine, care miau spus să includ în dumnezeiasca Liturghie ecfonisele celor trei trepte ale clerului. Experienţa mea în privinţa ecfoniselor era foarte redusă. Am ascultat din când în când ecfonisele unor clerici renumiţi ai Ortodoxiei, de la Patriarhia Ecumenică, refugiaţi din Asia Mică, ale unora din insulele Mării Egee (Samos, Chios, Lesbos, Kalymnos, Rodos), ale părinţilor atoniţi, din Capadocia şi din Ionia, şi mai ales ale Mitropolitului Kleopa al Tesaliotidei. Înaltpreasfinţia Sa Kleopa mi-a cerut mai demult să notez anumite melodii pe care le cânta, precum şi slujbele Sfintei Mavra, Marina, şi altele, şi mai ales ecfonisele dumnezeieştii Liturghii. Începutul redării ecfoniselor artistic interpretate muzical a început. Într-o seară primăvăratică (mai, 1994), l-am vizitat pe Înaltpreasfinţia Sa Kleopa la mănăstirea lui, împreună cu arhimandritul Nicolaos Protopapas şi teologul Nectarie Pokias. Printre altele, Mitropolitul a întrebat şi de notarea ecfoniselor lui. Mi-a spus: „Cântă să aud ce ai scris!”. Şi am început să cânt după manuscris câteva dintre ele în glasul întâi şi varis, aşa cum le-am auzit odinioară cântate de Mitropolitul psalt. Înaltpreasfinţia Sa a lăcrimat şi a scos o batistă cu care şi-a şters lacrimile. După şapte ani, cel care cânta atunci a avut nevoie de mai multe batiste ca să-şi şteargă lacrimile atunci când a vizitat patria Mitropolitului iubitor de muzică, Antalia din Asia Mică, unde a şi definitivat respectivele ecfonise. În această lucrare au fost incluse şi compoziţii mai noi ale unor creatori celebri ai secolului XX, cum ar fi Ioannis Palasis, Ch. Papanikolaos, M. Hatziatanasios, D. Voutzinas, G. Syrkas. Sunt incluse şi două foarte reuşite compoziţii ale Protopsaltului Atanasie Karamanis, în semn de adâncă preţuire şi cinstire pentru enorma lucrare pe care a săvârşit-o spre folosul tinerilor psalţi şi al Bisericii. Aş vrea să-mi exprim de asemenea mulţumirea şi recunoştinţa faţă de Gheorghios Sarris, Dimitrios Hristakis, Apostolos Korlos, Petros Ballidis, Fabiola Vidali şi Anghelos Metaxas pentru preţioasele sfaturi pe care mi le-au dat în elaborarea acestei lucrări.

Imnul Heruvic Imnul Heruvic reprezintă cea mai importantă cântare de slujbă. Cuvintele de început, „Carii pre Heruvimi tainic închipuind…”, arată că puterile îngereşti, Heruvimi, Serafimi ş.a., aduc împreună cu cei credincioşi cântare întreit-sfântă în cinstea şi spre slava dătătoarei-de-viaţăTreimi. Cel dintâi Imn Heruvic este cântat în cadrul Liturghiei Sfântului Iacov Fratele Domnului „Să tacă tot trupul omenesc…”. Şi anume, pentru dumnezeiasca patimă, acesta se cântă în Sâmbăta Mare la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. Vechii părinţi compozitori au hotărât ca, în mod excepţional, acest imn să fie cântat, datorită tăcerii specifice Sâmbetei Mari, doar în glasul întâi plagal, pentru ca „mintea muzicală, care cunoaşte artă şi care este jeluitoare, să fie şi foarte iubitoare de compasiune”. Îndemnurile părinţilor inspiraţi de Dumnezeu au fost respectate apoi de compozitorii I. Kukuzel, N. Ithicos, P. Lampadarie, Petru Protopsaltul, Th. Focaeos. Aceşti făcători de cântări au fost cunoscători ai modului exact şi profesionist de compoziţie papadică şi ne-au transmis şi nouă stilul psaltic sobru, neafectat şi maiestuos al Bisericii răsăritene. Imn heruvic este considerată şi cântarea Sfintei Liturghii din Joia Mare, „Cinei Tale celei de Taină”, precum şi cea de la Liturghia darurilor mai înainte sfinţite „Acum puterile cereşti împreună cu noi nevăzut slujesc…”.


13 Ciclul imnului Heruvic începe prin cuvântul „Înţelepciune” rostit de către diacon, care anunţă astfel începutul tainei Dumnezeieştii Euharistii instituite în preştiinţa Sa de către Domnul. Urmează ecfonisul preotului şi cuvintele rostite în taină: „Nimeni din cei legaţi cu pofte trupeşti…”. Apoi, după apihimă, enihimă sau proihimă, anunţată de către unul dintre psalţi (domestic), corul începe să cânte cu linişte şi blândeţe imnul Heruvic: „Carii pre Heruvimi tainic închipuim şi de-viaţă-făcătoarei Treimi întreit sfântă cântare aducem, toată cea a vieţii grija acum să lepădăm, ca pre Împăratul tuturor să priimim, pre Cel de cetele îngereşti nevăzut încunjurat. Aliluia”. Imnul Heruvic, ca cel mai înalt tip mistagogic şi rugător de cântare din cadrul cultului dumnezeiesc, presupune din partea psalţilor o atenţie deosebită, interpretare care să înfioreze în exprimarea schemelor melodice, trezvie, cucernicie, pătrundere şi bună cunoaştere. În general este nevoie de foarte mult profesionalism în redare şi de fidelitate faţă de regulile muzicii răsăritene, cum ar fi cele de expresie, rugăciune, monofonice, calofonice şi de încheiere. Pentru cler Heruvicul nu înseamnă numai citire, cădirea sfintei mese, a sfintelor icoane şi a poporului, ci şi inimă zdrobită în faţa izvorului de sfinţenie al cinstitelor daruri. De aceea nu este permisă întreruperea cântării imnului Heruvic de către preot, datorită grabei, deoarece aceasta ar dăuna stării de smerenie a credincioşilor şi ar dispărea în dezordine puterile îngereşti, întrerupând primirea Împăratului tuturor. În îndelungata mea slujire la strană mi s-a întâmplat să întrerupă mulţi preoţi imnul Heruvic, în mod inoportun şi nechibzuit, însă doi dintre ei au avut un respect deosebit faţă de sfinţenia tainei Dumnezeieştii Euharistii. Mă voi referi la cei doi ca la modele de urmat. În primul rând este vorba despre vrednicul de pomenire arhimandrit Kleopa Tomopoulos, despre care am pomenit deja, devenit ulterior mitropolit al Tesaliotidei, pe care Simon Caras îl prezenta vizitatorilor în Grecia, clericilor şi savanţilor catolici, ca „episcop al Bisericii lui Hristos din Răsărit…”, în prezenţa altor episcopi şi preoţi. Apoi, arhimandritul Marcu Manolis, cinstitor al muzicii noastre şi al tradiţiilor bisericeşti şi populare, despre care spunea cineva că este „preot al Dumnezeului Celui Preaînalt”. Într-adevăr, cântarea melodioasă a imnului Heruvic, pe glasul indicat de vechile tipice ale Bisericii şi de tradiţiile nescrise ale protopsalţilor, constituie centrul cel mai sfânt şi mistagogic al cântării din cadrul cultului dumnezeiesc datorită simbolizării Sfintei Patimi şi a participării credincioşilor. Vohodul Mare reprezintă pogorârea de pe Cruce a preacuratului trup al Domnului nostru Iisus Hristos şi punerea Lui în mormânt. Cădirea care se face atunci când se cântă „Treimei celei de-o fiinţă…” semnifică smirna şi aloea, miresmele pe care le-a adus Nicodim pentru îngropare. Aşezarea cinstitelor daruri şi acoperirea lor cu Aerul semnifică piatra cu care Iosif şi Nicodim au acoperit intrarea în mormânt. Închiderea uşilor sugerează paza soldaţilor ordonată de Pilat. Muzica imnului Heruvic are rolul de a contribui la unitatea dintre îngeri şi oameni şi la unirea Bisericii luptătoare şi a celei biruitoare cu tronul lui Dumnezeu Treime. Este vorba despre o muzică extraordinară, de nedepăşit, cerească, pe care doar fantezia, rugăciunea şi evlavia vechilor compozitori au putut-o exprima. S-ar putea spune că redarea expresiei artistice şi dulci a melodiei imnului Heruvic nu este o lucrare omenească, ci a Preasfântului Duh. Formele muzicale, finalurile şi îmbinarea glasurilor rămân de secole neschimbate întrucât niciun interpret modern n-a putut să le depăşească. În secolul acesta şi în cel care a trecut poate fi remarcată apariţia multor compoziţii muzicale noi ale diverselor imne liturgice, cum ar fi cele ale idiomelelor, „Cuvine-se cu adevărat…” etc. Însă nu şi ale imnului Heruvic. În zadar a încercat în secolul XIX I. Sachelaridis să compună Heruvice enarmonice după modele occidentale. Au rămas suspendate în gol, înafara trupului bisericesc. După vreo cincizeci de ani de rătăcire s-a revenit la vechile texte muzicale patristice ca mijloace de expresie ale tradiţiei cultului ortodox. Heruvicele urmează întotdeauna cele opt


14 glasuri şi, în funcţie de împrejurări, pot fi distinse după structura lor melodică, în funcţie de desfăşurarea lor cuviincioasă, extinderea şi elaborarea melosului astfel: 1) Heruvice mari, la Liturghiile patriarhale sau arhiereşti, în sinaxele panortodoxe. 2) Heruvice lente, la Liturghiile sinodale, la aniversări bisericeşti şi naţionale. 3) Heruvicele privegherilor, la sărbătorile împărăteşti, în coliturghisiri, la sărbători locale şi religioase. 4) Heruvicele duminicilor, ale sărbătorile în cinstea Maicii Domnului şi în cinstea marilor sfinţi. 5) Heruvicele săptămânii, concise şi scurte pentru Liturghiile zilnice, din mediul şcolar etc.

Ciclul Chinonicului Dumnezeiasca Liturghie poate fi împărţită metodologic în mici unităţi sau cicluri. Acestea sunt strâns legate între ele din punct de vedere al textului şi melodiei, contribuind împreună la marea taină a dumnezeieştii Euharistii. Slujba dumnezeiască, taina, rugăciunea de mijlocire, evlavia, conferă acestor unităţi o elevaţie melodică aparte şi caracterul mistagogic şi supralumesc al misterului central. Aşa cum linia care formează un cerc este continuă şi nu se intersectează, nu face colţuri sau linii drepte, la fel şi configuraţia melodică a unităţilor dumnezeieşti nu se intersectează, ci creează în permanenţă cercuri sau arcuri melodice ciclice, formând marea taină a dumnezeieştii Euharistii. De aceea încă din secolul IV dumnezeieştii Părinţi au interzis folosirea muzicii instrumentale în cadrul cultului divin şi au înlocuit muzica instrumentală, ca şi negrăitele cuvinte ale cetelor îngereşti, cu nenanisme şi cratime. Ciclul Chinonicului începe odată cu ecfonisul diaconului „Să luăm aminte!” şi cu al episcopului sau preotului „Sfintele Sfinţilor”, moment în care se închid uşile altarului. Include aclamaţia sobră şi simplă „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos” în stilul prozodiei antice, chinonicul zilei, nenanismele, rugăciunea de iertare a episcopului, iertarea reciprocă a credincioşilor, închinarea la sfintele icoane şi imediat după aceasta ecfonisul diaconului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Se apropie de sfânta cuminecătură copiii botezaţi de curând şi mai mari (până la 6-7 ani), cei care s-au pocăit sau cei care săvârşesc pomenirea unor persoane dragi, cei proaspăt căsătoriţi, sau în general cei care au făcut de curând obiectul uneia dintre Sfintele Taine ale Bisericii: Preoţie, Cununie, Mirungere, Botez, Spovedanie. Scâncetele copiilor de pe durata împărtăşirii nu-i deranjează pe psalţi şi pe credincioşi deoarece în acele momente este bucurie mare în cer pentru noile mlădiţe care îşi fac loc în Biserica Ortodoxă. Cei care-i scot afară pe copii din Biserică pe motiv că ar deranja sunt lipsiţi de duhul bisericesc, al răbdării şi al fricii evlavioase. Ciclul chinonicului se încheie cu ecfonisul preotului care ţine în mâini sfântul potir: „Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Aceasta înseamnă: „Astfel trebuie să faceţi mereu”, adică să vă împărtăşiţi cu preacuratele taine, iar dacă se întâmplă să nu se împărtăşească niciun credincios, atunci dumnezeiasca epicleză îşi pierde sensul. Conform sfinţilor Părinţi, ciclul chinonicului nu include: dumnezeiasca propovăduire (predica), atingerea credincioşilor cu discul sau alte noutăţi, precum şi melodiile pioase însă urâte (de tipul pricesnelor), polielee, cântări religioase populare etc. Aceasta pentru a nu distrage mintea credincioşilor de la sfinţenia marelui eveniment la care participă. De aceea şi textul chinonicelor care se cântă este foarte sobru, cum ar fi de exemplu : „Lăudaţi pe Domnul din ceruri; Aliluia”.


15 Odinioară, pe vremea lui Fotis Contoglu, ne-am strâns câţiva prieteni acasă la el, în Patisia, înainte de Crăciun. Au fost chemaţi: I. M. Panaghiotopoulos, P. Pashos, C. Tsiropoulos, K. Ghiorgacopoulos şi alţi câţiva prieteni de-ai săi, iconari, scriitori, poeţi. Ne-a propus şi am cântat toţi împreună colinde la un magnetofon al lui Fotis. Acesta a cântat o cântare bisericească într-un mod specific zonei din care se trăgea. Doamna Maria ne-a servit cu ceai şi alte delicatese, iar P. Pashos a interpretat câteva aspecte ale slujbelor şi Panaghiotopoulos şi-a exprimat dezacordul cu privire la intervenţiile arbitrare ale celor sfinţiţi în timpul chinonicului. Deodată intervine Contoglu şi spune răspicat: „Nu înţeleg de ce preoţii şi psalţii se grăbesc în timpul chinonicului. Cel mai mult o fac arhiereii şi profesorii cu studii occidentale”. Într-adevăr, de decenii bune au dispărut săracele chinonice din sfânta psalmodie. Cauzele care îndepărtează aceste capodopere ale muzicii clasice bisericeşti din cultul divin sunt următoarele: 1) Lipsa cunoaşterii în această privinţă a clericilor, preoţilor şi episcopilor. 2) Mutarea predicii din ciclul Evangheliei în cel al chinonicului. 3) Necunoaşterea muzicală a psalţilor în interpretarea corectă a compoziţiilor papadice. 4) Plasarea unor teme muzicale clasice ale Vecerniei şi Utreniei în timpul Chinonicului. 5) Publicarea la Editura „Zoi” (a asociaţiei pietiste cu acelaşi nume) a unor cântări într-un volum cu titlul În loc de chinonic. Acest titlu a deschis drumul tolerării ignoranţei şi excluderii chinonicului în general. A fost o palmă puternică şi o săgeată bine ţintită în cel mai sfânt moment pentru credincioşi, cel al cuminecării, şi în inima Ortodoxiei. Însă ilustrarea muzicală a puţinelor cuvinte ale chinonicului de către purtătorii-de-Dumnezeu Părinţi compozitori în timpul împărtăşirii este de nedepăşit şi sublimă. Interpreţii morfologiei chinonicului simt caracterul ceresc şi supralumesc al unităţilor şi texturii, al dificilelor cărări melodice, care depăşesc înţelegerea omenească şi ating limitele fanteziei şi visului. Şi aceasta deoarece această muzică a fost realizată de mâini ale unor suflete sfinţite în conlucrare cu Sfântul Duh. Morfologic premerge întotdeauna o apihimă domoală papadică, care anunţă, ca model, formele care urmează şi glasul de interpretat. La început sunt rezumate în mici scheme muzicale temele care vor fi dezvoltate ulterior, într-un prolog poetic şi metodic neasemuit în măiestrie. Urmează: a) Pre-tema cu alternanţa ehurilor înrudite în zonele joase şi antifonice, care trimit la cele stricăcioase şi pământeşti, la păcat şi moarte; b) Tema, care este prelucrată cu multe alternanţe din pluri-ehuri (poliihia) şi schimbări de tonalitate, cu scheme melodice domoale şi căutate, în legătură cu viaţa, nădejdea, aşteptarea, mântuirea; c) Tema principală sau centrală, care desfăşoară în mod vădit, mai intens, mai metodic, schemele melodice anterioare, în zonele medii şi ascute, cu alternanţe dese ale genurilor timbrelor şi intervalelor. Această temă, ca strigăt pământesc, atinge porţile cerului, bate la poarta necreatului, uneşte sunetul cu vocile cereşti ale cetelor îngereşti, după care se îndreaptă în pace şi odihnitor spre cele pământeşti în redarea schemelor finale ale glasului; d) Epilogul restrânge melodic cele două teme anterioare în scheme metrice diminuate; e) Nenanismele exprimă ritmic şi cu măiestrie, în mici silabe simbolice –ANA-NE-NA-TE-NE-NA- cuvintele negrăite ale îngerilor şi ale oamenilor „Ἄναξ, ἄναρχε” (Împărate, ajută!); şi f) Aliluia se referă din nou al culoarea iniţială a glasului, la forma sa primară, redând şi încheind sinoptic întreaga piesă clasică. Acestea sunt temele mici şi mari ale chinonicului, care finalizează şi rezumă împreună marea şi excepţionala taină a dumnezeieştii Euharistii. Aşadar, cei care, conform lui Contoglu, expediază fugitiv chinonicul, expediază de fapt credinţa, dogma şi Ortodoxia. În încheiere considerăm că merită semnalat faptul că, spre deosebire de celelalte cântări ale Sfintei Liturghii, chinonicele urmează fidel rândul celor opt glasuri şi pot fi distinse în: a) Chinonicele Duminicilor, b) Chinonicele săptămânii, c) Chinonicele sărbătorilor împărăteşti, d) Chinonicele Crucii, e) Chinonicele sărbătorilor în cinstea Maicii Domnului, f) Chinonicele


16 Sfinţilor Apostoli, g) Chinonicele în cinstea sfinţilor, h) Chinonicele sfinţirilor de biserici şi ale Liturghiei mai înainte sfinţite, i) Chinonicele celor adormiţi. În redarea ehurilor, sunt expuse şi chinonicele, după cum în mod nimerit scrie Theod. Papaparashos Fokaeos (1850): „Chinonice prin redarea ehurilor”.

Vasilios Nonis Atena 2002


Protopsaltul Vasilios Nonis Schiţă biografică Vasilios Nonis s-a născut în anul 1937, în Portoheli, pe insula Evia din Grecia. Tot acolo a urmat şcoala primară, cursurile gimnaziale fiind efectuate pe insula Hios, sub purtarea de grijă a Mitropolitului Pantelimon Fostini. Talentul şi interesul pentru muzică l-au condus spre Conservatorul grecesc din Atena, unde a studiat la secţiile de muzică bizantină şi europeană, printre profesorii săi numărându-se Theodor Hagitheodorou. La absolvirea cursurilor a obţinut diploma de specializare în muzica tradiţională bizantină şi armonie (1958). Pregătirea ulterioară a fost consfinţită de alte două diplome: cea de atestare a aptitudinilor sale didactice de predare a muzicii (1964) şi cea de specializare în interpretare vocală a muzicii europene (1966). Urmărind biografia sa, constatăm că asemeni multor cercetători români ai muzicii bizantine, interesul Protopsaltului Vasilios Nonis s-a îndreptat, în egală măsură spre muzica psaltică şi spre muzica populară. De aceea, timp de 20 de ani a frecventat Şcoala de Muzică Populară a celebrului profesor Simon Karas, importantă personalitate a bizantinologiei greceşti a secolului al XX-lea şi maestru recunoscut al muzicii bizantine. Ulterior, a devenit colaborator al lui Simon Karas, în calitate de profesor la această şcoală. În paralel, s-a specializat în interpretarea la instrumente tradiţionale greceşti, învăţând să cânte la psaltirion de la marele maestru Nikos Stephanidis. A fost protopsalt la două biserici din Atena şi a desfăşurat o intensă activitate didactică, de predare a muzicii bizantine. În anul 1970 a iniţiat şi condus propriul său cor psaltic, cu care a cântat la alte două biserici din Atena, dar şi la numeroase alte biserici din Grecia continentală şi insulară, cu ocazia hramurilor sau la Privegheri. Din 1980 a fost profesor la Conservatorul „Nikos Skalkotas” din Atena, titular al cursurilor Teorie, Compoziţie, Ortografie muzicală şi Muzică Papadică, Instrument - psaltirion, (cântece populare, bizantine instrumentale). În ultimii ani ai vieţii a fost director şi profesor al Şcolii de Muzică a Fundaţiei „Petro Zisi” dintr-o suburbie a Atenei. În 1970 a debutat în radiofonie, ca interpret la psaltirion şi colaborator la emisiuni muzicale, la Postul 2 al Radioului Naţional elen. Pentru activitatea sa radiofonică a primit Medalia de Aur la Expoziţia internaţională de la Thessalonic din anul 1981. A fost prezent la televiziune, încă de la începuturile acesteia în Grecia, iar din 1972 a devenit colaborator la mai multe emisiuni ale Postului Naţional 3. În 1978 a fondat Orchestra Bizantină Grecească cu care a susţinut concerte în întreaga Grecie, în Franţa, Germania, Italia şi Belgia. Activitatea artistică poate fi cunoscută şi datorită imprimărilor numeroase pe casete şi CD-uri. Interesat de tradiţia muzicală bizantină, Vasilios Nonis a reeditat lucrări ale unor mari psalţi, precum colecţia de idiomele a lui Hourmouz Hartofilax. A compus slujbe şi diferite alte lucrări religioase, printre care: Stihirar înmiresmat, Slujba Utreniei, Compoziţia papadică, Dumnezeiasca Liturghie, Vecernia de Pocăinţă, Slujba înmormântării, Noul Anastasimatar. Un mare număr de lucrări se găsesc încă în manuscris, printre acestea aflându-se şi o importantă lucrare teoretică, prezentată la Cluj în cadrul ediţiei a V-a a „Zilelor Artei Bizantine”. Muzica l-a însoţit până în ultima zi a vieţii. Era mulţumit pentru că a terminase de scris cântările închinate Sfântului Dionisie compuse în cinstea sfinţirii Bisericii Sf. Dionisie, ridicată de părintele Marcu Manolis, duhovnicul său, plecat la Domnul în primăvara anului 2010. Domnul Nonis a avut un vis cu Părintele Marcu, în care îi spunea că a terminat cântările respective. Îi povestea soţiei: „s-a arătat foarte bucuros Părintele. Apoi mi-a cerut cartea şi s-a


18 înălţat cu ea la cer. Iar eu am rămas cu mâinile întinse, cerându-i cartea. Aşa m-am trezit din somn”. A doua zi, 1 august 2010, în urma unui infarct petrecut în somn, protopsaltul Vasilios Nonis a plecat la Domnul.

(schiţă biografică realizată de Conf. Univ. Dr. Elena Chircev, în cadrul concertului de muzică bizantină susţinut de grupul psaltic Lumină Lină, în memoria protopsaltului Vasilios Nonis, la Sala Studio a Academiei de Muzică Gh. Dima-Cluj Napoca, iunie 2011)


RUGĂCIUNEA CELOR CE CÂNTĂ

Învredniceşte pre noi Doamne Ţie a cânta cu dreaptă înţelegere întru toate zilele vieţii noastre. Tu Însuţi Dumnezeul nostru întru inimile noastre cântă şi săvârşeşte întru noi ceastă dulce glăsuire dupre a Ta sfântă voire. Îndreptează inimile noastre spre lină cântare, carea dintru a Ta lină Lumină izvorăşte, şi sufletele să poarte, ale fraţilor şi surorilor noastre, spre slăvită Împărăţia Ta, unde cetele Heruvimilor şi ale Serafimilor negrăit se îndulcesc şi toată cerească suflarea. Desăvârşeşte întru noi sfânta cântare şi nu lăsa întru patimă a o purta, ci pururea întru frica Ta a noastră sfântă slujire a săvârşi, Însuţi desluşindu-o inimilor şi dintru noi întunecata poftă a slavei deşarte mistuind. Binecuvântă Doamne ca cereştile ape ale înţelepciunii de pre ale noastre limbi să izvorască, ale noastre inimi lăcaşuri ale Duhului Sfânt să se facă, cântările mângâiere şi duhovnicească îndulcire nouă fiind. Şi precum oarecând în temniţă lanţurile de pre grumazii cuviosului Tău Iosif au căzut, de cântări şi canoane Scriitorul, aşa şi acum Doamne, prin sfânta Ta cântare slobozenie sufletelor noastre şi trupurilor dăruieşte de cele ale păcatului robiri, de întunerecul necunoaşterii de Dumnezeu izbăvind pre noi, a Ta sfântă smerenie pururea la Tine căutând şi de noianul cunoaşterii Tale pre noi umplând. Dumnezeul nostru, Doamne Iisuse Hristoase, al Tatălui Fiul şi Cuvântul dăruieşte ca a noastră cântare, de la Tine Lumina cea Lină să purceadă prin Duhul cel Preasfânt şi întru ale oamenilor inimi cele ale veciniciei să glăsuiască, spre sălaşurile cele cereşti la vremea sfintelor slujiri împreună pre noi purtând. Duhule Sfinte, Mângâietoriul sufletelor noastre, vino şi sălăşluieşte întru noi, şi dăruieşte nouă întru Tine a cânta, ca de Tine plini fiind întru noi pocăinţa să se săvârşească şi prin gurile noastre Harul Tău în sfintele cântări reverse, ca inimile fraţilor şi surorilor tămăduind, luminând, sfinţind şi mângâindu-ne cu a Ta cea nestricăcioasă mângâiere şi viaţa noastră toată desăvârşind. Cu harul sfinţilor cântăreţi: David Proorocul, Ioan Damaschinul, Ioan Cucuzelul, Andrei Criteanul, Roman, Cozma şi Iosif făcătorii de cântări dimpreună cu al tuturor sfinţilor, celor ce din veac sfânta cântare bineplăcut Ţie au săvârşit, Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Lina Lumină a Tatălui Ceresc, cu carele eşti închinat şi slăvit împreună şi cu Duhul Sfânt, miluieşte pre noi şi lumea ta, acum şi în vecii vecilor. Amin.


CUPRINS 1. Doamne miluieşte, diferite……………………….…………………………...……………..…1 2. Hristos a Înviat, şi cel vechi……………………………………………………………………5 3. Antifonul 1 şi 2 Aghioritic (Obedniţa)glas 8…………………………………………….….….8 4. Obedniţa, de Hristou Georgiadou Kesanieos, glas 4 agem puselic...........................................14 5. Obedniţa, de Vasilios Nonis, glas varis tetrafonic…………………………………………….20 6. Fericirile pe glas………………………………………………………………………...…….26 7. Antifoanele Duminicilor……………………………………………………………..……….36 8. Troparele si Condacele Învierii……………………………………………………………….39 9. Troparele şi Condacele Praznicelor………………………………………………….………..47 10. Vohodul Duminical……………………………………...………………………..…………70 11. Imnul Trisaghion……………………………………………….……………………..……..73 12. Puternic, din altar …….………………………………………………………………..……74 13. Puternic, al lui Georgiou Kritos…………………………………………......................……76 14. Puternic, al lui Ioannou Palasis………………………………………………………….….77 15. Puternic, al luiVasilios Nonis…………………………………………………………....….80 16. Puternic, al lui Xenos Koroni cu kratima…………………………………………….……..81 17. Puternic, al lui Simonos Avaianos……………………………………………………..……85 18. Sfinte Dumnezeule, al lui Manouil Protopsaltul, glas 1………………………………….…87 19. Puternic, al lui K. Pringos, glas Naos…………………………………………………….…87 20. Sfinte Dumnezeule şi Puternic, al lui Ioannou Palasis, glas 1 …………………………...…89 21. Sfinte Dumnezeule şi Puternic, al lui G.Sirka, glas 3 …………………………………...….92 22. Sfinte Dumnezeule şi Puternic, al lui Trasivulos Staniţa, glas 3 ………………….….….....94 23. Sfinte Dumnezeule şi Puternic cu kratimă, al lui Laurenţiu Truţă, glas 4 ………….…...….97 24. Puternic, al lui Dim. Voutsinas, glas leghetos …………………………………….…...…..101 25. Sfinte Dumnezeule şi Puternic, al lui Kir Ioannidou, glas 5 …………………………….…103 26. Sfinte Dumnezeule, al lui Petru Efesiul şi Puternic, al lui Nicolaou, glas varis …………...107 27. Puternic, al Mitropolitului Kleopa, glas varis .………………………………………….….109 28. Puternic, al lui Petru Efesiul glas varis ……………………………………………...……..111 29. Puternic, al lui Dimitriu Kutsardakis, glas varis …………………………………….……..112 30. Sfinte Dumnezeule şi Puternic, al lui Ioannou Palasis, glas varis ……………………..…..113 31. Sfinte Dumnezeule şi Puternic cu kratimă, al lui Laurenţiu Truţă, gl. 7-agem asiran……...116 32. Ecfonise ale Mitropolitului Kleopa, glas 1 ………………………………………….……..120 33. Puternic, al lui Athanasiou Karamanis, glas varis tetrafonic…………………………...…..121 34. Câţi în Hristos şi Puternic, glas 2...........................................................................................122 35. Câţi în Hristos, din altar …….…………………………………………………..………… 123 36. Crucii Tale ne închinăm, şi Puternic, Vechi ………………………………..………………125 37. Crucii Tale şi Puternic, din altar şi al lui P. Filanthidis ……………………………………127 38. Aliluia vechi, prescurtare a lui Ioan Protopsaltul ……….…………………………………129 39. Aliluia de Apostol diferite, dar şi ale noastre (V. Nonis) ………………………………….131 40. Slavă Ţie, Întru mulţi ani ………………………………………………………….………134 41. Doamne miluieşte lent (arga) pe glas……………………………………………………….135 42. Heruvice săptămânale vechi, ale luiVasilios Nonis …………………………………….…148 43. Alte heruvice, ale lui Theodoros Fokaeos …………………………………………………180 44. Heruvice lente (arga), Grigorie Protopsaltul ……………………………………………....196 45. Cinei Tale, al lui Iakov Protopsaltul, glas 6 …………………………………………….…225


22 46. Sa tacă, în Sâmbăta Mare, al lui Theodoros Fokaeos glas 5 …………………….………...227 47. Iubite-voi Doamne, pe larg, al lui Iakov Protopsaltul, …………………………………….230 48. Răspunsurile Mari şi Axion ale noastre(V. Nonis), glas 1 tetrafonic……………………....231 49. Răspunsurile Mari şi Axion ale noastre(V. Nonis), glas 2…………….................................235 50. Răspunsurile Mari, vechi pe scurt, glas 2……………..........................................................238 51. Răspunsurile Mari, Kiltsanidis ………………………………….........................................244 52. Răspunsurile Mari şi Axion ale noastre(V. Nonis), glas 3…………….................................247 53. Răspunsurile Mari şi Axion, glas leghetos ……………....……………................................251 54. Răspunsurile Mari ale noastre(V. Nonis) şi Axion, Kessanieos, glas 4….............................255 55. Răspunsurile Mari ale noastre(V. Nonis) şi Axion, glas 5 Naos ……….…..........................259 56. Răspunsurile Mari ale noastre(V. Nonis) şi Axion, Hagiathanasiou, glas 5…......................263 57. Răspunsurile Mari ale noastre(V. Nonis) şi Axion, Nikolaou, glas 6 …………………...…267 58. Răspunsurile Mari ale noastre(V. Nonis) şi Axion, Th. Fokaeos , glas varis ………………274 59. Răspunsurile Mari ale noastre(V. Nonis) şi Axion, N. Vlahou, glas 8 ……………….……283 60. Răspunsurile Mari, Ierod. Ierotei glas 4 agem puselic………………………………….….296 61. Răspunsurile Mari, Laurenţiu Truţă glas 3…………………………………………………300 62. Răspunsurile Mari, Laurenţiu Truţă glas 5(arhiereşti)…….……………………….…….....303 63. Axioane Duminicale pe glasuri……………………………………………………….…….309 64. Axioane Praznicale Macarie Ieromonahul şi Hurmuz Hartofilax…………………………..337 65. Liturghia Sf. Vasile cel Mare, Răspunsurile Mari glas 2 – Ioan Protopsaltul Glikeos ……262 66. Că Mitrasul Tău, al lui Ioan Kladas, glas 1……………………………………………...….365 67. Că Mitrasul Tău , al lui Ioan Palasis glas 2 ………………………………………...……....367 68. Că Mitrasul Tău , al lui Har. Papanikolaou, glas 5 ……………………………………..…369 69. De Tine se bucură, al lui Har. Papanikolaou, glas varis …………………….……….……370 70. Că Mitrasul Tău , al lui Kosma Dohiaritul, glas 8 …………………………………..…..…372 71. De Tine se bucură, al lui Sunesiou Iviritul, glas 8 …………………….…………….…..…374 72. Mărimurile de peste an, glas 2...............................................................................................376 73. Unul Sfânt pe glasuri, Laurenţiu Truţă…………………………………………..................381 74. Kinonice săptămânale ………………………………………………………………..…….385 75. Kinonice Duminicale ………………………………………………………………………398 76. Kinonice pe tot anul (praznicale)……………………………………………………..……418 77. La Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfinţite………………………….........466 78. Kratime……………………………………………………………………………..............485 79. Cinei Tale (Sf. Împărtaşanie), Vasilios Nonis glas 2 ………………………………..……..491 80. Văzut – am lumina, Laurenţiu Truţă glas 1 şi 3………………………………………….....495 81. Să se umple gurile noastre, ale aceluiaşi glas 1, 3 şi 5………………………………..........495 82. Imn de Otpust ……………………………………………………………..………………498


Vasilios I. Nonis, Dumnezeiasca Liturghie