Vom fi iarãºi ce-am fost ºi mai mult decît atît! PETRU RAREª
ROMÂNIA MARE
Internet: romaniamare.info • E-mail: contact@romaniamare.info; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/revistaromaniamare
Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR ºi EUGEN BARBU Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR
Tableta de înþelepciune Dumnezeu ne ascultã mai bucuros atunci cînd ne rugãm pentru alþii decît atunci cînd ne rugãm pentru noi.
CORNELIU VADIM TUDOR EDITORIAL
PENTRU ÎMPROSPÃTAREA MEMORIEI
Îi datorãm România Mare – sã recunoaºtem, dupã 100 de ani! (1)
Fapte, nu vorbe! (1)
Motto: „Fericirea ºi nenorocirea acestei þãri fac fericirea ºi nefericirea propriei mele vieþi”. (Regina Maria a României) Încep prin a risipi orice îndoialã: eroismul soldatului român nu poate fi pus la îndoialã! A fost demonstrat în bãtãlii cumplite, duse în condiþii grele, de inferioritate numericã sau de proastã pregãtire. Dar, în multe asemenea episoade, ostaºul, eroul, a rãmas doar un necunoscut, amintit… de o groapã comunã. De aceea nu cred cã existã un monument mai sacru pentru o naþiune decît monumentul ostaºului necunoscut! Ironia istoriei - care nu e scrisã de învingãtori, ci de cei care au posibilitatea sã o scrie – istoria, spuneam, nedreptãþeºte uneori ºi numele mari, cãrora nu le conferã totdeauna recunoaºterea meritatã. Marea Unire, al cãrei Centenar îl serbãm acum, a cerut o uriaºã jertfã de sînge – nu doar românesc, ci ºi rusesc sau sîrbesc, ca sã vorbim doar de cei care au luptat alãturi de noi! Totuºi, Unirea a avut nevoie de o voinþã unicã (în) politicã – adicã exact acolo unde luptele interne au fost generate de atitudini cupide sau de orgolii - mergînd pînã la trãdare. Ei bine, partidele ºi oamenii politici au avut, cu mici excepþii, metehne (distructive) pe care le vedem ºi azi. Bãtãliile liberalilor cu conservatorii, cu diverse partide naþionaliste, apoi cu þãrãniºtii au avut accente penibile, care au adus þara în dezastrul din 1940, de exemplu. (continuare în pag. a 8-a) DRAGOª DUMITRIU
Un „Moment poetic“ plin de nostalgii
Pagina 10
Doamnelor ºi domnilor, ne-am adunat astãzi din nou aici, sub cupola Parlamentului, în agora cea mai reprezentativã a Partidului România Mare, care este Plenara Consiliului Naþional. E luna martie ºi uite cît de frumoasã e aceastã Babã aflatã chiar la mijlocul distanþei dintre Mãrþiºor ºi Ziua Femeii! E prima noastrã întîlnire pe anul 2000, un an crucial pentru destinul Þãrii. ªi asta atît pentru cã este un an electoral, cît ºi datoritã faptului cã evenimentele pe plan internaþional se precipitã ºi România nu poate rãmîne în afara procesului care traseazã o nouã arhitecturã a continentului european. Încã de acum cîþiva ani, toatã tabla noastrã de valori a fost datã peste cap datoritã brutalitãþii cu care se încearcã impunerea „mondializãrii”. ªtim cu toþii ce s-a întîmplat în lume în acest deceniu, aºa cã nu mai are rost sã insist. În ceea ce ne priveºte, noi am rostit adevãrul, cu orice preþ – chiar cu preþul a ceea ce unii numesc izolarea noastrã pe plan intern ºi extern, dar ºi al deteriorãrii imaginii peste hotare. Am fost atacaþi fie din ignoranþa unor superficiali, care nu gîndesc niciodatã cu capul lor, fie din disperarea unora, pe care intransigenþa miºcãrilor naþionale nu-i lasã deloc sã fure ºi sã-ºi facã de cap. (continuare în pag. a 22-a) CORNELIU VADIM TUDOR (4 martie 2000, Casa Republicii; discursul a fost rostit în deschiderea Plenarei Consiliului Naþional al PRM)
Pastila sãptãmînii
„Prieteni“ de departe În general, cînd vorbim de România, cînd vorbim de prietenii þãrii noastre, majoritatea spun cã Marea Neagrã ne este cel mai bun prieten, cel mai bun vecin. Mai sînt nostalgici sau doar încremeniþi în timp, care aduc vorba de Serbia, ca fiind cel mai bun vecin, iar unii se aruncã chiar ºi la China, un prieten de departe, dar care, cu ani în urmã, participa intens la susþinerea PIB-ului de aici, de la noi. În general, noi, românii, nu prea avem prieteni de suflet. Avem doar prieteni de... afaceri. Adicã ei vin ºi vînd la noi, ºi ca sã fim prieteni cu ei, cumpãrãm. Cînd vorbim de „ei”, ne referim cam la toþi, fie cã sînt europeni sau de dincolo de mãri ºi þãri. Nici mãcar românii nu mai sînt prietenii naþiunii, începînd cu cei care ne conduc ºi sfîrºind chiar cu gloatele care asalteazã însãºi democraþia acestei þãri. Cei care mai iubesc aceastã naþiune, România, aflatã, iatã, la 100 de ani de existenþã într-un format aproape complet, îi numeri pe degete, iar cei care s-au jertfit pentru ea, au monumente prin diverse locuri, unde ipocriþii de politicienii vin din cînd în cînd sã mai arunce cu cîte o coroanã. (continuare în pag. a 17-a) TANO
Bun venit, Moº Nicolae!
Laudã de þarã Lauda de tine, dulce Românie, mi-a sãpat în suflet galerii fierbinþi trec prin ele fluvii încrustate-n vidre ºi fosforescente doruri de pãrinþi ªtiu cã se cuvine o tãcere sfîntã precum octoihul în peceþi de-argint cînd sãrut curata-þi poalã de þãrînã cînd cu ochii-n lacrimi zarea þi-o cuprind Tu îmi speli veºmîntul sfîºiat de stele la un jgheab de rouã, iar în zori de zi îmi ascuþi auzul înspre ciocîrlia ce aprinde-n struguri flãcãri cilibii ªi de-aceea, Doamne, viaþa mea întreagã Lãuda-voi locul unde mã-ntrupai Roºul din drapele, marea desfãtare De-a trãi în þara gurilor de rai. CORNELIU VADIM TUDOR
Flacãra speranþei
Pagina 8
NR. 1470 z ANUL XXIX z VINERI 7 DECEMBRIE 2018 z 24 PAGINI z 4 LEI