Page 1

„Scrie ca să nu pierzi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul” Nicolae Iorga


florile gândului este o revistă de cultură, educaţie şi divertisment realizată de cadrele didactice în colaborare cu colectivele de elevi ai Şcolii „Cezar Petrescu” Hodora – Cotnari.

Revista anotimpurilor Anul II Nr. 2

Coordonatori: Înv. Any Luca Redactori Înv. Any Luca Înv. Gabriela Ungureanu Inst. Anca Ruscanu Inst. Sorina Ciobanu Înv. Liviu Zapan Prof. Liliana Cincă Prof. Mariana Cojocariu Prof. Ana-Maria Solomon Prof. Laura Strugariu Prof.pr. Alexandru Florariu Colaboratori Iuliana Roibu Ligia Pricopi Prof.înv.preş. Liliana Steclariu Prof.înv.preş. Carmen Steclariu Elev. Târgoviţoiei Elena Grafica & Paginare Liviu Zapan eMail: florile.gandului@yahoo.com Şcoala „Cezar Petrescu” Hodora Comuna Cotnari jud. Iaşi


gÂnduri de iarna ...

Ninsoarea iernii ne aşază in ghiozdanul sufletului un nou caiet, cu toate paginile albe, gata de a fi început odată cu noul an… După o toamnă mohorâtă, plină de neguri şi nostalgii, iarna vine parcă să alunge tristeţea de pe chipurile oamenilor. Plină de strălucirea şi bucuria zăpezii, iarna are un farmec aparte. Zăpada se aşterne groasă pe un câmp lung, nesfârşit, acoperit cu mărgăritare sclipitoare. Totul e alb şi pe frunte şi în gând. Copilul din mine zâmbeşte generos, apoi ridică braţele de parcă ar vrea să îmbrăţişeze tot cerul. Ridic faţa şi fulgi mari îmi ating pleoapele într-o atingere tandră şi duioasă. E iarna din basmele şi poveştile mamei, pe care mi le citea în fiecare seară. Fulgii încep să zboare, ca un roi de fluturi albi”, iar eu dansez împreună cu ei, într-un dans al fulgilor de nea. Este atâta bucurie într-un fulg de nea, însă când încerc să-i prind în palmă, din ei nu rămân decât câţiva stropi, câteva lacrimi, asemeni momentelor noastre de fericire, care se topesc îndată, fără a apuca să ne bucurăm prea mult de ele. E timpul când trebuie să ne bucurăm de colinde, de Moş Crăciun, de mere şi nuci, de crengi de brad şi bucurii. În fiecare an îmi amintesc de bucuria primilor fulgi de nea care cădeau mai întâi anemic, iar apoi, încet-încet, începeau să se înmulţească spre bucuria şi deliciul meu. Încă de mică, mi-am dat seama că anotimpul meu preferat e iarnă. Şi iarna abia a început..., iar ea vine în fiecare an ca să ne umple sufletele de lumină şi speranţe noi, căci, iarna nu ucide florile, ci le da posibilitatea să renască...”

prof. Mariana Cojocariu


Trebuia sã poarte un nume...

orizonturi locale

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

pagini realizate de înv. Any Luca

Şcoala “Cezar

Petrescu”

La 1 decembrie 1892 în Hodora, la conacul bunicilor săi, Iordache şi Smaranda Comoniţă, se năştea Cezar Petrescu. Era primul dintre cei şapte copii ai soţilor Olga şi Dimitrie Petrescu. Conacul Comoniţă a fost complet distrus în timpul primului război mondial şi nu a mai fost reconstruit. De la mama a moştenit sensibilitatea şi simtul artistic, iar tatăl îi pune la dispozitie biblioteca de la frageda vârstǎ de 9 ani. “M-am nǎscut şi am crescut printre cǎrţi” Cezar Petrescu

La iniţiativa domnului scriitor Dumitru Vacariu, director al Muzeului de Literatură al Moldovei Iaşi, cu sprijinul doamnei directoare Elena Roibu, în 23 octombrie 1983, surorile scriitorului vizitează şcoala din satul în care s-a născut fratele lor . Din Conacul bunicului lor, mai găsesc doar o rămăşiţă.

Cu acest prilej ele donează şi deschid o CARTE DE ONOARE a şcolii .

Astăzi aceasta păstrează gândurile frumoase ale celor ce vizitează şcoala , de la cele extrem de calde, sensibile ale „surorilor”, înscrise cu o caligrafie care vorbeşte dincolo de cuvinte de către Smaranda Chehata, până la cele din prezent, de laudă pentru „truditorii şcolii” înscrise de cei impresionaţi de ceea ce au văzut aici.


orizonturi locale

Trebuia sã poarte un nume...

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

În anul următor, cu prilejul unei noi comemorări , alături de Liviu Rusu, Mihai Neacşu, Virgil Cuţitaru –critic de artă sunt donate cărţi şi obiecte ce au aparţinut scriitorului, cu care se realizează un punct muzeistic în şcoală.

Şcoala îşi arată recunoştinţa printr-un fapt curajos pentru acea vreme: un bust al scriitorului ridicat chiar la intrarea în curte. La 21 noiembrie 1986 sunt prezenţi la dezvelirea acestuia Pr. Dr. Constantin Ciopraga, Valeria Sadoveanu (soţia scriitorului Mihail Sadoveanu).

La 15 aprilie 1994 – Conform deciziei nr. 50, emisă de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, în baza decretului de lege nr. 100/1990, Şcoala cu clasele I-VIII Hodora primeşte numele scriitorului CEZAR PETRESCU. Cezar Petrescu a dat Hodorei natale o aureolǎ comparabilǎ cu cea a lui Sadoveanu, ca exponent al orizontului de la Paşcani. A fost pomenit astǎzi autorul ”Intunecǎrii” , dar lumina de pe feţele frumoaselor lui surori aratǎ cǎ reputatul prozator comunicǎ posteritǎţii nostalgia frumusetii nevestejite. Constantin Ciopraga(1990, mai, 5)


orizonturi locale

Trebuia sã poarte un nume... Pagini realizate de înv.Any Luca

12 decembrie 2009 – a IV-a ediţie a Concursului Literar „Cezar Petrescu” În anul 2006, la iniţiativa domnului director Aurel Neicu, sub coordonarea domnului DumitruMateciuc , profesor de limba română, Liceul “Ştefan cel Mare Hârlău”organizează un cocurs literar închinat scriitorului Cezar Petrescu, adresat elevilor de liceu.Acesta se bucură de succes în rândul participanţilor, aşa încât continuă şi în anii următori. Participă echipaje de la Hârlău, Paşcani, Tg. Frumos, Hălăuceşti. Este un concurs care stimulează interesul pentru lectură şi are ca temă în fiecare ediţie un roman de-al scriitorului. La acest concurs este invitată şi şcoala noastră . Participăm cu momente artistice-scenete adaptate după scrierile pentru copii ale lui Cezar Petrescu, cântece şi dansuri populare. La fiecare ediţie edităm un număr al revistei CEZAR PETRESCU.

Prima editie - 2006 programul artistic susţinut de ansamblul artistic “Picături albastre” alături de “Juniori” pregătiţi de instructorii Dorel Fagădeanu şi Roxana Sumanariu, foşti elevi ai şcolii.

Editia a III-a -2008 -Dramatizare “Pif, paf, puf”- elevii clasei a VI-a, coordonaţi de înv. Corina Păiuş -Ansamblul popular “Flori de cireş-miresme de tradiţie”, instructori Dorel Fagădeanu şi Roxana Sumanariu -Dramatizare “Fram-ursul polar”-elevii clasei a IV-a, îndrumaţi de înv. Bogdan Melinte


orizonturi locale

Trebuia sã poarte un nume...

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

În data de 12 decembrie 2009, şcoala noastră a fost gazda celei de

a IV-a editii a acestui concurs care a avut ca temă romanul “Baletul mecanic”. Au participat echipaje formate din câte doi elevi de la Liceul teoretic “Ştefan cel Mare” Hârlău, Liceul teoretic “Ion Neculce” Tg. Frumos, Liceul teoretic “Miron Costin” Paşcani şi Colegiul Naţional “Mihail Sadoveanu” Paşcani.

În calitate de invitaţi au fost prezenţi domnul scriitor Dumitru Vacariu, domnul academician Valeriu Cotea, doamna profesoară Iuliana Chifan, domnul primar al comunei Cotnari, Vasile Creţu.

-Ansamblul popular Flori de cireş-miresme de tradiţie”, instructori Dorel Fagădeanu şi Roxana Sumanariu -“Cocârţ şi bomba atomică”- dramatizare-elevii clasei a VII-a , îndrumaţi de înv. Corina Păiuş -“Circul Struţki” – moment realizat de elevii clasei a VI-a , coordonaţi de prof. Mariana Cojocaru


Jos palaria ambitii,perseverenta ,multa munca si... satisfactii pe masura ! Iuliana Roibu- redactor şef adjunct la Ziarul financiar S-a născut în satul Hodora şi a fost crescută cu exigenţele de rigoare, ambii părinţi fiind profesori la şcoala din sat. Tatăl-profesor de muzică, mama- profesor de biologie şi director al şcolii. Din clasa a V-a părăseşte satul pentru a urma gimnaziul la Liceul “Mihai Eminescu“din Iaşi, liceul la “Garabet Ibrăileanu”, clasă de filologie-limbi moderne”şi apoi Facultatea de litere-secţia jurnalism, la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza “, Iaşi. Paşi siguri spre succes. “Voiam o facultate unde să pot îmbina tot ce mă pasiona pe mine la vremea aceea: istoria, exprimarea uşoară în scris şi lecturile economice pe care abia le descoperisem.” Experienţa Iulianei în presă a început în vara lui 2002 la Evenimentul zilei, după ce lucrase în timpul facultăţii la două radiouri locale, la ştiri şi reclame. A lucrat aici până în 2004 ca redactor în departamentul economic. “Ar fi culmea să nu îmi placă o meserie în care treaba mea este să mă văd toată ziua cu oameni din business să povestesc cu ei, să citesc presă sau studii de specialitate şi apoi să scriu... Jurnalismul, mai ales cel economic nu prea are cum să devină o muncă plictisitoare, te ţine la curent cu tot ce se întâmplă, te lasă să ai idei pe care poţi să le şi pui în practică, şi te lasă să povesteşti cât vrei tu de nonconformist.” În anul 2007, la Business Magazin, a obţinut premiul Clubului Român de Presă la secţiunea “Jurnalism Economic” pentru articolele “Când vom trăi ca ei”, “Miliardul invizibil ” şi “Mergem la război”. “Când vom scrie ca ea?” se întreabă mândri cei de la Business Magazin; “Când vom scrie ca ea?” ne întrebăm şi noi. Astăzi este redactor şef adjunct la Ziarul financiar, practicând cu pasiune ceea ce-i place: scrisul. Şi , când pasiunea te însoţeşte în ceea ce faci, nu ai cum să nu ai şi succes! “Entuziasmul este praful de copt al vieţii. Fără el , eşti la pământ; cu el, te înalţi.” Maria Fontaine- Maxime despre succes


Jos palaria Ligia Pricopi- realizator emisiune City puls - Antena 1 Iaşi Dintre toate lucrurile certe care reuşesc să se strecoare în multitudinea de mistere, mai adaug unul pe lista mea: cel mai uşor reuşesc să vorbesc despre alţii, nu despre mine însămi. Deformaţie profesională! Mă întorc însă pe firul amintirilor care mă leagă de Hodora, locul rădăcinilor şi a casei părinteşti. După finalizarea ciclului primar de studii, la şcoala din Hodora, în 1993, am ales să merg la Colegiul Costache Negruzzi, atât la gimnaziu cât şi la liceu, pe care l-am absolvit în 2001. Am optat apoi pentru Jurnalism şi m-am înscris la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, iar din 2005 sunt jurnalist cu diploma. Jurnalismul nu a fost un vis din copilărie, a fost o decizie matură luată spre finalul liceului. Nu m-au atras ştiinţele exacte. Doi şi cu doi fac patru mereu, dar în zona umanistă totul căpăta mereu noi forme şi nuanţe interesante, subiectivismul e permis. De profesat am început chiar din primul an de facultate. M-am gândit că timpul e preţios mai ales atunci când ai de învăţat tainele celei mai puternice arme a vremurilor noastre, informaţia. Inexplicabil am fost atrasă de audiovizual şi mai puţin de presă scrisă. Talentul oratoric exersat la orele de limba română în liceu, l-am continuat aşadar în profesie, iar radioul a fost pentru mine ocupaţia principală până în 2007. 6 ani m-am “calit” din punct de vedere profesional la departamentul de ştiri de la Radio Hit. Cineva a crezut că pot trece la un alt nivel de provocări şi în 2007 am primit oferta de a mă alătura echipei Antena 1 Iaşi. De atunci realizez emisiuni zilnice pentru postul local şi transmisiuni pentru staţiile centrale Antena 1 şi Antena 3. Nu am renunţat nici la radio, iar în prezent sunt şi corespondentul de la Iaşi al Europa fm. Cel mai important în această profesie este în cele din urmă să nu îţi pierzi sensibilitatea şi să convingi că înseamnă mai mult decât machiaj, haine frumoase şi în general o viaţă boemă. Înseamnă o pregătire profesională solidă în care alianţa cu informaţia perisabilă te ridica sau te coboară. Şi, ca o lecţie general valabilă, e bine să îţi asumi faptul că întotdeauna vor fi oameni mai frumoşi, mai inteligenţi, mai generoşi, mai devotaţi în profesie decât tine. Contează în cele din urmă abilitatea de a vedea conjuncturile care apar în viaţă, şi în plus, extrăgând esenţa din metaforă, să înţelegi că atunci când răsună ritmuri de vals e bine să nu dansezi periniţă.


Jos palaria ieri elev...azi dascal Prof. Înv. Preş. Liliana Steclariu Visele de ieri au devenit azi realitate, speranţele de mâine împliniri, şi orice cădere un pas înainte, aşa suntem toţi.......aşa am fost şi eu. Păşind prima dată la grădiniţă sub tunelul de flori, un zâmbet larg mă aştepta la celălalt capăt…era doamna mea educatoare Virginia Aneculăesei si crescând sub ochii ei am ajuns şi în clasele primare. Revenind în şcoală am avut plăcerea de a-mi întâlni persoana care mi-a fost model, cândva învăţătoarea mea acum director, am avut un sentiment de mândrie, dar în acelaşi timp eram emoţionată pentru că devenisem colege. Fiind la început de drum în această meserie, doamna director Any Luca a fost cea care a întins mâinile spre mine. Chiar dacă liceul nu mi-a permis să-mi urmez “modelul”, mi-am împlinit dorinţa intrând la facultate specializându-mă pe învăţător-educatoare. Mulţi spun că e uşor, dar numai stând la catedră şi punând suflet în tot ceea ce faci îţi poţi da seama dacă este uşor sau dacă este greu. De ce este greu? Răspunsul este următorul: pentru că lucrez cu sufletul. Meserii sunt multe şi diverse, dar noi cadrele didactice suntem precum făuritorii, iar copiii sunt plastilina. Măiestria noastră constă în modelarea “plastilinei”....sunt cuvinte spuse şi neluate în seama în facultate. Datoria mea, a noastră este aceea de a găsi metode cum să încălzim “plastilina” ca lucrarea să iasă aşa cum ne-o dorim. Reîntoarsă în sat am descoperit că o parte din părinţi mi-au fost cândva colegi, plăcerea a fost şi mai mare când mi-au încredinţat copiii pentru a le oferi educaţia pe care am primit-o şi noi odată. Desprinzându-se de mâna mamei, copilul a întins mâna spre mine. Pentru fiecare copil în parte, am devenit “mamă” în noul univers. La început copilul s-a simţit singur, era speriat, îi era teamă de ceea ce îl aşteaptă. Totul a depins de mine, ca educatoare, să-l fac să se simtă în siguranţă. Paşii sunt mătunţi, treptat lacrimile sau transformat în zâmbete timide, iar la sfârşitul unei zile în care n-au mai fost lacrimi, ci doar zâmbete, copilul a mai făcut “un pas”. Deseori ne oglindim în ochii copiilor. Ochişorii unui copil îţi pot “spune” multe: eşti zâna bună, eşi zâna rea, eşti “mama” care alină durerea şi şterge râurile de lacrimi şi...”prietena” de care cei mici au atâta nevoie. ...aceasta este educatoarea...


Jos palaria Prof. înv. preş. Carmen-Petronela Steclariu

Eu cred că, Dumnezeu, după ce a isprăvit facerea lumii, a chibzuit... şi a chibzuit mult pâna a dat omenirii cea mai nobilă profesie, aceea de dascăl, modelator de minţi şi suflete. Profesie grea pentru unii, uşoară pentru alţii dar gândindune că în mâinile noastre sunt suflete şi aşa cum arhitectul, constructorul nu trebuie să greşească fundaţia aşa şi noi dascălii trebuie să punem temelie cunoaşterii încă din fragedă pruncie. Din mâinile noastre ies oameni care ne conduc ţara, şi aşa cum îi educăm şi-i modelăm aşa îi vom avea pe viitor. ...de unde pentu mine acest gând de a deveni dascăl? Mulţi se întreabă şi gândul acesta mi-a răsunat ..... de unde? Pot începe doar prin a da un nume doamna învăţătoare Ana Neculcea, cred ca am spus totul ,model de învăţătoare, aşa cum ar trebui să fim mulţi dintre noi. EA a fost cea care mi-a insuflat acest gând şi care a vegheat paşii mei în devenire, iar visul ei se transformase în visul meu şi aşa am ajuns să-mi termin liceul pedagogic, şi apoi facultatea. În facultate tot latura sufletească am urmat, noi suntem precum medicii, dar nu cei trupeşti ci cei ai sufletului, de aceea această combinaţie a cadrului didactic cu religia este precum materia pentru construcţie, acum nu ne dăm seama dar rezultatele se vor vedea în timp . Lucrând în alt mediu şi izbită de mediul rural, la început am fost reticentă, dar lucrând cu sufletul de copil, mi-am dat seama că micuţii sunt deschişi spre cunoaştere, spre informaţie descoperind plăcerea de a-i vedea zi de zi. Acum sunt de altă părere, cei de aici aşa cum am fost şi eu pot ajunge oameni mari şi nu voi înceta la zidirea lor. Ce este alarmant în ziua de azi? Copiii uită de copilărie, nu vor mai avea ce povesti, de aceea noi suntem aici pentru a le reamninti mereu că sunt copii şi că ceea ce pierzi azi, mâine nu te mai întâlneşti. Proverbul “cel ce n-are carte nu are parte” se adevereşte, de aceea vom munci pentru ca şi alţii să aibă parte aşa cum am avut-o şi o avem noi.


Jos palaria din nou mandri de elevii nostri

Elena Tîrgoviţoaiei, elevă în clasa a VIII-a -menţiune la Olimpiada de Limba şi literatura română -faza judeţeană

“Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe...” Constantin Brancuşi

A vorbi despre mine e o adevărată provocare... Am fost tare bucuroasă când am aflat că voi merge la etapa judeţeană a Olimpiadei de Limba şi literatură română, dar în acelaşi timp aveam şi emoţii ...sau frică? Nu stiu exact cum să denumesc acel sentiment, dar a fost ceva aparte ,un sentiment pe care puţini îl cunosc. Colegii...unii m-au încurajat, alţii... prin invidia lor m-au ambiţionat mai mult...şi aşa a şi fost... Ce experienţă a fost şi acea zi! Olimpiada s-a ţinut la liceul Dimitrie Cantemir. Ajunsă acolo am mers pe un hol lung şi întunecos, parcă în ton cu starea mea de spirit. Clasele erau pline de elevi care mai de care. În ultima clasă , la banca numărul trei era scris...Tirgoviţoaei Elena... Ce fiori mi-au străpuns corpul...picioarele îmi tremurau...mâinile îmi transpirau...inima îmi batea de parcă ar fi vrut să-mi străpungă pieptul... Am primit subiectele şi, înainte de a începe, mi-am spus : “Trebuie să dau tot ce am mai bun.” După câteva zile mi s-a spus că am luat menţiune...Sincer să vă spun, pe moment nu prea am fost încântată pentru că nu era chiar ce îmi doream. Dar apoi, datorită unora care prin răutatea lor arată adevărata valoare acelui care munceşte, mi-am dat seama că trebuie să fiu mândră de ceea ce am realizat şi mi-am propus ca anul viitor să urc la premiu pentru că nimic nu e imposibil dacă într-adevăr vreau. Însă mie imposibilul îmi ia puţin mai mult timp... Astăzi le mulţumesc în special profesorilor, părinţilor, colegilor care mi-au fost aproape, pentru că ei au avut cea mai mare încredere în mine şi, credeţi-mă, că asta chiar conteză...


Jos palaria "Ţinteşte spre lună.Chiar dacă nu o ajungi, măcar vei fi printre stele" Les Brown

Concursurile şcolare se adresează elevilor cărora le place competiţia, performanţa, care doresc să-şi măsoare capacităţile dincolo de spaţiul clasei, al şcolii. Dacă Olimpiadele pe discipline dau şansă unui număr mic de elevi să participe, concursurile de tip Smart, Winners, Kangourul, Olimpicii cunoaşterii sunt o provocare pentru orice elev . Elevii şcolii noastre au participat în timp la toate aceste concursuri. În ultimii ani am optat pentru Concursurile Smart din mai multe motive: taxa de participare este rezonabilă, subiectele sunt de un grad de dificultate mediu, se acordă premii elevilor în fiecare şcoală participantă. Fiecare elev participant se familiarizează cu atmosfera de concurs, învaţă săşi controleze emoţiile, îşi măsoară performanţele la nivel naţional. Şi în acest an, în semestrul I participarea elevilor noştri a fost numeroasă. Ne dorim ca dorinţa de autodepăşire, de performantă sa fie trăită de fiecare copil astfel încât participările următoare să aducă rezultate din ce în ce mai bune. Le dorim tuturor mult succes, ţeluri înalte şi ambiţie pentru atingerea lor! Organizator concurs, Înv. Luca Any Dintre toţi elvii înscrişi la nivelul şcolii elevele Ismană Cosmina si Zaharia Nicoleta de la clasa a II-a A s-au evidentiat la Limba română, obţinând premiul al II-lea cu 95 de puncte din 100 posibile. Sunt eleve foarte ambiţioase, perseverente, conştiincioase şi extrem de ordonate în orice fac. Seriozitatea, atenţia şi dorinţa de a face totul cât pot de bine le însoţeşte mereu! Ismană Cosmina Zaharia Nicoleta Emoţiile primului concurs din viaţa lor au fost mari. Cu mâinile tremurânde au ales răspunsurile corecte, cu speranţa că starea emoţională nu a pus stapânire pe cunoştinţele lor. S-au bucurat nespus pentru prima reuşită la un concurs şcolar. Cu sclipiri în ochii mici au privit îndelung diploma cu numele lor. Erau fericite că efortul depus de ele a fost evidenţiat şi că, astfel, şi-au răsplătit părinţii pentru sacrificiile lor. Faptul că au un singur răspuns le-a despărţit de punctajul maxim le-a dat curaj, încredere în forţele proprii şi şi-au propus ca în viitor să muncească şi mai mult! Sunt convinsă că acest premiu este primul din multele lor victorii din viaţa de elev! Vor urma altele, vor avea alte muţumiri, vor prinde forţe pentru a putea câştiga concursurile vieţii.FELICITĂRI, scumpele mele fetiţe! Învăţător, Ciobanu Sorina


caracterul conteaza ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Pagini realizate de înv. Any Luca Caracterul este setul de calităţi stabile şi distincte, adânc gravate în viaţa unui individ, care determină răspunsul lui, indiferent de împrejurări. Caracterul se defineşte prin valorile după care subiectul se călăuzeşte , prin raporturile pe care le întreţine cu lumea şi cu propria fiinţă. De ce este importantă formarea caracterului? Caracterul este în primul rând modalitatea în care o persoană ia decizii. El determină atitudinile, vorbele şi acţiunile cuiva. Aproape orice problemă şi orice reuşită îşi are originea în caracter. „Nici un om nu se poate ridica

deasupra limitelor propriului său caracter.”

Cum se formează caracterul?

Viscount Morley

Urmând trei paşi: 1. Evidentiaţi: - definiţi fiecare trasătură de caracter pentru a fi pe înţelesul oricui. - ilustraţi calităţile cu povestiri, lecţii cu obiecte şi activităţi. - folosiţi acelaşi “vocabular despre caracter” 2. Pretindeţi: - faceţi aplicaţii practice. - mentineti-vă unii pe alţii la nivelul standardului. - ilustraţi caracterul prin exemplul personal la toate nivelele.

3. Apreciaţi: -căutaţi moduri de a-i stimula pe ceilalti. -lăudaţi caracterul mai mult decât reuşita. -lăudaţi caracterul in mod public.

Şi nu uita:

Volumul de efort pe care îl investeşti în făurirea caracterului este proportional cu răsplata lui!

Au fost identificate 49 de calitati de caracter: SERIA UNU

SERIA DOI

SERIA TREI

SERIA PATRU

SERIA CINCI

ATENTIA ASCULTAREA ONESTITATEA RECUNOSTINTA GENEROZITATE ORDINE IERTARE SINCERITATE VIRTUTE

RESPONSABILITATE RABDARE INITIATIVA AUTOCONTROL PUNCTUALITATE INGENIOZITATE TOLERANTA CREATIVITATE DISCRETIE

HARNICIE LOIALITATE OSPITALITATE SENSIBILITATE ENTUZIASM FLEXIBILITATE DISCERNAMANT PRUDENTA CURAJ

CONSTIINCIOZITATE METICULOZITATE DETERMINARE CUMPATARE DISPONIBILIATE STIMA COMPASIUNE ELOCVENTA INTELEPCIUNE

VOIOSIE VIGILENTA FERMITATE REZISTENTA BLANDETE MARINIMIE SIGURANTA MULTUMIRE SMERENIE JUSTITIE BUNATATE CREDINTA CINSTIRE

ORDINE

CONFUZIE a mă organiza pe mine şi împrejurimile mele pentru a avea o eficienţă mai mare

“Ordinea este forma de care depinde frumuseţea.” Pearl Sydenstricker Buck

Prin ORDINE se întelege o aranjare armonioasă a obiectelor sau o pregătire a sufletului pentru a fi cât mai eficient.


caracterul conteaza ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Veveriţa cu fălci materiale – un adevărat exemplu de fiinţă ordonată din natură Veveriţa cu fălci îşi construieşte culcuşul săpând o groapă de vreo 5 cm în diametru şi de vreo 9-12 cm în adâncime. De aici, sapă în unghi de aproximativ 45 grade. Compartimente diferite, de mărimea unei mingi de fotbal, se ramifică din adăpost şi alte tunele pe care le construieşte. Rezultatul este o locuinţă “confortabilă” cu camere specific desemnate ca dormitor, odaia copiilor, depozite şi chiar baie. Captuşeala locuinţei este alcătuită din frunze alese cu grijă. Dacă sunt prea umede, frunzele nu se vor usca sub pământ. Dacă sunt prea uscate, se vor fărâmiţa. Când găseşte o frunză potrivită, veveriţa îi rupe tulpina, o rulează şi o duce la casa ei ordonată. Fără ordine lucrurile ar funcţiona mult mai lent. Ocazional hard-ul unui computer trebuie defragmentat. Acest proces recuperează porţiuni de fişiere care au fost stocate în diferite locuri pe hard şi le adună într-un loc, dând posibilitatea calculatorului să funcţioneze mai repede şi mai eficient. Eu vreau să fiu ORDONAT !     

Mă angajez:

să strâng în urma mea; să păstrez locul de muncă şi de joacă curat şi ordonat; să pun lucrurile la locul lor; să folosesc lucrurile pentru scopul lor precis; să returnez lucrurile pierdute posesorilor lor de drept. Tu? ORDINE sau LIBERTATE?

“În tinereţe puneam accentul pe libertate, iar la bătrâneţe pun accentul pe ordine. Am făcut marea descoperire că libertatea este rezultatul ordinii. ”

“Libertatea nu este absenţa regulilor , iar ordinea nu este absenţa libertăţii.” Antoine de Saint Exupery

Will Durant ORDINEA în istorie V-aţi imagina cum s-ar circula pe străzile din Iaşi fără să existe reguli de circulatie? Garrett Augustus Morgan a fost cel care a rezolvat această problemă. În 1923 a fost patentat primul semafor, lucru care a dus la creşterea ordinii în trafic şi la micşorarea numărului accidentelor de circulaţie.

“Lumea nu a fost creată pentru a fi ordonată, căci ea este ordinea întruchipată. Este de datoria noastră să fim la unison cu ordinea ei.” Henry Miller Materiale preluate de pe www.wurmbrand.ro


eveniment -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Pagini realizate de inst.Sorina Ciobanu 1 Decembrie În fiecare an, la 1 decembrie, sărbătorim Ziua Naţională a României. 1 Decembrie a fost adoptată zi naţională a României in 1990, ca omagiu adus zilei de 1 Decembrie 1918, când la Alba Iulia s-a votat unirea Transilvaniei cu România, care simbolizează unirea românilor intr-un singur stat, visul şi voinţa tuturor românilor. Pregătită de Mihai Viteazu la 1600, de ″ Unirea cea Mică ″ din 1859, de lupta eroică din Primul Război Mondial, ″ Unirea cea Mare ″ s-a înfăptuit şi a împlinit visarea cea mare şi, dintotdeauna, a românilor. Unirea României într-o singură ţară mare, cu hotare minunat de rotunde şi întinse, până acolo unde oamenii vorbesc aceeaşi limbă, limba română, a fost salutată şi de naţionalităţile conlocuitoare, însemnând viitorul şi a trăi unul lângă altul în pace . Desăvârşirea unităţii naţionale a contribuit la făurirea unei Românii mai puternice şi mai bogate, a fost rezultatul firesc al luptei de secole, dusă de poporul român. Visul unităţii naţionale a fost unul pentru care mulţi români şi-au dat viaţa, iar noi astăzi, trebuie să ne plecăm frunţile în faţa sacrificiului lor şi să păstrăm cu sfinţenie moştenirea sfântă care se numeşte România.

24 Ianuarie Unirea Principatelor Române cunoscută şi ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), reprezintă unificarea celor două vechi state româneşti Moldova şi Ţara Românescă. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate, 5 ianuarie 1859 în Moldova şi 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică a celor doua ţări. Procesul a început în 1848 odata cu realizarea uniunii vamale între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil unirii. În 1858, la Convenţia de la Paris ,s-a ajuns la o înţelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o unire mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La începutul anului următor liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unionistilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul realizând unirea politica. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern- Sigmaringen, iar Constituţia adoptată în acelaşi an a denumit noul stat România.


eveniment -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

unirea in cuvinte si imagini UNIREA ROMÂNILOR ÎN CUGET ŞI ÎN SIMŢIRI

Nu ştiu alţii cum sunt şi ce simt ei, dar eu cand mă gândesc la unirea românilor, mă gândesc nu doar la unirea teritoriilor a două principate ci la acea unire prin cuget şi simţiri. În termeni istorici românii noştri, apăsaţi de gândul că nu şi-ar putea recupera drepurile pierdute, unirea era unica modalitate prin care puteau avea apărare împotriva inamicilor interni şi externi. La Unirea aceastora nu a contribuit doar voinţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ci de bază a fost visul şi speranţa românilor că de-a lungul timpului se vor înţelege precum fraţii:”Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. După Unirea principatelor, românii au simţit un sentiment profund care nu se poate descrie nici prin cuvinte mari, nici prin fraze alese, ci printr-un simplu cuvânt: ÎNCREDERE. Români cu suflet mare Pentru mine şi familia mea a fi uniţi este un am fi fost şi dacă nu eram uniţi. Orice român din orice colţişor lucru foarte important. De aceea între noi al ţării o să-ţi spună acelaşi lucru: sunt mândru că am fost, este multă înţelegere, dragoste şi încredere. sunt şi voi fi român dintr-o bucată! Suntem oamenii gospodari Nechifor Cătălin – IIA şi trăim intr-o ţară mândră între mândre. Cine e cea mai frumoasă? Cine-i cea mai crestată de munţi? Cine-i cea mai şerpuită de ape? Cine are câmpii şi dealuri împodobite cu mii de culori? Cine este mama frumuseţii din rodul unirii dintre cer şi pământ? Doar tu, Românie!

Tu, române, dă mâna cu fraţii tăi şi fă-ţi mândră ţara! Tu, române, fii mândru că muma-ţi este România şi fraţii-ţi sunt românii! Ce e drept şi corect, trebuie să spunem prin Unire ne sudăm cu fiecare prin încredere, voinţă, prietenie dacă spunem: Să trăiască Unirea! Să trăiască România! Să trăim cu toţii, că suntem români! Târgoviţoaei Iulia Întotdeauna sunt multumit când îmi clasa a VIII-a împart lucrurile cu cineva. Steclaru Alin – II A

Imi place sa adorm cu glasul parinţilor. Aşa îi simt mereu cu mine. Şuvei Diana – II A

Cand imi ajut mama la treburi nici nu simt oboseala! Aş vrea să fim mereu Să primesc o mână de ajutor şi un uniţi! Zaharia Nicoleta - II A sfat cand am nevoie. Popescu Florentina - II A


eveniment 160 de ani de…Eminescu

Pagini realizate de inst. Anca Ruscanu înv. Liviu Zapan

“A vorbi despre poet e ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă…Nu poate să ajungă vorba până la el fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă şi să se legene, din depărtare, delicata lui singuratică slavă” Tudor Arghezi

Prima dragoste – Carţile

MIHAI EMINESCU a făcut cunoştinţă cu fascinanta lume a cărţilor în momentul când ochii miraţi ai copilului priveau în jur spre a cuprinde micul univers în care familia Eminovici îşi ducea viaţa. În casa de la Ipoteşti, printre mobilele şi lucrurile ce le aduseseră de la Botoşani Eminovicii, cărţile se aflau la loc de cinste. Pentru cumpărarea lor, Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, având de întreţinut totuşi o casă grea, încărcată LA STEAUA de copii, găsea oricând banii trebuitori. . Într-o casă în care atât tatăl cât şi dulcea mamă, Raluca, aveau plăcerea lecturii, Mihai învaţă ,,buchiile’’ şi îşi face din cărţi prieteni La steaua care-a rasarit de nădejde. Şi pentru că biblioteca părinţilor cuprindea în afara traducerilor unor E-o cale-atât de lunga, titluri la modă în lumea editorilor, mai ales cărţi vechi, cronografie şi letopiseţe, Ca mii de ani i-au trebuit acestea au fost întâiile lecturi ale copilului Eminescu.. Luminii sa ne-ajunga. Însoţindu-se de multe dintre aceste cărţi, Mihai se afunda în codrii Ipoteştilor, uitând adesea de părinţii şi de fraţii care-l aşteptau la joacă. Scorburile din ,, trunchi vecinici’’ adăposteau şi volumele preferate – între care şi atât de îndrăgitele Poate de mult s-a stins în întâmplări ale lui Robinson Crusoe -, şi caietele în care transcria pasajele ce i se drum păreau mai frumoase. Încet, încet, plăcerea lecturii avea să-l acapareze şi să se În departari albastre, transforme într-o pasiune căreia i s-a dedicat până în ultimele clipe ale scurtei sale Iar raza ei abia acum vieţi. Luci vederii noastre. Din casa părintească , Mihai ia drumul şcolii din Cernăuţi. Urmând clasele a III-a şi a IV-a primară cu rezultate foarte bune, el îşi crease deja printre colegi şi profesori faima de pasionat cititor şi de bun povestitor, cunoscător al nuanţelor limbii Icoana stelei ce-a murit române, dar şi ale celei germane- limba de predare la prestigioasa şcoală Încet pe cer se suie; cernăuţeană. Atras mai ales de cărţile de istorie antică şi mitologie, reuşeşte să se Era pe când nu s-a zarit, impună în faţa noilor săi colegi de la liceul din Cernăuţi unde studiau şi fraţii săi Şerban şi Nicolae. Despre impresia pozitivă ce le-o făcuseră lecturile bogate şi Azi o vedem, si nu e. temeinice ale poetului aveau să-şi amintească mulţi dintre colegii şi profesorii săi. Atunci când profesorul de istorie antică preda o lecţie, o făcea întotdeauna cu ajutorul Tot astfel când al nostru lui Eminescu, elevul care ştia multe legende şi mituri şi, mai presus de toate, ştia să dor povestească cu multă însufleţire. Pieri în noapte-adânca, Grija şi respectul faţă de cărţi, de pagina scrisă, se manifesta la Eminescu nu Lumina stinsului amor doar prin păstrarea lor, ci şi prin încercarea de a le inventaria şi rândui în biblioteca Ne urmareste înca. gimnaziştilor. ,, Nu mai trebuia, ca mai înainte , să scotoceşti tot dulapul, pân’ ce dai de cartea ce-ţi trebuia. Eminescu se ducea drept la dânsa şi o scotea dintre celelalte cărţi, dându-ţi-o cu un fel de satisfacţie şi dovedind astfel că cunoaşte fiecare tom din (1886, 1 decembrie) această colecţie’’, îşi amintea un bun coleg şi prieten. Şi, pentru că zestrea de înţelepciune a lui Mihai era tot mai bogată, după moartea lui Aron Pumnul, părăsind Cernăuţiul şi luând drumul Blajului, se vede nevoit să renunţe la câteva dintre cărţile sale dragi, pe care le donează bibliotecii gimnaziştilor, înscrisul donaţiei fiind făcut cu propria- i mână . Moartea preaiubitului său profesor şi mentor a trezit în inima adolescentului o durere puternică, întrupată în emoţionanta poemă ,,La mormântul lui Aron Pumnul’’, inclusă în broşura omagială ,,Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti din Cernăuţi, la moartea prea

iubitului lor profesor Aron Pumnul’’. Acum, în 1866, apărea pentru prima oară între scoarţele unei tipărituri, numele poetului Mihai Eminescu. La scurt timp, o concisă notă a redacţiei, formulată de Iosif Vulcan, anunţa debutul tânărului de numai 16 ani, cel ce avea să devină poetul nepereche, geniul literaturii române.


eveniment -

Poetul national-omul deplin al culturii romaneşti, Mihai Eminescu, a căzut în sărmana noastră literatură de la 1870, ca un meteor din alte lumi’’- Garabet Ibrăileanu. Eminescu a fost poet, prozator, dramaturg prin lucrări postume precum Mira, Decebal, Bogdan Dragoş, publicist la Federatiunea-Pesta (1870), Curierul de Iaşi (1876-1877), ziarul Timpul-Bucureşti (1877-1883), România liberă (1888-1889) cât şi traducător a operelor lui Immanuel Kant precum – Critica raţiunii pure. În articolul, Rostul poetului în societate’’Eminescu menţiona:”Poeţii, filozofii unei naţiuni luminate pun în cântec şi cuget înălţimile cerului şi le comunica naţiunii respective”considerând astfel că arta este menită să reflecteze aspiraţiile spre frumos şi perfecţiune a umanităţii. El se declară încă din tinereţe a fi împotrivă, simplilor De vorbă cu… Eminescu fabricanţi de rime” criticând acest lucru în poezia să – Criticilor mei, din 1876, E uşor a scrie versuri/Când nimic nu ai a spune, /Înşirând cuvinte goale/Ce din coadă au să sune’’., Tânăra generaţie romana se afla astăzi sub influenţa operei Tu te-ai desprins dintre poetice a lui Eminescu. luceferi Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală sta Şi ai venit în lumea efemeră… la nivelul culturii europene de astăzi. Păreai sfios şi plin de (Titu Maiorescu - Eminescu şi poeziile lui) teamă… Păreai… o luminiţă milenara.

Eminescu poet al naturii si al iubirii

Între marile teme, proprii creaţiei lui Eminescu, alături de meditaţia asupra artei, asupra vieţii sociale sau asupra existenţei în general, slăvirea iubirii si a frumuseţilor naturii ocupă un loc întru totul deosebit. Poetul se simte fascinat de de natura care i-a fost confidentă, ascultându-l şi înţelegându-i dorinţele sale. Acesta răspunde chemării naturii fiind copleşit de tristeţe deoarece, odată cu trecerea timpului devine mai greu de înţeles. Dragostea se află într-o permanentă consonanţă cu natura. Natura este stare de suflet, în sensul că înfăţişarea ei este dictată de sentiment. Acolo unde dragostea apare ca un vis frumos de fericire, cadrul fizic este al unei naturi încântătoare ca de basm. Matasariu Cezar

Tu-ai înteles deplin iubirea; Tu ai trăit cu ea în gând. Tu ai ştiut ce-i nemurirea Şi te-ai unit cu ea iubind. Tu ai venit din strălucire Tu ai iubit, tu ai ştiut Ca viaţa-aceasta i-o himera Tu ai iubit, dar…ai ştiut! Doar tu… doar tu ai fost un astru, Un astru între zecile de mii… Tu ai venit din necuprinsualbastru Tu ai venit dintre luceferi vii!


_______________________________________________________________Valentine's Day__ pagini realizate de prof. Laura Strugariu prof. Ana-Maria Solomon Almost two thousand years ago, there was a young Christian man named Valentine who worked for the church. The Roman emperor Claudius II, who was not a Christian, decided that his soldiers must not marry because married soldiers do not make good soldiers. Valentine helped his best friend, who was one of the emperor's guards, to get married. The emperor said that Valentine had to die because he did wrong. In prison, the young man fell in love with the daughter of one of the guards and she loved him back. On the day of the execution, he sent her a letter and at the end of it, he wrote: 'Your Valentine'. He died on the 14th of February and his sweetheart decided to celebrate their love on that day. Every year on the 14th of February people send cards to their loved ones with flowers and hearts on them and messages like: ”Will you be my Valentine?”, ”I love you.”, ”Be mine, Valentine.” or poems. ”Roses are red, Violets are blue, Sugar is sweet And so are you.”

Valentine's Day vs. Dragobete Sărbătoarea de Sfântul Valentin şi cea de Dragobete sunt dedicate celui mai pur sentiment din lume: iubirea. Una provine din America, cealaltă face parte din tradiţiile româneşti. Însă care este deosebirea între cele două? Ce semnificaţie au ele? Cât de importante sunt aceste zile pentru noi? În tradiţia catolică, Sfântul Valentin a fost un preot care a trăit în timpul domniei lui Claudius cel Crud. Se zice că acest preot căsătorea în secret cuplurile îndrăgostite, încălcând astfel, decizia Împăratului. Valentin era astfel slujitorul familiei şi al tinerilor îndrăgostiţi care doreau să-şi întemeieze o familie. În momentul în care Împăratul Claudius a aflat de secretul preotului a poruncit să fie încarcerat. Pe lângă faptul că apăra cu tot sufletul sau dragostea şi îndrăgostiţii, preotul Valentin avea şi puteri tămăduitoare. În închisoare a vindecat-o pe fiica unui paznic (de orbire) şi de care s-a îndrăgostit nebuneşte. Claudius a aflat de fapta sa şi a dat ordin să fie omorât. Astfel, în dimineaţa zilei de 14 februarie preotul Valentin a fost decapitat. Înainte de a muri, el i-a trimis o scrisoare de dragoste celei care era în inima sa (fiica paznicului) în care i-a scris: “Cu dragoste, de la al tău Valentin”. De la această mica povestioară la o sărbătoare a iubirii a fost un mic pas. Chiar dacă mulţi condamnă această zi, deoarece este una comercială, importată, o zi în care se vând milioane de produse dedicate dragostei (inimioare, ursuleţi de pluş, cadouaşe nostime, felicitări, bomboane de ciocolată în formă de inimi), toate exprimând cel mai pasionant sentiment al omenirii - iubirea.


___Valentine's Day_vs. Dragobete_____________________________________________ De cealaltă parte, Dragobetele este o sărbătoare a iubirii din tradiţia românească, care însă nu este la fel de cunoscută, deoarece nu este la fel de mediatizată. Sărbătorită pe 24 februarie, Dragobetele este celebrat de cei din zona ruralului (acolo unde tradiţiile încă se mai respectă). Dragobetele (Logodnicul Păsărilor sau Cap de Primăvară), fiul Babei Dochia era un bărbat chipeş, înalt, care era supranumit şi zeu al fertilităţii. 24 februarie semnifică, în tradiţie, începutul primăverii, al renaşterii şi al împerecherii păsărilor. Se zice că Dragobete era un fel de Cupidon ce oficia căsătorii în rândul animalelor. Preluată din natură şi de către oameni, această sărbătoare este dedicată tinerilor care doresc să se logodească, să se căsătorească şi să facă copii. Din tradiţii, se spune că fetele şi băieţii se întâlneau în această zi, pentru a participa la jocuri distractive, care să le ofere şansa de a se cunoaşte şi de a se îndrăgosti. Dacă un băiat sărută o fată care-i plăcea, în vazul tuturor, el urma să o ia în căsătorie. La fel ca şi Sfântul Valentin, Dragobetele reprezintă ocrotitorul dragostei şi al tinerilor îndrăgostiţi. Indiferent care este ziua pentru care dumneavoastra optaţi să o sărbătoriţi gândiţi-vă că ambele au o semnificaţie unică!

„Valentine”... de sf. Valentin


copilaria in lumini si umbre

Iarna în sufletele copiilor- prilej de fericire

„(...)Fetiţa s-a văzut lângă un brad de Crăciun... Pe crengile verzi erau multe lumânări aprinse şi erau agăţate poze colorate ca acelea din vitrinele magazinelor (...)” Aşa îmi citea mama în serile lungi de iarnă, povestea, Fetiţei cu chibriturile, pe care îmi plăcea s-o ascult la nesfârşit şi reţineam doar partea fericită a poveştii, când fetiţa se visă în lumea celor bogaţi, în lumea în care visele de copil se îndeplineau în mod firesc, ca oricărui copil din lumea asta. Iarna aduce în case, miros de brad şi cozonaci calzi, bucuria de a dărui şi de a primi daruri şi toate acestea în lumina sutelor de lumânări ce sclipesc a sărbătoare. E anotimpul pe care noi copiii îl iubim, deoarece fulgii jucăuşi de nea strecoară picături de fericire în sufletele noastre de copil, făcându-se personajele unei poveşti de iarnă.Şi Zâna Iarna întinde poveştile până departe, în lumea lui Fritz şi a Mariei din povestea, "Spărgătorului de nuci", a lui Vasile şi a fratelui său mai mic din povestea, "Colindătorii" de Mihail Sadoveanu, al copiilor veseli din poezia lui George Coşbuc, ce vin de pe coasta dealului ţipând, „Şi se-mping şi sar râzând. Prin zăpadă fac mătănii Vrând-nevrând.” E cel mai frumos anotimp, iarna, e anotimpul care-ţi umple sufletul de bucurie şi împliniri. Toţi ne bucurăm când sub bradul de Crăciun, Moşul îţi lasă un cadou, când fulgii jucăuşi pun stăpânire peste natură, cu acoperământul gros şi pufos de nea, chemând copiii la joacă, chemându-i să-şi scoată săniile afară, sau să construiască oameni de zăpadă, asemenea Omului din povestirea, Pălăria Omului-dezăpadă de Iuliu Raţiu, care, în imaginaţia băiatului, Omulde-zăpadă îşi scotea pălăria în faţa lui, spre a-l saluta. Fără iarnă copilăria noastră ar fi poate mai tristă, mai lipsită de poveşti şi frumuseţea ar trece pe lângă noi neobservată. Iarna ne face atenţi la minunăţiile ei, arătând cum: „Cu o zale argintie se îmbracă mândră ţară. Soarele rotund şi palid se prevede printre nori Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.’’ Aşa i-a tradus Vasile Alecsandri minunăţiile Crăiesei Albe, la fel cum noi îi răsplătim generozitatea cu obrajii roşii şi râsete zglobii.

Rămâi iarnă în copilăria mea! Izmana Iuliana Clasa a IV-aA


_____________________________________copilaria in lumini si umbre

Iarna sufletelor triste pagini realizate de înv. Gabriela Ungureanu inst. Anca Ruscanu

,,Era frig cumplit ; ningea şi se făcea noapte. Era cea din urmă noapte a anului, noaptea de Anul Nou! Pe frigul şi pe întunericul acesta, mergea pe strada o fetiţă săracă, desculţă şi cu capul gol...’’ Lipită de soba stăteam şi citeam, în căldura blândă a camerei, acesta minunată poveste a, Fetiţei cu chibriturile. Imaginile poveştii mi se derulau în mod misterios, amestecându-se parcă cu fulgii de zăpadă ce cădeau cu nemiluita, asemenea unor fluturi albi, dând năvală peste lume. Dincolo de geamul ferestrei mele Zâna Iarna împrăştia bucuria în cercelate flori albe, în timp ce în sufletul meu, tristeţea pentru micuţa fetiţa, se întindea ca o pânză de păianjen. Citeam şi în gând mi se strecurau imagini frânte de copii fără adăpost, ce colindau pe străzi în căutarea unui locşor cald, sau a unei bucăţi de pâine. Şi aceştia sunt copiii ai căror părinţi au făcut greşeli, iar pentru aceste greşeli au fost închişi sau li s-a luat viaţa în mod tragic, iar ei au rămas ai nimănui. Ei nu rămân mult timp în stradă, fiindcă oamenii mari îi iau şi-i duc în anumite Centre. Dar aici găsesc oare, căldura căminului pierdut, a mamei, a fraţilor sau a surorilor? Nicidecum.De aceea fug de aici din nou în stradă, pentru a fi, spun ei, Liberi!’’, chiar dacă locuiesc într-un canal şi se îmbolnăvesc de boli necruţătoare. Ei sunt asemenea lui Gavroche, copilul străzilor pariziene, sunt asemenea micii cerşetoare ce tremura de frig şi căreia Gavroche i-a împrumutat fularul său spre a se încălzi, asemenea copilului bolnav pe care mama ar fi vrut să-l însănătoşească din povestirea „ Prinţul fericit’’ de Oscar Wilde, sau a lui Cuore, copilul ce colinda lumea spre a-şi găsi mama. Copii nefericiţi atunci, copii nefericiţi acum! Şi iarna cu sărbătorile ei trece indiferenta pe lângă aceşti copii şi se opreşte doar la cei a căror sortă le-a fost potrivnică. Lumini gălbui joacă pe geamul camerei mele. Îmi rămân în minte ultimele fraze ale poveştii: A vrut să se încălzească... Dar nimeni nu ştia ce frumuseţi văzuse ea şi în ce strălucire intrase tihnită, peste întreaga natură.’’ Tristeţile, lacrimile, dorinţele neîmplinite de copil sunt acoperite de zalele argintii ale iernii şi acum şi de cele ale nopţii.’’

Noapte bună, iarnă, şi nu uita măcar tu de copii! Mititelu Roxana-Gabriela Clasa a IV-a A


pagini de cunoastere Pagini realizate de prof. Liliana Cincă

Poluarea si efectele sale devastatoare Aerul pe care îl inspirăm, atât de necesar vieţii pe Pamânt are în compoziţia sa azot şi oxigen în cea mai mare proporţie. Restul este format din carbon, argon, neon,heliu şi fum. Aerul atmosferic ne protejează de razele ultraviolete dăunătoare ale Soarelui. Activitatea umană constituie cauza aruncării în atmosferă a unei cantităţi mari de gaze toxice cu efect de sera cum ar fi dioxidul si monoxidul de carbon si a metanului. Razele Soarelui traversează aceste gaze încălzind atmosfera, oceanele, suprafata planetei şi organismele vii. În oraşele mari poluarea aerului este determinată în mare măsura de aceste gaze toxice provenite din arderea combustibililor fosili si fumul eliberat de coşurile fabricilor în atmosfera. Aerul este poluat si de ploile acide, ceaţa şi zăpada acidă care distrug plantele, recoltele, pomii. Apa de ploaie poluată cu acizi ajunge pe clădiri de piatră sau masivele de gresie şi calcar sau în apele marine şi distruge totul în calea sa. Creşterea temperaturii globale (efectul de seră ), spun specealistii, s-ar datora poluării aerului cu gaze toxice si ploi acide si atrage dupa sine consecinte grave ca topirea ghetarilor la Poli, inundarea uscatului, furtuni tropicale si disparitia unor specii de pesti si animale. Pe de alta parte efectul de sera e sporit şi de distrugerea stratului de ozon din atmosfera care protejeaza vietăţile filtrând razele ultraviolete emise de Soare, radiatii care afecteaza intens sănătatea oamenilor. Stratul de ozon e ”găurit” de poluanţii toxici din aer. Aceştia produc boli respiratorii grave precum şi cancere de diverse tipuri, afectează creierului, etc. Poluarea produsa de industrie nu se compara cu poluarea produsa de fumul de tutun care e de 10 ori mai cancerigena. Deşeurile reziduale deversate în apele curgătoare de către marile fabrici conţin substanţe extrem de toxice ce au dus la distrugerea plantelor acvatice şi a peştilor definitiv. Iar aceste ape se varsă în mări şi oceane…. Folosirea intensă şi necontrolată a erbicidelor şi pesticidelor pentru creşterea într-un ritm alert a culturilor agricole au dus la îmbolnavirea ireversibilă a animalelor si a oamenilor care le consuma iar pe termen îndelungat la „intoxicarea” solului şi a apelor freatice adica la poluarea acestora. „Petele” de petrol deversate în apa mării de platformele marine au acoperit arii întinse si au dus la disparitia unor specii de pesti si pasari marine…. Distrugerea sistemului de „ecolocaţie” şi eşuarea balenelor se datorează acţiunii intensive de poluare a apelor de către oameni. Anual plaja coastei californiene este asaltată de miile de balene care eşueaza la mal, unde îşi găsesc tristul sfarsit. O soluţie ar fi folosirea surselor de energie alternativă ( energia solară, eoliană, biogazul ), folosirea bicicletelor în locul maşinilor, salvarea pădurilor, împădurirea intensă şi nu în ultimul rând responsabilizarea tuturor locuitorilor planetei deoarece…… VIATA PE PAMANT NU TREBUIE DISTRUSa !!!


pagini de cunoastere Stiati ca… ...o maşină obişnuită produce într-un an 3 tone de dioxid de carbon care se evaporă în atmosferă? ...în trafic greoi, nivelul de poluare este de 2 - 3 ori mai mare înăuntrul maşinii decât în afara ei? ...în Londra circula 40.000 de maşini pe oră în timpul zilei? ...cantitatea de deşeuri produsă, într-o zi, în Marea Britanie este suficientă pentru a umple Trafalgar Square? ...peste 20.000 de tone de gunoi sunt aruncate anual în Marea Nordului. 70% se depun pe fundul mării? ...o tonă de plastic înseamnă 20.000 de sticle de 2 litri sau 120.000 de pungi? ...este nevoie de 1,5 litri de ulei pentru a face un cartuş de imprimantă? ...cerneala de imprimantă costa mai mult decât combustibilul pentru navele spaţiale sau şampania veche? ...folosirea, o oră, a unei maşini electrice de tuns iarba poluează cât o maşină care parcurge 563 de kilometri? ...în momentul în care citiţi această frază, în SUA se produc peste 50.000 de cutii din aluminiu? ...în SUA, o nuntă şi o lună de miere poluează aerul cu 9 până la 16 tone de dioxid de carbon? ...aeroporturile şi companiile aeriene din SUA aruncă în fiecare an o cantitate de cutii de aluminiu suficientă pentru construirea a 58 de avioane Boeing 747? ...folosirea zilnică a produselor cosmetice expune femeile la peste 200 de chimicale. Doar 10 procente din ingredientele produselor de înfrumuseţare au fost catalogate ca fiind nedăunătoare? ...Mazda Motor Corporation îi recompensează pe angajaţii din Japonia cu 12 dolari pe lună dacă vin la serviciu pe jos? ...reducerea numărului de maşini dintr-un oraş cu 5% până la 10% poate minimiza întârzierile provocate de un trafic sufocant cu 10% până la 30%? ...o călătorie transatlantică cu avionul generează la fel de multe emisii de gaze cu efect de seră ca şi o maşină condusă timp de un an? ...bărbaţii care trăiesc în zone poluate sunt mult mai predispus i la calviţie, spre deosebire de cei care locuiesc în regiuni cu o atmosferă curată? ...pungile din plastic şi alte deşeuri din acelaşi material, aruncate în ocean, omoară 1.000.000 de exemplare din speciile de acvatice, în fiecare an?


d’ale piticilor Povestea fulgilor de nea

A fost odată ca niciodată un scriitor de basme. El iubea mult copiii, dar muzele nu-l mai inspirau ca altădată. Dorinţa lui de a scrie din nou basme era atât de mare, încât iată ce se petrecu într-o zi... Era o zi de iarnă. Raze de gheaţă se împleteau cu razele soarelui pe ferestre, ca într-un basm. Dar soarele dispăru la fel de repede cum apăruse. Norii începură să cearnă fulgi mari. Omul nostru privea visător prin rotocolul pe care-l făcuse pe geam cu mâna. Gândurile îi răvăşeau mintea, asemeni vântului care învârtea fulgii. Nu gândea la nimic şi, totuşi, în mintea lui ceva se petrecea. Privea uimit cât de ferm vântul prindea în vârtej neaua, cum o lăsa, şi-apoi iar o-nvârtea, până ea, eliberată de furiile lui, cădea lin la pământ aşa cum pornise de sus. În mintea lui, gânduri curajoase rupeau hăul, dar se întorceau înapoi în beznă, incapabile să se finalizeze în cuvânt. Simţi nevoia să deschidă larg ferestrele şi să-şi scoată faţa în ger. Ochii i se mijiră, să se apere de furia fulgilor... Deodată, se întoarse, se aşeză la masă şi începu să scrie... Doi fulgi mari, cam mari pentru specia de fulgi ce cădeau peste oraşul lui, veneau lent spre pământ, braţ la braţ, rupând legile gravitaţiei şi ignorând goana celorlalţi fulgi. - Frumos oraş! zise unul, privind în jos cu toleranţă. - Mă rog ţie, aş vrea să mai poposim niţel pe aici... Ce zici? - Hm, nu cred că e o idee prea bună! Trebuie să ajungem pe pământ, să ne transformăm în picături şi apoi să ne întoarcem la cer. - Să ne topim, să ne ducem, să ne întoarcem, m-am săturat de ameţeala asta! Vreau să mă plimb, să văd oamenii, să-i ating! Nu mai vreau să trăiesc după legile lumii noastre. Sunt frumos şi vreau să fiu mângâiat şi iubit! - Ştii bine că eşti iubit, dar mângâiat - NICIODATĂ! Asta ţi-ar aduce pieirea. Eşti fulg, vei trăi ca un fulg, vei dispărea ca un fulg! - Nu, nu, nu! De fiecare dată când văd oamenii, ceva nedesluşit în mine mă atrage spre ei. În jurul oamenilor simt căldura... pe care în lumea noastră nu o avem! - Ce căldură, ce oameni? Căldura asta e pieirea ta, nu-nţelegi? - Ba da, dar aş vrea să pier în ea! - Ca toţi ceilalţi? Ştii câţi din poporul nostru mor în fiecare an din neatenţie sau, cum spui tu, din dorinţa de a-i atinge pe oameni? Lasă-te admirat, e mai comod! - E mai comod, dar şi mai pustiu! Şi plictisitor! De fiecare dată când ajung pe pământ, încep să număr orele până dă prima rază de soare, să-mi reiau zborul spre cer. Abia atunci, simt că încep din nou să trăiesc. Dar când ajung acolo, coadă, înghesuială, toţi vor din nou bilete spre pământ. Păruit şinghiontit, hai la vale! spuse el cu obidă că va trebui să treacă din nou prin toate acestea. Celălalt fulg, mai cu experienţă, nu se lăsa înduioşat, ci urmărea să-şi îndeplinească corect cea de-a 315-a tură din acea lună. "Visează, dar o să-i treacă"... gândea el privind spre amicul său. "Orice fulg cu judecată va ajunge la această concluzie". În casa cu ferestrele larg deschise, maşina de scris ţăcănea neobosită. Scriitorul parcurgea din timp în timp camera, cu paşi repezi, spre fereastra prin care fulgii se năpusteau în casă. Întindea uneori mâna să-i prindă. Unii i se aşezau în palmă şi deveneau, uimiţi parcă, picături de apă. Alţii îşi schimbau brusc direcţia de zbor şi o porneau energic spre pământ. - Oraşul se apropie, grăbeşte-te! Faţa fulgului mic strălucea de emoţie, dar celălalt părea de neclintit din drumul său. Uimit, îi strigă: - Tu nu ai trăit nici o aventură în viaţa ta? Eşti atât de ordonat, de grijuliu şi de corect, încât nici visele tale nu mai au curaj să zboare!


d’ale piticilor - Dragul meu, visele mele sunt foarte disciplinate! Îmi respectă programul de lucru. Trei luni pe an ele nu apar. Primăvara, vara şi toamna, când am timp berechet să mă pregătesc pentru iarnă, le las să zboare, îi explica el cu superioritate amicului său. - Doamne, mă sperii! exclamă cel mic. Eu visez tot timpul! Abia de mă mai gândesc la programul de lucru. Ştii, începu el gânditor, cu ochii pironiţi pe zarea cenuşie, ieri seară, pe când rămăsesem trist, prins într-o pojghiţă de gheaţă, am tresărit când soarele m-a atins cu o rază. Visasem că zburam şi că undeva jos, mă aştepta mâna unui om. El tânjea după mine demult. Îi plăcea să prindă fulgi şi de mult n-o mai făcuse. Mă duceam spre el cu teamă şi cu bucurie, în acelaşi timp. Aveam nişte emoţii... Gândeam: dacă pleacă de la geam chiar când ajung eu? Dacă nu-i nimeresc palma? Dar n-a fost aşa! Am ajuns foarte aproape de el, i-am simţit căldura şi steluţele mele au început să se topească într-o fericire infinită... Mai aveam un pas şi eram în mâna lui. Nimic din ceea ce trăisem în lumea mea nu semăna cu ceea ce simţeam acum. Am mai apucat să spun doar bun rămas Tatălui din ceruri şi... am aterizat. Gândeam: am murit! Tăceam şi aşteptam să văd cum e să fii un fulg mort. Dar, dintr-o dată, corpul meu se făcu greu şi strălucitor. Sub ochii omului, ceva neaşteptat se petrecea cu mine... Ce mirare!... Eram bombat şi transparent... Eram... o biluţă de mărgean, spuse el şi rămase gânditor, fascinat de amintirea propriului său vis. - Ha, ha, ha! Biluţă de mărgean! strigă fulgul cel serios cu ironie. Nici în visele mele cele mai îndrăzneţe nu mi-am permis o asemenea extravaganţă. Prostii, amice!... Vezi ce fac visele? Te trezeşti şi constaţi că, dacă nu ai grijă, nu mai ieşi din ele! Te învârt, până nu-ţi mai vezi capul din nălucirile lor! îi explica el aprins. - Da, rosti celălalt, pierdut în amintirea sa, ieri seară, de bucurie, nu-mi mai vedeam capul din nălucirile lor. Scriitorul era obosit. Multe se transformaseră în sufletul lui. Ceruse inspiraţie şi acum, când venea, scotocea atât de adânc în el, că nu mai făcea faţă celor ce ieşeau la iveală. Îi era dor, nu ştia sigur de ce. Poate de copilărie, poate de joaca în zăpadă, sau să prindă fulgii pe limbă şi să le simtă surpriza că se topesc, sau să alerge prin zăpadă şi să simtă că trăieşte. În viaţa lui totul era greu şi apăsător... Visa să prindă în palmă un fulg şi să-i simtă viaţa... Să se umple de tot zborul şi de odihna lui... Visa... şi scria. - Atenţie, ne apropiem de oraş! fulgul cel mare îi atrase atenţia celui mic. Hai, aranjează-te, să te vadă oamenii aceia pe care îi tot cânţi şi descânţi tu, îi spuse el cu ironie. Şi privind spre pământ, îi arătă oamenii. Uite-i cum aleargă, cum se-nvârt în jurul a nici ei nu ştiu ce. Uită-te acum la ei! Dacă vei vedea măcar o pereche de ochi îndreptaţi în sus să te aştepte, îmi ridic pălăria în faţa lor! Hai, arată-mi-l pe acela care te aşteaptă! îl înghiontea el pe cel mic. Ochii micuţului curajos priviră cu speranţă spre pământ. - Copiii, copiii mă aşteaptă, strigă el. Celălalt fulg privi şi el în direcţia arătată şi izbucni în râs. - Ha, ha, ha! Te aşteaptă să-ţi turtească mutra alături de a altora într-un bulgăre. Uite, chiar văd doi acolo care au pus ochii pe noi! Ăăă, nu cred că e genul meu de distracţie, hai de aici! - Sau tinerii aceia din parc! Cei de pe bancă! mai făcu el o încercare. - Daaa, te aşteaptă, ce să-ţi zic! Auzi la ei! El îi spune c-o iubeşte, iar ea, ea nu ştie cum să-şi scoată mănuşa să se uite la ceas. Şi continuă gânditor. Da, el poate te-ar vedea, dar e ocupat să-i scuture ei fulgii din păr. Uite-i, bieţi fulgi ce se sacrifică pentru un îndrăgostit care habar n-are de tragediile de lângă el. El o ştie pe-a lui: "Eu te iubesc, tu mă iubeşti?" Tare îl mai durea pe fulg sufletul că nu găsea pe cineva care să-l aştepte cu adevărat şi să-i închidă gura amicului său. Atunci îl zări pe scriitor. Sau scriitorul acela! Uite-l la fereastră, priveşte spre noi!


d’ale piticilor

- Daaa, el chiar te aşteaptă, zise el ironic. De ani de zile nu mai este inspirat în poveştile lui pentru copii şi n-are un ban în buzunar. Numai tu mai lipseşti din gândurile lui. Deşi, dacă mă uit bine la el, vă potriviţi. Uite-l cum priveşte pe fereastră! Pe ce şi-o fi pironit privirea, se întrebă el pierdut. Da, ai mai găsit pe cineva? - Uite-o pe fetiţa aceea de lângă magazin! Şi arătă spre o micuţă cerşetoare zgribulită, ce şedea chircită în faţa unui magazin. - Aoleu, îngheţată şi zgribulită cum e, numai de un fulg în plus pe haină nu mai are nevoie. Dar tu, cu fanteziile tale, tu chiar crezi că... "Scriitorul!", explodă deodată în mintea şi-n sufletul fulgului cel dornic de iubire. "Scriitorul! Scriitorul mă cheamă! Cum, pe mine?!? Doamne, ce cald mi s-a făcut... Vreau să zbor spre el... Vreau să zbor spre el!" strigă el celorlalţi fulgi, care însă numai de el naveau grijă. - ... nu vezi că oamenii nici nu se uită unii la alţii, dar la fulgi. Eu m-am obişnuit, dragă amice, să-i ignor, continuă el cu aparentă nepăsare. Aşa cum o fac şi ei. Deunăzi, am vorbit cu nişte nori... Ne-am întâlnit pe drum încoace şi-mi spuneau că nu mai e de trăit aproape de pământ. E din ce în ce mai frig. Iar oamenii, de-plo-ra-bil! Cine să-i mai înţeleagă? - se întreba el. Cu aerul unui fulg rupt de asemenea probleme, continuă detaşat. Pe mine toate astea mă lasă rece, re-ce! Însă fulgul cel mic nu-i mai asculta vorbele. Cu ochii aţintiţi asupra ferestrei scriitorului, îşi schimbă direcţia de zbor şi o porni spre fereastra lui. - Hei, unde ai pornit? Ce împrăştiat! Un nehotărât! Uite cum o ia unde-l taie capul!... Visele, visele alea ale lui l-au zăpăcit cu totul! Striga fulgul cel mare, dar nu-l mai auzea nimeni. Micul fulg mai avea puţin şi ajungea în palma scriitorului, spre care el o pornise demult, încă de sus din cer. Sau chiar din seara în care visase tot ce visase. - Părinte bun din ceruri, bun rămas! rosti fulgul, pentru că simţea că pentru el venise timpul să se bucure de ceea ce aşteptase atâta, dragostea omului. Scriitorul, împietrit de emoţie, aştepta cu mâna întinsă pe micul fulg ce cobora atât de hotărât spre el. - Fulgul meu, vine fulgul meu! Când mâna lui a prins fulgul, el i s-a topit omului exact în suflet. Nemişcat a rămas, cu ochii strâns închişi de emoţie. Îi era teamă că sufletul i s-ar sparge în mii de bucăţele dacă ar deschide ochii. Dar, deodată, simţi că în palmă e mult mai mult decât o picătură de apă. O biluţă de mărgean rotundă şi diafană tremura uşor în căuşul palmei. Copilăria toată i se revărsă în suflet. În sfârşit, primise ceea ce de mult aştepta: dragoste, bucurie, inspiraţie. Da, viaţa era cu adevărat minunată. Această viaţă a lui de scriitor de basme pentru copii merita, în sfârşit, să fie trăită.


d’ale piticilor... de ziua...mosului


d’ale piticilor...

Răvaş pentru copii I. Tuvim

Tu, copil de nu ştiu unde, Vrei s-asculţi cuvântul meu? Mâinile şi obrăjorii Să ţi-i speli mereu mereu! Mă întrebi cu ce? Cu apă Cum te speli de obicei: Caldă, rece, de fântână, Chiar de ploaie, dacă vrei. Să te speli de dimineaţă, Să te speli şi peste zi, Să te speli şi la culcare, Totdeauna, orice-ar fi! Ai săpun şi ai burete? Nu-ţi mai trebuie nimic Că se ia dulceaţa toată Şi cerneala pic cu pic! Băieţel şi tu fetiţă, Vreau să ştiţi şi mici şi mari: Nici să nu le-aud de nume Celor care sunt murdari! Nu le-ntind pe stradă mâna, Nu-i primesc de vin la noi... Eu mă spăl întotdeauna... Hai, spălaţi-vă şi voi!

Eu, cu apă fac clabuc Lunec ca un tăvăluc În lighean mă învârtesc Să te curaţ mă grăbesc. (SAPUNUL) Am o surioară Face curăţenie prin moară. Spală pietricelele De sclipesc ca stelele. (PERIUŢA DE DINŢI) Am 2 stele si privesc lumea cu ele. (OCHII) Două rânduri de soldaţi’ In straie albe-mbrăcaţi. (DINTII) Unul numai cuvântează, Doi se uită şi veghează, Iar alţi doi, care-au rămas, Stau şi-ascultă fără glas. ( GURA, OCHII ŞI URECHILE )

...pe 15 octombrie 2009 milioane de oameni din întreaga lume au marchat Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini? ...peste 5.000 de copii sub 5 ani mor din cauza bolilor diareice, în special pentru că nu s-au spălat pe mâini înainte de a mânca sau după ce au folosit toaleta? ...acum 5000 de ani egiptenii isi curatau dintii folosind un preparat din praf de cenusa, mir, coaja de ou pisata si piatra ponce. Se crede ca aplicau cu degetele aceasta pasta pe dinţi? ...fabricarea si utilizarea sapunului dateaza de mai devreme de anul 2800 I.C. Inscripţiile arheologice spun că prima formă de sapun s-a obţinut prin amestecarea unturii topite cu cenusă?


d’ale piticilor... pagina matematicienilor

Formati grupa mosilor care privesc spre stanga


ecou crestin...

Sarbatorile de iarna

-

În cursul unui an, noi creştinii, avem anumite zile speciale numite sărbători. Cuvântul sărbătoare este de origine latină: servatoria – a păstra, a respecta. Aşadar în sărbătorile religioase respectăm sau cinstim anumite fapte, evenimente sau persoane sfinte. Sărbătorile ortodoxe se împart astfel: Duminică, este sărbătoarea săptămânală a creştinilor în cinstea Învierii Domnului Iisus Hristos Praznice Împărăteşti – sunt sărbători închinate Persoanelor Sfintei Treimi şi Maicii Domnului. Sărbători închinate sfinţilor mai importanti. Sărbători închinate Sfinţilor Îngeri şi a Sfintei Cruci. Sărbătorile religioase sunt, pentru noi creştinii, oaze duhovniceşti unde poposind ne hrănim şi ne adăpăm sufletele cu hrană duhovnicească şi băutură din izvoarele nesecate ale învăţăturii dumnezeieşti. Precum un călător flămând şi însetat prin arşiţa pustiului găseşte un izvor de apă unde poposeşte, se odihneşte, se răcoreşte şi prinde puteri pentru a merge mai departe în drumul său, aşa suntem noi creştinii în zi de sărbătoare când ne oprim din lucrul mâinilor noastre şi lăsăm la o parte grijile şi ocupaţiile lumeşti ne îngrijim de suflet: dimineaţa participăm la Sfânta Liturghie, iar după amiază vizitând bătrânii, bolnavii şi săracii, citind o carte sfântă, un acatist etc. Sărbătorile de iarnă sunt cele mai frumoase şi mai importante sărbători pentru noi creştinii. Crăciunul este cea mai mare sărbătoare după Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos. La Crăciun noi, cei de astăzi, trăim evenimentul petrecut acum 2000 de ani în peştera din Betleem, când Fecioara Maria L-a născut pe Iisus Hristos. Copiii care ne colinda simbolizează îngerii care au cântat la Naşterea Domnului. Cei ce merg cu steaua simbolizează magii care, călăuziţi de stea, au venit şi s-au închinat pruncului Iisus, apoi L-au vestit în toată lumea. - Preotul ce vine cu Icoana Maicii Domnului în casa noastră este păstoral ce vesteşte turmei celei cuvântătoare bucuria Naşterii Domnului în lume. Participarea noastră la Sfânta Liturghie în ziua de Crăciun înseamnă închinarea îngerilor, a păstorilor şi a magilor la peştera naşterii, căci Sfântul Altar înseamnă peştera unde s-a născut Iisus. Sărbătorile de iarnă continuă cu Soborul Maicii Domnului, cu Sfântul Arhidiacon Stefan, primul mucenic, Anul Nou cu Sfântul Vasile cel Mare când trebuie să facem bilanţul faptelor noastre. Căci dacă oamenii în general la Anul Nou îşi fac bilanţul împlinirilor şi neîmplinirilor din anul trecut, cu atât mai mult noi creştinii trebuie să ne analizăm faptele noastre şi să ne hotărâm ca în anul ce vine să facem mai


ecou crestin... Pagini realizate de pr.prof. Alexandru Florariu multe fapte bune, să avem mai multă dragoste şi credinţa, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin rugăciune, post, fapte bune şi participarea la Sfintele Slujbe. O altă mare sărbătoare este Boboteaza, ce ne aminteşte nouă creştinilor de Botezul Domnului Nostru Iisus Hristos în apa Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. La Boboteaza întâmpinăm pe preot cu lumânarea închipuindu-l pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintea Mergătorul Domnului care a pregătit calea venirii lui Iisus în lume pentru a o restaura, pentru a o ridica din păcat. Iar faptul că preotul ne sfinţeşte casa cu Aghiazmă Mare înseamnă darurile Duhului Sfânt revărsate în lume de care ne împărtăşim şi noi prin intrare preotului în casa noastră. Sărbătorile de iarnă se încheie cu “Soborul Sfântului Ioan Botezătorul”, cel mai mare sfânt al Bisericii noastre după Iisus Hristos şi Maica Domnului. Să ştim că aceste sărbători, ca de altfel toate sărbătorile, sunt foarte importante pentru noi creştinii deoarece: avem posibilitatea să ne îngrijim de sufletele noastre mai mult ca în celelalte zile, mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile primite şi ne rugăm mai mult cerând ajutor pentru toate. Dacă ştim cum să petrecem aceste sărbători vom avea mari bucurii ce nu se pot scrie pe hârtie ci se scriu în inimă cu credinţa. Bucurie de sărbători nu au cei ce se îmbată de Crăciun şi se trezesc de Sfântul Ioan, nici cei ce trăiesc în ură şi duşmănie cu cineva. Pregătiţi de sărbători nu sunt cei ce s-au îngrijit doar de casă, mâncare şi băutură, dar au uitat de suflet lăsându-l nespovedit, neîmpărtăşit şi plin de toate păcatele. Zilele de sărbătoare nu sunt zile pentru ca noi să dormim mai mult, pentru a mânca şi bea mai mult ci sunt zile sfinte închinate lui Dumnezeu, aşadar să nu facem din Zilele Domnului zilele diavolului şi din zilele sfinte prilej de păcate. Deci cum trebuie să petrecem de sărbători? Să lăsăm toate grijile şi ocupaţiile lumeşti şi să participăm la slujbele bisericii şi în special la Sfânta Liturghie, să ne iertăm şi să ne împăcăm cu toată lumea, să facem o bucurie şi un dar cât de mic aproapelui nostru căci Crăciunul este sărbătoarea bucuriei şi a darurilor, să ne hotărâm să fim mai buni, mai milostivi, cu mai multă dragoste.


meseria de parinte Pagini realizate de ȋnv. Any Luca Fii un model pentru copilul tău! Nu trăim cele mai

Micuţul care mă urmează Să fiu cu ochii-n patru, mereu treaz, Căci mititelul care-i lângă mine mă urmează pas cu pas. Nu-mi pot permite să apuc pe-un drum greşit, Căci iată-l, după mine vine fericit. De ochii lui iscoditori nu pot scăpa, Face şi el ca mine, este umbra mea. Pe urme vrea să-mi calce, spune cu mândrie-n glas Acest micuţ ce mă urmează pas cu pas.

fericite momente, dar felul în care ne rezolvăm problemele în momente de criză face diferenţa între noi. Copiii noştri au nevoie de modele care să le inspire idealuri, ţeluri, aspiraţii, care să le dea ţinte spre care să se îndrepte şi primul model pe care şi-l însuşesc este cel al mamei, respective al tatălui. Apoi copiază dascălii- educatori, învăţători, profesori- în grădiniţă şi şcoală. Copilul creşte, ochii cuprind mai larg şi îşi alege modele din lumea care îl înconjoară, dar face acest lucru în baza unor convingeri cu rădăcini adânci în prima copilărie. Toate aceste “piese” vor compune ca într-un puzzle “un tot” în care toţi cei care l-au format vor fi picurat câte puţin din propria personalitate. Nu uita că in acest “joc”, TU eşti piesa de bază. Asta-ţi dă o responsabilitate uriaşă, aşa că ai grijă cum te oglindeşti în ochii “micuţului tău”!

N-am cum să uit în timp ce merg Prin arşiţa verii sau prin aprig ger Să-l fac un om întreg şi pasul să-i veghez Acestui mititel ce spune „Te urmez".

“Nu-i înveti pe alţii ceea ce vrei, nu-i înveţi ceea ce ştii, îi înveţi ceea ce eşti!”

“Copilul ajunge pentru părinţii săi, după educaţia care o capătă: răsplată sau pedeapsă. “

“Dă-le copiilor din puterea ta atunci când sunt la începutul vieţii, iar ei îţi vor da din tinereţea lor atunci când tu nu vei mai avea putere.” Maria FontaineMaxime despre succes


meseria de parinte Educaţia –o şansă? Fără educaţie nu putem nici măcar gândi la civilizaţie, prosperitate, progres, la o lume mai bună. Cine este responsabil pentru educaţia copiilor noştri? - vor spune unii. Nu e şcoala instituţia în care educaţia şi instrucţia se realizează într-o formă organizată, în baza unor programe, principii, legi? - vor spune alţii. Dincolo de cele 4-6 ore petrecute la şcoală, copilul petrece cel mai mult timp în familie. – ar putea considera unii, îşi asumă răspunderea pentru propria educaţie. Educaţia însă nu e un joc în care responsabilităţile ar putea fi disputate. Şcoala , familia, elevul trebuie să fie parteneri reali în care fiecare să îşi asume în mod conştient rolurile, pentru ca educaţia să fie una de calitate, ale cărei efecte pozitive să se vadă în viaţă şi de care să ne bucurăm cu toţii. Obligaţiile părţilor implicate în acest parteneriat sunt stipulate în Constituţia României, în Legea învăţământului şi în Statutul Personalului Didactic, în Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor şcolare, în legislaţia privind drepturile copilului. Astfel: Şcoala se angajează:

să ofere servicii educaţionale de calitate; să asigure securitatea şi siguranţa elevilor; să dea dovadă de respect şi consideraţie în relaţia cu elevii şi părinţii acestora; să nu desfăşoare activităţi care să afecteze imaginea publică a elevului/familiei; să trateze cu profesionalism şi responsabilitate educaţia copilului; să stabilească de comun acord cu părinţii calendarul întâlnirilor periodice şi să îl pună în aplicare; să recompenseze/ sancţioneze, obiectiv şi echitabil, rezultatele şi conduita elevilor. să răspundă oricărei sesizări referitoare la rele practice în şcoală.

Părintele/ reprezentantul legal trebuie:

să îşi asume responsabilitatea promovării în educaţia copilului a valorilor susţinute de şcoală; să asigure frecvenţa zilnică şi ţinuta decentă a elevului la cursuri; să dea curs soliciării conducerii şcolii de a lua măsuri cu privire la conduita şi situaţia şcolară a elevului; să se prezinte la şcoală cel puţin o dată pe luna să asigure copilului în limita posibilităţilor condiţii decente de învăţare să trateze cu respect şi considerare instituţia şcolara şi pe reprezentanţii ei; să-şi assume pagubele materiale provocate de comportamentul neadecvat al copilului său.

Elevul se angajează:

să respecte personalul şcolii şi pe colegii săi; să nu dăuneze prin comportamentul său sănătăţii, securităţii, demnităţii şi libertăţii celorlalţi; să frecventeze regulat cursurile şi să participle la activităţi de evidenţiere a identităţii şcolii şi să înveţe potrivit nivelului de studio şi ritmului propriu; să păstreze în bună stare bunurile şcolii, inclusive manualele şcolare; să aibă o ţinută vestimentară şi o conduită decentă, neprovocatoare, neagresivă, neostentativă; să aibă zilnic asupra sa carnetul de elev şi să îl prezinte profesorului/ dirigintelui/ părintelui; să-şi asume integral răspunderea pentru propriile bunuri pe durata progarmului şcolar.


meseria de parinte Ai grijă de tine, formează-ţi o imagine de sine corectă şi ajută-l şi pe copilul tău să facă la fel! Imaginea de sine este felul în care gândeşti despre calităţile şi defectele tale, este abilitatea noastră de a ne evalua în mod corect şi realist, de a ne accepta aşa cum suntem. Fiecare om are calităţi şi defecte, fiecare om poate obţine succese importante dar şi unele insuccese. Imaginea personală are o putere atât de mare încât impactul ei este copleşitor asupra destinului oricărei persoane, ea putând influenţa atât reuşita cât şi nereuşita acesteia. O imagine de sine scăzută determină neîncredere în forţele proprii şi lipsa stimei de sine. Tot la fel de dăunătoare este imagine de sine supraevaluată. Te poţi lansa în activităţi la care nu faci faţă, iar rezultatul va fi un eşec. Copiii cu o imagine de sine corectă se simt importanţi, unici, plini de success, îşi asumă scopuri bine definite, se simt utili, pot lua decizii corecte, se simt respectaţi. Creşterea stimei de sine este posibilă prin: aşteptări realiste în raport cu posibilităţile, concentrarea pe aspectele positive, identificarea punctelor tari şi slabe, asumarea de responsabilităţi, implicare în luarea deciziilor în familie, conştientizarea, încurajarea şi recompensarea succeselor.

Comunică eficient cu copilul; formează-i abilităţi de ascultare activă! Ai grijă la ceea ce comunici dincolo de cuvinte, la ceea ce-i spui, ce-i ceri copilului şi ceea ce faci chiar tu pentru că ţi-ar putea replica: “Faptele tale vorbesc atât de tare încât nu mai aud ce spui.” (anonim) Comunicarea este ca un drum pe care se circulă în ambele sensuri, deci, învaţă să şi asculţi. Dă “partenerului “posibilitatea descărcării emoţionale, facilitează exprimarea, stabileşte contactul visual, fii acolo, arată-i că îl înţelegi, chiar dacă nu eşti de acord cu el. Condamnă comportamentul, nu persoana. Arată-i că-l iubeşti necondiţionat. Crează momente în care să fiţi împreună, să împărtăşiţi gânduri, sentimente, experienţe. Dacă am creat o bună comunicare cu copiii noştri de când erau bebeluşi, vor fi mai dornici să discute cu noi când vor creşte şi grijile lor vor deveni mai complicate. Timpul investit pentru astfel de comunicare va fi răsplătit cu “dobândă”. Ascultarea activă înseamnă atenţie, prezenţa în comunicare cu toate simţurile, preocupare pentru cele comunicate de interlocutor, exprimată prin mimică, păstrarea contactului vizual, deschidere, disponibilitate. A asculta activ inseamnă a dovedi înţelegere, a încuraja exprimarea, a nu judeca, a nu nega sentimentele, a nu întoarce subiectul către tine. Copilul, de orice vârstă, are nevoie de sprijin emoţional şi-l va căuta la tine dacă vei şti să îl asculţi, să îl înţelegi, să îl ajuţi să găsească (singur) soluţii la problemele sale.


meseria de parinte Rezolvă la timp conflictele! Învaţă-i şi pe copii să-şi rezolve conflictele cu ceilalţi! Oamenii sunt diferiţi. Părerile, trăirile lor sunt diferite. Problemele zilnice cu care ne confruntăm ne pot încărca cu emoţii negative: dezamăgire, teamă, furie, disperare. Toate sunt fireşti. Nu există persoană care să nu le fi încercat. Felul în care le rezolvăm însă, felul în care ne descărcăm de aceste emoţii negative, dă măsura înţelepciunii noastre. Trebuie să avem în permanenţă în vedere respectul pentru celălalt, Faptul că loviturile rănesc, iar cuvintele pot lăsa uneori răni mai adânci. O tehnică recomandată de specialişti este comunicarea folosind “Mesajele EU”, care spun ce simt eu, în ce condiţii şi de ce, fără să atace pe celălalt. În rezolvarea conflictelor cu copilul aveţi în vedere 4 întrebări: Ce doresc să înveţe copilul meu din această experienţă, situaţie? Ceea ce fac eu îl ajută pe copilul meu să înveţe aceasta? Există efecte negative generate de comportamentul meu? Există ceva ce copilul meu ar putea învăţa din asta şi eu nu mi-aş dori? Dacă e aşa, ce pot face diferit? De asemenea, rezolvarea conflictelor presupune stabilirea unor reguli foarte clare şi consecvenţă în aplicarea lor.

Ajută-ţi copilul să ia decizii corecte! Viaţa de zi cu zi ne pune mereu în situaţia de a lua decizii. Pentru ca acestea să fie corecte, avantajoase pe termen lung, este firesc să găsim câteva alternative posibile din care să selectăm pe cea optimă. Procesul decizional presupune mai multe etape care se derulează automat la nivel subconştient: identificarea problemei analiza informaţiei disponibile elaborarea/ordonarea soluţiilor potrivite explorarea alternativelor evaluarea/verificarea alternativelor şi alegerea variantei plauzibile punerea în practică a deciziei şi asumarea responsabilităţii consecinţelor revizuirea deciziei luate şi post evaluarea. A acţiona după impuls, fără a gândi la consecinţe poate aduce probleme greu de remediat. Uneori, în urma experienţei trăite poţi reveni asupra momentului de analiză şi alegere, evaluând contextul, factorii şi informaţia implicată şi luând decizii în consecinţă pe viitor. Alteori însă nu-ţi poţi permite să încerci. Există situaţii în care alegerea deciziei corecte este dificilă, problema este complexă, implică un grad sporit de nesiguranţă său risc. Mai multe variante pot părea la fel de atractive sau nici o alternativă nu permite atingerea în întregime a obiectivului stabilit. Trebuie să te opreşti la aceea care îţi aduce avantaje pe termen lung.


sa mai si radem... - De ce a murit carte de matematică? - Pentru ca avea prea multe probleme în ea.

- Copii, pentru că aţi fost cuminţi, azi o să vă duc la cofetărie, să vedeţi cum mănâncă lumea prăjituri!! Părinţii aduc la doctor o fetiţă care de la o vreme avea un permanent rânjet tembel pe figură. - Domnul doctor, nu ştim ce are de rânjeşte aşa... Doctorul o consulta, se gândeşte câteva momente şi apoi zice: - Dar codiţele aţi încercat să i le slăbiţi?

Pagini realizate de înv. Liviu Zapan înv.Any Luca prof.Mariana Cojocaru

Gigel vine acasă zgâriat tot pe faţă, pe gât, pe mâini. - Doamne sfinte, ce s-a întâmplat?? - Am făcut horă în jurul bradului. - Păi, şi de ce eşti zgâriat în halul ăsta? - Eram puţini! - Ce înseamnă parazit? Întreabă profesorul. -... - Poţi să-mi răspunzi cu cuvintele tale, îl încurajează profesorul pe elev. - Ceva care stă pe spatele altuia. - Foarte bine! Poţi să-mi dai un exemplu? - Rucsacul. Prima zi de şcoală:

-Cine a îndrăznit să-mi răscolească biroul în halul ăsta? Tună directorul. - Băiatul d-voastra cel mic, domnule! - Talentat copil, nu-i aşa?

Profesoara le cere elevilor: - Copii, faceţi o propoziţie folosind cuvântul "televizor"! Andreea ridică mâna şi spune: - Stau în sufragerie şi mă uit la desene animate. Profesoara: - Şi televizorul unde este? - Păi... în sufragerie.

Învăţătoarea: Copii, ce fapte bune aţi făcut în vacanţă? Ionel: Eu doamna învăţătoare am ajutat o bătrânică să treacă strada. Vasile: Eu doamna învăţătoare l-am ajutat pe Ionel să o treacă stradă pe bătrânică. Mihai: Eu i-am ajutat pe Ionel şi pe Vasile să treacă bătrânică stradă. Învăţătoarea: Păi de ce a fost nevoie de 3 oameni să treacă o bătrânică stradă? Mihai: Păi dacă nu vroia să treaca!


sa mai si radem...

Alexandru Lăpuşnicu este un personaj negativ, dar are o personalitate destul de afirmativa Lefter Popescu oscilează între speranţă şi disperanta. Victoria a stat nemâncată 14 zile. Victoria(în loc de Vitoria) face înmormântare cu foarte mulţi oameni , deşi erau puţini. Ion Creangă s-a născut între anii 1887-1889. În Amintiri apare copilăria fericită a lui Crenguţa Ionel. La bătrâneţe împăratul naşte un copil. În Mioriţa sunt implicaţi doi criminali. Împăratul avea o grădină şi în fund avea un măr. Fabula descrie un căţel amărât. Vitoria Lipan are nişte presimţiri cum ar fi dispariţia şi sinuciderea soţului ei. Fiica Vitoriei se numea Maranda. Părintele i-a spus Vitoriei că soţul se va înturna înapoi. Vitoria a găsit trupul soţului într-o ogradă. Baltagul e scris de Mihai Eminescu.

De ce circula sângele în corp? -Sângele umbla prin corp, ca să îi prindă pe microbi şi să îi înece. (6 ani). La ce folosesc sprâncenele? -Sprâncenele folosesc ca să ţină fruntea sus, să nu-i vina pe ochi. (6 ani) De ce ne spălăm cu săpun? -Noi ne spălăm, ca să dăm săpun în ochi la microbi. (5 ani) Ce sunt amprentele? -Amprentele sunt când punem mâna pe o clanţă şi rămân degetele acolo şi le găseşte poliţia. (8 ani) Ce este sufletul? -Suflet e când îţi pune mama prăjituri pe farfurie şi îi laşi şi lu ăla mic. (8 ani) -Sufletul are o formă de inimă. (8 ani) Ce este tristeţea? Tristeţe înseamnă când un om vine la altul şi bea mult. (7 ani) De ce se pun potcoave la cai? -La cal se pun potcoave, să nu cadă pe spate, atunci când pune frâna calul se înţepeneşte în potcoave. (9 ani) Ce înseamnă cuvântul "modern"? -Modern e când vezi ceva frumos şi e scump şi n-ai bani. (7 ani) Cum se face parfumul? -Parfumul se face din apă, dop şi din parfum. (5 ani) Cum se înţeleg păsările sau animalele între ele, dacă noi, oamenii, vorbim şi de multe ori nu ne înţelegem? -Păsările sau animalele vin unele lângă altele şi vorbesc în şoaptă şi nouă ne spun numai "miau". (10 ani) Ce este timpul? -Timpul este o vreme care trece tot timpul. (5 ani) Ce sunt buruienile? -Buruienile sunt nişte plante folositoare doar lor. (12 ani) Ce este acela un secret? -Secretul este atunci când nu trebuie să ştie poliţia. (6 ani)


cuvinte... culori... sentimente...


cuvinte... culori... sentimente...

Dansul fulgilor de nea Toamna a trecut ca o clipă învăluind natură în adierea răcoroasă a vântului. Mai ieri mă jucam cu fluturi gingaşi şi multicolori, iar zilele de la începutul anului şcolar au zburat asemeni clipelor. Doar frunzele îngălbenite zburând până în înaltul cerului şi plânsul unui pui de cuc, vestesc că iarna e aproape... Într-o seară de fereastra s-a lipit un fulg mare şi

SATUL MEU Ce privelişte frumoasă Se vede de sus pe coastă: Ulite, cărări, poteci, Ca -ntr-un labirint tu treci. Casele viu colorate, Le deosebeşti pe toate: Biserica cu turnuleţe Si şcoala cu steguleţe. Fiecare casă-n parte Are-o poveste -aparte. Şi oriunde şs fi mers Aici e-ntregul UNIVERS ! BOTEZ STEFAN,

pufos. Părea o fiinţă mică şi rece. Îmi şopti cu glas diafan

clasa a VII aA

să ies afară să privesc dansul fraţilor săi. Am ieşit şi am privit văzduhul alb ca cenuşa şi fluturii uşori, albi că florile de cireş ce jucau o horă a veseliei. Mii de steluţe sclipitoare umpleau văzduhul şi jocul lor vesel şi zburdalnic mă ameţea. Câteva zile la rând au fluturat deasupra lumii florile albe căzute din înaltul cerului. Obosite se aşezau pe crenguţele IARNA JUCĂUŞĂ Sanda Sfichi

Zâna iarna chiar din zori a venit prin ceaţă Şi-a pictat pe geamuri flori cu-n penel de gheaţă. Parcu-i alb, strălucitor, din poveşti sa pară... Sare Oana-ntr-un picior c-a mai nins afară. La bunica în ogradă, ţanţoş, vesel şi voinic Şade omul de zăpadă cu căciula de ibric. Valea-n râsete răsuna, fug copii pe derdeluş Vremea este numai bună pentru joc şi săniuş. Face omul cel de iarnă semne albe spre colnic: Aş da fuga pân la Oana de-aş putea sari un pic!

copacilor şip e fata neagră a pământului gătindu-l cu o haină albă imaculată. Căsuţele dorm liniştite sub acoperişurile decorate cu dantelă de gheaţă şi ghirlande de cristale. La ferestre se văd năsucurile copiilor printre florile de gheaţă. Razele lunii lăsate peste fire poleiesc satul cu o lumină argintie, misterioasă. Bine ai venit IARNA!!!

Ardeleanu Elena Clasa a IV-aB


La fereastra lumilor

Asfinţitul aruncă vâlnicu-nnoptării peste întreagă fire. Lumina se ofileşte încet. Lina şi senina adâncătură a văzduhului se pierde în zare cuprinsă de un vioriu închis. Acolo, în apusul stins, doi oameni simpli caută adăpost pentru fiul lor ce urmează să se nască. Porţile caselor sunt închise şi nimeni nu are curajul să înfrunte întunericul nopţii şi să găzduiască doi străini. O stea luminoasă îi călăuzi pe cei doi creştini către staulul de vite. Steaua se opri în loc, iar razele ei blânde coborâră către pământul îngheţat, încălzindu-l. Pe un jilţ de nori stăteau îngeri cu crenguţe de laur în mână şi cântau despre naşterea unui Prunc Binecuvântat. Steaua străluci atât de tare încât semăna cu un sloi de ceară pe cerul negru. Magi, crai, păstori şi toţi cei ce aşteptau momentul sfânt al naşterii lui Iisus, căzură în genunchi şi mulţumiră Bunului Dumnezeu pentru darul cel mai de preţ. Acolo sus, dincolo de lumina acelei stele magice, stătea la fereastra lumilor Bunul Dumnezeu, care de bucurie a lăsat să-I cadă o lacrimă. Lacrima a căzut pe Pământ aducând lumină şi binecuvântare în inimile tuturor creştinilor. Călin Zapan


florile gândului

Colectivul de redactie al revistei mulţumeşte tuturor colaboratorilor şi vă asteaptă cu noi materiale şi sugestii pentru numerele urmatoare.


Florile gândului Nr.2 –iarna 2009 - 2010

Revista scolii - Florile Gandului Numarul 2  

revista scolii hodora

Advertisement