Vom fi iarãºi ce-am fost ºi mai mult decît atît! PETRU RAREª
ROMÂNIA MARE
Internet: romaniamare.info • E-mail: contact@romaniamare.info; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/corneliu.vadim.tudor
Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR ºi EUGEN BARBU Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR
Îmbãtrînesc, încep sã se închege Îmbãtrînesc, încep sã se închege inele noi pe trunchiul meu bogat tu, tinereþea mea fãrã de lege voi apuca sã te mai vãd vreodat’? Eram aºa nebun! un sclav ºi-un rege în carne desluºeam cum mi se bat plutea un gust de fragi ºi ploi pribege prin universul meu predestinat
ªi parcã veacuri lungi de frumuseþe se aºterneau în faþa mea, solemn învãluite-n lauri ºi ospeþe E timpul, dar, sã caut, sã-mi însemn o odã-n metru antic, sã mã-nveþe prin vama morþii cum sã trec mai demn. CORNELIU VADIM TUDOR (Poezie reprodusã din volumul „Carte Româneascã de învãþãturã“)
Pentru împrospãtarea memoriei
Lupii cei bãtrîni (2) Aºa au fost executaþi Regele Ludovic al XVI-lea ºi Regina Maria Antoaneta Un rege trebuie sã moarã violent. Sunã nemilos, dar totul se bazeazã pe ideea strãveche potrivit cãreia Imperiul ar putea sã sufere prejudicii, de îndatã ce suveranul începe sã dea semne de slãbiciune. Iar prejudiciile trebuie preîntîmpinate. ªi asta este valabil pentru toate culturile arhaice cunoscute. De fapt, de vitalitatea regelui depinde, nici mai mult, nici mai puþin, desfãºurarea acþiunii. Iar cînd, în vechime, puterea începea sã scadã, se stîrnea teama cã vor veni catastrofe, epidemii ºi foamete. Nu este greu de presupus ce fricã trebuie sã inspire un monarh neputincios. Regii etiopieni erau veneraþi ca zei. Dar, de îndatã ce casta preoþeascã simþea cã regele dã semne de slãbiciune trupeascã, acestuia i se trimitea un sol, care îi cerea sã moarã. Ordin îndeplinit, de obicei, fãrã murmur. Moartea violentã era, aºa cum o spune antropologul social ºi cultural James Frazer, o formã de respect faþã de regulile onoarei. Nici în Cambodgia de altãdatã regii nu mureau de moarte bunã. Cînd se îmbolnãvea, bãtrînii þineau sfat ºi, dacã exista vreun dubiu, regele era imediat înjunghiat, în cadrul unei ceremonii rituale, ºi apoi ars, iar cenuºa urma sã fie adunatã cu respect ºi veneratã public, vreme de 5 ani. Asemenea obiceiuri par sã fi existat prin unele zone din Africa pînã aproape de zilele noastre. Etnologul britanic Charles Gabriel Seligman relata, la începutul Secolului XX, despre un trib, Shilluk, de pe malul Nilului, al cãrui rege „nu are voie sã îmbãtrîneascã, ºi nici sã dea semne de îmbãtrînire, pentru ca vitele sã nu înceteze sã se mai înmulþeascã, ºi grînele sã nu putrezeascã în lanuri, iar supuºii sã nu moarã în numãr tot mai mare“. Amãnuntul picant este cã decãderea monarhului se judeca dupã incapacitatea sa de a mai satisface apetitul sexual al haremului. În momentul în care doamnele dãdeau ºtire cã puterile conducãtorului sfînt erau pe cale sã se stingã, acesta era asasinat fãrã multã discuþie, desigur, în mod festiv. (continuare în pag. a 12-a) ALEXANDER VON SCHÖNBURG
Ceea ce ne-a stupefiat la acest Bodor a fost ieºirea lui de ºarpe la drumul mare, adicã AMENINÞÃRILE deschise! Priviþi cîteva pasaje ºi fãceþi-vã cruce cu dreapta, în timp ce cu stînga luaþi sãpãliga mai aproape, cã ºerpii numai de asta ºtiu: „Mã tem cã prin cea mai recentã declaraþie pe care aþi fãcut-o aþi putea instiga patimile din cadrul U.D.M.R. Pentru persoanele puternice din fosta Securitate care se ascund, pentru cei de la Vatra Româneascã ºi pentru toþi naþionaliºtii majoritari extremiºti ar fi cei mai mare serviciu dacã maghiarii din România, în disperarea lor, ar termina cu atitudinea lor de pînã acum, veche de mai multe decenii, plinã de rãbdare, care tinde spre împãcare ºi care le-a adus atît de puþine rezultate, ºi ar trece la un alt stil politic, la un alt mod de luptã. Nu ºtiu cît timp vor mai avea puterea sã-ºi menþinã stãpînirea, calmul. (...) Din acest motiv, în pofida tuturor faptelor, în pofida atitudinii politice manifestate de dvs., dar ºi în pofida amãrãciunii noastre proprii, lipsitã de speranþã, disperatã, mai sîntem cîþiva care putem fi încã rãbdãtori, toleranþi!”. Ce ziceþi de asta, stimaþi compatrioþi? Putem oare face treabã vreodatã cu asinii ãºtia sãlbatici atîta timp cît înºiºi liderii lor au gingiile pline de sînge ºi tot rotesc deasupra capetelor cuþitele hãcuirii? Ce altceva decît o sceleratã ameninþare este aceastã periculoasã scrisoare adresatã de acest vrãjmaº nu unui cetãþean obiºnuit, ci însuºi preºedintelui þãrii?! Vasãzicã, ei pînã acum au fost rãbdãtori ºi toleranþi, adicã ne-au tolerat pe noi, în þara noastrã! Adicã atunci cînd, în decembrie 1989, au ucis români în mod barbar, conform unor omoruri rituale, cu perpeliri de cadavre pe foc, cu ochi scoºi ºi limbi tãiate, cu ºobolani morþi în gurã. Atunci cînd au bãtut la sînge pe bieþii români, prin trenuri, pe motiv cã nu ºtiu ungureºte, atunci cînd l-au linºat pe Mihãilã Cofar, în 20 martie 1990, au omorît cîþiva români ºi au rãnit cîteva sute, atunci cînd mãcelarul Mikloº Ladislau i-a retezat carotida tînãrului Ionel Sand, acum cîteva sãp-
tãmîni, atunci cînd au profanat monumentele mîndriei româneºti, cînd au incendiat biserici vechi ortodoxe ºi au tîrît în noroi drapelul de stat al þãrii noastre, în fine, atunci cînd au alungat pe bieþii români din Covasna ºi Harghita, dar ºi din Liceul nr. 33 din Capitalã - ei, ungurii, au fost toleranþi ºi rãbdãtori! De necrezut! Vã daþi seama ce vor face ei atunci cînd nu vor mai fi toleranþi ºi rãbdãtori? Probabil cã vor ucide de sute de ori mai mult, vor incendia nu numai biserici, ci ºi sate ºi oraºe întregi, aºa cum au mai fãcut-o în istorie! Deci, pînã acum ei ºi-au menþinut „stãpînirea, calmul”, dar, fiþi atenþi, voi, români împuþiþi pare a ne face cu degetul acest Bodor - cã nu ºtim cît o sã ne mai muºcãm sfîrcul mustãþii ºi s-ar putea sã daþi de dracul! Aºadar, frazele astea nu le-a rostit halterofilul analfabet Drocsa Csabo care încerca sã-i strãpungã toracele lui Mihãilã Cofar, nu le-au rostit mãcelarul Mikloº Ladislau ºi primitivii unguri beþi care îl ameninþau cu rãstignirea în altar pe preotul Ioan Tobã – nu, le-a rostit, ba chiar le-a scris un intelectual, un lider ºcolit prin Apus! ªi atunci la ce sã ne mai aºteptãm de la bestiile astea? Las deoparte modul incalificabil în care acest Bodor se adreseazã unui ºef de stat, vorbele sale fiind, de fapt, o transpunere epicã a caricaturilor murdare din „Tromf “ ºi „Valosag”. În orice stat de drept, pentru o asemenea scrisoare iresponsabilã autorul ar fi fost condamnat fãrã prea multe discuþii! Prin urmare, se trece direct la ameninþãri în masã, la pluralul marilor colectivitãþi. Au mai rãmas, vezi Doamne, numai „cîþiva care putem fi încã rãbdãtori, toleranþi”. ªi asta ni se spune în þara noastrã, la noi acasã, de cãtre un venetic pe care l-am primit cu tot neamul lui! ªi ce-ar vrea acest Bodor sã facã dl. Iliescu ºi poporul român pentru a nu-ºi pierde ei, ungurii, stãpînirea, rãbdarea, calmul? Sã ne lãsãm înjunghiaþi pe mai departe, ca vitele la abator? (continuare în pag. a 23-a) CORNELIU VADIM TUDOR (Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 14 iunie 1991)
NR. 1354 z ANUL XXVII z VINERI 5 AUGUST 2016 z 24 PAGINI z 4 LEI