Vom fi iarãºi ce-am fost ºi mai mult decît atît! PETRU RAREª
INTERNET: http://www.ziarulromaniamare.ro • e-mail prm2002ro@yahoo.com • https://www.facebook.com/corneliu.vadim.tudor
Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR ºi EUGEN BARBU Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR
STAMPÃ DE IARNÃ
Devreme cade iarna, ce timpuriu murim pogoarã peste inimi un îngheþat chilim ªi mã cuprinde mila de sfinte vietãþi pîndind cu ochii umezi intrarea în cetãþi Aruncã-le ulcele cu aur, sau fierturi ºi îþi vor da rãspunsul înfometate guri Nu mai privi în urmã, femeie, te implor poetul azi orbeºte în contul tuturor
Confesiunile unui bãtrîn diplomat: Contele de Saint-Aulaire (1) În mai 1916, o telegramã sositã din partea lui Aristide Briand, pe atunci preºedinte al Consiliului de Miniºtri ºi ministru al Afacerilor Externe, îmi anunþa numirea mea în calitate de ministru al Franþei la Bucureºti ºi mã invita sã mã prezint la post cît mai repede posibil. „Catastrofã!“ – am strigat, întinzînd telegrama generalului Louis Hubert Gonzalve Lyautey - ºi imposibil de ignorat, cãci, cum sã refuzi, în timp de rãzboi, sã serveºti în acest avanpost al frontului nostru diplomatic? „Aceasta e lovitura lui Philippe Berthelot – mi-a spus Lyautey; n-am sã i-o iert. – Ai putea spune, o dublã loviturã, cãci pe mine mã atinge ºi mai puternic decît pe tine. Voi nu mã pierdeþi decît pe mine, lucru uºor de înlocuit; dar eu te pierd pe dumneata, care eºti de neînlocuit; nu-i acelaºi lucru. – Voi nu mã pierdeþi, ci mã pãziþi la fel cum, ºi o ºtii foarte bine, ºi eu te pãzesc pe dumneata. – Fãrã îndoialã, dar nu este acelaºi lucru“. Eram mîhnit pentru cã urma sã-l pãrãsesc pe Lyautey, cu care colaboram de 4 ani într-o strînsã amiciþie spiritualã ºi sentimentalã. De asemenea, eram trist cã trebuia sã mã despart de viaþa mea de familie, pentru un timp nedeterminat. Desigur, soþia mea, care strãbãtuse cãlare pe catîr, de douã ori, pe cînd era tînãrã, Anzii Cordilieri, ar fi înfruntat cu plãcere alãturi de mine hazardul unei cãlãtorii pe care starea de rãzboi o complica ºi mai mult, ca ºi tainele unui sejur într-un punct atît de nevralgic al Europei. Dar cum puteam sã-i expun pe copiii mei la toate acestea, fãrã a mai socoti inconvenientul întreruperii studiilor lor? Regretam, de asemenea, faptul cã tre-
buia sã pãrãsesc o þarã unde nu aveam decît prieteni din care, de-a lungul a 12 ani de muncã, în epoca eroicã a instalãrii noastre, fãcusem, pentru mine, o a doua patrie ºi în care îmi amenajasem una din cele mai plãcute case în care am locuit vreodatã, în mijlocul unei grãdini imense unde prizonierii germani înlocuiau cactuºii cu trandafiri ºi tãiau smochinii pentru a oferi o vedere panoramicã spre ocean. În schimbul acestor sacrificii nu vedeam nici un beneficiu pentru cariera mea. Îmi spuneam chiar cã România va însemna sfîrºitul carierei mele. Nu ºtiam decît un singur lucru despre aceastã þarã: apartenenþa sa la Tripla Alianþã sub sceptrul unui Hohenzollern, logic vorbind, incompatibil cu intrarea în rãzboi în tabãra noastrã... În acest timp, în Europa, pariurile erau deschise asupra întrebãrii: va lupta România cu Germania sau împotriva Germaniei? O telegramã sositã de la Londra, capitala mondialã a pariurilor, m-a anunþat cã România apãrea ca aliata noastrã cu 1, contra 5, ca aliatã cu Germania. Iatã, gîndeam eu, de acum înainte cota viitorului meu diplomatic. La douã zile dupã primirea acestei telegrame fatidice, în timp ce mã ocupam de pregãtirile pentru plecare, am primit, prin poºtã, ecourile de la Quaid’Orsay. Dupã pãrerea prietenilor mei, numirea mea la Bucureºti nu era dictatã, aºa cum bãnuisem la început, din dorinþa de a-mi face mie ºi lui Lyautey o defavoare, penalizînd înþelegerea noastrã care era contrarã voinþei birourilor. (continuare în pag. a 12-a) CONTELE DE SAINT-AULAIRE
ªi-aºa mã doare timpul, zãpezile mã ºtiu o nesfîrºitã jale mã secerã de viu Un tînãr se îneacã în lacul unei veri în urma lui poeme plutesc spre nicãieri Închide fãrã spaimã ºi fãrã sã regreþi coperþile de gheaþã ale acestei vieþi Devreme urcã iarna, sîntem visaþi de ea la moartea mea pãmîntul cãdea-va ca o stea. CORNELIU VADIM TUDOR
Pentru împrospãtarea memoriei
O jumãtate de secol de la Diktatul fascisto-horthyst de la Viena: 30 august 1940 – 30 august 1990 CHEMARE CÃTRE ÞARà Români! În ziua de 30 august 1990, întreaga suflare a þãrii comemoreazã, cu inimile îndoliate, împlinirea a 50 de ani de la criminalul Diktat fascisto-horthyst de la Viena, act odios prin care cei doi dictatori ai lumii, Hitler ºi Mussolini, atribuiau Ungariei revizioniste partea de Nord-Vest a României. Tot în acel funest an 1940, anul sfîrtecãrii României Mari, au fost smulse din trupul þãrii Basarabia, Bucovina de Nord ºi Dobrogea de Sud, victime ale aceleiaºi politici de forþã ºi diktat, prin încãlcarea oricãror norme de justiþie ºi drept internaþional, de respect faþã de adevãrul istoric. În Transilvania, vatra etnogenezei românilor, acest act barbar a dezlãnþuit un val de teroare, cruzimi, lacrimi ºi sînge pentru milioanele de locuitori paºnici ai acestui strãvechi pãmînt românesc. Au murit, în chinuri groaznice, mii ºi mii de oameni, pîntecele femeilor însãrcinate au fost spintecate cu baionetele, preoþii ortodocºi au fost rãstigniþi în altare ºi pe uºile bisericilor, un numãr impresionant de conaþionali de-ai noºtri au fost izgoniþi de la cãminele lor, alþii au fost aruncaþi în lagãrele de muncã forþatã ºi ale morþii, orice formã de viaþã naþionalã a încetat. Totodatã, în consens cu ferocitatea horthysto-fascistã, sute de mii de evrei nevinovaþi ºi reprezentanþi ai altor minoritãþi au fost deportaþi spre lagãrele de exterminare, unde ºi-au gãsit un tragic sfîrºit. Transilvania, leagãnul sfînt al poporului nostru, a fost azvîrlitã înapoi cu 1.000 de ani, pe vremea de întuneric ºi sãlbãticie a nãvãlirilor asiatice, a devenit scena unui genocid fãrã precedent. Toate aceste masacre, inimaginabile pentru Europa civilizatã a mijlocului Secolului XX, au înscris în dreptul Ungariei fasciste una dintre cele mai ruºinoase pagini ale Holocaustului mondial, iar localitãþile-martir Ip, Trãznea, Sãrman, Moisei etc. au alãturi de Auschwitz, Birkenau ºi Maidanek un loc la însîngerata Masã a Tãcerii... Români, astãzi, la o jumãtate de veac de la acel genocid, forþele revanºarde care tulburã lumea cu visul scelerat al Ungariei Milenare agitã, din nou, problema Transilvaniei. În condiþiile actuale prin care trece România, tentativele revizioniºtilor unguri, din exteriorul ºi din interiorul þãrii noastre, constituie un act profund ostil României, care trebuie sã-ºi primeascã o ripostã hotãrîtã. Asistãm, zi de zi, la umilirea românilor în propria lor casã, la izgonirea copiilor ºi a profesorilor din ºcoli, la incendierea lãcaºelor de cult ºi la profanarea monumentelor noastre naþionale; presa ºi televiziunea maghiarã de pe teritoriul României desfãºoarã o politicã antistatalã; incitînd spiritele ºi ºantajînd organele Puterii, alese în mod democratic. (continuare în pag. a 23-a) CORNELIU VADIM TUDOR, preºedintele FUNDAÞIEI ROMÂNIA MARE Bucureºti, 21 august 1990 (Text reprodus din „România Mare“, nr. din 24 august 1990)
NR. 1321 z ANUL XXVI z VINERI 11 DECEMBRIE 2015 z 24 PAGINI z 4 LEI
A GLRBUA S GALBEN N RO“U E
ROMÂNIA MARE