Page 1

numarul 5 august-septembrie 2011

repere

revista de culturi


03 04 08 12 14 17 19 24 27 31 34 36 41 44 47

editorial salvând roşia montana cu fân\ saving roşia montana with hai\ le bigmac cultura urbana la uzina de apa \ urban culture at the uzina de apa \ culture ubanique dans la uzine hexagoane pe câmpii/ hexagonal fields/ le bigmac plutăritul pe bistriţa/ rafting on bistriţa/ le bigmac spaţiul public românesc/ romanian public space / le bigmac reconversia inchisorii - memorialul ramnicu sarat/ the reconverion of the prison - ramnicu sarat memorial/ le bigmac lucian blaga - matricea stilistica / lucian blaga silistic matrix/ le bigmac muzeul aurului - poiect de diploma/ gold museum diploma project / le big mac cum sa [nu] faci un pat suspendat / how [not] to make a bunk bed / le bigmac erori urbane / urban errors / le bigmac 11920011192011 / 91120019112011 / le bigmac arhitectura parametrica - o introducere / parametrica architecture - an introduction / le big mac dublu tratat de urbanologie / ... cultura cinematografica postdecembrista / postcomunist cinematografic culture / le bigmac

repere

revista de culturi

raluca grigoriu ana rabiniuc ivona nita anca profiri olteanu laura horia ungureanu munteanu adrian valetin gheorghian alexandru sescioreanu

echipa editoriala


editorial + Am fost prima data la Fân Fest în 2006 cu cortul (pe atunci camparea find numai pe platou la 30 minute de sat), apoi am revenit în 2010 cu acelaşi entuziasm. De această dată am “evoluat”: ne-am cazat în pod la Nenea Ovidiu, care ne-a oferit un braţ de fân proaspăt pe post de saltea, (episod care mi-a amintit de poveştirile studenţeşti ale mamei care, la fel, dormise în fân la sărbătoarea de pe Muntele Găina - tot din Apuseni. Ca în fiecare an, am participat la activităţile pregătite de organizaţiile non-guvernamentale (Alburbus Maior): tururi ghidate, proiecţii de filme artistice şi documentare însoţite de discuţiile la care erau invitaţi arhitecţi şi sociologi, vizite în galeriile române şi vizite în mină, piese de teatru, stând-up comedy şi concerte seara. Programul pregătit de voluntarii Fân Festului este unul deschis, dezinteresat, încurajând spiritul liber, spontaneitatea, iniţiativa şi dorinţa de cunoaştere. Evenimentele se desfăşoară în diferite locuri: începând din Piaţa Veche unde se găseşte Info-pointul, continuînd cu Târgul de produse tradiţionale din curtea Bisericii Unitariene, apoi Biserica Unitariană unde au loc conferinţele şi sfârşind cu locul de pe platoul Tăul Brazi, unde se desfăşoară restul activităţilor din timpul zilei (tiroliana, panou de căţărat, fân jumping). În premieră, la FanFest 2011 s-a organizat şi "Roşia Copiilor". Filmul, cu puternicul său impact vizual, ne aduce cel mai aproape de realitatea Roşiei Montane în reprezentările lui Mircea Veroiu şi Dan Piţa din 1973 (Nunta de piatră , Fefeleaga, La o nuntă) şi 1974 (Duhul aurului). În lipsă unor imagini de arhivă, filmele de mai sus sunt singurele care se constitue ca un document ce păstrează spiritul locului. După mai bine de 30 de ani, regizorul Iosif Damian se întoarce la Roşia Montană filmând în 2009 “Memoria de piatra”, un making-of nostalgic dar tardiv al clasicului ”Nunta de piatra”. Arhitectura Roşiei Montane este motivul principal pentru care am îndrăznit să parcurg cei 580 km cu trenul şi mai apoi alte 3 ore cu microbuzul. Se întrevăd reflexe surprinzătoare ale arhitecturii istorice, fie barocă, fie clasicizanta, fie tradiţional românească, acestea din urmă aducând sitului notorietatea internaţională, transformându-l într-un reper al patrimoniului cultural european şi mondial. Din păcate, cel puţin 150 de gospodarii sunt părăsite, iar casele vândute de către săteni sunt lăsate în paragină de către investitor. Pe alocuri se mai zăresc detaliile construcţiilor iniţiale sau inscripţiile de pe porţi. Se mai găsesc însă, nu în stare foarte bună, exemple ale arhitecturii tradiţionale, grupate în: Arhitectura civilă: Palatul administrativ (1897) şi Şcoala veche (1898). Ansamblul e completat de clădirea grădiniţei construită în aceeaşi perioadă, conform tradiţiei, de meşteri italieni, precum şi Fosta casă de naşteri, ridicată în 1879 că locuinţa a unei familii de mineri înstăriţi. Casă parohială unitariana (1850, 1933) şi Casă parohială reformata, edificată la jumatetea secolului 19, reprezintă cel mai complex şi coerent exemplu de clasicism în arhitectură de la Roşia Montană. Arhitectura de cult: biserica este reprezentativă pentru arhitectura de cult tradiţională a zonei, înscriindu-se într-o serie tipologică bine reprezentată în zona Munţilor Apuseni (indiferent de perioada istorică şi stilistică sau de confesiune) biserica-sală cu volumetrie simplă tripartita: navă, încheiată spre răsărit cu absidă poligonală sau semicirculară şi precedată la apus de turn: Biserica Ortodoxă, Biserica greco-catolică (1841-1847), şi Biserica Refor-

[real text to be added]


saving rosia montana with hay / le bigmac

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, cel mai important festival anual de artele spectacolului din România şi al treilea ca amploare şi importanţă din Europa, a adus la Sibiu participanţi din 70 de ţări care au prezentat peste 300 de evenimente ce se desfăşoară în peste 60 de spaţii de joc, aşteptând zilnic 60 000 de spectatori. Agenda de evenimente a fost deosebit de bogata si variata si a adus publicului productii reprezentative ale marilor companii din din Romania si din strainatate, spectacole de strada in orasul vechi si in cetatile si bisericile fortificate medievale din imprejurimile Sibiului, spectacole de teatrudans, flamenco, balet, dans contemporan, teatru de păpuşi, circ, spectacole de lumini, muzică, pantomimă, conferinţe, dezbateri, expoziţii de fotografie şi pictură, lansări de carte şi instalaţii.Atelierele au avut loc atât în spaţii convenţionale cât, mai ales, în spaţii neconvenţionale, transformând Sibiul într-o veritabilă capitală culturală a lumii. Unii spun ca spectacolele straine prezentate anul acesta la Sibiu nu mai au stralucirea de odinioara, in timp ce altii afirma ca atragerea unui numar mare de spectatori la concertele unor trupe pop rock, ce nu au nici o legatura cu teatrul, poate strica spiritul festivalului. Cert este ca la cea de-a 18-a editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu, unde in spectacolul de strada se regasesc timp de zece zile actori ambulanti, acrobati, localnici, turisti romani si straini este, ca si in anii precedenti, unul frematator si fascinant, dovedindu-se un real succes.

Nume consacrate ale scenei internaţionale au concertat, între 30 august şi 26 septembrie, în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Internaţional "George Enescu ", ce a fost deschis de opera "Oedip", dirijată de maestrul Nicolas Joel. Artişti recunoscuţi ca Joshua Bell, Martha Argerich, Vladimir Ashkenazy, Elisabeth Leonskaja, dar şi muzicieni români de mare valoare, cum ar fi dirijorul Tiberiu Soare şi violoniştii Remus Azoiţei şi Alexandru Tomescu au concertat în cele trei săptămâni ale festivalului.. Festivalul a fost împărţit în opt secţiuni: "Operă şi balet", "Muzica românească a secolului XX", "Concertele de la miezul nopţii", "Enescu şi contemporanii săi", "Marile orchestre", "Muzica de cameră", "Teme clasice în aranjamente moderne", la care se adaugă nocturnele reunite sub titulatura de "Concertele de la miezul nopţii". Una dintre aceste secţiuni, "Muzica românească a secolului XX" a fost introdusă în programul ediţiei din acest an a festivalului la propunerea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Printre compozitorii şi muzicolo-

salvand rosia montana cu fan “Dezbină şi stăpânaneşte!” pare să fie deviza după care se ghidează politica exploatării. Am fost prima data la Fân Fest în 2006 cu cortul (pe atunci camparea find numai pe platou la 30 minute de sat), apoi am revenit în 2010 cu acelaşi entuziasm. De această dată am “evoluat”: ne-am cazat în pod la Nenea Ovidiu, care ne-a oferit un braţ de fân proaspăt pe post de saltea, (episod care mi-a amintit de poveştirile studenţeşti ale mamei care, la fel, dormise în fân la sărbătoarea de pe Muntele Găina - tot din Apuseni. Ca în fiecare an, am participat la activităţile pregătite de organizaţiile non-guvernamentale (Alburbus Maior): tururi ghidate, proiecţii de filme artistice şi documentare însoţite de discuţiile la care erau invitaţi arhitecţi şi sociologi, vizite în galeriile române şi vizite în mină, piese de teatru, stând-up comedy şi concerte seara. Programul pregătit de voluntarii Fân Festului este unul deschis, dezinteresat, încurajând spiritul liber, spontaneitatea, iniţiativa şi dorinţa de cunoaştere. Evenimentele se desfăşoară în diferite locuri: începând din Piaţa Veche unde se găseşte Info-pointul, continuînd cu Târgul de produse tradiţionale din curtea Bisericii Unitariene, apoi Biserica Unitariană unde au loc conferinţele şi sfârşind cu locul de pe platoul Tăul Brazi, unde se desfăşoară restul activităţilor din timpul zilei (tiroliana, panou de căţărat, fân jumping). În premieră, la FanFest 2011 s-a organizat şi "Roşia Copiilor". Filmul, cu puternicul său impact vizual, ne aduce cel mai aproape de realitatea Roşiei Montane în reprezentările lui Mircea Veroiu şi Dan Piţa din 1973 (Nunta de piatră , Fefeleaga, La o nuntă) şi 1974 (Duhul aurului). În lipsă unor imagini de arhivă, filmele de mai sus sunt singurele care se constitue ca un document ce păstrează spiritul locului. După mai bine de 30 de ani, regizorul Iosif Damian se întoarce la Roşia Montană filmând în 2009 “Memoria de piatra”, un making-of nostalgic dar tardiv al clasicului ”Nunta de piatra”. Arhitectura Roşiei Montane este motivul principal pentru care am îndrăznit să parcurg cei 580 km cu trenul şi mai apoi alte 3 ore cu microbuzul. Se întrevăd reflexe surprinzătoare ale arhitecturii istorice, fie barocă, fie clasicizanta, fie tradiţional românească, acestea din urmă aducând sitului notorietatea internaţională, transformându-l într-un reper al patrimoniului cultural european şi mondial. Din păcate, cel puţin 150 de gospodarii sunt părăsite, iar casele vândute de către săteni sunt lăsate în paragină de către investitor. Pe alocuri se mai zăresc detaliile construcţiilor iniţiale sau inscripţiile de pe porţi. Se mai găsesc însă, nu în stare foarte bună, exemple ale arhitecturii tradiţionale, grupate în: Arhitectura civilă: Palatul administrativ (1897) şi Şcoala veche (1898). Ansamblul e completat de clădirea grădiniţei construită în aceeaşi perioadă, conform tradiţiei, de meşteri italieni, precum şi Fosta casă de naşteri, ridicată în 1879 că locuinţa a unei familii de mineri înstăriţi. Casă parohială unitariana (1850, 1933) şi Casă parohială reformata, edificată la jumatetea secolului 19, reprezintă cel mai complex şi coerent exemplu de clasicism în arhitectură de la Roşia Montană. Arhitectura de cult: biserica este reprezentativă pentru arhitectura de cult tradiţională a zonei, înscriindu-se într-o serie tipologică bine reprezentată în zona Munţilor Apuseni (indiferent de perioada istorică şi stilistică sau de confesiune) biserica-sală cu volumetrie simplă tripartita: navă, încheiată spre răsărit cu absidă poligonală sau semicirculară şi precedată la apus de turn: Biserica Ortodoxă, Biserica greco-catolică (1841-1847), şi Biserica Reformata (ante 1848) respectă acest tipar. Biserica Unitariana (1796), împreună cu monumentele grupate în jurul sau, ce aparţin comunita_îi unitariene , casa cantorului (nr. 390), casa parohială (nr. 391), casa clopotarului (nr. 53) - ilustrează o particularitate remarcabilă a structurii urbane a aşezării: organizarea în nuclee confesionale.

4_5/2001______


_

Amenajări hidrotehnice ale mineritului traditional - lacurile de acumulare (tăuri), realizate începând de la jumătatea secolului al XVIII-lea pe versantele care înconjoară Roşia Montană - au fost documentate Tăul Mare, Tăul Corna şi Tăul Ţarina: barajele şi sistemele de control şi evacuare a apei reprezintă opere remarcabile ale arhitecturii tehnice istorice. “Dezbină şi stăpananeste!” pare să fie deviza după care se ghidează politica exploatării. Atmosfera vechii localităţii din munţii Apuseni mi s-a părut tristă şi pesimistă. Lipsiţi în mod deliberat de necesitaile sociale minimale (doctor, farmacie), sătenii sunt împărţiţi în două tabere: cei care un vor să-şi părăsească trecutul şi cei cumpăraţi ieftin şi împinşi spre comodităţi citadine. Intervievat în revista Formula As, profesorulul Peter Fischer directorul Institutului de Drept European al Universităţii din Viena afirmă: „Am studiat concesiunile industriale din lume, dar n-am găsit o proporţie mai dezavantajoasă pentru ţara deţinătoare a resurselor decât în epoca colonială! Cu doar 19% partea României, avem de-a face cu o exploatare sălbatică, primitivă, a resurselor unei ţări europene. Este de necrezut că oficiali ai Guvernului român au putut accepta o astfel de situaţie care dezavantajează ţara pe care o guvernează. În majoritatea cazurilor din epoca modernă, ţara gazdă deţine de regulă 85% din acţiunile unei exploatări miniere sau petroliere, în timp ce investitorul nu trece de 15%.” Rândurile de faţă nu se vor o scurtă istorie a Roşiei Montane, nici o pledoarie pro sau contra Gold Corporation. Articolul te lasă să alegi dacă în viitor vei vrea să găseşti aici un colţ de natură neştirbit, cu petele de culoare ale caselor tradiţionale pe care locuitorii animaţi de tradiţia strămoşească nu vor să le părăsească, sau vei vrea să admiri coşuri fumegânde, dealuri alunecând peste văi, petele hâde ale depozitelor de deşeuri întinzându-se încet şi sigur ca o strălucită expresie a “capitalismului în zbor” spre care ne îndreaptă manevrele meschine ale unor grupări mânjite de interese pecuniare. Faptele exprimate aici îţi fac o invitaţie dacă îţi place să călătoreşti, să te distrezi în mijlocul naturii, să asculţi seară un concert în aer liber sau să vizionezi o piesă de teatru în corturile militare special amenajate de către organizatori. Dimpotrivă, poţi alege să faci elogiul Primăriei locale sprijinite de Roşia Montană Gold Corporation care, pe 28 august, de Ziua Mineritului, le-a oferit satenilor “4 mici şi o bere”...

“ DIVIDE ET IMPERA”-(Divide and conquer) seems to be the mining company’s guiding policy. I first pulled up my tent at Fan Fest in 2006(at that time, people used to camp on the plateau, just 30 minutes away from the village), and then I came back in 2010, sharing the same enthusiasm . But this time, we improved a lot: we were accomodated at uncle Ovidiu’s who gave us an armful of fresh hay for a mattress, (this reminded me of my mother’s stories when she also used to camp in a hay stack at the annual feast on Gaina Mountains in The Apuseni Range when she was a student.I took part in every activities which were prepared by non-governmental organizations (Alburbus Maior):guiding tours,film screening and documentaries followed by discussions where many architects and sociologists were invited, visits to the Roman galleries and also visits to the mine, theatre

plays, stand-up comedy and concerts in the evening. The programme that was thought and shown by volunteers at Fan Fest Festival is a selfless, open-minded one ,encouraging the free initiative, spontaneity and the will to knowledge.All the events take place in different places:starting from The Old Square, where The Info-Point can be found, The Traditional Products Fair inside The Ukrainian Church yard, then The Unitarian Church where many conferences pass off, to the place on the plateau called Three Fir-Trees, where the rest of the activities occur during day time(flying fox,wall climbing,hay jumping).”Children’s Rosia Montana”was also pioneered in 2011. The film with its strong visual impact on people brings closer the reality of Rosia Montana in Mircea Veroiu and Dan Pita’s films.(The Stone Wedding, Fefeleaga, At a Wedding and The Spirit of the Gold, in 1974).Lacking any archive footage, these films are the only ones to form a real documantation on the spirit tendencies of the place.After more than 30 years, the director, Iosif Damian, returns to Rosia Montana and in 2009 he shot “Stone Memory”, a too late a week nostalgic making of The Stone Wedding. The architecture of Rosia Montana is the main reason why I chose to travel 580 Km by train and then why I had to change it for the bus for more than 3 hours.Amazing and startling mixtures of historical architecture , either in baroque , classic or traditional style, can be easily perceived.The last-mentioned style has turned this wonderful place into an acknowledged international landmark which has also become an important reference point within the European heritage.Unfortunately, at least 150 households have been abandoned and the houses have been sold by the farmers or they are completely neglected by the investor.One can hardly see the remaining details of the initial buildings or the inscriptions on the gates.But some fine examples of traditional achitecture can still be found and they are grouped as follows: The Civil Architecture:The Adninistrative Palace(1887) and The Old School(1898) The pile is completed by the nursery school building and the former maternity house (built in 1979 by some rich miner families) which were erected in the same period by Italian masters ,in keeping with the local tradition.The Unitarian Vicarage House (1850,1933) and The Reformed Vacarige , built in the 19-th century, represent the most complex and coherent example of classic architecture at Rosia Montana. The Cult Architecture: irrespective of the historical and stylistical period or confession, the church is wholy representative of the local cult architecture by being part of a typological series which is well represented in the Apuseni Mountains by the one-hall church with a simple tripartite volumetry: the nave which was built to the East with a poligonal apsis or a semicircular one and was preceded by a tower to the West. It is represented by The Orthodox Church, The Greek-Catholic Church(1841-1847) and The Reformed Church(before 1848) which also keep to this pattern.The Unitarian Church(1796), together with all the monuments around it, monuments that are part and parcel of the unitarian community: the cantor’s house (no.390), the vicarage (no.391), the bell ringer’s house(no.553) illustrate a remarkable feature of the urban structure of this place: people being organized within confessional centres. Traditional mining hydrotechnical harnessing-barrier lakes(the so-called ‘tauri’ in Romanian) was carried out as early as the

5_5/2001______


_

middle of the 19-th century on the slopes surrounding Rosia Montana.Documents have been found about Taul Mare (The Great Lake),Taul Coma and Taul Tarina.The barrieres and the water flash systems represent state-of-the art technical historical works. “Divide and conquer” seems to be the guiding motto mining policy.The atmosphere of the old village in The Apuseni Mountains appeared to be sad and pessimistic.Lacking minimal essential needs ( doctors,chemist’s),the villagers are divided into two categories:the ones who will not forget their past and those who were talked into selling at very low prices and who were “pushed” foreward to taking delight in urban conveniences.Being interviewed by Formula As, professor Peter Fischer,the manager of The European Law Institute in Wien says: “I have studied almost all the mining rights in the world but I never found such a disadvantageous share of the holder percentage like here,except maybe during the colonial age! Romania has only 19% profit sharing and that is why we are speaking of a savage primitive exploitation of the natural resources in a European country.It is merely unbelievable that the Romanian government should accept such a situation which affects the country they are ruling in a most serious way.In most cases in our time, the host country usually holds 85% of the shares of a mining or an oilfield operation ,whereas the investor does not exceed 15%.” These words are not supposed to be a short history of Rosia Montana, nor do they plead for or against Gold Corporation.This article lets you choose whether you may want to find here, in the future , an untouched nature spot with beautiful tints of traditional houses which people, actuated by their forerunners’ tradition, do not like to leave, or whether you may want to admire fuming chimneys, hills flowing down the valleys, gaping horrid mine bassets crawling and spreading like bubonic plague, and all these are the brilliant set expression for the so-called “soaring capitalism”(to paraphrase the communists) that we are now plunging into , just because of some mean schemes of some corrupt groups defiled by incredible large amounts of dirty money.You may also take a trip down here and enjoy the atmosphere, the nature, listen to a concert in the open or see a theatre play in a military tent.On the contrary, you may also choose to praise the local Town Hall that is bolstered up by Rosia Montana Gold Corporation which ,on the 28-th of August ,on Miner’s Day,offered the miners “four meat balls and one beer”,just like that!

6_5/2001______


_

Am fost prima data la Fân Fest în 2006 cu cortul (pe atunci camparea find numai pe platou la 30 minute de sat), apoi am revenit în 2010 cu acelaşi entuziasm. De această dată am “evoluat”: ne-am cazat în pod la Nenea Ovidiu, care ne-a oferit un braţ de fân proaspăt pe post de saltea, (episod care mi-a amintit de poveştirile studenţeşti ale mamei care, la fel, dormise în fân la sărbătoarea de pe Muntele Găina - tot din Apuseni. Ca în fiecare an, am participat la activităţile pregătite de organizaţiile non-guvernamentale (Alburbus Maior): tururi ghidate, proiecţii de filme artistice şi documentare însoţite de discuţiile la care erau invitaţi arhitecţi şi sociologi, vizite în galeriile române şi vizite în mină, piese de teatru, stând-up comedy şi concerte seara. Programul pregătit de voluntarii Fân Festului este unul deschis, dezinteresat, încurajând spiritul liber, spontaneitatea, iniţiativa şi dorinţa de cunoaştere. Evenimentele se desfăşoară în diferite locuri: începând din Piaţa Veche unde se găseşte Info-pointul, continuînd cu Târgul de produse tradiţionale din curtea Bisericii Unitariene, apoi Biserica Unitariană unde au loc conferinţele şi sfârşind cu locul de pe platoul Tăul Brazi, unde se desfăşoară restul activităţilor din timpul zilei (tiroliana, panou de căţărat, fân jumping). În premieră, la FanFest 2011 s-a organizat şi "Roşia Copiilor". Filmul, cu puternicul său impact vizual, ne aduce cel mai aproape de realitatea Roşiei Montane în reprezentările lui Mircea Veroiu şi Dan Piţa din 1973 (Nunta de piatră , Fefeleaga, La o nuntă) şi 1974 (Duhul aurului). În lipsă unor imagini de arhivă, filmele de mai sus sunt singurele care se constitue ca un document ce păstrează spiritul locului. După mai bine de 30 de ani, regizorul Iosif Damian se întoarce la Roşia Montană filmând în 2009 “Memoria de piatra”, un making-of nostalgic dar tardiv al clasicului ”Nunta de piatra”. Arhitectura Roşiei Montane este motivul principal pentru care am îndrăznit să parcurg cei 580 km cu trenul şi mai apoi alte 3 ore cu microbuzul. Se întrevăd reflexe surprinzătoare ale arhitecturii istorice, fie barocă, fie clasicizanta, fie tradiţional românească, acestea din urmă aducând sitului notorietatea internaţională, transformându-l într-un reper al patrimoniului cultural european şi mondial. Din păcate, cel puţin 150 de gospodarii sunt părăsite, iar casele vândute de către săteni sunt lăsate în paragină de către investitor. Pe alocuri se mai zăresc detaliile construcţiilor iniţiale sau inscripţiile de pe porţi. Se mai găsesc însă, nu în stare foarte bună, exemple ale arhitecturii tradiţionale, grupate în: Arhitectura civilă: Palatul administrativ (1897) şi Şcoala veche (1898). Ansamblul e completat de clădirea grădiniţei construită în aceeaşi perioadă, conform tradiţiei, de meşteri italieni, precum şi Fosta casă de naşteri, ridicată în 1879 că locuinţa a unei familii de mineri înstăriţi. Casă parohială unitariana (1850, 1933) şi Casă parohială reformata, edificată la jumatetea secolului 19, reprezintă cel mai complex şi coerent exemplu de clasicism în arhitectură de la Roşia Montană. Arhitectura de cult: biserica este reprezentativă pentru arhitectura de cult tradiţională a zonei, înscriindu-se într-o serie tipologică bine reprezentată în zona Munţilor Apuseni (indiferent de perioada istorică şi stilistică sau de confesiune) biserica-sală cu volumetrie simplă tripartita: navă, încheiată spre răsărit cu absidă poligonală sau semicirculară şi precedată la apus de turn: Biserica Ortodoxă, Biserica greco-catolică (1841-1847), şi Biserica Reformata (ante 1848) respectă acest tipar. Biserica Unitariana (1796), împreună cu monumentele grupate în jurul sau, ce aparţin comunita_îi unitariene , casa cantorului (nr. 390), casa parohială (nr. 391), casa clopotarului (nr. 53) - ilustrează o particularitate remarcabilă a structurii urbane a aşezării: organizarea în nuclee confesionale. Amenajări hidrotehnice ale mineritului traditional - lacurile de acumulare (tăuri), realizate începând de la jumătatea secolului al XVIII-lea pe versantele care înconjoară Roşia Montană - au fost documentate Tăul Mare, Tăul Corna şi Tăul Ţarina: barajele şi sistemele de control şi evacuare a apei reprezintă opere remarcabile ale arhitecturii tehnice istorice. “Dezbină şi stăpananeste!” pare să fie deviza după care se ghidează politica exploatării. Atmosfera vechii localităţii din munţii Apuseni mi s-a părut tristă şi pesimistă. Lipsiţi în mod deliberat de necesitaile sociale minimale (doctor, farmacie), sătenii sunt împărţiţi în două tabere: cei care un vor să-şi părăsească trecutul şi cei cumpăraţi ieftin şi împinşi spre comodităţi citadine. Intervievat în revista Formula As, profesorulul Peter Fischer directorul Institutului de Drept European al Universităţii din Viena afirmă: „Am studiat concesiunile industriale din lume, dar n-am găsit o proporţie mai dezavantajoasă pentru ţara deţinătoare a resurselor decât în epoca colonială! Cu doar 19% partea României, avem de-a face cu o exploatare sălbatică, primitivă, a resurselor unei ţări europene. Este de necrezut că oficiali ai Guvernului român au putut accepta o astfel de situaţie care dezavantajează ţara pe care o guvernează. În majoritatea cazurilor din epoca modernă, ţara gazdă deţine de regulă 85% din acţiunile unei exploatări miniere sau petroliere, în timp ce investitorul nu trece de 15%.” Rândurile de faţă nu se vor o scurtă istorie a Roşiei Montane, nici o pledoarie pro sau contra Gold Corporation. Articolul te lasă să alegi dacă în viitor vei vrea să găseşti aici un colţ de natură neştirbit, cu petele de culoare ale caselor tradiţionale pe care locuitorii animaţi de tradiţia strămoşească nu vor să le părăsească, sau vei vrea să admiri coşuri fumegânde, dealuri alunecând peste văi, petele hâde ale depozitelor de deşeuri întinzându-se încet şi sigur ca o strălucită expresie a “capitalismului în zbor” spre care ne îndreaptă manevrele meschine ale unor grupări mânjite de interese pecuniare. Faptele exprimate aici îţi fac o invitaţie dacă îţi place să călătoreşti, să te distrezi în mijlocul naturii, să asculţi seară un concert în aer liber sau să vizionezi o piesă de teatru în corturile militare special amenajate de către organizatori. Dimpotrivă, poţi alege să faci elogiul Primăriei locale sprijinite de Roşia Montană Gold Corporation care, pe 28 august, de Ziua Mineritului, le-a oferit satenilor “4 mici şi o bere”...

francais version [to be added]

7_5/2001______


wokrshop at the factory / le bigmac gii ale căror opere au fost interpretate în această ediţie se numără Aurel Stroe, Anatol Vieru, Mihail Jora, alături de compoziţiile unor femei muzicolog ca Liana Alexandra, Violeta Dinescu şi tânăra Diana Rotaru. Secţiunea "Marile orchestre" a reunit prestaţiile artistice ale unor importante formaţii muzicale internaţionale, printre care "The Royal Concertgebouw Orchestra" din Amsterdam, "Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks" din Munchen şi "Orchestre du Capitole de Toulouse" din Toulouse.

Toate vacanţele încep cu o călătorie. Pentru a ajunge la Sf Gheorghe, însă, e necesar un efort suplimentar, pornit din dorinţa de a intra în contact cu peisajul unic al Deltei. Drumul cu trenul sau cu maşina este completat de o navigare de 4 ore în lungul Dunării, la capătul căreia cei ce ajung aici sunt invadaţi de un sentiment de satisfacţie şi triumf. La destinaţie, senzaţia că ai ajuns într-un spaţiu inedit, natural şi cultural deopotrivă, se întăreşte treptat. Așadar, dacă vreți să evitați clasicul și previzibilul binom mare-munte, și dacă, pe deasupra, mai sunteți și consumatori înrăiți de filme, încercaţi să mergeţi la Sf. Gheorghe în perioada 8-14 august la Festivalul Internaţional de Film Anonimul. Majoritatea oamenilor preferă să vină în această perioadă pentru că sunt încântați de ideea de vacanţă culturală. Dacă la sfârşitul unei zile de plajă, înot, pescuit sau trasee cu barca prin rezervaţia Delta Dunării se pot vedea filme de bună calitate, cum să refuzi asemenea ofertă? Mai ales în perioada Festivalului, dar nu numai, publicul amator de filme are ocazia să vadă în cadrul unui cinema în aer liber filme dintre cele mai noi şi mai premiate. Anul acesta, la cea de-a 8-a ediţie, festivalul a început cu un film mult aşteptat: Tree of Life (Regia: Terrence Malick), care a impresionat publicul atât prin mesaj cât şi prin calitate vizuală. O altă atracţie o constituie invitaţii de talie naţională şi internaţională din lumea filmului : anul acesta, invitat special a fost regizorului turc Nuri Bilge Ceylan, recent distins cu Marele Premiu la Festivalul de Film de la Cannes. Acestuia i-a fost rezervat timp de proiecţie pentru cele mai cunoscute trei filme ale sale precum şi o sesiune Q&A cu fanii săi. Pe lângă vizionări de filme, Sf. Gheorghe oferă, în funcţie de preferinţele personale: trasee în cadrul rezervaţiei, pescuit, înot şi plajă. Farmecul local este dat de silueta aşezărilor de pe malul Dunării, formată din case specifice zonei, construite cu tehnici tradiţionale din materiale locale (stuf şi lemn) şi deservite de propriul ponton. Foarte aproape de localitatea Sf. Gheorghe începe teritoriul protejat al rezervaţiei, dar cunoscătorii ştiu cele mai bune locuri unde se poate merge la pescuit. Când zici Sf Gheorghe, zici Deltă, dar zici şi mare pentru că aici ai ocazia să vezi unul dintre cele trei puncte de vărsare ale Dunării. Tocmai din acest motiv, plaja are cel mai fin nisip şi cea mai curată şi liniştită apă de pe litoralul românesc. Sunt oameni care au descoperit Sf. Gheorghe înainte să se organizeze Festivalul, dar sunt şi oameni care au venit mai întâi pentru filme şi au descoperit în mod neaşteptat o lume nouă, un peisaj revigorant, care îi determină să se întoarcă an _ de an.

workshop la uzina atelierul studenţesc interdisciplinar la Suceava

Ordinul Arhitecţilor din România, filiala N-E a iniţiat proiectul de refuncţionalizare a fostei Uzine de Apă a oraşului prin transformarea ei într-un Centru de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj. În perioada 12-20 august 2011 a avut loc atelierul studenţesc interdisciplinar cu tema "Integrarea în comunitatea locală a Centrului de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj / fosta Uzină de Apă din Suceava – soluţii de punere în valoare a potenţialului de relaţionare cu oraşul al noului obiectiv cultural”.

Obiectivul general al atelierului este valorizarea vechii Uzine de Apă a oraşului Suceava care va deveni Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj. Obiectivele specifice se referă la integrarea Centrului în viaţa urbană a oraşului Suceava, la identificarea soluţiilor pentru creşterea accesibilităţii Centrului şi la mediatizarea sa. În plus, se urmăreşte orientarea profesională a studenţilor participanţi prin identificarea intereselor şi disponibilităţilor individuale ale acestora (urbanişti, sociologi urbani, arhitecţi, peisagişti, artişti vizuali). Organizatorii au propus un program variat în cadrul căruia participanţii au asistat la conferinţe, dezbateri şi au realizat vizite la obiectivele culturale şi industriale importante din zonă. Printre temele conferinţelor s-au numărat: „Reabilitarea şi reconversia funcţională a clădirilor industriale”, “Cultura urbană şi centrele culturale în epoca Mallurilor”, “Semnalistica urbană în era digitală”. În cadrul conferinţelor, invitat special a fost domnul arh. Serban Ţigănaş, președintele O.A.R. Deplasarea la fabrica Egger, din Rădăuţi, a reprezentat un intermezzo educativ în a cincea zi de workshop. Vizitarea clădirii administrative, premiate recent pentru sustenabilitate, a reprezentat o lecţie de arhitectură pentru toţi participanţii, iar turul zonei de producţie de PAL a revelat caracterul impresionant al automatizării industriale. Studenţii au fost împărţiţi în 4 echipe, fiecare cu responsabilităţi diferite: identificare şi documentare a patrimoniului industrial din oraşul Suceava, integrarea-relaţionarea-semnalizarea Uzinei de apă la nivel urban, relaţia cu vecinătăţile şi amenajarea de incintă a Uzinei, amenajarea interioară, signalistica şi promovarea Centrului de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj „Uzina de Apă”. Echipa 1 a identificat şi documentat o serie de obiective industriale şi culturale de la începutul secolului XX, aflate în diferite stadii de conservare. Se propune clasarea şi protejarea lor prin prevederi urbanistice speciale în P.U.G.-ul aflat în lucru. Echipa 2 a studiat relaţia cu vecinătăţile şi amenajarea de incintă a Uzinei de Apă. Intervenţiile peisagere şi de amenajare au fost discrete şi orientate către utilizatori, iar relaţiile cu zonele înconjurătoare au fost flexibilizate. Echipa 3 a propus integrarea Uzinei de Apă în oraş prin (re)activarea unor trasee pietonale, pentru biciclete şi auto. Traseele leagă între ele obiecte cu specific similar – cultural si industrial- precum si puncte de belvedere orientate catre oras. Pentru creşterea vizibilităţii acestor parcursuri au fost gândite semnale urbane, puncte de belvedere şi un element ludic de signalectică, suspendat deasupra Uzinei (Căţelul nomad). Echipa 4 a abordat probleme de signalectică urbană, de promovare a Centrului A.C.U.P. în oraş şi de organizare a spaţiului interior al Uzinei, inclusiv iluminatul spaţiului expoziţional. Au fost propuse mijloace de promovare clasice (calendare, agende, afişe) cât şi mijloace alternative (bilete de autobuz cu imagini de epocă, obiecte inedite inscripţionate cu „Uzina de Apă Suceava”). Ideea „Un metru cub la schimb” e o metodă de promovare alternativă, concretizată printr-o intervenţie temporară şi sustenabilă asupra spaţiului verde. Componenţa interdisciplinară a echipelor, alături de comunicarea constantă dintre acestea au fost elemente cheie în elaborarea unor propuneri fezabile, cu maximum de

8_5/2001______


_

impact şi aplicabile într-un interval scurt. Selectarea invitaţilor din toate centrele universitare ale ţării, dar şi a unor studenţi din afara graniţelor a adus un plus de diversitate şi a constituit un teren fertil pentru dezbateri constructive. Propunerile realizate, precum şi alte informaţii utile din cadrul workshop-ului vor fi accesibile pe blog-ul evenimentului: http://uzinadeapa.blogspot.com/. The N-E branch of the Romanian architectural order (OAR) started a project of reabilitation on the old waterplant just outside the center of Suceava city. The reinstated buinding will host the research center on urban culture, architecture and landscape. Between 12 and 30 august 2011 the site hoasted a interdiciplinary workshop on a very interesting theme: “The reintegration of the old Uzina de apa building in the comunity”. The main reasons for the workshop where the different ways of reinstating the building and helping the new cultural place relate trough it’s qualities with the city. Suceava’s urban life was put into question in relation to the new research center, also the need for accesability and ways of signaling the place where discussed. The other main objective of the workshop was an educative one, students beeing able to learn while investigating based on individual interess and disponibility twords urbanism, sociology, architecture, landscape or even art. The program proposed by the hosts varied from conferences, debates and visits on important cultural and industrial places. Among the themes of the debates that the participants had to choose from where: “Reabilitation and fucntional reconversion of industrial buildings”, “Urban culture and cultural centers in the age of the Mall”, “Urban signlas in the digital era”. These debates had as special guest – the OAR president, arh. Serban Tigans. In the fifth day of the workshop was a field trip conducted at the new wood factory in Radauti. Other administrative buildings, that recently received prizes for theyr sustainbable qualities, where also visited. All these visits had an educative side to them, architecture beeing part of the teaching that they could provide, among the buildings visited, the tour at the wood factory asembly line for the PAL production was one of the most impresive one, showing an insight into the machine work needed for the wood to be prelucrated. The actual workshop was conducted by spliting the students into 4 groups with different responsibilies: research and identification of the industrial heritage of Suceava, integration-relations-signaling of the building at the urban level, imediat vecinity relations the design of the interior and graphical promotion material for the Uzina de apa urban culture center. The first team identified a series of industrial and cultural buildings dated from the beginning of the last century, within different stages of conservation. It was proposed that the buildings be idexed and submited for protection in the regulations of the next PUZ [zonal masterplan]. The students in the second team studied the relations between the imediat vecinities and at the same time the insight of the Uzina de apa site. The focus of these studies was on the discreet visitator oriented designs of the landscape around the building, among which flexibility was the issue intensively adressed. The third team had the job of thinking about interesting ways to integrate de urban culture center building in the city. This was done by activating new sidewalk and pietonal, bike and car crossings and reactivating old ones. At the same time the routes proposed tie together a similar cultural landmarks and high spots from which the city can be viewed. For increasing the vizibility of these routes a series of signs and signals where concieved, among these a dog shaped balloon tied from the main building [the dog, part of a ongoing project at the country level, it simbolises the fact that public space in romania is asociated with no man’s land, where dogs can run free and mark the teritory as there’s]. The forth team atended the issues concearning mediatization of the center in the city and the design of it’s interior, including the lighting deisgn of the expozitional space. Besides the clasic way of promotion [posters, calendars, etc.] the team proposed alternatives [bus tickets with images of the old city and other objects imprinted with the Uzina de apa logo]. At the same time a very interesting way of interpromotion was thought in the shape of ‘a square meter to spare’ – a temporary and sustainable intervention on the green space. Working in interdisciplinary teams, with increased comunication between them was a key element in the impact and useability of the proposals dispite the short time given to adress the problems. The guests invited where from all the universitary centers of the country, and among the students that answered the call for help there where some from other countryes. All this turned out to be a greatth thing for the debates providing constructive medium trough a divers set of opinions and experiences. The proposal and other infomations related to the workshop and it’s conclusions can be found at http://uzinadeapa.blogspot.com/.

9_5/2001______


_

L’Ordre des Architectes de Roumanie, avec sa subsidiaire du région N-E a proposé le projet de refonctionnement de l’ancienne Usine de l’Eau de la ville de Suceava par sa transformation dans un Centre de l’Architecture, Culture Urbaine et Paysage . Entre le 12 et le 20 Août 2011 eut lieu l’atelier des étudiants de plusieures disciplines avec le thème „L’integration dans la communauté locale du Centre de l’Architecture, Culture Urbaine et Paysage/l’ancienne Usine de l’Eau de Suceava – sollutions de mise en valeur le potentiel de relation entre le nouvel objectif culturel et la ville” L’objectif principal de cet atelier est la réutilisation de l’ancienne Usine de l’Eau de Suceava qui deviendra le Centre de l’Architecture, Culture Urbaine et Paysage. Les objectifs spécifiques suivent l’integration du Centre dans la vie culturelle de la ville de Suceava, trouver des sollutions pour faciliter l’acces au centre et sa médiatisation. De plus, on cherche l’orientation professionnelle des étudiants participants et identifier les intérêts et désirs de chacun [urbaniste , sociologue urbaine , architecte , paysagiste , artiste visuel ] Les organisateurs ont proposé un programme variée dans lequel les participants ont suivi des conférences, des débats et ont visité les plus important objectifs culturels et industriels de la région. Parmi les sujets des conférences , on trouve : „La réhabilitation et conversion fonctionelle des batiments industriels” , „La culture urbaine et les centres culturels dans l’epoque des Malls ” , „Les signals urbains dans l’époque numerique” . Dans le cadre général de ces conférences , on a invité monsieur Serban Ţigănaş, architecte, président de l’Ordre des Architectes de Roumanie . Dans la cinquième jour eut lieu une excursion d’études à l’entreprise Egger à Rădăuţi. Les visites des batiments administratifs, récemment récompensées pour leur design écologique, est une bonne leçon d’architecture pour tous les participants , et le tour de la zone de production PAL a montré le charactère impressionnant de l’automatisation industrielle. Les étudiants ont étés organisés dans 4 equipes, chacune avec des responsabilités particuliers : l’identification du patrimoine industriel de Suceava , l’analyse de l’intégration et la rélation au niveau urbain , la rélation avec le site ,

10_5/2001______


_

l’aménagement à l’intérieur et extérieur de l’usine , et la médiatisation du Centre de l’Architecture, Culture Urbaine et Paysage „Usine de l’Eau”. L’équipe 1 a identifié et enregistré plusieurs objectifs industriels et culturels du début du XX siècle , dans différentes stages de conservation. On proposé une classification et leur protection dirigé par le nouveau Plan d’Urbanisme Général en train d’être fini. L’equipe numero 2 a étudié la rélation avec les voisins, et les aménagements possibles pour l’éxterieur de l’usine . Les idées élaborées pour le paysage sont bien dirigés, discrets , et permetent l’orientation vers l’utilisateur et la flexibilité. L’equipe numero 3 ont proposé l’integration de l’Usine de l’Eau dans la ville de Suceava , avec la construction des nouvels liens comme les voies cyclables ou des trajets auto et pour les piétons. Les nouveaux trajets seront des liens entre plusieurs objectifs similaires et points d’observation sur la ville. Pour la croissance de visibilité de ces itinéraires, on a pensé des signaux speciaux, et un élément ludique suspendée sur l’usine : le chien nomade. L’equipe 4 s’été occupé avec les problèmes de signalétique urbaine, de promouvoir le centre A.C.U.P. dans la ville et ailleurs, et de l’organisation d’éspace interieur . Des moyens de promovation classiques on été proposées , ainsi que plusieures idées nouvelles . L’idée „un mètre cube en échange ” est une méthode alternative de promouvoir , qui donne l’espace vert une intervention écologique temporaire. La structure interdisciplinaire des equipes, ainsi que la communication entre eux ont constitué des élements fondamentaux pour l’élaboration des projects avec un grand impact, mais qui peuvent être appliqués vite. La selection des éudiants provenant e toutes les centres universitaires du pays, ainsi que dilleurs en Europe a été très bien pour les débats , en favorisant la diversité des opinions. Toutes les informations sur l’atelier seront accessibles sur le site : http://uzinadeapa.blogspot.com/.

11_5/2001______


_

Dintre toate oraşele ţării, Sighişoara se întipăreşte cel mai profund în mintea, dar şi în sufletul celor care au păşit măcar o dată pe străduţele pietruite ale bătrânului Burg medieval. Aceste străduţe, care ignoră în egală măsură linia dreaptă şi planul orizontal ascund şi dezvăluie, la fiecare pas, într-o elaborată dar firească scenografie urbană, tablouri medievale care încântă ochiul şi incită imaginaţia. Farmecul şi personalitatea de neconfundat a oraşului s-au alcătuit în timp, prin armonizarea evolutiilor succesive ale istoriei. Începând cu anul 1992, în fiecare vară, Cetatea Sighişoarei îşi retrăieşte trecutul datorită Festivalului Medieval. Pe străduţele înguste, sub zidurile îmbătrânite de vreme, apar intempestiv cavaleri, călugări, vrăjitori, clovni şi duhuri întrupate, veniţi dintr-o lume în care fabulosul şi teribilul trăiau laolaltă hrănind frica dar şi neostoita înclinaţie spre aventură. Fiecare ediţie a festivalului Evul Mediu n-a mai fost nici întâmplător, nici întunecat, nici nu a mai aparţinut trecutului. După sute de ani el a avut prilejul să renască prin tot ce a avut mai omenesc şi etern: ARTA. Încercând să reînvie o epocă ce părea apusă pentru totdeauna, Festivalul Sighişoara Medievală îşi propune să smulgă prezentului o fărâmă care, în decoruri de Ev Mediu şi în cântece de menestreli, va fi trăită de participanţi ignorând efemeritatea trecerii noastre pe această lume. Importanţa acestei manifestări constă în puntea de comunicare realizată prin intermediul artei, cu ajutorul genurilor specifice Epocii Medievale: jocul, teatrul si dansul. Muzica, poate cea mai reprezentativa arta a unei epoci, facilitează o mai bună înţelegere a multiculturalitatii, atat de specifice Sighişoarei.

Intre 29 iulie si 9 august municipiul Piatra Neamt a gazduit o expozitie de arhitectura a tinerilor arhitecti din filiala BacauNeamt a ordinului arhitectilor. Cele 34 de proiecte prezentate au fost grupate sub titlul A9 Proiect. Intentia expozantilor si gazdelor a fost de a prezenta o arhitectura de calitate intr-o piata competitiva. Meritul expozitiei se gaseste si in capacitatea de a aduce la un loc oamenii cu interese similare, constituid un pamant fertil pentru transmiterea anumitor idei. Cei prezenti la vernisaj au purtat o discutie despre profesia de arhitect, relatia acestuia cu beneficiarii si diferitele valente ale arhitecturii traditionale. Printre expozanti se numara: Anamaria Arnautu, Alexandra Blaga, Valentin Cociorva, Andreea Teodora Ghervan, Catalin Ghervan, Victor Nicolae Ionescu, Ciprian Mititelu, Bogdan Marian Timilie, Marius Catalin Tantu

hexagon fields / le bigmac

hexagoane pe campii

PROIECTARE PARAMETRICĂ ŞI METODE DIGITALE DE FABRICAŢIE 1:1

Intenţia noastră a fost de a crea un eveniment destinat studenţilor şi arhitecţilor care să le ofere posibilitatea de a se confrunta cu ceea ce înseamnă arhitectura/designul parametric şi de a se implica în producţia unui prototip la scara 1:1, folosind metode de fabricaţie digitală. Provocarea a fost de a face diferite propuneri pornind de la natura şi calitaţile materlialului pus la dispoziţie şi adaptarea formei la acesta, trecând prin numeroase etape de optimizare a designului. La scara machetei rareori se ia în considerare tipul materialului folosit. _HEXIGLOO: Echipa: Alexandru Dâmboianu-Andreea Nica-Andreea Hriscu-Ana Maria Pop-Bogdan Samoilă-Cristian Bohăniță-Daniel Mitrofan-Irina Șargov-Ina Dumitriu-Mihai Paşcalău-Oana Eremia-Sorina Simion-Teodora Răducă Propunerea a constat într-o suprafață care imită tipologia igloo-lui, fiind însă realizată din componente reactive de formă hexagonală. Structura este compusă din 14 rânduri cu 14 coloane, respectiv 196 de elemente. Timpul necesar pentru finalizarea designului, tăierea pieselor, asamblarea acestora și compunerea lor în forma finală a fost de 4 zile. _WISHBONE: Echipa: Adriana Mihăilescu-Ina Leonte-Maria Anna Kowalska-Mircea MihaiAna-Maria Anton-Vlad Vernica-Cristina Popa-Veronica Popescu-Oana Eremia-Raluca Boca-Cristina Enache-Ina Dimitriu- Alina Medrihan Wishbone reprezintă un volum definit de o serie de elemente aşezate într-o tramă regulată, a căror desfăşurată se modifică în funcţie de înălţimea la care se află componentele în structură. Ideea de baza a acestui concept este aceea de a crea o instalaţie arhitecturală care, prin suprapunerea elementelor constitutive în perspectivă, crează un filtru vizual, tridimensional, amintind de efectul moiré. Asamblarea instalaţiei a durat 10 ore şi s-au tăiat aproximativ 300 de metri liniari de carton ondulat de 6mm. _VIRULENCE: Echipa: Iulian Canov-Vlad Stoica-Alexandru Robert Tudose-Cristina ZlotaAnamaria Arnăutu- Magdalena Goga-Miroslav Orloev-Mădălin Gheorghe Virulence utilizează un algoritm care produce un sistem complex din elemente repetitive cu o geometrie regulată, care poate parazita or ice spaţiu dat, similar felului în care un agent patogen se multiplică într-un organism. Având un grad de repetabilitate destul de ridicat, atât la nivel geometric cât şi la nivel de conexiuni, durata asamblării a fost considerabil mai scurtă decât în cazul celorlalte proiecte. Pentru această structură s-au tăiat aproximativ 900 de metri liniari de carton de 6mm. Organizator: T_A_I [Tudor Cosmatu, Andrei Răducanu şi Irina Bogdan] Invitaţi: Bence Pap [Zaha Architects, Londra], Andrei Gheorghe [Dei Angewandte, Viena] şi Alexander Kalachev [Dessau Institute of Architecture, Germania] Colaboratori: UAUIM, ASAUIM [Ana Constantinescu, Daniel Costianu şi Iulia Cucu] şi Digital Architecture Lab [Ionuţ Anton]

12_5/2001______


_HEXIGLOO: Echipa: Alexandru Dâmboianu-Andreea Nica-Andreea Hriscu-Ana Maria Pop-Bogdan Samoilă-Cristian Bohăniță-Daniel Mitrofan-Irina Șargov-Ina Dumitriu-Mihai Paşcalău-Oana Eremia-Sorina Simion-Teodora Răducă Propunerea a constat într-o suprafață care imită tipologia igloo-lui, fiind însă realizată din componente reactive de formă hexagonală. Structura este compusă din 14 rânduri cu 14 coloane, respectiv 196 de elemente. Timpul necesar pentru finalizarea designului, tăierea pieselor, asamblarea acestora și compunerea lor în forma finală a fost de 4 zile. _WISHBONE: Echipa: Adriana Mihăilescu-Ina Leonte-Maria Anna Kowalska-Mircea Mihai-Ana-Maria Anton-Vlad VernicaCristina Popa-Veronica Popescu-Oana Eremia-Raluca Boca-Cristina Enache-Ina Dimitriu- Alina Medrihan Wishbone reprezintă un volum definit de o serie de elemente aşezate într-o tramă regulată, a căror desfăşurată se modifică în funcţie de înălţimea la care se află componentele în structură. Ideea de baza a acestui concept este aceea de a crea o instalaţie arhitecturală care, prin suprapunerea elementelor constitutive în perspectivă, crează un filtru vizual, tridimensional, amintind de efectul moiré. Asamblarea instalaţiei a durat 10 ore şi s-au tăiat aproximativ 300 de metri liniari de carton ondulat de 6mm. _VIRULENCE: Echipa: Iulian Canov-Vlad Stoica-Alexandru Robert Tudose-Cristina Zlota-Anamaria Arnăutu- Magdalena Goga-Miroslav Orloev-Mădălin Gheorghe Virulence utilizează un algoritm care produce un sistem complex din elemente repetitive cu o geometrie regulată, care poate parazita or ice spaţiu dat, similar felului în care un agent patogen se multiplică într-un organism. Având un grad de repetabilitate destul de ridicat, atât la nivel geometric cât şi la nivel de conexiuni, durata asamblării a fost considerabil mai scurtă decât în cazul celorlalte proiecte. Pentru această structură s-au tăiat aproximativ 900 de metri liniari de carton de 6mm. Organizator: T_A_I [Tudor Cosmatu, Andrei Răducanu şi Irina Bogdan] Invitaţi: Bence Pap [Zaha Architects, Londra], Andrei Gheorghe [Dei Angewandte, Viena] şi Alexander Kalachev [Dessau Institute of Architecture, Germania] Colaboratori: UAUIM, ASAUIM [Ana Constantinescu, Daniel Costianu şi Iulia Cucu] şi Digital Architecture Lab [Ionuţ Anton]

english version [to be added]

_HEXIGLOO: Echipa: Alexandru Dâmboianu-Andreea Nica-Andreea Hriscu-Ana Maria Pop-Bogdan Samoilă-Cristian Bohăniță-Daniel Mitrofan-Irina Șargov-Ina Dumitriu-Mihai Paşcalău-Oana Eremia-Sorina Simion-Teodora Răducă Propunerea a constat într-o suprafață care imită tipologia igloo-lui, fiind însă realizată din componente reactive de formă hexagonală. Structura este compusă din 14 rânduri cu 14 coloane, respectiv 196 de elemente. Timpul necesar pentru finalizarea designului, tăierea pieselor, asamblarea acestora și compunerea lor în forma finală a fost de 4 zile. _WISHBONE: Echipa: Adriana Mihăilescu-Ina Leonte-Maria Anna Kowalska-Mircea Mihai-Ana-Maria Anton-Vlad VernicaCristina Popa-Veronica Popescu-Oana Eremia-Raluca Boca-Cristina Enache-Ina Dimitriu- Alina Medrihan Wishbone reprezintă un volum definit de o serie de elemente aşezate într-o tramă regulată, a căror desfăşurată se modifică în funcţie de înălţimea la care se află componentele în structură. Ideea de baza a acestui concept este aceea de a crea o instalaţie arhitecturală care, prin suprapunerea elementelor constitutive în perspectivă, crează un filtru vizual, tridimensional, amintind de efectul moiré. Asamblarea instalaţiei a durat 10 ore şi s-au tăiat aproximativ 300 de metri liniari de carton ondulat de 6mm. _VIRULENCE: Echipa: Iulian Canov-Vlad Stoica-Alexandru Robert Tudose-Cristina Zlota-Anamaria Arnăutu- Magdalena Goga-Miroslav Orloev-Mădălin Gheorghe Virulence utilizează un algoritm care produce un sistem complex din elemente repetitive cu o geometrie regulată, care poate parazita or ice spaţiu dat, similar felului în care un agent patogen se multiplică într-un organism. Având un grad de repetabilitate destul de ridicat, atât la nivel geometric cât şi la nivel de conexiuni, durata asamblării a fost considerabil mai scurtă decât în cazul celorlalte proiecte. Pentru această structură s-au tăiat aproximativ 900 de metri liniari de carton de 6mm. Organizator: T_A_I [Tudor Cosmatu, Andrei Răducanu şi Irina Bogdan] Invitaţi: Bence Pap [Zaha Architects, Londra], Andrei Gheorghe [Dei Angewandte, Viena] şi Alexander Kalachev [Dessau Institute of Architecture, Germania] Colaboratori: UAUIM, ASAUIM [Ana Constantinescu, Daniel Costianu şi Iulia Cucu] şi Digital Architecture Lab [Ionuţ Anton]

francais version [to be added]

13_5/2001______


plutaritul pe Bistrita rafting on Bistrita / le bigmac

La începutul lunii aprilie, primăria Piatra-Neamţ a demarat un concurs pentru amenajarea pietonalului 22 Decembrie. Viitoarea investiţie vine să continue dezvoltarea pe care oraşul a avut-o în ultimii ani, proiectul urmarind extinderea zonei centrale - concentrată în momentul de faţă în jurul Parcului Tineretului. Conform comunicatului Primăriei, "Scopul concursului este selectarea celor mai bune propuneri urbanistice pentru transformarea străzii Piaţa 22 Decembrie din stradă carosabilă în stradă pietonală". Soluţia câştigătoare a fost propusă de biroul de arhitectură Igloo Architecture. Conceptul generator al proiectului se bazează pe una dintre îndeletnicirile specifice regiunii – plutăritul. Conştienţi de potenţialul turistic al urbei, arhitecţii folosesc ocupaţia tradiţională ca punct de rapel pentru propunere: „În acest sens, prezenţa râului Bistriţa a fost întotdeauna un element definitoriu pentru oraş, atât din punct de vedere al sentimentului de apropriere, cât şi din perspectiva valorii economice. Plutăritul pe Bistriţa este, în memoria colectivă a locuitorilor, simbolul unei vieţi prospere şi totuşi tihnite, în armonie cu oraşul şi natura, acestea fiind valori spre care tindem şi în prezent.” Transpunerea acestui concept în amenajarea efectivă se referă la dispunerea pavajului în cadrul viitorului pietonal: „benzi sinuoase de granit în mai multe tonuri de gri, simbolizând valurile argintii ale râului, dar şi inserarea unor suprafeţe”. Soluţia mai presupune şi introducerea unor pavilioane gândite pentru a găzdui diferite forme de comerţ: ceainarie/cafenea, punct de informare turistică, librărie/presă şi spaţii de expunere. Materialul folosit pentru acestea este lemnul – element în strânsă legatură cu conceptul şi atât de specific zonei. Unitatea întregii soluţii este cea mai importantă calitate descrisă de membrii juriului în urma evaluării. De asemenea, atenţia pentru cadrul construit existent este unul dintre atuurile propunerii alese: „Pentru a crea un spaţiu urban de calitate, faţadele blocurilor vor fi renovate, iar cele ale clădirilor de patrimoniu vor fi restaurate, cu eliminarea elementelor publicitare agresive şi adoptarea unui cod de culori similar culorilor iniţiale ale clădirilor vechi – alb, beige deschis, gri pal. Firmele şi siglele publicitare vor respecta o anumită gamă de materiale naturale – fier forjat, cupru, lemn şi vor avea dimensiuni adaptate gabaritului faţadelor, evitându-se depăşirea proporţiilor. Vor fi evitate vitrajele-oglindă şi cele în culori stridente, pentru a se respecta valoarea ambientală a faţadelor.” Pe lângă beneficiile pe care proiectele de acest gen le pot aduce oraşului, apreciem posibilitatea reală de implicare a tinerilor arhitecţi în viitorul urbei. Dovada o face proiectul de pe locul secund, aparţinând unei echipe de studenţi de la Facultatea de Arhitectura „G. M. Cantacuzino” Iaşi.

14_5/2001______


_

In april, a competition for the transformation of a street into a promenade took place in the city of Piatra-Neamt. The promenade is to be called “Piata 22 decembrie” and can be found near the center of the city. The investment is just one from a series of urban projects that changed the face of the city in the last years. Among other projects and in close vecinity to this one is the central park reabilitated a couple of years ago. Acording to the city hall press realease ‘The porpous of the competition is selecting the best proposals for transforming Piaţa 22 decembrie from a car dominated street to a promenade’. The winning solution was given by Igloo Architecture office. The main concept is based on one of the regions specific occupation – rafting. Aware of the attractions that the city possesses, and its appeal twords visitors, the architects thus made rafting a reminder in theyr proposal: ‘…In this sense, the presence of Bistriţa river was allways a defining aspect for the city, not only from a feeling of closeness but from an economical point of view also. Rafting on Bistriţa is part of a collective memory, standing for a rich and quiet life, in close contact with the city and it’s natural surroundings, values that are even now cherished’. The actual materialization of the concept in the proposal refers to the pavement display: ‘…winding strips of granit baring diverent tones of gray, simbolising the waves of the river, over which a few surfaces are inserted’. The surfaces mentioned are in fact pavilions that host different types of small trade: coffe/tea house, info point, news stands and other expo spaces. Among other recommendations, the architects suggested wood as the material used for the pavilions, giving it’s abundance in the area. In the judging process, the unity of the solution was maybe it’s most apreciated quality. Also the care for the built context was another atuu in the apreciation of the project: ‘As part of the increase in the level of confort and appearance, the facades of the buildings will be renovated or restored. This will include eliminating the inappropriate signs and comercial banners and choosing a neutral, calming code of colors similar to those the old buidings had in theyr initial state – white, white beije, pale gray. The signs and banners will respect a range of natural materials – wrought iron, copper, wood, and they will have adequate dimensions without exceeding certain proportions. In respect to the harmony of the place, it is recomended that no mirror-glass facades or discordant colors to be used’. Another advantage the competition of this kind showed, besides the interesting views on the city development, was the potential for the up and coming architects to get involved and bring theyr ideas to the table. Proof of that is the entry on the second place, belonging to a team from the faculty of architecture G. M. Cantacuzino Iasi.

La mairie de Piatra-Neamt a proposé au début mois d’avril un concours pour l’aménagement de l’esplanade „22 decembrie”. Ce projet se considère comme une continuation du développement qui eut lieu dans la ville les années derniers, ayant la chance de grandir la zone centrale, au ce moment concentré autour du parc central. Le communiqué de presse envoyé par l’institution explique le but du concours : trouver les meilleures solutions pour la transformation de la rue « Place 22 Décembre » dans un piétonnier. La proposition gagnante est celle du bureau d’architecture Igloo. Le concept générateur du projet part d’une métier spécifique pour la région : le radelage. Pour promouvoir touristiquement la ville, on a défini cette tradition d’un point de vue géographique : « La rivière Bistrita a été toujours un élément fondamental pour l’identité et la vie économique de la ville. Les voyages sur le Bistrita occupent une place importante dans les mémoires des habitants, souvenirs d’une vie prospère et tranquille, en harmonie avec la ville et la nature, des valeurs vers lesquels on cherchent se retourner maintenant .» La transposition du concept dans la réalité se fait par l’aménagement du trottoir du piétonnier : « des bandes courbées de granit de plusieurs nuances de gris, symbolisent les vagues de l’eau, et l’insertion des surfaces » . La solution propose aussi l’introduction des pavillons en bois – élément spécifique de la région, en lien avec le concept – pour abriter des unités commerciales : cafés , point d’information touristique , librairie , exposition, etc. Le jury ont décide que l’unité est la plus importante qualité du projet. L’attention pour les bâtiments autour du site est aussi bien pensée : « Pour la création d’une espace urbaine de qualité, toutes les façades seront rénoves, les panneaux publicitaires agressifs seront élimines, et toutes les édifices adopteront un code de couleur classique : blanc, beige, gris. Les nouveaux panneaux publicitaires vont utiliser des matériaux naturels : fer, cuivre , bois , ayant des dimensions proportionnels avec la façade. On éviteront les surfaces miroir , et celles en couleurs trop fortes, pour respecter la valeur de l’ambiance » A coté des avantages qu’un tel projet porte a la ville, il offre aussi la chance de s’impliquer aux jeunes architectes dans l’avenir de leur ville. Ainsi, le projet classé le deuxième est celui d’une équipe du faculté d’architecture G.M.Cantacuzino de Iasi.

15_5/2001______


_

reclama

16_5/2001______ 6_5/2001______


reclama

17_5/2001______


_

De la începutul existenţei omului ca fiinţă individuală şi socială, se remarcă obiceiul de a însemna “locuri” prin ridicarea de menhiri, altare şi ulterior construcţii ample care să rămână martori ai unor evenimente deosebite în memoria afectivă a generaţiilor următoare. Dar ce se întâmplă cu locurile uitate care, pentru generaţia noastră, sunt doar nişte spaţii publice care aparţin tuturor şi nimănui? Aceeaşi problemă încearcă să o rezolve fondatorii Arhetipuri - să reconcilieze relaţia dintre oameni şi locuri, dintre arhitecţi, investitori, simplii cetăţeni şi spaţiile publice reziduale. Aflat la cea de-a doua ediţie, concursul Arhetipuri, împreună cu primăriile municipiilor, au ales 13 oraşe din România şi au dat startul celui mai mare concurs naţional (devenit internaţional) de arhitectură din ţară.

romanian public space - achetypes architectural competition / le bigmac

spatiul public romanesc concursul de arhitectura arhetipuri

Jurizat de: Jacques Allard, Kai Uwe Bergmann, Robert Kronenburg, Carlos Jimenéz, Francoise Pamfil, Oana Rades si Eliza Yokina, concursul s-a desfăşurat în două etape. În prima fază s-au înscris în concurs un număr de 121 proiecte. Din cele 50 de proiecte preselectate, elaborate de arhitecţi din 13 ţări, au fost alese 10 proiecte finaliste elaborate pentru siturile Piaţa George Enescu şi Podul Calicilor (Bucureşti), Poarta Lemnelor (Bistriţa), Platoul Sălii Sporturilor (ClujNapoca) şi Râpa Galbenă (Iaşi). Astfel, echipele finaliste au intrat în a doua fază a concursului, urmând să-şi dezvolte proiectele pe baza recomandărilor juriului. În final, podiumul a fost cucerit de bucureşteni. Premiul III a fost obţinut de Chair Bridge, juriul apreciind că “este o instalaţie poetică, uneori provocatoare, alteori jucăuşă. Dorinţa designerilor de a lega cele două maluri ale râului oferă publicului un spaţiu de acţiune, un pod bine măsurat a cărui trecere este de fiecare dată o surpriză, o nouă interpretare a relaţiei trecătorilor cu oraşul.[…] Trecerea podului poate fi la fel de plăcută ca şi simpla contemplare a lanţului de scaune de pe oricare mal al râului." Al doilea loc al podiumului a fost ocupat de proiectul The Moon. Juriul a considerat următoarele: "The Moon captează esenţa concursului Arhetipuri, şi anume aceea de a crea o amprentă sau un spaţiu temporar care să contribuie la viaţa oraşului. Este mai mult decât un far care sa semnifice viaţa de noapte a Bucureştiului, pentru că ne aminteşte de conexiunile care au existat înainte de a trece canalul. Deci poate că acest proiect va lăsa o urmă nu temporară ci dimpotrivă, va resuda oraşul peste canal prin recrearea acestor conexiuni.” Premiul cel mare a fost luat acasă de proiectul Vallum, proiect care "a răspuns la toate criteriile competiţiei într-un mod îndrăzneţ şi totuşi accesibil, oferind o intervenţie unică şi totuşi realizabilă, care va provoca locuitorii oraşului în a-şi renegocia perspectiva şi modul în care se raporteaza la mediul înconjurător. Prin oferirea unui gen de parc temporar care să rivalizeze cu parcurile permanente ale Bucureştiului, acest proiect inserează un spaţiu rural în cel mai urban spaţiu al oraşului." Câştigătorul a mărturisit că a încercat să facă cât mai puţină arhitectură şi îşi doreşte ca oamenii, când vor vedea Vallum, să întrebe “unde pot să îmi găsesc un loc”, nu “cine este arhitectul”. Singurul proiect din Moldova care s-a calificat in finală, Liberum Libri, s-a întors acasă cu premiul de popularitate, această “performanţă” nefiind posibilă fără implicarea ieşenilor prin cele 2230 de voturi online. Spre finalul concursului, în competitia pentru premiul de popularitate s-au detaşat Liberum Libri pentru Iaşi şi Slumbering Tower, un proiect care reeditează formal şi funcţional Poarta Lemnelor din Bistriţa, păstrând repere clare ale monumentului istoric. Revenind la Liberum Libri, juriul a apreciat că “Liberum Libri este un activator de loc care suprascalează o carte şi prin aceasta plăcere a cititului. Destul de originală, propunerea operează cu coduri vechi şi setări noi de citire. Proiectul imaginează şi direcţionează scenarii de întâlnire în timpul lecturii. Printr-o alegorie - un set de metafore şi asocieri care repersonifică cartea - această propunere amplifică datele determinate ale sitului. Cartea eliberată conferă zonei de implant o condiţie de spaţiu în schimbare. Scenariul este capabil să dezvăluie, cu anumite variaţii, calităţile arhitecturale ale ansamblului. Prin convingătoarea putere vizuală, pavilionul cu utilizare mixtă poate să funcţioneze convingător ca un obiect manifest contemporan, pledând pentru cultura scrisă. Lectura este artă, informaţie, imagini de străzi, publicitate etc.” Întrucat prin numărul mare de voturi obţinut s-a văzut dorinţa ieşenilor de a reactiva Râpa Galbenă, organizatorii concursului şi-au exprimat dorinţa de a susţine construirea pavilionului Liberum Libri, dacă această iniţiativă va cunoaşte la rândul ei susţinerea autorităţilor publice locale. Aşadar, în urma finalei, proiectul câştigător, Vallum, si cel “popular”, Liberum Libri, au şanse să fie implementate. În spatele proiectului propus pentru Râpa Galbenă stau doi studenţi ai Facultăţii de Arhitectură “G.M. Cantacuzino” din Iaşi: Gavril Filip şi Gorgan Vlad Ionuţ, amândoi în anul IV de studiu. În cuvintele lor “dorinţa conştientă sau inconştientă

18_5/2001______


_

a omului de a-şi comunica condiţia dincolo de timp şi spaţiu, indiferent de suportul pe care aceasta se concretizează, este motivul pentru care putem vorbi astăzi de o cultură scrisă. Asemeni unui arhetip ce nu are conţinut determinat decât in momentul conştientizării sale, pavilionul capătă sens doar în momentul în care metafora cărţii este percepută nu doar formal, ci ca obiect manifest, suport al culturii. Contextul cultural-istoric al Iaşului a stat la baza încercării noastre de a activa spaţiul urban, reinterpretând valori culturale pentru care oraşul era recunoscut. Prin metafora cărţii, pavilionul acţionează nu numai în dimensiunea fizică, spaţială, ca activator de loc, ci şi la nivelul conştiinţei socio-culturale, ca activator de valori. Scenariile de contact prin lectură într-un spaţiu concret şi într-un timp dat, sunt dublate de legături dezvoltate atemporal şi aspaţial. Credem că pavilionul poate deveni o imagine a celor ce-l folosesc, o ‘lucrare scrisă’ ce povesteşte viaţa socială şi culturală a oraşului”. Şi despre concurs spun că “este o oportunitate acordată studenţilor, şi nu numai, de a participa activ la dezvoltarea oraşelor. Încă nu ne vine să credem că am ajuns atât de departe şi având în vedere că a fost primul concurs de arhitectură la care am participat nu putem spune decât că a fost o surpriză extraordinar de plăcută, o bombă de entuziasm. Sperăm să nu-l pierdem până anul viitor şi poate va fi impărtăşit şi de alţi colegi. Poate pe lânga spaţii publice se va “reactiva” şi spiritul competiţional al colegilor şi nu numai; există o anumită stare de plafonare şi lipsă de implicare ale căror motive nu le ştim. Sperăm ca anul viitor să fie mai multe amplasamente înscrise pentru Iaşi şi de ce nu, mai multe soluţii inovatoare pentru spaţiile respective. Totuşi, chiar dacă Arhetipuri a dat startul, nu credem că doar printr-un concurs internaţional ne putem apuca de treabă. Ar fi minunat dacă am vedea mai multe workshop-uri în acestă direcţie, sau chiar concursuri locale.” Să ne întoarcem de unde am pornit: de la oameni şi locuri. Momentan, Râpa Galbenă este un spaţiu public cu valoare istorică, transformat într-o parcare de biciclete. Ieşenii au votat: vor ca Râpa Galbenă să redevină un loc al întâlnirii cu trecutul şi prezentul, în care să se scrie viitorul. Noi ieşenii, ne vrem locurile înapoi şi începem cu Râpa Galbenă. Anca Profiri

19_5/2001______


_

Jurizat de: Jacques Allard, Kai Uwe Bergmann, Robert Kronenburg, Carlos Jimenéz, Francoise Pamfil, Oana Rades si Eliza Yokina, concursul s-a desfăşurat în două etape. În prima fază s-au înscris în concurs un număr de 121 proiecte. Din cele 50 de proiecte preselectate, elaborate de arhitecţi din 13 ţări, au fost alese 10 proiecte finaliste elaborate pentru siturile Piaţa George Enescu şi Podul Calicilor (Bucureşti), Poarta Lemnelor (Bistriţa), Platoul Sălii Sporturilor (Cluj-Napoca) şi Râpa Galbenă (Iaşi). Astfel, echipele finaliste au intrat în a doua fază a concursului, urmând să-şi dezvolte proiectele pe baza recomandărilor juriului. În final, podiumul a fost cucerit de bucureşteni. Premiul III a fost obţinut de Chair Bridge, juriul apreciind că “este o instalaţie poetică, uneori provocatoare, alteori jucăuşă. Dorinţa designerilor de a lega cele două maluri ale râului oferă publicului un spaţiu de acţiune, un pod bine măsurat a cărui trecere este de fiecare dată o surpriză, o nouă interpretare a relaţiei trecătorilor cu oraşul.[…] Trecerea podului poate fi la fel de plăcută ca şi simpla contemplare a lanţului de scaune de pe oricare mal al râului." Al doilea loc al podiumului a fost ocupat de proiectul The Moon. Juriul a considerat următoarele: "The Moon captează esenţa concursului Arhetipuri, şi anume aceea de a crea o amprentă sau un spaţiu temporar care să contribuie la viaţa oraşului. Este mai mult decât un far care sa semnifice viaţa de noapte a Bucureştiului, pentru că ne aminteşte de conexiunile care au existat înainte de a trece canalul. Deci poate că acest proiect va lăsa o urmă nu temporară ci dimpotrivă, va resuda oraşul peste canal prin recrearea acestor conexiuni.” Premiul cel mare a fost luat acasă de proiectul Vallum, proiect care "a răspuns la toate criteriile competiţiei într-un mod îndrăzneţ şi totuşi accesibil, oferind o intervenţie unică şi totuşi realizabilă, care va provoca locuitorii oraşului în a-şi renegocia perspectiva şi modul în care se raporteaza la mediul înconjurător. Prin oferirea unui gen de parc temporar care să rivalizeze cu parcurile permanente ale Bucureştiului, acest proiect inserează un spaţiu rural în cel mai urban spaţiu al oraşului." Câştigătorul a mărturisit că a încercat să facă cât mai puţină arhitectură şi îşi doreşte ca oamenii, când vor vedea Vallum, să întrebe “unde pot să îmi găsesc un loc”, nu “cine este arhitectul”. Singurul proiect din Moldova care s-a calificat in finală, Liberum Libri, s-a întors acasă cu premiul de popularitate, această “performanţă” nefiind posibilă fără implicarea ieşenilor prin cele 2230 de voturi online. Spre finalul concursului, în competitia pentru premiul de popularitate s-au detaşat Liberum Libri pentru Iaşi şi Slumbering Tower, un proiect care reeditează formal şi funcţional Poarta Lemnelor din Bistriţa,

păstrând repere clare ale monumentului istoric. Revenind la Liberum Libri, juriul a apreciat că “Liberum Libri este un activator de loc care suprascalează o carte şi prin aceasta plăcere a cititului. Destul de originală, propunerea operează cu coduri vechi şi setări noi de citire. Proiectul imaginează şi direcţionează scenarii de întâlnire în timpul lecturii. Printr-o alegorie - un set de metafore şi asocieri care repersonifică cartea - această propunere amplifică datele determinate ale sitului. Cartea eliberată conferă zonei de implant o condiţie de spaţiu în schimbare. Scenariul este capabil să dezvăluie, cu anumite variaţii, calităţile arhitecturale ale ansamblului. Prin convingătoarea putere vizuală, pavilionul cu utilizare mixtă poate să funcţioneze convingător ca un obiect manifest contemporan, pledând pentru cultura scrisă. Lectura este artă, informaţie, imagini de străzi, publicitate etc.” Întrucat prin numărul mare de voturi obţinut s-a văzut dorinţa ieşenilor de a reactiva Râpa Galbenă, organizatorii concursului şi-au exprimat dorinţa de a susţine construirea pavilionului Liberum Libri, dacă această iniţiativă va cunoaşte la rândul ei susţinerea autorităţilor publice locale. Aşadar, în urma finalei, proiectul câştigător, Vallum, si cel “popular”, Liberum Libri, au şanse să fie implementate. În spatele proiectului propus pentru Râpa Galbenă stau doi studenţi ai Facultăţii de Arhitectură “G.M. Cantacuzino” din Iaşi: Gavril Filip şi Gorgan Vlad Ionuţ, amândoi în anul IV de studiu. În cuvintele lor “dorinţa conştientă sau inconştientă a omului de a-şi comunica condiţia dincolo de timp şi spaţiu, indiferent de suportul pe care aceasta se concretizează, este motivul pentru care putem vorbi astăzi de o cultură scrisă. Asemeni unui arhetip ce nu are conţinut determinat decât in momentul conştientizării sale, pavilionul capătă sens doar în momentul în care metafora cărţii este percepută nu doar formal, ci ca obiect manifest, suport al culturii. Contextul cultural-istoric al Iaşului a stat la baza încercării noastre de a activa spaţiul urban, reinterpretând valori culturale pentru care oraşul era recunoscut. Prin metafora cărţii, pavilionul acţionează nu numai în dimensiunea fizică, spaţială, ca activator de loc, ci şi la nivelul conştiinţei socio-culturale, ca activator de valori. Scenariile de contact prin lectură într-un spaţiu concret şi într-un timp dat, sunt dublate de legături dezvoltate atemporal şi aspaţial. Credem că pavilionul poate deveni o imagine a celor ce-l folosesc, o ‘lucrare scrisă’ ce povesteşte viaţa socială şi culturală a oraşului”. Şi despre concurs spun că “este o oportunitate acordată studenţilor, şi nu numai, de a participa activ la dezvoltarea oraşelor. Încă nu ne vine să credem că am ajuns atât de departe şi având în vedere că a fost primul concurs de arhitectură la care am participat nu putem spune decât că a fost o surpriză extraordinar de plăcută, o bombă de entuziasm. Sperăm să nu-l pierdem până anul viitor şi poate va fi impărtăşit şi de alţi colegi. Poate pe lânga spaţii publice se va “reactiva” şi spiritul competiţional al colegilor şi nu numai; există o anumită stare de plafonare şi lipsă de implicare ale căror motive nu le ştim. Sperăm ca anul viitor să fie mai multe amplasamente înscrise pentru Iaşi şi de ce nu, mai multe soluţii inovatoare pentru spaţiile respective. Totuşi, chiar dacă Arhetipuri a dat startul, nu credem că doar printr-un concurs internaţional ne putem apuca de treabă. Ar fi minunat dacă am vedea mai multe workshop-uri în acestă direcţie, sau chiar concursuri locale.” Să ne întoarcem de unde am pornit: de la oameni şi locuri. Momentan, Râpa Galbenă este un spaţiu public cu valoare istorică, transformat într-o parcare de biciclete. Ieşenii au votat: vor ca Râpa Galbenă să redevină un loc al întâlnirii cu trecutul şi prezentul, în care să se scrie viitorul. Noi ieşenii, ne vrem 20_5/2001______ locurile înapoi şi începem cu Râpa Galbenă.

english version [to be added]

De la începutul existenţei omului ca fiinţă individuală şi socială, se remarcă obiceiul de a însemna “locuri” prin ridicarea de menhiri, altare şi ulterior construcţii ample care să rămână martori ai unor evenimente deosebite în memoria afectivă a generaţiilor următoare. Dar ce se întâmplă cu locurile uitate care, pentru generaţia noastră, sunt doar nişte spaţii publice care aparţin tuturor şi nimănui? Aceeaşi problemă încearcă să o rezolve fondatorii Arhetipuri - să reconcilieze relaţia dintre oameni şi locuri, dintre arhitecţi, investitori, simplii cetăţeni şi spaţiile publice reziduale. Aflat la cea de-a doua ediţie, concursul Arhetipuri, împreună cu primăriile municipiilor, au ales 13 oraşe din România şi au dat startul celui mai mare concurs naţional (devenit internaţional) de arhitectură din ţară.


_

Depuis le début de l’existence de l’homme comme être individuelle et sociale, on observe l’habitude de marquer certaines lieux par la construction des menhirs, autels, et toute sorte des autres grandes constructions restent témoin des événements spéciaux dans la mémoire affective des générations suivantes. Mais qu’est ce que se passe avec les lieux oubliées qui, pour notre génération, restent seulement des espaces publics appartenant à tous et aucun en même temps ? Les fondateurs d’Arhetipuri ont essaye de résoudre cette problème – la réconciliation de la relation entre les hommes et leurs endroits, entre architectes, investisseurs, citoyens et les espaces publiques résiduelles . Le concours Arhetipuri, déjà à la deuxième édition , a choisi avec les mairies 13 villes du pays et a commence ainsi le plus important concours national [devenu international] d’architecture de Roumanie.

Avant passer au suivant, il faut mentionner les noms des membres du jury : Jacques Allard – createur du European Architecture Foundation et CEO du Archi-Europe Group, de la Belgique ; Kai Uwe Bergmann – partenaire et directeur de developement au Bjarke Ingels Group, du Danemark ; Robert Kronenburg – professeur et docteur en architecture a l’Université d’Architecture de Liverpool, Royaume Uni ; Carlos Jimenéz – professeur a l’Université d’Architecture <Rice> de Houston et membre du jury du concours Pritzker , États-Unis ; Francoise Pamfil – lecteur, docteur et architecte a l’Université d’Architecture et Urbanisme <Ion Mincu> de Bucharest, Roumanie ; Oana Rades – membre fondateur du bureau d’architecture et urbanisme <Shift A+U> de Rotterdam, professeur à l’Académie du Design de Eindhoven et à l’Académie d’Architecture de Amsterdam ; Eliza Yokina – partenaire dans le bueau d’architecture <SYAA> , Roumanie . Le concours s’est déroulé en deux étapes. Dans la première phase, 121 projets ont été inscrits. Après une séléction de 50 parmi eux, élabores par architectes de 13 pays, on a choisi 10 projets pour le finale, sur les sites suivantes : Piata George Enescu et Podul Calicilor – à Bucharest, Poarta Lemnelor à Bistrita, Platoul Salii Sporturilor à Cluj-Napoca et Rapa Galbena a Iasi. Ainsi, les équipes qualifiés ont entré la deuxième phase du concours, le développement de leurs projets après des discussions avec les membres du jury. Enfin, des équipes de Bucharest ont dominé le podium. Le troisième prix a étè obtenu par le <Chair Bridge>, une „...instalation poétique , parfois provocatrice, parfois joyeuse. Le désir des designers de lier les deux côtes du rivière offre au publique un espace d’action, un pont bien proportionné dont le passage est toujours une surprise, une nouvelle interprétation de la relation entre les piétons et la ville .[…] Le passage sur le pont est ainsi agréable que la contemplation du chaine des chaises d’un côte ou de l’autre ” La deuxième place a été occupé par le projet <The Moon>. Le jury ont consideré que „The Moon capte l’essence du concours Arhetipuri, la création d’une marque un un espace temporaire pour la ville. Il est plus qu’un phare signalant la vie de nocturne de Bucharest, car il témoigne les connections existant avant de passer le canal. Ce projet va laisser, peut-être , un témoigne ne pas temporaire, mais va recréer des connections sur le canal. » La première position a été occupé par le projet <Vallum> , qui « a courageusement répondu à toutes les critères de la compétition, offrant une intervention unique, mais réalisable, qui va provoquer les citoyens de changer leur perspective et leur rapport avec la nature. En offrant un tel parc temporaire, rivalisant les parcs permanents du Bucharest, ce projet insère un espace villageois dans le plus urbain espace de la ville « . Le gagnant a déclaré qu’il a voulu faire moins d’architecture, et qu’il voudrait que les gens demanderont «ou pourrai-je m’asseoir « , et pas « qui est l’architecte » . Le seul projet provenant de Moldavie qualifié dans la finale , <Liberum Libri> , a gagné le prix de popularité , avec l’aide des 2230 votes en ligne. Vers le fin du concours, dans la compétition pour le prix de popularité , on a remarque - à côté de <Liberum Libri> le projet <Slumbering Tower> pour Poarta Lemnelor à Bistrita. Revenons à <Liberum Libri> , le jury ont dit qu’il « …actionne comme un activateur du lieu, en promouvant le plaisir de lire. L’idée originelle du projet utilise des anciennes codes pour une nouvelle expérience de lecture. Elle imagine et contrôle des scenarios rencontres durant la lecture. Avec des métaphores et associations qui personnifient la livre, elle augmente les dates déterminants du site. La livre ainsi elibere donne au zone d’implant la condition d’espace changeable. Le scenario est capable de souligner , avec quelques variations, les qualités architecturaux de l’ensemble. Avec sa pouvoir visuelle, le pavillon peut fonctionner comme objet de manifeste contemporaine, militant vers la culture écrite. La lecture est art, information, vues des rues, publicité, etc » .Car autant des habitants de Iasi ont voté le projet, on a remarqué leur désir pour la réactivation de Rapa Galbena. Les organisateurs ont exprimé l’intention de soutenir la construction du pavillon <Liberum Libri> si le projet est aussi soutenu par les autorités publiques locales. Ainsi, après la finale, le projet gagnant, <Vallum>, et le plus populaire , <Liberum Libri> ont également la chance d’être mises en œuvre. Le projet pour Rapa Galbena est conçu par deux étudiants en 4ème année au collège d’architecture <G.M.Cantacuzino> de Iasi : Gavril Filip et Gorgan Vlad Ionut. Sur l’idée, ils disent : « le désir humaine de communiquer consciemment ou inconsciemment sa condition a travers le temps et l’espace, n’importe sur quel support , est le raison duquel on parlent aujourd’hui d’une culture écrite. Comme un archétype qui n’a pas de contenu qu’au moment de sa conscientisation, le pavillon prend du signification qu’au moment de la perception de la métaphore comme support de culture. On a essaye d’activer l’espace urbaine en tenir compte du contexte culturelle et historique de Iasi, et en respectant des valeurs culturelles pour lesquels la ville est connu. Par la métaphore d’une livre, la pavillon n’actionne juste par sa dimension physique, spatiale, comme activateur de lieu, mais aussi au niveau de conscience socioculturelle, comme activateur des valeurs. Les scenarios de contact par lecture dans le temps et l’espace concret sont doublés par des liens hors eux. Nous croyons que le pavillon peut devenir une image de ceux qui l’utilisent, une œuvre que raconte la vie sociale et culturelle de la ville » Sur le concours, ils disent : „C’est une opportunité - donné ne pas seulement aux étudiants – de participer au développement de la ville. Nous sommes encore étonnés d’avoir arrive aussi loin, c’est une belle surprise pour une première participation dans un concours d’architecture, une bombe d’enthousiasme. Nous espérons qu’on pouvons le maintenir pour l’année suivant, et peut-être le partager avec des collègues. A coté de l’espace urbaine, nous avons l’espoir d’activer l’esprit concurrentiel ; il y a une certaine manque d’implication qu’on comprend pas. Nous espérons d’avoir plus des lieux disponibles a Iasi pour l’année suivant, et plus d’idées innovateurs , bien sûr. Même si Arhetipuri a donné le démmarage, nous ne croyons qu’un concours international est la seule possibilité de se remarquer. Ca sera merveilleux si on verra plus des ateliers ou des concours locaux » Revenons a nos moutons : aux hommes et aux espaces. Aujourd’hui, Rapa Galbena est un espace publique à valeur historique, transformé dans un parking à velos. Les citoyens de Iasi on voté : ils veulent la-bas un lieu de rencontre entre le present et le passe, dans lequel il s’inscrit le futur. Nous, a Iasi, voulons nos espaces publiques, et on veulent commencer avec Rapa Galbena . 21_5/2001______


_

evenimente + Festivalul Gărâna International Jazz Festival 2011 reprezinta unul din cele mai importante festivale de jazz din Romania precum si din sud-estul Europei. Pentru necunoscatori, Garana este un sat de vacanta numit si Wolsberg, asezat pe o munchie de deal la 935 m altitudine, intr-un peisaj dominat de silueta Semenicului, in judetul Caras-Severin, la 30 km de Resita. Se remarca prin arhitectura specifica satelor de munte germane, satul fiind locuit odinioara de o populatie originara din Muntii Sudeti ai Cehiei. Pentru multi este un refugiu stilat, iar pentru miile de melomano-montaniarzi, Gărâna este azi cunoscută pentru festivalul de jazz ce se organizează anual, începând din 1996. De tradiţie mai recentă este festivalul de folk, care îşi propune să atragă la Gărâna şi amatorii acestui gen muzical. În cele patru zile, la festivalul de Jazz de la Gărâna au urcat aproximativ 15.000 de persoane. Pensiunile din zonă au fost pline, proprietari au închiriat camere, iar restaurantele au avut clienţi. Amploarea evenimentului precum si importanta acestuia a fost scoasa in evidenta de prezenta redactorilor americani de la All About Jazz,cea mai importanta revista de speciali tate din lume;potrivit acestora un astfel de festival în această parte a Europei mai există doar la Maribor, Skoplje, Gyula şi Istanbul. Prezentatorul de anul acesta precum si a celor mai multor editii de la Festivalul de Jazz de la Gărâna a fost Florian Lungu; omul cu care se poate lăuda cu peste 7.000 de emisiuni de radio şi televiziune, sute de articole de specialitate dedicate jazz-ului. A participat ca prezentator la cele mai importante festivaluri şi concursuri pe teme de jazz din România. Are numeoase cursuri universitare de jazz şi a predat cinci ani şi la Facultatea de Jazz de la Timişoara. Printre trupele de renume mondial s-au numarat: Horea Crişovan Qartet, Avishai Cohen Trio (a reprezentat o culme, înregistrând cel mai mare succes de public din istoria festivalului ,cântatandu-se aproape trei ore, durata bisurilor depăşind timpul acordat recitalului programat), Liviu Butoi, violonistei Frederika Krier şi al său quartet, Iaim Balamy, Thomas Stronen,precum si multi alti. În paralel cu oferta muzicală, a existat şi una culinară. De ani buni, cei care se delectează cu deliciile muzicale savurează în egală măsură şi preparatele internazionale precum orez sârbesc, sărmăluţe româneşti, diferite feluri de gulaş sau paprikaş, ciocolată făcută după reţete germane, pălincă de Cluj, langoşi, fasole cu ciolan; acestea fiind numai câteva dintre ingredientele sau temele unui festin gastronomic care au impresionat papilele gustative. Potrivit organizatorilor ediţia a 15-a a Festivalului de Jazz de la Gărâna şi-a consolidat renumele de cel mai important eveniment de gen din Sud-Est-ul Europei. Asta chiar şi în condiţiile în care au fost mai puţini oameni decât anul trecut Foto Fest Romania este cel mai mare eveniment fotografic din Cluj Napoca şi primul festival de acest gen din ţară. Ideea a pornit de la fotografie văzută ca o modalitate de comunicare, accesibilă tuturor, iar caracterul cultural al Clujului a fost valorificat de organizatori prin intermediul artei fotografice. Timp de o săptămână (27 mai – 3 iunie 2011), festivalul a oferit tuturor pasionaţilor de fotografie (amatori şi profesionişti deopotrivă) posibilitatea de a se întâlni într-un cadru organizat şi de a interacţiona. Pe parcursul festivalului au avut loc zeci de expoziţii foto, workshop-uri şi prezentări de fotografie, concursuri foto cu premii, mese rotunde, proiecţii, târg de fotografie, lansări de cărţi din domeniul fotografiei, lansări de mărci de echipament foto, petreceri şi multe alte surprize. Organizatorii si-au propus ca acest festival să devină în domeniul artei fotografice la fel de important cum a devenit Transylvania International Film Festival (TIFF) pentru cinema. În perioada 31 august – 3 septembrie 2011, a avut loc cea de-a XX-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău, unul dintre cele mai importante evenimente ale vieţii culturale şi ştiinţifice din Republica Moldova. Ediţia de anul acesta este consacrată „Anului Grigore Vieru” şi se desfăşoară la Biblioteca Naţională . Ediţia actuala si-a propus o suită de activităţi: „In memoriam Grigore Vieru”- o conferinţă susţinută de scriitorul Vladimir Beşleagă, un atelier colectiv al creatorilor din familia Vasilache, o şedinţă a Clubului Jocurilor Intelectuale, o masa rotundă consacrată cărţilor electronice şi librăriilor virtuale, masa rotundă „Vizibilitatea literaturii din Republica Moldova în România” (cu participarea unor scriitori cunoscuţi de pe ambele maluri ale Prutului), o reprezentaţie în cadrul Salonului Melomanilor consacrată lui Gheorghe Mustea, un spectacol literar-muzical moderat de maestrul Constantin Rusnac, topul celor mai citite cărţi ale anului 2010, precum si alte evenimente. Pe tot parcursul festivalului au avut loc expoziţii-eveniment şi expoziţii tematice, conferinţe în cadrul Ateneului Moldova, lecturi literare în Cenaclul Republica, mese rotunde, simpozioane, ateliere ale graficienilor de carte, expoziţii de pictură şi de ex-libris, Gala laureaţilor Salonului. Anul acesta, la acest eveniment dedicat cărţii şi-au anunţat participarea 300 de edituri din 17 ţări (printre care SUA, Azerbaidjan, România, Marea Britanie, Macedonia, Cehia, Italia, Franţa, Rusia, Bulgaria, Ucraina, China, Belarus, Turcia, Ungaria, Germania, Japonia), care si-au expus un număr total de peste 10.000 de titluri. Printre participanţi s-a numărăt şi Editura Institutului Cultural Român. Salonul s-a desfăşurat sub patronaj UNESCO, evenimentul fiind organizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, Ministerul Culturii şi Ministerul Educaţiei din Republica Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chişinău, Primăria Municipiului Chişinău, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, Societatea Bibliofililor „Paul Mihail“, Liga Bibliotecarilor, Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia“ din Galaţi.

22_5/2001______


_

reclama

23_5/2001______

rpr  

working version

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you