„ROMÂNIA MARE“
Pag. a 9-a – 20 aprilie 2018
P Po o ll e em m ii c c ii ¾ Nu are baze prin lume, exceptînd Siria ºi ceva avioane prin Belarus. Nu aº putea spune cã, în caz de rãzboi, ar avea ºanse de cîºtig. Mai ales cã, în ultmii 20 de ani, a cam dezamagit în privinþa armatei. A avut nevoie de douã intervenþii în Cecenia ca sã rezolve problema. A avut 5 zile de vis în Georgia, dar asta ºi cu con-
cursul larg al generalilor georgieni, total incompetenþi, ºi a lãsat ca Serbia sã fie bombardatã timp de 78 de zile de cãtre NATO, fãrã sã zicã nimic ºi fãrã sã reacþioneze în vreun fel. În afara lacrimilor de crocodil pe care Boris le vãrsa atunci cînd dansa lîngã prietenul lui, Bill. Bill Clinton. De fapt, în acel an, 1999, Rusia a dovedit cã este slabã, cã nu poþi sã te bazezi pe ea ca potenþial aliat, aºa cã, pe lîngã pierderile de imagine, ºi-a pierdut total credibilitatea ca armatã. Dar asta a fost în anii ’90, în perioada de tristã amintire, numitã Boris Elþîn. Cum o sã fie acum, la aproape 20 de ani diferenþã?
Rãzboi cu orice preþ! Spre deosebire de 1999, Rusia este acum schimbatã. Poate nu atît de avansatã tehnologic precum þãrile din Vest, dar la capitolul armatã se pare cã au recuperat mult. Poate între timp au realizat cã este bine sã aibã ºi aliaþi în lume, nu doar inamici. Iatã de ce acum, cînd se pregãteºte scoaterea la luminã a securii rãzboiului, situaþia este delicatã, dar nu chiar dezastruoasã. Spre deosebire de declaraþiile liderilor occidentali, realitatea este mult mai simplã. Ei vor sã fie rãzboi, dar departe de ei. Departe de bunãstarea lor, de viaþa semenilor lor. Rãzboiul e bun ºi aduce profit doar dacã nu este la tine acasã. Americanilor le este uºor sã atace Irakul, Siria ºi Afganistanul. Le este simplu sã atace Serbia ºi Libia. Ei sînt precum ,,gorila” aia de la uºa clubului, care te opreºte sã intri, iar tu, cel care încerci sã treci de el, eºti doar un tocilar ochelarist pricãjit, ,,un aragaz cu patru ochiuri”, care se sperie ºi de umbra lui. Cam asta este diferenþa între SUA, marea armatã a lumii, a jandarmului, ºi restul þãrilor de pe mapamond, exceptînd însã ... Rusia. Oricît de mult îºi doresc americanii rãzboi, ei nu vor sã aibã de-a face cu explozii pe teritoriul lor. Din 1865, cînd s-a încheiat rãzboiul civil, SUA nu au avut parte de prea mult stres. Au fost ceva emoþii în cel de-al II-lea rãzboi mondial, dar nimic altceva. Trupele lor, al cãror eroism a fost evident împotriva lui Hitler ºi a Japoniei, au fãcut istorie, dar, pe de altã aparte, PIB-ul SUA, în 1945, a fost de 50 de ori mai mare decît cel din 1939. Pentru statul american, perpetuu exportator de democraþie ºi Coca-Cola, rãzboiul este un mod de a-ºi asigura o economie puternicã. ªi cum rãzboi nu poþi avea mereu, au inventat alte mecanisme de dezvoltare, un capitalism marþial, bazat pe discuþii de la om la ºef ºi o piaþã liberã de concurenþã. Revenind la Rusia, aceasta este singura þarã din lume care, la ora actualã, reprezintã cu adevãrat o piatrã tare, care cu greu poate fi ignoratã de Occident. Capitalismul de tip liberal, pe care lumea îl adoptã acum fãrã sã se gîndeascã, de fapt, cît de bun este, are nevoie în mod permanent de piaþã de desfacere, de profit, de dezvoltare. Or, pentru a-l aduce la un format digerabil ºi profitabil pentru Vest, este nevoie de control la nivel global. Nu poþi sã faci planuri pe termen lung cînd ai cîte o þarã rebelã, precum Rusia sau Iran, care poate sã-þi strice tot ce ai planificat. Ce faci atunci? Dacã prin rãzboi nu o poþi cuceri, cã nu vrei sã îþi murdãreºti mîinile, atunci o faci economic. Îi pui economia în lanþuri, îi distrugi capacitatea de dezvoltare, o demonizezi, ºi faci astfel încît populaþia sã ajungã sã-i urascã pe proprii conducãtori, sã-i dea jos ºi sã-i împuºte, aºa cum au fãcut în 1917. ªi asistãm la acest proces de ceva
C Co on nt tr ro ov ve er rs se e
vreme: chiar dacã, oficial, el este de la „anexarea Crimeii”, începutul a fost chiar a doua zi de la abdicarea lui Boris. ªi aºa cred cã a fost planul pînã la 1 martie 2018, cînd Vladimir Putin, în Raportul cãtre Naþiune, a fãcut greºeala sã declare cã ruºii au niºte rachete de neoprit. Acest mod abrupt al preºedintelui rus de a spune adevãrul a luat total prin surprindere cancelarile occidentale, care se pare cã au cam intrat în panicã. ªi cum femeile sînt primele care se crizeazã, Londra a fost cea dintîi care a reacþionat nervos, urmatã de SUA ºi de þãrile vasale. Cum Putin a fost reales fãrã probleme, au inventat un Assad animalic, care îºi atacã propriul popor cu gaze, ºi au repus Rusia la zid. Fãrã nici un fel de dovadã palpabilã, fãrã nici un fel de aport juridic. Doar PR, doar imagine, doar filme lacrimogene, ºi cam atît. Ba francezul declara cã are dovada clarã cã acolo oamenii au murit gazaþi, fãrã a prezenta însã nimic. Dar cum declara acest lucru la TV, pentru francezii adormiþi, nu mai are nici un fel de relevanþã dacã existã sau nu dovezi. Rãzboiul este necesar pentru Franþa, pentru Anglia, dar mai puþin pentru SUA. De ce oare au reacþionat atît de vehement? De ce ameninþã cu rãzboiul? De ce vor sã l omoare pe Assad fãrã nici un fel de dovadã? Rãspunsul este simplu: NEGOCIAZÃ! Ei vor sã aibã partea leului la reconstrucþia Siriei. Sã refaci o þarã din temelii nu este deloc ieftin. Siria dispune de petrol. Siria, ca sã fie refãcutã, necesitã investiþii de 200 miliarde de euro, calculate la nivelul anului 2016. Acum probabil cã suma este mult mai mare. ªi cine are partea leului? Rusia! Cine nu are parte de nimic? Franþa, Anglia etc. Disperarea franþuzului de la Elisée vine pe fondul dorinþei de a aduce ceva profit din necazul Siriei. Anglia, la fel. Reconstrucþia Siriei este o minã de aur pentru orice stat, mai ales cînd este vorba de refacerea de la zero a infrastructurii. Sînt bani de cîºtigat acolo pentru cel puþin 20 de ani. Cum sã nu aibã ºi Franþa o bucãþicã? Cum sã nu aibã ºi Anglia de cîºtigat? SUA au deja o parte de teren petrolifer în Siria, probabil negociat cu Rusia, aºa cã nu sînt foarte dornice de rãzboi. Sã nu uitãm cã Trump a declarat cã se va retrage din Siria pentru cã pierd bani acolo. Cred cã imediat dupã aceastã declaraþie, Parisul ºi Londra au luat foc ºi ºi-au trimis emisarii sexy la el, în D.C., sã-l convingã cã ei vor sã aibã partea leului, ºi fãrã el nu se poate. Aºa cã sã facã bine sã se rãzgîndeascã ºi sã ameninþe cu rãzboiul. Pe de altã parte, Rusia ºtie cã totul se negociazã ºi cã, în prezent, asistãm doar la negocierea procentelor. Nimeni nu este nebun acum sã se lupte cu Rusia, mai ales cã este þara care, pe lîngã faptul cã deþine o forþã nuclearã de netãgãduit, este ºi dispusã sã o foloseascã la o adicã, atunci cînd condiþiile o cer. E greu de crezut cã ea va accepta un rãzboi pe propriul teritoriu, aºa cum s-a întîmplat cu Napoleon ºi Hitler. Nu are sã fie rãzboi, cel puþin nu unul serios. Dar este posibil ca, în urma acestor tensiuni, Rusia sã negocieze eliberarea de sancþiunile care i-au fost impuse ºi revenirea la normal, cel puþin pentru o perioadã, a situaþiei geopolitice. Se vor recunoaºte reciproc sferele de interes, se vor dezvolta pieþele, economiile vor exploda, tensiunile se vor rezolva, ºi lumea va rãsufla uºuratã cã a mai trecut o crizã. Rãzboiul cu Rusia nu este o opþiune pentru nimeni. Nici pentru Franþa, nici pentru Anglia, nici pentru SUA. ªi nici chiar pentru România.
ªi dacã totuºi...? Am convingerea cã acum, în timp ce presa urlã din toþi bojocii cã vine urgia, la nivel subteran se poartã negocieri aprinse între reprezentanþii þãrilor aflate în conflict. Ce vedem la suprafaþã, acele declaraþii, acele miºcãri de trupe, la intimidare, sînt doar pãrþi ale negocierilor care se poartã. Datã fiind miza, negocierile sînt aprinse. Franþa este cea mai disperatã. Are o armatã de întreþinut, o economie destul de leneºã, iar în Libia nu a fost chiar aºa cum ºi-au dorit. Anglia, la rîndul ei, nu doreºte sã îºi piardã locul de cãþel fruntaº la genunchiul fratelui mai mic, dar mai puternic, aºa cum nici SUA nu
doresc sã iasã ºifonate din acest clinci. Dar dacã, totuºi, nu cad la învoialã? Dacã nebunia îi cuprinde pe toþi ºi le face cadou un cataclism de dimensiune cosmicã? Pînã una-alta, situaþia pe teren este favorabilã Rusiei, aºa cã deocamdatã e puþin probabil sã asistãm la un atac serios în urmãtoarele zile. Pentru a fi în siguranþã, SUA au nevoie de unitãþi de sprijin ºi mãcar de un portavion. Nu se pot baza încã pe Incirlik, Turcia continuînd sã fie supãratã pe Trump pentru aventura din 2016, cînd Erdogan era sã abdice forþat. Dar, din cîte ºtim, secretarul general al NATO merge la Ankara sã negocieze. Italia nu se va amesteca în bãtãlia bãieþilor mai mari, dar îi va ajuta logistic. Germania nu are nevoie de Siria ca sã fie cea mai puternicã economie din Europa, aºa cã nu se va angaja în luptã, aºa cum a ºi anunþat. Mai ales cã Rusia ºi Germania sînt legate de Nord Stream 1 ºi poate chiar de Nord Stream 2. Aºadar, pentru atac este nevoie ca lucrurile sã fie clare din punct de vedere strategic ºi logistic. Confom celor de la Pentagon, grupul naval ,,Truman” va ajunge în apele Siriei la începutul lunii mai, aºa cã este posibil ca pînã atunci sã nu asistãm la nimic spectaculos.
Totul este... profit! Rusia însã se pregãteºte pentru ce e mai rãu. Vasele din Portul Tartus sînt redislocate în teren, apãrarea antiaerianã este în alertã, precum ºi avioanele staþionate acolo. Însã, interesant este faptul cã Rusia, în cazul unui conflict convenþional, care sã dea bine la negocieri, are posibilitatea sã atace þintele navale din Mediterana, cu rachete de croazierã lansate din Marea Caspicã. Totodatã, dacã din 100 de rachete lansate de cei trei muºchetari, SUA, ANGLIA ºi FRANÞA, ruºii reuºesc sã le doboare 70, este clar cã industria de armament a Rusiei va exploda. În sens pozitiv, evident. Iar dacã le doboarã ºi un F35, cu S400, putem spune cã industria americanã de avioane militare va avea mult de recuperat. Cum am spus, totul se raporteazã la profit! Evident cã se poate ºi viceversa: dacã Rusia nu doboarã rachete, dacã F35 distruge un S400 sau un Panþîr-S1, probleme vor fi ºi aici. Dacã va pierde vreo fregatã sau vreun submarin, la fel, lucrurile vor fi triste pentru economia Rusiei. Iatã de ce, înainte de a începe acel conflict convenþional, totul se reduce la bani. Jucãtorii îºi cîntãresc cu atenþie ºansele. Francezii nu au nimic de pierdut deocamdatã, ºi nici englezii. Poate doar niºte avioane ºi ceva bãrci. Ei nu au o imagine de apãrat, pentru cã sînt în umbra celor doi coloºi: Rusia ºi SUA. Dar cele douã mari puteri, în caz de conflict direct, pun la bãtaie ce au ele mai de preþ în ceea ce priveºte industria de armament. Rusia a scos la înaintare fregatele purtãtoare de rachete inteligente, avioanele SU-35 ºi SU-57, cele mai moderne, ca sã nu mai vorbim de ,,perla coroanei”, S400. Ruºii au ºi cele douã submarine, dintre care unul este numit „gaura neagrã” tocmai pentru marea dificultate de a putea fi depistat. SUA, la rîndul lor, vin cu armamentul deja consacrat pe alte teatre de rãzboi, cu Raptorul ºi F35, precum ºi cu alte surprize, pe care sigur le au în burta vreunui bombardier strategic. Cum ar fi ca renumitele Tomahawk sã fie doborîte de pe cer de antiaeriana rusã, iar un F35 prãbuºit sã fie expus la Moscova, în Piaþa Roºie? Cum ar fi ca un SU-57 al ruºilor sã fie doborît de vreun patriot american? Ar fi dezastru pentru industria de apãrare. Fie ea rusã, fie americanã. Iatã de ce, pînã a se da ordinul de atac, indiferent de care, cei doi preºedinþi, Putin ºi Trump, se vor gîndi bine înainte. Spre deosebire de cei mici - ºi numesc aici Franþa, Anglia, Iranul, Israelul, chiar ºi China -, Rusia ºi SUA au de apãrat un mecanism generator de profit: industria de armament. ªi cum nimeni nu e sigur de ceea ce poate celãlalt sã facã, sigur vor gãsi o cale sã cadã la pace cumva. Rãzboiul poate aduce profit, dar nu dacã este la tine acasã. Rusia ºtie bine acest lucru, iar America nu vrea sã-l afle.