1918, prevederile Constituției din 1866 vor fi extinse, treptat, și în noile teritorii alipite (în noiembrie 1918 în Basarabia, iar în august 1919 în Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana, Satu Mare și Maramureș). Datorită unor limite intrinseci și extrinseci de formă și tehnică legislativă și a unor ambiguități de exprimare, precum și din cauza condițiilor în care a fost aplicată, Constituția din 1866 nu a fost întotdeauna respectată. Privind spre trecut și având în minte experiența actuală, ne putem pune întrebarea dacă elita politico-juridică de atunci și de acum este sau nu capabilă să aplice prevederile constituționale? În ce măsură ne-a afectat, în timp, pe noi ca români această cultura constituțională destul de duplicitară? Dacă putem oare accepta imaginile întunecate, cu o încărcătură caricaturală ale vieții politice românești din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, așa cum ele se relevă, fie din unele memorii, din presă, lucrări literare sau chiar istorice? Ce consecințe negative au avut și pot avea aceste manifestări asupra identității noastre? În analiza acestei probleme extrem de sensibile nu trebuie să uităm o realitate istorică și anume aceea că pe o structură socială care nu putea admite decât un sistem de guvernare centralizatoare absolutistă, România„s-a încumetat (s.n.) a dezvolta un regim parlamentar“.23 Ea a fost, într-un fel, obligată să-și adapteze regimul politic parlamentar la structura socială și politică existentă iar de aici au izvorât, în mare parte, limitele constituționalismului românesc, întrucât interesele societății în ansamblu se interferau și se ciocneau cu ale marilor proprietari, pe fondul unei slabe puteri economice a burgheziei fărâmițată în mai multe fracțiuni și grupări politice. La acestea se adăugau veleitățile personale ale oamenilor politici, care, deseori, au complicat grav natura spectrului politic, îngreunând accelerarea reformelor și amplitudinea modernizării. Din punct de vedere social-economic societatea românească era polarizată, clasa mijlocie fiind extrem de redusă ca pondere (alcătuită numai din funcționari și cei ce desfășurau profesiuni liberale). În schimb, majoritatea țărănimii recent eliberată din clăcășie, în bună parte analfabetă, contrasta cu ponderea redusă a marilor proprietari (moșieri), mulți dintre ei având o educație aleasă căpătată în școlile occidentale. Datorită stadiului înapoiat de dezvoltare a României, în raport cu statele europene și apariției unui număr mare de probleme sociale ce se impuneau rezolvate a apărut dezacordul între formă și fond, accentuat de menținerea în administrația noastră a unor practici întemeiate pe fraudă și corupție, care contrastau cu fondul valoric și democratic al legiuirilor fundamentale de organizare și funcționare a statului și administrației de esență europeană. Chiar dacă criticile aduse legiuirilor noastre fundamentale pot fi dure, nu putem totuși să omitem marele merit creator al liberalismului românesc care a triumfat în dezvoltarea României moderne prin ceea ce s-a numit „teoria formei creatoare de fond“, potrivit căreia păstrarea principiilor și structurilor constituționale moderne europene, dar adaptate și grefate specificului românesc, reprezentau condiții esențiale pentru asigurarea dezvoltării democratice a României. Elita politico-juridică românească de atunci și-a asumat sincer aceste valori și a căutat să-și promoveze propria ideologie, să o transpună în viața socială. Iar, în acest demers, monarhia și partidele politice au avut un rol decisiv și o colaborare benefică pentru societatea românească antebelică. Instituționalizarea regimului monarhiei constituționale (1866), bazat pe alegeri periodice, deși a grăbit închegarea organizatorică a partidelor politice, acestea se aflau la începutul activității lor politice, fiind confruntate cu o multitudine de probleme juridice, sociale, morale, comportamentale etc. Modul în care sau constituit partidele noastre politice, prin particularitatea diferențierii boierimii românești în două categorii, după cum spunea Xenopol, boierii mari care aderă la 23 Zeletin, Burghezia, 184.
30
Sfera Politicii nr. 3-4 (197-198) / 2018