Page 100

De la iad la rai

8. Max Olaf: „Dragii mei, adevăr vă spun tuturor: am fost primit cât se poate de favorabil! Nu numai că vă va primi pe voi, dar îi va primi în egală măsură şi pe toţi ceilalţi din grupul nostru care vor dori să ne însoţească! De aceea, vă propun să îi întrebăm pe toţi cei din această mulţime dacă doresc să ni se alăture!” 9. Baronul: „O, dragă prietene, priveşte-le şi pe cele două femei din spatele Emmei - ele sunt celelalte două fiice ale mele! Şi mai în spate se află soţii lor, urmaţi de câţiva servitori credincioşi. Crezi că ar putea fi primiţi şi aceştia, dacă ne-ar însoţi?” Max Olaf îi răspunde: „Adu-i chiar acum aici! Toţi cei care vor veni cu noi vor fi acceptaţi, căci am primit cuvântul Lui divin în acest sens! Aş dori să mai strângem însă câteva persoane”. 10. Cârcotaşul ia şi el cuvântul: „Ascultă, prietene, am o idee: îţi propun să îi întrebăm în bloc pe toţi cei pe care îi cunoaştem dacă doresc să vină cu noi. Cei care ne vor răspunde ne vor putea urma. În schimb, ceilalţi vor trebui să rămână, căci nu cred că avem dreptul să luăm pe cineva cu forţa”. 11. Max Olaf: „De bună seamă că nu avem de gând să forţăm pe nimeni, dar aş dori să le explicăm mai întâi de ce dorim să ne însoţească, pentru binele lor! Ţi se pare că există vreo coerciţie în această explicaţie?” Cârcotaşul: „Depinde cum priveşti lucrurile. De pildă, o explicaţie mai superficială nu va avea nici un efect major asupra lor; în schimb, una prea fundamentată poate fi considerată foarte bine o coerciţie, căci este legată de ideea de autoritate. Cum s-ar spune, voinţa unui om convins prin asemenea mijloace nu mai poate fi considerată liberă”. 12. Max Olaf: „Prietene, mă tem că exagerezi cu această interpretare. Dacă tu numeşti coerciţie ceva ce îi ajută pe oameni să îşi schimbe ideile, opiniile şi concluziile, înseamnă că orice formă de educaţie este o formă de coerciţie! Eu cred, dimpotrivă, că rostul educaţiei este tocmai acela de a le impregna elevilor liberul arbitru care le lipseşte, făcându-i să adopte idei şi concepte diferite, chiar contradictorii, după primele impresii, exclusiv senzoriale, pe care şi le fac singuri. Cred, aşadar, că educaţia este ceva bun, nu ceva rău. Dacă spiritul uman poate ajunge la maturitate (deci la o stare autentică de libertate interioară) exclusiv cu ajutorul unui sistem obligatoriu de educaţie, nu văd de ce în lumea spiritelor o explicaţie detaliată ar pune în pericol liberul arbitru al omului! De aceea, dragul meu prieten, nu-ţi mai bate capul cu asemenea aspecte filozofice! Dacă totuşi lucrurile se vor sfârşi prost, îmi voi asuma singur întreaga responsabilitate în faţa Celui care mi-a dat cuvântul Lui divin, spunându-mi că îi va primi la El pe toţi cei pe care îi voi aduce cu mine. În aceste condiţii, voi începe prin a arunca plasa credinţei în mijlocul acestui banc de peşti, în speranţa că voi prinde cât mai mulţi dintre ei. Dacă voi prinde o captură bogată, cu atât mai bine! Dacă nu, vom fi nevoiţi să ne mulţumim cu ce avem!” 13. După aceste cuvinte, Max Olaf începe să le vorbească oamenilor, încercând să-i convingă să vină la Mine şi aducându-le tot felul de argumente în această direcţie, îşi găseşte astfel circa 20 de adepţi, în timp ce ceilalţi mormăie: „Dacă vom avea chef să venim şi noi, ne vom găsi singuri drumul! Nu e nevoie să fim conduşi de moşul ăsta plin de fumuri!” 14. Max Olaf se întoarce aşadar cu captura lui, spunând bucuros: „Priviţi, prieteni, am avut o captură bună! Haideţi acum să mergem la Acela care ne poate ajuta să ne vindecăm şi să ne simţim mai bine! Căci mi-a dat cuvântul Lui divin în această privinţă!” 15. Cârcotaşul: „Dragă prietene, nu înţeleg ce tot o ţii cu cuvântul lui «divin»! Cum crezi tu că un spirit uman, fie el şi desăvârşit, ar putea avea un cuvânt divin? Chiar îl consideri un fel de Apolo?” 16. Max Olaf: „Da, chiar asta cred, şi nu mă sfiesc să recunosc deschis în faţa ta acest lucru! Cuvintele pe care mi le-a adresat nu au căzut pe nisip, ci au prins imediat rădăcini în profunzimile vieţii mele! Înţelegi în ce constă această putere? Eu mi-am întrebat inima, iar spiritul din ea mi-a răspuns: «Aşa este! Crezi cu toată convingerea! El este Acela pe care îl iubeşti mai presus de orice, şi nu mai există nimeni în afara Lui!» Dar să nu mai vorbim inutil, ci mai bine să mergem la El! Binecuvântaţi vor fi cei care mă vor urma!” 17. Cârcotaşul: „Ba te rog să mă scuzi, prietene, altminteri cât se poate de stimabil! Dacă aceasta este premisa de la care pornim, eu nu te pot urma! Să consideri un om ca fiind Dumnezeu cel unic!? Ei bine, asta e prea mult pentru mine! Nu am nimic cu înţelepciunea lui remarcabilă, îi recunosc puterea uluitoare şi bunătatea nemărginită, căci uite ce a făcut din acea femeie primitivă! Dar aş dori să încetezi cu pretenţia că el ar fi una cu Divinitatea, despre care se ştie că i-a spus lui 100

De La Iad La Rai - Robert-Blum - Vol 1 - Dicteu Divin Prin Jakob Lorber  

Cuvantul Domnului prin Jakob Lorber (parte din Noua Revelatie) - Extraordinara viata de dupa moarte a lui Robert Blum si a altor semeni ai s...

Advertisement