Issuu on Google+

Anul II Nr. 6 1/2012

SL O VĂ Revistă de spiritualitate ortodoxă a românilor din Moravia - Republica Cehă

O R T O D O X Ă


Căsuţa de redacţie Preşedinte de onoare

Din acest număr: Ştiri din viaţa comunităţii ....... 3

Pr. Cristian POPESCU

Viaţa Sfântului Ioan Casian ....4

Horaţiu TOMA

Mozaicul în arta creştină timpurie ..................................8

Sfintele Taine ........................10 Noi şi biserica .......................12 Familia ortodoxă ..................14 Mari duhovnici ....................17

Redactor şef

Echipa de redacţie

Ramona AIOANEI Traian BĂLAN Alex GIOSANU Dragoş HARAGA Cosmin MIHAI Adina TOMA Cristian VELNIC

Corectori

Petra CÎMPEAN Alex GIOSANU Cristian VELNIC

Grafică şi design

Dacă aveţi propuneri de Petra CÎMPEAN rubrici, doriţi să publicăm Horaţiu TOMA informaţii pe un anumit Adresa redacţiei subiect sau răspunsuri la Email: slovaortodoxa@ro-cz.com întrebări pe temă creştină sau Yahoo: slovaortodoxa să ajutaţi la traducerea în Web: slovaortodoxa.blogspot.com şi engheză/cehă, scrieţi-ne la http://ro-cz.com/slova-ortodoxa http://www.facebook.com/slovaortodoxa adresa redacţiei. Asteptăm şi materiale cu ştiri Publicaţia apare cu binecuvântarea despre evenimente ale bisericii Înaltpreasfinţitul Simeon Arhiepiscop din Cehia pe adresa redacţiei. de Olomouc şi Brno Pentru credincioşii din zona Brno, biserica cu slujire şi în limba română se află pe strada Vranovska nr. 48 http://parohiabrno.ro-cz.com

Mulţumim celor care sprijină constant activităţile bisericii şi tipărirea revistei. Publicaţia poate fi achiziţionată în variantă tipărită de la biserica mănăstirii ortodoxe Sf Ludmila din Brno sau contactând redacţia. 2

Slovă Ortodoxă • Nr. (6)1/2012


Ştiri din viaţa comunităţii Dezbatere privind retrocedarea proprietăţilor bisericii Camera inferioară a Parlamentului a început o dezbatere controversată asupra retrocedării proprietăţiilor bisericii. Noua lege este sprijinită de către parlamentarii coaliţiei dar are ca opozanţi pe social democraţi şi comunişti, care au cerut să se facă un referendum cu privire la această problemă. Dacă proiectul de lege este aprobat, 17 biserici ceheşti si societăţi religioase vor primi 56% din proprietatea fizica care a fost confiscată de regimul comunist în anul 1950, valoarea acesteia se ridica la 75 de miliarde de coroane. Pentru diferenţă, bisericile vor primii 59 de miliarde de coroane în decursul a 30 de ani. În biserica noastră din Brno În prima săptămână din Postul Mare, de luni până joi a fost săvârşită în fiecare zi Pavecerniţa Mare cu Canonul Sfântului Andrei Criteanu, după rânduiala obişnuită din Triod. Pe toată perioada Postului în fiecare sâmbătă începând cu ora 18:30 se săvârâşeşte slujba de Priveghere: Ceasul Nouă, Vecernia Mare cu Litie şi Utrenia. Duminică dimineaţa este săvârşită Sfânta Liturghie. În săptămâna a V-a din post, joi va fi Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanu, iar în ultima săptămână din post, Săptămâna Patimilor, joi dimineaţa are loc Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, joi seara are loc Denia celor 12 Evanghelii, vineri Denia Prohodului Domnului iar duminica Slujba Învierii (pentru detalii şi orele slujbelor urmariţi pagina bisericii din Brno). La Sfânta Liturghie din Joia Mare (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare), liturghie unită cu Vecernia, se sfinţeşte Sfînta Împărtăşanie pentru bolnavi şi nou-născuţi pentru anul următor (până anul viitor la Sfintele Paşti). Importanţa participării la sfintele slujbe. Pentru a păstra comuniunea cu Dumnezeu trebuie să participăm la lucrarea Sa în lume care se săvârşeşte în mod deosebit prin sfintele slujbe săvârşite în biserică a cărui temelie a fost pusă de Însuşi Mântuitorul. Iată cât de frumos vorbeşte Sfântul Ioan Gura de Aur despre rugăciune: "Rugăciunea este un liman pentru cei zbuciumaţi de furtună, o ancoră pentru cei goniţi de valuri, un toiag pentru cel ce se clatină, o comoară pentru cei săraci, o siguranţă pentru cei bogaţi, un ajutor împotriva bolilor şi o ocrotire pentru sănătate." Nr. • Slovă Ortodoxă Nr. 1/2011 (6)1/2012 • Slovă Ortodoxă

3


Vieţile SFINŢILORROMÂNI Viaţa Sfântului Ioan Casian Acest cuvios părinte de neam străroman s-a născut prin anii 365 de la venirea mântuirii prin Hristos Domnul, în Dobrogea, numită pe atunci Scitia Mica, la un loc ce-i păstrează din vechime până azi numele, „podişul Casian” şi „peştera lui Casian”. Localitatea Casimcea din judeţul Tulcea îi poartă de asemenea numele. Provenind dintr-o familie distinsă, a urmat şcolile timpului. Dar însufleţit de o arzătoare sete de desăvârşire duhovnicească, renunţă de tânăr la atracţiile deşarte şi înşelătoare ale vieţii lumeşti şi pleacă la Locurile Sfinte însoţit de ,,prietenul său, Gherman, frate nu prin naştere, ci în duh”. Aşa au ajuns amândoi călugări intr-o mânăstire din Betleem. Întemeindu-se după cuviinţă în rânduielile vieţii chinoviale, adică de obşte, după modelul de viaţă al călugărilor din Palestina, Mesopotamia şi Capadocia şi simţind în el dorul de o mai mare desăvârşire, au hotărât să plece în sihăstriile Egiptului, la anahoreţii despre a căror îmbunătăţită viaţă duhovnicească auziseră. Aşa au ajuns la comunităţile din delta Nilului, adâncindu-se de acolo tot mai mult în pustie. Dar pretutindeni pe unde treceau, căutau cu râvna pe sfinţii însinguraţi, ca să cinstească în ei strălucirea harului şi bogăţia roadelor lor pentru a le cere sfaturi duhovniceşti pentru mântuirea sufletului. Aceste întrebări şi răspunsuri ne vor fi lăsate ca o moştenire sfântă în cartea „Convorbirilor”, cu care Cuviosul Casian a înzestrat Biserica. Dobândind pe cât puteau să adune din învăţătura cerească, au mai rămas în Egipt şapte ani la sfatul Avei Iosif şi apoi au mers mai departe, cercetând din loc în loc pe aceşti învăţători în lucrul duhovnicesc până ce au ajuns în vestita pustie Schetica, unde Sfântul Macarie întemeiase şi făcuse "pustia strălucitoare" vrednică de a fi sărbătorită de toţi. Aici se nevoiau intr-o asceză aspra un mare număr de călugări, printre care străluceau îndeosebi Cuvioşii Părinţi: Moise, Serapion, Teona, Isaac şi preotul Pafnutie, învăţătorul lor. El le spunea că nu este de-ajuns pentru călugăr să renunţe la lume, părăsind bunurile şi măririle lumeşti pentru a se dedica grijii de suflet în nevoinţă, în asceză şi tăcere. 4

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (6)1/2012


Vieţile SFINŢILORROMÂNI De aici înainte trebuie împlinită o a doua "renunţare", care constă în a te lepăda de obiceiurile, viciile şi atracţiile vechi ale sufletului şi ale trupului printr-o luptă îndelungată şi răbdătoare, plină de ispite, dar care duce la curăţia inimii. Căci acesta este scopul călugărului: să stea de vorbă permanent cu Dumnezeu prin neîncetată rugăciune, încât mintea, nerisipită la grijile lumii, să ajungă cu linişte şi pace în altarul despătimit, curăţit al inimii. Iar capătul lucrului său este viaţa de veci, unirea cu Dumnezeu, din care se poate dobândi chiar de aici, de jos, o arvună, o pregustare a ei prin sfânta iubire. Căci, intr-adevăr, ajuns la un anume sfârşit al celei de-a doua "renunţări", sufletul pe de-a-ntregul tinzând către Hristos Cel dorit, călugărul trebuie să mai împlinească cea de-a treia "renunţare" care cuprinde întreaga desăvârşire. Iar aceasta constă în părăsirea oricărei amintiri a acestei lumi, cu toate cele de faţă şi văzute ale ei, socotite măreţe, deşi sunt deşarte şi repede trecătoare, pentru a se lăsa condus de Dumnezeu în "pământul făgăduinţei" în care nu mai cresc spinii şi buruienile viciilor, în lăcaşurile cele veşnice, în care vom rămâne pentru totdeauna (Convorbirea a 3-a), în simţirea negrăitei bucurii şi a revărsării luminii dumnezeieşti. Acesta este marele dar al rugăciunii curate, căci "atunci precum grăia Ava Isaac - acea iubire desăvârşită, prin care El ne-a iubit mai întâi, trece şi în adâncul inimii noastre prin virtutea rugăciunii curate". Aceasta se va face aşa când toată dragostea, toată dorinţa, toată râvna, toată strădania, tot cugetul nostru, tot ce trăim, ce vorbim, ce respirăm, va fi cu Dumnezeu, şi, când acea unitate care există veşnic între Tatăl şi Fiul şi între Fiul şi Tatăl, prin Duhul Sfânt, va trece şi în simţirea şi în mintea noastră, aşa precum El ne iubeşte cu iubirea cea adevărată şi curată care nu se stinge niciodată, să ne dăruim şi noi Lui printr-o legătură veşnică, de nedespărţit, pentru că orice respirăm, orice înţelegem, orice vorbim, să fie în legătură cu Dumnezeu. Iar de starea aceasta ne vom putea apropia, atât cât este cu putinţă pe pământ, plinind cuvântul Apostolului: "Dumnezeu este totul în toate". Apoi devenind deplin fii printr-o comuniune atât de desăvârşită cu Tatăl, vom putea zice Celui Care este Fiu şi moştenitor prin fire: "Toate câte are Tatăl ale Mele sunt" (Ioan 16,15). Pentru că El Însuşi S-a rugat, grăind despre noi: "Părinte, cei pe care Mi i-ai dat, vreau ca unde sunt Eu să fie şi ei cu Mine". Aceasta trebuie să fie năzuinţa pustnicului, aceasta toată strădania, pentru ca, după cuviinţă, să aibă chiar în acest trup chipul fericirii viitoare şi să înceapă să guste înainte din începutul vieţii şi măririi cereşti. Acesta este scopul întregii desăvârşiri: ca sufletul, eliberat de orice lanţuri trupeşti, să se înalţe zilnic la negrăitele daruri ale vieţii duhovniceşti, intr-atât încât întreaga viaţă şi bătaie a inimii să devină o unică şi negrăită rugăciune (Convorbirea a X-a). Cât de mângâiat şi uimit este creştinul, descoperindu-i-se un asemenea suiş al sufletului întru care petreceau străbunii noştri sfinţii!

continuare pe pagina 6

Nr. (6)1/2012 . SlovăOrtodoxă Ortodoxă 1/2011 • Slovă

5


Vieţile SFINŢILORROMÂNI Astfel, îndrumaţi de pe culmile vieţii călugăreşti şi contemplând plinirea vie la aceşti străluciţi anahoreţi, cei doi prieteni s-au dedicat cu mare severitate şi neclintită statornicie vieţii contemplative. În liniştea chiliei, Sfântul Casian a izbutit să facă experienţa luptei aspre a sufletului îndrăgostit de Dumnezeu, împotriva gândurilor pătimaşe şi a demonilor pizmaşi, îndeosebi împotriva ispitei amorţirii sufletului, a plictiselii care-i tulbura pe eremiţi şi îi sileau să-şi părăsească retragerea liniştirii. Din această adâncă experienţă personală şi din învăţătura altor bărbaţi învăţaţi, ca Evagrie Ponticul pe care l-a cunoscut în Nitria, Cuviosul Casian a întocmit o învăţătură aleasă de luptă duhovnicească împotriva celor opt păcate capitale, anume: al lăcomiei, adică al îmbuibării de mâncare, al desfrânării, al iubirii de arginţi sub care se înţelege zgârcenia, al mâniei, al tristeţii, al neliniştii, sau al dezgustului inimii, al slavei deşarte şi al trufiei. După şapte ani, Cuvioşii Ioan şi Gherman s-au întors la Betleem, unde au dobândit de la părintele lor duhovnicesc binecuvântarea de a trăi de aici înainte în pustnicie, şi aşa plecară cu râvnă şi grăbire în Egipt. Dar, cu tot dorul lor nestins, n-au putut regăsi liniştea cuvenită contemplaţiei, din pricina unor învinuiri nedrepte la care erau supuşi călugării din Egipt de către arhiepiscopul Teofil al Alexandriei. Atunci Cuvioşii Ioan şi Gherman, urmând unui grup de 50 de monahi, hotărâră să-şi caute liniştea la Constantinopol, sub ocrotirea, Sfântului şi marelui Ioan Gură de Aur. Aceasta se petrecea pe la anii 401. De îndată ce îi văzu marele între patriarhi, desluşind cu o tainică privire calitatea sufletelor lor, reuşi să-l convingă pe Gherman să primească prin mâinile lui preoţia, iar Casian diaconia. Cucerit de curăţia şi sfinţenia Sfântului Ioan Gură de Aur - şi de negrăita sa măiestrie a cuvântului, Casian se aşează cu un zel fierbinte sub călăuzirea sa spirituală, consimţind să jertfească liniştea pustiei pentru a scoate câştig din petrecerea pe lângă un asemenea învăţător. Dar n-a trecut mult timp că iată, Sfântul Ioan Gură de Aur - victimă a lui Teofil - fiind dus în exil, Cuvioşii Casian şi Gherman au fost trimişi de cler şi popor în misiune la Roma, însoţindu-l pe episcopul Paladie ca să înştiinţeze printr-o scrisoare pe episcopul Romei, Inocenţiu I, de suferinţele Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfântul Casian petrecu astfel zece ani la Roma şi în acest timp a fost hirotonit preot. De aici a mers la Marsilia, în sudul Galiei, unde a întemeiat, pentru bărbaţi, Mânăstirea Sfântul Victor, pe mormântul unui martir din secolul al III-lea; iar pentru fecioare, aceea a Mântuitorului, pe la anul 415. Bărbat mult încercat în viaţa ascetică şi totodată părinte ajuns la o mare înţelepciune pastorală, el a oferit mulţimii călugărilor care se adunau în jurul lui adevărata tradiţie monahală pe care o primise de la părinţii din Răsărit, ţinând seama însă de condiţiile de viaţă din Galia, de clima şi de firea locuitorilor de aici. La rugămintea Sfântului Castor, episcop de Apt, el a întocmit lucrarea sa „Instituţii cenobitice” (rânduieli pentru viaţa în comun), pentru mânăstirile pe

6

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (6)1/2012


Vieţile SFINŢILORROMÂNI care le întemeiase în Provenţa. În această lucrare, el descrie modul de vieţuire al călugărilor din Egipt, dar cu oarecare pogorământ în ceea ce era prea aspru pentru călugării din Galia, urmând şi aici rânduielile care se obişnuiau în Palestina, în Capadocia, în Mesopotamia. Căci scrie el: "Daca se împlineşte porunca dumnezeiască cu dreapta socoteală şi după putere, atunci păzirea ei are măsura desăvârşirii, chiar dacă mijloacele nu sunt aceleaşi". El descrie apoi leacurile şi căile de vindecare ale celor opt păcate capitale, spre a conduce sufletul la desăvârşirea virtuţii. Mai târziu el a completat această învăţătură duhovnicească prin cartea „Convorbirilor” în care înfăţişează, la cererea eremiţilor care trăiau la Lerins şi în insulele Hyeres de lângă Marsilia, treptele mai înalte ale luptei pentru curăţirea inimii şi contemplaţie, folosinduse de învăţătura marilor anahoreţi, pe care îi întâlnise în Egipt. Sfântul Casian a înzestrat astfel, din începuturile lui, monahismul din Galia cu o temeinică armătură duhovnicească, adăpându-l din izvoarele vii ale părinţilor pustiei. Ca ucenic credincios al marilor învăţători capadocieni: Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Grigorie de Nyssa, ca şi al Sfântului Ioan Gură de Aur, Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat atunci împotriva unei separări adânci între firea omenească şi harul divin, pe care Fericitul Augustin o stabilise pentru a lupta împotriva ereziei lui Pelagiu. Într-adevăr, deşi tot darul desăvârşit şi tot harul de sus coboară, de la Dumnezeu Părintele Luminilor, libertatea noastră omenească, zidită după chipul libertăţii absolute a lui Dumnezeu şi reînnoită în Sfântul Botez, este chemată să răspundă şi să conlucreze cu harul dumnezeiesc pentru a produce în suflet roadele mântuitoare ale sfintelor virtuţi şi într-o aşa măsură, încât se poate spune, cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că: "Lucrul lui Dumnezeu este de a ne dărui harul Său, iar cel al omului este de a-I oferi credinţa sa". Căci, aşa cum grăieşte acelaşi mare învăţător al Bisericii în alt loc: "Harul lui Dumnezeu curge atât pe cât este de deschis vasul credinţei pus sub şipot". O asemenea învăţătură îşi avea limpede rădăcina în cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Domnul a arătat: Cel care luase cinci talanţi de la stăpânul său, a adus alţi cinci talanţi, iar cel ce a luat doi, a adus de asemenea alţi doi (Matei I 25, 20-22). Deci cu adevărat, precum spune şi Sfântul Apostol Pavel, suntem împreună lucrători cu Hristos (II Corinteni 6, 1). Faţă de aceste împotriviri care au mai durat, Cuviosul Ioan Casian a rămas statornic în dreapta credinţă a Bisericii, departe de zgomot şi certuri, învăţat cu adâncul contemplării divine, taină a unei păci nesurpate şi blânde şi a unei linişti senine. El îşi încredinţă în pace sufletul său lui Dumnezeu către anul 435. Cunoscut ca sfânt de cei din vremea lui, el este cinstit de toţi călugării Bisericii Apusene ca părinte al lor şi ca unul dintre cei mai mari învăţători ai monahismului. Sfintele sale moaşte sunt păstrate până în ziua de astăzi în Mânăstirea Sfântul Victor din Marsilia. Biserica ortodoxă îi face prăznuirea în 29 februarie (sau 28 februarie în anii nebisecţi) iar, la nivel local, în 23 iulie în Marsilia, Franţa. Sursă: http://www.crestinortodox.ro

Rubrică realizată de Traian BĂLAN

Nr. 1/2011 (6)1/2012 • Slovă Ortodoxă Nr. • Slovă Ortodoxă

7


Literatură şi artă creştină Mozaicul în arta creştină timpurie

Arta mozaicului cu teme religioase creştine îşi are obârşia fără îndoială la Constantinopol. Pentru prima epocă a artei creştine nu s-a păstrat însă aproape nimic, cu excepţia mai multor covoare pavimentare ale palatelor şi bazilicilor. Documentele scrise atestă cu toate acestea că un număr însemnat de mozaicari şi freschişti au decorat numeroase palate şi biserici ridicate în marea capitală imperială în sec. IV şi V. Aceştia vor fi constituit cu siguranţă o şcoală care a cultivat o tradiţie artistică autonomă în care s-au dezvoltat încetul cu încetul toate elementele venite din

afară – în special din spaţiul oriental al Siriei, Palestinei şi Egiptului. De aceea, fără a diminua importanţa şcolii italice, căreia îi aparţin cele mai vechi ansambluri murale în mozaic ce s-au păstrat, istoricii consideră totuşi că aceste monumente (cum sunt mozaicurile bisericii Santa Maria Maggiore din Roma, sau mauzoleul decorat al Gallei Placidia din Ravenna) au cunoscut o influenţă directă a picturii de la Constantinopol. Mozaicurile arcului de triumf şi ale navei centrale din bazilica închinată Sfintei Maria cea Mare, de la Roma, sunt contemporane, datând din epoca papei

8

Sixtus al III-lea, 432-440. Elementele clasicismului elin sunt aici evidente. În felul de reprezentare a spaţiului se păstrează elemente ale vechiului stil iluzionist. Antice, de asemenea sunt proporţiile figurilor şi portretele. Cu toate că în schemele compoziţionale se manifestă clar tendinţa spre o dispunere frontală mai accentuată, în general personajele sunt lipsite de rigiditatea atitudinilor hieratice. Pe pereţii navei centrale sunt reprezentate scene din Vechiul Testament (având în centru figurile patriarhilor Avraam, Iacob, Moise şi Iosif) în timp ce pe arcul triumfal – ce desparte naosul de absidă sunt ilustrate episoadele „Copilăriei lui Iisus”, oraşele Ierusalim şi Bethleem şi „Hetimasia” cu cele patru simboluri ale Evangheliştilor deasupra şi figurile Apostolilor Petru şi Pavel, de o parte şi de alta. Ciclul „Copilăriei lui Iisus” provine din programul iconografic al martyrium-urilor din Palestina, unde era răspândit. Alegerea episoadelor nu depinde atât de succesiunea istorică a evenimentelor, cât de semnificaţia lor simbolico-teologică. În scenele din primul registru este subliniată mai ales recunoaştrea lui Hristos ca Fiul al lui Dumnezeu, prin proorocirile făcute părinţilor săi de Dreptul Simeon şi proorociţa Ana, deci a unor reprezentanţi ai iudeilor. În cel de-

al doilea registru închinarea celor trei magi reprezintă recunoaşterea Pruncului ca Mântuitor – venită din partea neamurilor. În cel de-al treilea registru e simbolizată dumnezeirea Fiului prin neputinţa lui Irod de a-l

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (6)1/2012


Literatură şi artă creştină Mozaicul în arta creştină timpurie contesta şi ucide pe Pruncul născut la capului ei planează un porumbel. Bethleem din Fecioară. Arhanghelul Gavriil, care coboară în Întregul ciclu de scene a fost conceput zbor spre ea – împrumută atitudinea ca o respingere vizuală a doctrinei specifică a unei „victorii” (Nike) eretice a lui Nestorie, patriarhul clasică, în timp ce Maria înveşmântată Constantinopolului, condamnat de de obicei modest, apare aici sub sinodul III din Efes, în anul 431. întruchiparea Împărătesei cerurilor, ca Nestorie afirmase că Iisus Hristos s-a slujită de îngeri, Theotokos. născut ca om şi abia mai târziu, în Această tendinţă de exaltare a momentul botezului, devenise şi divinităţii este exprimată în măsură şi Dumnezeu, şi refuza prin urmare să-i recunoască Fecioarei Maria, titlul de Theotokos – Maică a Lui Dumnezeu, socotind-o doar mamă a lui Iisus. După părerea sa, nu se putea concepe şi crede într-un Dumnezeu la vârsta de două sau trei luni, şi nici adora un mai mare în scena Închinării Magilor, copil hrănit cu laptele mamei sale şi în care Pruncul Iisus, reprezentat în silit să fugă în Egipt pentru a scăpa cu mod obişnuit pe genunchii mamei, viaţă. Sinodul din Efes, declarând-o şade singur şi maiestuos ca un rege pe solemn pe Sfânta Fecioară Maria tron, înconjurat de îngeri, de magi, şi Născătoare de Dumnezeu, a afirmat în de două figuri feminine, dintre care acelaşi timp şi cultul ce i se cuvenea, una, purtând somptuoase veşminte iniţiind sărbători speciale şi biserici imperiale, o reprezintă fără îndoială pe care să-i consacre această Maica lui Dumnezeu. recunoaştere extraordinară. În sfârşit, într-un episod din Fuga în Fără îndoială că mozaicarii care au Egipt, atacul antinestorian al autorilor lucrat la Santa Maria Maggiore au fost iconografiei se exprimă cu şi mai însărcinaţi de cel care a conceput multă hotărâre: inspiraţi de o sursă programul iconografic să sublinieze în evanghelică apocrifă (Pseudo-Matei), mod deosebit, în acord cu hotărârile ei îl arată pe guvernatorul oraşului sinodului care tocmai se încheiase, egiptean Sotine, Afrodisius, care se natura divină a Pruncului Iisus, care duce cu suita sa să se închine de aceea a fost înconjurat cu aureola adevăratului Dumnezeu, lui Hristos, de „triumfator”, şi să o preamărească pentru că la apariţia Lui au căzut cei pe Maria ca Maică a lui Dumnezeu. trei sute şaizeci şi cinci de idoli ai Într-adevăr, în scena Buneivestiri Capitoliului. Maria poartă veşminte bogate de curte Din punct de vedere stilistic, modul în imperială şi are pe cap o diademă, care sunt compuse scenele aminteşte pietre preţioase la urechi, la gât un de ilustraţiile cu aceleaşi teme ale colan cu perle şi pe piept o agrafă manuscriselor bizantine. bătută cu nestemate. O însoţeşte o gardă de cinci îngeri şi deasupra Rubrică realizată de Cristian VELIC 9 Nr. • Slovă Ortodoxă Nr. 1/2011 (6)1/2012 • Slovă Ortodoxă


Sfintele TAINE Hirotonia (Preoţia) Preoţia este a cincea sfântă Taină a Bisericii, în care, prin punerea mâinilor şi rugăciunea arhiereului, se împărtăşeşte unor bărbaţi, ce s-au pregătit pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care dă puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a săvârşi Sfintele Taine şi slujbele bisericeşti, şi de a conduce pe cei credincioşi la mântuire.

Preotul sau presbiterul este un creştin hirotonit pentru a sluji o obşte creştină, îndeosebi prin vestirea a ceea ce creştinii numesc "Cuvântul lui Dumnezeu", şi prin săvârşirea tainelor (sacramentelor) Bisericii. Sfânta Taină a Preoţiei se împărtăşeşte aşadar unor bărbaţi anume pregătiţi pentru a o primi cu vrednicie. Insuşi Mântuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfinţii apostoli si i-a învăţat, prin toate câte a făcut între oameni, cele ale împărăţiei lui Dumnezeu. După aceea i-a învrednicit de deosebita cinste de a propovădui Sfânta Evanghelie şi de a săvârşi fapte minunate. Adresându-se lor, a aşezat şi Taina Preoţiei prin cuvintele: «Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute» (Ioan XX, 21-23). Părintele Paisie de la Sihla spunea „Contează foarte mult viaţa, evlavia, înţelepciunea şi comportarea preotului în parohie, în mijlocul oamenilor. Aşadar, de viaţa preotului depinde, în bună parte, mântuirea turmei. "Peştele de la cap se strica!" - spun batrânii. Cea mai mare vină o poartă păstorii de suflete. Dacă am fi noi mai buni, s-ar schimba şi creştinii.(...) Mai mult decât cunoaşterea Sfintei Scripturi şi decât teologia şi predica, este viaţa preotului.” Sfinţii apostoli, cum aflăm din Sfânta Scriptură, au săvârşit Sfânta Taină a Preoţiei prin punerea mâinilor, adică: «hirotonându-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră» (Fapte XIV, 23), dar având grijă «să nu pună prea degrabă mâinile peste nimeni» (1 Tim. V, 22), să fie cu multă grijă, pentru că Preoţia este lucrarea Duhului Sfânt (Fapte XX, 28). Prin punerea mâinilor ierarhiei bisericeşti, (adică episcopilor, preoţilor şi diaconilor), având credinţa luminată de Duhul Sfânt că harul hirotoniei, în una din cele trei trepte, nu-şi are izvorul în cel ce pune mâinile, ci în Dumnezeu, cum ne arată şi sfântul Ioan Gură de Aur: «Se pune mâna peste om, dar toate le face Dumnezeu şi mâna Lui se atinge de capul celui ce se hirotoneşte, dacă hirotonia se face cum se cuvine» (Sfântul Ioan Gură de Aur). Episcopilor hirotoniţi (Filip. 1, 1) li s-a poruncit să hirotonească dintre creştini pe unii diaconi şi preoţi, iar pe alţii la treapta episcopiei (Tit 1, 5; I Tim. 5, 21–22; 3, 1–13) În Biserică, nu oricine dintre credincioşi poate fi preot, ci numai cei care sunt chemaţi de Dumnezeu şi cărora li s-a împărtăşit darul preoţiei prin Sfânta Taină numită «punerea mâinilor preoţiei» sau «hirotonia».

Această Taină se administrează numai celor chemaţi, care au calităţile cerute de Sfânta Scriptură (I Tim. 3, 1-8). În Biserica Ortodoxă un bărbat

10

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (6)1/2012


Sfintele TAINE poate fi hirotonit după căsătorie, dar atât el cât şi soţia sa trebuie să fie la prima căsătorie. Dacă rămâne văduv, el nu se poate recăsători şi continua să fie preot. În general, dacă un celibatar este hirotonit, el trebuie să devină monah (nu se mai poate căsători) pentru a-şi putea păstra preoţia. Un preotcălugăr este numit ieromonah .

Taina Hirotoniei are trei trepte; toate adeverite de Sfânta Scriptură şi de Sfânta Tradiţie şi bine cunoscute încă din vremea sfinţilor apostoli; şi anume: diaconia, preoţia şi arhieria. Preoţii ortodocşi se împart în două grupuri distincte: clerul căsătorit (clerul secular, sau "de mir") şi clerul monahal. Potrivit treptei în care se află, primitorii Sfintei Preoţii au puterea să săvârşească cele sfinte legate strâns de treapta preoţiei lor. Episcopul are puterea să săvârşească toate Sfintele Taine şi toate slujbele bisericeşti, îndeosebi de a hirotoni întru diacon, preot şi, împreună cu încă doi arhierei, întru anhiereu şi de a sfinţi într-un sobor de arhierei, Sfântul Mir. Treapta arhierească, venind de-a dreptul de la apostoli, prin succesiune apostolică sau episcopală, deţine plinătatea celor trei puteri: de a învăta, de a săvârşi cele sfinte şi de a conduce Biserica. Preotul primeşte de la arhiereu, prin hirotonie, darul celor trei puteri: învăţătorească, sfinţitoare şi de conducere, însă fără dreptul de a hirotoni şi de a sfinţi Sfântul Mir şi Antimisul. Diaconul este ajutător al preotului şi al episcopului, în întreita lor activitate, spre mântuirea credincioşilor, neputând săvârşi nici o Taină şi nici o Ierurgie (slujbă de sfinţire a unor anumite obiecte). Pe baza revelaţiei dumnezeieşti, cuprinsă în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, Sfânta Biserică ne învaţă că Taina hirotoniei a fost instituită de Mântuitorul Hristos şi că sfinţii apostoli au împărtăşit harul Hirotoniei numai episcopului, preotului şi diaconului. Acestea sunt cele trei trepte ierarhice avându-şi baza în voinţa Mântuitorului. Preoţii sunt aceia cărora li s-a încredinţat zămislirea noastră cea duhovnicească; ei sunt aceia cărora li s-a dat să ne nască prin Botez. Prin preoţi ne îmbrăcăm în Hristos (Gal. III, 27); prin preoţi suntem îngropaţi împreună cu Fiul lui Dumnezeu (Rom. VI, 4 ; Col. II, 12); prin preoţi ajungem mădularele fericitului cap al lui Hristos (Col. I, 18). Prin urmare este drept ca preoţii să fie pentru noi... mai cinstiţi şi mai iubiţi chiar decât părinţii. Părinţii ne-au născut din sânge şi din voinţa trupului (Ioan I, 13); preoţii însă ne sunt pricinuitorii naşterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite naşteri din nou, ai libertăţii celei adevărate şi a înfierii după har» (sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Preoţie). Surse: http://www.sfaturiortodoxe.ro/ http://www.crestinortodox.ro http://www.resurse-ortodoxe.ro Rubrică realizată de Horaţiu TOMA

Nr. (6)1/2012 • Slovă Ortodoxă

11


Noi şi biserica

Foto: Horaţiu Toma

Perioada TRIODULUI - Pregătirea pentru Învierea Domnului) Perioada anului liturghic în care ne aflăm acum se numeşte perioada Triodului perioadă care precede Învierea Domnului şi Sfintele Paşti. Perioada triodului începe cu patru duminici înainte de începutul Postului Mare sau Postul Sfintelor Paşti. Săptămânile pregătitoare începutului postului sunt marcate de anumite teme aşa cum se reflectă şi în pericopele evangheliilor din cele patru duminici. Din punct de vedere a rânduielilor de post aceste săptămâni sunt şi ele deosebite de alte perioade de peste an. În prima duminică din perioada Triodului la Sfânta Liturghie se citeşte Evanghelia Vameşului şi a Fariseului iar săptămâna care urmează este o săptămână de harţi (dezlegare la mâncaruri de carne, brânză şi oua) în zilele de miercuri şi vineri. A II-a duminică a Triodului este duminica Fiului Risipitor urmată de o săptămâna în care se mănâncă normal urmând ca din urmatoarea duminică, Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, să se lase secul de carne, din această duminică creştinii nu vor mai mânca carne până după liturghia Învierii. Ultima săptămâna dinaintea postului este o săptămână în care se face dezlegare la brânză, lapte, ouă urmând ca perioada de pregătire pentru post să se încheie urmatoarea duminică, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai numită şi Duminica iertării şi Duminica lăsatului sec de brânză. Începând de luni după duminica lăsatului sec de brânză începe Postul Mare care va dura până la Paşti. Postul Mare este caracterizat prin renunţarea la multe alimente, intensificarea rugăciunilor publice şi particulare, îmbunătăţire personală şi multă generozitate cu cei aflaţi în nevoi. Este simbolul viu al întregii vieţii a unui om care se va împlini prin propria înviere după moartea în Hristos. Este o perioadă de înnoire duhovnicească, o perioadă a pocăinţei, a curăţirii inimii şi minţii, de reîntoarcere către poruncile Domnului şi către aproapele nostru. 12

Slovă Ortodoxă • Nr. (6)1/2012


Noi şi biserica Perioada TRIODULUI - Pregătirea pentru Învierea Domnului) Alimentele care nu sunt permise, tradiţional, sunt carnea şi produsele din lapte, peşte, vin şi ulei. Dacă sărbătoarea Buneivestiri cade în timpul Postului Mare, atunci peştele, vinul şi uleiul sunt permise în acea zi. Pe lângă slujbele religioase, se consideră necesar să se acorde o atenţie sporită de către credincioşii ortodocşi rugăciunilor de acasă, adică mai multe şi mai dese decât de obicei. Părinţii considerau postul fără rugăciune ca fiind "postul demonilor" deoarece demonii nu mănâncă datorită naturii lor necorporale, dar nici nu se roagă. În Postul Mare, în zilele de peste săptămână (de luni până vineri), Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea ritualul de împărtăşanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării. Asftel sa ajuns la constituirea Liturghiei Darurilor mai Foto: Horaţiu Toma înainte sfinţite, care a devenit unul din momentele de vârf ale Postului Mare prin frumuseţea sa deosebită şi solemnitatea sa. Întreaga perioadă a Postului Mare este marcată prin rugăciuni şi ritualuri liturgice mai lungi atât duminica prin slujirea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare cât şi în zilele de peste săptămână. Pe toata perioada Triodului slujbele bisericii ne îndeamnă la smerenie, rugăciunile sunt mai lungi, iar mesajul întregii slujiri îndeamnă la pocăinţă şi smerenie. În primele 2 zile de după duminica lasatului secului de brânză sunt zile aliturgice, iar în acelaşi timp prima săptămână este însoţită de rugaciune şi post mai aspru decât în restul postului. De luni până joi se va citi într-o rânduială specială Canonul Mare, care sa va citi integral la mijlocul postului. Săptămâna Patimilor este ultima săptămână din perioada Triodului care este cu slujbe mai lungi decât restul postului, iar postul este mai aspru decât cel din celelalte săptămâni ale postului. Această săptămână începe cu Duminica Floriilor sau Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului şi se termină cu Sâmbata Mare. Post cu folos şi bucurie! Rubrică realizată de Horaţiu TOMA

Nr. (6)1/2012 • Slovă Ortodoxă

13


FA M IL IA O RTO D O XĂ Anticoncepţionalele - ucigaşul mut din familile noastre În viaţa de familie, tinerii soţi aleg tot mai des să întârzie, să controleze sau să anuleze naşterea de prunci. Medicii, farmaciştii şi media încurajează folosirea mijoacelor contraceptive, astfel că adeseori la controlul care are loc după naştere, mamei îi este oferită de către doctor reţeta de anticoncepţionale. Să o refuze sau să o primească, este dilema ei… poate le iau totuşi, până la urmă ştie doctorul cum e mai bine. Din păcate, din acest punct de vedere, al slujirii vieţii, doctorii s-au îndepărtat şi se îndepărtează în continuare de menirea lor, luptând împotriva vieţii care există în pântecele mamelor sau care ar putea exista dacă nu s-ar interveni de către medici şi părinţi. Metodele folosite pentru evitarea naşterii sunt foarte multe şi diverse, între ele amintim: metode naturale – contraceptive, metode de barierǎ (locale) – contraceptive, contracepţia hormonalǎ femininǎ – contraceptive şi abortive, contracepţia de urgenţǎ (postcoitalǎ) – abortivǎ, D.I.U. ( steriletul) – abortiv, antihormoni–RU486 – abortiv, vaccinuri – contraceptive/abortive, sterilizarea chirurgicalǎ voluntarǎ – contracepţie definitivǎ. Detalii despre această clasificare găsiţi în “Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei Organizaţilor Ortodoxe Pro-Vita din România” (http://www.federatiaprovita.ro/docs/Christa.Todea.Gross.Indrumarul.medica l.crestin.al.Federatiei.Provita.Ortodoxa.pdf) În acest număr am ales să vă arăt şi partea contracepţiei despre care nu se vorbeşte, veţi găsi aici răspunsuri la o parte din întrebările dumneavoastră şi trimiteri către alte surse de informare. Necunoştinţa nu este o scuză să ne omorâm copiii. Ce este contracepţia hormonală feminină? “Contracepţia hormonalǎ femininǎ reprezentǎ modalitatea de prevenire a sarcinii cu ajutorul hormonilor sexoizi, administraţi oral, parenteral, vaginal sau prin implant intradermic. Hormonii folosiţi, estrogenul şi progesteronul, sunt doi hormoni feminini care administraţi unei femei sǎnǎtoase (fără tulburări menstruale, deficit de hormoni, chiste ovariene, endometrioză, etc.), produc modificǎri însemnate la nivelul organelor genitale şi a întregului organism, generând un întreg lanţ de reacţii secundare care provoacǎ în timp boli cronice grave ale mamei iar asupra copilului efectul este cel al provocării unui avort timpuriu (avort hormonal) în primele 14 zile după concepţie”. Avortul timpuriu sau “avort hormonal“, este provocat de către hormonii conţinuţi în pilula contraceptivă. Efectul lor contraceptiv este minor în comparaţie cu efectul lor abortiv şi al efectelor secundare asupra întregului organism. 14

Slovă Ortodoxă • Nr. (6)1/2012


FA M IL IA O RTO D O XĂ Anticoncepţionalele - ucigaşul mut din familile noastre Iată de ce această afirmaţie “Unde se fac astăzi cele mai multe avorturi? Nu se fac la spital, nu la ginecologie, nu la cabinete particulare, ci în biserică. Aşa să stiţi dvs. care trebuie să plecaţi de acum cu această veste tristă, că cele mai multe avorturi se fac în biserică.” a parintelui Nicolae Tănase nu ar trebui să ne mai şocheze, ea este din păcate un adevăr dureros pe care îl trăim. Efectul contraceptiv şi avortiv al pilulei, cum funcţionează ea?: “Pilula este concepută să influenţeze câteva funcţii normale ale fertilităţii pentru a face ca femeia să: 1. nu poată concepe din cauza sterilităţii temporare sau a imobilităţii spermei şi/sau 2. nu poată duce o sarcină până la capat (provocându-i un avort precoce). Acest proces este realizat în două moduri: a) Suprimarea ovulaţiei: Când o femeie are ovulaţie, hormonii eliberaţi din hipofiză în creier stimulează ovarele să elibereze un ovul. Pilula combinată, de obicei, întrerupe eliberarea acestor hormoni, ceea ce face ca niciun ovul să nu fie eliberat din ovare, astfel, prevenind apariţia sarcinii. Neexistând un ovul pentru fertilizare, femeia devine sterilă, din punct de vedere chimic. Pilula numai cu progesteron, însă, are un efect mai slab. De obicei, aceasta nu suprimă ovulaţia. b) Inhibarea implantării: Un alt aspect important al fertilităţii este procesul prin care învelişul uterului (endometrul) este reînnoit şi întreţinut. Dupa ce un ovul este fertilizat, acesta, de obicei, se implantează în acest înveliş, din care îşi trage substanţele hrănitoare şi de întreţinere. Progesteronul din componenţa pilulei face ca învelişul uterului să se subţieze şi să devină ineficient pentru a susţine implantarea embrionului (noului ovul fertilizat). 3. Împiedicarea migraţiei spermei: înainte de ovulaţie, cervixul femeii produce un mucus, cu ajutorul căruia spermatozoidul înainteaza pentru a se întâlni cu ovulul. Mucusul oferă, de asemenea, substanţe hrănitoare pentru a susţine viaţa celulelor spermei. Acest mucus, sub acţiunea progesteronului, se îngroaşă şi astfel împiedică migrarea spermatozoidului. Există alţi doi factori în fertilitatea femeii, ce pot fi afectaţi de pilulă. 4. Modificarea mişcărilor trompei uterine: Progestativele diminuează eficienţa cu care trompele uterine propulsează ovulul din ovare către uter. Acest lucru poate face ca oul fertilizat să nu poată ajunge în uter la timp pentru a se implanta cu succes. 5. Împiedicarea apariţiei sarcinii: după ce ovarele au expulzat un ovul, ciclul menstrual al femeii este controlat de o glandă formată acum din sacul rămas gol, numită corpus luteum sau corpul galben. Acesta funcţionează deja de un

continuare pe pagina 16

Nr. (6)1/2012 • Slovă Ortodoxă

15


FA M IL IA O RTO D O XĂ Anticoncepţionalele - ucigaşul mut din familile noastre anumit timp, pentru a da embrionului timp să se implanteze în uter şi placentei să înceapă să susţină sarcina. Totuşi, hormonii pilulei pot influenţa corpul galben ca acesta să funcţioneze neadecvat, făcând ca învelişul uterului să fie eliminat înainte ca embrionul să se implanteze cu succes. În concluzie, fertilitatea femeii are nevoie de câteva organe şi sisteme ca să funcţioneze normal. Medicamentele sintetice de orice tip din gama pilulei de control al naşterilor influenţează această funcţionare normală, afectând fertilitatea normală a femeii şi orice alte concepţii "accidentale". Efectele contraceptivelor asupra mamei. Manfred van Treek, defineşte totalitatea manifestărilor patologice provocate de contraceptivele hormonale ca fiind sindromul contraceptiv. (Abtsteinach/Odw. : Derscheider, 1997, cartea “Sindrom contraceptiv”- titlul). Câteva din efectele anticoncepţionalelor asupra femeilor pot fi: tromboză, depresie, disfuncţii ale ficatului, creştere în greutate, pierderea libidoului, migrene, tromboză venoasă profundă, oase fragile, embolism pulmonar şi chiar compromiterea sănătaţii copilului nenăscut, în cazul în care ai conceput imediat după ce ai încetat să iei pilula. Speranţe… Sper că cele prezentate mai sus v-au ridicat un semn de întrebare şi dorinţa de a afla mai multe despre acest subiect. Este mai bine sa ne punem viaţa în grija lui Dumnezeu decât să acţionăm după cum credem că e bine… Se pare că acest bine pe care ni-l dorim se întoarce împotriva noastră prin copii care sunt avortaţi fără să ştim şi prin efectele nocive pe care le au hormonii din contraceptive asupra femeilor. “Avortul este o grăbire a crimei, căci nu contează dacă cineva ia viaţa fătului deja format sau când acesta este în plin proces de formare, pentru că el este un om în devenire.” (Sf. Grigore de Nisa) Surse: http://www.adevaruldespreavort.ro http://www.sfaturiortodoxe.ro/anticonceptionale-avortul.htm http://www.provita.ro/info/pilula-si-urmarile-ei.php Rubrică realizată de Adina TOMA

16

Slovă Ortodoxă 1/2011 Slovă Ortodoxă • •Nr.Nr.(6)1/2012


Mari DUHOVNICI Părintele Nicolae Steinhardt al fericirii Părintele Nicolae de la Mănăstirea Rohia este viu în conştiinţele tuturor celor care l-au cunoscut şi la fel de viu prin tot ce a scris. În plus, mărturisirea credinţei pe care a făcut-o în închisoarea Jilava, ca deţinut politic, este cea mai vie dovadă a trăirii ortodoxiei lui, cel născut din părinţi evrei. Pe de altă parte, el e îndemnul cel mai bun pentru intelectuali de a trece pragul bisericii. Într-o margine de Bucureşti, în comuna Pantelimon, s-a născut, la 12 iulie 1912, Nicu-Aurelian Steinhardt. Familia sa era activ implicată în viaţa socială. Inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, tatăl său, conducea o mică fabrică de cherestea. Acesta a fost, mai târziu, ofiţer în 1934, iar în 1936 şi-a luat şi armata română, rănit la Mărăşeşti şi doctoratul în drept. Până la izbucnirea decorat cu ordine şi medalii, printre războiului, şi-a continuat studiile în care „Virtutea Militară”. Franţa şi Anglia, după care s-a întors După clasele primare la Şcoala în ţară. Aici şi-a început activitatea „Clemenţa”, a urmat cursurile literară la „Revista Fundaţiilor Liceului „Spiru Haret” din Bucureşti, Regale”, unde a lucrat până la fiind singurul dintre cei patru elevi interzicerea publicaţiei. În 1958, a israeliţi care nu a venit cu certificat de trăit o perioadă de profunde la rabin pentru a fi scutit de orele de frământări. A avut parte de multe religie, ci a învăţat religia creştină, umilinţe din partea regimului avându-l îndrumător pe preotul comunist, a fost des dat afară din Gheorghe Georgescu, de la Biserica slujbe mărunte, dar a rezistat cu „Sfântul Silvestru”. Aici s-au înfiripat gândul că împărtăşeşte solidar soarta şi primele crâmpeie de prietenie cu prietenilor săi Constantin Noica, Dinu Constantin Noica, Rafael Cristescu şi Pilat, Alexandru Paleologu, Mihai Alexandru Ciorănescu. Şora şi alţii. Şi-a terminat studiile în continuare pe pagina 18 Nr. (6)1/2012 • Slovă Ortodoxă

17


Mari DUHOVNICI La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, în camera 18 de pe secţia a doua, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează, naş de botez fiindu-i Emanuel Vidraşcu , coleg de lot, fost şef de cabinet al mareşalului Antonescu, iar ca martori ai tainei au participat Alexandru Paleologu, doi preoţi romano-catolici, unul fiind chiar monseniorul Ghica, doi preoţi uniţi şi unul protestant, „ spre a da botezului un caracter ecumenic”, după cum scria el în „ Jurnalul fericirii”.

În timpul petrecut în temniţă, a suferit regimul infernal al închisorilor comuniste cu insulte, foamete, bătăi şi tot ce însemna acest regim. În tot acest timp, a dat dovadă de ortodoxia sa cuibărită adânc în inimă: a postit de două ori pe săptămână, s-a rugat continuu şi a făcut de câte ori putea peste rând de serviciu, acceptând cu bucurie, de fiecare dată, rugăminţile vlăguite ale colegilor mai neputincioşi. S-a pus în slujba colegilor de temniţă folosind-şi harul de povestitor şi iscusitele cunoştinţe în domeniul literaturii şi teologiei, dându-le astfel curaj şi putere sufletească celor de lângă el.

În august 1964, la ieşirea din închisoare, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici, a mers la Schitul Darvari din Bucureşti pentru a-şi desăvârşi botezul, primind Mirungerea de la preotul Gheorghe Teodorescu. De atunci, a dus o viaţă creştină, conform rânduielilor bisericeşti, jinduind permanent după călugărie, pe care o dorea încă din închisoare.

18

A fost călugărit în ziua de 16 august în paraclisul noii clădiri de la Rohia de către părinţii Serafim Man, Antonie Perţa, Nicolae Leşe şi Emanuel Rus. Încă din primele zile la Mănăstirea „Sfânta Ana“ – Rohia, părintele Nicolae a primit ascultare de la ocrotitorul său de suflet, Preasfinţitul Justinian Chira Maramureşanul, să continue activitatea literară care, odată cu îmbrăcarea hainei monahale, are un dublu aspect. Ca scriitor, semnează N. Steinhardt, iar predicile şi cuvintele teologice sunt semnate cu Părintele Nicolae de la Rohia. La rugămintea stareţului Serafim Man, Nicolae Steinhardt a organizat biblioteca mănăstirii care avea pe atunci 23.000 de volume. În toată perioada aceasta, monahul Nicolae a avut o activitate publicistică impresionantă. Fugea în Bucureşti la edituri, reviste, prieteni, pentru a încerca să editeze unele din scrierile sale. În martie 1989, angina pectorală de care suferea s-a agravat, şi N. Steinhardt s-a decis să plece la Bucureşti pentru a vedea un medic specialist. Boala s-a agravat, părintele Nicolae fiind obligat să-şi întrerupă călătoria şi să se interneze la spitalul din Baia Mare. Se pregătea serios pentru veşnicie. Şi dorea ca toate să fie în rânduială, după dorinţa inimii lui. Cu puţin înainte de a pleca către cele veşnice, lasă testament părintelui Ioan Pintea, unul din cei mai apropiaţi şi devotaţi ucenici ai săi:

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (6)1/2012


Mari DUHOVNICI „Dragă Ioane, o duc din ce în ce mai greu cu angina pectorală. Crize din ce în ce mai dese şi mai dureroase. Se prea poate să nu mai am decât puţin, foarte puţin de trăit. Am rugat pe Părinţii Justin şi Emanoil să-ţi remită toate dosarele aflate în camera mea. Nu cuprind noutăţi ori lucruri prea importante; te rog totuşi să le preiei tu, să nu fie azvârlite la gunoi”.

maghiară, precum şi un număr mare de cărţi în limbile franceză, engleză şi neogreacă. După moartea părintelui Nicolae, chilia în care a vieţuit ca monah al Mănăstirii Rohia a fost amenajată ca un mic muzeu, lucrurile personale ale părintelui Nicolae Steinhardt găsindu-se la locul lor: manuscrise, cărţi, icoane, tablouri, mobilier.

Alături de „Jurnalul fericirii”, postum, au mai apărut şi alte volume de referinţă: „Dăruind vei dobândi”, „Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan” şi „Primejdia mărturisirii”. Au apărut şi alte scrieri având caracter pur literar, pasiunea pentru literatură şi artă nepărăsindu-l niciodată. Mănăstirea Rohia păstrează şi astăzi amprentele părintelui Nicolae Steinhardt, având o bibliotecă formată din aproximativ 40.000 de cărţi şi reviste, cuprinzând, pe lângă lucrările în limba română, un important fond în limbile germană şi

Din anul 1983 şi până în 2007, muzeul mănăstirii a fost amenajat la etajul II al Casei poetului, iar din luna mai 2007 este amenajat în biserica de lemn din cadrul Colţului maramureşean. Muzeul mănăstirii adăposteşte o bogată colecţie de cărţi vechi bisericeşti, o frumoasă colecţie de icoane vechi, pe lemn şi pe sticlă, din secolul al XVIII-lea.

Episodul botezului în Penitenciarul Jilava a dat naştere cărţii „Jurnalul fericirii”, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar, redactat la începutul anilor ’70. Prima variantă are 570 de pagini dactilografiate. A fost confiscată de Securitate dar restituită autorului trei ani mai târziu. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, de 760 de pagini. confiscată încă o dată în 1984.

Nr. (6)1/2012 • Slovă Ortodoxă

Sursa: www.teologiepentruazi.ro

Rubrică realizată de Cristian VELNIC

19


Biserica din Brno în construcţie

La doar câteva luni de la începerea lucrărilor la viitoarea biserică din Brno se lucrează la instalaţia electrică, pereţi exteriori, coloanele de susţinere din interior şi o parte din acoperiş fiind deja terminată. Toţi cei care doriţi să contribuiţi sub orice formă: muncă voluntară, donaţii de hrană pentru muncitori sau orice altă contribuţie, vă rugăm să luaţi legătura cu părintele Cristian Popescu. Datele de contact le puteţi găsi pe pagina de internet a parohiei http://parohiabrno.ro-cz.com. Cei care doresc să contribuie financiar la construirea bisericii din Brno pot face donaţii în contul 181318594/0300, CSOB, variabilni symbol 333. Dumnezeu să vă răsplătească! Stadiul lucrărilor la viitoarea biserică, la data de 28 februarie 2011

Foto Horaţiu Toma


Slova ORTODOXA numarul 6 anul 2