Page 1

Norvegia - România

Analiză comparativă privind furnizarea și finanțarea serviciilor sociale - 2014 -


András Márton AUTOR

András Márton s-a născut în Târgu Mureș, pe 19.03.1967, este căsătorit și tatăl a trei copii. A absolvit Facultatea de Medicină Generală și Pediatrie din cadrul UMF Târgu Mureș (1987-1993), dobândind specializare în domeniul medicinii de familie în 1997. Între 1997 și 2007 răspunde de dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu din cadrul Organizației Caritas Alba Iulia cu activitate desfășurată în nouă județe din Transilvania. Coordonează înființarea Home Care Task Force al Caritas Europa fiind președintele acestui grup de lucru între 2006 și 2011. Din 2007 este directorul Organizației Caritas Alba Iulia. Se formează, printre altele, în domenii precum: managementul proiectelor, managementul resurselor umane, managementul îngrijirii la domiciliu și al serviciilor sociale, studii în cadrul rețelei Caritas, leadership organizațional, monitorizarea de grup și planificarea strategiilor sistemice. Principalul domeniu de interes îl reprezintă aspectele specifice și dinamica sistemică a proceselor de dezvoltare individuală și organizațională.

Credit foto: Federația Caritas a Diecezei Timișoara, Asociația Caritas Eparhial Oradea, Organizația Caritas Satu-Mare, Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, Caritas Norway, The Church City Mission Copyright: © Confederația Caritas România, 2014


Norvegia - România Analiză comparativă privind furnizarea și finanțarea serviciilor sociale Obiectivul analizei constă în identificarea unor elemente de abordare a furnizării şi finanțării serviciilor sociale din Norvegia, cu potențial de orientare în formularea unei politici publice de finanţare a serviciilor sociale în România. Focusul principal este cel al dezvoltării unui cadru favorabil pentru furnizorii de servicii din sectorul neguvernamental.


cuprins

1

cadru general

1.1 Fondul ONG în România / 2

2

sistemele de asistență socială

din norvegia și românia: imagine de ansamblu

2.1 Date generale și indicatori / 4 2.2 Caracteristici generale ale sistemului de asistenţă socială din Norvegia / 5 2.3 Caracteristici generale ale sistemului de asistenţă socială din România / 7

3

vizita de lucru în norvegia

3.1 Norvegian Church Aid (NCA) - Dna Hanne Serck-Hanssen și Dna Anne Lise Fossland, directori executivi ai NCA / 12 3.2 Frivillighet Norge – wDna Birgitte Brekke, secretar general / 13 3.3 Caritas Norway – Dl Alexander Golding, coordonator programe interne / 15 3.4 Serviciul Social al Orașului Oslo – Dna Kathrine Paulsen, consultant special / 16


3.5 Comisia de Muncă și Asistenţă Socială a Parlamentului Dl deputat Bengt Morten Wenstøb, membru / 17 3.6 Church City Mission Norway – Dl Johannes Heggeland, secretar general, și Dl Børre Arnøy, director spiritual / 18

interpretare

și analiză comparativă

4

4.1 Rolul societăţii civile și al organizaţiilor neguvernamentale / 21 4.2 Rolul autorităţilor locale / 23 4.3 Rolul autorităţilor centrale / 24

posibile direcții de acțiune

pentru românia

5

5.1 Îmbunătăţirea cadrului general de funcţionare a organizaţiilor societăţii civile / 25 5.2 Îmbunătăţirea cadrului general de furnizare a serviciilor sociale / 28

prezentarea proiectului “ONG-uri mai puternice împreună!” / 31 PREZENTAREA PROMOTORULUI - CONFEDERAȚIA CARITAS ROMÂNIA / 33 PREZENTAREA PARTENERILOR - organizația caritas alba iulia,

organizația caritas satu mare, caritas norway, fundația pentru voi, fundația alături de voi / 34


1

cadru general

Prezentul raport de analiză este parte integrantă a proiectului „ONG-uri mai puternice împreună! Lobby şi advocacy pentru crearea de oportunităţi egale pentru ONG-urile furnizoare de servicii sociale în accesarea finanţărilor publice”, finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, operat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), subcomponenta 5.2 – Sprijin pentru iniţiative care contribuie la dezvoltarea unui cadru favorabil pentru ONG-uri în România și creșterea reprezentării sectorului neguvernamental. Obiectivul analizei constă în identificarea unor elemente de abordare a furnizării și finanţării serviciilor sociale din Norvegia, cu potenţial de orientare în formularea unei politici publice de finanţare a serviciilor sociale în România. Focusul principal este cel al dezvoltării unui cadru favorabil pentru furnizorii de servicii sociale din sectorul neguvernamental. Baza analizei o constituie schimbul de experienţă și exemplele de bună practică dobândite ca urmare a vizitei de lucru efectuată de delegaţia părţii române în Norvegia. Convorbirile şi vizitele considerate ca fiind relevante și reprezentative din punct de vedere al obiectivelor formulate au fost pregătite și organizate de Caritas Norvegia, partenerul norvegian al proiectului. Informaţiile culese au fost corelate şi completate cu informaţii din surse informative suplimentare, după cum urmează:

B IBLIOGRAFIE - Einar Overbye, Signy Vabo, Knut Wedde / Oslo University College / Rescaling Social Welfare Policies in Norway - European Commission / Your social security rights in Norway / Diversitatea sistemelor de protecţie socială - Norvegian Board of Health Supervision, Norvegian Health and Social Services - WHO country report - Dr. Thomas Bahle, Astrid Pfenning / Observatory for the Development of Social Services in Europe / Angebotsformen und Trägerstrukturen sozialer Dienste im westeuropäischen Vergleich - Dr. Frank Wild / WIP / Die Pflegefinanzierung und die Pflegeausgaben im internationalen Vergleich 1


1.1 Fondul ONG în România Proiectul „ONGuri mai puternice împreună! Lobby şi advocacy pentru crearea de oportunităţi egale pentru ONG-urile furnizoare de servicii sociale în accesarea finanţărilor publice”, în cadrul căruia este realizat raportul de analiză comparativă Norvegia – România, este finanțat prin intermediul Fondului ONG în România, prin contractul Nr. RO2013_C5.2_06 în cadrul sub-componentei 5.2, runda 1, perioada de implementare 1.IV.2014 – 30.XI.2015. 1. Informații generale despre programul de finanțare Obiectivul general al Fondului ONG în România este “Consolidarea dezvoltării societății civile și creșterea contribuției la justiția socială, democrație și dezvoltare sustenabilă” și contribuie la obiectivele generale ale granturilor Spațiului Economic European (SEE) și norvegiene 2009-2014, de a reduce disparitățile economice și sociale în SEE și de a întări relațiile bilaterale între România și statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Fondul ONG în România sprijină activităţile organizaţiilor neguvernamentale prin organizarea de scheme de finanţare nerambursabilă, pentru 5 componente: 1. Implicare, 2. Justiție socială, 3. Dezvoltare durabilă, 4. Servicii sociale și de bază. 5. Dezvoltarea capacității ONG-urilor. Coaliții și rețele. Operatorul Fondului ONG în România este Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, împreună cu partenerii săi, Fundația pentru Parteneriat și Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi. 2. Componenta 5 – Dezvoltarea capacității ONG-urilor. Rețele și coaliții. Obiectivul general al componentei este de a contribui la dezvoltarea generală a sectorului ONG în România și la dezvoltarea de rețele, coaliții și think tank-uri eficace. Suma totală alocată pentru această Componentă în cadrul primei runde de Apeluri pentru Cereri de finanţare este de 1.650.000 Euro. Pentru a atinge obiectivul general al Componentei 5, aceasta a fost structurată în trei subcomponente: 5.1– Sprijin pentru coaliţii şi reţele la nivel regional şi naţional şi pentru think tank-uri 5.2– Sprijin pentru inițiative care contribuie la dezvoltarea unui cadru favorabil pentru ONG-uri în România și creșterea reprezentării sectorului neguvernamental 5.3– Consolidarea bazei de membri și voluntari ai organizațiilor neguvernamentale și creșterea participării membrilor/voluntarilor în activitățile ONG-urilor Sub-componenta 5.2 – Sprijin pentru inițiative care contribuie la dezvoltarea unui cadru favorabil pentru ONG-uri în România și creșterea reprezentării sectorului neguvernamental. Obiectivul specific al acestei subcomponente este de a susține dezvoltarea unui cadru favorabil pentru înregistrarea și funcționarea ONG-urilor în România, creșterea vizibilității și a capacității de atragere de fonduri în vederea unei mai bune reprezentări la nivelul întregului sector, prin sprijinirea proiectelor cu impact asupra întregului sector ONG, la nivel de domeniu de activitate, regional sau național. Spaţiul Economic European (SEE) a fost creat în 1994, ca o zonă de Liber Schimb între Comunitatea Europeană (CE) şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS). SEE reuneşte Statele Membre ale Uniunii Europene (UE) şi trei dintre Statele AELS (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein), într-o piaţă internă bazată pe libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor. 2


EDUCAțIE

bunăstare

SăNăTATE

speranță de viață 3


2

sistemele de asistență socială din norvegia și românia: imagine de ansamblu

2.1 Date generale și indicatori

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Populaţia totală (2012) Produs Intern Brut per capita (PPP international $, 2012) Fertilitate Speranța de viață la naștere m/f (ani, 2012) Probabilitatea de deces până la vârsta de 5 ani (per 1 000 născuţi-vii, 2012) Probabilitatea de deces între 15-60 ani m/f (per 1 000 populaţie, 2012) Cheltuieli totale cu sănătatea per capita (Intl $, 2012) Cheltuieli totale cu sănătatea % PIB (2012) Cheltuieli totale cu îngrijirea % PIB

4

NORVEGIA

românia

4.994,000

20.121.164

66.960

16.860

2

1,3

80/84

71/78

3

12

73/74

207/82

5,970

873

9,0

5,1

2,2

f.d.


2.2 Caracteristici generale ale sistemului de asistenţă socială din Norvegia

Literatura de specialitate diferenţiază regimurile europene de bunăstare după tipologia formulată de sociologul danez Gosta Esping-Andersen, care deosebește între regimuri conservatoare, liberale şi social-democrate.

socială, granturi). Pe lângă serviciile și beneficiile oferite de autoritatea locală, cetăţenii norvegieni au dreptul la o serie de beneficii prin sistemul naţional de asigurare socială, cum ar fi ajutorul de bază (Grunnstønad) sau ajutorul de îngrijire (Hjelpstønad) pentru persoanele care necesită îngrijire, în funcţie de gradul de severitate al afecţiunii. Cota acestor drepturi bănești este actualizată anual în Parlament.

În regimurile social-democrate, cum este şi cel din Norvegia, domină prezumţia responsabilităţii universale a statului pentru bunăstarea cetăţeanului. O asemenea abordare a responsabilităţii implică existenţa unui larg spectru de servicii sociale bine dezvoltate, cu susţinere predominant publică.

Sistemul naţional de asigurare socială este finanţat parţial din impozite, parţial din contribuţia angajaţilor (7,8% din venitul brut / angajat sau 11% din venitul brut independent sau 4,7% din toate celelalte venituri, inclusiv pensii), respectiv din contribuţia angajatorilor (14,1% din venitul brut al angajatului).

În virtutea modelului scandinav social-democrat, există și în Norvegia un număr foarte mare de asociaţii și organizaţii de reprezentare a intereselor cetăţenilor (mai ales asociaţii și mai puţin fundaţii), acestea asumându-și predominant rolul de “voce”, de receptor și de semnalizator social („watchdog”). Furnizarea serviciilor necesare este însă delegată către autorităţile publice.

Comunele norvegiene sunt principalele furnizoare de servicii sociale în Norvegia, cu competenţe largi în modelarea și adaptarea serviciilor și asistenţei în funcţie de nevoile locale, respectiv în evaluarea nevoilor și eligibilităţii individuale a cetăţenilor, în limitele unui cadru general predefinit de condiţii.

Totuși, în comparaţie cu celelalte state scandinave, Norvegia are și o tradiţie de peste un secol a organizaţiilor non-profit furnizoare de servicii sociale. Astfel, predominant în mediul urban, întâlnim, pe lângă serviciile comunale, o serie de servicii sociale furnizate de ONG-uri, iar mai nou și de societăţi economice cu scop lucrativ, care furnizează servicii sociale și medicale. Principalele argumente pentru această evoluţie sunt flexibilitatea, adaptabilitatea crescută, birocraţia redusă și economicitatea.

Autorităţile locale sunt și cele care pot decide externalizarea și condiţiile de externalizare a unor servicii sociale către ONG și/sau furnizori privaţi. Autonomia și autoadministrarea comunală au în Norvegia o tradiţie multiseculară, datând de pe vremea vikingilor.

Competenţele în domeniul modelării și funcţionării sistemului de bunăstare sunt împărţite în cea mai mare măsură între statul norvegian și autorităţile locale. Autoritatea regională dispune practic de competenţe minime, pur administrative. Statul Norvegian, prin ministere, directorate de resort şi prin structurile regionale ale acestora, influenţează sistemul prin pârghii normative (legi cadru, valori şi principii) și de finanţare (impozite și taxe cu destinaţie, sistemul naţional de asigurare

În Norvegia există în total 435 de autorităţi locale. Circa jumătate dintre cheltuielile angajate de comune sunt finanţate din impozitele și taxele locale, alte 40% fiind finanţate din alocări bugetare centrale.

5

Principalul venit al autorităţilor locale este impozitul pe venit. Impozitul mediu pe venit este de 28% din venitul brut, cu variaţii în funcţie de venit.


Majoritatea serviciilor sociale și medicale din Norvegia sunt gratuite pentru cetăţenii și rezidenţii legali. Cu toate acestea, există și o serie de servicii unde este necesară contribuţia beneficiarilor, cuantumul contribuţiei fiind dependent de resursele de venit și de proprietate ale acestora. Astfel, de exemplu, îngrijirea la domiciliu și asistenţa personală la domiciliu sunt acordate în mod gratuit.

Pentru alte servicii la domiciliu, cum ar fi ajutorul gospodăresc, sunt percepute contribuţii limitate. Pentru îngrijirea într-o instituţie staţionară, pacientul plătește 75% din venit, între NOK 7.000 (€ 884) și NOK 85.245 (€ 10.763), respectiv 85% din orice venit suplimentar, până la limita superioară a acoperirii complete a costurilor totale de îngrijire în instituţia staţionară respectivă.

Asigurarea venitului securitatea de bază și securitatea standard Universalismul - accesul nelimitat universal al tuturor persoanelor rezidente în Norvegia (nu doar al cetăţenilor norvegieni) Finanţarea publică a beneficiilor și serviciilor - bunăstarea generală este considerată a fi responsabilitatea autorităţilor publice Egalitarismul și redistributivitatea - toate persoanele rezidente în Norvegia au dreptul la aceleași categorii de servicii, la aceleași standarde de calitate. Finanţarea este suportată în mod redistributiv. Ocuparea (workline) - din 1992, toate politicile de bunăstare au fost redefinite în așa fel încât ocuparea (integrarea pe piaţa muncii) să fie întotdeauna prima opţiune, inclusiv pentru grupurile defavorizate.

6

Principiile guvernante ale sistemului norvegian de bunăstare


2.3 Caracteristici generale ale sistemului de asistenţă socială din ROMânia Istoric

În acest model, Biserica are un rol semnificativ, implicând o atitudine conservatoare în protecţia familiei. Rolul Bisericii implică și importanţa acordată principiului subsidiarităţii care limitează implicarea statului doar la formele de protecţie socială pe care instituţiile intermediare (biserica, societatea civilă, etc.) nu le pot asigura.

Sistemul de asistenţă socială din România perioadei comuniste a fost marcat de o abordare centralizată autocratică specifică sistemului. Atitudinea sistemului faţă de om, faţă de demnitatea umană în general, dar și eforturile susţinute de a genera și de a păstra aparenţele unui sistem social ideal au făcut ca profesiile socio-umane să dispară de facto din sistemul educaţional și din sistemul de asistenţă.

Tranziţia de la modelul centralist-autocratic comunist către modelul conservativ-corporatist este un drum dificil, putând fi observată, interpretată și apreciată doar în dinamica procesului și, evident, doar în parte.

Sistemul de asistenţă s-a rezumat în parte la prestaţii financiare pentru diferite categorii sociale defavorizate. Pe de altă parte, tot ce era incomod la vedere și tulbura aparenţele societăţii ideale pictate de putere a fost, practic, „înlăturat spre păstrare” în instituţii mamut, în condiţii deseori dramatice, inumane, de tristă amintire, mediatizate intens în primii ani de după Revoluţie. Servicii sociale în accepţiunea modernă nu au existat, implicit nu a existat nici o dezvoltare a domeniilor profesionale conexe.

Una dintre caracteristicile abordării reformelor a fost descentralizarea relativ rapidă, inclusiv a serviciilor sociale publice. Ca prim pas al descentralizării și al reformei, instituţiile de ocrotire - leagăne, case de copii - și centrele de primire a minorilor au fost trecute în competenţa autorităţilor judeţene (1997). S-au înfiinţat Direcţiile Judeţene de Protecţia Copilului, instituţiile moștenite fiind reorganizate, restructurate și modernizate într-un ritm relativ alert.

După 1990, în România, asistenţa socială și serviciile sociale au început să se dezvolte rapid. Însă vidul instituţional, legislativ și profesional preexistent au făcut ca această dezvoltare să se producă fragmentat, deseori incoerent și, desigur, într-un ritm mult mai lent decât ne-am dori.

Pasul imediat următor al reorganizării sistemului a fost demarcarea și diferenţierea instituţiilor de asistenţă a persoanelor cu handicap de cele de asistenţă a persoanelor vârstnice. Asistenţa persoanelor cu handicap a intrat sub incidenţa unui secretariat de stat special înfiinţat inclusiv din punct de vedere al finanţării, ca și centre de îngrijire și asistenţă. Căminele de bătrâni au continuat să fie finanţate de autorităţile locale.

Opţiunea politică de remodelare a sistemului de asistenţă socială în România de după Revoluţie, similară majorităţii ţărilor postcomuniste, merge în direcţia unui model conservator-corporatist după modelul lui Esping-Andersen. În cadrul acestui model în formă „pură” nu predomină dimensiunea liberală a eficienţei economice și nu este contestată nici garantarea drepturilor sociale. Asigurările private și cele ale protecţiei ocupaţionale sunt slab reprezentate. Se menţin însă diferenţe de clasă și status semnificative, efectele redistributive fiind minore.

Similar situaţiei protecţiei copilului, și în cazul asistenţei persoanelor cu handicap și a persoanelor vârstnice, reforma a vizat primordial reorganizarea, restructurarea și modernizarea instituţiilor mamut și/sau anacronice preexistente și profesionalizarea asistenţei în aceste domenii. 7


Locul societății civile

și apropierea de realitatea cotidiană a oamenilor s-au confruntat rapid și direct cu nevoile și lipsurile mari ale cetăţenilor și ale sistemului și au generat, în cooperare cu organizaţii europene înfrăţite sau la iniţiativă proprie, o serie de servicii inovative.

Poziţia organizaţiilor neguvernamentale, în general, și a celor furnizoare de servicii sociale, în special, în societate și în sistemul de asistenţă din România trebuie abordată, de asemenea, din perspectivă temporală.

Aceste servicii, finanţate iniţial prin solidaritatea unor organizaţii neguvernamentale, iniţiative bisericești și cetăţenești, respectiv fonduri publice Occidentale nu au fost întâmpinate de sistemul public de asistenţă la valoarea și potenţialul pe care l-au avut. Acest lucru este cauzat pe de o parte de inerţia sistemului public de asistenţă, rigid, cu o moștenire deosebit de greoaie, prins într-un proces alert de reformă instituţională. Pe de altă parte însă, tocmai întreruperea tradiţiei și a dezvoltării sectorului neguvernamental în cei 50 de ani de comunism au contribuit la o necunoaștere și neînţelegere elementară a sectorului neguvernamental, atât de către cetăţeni, cât mai ales de către autorităţi, respectiv la o relaţie de „neîncredere originară” a civililor vis-a-vis de autorităţi și viceversa.

Evident, în perioada comunistă nu putem vorbi despre o societate civilă în accepţiunea modernă a acesteia. Orice iniţiativă de asociere liberă și de asumare a responsabilităţii civile faţă de temele și bunăstarea publică a fost interzisă și pedepsită, ducând la o dezagregare a societăţii civile și a relaţiei cetăţeanului cu viaţa publică. Imediat după Revoluţie am asistat la o explozie a înfiinţării organizaţiilor neguvernamentale, însă într-un cadru legal anacronic, „resuscitat”, datând din 1924. De asemenea, motivele și obiectivele acestor multiple asociaţii și fundaţii au fost foarte diferite, existând printre altele și o serie de iniţiative oportuniste și chiar corupte, care au denaturat imaginea fragedă, abia renăscută, a iniţiativelor civile din anii ‘90.

Cert este că finanţarea publică a multor servicii sociale de interes public furnizate de organizaţii neguvernamentale nu este asigurată nici până la ora actuală, refulând elanul acestui important motor al dezvoltării serviciilor sociale și punând la risc chiar și rezultatele fragile și instabile construite în toţi acești ani prin eforturi semnificative.

Au existat însă în mod evident și îmbucurător o serie de iniţiative civile, respectiv ale cultelor religioase, care prin activitatea lor susţinută au contribuit practic la supravieţuirea și reabilitarea acestui sector, dar și la reformarea sistemului de asistenţă socială. Aceste organizaţii au avut un rol similar celui asumat în alte societăţi europene. Prin flexibilitatea, creativitatea

8


cadru legislativ Legea nr. 37 Legea nr. 17

Legea nr. 705

Cadrul legal modern cu efecte asupra dezvoltării sectorului societăţii civile și-a făcut apariţia spre sfârșitul anilor ‘90. În 1998, apare prima lege de subvenţionare din bani publici a activităţii asociaţiilor și fundaţiilor române cu personalitate juridică, lege care înfiinţează și administrează unităţi de asistenţă socială (Lg.34/1998).

În anul 2000, apare Ordonanţa de Guvern nr. 26, cu privire la asociaţii şi fundaţii, primul cadru legal modern din domeniu care, printre altele, introduce și noţiunea statutului de utilitate publică (din păcate, fără avantaje sau stimulente relevante pentru organizaţiile cu acest statut). În același an, apare și Legea 17 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, care stipulează în premieră posibilitatea colaborării autorităţilor publice locale cu organizaţiile neguvernamentale în acest domeniu. Legea administraţiei publice locale modificată în 2001 (215/2001) descrie, de asemenea, posibilitatea legală de colaborare a autorităţilor publice cu organizaţiile neguvernamentale

În decembrie 2001, apare Legea 705, care pune bazele construcţiei noului sistem de asistenţă socială din România. Principalele direcţii stabilite de acest nou sistem sunt noua abordare a construcţiei instituţionale, descentralizarea asistenţei sociale la nivel de autoritate locală, organizarea serviciilor publice de asistenţă socială pe principii fundamentale precum centrarea pe familie și comunitate, organizarea comunitară, parteneriatul, complementaritatea, diversificarea activităţilor pe măsura creșterii resurselor. Printre altele, această lege reglementează și posibilitatea autorităţilor locale și judeţene de încheiere a unor convenţii de parteneriat cu organizaţii neguvernamentale active în domeniul social.

Hot. de Guvern nr. 773

Prin Hotărârea de Guvern nr. 773/2002 pentru organizarea şi funcţionarea Comisiei interministeriale privind asistenţa socială se creează cadrul instituţional de elaborare a unei politici unitare, de coordonare și avizare a politicilor și măsurilor sectoriale din domeniul asistenţei sociale.

ord. de Guvern nr. 68

În ianuarie 2004, intră în vigoare Ordonanţa de Guvern nr. 68, care introduce noţiunea de servicii sociale, descrie posibilii furnizori de servicii sociale și posibilitatea de contractare și externalizare a serviciilor sociale către furnizori din sectorul neguvernamental. În februarie 2005, sunt reglementate prin ordin ministerial și modelele de contract de furnizare de servicii între autorităţi și furnizor, respectiv beneficiar și furnizor. 9

1998

2000

2001 2002 2004-2005


Legea nr. 292

comentarii

Din decembrie 2011, prin promulgarea Legii 292 a asistenţei sociale, România dispune de o lege modernă, comprehensivă a domeniului social. În mod regretabil însă, legile secundare de vitalizare a acestei legi se lasă încă așteptate.

2011

Astfel, autorităţile locale și judeţene, ca principale nivele de implementare a asistenţei sociale, dobândesc o libertate relativ mare și un cadru legal de dezvoltare a serviciilor de asistenţă socială, inclusiv prin colaborarea cu sectorul neguvernamental. În realitate însă, ele sunt suprasolicitate de provocările transferului de atribuţii și de competenţe în domeniul social, de provocările sociale complexe, care se suprapun unor serii de alte atribuţii, competenţe și provocări din alte domenii relatate descentralizării. Ele nu sunt pregătite nici din punct de vedere instituţional, nici din punct de vedere profesional pentru abordarea problematicii complexe a asistenţei sociale, iar situaţia economică precară, lipsa și/sau insuficienţa transferurilor ţintite din bugetul de stat pentru dezvoltarea domeniului serviciilor sociale fac ca acest domeniu să fie în continuare vitregit printre celelalte priorităţi multiple existente. Principala autoritate centrală de coordonare a sistemului naţional de asistenţă socială este Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice. Principalele atribuţii ale acestuia constau în elaborarea politicilor de asistenţă socială, stabilirea strategiilor de dezvoltare a asistenţei sociale, promovarea drepturilor persoanelor aflate în nevoie, colaborarea cu principalii reprezentanţi ai societăţii civile, finanţarea programelor naţionale de asistenţă socială, elaborarea programelor de formare și perfecţionare a personalului din domeniul asistenţei sociale, respectiv administrarea și gestionarea fondurilor alocate asistenţei sociale. Activitatea de asistenţă este susţinută și de alte ministere fără responsabilităţi definite prin lege, cum sunt Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei și Cercetării sau Ministerul Justiţiei.

10


3

vizita de lucru în norvegia

Membrii delegaţiei din România, reprezentanţi ai Confederaţiei Caritas România, ai Fundaţiei Alături de Voi România și ai Fundaţiei Pentru Voi au avut întâlniri cu actori reprezentativi din sectorul public și sectorul neguvernamental din Norvegia. Aceştia le-au prezentat interlocutorilor contextul actual al furnizării serviciilor sociale din România din perspectiva ONG și au purtat discuţii în vederea formării unei viziuni de ansamblu asupra sistemului norvegian.

membrii delegației române

Doina Crângașu

Manager de Proiect / Director Executiv, Confederația Caritas România

Andras Marton

Expert Servicii Sociale / Director General, Organizația Caritas Alba Iulia

Angela Achiței

Facilitator Regiunea Est / Președinte, Fundația Alături de Voi

Laila Onu

Facilitator Regiunea Vest / Director, Fundația Pentru Voi

Maria Kedves

Expert Finanțări Servicii Sociale Organizația Caritas Alba Iulia

Csilla Fazekas

Facilitator Regiunea Nord-Vest Organizația Caritas Satu Mare

Discuţiile au vizat înţelegerea filosofiei și activităţii interlocutorilor, a modului în care instituţiile reprezentate de aceștia sunt integrate în sistemul social norvegian, a perspectivei acestora asupra sistemului și culegerea de idei și recomandări pentru îmbunătăţirea condiţiilor cadru al celui de-al treilea sector din România.

11


În cele ce urmează sunt trecute în revistă principalele elemente ale discuţiilor purtate. 3.1 Norvegian Church Aid (NCA) - Dna Hanne Serck-Hanssen, director executiv și Dna Anne Lise Fossland, consultant NCA NCA este o asociaţie umbrelă a organizaţiilor creștine de binefacere din Norvegia, cu sediul la Oslo. Organizaţia însumează circa 1.040 de colaboratori.

NCA desfășoară activităţi prin intermediul partenerilor locali din 25 de ţări, principalele domenii de activitate abordate fiind: • programele de dezvoltare durabilă • programele de intervenţii în situaţii de urgenţă și calamităţi • programele de lobby şi advocacy

Prioritatea asociaţiei constă în promovarea şi respectarea statutului religiei în fiecare societate. În pofida faptului că asociaţia reprezintă organizaţii creștine, colaborează inclusiv cu organizaţii religioase necreștine.

NCA desfășoară activităţi inclusiv în România, dezvoltând în decursul anilor mai multe proiecte de formare și ocupare a tinerilor de etnie romă din regiunea Romanului (cărămidărie, grădinărit, agricultură, îngrijire, tâmplărie), precum şi proiecte de planificare familială responsabilă. Finanţarea activităţilor organizaţiei se face în proporţie de peste 80% din fonduri publice.

În Norvegia, asociaţia desfășoară în mod exclusiv activităţi de advocacy, cea mai mare parte a activităţilor concrete (proiecte și programe de dezvoltare) fiind derulate în ţări în curs de dezvoltare și în ţări din lumea a treia.

R

ecomandări privind posibile priorităţi de advocacy ale sectorului ONG din România, din perspectiva reprezentanţilor NCA

1. Dezvoltarea domeniului serviciilor sociale în general 2. Combaterea rasismului 3. Asigurarea transparenţei și echităţii cheltuielilor publice sociale și medicale 4. Întocmirea de statistici și studii de încredere vizând realitatea socială și accesul la servicii sociale și medicale (realitate de ansamblu vizibilă și pentru decidenţi) 5. Definirea comprehensivă a serviciilor sociale (educaţie, psihopedagogie, socio-pedagogie)

12


3.2 Frivillighet Norge – Dna Birgitte Brekke, secretar general și protecţie raportat la numărul de tineri, face imposibilă organizarea unei tabere de cercetași. Organizațiile societății civile din Norvegia sunt finanţate în primul rând din cotizaţii (circa 2/3) și din fonduri publice (cca. 1/3), depunând eforturi consistente în vederea reducerii dependenţei de finanţarea publică. Aceast tip de finanţare se datorează inclusiv faptului că serviciile sociale şi medicale din Norvegia sunt asigurate în principal de comune. Raportul este invers în alte ţări europene, unde organizaţiile societăţii civile furnizează o proporţie considerabilă a serviciilor sociale şi medicale de interes public, astfel încât proporţia surselor publice de venit este în mod corespunzător mai mare. În vederea facilitării activităţilor desfășurate de societatea civilă, în Norvegia, suplimentar finanţărilor publice, toate activităţile non-profit, inclusiv activităţile economice non profit şi antreprenoriatul social, sunt scutite de taxe și impozite. TVA este restituit la finele fiecărui an în totalitate tuturor ONG-urilor (organization of public benefit). De asemenea, sunt prevăzute facilităţi fiscale pentru donaţii.

Frivillighet Norge este organizaţia umbrelă reprezentativă a majorităţii organizaţiilor societăţii civile din Norvegia. Mandatul organizaţiei constă în lărgirea și consolidarea spaţiului (social norvegian) pentru poziţionarea, activitatea și dezvoltarea societăţii civile. Organizaţia reprezintă practic toate categoriile de ONG-uri norvegiene (sociale, sportive, artistice), înglobând inclusiv o sumedenie de organizaţii concurente în ceea ce privește obiectivele şi valorile reprezentate. Fiecare acceptă dreptul reciproc la existenţă şi convingeri și recunoaște importanţa și avantajele unei reprezentări comune. Viziunea organizaţiei este: un voluntariat mai mult şi mai bun (more and better volunteerism). Ca o nuanţă interesantă și expresivă, în Norvegia, voluntariatul și societatea civilă sunt considerate și utilizate ca sinonime, practic noţiunile se confundă. În virtutea acestei realităţi, organizaţia umbrelă reprezintă peste 50.000 de reprezentanţe locale având doar şapte angajaţi. Principalul domeniu de intervenţie al Frivillighet Norge este în domeniul lobby şi advocacy. Paralel cu expertiza academică de monitorizare a legislaţiei sunt consideraţi şi se consideră experţi empirici în acest domeniu. Urmăresc evoluţia legislaţiei, influenţează procesul legislativ și întocmesc rapoarte aferente, conţinând concluzii și recomandări specifice și evidenţiind diferenţele relevante ale proceselor evolutive.

Similar tuturor ţărilor europene, și în Norvegia, serviciile sociale s-au profilat și dezvoltat din sectorul civil, respectiv non-profit. În Norvegia însă, datorită relaţiei de încredere și identificare largă a societăţii civile cu comunele (autorităţile publice locale) s-a procedat la o transferare prietenoasă a serviciilor sociale și medicale spre comune (“friendly takeover”). Cu toate acestea, în ultima perioadă, ponderea furnizorilor de servicii sociale și medicale private începe să crească din nou. Societatea diferenţiază furnizorii comerciali (not value based) de furnizorii societăţii civile (non profit, value based). În comparaţie, furnizorii comerciali tind să urmărească în mod prioritar economicitatea și câștigul pe termen scurt, chiar și în detrimentul calităţii serviciilor. Furnizorii non profit (value based) reinvestesc fondurile în întregime în profilarea, extinderea și îmbunătăţirea serviciilor, oferind servicii calitative, consistente, durabile (not selling quick fix).

Organizaţia este implicată în fiecare etapă a procesului de advocacy: Formularea agendei - Elaborare - Decizie - Implementare Monitorizare - Feedback. Strategia de feedback asupra impactului procesului legislativ este de a ilustra cu efectele reale ale modificărilor legislative, așa cum se repercutează acestea asupra realităţii zilnice a cetăţenilor și a societăţii (stories from reality). Spre exemplu, felul în care măsura bine intenţionată, general aplicată reuniunilor cu și pentru tineri, care prescrie obligativitatea și numărul personalului de pază 13


Servicii sociale în care se implică ONG-urile: • Formări profesionale și reinserţie profesională • Servicii legate de prevenirea și tratarea adicţiilor • Servicii pentru persoane cu dizabilităţi

în comun privind transparenţa colectării și utilizării fondurilor, practic un for democratic de autocontrol al organizaţiilor în domeniu (”Innsamlingskontrollen”).

Marea parte a serviciilor pentru persoanele cu dizabilităţi este asigurată chiar de aceste persoane și/sau de aparţinătorii acestora.

Marca ”Innsamlingskontrollen” constituie pentru donatorul norvegian garanţia unui fundraising corect și transparent.

Dreptul la asociere în Norvegia este implicit (nu necesită și nu are nici o reglementare explicită), fiind considerat ca drept și valoare de neînstrăinat a naturii umane. Orice reglementare a domeniului ar fi considerată o lezare a acestui drept natural. Organizaţiile societăţii civile sunt înregistrate pur și simplu în registrul naţional al societăţilor (national business register). Nu există nici o obligaţie de acreditare sau raportare. Excepţie fac doar situaţiile în care organizaţia beneficiază de finanţare publică de orice natură. În aceste situaţii, obligaţiile de raportare sunt convenite în fiecare caz cu autoritatea contractantă.

Resursele financiare nu reprezintă nici pe departe toate resursele organizaţiilor societăţii civile, 49% din resursele totale ale organizaţiilor constând din muncă voluntară şi cadouri (donaţii). La o populaţie de 5 milioane de locuitori, Norvegia raportează 10 milioane de apartenenţe la organzaţii civile (80.000 organizaţii, în medie cu câte 88 de membri). 60% din organizaţii dispun anual de sume mai mici de 60.000 NOK (circa 7.500 EUR). 78% din organizaţii sunt asociații de membri şi nu fundaţii, dispunând astfel de un control intern, respectiv autocontrol structurat în mod democratic. Inclusiv tinerii sub 18 ani pot fi membri ai adunărilor generale. Un alt exemplu elocvent al civismului Norvegian, inclusiv la nivelul elitelor politice, este și așa-numita „handlingsregel”. Prin acest acord, partidele politice din Norvegia au convenit să nu utilizeze mai mult de 4% din beneficiul zăcămintelor petroliere norvegiene (cea mai semnificativă avuţie naţională) pentru cheltuielile actuale, restul de 96% fiind investit în interesul generaţiilor viitoare.

Inclusiv fundraisingul direct, prin colecte stradale, este liber și nereglementat din partea autorităţilor, orice cetăţean putând iniţia colecte cu scop declarat, fără obligativitate de raportare sau contabilizare formală. Accepţiunea implicită este că nimeni nu ar organiza sau folosi în mod abuziv și/sau fraudulos o asemenea colectă. Cu toate acestea, principalele organizaţii care fac asemenea colecte și utilizează altfel de fonduri au iniţiat un registru al principalelor organizaţii fundraising, accesibil publicului, cu informaţii despre organizaţii și standardele minime definite și convenite

R

Instituţia publică cu cel mai mare sprijin şi cea mai mare responsabilitate pentru sector este Ministerul Culturii. Granturile sunt acordate în funcţie de numărul de membri ai organizaţiei.

ecomandări privind posibile priorităţi de advocacy ale sectorului ONG din România, din perspectiva reprezentanţilor Frivillighet Norge

1. Colectări sistematice și solide de date statistice referitoare la societatea civilă. 2. Deschiderea ochilor guvernanţilor pentru relevanţa sectorului societăţii civile pentru bunăstarea ţării, inclusiv a bunăstării economice. 14


În Norvegia, FIECARE PARTID POLITIC ESTE DE ACORD CU URMĂTOARELE ROLURI ALE SOCIETĂȚII CIVILE: • Liantul societăţii (creează punţile de legătură între oameni)

Jumătate din populaţia Norvegiei depune un volum de muncă voluntară ce echivalează cu 115.000 de norme întregi de muncă (În Norvegia sunt ocupate în total 38.000 de norme întregi în industria petrolieră şi 60.000 de norme întregi în învăţământ).

• Arena formării civice și umane a copiilor și a tinerilor • Arena principală a educaţiei adulţilor • Garantul democraţiei, al cetăţeniei și al capitalului social • Vocea critică indispensabilă pentru funcţionarea societăţii (watchdog) • Atelierul pionieratului social • Producător și furnizor de servicii

3.3 Caritas NORWAY (Norvegia) – Dl Alexander Golding, coordonator programe interne

Un detaliu interesant îl reprezintă faptul că Fundaţia de Inovare administrează fondurile provenite din loterie şi jocurile de noroc. Acestea constituie monopolul statului norvegian. Profitul acestui sector este reinvestit în totalitate în domeniile social şi al susţinerii societăţii civile.

Organizaţia diaconală Caritas a Bisericii Romano-Catolice din Norvegia, este o organizaţie cu o dezvoltare foarte dinamică în ultimii ani. 85% din bugetul anual de 53 de milioane de NOK (6,5 Milioane EUR) este alocat programelor de dezvoltare internaţională, doar 6% fiind alocat proiectelor interne. Restul de 9% din resurse este investit în munca de lobby şi advocacy. Circa 80% din bugetul total al organizaţiei provine din fonduri publice (Ministerul de Externe, NORAD, Ministerul Muncii si Bunăstării, Ministerul Integrării și Diversităţii, Direcţia de Sănătate, Fundaţia pentru Inovare).

În ultimii ani, organizaţia este tot mai solicitată și în interiorul Norvegiei. Acest lucru se datorează în mare parte afluxului masiv de imigranţi din ţări predominant catolice (Spania, Portugalia, Italia, Polonia, Filipine). Autorităţile doresc să profite de expertiza culturală specifică a organizaţiei în relaţionarea cu imigranţii. Totuși, serviciile sociale desfășurate de organizaţie în ţară sunt încă puţine și se rezumă în special la servicii de informare și sprijin administrativ pentru imigranţi, respectiv programe de formare.

De asemenea, Caritas Norvegia este sprijinită de Banca Norvegiei şi de o serie de fundaţii. Principalii parteneri strategici ai Caritas Norvegia în programele internaţionale sunt Caritas Elveţia şi CAFOD. Strategia Organizaţiei în proiectele și programele de dezvoltare constă în consolidarea capacității partenerilor locali. Această strategie este agreată și sprijinită de guvernul norvegian, rezultând o colaborare consistentă și exemplară a părţilor.

În Norvegia, în momentul în care cineva își găsește un loc de muncă, dobândește în mod automat și dreptul de a lucra. Venitul mediu în Norvegia este de 50.000 EUR/an, însă fără o limită inferioară impusă. Acest lucru generează uneori abuzuri din partea angajatorilor.

15


Dreptul la asistenţă socială și medicală este un drept public cu acces general universal la toată gama de servicii oferite de Sistemul de bunăstare. În Norvegia este interzis cerșitul sau dormitul pe stradă.

Există reglementări foarte stricte de protecţie a forţei de muncă, valabile și pentru muncitorii imigranţi. Norvegia permite migraţia liberă a forţei de muncă în condiţii similare celor existente în Uniunea Europeană. Cine vrea să lucreze, poate să lucreze în aceleași condiţii, chiar și ca imigrant sau refugiat, economia Norvegiei ducând lipsă de forţă de muncă.

Există în acest sens o dezbatere publică intensă din perspectiva drepturilor individuale fundamentale ale omului (nu poţi interzice oamenilor să fie săraci - you cannot interdict people to be poor). Imigranţii si refugiaţii sunt sprijiniţi in accesarea acelorași drepturi ca și cetăţenii norvegieni și în integrarea lor în societatea norvegiană.

Serviciile sociale și medicale sunt oferite aproape în totalitate de comune (autorităţi locale). Nu există sistem privat de asigurări.

R

ecomandări privind posibile priorităţi de advocacy pentru sectorul ONG din România, din perspectiva reprezentanţilor Caritas NORWAY (Norvegia):

1. Identificarea acelei diferenţe cât de mici, dar relevante pentru negocierea între sector și autorităţi (difference making the difference) și utilizarea ei în negocieri 2. Sporirea vizibilităţii sectorului: Dacă nu ești vizibil nu ești relevant. 3. Ajutăm oamenii pentru că noi suntem catolici (evanghelici, ortodocși etc.) și nu pentru că ei sunt catolici (evanghelici, ortodocși etc.). (Combaterea discriminării de orice fel)

3.4 Serviciul Social al Orașului Oslo – Dna Kathrine Paulsen, consultant special Suplimentar, există fonduri scoase la concurs sub formă de granturi pentru domenii dificile și/sau neacoperite ale asistenţei sociale. În Norvegia, autoritatea locală are un grad foarte mare de autonomie și putere de decizie în modelarea şi organizarea sistemului de asistenţă.

Acest directorat se gospodărește cu un buget anual de 3 miliarde EUR (domeniul de intervenţie este cel al asistenţei sociale, al protecţiei copiilor și al protecţiei vârstnicilor). Majoritatea serviciilor sociale sunt organizate și furnizate de autorităţile locale, existând însă și servicii sociale subcontractate (mai ales în orașe). În situaţia subcontractării serviciilor, furnizorii sunt selectaţi prin proceduri de achiziţie publică cu condiţii reglementate individual.

Atât asistenţa socială, cât și cea medicală de bază sunt, de fapt, responsabilitatea autorităţii locale. Se vorbește de municipalităţi ale bunăstării (welfare municipality) în loc de un stat al bunăstării (welfare state). Autorităţile locale dispun de un buget pentru bunăstare. În cadrul acestui buget există inclusiv servicii subcontractate, durata subcontractărilor fiind de 5 ani. Este decizia autorităţii locale

Există, de asemenea, și servicii de interes public acordate de către ONGuri și furnizori privaţi, care sunt subvenţionate din bani publici, cu condiţia corespondenţei cu cerinţele calitative. 16


dacă subcontractează sau organizează serviciile în regim propriu. Activitatea este reglementată prin normative sau statute locale, autoritatea locală având o flexibilitate deosebită în identificarea nevoilor și abordarea individuală și individualizată a problemelor identificate (de ex. să distribuie anual două milioane de ace în Oslo, asigurând încăpere protejată şi sigură, respectiv antidot, pentru persoanele dependente de droguri. Datorită în parte și acestei măsuri, alcoolul generează în Oslo mai multă criminalitate decât drogurile.)

Există și criterii de eligibilitate absolută: Fiecare are dreptul la o locuinţă. Dacă nu are, autoritatea locală are obligaţia să îi asigure (aceasta este cea mai mare provocare socială a autorităţilor). De asemenea, nici un copil nu poate trăi pe stradă. În aceste situaţii, imediat este sesizată ori se autosesizează autoritatea de protecţie a copilului și ia măsuri obligatorii. Legile cadru care reglementează sistemul de asistenţă sunt: • Legea serviciilor sociale • Legea ocrotirii copilului şi a familiei • Legea îngrijirii psihiatrice

Autoritatea locală își remodelează permanent abordarea după ciclul: Raport de expertiză (draft) - dezbatere publică - adaptare - adoptare. Paralel, există o serie de reglementări cadru centrale, general valabile, cum sunt de exemplu pachete minime de prestaţii și servicii sociale care i se cuvin de drept fiecărui cetăţean sau rezident legal în Norvegia. Imigranţii legali au exact aceleași drepturi ca şi cetăţenii norvegieni. Dacă un cetăţean nu beneficiază de un drept sau de un serviciu care i se cuvine de drept, are ca for de apel autoritatea regională, respectiv avocatul poporului (ombudsman).

Cu predilecţie în mediul urban există servicii sociale subcontractate către ONG și/sau agenţi economici. Serviciile efectuate cu predilecţie de către ONG sunt: • Servicii pentru persoane dependente de droguri • Servicii paliative și de îngrijire la domiciliu Serviciile oferite cu predilecţie de către agenţii economici sunt: • Servicii pentru copii şi familie • Centre rezidenţiale de îngrijire pentru vârstnici Cele mai mari ONG-uri furnizoare de servicii sociale din Norvegia sunt: • Salvation Army • City Mission

Criteriile de eligibilitate generală sunt reglementate pe plan naţional (general rights are generaly regulated).

R

ecomandările pentru România ale Dnei Consultant al Serviciului Social din Oslo:

1. Atragerea cât mai largă a populaţiei în abordarea chestiunilor sociale. 2. Identificarea mesajului şi a valorii adăugate specifice societăţii civile în domeniul social (şi nu numai).

17


3.5 Membru al comisiei de muncă și asistenţă socială a Parlamentului, Dl deputat Bengt Morten Wenstøb

Viaţa publică actuală din Norvegia este dependentă de industria petrolieră.

Membrul comisiei sociale a Parlamentului Norvegiei apreciază că serviciile sociale oferite de autorităţi sunt mai birocratice decât cele oferite de societatea civilă. Din punctul de vedere al domniei sale, cel mai important deziderat social este ca fiecare să aibă de lucru. Acest aspect constituie și pilierul central al politicilor sociale din Norvegia începând din anii ’90. În Norvegia se poate lucra până la vârsta de 70 ani.

Există și în Norvegia o dezbatere politică tensionată conservativo-socialistă cu privire la primatul sferei publice vis-a-vis de primatul sferei private în domeniul social și medical. În cultura protestantă, familia nu este pe prim plan, ci individul are prioritate. Evoluţia sistemului de asistenţă socială din Norvegia reflectă această abordare culturală. Este necesară (re)definirea conceptului de calitate a vieţii.

Declinul demografic al Europei în general, dar și al Norvegiei (în pofida ratei înalte a fertilităţii în comparaţie cu cea europeană) duce la existenţa tot mai multor persoane în vârstă, cu scăderea alertă a proporţiei persoanelor tinere. Această evoluţie face ca sistemul actual de siguranţă socială să nu fie sustenabil. În condiţiile în care abordarea actuală nu este modificată, sistemul se va prăbuși în mai puţin de 10 ani.

R

Actualmente, societatea norvegiană este o societate bazată pe egalitate. Acest aspect nu este însă de la sine înţeles. În anii ’70, în societatea norvegiană erau încă exemple de discriminări de tristă amintire.

Recomandările pentru România ale dlui deputat și membru al Comisiei de Muncă și Asistenţă Socială a Parlamentului Norvegiei:

1. Updatarea (refresh) statului de bunăstare, prin redefinirea focusului asupra persoanelor care trebuie ajutate/sprijinite 2. Răspunsurile bune se găsesc prin discuţii şi nu prin războaie

3.6 Church City Mission Norway – Dl Johannes Heggeland, secretar general, și Dl Børre Arnøy, director spiritual Church City Mission este organizaţia diaconală a Bisericii Lutherane, înregistrată în mod independent. Are un istoric de 159 ani de la înfiinţare, îndeplinindu-și misiunea în prezent prin concursul celor aproximativ 1.700 de angajaţi, precum și a unui număr mult mai mare de voluntari, fiind structurată în 11 fundaţii diferite. Organizaţia derulează un spectru larg de servicii sociale și medicale.

Viziunea organizaţiei este axată pe: • respect • dreptate socială • îngrijire

18

În pofida fondării și legăturii bisericești, misiunea organizaţiei nu este una pastorală: devotamentul (credinţa) lor îi determină însă să identifice, să amelioreze și să producă schimbare socială.


Una dintre tematicile de actualitate este cea a imigranţilor de etnie romă, devenită foarte vizibilă în Norvegia. Anul trecut au fost alocate 5 milioane de coroane norvegiene (circa 650.000 EUR) pentru “oprirea influxului de romi”. Ca un aspect relevant în cadrul acestei tematici a fost scoasă în evidenţă alegerea recentă a unui europarlamentar de etnie romă din Suedia.

Organizaţia nu are culoare politică, DAR își asumă responsabilităţi politice. Principalele categorii de servicii sociale concrete oferite de Street City Mission sunt: • servicii pentru vârstnici • servicii pentru copii • servicii de asistenţă stradală (socială și medicală) pentru persoane afectate de: droguri, prostituţie, sărăcie, izolare, migraţie • servicii de locuire (housing) • servicii de sănătate mintală • servicii pentru persoane cu HIV/SIDA • Asigură funcţionarea unui incubator pentru ONG-uri (Battery) • În Oslo, organizaţia are un adăpost pentru noapte cu o capacitate de 100 paturi. Numai în 2013, au adăpostit peste 7.000 de cetăţeni români • De asemenea, administrează așa numitele cafenele de misiune socială, care sunt vizitate anual de cca. 50.000 de persoane, fiind servite peste 20.000 de mese calde. Asigură cafea şi mâncare la prețuri reduse pentru persoanele în nevoie.

R

80% din bugetul organizaţiei provine de la comune. Finanţarea publică se face după diverse modele (contractare directă, granturi etc.). În domeniile sociale în care nu există piaţă (oferte alternative) nu se aplică achiziţia publică. Durata contractelor de finanţare publică este întotdeauna pe termen lung, care se extinde de-a lungul mai multor ani bugetari (pentru serviciile de îngrijire în regim staţionar contractele sunt pe o perioadă de 8 ani). Existând o relaţie solidă și de încredere în colaborarea cu autorităţile, organizaţia implementează în parte strategii guvernamentale, în parte strategii proprii, existând numeroase modele mixte, unde orientarea strategică este adusă la un numitor comun.

ecomandări ale reprezentanților Church City Mission pentru România:

1. Exceptare de la procedurile de achiziţii publice pentru ONG-urile furnizoare de servicii (avantaje value based, soluţii de durată) 2. Exceptarea procedurilor de achiziţii publice pentru servicii sociale, acolo unde nu există piaţă, respectiv oferte alternative (dezvoltarea domeniului)

19


4

Interpretare și analiză comparativă

Este una dintre cele mai bogate și prospere ţări din lume.

Este una dintre ţările cu cel mai dezvoltat sistem de asistenţă socială din lume.

Este una dintre ţările cu cea mai mare implicare civică voluntară din lume.

Norvegia este ţara a numeroase superlative: În aceste condiţii, o comparaţie a celor două sisteme sociale din Norvegia și România, în sensul comun al cuvântului, nu pare a fi oportună. Din acest motiv, am urmărit în primul rând identificarea unor elemente care ar putea servi ca orientare pentru abordarea problematicii la trei nivele diferite, care apar a fi cele mai relevante în contextul norvegian: • Societatea civilă și organizațiile neguvernamentale • Autorităţile locale • Autorităţile centrale De asemenea, pe baza acestui schimb de experiență am formulat un pachet de posibile direcţii de acţiune în vederea îmbunătăţirii contextului din România, încorporând și recomandările partenerilor și interlocutorilor delegaţiei noastre în Norvegia.

20


4.1 Rolul societăţii civile și al organizaţiilor neguvernamentale

Rolul general agreat al societăţii civile, de atelier al pionieratului social, respectiv de producător și furnizor de servicii, este din punctul de vedere al scopului acestei analize de o importanţă deosebită. Similar celorlalte ţări din Europa, serviciile sociale și medicale pentru diferitele categorii defavorizate din Norvegia s-au dezvoltat și s-au profilat la iniţiativa și din efortul societăţii civile. Viabilitatea acestor servicii a fost și este asigurată tocmai prin apropierea fizică de realitatea cotidiană a oamenilor, prin oferirea de soluţii reale, adaptate la probleme reale, individuale.

Societatea civilă joacă un rol decisiv în funcţionarea societăţii norvegiene. Analizând volumul și intensitatea implicării civice din această ţară, putem spune că societatea și societatea civilă sunt noţiuni care se suprapun și se confundă. Practic, nu există norvegian fără implicare civică voluntară concretă. Curajul civil, implicarea voluntară, simţul de responsabilitate individuală și colectivă pentru viaţa comunităţilor, încrederea în valorile și competenţele individuale, încrederea în ceilalţi cetăţeni și în forţa comunităţii sunt noţiuni implicite, considerate naturale, de la sine înţelese.

În Norvegia, serviciile sociale dezvoltate și profilate din iniţiativă civilă au fost transferate treptat dinspre organizaţiile neguvernamentale către autorităţile locale. Acest transfer prietenos (friendly takeover) este bazat pe încrederea reciprocă și identificarea largă a civililor norvegieni cu autorităţile locale.

Aceste caracteristici de bază ale culturii sociale fac ca rolurile și relevanţa societăţii civile să fie agreate în comun, inclusiv de clasa politică în totalitatea ei. Astfel, societatea civilă este considerată ca fiind liantul societăţii, creând punţile de legătură între oameni, arenă a formării civice și umane a copiilor și tinerilor, dar și principala arenă a educaţiei adulţilor. Prin aceste roluri, societatea civilă este garanta democraţiei, a cetăţeniei și a capitalului social al ţării. Este pilierul de bază al societăţii, al culturii sociale reprezentative. Tocmai din acest motiv, aspectele care asigură cadrul de funcţionare a societăţii civile sunt atribuţia, în principal, a Ministerului Culturii din Norvegia.

Transferul în timp al serviciilor sociale dinspre societatea civilă către autorităţile locale a permis autorităţilor locale să dezvolte structurile și competenţele necesare administrării și furnizării serviciilor, dar și păstrarea unei legături și colaborări organice cu organizaţiile societăţii civile, făcând ca acest transfer să nu fie nici definitiv, nici unidirecţional. O serie de servicii, cum sunt serviciile pentru vârstnici, servicii paliative și de îngrijire la domiciliu, servicii pentru persoanele cu dizabilităţi, servicii de locuire etc., sunt asigurate în continuare de către organizaţiile neguvernamentale, cu predilecţie în mediul urban.

Rolul de voce critică indispensabilă pentru funcţionarea societăţii, de receptor al schimbării și de designer competent al măsurilor adaptative este, de asemenea, considerat a fi deosebit de important. Din acest motiv, consultările societăţii civile sunt la ordinea zilei în toate etapele proceselor de guvernare, de la formularea agendei, elaborarea propunerilor, până la procesele de decizie, implementare, monitorizare și feedback asupra efectelor măsurilor de guvernare. Relevanţa economică a societăţii civile este, de asemenea, evidentă. Volumul de muncă voluntară prestată în interes public în Norvegia este impresionant. Jumătate dintre norvegieni prestează voluntariat corespunzător a 115.000 de norme întregi de muncă, mai mult decât însumează angajaţii industriei petroliere și a învăţământului din Norvegia.

Alte servicii, în domenii de intervenţie deosebite, care necesită flexibilitate, creativitate și inovare socială, cum sunt asistenţa socială stradală, victimele prostituţiei, ale drogurilor, ale tulburării sănătăţii mintale, bolnavii HIV/SIDA, asistenţa de integrare a imigranţilor, servicii de formare și reinserţie socială, etc., sunt delegate și/sau externalizate către organizaţiile societăţii civile de către autorităţi. Tocmai datorită flexibilităţii și creativităţii sectorului neguvernamental, rolul acestora, dar și al 21


agenţilor economici în furnizarea de servicii sociale este în creștere în ultimii ani.

publice, criteriile de eligibilitate generală sunt cotizaţii și donaţii (acest raport este invers în ţările în care ONG-urile sunt principalele furnizoare de servicii sociale, dar și în cazul organizaţiilor norvegiene care implementează servicii și programe în colaborare cu autorităţile locale și naţionale). Suplimentar finanţărilor publice, toate activităţile non-profit inclusiv activităţile economice non profit și antreprenoriatul social, sunt scutite de taxe și impozite. TVA este restituit la finele fiecărui an în totalitate tuturor ONG-urilor (organization of public benefit). De asemenea, sunt prevăzute facilităţi fiscale pentru donaţii.

Ca exemplu elocvent al profunzimii civismului și subsidiarităţii societăţii norvegiene, a nivelului de întrepătrundere organică a sistemului de asistenţă cu realitatea oamenilor, putem aminti că majoritatea serviciilor pentru persoanele cu dizabilităţi sunt oferite de însăși persoanele cu dizabilităţi și de aparţinătorii acestora. Sursele de finanţare ale organizaţiilor societăţii civile provin în proporţie de 1/3 din fonduri

Totuși, implicarea civică a crescut în România în mod încurajator, rolul inovativ al ONG-urilor în remodelarea sistemului de asistenţă socială devine tot mai evident, acceptarea ONG-urilor în rândul populaţiei se consolidează, implicarea voluntară și civică a populaţiei se extinde. De asemenea, asistăm la agregarea ONG-urilor în suprastructuri reprezentative (iniţiative comune, organizaţii umbrelă), capabile de lobby și advocacy.

Sectorul societăţii civile din România se caracterizează printr-o dezvoltare greoaie, anevoioasă, uneori chiar eroică în deceniile de după înlăturarea dictaturii comuniste. Acest lucru are drept cauză în parte terenul social greu afectat de „neputinţa învăţată” (M. Seligman) din perioada comunismului. Atitudinea civică, responsabilitatea individuală și colectivă, capacitatea de autoorganizare, spiritul de iniţiativă, dar și încrederea în sine și în concetăţeni au fost sistematic pedepsite și deconstruite în decursul a cinci decenii.

Dar, din păcate, o colaborare reală, activ-constructivă, de substanţă între ONG-uri și autorităţi se lasă încă așteptată. Autorităţile și ONG-urile, cu puţine excepţii pozitive, continuă să trăiască și să administreze lumi și realităţi diferite, puţinele tangenţe fiind predominant confruntative, risipitoare de energie.

De asemenea, relaţia de suspiciune reciprocă încă persistentă dintre cetăţeni și autorităţi își găsește rădăcinile tot în perioada comunistă și în modelele comportamentale ulterior dezvoltate, clădite pe această moștenire (atitudini autocratice ale autorităţilor, imixtiunea politicului în viaţa ONGurilor, măsuri și consultări de faţadă, corupţie și comportament fraudulos, lipsă generală de încredere). Astfel, asigurarea unui cadru optim de dezvoltare, de funcţionare, de evidenţiere a multiplelor resurse și posibilităţi ale societăţii civile au fost neglijate, ignorate, dacă nu și obstrucţionate în societatea românească postdecembristă.

Cadrul legal al voluntariatului în România a fost reglementat într-o manieră satisfăcătoare prin noua lege a voluntariatului. Voluntariatul în sine este încă restrâns și timid. Fiind mai degrabă o manifestare a culturii sociale, dezvoltarea domeniului necesită mult timp și multă încurajare. Organizaţiile neguvernamentale fiind principalele spaţii protejate și încurajatoare ale spiritului și culturii voluntariatului, crearea unui cadru favorabil dezvoltării ONG-urilor va contribui implicit și la dezvoltarea voluntarismului.

22


4.2 rolul autorităților locale Autorităţile locale au în Norvegia o tradiţie multiseculară de autoorganizare și autoadministrare. Ele dispun, în consecinţă, de o expertiză profundă în modelarea și administrarea tuturor aspectelor vieţii comunităţii. Purtând însemnele spiritului civic caracteristic culturii sociale norvegiene, identificarea și încrederea reciprocă între comunitate și autorităţi este implicită, de la sine înţeleasă.

modelare, decizie și implementare a politicilor de asistenţă socială locală. Evaluează și decid asupra eligibilităţii beneficiarilor, furnizează servicii, dezvoltă liber programe și abordări noi, inovative, girează beneficii sociale. După caz, subcontractează servicii, pe care le finanţează în regim mixt, din taxe și impozite locale, prin schema de asigurare socială naţională, prin granturi sociale ale bugetului central, precum și prin sume cu destinaţie specifică din alocările centrale.

În Norvegia, autorităţile locale sunt principalele furnizoare de servicii sociale. Astfel, în Norvegia se vorbește mai puţin de un stat al bunăstării (welfare state), ci mai degrabă de o autoritate locală a bunăstării (welfare municipality). Inclusiv în situaţiile de subcontractare a unor servicii sociale către ONG-uri sau agenţi economici, cu tendinţă de creștere, predominant în zonele urbane, autoritatea locală rămâne principala pârghie de

Și în cazul subcontractărilor, autoritatea locală dispune de o libertate mare de acţiune, putând alege fie achiziţia publică a serviciilor, fie achiziţia directă de servicii, în cazul furnizorilor tradiţionali sau în domeniile în care nu există piaţă (furnizori alternativi). De asemenea, autoritatea locală poate încheia contracte de furnizare de servicii sociale pe durata mai multor ani (5-8 ani).

Autorităţile locale din România au și ele tot mai multe roluri și atribuţii în cadrul autonomiei locale, printre altele inclusiv în evaluarea nevoilor locale, organizarea și, după caz, implementarea sau subcontractarea serviciilor sociale de bază. Serviciile sociale specializate ţin de competenţa autorităţii judeţene.

Din păcate, în majoritatea cazurilor, această colaborare este rezervată, sceptică, alteori de-a dreptul arogantă și dușmănoasă. O integrare reală a realităţii și poziţiei civile și civice, o relaţionare partenerială cu aceasta se lasă încă așteptată. Reglementările contractării sociale sunt ambigue. Pe de o parte, există o lege cadru (Leg. 292/2011) fără legislaţia secundară aferentă, care prescrie obligativitatea parcurgerii procedurilor de achiziţie publică. Pe de altă parte, este în vigoare Ordonanţa Guvernului 68/2003, care descrie posibilitatea contractării, reglementând inclusiv modelul de contract prin ordin ministerial, unde obligaţia parcurgerii procedurilor de achiziţie publică nu este stipulată.

În schimb, autorităţile locale din România se confruntă cu o serie de dificultăţi semnificative. Pe de o parte, numeroasele atribuţii și responsabilităţi transferate într-o perioadă relativ scurtă de la autoritatea centrală (și/sau judeţeană) la autoritatea locală au găsit administraţiile publice locale nepregătite. Mai ales în mediul rural lipsește personalul necesar, capacitatea profesională și administrativă necesară pentru asumarea acestor responsabilităţi.

În plus, obligaţia reînnoirii anuale a contractelor de furnizare de servicii mărește în mod considerabil birocraţia aferentă și generează incertitudine în planificarea și dezvoltarea sustenabilă a ofertei de servicii. Suplimentar, și în România există finanţări nerambursabile din bugetele locale, reglementate prin Legea 350/2005, însă în mod exclusiv pentru programe sociale. Din acest motiv, o serie de servicii sociale derulate de ONG sunt împachetate sub formă de programe. Pentru organizaţiile neguvernamentale care furnizează servicii sociale pentru beneficiari dintr-un singur judeţ, autorităţile locale pot acorda subvenţii în baza Legii 34/1998.

De asemenea, o serie de atribuţii și responsabilităţi au fost delegate de la nivel central către autorităţile locale, fără ca resursele financiare să fie asigurate în mod corespunzător. În relaţia cu ONG-urile în general și cu ONG-urile furnizoare de servicii sociale în special, există exemple foarte încurajatoare de colaborare. Posibilităţile legale de contractare a serviciilor sociale din partea autorităţilor locale există, însă sunt mult limitate de posibilităţile financiare foarte restrânse ale autorităţilor locale. Cu toate acestea, exemplele pozitive de colaborare cu ONG-urile furnizoare de servicii sociale sunt mai degrabă caracteristice în comunităţile mici și sărace, decât în cele mari și bogate.

În România, spre deosebire de Norvegia, autorităţile judeţene au un rol semnificativ în acordarea serviciilor sociale specializate, cu rol de furnizor, dar și subcontractor al serviciilor. Există o tendinţă tot mai evidentă a autorităţilor judeţene ca prin direcţiile de specialitate să externalizeze servicii sociale către ONG. 23


4.3 Rolul Autorităților centrale

adapta activităţile și deciziile la realitatea care derivă din această apropiere de realitatea cotidiană. Cadrul legislativ și practica guvernării centrale din Norvegia respectă și protejează funcţionarea subsidiară a societăţii.

Autorităţile centrale din Norvegia au un rol dublu, normativ și de finanţare a serviciilor sociale. Rolul normativ constă în legiferarea cadrului general al sistemului de asistenţă socială, în vederea implementării și protejării principiilor și valorilor fundamentale asumate.

Autorităţile centrale veghează și protejează practic acest cadru normativ prin directoratele regionale. De asemenea, asigură resursele financiare necesare implementării de fond a acestor principii.

Unul dintre principiile generale care sunt asumate și protejate în mod evident în Norvegia este principiul subsidiarităţii. Acest principiu pledează pentru exercitarea competenţelor de către autoritatea administraţiei publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetăţean și care dispune de capacitatea administrativă necesară, paralel cu asigurarea resurselor corespunzătoare competenţelor transferate.

Finanţarea din bugetul central al serviciilor și prestaţiilor sociale se face prin schema naţională de asigurare socială, având ca sursă principală de venit contribuţia proporţională a salariaţilor și angajatorilor la această schemă, completate cu alte impozite și taxe cu destinaţie predefinită (earmarked). De asemenea, autorităţile locale concurează pe așa-numitele granturi sociale, care să le permită abordarea liberă, creativă a problemelor sociale identificate.

În Norvegia, societatea civilă se întrepătrunde practic cu autoritatea locală, apropierea de civili și de iniţiativele civice fiind evidentă. Autoritatea publică locală dispune de toate competenţele și libertăţile necesare de a interacţiona și de a-și

În România, autoritatea centrală, cu competenţe absolute în perioada comunistă a transferat într-o perioadă relativ scurtă o mare parte a competenţelor și responsabilităţilor în domeniul social către autorităţile locale, fără ca acest transfer să fie urmat de resurse corespunzătoare de finanţare.

Lipsește cadrul reglementat al contractării serviciilor sociale. Lipsesc stimulentele financiare și fiscale, respectiv alocările bugetare cu destinaţie pentru autorităţile locale care să încurajeze implicarea autorităţilor locale în furnizarea și/sau contractarea de servicii cu ONG pe domenii specifice și pe domenii liber identificate pe plan local.

Lipsește o definire clară a cadrului de funcţionare a sistemului de asistenţă. De asemenea, lipsește cadrul legislativ care să asigure un statut special organizaţiilor neguvernamentale care desfășoară activităţi de utilitate publică. În aceeași ordine de idei, lipsesc facilităţile fiscale și condiţiile speciale care ar putea duce la o dezvoltare semnificativă a sectorului și a ONG-urilor furnizoare de servicii sociale, în vederea producerii efectelor benefice scontate.

Singura modalitate constantă de finanţare a serviciilor sociale derulate de ONG-uri din partea autorităţilor centrale este în baza Legii 34/1998, sub formă de subvenţie din bugetul de stat, însă se limitează doar la furnizorii având beneficiari din mai multe judeţe. Nu există definite pachete și standarde minime obligatorii pentru servicii sociale care să se cuvină de drept tuturor cetăţenilor ţării.

24


5

posibile direcții de acțiune pentru românia

5.1 Îmbunătăţirea cadrului general de funcţionare a organizaţiilor societăţii civile

1

Identificarea, cuantificarea și promovarea avantajelor, valorilor, resurselor și potenţialului organizaţiilor societăţii civile din România Actualmente, în România nu sunt conștientizate posibilităţile și resursele multiple și semnificative ale sectorului neguvernamental din punct de vedere al dezvoltării sociale, culturale și economice a ţării, a stabilităţii sociale și a dezvoltării democraţiei, atât de evidente și de apreciate de societatea norvegiană în totalitate. O documentare serioasă, cuantificată, ar putea servi ca argumente și baze de calcul eficiente pentru poziţionarea și dezvoltarea sectorului în mod convingător, acest aspect ducând la o poziţionare mai bună a sectorului neguvernamental.

2

Sporirea vizibilităţii sectorului neguvernamental atât la nivelul opiniei publice, cât și la nivelul autorităţilor și agenţilor economici În ciuda faptului că organizaţiile neguvernamentale au cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultimele două decenii, gradul de cunoaștere și de apreciere al acestora este foarte modest și rezervat, atât în opinia publică, cât și în rândul decidenţilor politici. Imaginea sectorului neguvernamental este umbrită de tristele exemple ale unor iniţiative oportuniste și corupte din primii ani de după Revoluţie, dar și de organizaţiile cu coloratură politică. În Norvegia, societatea civilă este apreciată în egală măsură de publicul larg și de politicieni, fiind practic prezentată ca o virtute, dar și ca o resursă deosebit de preţioasă a ţării. Creșterea vizibilităţii, conștientizarea valorii reale și a potenţialului sectorului neguvernamental, atât în opinia publică, cât și pentru decidenţii politici ar duce la o poziţionare și o recunoaștere socială mai bună a sectorului, implicit la mobilizarea a tot mai multor cetăţeni spre responsabilizarea civică. 25

3

Reunirea organizaţiilor societăţii civile în organizaţii umbrelă reprezentative, puternice, cu capacitate de reprezentare, de lobby și advocacy. Consultările organizaţiilor neguvernamentale în procesele de guvernare din România sunt mai degrabă formale, de faţadă. Acest lucru se datorează, printre altele, gradului de dezvoltare și capacităţii reduse de reprezentare a ONG-urilor, a modelelor comportamentale și de relaţionare a autorităţilor, a unei culturi a cooperării și negocierii slab reprezentată, dar și a lipsei generale de încredere în societatea românească. În Norvegia, reprezentanţii societăţii civile sunt direct implicaţi în toate etapele de guvernare, implicarea acestora fiind profesională, apreciată și căutată. Agregarea ONG-urilor din România în organizaţii umbrelă reprezentative ar duce la concentrarea capacităţilor de lobby și advocacy existente, la reprezentări puternice, profesionale și eficiente și, implicit, la îmbunătăţirea poziţionării, prestigiului și dezvoltării sectorului.


4 consultarea ogligatorie a reprezentanţilor relevanţi ai organizaţiilor societăţii civile în toate etapele procesului de guvernare, atât la nivel central, cât și la nivel local și judeţean Principiul subsidiarităţii este o valoare real trăită în societatea norvegiană. Toate deciziile importante sunt luate cât se poate de aproape de oameni, cu participarea acestora. Includerea prin consultarea obligatorie a organizaţiilor neguvernamentale în toate etapele de guvernare locală sau centrală, de la idee și până la implementare, ar duce la cunoaștere, înţelegere și apreciere reciprocă mai bună, la dezvoltarea capacităţii de colaborare între ONG-uri și autorităţi, la lărgirea percepţiei asupra realităţii sociale de ambele părţi, la o mai bună identificare a cetăţenilor cu autorităţile și la o mai bună guvernare.

5 Relaxarea condiţiilor de colaborare și finanţare, inclusiv din fonduri publice, a organizaţiilor societăţii civile în general și a ONG-urilor furnizoare de servicii sociale în special Condiţiile stricte și birocratizate de funcţionare, de strângere de fonduri, de colaborare pe proiecte și programe, respectiv de contractare a serviciilor furnizate de ONG-uri în România frânează mult dezvoltarea acestui sector. În Norvegia există un cadru relaxat, larg, bazat pe încredere și apreciere, încurajând iniţiativele civile cât de mici sau modeste, amplificând curajul, încrederea și dorinţa de implicare a cetăţenilor în cauze de interes public. După cum am prezentat în sub-capitolul 2.2 si în capitolul 3, dedicat vizitei de lucru, autoritățile norvegiene au creat un cadru legal flexibil care le oferă libertatea de a sprijini aceste inițiative. Relaxarea birocraţiei aferente din România ar degreva ONG-urile, salvând timp valoros pentru misiunea socială propriu-zisă a acestora și ar încuraja noi iniţiative cetăţenești, ducând la consolidarea societăţii civile din România. 26

6 Acordarea de facilităţi fiscale pentru persoanele fizice și agenţii economici care sprijină activităţile organizaţiilor societăţii civile, în general, și a ONg-urilor furnizoare de servicii sociale, în special În Norvegia sunt acordate o serie de facilităţi fiscale pentru persoane și agenţi economici. Acest lucru stimulează, pe de o parte, disponibilitatea de a dona pentru activităţi și cauze de interes public, pe de altă parte, însă este o pârghie suplimentară prin care cetăţenii și agenţii economici se conectează și se identifică cu cauze și iniţiative de interes public, întărind coeziunea și implicarea socială. Aceste efecte ar fi cu siguranţă binevenite și în realitatea socială românească.


7

Reglementarea statutului special al organizaţiilor de utilitate publică, inclusiv relaxarea condiţiilor de finanţare și contractare de servicii de utilitate publică Statutul de utilitate publică a organizaţiilor neguvernamentale din România este în momentul de faţă o iniţiativă compromisă. În momentul de faţă produce efecte doar la nivelul obligaţiilor acestor organizaţii, dobândirea statutului de utilitate publică, recunoașterea publică oficială de către Guvernul României, că o organizaţie neguvernamentală contribuie în mod direct la bunăstarea socială și/sau culturală și/sau economică a ţării. Analog statutului organizaţiilor neguvernamentale importante din Norvegia, în condiţiile în care utilitatea publică este evidentă și recunoscută, acest lucru ar urma să producă efecte pe planul parteneriatelor strategice, pe planul finanţării publice privilegiate, respectiv pe planul promovării și consolidării acestor organizaţii.

8 Acordarea de scutiri de impozite și taxe, inclusiv TVA, pentru organizaţiile societăţii civile ce desfășoară activităţi de utilitate publică în general și a ONG-urilor furnizoare de servicii sociale în special Toate organizaţiile non-profit din Norvegia, inclusiv cele ce desfășoară activităţi economice non-profit sau mai precis activităţi social-profit (antreprenoriat social) sunt scutite de impozit, iar la finele fiecărui an li se restituie integral taxa pe valoare adăugată. O asemenea măsură în mod evident ar da aripi creșterii și consolidării sectorului neguvernamental, chiar dacă s-ar aplica doar organizaţiilor cu utilitate publică recunoscută.

27


5.2 Îmbunătăţirea cadrului general de furnizare a serviciilor sociale în România

1

Întocmirea de statistici și studii de încredere vizând realitatea socială și accesul la servicii sociale și medicale. Accesibilizarea și interpretarea acestora pentru decidenţi și pentru opinia publică Informaţiile statistice legate de realitatea socială, de nevoile sociale, de serviciile sociale necesare, respectiv existente, și a accesibilităţii acestora pentru populaţie sunt foarte puţine, sporadice, deseori contradictorii. Exemplul norvegian arată încă o dată că argumentarea solidă în favoarea dezvoltării sustenabile și dezvoltarea în sine, printre altele, și a sectorului serviciilor sociale nu poate fi realizată decât prin confruntarea cu realitatea existentă, măsurată, cuantificată. Complexitatea și gravitatea problemelor sociale trebuie accesibilizată și conștientizată atât opiniei publice, cât și decidenţilor politici.

28

2 Definirea comprehensivă a serviciilor sociale. Abordarea holistică interdisciplinară a acestora: social, medical, educaţional, socio-pedagogic, psihopedagogic, terapeutic Abordarea integrată, interdisciplinară a nevoilor sociale complexe este mult îngreunată și fragmentată prin competenţele și atribuţiile strict delimitate ale diferitelor instituţii și a diferiţilor actori în sistem. Relaţionarea cu mai multe instituţii birocratizează mult sistemul și, deseori, privează cetăţenii de servicii care le-ar fi de real ajutor. În Norvegia, legislaţia și modelele de finanţare permit autorităţilor locale o foarte largă marjă de manevră în adaptarea serviciilor la nevoile reale ale persoanelor reale, reperul de orientare fiind omul și nevoile complexe ale acestuia. O extindere a definiţiei categoriei de servicii sociale, extinderea acesteia pe domeniile conexe, interdependente și abordarea ca atare ar constitui un pas important către o asistenţă integrată, holistică, prin management real de caz.


3

Asigurarea finanţării pentru dezvoltarea serviciilor sociale, prin completarea veniturilor proprii ale autorităţilor locale cu fonduri din bugetul central cu destinaţie definită, precum și granturi specifice Autorităţile locale din România, confruntate cu o multitudine de sarcini și obligaţii transferate în cadrul procesului de descentralizare, fără un transfer proporţional de resurse financiare, trebuie să gestioneze sensibil fondurile limitate pe care le au la dispoziţie. În această situaţie, alocările bugetare destinate domeniului asistenţei sociale suferă în detrimentul persoanelor defavorizate. Acestea nu își pot exprima și proteja interesele. De aceea, considerăm că, similar abordării din Norvegia, este oportună definirea unui cadru de valori protejat de legislaţia și administraţia centrală, inclusiv prin alocări financiare cu destinaţie definită și granturi specifice, pentru a evita sacrificarea intereselor celor mai slabi în favoarea unor cheltuieli și investiţii în infrastructură sau de altă natură, de altfel foarte importante la rândul lor. În aceeași ordine de idei, ar fi oportună o ponderare mai avantajoasă a cheltuielilor pentru servicii sociale (medicale și conexe) în bugetul ţării (creșterea procentului din PIB alocat acestor domenii).

4 Definirea unui pachet de servicii sociale minime ca drept cetăţenesc universal, general accesibil, fără discriminare de orice natură Unul dintre aspectele ambigue și demotivante ale sistemului de asistenţă socială (și în parte și medicală) din România sunt drepturile virtuale, declarative (la servicii), care nu sunt de fapt drepturi, ci doar posibilităţi condiţionate de capacitățile financiare și deciziile politice ale autorităţilor. Definirea clară, netergiversată, a unui pachet de servicii sociale minime obligatorii, general accesibile, bazate exclusiv pe argumente profesionale pentru toţi cetăţenii ţării, chiar dacă mai modestă decât în ţările bogate, ar reface încrederea în sistem și ar constitui bază de orientare pentru dezvoltarea unui sistem de servicii echitabil.

29

5

Reglementarea standardelor minime de calitate care să includă criterii de calitate profesională, administrativă, economică, dar și criterii de sustenabilitate, bazate pe valori Definirea unor standarde clare și cuantificate ale calităţii profesionale, administrative și ale eficacităţii serviciilor, într-un cadru protejat, netergiversabil de valori (viaţa și demnitatea umană, drepturile fundamentale ale omului, stabilitatea în timp etc.) creează premisele unei concurenţe loiale a furnizorilor (publici, ONG, privaţi), a unor servicii calitative individualizate și a cheltuirii optime a banilor publici în interesul beneficiarilor.


6 Reglementarea statutului special al furnizorilor de servicii sociale de utilitate publică Reglementarea statutului de utilitate publică a organizaţiilor neguvernamentale în general și a ONG-urilor furnizoare de servicii sociale în special ar facilita dezvoltarea de parteneriate strategice sigure, stabile, transparente, cheltuirea transparentă și eficientă a banilor publici destinaţi domeniului social, implicarea și mai intensivă a sectorului neguvernamental în dezvoltarea creativă, inovativă a serviciilor sociale și consolidarea sistemului de asistenţă, bazat pe realităţile cotidiene ale cetăţenilor și comunităţilor.

7 Asigurarea posibilităţii încheierii unor contracte de furnizare de servicii sociale pe mai mulţi ani bugetari Limitarea contractelor de furnizare de servicii sociale și de colaborare din România pe un an bugetar face dificilă planificarea și dezvoltarea sustenabilă și stabilă a serviciilor, mai ales în condiţiile unor organizaţii neguvernamentale tinere, fragile, imature. Exemplele norvegiene de contracte de finanţare publică a unor servicii sociale prin furnizori neguvernamentali cu durată de 5 sau chiar 8 ani scot în evidenţă efectele benefice ale unor colaborări și dezvoltări stabile și consistente. O asemenea abordare ar aprofunda inclusiv încrederea și cultura de comunicare și colaborare între autorităţi și ONG.

30

8

Derogarea de la obligativitatea de achiziţie publică pentru serviciile sociale pentru care nu există piaţă (un singur furnizor) sau în domenii inovative Exemplul norvegian de achiziţionare directă a serviciilor sociale de la organizaţii neguvernamentale în situaţiile în care nu există furnizor alternativ sau în domeniile inovative și/sau extreme debirocratizează abordarea locală a problematicii sociale complexe, lăsând spaţiu pentru multiple colaborări, parteneriate, contractări și soluţii creative.


prezentarea proiectului

“ONG-uri mai puternice ÎmpreunĂ!”

Prin proiectul „ONG-uri mai puternice împreună! - Lobby și advocacy pentru crearea de oportunități egale pentru ONG-urile furnizoare de servicii sociale în accesarea finanțărilor publice”, Confederația Caritas România și partenerii săi vizează organizarea unui amplu proces de consultare la nivel național cu ONG-uri furnizoare de servicii sociale și cu autorități publice locale în cinci regiuni ale țării (Sud, Est, Centru, Vest, Nord Vest) cu scopul de a formula o propunere de politică publică de finanțare a serviciilor sociale. Scopul urmărit este de a contribui la crearea unui cadru funcțional în care să se asigure participarea în condiţii de egalitate şi concurenţă liberă între furnizorii publici şi cei privaţi de asistenţă socială la procesul de alocare de resurse financiare de la bugetul de stat pentru furnizarea de servicii sociale. Prin proiect se subliniază, de asemenea, necesitatea instituirii unor mecansime prin care să se asigure furnizorilor privaţi non-profit finanţare multianuală, astfel încât serviciile oferite de aceștia să beneficeze de stabilitate și continuitate. Un astfel de sistem ar fi în acord şi cu prevederile art.13 alin.3 coroborate cu cele ale art.14 alin.2 din Carta Socială Europeană. Obiectivul general al proiectului: Influențarea politicilor publice de finanțare a serviciilor sociale prin participarea activă a organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri) la crearea unui cadru favorabil funcționării și finanțării serviciilor sociale în România. Obiectiv specific 1 (O.s. 1): Stimularea colaborării între ONG-uri în vederea creșterii reprezentativității furnizorilor privați de servicii sociale și a îmbunătățirii dialogului cu autoritățile centrale și locale prin implicarea directă a cel puțin 225 reprezentanți ONG și a 105 reprezentanți ai autorităților publice locale în procesul de consultare în vederea elaborării unui mecanism/model de finanțare sustenabilă a serviciilor sociale pînă la sfârșitul anului 2015. Activităţi care contribuie la atingerea O.s. 1: Activitatea 1: Organizarea campaniei de consultare regională a ONG-urilor și autorităților privind finanțarea serviciilor sociale A 1.1 Elaborarea metodologiei de consultare la nivel regional A 1.2 Organizarea a 15 workshop-uri consultative la nivel național A 1.3 Organizarea Forumului Serviciilor Sociale Activitatea 2: Elaborarea propunerii de politică publică privind finanțarea serviciilor sociale Activitatea 3: Acțiuni de lobby la nivel central și local Activitatea 4: Monitorizarea politicilor și a legislației în domeniul social; elaborarea și diseminarea unui newsletter Obiectiv specific 2 (O.s. 2): Dezvoltarea capacității de advocacy și de formulare a politicilor publice a 25 de reprezentanți ai ONG-urilor furnizoare de servicii sociale în vederea influențării deciziei autorităților locale de a finanța/contracta mai multe servicii sociale către ONG-uri în următorii 2 ani. Activităţi care contribuie la atingerea O.s. 2: Activitatea 5: Schimb de experiență între România – Norvegia A 5.1 Vizită de lucru în Norvegia A 5.2 Realizarea raportului de analiză comparativă Norvegia – România și diseminarea către ONG-uri, autorități centrale și locale, instituții publice A 5.3 Instruirea reprezentanților ONG în domeniul Advocacy;

31


Obiectiv specific (O.s. 3): Sporirea vizibilității impactului pozitiv generat de serviciile sociale furnizate de ONG-uri în rândul a cel puțin 100 de autorități și instituții publice locale și centrale și a cel puțin 30.000 de cetățeni în vederea creșterii nivelului de informare și conștientizare privind nevoia de dezvoltare a acestor servicii. Activităţi care contribuie la atingerea O.s. 3: Activitatea 6: Organizarea evenimentului național de advocacy A 6.1 Pregătirea materialelor de promovare și promovarea evenimentului de advocacy A 6.2 Desfășurarea evenimentului național de advocacy și promovarea propunerii de politică publică rezultată în urma consultărilor; dialog cu deputaţi şi parlamentari, primari, consilieri locali. Activitatea 7: Organizarea conferinței naționale de încheiere a proiectului Activitatea 8: Comunicarea și promovarea proiectului (în România şi Norvegia) Activitatea 9: Asigurarea managementului proiectului A 9.1 Organizare kick-off meeting (întâlnire debut /planificare, organizarea echipei) A 9.2 Monitorizarea şi evaluarea proiectului A 9.3 Raportarea activităţilor proiectului A 9.4 Achiziţii de bunuri şi servicii A 9.5 Auditul proiectului Obiective specifice pentru „Dezvoltare organizațională”: 1: Optimizarea procesului de consultare și luare a deciziilor la nivelul Consiliului Director al Confedrației Caritas România prin actualizarea statutului și elaborarea unui manul de proceduri interne. 2: Creșterea gradului de cunoaștere și înțelegere a rolului și structurii Caritas în România (Confederația și organizațiile membre) în rândul ONG-urilor, al autorităților, al mass-media și a publicului larg prin actualizarea site-ului Confederației Caritas România și prin diseminarea rapoartelor anuale de activitate. Activităţi care contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare organizațională: A 10.1 Revizuirea și actualizarea Statutului Confederației Caritas România A 10.2 Elaborarea unui Manual de Proceduri Interne A 10.3 Actualizarea website-ului Confederației Caritas România www.caritas.org.ro A 10.4 Realizarea Rapoartelor anuale, 2013 și 2014, ale Confederației Caritas România Perioada de implementare a proiectului: 1.IV.2014 – 30.XI.2015 Bugetul proiectului: 163,890.35 Euro din care 145,390.35 Euro (88.71%) finanțare nerambursabilă

32


Prezentarea promotorului

Confederația Caritas România, organizaţie neguvernamentală de tip reţea cu o istorie de 20 ani, are rolul de a reprezenta la nivel naţional şi internaţional cele 10 organizaţii Caritas active în România. Caritas abordează sistematic şi structurat problemele sociale ale comunităţilor răspunzând nevoilor persoanelor aflate în dificultate. La nivel naţional, organizaţiile Caritas derulează programe de asistenţă socială complexă: îngrijire socio-medicală la domiciliu pentru bătrâni şi persoane cu dizabilităţi, educaţie pentru prevenirea dezastrelor naturale, intervenţie directă în caz de calamităţi, asistenţă directă şi consiliere pentru familii, centre de zi pentru copii şi tineri, activităţi de integrare comunitară şi profesională pentru persoane defavorizate social. Proiectele pe care Confederaţia Caritas România le derulează sunt orientate spre viitor şi presupun cooperare şi implicare atât la nivel naţional, cât şi internaţional. În acest sens, Confederaţia Caritas România este membră în reţelele internaţionale: Caritas Internationalis, Caritas Europa şi FOND. Anual, reţeaua organizaţiilor Caritas din România susţine prin proiectele şi activităţiile sale sociale peste 115.000 de beneficiari din 25 de judeţe (450 de localităţi), cu ajutorul a 1300 de angajaţi și 1100 de voluntari dedicaţi. În demersurile sale, Confederaţia Caritas România are colaborări şi parteneriate sustenabile cu Biserica Catolică, cu autoritaţiile locale şi centrale, cu reţelele umanitare din întreaga lume, cu sectorul privat şi cu alte organizaţii ale societăţii civile care contribuie la dezvoltarea comunităţii civile. Caritas România este implicată în activităţi de lobby şi advocacy, abordând o gamă largă de probleme sociale. Misiunea şi viziunea reţelei sunt inspirate din Învăţătura Socială a Bisericii Catolice ce călăuzeşte demersurile membrilor săi în a sprijini grupurile marginaizate social şi pe cei aflaţi în nevoie să recâştige dreptul de a duce o viaţă decentă şi demnă. Prin compasiune şi speranţă se poate construi o lume mai bună, mai responsabilă şi solidară faţă de semenii noştri. Acţiunile membrilor Confederaţiei Caritas România converg spre a combate sărăcia şi nedreptatea, spre dezvoltarea unei societăţi juste şi solidare.

33


prezentarea partenerilor Caritas Alba Iulia Organizația Caritas Alba Iulia are ca obiective promovarea de concepte şi orientări în politica socială, reintegrarea celor săraci şi marginalizaţi în societate, fără deosebire de naţionalitate, religie, rasă, sex sau convingeri politice, dezvoltarea comunitară, cooperarea cu autorităţile locale, naţionale şi cu alte organizaţii naţionale şi internaţionale, asigurarea unui potenţial uman calificat şi motivat, redarea demnităţii umane fiecărei persoane. Serviciile sociale oferite de organizație se adresează copiilor și tinerilor, persoanelor cu dizabilități, fawmiliilor nevoiașe, vârstnicilor și voluntarilor. Anual, Caritas Alba Iulia derulează programe de îngrijire la domiciliu, de asistență familială, contribuie la dezvoltarea voluntariatului și a comunității, oferă sprijin în caz de calamități și asistență pentru copii, persoane cu dizabilități, comunități de rromi. Activitatea organizației se derulează în 9 judete din Regiunea Centru a României (Covasna, Harghita, Brașov, Sibiu, Hunedoara, Alba, Cluj, Mureș, Bistrița-Năsăud) Wesite: www.caritas-ab.ro aritas Satu Mare Organizația Caritas Satu Mare oferă o gamă variată de servicii sociale adresate persoanelor în nevoie. Organizația administrează centre de resurse pentru integrare socială și profesională, cantine sociale, centre de zi pentru școlari și preșcolari, un birou de prevenire și consiliere antidrog, centru de resurse pentru persoane cu dizabilități, centru de integrare prin terapie ocupațională, centre de îngrijire la domiciliu, cămine și centre pentru vârstnici. De asemenea, centrul de voluntariat inaugurat în 2002 este un succes, reunind în prezent 4191 de voluntari care au participat la acțiuni și evenimente ce au contribuit la dezvoltarea comunității. Organizația își desfășoară activitatea în județele din Nordul și Nord-Vestul României. Wesite: www.caritas-sm.ro Caritas Norway Caritas Norway este o organizație neguvernamentală inspirată din misiunea și viziunea Bisericii Catolice. Organizația și-a pus bazele în 1952 și unește în prezent 37 de parohii catolice din Norvegia. Principalele obiective ale organizației sunt: derularea programelor de sprijin a țărilor sărace, promovarea drepturilor umane, colaborare și intervenție în situații de urgență, la nivel internațional. De asemenea, Caritas Norway face apel către catolicii de pretutindeni să fie solidari cu cei nevoiași și să contribuie la reducerea fenomenului injustiției sociale și a efectelor sărăciei. Programele derulate de organizație se adresează refugiaților, imigranților, copiilor și celor vârstnici. Website: www.caritas.no datia Alaturi de Voi Fundația „Alături de Voi” România este o organizație neguvernamentală, înființată în februarie 2002 de către Holt International Children’s Service USA, a cărei misiune este incluziunea socială a persoanelor seropozitive HIV și din alte grupuri vulnerabile. Biroul național al fundației este în Iași, organizația având centre și în Constanța și Târgu Mureș. Timp de peste 12 ani, ADV Romania a derulat 46 de proiecte/ programe, cu finantare din partea unor organisme internaționale, autorități locale și din fonduri proprii. Programele fundației derulate la nivel local, regional și național, cât și la nivel transfrontalier/ transnațional, sunt în domeniul social, un accent deosebit pus, în ultima perioadă pe dezvoltarea de structuri de economie socială, în scopul incluziunii persoanelor cu dizabilități. Website: www.alaturidevoi.ro undatia PENTRU VOI Fundația „Pentru Voi” este o organizaţie neguvernamentală care oferă servicii comunitare în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Municipiului Timișoara și militează pentru drepturile persoanelor cu dizabilități de dezvoltare. Misiunea organizației este de a crește calitatea vieții pentru persoanele cu dizabilități de dezvoltare și familiile care le sunt alături. Filosofia organizației pornește de la faptul că incluziunea este bazată pe credința că toți oamenii sunt egali și trebuie respectați și valorizați. Beneficiarii organizației sunt 200 de persoane adulte cu dizabilități de dezvoltare și familiile acestora. Website: www.pentruvoi.ro 34


Material realizat în cadrul Proiectului - „ONG-uri mai puternice împreună! Lobby şi advocacy pentru crearea de oportunităţi egale pentru ONG-urile furnizoare de servicii sociale în accesarea finanţărilor publice” Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014. www.eeagrants.org www.fondong.fdsc.ro Editor: Confederația Caritas România, 2014

Str. Washington, nr. 38, sector 1, București, România Telefon: +(40 21) 230 40 13 caritas@caritas.org.ro www.caritas.org.ro www.facebook.com/CaritasRomania Ne puteți susține printr-o donație în contul UniCredit Tiriac Bank - Sucursala Charles de Gaulle ROL RO46BACX0000000030117310

Profile for Maria Sideanu

Raport Norvegia-Romania, analiza comparativa privind furnizarea si finantarea serviciilor sociale  

by Caritas Romania

Raport Norvegia-Romania, analiza comparativa privind furnizarea si finantarea serviciilor sociale  

by Caritas Romania

Advertisement