Page 49

Evident, la momentul respectiv eu nu cunoşteam nimic din toate astea. Pe de altă parte, Walthers nu ştia că domnul Luqman lucra pentru mine. Asta nu conta. Zeci de mii de oameni munceau pentru mine şi faptul că Walthers ştia sau nu cine erau ei nu avea nici o importanţă. Mai prost a fost că nu l-a recunoscut pe Wan, deoarece nu auzise niciodată despre el, decât la modul general. Asta a însemnat foarte mult pentru Walthers în cele din urmă. Eu îl ştiam bine pe Wan. Îl întâlnisem prima dată când era un băiat-lup crescut de maşini şi de nonoameni. L-am numit non-prieten când mi-am parcurs pentru voi catalogul cunoştinţelor. Îl ştiam, da. Totuşi el nu devenise niciodată îndeajuns de sociabil pentru a fi prieten cu cineva. Ba a fost, aţi putea spune, aproape un duşman – nu numai pentru mine, ci pentru întreaga rasă umană – în zilele când era un adolescent speriat şi lubric, care visa în culcuşul lui din Norul Oort şi nu ştia şi nici nu-i păsa că visele sale îi înnebuneau realmente pe toţi oamenii. Sigur că da, culpa nu i se putea atribui. Nu era nici măcar vina lui că nenorociţii şi demenţii de terorişti găsiseră inspiraţie în exemplul său şi ne înnebuneau din nou, ori de câte ori izbuteau – dar dacă începem să

POHL, Frederik - [HEECHEE] 03 PART1 Intalnire cu Heechee  
POHL, Frederik - [HEECHEE] 03 PART1 Intalnire cu Heechee  
Advertisement