Vom fi iarãºi ce-am fost ºi mai mult decît atît! PETRU RAREª
ROMÂNIA MARE
Internet: romaniamare.info • E-mail: contact@romaniamare.info; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/corneliu.vadim.tudor
Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR ºi EUGEN BARBU Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR
Visul unei nopþi de varã Se mai sfîrºea o zi, tãrîmul fiinþei ivea frenetic vietãþi mai noi nici nu-ºi dãdea un om sfirºitul bine cã se-mbulzeau pe poarta vieþii doi
În ea, cãlare, se zãrea un înger trei sfeºnice de aur cã-mi þinea pãºind pe-un strat de purpurã ºi smirnã ieºi, apoi, strãlucitor din stea
Din guºa mierlei izvora chiar Pacea lumini de sulf clipeau în jurul ei de-atîta tainã, luna se-arcuise ca ºoldul unei tinere femei
Sub pasul lui pãmîntul, iarba, stînca luau chip de pietre scumpe scînteind: de ametist, topaz, berii ºi sardiu de halchedon, sardonix ºi iachint
Creºtea o larmã surdã din adîncuri – de alãutã, poate, ºi chimval – ecou de tãlpi strãvechi strivea prin peºteri rubine vii de struguri minerali Eu tocmai mã-ndreptam cãtre iubire cãdelniþînd cu inima prin flori eram nebun ca focul, ca sãmînþa ce fierbe într-un cerb nerãbdãtor Purtam veºmînt curat de in subþire în mîini un ram de finic mi-a-nflorit neîntinat de patimi, aveam trupul mai pur ca rîul de botez sfinþit
Niccolò Paganini – virtuozul care ºi-a vîndut sufletul diavolului „Toatã lumea aleargã sã vadã ºi sã-l asculte pe acest mag. Paganini este, fãrã îndoialã, cel dintîi ºi cel mai mare violonist din lume“. (Allgemeine Musikalische Zeitung, 1814) A fost o minune a timpului sãu ºi n-a putut fi egalat pînã acum. A scos din vioarã tot ce exista mai suav. Pentru arcuºul sãu vrãjit, era acelaºi lucru dacã vioara are patru coarde sau doar una. Cu siguranþã, datoritã viorii Guarneri, datatã din 1730 ºi lãsatã, prin testament, autoritãþilor din Genova a rãmas un geniu al muzicii.
Vioara fermecatã În Genova, pe o stradã micã, îngustã ºi întunecatã, într-o casã cu un îngeraº ºi un altar între ferestre, locuia familia Paganini. În 28 octombrie 1782, preotul parohiei înregistreazã naºterea celui care va deveni gloria oraºului, a Italiei, geniul omenirii. Familia lui trãia din veniturile nesigure ale tatãlui, Antonio, care lucra în port. Atunci cînd Teresa, mama lui Niccolò, a visat un înger spunîndu-i cã fiul ei va fi cel mai bun violonist din lume, Antonio a transformat profeþia in realitate. La îndemnul visului soþiei, pe care-l considerau o premoniþie, el l-a obligat pe tînãrul Niccolò la un program strict de studiu. Copilul stãtea mereu în umbra camerei, cu ochii fixaþi în caietul de note, cu fruntea încreþitã ºi cu trupul chircit pe vioarã. Pieptul îi rãmîne strîmb, umãrul stîng mai sus, dînd impresia cã mîna dreaptã e mai lungã decît cealaltã. Pînã la vîrsta de ºapte ani, Paganini învãþase la perfecþie tainele mandolinei ºi ale vioarei, primele instrumente la care a cîntat. La 10 ani, bãiatul devine elevul violonistului Giacomo Costa, la Catedrala San Lorenzo din localitate. Talentul ieºit din comun al lui Paganini s-a manifestat de timpuriu. La 11 ani era deja un virtuoz recunoscut. (continuare în pag. a 12-a) MIHAI POPESCU, IOAN IANEGIC
Deodatã, vai, cu o luminã mare s-a prãvãlit o steauã fumegînd eu nici nu ºtiu cum mi-am ferit privirea ºi am cãzut netrebnic la pãmînt
Apoi, cu glas de revãrsãri de ape de zimbri peste dealuri galopînd frumosul prinþ ceresc mi-a spus: „Ia seama, e mult prea multã vrajbã pe pãmînt!“ ªi dus a fost! în urma lui, pãmîntul brãzdat de roþi de foc, mai sîngera eram buimac de parcã macii lumii tot opiul ºi-l musteau în tîmpla mea Din cer mã picura un vin mai dulce decît cãderea în pãcat, simþii cum se topea divinitatea-n lucruri ºi-un Aleluia clocotea-n tãrii. CORNELIU VADIM TUDOR (Poezie preluatã din volumul „Carte Româneascã de Învãþãturã“)
Pentru împrospãtarea memoriei
A ÎNVIAT S.S.-UL! (2)
10) Ce a fost în mintea lui Lotreanu cînd a reprodus epigrama? Noi nu ºtim exact, dar toate deducþiile noastre au mers cãtre urmãtoarea convergenþã: el a vrut sã arunce revista în aer, sã ducã la desfiinþarea ei! Pentru cã una era ca Zigu Ornea sã publice într-o antologie de cîteva mii de exemplare o asemenea epigramã, ºi alta era ca „Sãptãmîna” sã o reproducã, în condiþiile în care „Europa liberã” ne þinea sub un permanent tir de acuzaþii, cum cã am fi fasciºti, criminali de rãzboi etc. Este aceeaºi placã evreiascã pe care o ºtim cam de prin 1878, dupã Rãzboiul de Independenþã, ºi pe care vãd cã ºi ungurimea a copiat-o rapid: cum nu te laºi dominat, cum îþi afirmi naþionalitatea ºi mîndria de român, eºti taxat de ºovin, fascist, cãlãu al umanitãþii! Ei, uite cã nu-i chiar aºa, de data asta nu ne mai lãsãm intimidaþi ºi stropºiþi! Prin acelaºi procedeu mincinos, cam în aceeaºi perioadã s-a încercat punerea tot în cîrca noastrã a unei poezioare apãrute în SLAST, sub semnãtura Petre Ivancu ºi sub girul fruntaºului utecist Ion Cristoiu - deºi evidenþele erau clare, ani de zile s-a tot susþinut cã Barbu ºi Vadim sînt autorii versurilor! ªi dacã-i dai în judecatã pe mincinoºi, pierzi, pentru cã ei asta aºteaptã, sã-þi mai toarne ºi alte gãleþi cu lãturi în cap! 11) Culmea este cã Eugen Barbu nu l-a dat afarã pe Ion Lotreanu pentru epigrama
respectivã, iar tovarãºii de la partid s-au lãmurit cã nici nu putea fi vorba de un atac antisemit, de vreme ce exista antologia pe piaþã, patronatã chiar de un istoric literar evreu! Concedierea lui Lotreanu s-a produs la începutul lunii decembrie 1983 în urmãtoarele împrejurãri. La 1 decembrie se aniversa jubileul a 65 de ani de la Unirea cea Mare ºi Veºnicã. A avut loc un mare spectacol la Sala Polivalentã, în regia lui Gheorghe Vitanidis ºi pe scenariul subsemnatului. E inutil sã mai precizez cã nu a fost un spectacol pentru Ceauºescu, deºi era ºi el în salã, ci pentru Istoria Naþionalã: ca dovadã cã datoritã insistenþelor mele ºi a curajului lui Ion Traian ªtefãnescu, atunci s-au cîntat pentru prima oarã în public marile imnuri „Treceþi batalioane române Carpaþii!” ºi „Presãraþi pe-a lor morminte”. Nu vã mai spun ce emoþie a fost în salã ºi cum au plîns veteranii de rãzboi, mai ales la cel de-al doilea cîntec, care era susþinut ºi de participarea copiilor, ce urcau pe scenã cu braþele pline de flori, iar pe ecranul din fundal erau proiectate imagini ale Mausoleului de la Mãrãºeºti. Acela a fost un mare triumf de simþire româneascã. (continuare în pag. a 23-a) CORNELIU VADIM TUDOR (Material reprodus din revista „România Mare“, nr. din 17 mai 1991)
NR. 1352 z ANUL XXVII z VINERI 22 IULIE 2016 z 24 PAGINI z 4 LEI