Page 202

PETRECEREA TIMPULUI LIBER, AGREMENT ŞI DISTRACŢIE

(Groot Begijnhof); Biserica şi Abaţia Sf.Gertrude şi turnul gotic, una dintre cele şapte minuni din Leuven; Domus - singurul pub din Benelux care îşi produce berea la sediu. Biserica Sf. Petru ( aflată pe lista UNESCO ) are un turn înalt de 50 de metri. Marele Begijnhof este cel mai mare “beguinage” din lume întins pe suprafaţa a 8 hectare. DINANT Oraşul este situat în regiunea Valonia într-un cadru pitoresc pe valea fluviului Meuse. Asocierea sa cu Adolphe Sax, inventatorul saxofonului, originar din oraș, explică numeroasele evenimente culturale muzicale. Locuri de vizitat: Catedrala protopopială Notre-Dame (secolele XIII -XIV), reconstruită în stil gotic pe ruinele unei biserici distruse în urma unor căderi de pietre din stâncile din apropiere. Citadela este situată în vârful stâncii ce domină orașul, în vecinătatea imediată a catedralei. A fost construită inițial în secolul al XI-lea pentru a controla valea fluviului Meuse, a fost extinsă în 1530, dar distrusă de francezi în 1703. Aspectul actual este din timpul Regatului Unit al Țărilor de Jos, când citadela a fost reconstruită între ani 1818-1821. În timpul Primului război mondial aici s-au dus bătălii importante, unul dintre cei răniți fiind, pe atunci locotenentul, Charles de Gaulle. Stânca Bayard, o formațiune stâncoasă sub forma unui ac, separată de masivul stâncos de pe malul fluviului. Abația Notre-Dame de Leffe cunoscută datorită berii Leffe ce-i poartă numele. NAMUR Capitala Regiunii Valonia, una dintre cele trei regiuni federale belgiene, a fost stabilită în orașul Namur. Aici își desfășoară lucrările parlamentul și guvernul valon. Printre obiectivele turistice: Sala Carnii, Biserica Sfântul Ioan, Biserica Saint Loup, Piaţa Armelor şi Turnul St. James.

17

w w w. r o m b e l . c o m

Citadela

196

Aflată pe un deal lângă râul Meuse, Citadela este cea mai mare atracţie a oraşului. Aici se află şi Muzeul de Artă Veche, cu o colecţie de artă medievală şi renascentistă creştină şi Muzeul de Arheologie, cu artefacte romane. Catedrala Saint Aubin Construită între 1751 şi 1767, în stil gotic târziu, adăposteşte în interior mormântul cu inima lui Don Juan de Austria, guvernatorul spaniol al 2013 - Ghidul Românului în Belgia

Profile for Dorin Fleseriu

Ghidul Romanului in Belgia 2013  

Ghidul Romanului in Belgia , editia 2013

Ghidul Romanului in Belgia 2013  

Ghidul Romanului in Belgia , editia 2013

Profile for rombel
Advertisement