Actualitate 11
Cronica Vãii Jiului | Vineri, 23 decembrie 2011
VORBA LU` BUJI
Aºteptând
de Mircea BUJORESCU
Primul Crãciun fãrã prietenul meu Vlad
ªi pe mine vin sã mã peþeascã în gânduri sãrbãtorile astea. Degeaba! Mã bucur de ele doar pe jumãtate. Jumãtatea cealaltã s-a înãlþat la ceruri. Poate acolo stã de vorbã cu îngerii, povestindu-le în versuri ce rãi s-au fãcut oamenii ºi încotro se îndreaptã lumea vie. Dupã cum îl ºtiu, îi va lãmuri, pânã ºi pe îngeri, cã pe Pãmânt e încã lume multã, dar oameni din ce în ce mai puþini. E primul Crãciun fãrã Poetul Ion Pascal Vlad, prietenul meu de suflet ºi fratele meu mai
mare, mai sfãtos ºi mai calm, mai iertãtor, degrabã sãritor la nevoie ºi la greu, aproape unic în scrisul sãu. Avea un univers interior fascinant ºi o stãpânire de sine uriaºã, dãdea dovadã de o discreþie rar întâlnitã, numai ºi numai sã nu supere pe nimeni. Cu aceeaºi discreþie, rãbdând în tãcere, s-a luptat cu boala neiertãtoare, sperând într-un miracol. N-a fost sã fie! Este primul Crãciun fãrã Vlad... Acum peste 25 de ani, într-o searã mirificã de decembrie, ningea "ca într-o filã de
abecedar". Zãpada trecea de genunchi, iar eu ºi fratele meu Vlad ne-am îmbrãþiºat, ne-am tãvãlit prin zãpada proaspãtã ca niºte copii ai sorþii - câteva zeci de metri... Probabil acelea au fost cele mai frumoase clipe din toatã prietenia noastrã, fiindcã au mai fost mii ºi mii, mai vesele sau mai triste... Infinit mai profund decât mine, Vlad a scris un poem despre aceastã întâmplare, care a apãrut în primul sãu volum, "Arderi filtrate", pe care l-a editat - în regie proprie - pe vre-
lui M. Bujorescu Se fãcuse cu luminã domoalã Peste zãpada de-afarã Cu searã se fãcuse Peste zãpada din noi Cerurile ninse Le simþeam sub tãlpile moi. mea când nu oricine putea scoate o carte... Reproduc alãturi acest poem, ca o ofrandã pentru fratele meu, care a fãcut mult mai mult pentru mine, decât am putut sã-i ofer. Iar acum, stimaþi cititori, lãsaþi-mã sã-mi ºterg lacrimile care mi se logodesc sub bãrbie...
Cu întoarceri se fãcuse Ca-n starea de vis ªi cu noapte Peste tinere pleoape Cu dor prelungit Încât ni se pãrea c-am murit Nici prea veseli Nici foarte triºti.
PRIMIM LA REDACÞIE z PRIMIM LA REDACÞIE z
C
a ºi cititor al ziarului CRONICA VAII JIULUI, ca om nãscut ºi crescut pe aceste meleaguri vã urez CRÃCIUN FERICIT, viaþã îndelungatã atât dumneavoastrã cât ºi familiei ºi, bineînþeles tuturor ziariºtilor ºi colaboratorilor Dvs. de la ziarul mai sus menþionat. Nouã celor din Valea Jiului nu ne-au mai ramas multe bucurii. De la noi se tot restructureazã, lumea nu mai are loc de noi chiar dacã cei mai mulþi lucreazã sub pãmânt. Foarte mulþi oameni de aici ºi-au lãsat casele, neamurile, copiii ºi au plecat la muncã în Italia sau Spania. Chiar ºi colindele au ajuns sã fie colindate sub pãmânt, la Peºtera Bolii. Se pare cã deja cunoaºteþi câþiva oameni care ne reprezintã, vicepreºedinþi de Consilii Judeþene, politicieni, directori, ziariºti, poate ºi oameni de culturã. Din pãcate ºi noi îi cunoaºtem ºi trebuie sã-i acceptãm. Nu toþi oamenii din Valea Jiului sunt aºa, minerii sunt niºte oameni
minunaþi, oameni simpli, oameni aduºi din satele lor ºi fãcuþi mineri înainte de "Revoluþie". Acum unde sã se mai ducã?. Locurile, munþii noºtri sunt foarte frumoºi dar au rãmas pustii. E bun ºi turismul dar nu cum e acum, o afacere doar pentru câþiva. În alte þãri turismul se bazeazã pe resursele locale, pe o agriculturã cum era ºi pe aici, pe creºterea vitelor s.a. Destul cu lucrurile negative, e IARNÃ prin Valea Jiului, eu aºtept sã rãsarã soarele la propriu, e ora 9,00 ºi se vede o geanã în spatele Drãgoiului. Speranþa unei zile frumoase ºi a unei ieºiri cu aparatul foto în zona Câmpuºel din Retezat m-au fãcut sã vã scriu aceste rânduri. E greu cu scrisul, eu am 58 de ani, de profesie informatician ºi scriu foarte rar mai mult de douã, trei rânduri. Soarele pãtrunde pe geam, mã deranjeazã pe ecranul laptopului, dar mai puþin ca rãutatea din oameni.
LA MULÞI ANI! Cu stima, Mat. RAD GHEORGHIÞÃ VULCAN, HD.