Page 59

De la iad la rai

8. După ce priveşte o vreme obscenităţile la care se dedau prietenii săi vienezi, ieşindu-şi din minţi de furie, Robert îmi spune: „O, Doamne, nu mai pot să suport. Mi-a trecut chiar şi starea de furie. Trebuie să recunosc că ai avut dreptate - aceste brute nu pot fi îmblânzite, aşa că îmi dau seama că m-am înfuriat degeaba. 9. Ştiu foarte bine că dacă ai dori acest lucru, Tu ai putea schimba într-o singură clipă situaţia, în măsura în care înţelepciunea Ta ar considera necesar. Şi totuşi, dând dovadă de o răbdare, o iubire şi o blândeţe infinite, Tu priveşti cu seninătate acest spectacol mizerabil, fără să manifeşti vreun semn de iritare. Luând exemplu de la Tine, îmi propun ca pe viitor să nu mă mai las condus de mânie nici dacă aş avea de-a face cu o mie de asemenea desfrânaţi! 10. Singurul lucru pe care nu pot să-l înţeleg este următorul: cum este posibil ca nişte oameni altminteri rafinaţi să cadă pradă unui viciu atât de murdar? Eu însumi am fost o persoană cu sângele aprins şi nu m-am sfiit din când în când să-i dau trupului meu tributul cuvenit. Din fericire, nu am depăşit niciodată pragul viciului, căci întotdeauna m-am ruşinat de comportamentul meu, spunândumi: «Robert, ce eşti tu acum? Ar trebui să fii un om virtuos în toate, dar văd că nu eşti decât un animal! Ruşine să-ţi fie, Robert, măgarule! Nu eşti un bărbat adevărat, ci un sclav al farmecelor feminine. Cum poţi fi atât de slab? Mi-e scârbă de tine! Doar animalele nu îşi pot controla instinctele, căci nu dispun de conştiinţa necesară, motiv pentru care se tăvălesc prin băltoacă la fel ca şi porcii!» 11. Cam aşa îmi vorbeam ori de câte ori cădeam pradă slăbiciunilor mele (nu foarte des, de altfel), mai ales atunci când, la diferite ocazii oficiale, ciocneam cam multe pahare. Aceste slăbiciuni nu s-au transformat însă niciodată într-un viciu, în cazul meu! 12. În schimb, aceste animale nu par să-şi controleze în nici un fel pornirile instinctuale! Dar ce mă uimeşte cel mai tare sunt libidinoşii mai vârstnici! Priveşte-i pe cei trei de colo, ţapi bătrâni care îşi fac de cap cu o demoazelă sub acel curmal! Mă întreb cum de nu îi trăsneşte cerul! Oare chiar nimic nu-i poate opri pe aceşti diavoli?” 13. Îi răspund: „Ai puţintică răbdare! Am de gând să le mai trimit câteva tinere, încă şi mai voluptoase decât cele de dinainte, dar totuşi ceva mai reţinute şi mai caste. Vei vedea de ce sunt în stare prietenii tăi în legătură cu acestea”. 14. Robert: „O, Doamne, nu trebuie să fii deloc omniscient ca să-ţi dai seama ce se va întâmpla. Aceşti desfrânaţi se vor dezlănţui mai rău decât până acum! Nici măcar nu am de gând să privesc acest spectacol sinistru. Spune-mi însă, Dumnezeule unic asupra cerurilor şi pământurilor, cum se vor sfârşi toate acestea? Oare nu vor obosi niciodată aceşti potlogari? Oare se vor transforma în nişte animale, în loc de spirite?” 15. Eu: „Linişteşte-te şi în curând îţi vei primi răspunsul. Deocamdată, rămâi un spectator tăcut, la fel ca şi Mine. Când voi permite ochilor tăi să se deschidă încă şi mai mult, vei înţelege cum trebuie procedat în astfel de cazuri pentru a converti aceste animale în oameni. Orice acţiune care nu derivă din iubire este automat supusă judecăţii iadului, care rezidă chiar în adâncurile sufletului respectiv. Să nu mai vorbim însă, căci demoazelele sunt pe punctul de a ajunge la eroii noştri!” 16. Robert priveşte o vreme pe fereastră, după care spune: „Doamne iartă-mă, trebuie să recunosc că aceste circa 20 de tinere nu arată deloc rău, din punct de vedere lumesc! Pe viaţa mea, primele trei din fruntea plutonului sunt îmbrăcate ca nişte balerine pariziene! Mă întreb ce dans le pregătesc acestor animale vieneze... 17. După părerea mea, apariţia a două duzini de urşi dansatori ar fi fost mult mai adecvată decât a acestor balerine drăguţe; înclin să cred că efectul de trezire al acestora asupra abrutizaţilor mei prieteni ar fi mult mai rapid decât cel provocat de curbele apetisante ale acestor balerine cu pieptul plin! 18. Dar ceea re mă minunează cel mai tare este controlul pe care şi-l impun aceşti vienezi în faţa marilor frumuseţi feminine, spre deosebire de reacţia lor anterioară, când le-au atacat ca nişte fiare însetate de sânge pe bietele femei! Poate că aceste regine ale frumuseţii i-au impresionat peste măsură, de vreme ce nu îndrăznesc deloc să se apropie de ele”.

Capitolul 49 Grupul fostelor dansatoare intră în casa lui Robert, după ce au suferit foarte mult în lumea spiritelor, fetele solicită cu umilinţă puţină pâine şi un loc de odihnă. 59

De La Iad La Rai - Robert-Blum - Vol 1 - Dicteu Divin Prin Jakob Lorber  

Cuvantul Domnului prin Jakob Lorber (parte din Noua Revelatie) - Extraordinara viata de dupa moarte a lui Robert Blum si a altor semeni ai s...

Advertisement