Page 1

SEMNAL M A G A Z I N Am înnebunit cu toţii?

Sunetul de fond al străzii în Bucureşti este cel al salvărilor. Luat în primire de cu zori de aceste vaiete prelungi sau sacadate, ţi se transmite o stare de panică, în contradicţie cu optimismul pe care ţi-l propuseseşi pentru ziua care abia începe. Deschid radioul maşinii în speranţa unei alternative de ton. Prima ştire pe care o aud este din aceeaşi gamă. Poliţiştii, după dascăli, funcţionari, personal medical, anunţă că nu vor păzi secţiile de votare dacă nu li se vor mări mintenaş, cu 10 la sută, lefurile. E ca un banc cu Bulă, care se încheia, după un prolog porcos, cu vorbele „asta ne mai lipsea, că în rest le aveam pe toate“. Recapitulez în minte informaţiile ultimelor zile. Criza financiară şi economică americană, cea care a făcut ca mulţi dintre miliardarii de ieri

să ajungă, peste noapte, în sapă de lemn (am informaţii nu din presă, ci de la sursă, din SUA), zburdă veselă şi peste Europa. În România s-au înregistrat în ultimele săptămâni câteva mii de şomeri. Vor urma alte zeci de mii. S-au închis de-a binelea sau se fac că se închid doar pentru câteva săptămâni (orice lucru provizoriu rămâne de obicei definitiv) mari şi mici întreprinderi. Strănută, atinsă tare de gripă, industria automobilistică. La Colibaşi, toţi lucrătorii şi-au luat o surprinzătoare perioadă de hodină pe care nu şi-o doreau. Mittal-ul a pus lacăt pe una dintre uzine. Fabricile anexe de prin Transilvania care lucrau pentru Mercedes sau alte mărci de autoturisme occidentale diverse şuruburi şi componente nu mai au comenzi. În consecinţă,

GRUPUL DE PRESÃ

SEMNAL

sucombă. Construcţiile acuză junghiuri grave de la Madrid, trecând prin sudul peninsular al Italiei şi până la Bucureşti. Sunt aşteptaţi acasă, nu de Crăciun ci mai iute, zeci de mii de urcători pe schele, meseriaşi cu mistria, dulgheri, fieraribetonişti. Criza mondială, luată în râs la Bucureşti, ne îmbrăţişează din ce în ce mai strâns, iar oamenii informaţi şi lucizi spun că acesta este doar începutul. Pensiile şi salariile, care au fost dublate în aceşti ani de hulita guvernare liberalo-pedistă şi liberaloudemeristă, ar putea rămâne dublate doar pe hârtie. Banii care veneau de afară ca un val binefăcător de oxigen financiar se împuţinează. Se împuţinează şi contribuţiile bugetare interne prin închiderea sau reducerea activităţii

membru al

Comentariu de Lucian Avramescu

unor cotizanţi de calibru. Ce ne facem? Păi, facem ceea ce se vede. Mitingim, facem balamuc politic la televizor, ne dăm în stambă. Politicienii promit de te apucă ruşinea ascultând atâta demagogie şi dezmăţ al minciunii. Leul, încet şi sigur, slăbeşte, se usucă pe picioare, devine din leu greu din nou leuţ. România stă ca un arbore retezat, jumătate pe pământ, jumătate în aer deasupra hăului. Cei care cer, mai nou poliţiştii, măriri de salarii acum îşi aşază popourile, uneori cam grăsuţe pentru o meserie care presupune şi agilităţi sportive, pe partea dinspre prăpastie a balansoarului. Vom avea puterea să fim lucizi? Mă cam îndoiesc. Devin încrezător dacă nu mă uit trei zile le televizor. Dacă deschid televizorul şi văd şi ascult discursuri, de la

Director general: Alin RADU Redactor - şef: Mihaela LEŢA Director marketing: Andreea SFETEA

Grupul de Presã SEMNAL - SEDIUL CENTRAL: SLOBOZIA, B-dul Chimiei, nr. 6, Casa de Culturã a Sindicatelor, et.1, jud. Ialomiţa, Tel.: 0243.232.098; Fax: 0343.810.500; Web: www.semnal.eu

Semnal de Ialomiţa şi Cãlãraşi

Semnal de Galaţi şi Brãila

Tel.: 0243.232.098; Fax: Brãila: 0339.810.520; Fax: 0343.810.500; Galaţi: 0336.814.890 e-mail: redactiasemnal@xnet.ro e-mail: redactia@ redactiasemnal@gmail.com semnalonline.ro

Cei interesaţi se pot abona la publicaţia SEMNAL apelând departamentul Difuzare (persoana de contact: Dan CORODI, telefon 0762.227.773

Semnal de Ilfov şi Giurgiu Fax ILFOV: 031.810.53.91; GIURGIU: 0346.811.599 e-mail: redactia@ semnalonline.ro

Şefi Departamente: M Mihaela LEŢA (Ialomiţa & Cãlãraşi) C Carmen SĂVULESCU (Ilfov C &Giurgiu) & Nicoleta ANDREI N ((Dâmboviţa&Prahova)

Semnal de Dâmboviţa Telefon: 0730.098.430 Fax: 0345.814.411 e-mail: redactia@ semnalonline.ro

Semnal de Prahova Telefon: 0730.098.430 Fax: 0344.815.794 e-mail: redactia@ semnalonline.ro

REDACŢIA: SLOBOZIA: Mihaela LEŢA - tel. 0721.695.800; 0762.227.781 CÃLÃRAŞI: Marius TOMIŢĂ - tel. 0762.227.786 Adriana DÃNILÃ - tel. 0762.227.787 GIURGIU: Carmen SĂVULESCU - tel. 0762.227.795 BRĂILA şi GALAŢI: Loredana RADU - tel. 0762.227.788 DÂMBOVIŢA: Dumitru PETRUŢ- tel. 0762.227.776 PRAHOVA: Nicoleta ANDREI - tel. 0762.227.778

Potrivit art. 205, 206 CP, responsabilitatea juridicã pentru conţinutul articolului aparţine autorului. De asemenea, în cazul unor agenţii de presã şi personalitãţi citate, responsabilitatea juridicã le aparţine.

cel al şefului statului (un din ce în ce mai agitat propagandist electoral) până la ultimul candidat din colegiul Pocreaca, îmi pierd nădejdea. Meteorologii anunţă frig peste România. Prin zonele maghiarimii s-au înregistrat temperaturi de minus zece grade, ceea ce a îngheţat bocnă nu numai gârlele, ci şi ţevile caloriferelor. Şi la Bucureşti, metropola care găzduieşte Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul, ministerele şi cancelariile, marile bănci şi marile companii de asigurări, cazinourile şi cele mai multe restaurante şi bistrouri pe cap de locuitor, se simte frigul. De dimineaţa, de când ieşi din casă şi dai nas în nas cu realitatea lumii în care trăieşti, te ia cu frig. Te ia cu frig nu doar pentru că este frig afară.

PUBLICAŢII: SEMNAL DE IALOMIŢA ŞI CÃLÃRAŞI SEMNAL DE BRÃILA ŞI GALAŢI SEMNAL DE ILFOV ŞI GIURGIU SEMNAL DE DÂMBOVIŢA SEMNAL DE PRAHOVA SEMNAL MAGAZIN Corecturã:

Simona TOMIŢÃ Viorica PETCU

Sugestii şi reclamaţii: Tel. 0762.22.77.77 e-mail: alinradu@ semnalonline.ro E D I T O R

Grupul de Presã SEMNAL


SEMNAL

II

Cugetări - Nimic nu este mai absent decât prezenţa de spirit. (Rivarol) - Deseori, pentru inimă, spiritul nu înseamnă decât ceea ce este biblioteca unui castel pentru stăpânul lui. (S. Chamfort) - Nimic nu emancipează spiritul mai mult decât negarea. (E. Cioran) - Spiritul nostru este alcătuit dintr-o dezordine, plus o nevoie de a pune lucrurile în ordine. (P. Valery) - Spiritul omului este asemenea unui urcuş în munţi; vezi culmea, ţi se pare că eşti în stare să o atingi, apoi descoperi alte culmi, alte prăpăstii, alte povârnişuri. (A. de S.-Exupery) - Spiritul are elanuri ce-i depăşesc realizările. (Montaigne) - Spiritul nostru se împiedică de sine însuşi. (Montaigne) - Spiritul e viril şi deschizător de drumuri; el nu vrea să se împrăştie în lume, ci c-o posede. (E. Junger) - Prefer să-mi modelez spiritul decât să-l mobilez. (Montaigne)

ÎN ZBOR

de Alexandru TOTH ORIZONTAL: 1) Sare din avion 2) Zburător mitic – Original al unei hărţi 3) A pluti prin aer – Ciolan 4) Avionul, de exemplu 5) Capăt de paraşută! – Măsura unor planoare! – Organe ale elicei de avion 6) Una din Riga – Ion Roman 7) Televiziune din Zimbabwe – Came! – Local… popular 8) Face cât doi – Armată 9) Face cinste – În zonă! 10) Avion vechi – Neplăcute la gust. VERTICAL: 1) Conduce avionul – Mersul cu avionul 2) Indicatoare de bord – Zboară din floare-n floare 3) Formaţie de rock ieşeană – În beci! – Oana Banu 4) Dotat pentru zbor – Serviciu medical 5) Companie aviatică românească – Doi aşi 6) Pus la greu – Gaz de iluminat 7) Tei! – Folosită de hidroavioane pentru aterizări – Fir textil 8) A face nataţie – Expert 9) Aflat în aer – Ănsoţea demnitarii romani 10) Două teuri – Aflate în zbor. Dicţionar: ZBC

- Precum fierul neîntrebuinţat rugineşte, tot aşa şi spiritul care renunţă la cercetare degenerează şi se pierde. (Leonardo da Vinci) - Spiritul e o spadă primejdioasă pentru cel care nu ştie să o folosească. (Montaigne) - Spiritul nostru e o unealtă, periculoasă şi îndrăzneaţă; e greu să-l pui în ordine şi să-l struneşti. (Montaigne) - Întrebările arată întinderea spiritului, iar răspunsurile îi arată fineţea. (J. Joubert) - Totdeauna luăm hotărâri definitive numai datorită unei stări de spirit care nu e destinată să dureze. (M. Proust)

Favorite la titlul de „Noi minuni ale lumii“

Kiyomizu - templul din Kyoto unde tinerii se roagă pentru a-şi găsi jumătatea Arhipelagul nipon se întinde pe 3.000 de kilometri, de la insula nordică Hokkaido, cu un climat temperat, la insulele subtropicale Okinawa, din sud. Tokyo şi Kyoto se găsesc în Honsho, cea mai dezvoltată economic, social şi cultural - dintre cele patru insule importante. Shikoku şi Kyushuse se găsesc în sud-vest. O mare parte din arhipelag este alcătuită din regiuni muntoase, foarte puţin teren fiind disponibil pentru agricultură şi construcţii. Arii extinse sunt acoperite de păduri, oraşele şi satele fiind dens populate. Zona de coastă este acoperită de numeroase porturi. Capitală a Japoniei timp îndelungat, Kyoto constituie astăzi una dintre principalele puncte de atracţie ale arhipelagului nipon. Fondată în 794 d. Hr. şi capitală a Japoniei între 794 şi 1868, metropola constituie o vastă

aglomerare de temple, altare, muzee şi situri istorice. Kyoto are, cu siguranţă, cea mai mare moştenire budistă, care constă în temple antice, palate maiestuoase şi grădini de orice mărime, culoare sau descriere, reprezentând şi cel mai important centru cultural al ţării. Pentru mulţi, doar pronunţarea numelui Kyoto înseamnă, de fapt, Japonia tradiţională: străzile având case din lemn, gheişe în costume tradiţionale, înflorate şi puternic colorate şi, bineînţeles, copacii de cireşi, înfloriţi şi ei. Mulţimea de obiective turistice din acest oraş este copleşitoare pentru orice turist mai puţin familiarizat cu lumea asiatică: în Kyoto sunt nu mai puţin de 1.600 de temple budiste, sute de altare Shinto, 200 de grădini, monitorizate şi clasificate de autorităţile japoneze. În concluzie, Kyoto este un

adevărat muzeu de istorie, unde artele, meştesugurile şi arta culinară sunt ridicate la rang înalt. În acest centru cultural merită să admiri Pavilionul Auriu - Kinkankuji, grădina Zen Ryoanji, Grădinile Imperiale, vilele Katsura şi Shugakuin. Nu trebuie ratate nici templele Zen: Daitokuji, Tofukuji şi Nanzenji, considerate unele dintre cele mai mari temple Zen din Kyoto, dar şi impresionantul Templu Kiyomizu. Acesta este cel mai popular templu din Kyoto, în traducere, Templul Apei Pure, unde tinerii vin să se roage pentru a-şi găsi partenerul de viaţă visat. Kiyomizu a fost fondat în 780 şi numele lui a rămas asociat cu secta Hosso, una din cele mai vechi secte

ale Buddhismului j a p o n e z . Kiyomizudera este plasat pe dealurile împădurite din estul oraşului Kyoto şi oferă vizitatorilor o panoramă extraordianar ă , de pe faimoasa lui terasă de lemn, asupra oraşului. Sub terasă, se poate degusta apa de izvor, cea care, de altfel, îi şi dă templului numele pe care îl are şi despre care se spune că are puteri curative. În spatele sălii principale a templului sunt altarele Jishu Shrine, dedicate dragostei. În faţa acestor altare sunt situate două pietre plasate la câţiva metri una de alta, legat de care se spune că, dacă reuşeşti să mergi pe ele cu ochii închişi, vei avea noroc în dragoste. Numeroasele magazine, restaurante şi ryokan (moteluri japoneze tradiţionale) atrag un număr foarte mare de turişti. Produsele care se găsesc de vânzare sunt de la specialităţile locale cum sunt Kiyomizu-yaki, dulciuri până la suveniruri clasice.


SEMNAL

III

bancuri... bancuri... * Un ardelean care voia să plece în Germania îşi întreabă vecinul ce să facă, deoarece nu ştie limba germană. - Nu-i bai. Limba germană-i ca la noi, doar că tre’ să vorbeşti mai rar. Zis şi făcut. Ajunge el la Hamburg, intră într-un bar şi spune: - Bu-nă zi-ua! - Bu-nă! răspunde barmanul la fel de rar. - Da-ţi-mi şi mi-e o be-re. - Po-f-tim be-rea. După primele înghiţituri, Ion spune: - Eu su-nt de la Tu-r-da. Tu de un-de eş-ti? - To-t di-n Tu-r-da. - Na... păi atunci de ce vorbim nemţeşte? *Alte perle de-ale elevilor - În cunoscuta baladă „Mioriţa“, sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicaţi doi criminali, o oaie turnătoare şi un cioban ce şochează prin prostia lui. - Creierul este un organ oarecum indispensabil capului. - Zoe şi Tipătescu se iubeau pe la spate. - Moromete plecase în excursie să vândă cerealele. - Ion Creangă s-a născut între anii 1887-1889.

- Balena se înmulţeşte prin ouă. - Până la urmă, moşneagul şi-a dat seama de ce pramatie era baba. - Zoe Trahanache este o fată uşuratică care îşi înşeală soţul cu toţi colegii de partid pe faţă. - Eminescu se îndepărtează pentru a lumina dorinţele celei moarte. - Miron Costin vrea să ne arate că este bine ca, din când, în când să mai deschizi o carte şi să o citeşti pentru că nu face rău. - Ceapa este o legumă cu personalitate. - Pentru că suntem oameni, nu poţi să ceri câinelui din scara blocului să sufere pentru decepţiile tale. - Când a întors capul, Agripina a văzut cai cu cap de turc. - Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasă, fiind jefuit de nişte oameni invidioşi. - Moromete făcea pârtie pe salcâm ca să se dea cu sania. - În triunghiul ABCD avem 5 unghiuri congruente. - Viaţa albinelor e primejduită mereu de insecte ca: ţânţarul, viespea, şoarecele şi urşii care se urcă în fagi unde sunt albinele strânse în colonii şi depun miere. - Hidrogenul este un gaz foarte maleabil. - Animalele sălbatice trăiesc în pădurea zoologică.

HOROSCOP

- În multe poezii Octavian Goga a scos în evidenţă natura şi treieratul pe căldură. - Calistrat Bogza a fost strangulat de câine. - Fabula descrie povestea unui căţel amărât şi prost care se deda la peregrinări gratuite în spatele boului. - În pădurile Amazoniei trăieşte o junglă fioroasă. - Sahara se află aşezată pe un nisip uscat, lipsa apei având în zonă o prezenţă statornică. - Mihai Eminescu şi-a intitulat poezia „Din valurile vremii...“ vrând să sugereze vremea şi apoi nu a mai continuat titlul. - Vitoria este o femeie demnă de o inteligenţă ieşită din comun. - Antarctica este un continent alb din cauza zăpezilor care nu se mai topesc o dată. - La sesizarea lui Hamlet, un control inopinat a constatat că e ceva putred în Danemarca. - Miron Costin nu foloseşte cuvinte de tip gramatical pentru gramatica limbii române. - În poezia lui Topârceanu gâzele, gândacii şi insectele, cum e coţofana, stau de vorbă: „Ce ne facem, fetelor?“. - Conversaţia dintre Baiazid şi Mircea este descrisă cuvânt cu cuvânt, cu toate că autorul n-a prea

HOROSCOP

fost de faţă. - Laptele este un aliment competent. - Eminescu descrie faptele care se petrec la plural care demonstrează că tot timpul sunt mai mulţi. - Pescarul din „Lostriţa“ s-a înecat fiindcă nu a putut sintetiza oxigenul din apă. - Gheorghiţă este foarte tăcut, dar explicit. - Ciobanul îi spuse mioriţei, care era soţia sa:„Dragă mioara...“ - Citind, se mai dezvoltă şi omul la creier şi acumulează materie primă. - Este vorba de peripeţiile lui Robinson Crusoe după ce pleacă din Troia. - Moş Dănilă stă pe vine să prindă vulturii de pene. - La bătrâneţe împăratul naşte un fecior. - În această dramă Ştefan cel Mare apare ca un soare strălucitor care apune din cauza rănii de la picior. - Atunci când un Aprod Purice îi dă calul său, acesta se face movilă pentru ca mai târziu să ajungă boier. - Îmi plac poveştile fiindcă sunt cu zâne care câteodată visez că sunt chiar eu. Romantismul apare într-o epocă de frământări cataclizmice în care omul, cel mai nobil animal, este ridicat în slăvi.

HOROSCOP

Berbecii vor avea o săptămână foarte solicitantă din punct de vedere afectiv. Li se va cere ajutorul într-o problemă importantă, un prieten sau o Berbec rudă apropiată va trece printr-o situaţie neplăcută şi va avea nevoie de ei. Vor şti să fie la înălţimea aşteptărilor, dar acest lucru va însemna mult stres, nesomn, griji, chiar neglijarea sarcinilor de serviciu. Se vor vedea împiedicaţi să-şi ducă la îndeplinire unele planuri din viitorul apropiat, din cauza lipsei banilor, însă nu trebuie să dispere, de undeva le va veni un ajutor. În dragoste, risc mare de ceartă din cauza unor gelozii absurde.

Racii vor fi deosebit de vulnerabili în ceea ce priveşte sănătatea: riscul de viroze este foarte mare şi, dacă se Rac întâmplă s-o păţească, vor fi scoşi complet din uz pentru toată săptămâna. Tot în aceste zile se definitivează şi planurile pentru sărbători. Cu banii nu vor sta din caleafară de bine, dar vor găsi soluţii foarte ingenioase pentru a compensa lipsa lor. În dragoste, vor simţi că aşteptările le-au fost înşelate, însă vor primi o veste foarte bună la sfârşitul perioadei. E o săptămână cam neplăcută, însă se pot aştepta, în curând, la lucruri mai bune.

Bate vântul schimbării pentru Balanţe, atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional. În viaţa Balanþã a m o r o a s ă , p e n t r u c e l e singure sunt şanse mari de a lega o relaţie serioasă, foarte posibil cu o persoană pe care nu ar fi luat-o în calcul până acum. În profesie, ambiţiile vor creşte, ajungându-se chiar până la schimbarea jobului cu altul mai promiţător. Li se oferă posibilitatea obţinerii unei surse suplimentare de venit, dacă ştiu să prindă ocazia.

Săptămâna începe pentru Capricorni cu câteva probleme legate de Capricorn comunicarea interumană, probleme care pot uşor degenera în conflicte. Se pare că vor fi ceva mai morocănoşi şi mai agresivi decât de obicei, iar acest lucru va avea consecinţe mai ales asupra relaţiei amoroase. Nişte discuţii legate de bani se vor finaliza pozitiv, cu condiţia ca ei să renunţe la obişnuita lor încăpăţânare. Vor primi o veste bună, legată de un eveniment de familie.

Taurii se vor confrunta în zilele care urmează cu diverse necazuri financiare: Taur orice ar face, vor fi nevoiţi să scoată bani din buzunar, iar asta nu e niciodată o veste bună. E important să nu intre în panică, norocul are şi el fluctuaţiile lui, şi să gândească foarte raţional. În compensaţie, vor fi înconjuraţi de dovezi de dragoste din partea cui trebuie şi, dacă iubirea nu le lipseşte, toate celelalte se pot rezolva.

Problema cea mai mare a Leilor vor fi banii, mai ales acum, când îi bate gândul Leu s ă f a c ă o s c h i m b a r e î n carieră. Nu e cazul să se îmbufneze din cauza finanţelor, ci să încerce să-şi pună la bătaie toate resursele pentru a obţine un job mai bun. La începutul perioadei vor suferi o dezamăgire din partea unui prieten fals. Dragostea e la cote maxime (şi acesta e lucrul cel mai important), sunt copleşiţi de gesturi de atenţie şi tandreţe şi se gândesc deja la mutări majore în relaţie.

Dragostea rămâne pe primul loc în preocupările Scorpionilor, iar atenţia şi devotamentul le Scorpion vor fi răsplătite din plin. Dacă au suspiciuni legate de relaţia lor, e bine să le ignore, pentru că sunt nefondate. În celelalte aspecte, însă, lucrurile nu sunt chiar atât de roz: banii le fug printre degete şi săptămâna asta, jobul aduce multe probleme, iar relaţiile cu familia sunt destul de tensionate. Să evite gesturile impulsive şi cheltuielile exagerate, e mai bine să stea în umbră pentru o vreme.

Pentru Vărsători. săptămâna va fi una a aşteptărilor şi a emoţiilor, însă răspunsurile se lasă Vãrsãtor aşteptate. Nu vor sta prea bine nici la capitolul energie şi nu vor avea nici un chef să se ridice din pat dimineaţa. La sfârşitul săptămânii, vor exista nişte discuţii neplăcute cu partenerul de cuplu şi, dacă Vărsătorii nu arată răbdare şi înţelegere, se poate ajunge chiar la ruptură. Cei singuri vor avea parte de multe complimente şi invitaţii. Tot la sfârşitul perioadei vor primi o sumă de bani, modestă, dar binevenită.

Gemenii vor intra în panică la începutul săptămânii, din cauza unui proiect amânat până în pânzele albe şi care nu mai poate Gemeni aştepta. E puţin probabil să mai rezolve ceva în ultima clipă, aşa că vor fi tentaţi să se culce pe-o ureche, bazându-se pe zodia lor norocoasă. Îşi fac, în schimb, planuri romantice măreţe, cu şanse mari de îndeplinire, şi visează la o escapadă de week-end. Ar fi recomandat, totuşi, să nu mai amâne proiectele urgente, pentru că le va fi greu să suporte un posibil eşec.

Fecioarele vor fi destul de solicitate din punct de vedere profesional şi tot ce vor face, vor face cu spor. Au noroc, Fecioarã deşi se vor simţi copleşite la început. Vor primi bani la mijlocul perioadei şi vor reuşi săşi ducă la îndeplinire nişte planuri de cheltuieli. Dragostea e la extreme: ori primesc un duş rece de la o persoană pe care încearcă să o abordeze, ori pun bazele unei viitoare relaţii. Totuşi, în orice întreprind în domeniul amoros, se recomandă multă diplomaţie şi mai puţină critică.

Săgetătorii o vor face lată în această săptămână, pentru că ocaziile de distracţie vor veni una după alta. Este exact ceea ce Sãgetãtor le place lor mai mult, însă trebuie să fie atenţi să nu depăşească măsura, pentru că sunt câteva persoane în anturajul lor care abia aşteaptă o ocazie de bârfă. În dragoste, lucrurile încep să se lege, ce-i drept, foarte încet. Profesia e lăsată la o parte, dar nu e nici o tragedie, e nevoie şi de puţină distracţie!

Pentru Peşti, a venit momentul să se apuce de treabă: toate proiectele amânate până acum se vor Peºti acumula şi îi vor copleşi, dacă nu se apucă urgent de ele. Nişte reverii romantice îi vor împiedica să se concentreze la ceea ce este cu adevărat important. Nu e momentul pentru complicaţii amoroase, pentru că aşa vor pierde timp preţios. Cei cuplaţi se vor bucura de câteva momente deosebit de tandre la sfârşitul săptămânii. Pot să stea liniştiţi în privinţa banilor, aceştia vor veni la data aşteptată.


SEMNAL

IV

Conjunctivita şi tratamentul naturist

Numită şi „boala ochilor roşii“, deoarece albul ochilor poate deveni roz, conjunctivita este o inflamaţie a mucoasei, a conjunctivei oculare şi a pleoapelor. Poate fi produsă de un virus sau de o bacterie, fiind mai uşoară în primul caz. Simptomele sunt ochii congestionaţi, dureri oculare, de parcă ar avea nisip, secreţie purulentă, pleoape lipite după somn. Consultaţi medicul imediat ce observaţi că ochii sunt injectaţi şi dureroşi. Cu siguranţă vă va prescrie picături sau un unguent cu antibiotic pentru o infecţie bacteriană care se va vindeca. Conjunctivita virală nu are nevoie de tratament, dar poate dura câteva săptămâni. Tratamente naturiste Intern, se consumă infuzie de silur (3 linguriţe la 200 ml apă), care se bea în cursul zilei; infuzie din frunze de coacăz

negru (1 linguriţă la 250 ml apă), din care se beau 2 căni/ zi; infuzie dintr-un amestec format cu 20 g albăstrele, 20 g muşeţel, 20 g nalbă mare, 20 g silur şi 20 g petale de trandafir, o lingură amestec la 200 ml apă clocotită, se lasă să infuzeze acoperit 15 minute şi se beau 2 căni/zi, având efecte în limpezirea vederii. În uz extern, posibilităţile de tratare sunt mult mai diversificate, folosind spălături oculare, comprese, cataplasme şi instilaţii în ochi cu produse din plante cu proprietăţi antiinflamatoare, antiseptice, bacteriostatice, emoliente şi calmante: spălarea ochilor, compresele pe pleoape şi băile se fac cu infuzii sau decocturi din gălbenele, albăstrele, muşeţel, nalbă mare, soc, tei şi coada şoricelului, frunze de patlagină, pelin, salvie şi lacrămioare, petale de trandafir

de dulceaţă, sulfină, isop, talpa gîştei şi turiţă mare, rădăcini de nalbă mare macerate la rece şi apoi fierte 10 minute la foc redus, fructe de anason, fenicul şi scoruş, apă din flori proaspete de albăstrele pentru pulverizări cu efecte tonifiante ale pleoapelor lăsate. Dintre amestecuri, sunt recomandate cele din albăstrele (20 g), gălbenele (20 g), muşeţel (10 g), coada şoricelului (10 g) şi isop (10 g), pentru infuzie; amestec din silur (20 g), patlagină (15 g), fenicul (fructe 10 g) şi arnică (flori 5 g); amestec din nalbă mare (30 g), trandafir de dulceaţă (petale 30 g), coada calului (20 g) şi nuc (frunze 20 g); amestec din zmeur (frunze 15 g), păpădie (10 g), nuc (frunze 10 g), sclipeţi (rizomi 10 g) şi silur (5 g); amestec din patlagină (10 g), albăstrele (5 g) şi sulfină (5 g); cataplasme cu cartofi cruzi, daţi pe răzătoare şi puşi pe pleoape într-un tifon steril pentru combaterea edemelor; instilare în ochi (de 2-3 ori/zi) cu infuzie de silur şi muşeţel

(în părţi egale), folosind o pipetă sterilizată din sticlă; instilare, primăvara, cu sevă de viţă de vie obţinută după tăierea coardelor, păstrată la răcoare în sticluţe bine închise; ungerea pleoapelor cu ulei de gălbenele, ulei de sulfină şi vitamina A uleioasă. Se pun una-două linguriţe de flori de albăstrele într-un vas şi se opăresc cu 200 ml apă în clocot. Se lasă o oră, apoi se strecoară. Cu această infuzie se pun comprese pe ochi. Se opăresc două-trei linguri de muşeţel (flori şi partea ierboasă) cu 200 ml apă în clocot. Se lasă o oră, bine acoperită, infuzia rezultată, apoi se strecoară şi se spală ochii cu aceasta. Peste o jumătate pahar de coajă de castravete verde, proaspăt decojită, se toarnă 300 ml apă în clocot. Se adaugă şi o jumătate linguriţă bicarbonat de sodiu. Cu preparatul rezultat se pun comprese la ochi. Conjunctivita tratată cu remedii din produse apicole are un rol foarte important în tratarea conjunctivitei. Se

diluează miere de albine în apă distilată (raport 1:3), din care se pun câte 3 picături în fiecare ochi, timp de 2 săptămâni. Recomandată este şi soluţia de propolis 5-10 la sută preparată din propolis uscat şi mărunţit într-un mojar, apoi dizolvat în apă caldă; soluţia gălbuiebrună se strecoară prin tifon şi se aplică, zilnic, câte 3-5 picături în fiecare ochi, chiar dacă dau o uşoară senzaţie de usturime. Pe piaţa farmaceutică există şi un unguent oftalmic din propolis, cu care se fac pensulări pe marginile pleoapelor. Cât priveşte alimentaţia, în general nu prezintă restricţii deosebite, dar se insistă pe un consum mai mare de sucuri din morcov (câte 500 ml pe zi), sfeclă roşie, ţelină, varză, castraveţi, spanac, pătrunjel şi cât mai multe fructe proaspete. Rezultate bune dă o cură de 2-3 săptămâni cu un amestec de sucuri (morcov cu pătrunjel sau morcov cu spanac), câte 500 ml/zi.

Sfaturi pentru amenajarea unui birou modern Biroul este locul unde angajaţii îşi petrec, de multe ori, mai bine de jumătate din cele 24 de ore ale unei zile. Lumina, dispunerea mobilei şi a obiectelor adiţionale în spaţiu, culoarea, toate contribuie într-o anumită măsură la imaginea biroului. Iată câteva detalii legate de modul în care trebuie stilizat un birou pentru a crea o atmosferă de lucru favorabilă. Amenajarea unui birou începe cu două întrebări: cine va ocupa biroul şi cu ce se ocupă respectiva persoană. Pentru a ordona o încăpere, o soluţie este amplasarea, lângă pereţi, a unor bănci din lemn sau diferite materiale. Rezultatul este senzaţia că biroul va părea foarte lung şi

mai organizat. Biroul trebuie să fie amplasat lângă fereastră, dar ne putem juca şi cu iluminatul artificial; obiectele de iluminat, cu forma şi culoarea lor, crează o altă atmosferă. În ceea ce priveste amplasarea mobilierului în cameră, trebuie să existe un echilibru al dispunerii obiectelor, pentru a scăpa de senzaţia de scufundare a camerei. Mobilierul trebuie să fie practic, designul poate fi ales după preferinţe, pentru că

acum mobilierul se poate face la comandă. Dacă spargem şablonul, dăm formă mobilei, câştigăm spaţiu şi creăm o altă atmosferă. În primul rând, paleta de culori în care este realizat designul unui birou ţine foarte mult de cel care îl va ocupa, pentru că o culoare are semnificaţii diverse de la o persoană la alta. Nuanţele pastel, tonurile deschise ale culorilor sunt cele mai indicate pentru a crea o atmosferă plăcută în birou. Culoarea nu depinde de funcţia ocupantului biroului. Chiar dacă este vorba despre un birou unic în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi angajaţi, trebuie spartă monotonia spaţiului continuu. În momentul în care apare o grindă, apare un alt perete

despărţitor, ai senzaţia că mai există şi altcineva în acel spaţiu, că nu eşti singur. O exagerare în birourile de tip spaţiu deschis o pot reprezenta spoturile luminoase aplicate în pereţii despărţitori. Nu ar trebui să se amenajeze diferit birourile, în funcţie de poziţia ierarhică în firmă a celor care le ocupă. Diferenţa înseamnă deja un disconfort pentru angajaţi. Distincţia între biroul angajatului şi cel al managerului se crează dacă se instalează o masă de şedinţe în biroul managerului sau dacă se ataşează o sală de şedinţe la încăperea în care stă managerul. În general, biroul trebuie să fie funcţional, practic, punându-se mai mult accentul pe birou şi mobilier, nu pe accesorii.


SEMNAL

V

Un căţeluş pentru familia noastră Alegerea unui căţel depinde de mai mulţi factori, care ţin în special de modul nostru de viaţă şi de cât timp şi resurse suntem pregătiţi să-i alocăm zilnic. Astfel, contează foarte mult dacă adoptăm un câine de talie mică sau de talie mare, un câine de pază sau unul de agrement, un câine cu păr lung sau unul cu păr scurt... În momentul În care îi adoptăm, toţi căţeii sunt mici şi drăgălaşi, dar trebuie să ţinem seama de faptul că vor creşte şi aşa vor rămâne până la sfârşitul vieţii lor. Aşadar, dacă avem curte sau suntem convinşi că avem zilnic timp de o plimbare în aer liber, putem opta liniştiţi pentru un câine de talie mare. Atenţie, totuşi - câinii de talie mare pot fi foarte incomozi în apartament, tocmai din cauza dimensiunii lor. Pe de altă parte, însă, chiar dacă se poate întâmpla ca hoţul să vă intre în casă, în mod sigur nu va mai ieşi până în momentul în care dumneavoastră decideţi acest lucru. Câinii de talie mijlocie preferă curtea, dar majoritatea se adaptează destul de bine la viaţa în apartament. Cu toate acestea, mişcarea zilnică nu trebuie neglijată, pentru că au tendinţe de îngrăşare în cazul în care duc o viaţă prea sedentară. Câinii de talie mică sunt, în general, cei din grupa câinilor de agrement, care se adaptează perfect mediului de interior. Sunt ca nişte jucării cu blană şi ochi vioi, care înviorează atmosfera casei şi fac deliciul musafirilor. „Câinele seamănă cu stăpânul“ nu este o zicală lipsită de sens; prietenul nostru se adaptează personalităţii noastre, se umanizează. De la început este bine să alegem o rasă al cărei temperament se apropie de al nostru. Ca şi în cazul oamenilor, temperamentul este înnăscut el nu poate fi schimbat, ci doar ameliorat, prin educaţie. Un câine cu temperament dominant va încerca să-şi dovedească supremaţia (sau să şi-o câştige) cu orice ocazie, fie că este vorba de protejarea vasului cu mâncare sau a locului în care alege să doarmă. Dacă avem un câine dominant, până când ajungem să înţelegem exact ce se petrece în căpşorul

lui frumos, ar fi bine să respectăm câteva reguli simple: • Mâncarea se serveşte şi se consumă la ore fixe. În cazul în care câinele nu a mâncat, se ia vasul şi se serveşte mai târziu, la următoarea oră de masă. Nu-l lăsa să decidă el că ar fi cazul să-i dai altceva, „mai bun“! • Hrâneşte-l după masa oamenilor. Unele surse recomandă hrănirea câinelui înainte, pentru că animalul, văzând şi mai ales mirosind mâncarea, salivează şi secretă imediat sucurile gastrice necesare unei mese, crescând astfel riscul gastritelor. Cu toate acestea, dacă nu primeşte niciodată nimic înainte de ora stabilită, se va obişnui cu situaţia şi organismul lui nu va mai reacţiona ca şi când ar trebui să primească de mâncare. • Dacă îi întâlneşti privirea, susţine-o până când câinele se uită în altă parte.

Schimburile de priviri „drept în ochi“ sunt provocări din care trebuie să ieşi învingător. • Nu te juca violent cu el! Jocul, atât de familiar în care stăpânul ţine jucăria în mână şi câinele trage de ea este neindicat cu un câine cu temperament dominant! Este ca o luptă pentru proprietatea asupra jucăriei! • Tu începi şi tot tu pui capăt oricărui joc. Numai conducătorii haitei cer atenţie de la inferiori şi iniţiază jocul!

• Nu-l lăsa să muşte nici măcar în joacă! Pe nimeni. • Nu-l lăsa să doarmă în pat, să se urce pe canapele sau fotolii. În final „ţi se va urca în cap“ - somnul în acelaşi loc este un ritual al egalităţii. Nu sunteţi egali! • Nu te aşeza în poziţii în care capul tău este cu un nivel mai jos decât al câinelui - îl încurajezi să creadă că poziţia ta de lider se clatină! • Dacă cerşeşte, nu primeşte. Nici mâncare, nici atenţie. Şi mâncarea, şi atenţia sunt recompense, sunt importante şi se acordă atunci când decizi tu şi când a executat o comandă a ta. Ele nu trebuie lăsate să-şi piardă valoarea în ochii câinelui! • Nimic nu vine „de-a gata“

- înainte de orice „favor“ pe care i-l faci, fie că e vorba de ieşit la plimbare, servirea mesei sau o mângâiere, cere-i să execute o comandă oarecare. Dublu avantaj - repeţi comanda şi îţi consolidezi poziţia de lider! • Dacă e în drum şi nu poţi trece de el decât dacă îl ocoleşti sau „îl sari“, fă-l să se ridice - câinii se dau la o parte din calea celor superiori în rang în cadrul haitei. • Totul este proprietatea ta: jucăriile, mâncarea, vasul de apă, culcuşul. Trebuie să poţi în orice moment să le iei, să le muţi sau să le arunci, dacă vrei, fără ca animalul să protesteze. • Învaţă-l comanda „Lasă!“ şi asigură-te că o execută în orice condiţii. Tu decizi pe ce are voie să pună botul şi pe ce nu! Pentru a-ţi recunoaşte autoritatea, încearcă întâi să afli care este temperamentul real al căţelului şi învaţă să-l cunoşti cât mai bine.


SEMNAL

VI

Poveşti de viaţă Am avut cel mai porcesc noroc al vieţii mele, exact în clipa în care arătam efectiv ca un porc: beat mort, tăvălit, murdar şi circulând în patru labe, am fost săltat din şanţ de o femeie care acum este bucuria existenţei mele. Octavian Goga spunea, sper că-mi mai amintesc exact, că „Dragostea veche este ca un vulcan stins: nu te temi de el, dar nu poţi şti niciodată când izbucneşte“. Aşa mi s-a întâmplat mie. Puştan fiind, la mare, iubisem o fată. Idila noastră a durat exact o zi, pentru că în a doua nu am mai ştiut de unde s-o iau, ori n-a mai ştiut unde să vină. Am păstrat în amintire acea zi cu fata frumoasă din Cluj, întrebându-mă, adesea, ce s-a ales de ea. Asta a fost Adina pentru mine vreo zece ani: iubita mea de-o zi. Vremea a trecut şi Pompilică a devenit Pompiliu, s-a făcut băiat mare. Lung, slab şi cu plete. Iubirile treceau prin viaţa lui precum acceleratele prin halte uitate de Dumnezeu în mijlocul Bărăganului. Nimic nu se lipea de mine, parcă eram ciumat, ori parcă aveam un drac ce mă ispitea mereu în altă parte. Am trecut prin facultate precum câinele prin apă. Nu s-a lipit de mine nimic din meseria aia pe care bieţii profesori se căzneau să mi-o vâre pe gât. Ce e aia economist? Tineţi cont, vă rog, că eu am făcut facultatea exact în vremurile „alelalte“, când economistul era „vârful de lance al planificării“. Câh! Da, dar Pompilică i-a dus mamei lui o diplomă în frumoasa toamnă a lui ’89. Diploma a rămas agăţată în cui şi nimeni n-a folosit-o. Pentru că fusesem şmecher şi mă învârtisem de o scutire când am intrat la facultate, m-au încălţat la armată abia la sfârşitul celor 4 ani de înalte studii economice. Nu ştiu cum o mai fi acum, dar pe vremea aia toţi absolvenţii de ASE făceau cele şase luni de armată la intendenţă, că, deh, noi ştiam, chipurile, să ţinem gestiuni şi să facem hârţogărie. Armata aia m-a schimbat complet. Eram un pierdevară, ce-i drept, dar pentru că mă refugiam în cărţi şi aveam fişe la toate bibliotecile străine din Bucureşti, suficient ca să le fi scos sufletul ălora de la Securitate. Stăteam, citeam, mă plimbam prin Grădina Icoanei, ori vedeam filme la Biblioteca Franceză. În rest, eram băiat cuminte, beam o bere când şi când, fumam rezonabil de mult şi mă delectam cu „nechezol“. Cam asta aveam la capitolul „vicii“ când am ajuns în armată. Treaba haioasă cu armata asta de după facultate este că ajungi acolo măgar bătrân, de 23-24 de ani, şi cei care te comandă sunt de cele mai multe ori mai tineri decât tine. În plus, ai o aură, domnu’ intelectual - că, deh, ţi-au dat patria şi Ministerul Educaţiei patalama la mână. Regimul de viaţă este, aşadar, infinit mai dulce decât al puştanilor de 18-19 ani, culeşi cu încorporarea direct de pe băncile liceului. Nouă, grupei vesele de la ASE, ne-a dat Dumnezeu o unitate prin marginea oraşului, pe şoseaua Olteniţei. Eram cam la trei staţii de casa părintească. Locotenentul care ne avea în subordine era un băiat de gaşcă. Nu se băga peste noi şi prefera să ne dea bilete de voie semnate în alb, decât să aibă belele cu noi că sărim gardul. Aşa că, seară de seară, Pompilică dormea acasă şi dimineaţa fugea la unitate, să fie la apel. Cu tot acest regim lejer, viaţa cazonă şi-a pus amprenta asupra mea. Ofiţerii şi subofiţerii au mare drag de jocurile de cărţi şi ne-am molipsit şi noi repejor. Cum altfel să-ţi petreci orele de „studiu“ din garnizoană? Pe lângă cărţi, mai pică o berică, apoi un vinişor, şi nici o ţuiculiţă nu era de lepădat. Am avut seri când am dormit în unitate pentru că eram atât de „obosit“ după o partidă de cărţi, că nici în tramvai n-aş mai fi nimerit să mă urc fără ajutor. Nefiind obişnuit cu băutura, mă afumam repede şi băieţii cam râdeau de mine: „Uite-l bă, pe poetul, cum s-a grizat! Lu’ ăsta şi-un Cico dacă-i dai, începe să cânte“. Seara pe care vreau să v-o povestesc, şi care a fost cotitura decisivă a vieţii mele, a debutat cu un joc de cărţi în jurul unei sticle de coniac. Nu ştiu ce naiba se petrecuse la centrala termică a unităţii, că era un

frig în sala de studiu de-ţi săreau plombele din gură. Am tras tare din sticla de coniac, să ne încălzim, şi am secat-o repejor. Mie mi se cam urcase la cap şi le-am zis băieţilor că o iau frumuşel către casă, pe jos, să mă trezesc, să nu mă vadă mama cherchelit. Am plecat din unitate destul de bine, numai că băutura nu-şi făcuse întregul efect. Pe măsură ce mă îndepărtam, în loc sămi revin, mai rău mă lua cu ameţeli. Era în noiembrie, chiar înainte de acel decembrie al Revoluţiei, şi pe stradă era beznă să-ţi bagi degetele în ochi. Mai aveam preţ de o staţie până la BIG-ul din Berceni. Ajunsesem în faţa unuia dintre institutele construite lângă închisoarea Văcăreşti. Am simţit că mă cam lasă „suspensiile“ şi am vrut să mă sprijin de gardul institutului, dar am calculat greşit distanţa şi m-am prăvălit pe jos ca un sac de cartofi. Ca să fie ghinionul total, n-am căzut pe asfaltul curăţat de zăpadă, ci într-un morman de zloată murdară. Înjurând, am dat să mă ridic, dar nici asta nu puteam. Pe măsură ce încercam să redevin biped, eşecurile erau din ce în ce mai răsunătoare. Sătul de căzături, am ajuns la un compromis rezonabil cu mine însumi: „Băiete, tot eşti murdar ca un porc, mergi mai bine în patru labe că n-ai să mai cazi de sus“. Am luat-o voiniceşte în patru labe, pe lângă gard. Nu eram suficient de beat ca să mi se rupă filmul. Eram conştient, ştiam în ce situaţie eram, dar nu-mi păsa şi, în plus, picioarele nu mă mai ascultau. Mintea mea aburită de coniac raţionase, totuşi, înţelept: decât să stau să îngheţi ud fleaşcă lângă gard, mai bine mergi cum poţi şi ajungi acasă. Cale de vreo sută de metri n-am întâlnit pe nimeni. Era deja trecut de nouă seara şi pe bezna aia nimănui nu-i venea să meargă. Rarii trecători mergeau pe vizavi, unde sunt blocuri şi e ceva mai luminat. Cu toate astea, la un moment dat, m-am trezit privind o pereche de bocanci care în mod sigur nu erau ai mei. M-am oprit şi am ridicat capul. O siluetă se aplecase asupra mea. „Ce-i, cetăţene, nu-ţi mai ajunge trotuarul? am articulat eu, pus pe harţă. Vezi că mă calci pe mâini!“ „Tocmai mă întrebam dacă v-aş putea ajuta cu ceva“, s-a auzit o voce subţirică, de fată. „N-ai cu ce, am zis oarecum rănit în orgoliu, că o femeie mă prinsese circulând cu „dublă tracţiune“. Soldatul român se descurcă în orice împrejurări. Merg aşa pentru că aşa-mi place mie! Ai ceva împotrivă?“ Şi ca să fiu mai convingător, m-am aşezat turceşte pe trotuar. Fata a aprins o brichetă şi s-a uitat la figura mea, apoi a exclamat entuziastă: „Pompi, tu eşti? Nu se poate! Dumnezeule, ce întâlnire!“ Era prea întuneric ca să-i disting faţa ascunsă de gluga canadienei. „Da’ tu cine eşti? Hai, ia luminează-ţi faţa“, am zis eu, amintindu-mi un fragmenţel din protocolul cazon al schimbării gărzii. A aprins bricheta şi şi-a apropiat-o de figură. „Sunt Adina, Pompi, nu mă mai recunoşti? Ştii, acum zece ani, la mare, la Costineşti...“ Se făcuse lumină şi în mintea mea. Adina, fata la care mă gândeam ca la un vis pe care nu-l putusem atinge, un vis din care te trezeşti prea repede, înainte de a afla sfârşitul. „Tu, aici? Am ajuns deja la Cluj?“ am întrebat încercând s-o fac pe spiritualul. „Nu, a venit Clujul la tine. Sunt studentă la medicină la Bucureşti şi locuiesc în Bragadiru, în casa unei mătuşi răposate. Am fost la o colegă în cartier şi mă îndreptam spre tramvai. Tu ce faci aici?“ „Nu ţi-am zis? Merg“. „Pompi dragă, a zis ea cu dulcele-i accent ardelenesc, apăi n-ar fi mai bine să te ridici de jos, că eşti ud şi nu te mai scapă de pneumonie nici rectorul nostru. Eşti nebun? Trebuie să fie zero grade. Hai sus, băiete!“ M-a apucat de subţiori şi m-a ridicat ca pe un fulg. Readus pe picioare, m-am sprijinit repede de ea, pentru că trotuarul avea o irezistibilă chemare pentru mine. Adina şi-a dat seama că eram beat de-a binelea şi m-a sprijinit cu nădejde. „Uşurel, hai cu mama către intersecţie, acolo e staţie de taxiuri. Te urc într-o maşină şi te duc la mine acasă“.

„Eu stau la o staţie de aici!“ am zis încăpăţânat. „Tu nu te uiţi la tine cum arăţi? Cum să te duci aşa la uşa părinţilor tăi? Eşti ca un porc tăvălit în mocirlă, eşti beat tot ca un porc şi nici nu poţi merge. Mult or să se bucure când te-or vedea aşa“. Nu eram suficient de beat pentru a nu-mi putea imagina ce scenă ar fi făcut mama dacă-i apăream aşa la uşă. Am căzut la învoială: „Tu chemi taxiul, eu îl plătesc“. „Bine, a răspuns ea în acelaşi stil. Eu vorbesc cu şoferul, tu taci chitic“. M-a târât până la staţia de taxiuri de la BIG şi m-a suit într-o Dacie deşelată. S-a urcat lângă mine şi i-a dat şoferului adresa. Cum acesta se uita curios la uniforma mea plină de noroi, Adina a inventat la repezeală o minciună: „Săracul de el, de pe câmpul de instrucţie l-am luat. Trebuie să meargă repede acasă, că bunica e pe ducă şi cere întruna să-l vadă. Abia l-am învoit de la comandant“. M-am prefăcut că stau doborât de tristeţe în colţul meu, bine sprijinit între uşă şi umărul de nădejde al Adinei. Am încercat să cobor cât mai demn din maşină, ca să n-o fac de râs. După ce şoferul a demarat, Adina s-a întors râzând către mine: „Hai, soldat, să o priveghezi pe mam’ mare!“ Am intrat pe o portiţă de lemn şi am pătruns într-o casă veche. Era cald înăuntru, de parcă cineva făcuse focul în sobă. Am rămas înţepenit în hol, ancorat de tocul uşii: „Mai e cineva la tine?“ am întrebat. „Nu e nimeni, stau singură“. „De ce e cald? Cine a făcut focul?“ „Mama mare! Cine să-l facă? Eu! S-a stins demult, dar soba dogoreşte încă. Hai, intră, ce, te-a lovit ruşinea tocmai acum?“ M-a băgat în cameră şi m-a dezbrăcat la piele, ca pe un copil. Cu zece ani în urmă, maxima intimitate între noi fusese o sărutare pe obraz, pe care i-o furasem la despărţire, după acea zi memorabilă. Acum, gol puşcă, murdar şi ca vai de capul meu, nu aveam nici o jenă că stăteam aşa, ca un prost, în faţa Adinei. M-a înfăşurat într-un halat de molton, ca acelea pe care le poartă doctorii iarna în spitale, şi m-a pus pe un fotoliu. Am stat acolo ca o momâie până a venit cu ligheanul cu apă caldă. Minutele de odihnă mă aduseseră în fire cât de cât. Când a întins mâna să mă dezbrace de halat ca să mă spele, i-am prins degetele fine şi i le-am dus cu blândeţe la buze: „Gata, mi-am revenit, pot să mă spăl şi singur“. S-a întors cu spatele şi şi-a făcut de lucru aprinzând focul în sobă. Când am terminat cu spălatul şi cu ştersul, m-am strecurat în pat şi m-am ghemuit sub plapumă. „Hai, dormi niţel, mi-a zis ea. Eu mai am de citit nişte cursuri, că avem colocviu mâine. Când termin, te trezesc şi mai vorbim“. Am adormit ca un prunc. Coniacul, frigul, emoţia revederii cu Adina mă doborâseră. Nu ştiu cât era ceasul când am simţit-o strecurându-se în pat, lângă mine. M-am trezit, la propriu, adică eram perfect treaz şi conştient. Am întins mâinile şi am tras-o în braţele mele. N-am făcut decât s-o mângâi pe păr şi să-i spun: „Am visat mereu la tine în aceşti zece ani. Unde ai dispărut atunci? Te-am aşteptat ca un disperat, pe plajă, toată ziua“. „De ce pe plajă? Nu vorbisem să ne întâlnim în faţă la Forum?“ „Ba nu, pe plajă!“ „Dumnezeule, ce-o fi fost în capul nostru? Cum am putut să înţelegem fiecare altceva? În fiecare an i-am târât pe părinţii mei la Costineşti, sperând că te voi revedea. Toate vacanţele de studenţie le-am făcut acolo. Îmi ziceam că am înnebunit, dacă tot te mai caut după atâta vreme. Şi tu?“ „Şi eu!“ Asta este povestea mea. Nevastă-mea, Adina, desigur, se va putea lăuda toată viaţa că m-a cules de pe străzi şi are dreptate. Stăm în căsuţa de la Bragadiru şi continuăm să dormim în acel pat al primei nopţi de regăsire.

Vã reamintim cã aºteptãm scrisorile dumneavoastrã, prin care sã ne împãrtãºiþi experienþe de viaþã, plãcute sau mai puþin plãcute, sau, de ce nu, sã oferiþi un sfat celor ce ne-au scris deja. Aºteptãm mesajele dumneavoastrã prin poºtã, pe adresa sediului nostru central, jud. Ialomiþa, municipiul Slobozia, Casa de Culturã a Sindicatelor, et. 1 sau pe e-mail la adresa probleme@semnal.eu


SEMNAL

VII

Marile nume din umbra marilor stele Fie că se află pe coperţile celor mai celebre reviste, la decernările de premii, în lumina reflectoarelor sau în atenţia publicaţiilor de scandal, multe dintre celebrităţile din lumea muzicii au cel puţin un lucru în comun: şansa de a fi fost descoperite, sau măcar cea de a fi colaborat cu muzicieni de un talent incontestabil, care au marcat, fiecare prin stilul său de neconfundat, generaţii întregi de artişti, Iată două dintre aceste nume celebre şi contribuţia lor - uneori decisivă - în carierele unor artişti care, deloc surprinzător, „ameninţă“ să îşi ajungă din urmă mentorii. Dr. Dre (Andre Young) s-a născut pe 18 februarie 1965 şi a intrat în lumea hip-hop-ului american încă din anii ’80. Are la activ, încă de la debutul

său, o mulţime de înregistrări, etalându-şi talentul la petreceri şi în cluburile din South Central Los Angeles, împreună cu The World Class Wreckin’ Cru. În anul 1986, l-a cunoscut pe Ice Cube, iar cei doi rapperi au început să scrie melodii pentru Ruthless Records, o casă de discuri constituită de Eazy-E. Eazy a încercat să ofere una dintre melodiile celor doi, „Boyz N the Hood“, la HBO, la un grup ce semnase cu Ruthless. Când grupul a refuzat, Eazy a format NWA (Niggaz With Attitude) - împreună cu Dre şi Cube, scoţând primul lor album în 1987. Fără nici un suport din partea radiourilor,

a presei sau a MTV, NWA a devenit recunoscut pentru versurile „explicite“, în special cu cele din piesa „Fuck tha Police“, care au avut ca

rezultat primirea unei scrisori de avertizare din partea F.B.I.ului la Ruthless şi la compania părinte Priority, sugerând ca grupul NWA să fie mai prudent. Dr. Dre a realizat primul lui single solo, „Deep Cover“, în primăvara lui 1992. Aceasta nu a fost doar piesa de debut a sound-ului său G-Funk, ci şi începutul colaborării sale cu rapperul Snoop Dogg. Dr Dre l-a descoperit pe Snoop prin fratele lui vitreg, Warren G, şi a început imediat lucrul cu el. Snoop a apărut în albumul de debut a lui Dre „The Chronic“ (1992) la fel de mult ca însuşi Dr. Dre. Datorită single-urilor „Nuthin’ But a G Thang“, „Dre Day“ şi Let Me Ride“, albumul „The Chronic“ a ajuns un album multi-platinum, a zdrobit tot în Top 10, şi a schimbat întreaga lume a hip-hop-ului. În următorii 4 ani, a fost inposibil să auzi un hip-hop care să nu fi fost „afectat“ într-un fel sau altul de Dr Dre şi sound-ul său innovator, G-Funk. Nu doar că Dre a fost producătorul albumului de debut al lui Snoop Dogg

„Doggystyle“ (1993), dar el a orchestrat şi câteva soundtrack-uri, incluzând „Above the Rim“ şi „Murder Was the Case“ (ambele în 1994), care au avut şi funcţia de sampler pentru noii lui artişti şi pentru producţiile tehnice. El a supervizat hit-urile lui Warren G („Regulate“), Blackstreet, inclusiv hit-ul cu Ice Cube „Natural Born Killaz“. În tot acest timp, Dre nu a lansat albume noi, dar nici nu avea nevoie, întrucât toţi cei din casa de discuri „Death Row“ erau sub controlul său (casa de discuri aparţinându-i), iar cei mai mulţi artişti noi i-au imitat tehnica. „Death Row“ a rămas intactă până în primăvara lui 1996, când Dr. Dre a devenit „incomodat“ de tehnica lui Knight strong-arm. În acea

perioadă, Death Row era axată pe albumul lui 2-Pac, „All Eyez on Me“ (album ce adăpostea şi hitul în colaborare cu Dre, „California Love“), iar Snoop se refăcea după procesul de crimă în care a fost implicat. Dre părăseşte casa de discuri în vara lui 1996 pentru a forma „Aftermath“, declarând că gangsta rap-ul a murit. În timp ce el era obiectul nesfârşitei ironii a foştilor colegi de la Death Row, Knight a fost arestat la sfârşitul anului pentru numeroase scandaluri. Primul album a lui Dre pentru Aftermath, „Dr. Dre Presents... The Aftermath“, un album cu numeroşi artişti, a beneficiat de atenţia presei, dar, cu toate acestea, nu a devenit un hit.

Pe acest album se află şi hitul „Been There Done That“. Deşi albumul nu a fost un succes, impunerea lui Death Row în 1997 a demonstrat că Dr. Dre avea „înclinaţiile“ corecte pentru acea perioadă. „Chronic 2001“ şi volumul „2001 Instrumental“ au urmat în 1999. în anul 2000, Dr. Dre a scos albumul „2001“, albumul evaluar drept cel mai bun şi cu cele mai multe hituri. Acesta l-a făcut pe Dr Dre cel mai bun artist hip-hop şi cel mai bun producător. Încă un motiv pentru care lumea muzicii îi recunoaşte meritele este descoperirea celui considerat cel mai bun rapper alb, Eminem, artist care concurează acum de la egal la egal, în topuri, cu maestrul său, Dr. DRE. Timbaland a pătruns pe scena muzicii rap în anii ’90, reuşind să împace pasiunea pentru muzică şi abilităţile de producător cu mare

iscusinţă. Puţini alţi artişti au reuşit această performanţă. Timbaland a realizat multe piese de succes, în special pentru Missy Elliott, Aaliyah, Jay-Z, Ginuwine, dar şi pentru Ludacris, Snoop Dogg, Nas, Justin Timberlake. A demonstrat întotdeauna un simţ al creativităţii extraordinar, producţiile sale fiind uşor de recunoscut datorită stilului original. La sfârşitul anilor ’90, Timbaland nu era destul de cunoscut, singurele sale producţii find melodiile interpretate de Missy („The Rain“), Aaliyah („If Your Girl Only Knew“) şi Ginuwine („Pony“). Mai târziu, a început să colaboreze cu nume mari din industria muzicală: Jay-Z („Big Pimpin’“), Nas („You Won’t See Me Tonight“), Snoop Dogg (Snoop Dogg - „What’s My Name, Pt. 2“) şi Ludacris („Rollout - My Business“). Ocazional, a lucrat împreună cu artiştii Petey Pablo („Raise Up“), Pastor Troy („Are We Cuttin’“) şi Tweet („Oops (Oh My)“). Stimulat de succesul ca producător, Timbaland şi-a înfiinţat propria casă de discuri - Beat Club.


SEMNAL

VIII Alessandro Piperno, „Cu cele mai rele intenţii“

O relaţie specială Dacă ironia plină de amărăciune, sinceritatea ascuţită de sarcasm sau revolta născută din iubire pot fi aşezate în panoplia de arme a intenţiilor rele, atunci romanul tânărului star al literaturii italiene, Alessandro Piperno, poate primi un loc de cinste alături de cele mai periculoase exponate ale scrisului. Din scriitura fluidă şi densă, a cărei intensitate şi strălucire defilează pagină după pagină cu aerul maiestuos al unui fluviu de lavă, hipnotizant dar şi excitant al simţurilor, se înţelege lesne că sub cenuşa stilului mocneşte o experienţă personală care admite un joc fără limite de registru. Lirismul aproape patetic sau sălbăticia biologiei se justifică şi se continuă într-o poveste care nu admite nici o pauză de reflecţie, nici un moment de respiro. „Cu cele mai rele intenţii“ este un tablou de familie în care un tânăr născut dintr-o mamă catolică şi un tată evreu îşi caută identitatea şi o găseşte, în cele din urmă, într-o furie eliberată lent, între scrâşnire şi hohote de râs, între compasiune şi autoflagelare, aşa cum îi stă bine unui autor care lasă suficiente urme înspre o experienţă personală intensă şi, probabil, purificată de scris. Aşezat de critici alături de marele cutremur numit Philip Roth, Piperno reuşeşte să ne convingă suficient de seducător, că, de acolo de unde priveşte, condiţia umană se vede foarte bine. Cam ca în dialogul între bunicul iubitor de artă care îşi întreabă soţia ce i-ar spune lui Picasso, dacă ar intra brusc în cameră: Bah, probabil că i-aş cere un împrumut. Răzvan Exarhu

Sab Schonmayr, „Relaxare şi erotism. Călătorie pe tărâmul ităţii“specială“

Sexualitate şi voluptate Când vine vorba de fotbal, politică sau sex avem impresia că le ştim pe toate. Greşit: nu ştim mai nimic. Mai ales când ne referim la sex, sexualitate şi erotism. Nu este vorba doar de însuşirile native, de siliconi sau viagra, de haltere sau centimetri, ci de o vastă cultură, educaţie şi chiar erudiţie în materie, care ne lipseşte. Şi nu ne-ar prisosi niciodată. Un astfel de manual-îndreptar de sporire a tehnicilor şi, mai ales, tacticilor de practicare a erotismo-sexualităţii se dovedeşte o simpatic-erudită lucrare a unei jurnaliste specialistă în ... auleou sau wow, cum fac americanii când rămân cu gura căscată, „wellness“ şi prevenirea îmbătrânirii, Sab Schonmayr. Cartea numită simplu şi la subiect „Relaxare şi erotism. Călătorie pe tărâmul senzualităţii“ (Editura „Trei“, 2008) este o fascinantă lecţie de cum-să-ne-simţim-bine. Sigur că „simţitul bine“ se leagă şi de creşterea salariilor cu 50%. Dar nu este chiar totul. Pe un ton jucăuş şi simpatic aflăm că sunt şi alte nenumărate feluri de a fi bucuroşi de plăcerile vieţii. Şi să ne fericim nu doar la o eventuală creştere de 7, 15 sau 28%. A salariilor sau pensiilor, desigur. Dacă ştim să armonizăm emoţii, tandreţuri şi lumini, jartiere şi lubrifianţi, mîngâieri şi arome, „cuvinte potrivite“ şi băi, parfumuri şi fantezii, masaje şi culori – ştiaţi că roşu, portocaliu şi verde sunt culorile dragostei şi relaxării? – şi câte şi mai câte, atunci n-o să mai bombănim că guvernul nu ne oferă condiţii propice pentru un trai, şi erotic, mai decent. O carte minunată, care se poate citi cu voluptăţi şi relaxare şi în fotoliu, nu doar în pat. Volum recomandat şi autorităţilor locale. Bedros Horasangian

Charlotte Mendelson, „Fiicele Ierusalimului“

Un roman cu secrete de familie Proaspăt apărut în România, la editura Leda, Grupul Editorial Corint, în traducerea Roxanei Evanghelie, romanul Fiicele Ierusalimului de Charlotte Mendelson, a fost distins cu John Llewellyn Rhys Prize în 2003 şi cu Somerset Maugham Award în 2004. Iubitorii lui Maugham îşi vor da seama de ce, după lectură… În centrul acestei cărţi dinamice şi tensionate se află dramele familiei Lux - o familie care, sub aparenţa normalităţii ascunde mai multe secrete intime. Jean Lux, soţia unui profesor universitar, aşteaptă ca în viaţa ei sufocantă să apară o aventură salvatoare prin care să evadeze din monotonia căminului; în jocul dragostei, al urii şi al geloziei se prind Eve, fiica ei cea mare, sora acesteia, Raymond Snow, rivalul de moarte al soţului lui Jean şi prietena cea mai bună a celei din urmă, Helena. Confesiunea Helenei - care ar putea schimba existenţa tuturor - imprimă romanului o tensiune de substrat. Iar „fiicele Ierusalimului“ angrenate în iţele aventurii îi asigură acea pasionalitate necesară pentru a putea ajunge la sensibilitatea cititorilor. Charlotte Mendelson s-a născut în 1972, la Londra, şi a copilărit la Oxford, unde a făcut şi studii universitare de istorie. Prima sa povestire a apărut în New Writing 7 şi a fost difuzată la Radio 4; ulterior i-au apărut romanele Love in Idleness (2001), Fiicele Ierusalimului (2003) şi When We Are Bad (2007), finalist la Premiul Orange Broadband în 2008. A fost distinsă cu numeroase premii, printre altele si cu London Arts New London Writers’ Award, K. Blundell Trust Award. Paul Cernat

Figuri ilustre... aşa cum nu le ştim

„La Divina“ muzicii clasice Maria Callas este numele de artistă al Ceciliei Sophia Anna Maria Kalogeropoulos, renumită soprană, considerată de unii drept cea mai mare cântăreaţă de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea, denumită „Regina della lirica“. Maria Callas, provenind dintr-o familie de greci imigraţi în Statele Unite ale Americii, Gheorghiou Kalogheropoulos şi Evangelia Dimitriades, se naşte în New York la 2 decembrie 1923. În 1929, tatăl îşi schimbă numele în Georges Callas şi deschide o farmacie în cartierul Manhattan din New York. În copilărie, la vârsta de cinci ani, Maria Callas este lovită de un automobil şi rămâne în stare de comă timp de 22 de zile. Accidentul nu se soldează cu urmări, Maria Callas se dezvoltă normal şi, având înclinaţii pentru muzică, începe să ia lecţii de pian. În 1937, părinţii se despart şi mama se întoarce împreună cu fiica sa în Grecia. În anul următor, Maria este admisă în Conservatorul din Atena şi studiază mai departe pianul, cu Maria Trivella. În acelaşi timp ia şi lecţii de canto, iar în 1939 interpretează, în cadrul unui spectacol pentru studenţi, rolul lui Santuzza din „Cavalleria Rusticana“ de Pietro Mascagni, obţinând Primul Premiu al Conservatorului. Începe astfel cariera de cântăreaţă lirică a Mariei Callas, care va avea o traiectorie fulminantă. Între 1942 şi 1945 interpretează diferite roluri pe scena Teatrului Regal de Operă din Atena în operele „Il Mercante di Venezia“ de Mario CastelnuovoTedesco, „Fidelio“ de Ludwig van Beethoven, „Der Bettelstudent“ de Carl Millöcker şi „Tosca“ de Giacomo Puccini. În 1945 se întoarce la New York, unde obţine o audiţie la Metropolitan Opera Theater, soldată, însă, cu un insucces. Continuă să studieze pentru a-şi perfecţiona tehnica vocală şi, în fine, prin intermediul cunoscutului impresar Eddie Bagarozy, este angajată să cânte la Opera din Chicago, unde în ianuarie 1947 debutează în rolul principal din „Turandot“ de Puccini, fără a înregistra un succes remarcabil. Revine în Italia la 27 iunie 1947, fiind însoţită de faimosul bas Nicola Rossi-Lemeni, prin intermediul căruia vine în contact cu Giovanni Zanatello, director artistic al Arenei din Verona, care tocmai era în căutare de interpreţi pentru stagiunea 1947. Zanatello este fascinat de vocea Mariei Callas şi îi încredinţează rolul principal în opera „La Gioconda“ de Ponchielli. În Verona cunoaşte pe Giovanni Battista Meneghini, industriaş bogat şi mare amator de muzică, cu care se va căsători la 21 aprilie 1949, deşi îi separă o diferenţă de vârstă de 37 de ani. Meneghini preia şi rolul de agent teatral, asigurându-i contactul cu cele mai importante teatre de operă din Italia. În 1948 apare pentru prima dată în rolul titular din opera „Norma“ de Vincenzo Bellini pe scena teatrului din Florenţa, cu un succes deosebit. În repertoriul său memorabil, creaţia sa din opera „Norma“ va deveni un punct de reper pentru stilul Mariei Callas, interpretarea celebrei arii Casta Diva rămânând neegalată până astăzi. În decembrie 1951 inaugurează stagiunea lirică la Teatro alla Scala din Milano cu opera „I Vespri Sicilliani“ de Verdi, un adevărat triumf, marcat de aplauze nesfârşite şi de strigăte de „bis“. Urmează turnee în Italia (Verona, Veneţia, Roma) şi la Chicago, Metropolitan Opera din New York, Covent Garden din Londra cu operele „Lucia di Lammermoor“ de Donizetti, „Aida“, „Il Trovatore“ şi „La Traviata“ de Verdi, „Norma“ de Belini şi altele. Celebrul şef de orchestră Arturo Toscanini este cucerit de vocea ei şi vrea să-i încredinţeze rolul titular în „Macbeth“ de Verdi, dar opera nu a fost înclusă în programul Scalei. Viaţa Mariei Callas se împarte între diverse reprezentaţii, călătorii şi relaţii sentimentale, uneori furtunoase, cu regizorul Luchino Visconti, directorul de scenă Franco Zeffirelli, tenorul Giuseppe di Stefano. În anul 1959, este invitată de bogatul armator grec Aristotele Onassis la o croazieră pe yacht-ul său „Christina“, împreună cu personalităţi de frunte din protipendada internaţională. Callas se desparte de Meneghini şi devine amanta oficială a lui Onassis. A fost o pasiune distructivă şi violentă, cum a fost definită de ea însăşi. Onassis, gelos, o ţine departe de activitatea artistică. La insistenţele lui Zefirelli, reapare pe scenă în 1964 cu „Tosca“ la Covent Garden, Londra şi apoi cu „Norma“ la Paris, dar vocea sa se resimte după anii de inactivitate. Înregistrează încă un succes triumfal în 1965 O trecătoare-i lumea, cu „Tosca“ la New York, după care urmează declinul. La Roma este silită să întrerupă un Potecă îngustă, neştiută, spectacol cu „Norma“ după actul al II-lea, o Un drum nesigur reprezentaţie la Londra cu „Tosca“ va fi ultima Chiar din prima clipă. sa apariţe într-un spectacol de operă. Viaţa sa privată nu este mai bună. Onassis De nu întrebi, de nu înveţi, o părăseşte pentru a se căsători cu Jaqueline Kennedy, văduva preşedintelui american John Vrând doar să te strecori, F. Kennedy, asasinat la Dallas. În 1973 mai Oricâte ai adunat în viaţă, întreprinde un turneu mondial de concerte Tu vei păşi doar trecător! împreună cu tenorul Giuseppe di Stefano, care se termină în 1974 la Sapporo în Japonia. O lume rătăcită astăzi, Este ultima sa apariţie în public. Maria Callas nu mai este decât umbra aceleia care făcea Ca-n vremuri neştiute, să delireze publicul, nu mai are simţul scenic, Doar din legende şi istorii nu mai caracterizează personajele, vocea sa De lume petrecute. care încânta cu timbrul, extensiunea vocală, culoarea şi vitalitatea plină de vibraţie nu mai Dar adevăr tot nu vom şti sunt decât palide amintiri ale performanţelor Şi n-am ştiut vreodată, din trecut. Se retrage la Paris, trăieşte în singurătate, Doar Unul singur îl deţine, aproape uitată de lume. Moare la 16 septembrie Acel ce ne-a creat. 1977 în vârstă de 55 de ani, în circumstanţe nu tocmai clare. Piatra de mormânt de la cimitirul În rest iluzii, fantezii, Père Lachaise aminteşte de cine a fost Maria Poveşti hazlii şi drame, Callas. Pentru posteritate au rămas înregistrările pe Doar binele tu azi să ştii discuri cu vocea sa, care a dat viaţă într-un mod În viaţă să îl semeni. neegalat atâtor personaje tragice şi nefericite.

O trecătoare-i lumea

Semnal magazin 17 noiembrie  

Semnal-Liderul Presei Regionale

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you