Vom fi iarãºi ce-am fost ºi mai mult decît atît! PETRU RAREª
ROMÂNIA MARE
Internet: romaniamare.info • E-mail: contact@romaniamare.info; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/corneliu.vadim.tudor
Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR ºi EUGEN BARBU Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR
Carte româneascã de învãþãturã De la tine ºtiu totul: sã fiu milostiv cu cel care-ºi spalã în lacrimi cãmaºa cu cel ce-i la masa durerii conviv cu omul ce trage ºi simte cravaºa Aºa-i româneºte - spuneai pe de rost sã fii veºnic bun cu acel care-þi cere un codru de pîine ºi-un cald adãpost iar mila-þi va fi cea mai mare avere. De la tine ºtiu totul: dreptate sã fac jertfind tot ce am pe altarul ideii ca fiul dulgherului sfînt ºi sãrac ce-n templul strãvechi biciuia fariseii Mînia din ochi de la tine o am atunci cînd dau piept cu minciuna barbarã iar rana din luptã e-un dulce balsam cînd cauza-i dreaptã ºi justiþiarã. De la tine ºtiu totul: sã fiu om întreg cu bune ºi rele, supus la greºealã
sã fiu robul muncii, deºi nu m-aleg decît cu o prea timpurie sfîrºealã Duios cînd se cade, ºi elegiac ori aspru ca fluviul în plauri de gheaþã destinul cu mîna aceasta mi-l fac eu însumi mi-am scris condamnarea pe viaþã. De la tine ºtiu totul, ºi încã ceva sã mor pentru þara aceasta amarã româncã frumoasã tu, inima mea ai fost un tribun al iubirii de þarã Aºa m-ai crescut pînã-n ultimul ceas sã simt româneºte, la mine acasã pe jerba pe care þi-am scris: Bun Rãmas de-aceea þi-am pus Tricolor de mãtasã... CORNELIU VADIM TUDOR (Poezie preluatã din volumul „Carte româneascã de învãþãturã“)
Pentru împrospãtarea memoriei
Romanul „Incognito“, un plagiat care nu existã – sau procesul culturii naþionale (1) Poate cã destinul a vrut sã se întîmple aºa: anume sã se grãbeascã despãrþirea apelor în cultura naþionalã, sã se lãmureascã oamenii mai grabnic cine a fost cu þara ºi cine a fost împotriva þãrii. Într-o culturã românã contemporanã în care toþi impostorii, snobii ºi cosmopoliþii ºi-au fãcut devizã vitalã din inepþia lui Eugen Lovinescu de a-l trece pe Mihai Eminescu în rîndul forþelor reacþionare ale istoriei civilizaþiei noastre ºi de a decreta „Mioriþa” drept un gunoi, iar þãranul român un primitiv - într-o astfel de culturã dirijatã ºi plãtitã de afarã pentru secarea din rãdãcinã a filoanelor naþionale, era limpede cã orice scriitor care va îndrãzni sã mai creadã în ideea de patrie va fi pus la zid. Fãuritor de ºcoalã literarã, creator de cenacluri ºi reviste unde s-au afirmat în ultimii 30 de ani toate valorile de seamã ale literaturii ºi artei româneºti, Eugen Barbu a fost tot timpul incomod. Pentru orice formã de putere, pentru orice formã de dictaturã. ªi pentru cã inamicii acestei þãri ºi ai acestui Specific Naþional nu aveau cum sã-l
doboare de pe soclu, s-au gîndit sã-i murdãreascã statuia. ªi care oare este cea mai eficientã cale de a macula un mare creator? Acuzîndu-l de plagiat, desigur. În literatura românã, cazuri mai mult sau mai puþin asemãnãtoare au fost acelea ale lui Creangã, Caragiale, Maiorescu, Coºbuc, Al. Davilla, Cezar Petrescu incriminaþi de niºte pigmei ai generaþiilor lor. Furia cu care s-au nãspustit asupra lui Eugen Barbu, de-a lungul timpului, toþi infractorii care devalizau milioanele Uniunii Scriitorilor depãºeºte însã nivelul înþelegerii umane, are ceva animalic. Întîia înscenare a fost cu prilejul apariþiei romanului „Principele” - capodoperã a literaturii româneºti ºi universale, parabolã de mare curaj a puterii, despre care ziarul „Washington Post” scria la scurtã vreme dupã apariþie, prin 1969: „Principele este Gheorghiu-Dej, iar turcii sînt, în realitate, ruºii de azi”. (continuare în pag. a 23-a) CORNELIU VADIM TUDOR (Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 26 octombrie 1990)
ÎN ATENÞIA IUBITORILOR DE ANIMALE În urma problemelor pe care familia Vadim Tudor le are cu domnul Nicolae Sterea, care deþine terenul pe care se aflã padocul în care trãiesc aproximativ 60 de cîini, existã posibilitatea ca toate aceste suflete nevinovate sã ajungã în stradã. De aceea, rugãmintea pe care o avem este sã fim ajutaþi sã-i plasãm în familii iubitoare. Fiecare dintre aceºti cãþei va avea la gît un medalion pe care va fi scris: „Stãpînul meu a fost Vadim“. În speranþa cã mesajul va ajunge la sufletele dvs., vã aºteptãm sã ne contactaþi la numãrul de mobil: 0723.368.957, dl. Daniel Mardan. Vã mulþumim anticipat.
Omagiu de 8 Martie – Românce remarcabile ale cãror nume au intrat în Istorie – Peste tot în lume, ne mîndrim cu româncele noastre frumoase. Uneori, însã, uitãm cã acesta nu este singurul atribut al unei femei. Istoria noastrã este plinã de femei temerare, curajoase, inteligente ºi educate, pe care nu le gãsim în manuale sau despre care, de cele mai multe ori, sînt scrise note de subsol ca adjuvante ale bãrbaþilor. Enumerarea lor este absolut aleatorie. Doamna Chiajna îºi datoreazã reputaþia de femeie durã mai degrabã lui Nicolae Iorga, care a fãcut din ea „un tip de o rãutate îndrãzneaþã“. Cã avea o fire aprigã ºi dominatoare, reiese, destul de limpede, din faptele ei. Istoricul Constantin C. Giurescu o descrie ca pe o femeie „energicã, de mare voinþã, aprigã faþã de duºmani, cultã, dar fãrã scrupule ºi lipsitã complet de moralitate ºi de pudoare“. Doamna Chiajna a fost fiica domnitorului Petru Rareº ºi soþia lui Mircea Ciobanul, de douã ori domnitor al Valahiei: 1545- 1554 ºi 1558-1559. Chiajna (sau Mirceoaia, cum îi spuneau contemporanii, dupã numele soþului ei) a devenit adevãrata conducãtoare a Valahiei în vremea domniei fiului ei, Petru cel Tînãr care, la moartea tatãlui sãu, avea doar 12 ani. În 1568, Petru a pierdut tronul ºi a fost trimis în surghiun, împreunã cu mama sa, în Siria ºi apoi în Asia Micã. Mirceoaia i-a supravieþuit aproape 20 de ani fiului ei. A murit în 1588. Doamna Elena (Elina). A fost soþia lui Matei Basarab, domn muntean sub a cãrui cîrmuire, lungã de peste douã decenii (1632-1654), Valahia a prosperat, îmbogãþindu-se cultural, întãrindu-se politic, ridicîndu-se economic. (continuare în pag. a 12-a)
NR. 1332 z ANUL XXVII z VINERI 4 MARTIE 2016 z 24 PAGINI z 4 LEI