Saturn - Dicteu Divin Prin Jakob Lorber

Page 83

Saturn

Capitolul 35 Principala lege a vieţii: voinţa lui Dumnezeu. Tratamentul aplicat celor care încalcă această lege. 1. Am învăţat până acum că pe această planetă, îndeosebi printre locuitorii munţilor, nu există frontiere ale proprietăţilor, şi că expresia feţei unui om reprezintă o dovadă suficientă pentru saturnieni că Marele Spirit i-a dat acestuia dreptul incontestabil de a lua în posesiune tot ceea ce corespunde nevoilor sale. Vom reveni acum la membrii care s-au despărţit de familia principală pentru a întemeia un nou cămin, sub conducerea unui nou patriarh. 2. Am văzut cum şi-au construit aceştia noul lor templu şi am aflat de posibilitatea ca aceste seminţe să crească aproape instantaneu, sub binecuvântarea Marelui Spirit. Am văzut de asemenea felul în care procedează saturnienii pentru a-şi face rost de locuinţe din arbori vii. Am descris astfel destul de complet felul în care îşi creează ei proprietatea. Ne propunem în continuare să descriem ceea ce voi, cei de pe pământ, aţi numi o constituţie politică. 3. La ce s-ar putea referi o asemenea constituţie atunci când vine vorba de o familie? Pe Saturn, o constituţie politică este cât se poate de scurtă. Practic, la baza ei stă o singură lege, potrivit căreia nici unui membru al comunităţii familiale nu îi este permis să încalce voinţa Marelui Spirit, aşa cum i-a fost comunicată ea de către patriarhul familiei. La fel, nici un membru al comunităţii nu va face niciodată nimic dacă nu i se spune acest lucru. Odată comunicată voinţa Marelui Spirit, omul nu poate începe lucrul până când nu i-a mulţumit acestuia pentru faptul că l-a ajutat să îi cunoască voinţa. După rugăciunea de recunoştinţă, el este obligat să invoce graţia divină pentru ca lucrarea să reuşească. 4. Aceasta este legea care stă la baza oricărei constituţii politice a saturnienilor. Fiecare om trebuie să acţioneze în concordanţă cu această lege şi să nu se preocupe de altceva. Singurul lucru care îi preocupă pe saturnieni este felul în care îi pot mulţumi Marelui Spirit pentru ajutorul acordat pentru terminarea lucrării. 5. Vă asigur că această frază scurtă conţine totul în ea. Oricine acţionează în acord cu voinţa Mea face bine ceea ce face (acţionează corect). 6. De aceea, nu este nevoie de interpretări suplimentare ale acestei scurte legi politice, pe care orice copil o poate reţine, dacă i-a fost repetată de trei ori. Ea nu are nevoie de un cod penal care să o completeze. Este suficient ca omul să afirme: „Acţionez în concordanţă cu voinţa recunoscută a Marelui Spirit”, pentru ca nimeni să nu mai aibă nimic de comentat în legătură cu comportamentul său. 7. Dacă se întâmplă însă ca un locuitor din vale să vină şi să încerce să profite de pe urma unui muntean, fără să discute mai întâi cu patriarhul familiei, acesta îl apostrofează imediat: „în numele cui faci acest lucru?” Dacă răspunsul este: „în numele Marelui Spirit!” el este lăsat imediat în pace. 8. Dar dacă răspunsul este: „în numele şi în avantajul meu personal, căci acest lucru este absolut necesar”, patriarhul îi va ţine străinului următoarea predică: 9. „Ascultă-mă, frate întru Marele Spirit! Cum este posibil să ai nevoie de altceva decât voinţa Marelui Spirit? Ai necesităţi particulare, în afara celor care sunt la unison cu voinţa Marelui Spirit? Eu te sfătuiesc să încetezi imediat acest demers, pentru a nu deveni nefericit încercând să-ţi pui în practică intenţiile. Dacă îţi lipseşte o casă, caută-ţi un loc, căci ţinutul nostru poate găzdui sute de oameni la fel ca tine. Dacă ai făcut acest lucru din egoism, te sfătuiesc să cazi imediat cu faţa la pământ şi să-L implori pe Marele Spirit - plin de căinţă şi de sinceritate - să îţi ierte fapta şi să nu-ţi acorde pedeapsa cuvenită. Marele Spirit este extrem de

83


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.