Vom fi iarãºi ce-am fost ºi mai mult decît atît! PETRU RAREª
ROMÂNIA MARE
Internet: romaniamare.info • E-mail: contact@romaniamare.info; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/corneliu.vadim.tudor
Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR ºi EUGEN BARBU Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR
NU V-AM UITAT, VOI, FRAÞII MEI DE CRUCE Nu v-am uitat, voi, fraþii mei de cruce iubirea mea dintîi, frumoºi eroi în fiecare gînd de-al meu strãluce o stea tremurãtoare pentru voi. Prin trupurile voastre preacurate trec rãdãcini de fiori ºi de pãduri ºi torþa unui duh de libertate porneºte-n cer din ochii voºtri puri.
Iar blînda voastrã maicã, ºi iubita ºi-acum mai trag nãdejde sã-nviaþi ºi plînsul lor gheþari imenºi topit-a Fie-vã somnul dulce, mari bãrbaþi un fulger alb ºi veºnic ca ursita azi scrie-n cer: fiþi binecuvîntaþi! CORNELIU VADIM TUDOR (Poezie reprodusã din volumul „Carte Româneascã de învãþãturã“)
Pentru împrospãtarea memoriei
DREPTATEA UMBLÃ CU CAPUL SPART (2)
O istorie a orei exacte (1) Pînã în Secolul al XIX-lea, românii erau prea puþin interesaþi de mãsurarea exactã a timpului. În mod sigur, þãranii din tablourile lui Grigorescu nu aveau nevoie de cronometru. Viaþa se scurgea dupã regulile ei, iar numãrarea secundelor, a minutelor ºi a orelor era un nonsens. Nimeni nu se grãbea. Lumea patriarhalã, cu parfumul zãpezilor de altãdatã, pãrea greu de urnit din adormirea ei secularã. Totuºi, ceva a sedus ºi a vrãjit lumea de dupã 1800, care a redescoperit ºi a înþeles altfel timpul. Este vremea în care percepþia se schimba, iar oamenii erau „dresaþi“ în religia orei exacte. Acum, proverbiala expresie a lui Benjamin Franklin - „Timpul costã bani“ - capãtã viaþã, iar oamenii încep sã se grãbeascã. De ce s-a schimbat concepþia asupra timpului? Cine e „vinovat“? Cum s-a ajuns la adoptarea orei naþionale? Ce rol au avut Observatorul astronomic de la Greenwich ºi turnul Eiffel în acest proces? Cum mãsurau românii timpul în Secolul al XIX-lea? Dar europenii? Cînd s-a dat prima datã ora exactã la noi? A dãruit regele Carol I ceasuri miniºtrilor sãi? Istoriografia francezã, în speþã ªcoala de la Annales, ºi-a obiºnuit publicul sã priveascã timpul din perspectiva duratelor lungi sau scurte, ori prin prisma modului în care acesta a fost perceput de diferite generaþii ºi categorii sociale de-a lungul istoriei, rezultînd, astfel, un timp al nobilului, al negustorului, al þãranului ºi un timp al Bisericii, al Statului etc. Aceste timpuri difereau ºi erau raportate la obiectul muncii sau la viaþa de zi cu zi a cetãþenilor, ori a instituþiilor. Timpurilor claselor sociale ºi structurilor instituþionale li se mai adaugã ºi nenumãratele timpuri (în sensul de ore) locale, generate de faptul cã rãsãritul ºi apusul soarelui nu erau vizibile concomitent în localitãþile situate la distanþe geografice mai mari. Folosirea unor cadrane solare pentru determinarea timpului a condus, în mod natural, la diferenþe între orele indicate într-un oraº ºi localitãþile vecine. (va urma) DORIN STÃNESCU
Trecînd cu seninãtate peste cele mai multe acuzaþii din articolul meu, pe care le ºtie ºi el a fi reale, dl. Robu se opreºte la cîteva mãrunþiºuri ridicole. Unul dintre ele ar fi acesta: nu el a alergat în chiloþi pe ºoseaua din Turnu Severin, fugãrit de soþia sa, Smaranda, ci un alt procuror, astãzi decedat! Se poate sã fie aºa, asta se numeºte în justiþie „eroare de persoanã”, dar nicidecum ofensã adusã autoritãþii. În mod deliberat, dl. Robu face pe niznaiul în privinþa unor chestiuni mult mai grave din prima sa cãsnicie, suficiente pentru a nu-l recomanda nu numai ca procuror general, dar nici ca simplu procuror. Iatã numai cîteva extrase din Sentinþa Civilã nr. 9756 a Judecãtoriei Craiova din 4 decembrie 1972. Deci ce e mai grav? Faptul cã a alergat (sau n-a alergat) în chiloþi prin Turnu Severin, ori faptele reale ºi dovedite cã o stîlcea în bãtãi pe nevastã-sa, doctoriþa, cã venea beat mort acasã. Cã aducea femei strãine în patul conjugal, cã nu se ocupa de hrana fetiþei, astfel încît era pîndit pe la cîrciumã pentru a da ceva bani în casã?! Chiar crede dl. Robu cã poate prosti pe cineva deplasînd accentul de pe aceste chestiuni majore pe un incident minor? Voi menþiona cã instanþa a atribuit copilul rezultat din prima cãsãtorie d-nei Smaranda Giurumescu, aºa dupã cum o altã instanþã a atribuit tot mamei, de data aceasta ziarista Anca Arion, copilul rezultat din a doua cãsãtorie. Prin urmare, dacã nici mãcar propriii copii nu i-au fost încredinþaþi (pe motiv de imoralitate flagrantã, scandaloasã!), atunci cum de i-o fi fost încredinþatã instituþia vitalã a Procuraturii Generale?! Odatã ajunºi aici, vom deschide o parantezã. Este vorba despre procesul de calomnie pe care, la recomandarea primului ei soþ, Gh. Robu, d-na Smaranda Giurumescu mi l-a intentat. Fiind în deplinã cunoºtinþã de cauzã, instanþa ne-a acordat nouã cîºtig de cauzã, achitîndu-mã! Totuºi, în mod inexplicabil, hotãrîrea judecãtoreascã prevedea ca eu sã-i plãtesc daune morale doamnei doctor nu mai puþin de 40.000 de lei! De ce i-or fi trebuit ei banii aceºtia? Poate pentru a-ºi repara nasul, zdrobit de violentul ei soþ! ªi cum de s-o fi oprit
ruleta tupeului ei taman la cifra de 40.000, nici mai la stînga, nici mai la dreapta? Evident, am fãcut recurs, m-am ºi prezentat personal la un termen de judecatã, madam Giurumescu nu a venit, ba chiar a avut obrãznicia (ciudatã pentru un medic!) sã facã ºi ea recurs, pentru a cere ºi mai mulþi bani! Iatã cã, zilele trecute, instanþa de judecatã a sectorului 1, condusã de dl. Mihai Tugearu, a hotãrît cã prima sentinþã a rãmas definitivã ºi cã eu trebuie sã-i plãtesc acestei muieri nesãtule suma de 40.000 de lei! Am consultat ºi eu o serie de juriºti ºi am aflat cã este pentru prima oarã în istoria modernã a justiþiei româneºti cînd cineva e silit sã plãteascã daune morale! Asta deºi în articolul „Jos roba, domnule Robu!” eu o lãudasem pe madam Giurumescu ºi îi luasem chiar apãrarea. Fireºte, lucrurile nu pot rãmîne aºa ºi voi face recurs la Procuratura Generalã. Dacã d-na doctor are nevoie de bani (înþelegînd ºi noi cã medicii sînt persecutaþi de Guvern ºi nu au beneficiat de sporul de salariu), îi putem împrumuta sau putem face o donaþie, ce Dumnezeu, am ajutat noi atîþia oameni sãrmani! (continuare în pag. a 23-a) CORNELIU VADIM TUDOR (Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 5 iulie 1991)
Dragi prieteni Pe data de 14 septembrie, se împlineºte un an de cînd Corneliu Vadim Tudor a plecat dintre noi. Dorim, împreunã cu dumneavoastrã, sã-i aducem un pios omagiu, trimiþînd pe pagina de facebook, care este încã activã (fb.com/corneliu.vadim.tudor) ºi pe mail (prm2002ro@yahoo.com), gîndurile, amintirile pe care le aveþi legate de personalitatea acestui mare om ºi caracter. În limita spaþiului pe care îl avem, acestea vor fi publicate ºi în numãrul omagial al revistei „România Mare“. Vã mulþumim.
NR. 1359 z ANUL XXVII z VINERI 9 SEPTEMBRIE 2016 z 24 PAGINI z 4 LEI