Issuu on Google+

ianuarie

www.gibcluj.ro

Nr:6 www.migrant.ro

2012

Cu trenul prin şocuri culturale

TAIWAN Ştefan Molocea

About InterNnovsachips Victoria

pag 12

De la Reticenta la are PaelartiCervcinip schi

Dani ţie şi Drepturile Coordonator Festival Migra Omului, Ediţia II pag 4

pag 9


Revista ACCENTBasarabean este supliment al Revistei Migrant în România realizată în cadrul proiectului România Interculturală, coordonat de Institutul Intercultural

IANUARIE 2012

Timişoara în parteneriat cu Liga Apărării Drepturilor Omului, Filiala Cluj, Asociaţia Centrul pentru Resurse Civice, Asociaţia pentru Apărarea

Cuprins

Drepturilor şi Integrare Socială, finanţat de Uniunea Europeană prin programul General Solidaritatea

3

About Internships

4

De la Reticenţă la Participare

Victoria Novac

Daniela Cervinschi

şi gestiunea fluxurilor migratorii. Fondul European de Integrare a Resortisanţilor Ţărilor Terţe.

Redacţia Coordonator Daniela Cervinschi

6

THE MESSAGE Majbar Emir

2 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

7

Cronici Erasmus Corina Donica

8

Karlinchen sau discriminarea văzută altfel

9

MIDO, Ediţia a II-a

10

Petrecere interculturală

11

Multiculturalismul dulce de la Cluj

Raluca Daneş

Diana Prisacariu

Ana Bacioi + Nadejda Codreanu

Alex Jacho

12

Cu trenul prin socuri culturale TAIWAN

14

Românitatea şi-a mai pierdut o valoare…

14

80 ani de tradiţie, cultură şi tinereţe

16

Un semestru în Cortland, New York, SUA

18

China, Romania, Ţuica & Băsescu.

Ştefan Molocea

Dumitru Berestean

Viorica Eremia

(LADO Cluj)

Editor Şef Ştefan Creţu (GIB Cluj)

Redactor Şef Corina Donica Echipa de Viorica Eremia redacţie Ana Bacioi

Alina Tcaci Teodora Buga Iulian Corunga Nadejda Codreanu Andrei Schendra Elena Cioban Constanţa Cucu Sven Gallinelli

Colaboratori Rael Solis-May

Alex Jacho Diana Prisacariu Victoria Novac Raluca Daneş Emir Majbar Ştefan Molocea Dumitru Berestean

Revista ACCENTBasarabean este editată de Grupul de Iniţiativă Basarabeană Cluj în colaborare cu Liga Apărării Drepturilor Omului Cluj

Helena Ceban

Rael Solis-May

ISSN 2247 – 9260


About Internships Victoria Novac

E

very social interaction is an exchange that is influencing our personalities. If we think about it, influence means change.

An internship is an exciting way for you to explore career fields, apply your learning, and get hands-on experience. It is also a great way to get an inside glimpse of a company, an industry, and a particular occupation. Internships can help you to discover if the career you are considering is right for you, to learn new skills, to develop your personal and professional interests, to gain relevant work experience and make valuable contacts in the work world. By doing several different types of internships, students can compare different career fields and better understand where their skills and interests are best suited. For example, if you are a business major and interested in marketing and advertising, you might want to get an internship in both of these areas to find out more about each one and learn about the duties and responsibilities of each job.

So, first you must decide where you want to do internship: in the country or outside? In a multinational or a smaller company? It’s time you start to search, right? Question is: where? Internships are available in a wide variety of fields from both the private and not-for-profit sectors of the job market. Internships may be paid or unpaid, for credit or not-for-credit, and may be pursued spring, summer, or fall. Finding an internship can best be accomplished by using several different strategies. Networking, attending career fairs, looking for internship listing online as well as identifying potential employers are ways to begin conducting your internship search. Many companies have formal internship programs and regularly advertise for these positions. If however, there is an organization where you’d like to work, but you don’t think that it has an internship program, be proactive about creating your own opportunity. Many organizations use internships as a way to assess and train potential candidates for jobs.

Evaluate an Internship setting: read the internship description (make sure you are going to get what you need out of an internship), research the company, talk to former interns (find more about the experience of those who went before you). All experiences related to a particular internship or job can be included on a resume. As a student, relevant coursework, cocurricular activities, community services, volunteer experiences, and previous internships and jobs can also be included on a resume. Again, it is the relevant skills and experience that employers are looking for. Internships are one of the best ways for students to get «real world” experience, and a way to decide on - or opt out - of a certain vocation. I think every student should try interning, any internship will be worthwhile. «Go outside your boundaries, outside your neighborhood, do something you’ve never done before.” Bottom line and final thought: Think creatively about how you can do an internship even if you are convinced you can’t.

 There are a lot of sites that can tell if you are eligible for an internship. Therefore, it is good to subscribe to their newsletters or to subscribe to discussion groups dealing with these topics:

www.monster.com www.internships.com www.interabroad.com www.internships.about.com www.studenttraveler.com www.eurodesk.ro www.caleidoscop.org www.startintership.ro www.studentie.ro www.postuniversitar.ro

Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

3


De la

,

Reticent,a la

PARTICIPAR

4 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

Până nu demult seminariile pentru prezentarea drepturilor şi obligaţiilor imigranţilor noncomunitari în România erau aproape inexistente, acum se pot oferi nu doar servicii de informare, consiliere şi orientare culturală, dar şi ajutor social imigranţilor cu nevoi speciale şi cu situaţie materială precară prin Fondul European de Integrare.

Photo by Daniel Muntean

Probabil în anul 2008 ni s-ar fi părut imposibil să organizăm un eveniment care să reunească imigranţii noncomunitari din 12 comunităţi precum: Tunisia, Maroc, Ecuador, Peru, Mexic, Palestina, Siria, Egipt, Pakistan, Ghana, Japonia, Republica Moldova. Eforturile noastre de a intra în comunităţi nu au fost în zadar, pot spune că pe parcursul a patru ani de zile colaborarea LADO filiala Cluj cu comunităţile de străini a devenit din ce în ce mai eficientă,

desigur de multe ori se întâmplă să nu putem rezolva toate problemele cu care ni se adresează comunităţile de străini, de multe ori nici noi nu avem instrumentele necesare pentru soluţionarea problemelor, dar cu toate acestea nu abandonăm cazurile care nu pot fi rezolvate, ci încercăm să le aduce constant pe agenda publică. Evenimentul Migraţie şi Drepturile Omului este o metodă destul de bună de a promova interculturalitatea la Cluj, sperăm ca şi alte oraşe din România să îl organizeze la anul. În cadrul Festivalului Migraţie şi Drepturile Omului din 2011 s-a petrecut un fenomen interesant şi anume, deşi, în primele stadii de organizare a evenimentului, colaboratorii s-au mobilizat mai greu şi am avut şi unele probleme de coordonare şi de comunicare, până la


nţilor a p i c i t r a ep Păreri al izatorilor: şi organ

RE

Ana

să l în care am avut ocazia MIDO a fost un Festiva că văd să şi j Clu în ini r stră cunosc situaţia cetăţenilo r că lucruri frumoase. Conside împreună putem realiza me ble pro noi eri tru a descop este un pas important pen zia oca ri ofe le a tru pen şi ştia cu care se confruntă ace ca r Spe . ele şi soluţii la să primească răspunsuri să scă şea reu să şi or e pe viit acesta să aibă continuitat pe. tici par să ni ăţe cet motiveze căt mai mulţii

Bogdan Evenimentul m-a surprins plăcut, în primul rând, datorită amestecului culinar internaţional, am ascultat cu plăcere melodii din diferite zone ale lumii şi mi-am lăsat privirea să fie delectată cu dansuri cât mai diferite, am cunoscut oameni noi, oameni atât de diferiţi prin cultura şi tradiţie, dar apropiaţi prin elementul comun tuturor «Romania»

Festivalul Migraţie şi Drepturile Omului a fost unul interesant care a încercat să se axeze atâ t pe problemele cu care un imigrant se confruntă în România cât şi pe lucrur ile pozitive care reies din acest statut. A fost un festival interactiv, fiecare seminar, workshop şi con ferinţă având o temă bin e aleasă, astfel încât să cup rindă o serie mai mare de probleme, iar informaţiile să fie cât mai variate.

urmă toţi au încercat să aducă ce este mai interesant şi mai bun din propria cultură în cadrul evenimentului. Pe lângă faptul că s-a organizat un workshop despre cultura japoneză, conferinţe şi proiecţii de film egiptean şi tunisian, au fost pusă în scenă şi o piesă de teatru de către elevii clasei a IV a Colegiului Naţional „George Coşbuc” , iar spre sfârşitul festivalului a fost organizată o petrecere interculturală în toată regulă cu dansuri tradiţionale, cântece şi preparate culinare din ţările prezentate mai sus. Spre surprinderea noastră au participat peste 100 de oameni la petrecere şi am primit un feedback pozitiv din partea acestora.

Nadejda nea armonioasă şi Festivalul Intercultural, prin interacţiu ite comunităţi difer mai cele între ă ovat prom productivă it credinţele întăr mi-a etnice, religioase şi culturale, intr-adevăr ânii Rom unei ii oltăr în posibilitatea dezv interculturale. Hai că se poate!

Ana G

Pentru anul viitor LADO filiala Cluj are intenţia de a organiza un Festival cât mai original şi cât mai interesant pentru clujeni şi comunităţile de străini, doar împărtăşind din culturile noastre ne putem cunoaşte şi convieţui împreună.

Daniela Cervinschi Coordonator Festival Migraţie şi Drepturile Omului, Ediţia II

reuşi, fi bine, vom t totul? Va saţi, pu re ce st în em a nt Cum la sfârşit. Su nă pâ m ură. ge ăs er m oricum m zultate pe nă. şi vrem re bu t ci e m un lu m am une lumea, ad se să în p este că tr Apoi începe ste ceva tim pe , pe nd şi gâ de ul i Următor eşti oamen ţi bine cu ac atât de adevăr te sim de ce eram şi tă da a im ceva pr zi unii îi ve st să învăţăm t? Scopul a fo i şi pu or ce at în iz la an tă stresa toţii (org tem mţim bine cu si pu , ne ui să ul şi op il sc ut tic tatul este iden invitaţi)Rezul ria: «Reuşite» go te ca la le zi trece cele trei

Victor Mi-a plăcut să aflu atâtea informaţii utile despre drepturile şi facilităţile pe care le avem ca şi imigranţi. Un alt aspect plăcut a fost că atmosfera nu a fost una formală; participanţii să invitaţii erau comunicativi, degajaţi şi prietenoşi.

5 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

Roxana


THE MESSAGE

D

ans le cadre du Festival «Migratie si Drepturile Omului» 2eme edition, et dans le but de partager la culture arabo-musulmane j’ai choisi de presanter la version anglaise du film ‘’THE MESSAGE’’ sous-titré en roumain. «Le Message» (en arabe ‫ )ةلاسرلا‬est UN GRAND CHEF D’OEUVRE méconnu du public Occidental! Dirigé somptueusement par «Moustapha aAkkad» avec comme acteurs principaux et pas des moindres: Anthony Quinn dans le rôle d’Hamzah, Irène Papas et Michael Ansara. Ce film historique a pour point de départ la «révélation du Coran» transmise par l’Ange Gabriel au Prophète MOHAMMAD et nous décrit, en partie, son vécu ainsi que celui des premiers convertis à l’Islam ; vient aussi la question de «l’esclavage», la rebellion contre l’intolérance, l’ignorance et l’injustice, la fuite des croyants vers l’Abyssini où un roi Chrétien sensible au «Message» leur apporte

6 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

protection contre les persecuteurs, puis la traversée du desert (Hégire-16 Juil 622) par le Prophète Mohammad et les fidèles fuyants la Mecque pour se rendre à Médine où ils établirent la première Mosquée de l’Islam... Les luttes contre l’opresseur et enfin le «message final» que le Prophète laissa aux Musulmans avant de mourrir. Un film étonnant, très instructif, modeste et qui se veut réaliste, très loin des clichés! Le personnage du prophète est remplacé par une camera subversive et muette. Je vous invite à lire une partie du discoure du Pap Jean-Paul II qui parle de l’Islam.

Jean Paul II : ‹‹ La recherche de la vérité vous conduira, au delà des valeurs intellectuelles, jusqu’à la dimension spirituelle de la vie intérieure. L’homme est un être spirituel. Nous, croyants, nous savons que nous ne vivons pas dans un monde fermé. Nous croyons en Dieu. Nous sommes des adorateurs de Dieu. Nous sommes des chercheurs de Dieu. L’Eglise catholique regarde avec respect et reconnaît la qualité de votre démarche religieuse, la richesse de votre tradition spirituelle. Nous aussi, Chrétiens, nous sommes fiers de notre tradition religieuse. Je crois que nous, Chrétiens et Musulmans, nous devons reconnaître avec joie les valeurs religieuses que nous avons en commun et en rendre grâce à Dieu: »»

les uns et les autres, nous croyons en Dieu, le Dieu unique, qui est toute Justice et toute Miséricorde;

»»

nous croyons à l’importance de la prière, du jeûne et de l’aumône, de la pénitence et du pardon ;

»»

nous croyons que Dieu nous sera un Juge miséricordieux à la fin des temps et nous espérons qu’après la résurrection, Il sera satisfait de nous et que nous serons satisfaits de Lui. ›› Discours de Jean Paul II, à Casablanca, 19 Août 1985

Majbar Emir

Azi se împlinesc trei luni de când am pus piciorul în Amiens, oraşul-gazdă al poveştii mele Erasmus. Iar primele cuvinte ce-mi răsar în minte, mai repede decât „deja”, „ce păcat” sau „încă două rămase”, sunt „în sfârşit”. De necontestat, o experienţă pe termen lung în străinătate îţi oferă perspective şi îţi lărgeşte orizonturi în moduri în care nu ar fi nicicum posibil acasă. Te face să-ţi îmbunătăţeşti limbile străine, să descoperi şi trăieşti alte culturi, să cunoşti oameni formidabili fără de care nu ţi-ai mai putea imagina viaţa. Asta-i povestea pe care fiecare o intuieşte şi pe care unii dintre noi – norocoşi sau disperaţi – au chiar şansa de a o experimenta pe propria piele. Dar ce înseamnă pentru mine un Erasmus story? Un lung şir de zile şi oameni, care să se încheie „în sfârşit” cu întoarcerea acasă. Eram flămândă de libertate şi de nou, de afirmare a independenţei şi de cunoaştere a ineditului, şi am avut parte de ele din plin. O îmbrăţişare în gară a familiei pentru o toamnă întreagă, o valiză şi un rucsac ca rezerve pentru un semestru de franţuzire, prima noapte într-un pat fără lenjerie sau pernă, într-un oraş în care nu cunoşteam pe nimeni. Autobuzuri greşite, taxiuri şocant de scumpe şi hoinăreli agitate în căutarea celui mai apropiat supermarket (care evident se va fi dovedit a fi printre cele mai depărtate). Am trăit mare parte din plăcerile unui nou-venit care nu are pe nimeni pe care să se bazeze decât propria minte, portofel şi bunăvoinţa străinilor. Desigur, două săptămâni mai târziu situaţia se arăta mult mai colorată: abonament pentru toate liniile de bus, un frigider plin cu mâncare, un pat cu lenjerie roz şi pernă pufoasă şi o lista cu 50 de prieteni mai lungă pe Facebook. O grămadă de poze în care să-ţi sclipeşti viaţa proaspăt dobândită celor rămaşi acasă, o agendă plină de excursii şi o abilitate de a alterna 4 limbi străine de care nu te credeai în stare. Şi, mai ales, satisfacţia de a te găsi în mijlocul energiei tinereşti, de a trăi experienţe ce vor deveni amintiri de o viaţă, de a savura fiecare clipă aşa cum viaţa trebuie trăită! De a nu avea nicio grija, mai în scurt. Cam asta înseamnă (cel puţin pentru mine) Erasmus. Abia acum am ajuns să trăiesc toate plăcerile pierderii de vreme cu stil şi iresponsabilitate: zile de neieşit din pijama, doar


Trei luni mai târziu sau

Mai patriotă decât vreodată

Corina Donica

cu laptopul şi Nutella ca şi companie, picnicuri de „mojuitada” cu spaniolii, şi sezoane întregi de Big Bang Theory şi Dexter. Ah, şi şcoală desigur. Când e strict obligatoriu, şi chiar şi atunci visând la ce urmează să faci odată ajuns acasă. Numai că această dulceagă amorţeală nu poate dura prea mult (decât dacă ai sânge de târâtor în tine), şi te trezeşti că nici dormitul până la 3 după-amiaza, nici excursia la Amsterdam nu se ridică la nivelul unei plimbări cu cel mai bun prieten ce te aşteaptă acasă. Realizezi că oricât de sănătoasă şi variată ar fi mâncarea de la cantină, tot ai renunţa la ea pentru o mămăligă sau binecuvântată ciorbă. Şi, în fine, începi să oboseşti să porţi conversaţia „–De unde eşti tu? – Roumanie. – Oh.” fără a adăuga că şi francezii au stereotipul lor şi ar fi etic să nu aibă prejudecăţi în privinţa altora. Aşa că două luni jumate mai târziu începi deja să te uiţi pe calendar câte săptămâni din acest joc de tact social mai ai până la avionul ce te va duce acasă. Te bucuri în continuare de liniştea oraşului, curăţenia de pe străzi, politeţea oamenilor şi frumuseţea limbii, însă ai prefera de o mie de ori să auzi un „No tulai” spontan sau să dai de o persoană care să priceapă sarcasmul fără să trebuiască să îl explici. În ceea ce priveşte Franţa în sine, mă voi abţine să expun opinii personale, probabil superficiale şi eronate. E drăguţ. Oameni de treabă şi mediu civilizat. Dar nu mi-ar plăcea să locuiesc aici mai mult decât am făcut-o deja. Şi nu am cunoscut român stabilit permanent aici care să aprecieze în totalitate atitudinea francezilor sau caracterul lor. Dar ce ştiu eu, sunt tânără şi prostuţă. Revenind la axul cronologic, trei luni de străinătate mai târziu, hotărăşti că „traiul tău stabil” de student Erasmus trebuie să se apropie de sfârşit. Că cele 8 săptămâni rămase trebuie privite ca o scurtă experienţă ce se va termina repede şi vei fi „în sfârşit” capabil să te întroci la adevărata ta libertate, cea de acasă. Desigur, într-un colţ al creierului stă incertitudinea, sâmburele de sadism, care te întreabă „Şi dacă nici acasă nu-ţi va mai plăcea?”, „Dacă ai devenit un mutant cultural, obişnuit cu civilizaţia vestică, dar tânjind după mentalitatea orientală?”, „Dacă ţi s-a deschis mintea prea tare pentru a mai putea fi înţeles pe deplin de oamenii ce au rămas neschimbaţi în timpul în care tu ai «crescut spiritual»?”. Dileme la care nu am decât un răspuns, învăţat de la magicul 9gag: Bitch, please! Prietenii de aia-s prieteni, să-ţi fie aproape cu sufletul chiar şi când mintea vă depărtează. Şi cine zice că ceea ce te aşteaptă acasă e cu ceva inferior la ceea ce trăieşti aici? Până la urmă viaţa e o călătorie, şi nu ne rămâne decât să o colorăm cât de bine, sau tare, dorim. Aşa că încălecaţi pe o şa şi daţi-i bătaie să vă construiţi cronica voastră! Pe care s-o povestiţi în următorul număr al revistei.

7 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

Cronici Erasmus


Cum te simţi când nu îţi găseşti locul? Discriminarea este întâlnită peste tot în cele mai diverse forme. Elevii clasei a IV-a G3 a Colegiului Naţional «George Coşbuc» neau ilustrat conceptul de discriminare într-o manieră aparte printr-o piesă de teatru. Piesa spune povestea lui Karlinchen, o fetiţă pierdută într-o lume care se pare că nu vrea să o accepte. Piesa s-a jucat în cadrul festivalul Migrație și Drepturile Omului care a avut loc la Cluj Napoca, în 9-11 decembrie 2011.

8 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

Ideea unei scenete a venit în cadrul unei sesiuni de brainstorming, sesiune care era menită să traseze liniile generale ale festivalului. Nu a durat mult până această idee a început să prindă contur, întrucât domnișoara învățătoare s-a arătat entuziasmată de posibilitatea implicării învățăceilor ei într-un festival al drepturilor omului. Înainte de a începe repetițiile pentru scenetă, elevii au avut parte de o oră surpriză. Reprezentați ai LADO (Gabriela Purja, Ana Bacioi și Raluca Daneș) au ținut un workshop menit să introducă elevii în subiectul drepturilor omului. Workshop-ul s-a desfășurat în cursul orei de educație civică. În cadrul workshop - ului elevii au discutat despre existența drepturilor , despre drepturile copiilor și necesitatea conștientizării că lângă fiecare drept există o obligație corelativă acestuia, dar si faptul că drepturile fiecăruia se întind până acolo unde încep drepturile celuilalt, toate acestea fiind discutate pe un limbaj specific si accesibil elevilor. Spre bucuria reprezentanților LADO, copiii au fost extremi de receptivi și au înțeles repede ideile discutate , ba mai mult, au contribuit ei înşiși cu idei proprii astfel că discuția despre egalitatea

în drepturi și dreptul de a nu fi discriminat a venit natural, elevii neavând nici o problemă în a percepe discriminarea în complexitatea ei La sfârșitul orei, copiii au fost anunțați că vor fi implicați în acest proiect și că împreună cu învățătoarea lor (frau, după cum o numesc ei) vor pune în scenă piesa de teatru numită Karlinchen. Piesa vorbește despre o fetiță, Karlinchen , care s-a pierdut și caută un loc unde să fie acceptată. Din păcate, toată lume o respinge, datorită faptului că ea nu este la fel ca ei: ciorile pentru că nu are cioc, copacii pentru că nu are ramuri. În cele din urmă , ea găsește acceptarea în cel mai neașteptat loc. Acestea fiind spuse, copiii s-au pus pe treabă. După ce rolurile au fost împărțite și replicile au fost învățate, elevii și-au creat și propriile costume și mai mult decât atât au creat și decorurile. În prima zi a festivalului, după Conferința de deschidere a acestuia, în sala festivă a Colegiului

Naţional George Coşbuc

din Cluj-Napoca s-a jucat piesa de teatru. Alături de părinți au venit și membrii LADO și invitații, astfel că, la intrarea copiilor în sala festivă, publicul i-a aplaudat, spre bucuria lor. Piesa de teatru a fost introdusă de Raluca Daneș, după care domnișoara învățătoare Alexandra Drăgoiu a povestit publicului mai multe detalii despre scenetă. Au urmat copiii, care și-au jucat rolurile lipsiți de emoții și de frica specifică vârstei. În cadrul scenetei au existat și momente relaxante în care aceștia au dansat sau au cântat uimind publicul cu talentul lor. La finalul scenetei, fiecare elev și-a spus părerea lui despre discriminare și modul în care o percepe el, concretizând astfel ceea ce ei au învățat din această experiență.


Diana Prisacariu European Alternatives

MIDO2

Regional Coordinator

M

y participation in the Migration and Human Rights Festival thus represented the result of both a public engagement and of a personal interest in understanding the national and local dimensions of migration in Romania and Cluj, respectively. To my surprise, due to this festival I could discover, understand and accept the existing differences between what migration and human rights stand for in Cluj, on one hand, and the way the issue is framed in other European countries that, surprisingly or not, I am more familiar with.

S

uch a (positive) shock is produced by the fact that the main belief of my organisation is that the traditional forms of political participation in the framework of the nation-state have become insufficient for the present-day situation, and we are thus actively experimenting new forms of transnational involvement, in the common vision that political participation must be both deliberative and active. Through activities such as public consultations, campaigns and mobilization at a European level, our aim is that of bringing together a high number of CSOs and social partners so as to move forward and innovate in finding transnational common solutions for the key problems that Europe is currently facing.

E

xamples of such activities include the transnational alternative urban mapping workshops that we organised during the spring of 2011, whose results were presented in Cluj, London and Bologna during the Transeuropa Festival, as part of a project entitled Visualizing Transnationalism. Other events in Cluj had included, for example, the Go East-Romania, Transylvania, Cluj as destination, an event aimed at daring the image of East and Central Europe as sources of emigration: the (fictional, but so realistic) story of a Turkish Kurd on his way to Germany who decides to remain in Romania, a story beautifully portrayed by the actor András Hatházi and the director Marian Crişan in a film called Morgen.

I

t took, I must confess, some time for me to understand and accept the different approach that the Migration and Human Rights Festival is giving to the issues of emigration and immigration. It is a profound and, at the same time, pragmatic belief in the continuing existence of nation states, of communities, of visible and lasting characteristics that impact on identity and behaviour. It is, of course, the multicultural perspective, as it is defined in contrast with the interculturalism that European Alternatives promotes.

G

reat were my surprise and joy when I discovered, however, that the two approaches can and should not be contrasted with each other. The Migration and Human Rights Festival is produced by a team of real professionals, who included much of the subtlety of intercultural ideals in the pragmatic concretness of the current Romanian society. Thus, they succeeded in blending intercultural events, such as the world café and the interactive workshop on tolerance and mutual understanding with the multicultural film projections and closing concert and party. The success of this approach was evident, both due to the high attendance rate, but also due to the clear possibility to understand and approach differently common issues such as integration and human rights protection.

T

he event that European Alternatives organised with the kind support of the Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe as part of the Migration and Human Rights Festival, entitled The European Charter of Fundamental Rights, the European Court of Justice and their use by NGOs, could thus be integrated perfectly in the successful framework that the League for the Defence of Human Rights had developed for the festival. The seminar’s success resided, besides the evident content-based dimension, on the genuine dialogue that it built between different identities and differently framed approaches to the same common issues. This was produced, in my opinion, by the strong openness of all the participants toward discovering and understanding the individual as part, but at the same time, as apart from his or her cultural community.

W

as this a consequence of the rather technical topic approached, that of the role of European institutions in protecting human rights and promoting grassroots advocacy? Or was it produced by the well-blended differences between the preceding and following events in the Festival, that had already created the necessary framework for mutual understanding of multi and interculturalism? Personally, I am strongly in favour of the latter dimension. The lesson that I have learned last week-end is thus a very important one.

9 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

I

participated in the Migration and Human Rights Festival that the League for the Defense of Human Rights organized in Cluj at the beginning of December as one of the two regional coordinators of the partner organization European Alternatives. European Alternatives stands primarily for socially engaged artistic and literary production, capable of deconstructing the national imaginarium, so as to discover the space for visualizing, immagining and understanding a transnational common territory. Our artistic projects focus on topics such as urban territory, migration, social differences and minorities. In dealing with these topics, we promote dialogue among artists, academics, decisionmakers and citizens so as to enlarge, through experiment and artistic intervention, the types of discourse available for the debate of political and cultural topics.


țările non-UE. Pe lângă aroma bucatelor, seara a fost specială datorită colecției de muzică și dansuri prezentate.

Cluj-Napoca e orașul în care găsești întotdeauna mai mult decât te aștepți. E orașul studenților și aceasta îi oferă o vârstă fragedă, un miros de primăvară și atâta energie. Mergând pe străzile orașului vei auzi mereu discuții și dezbateri pe care nu le vei putea descifra pentru că aici sunt imigranți din diferite colțuri ale lumii. Fiecare comunitate ascunde o multitudine de calități și valori pe care le descoperi prin participarea activă la viața culturală a Clujului. În acest scop, în cadrul Festivalului ”Migrație și drepturile omului”, organizat de LADO Filiala Cluj (Liga apărării drepturilor omului) s-au reunit reprezentanți din aproape toate comunitățile de imigranţi non - comunitari din oraşul Cluj –Napoca la ”Seara culinară și muzicală” unde a avut loc un adevărat festin cu muzică, dans şi preparate culinare tradiţionale.

10 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

Această seara a oferit ocazia să guşti cele mai bune bucate tradiţionale româneşti pregătite de dna Ana Ludușan, bucate tradiţionale din Republica Moldova – Nadejda Codreanu, Peru - Stefania, Alma și Patricia , Ecuador –Alex și Egipt- Aly Elbark și Raluca Elbark

, e r e c e a l r t a e r P cultu r e t in

Ana Bacioi Nadejda Codreanu Coordonatoarele Petrecerii Interculturale din cadrul Festivalului Migraţie şi Drepturile Omului

Ne-am bucurat de receptivitatea tuturor care au adus un coș întreg cu diferite gustări, iar cei prezenți au reușit să guste din toate. Am avut o surpriză frumoasă din Ecuador - un tort mare pe care puteați observa drapelele tuturor comunităților din ClujNapoca, din

Partea muzicală a început cu fetele de la conservator : Laura Chiorean, Iancu Maria si Slevoaca Teodora care au venit cu o frumoasă compoziție din Rondeau de Bach, Habanera de Bizet, Bittersweet de la Apocalyptica Canon în D de Pachelbel și o colecție de colinde. Atmosfera creată de aceste sunete și melodii au furat atenția celor prezenți și puteam urmări zâmbete și priviri sincere legănându-se în euforia muzicii. O notă orientală, plină de senzualitate ne-a oferit o tânără din Republica Moldova, Mariana Rață care ne-a surprins cu un număr de dans tradiţional din Orientul Mijlociu. A fost ciudat, că nu a dansat o horă, specifică R. Moldova, dar acest fapt demonstrează integrarea tuturor culturilor între ele și posibilitatea de a combina diversitatea într-o singură seară. Alături de aceste prezentări am avut parte de sunetul dobelor din Tunisia și de o compoziție frumoasă de piese interpretate de Karim si Chaouki, care au provocat la dans toate fetele pe care cei doi le-au învățat mișcările caracteristice stilului lor de muzică. În final, am putut să ne manifestăm cu toții abilitățile și auzul muzical alături de Victor Bânzari și Tatiana Crețu, doi tineri din R. Moldova care sunt pasionați de chitară alături de ei am putut să reamintim frumoasele melodii sub sunetul chitarei și să vedem cât de mult iubește lumea muzica. Această seară ne-a oferit ocazia să cunoaștem oameni pasionați și talentați. Ne-am bucurat de diversitatea culturală și am reușit să integrăm orientul în spiritul românesc. Participanții la această seară au rămas mulțumiți și impresionați de toate prezentările imigranților și desigur, au apreciat bucatele pregătite. Diversitatea culturală este o sură a creativității și inovației, dar uneori poate constituie și serioase bariere de comunicare. Această petrecere a reușit sa valorifice identitatea națională a tuturor celor prezenți și să intensifice dialogul intercultural printre toți cei prezenți.


Photo by Daniel Muntean

Cu toate că problema platoului principal era soluționată, doream ceva mai mult. Și așa a început povestea multiculturalismului cu gust dulce. Deoarece frumoasa mea soție Daniela este pasionată de patiserie, m-am consultat cu ea și a decis să mă ajute să fac un tort pentru toți participanții, având ca temă multiculturalismul şi interculturalitate din oraşul Cluj. Ne-am tot gândit ce aspect ar trebui sa aibă, ce formă, ce să reprezinte și în același timp să fie și de impact. Printre multe idei și opinii am ales să facem un tort mare, evident, în centrul tortului ne-am gândit să punem harta României și de jur împrejur steagurile tuturor comunităților. Și deci la treabă! Am făcut lista ingredientelor necesare, Daniela a calculat cu meticulozitate cantitățile pentru blat, creme, pasta de zahăr, decorațiuni. Totul relativ simplu de cumpărat. Simplu până în momentul în care pe raftul magazinului nu erau toate produsele necesare nouă. Am făcut cumpărăturile de baza, renunțând la unele produse, înlocuind altele. Ajunși acasă, soția mea m-a pus în gardă: adumi mixerul, vreau aici 20 de linguri de făină, îmi programezi cuptorul la 180°? După aproximativ 3 ore, cele trei blaturi mari și pufoase erau gata. Urma ca a doua zi să continuăm, dar rămânea problema coloranților alimentari, și deci partea decorativă era pusă sub semnul întrebării. A doua zi, cu entuziasm am reluat pregătirile. Cu abilitate soția mea a făcut pasta de zahăr, apoi umplerea blaturilor cu creme şi fructe a decurs rapid. Acoperirea lui cu foaia de zahăr ne-a dat puțină bătaie de cap, datorită mărimii, fragilități foii, dar am reușit. A mai rămas să cumpăr din alt magazin culorile necesare, pentru a colora pasta de zahăr rămasă și a o aplica în forma hărții și a steagurilor. Odată cumpărate cele 3 culori de bază: roșu, galben, albastru (care urma să le combinăm pentru a obține și celelalte culori ale steagurilor), fericiți că eram pe terminate și nerăbdători să vedem rezultatul, a apărut o altă decepție - două culori: roșul și galbenul, nu erau suficient de puternice. Pasta colorată avea o tentă roz și crem. Soția mea a început să se streseze, că nu

avansam și nici nu aveam cum să finalizăm decorațiunile cu acei coloranţi. Am fugit repede la alt supermarket, spunându-i prin telefon ce găseam și puteam înlocui, dat fiind că aveam albastrul și albul, ne lipsea ceva roșu, galben, verde și negru. Ca alternativă am găsit biluțe ornamentale, dar problema era că unele erau rotunde, altele bastonașe, floricele și mai mult, nu am găsit toate culorile necesare. Pe de altă parte Daniela și-a sunat mama și prietena cu care face torturi, întrebând cu ce să înlocuiască sau ce să folosească.

l u m s i l a r u t l u c i j t l u l C Mu a l e d e dulc 11

I-a fost sugerată ideea salvatoare: nucă de cocos rasă colorată, doar că nu se găsește decât într-un supermarket care e mai departe de unde locuim. Sunând la recepție clienți și întrebând dacă au pe stoc cele 4 culori disponibile: roșu, galben, albastru, verde - i s-a spus că da și astfel am mers acolo de urgență.

Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

Ca mediator intercultural și reprezentant al Comunității Latino-americane din Cluj Napoca, mi-a revenit sarcina și astfel, oportunitatea de a pregăti o mâncare tradiţională. Dat fiind faptul că nu sunt pasionat de arta culinară, doar când vine vorba de o expoziţie culinară, m-am consultat cu membrii grupului și câteva persoane s-au oferit să pregătească o mâncare cu specific peruan. Doresc să le mulțumesc pe această cale fetelor: Estefania, Patricia și Alma pentru implicare și să le felicit pentru preparatele culinare foarte gustoase.

Era deja târziu, mai aveam la dispoziție în jur de o oră, organizatorii cerându-ne să fim acolo la 18.30 și eu eram doar în drum spre magazin. Ajuns, surpriza descurajantă: am găsit nucă de cocos doar de culoare galbenă și albastră. Descurajat le-am cumpărat, dar ca siguranţă am cumpărat şi un colorant alimentar roşu de altă marcă. Ajuns acasă, minutele ne erau numărate pentru a termina steagurile şi a rezolva problema lipsei culorilor. În faţa presiunii timpului şi a nenumăratelor telefoane de la organizatori, a fost inevitabilă folosirea geniului culinar. Corecta combinaţie a culorilor primare şi pigmentarea uşoară a nucii de cocos a făcut ca nici un steag a distinselor comunităţi care trăiesc în Cluj să lipsească de la întâlnirea celui deal II-lea Festival de Migrație și Drepturile Omului.

Alex Jacho, Ecuador


Deși era duminică, ceasul meu suna la 5:45 AM și trebuia să mă grăbesc, aveam un tren de prins. Luam trenul din Neili până în Fulong, unde urma să fac o drumeție de patru ore, plecând de pe malul mării, trecând peste dealuri și văi ajungând, la final, din nou pe malul mării. De când am sosit în Taiwan încerc să duc o viață mai sănătoasă și mai diversă, iar drumețiile de sfârșit de săptămână îmbină perfect utilul cu plăcutul.

M-am grăbit să prind trenul și am ajuns cu 3-4 minute înainte de sosirea trenului. Sau cel puțin, ora programată pentru sosire. Pentru că se întâmplă și aici să întârzie trenurile: cu doar câteva minute și anunțate din timp, dar întârzie. Asta m-a făcut să mă gândesc la cum eram eu când am sosit anul trecut aici și la toate micile diferențe dintre Taiwan și România. Pentru că peste cele mari treci mai ușor te aștepți la ele, ți se par firești. Te

aștepți să vezi peste tot caractere chinezești, mâzgâlituri complicate și fără logică, cel puțin până începi să le tratezi cu seriozitate. Te aștepți ca mâncarea să fie ciudată, ba prea dulce, ba prea picantă, ba prea uleioasă, la fel cum te aștepți să o mănânci cu niște bețe pe care nu știi nici măcar cum să le ții corect în mână. Te aștepți să se uite lumea lung la tine pe stradă, să nu îi înțelegi când vorbesc, să te trezești ca ți-au vândut altceva, dar să renunți,

pentru că e prea greu să le explici. Ironic, diferențele mici te iau prin surprindere, pentru că nimeni nu te-a pregătit pentru ele. Revenind la trenuri, așa am aflat anul trecut că nu Taiwan e țara aceea legendară în care trenurile nu au întârziere. Pe aici legenda spune că țara aceea ar fi Japonia, sau poate Singapore. Sau poate alta, în orice caz, nu Taiwan!

de ce. În țara în care statul la coadă e parte a vieții zilnice, cineva mi-a tăiat calea și s-a urcat înaintea mea în tren. Dar nu am putut fi supărat prea mult timp, pentru că persoana și-a cerut scuze, dar și pentru că știu că asta e excepția. În ultimul an am stat nespus de mult la coadă. Motivul e mai puțin important: fie că am stat la coadă să urc în tren, în autobuz, în metrou, în feribot, fie că am așteptat 45 de minute la coadă să îmi

cumpăr chiftele de calamar sau ceai verde cu lapte si biluțe de jeleu, statul la coadă e un ritual aici și ca orice ritual, necesită răbdare. În parte din cauza educației și a respectului, moștenite de mii de ani, în parte pentru că statul la coadă validează produsul sau serviciul pe care urmează să îl accesezi (pentru că, nu-i așa, cu cât e mai mare coada, cu atât e mai bun orezul), iar în parte pentru că asta e regula, statul la coadă este tipic Taiwanului.

12 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro O dată urcat în tren, mi-am dat seama că sunt puțin indispus și mi-am dat seama și


După câteva minute în tren, am început să mă uit mai atent la lumea cu care călătoream. Vagonul aducea mai mult a metro decât a tren și asta îmi permitea să observ multă lume simultan. Lumea din vagon reflecta destul de bine cele două mari pasiuni (pe lângă smartphone-uri, desigur) ale taiwanezilor: mâncatul și dormitul. În urmă cu un an, nu reușeam nicicum să înțeleg cum pot dormi taiwanezii oricum, oriunde și la orice oră: în

bibliotecă, în sala de curs, în club, în tren, în picioare, în scaun, în tren, pe scuter sau sprijiniți pe un stâlp de susținere din metro. Cultura somnului e depășită doar de cultura mâncatului. De fapt, în toate locurile în care este acceptabil să dormi, este acceptabil și să mănânci. Adică peste tot.. Mai puțin metroul. Se mândresc cu cât de curat este metroul din Taipei! Și pe bună dreptate! Oricât de puternic ar fi mirosul mâncării și oricât de aglomerat ar

fi, dacă ți-e foame, trebuie să mănânci, nu-i așa? Faptul că nu ai unde să arunci resturile după ce ai terminat (pentru că nu găsești nicăieri o pubelă) nu pare să fie o problemă. Aduni toate resturile, iar când intri într-un magazin, arunci totul la coșul din interiorul magazinului. M-am întrebat mult timp anul trecut care e motivul pentru care nu există coșuri de gunoi aici, iar răspunsul s-a dovedit a fi simplu și perfect justificat pentru colectarea selectivă

Cu trenul prin socuri culturale ,

Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

13

TAIWAN Ştefan Molocea

a gunoaielor și descurajarea cetățenilor de a arunca gunoiul menajer în locurile publice. Recunosc că nu m-am gândit niciodată până atunci să îmi duc gunoiul din casă și să-l arunc în coșul de gunoi de la colțul străzii. Ar fi interesant să demontăm toate pubele de pe străzile noastre și să lăsăm la latitudinea fiecăruia cum dispune de resturi. Din fericire, în tren sunt coșuri de gunoi. Că tot vorbeam de gunoaie, în prima

săptămână aici nu știam de ce aud mereu mașina de înghețată, care cânta cât se poate de zgomotos, o varianta copilarească a Dunării Albastre, la ora 6 seara trecând pe lângă căminul meu. Începusem să cred că toată cina localnicilor constă în îngheță, ceea ce ar fi fost cel puțin ciudat, ținând cont cât de supli sunt toți. Ei, după o săptămână, trecând întâmplător pe stradă la ora 6, am văzut că mașina de înghețată, cea care îmi

cântă Dunărea Albastră, e de fapt mașina care colectează gunoiul menajer. Mie mi se făcuse totuși pofta de înghețată... Aerul condiționat din vagonul vechi de 20 de ani m-a adus înapoi la realitate, la timp pentru a observa cele două caractere, care îmi atrăgeau atenția că e momentul să cobor și că prima parte a drumului s-a terminat.

福隆


Românitatea şi-a mai pierdut o valoare… 14 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

În ce se măsoară virtutea adevărată? Se măsoară în secunde,ore sau zile? Sau poate în ani-lumină? În esență, adevărata virtute nu concepe o unitate de măsură,dar totuși, se menține intactă de-a lungul timpului. Secretul ei? Oamenii ce iubesc FRUMOSUL, SUBLIMUL, ADEVĂRUL... Așa i-am văzut mereu pe acei „meșteri Manole” care zi de zi și-au sacrificat propria existență pentru a edita de acum 8 decenii încoace ceea ce astăzi se numește Revista NOI.

80 ani de tradiție, cultură și

tinerețe Viorica Eremia, Studentă anul II UBB FSEGA

Puțin este a zice că am crescut cu ea, cu ea a crescut o întreagă elită a secolului, începând de la oamenii simpli de la țară până la cei care au debutat pentru prima dată în paginile ei, ca mai apoi să cunoască laurii succesului atât în țară,cât și peste hotarele ei. Acum 81 de ani, la Balta, iese de sub tipar primul număr al revistei NOI, atunci fiind Scînteia Leninistă, care s-a bucurat de o înaltă apreciere în rândurile tinerilor de atunci. În pofida regimului dur în care se afla țara în perioada respectivă, revista a găzduit numeroase lucrări, care, în timp au obținut o valoare națională și internațională considerabilă. Anume ea a fost cea care a promovat tinerele talente ale perioadei, căci pentru prima dată în paginile sale au apărut lucrările lui Grigore Vieru, Ion Druță, Liviu Deleanu, Dumitru Matcovschi, Petru Cărare, Spiridon Vangheli și mulți, mulți alții. Revista NOI (pe atunci Scînteia Leninistă) devenind oaza, almaganul de lumină și drumul spre succes.

Acum 20 de ani în urmă, când pășeam stingher pe cărările independenței, revista începe o altă perioadă în viața sa și anume, începe a purta numele de NOI, probabil evocând puterea ce stă în NOI, dorința de schimbare, dar și continua luptă prin cultură, educație, frumos... Probabil vă întrebați prin ce e atât de specială sau cum a rezistat? Și răspunsul care l–am primit de la redactorul-sef domnul Valerie Volontir este: „respectăm tradiția, aducem și inovare, căutăm și promovăm talente”. Și cât adevăr e în cuvintele dumnealui, căci rubrica Capriciile muzei este cea care nu doar promovează tinerii talentați publicândule lucrările în paginile revistei, dar aceste “talente în devenire”, asemenea unei scoici neprelucrate, brute sunt trecute prin laboratorul domnului Leo Bordeianu, care în fiece număr analizează “la greu” fiece poezie, eseu, proză care a ajuns în paginile revistei. Și din proprie experiență știu cât de mult te bucuri când îți vezi numele și remarca dumnealui “Excepțional” sau te poți întrista când citești “Mici pliuri nedorite”, dar de aici pornește cizelarea și edificarea marelor talente ce au ales cerneala și hârtia drept relicvele sufletului aflat în căutare. Și apoi, câștigătorii concursului de creație se bucură vara de odihnă din plin fie la mare, fie la munte. ”Anul trecut au mers toți la Sinaia, anul acesta merg la Sulina” mi-a povestit domnul Volontir, iar în ochi am observat licărul de lumină și văditul interes pentru a promova acești copii, acești adolescenți.


„Ce e val cu valul trece , Tu rămâi la toate rece” – a spus Luceafărul şi asta ar trebui să facem. De multe ori, unii indivizi accentuează unele stranietăţi ale marilor oameni cu scopul de a-i denigra şi de a eclipsa opera lor. Ce e negativ prinde mai uşor la public,

iar ce e bun se uită... Aceşti oameni au fost buni, dar s-au dus unul după altul, însă aveau ceva în comun – au avut puterea să lupte pentru cauza românilor chiar dacă conjunctura timpurilor le era potrivnică. Leonida Lari a fost o femeie cu un curaj de invidiat pentru orice bărbat. A fost printre liderii mişcării de emancipare naţională în Basarabia cotropită de ruşi, printre astrele care au promovat grafia latină şi limba română, tricolorul sfânt şi unirea fraţilor de pe cele două maluri însângerate ale Prutului. A fost printre cei care s-au simţit români nu doar de ziua naţională, ci tot timpul. După cum scrie un

blogger, ea a făcut parte din oamenii care au simt româneşte nu doar de 1 decembrie, 27 martie, 27 sau 31 august, ci în fiecare zi, veşnic purtând panglica tricoloră, cu care a şi fost înmormântată la dorinţa ei. Acum, în 11 decembrie, mi-am dat seama încă o dată că societatea nu-şi cunoaşte şi nu-şi preţuieşte valorile atunci când sunt încă în viaţă. Trebuie neapărat să moară cineva ca să apară un entuziasm de a cunoaşte opera sau de a merge trist, cu flori de recunoştinţă. Probabil aşa va fi întotdeauna, probabil aşa e firea omului – nu simte valoarea, ci doar dispariţia ei... Poeziile ei sunt ecoul vocii interioare, care a îndemnat-o să pună pe foaie şi să lase urmaşilor

valorile pe care le-a împărtăşit, valori care astăzi se uită, se camuflează, se schimbă pe cele materiale sau alte avantaje, se preschimbă în argumentele diavolului de protecţie a statalităţii şi de apartenenţă la o altă naţionalitate şi cultură decât cea românească. Vreau să spun un lucru acestor oameni – lăsaţi fraţii să fie fraţi şi nu-i îndreptaţi pe unii împotriva altora pentru că oricum adevărul va triumfa! În aceste momente, dacă comemorăm trecerea în nefiinţă a Leonidei Lari , să ţinem mereu în suflet bogăţiile naţionale pe care le-a promovat, astfel încât să se odihnească în linişte pentru că urmaşii nu s-au mancurtizat şi încă mai simt româneşte. Dumitru Berestean

Desigur, aceasta nu e totul, deja de mult timp chestionarul noi si voi este puntea de pornire, este ceea cu ce începe fiecare când scrie la NOI, căci aici se ”colectează” cele mai ingenioase răspunsuri la anumite întrebări ce înglobează o anumită temă atât de specifică vieții cotidiene și e interesant să citești și să remarci noi orizonturi de gândire, noi idei… În fiece număr găseşti un interviu de suflet cu o personalitate marcantă din țară, descoperi câte ceva din copilăria sa, cunoști și poate retrăiești unele ”povârnișuri și urcușuri”, afli rețete de succes testate pe viu și realizezi spre final multe lucruri esențiale. În afară de interviuri de valoare, de modelarea talentelor, de numeroase pauze de gândire, descoperi lucruri interesante din tehnică și ştiință la rubrica ”aventura cunoașterii”, ai răspunsul la numeroase întrebări de ordin psihologic în cadrul ”constelației frământărilor tale”, unde doamna psiholog te ajută să privești problema din mai multe perspective. La astea se mai adaugă rubrica despre sănătate, alimentație corectă, calendar despre personalități, simbolistica viselor, numelor etc. Promovarea tinerilor nu se oprește doar la nivelul celor pasionați de creație, de artă, de fotografie, ci continuă prin intermediul

concursurilor Historia est magistra vitae, unde cei pasionați de istorie își pot încerca puterile, dar de asemenea obțin și cunoștințe valoroase în domeniul dat; Sol Lucet Omnibus - concurs din domeniul biologiei; Citus, Altius, Fortius - destinat celor care urmăresc și cunosc informații diverse despre lumea sportului și nu în ultimul rând Veni, Vidi, Vici concurs de limbă și literatură română. Vă imaginați că asta e tot, că probabil și așa am enumerat o groază de rubrici, însa trebuie să mai menționez cu mare drag și despre faptul că Revista NOI păstrează o tradiție foarte frumoasă de-a lungul timpului și anume de a aloca câteva pagini unei cărți bune, astfel am citit cărți ca Bilanț de W.Somerset Maugham, Hans Phaall de Edgar Allan Poe, Zeii de N.A.Kun, Temă pentru acasă de Nicolae Dabija, Alchemistul de Paolo Coelho și multe, multe alte cărți valoroase ce nu le găseai în nici o bibliotecă. Și nu în ultimul rând trebuie să menționez rubrica ”totul e o minune” condusă de domnul redactor, unde putem citi despre locurile deosebite din țară, dar despre care se știe foarte puțin. Vara aceasta când am avut o vizită de suflet la revista NOI, întrebându-l pe domnul Volontir ce mai face rubrica dumnealui, ce a mai găsit interesant, mi-a povestit despre podul din Ungheni care a

fost proiectat în acele timpuri de chiar… inginerul Eiffel până a crea celebrul turn din Paris și acel pod din Ungheni poartă numele: ”Podul lui Eiffel”. Am rămas plăcut surprinsă când am aflat aceasta, iar acum dacă stau mai bine să-mi amintesc mereu când citeam rubrica dată găseam ceva inedit despre locurile care le-am văzut de zeci de mii de ori, dar nu le-am observat valoarea, frumusețea, autenticitatea… Spre final, pot zice că discuția purtată cu domnul Volontir mi-a amintit de perioada când așteptam cu nerăbdare fiecare număr al revistei, când scriam și eu lună de lună și trebuie să recunosc că colecția de cărți bune care o am acasă e de la NOI și cred că mai sunt studenți chiar aici, în Cluj, care au avut parte de prodigioasa și plăcuta experiență NOI. Am remarcat, însă, o tristețe pe chipul dumnealui și anume legată de faptul că subvențiile de stat s-au redus, că statul nu mai alocă bani suficienți și mă gândeam la ce am ajuns? Să uiți de copii, de vlăstarii tineri? Să uiți de cultură, de tradiție, de frumos? Să lași în urmă opt decenii? Întrebări retorice… dar pe lângă imensa tristețe am mai sesizat și optimismul, veșnica luptă, credința și cât de mult apreciez aceasta, cât de mult apreciez capacitatea de a face, ba chiar de a obține din NIMIC, CEVA…

15 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

Cineva a spus că Vieru a scris unele versuri comuniste dedicate lui Lenin, dorind să-i şteargă din divinitatea poetică. Cineva l-a luat in derâdere pe Eminescu pentru unele poezii ce au dezvăluit o temă mai perversă. Cineva a spus că Lari e nebună, declarându-se căsătorită cu Marele Ştefan. Toţi aceşti cineva, cu literă mică, merită ascultaţi? Merită luaţi în seamă atunci când valorile poetice ale acestor personalităţi te frapează?


Un semestru în Cortland, New York, SUA Helena Ceban

16 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

Studiile în străinătate sunt o experienţă potrivită pentru cei curajoşi şi iubitori de aventuri. Aş îndrăzni să spun chiar că nimic nu te maturizează mai mult decât o situaţie care te face să ieşi din zona de confort, să trăieşti departe de cei dragi, să-ţi verifici capacităţile de supravieţuire într-un mediu necunoscut şi uneori chiar ostil. Din fericire, experienţa mea ca student străin într-un orăşel mic şi liniştit din inima New Yorkului s-a soldat cu amintiri exclusiv calde, colorate şi pline de aventură.

şi intensitatea cu care pulsează acest oraş este pur şi simplu incredibilă. Nervi pierduţi din cauza transportului, rătăcire prin gara care e mai mare decât tot cartierul meu de acasă - o adevărată încercare a tăriei caracterului. Imaginaţivă ce luptă se dădea în mine între frica de a face un pas şi curiozitatea de a captura în suflet cât mai mult din grandoarea New York-ului! Acum zâmbesc când îmi amintesc momentul respectiv, dar atunci m-am simţit ca o furnică pierdută într-un muşuroi străin.

Ce poate fi atât de aventuros când vine vorba de un semestru în străinătate? veţi întreba voi. Ei bine, totul depinde de noi, oamenii. Poţi să mergi în cel mai plictisitor loc din lume şi să trăieşti o aventură pe cinste, dacă ştii să capturezi esenţa momentului. Pentru mine nu a fost o noutate să părăsesc casa pentru o perioadă mai îndelungată de timp, făcusem asta timp de doi ani. Dar să merg la studii la mii de kilometri distanţă, să traversez oceanul şi să mă trezesc într-o metropolă copleşitoare cum e New York City - nimeni şi nimic nu te poate pregăti pentru impactul pe care îl resimţi în momentul respectiv. A fost dură aterizarea mea în oraşul viselor şi al zgârie-norilor, aglomerarea

Cu ajutorul Celui de Sus am ajuns în siguranţă în Cortland, orăşelul care m-a găzduit timp de patru luni. Am avut parte de o săptămână de orientare incredibilă, în care am interacţionat cu toţi studenţii internaţionali şi am organizat diferite activităţi recreaţionale (golf, bowling, shopping). Am rămas impresionată de câtă prospeţime în viziunea asupra lumii îţi poate aduce comunicarea cu oameni din alte părţi ale globului, este absolut incredibil! Imediat a început şi semestrul academic. Cu frică am păşit pragul claselor în prima zi, ca să realizez în scurt timp cât de diferit este sistemul academic în SUA. Cursurile şi seminariile sunt


integrate, discuţiile sunt libere, întotdeauna se găseşte un student care să pună o întrebare sau să stârnească o dezbatere. Privind înapoi, aş putea afirma că tot ce am învăţat este un bagaj valoros de cunoştinţe, dar mai valoros a fost pentru mine procesul de observare a trăsăturilor americane, a comportamentelor, a diferenţelor dintre sistemele de învăţământ, a atitudinilor studenţilor americani faţă de universitate. Poate îi invidiez un pic, pentru libertatea de care se bucură ei în alegerea cursurilor, a tutorilor, în organizarea orarului. Şi să vedeţi ce bine negociază studenţii subiectele şi termenii pentru examene! Profesorii sunt cei care pierd întotdeauna, atât de puternic este spiritul de dreptate şi libertate inoculat în inconştientele proaspete ale studenţilor.

Cortland este un orăşel mic şi liniştit, puţine lucruri ieşite din comun se întâmplă aici. Şi totuşi, avantajul pe care eu l-am descoperit pentru mine este faptul că tocmai în astfel de locuri ai şansa să interacţionezi cu populaţie americană, spre deosebire de oraşele mai mari care sunt atracţia imigranţilor. Statutul meu de student străin a fost mult mai mult apreciat aici, într-un loc înconjurat de păduri şi lacuri, decât într-un oraş ocupat şi plin de evenimente. În plus, curiozitatea m-a împins să călătoresc şi să descopăr oraşele din împrejurime, să simt specificul fiecărui loc în parte, or New York-ul nu este acelaşi la Nord şi la Sud, la Vest şi la Est. Este fascinant să trăieşti într-un stat care îţi oferă ocazia să fii aproape şi de ocean, şi de marile metropole în acelaşi timp. Poate vi se pare siropoasă istoria mea. Nu e vorba de “american dream”, locul unde banii curg direct în portofel şi fiecare zi e mai bună decât precedenta. Poporul american trece print-o criză profundă şi economică, şi identitară. Diferă doar modul în care ei caută soluţii pentru aceste probleme. Uneori aveam impresia că totul e prea simplu, că întotdeauna există cineva sau ceva care să facă treaba pentru tine, dar în acelaşi timp poate oamenii ar trebui să caute soluţii uşoare şi să încerce să savureze viaţa cu micile sale bucurii un pic mai mult? Aş importa acest aspect al vieţii americane la noi în ţară: zâmbetul cald şi lipsit de griji de pe buzele oamenilor necunoscuţi pe stradă.

17 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

Un moment marcant a fost vacanţa de sărbătoarea „Ziua Recunoştinţei”. Am petrecut Ziua Recunoştinţei într-o familie americană. Da, e aşa cum vedem noi în filme! Toată familia a gătit în timpul zilei, iar seara ne-am aşezat la masă, am aprins lumânările, capul familiei a pronunţat discursul de mulţumire Domnului pentru darurile toamnei şi pentru toate lucrurile bune, după care s-au discutat chestii legate de rude, politică, alegeri, banalităţi care fac o familie să se simtă bine împreună. Nu a lipsit nici curcanul, care a fost delicios, la fel ca şi cele patru sau cinci prăjituri cu fructe prezente pe masă! Ciudat sau nu, nu m-am simţit străină în acea familie americană, m-au făcut să mă simt ca acasă. Îi priveam şi mă gândeam că, undeva departe, familiei mele îi este dor de mine.


China, Romania, Ţuica & Băsescu.

18 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro I’m going to seize this opportunity to talk about the adventure of my migrant soul in China, which started slightly more than a month ago, and to share with my Romanian and Moldovan friends and other members of Cluj’s multicultural community some of China’s daily life aspects, most of which are out from the eyes of the regular tourists or business people. As an experienced migrant and witness of the economical crisis many countries have

been experiencing in recent years, Romania among them, I decided to take a job offer in China, so I was going to join the growing foreign working force the People’s Republic´s been happily welcoming in recent years. Despite a few job offers in the UE and Romania, my non-communitarian status makes things harder or just very complicated (I bet my lectors from Africa, Asia, and my dear Latin American folks living in Cluj and the UE might have a very clear idea

of what I’m talking about…). Fortunately, I had a chance to come to China, working with music, after getting my master’s degree at Cluj’s Gh. Dima Academy of Music. While in Romania, due to the cultural and musical activities I was involved in, I had the chance to interact with many members of the national communities in Transylvania, mainly with Romanians, of course, but quite a lot with Hungarians, Moldovans and even with Slovaks. There was

always a drop of national proud in the chats about the virtues and defects of the other nationalities, which for me as a foreigner was always quite interesting to listen to. However, when you are so far from the pastoral idyllic Carpathians, all those differences seem to be quite small, almost imperceptible. As imperceptible as words like recession, crisis, Basescu, Ţuica and Boc are for the Chinese. My experience so far has been quite positive, but I´m


I’ll start my perceptional chronicle with the people. To the eyes of an almost permanent foreigner like me, Romanian and Chinese people have many characteristics in common (I refer to positive characteristics, of course). The most obvious one for me is that you can become good friends, and you can easily find people you can trust. Unfortunately, the language plays a crucial role when making friends and dealing with people. In China, if you want to really experience a cultural immersion, you’ll have to speak some Chinese. I bet the experience could be much deeper and more interesting when hanging out with Chinese and speaking their language. In Romania, a foreigner will find with surprise that he’s just arrive to a country where many people can speak fluent English and several other languages, a fact that is perhaps just similar in northern Europe (many calling center companies are aware of this fact). One of the nicest characteristics I experienced in Romania, as a Latin American, was the huge number of Romanians speaking Spanish, and, as a part-time language teacher, the fast pace they were learning languages. In China, you’ll have to make the effort of picking up some Chinese in order to enjoy more the cultural experience these people can offer you.

Rael Solis-May

Textele care vor fi acceptate trebuie să aibă următoarele caracteristici tehnice şi de conţinut: • 500-700 de cuvinte • Articolele în limba română trebuie scrise cu diacritice • Citarea în text - după sistemul Harvard • Textele pot fi redactate în limbile română, engleză şi franceză. • Texte care descriu impresii, experienţe, mărturii, cazuri excepţionale de succes, promovarea activităţilor importante ale ONG-urilor şi asociaţiilor imigranţilor, reportaje, interviuri, articole de investigaţie, editoriale, articole de cercetare, dar cu condiţia ca acestea să fie scrise într-un limbaj uşor de înţeles.

Unfortunately for me and for my Romanian language practicing, there is a very small community of Romanians and Moldovans. During this time, I had the opportunity of meeting other foreigners. One of them was a Moldovan girl called Elena. She’s endeavoured herself in China, with the help of the AIESEC organization working opportunities worldwide. As far as I know, her working and cultural experience has been very exciting so far. Many foreigners tell their friends and relatives similar stories and this helps breaking up at least some of the stereotypes that revolve around China in the Western World. One of the aspects many foreigners will experience, especially if you are working in Chinese Yuan, is the complicated process you have to go through in order to just exchange money or send it abroad, quite complicated but quite understandable if you are able to open your eyes to the peculiarities of the Chinese economical system. Unlike most countries of the world, China has a policy of keeping its money inside the country, thing that has developed into a self investment which is quite obvious when you visit the cities. A boom of private and public infrastructure is quite remarkable from the windows of the trains and urban transport; at that point, you realize that all the investment stays in the country and you forget about how difficult it is for you, as a foreigner, to send money abroad. Well, if you happen to visit south China, or if you move to Guangdong (Canton) area, let me know. I’ll be very glad to share with you some tips and good chats. You can contact me at raelviolin@yandex.ru, through the editors of this magazine or you can visit my website (www. raelviolin.weebly.com).

Revista ACCENT Basarabean lansează selecţia de articole pentru numărul 7 al publicaţiei. Termenul limită pentru scrierea articolelor este 20 februarie şi trebuie trimise la:

daniela_cervinschi@yahoo.com

19 Accent Basarabean Nr. 6 | www.gibcluj.ro

still quite aware that this is just the beginning and that many good and perhaps not that positive impressions about the country are to come. Nevertheless, for this article, I prefer to stick to the cultural aspects that have drawn my attention at a greater extent, not only as a Latin American, but as a human being with Carpathian air in his lungs.


Ministerul Administraţiei şi Internelor

Oficiul Român pentru Imigrări

Directia Generala Afaceri Europene si Relatii Internationale

Uniunea Europeană

Proiect finanţat de Uniunea Europeană

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor şi Integrare Socială

Liga Apărării Drepturilor Omului Filiala Cluj

www.gibcluj.ro

ianuarie

2012

www.migrant.ro

asarabean facebook.com/accentb Publicaţie finanţată de Uniunea Europeană prin Fondul European de Integrare a Resortisanţilor Ţărilor Terţe în cadrul proiectului România Interculturală coordonat de Institutul Intercultural Timişoara


Accent Basarabean Nr. 6