Vom fi iarãºi ce-am fost ºi mai mult decît atît! PETRU RAREª
ROMÂNIA MARE
Internet: romaniamare.info • E-mail: contact@romaniamare.info; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/corneliu.vadim.tudor
Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR ºi EUGEN BARBU Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR
Eu am visat o stampã nelumeascã
Eu am visat o stampã nelumeascã pe care-aº vrea ºi nu pot s-o dezmint ºi se fãcea cã-n faþa mea se cascã o urnã cu cenuºã, de argint Era gravatã magic, cu volute din alte ere, de pe altã stea civilizaþii încã nenãscute îºi încrustau mesajele în ea
Pentru împrospãtarea memoriei
MAFIA CASELOR BLESTEMUL TEZAURULUI „CLOªCA CU PUII DE AUR“ (1) Ca o amintire „În luna lui martiu (sic!) sau aprilie a anului 1837, cîtva timp înainte de Paºti, doi locuitori din satul Pietroasa, Ion Lemnaru ºi Stan Avram, socrul lui, lucrînd a scoate din muntele Istriþa piatrã pentru clãdirea seminarului Episcopiei din Buzãu, deterã, fãrã veste, peste o bogatã colecþiune de vase ºi podoabe de aur. Atit prin greutatea lor, cît ºi prin valoarea lor artisticã, aceste obiecte formau un adevãrat tezaur“. Concizia ºi naturaleþea limbajului ne-ar face sã ne gîndim mai degrabã la o informaþie de presã elaboratã dupã toate canoanele genului ºi nu la un studiu pe care îl realiza un mare artist: Alexandru Odobescu. Aºa ºi începea, de fapt, savantul, ºi nu scriitorul - monumentala sa operã „Le Trésor de Pétrossa“. Cu o informaþie de presã. Dar cuprinzînd aproape toate coordonatele - loc, timp, subiect, scop ºi acþiune - prin care cunoºti ºi comunici un adevãr. Demersul creator nu este mai puþin strãin de toate acestea. ªi adevãrul e cã, cel puþin pentru o bunã perioadã, între viaþa scriitorului ºi întîmplãrile – sã le spunem, istoria de la suprafaþã a Tezaurului – se stabileºte o indisolubilã legãturã. În luna lui martie sau aprilie a anului 1837, aºadar, Tezaurul ieºea la luminã. Urma sã strãbatã un lung periplu pentru identificarea sa istoricã sau, mai bine-zis, pentru o cît mai deplinã datare a lui. Proces greu, anevoios, marcat de peripeþii (în contemporaneitatea imediatã descoperirii), plin de enigme ºi fisurat (la propriu) împãrþit ºi disputat, refãcut ºi întors pe calea judecãþii ºtiinþifice, dar ºi a aceleia pe care o impun legendele ºi miturile, ca ºi supoziþiile care, orice am face, dau, uneori, chiar ºi adevãrului, o aurã de mister. (continuare în pag a 12-a) A. I. ZÃINESCU
Ca ºi marile personalitãþi, ºi marile înfãptuiri stîrnesc deopotrivã pasiuni fanatice, dar ºi duºmãnii ieºite din comun. Ele se bat cap în cap ºi exprimã dualitatea de netãgãduit a naturii umane. În cazul nostru, exact motivele care îi determinã pe unii (cei mai mulþi, de altfel) sã ne iubeascã necondiþionat, iatã cã îi determinã ºi pe ceilalþi sã ne urascã, sã ne pîndeascã, sã priveascã cu ochi înveninaþi biruinþele noastre ºi, în unele cazuri, sã ne facã viaþa grea. Iar motivele ambelor categorii le veþi gãsi în paginile revistei noastre: biciuim obrãznicia fãrã limite a iredentismului unguresc, vrem sã trezim opinia publicã asupra pericolului mortal pe care l-ar reprezenta reinstaurarea unei monarhii flãmînde ºi strãine (în ultimii 60 de ani) de interesele neamului, veºtejim ,,toatã floarea cea vestitã a întregului apus” care prea se amestecã brutal în viaþa României, îi luãm de guler, cu degetele ironiei, pe toþi ipocriþii care ar fi vrut sã punã milioane de oameni la zid pe motiv cã n-ar fi fost „dizidenþi” ca ei, cînd de fapt tot ei au profitat ccl mai mult de pe urma vechiului regim º.a.m.d. Dar, destul cu teoriile! Sã trecem puþin ºi la fapte ºi sã-i vedem mai de aproape pe cei care ne urãsc. Aceºtia ne onoreazã din belºug cu: ºicane, obstacole, vorbe grele, ameninþãri ºi o imagine nu tocmai idilicã asupra viitorului revistei în momentul în care inamicii noºtri ar cãpãta mai multã putere politicã. Ne-ar spînzura de limbã, asta e, ce sã ne mai ascundem dupã deget - ºi aºa ceva s-ar întîmpla, desigur, pentru cã ei sînt foarte democraþi, toleranþi, dornici de reconciliere naþionalã ºi, nu în ultimul rînd, creºtini. Nu-i nimic, nu le vom face plãcerea asta, n-au nici o ºansã. În rîndurile care urmeazã vã vom prezenta cîteva dintre piedicile majore, grave, pe care ni le pun inamicii noºtri. Voi începe prin relatarea unei incredibile scene petrecute zilele trecute la Camera de Comerþ din Capitalã. Prezentînduse acolo pentru a obþine acordul de înscriere a Societãþii Comerciale „România Mare”, aºa cum prevede ºi încurajeazã însãºi legea, unul dintre oamenii noºtri a fost izbit de înjurãturile unui distins domn jurist, care nu e altul decît fratele mai mic al unui ºi mai distins ºef de „partid istoric“. Nu vroia omul în ruptul capului sã ne dea aprobare, pe motive cã „acest
ªi-o viperã avea în loc de toartã nu mã puteam apropia deloc un lacrimarium sta sã ne despartã
ªi în aceastã urnã ce-o evoc întreagã tinereþea mea, deºartã intra, purificîndu-se prin foc. CORNELIU VADIM TUDOR (Poezie reprodusã din volumul „Carte Româneascã de învãþãturã“) Corneliu Vadim Tudor are cazierul încãrcat ºi nu prezintã onorabilitate”. Mulþumesc, domnule Cutare, dar cazierul meu e curat ca lacrima, spre deosebire de cel al favoriþilor dumitale Gelu Voican, P.M. Bãcanu ºi al altor infractori care fac aerul de nerespirat în România. În marea lor majoritate, procesele pe care le-am dus în spate - ori s-au stins, ori le-am cîºtigat, aºa cã au mai rãmas numai douã: acelea cu soþii Robu, dar ele sînt încã pe rol ºi pînã la pronunþare va mai curge mult whisky dinspre valizele partenerilor strãini spre plasele de plastic poliizoprenic ale funcþionarilor Camerei de Comerþ. Cît despre „onorabilitatea” mea, nu instituþia dvs. comercialã are cãderea sã se preocupe, ci cel mult familia mea ori viitorul electorat. Dvs. trebuia sã vã pronunþaþi în privinþa eficienþei economice ori a contului nostru bancar. Mã rog, dupã îndelungi tergiversãri, am aflat ºi motivele acestei ºicane: dl. jurist are generoase opþiuni monarhiste (sã-i trãiascã!), iar ºeful sãu, dl. vicepreºedinte al Camerei, are ºi mai generoase porniri sioniste, ceea ce nu înseamnã cã ar fi evreu, nici pomenealã, numai mama ºi tatãl sãu au fost, dar el e un mare român, ceea ce ne face sã-i dorim numai bine. Pînã la urmã s-a rezolvat, dat fiind faptul cã dl. Dan Mirescu ºi alþi oameni cu capul pe umeri au explicat acestor admirabili domni cã n-are rost sã încalce legea atît de ostentativ ºi sã se expunã public numai ºi numai de dragul de a ne pune beþe în roate. (continuare în pag. a 23-a) CORNELIU VADIM TUDOR (Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 28 iunie 1991)
Dragi prieteni Pe data de 14 septembrie, se împlineºte un an de cînd Corneliu Vadim Tudor a plecat dintre noi. Dorim, împreunã cu dumneavoastrã, sã-i aducem un pios omagiu, trimiþînd pe pagina de facebook, care este încã activã (fb.com/corneliu.vadim.tudor) ºi pe mail (prm2002ro@yahoo.com), gîndurile, amintirile pe care le aveþi legate de personalitatea acestui mare om ºi caracter. În limita spaþiului pe care îl avem, acestea vor fi publicate ºi în numãrul omagial al revistei „România Mare“. Vã mulþumim.
NR. 1357 z ANUL XXVII z VINERI 26 AUGUST 2016 z 24 PAGINI z 4 LEI