România Mare, nr. 1735

Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decît atît!

PETRU RAREŞ

romÂnIA MARE

Internet: revistaromaniamare.ro • E-mail: revistaromaniamare@yahoo.com; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/revistaromaniamare

Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR şi EUGEN BARBU « Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR

Patriotul

TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE

Noi sîntem aici dinaintea Europei!

Deși e ca noi, din carne și oase, ca om, Și, la fel ca noi – mai rîde și plînge, Conștiința-l fulgeră pînʼ la ultim atom, Și neamul lui valah îi curge prin sînge;

CORNELIU VADIM TUDOR

„Domnilor, eu mă propun pe mine”

Pe data de 12 martie, președintele țării noastre, domnul Klaus Iohannis, a susținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni. Nu am urmărit în direct evenimentul, ci am aflat despre el ulterior. Surprins de conținutul său am căutat pe YouTube un video ca să-l ascult și eu. Mărturisesc că, deși acesta a durat 8 minute, mi-a fost foarte greu să-l urmăresc integral.

De ce? Fiindcă de obicei nu pot asculta oameni care nu comunică nimic interesant în afară de slogane. M-am simțit cum probabil se simțeau cei din generația celor care erau tineri pe vremea comunismului, atunci cînd ascultau discursurile tovarășului Ceaușescu sau Dej, ori ale celor din conducerea de partid. Adică plictisit.

Finalul declarației m-a surprins, deși îl intuiam, dar speram ca în bancul acela în care atacantul dă gol, iar în reluare ratează, ca domnul președinte să spună altceva. Cum domnia sa nu mi-a făcut pe plac, m-am dus cu gîndul la mărturiile unor oameni bătrîni care-mi povesteau cum atunci cînd erau tineri, la ședințele de partid din fabrici sau cooperative agricole de producție, cînd se făceau propuneri pentru funcții de conducere,

Înainte de-ai fi bine lui în visări Și-n orgolii de viață mult prea ușoară, El își scaldă privirea pe depărtări, Și vrea mai întîi binele pentru Țară; După aceea, la rînd, de va mai fi loc, Se-ndură și el să guste din pîine, Mulțumind Țării că i-a dat mult noroc Să viseze cu ea spre ziua de mîine; Patriot e românul care vrea pentru el Nu răsplată pentru ceea ce face, Să fie în slujba Țării e unicul țel Pentru care, corola inimii lui își desface; se trezea cîte unul care nu avea calități care să îl recomande pentru a fi numit, să se ridice în picioare și să spună: „Tovarăși, eu mă propun pe mine pentru această funcție”. Cam așa și președintele nostru. (continuare în pag. a 16-a) IOAN TEODOR

CUI ÎI ESTE FRICĂ DE GEORGE SIMION? Partidul rachetă – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Partidul, lansat în decembrie 2019, într-o zi cu semnificații naționale istorice, devenit partid parlamentar la 6 decembrie 2020, a apărut pe scena politică româ­ nească într-un moment propice, cînd viața politică din țara noastră era din ce în ce mai mult infestată de minciunile formațiunilor politice aflate la guvernare, și, cînd poporul, înșelat încă o dată de falsitatea „aleșilor poporului”, aștepta parcă un reviriment în ceea ce privește clasa politică din România. Avînd în frunte oameni tineri, precum George Simion, Claudiu Tîrziu, Dan Tanasă, Marius Lulea, Titus Păunescu, Geanina Șerban, ale căror nume erau cunoscute din alte sfere de activitate, alături de Sorin Lavric, generalul Mircia Chelaru, Sorin Ilieșiu și alți români care au venit să ne arate un altfel de partid și o altfel de politică națională, în curînd AUR era simțit de către români ca o formațiune politică pe care o așteptau, visele și gîndurile multora dintre ei aflîndu-și rezonanță în programul și ideile acestui nou partid.

Desigur, impactul pozitiv asupra românilor și asupra mediului politic autohton a fost generat de noua viziune a acestui partid politic asupra principalelor probleme din actuala societate românească, din coborîrea în analiza sistemului politic și social din

România la firul ierbii, acolo unde freamătă viața concretă a omului de rînd, propunîndu-i schimbări radicale, pragmatice, nu doar în plan teoretic, ci cu subiect și predicat, pe direcții de viață concretă, cu rezolvări de convergență națională. Trasînd o axă principală în direcția făuririi unei Românii suverane, puternică economic și competitivă, demnă și respectată, în care toți oamenii să poată munci și trăi mulțumiți, bucurîndu-se în siguranță și pace de roadele muncii lor – nu ca o lozincă politică, ci ca un corolar al unui vast program de redresare a României și a Națiunii nostre, AUR s-a dovedit a fi, de la apariția sa pe scena politică a Țării, idealul de credință și de așteptare al milioanelor de români, din țară și din afară, speranța acestora că, în sfîrșit, după trei decenii și ceva, în România s-a născut o nouă forță politică centrată literalmente pe nevoile stringente și pe durerile Poporului Român.

Primind ecoul primelor sale manifestări, din țară și de la diasporă, AUR și-a multiplicat mesajul naționalist și suveranist, în principal prin activitatea membrilor săi din cele două Camere ale Parlamentului. Apoi, prin acțiuni în București și în Țară, unde activitățile concrete – mitinguri, marșuri și adunări – în care, în fața autorităților centrale sau locale, erau proclamate necesitățile pe care oamenii le cereau, membrii AUR au dezvăluit incompetența și corupția care domină în administrația centrală și locală. (continuare în pag. a 12-a) GEO CIOLCAN

Acolo unde nouă ni-i greu și dăm înapoi, Etalîndu-ne neputința supremă, El învinge trecutul, și-ntreabă, apoi, Dacă mai avem de rezolvat vreo problemă; Cînd noaptea se culcă peste Țară, cu luna Și oamenii dorm în liniști profunde, El, nesomnului îi așează cununa, Și lasă gîndul făptura lui s-o inunde; A doua zi pornește iar prin Cetate, Pentru toate relele corpul îl doare, Nu poate respira dacă nu e dreptate, Dacă hoții și trădătorii nu-s la-nchisoare; Lui îi e dor de femeie, de mamă și tată, De fiu și de fiică, de neamuri de-afară, Dacă-l întrebi, însă, dragostea-i toată Se revarsă în fluvii pe hotarul de Țară; Patriotul e un perpetuu sacrificiu suprem Pe care și-l asumă pentru Neam, pentru Țară, Patriotul e filonul pe care-l avem Și care, pentru România, e gata să moară!

GEO CIOLCAN

Închisorile lui Ioan Slavici 10 Făuritori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România

14

Actualitatea pe scurt

17

NR. 1735 l ANUL XXXV l 19 – 25 MARTIE 2024 l 24 PAGINI l 7 Lei

2

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

S ĂPTĂMÎNA PE SCURT ­

RESTITUTIO IN INTEGRUM

 Noi încrengături ale Mafiei  Scoateți flagrantul și băgați complotul  60 de ani de la moartea lui Octavian Goga  CNA doarme ca boul pe coadă  Maimuța hoață pe nume Capetti PARTEA A II-A  Un nou editorial remarcabil, pe pagina I a „Naţionalului“: „Pentru ţărănişti, chiriaşul a devenit un infractor naţional“.  Oricum, cunoaş­ tem nişte chiriaşi care după scenele de groază petrecute la evacuarea (cu sînge şi gaze lacrimogene) a bieţilor români din str. Crîngului nr. 10 din Capitală, s-au înarmat pînă-n dinţi, inclusiv cu sticle incendiare. Este mai mare păcatul că poliţiştii, care sînt tot copii de români amărîţi, se încaieră cu fraţi de-ai lor pentru două bestii pe nume Dejeu şi Stoica.  Am primit la redacţie un material amplu cu privire la relaţiile ciudate pe care patronul postului PRIMA TV, Cristian Burci, le-a avut cu Ilie Alexandru, în prezent arestat. Se pare că Burci făcea chefuri dese şi dormea acolo, cu tot felul de persoane dubioase, fiind chiar filmat în timpul destrăbălării. Persoana care ne-a contactat ne-a cerut o sumă de bani cam pipărată, dar poate că ne va împrumuta Dan Andronic, care, oricum, îşi sapă stăpînul peste tot.  Excelent pam­ fletul semnat de Adrian Păunescu în „Republica“: „Înainte, spre arestarea întregului Popor!“. Repro­ ducem cîteva „urzici“ cu care scriitorul îi îmburică şi-i băşică pe şarlatanii care cred că, dacă au arestat nişte paznici şi şoferi prăpădiţi, vor păcăli pe cineva: „În fond, de ce să nu se dea caracter de masă arestărilor pentru contrabanda cu ţigări de pe Aeroportul Otopeni? (...) Pe de altă parte, cei care au comercializat aceste ţigări nu trebuie iertaţi.

Nevestele lor, de asemenea. Dar toţi cei numiţi mai sus au vecini. Aceia de ce au tăcut? Milioane de cetăţeni au fumat respectivele ţigări. Desigur, există şi oameni care n-au fumat aceste ţigări. N-au fumat, dar s-a fumat lîngă ei şi ar fi incredibil ca ei să nu-şi dea seama, din fumul celor înrăiţi în ale tutunului, de natura actului lor vicios. Arestarea fumătorilor trebuie să preceadă cu puţin arestarea nefumătorilor care au beneficiat de frauda liber consimţită a umplerii nărilor şi gurii cu parfumul fumului străin. Nefumătorii au fost complici ordinari ai fumului fumătorilor. Punerea lor în cătuşe se impune. Dar lucrurile sînt şi mai complicate. Unii dintre fumători s-au îmbolnăvit din cauza năravului de care nu s-au debarasat.

Aceştia au fost internaţi în spitale. Acolo, doctorii care i-au îngrijit s-au molipsit de bolile extra­ tabagice ale pacienţilor. La rîndul lor, aceşti doctori au neveste, unii au amante. Ce rost ar avea şovăielile în a-i aresta pe toţi? (...) Toţi românii trebuie arestaţi pentru contrabanda cu ţigări de pe aeroporturile şi din porturile României. Toţi în lanţuri! Toţi la zdup! Desigur, cu excepţia marilor vinovaţi. Aceştia trebuie să rămînă liberi și mari, pentru a continua, cu toată puterea şi credibilitatea, lupta anti-corupţie!“  Scuze pentru citatul prea lung, dar, fiindcă n-aţi fost cuminţi şi v-aţi scobit în dinţi, o să publicăm un pasaj şi mai lung, din interviul pe care un general S.R.I. în rezerva (nu i se dă numele, dar noi ştim cine e!) l-a acordat Cristinei Sofronie pentru „Național“. Titlul: „La Scroviștea, pentru transporturile «speciale» e drum bătătorit de prin 1993“. Omul, într-adevăr, ştie multe, dar are şi o logică strălucită: „Desfăşurarea anchetei şi altele au fost foarte mult îngreunate de această chestiune a flagrantului, pe care au trebuit s-o susţină cum au putut. Pentru că aici n-au învăţat bine lecţia foarte mulţi. Mă refer la ministrul de Interne, şeful Vămilor, şeful Gărzii Financiare, toţi cei care au susţinut ideea în diverse etape. Au fost susţinute de către ministrul de Interne diverse formule hazlii, din punct de vedere profesional: flagrant deschis,

flagrant profesional etc. (...) După ce flagrantul ăsta s-a cam epuizat şi n-a mai crezut aproape nimeni în el, a venit cealaltă idee: «Scoateţi flagrantul şi băgaţi complotul!», care complot este în derulare. (...)

Numai că acest scenariu n-avea de la început unele chestii: bun, complotul era clar împotriva preşe­ dintelui, instituţiei prezidenţiale şi toate celelalte, dar cine erau complotiştii? Şi atunci s-a trecut şi la pregătirea de artilerie, ar spune strategul Dorin Marian la lecţiile de la Colegiul Naţional, pe care le-a făcut, totuşi, la fără frecvenţa şi n-a apucat să le înveţe. (...) Cred că s-a zis: «Hai să dăm complot la toţi Balcanii!» – şi s-a băgat şi Spetznatz-ul (o secţiune a GRU), structurile mafiote, organizaţia arabă Mahat Barata, i-a băgat şi pe bulgari, deci s-a lărgit cu totul acest complot. (...) Pentru că, în mod cert, în spatele acestui lanţ de scenarii, de ştiri, de diversiuni, de dezinformări, este Palatul Cotroceni, prin consilierii lui, asta nu este un secret. Cel puţin din acest punct de vedere ei se fac foarte vinovaţi. (...) Eu cred, într-adevăr, că acum cineva moni­ torizează acţiunea şi va ieşi la rampă, dar la momen­ tul oportun, care sub nici o formă nu e acum“.  Presa ticăloşită o dă, însă, pe invers. Adică îi vînează tocmai pe aceia care au apucat Caracatiţa şi o învîrtesc deasupra capului, pregătindu-se să dea cu ea de stîncă! Şi-a făcut apariţia nărodul ăla de Florin Iaru (pe numele lui adevărat Rîpă, fost magazioner la Uniunea Scriitorilor). Individul are neruşinarea de a-l bălăcări pe omul care s-a zbătut cel mai mult, alături de noi, pentru aflarea adevărului: senatorul Radu Timofte.

Automat, Rîpă îi ia apărarea lui Dorin Marian, evident.

Unde se petrece măgăria asta? În „Cotidianul“ condus de Ion Raţiu Cristoiu, care, cu cîteva zile înainte, acordase „cartonaşul roşu“, pe aceeaşi problemă, senatorilor Vadim şi Timofte. Extrem de curioasă orientarea dată de „piticul erotic“ din Găgeşti, încă de la început, muribundului ziar. Şi măcar culorile tipografice de-ar fi ca lumea, dar aşa-zisul cartonaş roşu este, de fapt, maro, ceea ce revoluţionează fotbalul!  Cine se mai bagă ca musca beată în posteriorul calului? Ţigăncuşa fotbalistă Roxana Iordache, de la un alt ziar dubios, „România liberă“, amestecat pînă peste urechi în contrabanda respectivă. Am spus „fotbalistă“, pentru că înnaripata încercase, cu cîteva zile în urmă, să facă ordine şi la ... Universitatea Craiova! E clar: a murit bietul Toni Iordache şi-a lăsat-o șefă peste ţambal pe urmaşa lui legitimă, Roxana Iordache! Cine credeţi că e de vină pentru uriaşul scandal, care a făcut atît de mult rău României, peste hotare? Nimeni altul decît P.R.M., în frunte cu Vadim!

Ascultaţi, creştinilor, tineri şi bătrînilor, la cîrîitoarea asta cu perciuni şi mustăţi ca abanosul: „E cazul ca Justiţia să pună capăt unei asemenea stări de fapt.

Altfel, statul de drept e periclitat, în folosul celor care au interesul să blocheze (?!) România“. Pur şi simplu nu-ţi vine să crezi! Carevasăzică, C.D.R. e prinsă la furat, dar P.R.M. blochează România! Ca să vezi! Tocmai cînd Ţapul salvator încerca să scoată România cu un Iliuşin - 76, vin naţionaliştii lui Vadim şi blochează toată operaţiunea de evacuare!  Nu-i de mirare că în acelaşi număr al „organului contra­ bandiştilor“, a apărut un text la fel de diversionist: „P.R.M. îi incită pe foștii mineri din Valea Jiului la manifestaţii de stradă“. Anonimul autor al minciunii, care se ascunde în spatele iniţialelor P.P. (Petrică Prostu, cîinele nostru), mai dă şi lecţii minerilor: „De, este mult mai uşor să protestezi (mai ales atunci cînd ai şi sprijinul unui partid politic) decît să pui fundul la treabă!“. Trecem peste expresia ridicolă (fundul la treabă îl pune Valeriu Stoica, sau o prostituată, nu

RM

minerul, care a fost, toată existenţa lui, un rob al muncii) şi îl întrebăm pe năpîrstocul ăsta: dar tu ce treabă faci pe lume mă, japiţă, care e rodul muncii tale în afară de inepţiile astea?  Acelaşi ziar continuă, temeinic, atacarea P.D.-F.S.N. Deşi o caricatură nu se poate povesti, de data asta facem o excepţie. Într-un desen realizat de Adrian Andronic (tatăl încornoratului de la PRIMA TV, obraznicul cu picioare scurte, Dan Andronic) Vasile Lupu îl întreabă pe Petre Roman: „De unde ai învăţat că nu trebuie dat înapoi ce s-a furat?“. Răspunsul Pistruiatului e f. f. inteligent: „De la tata!“  Timp de 24 de ore, Guvernul a avut 2 secretari generali: Radu Stroe şi Emanuel Albu.

Eroarea aparţine purtătorului de cuvînt, şmecherilă ăla de Răzvan Popescu, care a remis presei un comunicat urechistic, cînd, în realitate, Albu era doar secretar general adjunct.  Bătrînul hoţ de ciment Nisztor Bădiceanu se apropie, cu paşi hotărîţi, din nou de puşcărie. Dacă acolo îi place lui? N-ai cum să-l opreşti, privirea lui e hotărîtă, mersul apăsat, capul congestionat, nasul în rahat! Prietenul şi protejatul lui, Attila Borşi, a fost dat în urmărire generală pentru contrabandă cu alcool. Ce sume de bani şi cîte cadouri a pompat ţiganul ungur în românul maghiarizat, va ieşi la iveală în curînd. Ce putregai şi acest Bădiceanu! În fond, un găinar de provincie, care punea botul, încă din tinereţe, pe tot ce-i ieşea în cale. Cu cine s-a înfrăţit el? Cu un alt puşcăriaş de drept comun, Dide, amîndoi pozînd în... dizidenţi! De-aia le este o frică paralizantă de Vadim: fiindcă acesta nu se joacă, îi strînge cu autogunoiera şi-i bagă la beci în doi timpi şi trei mişcări!  Chiar aşa: să te cheme Borşi şi să faci contrabandă cu...Vodcă, cu ajutorul lui Ciment, e o performanţă demnă de filmele de desene marinate!  Din ce în ce mai suspectă poziţia ziarului „Adevărul“ faţă de infractorul Traian Băsescu! Nu l-ar critica ăştia pe zbanghiu nici o clipă, nu i-ar zice nici „dă-te mai încolo!“ Mai mult, în numărul de sîmbătă al fostei „Scîntei“, Chioromişa figurează, singur, în „Topul eleganţei“. De ce? „Pentru gestul de a împărţi noul Mers al trenurilor ziariştilor acreditaţi la Guvern“. Parcă numai Mersul trenurilor le-a împărţit borfaşul? Dar niscaiva limuzine, şi vilişoare, şi dolăraşi de buzunar, de astea aţi uitat?

Nu-i nimic, ştim noi.  Aflaţi în vîltoarea patimilor politice şi a scandalurilor de tot felul, am uitat de o comemorare importantă: la 7 mai s-au împlinit 60 de ani de la trecerea în veșnicie a Tribunului Naţional Octavian Goga. Dintre toate publicaţiile, numai „Curierul Naţional“ şi-a amintit de ilustrul poet şi ziarist, consacrîndu-i o pagină de ziar, realizată de Valeriu Râpeanu.  Lipsa de profesionalism a postului PRIMA TV a devenit, deja, subiect de rîs pentru cele cîteva mii de persoane care se mai uită, uneori, din goana telecomenzii, la prostănacii ăştia.

Dintre numeroasele gafe comise de hingherii lui Bobic şi Andronic, uite una: într-un reportaj consacrat audierilor de la Comisiile de Apărare ale Parla­ mentului, în scandalul de la Otopeni, au fost utilizate, în mod incredibil, imagini de la... întîlnirea preşedinţilor partidelor parlamentare cu toţi cursanţii români și străini ai Colegiului de Apărare, în prim-plan fiind un ofițer al Armatei Franței, și un ofițer al Armatei S.U.A (?!), dar și omul nr. 2 al Ambasadei S.U.A. la Bucureşti (?!). Aşa ceva poate duce, în alte Țări, la conflicte diplomatice. Noi înţelegem că PRIMA TV e în criză de materiale şi de peliculă (dar şi de bani pentru salarii!), însă nu pricepem de ce Consiliul Naţional al Audiovizualului nu analizează activitatea scandaloasă a acestei cocine. De fapt, noi nu înţelegem cu ce se ocupă, de vreo 2 ani încoace, acest organism C.N.A., care este total inutil. Despre prăjina aia de 2 metri, care pare bolnavă de botulism, Cristina Tudor, nu putem spune decît atît: Miss Univers pe 1998 nu este din Trinidad TABAGO, cum a pronunţat ea, gîndindu-se, probabil, la contrabanda tabagică pe care o patronează stăpînul de sclavi Costel Bobic. (va urma) ALCIBIADE (Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 22 mai 1998)

RM

3

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

Din culisele istoriei

Români şi ruşi. Politică şi încuscriri (II) Ţarii la Roznov (2)

Desigur, nu toată boierimea moldoveană manifesta aceleaşi sentimente faţă de ruşi. De pildă, Smaranda (1843-1917), fiica banului Teodor Atanasiu din Galaţi s-a măritat cu generalul Gardeev, nepot de soră al generalului Lüders. Să reţinem amănuntul că Smaranda a fost o talentată pianistă şi, mai tîrziu, a publicat, la Leipzig, München şi Hamburg, valoroase caiete cu piese muzicale româneşti şi ruseşti intitulate Muzică de salon pentru piano solo.

Existau și numeroşi reprezentanţi ai familiilor înrudite cu ruşi. Printre aceştia s-a numărat și colonelul Gheorghe Rosetti-Koznovanu (18341904) care pînă în 1857 a făcut parte din armata rusă, iar la moşia sa de la Roznov (jud. Neamţ) a ctitorit o biserică în stil rusesc. Despre acest colonel, Radu Rosetti scria în amintirile sale: „Este probabil că venise cu simţurile foarte rusofile încă de acasă, la care, prin situaţia de ofiţer într-unui din regimentele cele mai aristocratice din gardă, graţie relaţiilor sale în înalta societate rusească... avea acces. Fiind prezentat autocratului şi acesta condescendînd să-l întrebe de unde este, tînărul ofiţer nu a stat măcar un moment la îndoială pentru a-i răspunde: «Din gubernia Moldovei, Maiestatea Voastră». Iar omul de stat Ionel I.I.C. Brătianu, vizitînd în tinereţe conacul Rosetteştilor de la Roznov, mărturisea: «Rusia e aici la ea acasă. Împăraţii își au portretele pe pereţi, iar Skobelev statuia pe masă. Le journal de St. Petersbourg stă pe birou»“. Să mai spunem doar că Mihail Dmitrievici Skobelev fusese generalul rus, din 1877-1878, participant la luptele de la Lovccea, Plevna şi din pasul Şipca.

Dacă în scurtul interval 1853-1854 nu au existat căsătorii mixte a apărut, în schimb, un alt fenomen, la fel de semnificativ: înrolările unor români în trupele ruse. Aşa a fost cazul lui Gheorghe (Dădu) Filipescu (1818-1889) sau al lui Gheorghe (Iorgu) Sturdza, amîndoi adjutanţi ai comandantului forţelor ruse, cneazul Mihail-Dmitrievici Gorceakov, primul căpătînd chiar o spadă de onoare, iar celălalt slujind mai tîrziu ca maior de husari la Pavlograd, în 1857.

Un căpitan, Iorgu Bălăceanu (1831-1875), voluntar şi el, s-a distins în luptele de la Sevastopol, iar o unitate întreagă de voluntari români a fost încadrată sub comanda lui Panaiot Moruzi (1816-1859), fiul

lui Constantin mare dragoman, decapitat de turci la Constantinopol în 1821, și al Ralucăi Mavrocordat.

S-au întîlnit, s-au revăzut, dar nu s-au plăcut După războiul Crimeei, politica matrimonială româno-rusă deliberată a luat sfîrşit. Sigur, şi în anii următori s-au încheiat căsătorii între români şi ruşi, dar ele nu mai aveau conotaţiile politice pe care leau cunoscut în prima jumătate a Secolului XIX. Abia la începutul secolului trecut asistăm la o nouă încercare de a resuscita o căsătorie dinastică între familiile domnitoare din România şi Rusia, Hohenzollerni şi Romanovi. În aprilie 1914 principele moştenitor al României Ferdinand, însoţit de prinţesa Maria de Saxa-CoburgGotha (ce-i avea bunici după tată pe faimoasa regină Victoria a Angliei, iar după mamă pe ţarul Alexandru II), împreună cu tînărul lor fiu Carol, au fost primiţi cu deosebite onoruri la curtea imperială rusă de la Țarskoe Selo, lîngă St. Petersburg. Între ţarina Alix (Alexandra), născută prinţesă de HessaDarmstadt, soţia lui Nicolae II, şi prinţesa Maria au avut loc conversaţii privind proiectul unei căsătorii a prinţului Carol cu marea ducesă Olga, fiica cea mare a țarului. Tinerii s-au întîlnit dar nu şi-au arătat nici o simpatie unul faţă de celălalt. Ei s-au revăzut în iunie acelaşi an, 1914, la Constanţa, înaintea izbucnirii Primului Război Mondial, cu prilejul vizitei făcute de familia țarului familiei regelui Carol I al României. Întrevederea celor doi suverani de la Constanţa nu a tratat deloc acest subiect şi nici ţarina cu principesa moştenitoare nu l-au mai abordat, avînd în vedere, probabil, absoluta răceală dintre marea ducesă Olga şi principele Carol. Și, totuşi, Romanovii s-au înrudit cu o familie avînd rădăcini pur româneşti. Într-un anumit fel, a fost o răzbunare peste timp împotriva trufiei celor dintîi. Astfel, sora mai vîrstnică a țarului Nicolae II, marea ducesă Olga Alexandrovna (18821960), despărţită de primul ei soţ, cneazul Piotr Oldenburg, s-a căsătorit cu colonelul Nikolai Kulikovski (18811958), scoborîtor direct din căpitanul Procopie Caraiman, unul dintre boierii pribegi ce l-au însoţit pe Dimitrie Cantemir în exilul

Curtea imperială rusă de la Țarskoe Selo

Marea ducesă Olga Alexandrovna

din Rusia, amintit de cronicarul Neculce. Procopie Caraiman a devenit polcovnic în regimentul de la Harkov şi, primind pămînturi în regiunea Kulikovo, şi-a adăugat şi numele de Kulikovski. Cu timpul, numele de Caraiman, cu rezonanţă prea românească, s-a pierdut, rămînînd numai cel din urmă, cu aspect mai rusesc. Olga Alexandrovna şi soţul ei au fugit din Rusia în timpul revoluţiei bolşevice şi s-au refugiat mai tîrziu în Canada, împreună cu copiii lor Tihon și Guri, familia perpetuîndu-se în emigraţie pînă azi.

Un destin straniu pentru o familie dezrădăcinată din Moldova la începutul Secolului XVIII, refugiată în Rusia timp de două secole, spre a-şi găsi, în sfîrşit, adăpost în Lumea Nouă. Şi cu acest episod insolit punem capăt înde­ lungatului nostru excurs pornit cu primele alianţe matrimoniale între Muşatini şi familia Rurikizilor din veacul XV şi încheiat cu neizbutita încercare de înrudire a Hohenzollernilor cu Romanovii. De-a lungul istoriei, relaţiile matrimoniale româno-ruse au implicat prea ades politica acolo unde nu trebuiau să domnească decît sentimentele. Este şi motivul pentru care puţine din aceste numeroase căsătorii au fost într-adevăr reuşite pe plan uman. Eros nu s-a împăcat niciodată prea bine cu Marte...

Sfîrșit PAUL CERNOVODEANU

Familia Romanov

4

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

RM

Atitudini  Polemici  Atitudini TABLETĂ DE SCRIITOR

Impresii de final

Dacă Dragoș Alexe (n.18.03.1941) l-ar fi întîlnit pe Marin Preda, căruia îi plăcea să asculte poveștile oamenilor, și i-ar fi istorisit măcar o parte din conținutul cărții sale „Cînd Dumnezeu este lîngă tine” (2024), cu siguranță că marele prozator le-ar fi transpus în memorabile pagini de roman. Dar nu a fost să fie, pentru că pronia l-a înzestrat cu o altă misiune, și anume să-și scrie și să-și publice cartea propriei vieți... Jurnalul vieții sale, din fragezii ani ai copilăriei pînă în zilele noastre, are la bază mărturiile celor cu care Dragoș Alexe s-a intersectat, a vorbit, a colaborat pe linie profesională și nu numai... Eroii dragi inimii sale sînt, însă, părinții săi, la care deseori face referire în cele mai duioase cuvinte, fără să-și uite frații, martori la unele evenimente din viața omuluipovestitor, astăzi aflat la o vîrstă respectabilă... Citind cu atenție fiecare episod din viața sa, pe care autorul ne-o relatează fir cu fir, dorind parcă să nu-i scape nici cel mai mic amănunt, vom descoperi că Dragoș Alexe este prin excelență un bun povestitor, cu har aparte și chemare pentru memorialistică... Cartea în discuție este debutul lui în literatură și ne arată prin condeiul său că avem de-a face cu un om luminos, de spirit, cu vocație deplină privind relatările unor situații în care viața i-a fost pusă la încercare, copil fiind, și pînă în zilele noastre. Povestirea „Cu mama Ioana la sapă”, cu care se deschide sumarul volumului, prevestește parcă destinul copilului Dragoș. Iată conținutul acestei povestiri pe scurt, pe care mama autorului i-a relatat-o cînd acesta avea vreo treisprezecepaisprezece ani... La vremea aceea oamenii la sat trăiau greu, mulți dintre ei erau săraci și munceau pe pămîntul celor bogați. Așa s-a întîmplat și cu familia autorului, părinții săi fiind nevoiți să muncească pe părmînturile lui Pătru Negru, cel mai bogat om din sat, care avea vreo patruzeci și șase de hectare de teren. Într-o zi de vară senină, cu soarele dogoritor, mama își luă odrasla, de doar cîteva luni, în trocuță, și porni cu sapa în spinare, la Mureș, unde avea de prășit o parcelă de pe moșia lui Pătru Negru. Cum ajunse acolo, își instală trocuța la umbra unui brusture și se puse pe prășit, trăgînd de zor de coada sapei, că nici nu știu cînd ajunsese la capătul parcelei, cale de aproape un kilometru... Dar din senin se porni o vijelie puternică, iar o ploaie torențială acoperi întreaga vale a Mureșului... Mama autorului descrie acest moment cu un simț de vinovăție asumată, pentru faptul că, pe durata lucrului, și-a lăsat copilul la capătul tarlalei, dar puternicul ei simț matern a făcut-o să alerge ca o leoaică, înfruntînd rafalele puternice ale furtunii, pentru a reuși să-și salveze copilul de la primejdie: „Știind cum te lăsasem, trochița fiind mică, tu, legat fedeleș de mîini și de picioare, pentru că așa era credința, să nu crească copilul cu picioare strîmbe, o mogîldeață cît un știulete de porumb mai mare, am luat-o îngrozită la fugă, închipuindu-mi ce putea să se întîmple. Da, bine că mi-a ajutat Dumnezeu să ajung la timp. În trochiță, spațiul fiind destul de mic, apa era deja de jur împrejurul tău, doar nasul și gurița mai erau afară. Încă un pic și apa te acoperea cu totul”.

Punctul culminant al acestei narațiuni nu este răsfățul mamei față de copilul ei, ci sfatul de a nu se îndepărta de Dumnezeu, ci să-L poarte cu sine în suflet oriunde va merge prin această lume păcătoasă: „Alexă, trebuie să știi că doar bunul și milostivul Dumnezeu a fost Acela care m-a ajutat să ajung la vreme la tine ca tu să nu te îneci, și Lui trebuie să îi mulțumim, fie lăudat și slăvit în veci numele Lui. Să nu uiți asta niciodată!”.

Acest sfat, transpus în cuvinte pline de căldură, ne amintește de proza lui Zaharia Stancu, prin excelență descriptivă, în care autorul folosește un limbaj autentic, cules din inima omului simplu, dar cu sufletul plin de lumina Mînuitorului... Cu o astfel de povață a pornit pe drumul vieții Dragoș Alexe, care acum scoate din lada amintirilor sale povestiri de-a dreptul emoționante, care te cuceresc prin energia bună pe care o degajă...

Nu e vorba de intuiție scriitoricească, ci de pasiune și concentrare maximă, ca subiectul să fie redat cît mai aproape de realitate... Cartea aceasta îmbogățește viața spirituală a orașului Pîncota din județul Arad, prin candoarea descrierilor lui Dragoș Alexe. Nu există povestire la care autorul să nu facă trimitere la Domnul nostru Isus Christos, căruia Îi mulțumește că de fiecare dată i-a stat aproape și l-a salvat. Povestirile autorului sînt crîmpeie din viața sa, pe care ni le relatează cu un șarm aparte, al omului modest, pătruns de evenimentul pe care l-a trăit și care l-a făcut să se apropie și mai mult de bunul Dumnezeu... Demne de reținut în acest sens sînt piesele „Grenada”, „Dinamita de sub cazanul de țuică”, „Pistolul cu țeava de soc”, „Acceleratul”. În scrierile lui Dragoș Alexe se observă dragostea pentru părinții săi, pe care i-a divinizat. Iar un loc aparte îl ocupă tatăl său, pe care îl descrie ca fiind un om blajin, bun, calm și îngăduitor cu familia și cu cei din jur. Autorul rememorează pagini întregi din viața sa, cu bune și cu rele. Iar dacă astăzi a ajuns să-și vadă numele tipărit pe coperta cărții sale, știe că acest lucru se datorează credinței sale în bunul Dumnezeu, care i S-a arătat, într-o toamnă, cînd, copil fiind, se afla cu fratele său Octavian la cules de cartofi, însoțiți de tatăl lor... Episodul acesta este redat amănunțit, prin descrieri poetice sublime, în lucrarea „Revelație I” și „Revelație II”(2001). Din episodul „Revelație I”, care relatează întîmplarea petrecută în toamna anului 1953, în urmă cu 71 de ani, transcriem următorul fragment: „Era o dupămasă senină și liniștită de început de toamnă; una din acele după-mese cum am petrecut multe în vacanțele mele, alături de fratele meu și de părinții mei, ajutîndu-i după puterile noastre. Umplusem vreo patru-cinci saci și, cum țineam așa de sac, ridic capul și, uitîndu-mă spre apus, la o înălțime ce depășea cu ceva înălțimea celui mai înalt deal din zona «CIOACLA», cam la 1,5-2 kilometri de satul nostru, văd, pe cer, icoana Mîntuitorului nostru Isus Christos. Era o icoană pe care n-o mai văzusem pînă atunci, nici în biserică la noi și nici în altă parte.

Icoana îl reprezenta pe Mîntuitorul, așa cum probabil arăta cînd a umblat pe pămîntul sfînt, acum mai bine de două mii de ani, destul de tînăr, cu plete ce îi cădeau pînă pe umeri, cu mustăcioară și barbă, dar nu proeminente.

Ce am remarcat însă în momentul cînd mi s-a arătat acea imagine a fost privirea cu care Mîntuitorul privea spre pămînt – și care părea deosebit de tristă. În primele secunde, senzația care m-a cuprins, cel puțin pe mine, a fost aceea de uluială, ca în cazul unui șoc puternic.

Uitîndu-mă cu ochii care cred că stăteau să-mi iasă din orbite, apuc să deschid gura și să zic: – Tată, uite!, arătînd cu mîna în direcția respectivă.

Fratele meu, Octavian, apucă și el și vede ce vedeam și eu. Numai că, în fracțiunea de secundă cînd am exclamat: ,,Tată, uite!”, imaginea a dispărut instantaneu. Tata, care stătea cu spatele în direcția în care arătasem eu, se uita la mine; iar eu, tremurînd de spaimă, încercam să-i explic ce am văzut pe cer. Fratele meu, Octavian, întărește și el cele afirmate de mine.

Tata, care era un om liniștit, calculat, înțelept, care nu vorbea mult și, mai ales, nu vorbea ce nu trebuie și cînd nu trebuie, pentru cîteva momente cade pe gînduri,

nu zice nimic și își continuă treaba. Eu am rămas oarecum dezamăgit și nu puteam să-mi explic oare de ce tata, care de cele mai multe ori ne explica cu vorba lui domoală și inconfundabilă ce i se părea că noi nu prea înțelegeam, de data aceasta, avînd în vedere ineditul a ceea ce eu îi relatam, s-a uitat doar întrun anume fel la mine, n-a zis nimic și și-a continuat lucrul.

Timpul a trecut, iar despre această întîmplare, fără precedent, eu și fratele meu, Octavian, ne-am mai amintit din cînd în cînd. M-am gîndit mult însă în ultimul timp și cred că am găsit o explicație la atitudinea de atunci a tatălui nostru”.

Copil fiind, nu prea înțelegea cum stau lucrurile în asemenea situație și nici nu a avut cui spune despre acea întîmplare. De aceea a ținut-o în taină, fără să vorbească nimănui despre acel frumos moment de bucurie sufletească din viața sa, pînă acum, cînd s-a decis să scrie despre revelația trăită. Cultivînduși sufletul întru credință, Biserică și Dumnezeu, aprofundîndu-se, prin sfînta cruce și rugăciune, de pildele de învățătură creștină ale Părintelui Arsenie Boca, Dragoș Alexe avea să înțeleagă misterul întîlnirii lui cu Mîntuitorul după ce a citit cartea „Învățăturile Părintelui Arsenie Boca” (Ed. Deva), care spune: „A-L vedea pe Isus e o fericire ce nu se aseamănă cu nici o bucurie pămîntească, iar aceasta se întîmplă din cînd în cînd și din neam în neam, ca să nu se stingă între oameni siguranța existenței lui Dumnezeu”. Și, continuă autorul, nu pentru ca să iasă din culpă, ci pentru a-și reproșa că nu a luat seamă la semnele divine care i s-au arătat în anumite împrejurări, chiar și noaptea în vis: „Nu eram încă pregătit, cu toate că răbdătorul Dumnezeu mă atenționase de treisprezece ori cu acele teribile încercări, și din care m-a scăpat viu, strigîndu-mi: «Omule, fii luătoraminte la menirea și destinul tău». Surd am fost, Doamne, la acest strigăt, urmînd, astfel, încă vreo trei asemenea încercări, nu mai puțin teribile”. Și ca o ușurare a sufletului său față de divinitate, scriitorul mărturisește: „Înțeles-am tîrziu, Doamne, dar bine am înțeles, pînă la urmă, ceea ce m-a și făcut să aștern pe hîrtie această nemaiînsemnată întîmplare, că spune tot Părintele Arsenie: «Întîlnirea cu Mîntuitorul schimbă pe oricine. Iar cine L-a întîlnit nu poate să nu-L propovăduiască, să aibă și alții parte de neasemănata bucurie de a-L urma pe El toată viața»”.

Dat fiind faptul că mulți dintre eroii povestirilor sale sînt plecați la cele veșnice, autorul se roagă prin scrisul său ca Mîntuitorul să le vegheze somnul în liniște. Partea finală a cărții este închinată localnicilor, în frunte cu edilul lor, Dan Pocriș, care au participat la ridicarea ,,Sfintei Cruci” de la Remiza de Pompieri din Pîncota, județul Arad, sfințită la 14 septembrie 2021, în ziua marii sărbători creștinești Înălțarea Sfintei Cruci.

Iată, așadar, o carte care poate fi citită cu plăcere, ea amintindu-ne că fără Dumnezeu sîntem niște frunze în vînt rostogolindu-se în hău, iar fără prezența Sa în viața noastră nu ne putem construi liniștea interioară în spiritul luminii creștine, al frumosului iubirii de semeni și al dragostei față de Dumnezeu.

ION MACHIDON, directorul Revistei „Amurg sentimental”

RM

5

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

Adevărul și minciuna, braț la braț

Adevărul și minciuna constituie, de asemenea, o temă predilectă pentru epigramă. Cînd pronunțăm aceste două cuvinte, instantaneu ne amintim de catrenul-definiție al lui Mircea Ionescu-Quintus: De cînd soarele și luna, De cînd valul spart de stîncă, Adevărul e minciuna Nedescoperită încă.

E drept, minciuna rămîne, poate-n veci, nedes­ coperită. Cum? Ne spune Gh. Ispășoiu (1915-2000) cauza: Dacă nu întotdeauna, Cîteodată și oriunde, Adevărul și minciuna Azi încep să se confunde.

De fapt, cele două antonime se condiționează reciproc: Că fără adevăr onoare nu-i E-o vorbă care viața ne-o-ncunună, Dar nu uita reversul amărui Că fără adevăr nu-i nici minciună.

Cu alte cuvinte, O știu și oamenii cuminți De cînd Adam mușcat-a mărul: Adesea-i necesar să minți De vrei să afli adevărul.

Dar Gh. Bâlici ne avertizează să fim reținuți cînd spunem adevărul: Să nu-i spui prostului că-i prost Că nici nu știi ce șef ajunge! Și, culmea! Ca să rămînă necunoscută, minciuna-și ascunde secretele de vampă și se-nzorzonează, pe cînd adevărul nu se sfiește să se arate ca un copil așa cum l-a făcut mă-sa: Pe calea vieții, cîteodată, Sub raza soarelui călduț, Minciuna trece-nzorzonată, Iar adevărul gol-goluț.

C.A. Drugodan (1919-2000) Deși adevărul umblă gol nu pentru că n-are jenă, ci ca să fie evident pentru toată lumea, minciuna vrea să-l facă de rîs: Minciuna-n pene moi de struț Acuză adevăru-n față Că practică nudism în viață Umblînd în lume gol-goluț.

Dar nu degeaba se-nfășoară cucoana minciună în zeci de bluze și rochii, ne luminează Veron Ene – epigramistul de la ,,Academia Liberă Păstorel Teodoreanu”, care ne-a părăsit la 49 de ani, în 1997: Minciuna este o cortină care Ascunde după faldurile sale – Probabil din motive de pudoare – Mulțimea de-adevăruri goale.

Pudoare? Cînd a dat dovadă minciuna de decență, de rușine?

Funcțiile stilistice ale antonimelor antrenează interacțiunea dintre antonime, sinonime și polisemie, amplificînd nu numai aria semantică, ci și pe cea a gîndirii, adîncind ideea.

La tribunal Cînd proba-i luată în răspăr, Să meargă și procesul strună, C-o picătură de-adevăr Se-nnobilează o minciună.

Nu e deloc de mirare cînd constatăm că bătălia dintre minciună și adevăr se dă, cu predilecție, în tribunale, mai ales în pledoaria avocaților, și lucrul acesta ni-l spune chiar avocatul Emil Ianuș din Horodnic de sus (Suceava): Adevărul gol-goluț Ce-a sărit din lac în puț Fost-a scos, într-adevăr, Dar și azi e tras de păr.

V-ați gîndit vreodată care e tactica unui avocat? Se spune (și cred că-i adevărat!) că în nici o altă profesie omul nu-și pune mintea la contribuție ca avocatul care e mereu pe fază, îmbinînd șiretlicul cu vicleșugul, stratagema cu șmecheria!

Avocatu-i calm și bătăios Și minciuna-i trasă-un pic de păr Ca un șnițel mare și pufos Tăvălit prin zdrențe de-adevăr.

Ion Larian-Postolache (1916-1997) îi adresează lui Ionel Gologan – avocat și epigramist, ca și Păstorel – un catren în care ironia capătă nuanță de satiră: Jurist și tu, jurist și el, De faima lui răsună veacul, Deși-l chema tot Ionel, Dar ce talent avea, săracul!

O faptă de mirare care s-a-ntîmplat în realitate (mi-a spus-o regretatul meu soț Florin Râpeanu care a fost procuror) este surprinsă în acest catren: A cîștigat, pledînd cu fală, În roba-i neagră ca un corb, C-a reușit s-aducă-n sală, Drept martor ocular, un orb.

Un mincinos notoriu este bîrfitorul care inventează lucruri rele despre cutare și cutare – aspect sugerat de următorul catren al lui Gh. Steriade: Cît trăiește el sub soare, Muritorule, e bine!

Datorită lui, se pare, Știi mai multe despre tine!

Totuși, este un domeniu în care minciuna, ca stratagemă, e mai frecventă decît în avocatură: ați ghicit – e vorba de politică. Și să nu vă mirați dacă oameni fără studii serioase, unii aflați chiar pe treptele modeste de pregătire, dar avizi de puterea care-i înalță și le umple buzunarele, au apucat ,,ciolanul”: La gătit, mai de folos Este carnea fără os, Da-n politică, folosu-l Trag acei ce-apucă osul!

Ce să spunem azi despre dominația minciunii, a prefăcătoriei, a rolului important pe care-l joacă minciuna? Și dacă Alexandru Vlahuță (1858-1919) scria că Minciuna stă cu regele la masă, oare noi ne putem permite riscul să scriem că și azi stă la masă cu cel și cu cei din fruntea Țării? Oare avem această libertate? Sau, poate, doamna minciună nu are curajul să stea la masă cu cel din fruntea Țării și atunci, întovărășindu-se cu alte minciuni și păcăleli, capătă curaj fiind mai multe – mari și mărunte – și se zbenguie la masă cu cel și cu cei din fruntea Țării! Și să asculți, să vezi, nenică, horă și zbenguială de minciuni care ne sfidează de acolo, de ,,sus”! În felul acesta, nu ne mirăm de concluzia lui Emil Sângeorzan în legătură cu păcălelile celui care ne conduce: Într-o lume de supuși, Viața are-o poantă dură: Ni se-arată cu mănuși, Dar lovește sub centură. În fond, dacă vrem să cîntărim adevărul și minciuna din politica globalistă de azi, constatăm fenomenul care s-a-mpămîntenit, și noi ,,stăm cuminți, la locul nostru: ei, asta e!”.

Istoria ne-nvață în zadar Că-n vremuri tulburi echilibre nu-s: Cînd adevăru-atîrnă la cîntar, Minciuna se ridică tot mai sus!

De rezultatul voturilor ce să mai spunem? A spus-o Stalin: cîștigă cei care numără voturile. În țara mea cu soiuri rare, Prezentu-a demonstrat deplin Că adevărul nu stă-n vin Și nici în urnă, la votare.

Dar, cu mincinoșii ce facem? De fapt, noi nu facem nimic, fac ei destule, pentru că Adevărul mic sau mare Nu-i în lume de vînzare, Dar minciuna precupeață Își tocmește prețu-n piață.

Cornelius Enescu se miră cum de minciuna la noi a ajuns departe, deși are picioare scurte: Priveam adesea cu stupoare – Iluziile sînt deșarte: Deși e scurtă de picioare, La noi ea a ajuns departe!

Să nu ne mirăm de iuțeala cu care merge minciuna: e cert, adevărul are două picioare normale, pe cînd minciuna are picioare scurte, dar nu numai două, ci zeci și sute: La adevăr, vezi, din păcate, Picioare lungi, dar fracturate, Iar la minciună, ca la sluți, Picioare scurte, însă iuți.

Admirăm oamenii de cultură, savanții, geniile cu descoperirile lor în domeniul științei, capetele dotate cu inteligență excepțională, dar, în zilele noastre, Nicolae Ghinea a descoperit un fel nou de geniu, care produce o ,,împăcare” nu imposibilă: Depănînd genezei ghemul, N-am să mai înjur sistemul – Am extras de prin milenii Că-n prostie, mulți sînt genii.

Adevărul e ca o fîntînă: cu cît sapi în adîncime, cu atît o înalți. Aria de referință despre faptele reale, dar și despre denaturarea lor prin minciuni, e vastă. Pe de altă parte, nu tot ce se inventează constituie minciună, pentru că nu există adevăr social veșnic. Dar să nu uităm vorba lui Eminescu: după aur fug aproape toți, de adevăr fug, de asemenea, aproape toți. E de datoria noastră, deci și a epigramei, să recunoaștem și să sprijinim adevărul. Voltaire (1694-1778), în poemul epic La Henriade, se ruga la Dumnezeu: ,,Coboară din înaltul cerurilor, strălucit Adevăr,/ Răspîndește-ți măreția și lumina asupra scrierilor mele”. E drept, epigrama e, uneori, prea dură, dar tot Eminescu scria că adevărul e obiectul artei. Vorba, cuvîntul pe care care ni l-a dat Dumnezeu este unealta prin care ne exprimăm gîndirea, convingerile, și acel cuvînt e valoros care exprimă adevărul. În poezia ,,Criticilor mei”, citim: Ah, atuncea ți se pare Că pe cap îți cade cerul: Unde vei găsi cuvîntul Ce exprimă adevărul?

Pentru adevăr și pentru dreptate merită să trăiești.

Să fim duri cu mincinoșii pentru că Mincinosul este, în același timp, și hoț (în latină: Mendax etiam fur est).

Voltaire consideră că există epoci în care lumea refuză să privească adevărul în față (Précis du Siècle de Louis XIV). Oare nouă, românilor de azi, ne lipsește capacitatea de a privi adevărul situației în care ne aflăm?

Oare nu realizăm că ne scufundăm tot mai mult?

Pe de altă parte, tot Voltaire scria (în Histoire de la guerre de 1741): ,,Izvoarele adevărului sînt încă închise, arhivele politicii, cauzele secrete ale atîtor fapte, dovezile atîtor ambiții, șiretlicuri, greșeli, speranțe prăbușite, toate sînt încă tăinuite”.

Din epigramele date ca exemplu în acest eseu rezultă faptul că, de multe ori, aceste oglinzi ale realității exprimă adevărul vieții noastre și al societății în care trăim, dar, mai ales, al acestei epoci în care noi, românii și, odată cu noi, Țara, ne degradăm; mă gîndeam, de fapt, la un verb mult mai tragic: ne desființăm, dar sufletul meu speră, crede în acest neam care a trecut prin atîtea nenorociri, dar a apărat această Țară! (continuare în pag 6) Dr. ELIS RÂPEANU

6

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

Atitudini  Polemici  Atitudini Balsamuri spirituale

Sculpturi în ape

Regimul comunist a moștenit de la regimul anterior o Românie eminamente agricolă. Cu eforturi peste puterile lor, bunicii și părinții generației de astăzi au făcut din România o țară industrializată, care oferea locuri de muncă tuturor, în țară, nu ,,afară”. Românul nu era obligat să ,,slugărească” pe meleaguri străine, ci putea să-și cîștige pîinea, bună sau rea, în țara sa. Am aflat din sondaje recente că aceasta nu este doar opinia mea, ci și a altora.

Dintre industriile dezvoltate masiv în acea perioadă, care au făcut din România un mare producător de energie electrică, a fost - alături de termoenergie (centralele termoelectrice pe bază de combustibili fosili, cărbune și petrol) hidroenergia, obținută cu ajutorul apei (hidrocentrale).

Istoricul acestei ramuri industriale ne arată că, pe teritoriul actual al României, cea mai veche centrală hidroelectrică a fost dată în funcțiune în 1896 la Sadu, pentru asigurarea necesarului de curent electric orașelor Sibiu și Cisnădie, Centrala Sadu fiind construită pe baza documentațiilor întocmite de germanul Oskar von Miller. În 1910, a fost dată în folosință Centrala hidroelectrică din Timișoara. Pînă în acel an, Timișoara a fost, începînd cu 1884, primul oraș din Europa iluminat stradal electric, însă cu curent produs din combustibil fosil.

După al II-lea război mondial și, apoi, odată cu schimbarea de regim din România, a fost demarată o amplă strategie de dezvoltare a industriei producătoare de energie electrică, impusă de necesitățile evoluției societății de la acea vreme.

Programul amenajărilor hidroenergetice începuse în 1950, cînd, pentru realizarea acestor obiective, în același an, a fost înființată Hidroconstrucția, societate care și-a

dezvoltat ulterior portofoliul categoriilor de lucrări atît în țară, cît și în străinătate. În 1971, au fost demarate mai multe proiecte în exterior (începînd cu Iran, un contract pentru barajul Saveh), aducătoare de importante cantități de valută în țară.

Practic, Hidroconstrucția s-a născut odată cu planul de electrificare a României și și-a început activitatea cu executarea Barajului Izvorul Muntelui, la Bicaz, pe Bistrița. Întregul deceniu 1950-1960 a funcționat cu sediul la Bicaz. După ce s-au construit barajul și hidrocentrala de la Bicaz s-a trecut la construirea a încă 12 hidrocentrale în cascadă, pe Bistrița în aval, pînă la Bacău, pentru a valorifica întregul potențial hidro. Apoi au fost realizate cca. 150 de baraje și 150 hidrocentrale care dispuneau de 6.000 de MW, iar în jurul anului 2000,cu cele 238 de mari baraje, România se situa pe locul 19 în lume. De menționat, printre cele mai semnificative, Barajul Paltinul, în județul Prahova, pe valea Rîului Doftana, o construcție rar întîlnită, în arc cu dublă curbură, cu rost perimetral (prin rost se înțelege suprafața pe care se rezeamă barajul pe roca de fundație). Planurile de execuție se elaborau de către Institutul de proiectări și amenajări pentru construcții hidrotehnice, director fiind Mihai Ion, iar șeful proiectului, ing. Aristide Teodorescu. După mai bine de cinci decenii de exploatare normală, lacul de acumulare Paltinul alimentează Ploieștiul și zona industrială aferentă. Totodată, furnizează și energie electrică printr-o hidrocentrală situată la piciorul aval al barajului. Lucrările au fost conduse de Teodor Cîrlea, ing. Nuțu Stoian, Liliana Stănescu și Virginia Mihăilescu. Cu mari eforturi, o contribuție deosebită la realizarea barajului au avut-o șeful șantierului, T. Cîrlea, ing. Georgică Platon și... vecinul meu, ing. Mihai Dumitru Ștefan Constantinescu, de la care am aflat toate aceste date, și multe altele, consemnate, de altfel, în cartea sa, ,,Sculpturi în ape” (Editura Paco), publicată în anul 2009.

LILIANA TETELEA

Adevărul și minciuna, braț la braț

(urmare din pag. 5) De ce trebuie să fim noi supuși acum unor forțe din afară? Pentru că acelora care ne conduc le convine această continuă degradare, cu neglijența față de români, dar cu grija față de cetățenii altei țări, care nu s-a dovedit niciodată prietenă, deși a cunoscut și ea dominația sovietică, stăpînește vechi teritorii românești pentru care a semnat un președinte neiubitor de România, distruge școlile românești, limba română, precum și bisericile ortodoxe ce reprezintă credința naționalilor noștri. Ba, îi favorizăm și cu cerealele lor, în timp ce grîul nostru parcă nici n-ar exista. Ne amestecăm, cu mari pierderi, într-un război care nu ne interesează pe noi. Dar de cumpărarea dreptului la Spațiul Schengen la prețuri care ne golește Țara de toate bogățiile, ce ziceți? Atunci care-s avantajele calității de țară inclusă în UE, dacă după 11 ani de așteptare, ni se refuză accesul la Spațiul Schengen, privîndu-ne de beneficiile dezvoltării de afaceri și comerț în condiții de reciprocitate? etc. etc. Îmi cer iertare cititorilor (nu și autorităților responsabile!) că mi-a luat-o condeiul înainte, de fapt adevărul pe care-l vede orice român trecut de jumătatea secolului, dar nu are nici o putere. De exemplu, ce pot să fac eu, care am trecut de opt decenii de viață, și să mă adaptez la ,,tehnologizare”? Condeiul, după cum vedeți, încă-mi merge, merge chiar destul

SĂMÎNȚA BUNĂ

Printr-o luptă Motto: „Cînd va veni ce este desăvîrșit, acest «în parte» se va sfîrși. Acum vedem… în chip întunecos, dar atunci vom vedea față în față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște deplin, cum am fost cunoscut și eu pe deplin” – 1 Corinteni 13.10,12 Eram într-un muzeu și admiram un tablou grandios. Un băiețel a venit lîngă mine și a început să se uite la tablou printr-o lupă. L-am rugat să-mi descrie tabloul.

Privind prin lupă, mi-a spus multe detalii: „Aici este un buchet de flori, acolo stă o pitulice drăguță…“. Dar, în acest fel, băiatul a văzut doar detalii ale picturii și nu și-a făcut o impresie de ansamblu. Nu a putut sămi spună ce reprezenta tabloul. Apoi i-am sugerat să se dea puțin în spate și să se uite la pictură fără lupă. Deodată a văzut întregul peisaj, armonia culorilor și a proporțiilor. Înainte avea o viziune fragmentară, acum vedea întregul. Era același tablou, dar descrierea pe care băiatul a făcut-o era complet diferită. „Acum cunosc în parte“, spunea apostolul Pavel. Pe pămînt, noi percepem lucrurile fragmentar, dar Dumnezeu vede întregul. În rugăciune Îi comunicăm lui Dumnezeu nevoile noastre în funcție de viziunea pe care o avem noi acum. Dar Dumnezeu cunoaște deja întregul tablou. Iar răspunsul Său, plin de înțelepciune, ține cont de numeroasele elemente care încă ne scapă.

Cînd citim Biblia, ajungem să-L cunoaștem tot mai bine pe Dumnezeu și să pricepem tot mai mult gîndurile Sale. Dar credincioșii vor avea o „vedere de ansamblu“ perfectă numai cînd vor fi cu Christos în glorie. Ei așteaptă cu nerăbdare acel moment.

Artificii

de bine (laudă-mă, gură, că îți dau friptură - din carne importată, că, la noi, porcii, găinile, puii, vacile, vițeii se duc în alte țări care ni le trimit înapoi, tranșate și frumos împachetate, la prețuri triple!). Ceea ce e important în subiectul nostru e faptul că epigrama exprimă adevărul (recurge la păcăleli – că și păcăleala e o minciună voalată ca să realizeze poanta) și acest lucru impune altă concluzie dintr-o cugetare latină: Ce te poate împiedica să spui un adevăr chiar și rîzînd? (...ridentem dicere verum / quid vetat?). În fond, după cum scrie Montaigne (15331592): Să spui adevărul e prima calitate, cea fundamentală, a virtuții. Și epigrama, de cînd s-a născut ea în literatură, își manifestă această virtute. S-o respectăm, s-o citim și s-o apreciem pentru acest mare merit al ei. Iată un exemplu de încheiere: Oricîți au fost și încă-s profitori Ce-ntind mereu spre România gheara, Le spun la toți că poți să-l și omori, Românului nu-i smulgi din suflet Țara!

RM

 Ceea ce Istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodată e lașitatea. MIHAI EMINESCU  Niciodată nu vor fi respectate legile într-un stat unde nu există frică de pedeapsă. SOFOCLE  Înseninează, Doamne, e grea o zi noroasă. C.A. ROSETTI  Iubirea este aripa pe care Dumnezeu a dat-o sufletului pentru a urca pînă la El. MICHELANGELO  Iubim mai mult ființele dificile. ANDRÉ MAUROIS  Lumea e condusă numai de interes. F. SCHILLER  Bărbații și femeile de caracter alcătuiesc conștiința unei națiuni. C. RĂDULESCU-MOTRU  După ce ai făcut prostii, încerci, cu tot dinadinsul, să le susții cu calomnii. VOLTAIRE  Acei intelectuali care stau în rezervă fac asta nu fiindcă au caracter, ci tocmai fiindcă n-au caracter. Caracter nu este a te sustrage. Caracter înseamnă a înfrunta. GEORGE CĂLINESCU  Nimic, pare-se, nu intră mai ușor în deprinderea omului decît bogăția. RADU TUDORAN  Omul incapabil caută, prin viclenie și brutalitate, să-și ascundă incapacitatea. GUSTAVE LE BON  Tot ce este bun în viață ori e imoral, ori e ilegal, ori îngrașă.

MOROGAN-SALOMIE  Copiii învață bunătatea de la natură, iar răutatea de la oameni. NICOLAE IORGA  Talentul se formează în singurătate, caracterul în societate.

J.W. GOETHE  Există astăzi pe pămînt două mari popoare care, deși au puncte de plecare diferite, par să înainteze spre aceeași țintă: rușii și anglo-americanii. TOCQUEVILLE (1835!)  Europa este prea mare pentru a fi unită. Ea este însă prea mică pentru a fi împărțită. Aici este dublul său destin. DANIEL FAUCHER

RM

7

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

File de istorie

Un principe iluminist pe tronul țărilor române – Nicolae Mavrocordat (II)

Această primă domnie din Moldova a fost de scurtă durată. Europa de răsărit cunoştea apogeul confruntărilor suedezo-ruse, în care otomanii, polonezii şi Habsburgii ţineau să se amestece şi ei; or Nicolae Mavrocordat era socotit – potrivit aprecierii lui Dimitrie Cantemir – „mai bun scriitor decît ostaş“. În noiembrie 1710 (după numai zece luni de guvernare efectivă) Nicolae Mavrocordat lua iarăşi drumul Istanbulului, întîlnindu-se pe drum, la Galaţi, cu succesorul său, Dimitrie Cantemir. S-a petrecut cu acest prilej un episod edificator pentru trăsăturile de caracter ale ambilor domnitori. Spre deosebire de alte asemenea schimburi de domnie, în care domnul mazilit şi cel proaspăt numit se întreceau unul pe altul în raporturi defăimătoare către puterea suzerană, Nicolae vodă şi Dimitrie Cantemir au discutat prieteneşte, făgăduinduşi sprijin unul altuia.

Reforme unitare în ţări surori Peste numai un an, în împrejurările arătate la începutul acestui articol, Nicolae Mavrocordat revenea pe tronul Moldovei (1711-1715); a devenit apoi domn al Ţării Româneşti (1715-1716) şi după o întrerupere de trei ani (1716-1719) prilejuită de războiul austrootoman (cînd Nicolae Vodă a fost luat în prizonierat de către imperiali) a ajuns din nou în Ţara Românească, unde a domnit pînă la moartea sa (1730). Timp de aproximativ două decenii – deci cu o întrerupere de trei ani – luminatul domn a avut posibilitatea să-şi pună în practică multe din principiile de guvernare.

Două sînt trăsăturile principale ale reformelor interne preconizate de Nicolae Mavrocordat. Prima vizează caracterul unitar al măsurilor luate de el în ambele principate – efect al unităţii evidente de neam, limbă, organizare şi stadiu de dezvoltare al Moldovei şi Ţării Româneşti; cea de-a doua caracteristică o constituie continuarea unui şir de reforme aşa cum fuseseră iniţiate de domnii pămînteni (Constantin Brâncoveanu – în Ţara Românească; Antioh Cantemir în Moldova) – ceea ce confirmă observaţia că perioada

Cartea Românească de învățătură de la Pravilele Împărătești și de la alte giudețe

spune Neculce – „ţării prostimei (poporului) vre să le arate milă şi dreptate şi vre să le ţie de parte“. Încă din prima domnie din Moldova, el s-a străduit să pună capăt diferitelor abuzuri pe care instanţele locale şi chiar Divanul domnesc le săvîrşeau în judecarea proceselor; în acest scop, el îndemna pîrcălabii „să nu închidză oamenii pentru fie ce vină“, atrăgînd atenţia celor împuterniciţi cu judecarea proceselor: „în dzilele mele să căutaţi la dreptate, ca să nu dziceţi pe urmă că nu v-am datu dumilorvoastre a înţelege“. Era un fel de declaraţie-program despre modul în care avea de gînd să aplice pravilele ţării în împărţirea dreptăţii, principiu căruia, în genere, domnitorul i-a rămas consecvent în toate cele patru domnii. Mulţi dintre cei nedreptăţiţi, dîndu-şi seama că domnitorul le este favorabil, „venitau la Divan – spune un izvor contemporan – cu pîră asupra zlotaşilor că le-au luat atîtea năpăşti“. Domnul se afla de partea locuitorilor ţării şi cu prilejul jalbelor prin care negustorii turci se plîngeau că fuseseră „jăcuiţi“ de „unii şi alţii“ dintre moldo­ veni. Nicolae Vodă – precizează Neculce – „la giudecată se face a ţine cu turcul iar pe urmă ieşih giudecata dreaptă moldoveanului”.

fanariotă (cel puţin în trăsăturile acestei prime domnii) nu a constituit o ruptură în evoluţia economică şi socială a principatelor. În domeniul politicii interne, Nicolae Mavrocordat – cum aprecia Constantin C. Giurescu – „s-a arătat un bun gospodar“, luînd „o serie de măsuri folositoare ţării“. Astfel, din pricină că atît a doua domnie din Moldova (17111715), cît şi a doua domnie în Ţara Românească (1719-1730) surveneau după două pustiitoare războaie, a iniţiat măsuri menite să refacă potenţialul demografic al ţării: din Cronica Ghiculeştilor aflăm că „Nicolae vodă s-a silit mult pentru liberarea bărbaţilor, femeilor şi copiilor din robie“, obţinînd şi un firman împărătesc pentru slobozirea celor ce fuseseră luaţi în captivitate de către tătari. Într-adevăr, aşezările moldovene avuseseră mult de suferit; într-o scrisoare către patriarhul Hrisant Notara, voievodul descria aspectul O premieră fiscală dezolant al satelor cu „casele lipsite europeană (1) de locuitori, pe altele nimicite prin foc Dar cea mai importantă măsură şi sabie şi prefăcute în cenuşă“, încît luată de Mavrocordat a fost aceea ţara întreagă era „slutită şi întristată, Stema prinților Mavrocordat de a aduce în faţa Divanului o urmînd multă pustiire locuitorilor situaţie statistică privind felul în care fusese administrat ei celor mulţi“. Aşijderi în Ţara Românească, cum ne informează Radu Greceanu, domnitorul a trimis „cărţi „bugetul“ ţării. În timpul celei de-a doua domnii din la toţi“ cei ce fugiseră din calea oştilor habsburgice, Moldova, Nicolae Mavrocordat a convocat „pe toţi îndemnîndu-i pe cei „risipiţi... să se adune cu toţii la boierii în casa cea mare, şi, aducînd catastihele vistieriei, le-au arătat cîte dăjdi şi cîte venituri dom­neşti s-au strîns pămîntul lor“.

De asemenea, domnul a luat unele măsuri de ajutorare la vistierie într-acel an“. Apoi – precizează Axinte a celor ce se reîntorceau în aşezările lor, căci, evident, Uricariul – „au arătat şi catastihul de cîte cheltuiele posibilităţile lor de plată erau minime, gospodăriile s-au făcut“, prilej cu care a înfăţişat Divanului „și sama fiindu-le distruse. În acest scop, Mavrocordat a emis mai domniei lui cei dintîiu (1709-1710)“. În mod similar a procedat și în ultima domnie multe hrisoave de scutire de impozite a unor sate sau munteană, în anul 1724, cînd „au dat măria sa toate grupuri de oameni, în temeiul cărora cei ce reveneau „îşi socotealele pînă în al şaselea an (adică pe intervalul vor da dăjdile foarte uşor, după putinţa lor“.

1719-1724), arătînd cu anatefterurile (condicile), În acelaşi scop al uşurării plăţii contribuţiei ale anilor trecuţi, care erau iscălite de toţi fiscale, Nicolae Mavrocordat a reluat sistemul boierii cei mari, de cîte venituri au fost, ruptoarei, inaugurat de Antioh Cantemir adecă dăjdi ce s-au strîns din ţară“ şi cîte şi Constantin Brâncoveanu (sistem ce „s-au cheltuit în trebile împărăţiei şi ale fusese sistat între timp), înlocuind multi­ ţării, dovedindu-se că adevărat sînt şi plele dări la care erau obligaţi ţăranii asupra măriei sale n-au rămas nimic”. cu una singură, plătibilă în patru rate Aşadar, încă o dovadă a caracterului (ruptori). Mă­sura s-a bucurat de o bună unitar al reformelor iniţiate de voievod primire în rîndul ţărani­lor, deoarece „cu indiferent de scaunul domnesc în care aceas­tă tocmeală, dacă-şi plăteşte rupse afla. Procedînd astfel, domnitorul ­toarea într-o lună, deacii să odihneaşte a urmărit să introducă – cum arată N. doao luni (adică este lăsat în pace de Iorga – „cel mai strict control al banului strîngătorii impozitelor) şi-și caută trebile public“. Marele istoric remarca, în legătură caselor şi de agonisitele lor“. Aceste măsuri, ca cu acest aspect, că „pînă atunci în nici o ţară din şi faptul că în tot timpul guvernărilor sale nu a impus Europa nu se îndrăznise a aduce înaintea celor îndrituiţi nici o dare nouă, ci, dimpotrivă, a anulat unele dintre ceea ce am putea numi un buget devenit astfel public“. ele – aşa cum au fost, de pildă, „darea de pre păpuşoi“ şi Măsura arăta, în acelaşi timp, că în viaţa economică „desetina ţărănească“– au avut drept rezultat o sensibilă şi socială a principatelor dunărene se petreceau îmbunătăţire a situaţiei maselor, încît, potrivit remarcei schimbări care solicitau soluţii şi forme instituţionale istoricului Dionisie Fotino, „ţara era în genere foarte noi, apte să răspundă exigenţelor impuse de evoluţia mulţumită“. O apreciere aproape similară o întîlnim şi în societăţii româneşti spre iluminismul şi modernismul Istoria Moldovei pe timp de 500 ani, scrisă de postelnicul de la începutul Secolului XVIII. Manolache Drăghici, care notează că „să mulţămea toată O evoluţie care cerea, în primul rînd, înlăturarea ţara de administraţia sa, afară de unii din boieri numai dependenţei personale a ţăranilor de stăpînii de pămînt ce s-au arătat împotriva lucrărilor sale“.

– element esenţial al relaţiilor de producţie feudale şi Nemulţumirea boierilor era determinată de modul în la care domnul se pare că s-a gîndit. care înţelegea domnitorul – potrivit spi­ri­tului iluminist (va urma) de care era animat – să aplice pre­vederile justiţiei. Căci – Conf. univ. dr. MATEI D. VLAD

8

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

Însemnãri inedite • Însemnãri inedite

Din torsul zilelor (III) Regele Carol și dicţionarul „Damé” (2)

Într-o zi după colaborarea noastră, regele Carol îmi zise: – Am greşit comandînd d-lui Haşdeu Magnum Etyimologicum. D-sa era singurul om căruia îi puteam cere: ce a făcut pînă acum e admirabil. Dar vîrsta d-sale înaintată nu-i va permite să termine o aşa de gigantică lucrare. Ar fi putut, însă, în cîteva luni, să-mi compună un minunat glosar.

Nici nu încape vorbă.

O lacrimă Într-o zi (conservatorii fiind la putere), Take Ionescu îmi porunci: – Organizează, pentru astă seară, un prînz, la un restaurant, în sala mare; să nu avem aerul că ne ascundem. Numai Dissescu (acesta era leaderul majorităţii) şi cu mine, să fim invitaţii tăi – mă înţelegi bine: ai tăi. Automobilul meu va merge la tine, la ora cuvenită, și vei veni să mă iei de la Consiliul de Miniştri.

Ce scop urmărea Take? Nu ştiu şi nu mă privea.

Executam. Nu discutam.

Pe vremea aceea lucram la un lung proiect de lege modificator al legii actuale a teatrelor: prezenţa mea pe lîngă Take şi d. Dissescu era, deci explicabilă.

Zis şi făcut. Organizai masa la Hotel Bulevard, mă pusei în comunicaţie telefonică cu d. Dissescu, îi făcui invitaţia (pe care o primi) şi aşteptai. Pe la ora 8, veni automobilul lui Take și mă dusei să-l iau de la Consiliul de Miniştri. Automobilul era un Landaulet cu lămpi electrice interioare, comandate de un mic comutator.

Lumina era stinsă. Take sosi curînd, sări în automobil şi se aruncă pe perne, fără a-mi zice nici un cuvînt.

El avea sub braţ o servietă mare, umflată cu hîrtii.

Automobilul porni. Comutatorul îmi era sub mînă: îl întorsei şi, aprinzîndu-se lămpile, se făcu lumină. Take era palid şi o lacrimă îi tremură pe geană.

– Take, plîngi! – exclamai.

Take răspunse, cu voce tremurîndă: – Cum să nu plîng? Consiliul avea de tratat chestiuni mari şi şi-a petrecut vremea cu numiri de prefecţi! Stinge lumina!

Numai eu am văzut acea lacrimă.

Statul Major Era pe la începutul verii din 1913. Se ordonase mobilizarea generală, armata română fiind chemată să treacă Dunărea. Mă grăbesc să proclam că avîntul ţării

Cum era să fii elev în vremea lui Cuza și Carol I

Spiru Haret și-a amintit acum mai bine de un veac în paginile „Gazetei matematice” despre anii în care era „școler”. „Timpul în care am trecut eu prin şcoală a fost o epocă de transiţie şi de formaţiune foarte interesantă. Amintirile din vremea aceea ar merita să fie fixate pînă în cele mai mici amănunte, pentru că ar servi să lămurească multe lucruri de astăzi, pe cari cei mai tineri deja nu le înţeleg, pentru că nu le cunosc începuturile. De aceea profit, şi poate chiar voi abuza puţin de ospitalitatea pe care cu atîta bunăvoinţă mi-o oferă Gazeta Matematică, pentru a povesti cîte ceva din acele vremi deja depărtate. Învăţătura primară am început-o în casă, am urmat-o cîtva timp la şcoala primară din Dorohoi, pe urmă la cea din Sărărie din Iaşi; am apucat vreo două luni şi la cea din Verde din Bucureşti. Era tocmai în vremea prefacerilor de pe la începutul domniei lui Cuza. La Dorohoi, se învaţă încă cu litere chirilice modernizate; ba încă veniseră odată peste noi la şcoală nişte elevi ai unei şcoale de cîntăreţi bisericeşti, cu bărbile pînă la brîu, cari nu cunoşteau decît vechile litere slavone.

La Iaşi, am găsit introduse literele latine; în clasa III şi IV se învaţă şi latineşte, ultimul rest, care a şi dispărut în anii aceia, din vechea organizare a lui Laurian. La

RM

Medic colonel de rezervă dr. Leonte, care, cu privire la sine, răspunse la ordinul de mobilizare generală, nu mai insistă în susţinerea tezei sale, ci adoptă, foarte întristat, pe aceea a Statului Major.

Un incendiu accidental

a fost mai presus de orice aşteptare şi că foarte puţini români nu au răspuns la chemarea Statului Major. Războiul pornit peste Dunăre era popular. Pe acolo e drumul Ardealului, ziceau soldaţii. Şi apoi simţămîntul datoriei e adînc săpat în sufletul românului. Acest simţămînt dăduse loc unui grav conflict sufletesc la medicii mobilizaţi: oare care să fie datoria lor? Să răspundă la chemarea Statului Major, lăsînd bolnavii fără îngrijire; sau să scape de moarte, poate, mii de bolnavi, dînd urmare ordinului de mobilizare? Problema fu soluţionată în modul următor de doctorul Leonte (tatăl), medic colonel de rezervă: medicii particulari să alerge sub drapele, căci poate armata să aibă nevoie de ei; medicii spitalelor, însă, avînd datoria să caute bolnavii săraci, zăcînd prin spitale, să fie mobilizaţi pe loc.

Foarte frumos. Dar Statul Major nu se putea împăca cu asemenea soluţie, deoarece dînsa nu numai că nu mărea corpul medical militar activ prin întreg corpul medical de rezervă, ba chiar îl micşora pe acesta, pe cînd armata ar fi fost cu mult mărită. Doctorul Leonte îşi susţinea energic teza, iar generalul Averescu, şeful Statului Major General de pe atunci, susţinea teza contrarie. Evident că Statul Major putea să „tranşeze” diferendul printr-un scurt sic volo, sic jubeo, dar generalul Averescu, spirit din cele mai împăciuitoare, căuta un mijloc mai puţin drastic. Şeful Statului Major General avea, detaşat la cabinet, pe însuşi nepotul doctorului Leonte, pe maiorul Eracle Nicoleanu (actualul general Nicoleanu, prefectul poliţiei Capitalei) care, pus în curent cu situaţia, zise plictisitului Şef de Stat Major: – Lăsaţi pe mine, că o să găsesc eu formula care să potolească pe unchiul.

Generalul Averescu prea era mulţumit să scape de această încurcătură, pentru a nu lăsa mînă liberă subalternului său. Cînd a doua zi dimineaţa, ca în toate zilele, dr. Leonte veni la Statul Major pentru a-şi susţine teza, maiorul Nicoleanu îi ieşi înainte, ascultă, cu mare grijă şi cu mare respect, argumentele d-lui medic colonel în rezervă dr. Leonte și, în urmă, îl întreabă: – Cîţi bolnavi să fie în spitale, unchiule dragă?

– Vreo 3.000?, răspunse Leonte, cominatoriu.

Maiorul Nicoleanu îngînă, ca şi cum ar fi vorbit pentru sine: – Presupunînd că toţi ar muri din lipsă de medici, ipoteza Statului Major, care pusese la socoteala morţilor, în acest război, 45.000, trebuie schimbată: o să punem 48.000.

Scena se petrece la 1877. Țarul Alexandru venise la Bucureşti; el fusese găzduit, bineînţeles, la Palatul domnesc, de viitorul Rege Carol; de acolo țarul tuturor Rusiilor își comandă armatele contra Turciei. Într-un hangar mare (astăzi garajul automobilelor sanitare militare) din colţul străzilor Francmasonă și Belve­dere (astăzi Plevnei) se depu­seseră, de intendența militară rusească, mii şi mii de lăzi cu pesmeți pentru trupe. Generalul rus Kaulbars, comandantul garnizoanei Bucureşti, luase în primire enormul depozit. Fiind nevoie de pesmeți pentru regimentele care trecuseră Dunărea, intendenţa ceru lui Kaulbars cîteva sute de lăzi; Kaulbars dădu ordinele necesare, dar, ca un făcut, un formidabil incendiu mistui pînă în temelie hambarul și colosalul depozit. Nici o ladă nu putu fi scăpată. A doua zi se şoptea, pretutindeni, că focul fusese pus. Nu se putu stabili adevărul. Se mai zise că lăzile cu pesmeți nu conţineau pesmeți. Iarăşi nu se putu stabili adevărul.

Adînc afectat, ţarul Alexandru îi întreabă pe domnitorul Carol dacă are la îndemînă vreun chimist savant şi discret, care, din analiza cenuşii, să poată stabili conţinutul lăzilor. Domnitorul Carol I îl propuse pe tatăl meu. Ţarul, după ce luă informaţii, primi propunerea şi, într-o convorbire la care nu erau de față decît țarul Alexandru, domnitorul Carol și tatăl meu, îl însărcină pe acesta să facă analiza chimică. Peste vreo două săptămîni, tatăl meu dădu țarului Alexandru al IIlea, de față fiind și domnitorul Carol, rezultatul analizei: lăzile conţineau hîrtie și numai hîrtie. Țarul citi și reciti raportul; ochii i se umplură de lacrimi; el mulţumi tatălui meu, îl concedie şi, fără să aştepte ca tatăl meu să fi părăsit salonul, se întoarse către domnitorul Carol și gemu: – Adevăraţii vinovaţi sînt marii duci. Și vina lor e cu atît mai absurdă cu cît ei se fură pe sine, Rusia fiind a lor. Exclamaţia de mai sus explică (pînă la un punct) revoluţia rusă și creditul acordat sovietelor. Acestea calcă, însă, prin incendiile aprinse de ele, pe urmele ţarismului.

Generalul Kaulbars, drept pedeapsă, fu... avansat guvernator al Kaukazului.

Sfîrșit AL. DAVILA

Bucureşti, bieţii copii merseseră şi mai departe, şi-şi băteau capul să înveţe ortografia etimologică, care-i făcea să scrie Stellatina în loc de Slatina. În septembre 1862 am intrat în liceul Sf. Sava, care pe atunci se afla instalat intr-o veche casă, azi dispărută, în urma canalizării Dîmboviţei. Din locul ocupat de curtea liceului, nu a mai rămas decît un colţ, pe care azi e clădită ultima casă pe dreapta, între chei şi calea Victoriei prelungită. În acea casă mică, veche, umedă, cu clasele înşirate în jurul curţii, în nişte încăperi clădite la întîmplare, unele într-o stare de infecţie de nedescris, am petrecut şapte ani din viaţa mea, ani de veselie, de cîntece şi de jocuri, întrerupte din cînd în cînd de iuţi supărări pe care ni le pricinuia o lecţie prea mare, ori dimensiile prea de tot reduse ale porţiilor pe cari ni le servia economul ţigan al internatului. Numai de un lucru nu am avut niciodată a ne plînge: de lipsă de libertate.

Timp de cinci ani, cît am fost intern, am trăit, grămădiţi 18 pînă la 24 de băieţi într-un repetitor de vreo 25 metri pătraţi, absolut de capul nostru. Niciodată un pedagog sau un meditator nu a trecut pragul împărăţiei noastre. Şi nici nu aveau cum; pentru vreo 70 de interni, erau trei pedagogi, dintre cari pedagogul-şef abia-şi iscălea numele silabisind, iar ceilalţi doi, şcolari prin clasa VI, se ocupau, – vorba vine – cu clasele începătoare.

La 1862, liceul avea încă organizaţia veche. Clasa I şi II formau divizia elementară; clasele III pînă la a

VI-a erau umanioare; iar VII şi VIII alcătuiau divizia superioară. Aceste două din urmă nu încăpuseră în localul strîmt al liceului, şi se instalaseră în palatul Universităţii. Trebuie să spun că acest palat, început pe la 1857, rămăsese neisprăvit, din lipsă de bani. Uşile, ferestrele, parchetele lipsiau; în etagiul de sus lipsiau şi tencuelile; coloanele cele mari din faţadă zăceau trîntite în iarbă. Copiii de prin mahalale se încurau toată ziua prin lungile coridoare pustii şi le umpleau cu ţipetele lor. Singura parte utilizabilă erau cele cîteva încăperi de sub actuala sală a Senatului, în care trăiau la un loc cele două clase ale liceului şi Tipografia Statului, care încăpea toată numai în sala unde este acum amfiteatrul. (…) Cărţile româneşti nu ne recomandă, pentru că nu era nici una. Abia în 1873 a apărut, pe cît ştiu, prima carte de matematică pentru cursul superior.

Am terminat liceul în 1869, în mod cam prematur, pentru că, deşi urmasem regulat cursul clasei VII, am trecut bacalaureatul la Maiu, înainte cu două luni de terminarea anului şcolar. Cei mai mulţi din camarazii mei bursieri au trecut odată cu mine. La bacalaureat, am avut o decepţie, deoarece tocmai la matematice, la care mă credeam bine înarmat, am căpătat o notă mai mică decît speram. Din norocire la alte materii, la cari nu mă ştiam grozav de învăţat, am luat notă mare, aşa că clasificarea mea nu a fost întru nimic compromisă”.

Istoriepescurt.ro

RM

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

Viața de toate zilele în China Dinastiei Tang (218) Zeii (32) Huang Fei Hu – Pentru început, zeu sub formă de taur, cu un singur ochi și cu coadă de șarpe; era considerat un zeu al Pămîntului. Apoi a devenit un zeu montan, stăpîn și conducător al Muntelui sfînt Tai Shan, situată în estul Chinei. Are rolul de a judeca sufletele decedaților ajunse pe acel munte.

Huang Gun – zeu daoist al tămîii; ales în această demnitate deoarece a fost primul care a avut ideea să ardă uleiuri și lemne parfumate.

Huang Hu – zeitate daoistă din punctul cardinal central, menționată în opera daoistă „Swang zi“.

Huang Lao – zeitate daoistă al cărui nume înseamnă „Bătrînul Galben“. Această entitate mitologică este o combinație artificială făcută cu intenția de a împăca unele opinii. Huang provine de la Huang Di, iar Lao de la Laozi, marele filozof. Amîndoi au fost considerați ca fondatori ai religiei daoiste și ca autori ai celebrei lucrări daoiste „Cartea Căii și a Virtuții“. Ambii au fost venerații începînd din Secolul al II-lea î.Chr., pentru ceea ce se presupune că au înfăptuit. Ulterior, din Huang Lao, prin evoluție conceptuală, s-a creat o altă zeitate, Huang-lao-jun, una dintre cele mai importante ale daoismului timpuriu.

Huang Lao Jun – zeul daoist principal al Căii Păcii Supreme. Numele lui înseamnă Vechiul Stăpîn Galben. Este o zeitate de seamă a daoismului timpuriu, imaginată în popor ca un cîrmuitor suprem al lumii, care a binevoit să coboare pe pămînt pentru a-i ajuta pe oameni și a-i îndruma pe calea cea bună. Se spune că, încă de la începuturi, s-a ivit mereu printre oameni sub forma cîte unui Maestru daoist pentru a răspîndi cît mai mult înțelepciunea învățăturii despre DAO. Laozi a fost, desigur, una din încarnările lui Huang-Lao-Jung.

Cele mai malefice personalități istorice, de la Nero la Osama bin Laden (7) Irod cel Mare Iar cînd Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mîniat foarte şi a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.

Sfînta Evanghelie după Matei 2:16 Irod cel Mare (cca. 73-4 î.Chr.) a fost regele pe jumătate evreu, pe jumătate idumeu al Iudeii şi aliatul romanilor, în timpul domniei sale de 32 de ani înregistrîndu-se realizări colosale, dar şi crime îngrozitoare. A fost un monarh inteligent, energic şi talentat care a combinat cultura elenistică cu cea evreiască, ocupîndu-se de reconstruirea Templului Evreiesc, de înfrumuseţarea si restaurarea Ierusalimului și de înălţarea unor mari oraşe și a unor fortăreţe impresionante. Pe scurt, a creat un regat puternic, mare şi bogat, care avea o situaţie aparte în mijlocul imperiului de răsărit al Romei. Cu toate acestea, din dorinţa lui de putere, femei şi glorie, a devenit ticălosul însetat de sînge din Evangheliile creştine şi despotul descris de Flavius Josephus în Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor. Chiar dacă nu el a ordonat masacrarea pruncilor, aşa cum se spune în Evanghelii, şi-a ucis trei dintre propriii fii, precum şi pe soţia sa şi pe mulţi dintre rivali, şi s-a slujit de teroare şi crimă pentru a rămîne la putere pînă la moarte.

Născut în jurul anului 73 î.Chr., Irod a fost al doilea fiu al lui Antipater, prim-ministru al regelui evreu Hyrcanus al Il-lea, strănepotul lui Simeon Macabeul, care întemeiase Iudeea în 142 î.Chr. ca stat evreiesc independent. Macabeii (cunoscuţi şi sub numele de Hasmoneeni) domniseră în Iudeea ca regi şi înalţi preoţi încă de atunci, dar pentru a-şi recîştiga tronul în anul 63 î.Chr., după ce fratele lui Aristobulus i-l smulsese, nepriceputul Hyrcanus a fost silit să se alieze

9

Huang Ti – zeul daoist al arhitecturii.

Huang (Hao) Tian Shang Ti – zeitate celestă denumită „Înaltul Suveran al Cerului“. Noțiunea hao are sensul de august. Este una din puterile abstracte, sacre, complexe, cu roluri multiple și variate în desemnarea destinului pămîntenilor. Acest zeu legiferează desfășurarea sau succesiunea anotimpurilor și a culturilor agrare. El dirijează ploile și reglementează toate fenomenele meteorologice, ca atare este un fel de legiuitor al ordinii naturale. Grație lui se realizează un calendar corect.

Huang Ting – zeul daoist al mîniei, dar și al organului splină.

Huan Yang Chang – zeul daoist al organului inimă.

Hua Xian – zeitate daoistă a florilor. Cînd este reprezentată în imagini frumoase, apare întotdeauna însoțită de slujnice, care duc coșuri pline cu flori.

Hu Jingde – zeu paznic al daoiștilor. Face parte din grupul Menshen, a celor doi zei păzitori ai urșilor. Este perechea lui Qin Shubao și stă alături de el la intrările importante din față ale clădirilor. Are statură mijlocie și este bine înarmat cu obiecte magice, împotriva demonilor. Înfățișarea lui de om mînios și prost dispus se potrivește misiunii pe care o are. Se spune că la origine a fost unul din generalii dinastiei Tang.

Huo Bu – zeul daoist al focului.

Huo Xing – denumirea chineză a planetei Marte și, totodată zeul planetei.

Hu Shen – zeu daoist al arcașilor. Este un protector al oamenilor împotriva grindinei și previne unele dezastre naturale.

Hushi Zhe – Cei Patru Regi Paznici ai budiștilor. Ei se numesc: Chiguo, Duowen, Guangmu și Zengzhang.

Fiecare are în sarcină protecția uneia din direcțiile spațiului – Nordul, Estul, Vestul și Sudul. În mod corespunzător, fiecăruia i s-a alăturat și anotimpul potrivit. De exemplu, Duowen, protectorul Nordului, corespunde iernii etc. Ei apără nu numai pămîntul, ci

și legea budistă. Există credința, relatată în mituri, că ar fi fost cu toții de față în momentul nașterii lui Buddha.

Mai tîrziu, ori de cîte ori Buddha era înfometat, ei i-au oferit cîte un bol cu orez. Imaginile lor, cu chipuri feroce și trup puternic, sînt plasate la colțurile altarelor din temple.

Hu Zi – Marele strămoș al dinastiei Zhou, părinte al Fiilor Cerului/împăraților, care în mod ereditar, au avut responsabilitatea de „Prinți ai recoltelor“. Hu Zi este considerat un zeu agrar, erou civilizator asociat Cerului, personaj fondator al unei dinastii; cu trecerea timpului, însemnătatea lui mitologică s-a estompat. Ca și alți zei s-a născut în mod miraculos dintr-o piatră. Mitul spune că mama lui, o fecioară neprihănită, pe cînd lua parte la o ceremonie de purificare, a călcat pe o piatră ce avea imprimată pe ea urma unui picior uriaș. Mai tîrziu s-a aflat că era vorba despre urma degetului mare al piciorului Suveranului din Cer. Atunci cînd s-a născut, copilul a fost așezat pe pămîntul gol unde a stat timp de trei zile. În felul acesta a avut loc contactul noului născut cu Mama-Pămînt, cu solul pădurilor, cu apele reci, înghețate, cu animalele sălbatice. Scîncetele scoase de copil au fost auzite de cîțiva tăietori de lemne, iar aceștia au venit în ajutor și l-au îngrijit. Datorită acelei întîmplări, pruncul a primit ca poreclă denumirea Qi adică „cel abandonat“. A crescut mai apoi ca un bărbat foarte puternic, un fel de uriaș tare ca stîncile munților.

Misiunea lui a fost aceea de a-i civiliza pe oameni, a ajutat natura să le fie acestora de folos. A și moștenit de la mama sa Jiang Yuan, care era o prințesă Tai, fieful vulcanului Tai. Pe linia genealogică de noblețe divină, el provenea din Ti Ku, fiului Qiao Qi, la rîndul său fiu al lui Huan-Xiao, și acesta fiu al lui Huang Di. Inn – zeu daoist al fluviului cu același nume.

I-Ti – zeul daoist al vinului și al fabricanților de vin.

Jen An/Ren An – zeul daoist al hoților. (va urma) Christina Meiţă-Tang

cu generalul roman Pompei cel Mare, cedînd Romei controlul asupra Iudeii. Pentru a rămîne la putere, Irod şi tatăl său, Antipater, au urmărit îndeaproape politica de la Roma, sprijinind întotdeauna cîştigătorul din războaiele civile, începînd cu Pompei şi terminînd cu Augustus. Cînd, ulterior, Iulius Caesar l-a numit guvernator al Iudeii în 47 î.Chr., Hyrcanus a continuat să fie rege doar cu numele şi, deşi a supravieţuit unei revolte din 43 î.Chr. condusă de Antigonus, nepotul lui care se bucura de sprijin popular – revoltă în care Antipater a fost otrăvit –, a fost exilat trei ani mai tîrziu, cînd Antigonus s-a răzvrătit din nou. Irod – pe care tatăl său îl numise guvernator al Galileei – şi-a asigurat sprijinul Romei, iar în următorii trei ani a dus împotriva propriului popor un război cumplit, care s-a sfîrşit cu executarea lui Antigonus, după care Irod a fost numit „rege al evreilor“ de către Senatul roman.

Detestat deja de popor, Irod a încercat să-şi legi­ timeze poziţia izgonind-o pe prima sa soţie, Doris – care îi dăduse un fiu, pe Antipater – şi căsătorindu-se cu Mariamme, fiica adolescentă a lui Hyrcanus (pe care mai tîrziu, în anul 30 î.Chr., l-a executat). În total, el s-a căsătorit de zece ori, mai ales din motive politice, şi a avut 14 copii, dintre care trei i-au succedat după moarte, domnind împreună.

Irod a adus schimbări impresionante regatului său.

A poruncit o serie de proiecte grandioase de construcţii, între care se numără apeducte, amfiteatre, uimitorul port comercial Cezarea (socotit de mulţi drept una dintre marile minuni ale lumii) și fortăreţele Masada, Antonia și Herodium. Cel mai ambiţios proiect a fost reconstruirea celui de-al Doilea Templu din Ierusalim – un proiect care a fost definitivat în zece ani. Numai la Muntele Templului au muncit peste 10.000 de oameni vreme de zece ani, iar lucrările la curţi şi anexe au continuat mult timp după moartea lui Irod. Ultimul zid de sprijin rămîne şi în prezent locul cel mai sfînt al iudaismului: Zidul Plîngerii sau Zidul de Vest.

Deşi remarcabile, realizările lui Irod au fost umbrite de atrocităţile comise de el. La începutul domniei a înfiinţat ceea ce azi s-ar putea numi o forţă de poliţie secretă, iar oricine era bănuit de sentimente duşmănoase

față de el era arestat și executat. A controlat în acelaşi fel şi Templul, condamnînd la moarte 46 de membri-cheie ai Sanhedrinului şi punînd ca marele preot – Aristobulus, fratele soţiei sale, pe care îl considera un potenţial rival – să fie înecat în anul 36 î.Chr. Nici măcar membrii familiei nu erau în siguranţă. În 29 î.Chr. a poruncit executarea soţiei sale, Mariamme, după ce i s-a sugerat că aceasta ar fi avut o relaţie extraconjugală. Mai tîrziu, în anul 7 î.Chr., a poruncit uciderea lui Aristobulus şi a lui Alexandru – fiii săi cu Mariamme –, după ce a fost convins de Antipater (fiul său cu Doris) că cei doi unelteau împotriva lui. Împăratul roman Augustus glumea spunînd că ar prefera să fie porcul lui Irod decît fiul său, întrucît evreii nu consumă carne de porc.

Bătrîneţea şi problemele de sănătate care l-au slăbit (Irod suferea de o boală oribilă care provoca putrefacţia organelor genitale, descrisă de istoricul evreu Josephus drept „putrezirea membrului intim, care producea viermi“) nu l-au împiedicat să-şi continue crimele.

Jignit de criticile aduse de esenieni – o comunitate evreiască conservatoare –, Irod a pus ca mînăstirea lor de la Qumran să fie arsă în 8 î.Chr. Apoi, în 4 î.Chr., cînd un grup de învăţăcei a smuls acvila romană de la intrarea în Templu, a pus ca aceştia să fie arşi de vii.

Cu cîteva zile înainte de a muri, a poruncit executarea fiului său Antipater, pe care îl bănuia că uneltea să îi ia tronul, iar ultima sa faptă a fost să decreteze ca la moartea lui să fie executaţi cei mai de vază oameni ai naţiunii pentru ca funeraliile lui să fie marcate de un val naţional de suferinţă. Din fericire, această ultimă poruncă a fost ignorată.

Irod este anatemizat cel mai mult pentru o crimă pe care nu a comis-o: „uciderea pruncilor“. Potrivit Evangheliei după Matei, cînd a aflat că la Bethlehem se născuse un nou „rege al evreilor“, Irod ar fi poruncit executarea tuturor băieţilor cu vîrsta sub doi ani de acolo. Această afirmaţie nu este confirmată de nici o dovadă documentară. (va urma) SIMON SEBAG MONTEFIORE

10

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

RM

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI... Închisorile lui Ioan Slavici

Ultimii ani din viața lui Ioan Slavici (1848-1925) Închisoarea Văcărești au fost cei mai grei. Atunci, pe data de 19 ianuarie 1919, a fost arestat și depus la Închisoarea Văcărești sub învinuirea de ,,Trădare de patrie și favorizarea inamicului”, iar mai apoi condamnat la 5 ani de temniță, din care a executat doar 1. La această pedeapsă nedreaptă s-au adăugat și valurile de jigniri, umilințe și insulte în presă, dar și în ieșirile sale în public, precum și confiscarea de către poliție și pierderea unor manuscrise la care scriitorul ținea foarte mult.

Chiar și Nicolae Iorga care, toată viața, îl apreciase pentru scrierile lui inspirate din viața satului transilvan și îl publicase în paginile revistelor sale ,,Sămănătorul” și ,,Neamul românesc”, acum, întîlnindu-l pe Calea înțeleasă de românii din toate provinciile Victoriei, zice-se că l-ar fi scuipat. Demn, Ioan Slavici românești, ,,în continuă atingere cu masele mari ale poporului”. Această și-a șters obrazul cu batista și a ridicat bastonul.

Cu toate aceste necazuri, în mod paradoxal, cînd politică o lansase în 1840 Revista ,,Dacia amicii au stăruit pe lîngă dînsul, în această perioadă Ioan literară” de sub conducerea lui Mihail Slavici a elaborat sute de pagini memorialistice pe care Kogălniceanu. Și Revista ,,Convorbiri le-a tipărit, mai întîi, în revistele ,,Viața Românească”, literare”, care apăruse la Iași în 1867 ca ,,Adevărul literar și artistic”, ,,Convorbiri literare” și publicație a Societății ,,Junimea”, avea în altele din epocă. În scurtă vreme, aceste scrieri au fost vedere același obiectiv, întrucît mentorul adunate în volumele: ,,Închisorile mele” (1920), ,,Amin­ ,,Junimii”, criticul Titu Maiorescu, era convins că unirea politică a Țărilor Române era posibilă numai tiri” (1924) și ,,Lumea prin care am trecut” (1924).

N-ar trebui omise nici scurtele proze didactice: după crearea unei limbi literare române unitare. În mod ,,Doi frați buni”, ,,Rodul tainic” sau ,,Băiat sărac și condamnabil, autoritățile austro-ungare îl considerau horopsit” prin care s-a pus în linie cu prietenul său, pe Ioan Slavici un dușman al națiunii maghiare și, în institutorul Ion Creangă, autor de manuale școlare în consecință, l-au tot persecutat.

Pînă să ajungă să fie întemnițat în închisoarea de la care și-a tipărit poveștile: ,,Inul și cămeșa”, ,,Cinci Vaţ, lîngă Budapesta, Ioan Slavici mai fusese judecat pîni”, sau ,,Acul și barosul”. de două ori la Sibiu și la Cluj tot pentru calomnii prin De asemenea, să nu uităm nici romanele: ,,Cel din presă, dar, fiind găsit nevinovat, tribunalul a fost nevoit urmă armaș” (1923) și ,,Din păcat în păcat”, apărut în să-l achite.

Al treilea proces s-a ținut tot la Cluj, în faţa foileton în ,,Adevărul literar și artistic” din perioada Curții cu juri formată numai din maghiari, pentru agitații 1923-1925. românești.

Mai precis, fiindcă scriitorul afirmase cum că *** ,,Generalul Traian Doda avea dreptate cînd a zis că nu e Volumul ,,Închisorile mele“, apărut, mai întîi, în în viața constituțională a Ungariei loc și pentru români”, 1920 şi reeditat, de nenumărate ori, cuprinde evocarea proces terminat cu condamnarea scriitorului la 1 an cu momentelor prin care a trecut Ioan Slavici, nevoit executare. să intre la închisoare pentru ideile sale naţionaliste, Închisoarea de la Vaţ avea mai multe ciudățenii. confesiuni făcute amicilor din Bucureşti şi Iaşi – Titu Majoritatea deținuților o formau cei condamnați pentru Maiorescu, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti, Ion duel, cîteva luni sau chiar un an. Apoi, deținuții își Kalinderu şi alţii – membri de vază ai ,,Junimii”. Iar plăteau cazarea, ca într-o pensiune. Ședeau într-o cameră ca mod de expunere, autorul recurge la stilul epistolar curată și primeau trei mese pe zi. În atare situație, Ioan încă la modă în primele decenii ale Secolulul al XX-lea, nu numai în perioada paşoptismului romantic. Slavici a fost nevoit să ceară ajutor bănesc de la prieteni. Şi din melanjul propriilor amintiri/amintirile altora Cum deținuții aveau dreptul la vizite, în afara soției despre evenimente şi personajele aferente s-a născut o însărcinate, pe Ioan Slavici l-au vizitat, între alții, Titu carte alcătuită din nouă părţi: ,,Înainte şi după venirea Maiorescu, istoricii Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul. În în regat”, ,,La Vaţ (Vác)”, ,,La Domneşti”, ,,La Luvru”, plus, cînd soției i s-a apropiat sorocul să nască, Slavici ,,La Văcăreşti”, ,,La Hotel Modern”, ,,Procesul a primit aprobarea să stea două săptămîni acasă, lîngă dînsa, pentru a o îngriji. Directorul închisorii, un anume ziariştilor”, ,,Iar la Văcăreşti”, şi ,,Om între oameni”.

Dar fiindcă titlul textului de față este legat de Kovacs, fost deţinut acolo în urma Revoluției de la închisorile prin care a trecut Ioan Slavici, să începem 1848, se purta omenește cu toţi pensionarii. Scriitorul a discuția cu anul 1888, cînd prozatorul suferă o profitat de ocazie, citind din cărțile primite de acasă și condamnare de 1 an la închisoarea Vaţ de lîngă mai ales lucrînd la traducerea documentelor Hurmuzaki.

Budapesta, pentru delictul de a fi proferat calomnii în Acestea erau niște cronici nemțești și ungurești despre Țările Române, adunate de baronul bucovinean Eudoxiu presă.

De fiecare dată cînd a fost trimis în judecată, Ioan Hurmuzaki. În afară de Slavici, din comisie mai făceau Slavici a fost considerat un dușman al poporului parte M. Kogălniceanu, T. Rosetti, D.A. Sturdza, maghiar, ceea ce nu era adevărat, întrucît, în momentele Al. Odobescu, B. P. Haşdeu. După ce le traduceau în cînd se așeza la scris, el avea în vedere doar drepturile româneşte, acești cărturari le corectau și le trimiteau spre publicare la tipografia ,,Socec”. Deținuții românilor din Imperiul Austro-Ungar, primeau ziare, cărți și reviste. Slavici ferindu-se să încalce prevederile codului își continua nestingherit colaborarea la penal maghiar. Publicațiile românești ziarul ,,Tribuna”. De multe ori, soția ,,Tribuna”, ,,Biblioteca Tribunei” și Eleonora venea la Vaţ să-i țină de urît, ,,Foaia poporului” atrăgeau atenția luîndu-l cu sine pe micuțul Titu Liviu, asupra nerespectării drepturilor botezat de Titu Maiorescu, și o slujnică. românilor, și așa foarte puține. În semn În 1890, Ioan Slavici își încetează de represalii, autoritățile maghiare au activitatea la ,,Tribuna” și vine în ars la Cluj ziarul ,,Tribuna” și imediat București unde este angajat profesor la au înființat Societatea ,,Emre” pentru Şcoala Normală Azilul ,,Elena Doamna” propagarea în Ardeal a culturii maghiare. și la Liceul ,,Matei Basarab”. În 1894, Cum se știe, în aprilie 1884, Ioan împreună cu I.L. Caragiale și G. Coșbuc Slavici vine la Sibiu și ia conducerea ziarului ,,Tribuna”, urmărind, cu înființează revista ,,Vatra”. În același Ioan Slavici și familia toată atenția, ca Limba Română să fie an, este numit profesor la Institutul

,,I. Oteteleşanu” de la Măgurele, unde va sta 14 ani ­ împreună cu numeroasa-i familie. În 1914, izbucnește primul război mondial și pledează pentru neutralitatea României. Dat afară din învățămînt, își va cîștiga pîinea făcînd gazetărie.

Publică ici și colo. Anul 1916: România intră în război de partea Antantei. Colaborează la ,,Gazeta Bucureştilor”, ,,Ziua” și alte jurnale care făceau o politică pro-germană. Imprudent, se declară și el progerman, atitudine care îi va aduce multe necazuri.

Ianuarie 1919: este arestat și depus cinci săptămîni la fortul de la Domnești, Ilfov. Acuzat că este filogerman, el răspunde cu seninătate că, de fapt, fusese filo-maghiar și că Transilvania ar fi dus-o bine în componența Imperiului Austro-Ungar. Înghesuială mare și mizerie de nedescris la Domnești. Acolo se întîlneşte cu un domn Sergies, patron de tipografie, care îl cunoștea mai demult, și îl ajută cu alimente, medicamente și pături. De asemenea, și familia îi sare în ajutor.

La ,,Luvru”. Prin mai multe intervenții ale familiei și prietenilor, Ioan Slavici este transferat în Hotelul ,,Luvru” de pe Calea Victoriei, pe locul căruia, mai tîrziu, se va ridica blocul care adăpostește Teatrul ,,Constantin Tănase”. Speră că va sta doar cîteva zile aici și va pleca acasă, dar va sta tot cinci săptămîni. Inspectorul de poliție Voinescu îi confiscă manuscrisele găsite acasă la el, o gramatică românească și un roman și le face pierdute. Slavici aproape că plînge după ele, știind că nu le va mai găsi niciodată. Este trimis acasă. Șederea la închisoare îi va agrava astma, diabetul și reumatismul. Liber pentru cîteva zile, face plimbări prin București. Lumea îl recunoaşte și îl acoperă cu blesteme și injurii pentru așa-zisul colaboraționism al său cu nemții. Unii chiar îl înjură, iar N. Iorga, văzîndu-l de pe trotuarul celălalt, face gestul de a-l scuipa. Într-o noapte, este săltat de acasă și dus la Văcărești pentru vina de a fi colaborat la ,,Gazeta Bucureştilor”.

Mizerie cumplită, gunoaie, boli și multă suferință.

Rămîne consternat, văzînd că la Văcărești există și o închisoare de copii delincvenți. Ioan Slavici completa grupul de ,,Trădători și vînzători de țară, colaboratori cu inamicul”, cei mai mulți fiind jurnaliști și oameni de afaceri, dar nici un politician, căci și aceștia au îngroșat rîndurile, dar n-au pățit nimic. Acolo îi cunoaște pe deținuții socialiști în frunte cu I.C. Frimu și Alexandru Cristescu, niște oameni hotărîţi, care nu se lasă pînă nu-l cheamă pe ministrul Justiției, să vadă și el dezastrul. Are loc o inspecție și lucrurile se îmbunătățesc oarecum. La Văcărești, Ioan Slavici devine vecin de celulă cu Tudor Arghezi, un maniac al curățeniei și al ordinei. Și Slavici se remarcă prin spirit gospodăresc: cere unelte și se apucă să cultive legume și flori pe o bucățică de teren din apropierea celulei.

La Hotel ,,Modern”. Întrucît și în rîndul ,,trădătorilor de țară” se făcuseră clasamente, unii, mai trădători ca alții, cei mai de speriat indivizi, un fel de Băsești și Iohannişti ai vremii, fuseseră internați la Hotelul ,,Modern”, aşteptînd să le treacă pedeapsa și să se apuce iarăși de alte nenorociri. Printre ei, se putea?, Slavici și Arghezi.

Iar la Văcăreşti. După ce a fost osîndit 5 ani la închisoare, Slavici a fost internat iarăşi la Văcăreşti, împreună cu alţi jurnalişti precum Arghezi, BogdanPiteşti, D. Carnabat, S. Grossman şi alţii. Dar, după nici 1 an, cu toţii au fost graţiaţi. Tonul pentru eliberarea lor l-a dat Gala Galaction, care a apelat la prietenul său, Nicolae Iorga, preşedintele Camerei, să intervină pe lîngă Regina Maria, care să intervină pe lîngă regele Ferdinand, să facă cele cuvenite, ceea ce s-a şi întîmplat. La o adică, politicieni grei, precum Al. Marghiloman, P.P. Carp, C. Stere si alţii, filo-germani impenetrabili, să zburde în libertate, în timp ce marii scriitori Slavici şi Arghezi, care făcuseră gazetărie, să moară de foame, să zacă în puşcărie? Astfel că în ziua de 19 decembrie 1919, toţi deţinuţii vinovaţi de ,,trădare de ţară şi colaboraţionişti cu inamicul”, arestaţi în ziua de 19 ianuarie 1919, au fost eliberaţi.

PAUL SUDITU

RM

11

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

Route 66 – Drumul Mamă al Americii

Route 66, una din vedetele autostrăzilor americane și printre primele construite, a dat frîu liber cailor putere la 11 noiembrie 1926. Pleca din Chicago, Illionois, traversînd statele Missouri, Kansas, Oklahoma, Texas, New Mexico și Arizona, înainte de a se relaxa, după 3.940 de km, la punctul terminus Santa Monica, din însorita Californie. O adevărată vedetă, a fost titlu de emisiune și hit muzical, în interpretări celebre: Nat King Cole, Bing Crosby, Chuck Berry, the Rolling Stones sau Depeche Mode.

Go West US 66 a fost principala arteră de transport pentru cei care emigrau înspre Vest, mai ales în anii ʼ30, și de cîștig pentru cei care trăiau în preajma sa. Afacerile de-a lungul drumului au înflorit datorită popularității sale crescînde și acești oameni au luptat pentru a păstra drumul deschis, în fața amenințării reprezentate de mai modernul sistem de autostrăzi interstatale.

Pentru a se menține în formă, legendarul drum a trecut prin multe lucrări de îmbunătățire și modernizare, dar se pare că vremurile au avut viteză mai mare și l-au depășit. În 1985, a fost oficial exclus din sistemul de autostrăzi, după ce porțiuni întregi fuseseră înlocuite de tronsoane de autostradă modernă. Bucățile de drum care traversează Illinois, Missouri, New Mexico și Arizona au fost denumite de autoritatea națională „Historic Route 66”. Unele state au integrat porțiunile din Route 66 situate pe teritoriul lor în sistemul de drumuri statale.

o problemă, au izbucnit controverse între reprezentanții statului Kentucky, care doreau o autostradă între Virginia Beach și Los Angeles, cu numele US 60 și una între Chicago și Springfield, care să fie US 62. Pînă la urmă, au decis ca ruta Virginia Beach - Springfield să fie US 60 și Chicago - L.A. să fie US 62. Însă Avery și inginerul constructor John Page s-au oprit la „66”, care nu era revendicată de nimeni. S-au gîndit că dublura numerică va fi ușor de reținut și de pronunțat și au avut dreptate. Au luat în calcul și semnificația numerologică a cifrei, considerată aducătoare de succes și bunăstare.

Povești de drum lung

Ideea de a construi un drum rapid între Chicago și Los Angeles a aparținut oamenilor de afaceri Cyrus Avery din Tulsa, Oklahoma și John Woodruff din Springfield, Missouri. Discuțiile despre constituirea unui sistem național de autostrăzi au început, iar Route 66 a fost printre primele candidate, deși la început nu se numea așa. Avery dorea ca drumul să fie denumit printr-un număr rotund și a propus cifra 60. Ca întotdeauna atunci cînd o comisie se ocupă de

Tot Cyrus Avery a pus bazele Asociației U.S. Highway 66, pentru a promova asfaltarea completă a drumului, care a fost finalizată abia în 1938. Prima acțiune de amploare a organizației s-a desfășurat în anul 1928, sub genericul „Bunion Derby”, un maraton de la Los Angeles la New York, în care bucata dintre Los Angeles și Chicago ar fost străbătută de participanți pe Route 66, pentru a-l aduce în atenția publicului. Și a funcționat. Mai mulți demnitari și jurnaliști îi așteptau și îi încurajau pe participanți de-a lungul drumului. Cursa s-a terminat în Madison Square Garden, din New York, unde premiul de 25.000 de dolari (la valoarea actuală ar fi peste 300.000 de dolari) a fost înmînat lui Andy Hartley Payne, un atlet Cherokee din Oklahoma. Asociația și-a plasat primul anunț publicitar în 1932, în ziarul Saturday Evening Post. Anunțul îi îndemna pe americanii care doreau să meargă la Los Angeles la Jocurile Olimpice de Vară programate în acel an să aleagă Route 66 pentru a ajunge acolo. Toate acestea au contribuit enorm la creșterea popularității drumului și la transformarea sa într-un simbol american. Nu degeaba apare și în marea literatură. Cartea lui John Steinbeck, „Fructele mîniei”, a fost inspirată de o călătorie a autorului de la Chicago înspre Vest, în anul 1937. Acesta îl numește „lunga potecă de asfalt” și „mama drumurilor”.

Tot pe Route 66 și-a găsit inspirația și compozitorul Bobby Troup. El și soția sa, Cynthia călătoreau spre

Cele mai mari dezastre naturale din istoria lumii

producţia de alimente nu a revenit la normal pînă în 1325.

Istoricii cred că, atunci cînd foa­metea a luat sfîrşit, pînă la un sfert din populaţia Europei murise.

Pe drumul cel bun

Cele mai teribile molime din istoria omenirii (26) Marea Foamete (2)

În 1316, ploaia a continuat să cadă în mare parte din Europa de-a lungul întregii primăveri. Acum, ţăranii au fost nevoiţi să mănînce grîul păstrat pentru însămînţări şi au început să-şi taie animalele de povară.

Unii şi-au abandonat copiii, în timp ce mulţi bătrîni refuzau să mănînce pentru a-i ajuta să supravieţuiască pe cei tineri. Străzile şi uliţele din Bruges erau pline de cadavrele ţăranilor care se refugiaseră acolo în speranţa că vor putea să scape de foametea de la ţară.

Un cronicar scria că săracii mîncau cîini, pisici, găinaţ de porumbel şi chiar propriii copii. Se spunea că în oraşele baltice „mamele îşi mîncau fiii”. În Polonia au fost cazuri în care oamenii au furat din ştreang trupurile spînzuraţilor, iar să ajungi la închisoare a devenit ceva extrem de riscant, întrucît deţinuţii năvăleau asupra nou-veniţilor şi îi devorau.

Deşi părea de necrezut, vremea umedă a continuat şi în 1317. După perioada de foamete au apărut boli precum preumonia, bron­şita şi tuberculoza, aşa că, deşi vara a adus în sfîrşit o vreme mai bună, pentru mulţi era deja prea tîrziu. Nutreţul pentru animale era în continuare foarte puţin, iar „marele prăpăd al dobitoacelor” a continuat pînă la începutul anilor 1320. Deoarece grîul de sămînţă fusese consumat în cantitate atît de mare,

India (1) Se estimează că India a fost afectată de 14 perioade de foamete gravă între Secolele al Xl-lea şi al XVI-lea.

Mai tîrziu, în 1630, o perioadă secetoasă a adus nouă ani de foamete în care au murit 4 milioane de oameni, în timp ce în 1769 o foamete teribilă a izbuc­nit în Bengal, aflat pe atunci sub conducerea Companiei Britanice a Indiilor de Est. În 1768, recoltele fuseseră proaste, iar ofiţerii superiori din rîndurile localnicilor îşi exprimaseră îngrijorarea, dar se credea că aceştia ar exagera chiar şi cel mai mic deficit al recoltelor pentru a-şi sublinia propria eficienţă în colectarea taxelor. În 1769 au venit ploile de primăvară, dar curînd a urmat o secetă intensă şi, conform raportului unui supraveghetor localnic din Bishenpore, din Bengalul de Vest, orezăriile „s-au transformat în cîmpuri pline de paie uscate”. Cu toate acestea, guvernului de la Calcutta i-a fost greu să creadă că situaţia era atît de gravă pe cît pretindeau auto­rităţile locale. În realitate, în timpul înăbuşitoarei veri a anului 1769, oamenii începuseră deja să moară de foame. Şi-au vîndut animalele şi unel­tele, şi-au vîndut grîul de sămînţă. Apoi, după cum se consemnează într-o istorie a foametei scrisă o sută de ani mai tîrziu: „Şi-au vîndut fiii şi fiicele, pînă cînd n-au mai găsit oameni care să cumpere copii, şi atunci au mîncat frunzele copacilor şi iarba cîmpurilor”. Au început să fie semnalate cazuri de canibalism, iar bolile s-au înstăpînit, în timp ce oamenii migrau în încercarea disperată de a căuta mîncare, răspîndind infecţiile pe măsură ce înaintau. Variola a atacat oraşul Murshidabad.

Hollywood, unde Bobby dorea să își încerce norocul și au ales traseul care i-a purtat de pe US 40 pe US 66.

Inițial, Bobby dorea să scrie depsre US 40, dar Cynthia a sugerat titlul „Get Your Kicks on Route 66”, hitul s-a născut pe drum și a crescut cu ajutorul vocii lui Nat King Cole, care l-a înregistrat după puțin timp. În anii ʼ60, US 66 devenise deja preferata turiștilor care se îndreptau spre Los Angeles. Aveau motive întemeiate să aleagă această rută. Drumul trecea prin așa numitul Painted Desert, renumit pentru rocile sale colorate, situat între Grand Canyon National Park și Petrified Forest National Park. Craterul de meteorit din Arizona, cu un diametru de 1.200 de metri și după cum se spune cel mai bine conservat loc de impact de acest gen, era un alt punct de atracție. Turismul a înflorit și, odată cu el, tot felul de afaceri de-a lungul drumului. De la moteluri în formă de cort indian și tarabe cu gustări, la magazine cu suveniruri indiene și ferme de reptile.

Grotele de la Meramec, de lîngă St. Louis, afișau bannere pe clădiri, prin care își făcea reclamă ca fiind „ascunzătoarea lui Jesse James”. Localul The Big Texan promitea o friptură de 2 kg oricui ar fi putut să o înfulece pe toată într-o oră. Tot pe acest drum s-a născut și industria fast food: Redʼs Giant Hamburg din Springfield, Missouri, primul restaurant drive-through și primul McDonaldʼs la San Bernardino, California.

Schimbările de acest tip au creat drumului faima de microcosmos aproape perfect al culturii din America, unită de acum prin puterea automobilului.

Publimix.ro L-a ucis pe prinţ în palatul său, iar pe străzi cadavrele erau mîncate de cîini şi de şacali.

Ploile au revenit în 1770 şi provincia s-a bucurat de o recoltă bogată, dar era deja prea tîrziu. Milioane de oameni au murit „luptîndu-se să reziste de-a lungul celor cîteva săptămîni care mai rămăseseră pînă la culegerea recoltei, avînd probabil în ceasul morţii ochii aţintiţi asupra holdelor bogate de grîne ce aveau să se coacă doar puţin prea tîrziu pentru ei”. În ajunul Crăciunului, Calcutta a putut să anunţe la Londra că foametea se sfîrşise şi că recoltele fuseseră atît de îmbelşugate, încît cei din oraş preconizau că vor reuşi să cumpere foarte ieftin proviziile pentru anul următor. Conform cifrelor oficiale, în Bengal muriseră 10 milioane de per­soane, aproape o treime din populaţie. În Secolul al XlX-lea au mai fost perioade de foamete, unii istorici susţinînd că acestea erau agravate de politicile britanicilor, cum ar fi transformarea terenurilor cultivate de localnici în plantaţii deţinute de străini şi impunerea unor taxe mari pentru a finanţa războaiele din Afganistan. Unul dintre acestea, cel din 1865-1866, a urmat după o perioadă de secetă cruntă în statul Orissa, de pe coasta estică a Indiei. Guvernul a îmbrăţişat principiile economice ale curentului laissezfaire, la modă în acea vreme, conform căruia, dacă într-o regiune erau prea puţine grîne, preţurile aveau să crească, aşa că proviziile din alte regiuni s-ar fi orientat în mod automat către prima zonă, iar orice încercare a guvernului de a se opune sensului în care evolua piaţa nu putea decît să înrăutăţească situaţia. Drept urmare, comisarul britanic din Cuttack a spus că nu trebuia să existe nici un fel de imixtiune în „comerţul local”. (va urma) JOHN WITHINGTON

România de lîngã noi – România realã

CUI ÎI ESTE FRICĂ DE GEORGE SIMION? (urmare din pag. 1) S-au făcut ecoul doleanțelor oamenilor din acele localități în îndreptarea unor lucruri legate direct de viața și activitatea acestora.

Pornind cu pași siguri la drum, pe un culoar lăsat liber după dispariția Partidului România Mare, făurit și condus mulți ani de luptătorul pentru dreptate și patriotul Corneliu Vadim Tudor, AUR a apărut ca o rachetă care a spintecat cerul politichiei românești, dînd la o parte prăfuitele și anacronicile formațiuni politice PSD și PNL, și aruncînd în derizoriu organizația antiromânească UDMR, precum și microbul național USR. De aici încolo, paralel cu aderența la vocea Poporului, AUR a intrat în malaxorul propagandei antinaționale, și nu doar a propagandei, ci chiar în acel malaxor de mortificare a noului vlăstar politic răsărit pe cîmpia roditoare a Patriotismului Românesc.

Cum va reacționa AUR? Cum va rezista, în special, George Simion, la asaltul hoardei de politicieni treziți din amorțeala lor seculară și hotărîți să elimine ghimpele care le înțeapă pozițiile și orgoliile?

Omida care atacă floarea de măr Ceea ce era de așteptat, s-a și întâmplat: atacuri – directe sau voalate – pe canale diverse (politice, mass-media, diplomatice etc.) – atacuri defăimătoare, care au încorporat zeci și sute de minciuni, care au ticluit povești menite să prezinte AUR și să-l deseneze pe George Simion ca pe cel mai mare bau-bau al Națiunii Române, insul introvertit, care și-a trădat Țara, vînzînd-o cînd la ruși, cînd la evrei, care vrea să scoată România din NATO și din UE, lăsînd-o, în special, fără a mai putea apela la articolul 5 din Tratatul Alianței Nord-Atlantice. Bazaconii și iar bazaconii.

Cel mai vehement individ la adresa președintelui AUR este premierul Marcel Ciolacu, cel care nu omite în nici o împrejurare să-l atace pe George Simion în cele mai neașteptate moduri cu putință. La emisiunile televizate, în presa scrisă sau răspunzînd unor întrebări ad-hoc ale jurnaliștilor, premierul, cu o figură ipocrită de „om al dreptății”, dă pe goarnă numai aberații: „George Simion e un aventurier”, „Apare un politician (George Simion – n.a.) care manipulează cum că vom avea bombe prin București”; în altă ordine de idei, Marcel Ciolacu l-a amenințat pe George Simion, sub o formă nedisimulată, de șantaj, că „S-ar putea să mă decid să spun și eu adevărurile despre dumneavoastră”. Dar, cea mai concentrată artilerie asupra AUR și a liderilor acestui partid vine dinspre falanga massmedia, dirijată din umbră de cele două partide înfrățite (în rele): PSD și PNL. Exemplele sînt multe – ceea ce, pe de o parte arată amploarea celor înfricoșați de politica AUR, pe de altă parte indică eficiența acestei politici pusă în slujba alegătorului, nu a intereselor de clan. Iată, de pildă, un tînăr lector universitar de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, pe numele lui Ciprian Cucu, dă „verdictul”: „Simion a trebuit să reacționeze ca să nu piardă. Toată strategia lor politică se bazează pe instrumentalizarea teoriilor conspiraționaliste”. Pentru că nu știu la ce Facultate este acest domn lector (sper să nu fie la Filologie – s-ar descalifica pe loc), să-i explic, prin intermediul DEX – ultima ediție – ce semnificație are expresia Conspirației: „Uneltire îndreptată împotriva (conducătorilor) statului sau a ordinii publice; complot; conspirație”. Unde a văzut junele Ciprian Cucu pericolul de uneltire sau de complot

împotriva statului, în luarea de poziție a președintelui George Simion cu privire la un proiect de lege referitor la instituționalizarea copiilor? Ca răspuns cred că i s-ar potrivi o altă întrebare, într-un context bucolic: Cucule cu pană sură, de ce cînți pe arătură?

Pentru a rămîne cantonați în mediul universitar, de data aceasta poposim în Capitală, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). În manifestările sale generale, de atragere a tineretului în rîndurile AUR, probabil, Departamentul de PR s-a gîndit și la tinerii acestei instituții de învățămînt superior, folosind metoda distribuirii de pliante la fața locului, cu prilejul deschiderii noului an școlar universitar. Am citit și eu un asemenea material de prezentare, cu titlul „De ce să te alături AUR?”, după care – răspunzînd în mod sintetic la întrebare, în 5 puncte sînt notificate valențele acestei formațiuni politice, printre care: „Sîntem singurul partid parlamentar care face opoziție reală coaliției PSD-PNL și sistemului care distruge România de 33 de ani”; „Vrem să reformăm clasa politică și pregătim tineri curajoși pentru a produce schimbarea”; „Calea către succes a tinerilor este meritocrația. Tinerii se afirmă prin muncă, nu prin nepotisme, combinații și intrigi politice”.

Ei bine, de la cîteva jaloane propuse în politică, chiar la o unitate de învățămînt de profil, conducerea instituției, avînd în frunte chiar pe rectorul Remus Pricopie, s-a ajuns la similitudini de neimaginat și la acuzații monstruoase.

Pentru autenticitate, citiți opinia deraiată a domnului rector: „George Simion, președintele AUR, a ales să promoveze discursul urii la SNSPA și să redeschidă calea atacurilor legionaro-fasciste la adresa universităților.

La ordinul său, a fost oeganizat un atac clasic de tip legionaro-fascist în spațiul academic”. În astfel de ton au luat atitudine și alte cadre universitare, reliefînd și mai apăsat, afirmînd că modul de acțiune al lui George Simion este preluat „aproape la virgulă, după tacticile Mișcării Legionare”, și „Anii ʼ30 s-au întors din plin, în forma lor legionară”.

Dorind să îngrădească libertatea de exprimare, acești domni cărora George Simion le reamintește că „trăim într-o țară liberă, nu în epoca în care această universitate se chema Ștefan Gheorghiu”, încearcă o paralelă riscantă între Mișcarea Legionară a lui Corneliu Zelea Codreanu și Alianța pentru Unirea Românilor, partidul condus de George Simion. Pentru că, în această paradigmă se induce ideea că legionarii erau dușmanii universităților, vă invit să citiți articolul de săptămîna viitoare de la aceste pagini, unde veți constata că toți cei 8 legionari trimiși de Mișcare în războiul civil din Spania aveau studii superioare, acest fapt nefiind o coincidență.

Un fel de omidă care iubește putrefacția fructului, trăind astfel în propriul puroi infestat, colcăie pe tarabele de presă, invocînd, la modul fatidic, amintirea și figura marelui patriot care a fost președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor: „În 1995, băieții de la Sarmalele Reci scoteau CD-ul premonitoriu «Țara te vrea prost». Fiindcă, în cei 29 de ani care au trecut de atunci, țara a performat nesperat de bine în această direcție. Mai precis, de la voturile pentru măscăriciul Securității, Corneliu Vadim

Tudor, care făcea liste negre cu intelectualii pe care nu-i înghițea și promitea execuții pe stadion, cu mitraliera, țara a făcut un pas înainte prin voturile pentru două produse garantat ruso-legionare. Scandalagii semidocți de cea mai bună calitate G.Simion și D.Șoșoacă. Un fost șef de galerie miraculos inspirat din trecut de Horia Sima, iar în prezent de FSB-ul lui Putin, și o distinsă patrioată abonată la cantina ambasadei Rusiei de pe bulevardul Kiseleff”.

După o asemenea doză de otravă umană, oferită de revista „Cațavencii”, sub inițialele C.T., concluzia care se impune are mai multe paliere: 1. „Țara te vrea prost”, dar, gata! – românul s-a deșteptat (vorba lui Mihai Viteazul: „Fraților, ajunge cît ați dormit!”), fapt demonstrat și de asimilarea unei bune părți din populația României cu politica și mesajul AUR; 2. Compararea politicii AUR cu cea a PRM, pe timpul cînd acest partid era condus de Corneliu Vadim Tudor, nu este nicidecum o jignire, ci o apreciere pozitivă a direcției spre care merge partidul domnului George Simion; 3. Întrucît aberațiile referitoare la apartenența președintelui AUR la anumite structuri de securitate externe nu pot fi dovedite (pentru că faptele nu există), C.T. ar merita tîrît prin tribunale. Norocul lui – George Simion are ceva mai bun de făcut pentru acest Popor și pentru Țară – scoaterea din marasmul în care ne-au adus guvernările de după 1989; 4. Cu cît atacurile la adresa AUR și a conducătorilor acestui partid se întețesc, cu atît mai mult aceste omizi sînt nevoite să recunoască victoria din livadă a celui mai sănătos măr din politica românească – AUR!

„Răsplată” pentru Basarabia Cîți dintre noi, parcurgînd drumurile țării, n-am întîlnit scris pe locuri vizibile, o sintagmă cunoscută și arhicunoscută: „BASARABIA E ROMÂNIA!”, dar puțini știu că acest adevăr a fost propagat și în acest fel din inițiativa AUR. De altfel, președintele AUR, domnul George Simion, și-a făcut un crez suprem din readucerea Basarabiei lîngă trupul Mamei România. Aproape că nu a existat prilej, în contextul invocării acestei părți de Țară, în care George Simion să nu reînvie speranța întoarcerii Basarabiei la România. De altfel, în Programul de Guvernare al AUR, la capitolul 1. – „Poziționarea politică și reunirea românilor”, se specifică, prinre altele: „Reunirea politică a celor două state românești reprezintă pentru noi un obiectiv strategic major. El răspunde necesității obiective de depășire pașnică a stării de diviziune artificială a națiunii române, diviziune ce reprezintă o consecință a Pactului Ribbentrop-Molotov. Unitatea românilor de pe ambele maluri ale Prutului reprezintă o condiție primordială și o garanție a stabilității în Europa de Sud-Est”.

Mai clar și mai românește decît atît nu se poate: demersul AUR, prin cuvintele înflăcărate ale președintelui partidului, în nenumărate rînduri, nu puteau rămîne fără efect din partea celor deranjați de propaganda reunirii Basarabiei cu România. Cine sînt acești opozanți ai ideii de unire manifestată de George Simion? Păi, cine, cine să

fie decît dușmanii unirii, vectori venind din 3 direcții, dar convergînd într-un singur plan, acela al menținerii statusquo în ce privește Basarabia: a) Maia Sandu, președinta Basarabiei românești – adică acea făptură firavă, dar tare ambițioasă, care se tot perindă pe la diferite reuniuni europene, tot o păcăli vreun for mondial să primească și „țara ei” măcar în UE, dacă nu și în NATO! Aloo! În NATO? În UE? Împreună cu Transnistria rusească? Nu ți-e bine? b) Volodimir Zelenski, președintele-actor al fărămițatei Ucraina – cel care ne obligă să-i ajutăm refugiații, să-i dăm bani, armament, muniție și armată ca să-l bată pe Putin, dar interzice românilor bănuiți a fi putiniști să intre în Ucraina; c) Putin, președintele Federației Ruse, pentru motivul care-l deranjează: George Simion vrea cu orice preț ca Basarabia să se integreze din nou în România (de data aceasta definitiv), spulberîndu-i lui Putin speranța că, întrun anume context, Basarabia va fi iar înghițită de Rusia.

De la aceste sperieturi diurne s-a țesut o intrigă pestriță și cusută cu ață albă încît minciuna a dat pe afară din hîrdăul cu lături instalat mai întîi la Chișinău, lîngă bideul doamnei Maia Sandu. Înfricoșată că rămîne fără portofoliu, blînda președintă a scris scenariul intimidării și îndepărtării domnului George Simion de ideea unirii. În prim-plan l-a aruncat în luptă pe Vlad Filat, fostul premier al Basarabiei, care a declarat că șeful Serviciului de Informații și Securitate de la momentul la care conducea Guvernul l-a informat cu privire la existența unor contacte ale președintelui AUR, George Simion, cu serviciile de securitate ale Rusiei.

A urmat, apoi, tot un fost, fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru, care a susținut că George Simion a avut o întîlnire, în urmă cu 12 ani, cu un șef din FSB. Imediat, lîngă porcăriile Chișinăului s-a lipit și pecinginea Kievului, prin gura unui general ucrainean din cadrul serviciilor de spionaj care a confirmat, în presa ucraineană, cel puțin o întîlnire a liderului AUR cu serviciile speciale rusești.

Urmarea acestor „dezvăluiri” (nedovedite, ba chiar acuzatoare pentru cei care le narează, pentru că – dacă, într-adevăr, așa au stat lucrurile, și, la vremea respectivă au tăcut, au vulnerabilizat securitatea țării lor): domnul George Simion a fost declarat persona non grata, interzicîndu-i-se intrarea atît în Basarabia, cît și în Ucraina! Demonstrînd încă o dată că Maia Sandu ține cu dinții de pămîntul românesc de peste Prut, considerîndu-se os din neamul lui Ștefan cel Mare, în luna februarie a.c., lui George Simion i s-a prelungit interdicția de a intra în Basarabia – glia sfîntă a României – pe încă 5 ani, pînă în 2028. Pentru acoperire, iată ce decalara la Pro-TV Chișinău, fără a i se strîmba gura, actualul premier Dorin Recean: „Instituțiile statului au determinat că George Simion face parte din efortul de destabilizare a Republicii Moldova, și acest lucru i l-am comunicat și premierului Ciolacu. Înseamnă că participă la un efort de destabilizare în Republica Moldova. Este o decizie a instituțiilor care au determinat acest factor de risc și au luat decizia corespunzătoare”. În afară de o exprimare într-un fel de limbă română corcită, cu sintagme care inversează sensul cuvîntului în cadrul propoziției, premierul basarabean a mințit cu nerușinare, vrînd să acopere adevăratul motiv al interzicerii intrării în Basarabia a președintelui AUR – dorința arzătoare a acestuia ca Basarabia să se reîntoarcă la PatriaMamă – România. De altfel, întrebat referitor la acuzația de destabilizare a Republicii Moldova, George Simion a răspuns franc, punînd punctul pe i și spulberînd aberațiile Președinției și Guvernului de la Chișinău, care sînt în stare, în disperarea lor, mai bine să se unească cu Rusia decît cu România: „Vă dați seama că noi avem un plan de unire.

Adică nu ne dorim să mai existe Președinție, Guvern, Parlament acolo, la Chișinău, ci vrem să avem o singură țară, cum am avut înainte ca doi criminali ai istoriei – Stalin și Hitler – să ne despartă. Cu siguranță în ochii guvernanților din Republica Moldova asta e echivalent cu destabilizarea, dar ăsta sînt eu de mic, așa m-au învățat bunicii că e corect”. Închei capitolul cu Basarabia, aderînd total la ideea de unire susținută cu atîta ardoare de președintele AUR, domnul George Simion. Urîndu-i suscces în acest demers istoric, îl avertizez că va urma un drum cu multe piedici și capcane în acest plan îndrăzneț – greutăți ce ar putea fi învinse doar într-un singur context: România să fie guvernată de AUR, și la Cotroceni să fie instalat președintele George Simion.

Numai în acest cadru visul se va metamorfoza în realitate.

Poate că, în curînd, voi publica în revista noastră un serial pe care îl am în proiect de ceva vreme, intitulat Mai poate fi Basarabia a României?, în care se va vedea ce complex de piedici stau în calea acestui deziderat.

Caravana Medicală și pușcăria lui Ciolacu Cu șapte luni în urmă pe drumurile Țării șiau făcut apariția trei autovehicule de culoare galbenă, cu inscripția AUR pe lateral și cu un înscris care, alături de o cruce sanitară, dezvăluie misterul acestor adevărate policlinici pe roți: AUR PENTRU SĂNĂTATE. Într-adevăr, este o caravană pentru sănătate, întrucît aceste mașini speciale sînt pregătite și dotate cu aparatură medicală. Acțiunea este un fapt inedit în viața politică de la noi – acela ca un partid să achiziționeze asemenea TIR-uri, să le echipeze cu cele necesare unei clinici pe roți, să aducă specialiști în diferite specialități medicale și, în final, să pornească pe drumurile României venind în ajutorul oamenilor cu asistență medicală diversă.

Să nu credeți că de la proiect la ceea ce vedem astăzi a fost simplu. Mai întîi AUR a vrut să înalțe un spital modern, în care pacienții să primească consultații și tratamente în mod gratuit, dar autoritățile l-au amenințat cu pușcăria pe George Simion, pentru... deturnare de fonduri. Conform reglementărilor, TIR-urile, plus o utilitară, au fost achiziționate din subvenții, în schimb, aparatura medicală pe care n-au avut voie s-o cumpere din subvenții, a fost procurată din donații. Astfel a luat ființă Caravana Medicală a Alianței pentru Unirea Românilor a cărei poveste s-a răspîndit de acum pe teritoriul Țării.

Bilanțul acestui inedit proiect de partid, pe cele șapte luni de cînd românii beneficiază de asistență medicală gratis (în localitatea de baștină), este impresionant: Caravana a străbătut 29 de județe, cu opriri în 90 de localități: au fost consultați și tratați 16.244 de pacienți, pentru care s-au efectuat 11.703 seturi de analize medicale complete, 10.498 de consultații oftalmologice, 6.309 ecografii, 8.720 EKG și 1.242 de consultații stomatologice. În total, au fost efectuate peste 38.400 de investigații medicale. Aceste mii și zeci de mii de analize și consultații medicale nu le-au făcut îngerii din cer, ci îngerii de pe pămînt, cu înfățișări de oameni – medici și asistenți medicali de diferite specialități, numărul acestora ajungînd, deocamdată, la cifre impresionante: 406 medici, 564 de asistenți, 78 de optometriști și 54 de medici rezidenți – nota bene – toți în regim voluntar. Poveștile și întîmplările născute pe drumul acestei originale Caravane Medicale pot constitui un material fulminant pentru o cronică medicală națională, în care starea emoțională și bucuria celor consultați – mulți avînd o vîrstă înaintată, și mulți declarînd că n-au mai fost la medic de mulți ani – distanța și sărăcia, la care s-a adăugat neputința, i-au ținut departe de medic, deși suferința fizică i-ar fi îndemnat la un astfel de gest – îi vor urmări toată viața.

Cu prilejul unei conferințe de presă susținută duminică, 3 martie, la Cluj-Napoca, unde s-a prezentat și bilanțul Caravanei Medicale de la început pînă în prezent, președintele George Simion a anunțat încă o faptă umanitară remarcabilă: în Piața Timotei Cipariu din localitate va funționa un centru oftalmologic, banii necesari fiind strînși din donații, la un eveniment de strîngere de semnături organizat cu o seară înainte.

Conform programului anunțat de organizatori, Caravana Medicală AUR va aduce, în continuare, bucurie și sănătate în județele Sălaj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, urmînd județele Dîmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea.

După ce am încercat să ne bucurăm de entuziasmul acestor români invitați în Caravana Medicală AUR săși caute de sănătate, vă invit să cunoașteți și reversul medaliei – reacția Regimului de la București la fapta umanitară a lui George Simion și a partidului pe care-l conduce – amenințarea acestuia și a conducerii AUR cu pușcăria! Motivul? Coruperea alegătorilor! În acest sens, la finalul anului trecut procurorii din Ialomița au deschis un dosar penal privind coruperea alegătorilor, solicitînd date de la Parlament cu privire la calitatea de parlamentari a liderilor AUR. Cei vizați: George Simion, Claudiu Tîrziu, Marius Lulea și Titus Păunescu sînt acuzați că, prin intermediul Caravanei Medicale AUR, prin care se oferă analize medicale gratuite locuitorilor din Țară, aceștia corup cetățenii, atrăgîndu-i la vot în alegerile din acest an. Astfel înțelege Guvernul Ciolacu să stimuleze inițiativele unor români patrioți, care vor să completeze oarecum lipsurile grave pe care Ministerul Sănătății arată că nu le poate surmonta – cu amenințarea cu dosare penale, în loc de felicitări. Numai că, asemenea și altor cazuri, premierul Ciolacu s-a înșelat amarnic:

AUR nu se sperie atîta timp cît acțiunea Caravana Medicală nu încalcă nici o lege, beneficiile acestei inițiative, la nivel național, fiind vizibile cu ochiul liber. Aaa, că unii dintre cei care au beneficiat de aceste servicii vor pune, la vot, ștampila pe numele și sigla AUR, ce poate face Marcel Ciolacu? Să facă un tabel nominal cu cei care au trecut pe la Caravană, și să le interzică acestora să-și exercite dreptul constituțional la vot? Cred că, la gîndirea sa rudimentară (în materie de adversar politic), ar fi capabil și de o astfel de „realizare”!

Pentru că nu poate da un astfel de ordin, deocamdată stă și suferă, și meditează la replica pe care i-a dat-o președintele AUR: „Nici o faptă bună nu scapă nepedepsită! Tocmai ne-au arătat că vor să ne desființeze, că vor să ne însceneze diferite lucruri, să ne organizeze dosare penale. Nu ne temem. Dacă așa se gîndesc ei că o să ne elimine, printr-o hotărîre venită la ordinul domnului Ciolacu pentru coruperea alegătorilor, înseamnă că au pierdut deja meciul (...). Cu ce să corupem alegătorii, noi sîntem la guvernare?”. Domnule George Simion, poate domnul Marcel Ciolacu a inversat direcțiile politice și s-o fi gîndit la PSD și la sticlele de ulei și la gălețile primite cadou de unii locuitori ai satelor românești, avînd ca protagoniști primarii și consilierii PSD! De altfel, domnul Ciolacu mai are o marotă cu privire la persoana președintelui AUR, cînd eliberează pe gură propoziții care-l descalifică în mod iremediabil, atunci cînd tot repetă că... domnul Simion știe doar să vorbească pentru că nu are nici un program și nu știe să facă nimic!

Dacă nici atît n-are cap încît să deschidă Internetul, unde poate citi (și inspira) atît din Programul de guvernare AUR, în 15 puncte, cît și Manifestul, un Program amplu, format din 38 de puncte, care propune un Program politic realizat în interesul tuturor românilor, Program ce va fi completat și ajustat la fiecare etapă de dezvoltare organică a țării, să fie atent aici. Poate, oferindu-i titlurile Programului de guvernare, îi vom trezi curiozitatea premierului, să nu mai bată cîmpii cu minciuni. Iată-le: 1. Românii – demni în Europa și în lume; 2. Reducerea taxării muncii și a companiilor; 3. Valorificarea resurselor naturale și a companiilor strategice; 4. Asigurarea securității energetice și reindustrializarea României; 5. Fabricat în România; 6. Oprirea declinului demografic – încurajarea natalității și familiei; 7. Sănătatea națiunii; 8. Cum arată astăzi școala, va arăta mîine țara!; 9. Uniți de la nord la sud, de la est la vest; 10. Eficientizare administrativă: guvern suplu și puternic, 300 de parlamentari; 11. Domnia legii; 12. Ocrotirea celor vulnerabili; 13. România – țara agriculturii și turismului; 14. Renașterea satului românesc și a gospodăriei țărănești; 15. Protejarea identității și a mediului nostru natural.

Deci, AUR are Program de guvernare: are soluții de salvgardare a Țării, are oameni pregătiți care să pună în operă aceste soluții. Totul depinde dacă românii au înțeles că nu mai pot fi păcăliți și că salvarea vine de la AUR. Numai votul românilor poate întoarce roata Istoriei. Nu mai e mult. Așteptarea e pe sfîrșite. În ce privește răspunsul la întrebarea din titlul acestui articol, aceasta aproape că nu mai contează. De ce? Pentru că atît pe cei care transpar din rîndurile de mai sus, cît și pe cei care vor apărea în campania electorală care începe, cu toate mijloacele murdare pe care le vor folosi, frica îi va face să greșească și să clacheze pînă la înfrîngere. Întotdeauna fricosul și mincinosul pierd, iar curajosul și omul dreptății cîștigă!

NOTĂ: Impecabilă prestația domnului Marius Lulea, de săptămîna trecută, la un post de televiziune, prilej cu care a oferit un adevărat recital de politician ancorat în realitatea României, etalînd cunoștințe profunde în toate domeniile de activitate, bătîndu-i la fund pe toți premierii României, luați la un loc! Felicitări!

14

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

RM

Guvernului Provizoriu din Petrograd și Comisariatului

Fãuritori si martiri ai Unirii Basarabiei cu România de la Chișinău, alcătuit din vechea conducere țaristă. În acest protest, ostașii moldoveni cer conducerii de Petrograd și Chișinău drepturi politice și sociale: Emanoil Catelli – ideologul Unirii Basarabiei laautonomia Basarabiei, limba moldovenească cu caractere latine în școli și instituțiie de stat, de fapt cu România, asasinat de bolșevici (I) limba română, împărțirea moșiilor statului și a marilor

Emanoil Catelli s-a născut la 25 ianuarie 1883 în satul Zgărdești, plasa Telenești, județul Bălți, din părinți țărani gospodari răzeși. În tinerețe, a lucrat în agricultură, alături de familie, iar în anul 1901 termină Școala agricolă din Cucuruzeni, Orhei. Se angajază și lucrează la boierii din sat, ca specialist în întreținerea mașinilor agricole. Abandonează agricultura și îmbrățișează cariera de militar, apoi intră, cu succes, la Școala militară de iunkeri din Odessa, în anul 1907. După conferirea gradului de sublocotenent în subunități ale Armatei Ruse, Catelli trece o stagiune în cadrul statului major într-un batalion de infanterie. În Primul Război Mondial este trimis pe Frontul român în cadrul Armatei a 4-a Ruse, Regimentul 77 Infanterie. Participă în lupte cu Batalionul în care majoritatea erau soldați basarabeni, inamicii acestora erau austriecii și germanii care erau mai bine înarmați și echipați.

Cunoscînd mai multe limbi străine, pe front s-a ocupat de prizonieri, discuta, strîngea date despre ina­ mic, lua declarații pentru informarea Statului major.

Printre prizonieri a întîlnit români-ardeleni, care în glas tare vorbeau că nu vor să lupte cu frații români. „De ce să ne omorîm unii pe alții pentru interesele străinilor?”, spuneau ei. Pe front Catelli a fost influențat de ideile progresiste ale revoluționarilor ruși care promovau ideile de răsturnare a monarhiei și instaurare a unui regim democratic-socialist. Își face prieteni în Armata română, citește în românește din cărți despre voievozi: Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul. Este influențat în acțiuni patriotice de clasicii literaturii române: Eminescu, Creangă, Alexandri, Coșbuc, ș.a.

Fiind un cunoscător bun al limbii române și ruse, din anul 1916 este activat în cadrul Comandamentului Armatei Ruse ca translator în acțiunile comune ale Armate ruse și Armatei române. Ofițerul Emanoil Catelli este transferat în garnizoana Odessa unde, conform atribuțiunilor, organiza Cursuri pentru ofițerii moldoveni încadrați în unitățile militare rusești, trimise pe front. Cursurile se făceau săptămînal și durau două luni, pînă în martie 1917. Erau sute de soldați și ofițeri cu grade mici, care frecventau cursurile pentru a cunoaște mai bine istoria Moldovei.

De aici, din Odessa, din Sala de cursuri, din Clubul unității militare ruse, s-a pornit deșteptarea națională a militarilor moldoveni. Aceste cursuri au fost un fericit prilej pentru ca ofițerii moldoveni să se cunoască, iar după orele de program să comunice ore în șir despre istoria neamului, situația basarabenilor și problemele în armata rusă, poziția moldovenilor față de război și revoluția rusă. Catelli era un înnăscut povestitor și un promotor al culturii române, le citea camarazilor despre trecutul istoric al Moldovei, despre faptele de bravură militară ale ofițerilor moldoveni în Armata imperială rusă. Într-una din seri, a adus o copie a unui Decret al țarului rus Alexandru I (după 1812), care conținea dreptul Basarabiei la autonomie, la diferite libertăți ale țăranilor răzeși și nobilimii moldovenești în ocîrmuirea guberniei. Mai tîrziu, după anul 1830, aceste drepturi și libertăți au fost anulate și Basarabia era ocîrmuită numai de ruși, după legile rusești, de oameni politici și militari ruși, care ignorau obiceiurile, graiul moldovenesc, ducînd o politică de deznaționalizare a băștinașilor. La aceste întruniri și cursuri a lansat printre ostași și ofițeri ideea autonomiei Basarabiei, a format Comitetul Ostășesc Moldovenesc în care intrau militari, deveniți personalități: Pascaluță – sublocotenent, Osoian – sublocotenent, Grigoraș – sublocotenent, Tolburi – sublocotenent, Popov – soldat, Matveev – sublocotenent, Gafenco – marinar al Flotei Marii Negre, Turcuman – marinar al Flotei Mării Negre, Vrînceanu – marinar al Flotei Mării Negre, Cazilovschi – militar, fost învățător al unei școli populare, Crihan Anton – locotenent, Buzdugan – sublocotenent, Ion Valuța – student al Universității din Odessa, Maiman – student, Corlățean – sublocotenent ș.a. Acest Comitet, prin ostași și alți emisari militari, a desfășurat o propagandă puternică naționalistă în rîndul soldaților moldoveni din Odessa și alte garnizoane ale Armatei ruse (erau circa 50.000 de soldați moldoveni în U.M. dislocate în garnizoană și împrejurimile Odessei).

Din primele zile ale Revoluției din 27 februarie 1917 și schimbărilor democratice în Rusia, căpitanul Emanoil Catelli, împreună cu ostașii moldoveni, s-au adunat să pună bazele Partidului Progresist Moldovenesc, un partid politic național, care să sprijine interesele moldovenilor din Basarabia. La Adunarea generală a partidului, ostașii moldoveni semnează un protest pe care-l trimit

Deputații Sfatului Țării care au votat unirea Basarabiei cu România. 27 martie 1918

moșieri către țărani. S-a mai cerut autocefalia bisericii, armata să se facă în garnizoanele Basarabiei, și alte cerințe politice și sociale. Petiția a fost semnată de Căpitanul Emanoil Catelli, sublocotenenții Ciornei, Suruceanu, Sîrbu, Verdeș, Rusanovschi ș.a. În martie 1917, Catelli, imediat după revoluția rusă, fiind deja președinte provizoriu al Partidului Progresist Moldovenesc, contopește acest partid cu Comitetul moldovenesc ostășesc al Regimentului 40 infanterie, condus, în calitate de președinte, de sublocotenentul Nicolae Ciornei. Au urmat contacte cu Partidul Național Moldovenesc din Chișinău. Drept urmare, la începutul lunii aprilie 1917, delegații militarilor basarabeni din garnizoana Odessa se întrunesc în ședință împreună cu marinarii și studenții basarabeni, aflați în aceeași garnizoană și aleg un Comitet executiv al partidului, secțiunea Odessa, compus din 18 membri și avînd ca președinte pe căpitanul Emanoil Catelli, care mai era denumit „sufletul ostașilor moldoveni și inima mișcării românești din Odessa”.

Cu sprijinul și autoritatea căpitanului Catelli la Odessa, s-a desfășurat, la 18 aprilie 1917, un grandios miting al ostașilor, studenților și populației băștinașe, cu peste 10.000 de persoane. La miting au vorbit Catelli, Pelivan, Halippa, Bogos, Ciapa, Murafa și alții, iar după a urmat o paradă militară cu reprezentanți ai unităților militare, cu un număr mare de moldoveni.

S-au cîntat cîntece militare românești, pentru prima dată s-au arborat steaguri tricolore românești. După aceste evenimente, organizatorii au avut mari probleme cu șefii Comandamentului militar rus.

La 1 mai 1917, căpitanul Emanoil Catelli, îm­ preună cu Ion Pelivan și Pan Halippa, ca reprezentanți ai Partidului Național Moldovenesc, au anunțat într-o ședință despre două evenimente dorite, dar care s-au înfăptuit mai tîrziu, în octombrie 1917: Congresul Ostășesc al militarilor moldoveni și înființarea Sfatului Țării! Tot prin grija permanentă a domnului căpitan Emanoil Catelli, la 14 mai 1917, la Comitetul Ostășesc al militarilor moldoveni din Odessa aderă reprezentanții organizațiilor militare din Nicolaev, Herson, Sevastopol, Ecaterinoslav și din alte garni­ zoane ale Imperiului Rus. În cartea „Generația Unirii”, enciclopedistul Iurie Colesnic a scos în evidență un text important referitor la Declarația căpitanului Emanoil Catelli, pe care îl redăm în continuare: „Activitatea Comitetului Național Moldovenesc din Odessa, sub președinția mea, era foarte vioaie și, în rezultat, în baza aceluiași comitet, am organizat la Odessa Sovietul deputaților soldaților, studenților, după modelul general. Programa a rămas neschimbată: formarea autonomiei moldovenești și unirea cu România. Lucrul nostru, adică al Sovietului deputaților din soldați, studenți și ofițeri constă în: • Tipărirea și difuzarea foilor volante cu spirit naționalist și difuzarea lor printre soldați și populația Basarabiei; • Zilnic aveau loc adunări și se făcea propagandă în clubul nostru; • Au fost trimiși 12 agitatori în Basarabia pentru propagandă; • Participă la congresele naționaliștilor din Odessa și Kiev ș.a. părți.

Noi foloseam lozinca bolșevică, lozinca revo­ luționară despre egalitatea națiunilor și militam pentru autonomia Basarabiei, deși, împreună cu alți românofili convinși – Halippa, Pelivan, Crihan, Buzdugan, Murafa ș.a. – pregăteam planul de Unire cu România. Noi am fost ideologii formării României Mari, care să cuprindă toate neamurile daco-romane (moldoveni, valahi, transilvăneni, bănățeni)“. (va urma) Col. (r) conf. univ. dr. Anatol Munteanu, membru al Academiei AOȘR

15

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

p O V E S T I

A D E V A R A T E (

RM

Liechtenstein – repere istorice (I)

Potrivit ultimului calcul teritorial, supra­ faţa principatului Liechtenstein, situat pe malul răsăritean al Rinului Superior, între Elveţia și Austria, măsoară 160 km2, depăşind alte trei state „pitice“ ale Europei: Vatican, Monaco și San Marino. Țara este dominată de Munţii Alpi, cu înălţimi ce depăşesc adesea 2.000 m, condiţiile climaterice punîndu-și amprenta pe firea locuitorilor. Cei 39.039 de locuitori (conform datelor ultimului recensămînt), sînt, în mare majoritate, vorbitori de limbă germană, oameni de munte, iubitori de libertate pe care au ştiut să și-o cîştige și să și-o păstreze de-a lungul timpului.

Apariţia omului pe acest teritoriu este foarte veche. Obiectele expuse în Muzeul Naţional din Vaduz, capitala principatului, dovedesc că regiunea a fost locuită încă din epoca pietrei și a bronzului. În ultimele veacuri dinaintea erei noastre, aici s-au aşezat celții, iar în anul 15 î.e.n. zona a intrat în cuprinsul Imperiului roman, la Schaan fiind construit un castru. În perioada destrămării Imperiului roman, pe acest teritoriu s-a aşezat seminţia germanică a alamanilor, ai căror urmaşi constituie și azi majoritatea populaţiei în principat. Tot în Secolele IV-V au apărut și burgunzii, alt neam germanic. Începînd cu Secolul al V-lea, s-a generalizat creştinismul.

Teritoriul principatului a fost stăpînit de Carol cel Mare, intrînd în componența Mărcii răsăritene (Ostmark – viitoarea Austrie) a întinsului Imperiu carolingian. În anul 843, în urma tratatului de la Verdun, teritoriul amintit a făcut parte din posesiunile lui Ludovic Germanicul, fiind încadrat în ducatul Suabiei.

Palatul Liechtenstein

În căutarea unui principat (1) Vreme de mai multe sute de ani, teritoriul cunoscut azi sub numele Liechtenstein a trecut de la o stăpînire la alta, fiind, pe rînd, lăsat moştenire, vîndut, scos la mezat etc.

Mai întîi, între 911 şi 1208, a făcut parte din ducatul alamanic. Ulterior, a trecut în stăpînirea puternicei familii Werdenberg-Sargans. În anul 1342, un partaj intervenit în familie a împărţit şi teritoriul Liechtensteinului: pe malul răsăritean s-a construit comitatul de Vaduz, noul stăpîn fixîndu-şi reşedinţa în castelul din acest orăşel. În anul 1396, regele Cehiei, Venceslas, totodată şi împărat al Sfîntului imperiu romano-german, a declarat comitatul „teritoriu de subordonare directă al imperiului”. Peste numai două decenii, ultimul descendent al familiei Werdenberg, episcopul Hartman, s-a văzut nevoit să vîndă comitatul familiei Schellenberg.

Menţionat acum ca do­meniul Schellenberg, teritoriul Liechtensteinului a cunoscut și ani de prosperitate, dar şi vicisitudini, dintre care cea mai aspră a fost invadarea, în 1647, de către trupele suedeze în timpul Războiului de 30 de ani. Domeniul şi-a răscumpărat libertatea plătind o imensă sumă de bani, dar a fost vîndut din nou, intrînd – de astă dată – în stăpînirea conţilor Hohenems.

Dificultăţile financiare au continuat însă şi sub dominaţia acestora şi noii stăpîni au încercat să arunce toate poverile financiare pe umerii supuşilor. Aceştia au apelat la autoritatea împăratului; în vederea plăţii parţiale a datoriilor, comisarul imperial a găsit soluţia tot în vînzarea domeniului care a fost cumpărat de Hans Adam, unul din cei mai influenţi dregători ai imperiului.

Acesta făcea parte din puternica şi cunoscuta familie Liechtenstein, ai cărei ascendenţi puteau fi urmăriţi începînd din anul 1037. Karl I, unul din ante­cesorii lui Hans Adam, dobîndise în 1608 titlul de principe, iar în 1620 devenise rezident habsburgic la Praga. Averea familiei era imensă. Domeniile însumau 580.000 ha, pe care se aflau 815 localităţi şi 46 de castele. Nici unul din domeniile stăpînite nu erau considerate teritorii de subordonare nemijlocită a imperiului, din care cauză nici unul din membrii familiei nu făcea parte din Consiliul prin­cipilor. Contra sumei de 115.000 de gal­beni, în 1699 (pentru comitatul Schellenberg) şi a 290.000 de galbeni, în 1712 (pentru comitatul Vaduz), Hans Adam de Liechtenstein a cumpărat aceste teritorii subordonate direct împăratului. Diploma imperială din 23 ianuarie 1719 a consfinţit unificarea lor care, sub numele de Liechtenstein au intrat oficial ca al 343-lea stat al Imperiului german. Achiziţionînd cele două domenii, noul stăpîn a căpătat astfel „paşaportul“ pentru intrarea în Consiliul principilor. Timp de 123 de ani, nici un principe de Liechtenstein nu a vizitat măcar principatul, administrarea acestuia realizîndu-se prin intermediul unor guvernatori numiţi de principe. Ca majoritatea statelor şi stătuleţelor ce alcătuiau confederaţia germană, între 1719 şi 1806 Liechtenstein a fost guvernat ca un stat absolutist, însă cu o largă recunoaştere a vechilor drepturi dobîndite de populaţia de ţărani şi meşteşugari.

Era un absolutism de tip iluminist, atît de specific veacului XVIII, și această formă de guvernămînt s-a răsfrînt mai cu seamă în realizările guvernatorului Iosef Schuppler: pe întinsul principatului s-au construit şosele, în localităţi s-au întemeiat şcoli, în legislaţie s-a introdus codul civil austriac.

Prin Pacea de la Luneville (1801) s-a făcut deli­ mitarea precisă a graniţelor principatului, în hotarele păstrate şi azi. Un alt eveniment important în viaţa principatului s-a petrecut cinci ani mai tîrziu. După strălucitele victorii obţinute împotriva coaliţiei absolutiste, Napoleon Bonaparte, devenit împărat al Franţei, a decis o reorganizare administrativă a statelor germane. (va urma) Eugen Glück

16

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

RM

Rãzboi corupþiei * Rãzboi corupþiei

„Domnilor, eu mă propun pe mine” (urmare din pag. 1) Discursul a început prin prezentarea motivelor pentru care ar fi potrivit pentru această funcție pe care și-o asumă în numele țării noastre, deși el nu a făcut nimic concret în susținerea numitelor motive.

A început prin a aminti cum „în urmă cu douăzeci de ani, drapelul României a fost arborat pentru prima dată la sediul NATO de la Bruxelles, marcînd ultimul pas în aderarea țării noastre la Alianța Nord-Atlantică” și a continuat spunînd că „sînt două decenii de cînd România este membră a celei mai puternice alianțe politico-militare, care, de 75 de ani, promovează democrația și libertatea, îi apără eficient pe membrii săi și a dezvoltat o rețea vastă de parteneri, alături de care promovează ordinea internațională bazată pe reguli”.

Asta mi-a amintit de un alt monolog al unui personaj celebru al românilor, care începea tot așa: „Sînt patruzeci de ani, mulți și puțini, de cînd Moldova îi ieși înainte cu răzeși, egumeni și popor, pe cîmpul de la Dreptate, și cum vru Moldova așa vrusei și eu. Că vru ea un domn drept, și n-am despuiat pe unii ca să îmbogățesc pe alții... că vru ea un domn treaz, și-am vegheat ca să-și odihnească sufletul ei ostenit...”. Ce-i drept, președintele nostru nu se ptrivește deloc cu caracterizarea Măriei Sale.

N-a fost nici un președinte drept și nici unul treaz care să vegheze la trupul ostenit al patriei. În discursul său însă, Iohannis a mai spus: „Valorile cardinale ale Alianței, printre care statul de drept, respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale, au reprezentat busola care ne-a ghidat spre consolidarea unei democrații autentice. În plus, extrem de important, umbrela NATO ne-a oferit cele mai puternice garanții de securitate din istorie. Nicicînd aceste garanții de securitate nu s-au dovedit mai relevante decît astăzi”. De care respectare a drepturilor și libertăților fundamentale vorbește? De cele nerespectate în pandemie, pe care și el le-a încălcat cu deciziile luate? Care stat de drept? Acela care pe unii ne ținea în casă și pe alții îi lăsa să plece în Germania să culeagă sparanghelul doamnei Merkel? „Trăim în cele mai dificile vremuri din punctul de vedere al securității din ultimele decenii – spune domnul președinte – dar noi, românii, ne simțim protejați tocmai pentru că sîntem membri ai Alianței Nord-Atlantice. Un conflict militar în Europa este o realitate care în urmă cu cîțiva ani părea improbabilă. Rusia se dovedește a fi o amenințare gravă și de lungă durată pentru continentul nostru, pentru securitatea noastră euroatlantică. În aceste condiții, frontierele NATO capătă o importanță capitală, iar întărirea Flancului Estic, care include și România, va rămîne o prioritate pe termen lung”.

Noi, românii, ne simțim protejați că sîntem parte din NATO? Pe ce se bazează? Pe articolul 5? Atunci, greșește, fiindcă acel articol se aplică doar în anumite condiții extrem de precise și doar dacă statele aliate votează în Parlamente să-l aplice. Afirmă Iohannis că Rusia e o amenințare gravă și de durată pentru continentul nostru, iar eu întreb: de ce a ajuns astfel?

Cine nu a aplicat acordurile de la Minsk, cine l-a lăsat pe Putin să scape nepedepsit după anexarea Crimeei și cine a stopat negocierile de pace de la Istanbul din martie 2021? Aliații noștri din NATO au făcut asta.

Păi și atunci? „În tot acest context complicat, țara noastră a dovedit că este un pilon de stabilitate și de securitate în regiune. Ca prioritate majoră, de la începutul primului meu mandat ca Președinte al României, am inițiat și negociat cu toate partidele parlamentare un Pact național care a prevăzut alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, iar acum am ajuns la alocarea a

2,5% din PIB, ceea ce înseamnă resurse semnificative pentru dezvoltarea capacităților și a capabilităților noastre militare. Sîntem printre Aliații care au înțeles și și-au asumat de la început acest angajament. România a contribuit și contribuie la misiunile și operațiile NATO. Avem o prezență militară semnificativă în Balcanii de Vest, ne interesează în cel mai înalt grad și contribuim în mod direct la securitatea Mării Negre”.

Acest motiv, argument, spuneți-i cum doriți, înseamnă că noi ne-am plătit „taxa de protecție” impusă de americani, însă în ceea ce privește interesul nostru de a contribui la securitatea Mării Negre, constat că el a rămas doar la stadiul de interes, fiindcă în 10 ani de cînd e Iohannis la cîrma țării nu l-am văzut făcînd nimic concret în direcția asta, cum ar fi dotarea armatei române cu nave de luptă capabile să se opună unei amenințări rusești.

Mai spune Iohannis că „susținem necondiționat Ucraina și contribuim consistent la susținerea puternică a partenerilor Alianței, în special a celor mai vulnerabili. Totodată, în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, am adoptat strategii și măsuri pentru ca Armata României să se modernizeze complet și în același ritm cu Aliații noștri”. O susținem necondiționat? Dar de ce? Că așa zic americanii? Păi chiar și ei în ultimul an au început să arate că nu o mai susțin necondiționat. O susținem necondiționat să ce?

Să-și distrugă țara și oamenii? Că pe ruși nu văd să-i bată pe cîmpul de luptă. „Avem o vecinătate complicată cu Rusia, am fost tot timpul conștienți de riscurile și amenințările care decurg din această situație și ne-am pregătit temeinic pentru a le asigura cetățenilor noștri securitatea deplină”. Cum ne-am pregătit temeinic? Cînd? Acum doi ani știam că praful de pușcă necesar gloanțelor îl importam din Serbia. Ce pregătire e asta, să nu ai producția de război operațională în România?

O altă poveste spusă de Iohannis zice că „România nu s-ar fi putut dezvolta economic, nu ar fi atras capital și investitori care să contribuie la creșterea nivelului de trai dacă nu ar fi existat garanții solide privind securitatea națională. Iar aceste garanții sînt direct legate de modernizarea militară a țării noastre, dar și de apartenența noastră la Alianța Nord-Atlantică. În prezent, România este un membru respectat în NATO, la fel ca și în Uniunea Europeană. Este un statut pe care ni l-am cîștigat de-a lungul ultimilor ani, dînd dovadă de implicare, de predictibilitate strategică în ceea ce privește politica noastră externă și de securitate, de stabilitate, de profesionalism și de respect nemijlocit față de valorile fundamentale pe care sînt clădite Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană”.

Dumneavoastră ați văzut capitalul și investitorii aceia străini care au contribuit la creșterea nivelului de trai al populației, că din ce știu toate marile companii internaționale care produc bunuri în România nu plătesc impozit pe profitul realizat aici, ci îl trimit în țările lor și cînd s-a pus problema să plătească la fel ca noi toți pentru veniturile și profiturile realizate aici au făcut scandal și presiuni ca să se sustragă de la această

obligație. Eu unul nu am primit nici o contribuție în bani de la investitorii ăștia ca să trăiesc mai bine.

Legat de statutul țării noastre de membru respectat al NATO și al UE, aș vrea să știu: cum se manifestă respectul acesta? În ultimii ani toți ambasadorii americani ce s-au perindat pe aici și-au permis să ne dea lecții de democrație și să ne critice, deși statutul diplomatic nu le permitea să facă asta, cît despre respectul Uniunii Europene față de noi, vă amintesc doar cum ne tratează de cîțiva ani în problema admiterii noastre în spațiul Schengen. „Mai mult, am acționat constant pentru a apropia cît mai mult cele două maluri ale Atlanticului, pentru că da, pentru noi relația transatlantică este esențială”. Aici întreb atît: cum am făcut asta? Erau cumva într-o relație tensionată SUA și UE, iar noi i-am apropiat? Am fost noi mediatori între UE și America? Ne ascultă ei pe noi? De cînd? Din acest punct, Iohannis începe să se apropie de „cestiune” și ne explică cum „ne aflăm într-un context de securitate în care cred că este momentul ca țara noastră să-și asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euro-atlantice” pentru că „avem o înțelegere profundă, (…) asupra actualei situații de securitate, situație dezechilibrată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Totodată, cred că NATO are nevoie, la rîndul său, de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale, iar „Europa de Est are o contribuție valoroasă în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO”.

Așadar, după ce ne-a spus cum prin toate acțiunile noastre de pînă acum și prin modul în care sîntem „strîns uniți în jurul NATO” (era să scriu „al partidului”), sîntem extrem de importanți pentru alianță, ne anunță că a decis să intre în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO. M-a surprins nu doar anunțul, cît mai ales modul formal în care a fost făcut. Spun asta fiindcă statutul alianței NATO declară că „Selecția secretarului general se realizează prin consultări diplomatice informale între țările membre, care propun candidați pentru post. Nici o decizie nu este confirmată pînă cînd nu se ajunge la un consens asupra unui singur candidat. La sfîrșitul mandatului, titularului i se poate oferi să rămînă”. Acum probabil vă întrebați ce autoritate din țările membre propune candidatul pentru post. Regulamentul NATO zice că: „persoana este nominalizată de guvernele membre pentru o perioadă inițială de patru ani, care poate fi prelungită de comun acord”.

Ați auzit de la Marcel Ciolacu, în calitatea sa de șef al Guvernului României, vreo declarație cum că ar fi propus cuiva în mod expres ca președintele țării noastre să fie candidat la funcția de Secretar General al NATO? Eu nu am auzit, motiv pentru care consider că asumarea de către Iohannis a acestei candidaturi în numele României, în condițiile în care americanii, britanicii sau francezii, adică țările care sînt „primus inter pares” în NATO s-au pronunțat deja în a-l susține pe olandezul Mark Rutte, e un fel de „tovarăși, eu mă propun pe mine” de care aminteam la începutul acestui articol.

Nu sînt deloc mîndru de felul în care omul care reprezintă țara mea s-a comportat în această situație și-mi confirmă că am decis bine să nu-l votez nici acum 10 ani și nici acum 5. Mi-a demonstrat că nu e capabil să ocupe o asemenea demnitate și, în general, nici o alta, fiindcă nu are calitățile necesare pentru asta și ar face bine ca după încheierea mandatului să se retragă din viața publică și se bucure de privilegiile pe care i le dă statutul de fost președinte, pentru că nu aș vrea ca în cazul unui război al NATO cu, să zicem, Rusia, secretarul său general să fie un om care a dovedit deja că nu are nici un fel de competențe politice.

RM

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

A ctualitatea pe scurt  Primele rezultate de duminică au arătat că Vladimir Putin a cîştigat aproape 88% din voturi, potrivit Comisiei Electorală Centrală a Rusiei, un record pentru președintele Putin, care îşi prelungeşte puterea, ce durează de aproape un sfert de secol, cu încă un mandat de şase ani la Kremlin. El a salutat această victorie, pe care o vede ca un indiciu al ,,speranței” și al ,,încrederii” cetățenilor ruși în el. Monitorizarea independentă a alegerilor a fost extrem de limitată, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) nefiind invitată să aibă observatori la scrutinul care a durat de vineri pînă duminică.  Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier nu îl va felicita pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru realegere, a anunțat purtătoarea sa de cuvînt. „Astăzi mă gîndesc la oamenii din Rusia care luptă pentru libertate şi democraţie şi care trăiesc în pericol constant din cauza regimului lui Putin. Nu îi vom uita pe aceşti oameni curajoşi”, a transmis Steinmeier într-o postare de duminică pe platforma de socializare X, fostă Twitter.  La rîndul său, secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, l-a acuzat pe Vladimir Putin că se comportă ca un „Stalin modern”, după ce, în urma alegerilor din Rusia, liderul de la Kremlin şi-a consolidat şi mai tare controlul asupra puterii, după înăbuşirea oricărei opoziţii reale. Ministrul de Externe britanic, David Cameron, a declarat că alegerile nu au fost „libere şi corecte”, după ce primele rezultate de duminică au arătat că Putin a cîştigat aproape 88% din voturi.  Ministrul român al Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a declarat, înainte de a participa la Consiliul şefilor diplomaţiilor din UE, de luni, de la Bruxelles, că alegerile prezidenţiale din Federaţia Rusă nu au fost nici corecte, nici democratice, nici libere, audăugînd: ,,România condamnă organizarea alegerilor prezi­ denţiale din Rusia în teritoriile anexate ilegal din Ucraina, dar şi din regiuni din Republica Moldova Transnistria sau din Georgia, Osetia de Sud sau Abhazia, acestea fiind făcute cu încălcarea dreptului internaţional”, a spus Luminiţa Odobescu. Oficialul român a mai condamnat atacurile ruse recente asupra Ucrainei şi a subliniat necesitatea susţinerii ţării vecine.  Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat luni Occidentul că un conflict direct între Rusia şi alianţa militară NATO condusă de SUA ar însemna că planeta se află la un pas de cel de-al III-lea Război Mondial, dar a declarat că mai nimeni nu îşi doreşte un astfel de scenariu, relatează Reuters. Putin a avertizat deseori asupra riscurilor unui război nuclear, dar spune că nu a simţit niciodată nevoia de a folosi arme nucleare în Ucraina. Întrebat de Reuters despre remarcile lui Macron că nu poate exclude trimiterea de trupe terestre în Ucraina, în viitor, şi despre riscurile şi posibilitatea unui conflict între Rusia şi NATO, Putin a răspuns ironic: „Totul este posibil în lumea modernă”. „Este clar pentru toată lumea că acest lucru va fi la un pas de un al III-lea Război Mondial. Cred că mai nimeni nu este interesat să fie aşa”, a declarat Putin după ce a obţinut la alegeri cea mai mare victorie din istoria Rusiei post-sovietice.  Într-o intervenție televizată, joi, președintele Franței, Emmanuel Macron, a făcut cîteva precizări, după ce declarația sa anterioară privind ,,posibilitatea aliaților de a desfășura trupe în Ucraina” a fost respinsă de SUA, Germania, Italia și alte cîteva state europene: ,,Europa trebuie să se pregătească pentru război dacă vrea pace. Potențialul adversar este Rusia lui Putin, un adversar care nu se va opri în Ucraina, dacă va învinge trupele Kievului. Va amenința țările vecine: Moldova, România și Polonia”, a adăugat liderul de la Paris. El a mai avertizat și că dacă Rusia cîștigă războiul, credibilitatea Europei va fi redusă la zero. Totodată, a precizat că își menține afirmația despre trimiterea de trupe la sol în Ucraina, iar Europa nu ar trebui să excludă nimic. A refuzat, însă să dea detalii despre cum ar putea arăta o desfășurare la sol în Ucraina.  Iulia Navalnaia, văduva liderului opoziţiei ruse la regimul lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, care a murit în închisoare, s-a prezentat duminică la Ambasada Rusiei la Berlin pentru a vota la alegerile

17

Centrală. NATO niciodată anterior nu a avut un candidat din Europa Centrală, acum avem un candidat şi asta este o veste bună. Ce va ieşi, care va fi rezultatul încă nu ştim”, a spus Peter Szijjarto, potrivit traducerii oficiale, prezidenţiale din ţara sa și a participat la protestul relatează Agerpres.  UE va încerca să schimbe ,,Amiază împotriva lui Putin”, relatează AFP şi Reuters, metodologia de votare asupra extinderii, reducînd potrivit Agerpres. Înainte de scrutin, ea a făcut apel la semnificativ numărul deciziilor care trebuie aprobate susținătorii săi să meargă la urne în acelaşi moment, prin consens, măsură care ar viza state precum Ungaria. duminică la prînz (09.00 GMT), şi să voteze cu orice alt European Pravda a analizat documentul, constatînd că candidat decît Vladimir Putin. Navalnaia a precizat că pe e în mare parte ,,copiat” din cadrul de negociere folosit buletinul de vot a scris numele soțului ei. „Bineînţeles, pentru cei doi candidați din Balcani, Albania și am scris numele Navalnîi pentru că este imposibil ca la o Macedonia (cu excepția adăugării, în cadrul ucrainian, lună înainte de alegeri, principalul opozant al lui Putin, a unei măsuri de protecție împotriva arbitrariului unor deja încarcerat, să fie ucis”, a declarat ea.  NATO și state precum Ungaria). Deocamdată, cadrul Ucrainei Guvernul României au început deja lucrările la cea mai rămîne un proiect care trebuie aprobat de statele mare bază NATO din Europa. Noua bază va fi tot la membre, cel mai probabil în iunie –Kievul a primit Mihail Kogălniceanu și va costa peste 2,5 miliarde de asigurări ferme în acest sens de la partenerii săi. Sfîrșitul euro, urmînd a avea o prezență militară constantă de lunii iunie ca termen limită nu este o întîmplare, 10.000 de soldați. Proiectul include piste, platforme deoarece Ungaria va prelua președinția UE la 1 iulie pentru armament, hangare pentru avioanele militare, dar a.c.  Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a și școli, grădinițe, magazine și chiar un spital, informează scăzut în luna februarie până la 2,8%, de la un nivel de Euronews. Noua bază NATO va deveni asemănătoare cu 3,1% în ianuarie, însă România este, pentru a doua lună un oraș și va adăposti, pe lîngă cei 10.000 de militari consecutiv, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul NATO, și familiile acestora. În baza militară vor exista comunitar, arată datele publicate, luni, de Eurostat, grădinițe, școli, un spital, dar și magazine sau parcuri de transmite Agerpres. În luna februarie, ţările membre distracție. Proiectul de modernizare a Bazei 57 „Mihail UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Kogălniceanu” vizează consolidarea infrastructurii Letonia şi Danemarca (ambele cu 0,6%), urmate de aeriene, inclusiv piste de decolare-aterizare, facilități Italia (cu o inflaţie de 0,8%). La polul opus, ţările administrative și sociale, zone de depozitare, precum şi membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost mentenanța aeronavelor și se desfășoară în colaborare cu România (7,1%), Croaţia (4,8%) şi Estonia (4,4%).

Brigada 101 Aeropurtată a SUA, a spus ministrul Apărării,  Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Eco­ Angel Tîlvăr, în marja Conferinței de Securitate de la nomică (OECD), la care România se pregătește să München din 2024.  Medicul Cătălin Cîrstoiu, adere – premierul Marcel Ciolacu denumind acest lucru managerul Spitalului Universitar din București, ar avea „proiect de țară”, recomandă statului român să nu mai cele mai mari șanse să fie desemnat candidatul PSD-PNL concesioneze perimetre noi de explorare de zăcăminte la Primăria București, luni seară, potrivit unor surse de gaze naturale, din rațiuni climatice. Practic, intrarea Euronews România. Referitor la candidații la sectoarele în cercul select al celor mai dezvoltate țări din „Vestul Bucureștiului, încă mai sînt discuții la această oră, iar Colectiv” ar însemna pentru România să termine cu miercuri va fi o altă ședință PSD-PNL pentru a definitiva exploatarea gazului, ceea ce, pe cale de consecință, lista comună a coaliției la alegerile europarlamentare. înseamnă și lichidarea industriei conexe, chimice, Ciucă a fost întrebat și dacă medicul Cătălin Cîrstoiu ar fi petrochimice, termoficare, care ar deveni total depen­ un candidat potrivit pe care să îl susțină cele două dentă de importuri. ,,În perspectivă, proiectele noi de formațiuni, PSD și PNL. „În coaliție am discutat încă de explorare de zăcăminte de gaze naturale merg în contra la început că avem nevoie de un proiect pentru București obiectivelor de limitare a schimbărilor climatice. și de o echipă. Ca atare, că va fi domnul doctor, că vom Scenariile indică că cererea globală de gaze, ca și cea de avea și parte din echipa dumnealui care se va angaja în țiței și cărbune, ar trebui să înceapă să scadă înainte de această campanie electorală, vom decide, cum am spus, în 2030 pentru a fi în linie cu ambițiile climatice globale. această după amiază (luni – n.r.). Important este, după Scăderea cererii de combustibili fosili ar putea majora toată această perioadă în care s-au căutat soluții, să venim riscurile comerciale ale proiectelor noi. România nu a cu decizia în care noi credem cu toții și care considerăm mai concesionat perimetre noi de gaze naturale de peste că va fi cît se poate de eficientă“.  Biroul Electoral un deceniu, însă Guvernul ar trebui să ia în considerare Central decis duminică să respingă solicitarea de schimbările climatice și alți factori de mediu la luarea înregistrare a Alianței Dreapta Unită, după ce Viorel deciziilor de licențiere pentru proiecte viitoare de Mocanu, reprezentantul PSD în BEC a cerut respingerea explorare de țiței și gaze”, se afirmă în studiul ce protocolului de constituire al alianței electorale Dreapta vizează România , lansat recent de OECD.  Birourile Unită (ADU) pentru alegerile europarlamentare din 9 reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat iunie, conform unui document consultat de G4Media. act, luni, de o scrisoare din partea preşedintelui Klaus Reprezentații Alianței formată din partidele de opoziție Iohannis, prin care informează Parlamentul că a USR, PMP și Forța Dreptei au anunțat că vor contesta aprobat tranzitarea teritoriului naţional a unor decizia BEC la Înalta Curte de Casație și Justiție. Liderul echipamente şi bunuri materiale donate de către PMP, Eugen Tomac, acuză un „derapaj democratic cum Finlanda Ucrainei şi instruirea unui număr de nu a mai existat după 1989”. Dacă decizia BEC va fi aproximativ 50 de militari ucraineni. „În conformitate menținută la Înalta Curte, Alianța nu va putea participa la cu prevederile art. 119 din Constituţia României şi ale alegerile europarlamentare. Conform sursei citate, s-au Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, des­ avut în vedere „punctele exprimate de cei care au făşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate promovat respingerea proto­colului alianţei”, BEC străine pe teritoriul României, republicată, cu modi­ menţionînd în decizie că „la poziţia nr. 62 din Registrul ficările şi completările ulterioare, la propunerea primpartidelor politice, preşedinte al Partidului Mişcarea ministrului României, după consultarea Consiliului Populară este Cristian Diaconescu, acesta fiind cel în Suprem de Apărare a Ţării, am aprobat tranzitarea drept să reprezinte PMP”. „Luînd în considerare că, din teritoriului naţional a echipamentelor şi bunurilor ma­ partea Partidului Mişcarea Populară, protocolul de teriale donate de către Finlanda Ucrainei şi instruirea constituire a alianţei electorale a fost semnat de Eugen unui număr de aproximativ 50 de militari ucraineni, Tomac şi Ionuţ Simionca, Biroul Electoral Central ia act vizând pregătirea pentru cunoaşterea, utilizarea şi de faptul că nici Eugen Tomac şi nici Ionuţ Simionca nu întreţinerea echipamentelor donate”, se arată în apar înscrişi în Registrul partidelor politice ca preşe-­ documentul trimis Parlamentului de şeful statului. dinte al PMP”, se mai explică în decizia BEC. Fondurile financiare necesare au fost asigurate din  Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale, care reafirmat vineri că Budapesta nu îl va sprijini pe olandezul va efectua demersurile pentru recuperarea cheltuielilor Mark Rutte la șefia NATO, în schimb se bucură de faptul înregistrate în cadrul mecanismului stabilit la nivelul că Europa Centrală are, în sfîrşit, un candidat pentru misiunii de asistenţă militară a Uniunii Europene în funcţia de secretar general al NATO, după ce Klaus sprijinul Ucrainei (EUMAM Ucraina), se precizează Iohannis și-a anunțat marți candidatura pentru acest post. în același document. „... ne bucurăm că în sfîrşit avem un candidat din Europa R.M.

18

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

RM

Din secretele Tezaurului României de la Moscova (I)

Parlamentul European a adoptat pe 14 martie o rezoluție referitoare la Tezaurul României, trimis în urmă cu mai bine de o sută de ani în Rusia. Într-o discuție video cu jurnalistul Marian Voicu, autorul cărții „Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani”, a oferit cîteva informații și date esențiale despre mizele acestui subiect. Rezoluția care a fost discutată de Parlamentul European la Strasbourg se numește „Returnarea tezaurului național al României, însușit în mod ilegal de Rusia”. S-ar putea spune că un subiect care pînă acum i-a preocupat doar pe români se internaționalizează. În linii mari, cînd vorbim despre Tezaurul românesc de la Moscova ne referim la cele 41 de vagoane care au fost trimise în Rusia în 1916 și 1917 cu toată avuția națională de la vremea respectivă. Acesta este cel mai vechi litigiu al României, fiind cu adevărat unic în lume. Nici o altă țară nu și-a însușit avuția altui stat, care i-a încredințat-o spre păstrare, cu acte în regulă.

Una dintre cele mai bune documentări făcute în România pe acest subiect este cea a jurnalistului Marian Voicu, în cartea „Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani”, apărută la Humanitas, în 2016.

Cînd vine vorba de „Tezaurul României de la Moscova”, oamenii se gîndesc în primul rînd la cele 94 tone de aur care au fost trimise în Rusia, cu două trenuri, primul în 1916 și al doilea în 1917. Totuși, aurul Băncii Naționale reprezintă mai puțin de 10% din valoarea financiară a celor două transporturi. Cea mai mare parte a valorilor a fost trimisă de Casa de Depuneri și Consemnațiuni, care a strîns toată masa monetară de la toate băncile din acel moment și a trimis-o la Moscova. Din Tezaur mai fac parte arhive, opere de artă, odoare mînăstirești și altele. Autoritățile române au vorbit despre o valoare globală de 7,5 miliarde de lei aur, iar Banca Națională cere restituirea a 315 milioane de lei aur, lăsînd la o parte valoarea numismatică a monedelor, unele dintre acestea valorînd astăzi sute de mii de euro.

Pe lîngă aceste valori, România a expediat în 1917 tot ce înseamnă patrimoniul identitar, începînd cu tablouri din colecții private, cum ar fi Muzeul de Antichități de la București și Iași, sau colecțiile Pinacotecii, ale Academiei, colecțiile numismatice, cărți românești rare. Din colecții private, făceau parte în special tablourile. O parte din colecțiile pe care le vedem acum la Muzeul Național de Artă al României, începînd cu tablouri, de la Grigorescu, Andreescu, pînă la artă universală, Bruegel etc, au făcut parte din acest tezaur (și au fost restituite de ruși). De asemenea, au fost trimise la Moscova manuscrisele lui George Enescu, compozitorul venind personal la gară să le aducă. Acestea au fost restituite după ce România a încheiat un tratat bilateral cu Rusia bolșevică în 1934, pentru că Enescu avea prieteni influenți la Moscova.

Manuscrisele au ars, din păcate, în incendiul de la Biblioteca Universitară din decembrie 1989.

De ce a ales România să-și trimită Tezaurul în Rusia și nu în alte țări aliate, de exemplu Franța sau Marea Britanie? Mai ales că al doilea transport, cel din 1917, a plecat cînd în Rusia era deja revoluția

bolșevică. În 1916, tezaurul a fost expediat mai întîi la Iași și apoi la Moscova. În primul rînd, Tezaurul Băncii Naționale trebuia să fie pus în siguranță (din cauza înfrîngerii armatei române în fața Puterilor Centrale și retragerea guvernului la Iași) pentru că, altfel, România nu mai putea emite monedă și nu mai putea funcționa economia. Moscova a fost considerată singura soluție pentru că România era înconjurată de inamici, situația era dezastruoasă pe toate fronturile, iar Imperiul Țarist era aliatul României.

O singură voce s-a opus trimiterii avuției naționale la Moscova: bancherul Mauriciu Blank, care a optat pentru expedierea pe mare, în Anglia. Majoritatea s-a opus din cauza pericolului reprezentat de submarinele germane și, de asemenea, a fost invocată prima de asigurare de 10 mii de lei aur, care acum pare incredibil de mică, dar atunci a fost considerată prea mare. Un alt motiv poate fi regăsit în memoriile ambasadorului Rusiei în România din acea perioadă, Aleksandr Mosolov. Acesta scrie că România nu era considerată un aliat sigur, iar tezaurul reprezenta un fel de garanție. „Expedierea aurului românesc la Moscova era menită să strîngă și mai mult legăturile de alianță între cele două țări ale noastre și sosirea întăriturilor rusești va fi astfel mult ușurată”, îi spunea ambasadorul rus Aleksandr Mosolov lui I.I.C. Brătianu, potrivit documentelor citate în carte. În 1917, cînd a fost trimis al doilea tren spre Moscova, situația era diferită, pentru că în Rusia izbucnise deja revoluția bolșevică, avuseseră loc lupte violente în stradă, iar Ionel Brătianu, primul ministru, nu a văzut pericolul acestor evenimente. Guvernul provizoriu al lui Kerenski nu era hotărît să continue războiul cu Germania dar a făcut-o la presiunea aliaților. În acest context expedierea celui de-al doilea tren cu tezaurul a fost o formă de garanție pentru loialitatea României. În ciuda acestei situații, unul dintre susținătorii ideii de a trimite și al doilea tren spre Moscova a fost Nicolae Titulescu, ministru de Finanțe în anul respectiv (1917). Tot în acea perioadă, rușii au cerut regelui și reginei României să se refugieze în Rusia, ca și tuturor instituțiilor românești. „Doar încăpățînarea Reginei Maria a făcut ca România să nu ajungă un stat fără teritoriu”.

Cine mai ține evidența valorilor care au plecat în Rusia în 1916 și 1917 Din păcate, nu a ținut nimeni aceste evidențe, chiar dacă au existat momente în istorie cînd guvernanții au cerut inventare complete cu obiectele care au ajuns în Rusia. Ministerul de Externe, de exemplu, nu a mai avut arhive pînă în 1935, nu se știa nici măcar ce tratate semnase România, pentru că această arhivă fusese trimisă la Moscova și Petrograd (împreună cu Tezaurul).

Un inventar complet al Tezaurului a fost făcut în vederea Conferinței de la Genova (din 1922, pentru reluarea relațiilor cu Rusia Sovietică). Atunci a fost în­ tocmit și acel dosar al Băncii Naționale despre Tezaurul BNR, în care sînt trecute aurul și toate valorile. Acesta este dosarul original, care există și astăzi.

Mai tîrziu, cînd România a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice, Ion Antonescu a cerut un inventar complet al Tezaurului, pentru că a vrut să știe cît valorează. Acesta nu mai există în prezent. După acest moment există un mare gol în arhivele românești și există două variante: fie românii, pur și simplu, nu au făcut o inventariere, nici măcar după cele două restituiri ale unor părți din Tezaur, fie sovieticii, după ce și-au fixat consilierii peste tot în România, au avut grijă să umble și în arhive. Era o practică curentă pe care o făceau în toate statele ocupate. În statele foste comuniste există o istoriografie care vorbește despre acest lucru. Deci e posibil ca sovieticii să fi luat aceste documente. Dar nici după 1991, după destrămarea URSS, românii nu au făcut un inventar complet, ca să știm ce au trimis la Moscova în 1916 și 1917 și ce am primit, exact, înapoi în 1935 și 1956.

Ce se cunoaște despre prima restituire din Tezaur, cea din 1935 (1) În 1935, România a primit înapoi o parte din Tezaur ca urmare a diligențelor lui Titulescu care era preocupat de faptul că Uniunea Sovietică nu recunoscuse unirea României cu Basarabia și căuta prin mijloace diplomatice să consfințească acest lucru. În 1934 a făcut și demersuri, în calitate de președinte al Ligii Națiunilor, pentru admiterea URSS în acest organism, iar Stalin a considerat că merită să răsplătească acest gest. În lăzile care au sosit în portul Constanța au fost găsite însă și multe lucruri fără valoare, încălțăminte, jupoane, sticle de vin, slănină, hîrtii fără nici un fel de valoare. Acestea făceau parte din Tezaur pentru că fuseseră încărcate în graba uriașă de a pune la adăpost avuția României de protipendada bucureșteană din 1917. Pe de altă parte, în lăzile trimise de la Moscova au fost restituite și lucruri valoroase, cum ar fi arhivele care astăzi sînt la Arhivele Centrale sau la Arhivele Ministerului de Externe. Nu există însă o inventare clară pentru ce s-a restituit în 1935. Tot atunci au fost trimise în România și osemintele lui Dimitrie Cantemir, descoperite din întîmplare, în timp ce se făceau săpături pentru o stație de metrou la Moscova.

Autoritățile de atunci, începînd cu Nicolae Iorga, au pus mare preț pe repatrierea acestor oseminte și au interpretat gestul drept o recunoaștere din partea URSS a unirii României cu Basarabia. Este o dovadă de inocență din partea celor care conduceau România atunci. Returnarea din 1917 a fost un exercițiu de PR al sovieticilor, de care rușii s-au folosit ulterior. (va urma) Corectnews.ro

RM

19

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

D o z a d e s ã n ã t a t e ­­ Viața – un echilibru energetic intra și extra celular Formele diferite de frecvențe energetice țin organismul în viață dacă sînt mereu echilibrate.

Biofizica susține că nimic nu funcționează fără cîmpuri magnetice atît în interiorul celulei cît și în exterior.

Fiecare celulă din corpul nostru este în permanență informată de dereglările vibraționale care, la rîndul lor, dereglează organismul.

Omul modern este supus multiplelor radiații – așa zisul electrosmog. Grijile zilnice, alimentația manipulată constituie un stres permanent pentru organism. Medicina energo-informațională. care are la bază fizica cuantică, este în măsură să ofere terapii de reglare energetică a organismului, proces care întrerupe fenomenul de autodistrugere. Toate acestea sînt posibile astăzi fără chimie sau durere, terapii personalizate care neutralizează frecvențele patogene din corp.

O mare parte a bărbaților are probleme cu prostata încă de la 20 de ani, formele de prostatită abacteriană provoacă atît medicinei clasice cît și alternative îngrijorări. Mîncarea în grabă a produselor de tip fast-food, mai ales în rîndul populației încă active professional, este o cauză a multor probleme de sănătate ale sistemului gastric. Pacienții acuză tot

mai des dureri abdominale, constipație, colon iritabil sau gastrite sezoniere.

Marele medic naturist E. Bach, medic englez (chirurg, patolog), care ne-a lăsat moștenire Terapia Florilor, ne avertiza asupra faptului că omul modern va avea nevoie de tratamente personalizate bazate în principal pe energie și plante. Nu avem voie să uităm nici un moment că, de multe ori, excesul de informație poate duce la interpretări greșite, cu urmări nefavorabile.

Aerul condiționat, fără de care nu ne mai putem desfășura activitatea în sezonul cald, a devenit un ,,rău necesar”, iar dacă este folosit corespunzător (cu diferență de 5-8 grade față de temperatura exterioară) ne simțim confortabil și ne putem desfășura activitățile într-un mediu climatic plăcut.

Fiecare celulă din corp este înconjurată de un mediu în care organul de care aparține își varsă resturile rezultate din procesele metabolice și tot din acest mediu se hrănește celula. Necesitatea detoxifierii permanente a acestui înveliș este de mare însemnătate pentru sănătatea noastră.

Medicina energo-informațională oferă tratamente de microdetoxifiere la nivel celular, o procedură blîndă,

FILME CELEBRE ȘI EROII LOR (5)

ani e cam greu. Cred că aceasta e diferenţa dintre el și mine”.

Nu cu mult mai tîrziu, la premiera din Los Angeles a filmu-lui Over the Top, Stallone a mărturisit că declaraţia lui Schwarzenegger l-a pus în încurcătură.

Sly a povestit că l-a sunat furios pe Arnie şi i-a spus austriacului: „Dacă n-aş fi fost eu, atunci nici tu n-ai fi făcut carieră cu filmele tale de acţiune.” Apoi a adăugat: „Este loc pentru amîndoi. Atunci, la ce bun să ne săpăm reciproc?”.

Conform spuselor lui Stallone, Schwarzenegger i-ar fi spus că G.Q. l-ar fi citat eronat. Atunci, de unde pornesc aceste note schwarzeneggeriene, pe care le citează un interviu din numărul din ianuarie 1988 al revistei Playboy?

Referindu-se la salarii, reporterul îl prezintă pe cel al lui Stallone, care în conformitate cu părerea sa, e prietenul şi partenerul lui Arnie, liderul filmelor de acţiune.

Schwarzenegger a precizat în declaraţia sa: – Nu e prietenul meu.

– De ce nu?

– Pur şi simplu, nu-1 suport. Fac tot ce e omeneşte posibil ca să fiu prietenos cu el, dar nu are nimic bun.

Tot ce face el, se termină rău.

Schwarzenegger a continuat, vorbind despre problemele legate de imagine ale lui Stallone: „Numai pentru că eşti un mare star, nu înseamnă că ai destulă minte pentru astfel de treburi. Uitaţi-vă: i-a contactat pe cei mai buni profesionişti pentru a-şi îmbogăţi imaginea şi nici ei nu mai pot drege nimic.

Nu există om în lume care să nu-şi protejeze imaginea, indiferent de felul cum este în realitate”.

Continuînd în acelaşi stil, Arnie i-a propus lui Sly să renunţe la lăntisoarele de aur și la blănurile efeminate, recomandîndu-i să se îmbrace din catalogul L.L.Bean.

Cînd au apărut în ziare aceste rînduri, Stallone 1-a sunat din nou pe Schwarzenegger. Ne putem imagina ce i-a spus. Puţin mai tîrziu, gata să-şi dea sufletul, Schwarzenegger a dat buzna la emisiunea Good Morning, America a reţelei de televiziune ABC, unde a spus că Playboy l-a citat greşit.

Playboy nu s-a mulţumit cu atît; a accentuat declaraţia lui Arnie şi a adăugat că discuţia care a avut loc în afara interviului, referitoare la Stallone, a fost mult mai dură decît ceea ce s-a tipărit. (va urma) MISTERELE LUMII

COMANDO sau cele două „maşini de război“ (5) La vremea aceea, Sly se situa, fără discuţie, deasupra lui Arnold, din punct de vedere profesional: cîştiga mult mai mult cu filmele sale şi era mai bine văzut la Hollywood. Schwarzenegger s-a simţit învins de Sly. Cu toate acestea, austriacul, un adevărat maniac al succesului, nu putea lăsa astfel lucrurile.

A considerat o jignire personală faptul că i se răpise întîietatea chiar şi în domeniul vieţii particulare. În plus, la vremea respectivă rupsese relaţia cu Brigitte Nielsen, care îl preferase pe Stallone. Din acea clipă, Arnie şi-a dat silinţa ca şi în viaţa particulară să fie cît mai diferit de Sly. Nu accepta alături de el vreun bodyguard sau şofer. Gonea singur prin Hollywood la volanul maşinii sale Porsche, de culoare roşie sau pe motocicleta Harley Davidson. „Acest oraş e plin de staruri ale căror maşini sînt conduse de alţii, ale căror apeluri telefonice sînt preluate de alţii. Alţii le stabilesc întîlnirile, alţii decid ce fel de haine să îmbrace. Aproape că trăiesc alţii în locul lor. și se miră cînd se simt stresați și nervoşi.

Eu îmi fac singur focul. Îmi place să fac totul eu însumi. Mă bucur de viaţa de star, dar nu permit să mi se impună nimic“.

Relaţia celor doi titani a fost definită cu umor de un realizator TV într-o emisiune unde i-a avut ca invitaţi pe cei doi: „Sly şi Arnie sînt ca Iranul şi Irakul”. Disputa a devenit publică întîia oară la GQ-ul din iulie 1986, cînd Arnie a vorbit despre asemănările lui cu Sly. A pufăit o dată din trabuc, apoi a spus: „Îmi face plăcere să mă antrenez sau să filmez, dar ştiu să mă și relaxez. Cred că Stallone, atît cît îl cunosc, e întotdeauna prea crispat. Oriunde ar fi, în sala de antrenament sau pe platoul de filmare, el concurează permanent. Dacă eu fac flotări cu suprasarcina de 60 kg, el spune că poate să le facă cu cea de 65 kg. E posedat, iar aceasta se vede din felul cum se îmbracă, din fervoarea cu care ar vrea să facă parte din instituţiile de binefacere. Toate acestea sînt marca Rocky. Ştiţi, nu vin de aici“. Spunînd acestea, Schwarzenegger a arătat spre inimă, apoi a adăugat: „Nu are strop de iubire în el, iar oamenii au văzut acest lucru. Poţi să simulezi asta un an, dar timp de zece

fără efecte secundare. Drenajul limfatic întregește, în multe cazuri, terapiile. Cei mai mulți noduli limfatici imunitari se găsesc pe intestine, iar curățarea lor de toxine duce la o creștere considerabilă a imunității; pacientul se simte mai bine și mai relaxat, balonările și durerile dispar de cele mai multe ori chiar după o ședință.

Stresul cotidian și moștenirile genetice duc la dereglări energetice în organism. Înlăturarea blocajelor energetice este posibilă, deși analizele de laborator nu le atestă. Pacientului i se explică de cele mai multe ori că tot ceea ce acuză este numai închipuirea lui, acesta începînd un drum lung spre psiholog sau chiar psihiatru.

Individul modern trebuie să învețe să integreze în tratamentele sale și medicina energo-informațională pentru a avea o stare de sănătate bună.

FLORICA MUNTEANU, specialist în medicina energo-informațională, membru al Societății naturiștilor din Germania, membră B.I.T. (Biorezonanz International Therapie), Psiholog

Diagnosticări și tratamente cu Biorezonanță Str. Brândușelor nr. 6B, sector 3, București Telefon: 0731.871.968/021.322.40.04 www.dermavital-med.ro; e-mail:office@dermavital-med.ro

Ta n g e n  i a l e 1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ORIZONTAL: 1) Acțiune falsă; 2) Sînt peste tot la fel (fem.) – De la deal la vale!; 3) Puț secat!

– Stropiți pe cîmp; 4) Cărți de bucate – Copilul nimănui; 5) Mamă... bună – Furnizori de blană albă; 6) Invitată oficial – Secret bancar; 7) Izbit la spate! – E într-o doagă; 8) Face legătura cu masa – Ne bate la cap; 9) Dedicate ființei iubite – Europa centrală!; 10) Domeniul coroanei – Pus la greu.

VERTICAL: 1) Cu mască și fără mască; 2) Secret de familie; 3) Pași înapoi! – Centru de cultură – Slab definit; 4) Apărut pe furiș – Colțul intimității; 5) Grandioasă – Luate în rate!; 6) A nu avea inimă – Om în fașă; 7) Aflate în delegație! – Operă fără pretenții; 8) Dat la apă; 9) Finalizări în gol – Timp de milenii; 10) Te scoate din cursă.

GH. ENE Dezlegarea careului ,,ÎNSEMNĂRI” 1) GHILOTINAT; 2) RATIFICARE; 3) ARAC – PUTIN; 4) VANITATI – T; 5) IB – TIR – VIA; 6) TALA – INALT; 7) ABATUTE – IA; 8) TUS – DARAC; 9) IRITA – ALIC; 10) EA – ATASATI.

20

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

RM

GHID PRIN EUROPA

Belgrad și Novi Sad (II) În timpul Revoluției din 1848-1849, Novi Sad a fost parte a Voivodinei Sîrbești, o regiune autonomă sîrbă în cadrul Imperiului Habsburgic. În 1849, armata maghiară situată în Cetatea Petrovaradin a bombardat și a devastat orașul, care a pierdut o mare parte din populație. După 1867, Novi Sad a fost localizat în partea maghiară a Austro-Ungariei. În acest timp, politica de maghiarizare a guvernului ungar a modificat drastic structura demografică a orașului, adică de la sîrbă, în principal, populația orașului a devenit etnic mixtă.

Am plecat de acolo spre Belgrad, mulțumindule pentru ospitalitate și m-am dus țintă la aeroport.

Firește că pe drum a trebuit să opresc ca să-mi confirm direcția bună fiindcă nu aveam GPS și mă orientam după hartă. Norocul meu cu cei 12 ani de limbă rusă și că eram în stare să citesc indicatoarele scrise cu caractere chirilice, altfel mi-ar fi fost foarte greu.

Am oprit, cum spuneam, într-o parcare unde mai era o mașină. Mă duc încrezător la șofer să-l întreb în engleză dacă e drumul corect spre aeroport. Ăla se uită la mine curios și-mi zice că nu înțelege. Îl iau eu pe spaniolă, nimic. În sfîrșit, încep să dau din mîini și să-l întreb: „airport?”. Sîrbul pauză. „Aeropuerto” continui eu cu speranță. Omul dă din umeri. Disperat, încerc în românește: „aeroport?”. O luminiță se aprinde atunci pe fața lui și-mi spune: „Aaaa, aerodrom!”. A fost rîndul meu să fac o mutră tîmpită cîteva secunde fiindcă numi dădusem seama că românescul aerodrom, folosit pentru aeroporturi pe cîmp, cu pistă de iarbă, însemna ditai aeroportul în sîrbă!

Am ajuns la destinație, mi-am recuperat clienții și ne-am îndreptat spre mașină. Pe drum îi întreb de unde sînt și aflu că vin din Barcelona. Ne urcăm în autoturism și „barcelonezul” meu mă întreabă cu ce echipă de fotbal țin. Mă uit la el și-i zic cu o ușoară reținere: „Yo soy con Los Blancos”, moment la care a întins mîna spre ușă și a zis foarte serios: „Fuera del coche”! Am început să rîdem amîndoi și ne-am îndreptat spre Belgrad.

Am cinat la hotel ceva bun de tot și apoi ne-am dus la culcare. A doua zi era una lungă, cu vizită de dimineață prin Kalemegdan, fortăreața tip Vauban despresurată de Iancu de Hunedoara în 1456 și prin capitala Serbiei. Dimineața am pornit agale prin oraș împreună cu ghida noastră. Prima oprire a fost la Kalemegdan, unde o plăcuță memorială amintește de vara de glorie a anului 1456 și de unde se pot vedea turlele bisericii din Zemun, unde Iancu murea de ciumă, după ce cucerise orașul de la turci. Cetatea este nucleul și cea mai veche secțiune a zonei urbane a orașului.

Belgrad a primit mai multe nume de-a lungul istoriei, totuși aproape toate se traduc ca „orașul alb”.

Numele sîrb, Beograd, este alcătuit din cuvintele „beo” („alb, luminos”) și „grad” („orășel, oraș”), iar etimologic corespunde altor nume de orașe, răspîndite în lumea slavă: Belgorod, Białogard, Biograd etc.

Fiind unul dintre cele mai vechi orașe ale Europei,

Belgrad

cu dovezi arheologice ale așezărilor încă din mileniul al V-lea î.Chr., Belgradul și zona sa urbană au fost locul de naștere al culturii Vinča, cea mai mare cultură preistorică europeană. Locația a fost descoperită de greci, celții l-au construit și numit Orașul Alb (nume pe care, tradus în sîrbă, încă îl poartă, începînd cu anul 878 d.Chr.), iar romanii i-au acordat drepturi orășenești, înainte să fie populat complet de sîrbii albi. Orașul a fost cîmpul de luptă a peste 115 conflicte internaționale și a fost dărîmat de 44 de ori încă din perioada antică de numeroasele armate orientale și occidentale. În perioada medievală, orașul s-a aflat, succesiv, sub stăpînirea byzantinilor, francilor, bulgarilor, ungurilor și a sîrbilor. În 1521, Belgrad a fost cucerit de otomani și a devenit reședința Pașalîcului Belgrad, fiind declarat principalul oraș al Europei Otomane și printre cele mai mari orașe europene. Culturile neolitice Starčevo și Vinča s-au dezvoltat în sau în apropiere de Belgrad, dominînd Balcanii (și anumite părți din Europa Centrală și Asia Mică) în urmă cu 7.000 de ani. Unii cercetători cred că semnele preistorice Vinča reprezintă cea mai veche formă de alfabet cunoscută. Locurile erau populate de triburi paleo-balcanice formate din daci, iliri și traci înainte ca scordiscii, un trib celtic, să se fi stabilit aici în Secolul al IV-lea î.Chr. și să-i fi dat numele sub care a fost cunoscut orașul, Singidūn, înaintea romanizării acestuia cu numele Singidunum, în primul secol d.Chr. Constantin cel Mare, primul împărat creștinat, s-a născut în Serbia, la Niș, în anul 280, iar Iovian, un împărat roman cunoscut sub numele Flavius Iovianus, restauratorul creștinismului, s-a născut la Belgrad, în anul 332. Iovian a restabilit creștinismul ca religie oficială în Imperiul Roman, punînd capăt scurtei renașteri a tradițiilor religioase romane sub Iulian Apostatul, predecesorul său. În 395 d.Chr., locul a trecut sub guvernarea Imperiului Byzantin. Dincolo de rîul Sava de la Singidunum, se afla orașul celtic Zemun, care de-a lungul stăpînirilor romane și byzantine a împărțit o soartă comună cu „fratele geamăn” (cele două orașe erau legate de un pod). Orașul a prosperat sub conducerea domnitorului sîrb Ștefan Lazarevici, fiul lui Lazăr al Serbiei. Lazarevici a construit un castel cu o cetate și turnuri, din care pînă astăzi s-au păstrat numai turnul și zidul de vest. De asemenea, a fortificat zidurile vechi ale orașului, reușind să reziste forțelor otomane timp de aproape 70 de ani. În acest timp, Belgrad a fost un refugiu pentru multe popoare balcanice care fugeau de dominația otomană și se crede că avea o populație de 40–50 de mii de locuitori. În 1427, succesorul lui Ștefan, Gheorghe Brancovici, a fost nevoit să înapoieze Belgradul ungurilor, iar capitala a fost mutată la Smederevo. În timpul domniei lor, otomanii au cucerit cea mai mare parte din despotatul Serbiei, asediind fără succes Belgradul în 1440 și apoi în 1456. Fiind un obstacol pentru ulterioara accedere în Europa Centrală, peste 100.000

de soldați otomani au lansat cunoscutul asediu de la Belgrad, în care armata creștină, sub conducerea lui Ioan de Hunedoara, au apărat cu succes orașul de otomani, rănindu-l pe sultanul Mehmed al II-lea.

Această luptă „a decis soarta creștinătății”; la cererea Papei Calixt al III-lea, sunetul clopotului amiezii comemorează victoria în toată lumea creștină pînă în prezent. Abia pe 28 august 1521 (7 decenii de la ultimul asediu) fortăreața a fost cucerită de sultanul Soliman Magnificul și cei 250.000 de soldați ai săi; ulterior cea mai mare parte a orașului a fost rasă de pe fata pămîntului, iar întreaga populație creștină (printre care sîrbi, unguri, greci, armeni etc.) a fost deportată la Istanbul în zona cunoscută sub numele Pădurea Belgrad. Belgrad a devenit centrul districtului Sanjak, care a atras noi locuitori – comercianți turci, armeni, greci și alții, iar pacea a fost menținută în următorii 150 ani. Belgrad a devenit cel de-al doilea oraș otoman ca număr de locuitori, cu peste 100.000 de oameni, fiind depășit doar de Constantinopol. Odată cu dobîndirea completă a independenței Principatului Serbiei în 1878 și schimbarea în Regatul Serbiei în 1882, Belgrad a redevenit oraș-cheie în Balcani și s-a dezvoltat rapid.

Prima proiecție cinematografică în Europa de SudEst și Europa Centrală a avut loc la Belgrad în iunie 1896 și a fost organizată de Andre Carr, un reprezentant al fraților Lumière. Primul film din Belgrad a fost lansat în anul următor, deși nu a fost păstrat. Asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei și a soției sale Sofia, ducesă de Hohenberg, de către Gavrilo Princip, la 28 iunie 1914 în Sarajevo, a declanșat izbucnirea Primului Război Mondial. Ofensiva balcanică a fost concentrată în jurul Belgradului. Monitoarele austroungare au bombardat orașul pe 29 iulie 1914, acesta fiind cucerit de armata austro-ungară sub comanda generalului Oskar Potiorek pe 30 noiembrie. După sfîrșitul războiului, Belgrad a devenit capitala noului regat al sîrbilor, croaților și slovenilor, redenumit ulterior Regatul Iugoslaviei, în 1929. În timpul celui de-al II-lea Război Mondial Belgradul a fost bombardat de Aliați în ziua de Paști a Bisericii Ortodoxe, fiind omorîte 1.000 de persoane.

Cred că americanilor le place să bombardeze creștinii ortodocși în ziua de Paște, poate unde ei nu prea au treabă cu Biserica lui Christos. Pe 29 noiembrie 1945, mareșalul Iosip Broz Tito a proclamat la Belgrad Republica Populară Federativă Iugoslavia, care avea să devină, la 7 aprilie 1963, Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. În timpul perioadei postbelice, Belgradul a progresat rapid în calitate de capitală a reînnoitei Iugoslavii, dezvoltîndu-se ca un important centru industrial. În 1958 a început difuzarea programelor de televiziune. În 1961, conferința Țărilor nealiniate a fost ținută la Belgrad sub președinția lui Tito. În 1968, proteste studențești majore au dus la mai multe conflicte de stradă între studenți și forțele de poliție, care s-au sfîrșit prin faimoasele cuvinte ale lui Tito, „Studenții au dreptate!”. (va urma) nicu marius marin

RM

21

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

„Am fost farul călăuzitor pe o mare în permanentă furtună“

Supliment al Revistei România Mare

Internet: www.tribunul.ro • E-mail: contact@revistaromaniamare.ro • Facebook: Tribunul

Americanii își distrug agricultura Am constatat de ceva vreme că societatea americană se îndepărtează tot mai mult de normalitate, iar ceea ce fac se poate numi autodistrugere, nu anormalitate. America rurală urmează să fie transformată printr-un plan solar federal de 55 de milioane de acri, scrie The Epoch Times, din care voi cita în continuare părți importante dintrun amplu articol pentru că el citează persoane autorizate să spună asta, care se bazează pe studii cu referire la impactul panourilor solare asupra mediului, comunităților și societății umane. „Apetitul energiei solare pentru suprafețe mari de teren a determinat administrația Biden să propună alocarea a pînă la 55 de milioane de

acri de terenuri publice ca locații potențiale pentru fermele solare la scară industrială. Aceasta este o zonă mai mare decît suprafața a 36 de state și similară ca dimensiune cu Idaho sau Minnesota. O inițiativă actualizată a Biroului pentru Managementul Terenului (BLM), numită Western Solar Plan, propune șase alternative pentru dezvoltarea solară. În cel mai agresiv dintre aceste scenarii, 55 de milioane de acri (22.257.710 hectare) din 11 state vestice ar fi puse la dispoziție pentru energie solară. Alternativa cea mai puțin agresivă ar desemna 8 milioane de acri (323.748 ha) în acest scop“. (continuare în pag. 22) T.I.

EDITORIAL

Ultimul ar ticol! (II)

Motto: ,,O colectivitate este întotdeauna mai ușor de dus de nas decît un om”.

PIO BARJOLA (1872-1956), scriitor spaniol

ETICHE

TA

Boierilor le e frică

De aproximativ un an de zile, presa comunistă din Europa, pe care ar trebui să o numesc mainstream, liberală, socialistă sau de stînga (dar cum pentru mine la stînga sînt comuniștii, iar ideologia partidelor care conduc UE, adică PPE, PS și Renew e una marxistă, iar marxismul a stat la baza comunismului, rezultă că presa și partidele pe care le susține sînt unele comuniste) – presa de care pomeneam tremură de frică, din cauza ascensiunii partidelor extremiste și de extremă dreapta. Toată ziua flutură extremismul și extrema dreaptă. Cu siguranță, pentru ei și pentru votanții

lor occidentali asta înseamnă nazism, neo-nazism, bătăi încasate pe stradă, distrugeri de bunuri, terorizarea civililor și altele de acest fel.

Lăsînd la o parte faptul că susnumita presă comunistă bagă în oala extremismului orice partid sau ziar sau persoană care îndrăznește să le combată proiectele și ideile de distrugere a Uniunii Europene, în Europa de Est cum îi zic ei, deși geografic e centrală toată ziua, cuvîntul extremism nu înseamnă nimic. (continuare în pag. 23) IOAN TEODOR

După ce sovieticii au înfrînt armatele germane la Stalingrad și Kursk, în 1942 și, respectiv, 1943, strategii europeni și americani și-au dat seama că se apropia apusul lui Hitler, pe care, de altfel, îl ajutaseră să ia puterea în Germania, după care l-au finanțat la greu în timpul războiului. Pentru elita bancară, legislatorii internaționali și monarhia europeană, eșecul lui Hitler a fost un șoc, motiv pentru care aceștia au decis să se întrunească pentru a lua decizii rapide împotriva extinderii comunismului în Europa. Americanii, care l-au inventat pe Hitler și l-au plătit să ocupe Rusia, au realizat, după război, că natura regimului sovietic era expansionistă, și uite așa a părut Războiul Rece.

După Tratatul de la Yalta (1945), semnat de Churchill, Stalin și Roosevelt, pentru Statele Unite s-a ivit o șansă unică de a pune mîna pe cîrma lumii. De aceea, în timpul războiului, America s-a străduit să schițeze, prin Departamentul de Stat și al Consiliului Relațiilor Externe (CFR), un adevărat guvern în umbra SUA, o structură mondială pe care s-o instaureze în epoca postbelică. Așadar, la Yalta, americanii s-au dus cu lecțiile învățate, și nu miră pe nimeni faptul că, în 1948, directorul planificării din Departamentul de Stat, George F. Kennan, a declarat: ,,Dispunem de 50% din bogățiile lumii, dar reprezentăm doar 6,3% din populația mondială. Misiunea noastră reală este elaborarea unui model de relații care să ne permită să menținem această situație de inegalitate ce ne este favorabilă”.

Așa a apărut Planul Marshall, ratificat la 3 aprilie 1948 de președintele american Truman. Banii care proveneau din Statele Unite aveau ca obiectiv esențial renașterea capacității de consum a clasei medii europene, care începea să dispună de bani, cheltuiți apoi pe produse fabricate în Statele Unite. De fapt, exact ceea ce face societatea românească cu banii veniți din partea Uniunii Europene. De reținut că Planul Marshall (Proiect de Reconstrucție European) a fost patronat în principal de David Rockefeller, cel care, împreună cu Joseph H. Retinger, specialist în operațiuni financiare, a inițiat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, în 1952. A fost primul mare pas al mișcării de unificare a Europei, în urma căreia toate țările beneficiare renunțau la o parte din suveranitatea lor.

Tot în 1952, Joseph Retinger i-a cerut prietenului său, Prințul Bernard al Olandei, să-l ajute să-i atragă pe liderii NATO ca să participe, alături de alți lideri mondiali, la o dezbatere deschisă și sinceră pe teme internaționale. Prințul Bernard a primit propunerea cu mare entuziasm, întregul eveniment fiind finanțat de familia regală a Olandei, posesoarea uneia dintre cele mai mari averi din lume.

Pentru organizarea și funcționarea viitorului club al elitei mondiale, s-a oferit drept sponsor magnatul David Rockefeller. Alte contribuții financiare au fost aduse de familia Rothschild, de logistică ocupîndu-se Henry Kissinger, care începuse să lucreze încă de pe atunci pentru Rockefeller. (continuare în pag. 23) VALENTIN TURIGIOIU

22

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

Americanii își distrug agricultura

(urmare din pag. 21) „«Alternativa preferată» a BLM se află la jumătatea distanței dintre cele două, punînd deoparte 22 de milioane de acri (8.903.084 ha) pentru dezvoltarea solară. În total, BLM administrează 162 de milioane de acri (65.559.074 ha) de teren public desemnat a fi «cu utilizare multiplă». Aceste utilizări multiple includ agricultură, fermă, vînătoare și pescuit, drumeții și camping, foraj și minerit – și, mai recent, instalații eoliene și solare și linii de transmisie pentru a le conecta la rețea.

BLM, o divizie a Departamentului de Interne, afirmă că, pentru a îndeplini obiectivul administrației Biden de a genera 25 de gigawați (GW) de energie electrică din eolian și solar pe terenuri publice pînă în 2025 – și de a genera electricitate 100% din surse «regenerabile» pînă în 2035 – panourile solare ar trebui să fie amplasate pe 700.000 de acri de teren public. Peste 3 milioane de panouri solare sînt necesare pentru a produce 1 GW de energie electrică, potrivit Departamentului de Energie. Un GW poate alimenta în medie 500.000 pînă la 750.000 de locuințe, presupunînd o sursă constantă de generare și utilizare a energiei.

«Munca Departamentului de Interne este crucială pentru atingerea obiectivului administrației Biden-Harris de creare a unui sector energetic fără poluare cu carbon pînă în 2035», a declarat Laura Daniel-Davis, secretarul adjunct al Internelor, într-o declarație din 17 ianuarie.

Statele vizate pentru dezvoltarea solară includ Arizona, California, Colorado, Idaho, Montana, Nevada, New Mexico, Oregon, Utah, Washington și Wyoming. Această inițiativă face parte dintr-un efort mai amplu de a satisface cererea de teren din partea companiilor solare.

Scopul absolut al planului BLM – care desemnează zeci de milioane de acri pentru dezvoltarea solară atunci cînd agenția spune că 700.000 de acri (283.279 ha) ar fi suficiente pentru a îndeplini obiectivele administrației Biden – este un steag roșu pentru multe comunități.

Grupurile de mediu și susținătorii energiei eoliene și solare au aplaudat planul. Societatea Wilderness a emis o declarație conform căreia «în fața presiunii climatice și a nedreptăților sistemului nostru energetic actual bazat pe combustibili fosili, este necesară o tranziție rapidă către o economie de energie regenerabilă».

«Los Angeles Times» a publicat un articol care susținea că «planul solar occidental al lui Biden sună înfricoșător, dar este mai bun decît schimbările climatice».

Unii dintre cei care care vor beneficia de planul solar al BLM spun că, în ciuda asigurărilor din partea grupurilor de mediu, rămîn îngrijorați de amploarea acestui proiect guvernamental de dezvoltare și cantitatea de teren pe care ar acapara-o. «Ei spun că trebuie să protejăm mediul, dar sînt de acord cu distrugerea mediului pentru a-l salva», a declarat Gabriella Hoffman, analist politic și gazda podcastului «District of Conservation», pentru «The Epoch Times».

Un raport al «The Nature Conservancy», publicat în mai 2023, afirmă că atingerea obiectivului de emisii nete de dioxid de carbon (CO2) pînă în 2050 prin utilizarea vîntului și a energiei solare ar necesita o zonă cam de dimensiunea statului Texas. Unele comunități care se află în calea industriilor eoliene și solare spun că acesta este un preț prea mare pentru a fi plătit în favoarea unui beneficiu incert. Analistul de energie Robert Bryce păstrează o bază de date cu peste 600 de comunități locale care s-au opus instalațiilor eoliene și solare din Statele Unite pînă în prezent. «Această idee conform căreia putem salva mediul înconjurător acoperind peisajul rural cu oceane de panouri solare și păduri de turbine eoliene ne face să ne punem întrebări asupra justificărilor activiștilor de mediu», a declarat acesta pentru «The Epoch Times».

Pentru a înlătura rezistența locală, unele state, cel mai recent Michigan, adoptă legi care împiedică comunitățile locale să blocheze proiectele eoliene și solare. Cu toate acestea, unele din statele occidentale spun că încă se așteaptă la o respingere semnificativă a planului BLM. «Cu siguranță va avea un impact asupra vieții sălbatice», a spus domnul Hoyt. Și nu doar un impact asupra speciilor care trăiesc în zonele desemnate, ci și asupra celor care migrează prin ele. «Vor exista conflicte cu fermierii, ar putea exista conflicte referitoare la terenurile publice în funcție de locul în care sînt amplasate și ar putea exista conflicte potențiale cu industria minieră», a spus el.

Guvernul federal deține 85% din terenul Nevada, cea mai mare parte fiind deșert, dar locuitorii contestă ideea că acesta este lipsit de animale sălbatice și spun că sînt îngrijorați de amploarea planului solar BLM. «Nevada este o regiune minieră cu roci dure», a declarat Andy Rieber, consultant în terenuri publice cu reședința în Nevada, pentru «The Epoch Times», «dar amprenta medie în Nevada pentru perturbările miniere este mai mică de 1.000 de acri». Și, în timp ce mulți activiști pentru schimbările climatice nu ar vărsa nici o lacrimă în legătură cu pierderea mineritului, a forajului și a creșterii vitelor, comunitățile locale spun că depind de acestea pentru hrană, energie, locuri de muncă și venituri. «În industria petrolului și gazelor există o redevență pentru tot ceea ce iese din pămînt și un procent din aceasta ajunge înapoi în regiune», spune Hoyt. «Cu energia solară, asta nu există. Ei vin, construiesc pe terenuri federale și plătesc o taxă de autorizare către Biroul de Administrare a Terenurilor, dar economia locală nu primește nimic», a spus el. În timp ce inițiativa BLM promovează «justiția de mediu» printre principiile sale, oamenii din statele vizate sînt îngrijorate că unele comunități rurale mai sărace vor simți impactul dezvoltării solare, dar că electricitatea produsă va fi livrată în centrele urbane mai bogate din state precum California. «Da, trebuie să fim atenți la impactul asupra mediului. Dar, în același timp, intrăm și punem o linie de transmisie uriașă și un cîmp solar, iar apoi, cînd procesul s-a terminat, acei oameni încă îl au acolo și trebuie să se uite la el și să trăiască cu el, dar ei nu obțin nimic din asta», a adăugat Hoyt.

O altă problemă pe care mulți o aseamănă cu utilizarea terenurilor publice multifuncționale pentru energie solară este că energia solară exclude alte utilizări ale terenului. «Dacă aveți o zonă de pășunat, se pot întîmpla o mulțime de lucruri în interiorul și în jurul acestuia, inclusiv recreere, chiar și minerit. Dar o instalație solară mare va scoate o bucată mare de teren din circulația cu utilizări multiple, deoarece nu poți face nimic altceva cu ea; este o utilizare singulară».

Deoarece instalațiile solare de dimensiuni utilitare, cum ar fi cele avute în vedere de BLM, acoperă zone întregi cu panouri solare, eliminînd adesea vegetația și fauna sălbatică din acele zone, atît deasupra pămîntului, cît și dedesubt, deseori înlocuiesc agricultura, pășunatul, vînătoarea și recreerea. Ideea din spatele acestei acțiuni este, în esență, de a limita dezvoltarea solară a zonelor industriale, cum ar fi depozitele de deșeuri închise, siturile și minele închise.

Acest plan oferă o definiție mai specifică a «terenurilor perturbate» și ar limita dezvoltarea solară la terenurile perturbate și «terenurile cu conflicte scăzute» și ar exclude habitatele vieții sălbatice și coridoarele de migrație, locațiile din apropierea fermelor sau zonelor rezidențiale și terenurile care sînt utilizate pentru agricultură, turism, recreere sau industrie.

Un raport din mai 2023 publicat în ziarul «The Guardian» a afirmat că fermele solare din California au transformat o oază naturală în ceea ce un rezident a numit «o mare solară moartă». Examinînd 150.000 de acri de dezvoltare solară în deșertul Mojave, raportul a analizat «impactul devastator» asupra vieții sălbatice locale, uscarea fîntînilor locale din cauza consumului masiv de apă al panourilor solare și daunele aduse sănătății comunităților din apropiere. Ecologiștii au spus că această secțiune a deșertului Mojave găzduia vegetație, cum ar fi păduri vechi de 1.000 de ani, care captau carbonul din atmosferă și îl sechestrau în sistemele de rădăcini din subteran. Locuitorii au vorbit despre furtunile de praf care provoacă probleme respiratorii, deoarece vegetația locală a fost distrusă.

Rieber subliniază importanța unei convergențe speciale între diferite grupuri de interese din spectrul politic, de la vînători și fermieri pînă la conservaționişti, care vor simţi impactul dezvoltării solare”.

Cred că ne-am lămurit cu toții cît sînt de bune panourile solare puse pe cîmpuri fertile, cum se întîmplă la noi, în România, fiindcă conducătorii noștri nu gîndesc în interesul acestei țări, ci în interesul străinătății. Asta se întîmplă cînd la conducerea Uniunii Europene ajung tot felul de zăltați fără nimic în capete, ale căror ordine le execută, nu știu de ce, clasa politică de la București.

Ei bine, aveți ocazia anul acesta să-i dați un vot negativ acestei clase politice și să trimiteți în Parlament – atît cel românesc, cît mai ales în cel european – oameni care să slujească România.

RM

Tril de fantezie

Povești de dragoste în mărțișoare Topind în alb părelnice zăpezi Torente de parfum rătăcitoare Pulsează-n struna noilor aezi

Magnolii, și bujori, și lăcrămioare Cu frezii, ghiocei și viorele Piața de flori dă tonul la culoare Că verdele se-aprinde-n toate cele Stamine și pistil de poezie În clinchet de vocale germinează Concert de muguri, zumzet, bucurie Lumina și iubirea defilează A evadat livada în petale Sub adiere valsul de ninsoare Mirare duc luminile regale Dînd verdelui culoare din culoare În astenie colcăie nevroze Au amețit în șiruri neuronii Parfumul tăinuit în tuberoze Trezește-n muguri Nervul, feromonii Nostalgic Timpul curge a mirare Se schimbă ora, pulsul metaforic Solemn, înviorat e noul soare Delir e-n peisajul euforic... ...............................

Povești de dragoste spun mărțișoare Rotund de muguri, zumzet, bucurie Primăvăratic toate-s vestitoare Că lira naște nouă poezie!...

Piața de flori rodind cuvîntătoare...

Parfum, culoare, tril de fantezie!

Astenii

Doamne, timpul cum mai zboară!

Au pătruns pe căi tăcute Astenii de primăvară Pun accent la senectute Spun că nu este de șagă Că-s la mijloc nefăcute Epigramele-s ca saga Astenii la senectute Sînt concursuri antrenante Temele revin, știute Astenii beligerante Nevralgii la senectute Antrenez inteligența În tandem vrute-nevrute Și primesc de-acum scadența Astenii la senectute! ............................... În iubiri de primăvară Muguresc dureri acute Epigramele mă ară Muzele la senectute Astenii necunoscute!

LIVIU ZANFIRESCU

RM

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

Boierilor le e frică (urmare din pag. 21) Cînd îl aud, majoritatea românilor nu prea știu la ce să se gîndească, fiindcă la noi nu au existat extremiști cu excepția Gărzii de Fier, iar acela e un episod de acum 80 de ani de care oricum nimeni nu mai știe nimic.

De fapt, toate strigătele astea și acuzele de extremism ale boierilor din PPE, PS și Renew se referă la faptul că-și vor pierde din scaune după alegerile din vara acestui an, fiindcă valul de revoltă pe care l-au stîrnit în populația europeană încă întreagă la minte, deși minoritară, le va mătura din eurodeputați și astfel le va fi mai greu să voteze toate tîmpeniile care le trec prin cap. PPE, care și-a organizat congresul de realegere a tovarășei Ursula von der Leyen în funcția de secretar general al Partidului Popular European la București – fiindcă oriunde altundeva în Europa de Vest li s-ar fi răsturnat în cap hîrdaiele cu bălegar și pișălău de vacă din ăla care zic ei că poluează natura, pe cînd la București, cu excepția lui Cristian Terheș, nu a zis nimeni nimic. De ce? Fiindcă pentru majoritatea românilor partidele europene NU CONTEAZĂ; ei nu au înțeles că răul sau binele, deopotrivă, li se conturează în Parlamentul European, nu în cel de la București și nici de către primarii pe care îi consideră extrem de importanți.

Cred că preocuparea unora pentru alegerile locale denotă faptul că noi acționăm asupra efectului, nu asupra cauzei, iar asta este păgubos.

Ziarul Politico – un fel de „Scînteia” al UE – scrie că progresiștii îi acuză pe conservatori că s-au vîndut către extrema dreaptă, în timp ce se pregătesc să o susțină pe Ursula von der Leyen încă cinci ani la conducerea executivului UE. Lucru care s-a și întîmplat prin votul acordat la București zilele trecute. Sondajele sugerează

Ultimul articol! (II)

(urmare din pag. 21) Prima întrunire oficială a Clubului Bilderberg a avut loc la 29-31 mai 1954, în localitatea neerlandeză Oosterbeek, la care au participat 66 de persoane. Numele Clubului Bilderberg vine de la hotelul cu același nume, în care s-a desfășurat evenimentul, clădirea respectivă fiind proprietatea Prințului Bernard al Olandei, care a avut și pretențiosul nume de amfitrion.

Odată înființat, Clubul Bilderberg a devenit o puternică alianță secretă, la care aderau magnați de anvergură, strategi internaționali, elita politică, academică și militară. Toți au anunțat cu surle și trîmbițe că țelul lor este acela de a menține pacea în lume, de a apăra valorile democratice și drepturile omului, adică numai vrăjeli de doi lei. Păi, despre ce valori democratice vorbesc ăștia, din moment ce pe ei nu i-a ales nimeni, plus că deciziile lor nu respectă nici o lege?

Cercul intern și inaccesibil al Clubului îl constituie așa-numitul Comitet al Înțelepților, alcătuit din patru inițiați, nume luat de la cunoscutul Ordin Illuminati și masonerie. Pe treapta a doua se află Comitetul Director, ale cărui întruniri sînt mai frecvente, fără ca restul participanților să știe ce agendă de lucru s-a stabilit.

De reținut că acest Comitet Director este alcătuit din 15 membri permanenți americani și 24 europeni, care, printre altele, sînt însărcinați cu elaborarea listei invitaților la întrunirea anuală. Modelul obișnuit este ca fiecare membru să invite cîte două persoane, tandemul ideal fiind alcătuit dintr-un om politic de rang înalt și un industriaș de marcă, ori un bancher și un profesor sau jurnalist, cu obligația ca lista invitaților să nu depășească mai mult de o sută de nume.

Deliberările Clubului se bazează pe principiul consensului. Nici vorbă de voturi, procese verbale sau înregistrări ale discuțiilor. Există și o vorbă: ,,La Davos plătești ca să fii văzut, pe cînd la Clubul Bilderberg vii ca să vezi, fără să te faci văzut”.

Există două sesiuni de dimineață și două dupăamiaza, pentru ca toți participanții să poată juca golf.

Clubul își aduce inclusiv proprii bucătari și chelneri, pe lîngă gărzile de corp, alcătuite din agenți ai serviciilor de informații CIA, MOSSAD ori M15. De precizat că invitații pot lua cuvîntul în cadrul întrunirilor, dar nu mai mult de un minut; după trecerea acestui timp, în sală se aprinde o lumină roșie și microfonul se închide automat.

Aceste lucruri mă duc cu gîndul la bietul Iohannis care, tot sperînd că, la un moment dat, va fi și el invitat la Club, o arde cu golful în neștire, numai că problema este dacă, la discuții, în limita acelui minut ar putea și el să zică vreo 2-3 cuvinte. Și, la urma urmei, ce să caute această

23

că PPE, care este cea mai mare grupare din Parlamentul European, va fi din nou cîștigător în iunie, avînd dreptul ca von der Leyen să rămînă în Berlaymont și să revendice alte poziții cheie. Urmînd să aibă în curînd 12 șefi de guvern sau de stat în jurul mesei liderilor UE, PPE este plin de încredere atît de mult încît conferința din România este doar un spectacol secundar. PPE este atît de încrezător încît urmăresc trei din patru dintre cele mai importante locuri de muncă instituționale din UE, pe care le împart în prezent cu socialiștii și liberalii. Nu numai că își revendică președinția Comisiei și a Parlamentului (în prezent deținută de Roberta Metsola din PPE), dar acum ochii lor sînt ațintiți și asupra rolului de diplomat șef al UE. Dar cu ce preț?

Sondajele prevăd o creștere de extremă-dreaptă (a se citi oamenii nemulțumiți și revoltați de politicile lor iresponsabile) la alegerile din iunie, unde grupările politice care găzduiesc Mitingul Național al Franței, Alternativa pentru Germania și Vox din Spania ar putea obține cîștiguri uriașe. Asta ar putea însemna un potențial 160 de parlamentari la dreapta PPE, care exercită presiuni atunci cînd Comisia își elaborează următorul plan legislativ.

Deși s-ar putea să nu fie suficient pentru a deranja actuala coaliție de guvernare – formată din PPE, socialiști și gruparea liberală Renew – ar putea da extremei drepte suficientă putere pentru a preveni adoptarea legislației sau a o influența puternic. Von der Leyen – care va avea nevoie de sprijinul majorității deputaților europeni pentru a obține al doilea mandat – a deschis deja ușa colaborării cu unele părți ale grupului de dreapta PPE, conservatorii și reformiștii europeni – deși în condiții stricte.

Principalii rivali ai PPE (care fac încă parte din actuala coaliție din Parlament), social-democrații, și-au lansat campania în urmă cu două săptămîni, susținînd că PPE s-a înclinat atît de mult spre dreapta, încît acum face față extremelor și pune în pericol proiectul european în sine.

„Să-i întrebăm pe conservatori: Sînteți cu adevărat dispuși să vă trădați istoria deschizînd ușile extremei drepte? Nu aveți o limită?”, a întrebat liderul Partidului Democrat Italian, Elly Schlein, într-un discurs rostit la Roma, la congresul socialiștilor de săptămîna trecută.

Partidele de centru-dreapta guvernează cu extrema dreaptă în Italia și Finlanda. Ei guvernează cu sprijin de extremă dreaptă în Suedia. În Țările de Jos, mișcarea agrară și populistă de dreapta Farmer-Citizen-Movement a dat din cap politicianului olandez conservatorliberal Geert Wilders să formeze un guvern pe fondul discuțiilor îngreunate. „Datele arată că, punînd aceste partide în guvernul dumneavoastră, jucînd mingea cu ele, acceptînd narațiunile lor, le normalizați și încep să devină o amenințare pentru democrație”, a spus Daphne Halikiopoulou, profesor de politică comparată la Universitatea din York (a se înțelege „o amenințare pentru planurile noastre criminale”). În schimb, ei indică Polonia, unde veteranul lider conservator Donald Tusk a demontat guvernul naționalist Law & Justice cu propria coaliție de progresiști. Sau indică guvernul de coaliție de stînga al socialistului Pedro Sánchez din Spania, pe care îl acuză că a rupt statul de drept cu o amnistie pentru separatiștii catalani. „Credem că nu există altă variantă decît o majoritate pro-europeană a partidelor proeuropene care poate oferi stabilitate Europei. Și socialiștii știu asta, doar încearcă să fie puțin populiști și încearcă să ne facă rău la nivel european”, a spus Siegfried Mureșan, europarlamentarul român PPE, de la București.

Așadar boierilor a început să le fie frică de revolta oamenilor și sper ca frica asta să fie justificată, iar după alegerile din iunie să avem un număr mult mai mare de deputați alături de Cristian Terheș în grupul Conservatorilor și reformiștilor.

nulitate printre șefii guvernului secret și mondial, ale căror decizii se aplică în parlamentele naționale, la ONU, FMI, BM, OMC, OMS ori la NATO? De amintit și faptul că baronii presei de prim rang din lume au jurat credință veșnică Clubului Bilderberg, și aici menționăm cîteva nume: The Washington Post, Financial Times, Foreign Affairs, The Economist, The New York Times, The Wall Street Journal, Die Zeit, Le Figaro, Corriere della Sera etc.

Ce mai, odată intrat în sfera acestui club, nu mai există drum de întoarcere, și în acest sens vă pot da ca exemplu pe Margaret Thatcher, Doamna de Fier a guvernului britanic în 1979-1990. A fost foarte apreciată în Club, dar ,,cînd Bilderbergerii i-au ordonat să restrîngă suveranitatea britanică, ea a spus că nu o va face cu nici un chip, așa că au dat-o afară din Club și, în scurt timp, și-a pierdut și funcția de premier” (James Tucker). Aici poate fi amintit și cazul lui John F. Kennedy care, la puțin timp după ce a spus că ,,Poporul american se opune în mod intrinsec și istoric societăților secrete, jurămintelor secrete și procedurilor secrete”, a fost asasinat. De fapt, stăpînii lumii sînt dușmanii democrației autentice, pentru că obțin beneficii mai mari de pe urma regimurilor corupte decît de pe urma unui sistem complet curat, în care legile sînt puse în aplicare cu strictețe și la fel pentru toți.

Filozoful și Sfîntul Augustin din Hipona a exprimat cu deosebită claritate forma nedreaptă în care se manifestă cei puternici în societate: ,,Dacă luăm guvernelor dreptatea, ce devin ele, oare, dacă nu găști de criminali (v. PSD+PNL– USR – n.m.) la scară mare? Și ce-s aceste bande, dacă nu niște regate în miniatură? Sînt găști conduse fiecare de către o căpetenie, care se angajează unele față de altele prin pacte reciproce și împart prada după o lege acceptată de ele. Să presupunem că unei astfel de găști i se adaugă alte șlehte de tîlhari, și ea crește pînă cînd ocupă poziții, definește cartiere, cucerește orașe, supune popoare. Gașca se autodefinește atunci deschis drept regat, titlu care, fără doar și poate, îi conferă nu ambiția pierdută, ci impunitatea dobîndită. Un corsar căzut prizonier a fost întrebat de Alexandru cel Mare în persoană: «Cum ți se pare să supui Marea prin jaf?».

La această întrebare, corsarul a răspuns: «La fel cum ți se pare și ție să dispui de lumea întreagă. Numai că eu, care muncesc pe o nenorocită de corabie, sînt numit bandit, iar ție, care cucerești cu o întreagă flotă, ți se spune împărat»”.

De consemnat aici și opinia profesorului Carrol Quigley: ,,Puterea capitalismului financiar are un obiectiv epocal, nu altul decît crearea unui sistem de control financiar mondial în mîini private, capabil să domine sistemul politic din fiecare țară și economia lumii ca pe un tot” (,,Tragedie și speranță”, 1966). Stăpînirea politicilor fiecărei națiuni și schițarea lor în funcție de interesele grupurilor bancare internaționale se bazează pe aplicarea așa-numitei formule Rothschild, care îi este atribuită întemeietorului acestei dinastii de bancheri.

Conform acestei formule, la nevoie, poți primi un împrumut

de 10 lei, cu 3 lei dobîndă. După ce recuperează banii, banca cumpără 13 creioane, cu 1 leu bucata, dar ți le vinde ție cu doi lei bucata, și așa cîștigul ei ajunge la 26 lei, pe care îi poți împrumuta din nou. Deci, te vei împrumuta, pur și simplu, din bani tăi, dar în acest exemplu vorbim de sume infime. Gîndiți-vă ce cîștiguri s-au obținut cînd România a achitat cele 120 de milioane de vaccinuri anti COVID-19, pe care UE le-a achiziționat cu 1-2 euro bucata și ni le-a băgat pe gît cu 6-7 euro bucata. La fel și în cazurile contractelor pentru achiziții de armament, aprobate de Iohannis cîte unul pe lună, motiv pentru care, la un moment dat, ne-a înștiințat cu ochii beliți că... ,,Țara a eșuat!”, dar nu oricum, ci ,,pas cu pas”.

Iată de ce s-a ajuns la concluzia că ,,problemele omenirii nu mai pot fi rezolvate de guvernele naționale, motiv pentru care avem nevoie de un guvern mondial” (Michel Schooyans, ,,Fața ascunsă a ONU”). Pentru asta Clubul Bilderberg continuă să se reunească anual, urmărind să pună capăt tuturor libertăților și să ne transforme în sclavi. Pentru ei sîntem animale domestice.

Cel mai rău nu este că acționează în numele nostru, ci că noi le permitem să gîndească în locul nostru. ,,Obiectivele membrilor Clubului Bilderberg este confuzia, haosul, pentru a ne face să avem încredere în ei, care dețin înțelegerea absolută, cheile lumii. De aceea ne înșală, denaturînd date, povestind minciuni, vînzînd etică precum baloanele de săpun, în totală impunitate. Ne duc cu zăhărelul, făcîndu-ne absorbiți, prostiți cu banalități fără importanță, dar împodobite cu staniol și beteală, încît să ni se pară că problema capitală a existenței noastre este dacă, spre exemplu, homosexualii se pot sau nu căsători. Cu toate acestea, problemele lumii sînt altele. Deci, alegeți: Vreți să fiți sclavi, sau preferați să fiți liberi?” (Cristina Martin, ,,Clubul Bilderberg. Stăpînii lumii” – 2005). În încheiere, adaug că respectivul Club s-a reunit pînă în prezent de 70 de ori, de 12 ori în SUA, de 8 ori în Canada, și încă în 18 alte state. Singurul an în care nu s-a reunit a fost 1976, cînd președintele Clubului a fost acuzat de grave acte de corupție, cu toate că Biroul principal al Clubului Bilderberg, situat în Leinen (Olanda), a făcut toate eforturile pentru a ascunde cu orice preț acest fapt.

Oare cît timp vom mai putea să trăim ignorînd suferința pe care modelul oferit de Clubul Bilderberg o provoacă în restul comunității globale? Ce este așa de greu de constatat că ,,Omenirea este îndoctrinată cu un fals cod de valori, apreciat doar de cei care-l manipulează” (Konrad Lorenz, ,,Cele opt păcate de moarte ale civilizației”)?

Treziți-vă, oameni buni, și nu uitați că ,,Rugăciunea care-i plînsă/ În al lacrimei pîrîu/ Te înalță și te apropie/ Cît mai mult de Dumnezeu” (Nicodim Măndiță). Sau altfel spus: ,,Alegeți: Întuneric sau Lumină?/ Apocalipsa nu dă telefon” (Corneliu Vadim Tudor).

Sfîrșit

24

Nr. 1735 l 19 – 25 martie 2024

RM

„Din sînul poporului român s-a născut o forță care crește pe zi ce trece!”

Președintele AUR, George Simion, a transmis sîmbătă, în cadrul unui eveniment de prezentare a candidaților AUR pentru alegerile locale din județul Ilfov, un mesaj direct către liderii PSD și PNL prin care le-a spus că, din sînul poporului român și din oamenii nemulțumiți de atîtea blaturi succesive și de felul în care au fost păcăliți, s-a născut o forță, una care crește pe zi ce trece și care va dărîma blaturile PSD și PNL. „Noi ne-am prezentat în iulie anul trecut, la Arenele Romane, candidații pe care îi vom avea pe buletinul de vot pentru alegerile din 9 iunie, alegerile europarlamentare. Sigur că au fost tocați, au fost analizați, dar este normal. Am făcut acest lucru în condițiile în care comasații de astăzi, PSD – PNL, nu au făcut-o nici pînă acum și nici nu o să o facă pentru că le este rușine de numele pe care le au pe listă.

Partidul Comasat Român, care chipurile guver­ nează țara, nu și-a prezentat nici pînă astăzi candidatul la Primăria municipiului București și nu cred că știe măcar pe cine o să pună. Nu vor să deranjeze. Ei se gîndesc să rămînă președinți de partid – la PSD, la PNL –, să guverneze încă 5 ani, să aibă un deceniu de stabilitate în care cei care le aduc voturi o să producă pentru ei. Am o veste proastă pentru ei! Din sînul poporului român și din oamenii nemulțumiți de atîtea blaturi succesive și de felul în care au fost păcăliți s-a născut o forță! O forță care crește pe zi ce trece, o forță care va dărîma blaturile lor și va da de pămînt cu Partidul Comasat Român”, a spus George Simion.

Adresa redacţiei revistei „România Mare“ se află în Casa Presei Libere, corp C, camera 126, Sector 1, Bucureşti.

Tel./fax: 031/425.16.43 redactie@revistaromaniamare.ro

Acesta a subliniat că, la fel cum au bătut palma Pandele și Thuma în Ilfov, la fel „a bătut și PSD cu PNL palma la nivel național”. „Cît de mult pot să suporte cei de la PSD și PNL umilințe din partea găinarilor mici Thuma și Pandele, din partea găinarilor mari Ciolacu și Ciucă? Și ei, la rîndul lor, suportă umilințe din ordinele venite de la Comisia Europeană. Ultima umilință a fost că le-a pus un candidat la alegerile europarlamentare care nu are nici treabă cu PSD, nu are nici treabă cu PNL: doamna Ramona Chiriac, despre care ați auzit că este un tehnocrat și un bun specialist, este pusă de un partid, nu PSD, nu PNL, nu Partidul Comasat Român, ci de partidul LGBT. Nu știu dacă ați auzit de acest partid. Este partidul care dictează în Europa

în anul 2024 și își pune candidați peste tot. Noi cică trăim într-o democrație și ar trebui să fim fericiți cu versiunea oficială care ni se livrează. Ar trebui să fim fericiți, să stăm închiși în case, să ne vaccinăm, și noi și pe copiii noștri, ar trebui să plătim impozite și rate la bănci din ce în ce mai mari, ar trebui să înțelegem faptul că plătim astăzi cel mai mare preț la energie dintre toate țările UE, în condițiile în care sîntem producători. Să stăm liniștiți la locurile noastre, că au ei grijă de noi și știu ei ce e mai bine pentru noi și pentru copiii noștri și pentru familiile noastre”, a completat președintele AUR. George Simion a precizat că este bucuros că „în ciuda felului în care ei au încercat să ne blocheze, în ciuda felului în care ei încearcă să comaseze alegerile, prezentăm candidați pentru toate localitățile județului Ilfov”. „Sînt bucuros că oamenii aceștia șiau asumat, înainte de termen, cu 4 luni înainte de termenul normal pentru alegerile locale, să se lupte.

Unii vor reuși, alții nu vor reuși. Pentru mine este important să nu facă blat. Pentru mine este important să nu se predea acestei mafii”.

Liderul AUR a subliniat că, pentru partidul pe care îl conduce, lucrurile cele mai de preț sînt: cinstea, onoarea, demnitatea. „Am ridicat o formațiune politică și o mișcare de redeșteptare națională de la zero și este foarte important să onorăm speranțele a milioane de oameni care și-au pus baza în noi”, a mai spus George Simion.

Biroul de Presă al Alianței pentru Unirea Românilor

Important: Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului.

De asemenea, în cazul unor agenţii de presă şi personalităţi citate, responsabilitatea juridică le aparţine.

Difuzată prin press book consulting SRL. E-mail: pressbookconsulting@yahoo.ro.

Abonamente prin: SC MANPRES distribution srl., tel. 021/312.48.01; fax 021/314.63.39 şi POŞTA ROMÂNĂ. Codul ISSN 1220 – 7616.