Sash Segal | Marcellinus Drag camarad de arme Marcellinus, Aud că zeii n-au fost foarte buni cu tine, ceea ce, fireşte, n-aş putea să spun despre noi. Aş vrea să am atâta încredere în ei câtă au ei în mine, la fel cum aş vrea mai mult păr pe creştet şi mai multă vigoare în vintre – iluzii dragi, la urma urmei – băşica udului îmi e puţin obosită, altfel sunt, pe ansamblu, sănătos, ceea ce îţi doresc, inutil, şi ţie – împreună cu Rufus îmi fac plimbarea după fiecare masă, el alergănd după vrăbii, privind lung după fetişcane, eu… Aud că după ce am îndurat împreună ploaia nesfârşită a Hiberniei şi arşiţa Judeei, săgeţile barbarilor şi plictiseala asediului, tu, Marcellinus, îţi duci traiul rustic în casa ta veche, între patru pereţi cojiţi, fără curte interioară şi fără nimeni la cină – dar astfel trece vremelnică gloria soldatului… Nici măcar un deceniu nu s-a scurs de când ne plimbam în triumf pe străzile Romei, azi, doar doi bărbaţi trecuţi de floarea vârstei, care trag plăceri din amintiri de campanie. alchemia| No.1 - februarie 2018
107