Vom fi iarãºi ce-am fost ºi mai mult decît atît! PETRU RAREª
ROMÂNIA MARE
Internet: romaniamare.info • E-mail: contact@romaniamare.info; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/corneliu.vadim.tudor
Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR ºi EUGEN BARBU Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR
Memento mori
sîntem visaþi, noi sîntem doar rãsadul trimis în lung surghiun spre a trãi
ªi dacã tot murim pe lumea asta hai sã murim frumos, ca niºte prinþi eroicã ºi tristã ne e casta iar primãvara ºi-a ieºit din minþi
Dar noi trãim? Îmi pare mai degrabã cobai divinitãþii cã sîntem e viaþa noastrã broderia slabã þesutã de pãianjenul suprem
Precum un viu avertisment al morþii ne însoþeºte umbra pe pãmînt e un memento zilnic, luat în porþii vendeta celor care nu mai sînt
Noi am murit demult, din clipa-n care s-a stins întîiul om în univers iar naºterea e numai o eroare ce se îndreaptã, tot mereu, din mers. CORNELIU VADIM TUDOR (Poezie reprodusã din volumul „101 Poezii • 101 Bijuterii“)
ªi poate cã aici e tocmai iadul unui tãrîm din alte galaxii
Pentru împrospãtarea memoriei
Minþim cu neruºinare ºi nu ne bate Dumnezeu E inutil sã vã mai spun eu cã totul se trage de la unguri ºi de la apucãturile lor nenorocite. ªi cã în aceeaºi oalã se aflã amestecat Grupul pentru Dialog Sexual al lui Stelian TãnaseCioroi, însã nu în mai mare mãsurã ca Arpadgic ºi patroana lui la fel de pisicoasã... La fel de inutil e sã vã fac capul mare ca sã vã explic în cuvintele mele cã lui Nicolae Ceauºescu ar trebui sã-i facem o statuie; dar ce zic eu statuie, un monument, cã material s-ar gãsi, am demola toate coºmeliile astea privatizate ºi toate redacþiile în care s-au pripãºit ºlehte de burtã-verde. Toate canaliile ºi troglodiþii dau apã la moarã unei aºa-zise democraþii, plinã de toate ororile. L-au mai împuºcat ºi pe Ceauºescu, sãracu, Dumnezeu sã-l ierte, cã s-a dus ca sãraca mama, dar lasã, cã-i trag ºi lui un recviem. Na, cã nu mai ºtiu de unde pornisem, dar cred cã de la unguri, cã eu aºa obiºnuiesc. Dupã cum se ºtie, Ungaria se pregãteºte de rãzboi. Neobrãzarea fascismului honvezilor nu are limite, e nelimitatã, adicã incomensurabilã, ca ºi tirajul nostru, cã o sã redresãm economia naþionalã, o sã ajungem sã exportãm ziare, pãcat cã nu ne ajutã P.M. Bãcanu. Deci bozgorii se pregãtesc de conflagraþie, cumpãrã armament, dar nouã nu ne pasã, avem ac de cojocul lor, am ajuns de douã ori în Istorie la Budapesta, baºca am mai fost ºi eu o datã. Cã ºi vorbeam cu conu’ Jenicã într-o zi el e un mare scriitor, a luat ºi Herder-ul - ne-ar trebui un guvern militar, dar cu cine sã-l faci, cu tehnocraþi, cu de-alde Pleºu, cã nu ºtie sã
þinã o puºcã, ar fi bun numai la popotã, sau cu alde Sãndulescu, care-a fãcut stagiul militar la dorobanþi, dar l-au clasat de pe-atunci înainte de termen cã era prea bãtrîn? Ne-am duce noi voluntari, dar metr nu poate cã are familie, nu poate s-o lase pe Marga singurã, cã cine ºtie ce i se mai întîmplã ºi cu cine, ºi apoi nu cadreazã; eu nu pot, cã trebuie sã scriu revista asta de la un cap la altul, mã mai ajutã Mitrica Floroi, care, oricum, cinci zile pe lunã nu poate. ªi dacã nu iese fiþuica, cine vã mai informeazã, informatori ca la noi nu gãsiþi nici în presa americanã, care vã daþi seama cã nu e mare rahat din moment ce acolo e permis ºi legal sã aparã hîrdãul ãla universal al lui Buboiu, care dacã-i mai ia ºi pe Tapiru ºi pe Petre Mihai Bigamu e tacîmul complet, se scufundã America precum Atlantida de care scria aºa frumos Adrian Pãunescu (eu, personal, nu ºtiu, n-am fost acolo). Cã de aia ne ºi înjurã toatã media din toate mediile. Ei, ticãloºii, dacã ne criticã de mamã, e pe invers, adicã zic aºa din invidie, sã nu-i credeþi, la noi e pe bune, dacã spurcãm pe careva, e pentru cã aºa ºi e, adicã exact ºi precis. Ei de aia ne ºi covîrºesc cu probe, sã fie plauzibil. Eu ce dovezi sã aduc? Am zis de Robu cã hãlãduia în popoul nud prin urbe, sau de unguri cã sînt cam boanghini de felul lor, pãi astea sînt adevãruri axiomatice, ar fi suspect sã dovedesc. (continuare în pag. a 23-a) CORNELIU VADIM TUDOR (Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 4 ianuarie 1991)
ANUNÞ IMPORTANT În urma problemelor pe care familia Vadim Tudor le are cu domnul Nicolae Sterea, proprietarul padocului în care trãiesc cãþeluºii salvaþi de dl. Corneliu Vadim Tudor, posibilitatea ca aceste suflete nevinovate sã ajungã în stradã este din ce în ce mai mare. Termenul limitã pe care familia îl are pentru a evacua adãpostul expirã în cîteva zile, iar situaþia este
una disperatã. De aceea, rugãmintea pe care o avem este sã fim ajutaþi sã-i plasãm în familii iubitoare. Fiecare dintre aceºti cãþei va avea la gît un medalion pe care va fi scris: „Stãpînul meu a fost Vadim“. În speranþa cã mesajul va ajunge la sufletele dvs., vã aºteptãm sã ne contactaþi la numãrul de mobil: 0723.368.957, dl. Daniel Mardan. Vã mulþumim anticipat.
FARMECUL BUCUREªTILOR DE ALTÃDATÃ
Amintiri de la Capºa (1) Vestita cafenea „Capºa”, de pe Calea Victoriei, era frecventatã, începînd din 1919, de scriitori, pictori, muzicieni, actori, ziariºti - o lume cu totul alta decît aceea care o vizita înainte de primul rãzboi mondial. La „Capºa” veneau oamenii politici ai vechilor partide (liberal ºi conservator), ca sã nu pomenesc de cei care aparþineau unor grupãri mai puþin importante, ca partidul profesorului Iorga. De altminteri, aceºtia nici nu prea treceau pragul cafenelei. Cînd, dupã primul rãzboi mondial, boema literarã ºi artisticã ºi-a mutat sediul aici, foºtii clienþi nu i-au mai cãlcat pragul. „Capºa” devenise citadela scriitorilor, a artiºtilor de toate categoriile. Printre cei dintîi scriitori pe care i-am cunoscut la cafenea a fost Ion Minulescu. Poetul care aducea în literatura noastrã un sunet nou ºtia sã captiveze nu numai auditoriul ºezãtorilor literare - izbutea sã confiºte, pur ºi simplu, atenþia ºi a celor mai rafinate spirite, a celor mai orgolioºi mînuitori ai metaforei. Ion Minulescu vorbea - ºi cine s-ar mai fi încumetat sã-l supraliciteze? Ani de zile, în ºezãtorile organizate de vechea Societate a Scriitorilor Români, Ion Minulescu a deþinut un rol important. ªtia sã dea versului sãu atîtea semnificaþii ºi îºi însoþea recitarea cu o mimicã atît de personalã, încît stîrnea un entuziasm contagios. Era un temperament egal. Gloria nu ia schimbat personalitatea. Asta am putut-o constata cînd, în 1928, cred, a primit Premiul Naþional pentru Literaturã. A rãmas acelaºi prietenos, surîzãtor, uman. (continuare în pag. a 12-a) I. PELTZ
NR. 1338 z ANUL XXVII z VINERI 15 APRILIE 2016 z 24 PAGINI z 4 LEI