Page 1

PANOURI RADIANTE ÎN INFRAROŞU ÎNCĂLZIRE ECONOMICĂ FĂRĂ CENTRALĂ TERMICĂ Încălzirea cu panourile radiante SUNTHERM este cea mai eficientă metodă de încălzire. Dar pe ce se bazează această afirmaţie? Undele termice în spectrul infraroşului îndepărtat (7-10µm) ocolesc aerul şi încălzesc direct obiectele din încăpere, astfel transmiterea energiei se efectuează cu pierderi minime. Prin încălzirea convectivă aerul transmite căldura obiectelor din jur prin circulaţia aerului din încăpere. PANOURILE RADIANTE NU ÎNCĂLZESC AERUL, CI CORPURILE SOLIDE! După ce corpurile absorb căldura de la panouri, vor emite la rândul lor energia absorbită şi vor încălzi aerul din încăpere. Această încălzire este foarte avantajoasă din punct de vedere energetic, panourile au o eficienţă de 97%, iar costurile de încălzire pot scădea între 10-30%. Economisirea de energie se obţine şi printr-o izolaţie corespunzătoarea a pereţilor exteriori. Încălzirea prin unde infraroşii SUNTHERM dă senzaţia radiaţiei solare. Înlocuieşte căldura solară şi are un effect benefic asupra organismului nostru. Radiaţia emisă în spectrul inrfraroşului îndepărtat pătrunde până în adâncimea ţesuturilor, măreşte energia celulelor, contribuie la îmbunătăţirea proceselor metabolice, întăreşte sistemul imunitar şi stimulează autovindecarea.

SC TIM&JO SRL soluţii economice de încălzire Str. Câmpina nr 21 Cluj Napoca 400635 Tel: 0744409896; 0745321231 Fax: 0364815643 E-mail: office@solutiialternative.ro Web: www.solutiialternative.ro

Sistem independent sau complementar de încălzire!


UŞOR DE INSTALAT, NU NECESITĂ APROBĂRI Principiile eficienţei  Randament ridicat (97%)  Instalare pe tavan—distribuire unifomă a căldurii

Cât funcţionează panourile? Durata de funcţionare depinde de următorii factori: diferenţa de temperatură (exterioară-interioară) şi termoizolatia incăperii. Cu cât diferenţa dintre temperatura exterioară şi interioară este mai mare, cu atât mai mult vor funcţiona panourile. Cu cât mai slabă este izolaţia, cu atât pierderile de energie sunt mai mari, deci durata de funcţionare a panourilor creşte . Exemplu: · -5 – 0 °C (exterioară) – 20-22 °C (interioară) - perete din cărămidă clasică 30 cm · tencuiala exterioara si interioara · izolatie din polistiren de 5 cm In aceste condiţii durata de funcţionare este de cca. 8-10 ore/zi. Cum se dimensioneaza panourile?

SC TIM&JO SRL soluţii economice de încălzire Str. Câmpina nr 21 Cluj Napoca 400635 Tel: 0744409896; 0745321231 Fax: 0364815643 E-mail: office@solutiialternative.ro Web: www.solutiialternative.ro

Exemplu de calcul general de dimensionare a panourilor (încăperi cu pierdere de energie între 0,7-0,9 W/m2K ) Suprafaţa: Înălţime tavan: Volumul încălzit: Puterea instalată:

60 m2 (mp) 2,5 m 150 m 3 (mc) 35W/m 3

Sistem independent sau complementar de încălzire!


UŞOR DE INSTALAT, NU NECESITĂ APROBĂRI Sistem ecologic, nu produce electrosmog Formula:

150 x 35 = 5250 puterea instalată in Waţi 5250 / 350 = 15 , adică numărul panourilor de 350W

Exemplu concret: La o incăpere cu o pierdere de 0,7 – 0,9 m2*K ( perete din porotherm 25 cm + polist 3 cm + tencuială 3 cm + geamuri termopan + şapă cu 1 cm polist extrudat) cu 1kW instalaţi putem incălzi următoarele incăperi: 50 mc: +18 C: hale de productie, restaurante 40 mc: +20-22 C: birouri, case 30-35 mc: +22-25 C: case, camere pt copii, băi Cu cât puterea instalată este mai mare, cu atât scad orele de funcţionare a panourilor.

Panourile se instalează PE TAVAN, astfel toată energia este radiată în jos, iar suprafaţa acoperită este maximă.

Cum se alege tipul panourilor? Tipul panourilor se alege pe baza următoarelor criterii:  între 2,2-2,7 m înălţime tavan: panouri de 220W  între 2,2-3,0 m înălţime tavan: panouri de 350W  între 2,5-3,7 m înălţime tavan: panouri de 500W  între 3,0-4,0 m înălţime tavan: panouri de 650W  între 3,0-5,0 m înălţime tavan: panouri de 1000W

SC TIM&JO SRL soluţii economice de încălzire Str. Câmpina nr 21 Cluj Napoca 400635 Tel: 0744409896; 0745321231 Fax: 0364815643 E-mail: office@solutiialternative.ro Web: www.solutiialternative.ro

Garanţia şi durata de viaţă Panourile au 5 ani garanţie, iar durata lor de viaţă este peste 25 de ani.

Alege încălzirea cu panourile SUNTHERM !


Modele comercializate Panouri radiante cu ramă din plastic IP40 și IP54 Denumire

Putere W

Dimensiuni mm

Aplicație

O-X-60

60

440 x 260 x 32

Încălzire picioare, aparate electronice

O-X-130

130

840 x 260 x 32

Încălzire picioare sub bănci

O-X-220

220

890 x 290 x 32

O-X-250

250

1040 x 290 x 32

Încălzire picioare sub bănci, încăperi mici

O-X-350

350

890 x 540 x 32

O-X-500

500

980 x 640 x 32

O-X-650

650

1240 x 640 x 32

O-X-1000

1000

1840 x 640 x 32

Încălzirea încăperilor

Panouri pentru integrare în gipscarton O-G-250

250

1018 x 268 x 29

O-G-350

350

868 518 x 29

O-G-500

500

958 x 618 x 29

O-G-650

650

1218 x 618 x 29

Încălzirea încăperilor cu tavan din gipscarton

Panouri pentru tavanele casetate tip Armstrong O-A-300

300

600 x 600 x 20

O-A-300

300

620 x 620 x 20

O-A-600

600

1200 x 600 x 20

Încălzirea încăperilor din magazine, birouri și săli cu tavan casetat

SC TIM&JO SRL soluţii economice de încălzire str. Câmpina nr 21 Cluj Napoca 400635

Termostat digital programabil 16 amperi Suntherm Ideal pentru controlul temperaturii

Tel: 0744409896; 0745321231 Fax: 0364815643 office@solutiialternative.ro www.solutiialternative.ro

Panou radiant special cu sursă de lumină incorporată Estetic și plăcut

Panouri radiante in infrarosu  
Panouri radiante in infrarosu  

Prezentare si descriere generala panouri radiante in infrarosu marca Suntherm. Raport calitate pret exceptional.

Advertisement