Page 108

De la iad la rai

nesfârşit. De ce să ne certăm pentru posesiunea lui? Dacă doreşti, poţi să te desparţi de mine, iar dacă preferi, poţi rămâne aici! Dacă te vei îndrepta către apus, eu o voi lua către răsărit, astfel încât pacea şi unitatea să domnească între noi şi între cei care ne vor urma. Pe de altă parte, dacă doreşti să rămâi, nu ai decât să îmi indici direcţia în care doreşti să o apuc, iar eu voi respecta voinţa ta. Cert este că împreună nu mai putem trăi, căci tu nu doreşti pacea!» 12. Lot a ascultat cuvintele mele şi mi-a răspuns: «Frate, doresc să merg către apus. Aceasta este opţiunea mea. Cât despre cine va rămâne şi cine va fi nevoit să plece în celelalte direcţii, către miazănoapte, către răsărit sau către miazăzi, tu eşti cel care trebuie să decidă! Indiferent pe ce cale o vei apuca, nu îl uita însă pe Lot». Ne-am binecuvântat apoi unul pe celălalt şi ne-am îndreptat fiecare în direcţia aleasă: el către asfinţit, iar eu către răsărit. 13. Cei care l-au urmat pe Lot au construit Sodoma şi Gomora, devenind din ce în ce mai sălbatici. I-am trimis mesageri lui Lot, avertizându-l că încalcă voinţa Ta, dar în zadar. O parte dintre ei au fost ucişi, iar cei care s-au întors mi-au adus veşti dintre cele mai neplăcute. Mi-ai încercat atunci din nou inima şi Ţi-ai dat seama că aceasta este curată în faţa Ta. De aceea, mi-ai trimis mesageri celeşti care m-au informat în privinţa intenţiilor Tale legate de Sodoma şi de Gomora. Auzind aceste veşti teribile, eu m-am întristat şi Te-am rugat să îi salvezi măcar pe cei drepţi, dar ochiul Tău a cercetat acel popor şi nu a găsit nici un om drept, cu excepţia lui Lot. Şi într-adevăr, pe acesta l-ai salvat, Doamne! Cât despre Sodoma şi Gomora, acestea au fost distruse de focul trimis de sus! 14. După ce cele două oraşe, împreună cu populaţia lor şi cu animalele care trăiau acolo, s-au scufundat în mlaştină, ştiu că inima Ta a privit cu compasiune către ele, întristându-se în faţa teribilei judecăţi la care a fost nevoită să le supună. Ai făcut atunci un legământ cu mine, promiţând umanităţii o mare graţie. 15. Până în prezent, Ti-ai respectat întru totul această promisiune. Nu este mai puţin adevărat că o promisiune a Ta este eternă, deci depăşeşte momentul prezent. O, Doamne! Adu-Ţi aminte de legământul şi de promisiunea pe care mi-ai făcut-o, acum mai mult ca oricând, căci umanitatea se află într-o stare de agitaţie maximă! Tu îi cunoşti pe duşmanii copiilor Tăi şi ştii cât de mare este lăcomia şi încăpăţânarea lor! Priveşte cât de mult s-au înmulţit lupii, hienele şi tigrii pe această sărmană planetă, făcând ravagii printre turmele Tale de miei, pe care îi sfâşie cu colţii lor ascuţiţi! O, Doamne! Procedează din nou ca pe timpul Sodomei şi Gomorei, şi prinde aceşti lupi, aceste hiene şi aceşti tigri, sacrificându-i pentru toate faptele rele pe care le-au făcut şi pentru toate chinurile la care i-au supus pe copiii Tăi! Cruţă în schimb sângele celor drepţi, şi mai ales pe cel al copiilor Tăi!” 16. În continuare, se ridică Isac, care spune: „O, Doamne! Eu sunt prima frunză care a crescut pe marele copac al vieţii, în acord cu promisiunea pe care i-ai făcut-o părintelui meu Avraam. Sărmanul copac era în acele timpuri izolat şi gol, căci el era copacul vieţii din grădina iubirii, iar pământul era ocupat numai de progeniturile şarpelui! Doamne, Tu ai privit atunci cu compasiune către copacul uscat al copiilor Tăi, pe care i-ai regenerat de la rădăcină către vârf, dându-i un nou impuls vital! Şi iată, eu am fost prima frunză verde care a crescut pe el. 17. Văzând această primă mlădiţă vie a speranţei, Avraam a fost copleşit de fericire, dar a fost plăcerea Ta, Doamne, să îi suprimi această bucurie şi să îi încerci credinţa. I-ai poruncit aşadar să mă ucidă şi să mă sacrifice arzându-mă pe rug. Ai făcut acest lucru numai pentru a-i arăta şarpelui cât de mare este credinţa fiului Tău, Avraam! Când Avraam şi-a demonstrat credinţa, ascultând cuvântul Tău, l-ai învăţat să dea drumul unui ţap prin tufişurile muntelui, ca o imagine vie a lui Satan şi a dorinţei lui de a domina pământul. Într-adevăr, ţapul şi-a prins imediat coarnele în tufişurile dese, semn al încăpăţânării, neascultării, aroganţei şi dorinţei sale avide de dominaţie. Tata a prins apoi ţapul, l-a înjunghiat şi l-a pus în locul meu pe altarul sacrificial care ardea. 18. O, Doamne, procedează şi astăzi la fel ca atunci: condu ţapul lumii exterioare către tufişuri şi fă-l să îşi încurce coarnele în acestea. Aşează-l apoi pe altarul de foc, ca simbol al pocăinţei. Deşi ţapul părea doar un simbol al acelor vremuri, la fel cum eu eram doar un simbol al venirii Tale în lume şi al celei de-a doua creaţii care avea să apară în urma marii Tale acţiuni de mântuire, trebuie să recunoaştem că ţapul a crescut totuşi fără măsură, ajungând să împungă cu coarnele sale chiar şi cerurile Tale. De aceea, aprinde acum altarul sacrificial pe pământ! Prinde acel animal neruşinat, care şi-a încurcat coarnele în tufişurile dese ale pasiunilor lumeşti, iar apoi înjunghie-l şi aruncă-l în focul sacrificiului! 108

De La Iad La Rai - Robert-Blum - Vol 1 - Dicteu Divin Prin Jakob Lorber  

Cuvantul Domnului prin Jakob Lorber (parte din Noua Revelatie) - Extraordinara viata de dupa moarte a lui Robert Blum si a altor semeni ai s...

Advertisement