Page 26

De la iad la rai

mai cruntă datorită exproprierilor nedrepte impuse de stăpânire? De ce sunt nevoiţi aceştia să poarte singuri povara legii, în condiţiile în care oficialităţile pot face ce vor, fără nici un scrupul, nici un judecător neavând dreptul să le ceară vreodată socoteală? 4. Desigur, nu am nimic împotriva conducătorilor corecţi şi înţelepţi, dar nu pot avea nici cel mai mic respect pentru cei care nu ştiu ce sunt şi ce vor de la viaţă. Există încă regi care nu fac altceva decât să stea pe tronul lor şi să sugă sângele poporului ca nişte vampiri, în loc să îşi ghideze supuşii cu ajutorul unor legi înţelepte! Spune-mi, prietene, nu are dreptul o societate sărmană şi oprimată să îi alunge de pe tronul lor pe aceşti netrebnici, pe aceşti leneşi indolenţi şi lipsiţi de sentimente, pentru a pune în locul lor alţi oameni, mai înţelepţi şi mai potriviţi pentru funcţia respectivă, cu capul pe umeri şi cu inima plină de iubire? Chiar este absolut necesar ca reşedinţa unui rege să fie un palat magnific, iar veniturile sale de ordinul milioanelor, şi acestea obţinute, desigur, prin truda neostenită a supuşilor lor? Practic, un om sărman nu are ce să aştepte dacă a avut ghinionul să se nască pe pământ; de la naştere şi până la moarte el rămâne la cheremul celor bogaţi şi puternici, fiind nevoit să îşi cedeze proprietatea şi sângele în favoarea acestora. Drept mulţumire, el este dispreţuit şi călcat în picioare, iar dacă îndrăzneşte să se revolte, riscă să se confrunte cu damnarea eternă! Spune-mi, acest lucru Ţi se pare la fel de firesc? Poţi găsi şi în această privinţă exemple din lumea naturii? Prietene, eu sunt de altă părere: acesta este iadul, a cărui unică preocupare este de a-i sărăci şi mai mult pe bieţii îngeri coborâţi pe pământ, făcând din ei nişte diavoli nefericiţi! 5. Este adevărat că viaţa terestră nu reprezintă decât o şcoală în vederea dobândirii perfecţiunii spirituale supreme, iar omul nu are dreptul să se aştepte la prea multă fericire din partea ei. Orice student este nevoit să asculte de profesorii săi, dar dacă stăpânitorii tiranici strâng prea tare şurubul disciplinei, transformându-i pe oameni în nişte adevăraţi diavoli, mă întreb ce mai are de spus ordinea primordială divină în această privinţă? 6. Mai poate fi privită în acest caz Divinitatea drept unicul Stăpân şi Domn, iar adepţii şi adoratorii ei credincioşi mai pot fi consideraţi fraţi? Mai poate spune cineva în aceste condiţii: «Iubeşte-L pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele tău la fel de mult ca pe tine însuţi!?» 7. Ţi se pare corect din partea Divinităţii să permită transformarea unor întregi naţiuni în nişte ţarcuri de animale, tratate mai prost chiar decât câinii (din punct de vedere fizic şi moral) de către nişte stăpânitori malefici? Şi după ce oamenii sunt coborâţi la un statut atât de inferior, din cauza celor care îi conduc, mai vin şi din cer tot felul de pedepse şi de ameninţări, din partea Divinităţii cea justă. Şi toate aceste nenorociri se abat numai asupra oamenilor săraci, desigur, căci ei au fost forţaţi să devină nişte diavoli prin «graţia Domnului»! Toţi regii pământului, chiar şi cei mai lipsiţi de scrupule, consideră că sunt ceea ce sunt «prin graţia Domnului». Şi uite-aşa, pe pământ apar foametea, epidemiile, sărăcia şi războaiele - desigur, totul prin «graţia Domnului»! 8. Ca şi cum toate aceste daruri de sus nu ar fi de ajuns, la sfârşit mai vine şi marea disperare, urmată de «plăcuta» damnare eternă de a arde în iad. Desigur, totul numai prin «graţia Domnului»! Nu-i aşa că viaţa este frumoasă? Cine a creat-o trebuie să fie foarte mândru de el însuşi! 9. Oricum, eu nu învinovăţesc Fiinţa divină supremă pentru nenorocirile care se petrec pe pământ, căci sunt convins că Ea are lucruri mult mai măreţe de făcut decât să se ocupe de bieţii viermi care se târăsc prin praful pământului. Drama este că aceşti viermi ai pământului nu sunt lipsiţi de sentimente şi de raţiune. 10. Cine ştie, poate că în calitatea lor de «copii ai lui Dumnezeu», oamenii de pe acest pământ se bucură de un statut special, şi anume acela de a fi cei mai blestemaţi de către Divinitatea preaplină de iubire - «Tatăl Tău cel sfânt», Cel care a acceptat să fii atârnat de cruce (probabil dintr-o prea mare iubire)... 11. Îţi spun, cu cât mă gândesc mai mult asupra acestor realităţi, cu atât mai dubioase mi se par ele. De aceea, vorbeşte din nou! Poate că vei reuşi să aduci mai multă lumină asupra acestor enigme, clarificându-le”.

Capitolul 24 Un răspuns consolator pentru îndoielile lui Robert. Răutatea omului liber reprezintă o pedeapsă în sine. Lecţiile istoriei.

26

De La Iad La Rai - Robert-Blum - Vol 1 - Dicteu Divin Prin Jakob Lorber  

Cuvantul Domnului prin Jakob Lorber (parte din Noua Revelatie) - Extraordinara viata de dupa moarte a lui Robert Blum si a altor semeni ai s...

Advertisement