Page 93

De la iad la rai

considerabilă. O vreme, am sperat că Emma va deveni astfel mai fericită şi mai binevoitoare faţă de mine. 5. Abia după ce a semnat actele moştenirii am aflat însă cine era în realitate soţia mea şi cât de mult însemnam eu pentru ea! Aparenta ei instabilitate emoţională a dispărut ca prin farmec, fiind înlocuită de o goană nebună după plăceri şi lux orbitor. Practic, Emma mea nu îşi mai refuza nimic. 6. I-am spus cu timiditate că o astfel de viaţă nu este tocmai nobilă şi că m-a făcut mult mai nefericit decât o făcusem vreodată eu pe ea, că în Anglia aş fi ajuns până acum amiral, dacă nu aş fi renunţat la serviciul militar pentru a veni la Viena împreună cu ea, datorită iubirii pe care i-o purtam. I-am spus toate aceste lucruri cu lacrimi în ochi, dar unicul rezultat pe care am reuşit să-l obţin a fost să dezlănţui un adevărat iad. S-a repezit ca o furie în camera ei, mi-a semnat un cec în valoare de 200 de florini (guldeni) şi mi-a spus: «Iată, domnul şi soţul meu (născut în familia unor crescători de porci!), la atât s-au redus cheltuielile tale cu mine. Acum părăseşte te rog această reşedinţă şi caută-ţi pe alta! Nu ai decât să le iei şi pe cele două fete cu tine, căci nu sunt dispusă să cresc două puşlamale pe care, în orbirea mea, le-am conceput împreună cu un ţăran! Adio şi n-am cuvinte! Acum suntem chit!» 7. După care mi-a trântit uşa în faţă, lăsându-mă consternat, în timp ce micuţele mele copile plângeau şi mă strângeau în braţe. După circa două ore am încercat să intru din nou în camera ei, dar nu mi s-a permis. Valetul personal al Emmei mi-a spus că este dorinţa baronesei să părăsesc de îndată casa. I-am spus acestuia să o anunţe pe doamna că nu am nevoie de banii şi de casa ei, şi că voi continua să îmi trăiesc viaţa şi să îmi cresc fetele folosindu-mă de averea mea legal dobândită! 8. M-am grăbit aşadar să ajung în camera mea, chemându-mi personalul. Le-am poruncit servitorilor să îmi strângă imediat lucrurile, căci trebuie să părăsim în grabă casa. «Cine nu se va conforma, va fi dat imediat afară!» Servitorii mei au făcut feţe lungi şi au căscat ochii mari de uimire, dar mi-au îndeplinit imediat porunca. 9. În timp ce eram ocupat cu împachetarea, cineva a bătut la uşa mea. Cine credeţi că era? Bunul meu prieten, generalul-maior, care tocmai atunci venise la Viena cu nişte probleme pe care le avea de rezolvat! «Hei, ce faci aici? m-a întrebat el. Te muţi?» I-am povestit imediat totul, explicându-i că vina nu îmi aparţine deloc! 10. La început, generalul nu ştia dacă să râdă sau să plângă. Abia după o vreme şi-a adunat gândurile şi mi-a spus: «Bietul meu prieten, linişteşte-te! Dacă aceasta este adevărata faţă de soţiei tale, mai bine bucură-te că ai scăpat de ea în această manieră onestă! Păstrează însă cecul pe care ţi l-a dat, de dragul copilelor tale, căci nu este înţelept să renunţi la o sumă atât de mare numai de dragul orgoliului!» 11. Imediat după ce am primit acest sfat de bun simţ din partea generalului, valetul Emmei a năvălit în cameră şi mi-a spus: «Doamna doreşte să ştiţi că nu acceptă cu nici un chip să primească înapoi banii pe care vi i-a trimis! În schimb, dacă suma vi se pare insuficientă, este dispusă să o mărească!» Mi-am muşcat buzele de furie, incapabil să mai rostesc vreun cuvânt. În locul meu a luat cuvântul generalul, care i-a spus valetului: «Comunică-i doamnei că prin comparaţie cu sacrificiile pe care le-a făcut acest om pentru ea, suma de 200 de florini nu înseamnă mai mult decât o simplă pomană pentru un cerşetor. Nu aşa se plăteşte onoarea unui ofiţer de rangul acestui domn! De aceea, spune-i doamnei să bage adânc mâna în cufărul cu bani şi să-i aloce adevărata recompensă pe care o merită soţul ei (un om fără egal, aşa cum nu va mai întâlni vreodată altul), pentru faptul că i-a călcat în picioare onoarea aşa cum a făcut-o! Spune-i doamnei că eu, prinţul N.N., tatăl adoptiv al acestui om care a devenit fiul meu preaiubit, sunt cel care solicit acest lucru de la ea! Spune-i de asemenea să nu mai îndrăznească niciodată să se afişeze în lume purtând numele soţului ei! Mă înţelegi?» Valetul i-a răspuns: «Da, înălţimea Voastră!» «Atunci, dispari din ochii mei!», a tunat generalul. Valetul s-a înclinat până la pământ, după care a şters-o ca din puşcă. 12. După o vreme, uşa s-a deschis şi baroneasa şi-a făcut năvalnic apariţia, frângându-şi mâinile şi implorându-ne iertarea, mie şi generalului. Ne-a adus tot felul de argumente, vorbind de temperamentul ei aprins şi de faptul că s-a pripit, ca de obicei. 13. Generalul a lăsat-o să termine, după care i s-a adresat cu detaşare: «Doamnă, l-am cunoscut foarte bine pe bigotul tău părinte şi te cunosc foarte bine şi pe tine! Aşchia nu sare departe de trunchi, aşa că nu mă aştept ca tu să fii foarte diferită de tatăl tău. Deşi fostul tău soţ nu este fiul meu fizic, l-am rugat pe împărat să-mi acorde dreptul să îl adopt sub titlul de conte şi să-i las 93

De La Iad La Rai - Robert-Blum - Vol 1 - Dicteu Divin Prin Jakob Lorber  

Cuvantul Domnului prin Jakob Lorber (parte din Noua Revelatie) - Extraordinara viata de dupa moarte a lui Robert Blum si a altor semeni ai s...

De La Iad La Rai - Robert-Blum - Vol 1 - Dicteu Divin Prin Jakob Lorber  

Cuvantul Domnului prin Jakob Lorber (parte din Noua Revelatie) - Extraordinara viata de dupa moarte a lui Robert Blum si a altor semeni ai s...

Advertisement