Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decît atît! PETRU RAREŞ
romÂnIA MARE
Internet: revistaromaniamare.ro • E-mail: revistaromaniamare@yahoo.com; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/revistaromaniamare
Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR şi EUGEN BARBU « Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE Trăsătura dominantă a vieții mele: am fost înșelat de toți și tocmai de asta m-a ajutat Dumnezeu, în compensație, să fiu ceea ce sînt, adică un Învingător. CORNELIU VADIM TUDOR
Liderul politic al Hamas, Haniyeh, a fost asasinat în Iran, punînd conflictul din Orientul Mijlociu într-o nouă fază periculoasă
Asasinarea liderului politic al Hamas pică extrem de prost în contextul conflictului din Gaza și poate duce la o escaladare violentă a conflictului. CNN scrie pe larg despre lucrul acesta. Hamas a declarat că liderul său politic, Ismail Haniyeh, a fost ucis într-o lovitură care a avut loc peste noapte în capitala iraniană Teheran, o evoluție majoră care aruncă războiul dintre Israel și gruparea militantă într-o nouă fază, imprevizibilă și periculoasă. Moartea lui Haniyeh este, atît strategic, cît și simbolic, o lovitură dramatică pentru Hamas, eliminînd cea mai importantă persoană care a condus operațiunile politice ale grupului în timp ce locuia în străinătate. El este al doilea lider al unui grup susținut de Iran despre care se spune că a fost asasinat în ultima zi, după uciderea celui mai înalt comandant militar al Hezbollah din Liban. Într-o declarație, Hamas a acuzat Israelul că l-a vizat pe Haniyeh într-un
atac asupra clădirii în care stătea în Teheran, unde a participat la lansarea noului președinte iranian. Oficialii Hamas au spus că moartea lui Haniyeh „nu va trece în zadar” și au descris uciderea drept o „escaladare gravă”, în timp ce liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a spus că este „datoria” Iranului să răzbune moartea lui Haniyeh. Potrivit The New York Times, care a citat informații furnizate de trei oficiali iranieni, Khamenei a emis un ordin ca Iranul „să lovească Israelul direct” în urma crimei. La o conferință de presă care a avut loc la Teheran miercurea trecută, purtătorul de cuvînt al Hamas și adjunctul șefului Khalil Al-Hayya a declarat că Haniyeh a fost lovit direct de o rachetă, în camera în care stătea și a spus că Israelul va „plăti prețul” pentru „crima odioasă”. (continuare în pag. a 16-a) IOAN TEODOR
SECETA, GUVERNUL ȘI BOIERIA
„Seceta a ucis orice boare de vînt./ Soarele s-a topit și a curs pe pămînt./ A rămas soarele firbinte și gol./ Ciuturile scot din fîntînă nămol./ Peste păduri tot mai des focuri, focuri/ Dansează sălbatice, satanice jocuri”. Am început acest articol, ca un preambul, cu primele șase versuri din poemul-bijuterie literară „MOARTEA CĂPRIOAREI”, capodoperă a regre tatului poet din Mălinii Sucevei, Nicolae Labiș – plecat prematur dintre noi (la numai 21 de ani), și la doi ani de la publicarea acestei poezii – iunie 1954, exact acum 70 de ani. În orice împrejurare ai citi aceste versuri, naturalețea și încărcătura lor simbolică, cu accente emoționale în crescendo, te copleșesc, așezîndu-te dintr-o dată în mijlocul naturii potrivnice vieții, conștient de urmările nefaste ale fenomenului numit SECETĂ. Dacă, însă, trăiești aievea atmosfera descrisă de poet, și ești implicat în drama umană declanșată de o secetă prelungită, cu tot cortegiul acesteia de încercări și suferințe, impactul începutului poeziei (al cărui conținut nu este, totuși, seceta – pentru cine nu cunoaște întregul text al acestui poem dramatic), ecoul versurilor se suprapune ideatic peste realitatea intrinsecă, operînd multiplicarea certitudinilor stării lucrurilor.
Dincolo de frumusețea univocă a versurilor, context în care intrăm din start în conținutul globului de foc al aerului ce ne înconjoară și pe care îl respirăm cu greutate – prin reprezentarea inspirată a poetului a naturii dintr-o zi toridă – deschiderea prezentului articol cu poemul „Moartea căprioarei” este și un omagiu adus unui poet a cărui pană a zugrăvit întrun mod natural nealterat – simplu, dar, convingător – trecerea anotimpurilor prin viața noastră, cu amprente și ramuri pînă dincolo de moarte.
Seceta Chiar dacă unii dintre noi am uitat, fac trimitere la cei mai în vîrstă, de ani buni anotimpul vară nu mai seamănă cu ceea ce a fost odată. Nu mai seamănă nici ca întindere (în prezent, cele trei luni de vară au rămas o amintire, acest anotimp întinzîndu-se acum chiar între lunile mai și octombrie), și nici ca intensitate a căldurii, depășirea pragului critic de 40 de grade Celsius fiind un fenomen frecvent. Într-o astfel de situație s-a ales praful de delimitarea celor patru anotimpuri, de multe ori acestea suprapunînduse alandala, sau, pur și simplu, unele dispărînd într-o anumită proporție, de multe ori creînd impresia că, în ciuda calendarului, cele patru anotimpuri s-au contopit în două entități – vara și iarna. (continuare în pag. a 12-a) GEO CIOLCAN
Fîntîna româneascã Fîntînă răsărită-n vechiul lut, Cu rădăcini pierdute-n depărtare, Din apa ta curată au băut Acei care ne-au fost demult izvoare.
Din apa ta, oglindă pentru noi, Ne-am primenit intrarea-n Primăvară Cînd, fragede, imaculate ploi Te sărutau pe frunte-ntîia oară. Din apa ta noi ne-am făcut izvor De viață lungă, ca din apa vie, Săpînd prin veac adînci fîntîni de Dor, Cumpene sfinte pentru veșnicie. Ne-ai fost răcoarea densă peste frunți Îmbrobonate de torida vară, Și-n sacrul ritual, în sat, la nunți, Te bea mireasa cît mai e fecioară. Dar, într-o zi sau într-n veac, nu știu, E mult de-atunci, cînd călăream pe cai, Oglinda s-a crispat în străveziu, S-a tulburat adînc de chipul lui Mihai. De-atunci te uiți cu-n ochi aprins la Cer Spre cumpene pe zare deșirate, Și-n asfințit, sclipire de hanger, În ciutură pui sînge și lacrimi nesărate. Fîntînă adormită-n lutul sfînt Din care faci ca apa să țîșnească, Prin noi te re-ncarnezi iar în pămînt, Să reapari, Fîntînă Românească! GEO CIOLCAN
NR. 1756 l ANUL XXXV l 13 – 19 august 2024 l 24 PAGINI l 7 Lei