Page 150

rialele de pictură – era deja 21 august –, le-a asigurat – 22 august –, s-a împins şi s-a îndepărtat de vela în formă de aripă de fluture şi a plutit în imponderabilitate până a ajuns suficient de departe. La 1 septembrie era destul de departe ca să activeze jetul propulsor şi, în mod-propriu superior, a revenit la micuţa cutie de conserve cilindrică aflată în centrul pâlcului de aripi de fluture. Deşi era teribil de istovitor pentru el, a rămas în modul-propriu superior când a plonjat prin grotele de intrare şi în şlamul salin care era ambientul lui nativ. A strigat la camarazii săi cu toată puterea. Potrivit standardelor omeneşti, glasul acela era extraordinar de răsunător. Marile balene de pe Pământ aveau astfel de voci sonore, astfel încât cântecele să le poată fi recunoscute şi să li se poată răspunde de către alte balene aflate la depărtare de un ocean. Aşa avea şi rasa lui LaDzhaRi şi, în limitele strâmte ale navei spaţiale, urletele sale au cutremurat pereţii. Instrumentele au vibrat. Mobilierul s-a legănat. Femelele au fugit panicate, temându-se că vor fi mâncate sau însămânţate. A fost aproape la fel de rău pentru ceilalţi şapte masculi şi, pe cât de repede a putut, unul dintre ei s-a străduit până la modul-propriu superior ca să-i răcnească înapoi lui LaDzhaRi. Ştiau ce se întâmplase. Şi ei simţiseră atingerea intrusului şi, desigur, făcuseră

POHL, Frederik - [HEECHEE] 03 PART1 Intalnire cu Heechee  
POHL, Frederik - [HEECHEE] 03 PART1 Intalnire cu Heechee  
Advertisement